vineri, martie 29, 2024

Oligarhia dezinformării de tip COVID-19 trimite adevărul în carantină? Soluții juridice și politice la nivel european și național

Acceptăm adevărul probat științific, testat de trecerea timpului sau informații supuse criticii societății civile și descoperite pe rețelele sociale. Mai că-mi vine să afirm că ne-am obișnuit să nu mai existe necunoscut. Spectrul de interogativitate ce risca să ne tulbure își găsea răspunsul pe platformele rețelelor sociale unde era oferit sau vândut de o autoritate științifică, de o autoritate politică, de experiența celorlalți sau de societatea civilă. Criza provocată de virusul SARS-CoV-2 a creat un loc gol de adevăr. Contemplăm astăzi: nu există un adevăr care să ne alunge dezinformarea privind boala COVID-19. Softului societății informaționale îi lipsește un răspuns. Când vine vorba de SARS-CoV-2, cunoaștem aproape nimic sau insuficient despre prevenție, depistare, tratament, impact sau origine. O perioadă de glorie pentru dezinformare, dar teribil de periculoasă pentru ființa umană vulnerabilizată de adevăruri false. Dezinformarea nu mai concurează cu adevărul științific probat și testat, o accepți fără investigație, o diseminezi, o aplici. Suferi consecințele. Cei dragi suferă consecințele. Comunitatea suferă consecințele. Acum dezinformarea ne poate pune în pericol viața. Previzibil, plat și cu gravitate afirm: avem dreptul la adevăr, dar acum să nu îi cedăm locul dezinformării. Dreptul ca tu să ai acces la adevăr este un drept derivat din principii precum dreptul la informație (art. 31 Constituția României), dreptul la învățătură (art. 32 Constituția României), libertatea de exprimare (art. 30 Constituția României, art. 10 CEDO), libertatea conștiinței (art. 29 Constituția României, art. 9 CEDO), libertatea de întrunire și de asociere (Art. 11 CEDO).

Ce a făcut comunitatea europeană și ce poate face puterea politică din România?

Grup de lucru & rețea independentă de verificare (Fact-checking).

Pornind de la experiența europeană, se poate crea un grup de lucru urmând modelul East StratCom Task Force conceput în 2015 la inițiativa Consiliului European pentru a anticipa și răspunde încercărilor de a eroda unitatea Uniunii Europene. Acest grup de lucru funcționează în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) a cărui înființare este prevăzută în art. 27 (3) al Tratatului privind Uniunea Europeană. SEAE a prezent un raport special asupra modului în care se construiesc narativele de dezinformare în jurul subiectului Covid-9. A fost subliniat rolul destabilizator al acestor dezinformări asupra sănătății publice și comunicării instituționale. Urmând acest model instituțional, autoritățile românești ar putea înființa un organism ce ar trebui să urmărească și să explice trendurile în dezinformare practicate asupra României, dar în strânsă colaborare cu omologul european. Livrabilele ar consta în bune practici și propuneri legislative ce să sprijine jurnalismul, societatea civilă, mediul business, cetățenii; un catalog public al dezinformărilor urmând modelul www.EUvsDisinfo.eu; consultanță la cerere; evenimente, fact-checking și publicații. La nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană a realizat un cod de bune practici, în Septembrie 2018, practici ce apoi au fost monitorizate pentru a se stabili eficiența lor. Codul a vizat platformele online și actorii din industria publicitară, dar România nu poate urma acest exemplu în absența unui organism capabil nu numai să centralizeze, ci și să ofere credibilitatea necesară. Pentru a oferi această credibilitate, ar fi necesar ca din acest grup de lucru să facă parte reprezentați ai puterii executive, legislative, judecătorești, presei, jurnalismului independent, societății civile, mediului busines, mediului academic, permițând extinderea reprezentativității societății, dar și reînnoirea constantă a resursei umane. Grupul de lucru ar livra un plan de acțiune, urmând modelul Planului de acțiune împotriva dezinformării adoptat de Comisia Europeană ca urmare a concluziilor Consiliului European din 28 iunie și din 18 octombrie 2018 prin care se cerea un răspuns coordonat în fața pericolului dezinformării direcționate împotriva alegerilor europarlamentare din 2019.

Sistemul de alertă rapidă instituit în martie 2019 de către executivul european a reprezentat o altă formă de combatere a dezinformării. Sub forma unei platforme digitale securizate, acest sistem este menit să faciliteze un schimb de informații în timp real între instituțiile europene și țările membre UE. Un astfel de grup de lucru instituit în România ar întări grupul de lucru european și ar constitui un răspuns în conformitate cu așteptările UE din partea statelor membre, manifestate inclusiv prin Comunicarea Comisiei că̆tre Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată̆ „Combaterea dezinformării online: o abordare europeană̆” (COM(2018) 236 final), integrându-se în structura europeană în curs de formare.

Alfabetizare media. Educația în mass-media

Dezinformarea poate fi prevenită prin educație. Alfabetizarea media și informațională trebuie să devină parte a curriculei școlare, înglobând analiza critică, utilizarea practică a mijloacelor media, creativitate, dialog inter-cultural, noțiuni juridice privind drepturile fundamentale și concepte aplicabile privind socializarea online și offline. Această materie ar cuprinde abilități cognitive, tehnice, de analiză critică, alături de norme etice. În determinarea conținutului ar colabora societatea civilă, statul, mediul academic, entități media, jurnaliști independenți, reprezentanți ai mediului busines ce activează în domeniul informațional și s-ar baza pe cercetările efectuate de Centrul Comun de Cercetare din cadrul Comisiei Europene ce a elaborat DigiComp, cadrul ce stabilește competențele digitale. O astfel de inițiativă este cerută de Directiva 2010/13/EU revizuită prin Directiva (EU) 2018/1808 din 14 Noiembrie 2018, art. 33a impunând statului membru o dublă obligație. Prima obligație este de a promova alfabetizarea media, iar a doua este de a raporta către Comisia Europeană astfel de activități. Directiva AVMSD vine în sprijinul unor astfel de activități prin obligația pozitivă ca platformele de video-sharing să ofere instrumente și sprijin pentru alfabetizarea media, obligație prevăzută la art. 28b. Recomandarea Comitetutului de Miniștri (2018)7, 41-49 vine să întărească necesitatea pentru dezvoltarea unui astfel de program. Termenul de alfabetizare media, în engleză media literacy, a fost définit prin Grupul de Experți în Alfabetizare Media al Comisiei Europene. Importanța acestei fâșii necesare de educație este dată și de faptul că în perioada 30 martie – 5 sprilie 2020 urma să aibă loc a doua ediție a Saptămânii de Educație în domeniul Mass-media. Educația în mass-media ar trebui să aibă ca scop înzestrarea cetățenilor cu capacități de gândire critică necesare pentru a-și folosi discernământul, pentru a analiza realități complexe și pentru a recunoaște diferența dintre opinii și fapte. Prin coooperarea actorilor relevanți se poate augmenta sistemul educațional românesc, astfel încât să ofere acest tip de educație pentru toți cetățenii de toate vârstele, precum și să fie urmărite îndeaproape progresele în acest domeniu.

Soluții de reglementare pe care le propun. Ce poate face legiuitorul?

Nu peste timp, ci acum, adevărul va trebui să își probeze propria existență și să se întipărească cu încrâncenare în memoria colectivă a societății. Adevărul beneficia primul de existență, dar când avem o situație nouă, fără adevăr prestabilit, întâietate au informațiile false. Va trebui să acceptăm că este nevoie de o reglementare în zona dezinformării deoarece nu avem capacitatea distanțării de acest pericol.

Cadrul legislativ este prins complet nepregătit. Inspectoratul General al Poliției Române propune aplicarea prevederilor art. 404 Cod Penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „comunicarea de informații false” pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani. Aceste prevederi pot fi folosite pentru pedepsirea dezinformărilor (fake news) doar în contextul stării de urgență. În afara stării de urgență nu avem o reglementare clară. Prevederile art. 404 Cod Penal pot doar pedepsi fapta săvârșită cu intenție. Inspectoratul General al Poliției Române a facut apel către toate instituțiile de presă să nu dea publicității informații care nu sunt verificate din surse oficiale, iar către cetățeni să nu răspândească pe rețelele de socializare sau pe alte canale informații care nu provin din surse oficiale. S-a înțeles că pericolul vine nu numai din simpla existență a unei știri false, ci din puterea de care dispune fiecare persoană în parte să valideze acea dezinformare prin distribuire. Aceste prevederi nu educă, nu preîntâmpină și nu întăresc poziția adevărului în societatea noastră informațională. Infracțiunea nu este nouă în peisajul juridic autohton, textul fiind o preluare a art. 168 indice 1 C. pen. din 1968, dar a rămas la fel de neputincioasă în noul nostru context. Mai mult, Codul penal din 1937 prevedea această infracțiune într-o formă puțin diferită, prin art. 225. Ne putem imagina câtă eficiență poate să aibă o prevedere legislativă din 1968 împrumutată din 1937. Lipsește adaptarea la noul context prin măsuri legislative practice, cu toate că încă din 1937 s-a realizat ce importantă este informarea corectă a populației. Lipsește o sancțiune pentru fapta din culpă, iar puterea dezinformării provine chiar din fapta celor mulți săvârșită din culpă. Culpa vine și din faptul că în lipsa unei minime sancțiuni, este mai comod să nu te informezi. Se poate spune că, din punct de vedere juridic, adevărul a fost plasat ca fiind o bază a societății moderne românești din 1937, deoarece doar așa puterea poporului conta. Adevărul produce consecințe juridice. Poporul ia decizii ce au consecințe juridice.

Consider că politica penală a legiuitorului ar trebui să cunoască o schimbare în mentalitatea din spatele protecției informației și a adevărului. Este necesar să se construiască o latură educațională, de prevenție și de întărire a presei prin sancționarea știrilor false și a dezinformării. Legiuitorul, pe viitor, poate lua în considerare instituirea de măsuri educative neprivative de libertate pentru persoana ce diseminează sau crează din culpă sau cu intenție fără consecințe deosebit de grave știri false. Analizând situația actuală, legislația europeană și națională consider oportun să fac următoarele propuneri de sancțiuni menite a acoperi vidul legislativ în materie penală:

1. Avertismentul – va consta în prezentarea motivelor de fapt și atenționarea asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune. Persoana o să fie nevoită să informeze de acest avertisment toate persoanele de care știe că au luat contact cu postarea cu informații false.

2. Stagiul de formare – va viza reformarea atitudinii persoanei în cadrul unor programe educative în sprijinirea conștientizării consecințelor legale și sociale la care se expune. Se va concentra pe înțelegerea impactului pe care îl are distribuirea sau crearea de știri false.

3. Instituirea participării la activități de natură civică în folosul comunității online prin stabilirea ca persoana să aibă obligația de a disemina la anumite intervale de timp, pe o anumită durată, știri, evenimente, activități civice, articole, informații educaționale folosind surse oficiale, platforme civice sau de jurnalism independent. Astfel, informațiile oficiale, precum și activitățile ONG-urilor sau ale jurnaliștilor independenți vor ajunge la o audiență ce în mod normal nu le urmăresc.

4. Instituirea legală a participării la activități de natură civică în folosul comunității prin stabilirea obligației persoanei de a lucra un anumit număr de ore pentru o anumită perioadă în sprijinul unor publicații media independente, a unor ONG-uri sau jurnaliști independenți.

5. Instituirea pedepsei cu amendă pentru astfel de fapte, în momentul în care prezintă o gravitate deosebită, iar suma aceasta să fie direcționată spre finanțarea presei independente și a societății civile.

6. Instituirea confiscării foloaselor materiale obținute în urma diseminării sau creării de știri false, iar aceste sume să fie direcționate spre finanțarea presei independente și a societății civile.

Pedeapsa cu închisoarea să fie aplicată în momentul în care există consecințe deosebit de grave, păstrându-se proporționalitatea și în momentul în care a fost depistată persoana ce a creat în mod intenționat dezinformarea. Parafrazând o decizie celebră a Curții Europene a Drepturilor Omului (Dalban c. România), am putea spune că presa este câinele de pază al democrației. Dreptul penal ar trebui să își asume un rol activ în protejarea presei.

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Conform dex „dezinformare sf [At: DEX / Pl: ~mări / E: dezinforma] 1-2 Informare greșită (în mod tendențios) Si: dezinformat”.

    In cazul pandemiei nu putem vorbi de dezimformare deoarece odata ce nimeni nu stie nimic, nici acum dupa citeva luni, nu poti spune ca o informare ar fi gresita sau tendentioasa. Din nefericire multe din informariile „oficeale”, chiar de la organisme serioase, institute, guverne s-au dovedit pur si simplu gresite.
    Acum, cind scroafa e moarta-n cotet, si din vina oficialilor car enu numai ca nu au stiut, dar nici n-au recunoscut ca nu stiu, sa vina avocatii, sa cistige si ei o piine, sa mai faca niste legi, comisii, e superflu.
    E nevoie de atitia bani pt chestii urgente, serioase, asa ca sa lasam cehstiile astea academice pt vremuri mai bune

    • Conu’ Neamtu . . . cititi inca o data va rog ce s-a scris.

      Cu toate ca aveti dreptate pina la ultima propozitie, acest articol dupa parerea mea nu este academic.

      Grav, este o invitatie hyper-orwelliana la uciderea gindirii libere, la reeducarea fortata, la distrugerea libertatii cuvintului . . . Experimentul Pitesti la scara national/planetara.

      Ministerul Adevarului precum in „1984”.

      Cu numai trei saptamini in urma, nimeni nu ar fi publicat acest manifest.

      • Absurdi, eu nu cred ca un experiment Pitesti sau 1984 ar mai putea aparea in timpurile moderne, cel putin in tarile vestice. Observ o anumita tendinta la politicieni sa se piteasca, sa se ascunda, multi nu vor sa-si ia raspunderea, se simt, si nu de putine ori, pe drept depasiti de situatie, nu vor sa devina tapi ispasitori. Un politician neamt s-a sinucis.

        Cei mai multi se ascund in spatele asa numitilor experti, care, saracii de ei, nici ei nu stiu prea multe. Boris e in spital, se pare destul de nasol, eu imi imaginez ca prin bravada de la inceput a vrut sa limiteze raspindirea panicii, as zice ca s-a sacrificat pt tara.

        De aceea cred ca in momentle astea nu e cazul sa inveninam situatia cu asemenea aspecte.

        • Veninul e in „retete” precum cea de mai sus: infiintarea unor Ministere ale Adevarului de tip Orwellian / Goebbelsian, uciderea libertatii cuvintului sub pretextul opririi „dezinformarilor”, intemnitarea „recidivistilor”.

          Realmente nu stiu cum s-a mai schimbat situatia prin Germania, dar in SUA, in special in statele cu guvernatori stingisti, se observa niste „power grabs” care merg mult dincolo de masuri necesare (si pe care populatia in imensa majoritate le accepta) in situatia data.

          Nu subestimati niciodata setea de putere a „liderilor” pentru care puterea in sine, nu ajutarea in principii de libertate a societatii, este scopul unic si final. Nu subestimati abilitatea istoriei de a se repeta, chiar in forme schimbate.

  2. Problema stirilor false , problema fake-urilor , problema interpretarii stirilor de orisice fel la modul falsitate , poate contine si latura punitiva etapizata incepind cu forme usoare de pedepsire pina la forma cea mai nedorita pedeapsa cu inchisoarea . Rezolvarea consta insa (cred eu ) in responsabilizarea tuturor celor care scriu ,vorbesc in media sau pe paginile din aplicatiile gen facebook . Trebuie interzisa publicarea oricarui text care nu are un respondent clar cunoscut . Anonimatul nu trebuie sa reprezinte normalitatea ,cine are ceva de spus sa spuna in clar sub nume propriu . Cei care gestioneaza atfel de siteuri trebuie sa fie legal responsabilizati si pentru textele fake-uri aparute . Nu mai putem lasa totul la voia intimplarii .

  3. Peste tot in Europa suntem avertizati sa nu cadem in plasa stirilor false, sa nu acceptam decat informatii de la autoritaile abilitate.
    Cine ne spune ca aceste autoritati care au fost prinse pe picior gresit in intrega Europa acum sunt in masura de impunerea masurilor necesare ?
    Cum pot avea incredere in aceleasi autoritati care au fost incapabile la masuri drastice in momentul aparitiei bolii in Europa care la aproape 2 luni dupa inceperea crizei recurg la ele, au devenit dintr-o data mai responsabile in iresponsabilitatea afisata la inceput.
    Nu s-au schimbat nicaieri politicienii, sunt acelasi fete triste pe care le-am vazut inaintea crizei, politicieni care n-au avut curajul sa izoleze Italia de la bun inceput, sa goleasca statiunile de schi din Alpi, sa intezica meciurile de fotbal, carnavaluri si altele de frica efectelor economice, acum efectele negative economice fiind inzecit mai mari decat daca se proceda de la bun inceput cu fermitate si curaj.
    Sunt intrebari care in opinia mea trebuie rezolvate in instanta, in fata procurorilor si judecatorilor si marg mai departe, pot fi acuzati acestia chiar de genocid ?
    La cat de nepregatite sunt sistemele medicale europene, lipsa celor mai elementare echipamente, a stocurilor impuse chiar de lege si nerespectate ne putem astepta la inca multi morti si persoane care raman cu sechele pe viata in urma bolii.
    Chinezii i-au avertizat la inceput tardiv insa dupa ce boala nu s-a mai putut musamaliza de acestia si a devenit cunoscuta in Europa nu s-a intamplat NIMIC !! dupa deviza, China e departe de parca miile de avioane nu circulau nestingherite in continuare sub ochii acelorasi autoritati incompetente care acum ne cer toata atentia, ne reduc drastic drepturle cetatenesti.
    Un exemplu de fake news din partea autoritatilor de data asta, germane.
    Se la inceputul crizei tot felul de virusologi si politicieni povesteau cetatenilor, purtarea mastilor de protectie nu are rost, este chiar neavenita si periculoasa ca acum inca sa discute despre necesitatea purtarii ei, unii schimband radical cursul si indemand la purterea acestora. Era nevoie de aceste fake news pt ca autoritatile n-au nici acum posibiliateta satisfacerii necesitatilor, austriecii ca de multe ori miscandu-se mai bine decat nemtii.
    Cu toate neajunsurile din Romania, trebuie sa recunoastem, autoritatile romane s-au miscat mai bine si mai repede decat occidentalii, de frica, ele stiind ce-i va paste daca scapa controlul si sub impactul situatiei speciale a tarii, cu milioanele de romani din disapora dintre care multi s-au refugiat in tara.
    Ar trebui sa ne uitam mai atent la autoritati decat se privim la toate stirile care circula pe net, sa inregistram ce se intampla ca o data cu terminarea crizei sa le putem trage la raspundere pt toate neajunsurile cu care cetatenii acum sunt confruntati.
    Un lucru sa fie clar, viata nu va reveni la normal doar daca cumva virusul dispare pe cale naturala, se gaseste un tratament si vaccin si daca dam crezare acelorasi autoritati, acest lucru de va intampla undeva intr-un interval 1 – 2 ani.
    A fost usor inchiderea si stoparea instantanee a intregii vieti economice si sociale, cum se va putea iesi , se cauta modaliati si nu va fi usor frica de un al 2 lea val fara medicatie si echipamente necesara fiind foarte mare asa cum nici sistemele de sanatate nu pot fi schimbate peste noapte.
    Cine poate rezista atata timp economic intr-o asemenea situatie ? NIMENI.

    • Crearea unui centru de aprovizionare cu material de protecție pentru spitale, măști și haine, de cumpărare a aparatelor de respirat a durat foarte mult în statele partenere UE.27. Ministrul de sănătate publică Spahn/CDU din RFG nu a făcut nimic în această privință timp de două luni. A așteptat livrarea de măști din China (azi producție de 150 milioane măști pe zi în Asia) fără să creeze condițiile pentru producția de măști FFP3 și FFP2 pentru medici în RFG. A durat două luni până când s-a creat centrul de cumpărare a acestor măști din partea guvernului german. Bani sunt destui, au fost puși la dispoziție imediat 156 milarde Euro din partea guvernului CDU/SPD cu acordul Bundestagului. Guvernul RFG a creat, a aprobat imediat un mecanism de finanțare de 500 miliarde Euro. (KFW Kreditanstalt für Wiederaufbau, banca de reconstructie, garantează banii, creditele). Deci sunt bani dar azi nu sunt măști destule pentru medici și personal medical cum descrie bine autorul aici pe contributors. În conseciță au murit mulți din grupul de risc, cei cu boli cronice indiferent de vârsta și cei slăbiți cu vârsta peste 80 de ani. Oamenii mor în lumea occidentală din cauza unui virus despre care se știe bine că vine din când în când sub forma de pandemie.
      Nu lipsesc cunoștințe. Azi se știe destul de mult despre pandemii. Nu știm când va sta la dispoziție un vaccin- injecție care va stopa pandemia (probabil 2021) cu sars-cov-2 în UE.27 și pe glob. Probabil peste un an va exista un vaccin-injecție testat și fără pagube colaterale pentru pacienți. Discuția politică și analizele în spațiul public local, european și global nu înlocuiesc măști de protecție și capacitatea în spitale pentru tratament intensiv azi. Cei care rezolvă azi problemele acute în sistemele de sănătate și salvează vieți omenești sunt cei de care depinde letalitatea pandemiei. E vorba de viață și moarte azi.
      După pandemie e înaintea pandemiei.

      • O fi avand Germania bani, din ei nu se pot face masti asa cum bine a raspuns un doctor spaniol la intrebarea cand va fi un vaccin, sa incercati la Mesi si Ronaldo care castiga zeci de milioane, poate va juta ei, doctorii si cercetatorii trebuie sa se multumeasca cu 1800 de EUR/luna.
        Europa occidentala a fost prinsa cu pantalonii pe vine cu toate ca avertismente au fost destule insa nu le-a luat nimeni in considerare asa cum vestitul institut Robert Koch, actuala „cancelarie” a Germaniei nu s-a sinchisit sa treaca la cercetarea urmarilor acestui virus ei preferand se exprime recomandari in urma unor modele matematice, modele care foarte bine stim daca se schimba o variabila ele isi pierd relevanta.
        Asa cum toate testele prelevate care demostreaza activitatea virusului pe diferite obiecte si suprafete sunt IRELEVANTE, sunt facute in conditii de laborator si mai putin pe teren, vezi testele motoarelor Diesel si nu numai , aceeasi procedura imbecila.
        S-a constat in urma unor teste adevarte de pe termen ca prima cauza a raspandirii viruslui este infectia prin picaturi in aer si mai putin de pe suprafete contaminate, pe care de regula au fost descoperite doar ADN „mort” al virusului.
        Da, este important sa ne spalam pe maini insa nu trebuie bagata spaima suplimentara in oameni ca ei s-ar putea contamina si dupa zeci de ore de pe o suprafata.
        Inca un fake news, se tot vorbeste de numarul cazurilor de infectii si mai putin de cei care au fost vindecati, in Germania ieri fiind peste 100000 de infectati insa si aproape de 30000 de insanatositi, insa cifra de 100000 este cea care imprima spaima in oameni.
        Intrega discutie in spatiul public este ipocrita, nimeni n-are curajul sa-i traga la raspundere pe vinovati, din contra, o mare parte a cetatenilor fiind „anesteziata” de mass media si spre suprinderea mea, cresc in sondaje cei care sunt responsabili de dezastrul produs.

        • Firma Trigema a lui Grupp produce măști simple, multe alte firme produc azi măști în RFG, inclusiv FFP2 și FFP3 pentru medici. A trecut mult timp, prea mult timp. Obligația de a purta măști în spațiul public ca în Austria va veni și în RFG în Mai 2020. Purtare de măști în ascensor, autobuz, supermarket, transport în comun etc. va deveni lege. Coreea de Sud, Singapur au succes cu măști. Sunt foarte puțini infectați. Măștile sunt o condiție pentru reducerea treptată a restricțiilor în RFG și UE.27.
          A purta o mască pe față în ascensor, a purta o mască în față la intrarea în autobuz e protecție, solidaritate și respect față de ceilalți. Grija pentru cei dragi și pentru toți ceilalți e „bun simț”.

          Liberté, Égalité, Fraternité. Acum e nevoie de Fraternité.

  4. SI acum ni se pun pe tava, cu nume si prenume, prin canale tv si presa scrisa. Prima persoana in stat a afirmat ca Covid 19 este o simpla gripa si ca va trece usor, a treia persoana care raspunde de anumite situatii speciale a afirmat ca brancardierii si infirmierele nu au nevoie de echipare speciala. In societatea romaneasca, minciuna sau adevarul trunchiat voit nu au fost pedepsite cum trebuie, iar legea este ca si inexistenta. In comunism am fost mereu mintiti si este greu sa cerem acum o alta atitudine. Peste generatii…….nu vom mai trece lucrurile sub pres…….

  5. România a cerut și obținut de la NBTD New Babel Tower Director suspendarea aplicarii pe teritoriul național a Convenției Drepturilor Omului, născând astfel un frumos bebeluș de sute de oameni, numit Ministerul Adevarului, care devine singura sursă info declarată *de încredere* din zona pășunii mioritice. Ce mai tot cârâiți ??!!

  6. Să înființăm o comisie, ziceți. Care să fie de stat și să decidă ce e adevăr și ce nu. Și să dea avize și certificate, ca orice comisie care se respectă. După care să interzică falsurile astfel marcate și să ne spună ea, comisia, unde să dăm click pentru adevărul avizat și ștampilat regulamentar.

    Era momentul să apară și așa ceva, starea de urgență scoate la lumină idei toxice de inspirație chineză, rusă și turcească.

    Acum niște ani venise unul, Dumbravă, general SRI și plagiator dovedit, la o comisie în parlament cu altă idee creață: să cumpărăm routerele și modemurile de net doar cu buletinul. Tot așa, ca să nu ne mai pierdem noi vremea citind, să ne spună o comisie cum stă treaba cu adevărul.

    E neinteresant! Soluția nu stă în comisii și avize, ci în cu totul altă parte.

  7. Și dacă știrile din surse oficiale sunt false? Sau contradictorii? Sau vin de la un”expert” fără competență în domeniul respectiv? Concret, eu nu am încredere în vorbele unui individ care apare la TV, e prezentat drept doctor și atât, și dă sfaturi în legătură cu COVID. Vreau detalii. Ce specialitate are?(vreau un virusolog sau epidemiolog); ce facultate a terminat și cu ce notă?(dați-mi un șef de promoție de la Harvard și o să-l cred).NU o să-l cred pe orice neica nimeni.

  8. populatia (o mare parte din ea) ar fi educata (bine) si, daca ar mai fi si citit in perioada dupa terminarea liceului, am fi avut o populatie matura, rationala, logica,ce ar fi stiut sa discearna binele, de rau si nu ar fi ascultata, sau citit toate balivernele. Daca Bisericii i-ar fi fost impusa un pic de rationalitate (macar in conduita, daca nu in propovaduire), poate disctam altefe, astazi . Nu avem asa ceva, cum nu avem profesorii care sa predea asa ceva (imi aduc aminte de un articol al dlui. Liiceanu, de acum cativa an – citat aprox. „Profesorii de filozofie nu sunt filozofi” si solicitarea unora prin anii 2009/2010/2011 ca filozofii, sociologii, … sa dea declaratii ca nu au colaborat cu … organele comuniste).

    • @Daca, – dacă vrei să ții supermarketurile deschise (și trebuie să le ții deschise) perorația ta împotriva bisericilor nu e decât o glumă proastă. O populație educată, matură, rațională, logică, așa cum pretinzi tu că vrei, ar fi respins orice restricții cu excepția adunărilor de pe stadioane și ar fi respins orice propagandă neomarxistă, iar activiștii ar fi trebuit să-și caute o muncă cinstită.

      Cel mai bun exemplu: asta e identitatea ta pe forum, ”Dacă,” ?! :)

  9. In primul rand ar trebui pedepsiti exemplar toti politicienii (care au pus semnatura si au votat bugete) pentru sanatate si protectie civila din ultimii 10 ani. Cu pedepse reale, nu simbolice. Dupa ar trebui vazut de ce am fost mintiti de la bun inceput, profesionist, mastile nu trebuiesc, si tot asa.

    Toti acesti ani am platit taxe imense, pentru faptul ca statul ne apara de diferite, uite ca el zice ca ne apara dar in realitate toti banii au fost deturnati. Contractul social e sub mare intrebare?

    Nu incercati sa insituiti cenzura, fiindca aceasta e cenzura formulata mai modern. Sabia are 2 taisuri.

  10. „Instituirea confiscării foloaselor materiale obținute în urma diseminării sau creării de știri false, iar aceste sume să fie direcționate spre finanțarea presei independente și a societății civile” – cum mai este presa una independenta daca primeste bani de la stat? Cum mai este societatea una civila daca este finantata din fonduri publice?

    Fenomenul fake news nu se combate prin sanctiuni, ci prin prestigiu si buna reputatie.

  11. @Dragos Lucian Ivan
    Domnu’ coleg, subscriu multor considerente ce apar in art.dvs. Aveți dreptate sunt fenomene îngrijorătoare. Ceva trebuie făcut, dar…..ceea ce propuneți dvs.pare mai îngrijorător decât problema în cauză.
    Câteva aspecte:
    1. „Pentru a oferi această credibilitate, ar fi necesar ca din acest grup de lucru să facă parte reprezentați ai puterii executive, legislative, judecătorești, [….] permițând extinderea reprezentativității societății, dar și reînnoirea constantă a resursei umane. Grupul de lucru ar livra un plan de acțiune”……
    Aici există o problemă de ordin constituțional ce îmi pare evidentă. Apropierea (in același grup de lucru) puterilor politice și a celei judecătorești mi se pare…..cu șanse mici de constituționalitate. Ca să mă exprim așa…..
    D-nă jud.de la CAB Camelia Bogdan a avut o problemă de incompatibilitate (cu aspecte de constituționalitate) ptr.simplul motiv că a ținut un curs, funcționarilor de la Min.Agr., privind legislația în domeniul spălării banilor. A fost tămbălău monstru, deși aspectul în discuție este de N ori mai palid, mai firav decât participarea unui/unor reprezentanți ai puterii judecătorești într-o asemenea comisie.

    2. „Se poate spune că, din punct de vedere juridic, adevărul a fost plasat ca fiind o bază a societății moderne românești din 1937, deoarece doar așa puterea poporului conta.”
    Domnu’ coleg, ’37 era preziua dictaturii carliste, a desființării partidelor politice din ’38. Ce naiba?!? Afirmația citată mai sus e o rupere/desprindere de context care, iertat să-mi fie, are exact caracteristicile unei dezinformări. Or nu cred că aveți așa ceva în intenție. Înțeleg. Este entuziasmul în urma găsirii unui raționament, ce ni se pare valid, și suntem tentați să îl ducem/să îl argumentăm până la capăt.

    3. Adevărul vine din surse oficiale?!? E aproape de Ministerul Adevărului, 1984…. Dacă vă spune ceva. Dar nu vreau să exagerez.
    Permiteți să vă reamintesc cazul zurbagiului de Vadim (Dumnezeu să-l ierte !) care prin 2002-2004 a început să declare sus și tare că în Ro.au existaseră/existau închisori ilegale ale serv.de informații americane. A fost un scandal uriaș, cred că s-a lăsat și cu sesizări și urmărire penală.
    S-a înființat o comisie parlamentară care a analizat chestiunea….. condusă de „luptătoarea ptr.adevar și justiție” Norica Nicolai. Toate sursele oficiale, inclusiv comisia Norica Nicolai, au negat vehement informațiile vehiculate de Vadim T.
    Rezultatul…..nu după mult timp ancheta Consiliului Europei/Adunării parlamentare a Europei a concluzionat că în PL, RO, etc acele închisori chiar au existat.
    Mai mult, în 2015 CEDO a admis cererile unei persoane care fusese deținută în aceste centre de detenție ilegale…… Merită citite decizia respectivă și urm.
    Conform propunerile dvs. adevărul fusese deja stabilit. Sursele oficiale se exprimaseră clar, direct și fără echivoc. Cetățeanul Vadim T.s-ar fi găsit în situația de a fi încălcat legea…..
    Cum procedăm?!?!

    Repet, problema tratată în art.dvs.este reală. Duce la bizarerii de genul mișcării anti-vaccinuri, 5G răspândește coronavirus/slăbește sistemul imunitar ptr.a fi atacat de virus, etc.
    Dar abordarea dvs.pare că deschide ușa unor chestiuni ce dau fiori unora ce-și amintesc vremuri nu chiar atât de îndepărtate.

    • Există deja un test rapid cu stropi de sânge care depistează anticorpi în sângele celor vindecați de infecția Covid-19. După 10 minute se știe cu 94 % precizie dacă în sânge sunt anticorpi la cei vindecati. E un test pentru a constata câte persoane sunt vindecate și au anticorpi. E mai mult pentru statistică și donarea de sânge.
      Primele încercări pentru tratamentul pacienților Covid-19 încep la vară. În RFG sunt ca. 35.000 pacienți vindecati după infecția cu sars-cov-2. Cei tineri și sănătoși pot dona sânge. Acești tineri au anticorpi în sânge. Se extrage plasma cu anticorpi. La Erlangen/Bayern încep teste cu plasma pentru pacienti. Va exista un astfel de tratament pentru cei în stațiile de izolare anul acesta. Clinicele din München, Regensburg, Würzburg, Augsburg încep în Bavaria cu producerea de plasma care conține anticorpi.
      La Tübingen/RFG firma CureVAc produce un medicament pe bază de mRNA, bucăți de proteine care blocheză pe suprafața virusului sars-cov-2 intrarea în celule și înmulțirea virusului. Testele încep în Iunie 2020.
      E nevoie de multe teste cu mii der persoane pentru a avea un tratament sigur.
      Pentru economie la WTO se calculează o scădere a comerțului mondial de la 13- la 32 % în anul acesta. În RFG se calculează cu o scădere BIP în acest an de la 6 % – 8 % și o relansare economica 2021 cu o creștere BIP până la 5 %. Șomajul va crește la 6 % (în Franța e mai mare) în RFG.
      Pandemia Covid- 19 și criza economică se vor termina 2021?

      Liberté, Égalité, Fraternité. Acum e nevoie de Fraternité.

      • @Kurt
        Vad ca economy help package a fost adoptat. Nu si coronabonds.
        Ar fi fost chiar prea de tot: competenta exclusiva statala la a face datorii (masiv si neconditionat) dar obligatii comune la garantare si plata….

        • @JB

          Pentru 23 Aprilie e prevăzut o dezbatere în consiliul ministerial al șefilor de state UE.27 asupra așa numitului „fond de reconstrucție economică”. Olanda a precizat deja acum că nu va accepta Euro Bonds în nici un fel.
          Competitivitate economică a statelor „naționale” din sud-est și est nu a ajuns la nivel european sau global. Importul de tehnologie, management, produse noi, servicii a schimbat structura economică în statelor „naționale” din est. Nu s-a schimbat în măsura așteptată, nu s-a schimbat „mentalitatea” cetățenilor din est. Competitivitate economică e o cale de a depăși criza actuală. Cu mai multă solidaritate și fraternitate în UE.27. Greu de formulat și mai greu de realizat. UE se transformă permanent. Să sperăm în mai bine pentru toți cetățenii UE.27.
          Cred că e mai simplu de formulat cu „interese”. Statele „naționale” din sud-est cer „bani de la alții”. E formula socialiștilor în Italia, Spania, Portugalia și sprijinită acum de E. Macron. Statele „naționale” din sud-est au datorii de stat foarte mari, mult peste cele stabilite în tratatele de la Maastricht/ Lisabonna (Italia 131 % BIP, Portugalia 121 %, Franța ca 100 % BIP). Statele „naționale” din sud-est plătesc dobândă mai mare pe piața financiară globală pentru a refinanța permanent, zi de zi, datoriile de stat. Fiecare zi se refinanțează datoriile care sunt finanțate cu credite temporare. În momentul expirării creditului vechi trebuie refinanțat. E povara de care aceste state „naționale” din sud-est vor să scape cu ajutorul Euro Bonds (Comisia face datorii pe piața financiară și distribuie credite cu dobândă mai mică la statele „naționale” din sud-est).
          E vorba de interese si dobândă mai mare sau mai mică. Euro Bonds sunt refuzate de Olanda (Austria, Finlanda, RFG) pe baza tratatului de la Maastricht/ Lissabonna care interzice preluarea datoriilor de stat de către alt stat partener în UE. Tratatele în UE sunt numai hârtie pentru statele „naționale” din sud-est și est/Vișegrad, nu sunt luati în serios. După criză e înaintea crizei!
          Rămâne soluția căutată acum în ZE/UE. Probabil va fi un compromis. Comisia va găsi un „nume” (fondul Juncker după criza 2008 e model) pentru un fond nou, suplimentar de relansare economică în UE.27. De unde vin banii? Un fond limitat la 10 ani și limitat ca mărime va fi alimentat într-un fel de partenerii în UE.27. Probabil se va discuta paralel cu budgetul UE pentru anii 2021-2028 care are un volum de peste 1.000 miliarde Euro. La toamnă cancelara A. Merkel deține Președinția temporară UE.27 și va „plăti” probabil ceva mai mult în acest budget 2021-2028 pentru a compensa contribuțiile britanice ( ca. 11 miliarde pe an, ca. 75 miliarde Euro). Dacă se ridică contributia partenerilor UE.27 de la 1% BIP acum la 1,2% BIP sau mai mult se realizează o cerere a statelor „naționale” din sud-est care e refuzată pâna acum în nord-vest.
          Nu se rezolvă lipsa de competitivitate economică a statelor „naționale” din sud-est. Lumea nu stă pe loc până când Italia, Grecia și Franța își restructurează economia. Lipsa de competitivitate economică se va vedea în cursul monedei Euro. La început a fost 1 Euro egal cu 1,16 Dolari. Azi raportul e de 1: 1,09. Euro scade. E modelul monedelor Lira italiana, Francul francez etc. Devalorizarea, o monedă mai „moale” poate fi una din consecințele compromisurilor politice în UE.27.
          Ponderea economică al UE.27 pe gob va scădea mult în anii viitori. Lumea va arăta altfel în anul 2040. China și SUA vor avea o pondere economică mai mare decât UE.27+1+1…. Ponderea economică a statelor din Asia și Africa va fi mai mare decât azi.

          România nu e în ZE.19 Zona Euro, nu e în Schengen.

          Liberté, Égalité, Fraternité. Acum e nevoie de Fraternité&Santé.
          Solidaritate nu poate înseamna „Uniunea datoriilor de state”, o „Uniune Napoleonă europeană” condusă de Quai D”Orsay, de minsterul de externe francez de la Paris.
          Riscul ar putea fi NE.exit. Un referundum în Olanda ar putea avea un rezultat ca la Brexit. Greu la deal cu boii mici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Lucian Ivan
Dragos Lucian Ivan
Ivan Dragoș Lucian este avocat; formator; cercetător științific; implicat civic; are peste nouă ani de experiență în postura de cadru didactic universitar în cadrul unor universități din România și din străinătate, precum Școala Națională de Studii Politice și Administrative București, Universität Autonoma de Barcelona și Universitatea Politehnica București. Coautor al „Dicționarului Român-Englez. Drept Penal și Procedură Penală“, editura C.H. Beck, autor și coautor a peste 25 de articole științifice publicate în reviste internaționale de specialitate, indexate ISI și BDI, în domeniile Drept, Sociologie, Educație. 

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro