joi, aprilie 25, 2024

O soluţie pragmatică la chestiunea plagiatului în România

În acest text voi arăta care este structura problemei plagiatului din perspectiva evoluţiei prin selecţie culturală şi am să propun câteva soluţii practice.

O unitate a selecţiei este o entitate care produce ceva folosind nişte resurse interne şi externe şi se află în competiţie pentru resursele şi serviciile externe (din mediu) cu alte entităţi productive de acelaşi fel. Competiţia este doar una din tipurile de relaţii care pot avea între entităţile productive respective. Pot exista relaţii de cooperare, sau pot exista relaţii de exploatare.

Un proiect de cunoaştere academică având ca rezultat un text, o universitate, sau un sistem naţional de educaţie şi cercetare sunt astfel de unităţi potenţiale ale selecţiei culturale, fiecare cu mediul ei caracteristic.

Una dintre condiţiile evoluţiei culturale prin procese de selecţie este să existe o separare clară a unităţilor selecţiei. Trăsăturile structurale ale unui proiect de cunoaştere corect sau ale unei universităţi cu standarde înalte nu trebuie să aducă nici cel mai mic beneficiu (sau unul cât mai mic) proiectelor de cunoaştere frauduloase şi organizaţiilor cu standarde joase. Evoluţia prin selecţie nu este compatibilă, de exemplu, cu cooperarea între entităţile productive antrenate în ea, în care trăsăturile unei entităţi sunt de folos şi altei entităţi.

Proiectele doctorale care au ca produs o teză, şi în general orice proiecte de cunoaştere, pot fi privite ca astfel de entităţi productive supuse unor procese potenţiale de selecție la patru niveluri / scări socio-culturale (eng. “multi-level selection”):

  1. nivelul școlii doctorale. Acest nivel e heterogen din punct de vedere al mediului de selecție, în aceeași instituție găsim și școli doctorale serioase, și neserioase
  2. nivelul instituției academice, tot heterogene ca standarde, dar în cadrul național.
  3. nivelul culturii naționale, e într-un proces turbulent, cu tendință de consolidare a culturii corectitudinii.
  4. nivelul comunității globale de experți, forumurile de publicare în sistem peer-review, asociații profesionale, etc. E net pro-standarde academice înalte.

În spaţiile departamentale, organizaţionale şi în cel naţional condiţia de separare clară a unităţilor potenţiale ale selecţiei nu este îndeplinită. Nu poate avea loc evoluţie a standardelor academice prin selecţie culturală în sistemul educaţional naţional şi oriunde în el la scări mai mici, cauza fundamentală fiind că aproape tot ce e relevant ca producţie culturală e de stat. Şi nici nu poate fi modificată pe termen scurt această situaţie, având în vedere istoricul dezvoltării României.

În instituţii de stat, inclusiv în managementul comunităţilor academice, domină cultura cooperării, ceea ce în sine nu e ceva rău, dar e nefolositor când ai de eliminat anumite practici. Eliminarea a ceva nu se fac poate face prin cooperare cu persoanele care au interesul să păstreze acel ceva, care au atitudini conflictuale, care nu vor să se schimbe.

La nivelul comunităţii globale există însă o competiţie acerbă. Ca rezultat al ei comunitatea academică românească nu poate face nici un pas înainte, în pofida eforturilor oamenilor corecţi din sistem.

Pe pieţele interne oamenii care îşi creează corect produsele culturale ţin cât de cât sus şi valoarea imaginii publice a produselor culturale ale persoanelor care au fraudat şi n-au fost prinse. Standardele cererii din România fiind foarte joase acest nivel este suficient pentru funcţionarea sistemului învăţământului superior. Oamenii vin să se înscrie la facultate. Încă.

Avem de a face cu o instrumentalizare a prestigiului produselor corecte la toate nivelurile:

  • de către colegi în unităţi funcţionale ale universităţilor sau institutelor de cercetare,
  • de către facultăţi şi departamente pe seama altora din aceeaşi universitate,
  • de către universităţi din ţară pe seama celor care fac eforturi, şi la nivel naţional pe seama societăţilor unde mediul academic funcţionează coret.

Acesta e un mecanism de exploatare. El depinde costurile foarte mari de exit ale celor corecţi din acest sistem. Ei şi ele preferă să muncească în aceste condiţii pentru că nu au unde altundeva. Credibilitatea lor internaţională scade odată cu prăbuşirea imaginii României, iar costurile de ieşire din sistem cresc. Odată cu accentuarea ei această situaţie a devenit intolerabilă.

Dacă vrem să scăpăm de plagiat şi să fim mai bine plasaţi în competiţia globală trebuie eliminat nu plagiatul în genere, ci acest fenomen de exploatare, trebuie separate clar persoanele, departamentele şi universităţile corecte de cele incorecte. La nivel personal e suficientă o variabilă calitativă, corect şi incorect, la nivel grupal de diferite complexităţi e necesară o variabilă ordinală, un grad de corectitudinie – incorectitudine care să permită ordonarea entităţilor respective.

Transferul evaluării tezelor de doctorat din punct de vedere al plagiatelor la universități poate salva situația persoanelor care au plagiat pe termen scurt. Pentru asta a şi fost gândit. Dar pe termen mediu poate duce la decredibilizarea totală a acelor universități dacă se crează un cadru instituţional care să ducă la o minimă competiţie între universităţile de stat. Dacă nu, va duce la decredibilizarea definitivă a tuturor, oameni şi organizaţii.

Instrumentul legal creat în Parlament în folosul plagiatorilor poate fi folosit pentru evoluţie prin selecţie culturală prin următoarele acţiuni:

  1. În urma transferului evaluării tezelor în ce privește plagiatele la nivelul organizaţional să fie luate cu fermitate măsuri pentru aducerea practicilor tuturor facultăţilor şi școlilor doctorale în universități ca Universitatea din Bucureşti la standarde internaționale, pentru toate produsele: lucrări de licenţă, master şi doctorat. Nu trebuie să mai fie tolerate nici un fel de fraude la nici un nivel. Tinerii au potenţialul să scrie ceva corect, responsabilitatea situaţiei actuale este a profesorilor. Variabila corectitudine evaluabilă obiectiv caracteristă unei astfel de universităţi trebuie să fie ridicată cât mai sus posibil.
  2. Crearea unui instrument pentru supravalidarea tezelor de doctorat produse de comunitatea academică în ce priveşte plagiatul, cu misiune similară celei a actualului CNATDCU, dar neguvernamentală, printr-o alianţă între universităţile care vor să intre în topul clasamentelor globale şi asociaţii profesionale ca Ad-Astra.

Obiectivul de a elimina toate plagiatele din toate universităţile este de interes public, dar nu este fezabil datorită numărului enorm de plagiate. Personal pot accepta că plagiatorii trebuie să profeseze în continuare, să fie profesori, coordonatori de doctorat, decani, etc. Au clienţii lor care vor să lucreze la fel ca domniile lor. Sunt atât de mulţi încât e nerezonabil să ne propunem să fie eliminaţi din sistem.

Dar la fel de rezonabil este ca cei care lucrăm corect să beneficiem de munca noastră. Nu suntem la fel de mulţi ca ceilalţi, dar suntem destui şi avem interese legitime. Pentru asta e necesară o separare a apelor.

Consorţiul Academica sau Academica Plus cred că are interesul unei astfel de separări nete şi este în interesul României şi al unui număr important de profesori, cercetători şi studenţi să o facă.

Cooperând cu cei incorecţi nu vom ajunge nicăieri.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Gînd la gînd… e absolut corect ce spuneti și cred că e valabil nu doar pentru problema plagiatelor, ci a multor altor scurtături, fente și alte malversațiuni românești, dar, pierdeti din vedere un lucru: cutuma, mai rezistentă decît orice altceva, conform căreia a nu coopera cu incorecții e un fel de fascism, un fel de eugenizare imposibilă în realitate, un fel de atitudine pe undeva monstruoasă, pe care nu și-o permit decît fie cei care au nebunia de a arunca totul în aer și a se reinventa în altă parte, fie cîțiva ”ciudați” care, rămînînd în România, își îngreunează viața în deplina compătimire a colegilor, chiar și a celor care ar avea suficient CV real încît să-și permită, la rîndul lor, ”ciudățenia”. Cunosc eu destui oameni, impecabili profesional, care sînt la 50 de ani asistenți sau, în cel mai bun caz șefi de lucrari, care practică asemenea ”ciudățenie”. Costurile personale sînt enorme iar nădejdea că vor fi luați ca model, vagă.

    • Nu este „un fel de fascism” ci fascism de-a binelea.

      La nivel micro este cultul conducatorului care este mai presus de lege. Iar la nivel macro este Statul de drept divin.

      Nu suntem un stat de drept, ci unul fascist.

      Sigur, adaptat Dambovitzei, in sensul ca nu avem un singur fuhrer ci mult mai multi fuhreri mititei.

      Nu ne dam seama de fascizarea Romaniei pentru ca fascismul a fost in trecut legat de razboaie si amenitari extere fatise. Dar caracteristic fascismului nu este razboiul, ci credinta ca de fapt omul exista pentru a servi comunitata (Volk) iar Statul este Dumnezeu.

      Fenomenul prin care fiecare mic conducator de ceva face legea lui este posibil din cauza acestei fascizari. Legea este intentionat lasata in coada de peste, pentru a permite aceste manifestari.

      Leacurile nu sunt locale, niciodata fascsimul nu a cazut din cauza unui Schindler….Leacurile sunt la nivelul politicii. Din pacate, oamenilor le place Statul Dumnezeu care raspunde de bunastarea lor si e de vina pentru orice greseli ar face ei. E confortabil sa nu ai nici o raspundere pentru viata ta.

      De cand incepi sa mergi la scoala si pana la moarte. Statul roman , cred acesti oameni, trebuie sa poarte raspunderea vietii tale si sa ia decizii in locul tau.

      Din pacate insa, un stat fascist fara fuhrer conduce la multiplicarea autorittii la nivel micro. Altfel spus, fiecare face ce vrea, cu conditia insa sa intoarca favoarea Statului Dumenezeu, Atotputernic. Adica – fascist.

      De-asta problema plagiatelor nu poate fi rezolvata. Cum nu poate fi rezolvata nici, in general, problema invatamatnului prabusit si a Universitatilor vanzatoare de diplome in cel mai propriu inteles (privat si stat deopotriva): nu sunt problem individuale, ci manifestarea sociala locala a puterii absolute a Statului Dumnezeu, mai presus de lege , multiplicata in mii de cellule fascite care isi fac legea lor in fiecare domeniu.

      Plagiatele au demonstrate ce spun, recenta lege a palgiatelor arata ca de fapt celulele fasciste (din invatamant in acest caz) isi apara puterea absoluta, dincolo de orice lege. Nu suntem un stat de drept.

      Cred ca suntem intr-un moment extrem de periculos, cam cum era Turcia lui Erdogan inainte de „puci”. Nu spun ca vom avea cu certitudine o dictatura, dar spun ca se poate discuta in acest moment la modul serios despre posibilitatea aparitiei dictaturii. Pentru ca mai devreme sau mai tarziu, fascismul isi naste Fuhrerul.

      • Din fericire, mai exista un nivel de autoritate pe care nu l-ati luat in calcul: nivelul UE. Tocmai tendinta de a fi zbiri cu inferiorii, dar supusi autoritatii superioare face ca politicienii romani sa se legitimeze intern prin raportarea la deciziile si prevederile UE. Iar diaspora romaneasca este clar in favoarea UE, spre deosebire de diaspora turceasca din Germania, care tinde sa-l sprijine pe Erdogan in atitudinile sale anti-UE. Prin urmare, Romania nu se indreapta spre dictatura, ci spre o reforma bazata pe sprijin si presiune externa.

        • Nu mai exista nivelul de autoritate UE. Acum UE se uita la alte lucruri, nu la tzarisoara noastra.

          Iar in invatamant, UE nu are absolut nici o raspundere. Toata raspunderea e la tara respectiva. Daca vrea sa creasca imbecili – problema e strict a ei. Nu a UE.

          Cat priveste posibilitatea de interventie a UE, ia uitati-va la Ungaria. Sau la Turcia.

          Nu exista un Mantuitor. Trebuie sa ne mantuim singuri :-)

          • @Dedalus – era vorba de autoritatea UE, nu de intervenția UE. Autoritatea e aia care nu vine pe țeava puștii.

            S-a discutat foarte recent despre faptul că România se raliază la pozițiile adoptate de nucleul dur al UE, nu la pozițiile grupului de la Vișegrad. Este parte a aceleiași manifestări: românii invocă autoritatea UE și se raportează la ea. Orban contestă autoritatea UE și adoptă poziții de frondă. Adică Ungaria e aia tentată de dictatură, nu România. Acum e mai clar?

            • Sa nu confundam vorbele cu faptele.

              UE nu e o entitate binevoitoare care sa aiba grija de noi cand Tatucul Stat se imbata si nu mai are grija de noi, bietele lui progenituri.

              Ca dovada ca prea putin ii pasa UE de invatamantul din Romania. Si de nustiu ce devieri politice de pe malul Dambovitei regulate (:-)). Ca sa nu mai spun ca politica UE e o rezultanta a politicilor statelor membre, nu e de capul ei. Cine comanda acum lautarii in Europa cam stim. Si nu e UE.

              Confruntata cu Brexit, cu criza migratiei, cu criza Euro, cu problemele Italiei, cu salvarea Greciei, chiar crezi ca imbecilizarea Romaniei ca rezultat al unui „fascism de catifea” care tampeste constient doar proprii cetateni intereseaza pe cineva? Nu confunda fascismul cu dictatura, chiar daca inexorabil fascismul sfrasestre in dictatura, el poate ramane asa, fara a naste monstrul de rigoare , multi ani in sir.

              Ne credem noi Ombilico del Mondo, dar suntem doar pierduti in ceatza istoriei… :-))

            • @Dedalus – se pare că trebuie să desenez: nu are absolut nicio relevanță ce face UE în realitate. Eu am scris că ”politicienii români se legitimează intern prin raportarea la deciziile si prevederile UE”. Puteți face distincția asta?

        • „Rreforma bazata pe sprijin si presiune externa” – eu nu vad nici un sprijin extern.

          Iar reforma, fie ea si partiala, adica doar in invatamant (am demonstrate in alta parte ca oreforma exclusive a invatmantului, fara o regandire drastica a antreprizei nu are sorti de durabilitate), ar trebui sa fie evident prin ceva.

          Ori, o simpla privire pe programele partidelor politice din Romania va demonstra fix contrariul : reforma educatiei este privita in continuare ca o colectie de obiective generala (tip „vrem pace in lume”) + un set de masuri atat de punctuale incate pur si simplu sunt ineficiente.

          Educatia nu este luata in serios in politica romaneasca pentru ca:
          a) populatia s-a obisnuit sa se vaite si kestia asta e considerate suficienta
          b) politicieni au solutii personale pentru copiii lor

          • @Dedalus – mai discutăm peste vreo 10-20 de ani, după ce în sistem vor începe să conteze cei care și-au făcut studiile în străinătate. Guvernul Cioloș e un foarte bun exemplu, e compus din oameni destul de detașați de mocirla dâmbovițeană și se comportă accordingly. Însă ăsta e doar un mic început, fenomenul se va manifesta mult mai evident și la o scară mult mai mare după 2020.

            La momentul de față încă dețin controlul bătrânii dinozauri, dar asta nu mai poate dura mult, fie și numai din motive biologice. Iar cei care vin din urmă sunt deja oameni de o calitate mai bună și vor impulsiona niște schimbări. Astfel încât românii care predau la Oxford sau la MIT să poată preda și în România, ceea ce la momentul de față e virtual imposibil.

            • Vise taica, vise. Iar vedem salvcarea din exterior, asteptam sa vina Mos Nicolae sa ne salveze.

              Acceptand asa ceva, implicit acceptam si propria noastra indiferenta. Ca daca oricum „vine” rumanii de la MIT in Romanica s-o salveze (evident, abandonandu-si in SUA copii, familie, relatii) de ce ne-am mai stradui noi?

              Am asteptat americanii decenii. Au venit pana la urma la Deveselu, nu in Bucuresti. :-)

              Acum vrei sa ma convingi ca solutia e sa asteptam diaspora?

              Eu cred ca nu poti castiga un razboi stand cu sabia in teaca si asteptand cavaleria.

            • @Dedalus – eu nu vreau să te conving de nimic, eu mi-am exprimat părerea despre ce se va întâmpla în universitățile românești. Lăsată de capul ei, România e practic la 1850. Progresul și modernizarea vin din partea celor care studiază în vest, merg în delegații în vest, lucrează în vest etc. Inclusiv standardele academice pe care care încerci tu să le promovezi sunt standarde preluate tot din vest. Nu le-ai inventat tu în dezacord cu vestul, ci încerci să le copiezi de-acolo. Sau încerci să le plagiezi.dacă le declari românești și nu recunoști că le-ai preluat din vest :P

          • @Dedalus – se poate face o paralelă cu situația lui Adrian Năstase și Victor Ponta.

            Adrian Năstase are și un nivel intelectual autentic, dincolo de amoralitatea lui. Astfel încât s-a impus în sistem și a putut controla sistemul, inclusiv în direcții dăunătoare națiunii, cum ar fi promovarea lui Victor Ponta.

            Însă Victor Ponta nu mai are niciun nivel intelectual, singura lui însușire e amoralitatea, astfel încât a fost mult mai ușor de contracarat și de înlocuit. Nu cred că puteți nominaliza vreun urmaș politic al lui Victor Ponta, omul e atât de iresponsabil în mod natural încât nici la asta nu s-a gândit.

            Oricât ar părea de surprinzător, autoritate morală există chiar și într-o ceată de hoți. Adrian Năstase avea această autoritate morală printre ei fiindcă avea grijă de restul cetei, iar superioritatea lui intelectuală era evidentă (și o făcea el să fie și mai evidentă :) ).

            Ponta doar a profitat de poziția de șef al cetei, iar nivelul lui intelectual era zero, așa că nu a putut conta prea mult pe sprijinul cetei. Asta va duce și la reformarea universităților românești, epigonii jalnici vor fi foarte ușor de înlocuit, odată ce dinozaurii autentici vor fi dispărut pe căi naturale.

      • Dovada prezentei „fasciilor” este in „certitudinea/ABSOLUTUL ce „rezida” din comentariile „proprii”
        semnatarilor ,…, de mai sus

  2. Eliminati sporul de 15% pentru doctorat dat funcționarilor. Sporul acela este practic o instigare la plagiat si impostura doctorala. .
    Doctoratul nu spune ca esti un functionar mai bun, ci doar ca ai unele calitati pentru a face cercetare intr-un domeniu.E primul pas.
    Taiati finantarile fara limite din invatamantul superior. Invatamantul superior primeste bani in nestire, fara sa se stie pe ce se duc acei bani. Un numar de burse acordate de stat date unui numar de persoane pe baze de examen in cateva domenii unii se simte deficit de forta de munca este suficient. Bursa va putea fi folosita de detinatorul ei pentru a se inscrie la orice universitate doreste el. Fara bani de la buget universitatile nu au decat doua alternative: sa devina performante sau sa dispara.
    Dacă performanța înseamnă fabrică de diplome, și asta cere societete, n-au decat, dar nu pe banii statului.
    Restul e gargara.

    • Eu am sustinut ceva radical: eliminarea oricaror drepturi de orice natura, nu numai salariale, ce ar fi conferite de doctorat.

      Cat priveste plagiatul, normal ca e la cote uriase: nimeni nu vorbeste despre regulile citarii.

      Cei cativa profesori care mai spun studentilor despre regulile de citare o fac pe barba lor, ca pe nicaieri nu apare obligatia asta iar timpul trebui, nu-I asa, alocat predarii notiunilor avansate….

      In invatamantul primar copii trebuie sa scrie caligrafic si sa stea cuminti. In cel gimnazial – „Invatare prin dictare si teroare”. In cel liceal „Aici socializam, nu invatam”. La facultate mergem ca la Biroul evidenta populatiei: sa dam o taxa si sa ridicam o diploma.

      Plagiatul? Daca te gandesti putin realizezi ca de fapt nici nu mai conteaza. Orcum nimeni nu stie nimic, minciuna tine loc de cunostinte iar lipsa de character si turnatul de minciuni gogonate in fata a devenit o indemanare care probabil e verificata la examenele de directori de scoala.

      Trebuie un reset general al invatamantului, nu se poate rezolva pe bucati.

      ===

      Remarc insa existent a 2 Romaniii:
      a) Romania „pe hartie”
      b) Romania „de subsol”

      Cam cum era si in communism.

  3. La ce mizerie colcaitoare e prin universitatile noastre, nu as considera plagiatul ca prioritar.

    Prioritara e verificarea modului in care tot felul de nulitati au ajuns nu doar profesori universitari plini ci si decani si rectori, devenind parte a unui sistem mafiot de un jeg fara de seaman. Si la privat si la stat, sa ne intelegem.

    Sunt grupuri organizate in stilul Cosa Nostra, gasti imunde. Totul se petrece cu concursul studentilor, crescuti in dispretul oricarei valori.

    Sigur ca peste tot in lume sunt asemenea lucruri. Dar nu cred sa fie pe undeva la amploarea celor din ROmania.

    Asa ca, repet, cat ar fi de deranjant, plagiatul ar trebui sa fie ultima grija. Nu neglijat, dar nici prioritar.

  4. Daca te străduiești sa vezi partea plina a paharului, pana la urma reușești sa împingi lucrurile înainte (cat de puțin, contează enorm). Dl. Virgil Iordache pare sa fie adeptul găsirii unei soluții fezabile pornind de la situația reala. Nu se lamentează formulând acuzații fara soluții. Mi se pare singura atitudine cinstita (intr-o mare de ignoranta si, de fapt, nepasare sau nepăsare interesata). Partea plina a paharului e existenta inca a unui număr de universitari necorupti care au interese profesionale mai mult decât materiale sau de imagine-statut care pot face front comun împotriva imposturii. Exista acest Consorțiu Academica si înțeleg ca el ar putea impune evaluări corecte ale „produselor” universitare la început intr-o facultate, apoi in alta, etc. S-ar crea astfel o elita a facultăților curate care s-ar impune si in străinătate si abia atunci ar deveni atractiva pentru restul autohton. Suna bine. Pare fezabil. Sunt insa membrii acestui Consorțiu dispuși sa sacrifice pe termen lung confortul personal? Multi probabil ca da. E mult mai realist sa pornești „curățenia” din interior decât sa aștepți sa vina cineva sa ți-o facă din afara. Legiuitorii noștri tocmai ce-au demonstrat in parlament ce interese au si ce preț pun pe semnalele primite din societate (cu referire la plagiat).

  5. despre ce pragmatism vorbiti domnule ? pragmatism in romania inseamna sa ti tii ghioaga la ndemina si sa izbesti fiara ce te ncolteste ! cind mor oameni in spitale de boli banale pentru ca medicii competenti au fugit unde au vazut cu ochii, cind analfabetul (politruc sau functionar public) iti spune ca nu i el de vina ci „sistemul” ce vreti sa mai cirpiti ? cine i „sistemul” domnule ? hotii care au devalizat romania, se trateaza la viena si isi trimit progeniturile sa studieze la londra ? inainte de a va apuca sa carati apa cu ciurul, eu va dau un sfat : detectati domnule cine i „sistemul”. si ca sa va usurez analiza, bagati de seama ca romania nu i o democratie ci o cleptocratie. dictatura prostilor si lichelelor este mai bine nfipta decit va imaginati !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro