vineri, martie 29, 2024

O Scoție independentă: perspectivă reală sau himeră?

Campania electorală pentru referendumul din 18 septembrie 2014 cu privire la independența Scoției de Regatul Unit a început cu adevărat pe 12 februarie anul acesta când ministrul de finanțe britanic, George Osborne, a anunțat că un stat independent scoțian nu va putea păstra lira sterlină ca monedă națională.

Declarația a fost urmată la numai patru zile de afirmația președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, potrivit căruia ar fi dificil dacă nu imposibil pentru o Scoție independentă să adere automat la Uniunea Europeană.

Liderii naționaliști scoțieni au reacționat cu iritare și i-au acuzat pe politicienii unioniști de la Londra că vor să facă presiuni asupra electoratului din Scoția și pe Barroso de comparații false atunci când dă exemplul Spaniei care nu a recunoscut independența Kosovo și deci poate opune veto aderării acestui stat/provincie la UE.

Până acum, campania a avut efectiv o singură voce, aceea a “DA”-ului, care-l are în frunte pe liderul executivului de la Edinburgh, liderul Partidului Naționalist Scoțian (SNP), Alex Salmond.

Salmond, care deține funcția din 2007 și care în 2011 a condus SNP la o victorie zdrobitoare în alegerile pentru parlamentul de la Edinburgh, este o figură extrem de charismatică în Scoția, unde are ca adeversari politici niște adevărați pitici.

Marile partide unioniste – Conservator, Laburist și Liberal Democrat – au fost practic inexistente în campania pentru referendumul din 18 septembrie.

Abia recent premierul britanic David Cameron, care este și lider al Partidului Conservator, a făcut un apel la păstrarea Regatului Unit. Dar l-a lansat din Parcul Olimpic din estul Londrei, ceea l-a făcut pe Salmond să-l califice drept “un mare fricos” pentru că nu vine în Scoția să dezbată cu el argumentul pro și contra independenței.

Adevărul e că Salmond are o limbă foarte ascuțită și atacurile sale la adresa “elitelor de la Londra” au un ecou mult mai mare în Scoția decât apelurile unioniștilor.

Salmond apelează de multe ori la argumente de natură istorică sau culturală care au un impact emoțional mult mai vizibil.

În plus, campania “DA”-ului este una omogenă, grupată în jurul SNP, care guvernează de aproape șapte ani, cu destul succes, în Scoția, pe când cea a “NU”-ului este în fapt o alianță de conjunctură a trei partide care sunt rivale și care în afară de dorința păstrării Regatului Unit nu prea au multe în comun.

Până acum, practic toate sondajele de opinie (http://ukpollingreport.co.uk/scottish-independence-referendum) au indicat o majoritate în favoarea păstrării uniunii, dar evoluția intențiilor de vot este imprevizibilă, acum când campania electorală capătă viteză.

Puțină istorie

Referendumul este organizat la 700 de ani după bătălia de la Bannockburn, de la 24 iunie 1314, în care Edward Bruce, fratele Regelui Scoției, a învins armata Regelui Edward al II-lea al Angliei, victorie care a însemnat un pas decisiv către independența Scoției de Anglia.

Această independență a durat până în 1707, când parlamentul de la Edinburgh a votat unirea cu Anglia și s-a autodesființat. Uniunea dintre cele două coroane exista încă din 1603 când Regele Scoției, Iacob al VI-lea, a devenit și Iacob I al Angliei. De altfel, Salmond dorește păstrarea în continuare a monarhiei unificate pentru o Scoție independentă.

În 1979 s-a organizat un referendum în Scoția privind descentralizarea (“devoluție”), aprobată cu 51,6% din voturi, dar, cum acest procent nu a depășit 40% din cei încriși pe liste – condiție impusă de parlamentul de la Westminster, referendumul a eșuat.

În 1997 s-a organizat un nou referendum în cadrul căruia aproape trei sferturi dintre votanți au aprobat reînființarea parlamentului de la Edinburgh.

În 1999 s-au organizat primele alegeri pentru acest parlament, pe primul loc situându-se Partidul Laburist (la fel și în 2003), iar în 2007 și 2011 (cu majoritate absolută, deși reprezentarea e proporțională) pe primul loc s-a situat SNP.

Chestiunea economică

Parlamentul Scoției a primit puteri destul de însemnate: atribuții exclusive în domeniul educației, sănătății, transporturilor, mediului, culturii, precum și puterea de a varia rata de bază a impozitului pe venit (actualmente 20%) cu până la +/- 3%.

Pentru Salmond și SNP acest lucru nu a fost suficient, ei dorind competență exclusivă în domeniul politicii fiscale.

Adversarii independenței au atras atenția că actualmente Scoția primește fonduri publice de la bugetul central cu 20% mai mari pe cap de locuitor decât primește Anglia.

Scoția are o populație de 5,3 milioane (circa 8% din populația Regatului Unit), iar Edinburgh este un centru financiar important, unde operează numeroase bănci și companii financiare.

Ministrul britanic de finanțe, George Osborne, spunea recent că păstrarea lirei sterline ca monedă de către o Scoție independentă nu este posibilă, pentru că contribuabilul din restul Regatului Unit nu are obligația să susțină moneda unei țări străine.

El a reamintit problemele din zona euro și a dat de înțeles că nu poți avea o monedă unică în condițiile unor regimuri fiscale diferite.

SNP este un partid social-democrat și preconizează o politică fiscală mult mai redistributivă decât se practică actualmente în parlamentul de la Westminster. Salmond i-a spus în replică la Osborne că o monedă scoțiană separată ar însemna o taxă suplimentară pentru oamenii de afaceri din restul Regatului Unit care fac afaceri cu Scoția.

Ecouri europene

Iată însă că naționaliștii scoțieni își văd speranțele unei tranziții fără probleme către independență spulberate și la nivel european.

Șeful Comisiei Europene le-a dat de înțeles că nu se pot aștepta la favoruri din partea UE. SNP ar dori practic o readerare automată a Scoției (țară cu o populație similară celei a Danemarcei sau Slovaciei), dar Barroso spune că acest lucru nu e posibil fără o renegociere a aderării cu toate cele 28 de state membre.

Deși Scoția nu prezintă probleme majore, făcând parte din Regatul Unit, țară membră de 41 de ani a UE, acesta ar fi primul stat care face secesiune în rândul statelor membre ale Uniunii și ca atare crează un precedent.

Evoluțiile din Scoția vor fi fără îndoială urmărite cu maximă atenție în Catalonia, care dorește să organizeze un referendum privind autodeterminarea pe 9 noiembrie 2014, scrutin însă nerecunoscut de Spania.

Și nu doar de Catalonia, căci aspirații separatiste se mai manifestă și în Țara Bascilor sau chiar în Belgia, în rândul comunității flamande.

Incertitudine

Un singur lucru este cert: pe 18 septembrie 2014 toate persoanele în vârstă de cel puțin 16 ani (premieră în Regatul Unit, unde vârstă minimă pentru votare este de 18 ani) rezidente în Scoția cu cetățenie a unui stat membru UE sunt chemate să se pronunțe dacă Scoția să devină sau nu independentă.

Dincolo de aceasta, totul rămâne incert, atât în cazul unei victorii a “DA”-ului cât și uneia a “NU”-ului.

Salmond a anunțat că dorește declararea independenței pe 24 martie 2016 după negocieri cu autoritățile de la Londra.

În cazul respingerii prin vot a independenței nu este clar dacă statutul Scoției în cadrul Regatului Unit va suferi noi schimbări, în sensul unei și mai mari descentralizări.

Sunt alții care cer o federalizare completă a țării, prin crearea de facto a unui parlament al Angliei în cadrul parlamentului de la Westminster.

Actualmente, deputații scoțieni de la Westminster au dreptul să voteze în chestiuni ce privesc Anglia, dar deputații englezi nu au dreptul să se pronunțe asupra chestiunilor care sunt de competența exclusivă a parlamentului de Edinburgh.

Aceasta anomalie – “The West Lothian Question” – se propune a fi îndreptată prin ridicarea dreptului de vot în chestiuni care privesc Anglia deputaților scoțieni de la Westminster.

La ora actuală, adversarii independenței sunt în avantaj. Nu se știe însă cum va evolua opinia electoratului din Scoția și dacă intervențiile din afară (restul Regatului Unit, UE) împotriva independenței nu vor avea un efect de bumerang. În orice caz, urmează șapte luni extrem de interesante, nu doar pentru Scoția, ci și pentru Regatul Unit și, de ce nu, pentru întreaga UE.

Articolul a apărut inițial în Pagina de Politică

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. In Scotia exista mai multi ursi panda decat parlamentari conservatori (la Edinburgh Zoo se afla 2 ursi si exista un singur MP – David Mundell). In 2010, Partidul Laburist a avut 41 de parlamentari, in 1997 a avut 56, iar din 1959 nu a avut niciodata mai putin de 40 de parlamentari. Daca pana la descentralizare (o traducere vulgara a devolution), Partidul Conservator era a II-a forta a Scotiei, incepand cu alegerile din 1997 el este surclasat atat de liberal-democrati, cat si de SNP. La alegerile pentru Parlamentul Scotian din 2011 s-au descurcat mai bine decat liberal-democratii, dar din cauza ca ambele partide au pierdut mandate (ei au pierdut 2 mandate, iar liberal-democratii 12).

    O Scotie independenta ar insemna o contractare a numarului de mandate laburiste cu aproximativ 15% (15.9 in 2010, 13.4 in 1997). Ar avea conservatorii de castigat de pe urma unei Scotii independente? Poate ca am aflat si motivul pentru care duc o campanie atat de anemica fata de referendumul de independenta; este evident ca in cazul unui guvern laburist, campania NO ar fi fost mult mai puternica (drept dovada campania Better Together este condusa de un fost ministru al lui G Brown, A Darling). Daca pretul unui avantaj electoral este sumbinarea integritatii teritoriale a statului, atunci nu cred ca exista o dovada mai buna cu privire la responsabilitatea clasei politicienilor britanici (cel putin a unora dintre ei).

    • N-am înțeles: politicienii britanici nu sunt responsabili pentru că la Londra nu e un guvern Laburist? Și ce anume ar trebui să facă politicienii din Partidul Conservator ca să contracareze campania DA-ului? Concret.

      În legătură cu surclasarea Partidului Conservator de către cel Liberal Democrat în Scoția, iată rezultatele celor două partide (în alegerile pentru Parlamentul de la Edinburgh):

      1999 CON 18 deputați LD 17 deputați
      2003 CON 18 deputați LD 17 deputați
      2007 CON 17 deputați LD 16 deputați
      2011 CON 15 deputați LD 5 deputați

      Alegerile pentru Camera Comunelor a parlamentului de la Westminster se desășoară conform scrutinului majoritar uninominal în timp ce alegerile pentru parlamentului de la Edinburgh au loc prin scrutin mixt cu reprezentare proporțională.

    • Nu cred în interpretarea aceasta. Conservatorii ar câştiga mult mai simplu dacă parlamentarilor scoţieni din Westminster li s-ar interzice să se pronunţe în chestiunile legate strict de Anglia, cum se arată în penultimul paragraf al articolului.

    • A fost eroarea mea cu privire la numarul de mandate din Parlamentul Scotian (si nu Parlamentul Scotiei, cum ati scris in text: acum e Scottish Parliament si nu istoricul Parliament of Scotland). Oricum, nu afecteaza continutul comentariului, el axandu-se pe o problema britanica (nu scotiana).

      Din continutul articolului pe care l-ati prezentat (wingsoverscotland) se vede ca datele sunt prezentate sec, fara a se indica un trend evident: in anii ’50, schimbarea ar fi fost de aproximativ 10 mandate, in anii ’60-’70 de 20 de mandate, in anii ’80 de aproximativ 30 de mandate si dupa 1987 de aproximativ 40-50 de mandate (o exceptie ar fi in 2005 de 23 de mandate, dar in 2010 ar fi de 57). Articolul pe care l-ati indicat (wingsoverscotland) nu tine cont de realitatea britanica sub nicio forma: spre deosebire de Romania (daca vei castiga alegerile si numesti guvernul este suficient intrucat ii poti cumpara pe ceilalti parlamentari pentru a forma o majoritate solida), in Marea Britanie puterea parlamentarilor backbench este considerabila si degeaba ai o majoritate daca nu poti conta pe ea (cel mai recent, D Cameron a apelat la sprijinul laburist si liberal-democrat pentru a respinge un amendament privind deportarea imigrantilor). Cat priveste responsabilitatea politicienilor, referinta mea era catre cei din partidul conservator: face o campanie minima impotriva independentei intrucat nu este afectat direct (chiar ar castiga, in mod indirect), cel mai probabil in mod voit.

      Solutia prezentata la West Lothian question nu este viabila: procesul de descentralizare (initiat de T Blair) nu este simetric in cele 4 cazuri (Scotia, Irlanda de Nord, Wales si, amintita de putini, Greater London). Niciuna dintre aceste adunari nu are aceleasi atributii. Daca, in principiu, putem stabili ca exista devolved matters (atributii federate unde se pronunta adunarile) si reserved matters (ce sunt de interes UK-wide), mai exista si categorii mixte (excepted matters in NI) sau descentralizare imperfecta (cazul Wales). Daca interzicem politicienilor scotieni sa se pronunte cu privire la problemele Angliei, ce facem cu cei din NI, Wales sau chiar Londra: in NI, descentralizarea are la baza Northern Ireland Act 1998, insa ea a fost negociata in urma unui tratat (Good Friday Agreement) care a pus capat ‘razboiului’ din Irlanda de Nord. O interdictie si a parlamentarilor nord-irlandezi (fara o noua negociere) ar fi de natura sa aprinda din nou tensiunile (intr-o situatie si asa volatila)?

      • Bun, dincolo de această teorie care nu cred să intereseze prea multă lume, nu mi-ați răspuns la întrebare: ce ar fi trebuit să facă politicienii din Partidul Conservator, în afară de afirmația simplistă „face o campanie minima impotriva independentei intrucat nu este afectat direct (chiar ar castiga, in mod indirect), cel mai probabil in mod voit.”?

        • Intrebare la care v-ati raspuns chiar D-voastra in cuprinsul articolului: ‘Dar l-a lansat din Parcul Olimpic din estul Londrei, ceea l-a făcut pe Salmond să-l califice drept “un mare fricos” pentru că nu vine în Scoția să dezbată cu el argumentul pro și contra independenței.’

          • Păi a venit Osborne la Edinburgh și a vorbit de o chestiune fundamentală: lira sterlină. Astea sunt chestiuni care îi provoacă lui Salmond crize de isterie, ca și declarația lui Barroso cu aderarea la UE. Nu trebuie să credeți neapărat că tot ce spune Salmond e literă de lege, mai ales când promite pentru Scoția independentă numai avantaje și niciun dezavantaj. Până la referendum mai sunt șapte luni și până una alta, deocamdată TOATE sondajele dau majorități confortabile „NU”-ului. Ați dori o hiperactivitate din partea politicienilor de la Londra? Poate tocmai asta i-ar antagoniza pe rezidenții Scoției. Vă recomand să priviți cu mai multă detașare ce se petrece în Scoția, chiar dacă locuiți acolo.

            • Intr-adevar, locuiesc in Scotia. Iar contactul cu multi scotieni care sustin cauza independentei reprezinta o experienta unica. De departe cel mai utilizat argument este cel al petrolului din Marea Nordului care va da Scotiei un statut asemanator Norvegiei (desi Norvegia nu doreste sa fie in UE). In momentul in care solicit o comparatie intre RD Congo (printre cele mai bogate tari din lume, ca resurse) si Japonia (printre cele mai sarace tari din lume, ca resurse) nu primesc cele mai prietenoase priviri, desi, recunosc, comparatia e putin fortata (dar nu cu privire la existenta resurselor nationale).
              Cat priveste campania electorala, merita urmarita evolutia ambelor tabere. Ca in orice stat democratic ultimele 30 de zile de campanie efectiva sunt decisive; in statele bananiere (e.g. Romania), ziua votului e decisiva. Totodata merita urmarite si eventuale reactii externe: mai precis (ne)sustinerea Statelor Unite.
              Va multumesc pentru sugestia din ultima fraza.

  2. Raspunsul sta in diferenta dintre cele doua parti in ce priveste UE. Anglia vrea out Scotia vrea in. Daca UE va sti sa foloseasca asta pentru a mentine GB in UE Scotia nu va fi independenta. Daca Anglia chiar se apropie de iesirea din UE atunci UE va primi, chiar daca nu formal, Scotia independenta mai repede decit ai zice fish, probabil inainte ca Scotia sa devina formal independenta adica la citeva zile dupa validarea referendumului. US va fi nevoita sa priveasca de pe margine. Povestea cu moneda nationala este o amenintare de doi bani care functioneaza daca GB e in UE. Daca nu, Scotia poate sa treaca la euro mai repede decit ar fi primita in UE.
    Atita doar ca asta nu va intimpla in septembrie 2014 ci mai incolo dupa un eventual referendum pentru iesirea GB din UE, care s-ar putea sa nu aiba loc prea curind cu toate promisiunile guvernului de la Londra si presiunile unora ca UKIP.

    • Construcții logice ca un castel de nisip. Scoția NU va deveni formal independentă după validarea referendumului. Alex Salmond și-a fixat ca dată țintă 26 martie 2016, în cazul unui vot „DA” pe 18 septembrie 2014, după negocieri cu autoritățile de la Londra.

      Cum adică „Daca Anglia chiar se apropie de iesirea din UE atunci UE va primi, chiar daca nu formal, Scotia independenta mai repede decit ai zice fish, probabil inainte ca Scotia sa devina formal independenta adica la citeva zile dupa validarea referendumului.„? Chiar nu realizați că e o aberație? Așa funcționează Uniunea Europeană, ca un fel de alba-neagra?

      Povestea cu moneda nationala este o amenintare de doi bani care functioneaza daca GB e in UE. Daca nu, Scotia poate sa treaca la euro mai repede decit ar fi primita in UE.

      De ce e o amenințare de doi bani? Că așa zice Salmond, coada care vrea să dea din câine? Și cum să treacă la euro, poate doar să folosească euro precum Muntenegru?

      • Cum adica cum va intra in UE? Va intra cu toate elementele mai putin cel politic. Adica asa cum e Norvegia care nu participa la structurile politice dar in rest….. Inclusiv aplica directivele UE pe toate domeniile economice si nu numai. Si care este problema in a folosi euro ca Muntenegru? De nu ar functiona in Scotia? Daca ati fi citit pina la capat ati fi vauzt ca nici nu sustin ca se va intimpla in 2014:
        „Atita doar ca asta nu va intimpla in septembrie 2014 ci mai incolo dupa un eventual referendum pentru iesirea GB din UE, care s-ar putea sa nu aiba loc prea curind cu toate promisiunile guvernului de la Londra si presiunile unora ca UKIP.”
        De aceea este propusa ca data pentru iesire 2016 adica dupa algerile din GB din 2015. Cameron a promis, in ian 2013, ca daca cistiga in 2015 va organiza un refendum pentru „Brixit”.
        Daca la referendumul scotian va rezulta un vot semnificativ pentru independenta UE va incepe imediat sa pregateasca admiterea deplina a Scotiei. Si chiar daca nu Scotia nu va avea steagul pe un catarg la Bruxelles va fi parte a UE macar pentru ca ar fi o carte mare in mina UE in jocul cu Londra.

        • Comentariul acesta îmi aduce aminte de cele ale microbiștilor din Cișmigiu. N-are nici cea mai vagă legătură cu realitatea. E ca și cum nici n-aș fi scris acest articol. Poate vă mai informați. Referendumul privind o ieșire din UE, dacă va avea loc, va fi convocat în 2017, deci după o presupusă declarare a independenței Scoției.

          • Va multumesc ca m-ati luminat. Abia acum mi-am dat seama ca articolul se refera strict la refendumul din septembrie. Am fost indus in eroare de titlul care face referinta la „perspectiva”. Se pare ca ceilalti cititori (cu exceptia mea si a lui Klamm) si-au dat seama si nu v-au luat in serios. Aveti dreptate cind spuneti:
            „E ca și cum nici n-aș fi scris acest articol.” L-ati scris degeaba daca discutia este limitata strict la 18 septembrie.
            Felicitari celor care si-au dat seama.
            PS. Totusi nu stiu ce am facut de v-ati inflamat asa de tare ca trebuit sa apelati la „e o aberație” si „microbiștilor din Cișmigiu” in pseudo-raspunsurile dumneavoastra.

            • Cum poate fi altceva decât răspuns de microbist de Cișmigiu bășcălia că Scoția poate adopta folosirea informală a euro precum Muntenegru (țară de dimnesiunea orașului Glasgow, care-și obține o bună parte a veniturilor din contrabandă)?

              Cum poate fi altceva decât bășcălie de microbist de Cișmigiu că Scoția va fi primită pe ușa din dos a UE, când toate aceste relații se stabilesc prin tratate îndelung negociate, care au nevoie de acceptarea unanimă a statelor membre?

              Cum poate fi altceva decât bășcălie de microbist de Cișmigiu această atitudine (tipic românească) „Lasă domne că știm noi cum stau de fapt lucrurile”? Când de fapt este foarte clar – dacă ați urmări dezbaterea din Scoția (ceea ce nu pare cazul) – că Alex Salmond este furios atât pe autoritățile de la Londra, cât și pe cele de la Bruxelles care i-au demolat planul A și s-a dovedit că nu avea planul B.

              Scoția nu este Muntenegru și nici măcar România ( cu discuțiile imbecile pro și anti Băsescu), este o provincie cu o îndelungată tradiție democratică unde politica nu se face cu vorbe în vânt.

              Și bineînțeles că mă refer la referendumul de pe 18 septembrie și la perspectiva independenței Scoției, dacă ați reușit să citiți titlul (nu-mi fac iluzii de articol). Dacă doream să vorbesc despre Regatul Unit și relația sa cu UE o făceam separat. Vă reamintesc că un referendum în 2017 este absolut ipotetic și depinde de rezultatul alegerilor parlamentare dinn 2015 și de o improbabilă renegociere a statutului de membru al Marii Britanii. Și vă mai reamintesc că toate aceste evoluții incerte sunt așteptate DUPĂ referendumul cu rezultate incerte din Scoția. Dar ca mulți români aveți impresia că le știți pe toate, când de fapt practicați sportul național românesc – vorbitul după ureche.

              Pe aceasta pagină sunt texte cu valoarea adăugată. Din păcate un procent foarte mare de comentarii nu au valoare adăugată.

  3. Pana acum par a fi doar vise de glorie ale unor politicieni care nu au ce face. Pentru ca nu a existat o dezbatere adevarata, doar discursuri patriotice pro-independenta, par sa aiba o sansa, dar daca e incinge un pic dezbaterea si scotienii aud mai clar argumentele (nu exista nici un avantaj economic, social sau cultural din cate am inteles eu), tot circul asta se va termina cu niste clovni (Salmond) iesind la pensie.
    Daca toata Europa ar merge la un moment dat pe aceeasi doctrina politica s-ar accepta mult mai usor o politica fiscala comuna, caz in care am deveni de facto o federatie. Legislatia e deja armonizata in punctele importante, culturile europene, desi diferite pentru noi, sunt aproape identice pentru cineva care vine din Asia, deci nu ne mai ramane decat sa ne intelegem si la niste procente pe taxe si impozite. Din pacate, nu am reusit inca sa gasim o forma de guvernare mai performanta decat ‘democratia’ asta neparticipativa – pui o stampila o data la cativa ani si te astepti sa traga altul pentru binele tau…

    • Avand in vedere ca UE nu e de acord cu independenta Scotiei credeti ca Rusia si China vor sprijini Scotia?

      Cine a spus că UE nu e de acord cu independența Scoţiei? Și în ce sens să sprijine Rusia și China Scoția?

      Va atasez punctul de vedere al Kremlinului: http://romanian.ruvr.ru/2014_01_30/Putin-intinde-mana-Scotiei-independente-6410/. Din punctul meu de vedere, o Scotie independenta ar slabi atat UK cat si UE, lucru de care rusii ar putea profita.

      Vă recomand să nu vă bazați pe canalul de propagandă rusească Vocea Rusiei și în general să nu subestimați inteligența scoțienilor.

  4. Ca sa nu procedez ca alti comentatori, ma voi rezuma la mentionarea a doua, din mai multe , intimplari din timpul ww 2. POte astazi multi nu stiu, dar in 19410 era foqarte posibil ca

  5. Din nu stiu ce motive, comentariul mi-a fost intrerupt, deci revin. In 1940 era foarte posbil ca UK sa capituleze in fata tavalugului german.

  6. Din nu stiu ce motive, comentariul mi-a fost intrerupt, deci revin. In 1940 era foarte posbil ca UK sa capituleze in fata tavalugului german. Un soldat scotian de la munte a fost auzit zicind catre un camarad:” Daca si englezii se predau, va fi un razboi lung!”. Asta in timp ce postul german Radio Caledonia incita zi si noapte nationalistii galezi si scotieni sa se ridice impotriva ”opresorilor” englezi. piticul estropiat goebbels facind orice ar fi putut slabi sentimentul de identitate nationala in rindul populatiei britanice invinse.
    Pronosticul meu este ca raspunsul la referendum va, fi, exact ca in bancul romanesc de pe vremea lui ceasca, privind cel mai bun mijloc anticonceptional, un ”nu” hotarit.
    Altfel. si oarecum fara legatura directa cu subiectul, in 1942, dr. Walther Funk, ministrul german al economiei si presedintele Reichsbank,a scris o carte intitulata Societatea econimica europeana, in care sustinea, in ordinea capitolelor, o moneda unica europeana, o politica agricola comuna, o piata unica si o banca centrala. Concluziile le las pe seama fiecarui cititor in parte, cu precizarea ca, cel putin in cazul Romaniei, constructia europeana este un lucru bun, cred eu. Poate pentru Uk e altfel.

  7. Fostul premier si ministru de finante britanic, Gordon Brown, deputat scotian in parlamentul de la Westminster, a avertizat ca o Scotie independenta nu va mai putea plati pensii de stat britanice, actualmente cu £200 mai mari pe an decat in restul UK.

    Reactia SNP a fost tipica: Nicola Sturgeon, adjuncta pe linie de partid si de stat a lui Salmond, a spus despre Gordon Brown ca e lipsit de credibilitate si iresponsabil, dar nu a oferit niciun contra-argument.

    Aceasta e a treia bomba care arunva in aer gaunosenia si demagogia lui Salmond, dupa avertismentul ca o Scotie independenta ni va putea pastra lira sterlina si nu va putea fi primita automat on UE.

    Intr-o tara in care criteriul buzunarului este mult mai important decat demagogia nationalista, aceste trei bombe risca sa aiba un efect devastator asupra strategiei lui Salmond & co.

    Si asta da si replica unui comentator care locuieste in Scotia si care se plangea ca politicienii unionisti nu intervin destul in dezbaterea privind referendumul. Dupa cum se vede nici nu e nevoie de prea multe interventii, pentru ca tabara unionista are argumente de substanta, nu vorbarie nationalista goala de continut.

    Si inca ceva, ca sa avem simtul proportiilor: populatia Scotiei nu depaseste 60% din populatia Londrei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petru Clej
Petru Clej
Petru Clej este corespondent la Londra al redacției române a RFI. A fost jurnalist la BBC World Service, redacția română, între 1991 și 2008 (redactor șef între 2000 și 2008) și a lucrat între februarie și decembrie 2007 la BBC News Online.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro