Home » Global / Europa »Opinie »Reactie rapida »Societate/Life » Citesti:

Omul fara identitate. Cel ce vrea sa reinvie lumea cand Dumnezeu e mort

Gabriel Marin iulie 26, 2013 Global / Europa, Opinie, Reactie rapida, Societate/Life
52 comentarii 4,123 Vizualizari

Omul fără identitate de la Londra: comunitate de origine, comunitate after-market

Comentariile la adresa unei tinere studentei care se simte fără identitate la Londra au împânzit Facebook-ul şi Net-ul (textul aici) şi se scrie şi se vorbeşte la televizor despre Anglia, despre Occident, despre tradiţia noastră integratoare străbună, despre ipocrizia Occidentului, mai mult ca niciodată. Mă întreb dacă nu există aici şi un pic de manipulare… Poate subiectul e total inventat sau măcar aşteptat de presa avidă, astăzi, doar după profit.

Un lucru e cert, această afacere dovedeşte incapacitatea noastră, aproape psihologică, de a trata un asemenea subiect la nivel colectiv (o nevroză în care majoritatea semenilor nostri se regăsesc, îi plasează într-o ceartă nesfârşită, căci ieşită dintr-o ceartă mai lungă, mai traumatică şi mă refer aici la şocul istoriei noastre recente). Reacţia nu mi se pare deci deloc surprinzătoare.

Ceea ce pare astăzi imaturitate culturală a democraţiei la români, este, de fapt, cultura stalinistă trăită compulsiv, peste timp, prin violenţă, prin ura de celălalt (în fond, ura de sine), “invăţate” în lumea cavernei din care am ieşit până nu demult. Non-valoarea s-a dobândit treptat aici ca valoare, căci ea a fost impusă după 1945, în numele violenţei unui fals umanism revoluţionar. Ura, când e cazul, e astăzi vocea nepăsării, a compromisului de altădată, temerea, frica, păstrate (inconştient) ca raspuns al supravieţuirii, în faţa arbitrariului politic, fals-colectiv, şi la care se putea accede doar prin complot, mituire sau printr-un coup d’état răsturnat tot la colectiv”, prin ura revoluţionară (1989). Coada e locul de memorie…al nostru. Acolo se înjură, oriunde ar fi ea: la administraţia financiară, în faţa unui cabinet medical, în aeroport, pe Internet… Ce nu convine e exprimat frustrant prin şpăguire sau prin vomă.

Românii nu se vor putea iubi, accepta ca o comunitate politică, cât timp nu vor putea discuta politicos (vine de la “Polis”!) la nivel individual, cu argumente, cu răbdare, fără să se întrerupă, fără să fie gata de ceartă oricând. Trebuie ieşit din zona incomodă a agresiunii. Poţi să-ţi exprimi dezacordul cu tact, respectând şi interpretând ca experienţă inedită, ocazia de a gândi prin mintea celuilalt… Dar… indiferent că e vorba de un dialog banal, la un sediu administrativ, la TV, la o cafea cu nişte prieteni, sau, iată pe Internet, când discuţia este despre un conaţional neadaptat, la el acasă sau în străinate, sau despre subiectul ţiganilor români, totul explodează în jigniri şi poziţii intolerabile.

Orice asemenea subiect ar putea fi o oportunitate, o dezbatere unde românii, mai mult decât comentatorii străini, ar avea mai multe de spus. E imposibil însă să numeşti „discuţie” o atmosferă în care toată lumea e, fie de acord, fie într-un total dezacord. E imposibil să discuţi când nimeni nu se ascultă, când nimeni nu e de acord cu nimeni, cu tine, cu el, cu ea, măcar în parte, sau nimeni nu se uită la argumente… Părerile contradictorii, argumentele aduse şi citite în jocul dialogului, sunt, ar trebui să fie, ca bucatele aşezate pe masă: gusturile diverse și vederea policromatică dau bogăţie lumii în care trăim.

Incapacitatea de a-ţi iubi semenele. Elitele ca „model parental”

Incapacitatea de a-ţi iubi semenele se vede în România prin visceralitea, prin emoţia negativă devărsată, prin incapacitatea de a-i face loc în lumea ta unei alte fiinţe ce exprimă opinii neconforme versiunii tale de înţelegere a lumii. Am scris cu altă ocazie: sub comunism, în era totalitarismelor, şcoala ca vitrină socială, construia individului imaginea unei lumi prefabricate, „sigure”, mai sigură ca niciodată de versiunea adevărurilor sale. Astăzi, aceşti români, şi mulţi dintre urmaşii acestei “şcoli”, fac din dreptatea instituită cu ură, din dragostea pentru falsa lor imagine, intruziunea în lumea Celuilalt, o ură a Aproapelui; locutorul e versiunea sigură a judecăţii distructive, când exclude tocmai judecatului capacitatea judecăţii sale.

Fireşte Socrate oferă deja un exemplu. Dar istoria se oferă, nu se autoproclamă, ea e o oglindă, poate doar preveni nerepetarea greşelilor trecutului. Stăruinţa amintirilor despre noi oamenii ca experienţă conştientă a umanităţii, a eternităţii noastre prin memorie, a unor valori şi modele sociale, ar trebui însă să fie o datorie civică a elitei. Elita unei ţări: politică, culturală, economică dă sens, miez, continuitate unei comunităţi, altfel efemere. Dar la noi, modelele, am mai spus-o, au devenit aici anti-elite. Plagiatul, furtul, escrocheria, incitarea la violenţă (verbală, fizică), hărţuirea, şantajul, impostura, grandomania, traficul de influenţă, corupţia, nerespectul legii, au destrămat nodurile valorice care ţin împreună, ca într-o plasă, o populaţie de anonimi ce devine doar altfel, cu aceste noduri-valori, cu adevărat, o societate în istorie; într-o astfel de lume, mereu „nouă”, recreată „socială”, rămân reperele profesionale, etice şi morale, modele de urmat; legăturile care solidifică trecutul cu viitorul, lumea trecută şi prezentă cu urmaşii.

La noi, însă, urmaşii noştri trec de aceste ochiuri sociale rupte şi pleacă în străinătate. Astăzi, de la ei şi nu de la acestă elită ne-am putea aştepta ca România să se schimbe. De la ei şi nu de la actuala elită, acestă Românie ar putea să se decline de la individ şi de la o populaţie anonimă într-o „abstracţiune inventată”, o societate, o comunitate politică mereu recreată, renăscută. Altfel, România mai rămâne, devine doar un teritoriu, căci atâta a mai rămas aici: un teritoriu, când o ţară nu mai are modele şi elite! În România, totul se vinde ca teritoriu al fierului vechi, fără valoarea adăugată a unei minime gândiri despre importanţa previzionară a unei asemenea întreprinderi!

În România, elitele dau tonul non-discuţiei, intelectualii impun, nu ascultă, califică, nu cercetează, înjură şi iau mită, liceul, profesorii, universitatea, politicienii cad ei de fapt la Bacalaureatul toleranţei şi al transparenţei. Ei nu sunt, nu au cum să fie elita democraţiei! Cei ca dumneavoastră după Net, cei care înjuraţi sub acoperişul anonimatului, cel din coada imaginată în subconştient… vă văd, vreţi să fiţi doar ecolul frustrant, elevul anonim din clasa care nu se poate exprima decât la colectiv: „Huooo”!!

Cum imigraţia poate schimba lumea azi

O spun, o repet chiar: din Diaspora, din această diasporă de oameni calificaţi, dar de multe ori fără loc de muncă, din acestă Diasporă de oameni activi (cei mai activi, forţa de muncă cea mai calificată, cea mai aptă de muncă!), de la aceşti tineri, cei mai promiţători, da, de la aceşti oameni se aşteaptă să se schimbe România! Dar nu doar România, ci chiar lumea occidentală!

România însă se va schimba dinspre exteriorul ei spre interior, mai ales dacă fluxul migrator continuă! În sens invers, Occidentul se va schimba din interior, căci plusvaloarea acestor imigranţi fără naţionalitate ajunge – astăzi din ce în ce mai evident – acolo. Degeaba facem la televizor campanii despre premianţii bacalaureatului, asigurându-le viitorul într-o ţară coruptă, lăudăm dotarea unui spital, vorbim de excelenţă, facem branduri de ţară şi programe de repatriere, dacă interpretarea unui semafor roşu e pentru cei „şmecheri” mereu verde…

Perdanţii, câştigătorii?

Printre ei, printre imigranţi se află oameni ce înţeleg mai bine decât oricine ce se petrece în lume. Chiar dacă acum nu-s ascultaţi încă. România, pe care chiar dacă au părăsit-o, acum ei o înţeleg mai bine!

Dar şi Occidentul se schimbă datorită lor, da… datorită imigranţilor…! Aport „genetic” al unui capital uman mai valoros decat şistul bituminos sau aurul Roşiei, ei revigorează economia şi chiar valorile democraţiei! Ar putea părea un paradox, dacă ar fi să acordăm credit literaturii şi ea destul de dogmatice despre apocalipse „teroriste”, sfărşituri de Lume şi ale „Occidentului”. Istoricul trebuie însă să fie capabil să intervină social, să calmeze razboiale prezentului invitând la o perspectivă istorică mult mai „lungă”.

Omul şi societăţile au fost dintodeauna cele ale mişcării, ale conflictelor, dar şi ale împrumuturilor, ale sintezelor. Ce e decadent era pentru alţii un punct de înflorire, un nou început; invers, pentru o altă istoriografie nostalgică, un „trecut e (mereu) de aur”. Colonizările succesive în timpul sau după Imperiul roman au făcut posibile o nouă sinteză. Apoi „Catedralele” Statul medieval. Pe ruinele sale revoluţionare au apărut Luminile şi Statul modern. Apoi expansiunea unui Occident imperial. Mulţi din membrii academiei Franceze nu văd nici astăzi „măcelul” ieşit din colonizarea Algeriei, ci doar „rolul pozitiv” al Metropolei. Cum mulţi rescriu abia astăzi istoria traficului uman, sexual etc. Italia de astăzi, Grecia şi orice ţară de emigraţie datorează mult diasporei sale… din America de dinainte sau de după război sau de oriunde. Şi noi, imigranţilor Cioran, Eliade dar şi multor alţi „necunoscuţi”… le datorăm cât le datorează şi francezii şi americanii lor.

Astăzi, românii de „acasă”, părinţi bolnavi, trădaţi de un sistem sanitar patologizat el insuşi datorează enorm unui sat românesc din Spania sau Italia. Plâmânii istoriei umanităţii respiră şi inspiră prin această rescriere continuă a valorilor, prin acestă rescriere continuă a limitelor spaţialităţii. De acestă corporalitate, omul trebuie însă să dispună liber, să îşi caute singur veşmintele, să şi le personalizeze. Nu trebuie să judecăm noi, la modul colectiv, o alegere personală că imgraţia cuiva e greşită sau binevenită; reîntoarcerea ca şi refuzul de a te întorce e o decizie personală. „Mai bine să fiu în dezacord, cu toată lumea, decât cu mine însumi!”- spunea unul, deja citat aici. Dar exodul e altceva şi are cauzele sale ce ţin uneori de căutarea de soluţii colective.

Imigranţii, colonii, numiţi-i cum vreţi, ca şi un nou-născut, sunt forţa activă, motivată şi motivantă, care duc mai departe valorile unei comunităţi, cu condiţia ca aceştia să-şi găsească aici un viitor şi nu doar un refugiu temporar. Rămâne de văzut cât de fals şi cât de real e într-adevăr discursul despre incluziune în Occident, cât de auzite sunt sau nu temerile omului singur din Occident. Acesta, da, el e un om singur, aşa cum este şi tânara în speţă. Ea strigă că, în ciuda existenţei unor instituţii, se îneacă în dialogul normativ; într-o ţară a Occidentului, ea se simte singură, fără familia, care – ca instituţie tradiţională, în România, avea mai multă eficienţă în „dialogul” ei „social”. Ea trebuie auzită, nu condamnată. E ceva ce nu e doar despre sine, ci şi despre celălalt, despre noi.

Nu doar Dumneazeu e mort, ci şi Omul

Există o literatură uriaşă, uriaşă, repet, despre alienarea omului occidental, rupt de tradiţii odată cu incertitudinea modernităţii (şi când se naşte psihologia şi apare laicizarea), despre importanţa legăturilor sociale astăzi, despre haosul lipsei de identitate (şi importanţa legăturilor sociale: „social bounds”); de la Nietzche trecând prin Dostoievski, Occidentul a proclamat el însuşi (înaintea tinerei) că „Dumnezeu a murit”, la Marcuse (omul e acum un canibal consumerist), la Foucault (pentru ultimul, El, Omul, şi nu doar Dumnezeu, e mort!); la contemporanii extremişti Hitler, Stalin, şi apropiaţii Breivik sau Osama Ben Laden decăderea e eminentă iar salvarea lumii trebuie făcută în formule radicale. La noi, discuţia ia direcţii hazli, poincariste; a prins prin Lucian Boia, în mare vogă: „Sfârşitul Occidentului” e poate când „România (nu mai) e altfel”. Pentru Neagu Djuvara, Franţa e acum „prea neagră”…

Occidentul, loc de intersecție a două razboie mondiale, loc de intersecţie al utopiilor şi distopiilor, trăieşte poate mult mai acut astăzi această nouă sinteză Post-Berlin 1989. Dar istoria sa rescrie din prezent, cu voia şi din nevoile occidentalilor, iar în Occident „cultura discuţiei” are tradiţie. Occidentul acceptă „critica” astăzi ca parte din viaţa-împreună a individului care recrează mereu statul. Statul se construieşte prin critici, nu se opune atât de vehement individului, ca într-o logică a colonizării. Aici statul se recrează din combustia criticilor interne, dar şi din inspiraţia privirilor venite dinspre exterior. Dar mai există şi un exteriorul din interior: aici sunt aşezaţi poate astăzi imigranţii, de care atât programul de doctoranţi de la Harvard, cât şi piaţa de muncă cea mai banală de construcţii trage beneficii. O cultură a dialogului s-a născut aici în Occidentul recent şi probabil va reuşi prin a integra din nou şi mai-noii săi „excluşii”, imigranţii, şi care, sperăm, vor avea curand un statut mai bun. Nu sunt însă doar imigranţii cei care critică ceea ce noi numim vag… Occidentul. E o confuzie enormă să crezi că americanii, francezii, englezii sunt un bloc omogen şi că ei se opun celorlalţi, imigranţilor sau „tradiţionaliştilor”, lumii exterioare, outsider-ilor. Printre ei, printre aceşti englezi, canadieni, există tot atâtea voci antimondialiste, tot atâtea voci care mărturisesc instrăinarea, singurătatea, falsul lumii în care trăiesc. Ei înşişi se simt imigranţi în propria lor ţară, când văd cum mulţi dintre conaţionalii lor, adepţii multinaţionalişti, işi depun banii în băncile elveţiene… sau părăsesc pur şi simplu ţara, de pre-bogaţi şi nu de criză. În schimb cei „plecaţi de acasă” contribuie la două economii. Gândim în categorii, uitând că străinul nu mai e ce credeam altădată (vezi aici Cerutti, Étrangers).

Din păcate, acest lucru nu se ştie sau nu se aude în Europa de est, unde Occidentul e vazut ca un loc uniform, ca alteritate absolută şi/sau etalon sau canon al virtuţilor. „Singură, dar înconjurată de prieteni” – este titlul unei cărţi, a unei avocate de succes din New Brunswik, ce publică la vârsta pensionării, jurnalul vieţii sale… printre oameni prefăcuţi. „De ce nu mai seduc bărbaţii femeile” – altă carte, despre infantilismul, efemenizarea bărbaţilor din Quebec.

Dar vă veţi întreba cum ţiganii şi pakistanezii vor schimba în bine lumea occidentală?

Copierea salutului lui Hitler, de un ţigan român şi exhibarea lui în faţa unui oficial francez, şi, prin extensie, în faţa unui cetăţean european, aminteşte acestuia abecedarul valorilor civice, experienţa recentă a excluderii rasiale, xenofobe (vezi presa franceză despre acest eveniment al expulzării colective din Franţa de azi).

Despre „peleagra” chineză, arabă sau afghană ce să mai spun, se uită istoria umanităţii pur şi simpul. Ne amintim, în schimb, discursul imperialismului colonialist al manualului de şcoală; calificativul superior/inferior impune tonul, uitându-se că nimeni exclusiv, ci fiecare reinventează (zilnic) lumea. Mulţi dintre prietenii mei francezi vad încă lumea aşa. La fel şi mulţi americani, canadieni, norvegieni. Dar şi mulţi români gândesc, din păcate, în carapacea televiziunilor noastre de proastă calitate. Căderea Zidului Berlinului, şi odată cu aceasta începutul Marii Migraţii, trebuie să ducă însă inevitabil la o cunoaştere a Estului dinspre Vest; sensul „colonizării”, astăzi, s-a inversat.

Cel ce “vine” de departe e uneori mai aproape de loc. Cel ce înţelege lucruri prea lipit de loc e orbit de pământul prejudecăţilor. Şi e nevoie de această migraţie, la noi şi la animale, emisferele planetei respiră facând istoria. Fiinţa umană are conştiinţă şi asta o delimitează de istoria vegetală sau animală (sau de „eternitatea anistorică”).

Să ne întrebăm mai înainte de a-l condamna pe un ţigan ca predispus furtului (aşa cum negrul sau italianul era perceput în Harlem şi Bronx), dacă nu cumva avem fiecare dintre noi o vinovăţie, o vinovăţie colectivă, mică, infimă, poate însă o avem, în existenţa sa precară (o găsim în istorie) de la periferia cetăţii noastre. Ştiu, nu vorbesc despre castelele aristocraţiei ţigăneşti… dar ele sunt făcute tot din indiferenţa noastră. Trebuie să fim conştienţi că în spatele unui caz ca Mailat, care a dus tinerii italieni cu bâtele în stradă în cautarea imigranţilor români, dar şi în spatele motivaţiei acestei tinere „alienate”, sunt responsabilităţi şi legitimităţi înecate într-o gândire a intoleranţei „învăţate” în societatea în care am trăit/trăim şi noi şi cei din lumea aparent mai liberă. Cineva trebuie însă să fie incomod, să supere, să deranjeze, să gândească şi să spună altfel lucrurile, indiferent ce salariu are şi de unde e plătit. Poate aici e rolul celui care se vrea în elită. Poate aici e rolul meu cu care dumneavoastră puteţi să nu fiţi de acord.

Schimbarea „de jos în sus”

Pentru Occident şi pentru România va fi probabil o schimbare de jos în sus şi nu de sus în jos, aşa cum s-a întîmplat în secolul XIX cu elita noastră paşoptistă, creatoare de state- naţionale (şi nu doar la noi!). Va fi o schimbare de jos în sus atât pentru societăţile gazdă, dar şi pentru societăţile de unde aceşti temerari au plecat (caci exodul e o traumă a istorie noastre ce trebuie asumate. De aici, din acest exerciţiu al asumării, se va reclădi poate o cetate mai democratică.

Lumea occidentală de azi e o lumea a crizei; sau mai degrabă a unei crize atunci când ne uităm altfel la justeţea ei. Economicul pare miezul problemei, dar se uită că economicul e cel ce derivă din politic, că politicul peste tot în lumea occidentală e în criză. Elitele de aici, fie că-s din zona universitară, fie din politic sau economic, „joacă”, „mimează” politici ca la teatru: tind să impună lumii de jos filozofii politice ale toleranţei, construind de sus explicaţii clişeiza(n)te, şi lasă astfel peste tot urmele unei crize de legitimitate.

Democraţia e în criză peste tot, nu doar la noi. Şi poate tocmai pentru că recunoscându-i limitele, criza, ea, democraţia, are o nouă şansă să renască. Diferenţa e că aici, în Occident, se discută, se adoptă politici, chiar dacă uneori – des! – ele sunt ipocrite şi violenţa se face şi aici auzită în stradă. La Bucureşti însă totul se regizează prin TV. Nu degeaba TV e cea „mai dezvoltată” aici. Dar democraţia e şi cea mai îndepărtată de agora reală care e strada, nu platoul tv. Tradiţia televizată a unei revoluţii cu politicienii actori în premieră mondială continuă. Securiştii de altădată au reintrat şi ei în televiziuni şi de acolo şi-au făcut partidele posturi de televiziune. La Bagdad, în Damasc şi în Parcul Gezi din Istanbul, pentru a nu vorbi de Islamabad sau de Kabul, fiinţa umană nu mai e om în junglă, ci animal în stradă. Sper ca într-o bună zi platoul tv să nu se deschidă ca o cuşcă pe străzile noastre.

Şi nu este deloc nedrept să reacţionezi când eşti imigrant şi te vezi supercalificat, dar fără job în Occident ca şi acasă. Şi nu este deloc nedrept să te revolţi împotriva minciunii, când vezi că tu, tânar fiind, îţi începi viaţa în Occident cu o datorie de 80.000 de dolari, având de platit o casă, şcoala, maşina… existenţa ta, totul! Ce te faci când eşti constrâns să ajungi astfel? Abia aştept să-mi raspundă cineva că responsabilitatea e doar a individului-debitor? Să nu fie nimic oare perfid, nedrept în aranjamentul nostru social astăzi ca tot-colectiv oriunde am trăi în Occident sau Est?

Şi nu este deloc corect să suprapui experienţa ta experienţei altui individ; deşi eşti şi tu imigrant poate, dar angajat într-o oarecare bine plătită slujbă. Îţi e uşor să condamni pentru că tu nu ești el, dar experienţa ta nu e transferabilă altuia. Vei spune că ai fost şi tu într-o astfel de situaţie Dar uneori experienţa unei celule te transformă în paznicul său cel mai vajnic!

Fireşte, când tânărul imigrant (român – paranteza o adaugaţi facultativ) se găseşte trădat, acasă de un sistem educativ, afară de promisiuni deşarte, când procesul său de afiliere într-o formulă de societate eşuează, când zona de inserţie de unde a plecat sau unde a sosit se dovedeşte nesigură, e firesc să-şi pună întrebări, să se regăsească în nostalgii, să se întrebe… pe cine să întrebe? Pe cine să… simtă să-l întrebe?

Ce e curios astăzi, în România postcomunistă, ieşită dintr-un izolaţionism recent, după decenii de autarhie economică şi politică, e să vezi numărul adepţilor globalizării; problema nu e când nu se ştie cu ce se mănâncă aceasta, ci că nimeni nu se interesează, când vorbeşte de subiect, de punctul de vedre al celor care trec deja prin această nouă experienţă istorică. Păcat, am putea învăţa că nu poţi îmbraţişa direct neoliberalismul ca modă „mall” a fostei cooperative comuniste de la Apaca. Corporaţiile, Multinaţionalele par noile centre de iradiere ale Ministerului Viitorului, cultura Monsanto pare să înlocuiască insecticidul ideologic al Ceapeului eşuat în furtul producţiei la hectar.

Acest caz al unei tinere „la studii” ce se vede expusă alienării, de neregăsit în ea însăşi pentru că simte ce înseamnă fondul şi forma acceptării sociale, la alţii, în Occident, acest proces sau fenomen dinamic identitar nu incită astăzi la reflecţie, ci aduce, printre cei gata să gândească într-un limbaj „discount” sau „fericirea în 5 puncte”, soluţiile clare, sentinţa, condamnarea echivocă, ştampila. Acuzarea şi apărarea vor sta de-o parte şi de cealalta şi sub acest articol, pe forumul ideilor uniformiste.

Aş fi curios dacă vreunul din beneficiarii locali ai băncii „europene”, „a fondului mondial”, cei cu cec în alb în “europenizarea” României, a „democratizării prin formule”, va gândi ceva despre această tânără şi va reacţiona. Mă gândesc atât la oficialii politici, cât şi la orgolioşii din lumea falsului consens universitar, ce se vor situa irevocabil într-o tabară sau alta, şi vag în tabăra “cercetării”, a înţelegerii, a acceptării şi a recunoaşterii rezultatelor clădite pe independenţa alegerii lor („Când mai iese de un worskhop pe Rromi? Că-s lovele acolo…”).

Marea Migraţie nu se joacă la FMI, nici la Bruxelles, Strasbourg, nici la Washington sau Ottawa chiar dacă eugenistica, planificarea, ingineria socială e demult treaba statelor naţionale. Acum multinaţionale luptă cu centrele de putere ale Naţiunii. Londra sugerează imigranţilor că vremea acolo e oribilă. Alţii au un ton şi mai catastrofic, apocaliptic, ameninţător. Pentru cei mai mulţi români, Occidentul e însă Salvator. „Ce poate fi mai prost ca România, ce poate fi mai bun decât Globalizarea şi Anglia?” Cineva spunea… „Cum să-i batem noi pe Chelsea… De ce!? Noi nu suntem ca ei, na!?” Curios e ca unul din judecători englezi zicea taman pe dos: „Ştiam că dacă trecem de Steaua, vom câştiga Cupa!”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "52 comments" on this Article:

  1. Stefan Liviu spune:

    Am ramas masca la ce sa ajuns.. intr-un fel toti vrem sa schimbam lumea.. dar cati chiar ne dorim lucrul asta?
    Foarte frumos articolul, cu multe adevaruri si multe realitati crude.. Bravo !

  2. dusu spune:

    frumos;dar luung,deosebit de lung si da cu multe,multe subiecte atinse,dar la care sa te opreshti !?

  3. artzar spune:

    Felicitari pentru articol. Pertinente si exhilibrate opinii despre absorbitia valorilor comune si raspandirea valorilor personale. Ca unul “plecat d’casa” de ceva vreme mi-am dat seama ca sansa de vietui printre necunsocuti ofera perspectiva nu de a ma imbogati neaparat ci de a-i imbogati pe altii. In toate sensurile…
    Raportarea la divinitate precum frecarea lampii lui Aladin – raspandita in mai toate directiile cardinale – este una din impresile false ce predispune spre esec, conturand aplipirea de locuri inselatoare si oameni ce pot esua. Dumnezeu n-a murit doar pentru ca mie nu-mi e bine. Intr-un veac narcisist in care eu contez mai mult decat toti relatia cu Dumnezeu poate echilibra atitudini si configura un alt mod de existenta.

  4. victor/victoria spune:

    Imi para rau ca trebuie sa va spun ca articolul este absolut incoerent datorita unei compilatii a unui numar mare de varii subiecte, unele necesitand articole separate. Tinand insa cont de primul paragraf si admitand ca aceasta este tema articolului am cateva observatii de facut.
    1. Se pare ca studenta a fost identificata in persoana lui Maria-Cristiana Mărcuş conform informatiilor de la acest link http://www.evz.ro/detalii/stiri/cine-este-studenta-care-a-impresionat-internetul-maria-cristiana-marcus-a-scris-dumnezeu-1049309.html.
    2. Reactia aproape furioasa asupra acestei “öbraznicaturi mici”, ca sa-l citez pe Sorin Ionota, nu vine din incapacitatea comentatorilor de a avea un dialog in acest caz. “Obraznicatura” nu face altceva decat sa reitereze teme foarte vechi exprimate de Vatra Romaneasca, Romania Mare si colonelu’ Dogaru, teme cu care orice comentator pe aceste platforme nu numai ca este obisnuit dar este satul pana peste cap. Nu poti sa ai un dialog cun un ipochimen care emite astfel de idei tampite. Nu-ti trebuie nici o pregatire psihologica sa realizezi ca reactia de condamnare a ideilor idioate si ultranationaliste din scrisoare e cauzata in primul rand de varsta autoarei si in al doilea rand de ipocrizia gen Ponta pe care aceasta o expune cu nesimtire.

    • pehash spune:

      Deci nu sunt singurul care a renuntat sa citeasca pana la capat aceasta ghem confuz de ganduri? Macar sa facem diferenta intre imigrant si emigrant…

    • CH spune:

      Victor/Victoria: sa inteleg ca nu are dreptul la o opinie chiar daca e gresita?
      Daca fata asta vrea si asta gandeste o punem la stalpul infamiei?
      Dar, nu, nu e asta.
      Problema e mult mai vizibila desi multi incearca sa o bage sub pres.

      Ai voie sa spui ca Romania e plina de tigani si caini vagabonzi dar daca te pune dracu sa spui ca tara x e plina de musulmani, negrii, pedofili si traficanti de droguri ti-ai pus in cap poporul.
      E ok sa facem misto de romanii care isi fac cruce cand trec pe langa biserica dar daca spui ca in Amsterdam o biserica a fost transformata in bar vis-a-vis de un club gay, iar te iau oamenii la ciomegi.
      Nimeni nu si-a pus problema ca poate fiecare are dreptate in felul lor, toti gandim diferit.
      Cum se spune in articol noi nu discutam, dezbatem, argumentam, noi nu avem aceasta capacitate sau rabdare. Noi trebuie sa le dam peste nas. ‘Eu stiu mai bine decat tine’.

      Si acum revin la ‘problema’..
      Problema e ca multi nu accepta occidentul cu bune si rele ci l-au transformat intr-o icoana de care nu ai voie sa te iei.
      In primul rand sunt cei care vor sa plece. Ce faci, le ruinezi visul spunand ca nu e totul roz in occident? Te vor uri.
      In al doilea rand sunt multi dintre cei care au plecat si care chiar daca o duc prost (repet, ma refer doar la o anumita categorie) se dau mare acasa si nu accepta ca cineva sa le fure imaginea de realizati.
      Cei care umplu FB cu poze tampite de genul: beau o cafea la terasa X din orasul Y sau uite ce masini straine sunt pe aici.Mint ca o duc bine sa moara de oftica fraierii din tara.
      Nu m-am referit la cei care chiar o duc bine si s-au integrat. Integrat in sensul ca accepta viata de acolo dar nu mint ca sa se dea mari.

      • Victor/Victoria spune:

        Am sa va raspund in aceeasi nota logica pe care o folositi dvs. Pai Stalin, Hitler, Pol Pot, Mao sau mult mai aproape de subiect Zelea Codreanu n-au dreptul la opinie? Pai au cam avut dreptul la opinie si am vazut ce s-a intamplat. Si ca orice oameni cu scaun la cap ce invatam din greseli trebuie sa respingem categoric astfel de opinii din doua motive: unul este din respect pentru cei ucisi din cauza materializarii unor astfel de opinii si doi, din ratiuni profilactice ca aceste situatii sa nu se mai repete. Revolta comentatorilor la scrisoarea “obraznicaturii” provine de la faptul ca fatuca are 20 de ani, reprezentand generati ca “va sa vina.” Ori in momentul in care vezi ca generatia tanara preia naravul nationalist-comunist iti taie orice speranta de redresare morala si asta e chiar enervant.
        O ultima remarca, aveti o idee eronata sau ideologizata despre occident.

        • CH spune:

          Sa inteleg ca nu ati citit niciodata materiale nationaliste in presa britanica?
          Ei nu spun numai ca isi iubesc tara (asa cum a zis fatuca aia) dar spun si altceva: strainii afara din tara. Cum sa respingi asta?
          Fata a zis ca vrea sa se intoarca in tara, treaba ei, poate sa se duca si sa faca ce vrea. Dar macar nu a spus: strainii afara din tara.
          Nu stiu unde intra ideea de comunism in ecuatia asta. Si tocmai fiindca are 20 de ani trebuie sa-i acordam circumstante atenuante. La varsta ei poate sa spuna ‘Love Mamaia, hate Brighton Beach’…Treaba ei.

          Nu stiu ce idee am dat eu impresia ca am despre occident.Nimic altceva decat are si bune si rele. De 13 ani locuiesc in Occident.
          Cei din occident, nativi nu imigranti ca noi, care se plang de probleme, fac demonstratii chiar revolte sunt si ei comunisti?

    • Peter Manu spune:

      Aveti perfecta dreptate. Cristiana Marcus reia, fara har, temele si cuvintele nationalismului-ortodox. Sursa cea mai la indemna pare sa-i fie blogul ziaristionline. E posbil ca toata povestea sa fie o manipulare mediatica.

      • Victor/Victoria spune:

        Manipulare sau nu, domnule Manu, mingea a fost ridicata la fileu si vrem/nu vrem trebuie jucata. Asa e moral si crestineste, zic eu.

        • Peter Manu spune:

          Mingea poate fi la fileu, dar noi nu suntem obligati sa intram pe teren. “Tacerea e zidul de aparare al intelepciunii”.

          • victor/victoria spune:

            De acord cu dvs., dar spuneti-le asta celor de la EvZ ca ei au facut-o ditamai stirea punand-o pe prima pagina.

  5. nicolae spune:

    Bati campii(le) dragul meu, dar nu despre a(ce)sta vreau sa iti scriu, deoarece ai dreptul la opilinie (e drept, propagandistica, de activist), si trebuie sa ti-o respect .
    “Ceea ce pare astăzi imaturitate culturală a democraţiei la români, este, de fapt, cultura stalinistă trăită compulsiv, peste timp, prin violenţă, prin ura de celălalt (în fond, ura de sine), “invăţate” în lumea cavernei din care am ieşit până nu demult. Non-valoarea s-a dobândit treptat aici ca valoare, căci ea a fost impusă după 1945, în numele violenţei unui fals umanism revoluţionar. Ura, când e cazul, e astăzi vocea nepăsării, a compromisului de altădată, temerea, frica, păstrate (inconştient) ca raspuns al supravieţuirii, în faţa arbitrariului politic, fals-colectiv, şi la care se putea accede doar prin complot, mituire sau printr-un coup d’état răsturnat tot la colectiv”, prin ura revoluţionară (1989). Coada e locul de memorie…al nostru. Acolo se înjură, oriunde ar fi ea: la administraţia financiară, în faţa unui cabinet medical, în aeroport, pe Internet… Ce nu convine e exprimat frustrant prin şpăguire sau prin vomă.”

    Analiza este? Este !
    Critica este? Cat cuprinde …
    Evaluare este? Mmm?Dar se poate spune ca este!

    Dar ca sa schimbi mentalitatea, ca sa schimbi atitudinea vulgului, conduita lui (ca si mod de exercitare a drepturilor si obligatiilor), au oare ce ati facut? Critica? Evaluare?Analiza? Raspunsuri gen “ba pe-a matii” ???
    Ce ati vrut sa faceti?
    Ce ati facut?
    Ce v-a ramas de facut?
    Cine este vinovat de ce nu s-a facut?
    Cine si in cat timp se va mai face ceva.
    “Romania nu a fost pregatita” include si faptul ca vulgul nu a fost adus la maturitatea si gradul de civilizatie necesar comuniunii cu membrii celorlalte state, a completarii lor – iar esecul este numai al vostru !

    PS In alta ordine de idei, trebuie sa stii ca orice dictionar filozofic (chiar cel de la De’Agostini) arata in clar ca orice transfer se face de la tarile avansate, catre cele mai putin civilizate, insa vine un moment in care si tarile avansate incep sa trasfere mentalitati si conduite de la cele mai putin avansate. Tinand cont ca mafiile moastre sa-u inteles cu cele ale lor, iar, escrocii nostri au fuzionat cu ai lor, nu trebuie sa va mai mire multe.

    Nu il mai amestecati pe Dumnezeu, acolo unde nu stiti ca ii este locul.

    PPS Fata ce a scris articolul, cu siguranta ca a avut o copilarie frumoasa si vacante fericite, cu multa paine aburinda, unt de casa si miere din priseaca . Cati oare au avut parte de asa ceva? Chiar si dupa anii 70′

  6. Octavian Racu spune:

    E o modă foarte comodă de a atribui caracteristicile care aparţin tuturor popoarelor, unui virtual “stalinism”. Oare acceptă un occidental alte valori şi opinii decât cele non-occidentale?
    Articolul domnişoarei care studiază în Marea Britanie vine să ne arate anume adevărul-adevărat: România nu este margine de lume, iar românii nu sunt un popor de barbari şi nici un “rezultat al ideologiei comuniste”. Adevărul este că Occidentul nu a fost şi nu este o societate ideală, aşa că viitorul trebuie să-l construim având o atitudine critică faţă de influenţa culturii occidentale, pentru că o astfel de atitudine critică este garantul unei sănătăţi morale şi psihice.
    P.S: Apropo, reamintesc că regimul stalinist a durat în România nu mai mult de un deceniu.

  7. Geos Costan spune:

    Aveţi dreptate în cea mai mare parte. Însă nu am văzut nicăieri invocat argumentul financiar în cazul absolventei disperate să ajungă înapoi în puful din satul în care a crescut. Imaturitatea la un asemenea nivel trebuie sancţionată, mai ales într-o perioadă a accesibilităţii crescute a informaţiei; iarăşi, lipsa planificării şi a anticipării unor riscuri nu poate fi scuzabilă. Dacă omul vrea să plece din ţară vreme de n ani, trebuie să ştie că nu oriunde e ca acasă şi nu merge eterna improvizaţie şi mentalitatea de tip “las’ că văd eu” sau “ce o fi, o fi”. În rest, critica la adresa comentatorilor e binevenită, pentru că surprinde o radiografie interesantă, necesară, dar previzibilă a nivelului la care AM ajuns, ca grup colectiv (nu vreau să zic naţie).

    Printre comentariile adresate scrisorii, am adus o problemă în discuţie – cum se simte un străin care vine şi stă în ţară, fie că e la studii sau în căutare de job? Mai ales dacă e indian sau musulman, fiindcă primii sunt asociaţi cu ţiganii, ceilalţi fiindcă au convingeri religioase la fel de puternice ca majoritatea creştinilor neoprotestanţi, de asemenea priviţi cu oarece suspiciune… Asta ţinând cont de reputaţia pe care NE-am creat-o în Occident ca hoţi şi oameni violenţi (ca de altfel, de când au apărut primele state româneşti pe hartă).

  8. amanda13 spune:

    Excelent articol, as spune aproape disproportionat de inteligent si de amplu in raport cu textul care l-a generat. Probabil din aceasta cauza nici nu vor exista foarte multe comentarii.

    Intr-un punct nu sunt de acord cu dvs. – eu nu cred ca emigratia romaneasca va contribui atat de mult la schimbarea Romaniei pentru ca dupa parerea mea exista mai multe tipuri de emigranti – unii ca mine care au devenit cetateni ai unei alte tari si care nu se mai simt atat de indisolubil legati de Romania, altii care se intorc, dar care cad sub contagiunea carnavalescului si agresivitatii din tara, prin urmare, oricat de civilizat s-ar comporta inafara, atunci cand vin in tara traiesc bucuria secreta a lipsei regulilor si a libertatii perverse pe care aceasta le-o ofera, in vreme ce altii nu sunt deloc inarmati cu mecanisme de intelegere a Occidentului, cum este de fapt si domnisoara reala sau nu care se presupune ca a scris scrisoarea, si care, simtindu-se frustrati, reactioneaza perorand sloganuri nationaliste ieftine pe care le-au invatat la scoala comunista deghizata astazi in televiziuni de nisa.

    As mai adauga si faptul ca cei ramasi acasa nu sunt deloc dispusi sa-i considere pe cei plecati ca parte a unei natiuni indivizibile – sa nu uitam cazul ultimelor alegeri prezidentiale cand cei care am indraznit sa votam am fost acuzati ca nu cunoastem realitatea romaneasca si prin urmare nu am avea drept sa ne pronuntam (de aici si lipsa votului prin corespondenta), iar dictonul “nu ai mancat salam cu soia” si ai plecat “la mai bine” inca persista in mentalul colectiv. Atata vreme cat acest tip de sentimente fata de cei plecati vor persista, nu cred ca se poate vorbi cu adevarat de o influenta definitorie, inafara de cea financiara fireste.

    • Despera spune:

      Aveti o mare dreptate, in toate 3 paragrafele. Insuficienta si inadecvata cunoastere a occidentului de catre multi dintre cei care pornesc catre el deviaza in critici schioape dar foarte vehemente . Sa recunoastem, superficialitatea pregatirii intelectuale,precaritatea culturii umaniste in ziua de azi – fara legatura cu pregatirea strict profesionala, nu mai vorbim de cazul cind nici macar aceasta nu e cine stie ce, stau la baza atitudinii critice vehemente, cu argumente slabe, nefundamentate, de tip manifest, cum este si cazul (real sau inventat sau manipulat) al acestei domnisoare studente. Si da, de regula acesti critici fara nuante sint cei care atunci cind revin aici se comporta cum spuneti dvs in paragraful al doilea. Acesti oameni ramin agatati intre cele doua lumi si vesnic morocanosi. Unii sint siliti de situatia materiala sa traiasca asa, altii sint aruncati pe-acolo de snobismul parintilor sau al lor insisi, si ce alte tipologii or mai fi, cert este ca sint cu totii inadecvati. Una este critica fundamentata si balansata, alta este critica emotionala , nefundamentata , expresie a propriilor frustari.

  9. Consonant spune:

    Pe scurt, ceea ce puneti in evidenta se numeste tiganizarea Romaniei, pe care o observ inaintand incet dar sigur catre tiganizarea completa. Deocamdata mai sunt oaze neatinse dar acestea rezista cu greu la asaltul celor deja tiganizati.

  10. Horia Pană spune:

    Un text amplu, cu multe adevăruri. Dar asta nu schimbă nici o iotă din semidoctismul persoanei de la care a plecat totul.

  11. Sergiu Simion spune:

    De la Dumnezeu la politica si retur

    Perspectivele inter- si multi- disciplinare folosite de autor ( istorie, psihologie, psihanaliza, sociologie , filosofie,etc. ) si interconectarea grilelor de analiza dupa principiul sistemului de n ecuatii cu m necunoscute, transforma textul intr-o matrice combinatorie de tip puzzle si ii confera o anumit caracter redundant , din pacate in dauna claritatii unor formulari . Pe cale de consecinta, mesajul textului nu este unul foarte clar , iar cititorii sunt liberi sa aleaga sau sa creada ceea ce le convine ( ambiguitatea poate fi si o tehnica foarte eficienta de manipulare ) , dar din perspective divergente sau concurente .

    O solutie de decriptare a textului in acest caz este sa pornim chiar de la subiectul principal. In acest caz avem de fapt o tanara studenta romanca aflata la studii la King’s College din Londra care si-a scris scrie gandurile pe Facebook si NET *) si in alte ziare romanesti **) desi a mai facut exact acelasi si anul trecut dar atunci numai intr-un ziar ***) . Ceea ce intereseaza de fapt sunt comentariile pro sau contra acestui mesaj care au impanzit in mod natural mediile unde au fost publicate ( un ziar a scris chiar ca a impresionat INTERNETUL ) .
    Totusi, de aici dvs trageti direct o concluzie cu privire la o incapacitate psihologica , mai exact o nevroza a semenilor nostri :

    „această afacere dovedeşte incapacitatea noastră, aproape psihologică, de a trata un asemenea subiect la nivel colectiv (o nevroză în care majoritatea semenilor nostri se regăsesc, îi plasează într-o ceartă nesfârşită, căci ieşită dintr-o ceartă mai lungă, mai traumatică şi mă refer aici la şocul istoriei noastre recente).

    Sa intelegem de aici ca diversitatea opiniilor in acest caz si in altele nu este ceva natural si firesc ( deci toti ar trebui sa cada de acord pro sau contra ) , sau ca dimpotriva este vorba de un alt gen de nevroza, de exemplu o „nevroza balcanica” asa cum sustin unii distinsi intelectuali aici care vorbesc si ei despre „ura de sine” a romanilor :

    http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=bukkDDe5IJs ?

    Pe de alta parte, poate este interesant de mentionat faptul ca mesajul tinerei studente nu face decat sa reia in bucla o tema redundanta de fapt in anumite medii .
    Un fel de „Revolutie pe Facebook” , e drept intr-o maniera cam brutala pentru anumite sensibilitati ( „Pentru o Romanie de vulturi, nu de struti ” ,etc. ) a mai incercat acum cativa ani si Alexandra Svet care a primit atunci unda verde nu numai in ziare ci si la posturile TV . In mod bizar, pe Internet nu mai exista aproape nimic despre aceasta miscare si de aceea nu pot decat sa-i prezint urmele (http://sergiusimion.blogspot.ro/search?q=revolutia+de+fite+ ) .
    La extrema opusa exista „Miscarea Dacia” initiata de Gheorghe Teava in Italia , miscare ce respinge total Occidentul si vrea sa impuna ”Dictatura Bunului Simt” ( !) . (http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php/1616-Dictatura-Bunului-Sim%C5%A3?p=4411#post4411)
    Pe de alta parte, mesajul care se apropie cel mai mult de cel al tinerei in cauza este descris in acest articol de pe Contributors.ro http://www.contributors.ro/dezbatere/emanatia-lui-zamolxe/ .

    Toate aceste miscari au un caracter autarhic si eclectic, ultimele doua combina in mod interesant Dacia trecutului cu Biserica prezentului ( ambele contra Occidentului… ) , iar ultima introduce in ecuatie inca un element surpriza care arata ce se poate ascunde uneori sub miscarile romantice initiate de studenti .
    Dincolo de sustinerea empatica , umana si patriotica a mesajului tinerei , intrebarea mea finala este unde incadrati de fapt initiativa ei pe aceasta grila. Pe de alta parte , data fiind complexitatea , lungimea articolului si problemele antrenate, sper sa revin curand cu o completare.

    *) http://7est.ro/actualitate/social/item/3238-student-roman-la-londra-dumnezeu-a-fost-ucis-de-occident-vreau-sa-ma-intorc-acasa.html – 24.07. 2013

    **) http://www.evz.ro/detalii/stiri/cine-este-studenta-care-a-impresionat-internetul-maria-cristiana-marcus-a-scris-dumnezeu-1049309.html – 26.07.2013

    ***) http://adevarul.ro/locale/constanta/manifestul-mariei-vreau-intorc-romania-1_50b932037c42d5a663a8756c/index.html – 01.12.2012

  12. Ion Taranistul spune:

    Nu fac aprecieri nici pozitive , nici negative , caci nefiind de specialitate , ar insemna sa fiu ipocrit. Spun doar ca mi-a placut , iar fondul este bogat , profund si realist. Am colinadt si eu prin occident , am avut posibilitatea sa stau putin timp la hotel , mai mult am locuit la imigrantii romani , dar si la bastinasi. Daca ar trebui sa insir constatarile as plictis.i Ma rezum sa spun doar ca Titu Moiarescu este mai actual ca oricind ,cu a sa teorie a formelor fara fond. Toti romanii plecati din tara dupa decembrie 1989 sufera de sindromul de adaptare in tarile de adoptie , caci aceste au un stat (aparat aministrativ) care este bine reprezentat si structurat atit ca forma cit si ca fond. Din nefericre pentru noi , romanii , indiferent, imigranti sau nu , locuind , traind, de decenii intrun stat fara forma si fond , statul comunist ,adaptarea la o lume altfel decit cea comunista este uneori foarte dificila si ajungem sa spunem lucruri mai mult decit ciudate ,care , in lipsa unei imposturi sau ipocrizii , confirma , poate ,o imaturitate a persoanei care a ales , de buna voie exilul

  13. Alin spune:

    Felicitări pentru acest articol echilibrat și convingător. Sînt sigur că efectul articolului domnișoarei respective asupra românilor care contează este nul.

    P.S. Vă mulțumesc că m-ați editat. Eram obosit și m-am exprimat greșit.

  14. Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

    Sunt consternat de usurinta cu care navigati prin, printre si evident peste marile probl ale lumii. Aveti la picioare intreaga lume. Daca ar fi trait, Dumnezeu v-ar fi cerut fara indoiala sa-l consiliati. Si asta doar cu cateva spiculiri de presa pe net si o telecomanda misto, toate expediate cam tot asa cum au venit, adica ca o ploaie rapaita de vara, ca o diaree nemiloasa care risca sa te prind pe picior gresit, ca un bolid in mana unui nebun etc. Nu v-a scapat nimic, de la probl identitatii nu stiu cui din UK la probl emigratiei, chestiunea tiganeasca, Est-Vest, la FMI, Bruxelles, Washington, Bagdad, Kabul, moartea lui Dumnezeu, moartea noastra (vad ca pe astia din Est ii luati la inta, Occidentul nu cadreaza, acolo se discuta, astia, statul etc sunt deschisi la critica, oricum e orice dar mort nu) etc. N-aveti idee cat de fericit sunt ca ati spus ceva si de Steaua si cum i-a secat pe aia de la Chelsea, ma rog –pe unii. Sunteti clar de invidiat. Din nefericire pt dvs, Dumnezeu e mort. Titlul e bestial. Probabil ca in acest ghiveci intra-galactic firul simbolic e ca chiar daca Dumnezeu a murit, Estul, si el, e mort (cunoastem, pe primul l-a omorat Nietzsche, pe al doilea comunistii), in Occident mai pulseaza ceva. Nu stiu cum ramane cu fata si dilemele ei cu care ati inceput, dar sigur o sa inteleaga ea care e treaba, daca n-o sa ne lamuriti dvs intr-un nr viitor.
    Inca unul sau doi ca dvs si cred ca o dezertez de pe contributors.
    :)

    • amanda13 spune:

      Nu vreu sa intru in nicio polemica, dar cred ca, cel putin prin partea ultima a comentariului dvs., ati ratat un bun prilej de a va reaminti dictonul cu tacerea si filozoful. Mi se pare replica dvs. o buna dovada ca agresivitatea si caracterul certaret al discutiilor din spatiul public romanesc despre care vorbeste articolul sunt absolut reale.

      • dusu spune:

        poate nu i elegant sa spun aci;dar eu evit sa l citesc pe acest domn.
        shtim cu totzii ca place ceea ce vine in concordantza cu ceea ce noi inshine gindim,dar face bine sa citeshti opiniile celor care te contrazic.in acest caz e doar pierdere de vreme.

        • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

          Bre dusule, vezi ca dupa unii ca Foucault nebunii aveau privilegiul adevarului intr-o vreme, nu ceilalti (filosofi, politicieni, curteni, cetateni obisnuiti etc) care erau siliti sa traiasca dimpotriva in ipocrizie si obedienta. Asa ca ce zic eu e sa nu te ante-pui de-a curmezisul la tot ce scriu pe aici (cat o sa o mai fac, am doar presentimente negre in materie cand ma intalnesc cu filosofi ca dl Marin), ca nu se stie. Asta evident dupa Foucault si mai ales dupa zicala ca nu stii niciodata de unde iti sare iepurele inainte.
          Bun, sanatate
          :)

      • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

        Bravo Amanda, v-ati facut curaj sa infruntati stilul meu balcanic. Se prea poate ca articolul sa-si fi luat anticipat o masura de protectie vis a vis de stilul certaret, ca sociologia stilului certaret, intre noi, e cam de rahat. Altminteri, cand scrii ‘Excelent articol, as spune aproape disproportionat de inteligent si de amplu’ despre ceva care e in opinia mea un monument de nulitate patenta, asta e un lucru care cred ca spune mai multe despre dvs decat despre articol. Si nu e magulitor deloc. Evident asta daca ma intrebati pe mine.
        Toate cele bune
        :)

        • amanda13 spune:

          Pentru a va intreba pe dvs. ar trebui mai intai sa stiu cine sunteti. Este prima oara cand aud de dvs. asa ca nu e cazul :P

          • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

            Fara indoiala, si eu as proceda la fel in locul dvs. Asa ca ma insarcinez sa va dau asigurari ca numele asta nu e nume de cod sau un pseudonim. Unii obisnuiesc, eu nu. Il pot atesta cu buletinul. Fotografia s-ar putea sa fie desueta, dateaza din 2011, dar inca ma regasesc in ea binisor. Oricum caracterul enigmatic al fiintei mele e infinit mai redus decat al dvs, unde un nume ca amanda13 ar putea fi orice, de ex numele de cod al unei operatiuni secrete CIA, numele unei noi rachete lansate in spatiu etc.
            Ma onoreaza prezenta si spiritul dvs alese, asta trebuiesa stiti; ba faptul ca n-ati dat inapoi in fata stilului meu certaret ma lasa mut de admiratie. Talentul dvs de a va exprima in cuvinte mari acolo unde chiar si curcile cred ca ar avea ceva neplacut de spus ramane in schimb o enigma pt mine; ma grabesc s-o pun evident nu pe seama imensei diferente dintre noi de stil si civilizatie, ci pe altceva infinit mai pertinent: v-ati pierdut curcile. Aici, ce ajunge in gura si de rasul curcilor, e rapid eliminat. Daca la dvs se intampla altceva in materie, e pt ca v-ati pierdut pur si simplu curcile. Restul, stilul de ex, conteaza mai putin.
            Toate cele bune
            :)

            • amanda13 spune:

              Domnule, cred ca pana si Eco v-ar aprecia fantezia si capacitatea de divagatie. Sunt absolut impresionata ca cineva, in sfarsit, a reusit sa-mi devoaleze identitatea.

              Va salut din spatiu unde am fost trimisa intr-o operatiune… etc. etc. :D

              p.s. Nu inteleg de ce va incapatanati sa continuati schimbul de replici sterile. Eu am dorit doar sa remarc lipsa dvs. de politete la pachet cu o cel putin la fel de mare aroganta care nu va onoreaza. Replicile dvs. nu au facut decat sa confirme observatia mea initiala. In rest, ultimul dvs. comentariu este, ca sa ma exprim eufemistic, cam pueril.

              Imi pare rau ca stilul meu nu va satisface, sunt ani de zile de cand vorbesc exclusiv in engleza. Site-ul acesta este unul dintre foarte putinele mele contacte cu romana, asa ca sunt convinsa ca ea nu mai este ceea ce a fost candva, va multumesc pentru observatie si ma voi stradui sa o corectez.

  15. andra spune:

    Este foarte interesant articolul – as sugera autorului sa lase balta scrisorica londoneza pentru ca activeaza umorile pasunistilor cu accente ce aduc aminte de legionarismul lacrimos tip Octavian Goga.
    Ar fi mult mai interesanta o radiografie a tipurilor de emigratie din Romania – momentul emigrarii , zona de provenienta , zona de destinatie nivel de educatie , daca sunt romani sau de alta nationalitate(cazul meu), motivul emigrarii – impactul in societatea gazda sau in Romania, implicatii identitare, programe de stiri frecventate, etc.

    Eu nu am studii de specialitate in domeniul stiintelor sociale , traiesc de 11 ani in Canada si pot sa va spun ca subiectul emigratiei este fascinant – intilnesti toate tipologiile posible – de la oameni “cu facultate” care sunt perfect impermeabili la influentele tarii de adoptie, nefiind capabili sa frecventeze alteva decit cercuri romanesti, si neintegrindu-se social decit prin intermediul serviciului, pina la cetateni , care indiferent de nivelul de educatie ,au avut un parcurs fabulos prin adaptabilitate , integrare si impacare a celor doua identitati.

    Ce este interesant este ca lipsa de onestitate cu sine insasi se reflecta de obicei asupra celei de-a doua generatii – aproape toti copii provenind din familiile unde se practica refuzul sau demonizarea societatii de adoptie o cam zbircesc, sau se cam ratacesc in parcursul existential.

    • dusu spune:

      da,societatea rumineasca e inca prea inchisa si secretoasa si pe acest subiect.astfel de analize se opresc in romanica la capshunari si la excelentza citorva indivizi care nu i asha sint rumini chiar daca poate ei erau in romanica bozgori cind au plecat,ha ha
      indivizii ´´cu facultate´´ar fi un grup care analizat ar da multe raspunsuri chiar despre ce se intimpla in romanica azi.
      acea tinara ruminca din Londra poate fi o facatura ca multe alte subiecte cu care se umple spatziul ptr a ascunde realitatea.ce mai:viitorul luminos e tot mai aproape.

      • andra spune:

        @dusu
        Raspunsul meu nu este menit sa initieze o polemica ci doar sa ma disocieze de comentariul inadecvat pe care l-ati pus in coada responsei mele.

        Nu simt nevoia sa-mi tratez tara, a carei cetatenie o pastrez inca, si concetatenii in regim peiorativ schimonosindu-le numele la fiecare fraza.

        Cit despre “capsunari” – nu stiu de la ce inaltimi profesionale comentati ca sa va arogatii dreptul sa-i numiti asa. O societate are in egala masura nevoie de chirurgi ca si de fermieri, gunoieri, antreprenori,etc. Ceea ce conteaza este cum isi fac treaba si onestitatea cu care-si platesc impozitele.
        Toata aceasta bascalie si minimizare se rasfringe in totalitate asupra dumneavoastra.

        Va mai dati o data cu stingul in dreptul in momentul in care-i aranjati pe maghiari cu apelativul binecunoscut . Din moment ce va deranjeaza atit de tare identitatea romaneasca nu stiu ce cautati pe aceste site-uri.

        • dusu spune:

          imi pare rau ca forma comentariului meu va produs indispozitzie;
          poate nici gramatica nu este intru totul respectata;
          oricum,cind folosesc asemenea termeni este tocmai ptr a scoate in evidentza prejudecatzile in care societatea rumineasca se scalda.
          am recitit raspunsul dvs. si acum pot sa va felicit ptr ca sintetzi o buna ruminca.
          sa mi scuzatzi indrazneala de a va raspunde,dar chiar mi a placut ca cineva ridica problema unei analize mai detailate a fenomenului emigratziei.poate organili dispun deja de situatzia reala.

    • Despera spune:

      aveti dreptate, tipologia emigratiei romanesti (de asta vorbim) e foarte interesanta si ar merita studiata; demersul fiind atit de dificil putini reusesc cu adevarat , in sensul de a fi si multumiti cu pasul facut; daca unii dintre ei considera ca strainii sint reci si nu-i accepta decit in relatiile profesionale, poate ar trebui sa isi investigheze mai sincer si propria lor atitudine si propriile asteptari, nu poti cere altuia ceea ce tu insuti nu poti face. Daca nu empatizezi intr-o masura suficienta macar, cu mediul in care te stramuti, demersul e un esec sau oricum un succes limitat.

  16. gavrilius spune:

    “Românii nu se vor putea iubi, accepta ca o comunitate politică, cât timp nu vor putea discuta politicos (vine de la “Polis”!)”

    Felicitari pentru articol, inteligent si inimos. Cel mai mult insa ma bucura sa citesc citatul selectat, il gasesc esenta problemelor de acum ale Romaniei.

  17. Leki spune:

    Scrisoarea “Cristianei Marcus” pare sa fi fost scrisa de cei care au compus si distribuit, cam in acelasi fel, un text la fel de dezgustator, scrisoarea/testament atribuita arhimandritului Justin Parvu.

  18. cc spune:

    Da. Dumnezeul pasoptistilor, al exponentilor Luminilor, este un Dumnezeu mort! Tot ce a adus aceasta ideologie – nationalism, patriotism, cultul legendelor istorice- s-a dovedit un mare fiasco. Intrebarea este: Incotro ne indreptam? Cel mai comod este sa arati catre un viitor al corporatiilor multinationale. (ca si cum ar fi o vina). Oare cati francezi cunosteau la sfarsitul secolului XVIII pe adevaratii faptuitori ai revolutiei? Au visat ei oare la conditia sociala de azi? Ar fi agreat ei impartirea statutului de francez cu milioane de africani si indo-chinezi? Li s-a spus vreodata la instaurarea uneia din Republicile istorice franceze ca vor urma politicile unui parlament european dominat de germani?
    Ce vreau sa evidentiez este ca traim guvernati de valori care nu ne apartin si care, de cele mai multe ori ne ne ajuta. Vreme de 14 ani mi s-a impus in scoala ca sunt roman. Apoi am aflat ca Romania este o inventie a ultimilor ani ai secolului XIX. Mi s-a spus in primi 23 de ani de viata ca dusmanul este in apus. Apoi am aflat ca cei din apus habar nu aveau de mine. Tot asa am aflat ca civilizatia asa cum o idealizam nu a fost facuta de Charlemagne sau sau criminalii dezlantuiti in molima de la 48 ci de Biserica Catolica, ca oamenii nu emigrau in Vest pentru guma de mestecat ci pentru libertate. Un singur gand mi- a ramas neschimbat: am fost singura tara din lagarul comunist care nu a avut trupe sovietice de ocupatie. Oare aici ne diferentiem ca natiune? Aici sunt ascunse valorile romanesti? Uitandu-ma la ce fac azi capii Romaniei si cum se prostesc in fata Moscovei, mai am o singura speranta: ca suntem in acei 40 de ani de ratacire dupa care, un Dumnezeu viu si autentic ne va repune in drepturile de cetateni europeni.

    • AT spune:

      “Vreme de 14 ani mi s-a impus in scoala ca sunt roman. Apoi am aflat ca Romania este o inventie a ultimilor ani ai secolului XIX.”
      Una n-o exclude pe cealalta.

      “am aflat ca civilizatia asa cum o idealizam nu a fost facuta de Charlemagne sau sau criminalii dezlantuiti in molima de la 48 ci de Biserica Catolica”
      Dar pe Charlemagne cine l-a incoronat imparat roman, nu papa Leon al 3-lea?

  19. ileana spune:

    De fapt, ce va deranjeaza ?
    “cenzura comunismului bolşevic s-a transformat în a fi “;
    “, trăieşti cu riscul ca un islamist extremist poate să bombardeze pentrut Allahul lui locuitorii unei ţări în care el s-a mutat”,
    ” istoria nu mai poate fi spusă pt că poate jigni anumite popoare”
    “Crăciunul şi Pastele precum şi alte tradiţii străvechi subt doar un prilej de marketing”
    “relaţiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere”

    sau poate,
    “Dumnezeu a fost ucis de Occident.”

    Ori,
    “Noi avem un pământ binecuvântat de oasele şi sângele atâtor martiri… De ce s-au sacrificat atâţia romani pt viitorul nostru şi noi fugim ca vitele în Occident?”
    “De ce acceptăm ca Securiştii comunişti să ne conducă în continuare prin politica şi educaţie?”
    “De ce acceptăm ca bărbaţii noştri să fie carne de tun pt NATO dar nu suntem în stare să ne recuperăm Moldova de peste Prut după atâţia ani de la căderea comunismului?”
    “De ce acceptăm ca în continuare memoria luptătorilor anticomunişti să fie călcată în picioare şi la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului încă nu le sunt recunoscute meritele?”
    “… când acasă la ei puteau mânca din belşug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoţilor de la putere… care au vândut țara pe nimic.”
    “… România va fi a românilor din nou, aşa să ne ajute Dumnezeu!”

    Chiar, ce v-a deranjat atat de mult la scrisoare ???

  20. n.dumiritu spune:

    Domnule autor,
    Va rog sa ma lamuriti ce ati mai urmarit daca
    “Acuzarea şi apărarea vor sta de-o parte şi de cealalta şi sub acest articol, pe forumul ideilor uniformiste”.

    Spuneti: “Cineva trebuie însă să fie incomod, să supere, să deranjeze, să gândească şi să spună altfel lucrurile, indiferent ce salariu are şi de unde e plătit. Poate aici e rolul celui care se vrea în elită. Poate aici e rolul meu cu care dumneavoastră puteţi să nu fiţi de acord.” Cam multa prezumtiozitate. Sau trac?

    In ce priveste textul folosit ca pretext, e de-a dreptul caraghios. Pentru ca vine de la o presupusa persoana de 20 de ani, virsta la care instinctual te situezi la distanta de balivernele care te inregimenteaza. A denunta conformisme frivole si a le opune un conformism de brigada, putea sa treaca numai prin mintea unuia care si-a pitit-o tot timpul sub sapca. Exista totusi un pericol in ceea ce semnalati aici: compromiterea prin marketing politic a unui necesar curent conservator romanesc post-comunist, curent care sa inglobeze si trecutul mai recent. Prin abile “mesaje” de genul asta, este verificata si canalizata simpatia politica a celor care se simt dezmosteniti, instrainati. Ironic, tocmai PNL-ul se ocupa cu din astea. Afirm ca ar fi nevoie de un curent conservator necontrafacut, de o “pastorala” romaneasca cinstita, pentru ca, in lipsa acesteia, au cimp liber de experimentare cu idei revansarde, nostalgicoide, pasuniste, daco-tracice toti smecherii din marketingul politic care s-au profilat pe scos profit din fredonarea natiei la nervi, acum in varianta de masa, cu televizorul si internetul.

  21. Sergiu Simion spune:

    Discursul polifonic sau despre confuzie, amestecul planurilor si ambiguitate structurala.

    Pentru o decriptare mai in adancime a acestui text captivant ( eruditia interdisciplinara a autorului este impresionanta ) si continuarea comentariului anterior , presupunem ca acesta are un scop iar in virtutea lui defineste o stare de fapt , face o evaluare , propune unele solutii si in mod natural foloseste anumite procedee pentru realizarea intregului algoritm descris anterior.

    In acest context , autorul face o radiografie particulara a starii de fapt din Romania axata in principal nu pe cauzele structurale care au generat-o, ci , foarte interesant, pe efectele lor colaterale . Astfel, in locul unei prezentari obiective a faptelor sociale si a cauzalitatii lor , ne sunt oferite la liber interpretari psihologizante si psihanalitice ( e drept , in mare voga la noi ). Rezultatul foarte intersant este prezentat mai jos :

    a) Nivelul descriptiv ( fara diagnostic , perspective reale sau soluti )
    Aici distingem :

    - Explicatii tautologice :

    „ Dar la noi, modelele, am mai spus-o, au devenit aici anti-elite. Plagiatul, furtul, escrocheria, incitarea la violenţă (verbală, fizică), hărţuirea, şantajul, impostura, grandomania, traficul de influenţă, corupţia, nerespectul legii, au destrămat nodurile valorice care ţin împreună, ca într-o plasă, o populaţie de anonimi..”,

    Coada e locul de memorie…al nostru. Acolo se înjură, oriunde ar fi ea: la administraţia financiară, în faţa unui cabinet medical, în aeroport, pe Internet… Ce nu convine e exprimat frustrant prin şpăguire sau prin vomă.
    Degeaba facem la televizor campanii despre premianţii bacalaureatului, asigurându-le viitorul într-o ţară coruptă, lăudăm dotarea unui spital, vorbim de excelenţă, facem branduri de ţară şi programe de repatriere, dacă interpretarea unui semafor roşu e pentru cei „şmecheri” mereu verde…
    Românii nu se vor putea iubi, accepta ca o comunitate politică, cât timp nu vor putea discuta politicos (vine de la “Polis”!) la nivel individual, cu argumente, cu răbdare, fără să se întrerupă, fără să fie gata de ceartă oricând. Trebuie ieşit din zona incomodă a agresiunii. Poţi să-ţi exprimi dezacordul cu tact, respectând şi interpretând ca experienţă inedită, ocazia de a gândi prin mintea celuilalt…

    - Generalizari arbitrare asupra tuturor categoriilor sociale :

    „ În România, elitele dau tonul non-discuţiei, intelectualii impun, nu ascultă, califică, nu cercetează, înjură şi iau mită, liceul, profesorii, universitatea, politicienii cad ei de fapt la Bacalaureatul toleranţei şi al transparenţei. Ei nu sunt, nu au cum să fie elita democraţiei!”

    - Explicatii psihologizante si psihanalitice ale unor fapte si comportamente politice si sociale care justifica injustitia sociala si starea actuala a democratiei romanesti numai prin complexele trecutului :

    Ceea ce pare astăzi imaturitate culturală a democraţiei la români, este, de fapt, cultura stalinistă trăită compulsiv, peste timp, prin violenţă, prin ura de celălalt (în fond, ura de sine),
    Ura, când e cazul, e astăzi vocea nepăsării, a compromisului de altădată, temerea, frica, păstrate (inconştient) ca raspuns al supravieţuirii, în faţa arbitrariului politic, fals-colectiv, şi la care se putea accede doar prin complot, mituire sau printr-un coup d’état răsturnat tot la colectiv”, prin ura revoluţionară (1989).
    …şi mulţi dintre urmaşii acestei “şcoli” ( comuniste-n.n. ) , fac din dreptatea instituită cu ură, din dragostea pentru falsa lor imagine, intruziunea în lumea Celuilalt, o ură a Aproapelui; locutorul e versiunea sigură a judecăţii distructive, când exclude tocmai judecatului capacitatea judecăţii sale

    Incapacitatea de a-ţi iubi semenele. Elitele ca „model parental”
    Incapacitatea de a-ţi iubi semenele se vede în România prin visceralitea, prin emoţia negativă devărsată, prin incapacitatea de a-i face loc în lumea ta unei alte fiinţe ce exprimă opinii neconforme versiunii tale de înţelegere a lumii.

    Coada e locul de memorie…al nostru. Acolo se înjură, oriunde ar fi ea: la administraţia financiară, în faţa unui cabinet medical, în aeroport, pe Internet… Ce nu convine e exprimat frustrant prin şpăguire sau prin vomă.
    Cei ca dumneavoastră după Net, cei care înjuraţi sub acoperişul anonimatului, cel din coada imaginată în subconştient… vă văd, vreţi să fiţi doar ecolul frustrant, elevul anonim din clasa care nu se poate exprima decât la colectiv: „Huooo”!!

    Ca o paranteza, si ca sa aplicam metoda autorului , este interesant sa mentionam ca prima traducere la noi a „Castelului” lui Kafka , respectiv o metafora a absurdului social , dateaza inca din anul 1968 (http://www.observatorcultural.ro/Simptome.-De-ce-sint-secrete-tirajele-cartilor*articleID_2002-articles_details.html ) , iar in anul imediat urmator apare la noi prima monografie dedicata de psihanalizei ( „Introducere critica in psihanaliza”, 1969 , coordonata de Victor Sahleanu , Vasile Dem Zamfirescu ) care indica receptivitatea intensa si aparent surprinzatoare a sistemului comunist fata de psihanaliza lui Freud . Daca in Occident aceasta este demonetizata de multa vreme , la noi a fost intens reactivata dupa anii `90 si in context se poate intelege si de ce. La fel , insistenta asupra alienarii omului in sistemul occidental , poate fi considerata de fapt o reluarea a tezelor existentialismului si alienarii cultivate intens la noi in propaganda anti-occidentala din anii `70.

    b) Estomparea cauzelor starii de fapt a Romaniei si amanarea sine die a rezolvarii ei

    Acest nivel este cel mai bine reprezentat aici prin lipsa solutiilor interne. Autorul , cu o formatie de istoric, desi anterior a recunoscut ca la noi elitele (asa, ïn general, mai exact amestecand de-a valma , politicienii intelectualii, etc.) au devenit pseudo-elite, nu este interesant ca istoric de cauzele aparitiei lor si nici nu le contesta legitimitatea , dar in acelasi timp le vede drept „model parental” ( ?! ) si reproseaza romanilor „ emotia negativa si visceralitatea” tocmai pentru ca acestia refuza sa accepte acest tip de elite ca facand parte din lumea lor.
    In schimb, domnul Gabriel Marin are un ochi extrem de ager in privinta crizei societatii occidentale si a lipsei de legitimitate a elitei occidentale ( tot asa, adica in general, amestecand de-a valma si aici , politicienii cu economistii, intelectualii,etc.) :

    „ Lumea occidentală de azi e o lumea a crizei; sau mai degrabă a unei crize atunci când ne uităm altfel la justeţea ei. Economicul pare miezul problemei, dar se uită că economicul e cel ce derivă din politic, că politicul peste tot în lumea occidentală e în criză. Elitele de aici, fie că-s din zona universitară, fie din politic sau economic, „joacă”, „mimează” politici ca la teatru: tind să impună lumii de jos filozofii politice ale toleranţei, construind de sus explicaţii clişeiza(n)te, şi lasă astfel peste tot urmele unei crize de legitimitate.”

    c) Prelungirea statu-quo –ului de la noi si discreditarea Occidentului de la ei

    In acest caz, solutia preconizata de autor pe termen lung este una aparent seducatoare si care schimba perspectiva si paradigmele clasice in domeniu :

    ” Pentru Occident şi pentru România va fi probabil o schimbare de jos în sus şi nu de sus în jos,”

    ” România însă se va schimba dinspre exteriorul ei spre interior, mai ales dacă fluxul migrator continuă! În sens invers, Occidentul se va schimba din interior, căci plusvaloarea acestor imigranţi fără naţionalitate ajunge – astăzi din ce în ce mai evident – acolo.”

    Cu alte cuvinte, si in viziunea originala a domnului Gabriel Martin, Romania se va schimba pe termen lung dar numai din exterior si de jos in sus , ceea ce inseamna ca centrul si varful piramidei sociale ( sau sistemul in uz daca doriti ) isi vor vedea linistite de somnul si de sacii din caruta lor , pentru ca multa vreme de aici incolo vor fi doar mici schimbari cosmetice pe ici, pe colo, dar nu prin punctele esentiale, deci totul ramane de fapt cam cum a fost.
    Dar pentru ca aceasta pledoarie sa devina sa devina si una credibila , trebuie sa incepem exact de la recunoasterea unor calitati incontestabile ale Occidentului :

    „ în Occident „cultura discuţiei” are tradiţie. Occidentul acceptă „critica” astăzi ca parte din viaţa-împreună a individului care recrează mereu statul. Statul se construieşte prin critici, nu se opune atât de vehement individului, ca într-o logică a colonizării. Aici statul se recrează din combustia criticilor interne, dar şi din inspiraţia privirilor venite dinspre exterior.
    O cultură a dialogului s-a născut aici în Occidentul recent şi probabil va reuşi prin a integra din nou şi mai-noii săi „excluşii”, imigranţii, şi care, sperăm, vor avea curand un statut mai bun.”

    Daca i-am recunoscut calitatile , acum putem defini Occidentul drept o lumea a crizei generalizate , respectiv vinovata de toate rele . Cu alte cuvinte , nici altii nu-s mai breji ca noi, deci de fapt suntem toti cam egali :

    „ Lumea occidentală de azi e o lumea a crizei ”
    „Democraţia e în criză peste tot, nu doar la noi. Şi nu este deloc nedrept să reacţionezi când eşti imigrant şi te vezi supercalificat, dar fără job în Occident ca şi acasă.”

    Avem aici o ironie a istoriei daca ne gandim ca in urma cu cateva decenii romanii invatau pe la invatamantul politico-ideologic despre „criza generala a capitalismului”, iar acum au deja prilejul sa fie martorii ei oculari.

    In consecinta , autorul trece la identificarea pericolelor care in noua conjunctura pandesc pe toata lumea, in toate statele si din toate partile dar definind statele nationale intr-un mod bizar ( e.g. note fasciste si/sau comuniste ) respectiv amestecand epocile , ideologiile si conceptele :

    „eugenistica (?!-sn.), planificarea, ingineria socială(?!-s.n.) e demult treaba statelor naţionale (s.n.)”.

    Analiza de impact conduce totusi la o localizarea externa a dusmanului comun, respectiv in corporatiile multinationale care trimit la celebra carte „1984” a lui George Orwell , desi aceasta nu se refera de fapt la ele :

    „Acum multinaţionale luptă cu centrele de putere ale Naţiunii.
    Multinaţionalele par noile centre de iradiere ale Ministerului Viitorului”

    Problema care il irita de fapt pe autor este comportamentul atipic al romanilor care , atunci cand toata lumea lupta de fapt cu ceea ce odata erau numite aici „agenturili esterne”, ei se incapataneaza sa reactioneze cum ii taie capul . Cand natiunile lumii se desteapta, ei pare ca fac exact pe dos :

    „Ce e curios astăzi, în România postcomunistă, ieşită dintr-un izolaţionism recent, după decenii de autarhie economică şi politică, e să vezi numărul adepţilor globalizării.”

    Cu alte cuvinte, mesajul subliminal adresat de acest foarte interesant text romanilor ar putea fi un fel de : „ Va intelegem, va iubim si venim sa va salvam ! Dar pana atunci, dormiti linistiti cetateni si nu tulburati apele pe acolo pe unde sunteti , ca in Occident e jale si mai mare !”

    In final , o singura intrebare pentru autorul acestui text foarte dens si incitant . Daca prin ruta dvs profesionala, sociala si existentiala atat de interesanta ati avut prilejul sa surprindeti atat de bine alienarea si drama strainilor din Occident :

    „ Printre ei, printre aceşti englezi, canadieni, există tot atâtea voci antimondialiste, tot atâtea voci care mărturisesc instrăinarea, singurătatea, falsul lumii în care trăiesc. Ei înşişi se simt imigranţi în propria lor ţară, când văd cum mulţi dintre conaţionalii lor, adepţii multinaţionalişti, işi depun banii în băncile elveţiene… sau părăsesc pur şi simplu ţara, de pre-bogaţi şi nu de criză. În schimb cei „plecaţi de acasă” contribuie la două economii. Gândim în categorii, uitând că străinul nu mai e ce credeam altădată ”,

    care credeti ca este totusi sentimentul pe care il traiesc romanii in tara lor si de peste 20 de ani ?

  22. Chiar Eu spune:

    “România însă se va schimba dinspre exteriorul ei spre interior, mai ales dacă fluxul migrator continuă! În sens invers, Occidentul se va schimba din interior, căci plusvaloarea acestor imigranţi fără naţionalitate ajunge – astăzi din ce în ce mai evident – acolo. Degeaba facem la televizor campanii despre premianţii bacalaureatului, asigurându-le viitorul într-o ţară coruptă, lăudăm dotarea unui spital, vorbim de excelenţă, facem branduri de ţară şi programe de repatriere, dacă interpretarea unui semafor roşu e pentru cei „şmecheri” mereu verde…”

    Cum anume se va schimba Romania daca populatia ei emigreaza? Chiar nu inteleg. Se va schimba in bine? Cum sa fie buna continuarea acestui flux migrator? Atunci hai sa emigram toti, pentru ca stand in tara nu suntem asa cum “bine” zice autorul articolului “cei mai activi, forţa de muncă cea mai calificată, cea mai aptă de muncă!, de la aceşti tineri, cei mai promiţători, da, de la aceşti oameni se aşteaptă să se schimbe România!”. Trebuie sa trecem granita si apoi devenim cei mai cei! Daca traiesti in Romania nu ai cum sa fii cel mai cel prin definitie! Sincer, este o insiruire de sloganuri triumfaliste in care romanul emigrant care este un fel de erou al universului. Nu explica deloca mecanismele cum se face aceasta schimbare din exterior spre interior. Cum rezolvi coruptia daca pleci! Cum imbunatatesti sistemul sanitar daca pleci! Vor veni mai multe frma sa investeasca in Romania stiind ca populatia ei emigreaza si traieste in alte tari… Ma duc sa investesc in Romania pentru ca sunt x milioane de romani in afara granitelor!?! Se va rezolva deficitul din sistemul de pensii daca oamenii activi emigreaza! Este emigrarea o solutie pentru astfel de probleme?

    “România, pe care chiar dacă au părăsit-o, acum ei o înţeleg mai bine!”
    Si daca o inteleg mai bine ce? O inteleg mai bine si atat. Ce sa va intampla daca ei au emigrat, traiesc in alte tari si “sfintesc locul” acolo? Copiii lor vor trai si se vor asimila in sociatetile in care au emigrat. Cati sintre ei vor mai fi romani in cateva 2-3 generatii?

    Emigrarea nu este o solutie la problemele unei tari. Implicarea este o solutie! Sa te implici si sa schimbi locrurile la fata locului. Altfel, scrisul de articole si comentarii pe internet de la distanta nu va schimba niciodata mai nimic. Americanii, de exemplu, isi pun problema atragerii a cat mai multi specialisti pe parte tehnica pentru a prospera pe viitor. Se pare ca domnul Gabriel Marin propune Romaniei un nou model de prosperitate: emigrarea. Cine o gresi oare?

  23. Stefan spune:

    Stimate domnule, pentru mine viata este mai simpla! S-a redus la supravietuire in Ro si toate filosofiile “rasfatatei din Londra” de 19 ani si chiar ale dumneavoastra, ma lasa rece.
    Desigur, privesc cu ochi “flamanzi” ideea emigrarii. Cat este de frumoasa Ro si cu nu stiu eu sa o apreciez, filosofiile dumneavoastra, nu imi tin mie si familie mele de mancare!
    Daca mai sunteti si platiti pentru cele scrise, felicitari maxime!

    • Mariuca57 spune:

      Uite , astia suntem noi , romanasii ! Pina nu aruncam noi cu putin noroi sau cu o piatra , nu ne simtim bine , mai ales noi, astia “resemnatii”cu viata noastra simpla , noi , care ne gindim in primul rind la ce ne tine sau nu de foame . Si daca ar fi fost platit sa scrie acest articol ,ce importanta ar avea pentru noi ? Simpla pierdere a timpului sau pentru a redacta asa un articol sau timpul consumat cu documentarea in vederea scrierii unui articol ar trebui recompensata. Iar noi , avem libertatea sa citim sau nu gindurile acestui om in legatura cu un subiect anume sau avem libertatea sa comentam sau nu ceea ce el ne-a transmis . Pentru multi (mai ales pentru cei care am fost resemnatii epocii comuniste ca nu am avut de ales) este interesant sa cunoastem macar opinii ale celor care au avut ceva mai multa indrazneala , ceva mai multa revolta ca sa-si caute in alta parte o viata mai buna . Pentru altii (mai ales pentru cei care considera ca aceste opinii nu ne tin de foame ) ar fi bine ca timpul irosit cu citirea articolului sau postarea de comentarii sa-l foloseasca pregatindu-si hrana trupeasca in detrimentul celei mentale.

  24. AT spune:

    Cum de nu mai ştie lumea singularul de la “semeni”? O perplexitate fără seamăn.

  25. Andrada spune:

    Un articol bine scris, plin de exemple concrete! Cu alte cuvinte, o analiza/ radiografie a unei situatii actuale, situatie care pare sa nu-si gaseasca explicatia.

    Daca nu ar fi fost toata trecerea in revista a conceptelor adjuvante, poate ca nu as fi inteles si acest punct de vedere. destul de argumentat, as putea spune.

  26. Bogdan spune:

    Intr-o societate aflata in continua schimbare devine din ce in ce mai gresu sa-ti definesti identitatea. Chiar ma intrebam care ar fi punctele de vedere pertinente la adresa acelei scrisori. Un articol cu adevarat plin de informatii utile, mai ales din prisma problematicii cetateanului actual. La mai multe articole, dl. Marin!

  27. Mariuca57 spune:

    Dupa cit inteleg eu ca un om simplu si nespecializat in stiinte sociale sau politice , articolul se vrea o explicatie a situatiei romancei (tinara studenta care se simte fara identitate la Londra) , dar eu vad o similitudine cu situatia autorului articolului , el identificindu-se chiar cu tinara romanca aflata “la studii” in promitatorul Occident . Si tinara si autorul articolului sunt dintre cei ce se considera neintelesii sau neadaptatii regimului comunist in care s-au nascut dar in care au trait destul de putin in comparatie cu marea majoritate a celor care ne-am nascut , am trait si sigur o sa murim sub acelasi regim (pentru ca cine spune ca Romania a scapat de comunism dupa lovitura de stat din ’89 , se insala amarnic). Comunismul este inca si acum la putere .Cum a reusit aceasta “mare majoritate” sa suporte si chiar sa se adapteze regimului comunist? Simplu . Nu am avut de ales . Nu am avut posibilitatea , curajul ,indrazneala , posibilitatea financiara sa emigram in alte tari unde totul era numai lapte si miere (!) Si am ramas aici , am avut familii , am trait unii foarte prost, unii modest , altii mai bine ,altii foarte bine , fiecare cum l-a dus mintea sau starea fizica , cum s-a “descurcat” sau cum a dat din coate sau a muncit pe brinci ca sa supravietuiasca. Ne-am adaptat situatiei si ne-am acceptat aceasta situatie chiar daca nu ne convenea . Daca imi este permis un sfat celor asemenea autorului articolului ,inadaptatilor in alte tari sau celor care se simt fara identitate in tarile unde au plecat tocmai sa-si gaseasca o identitate, le-as spune asa : veniti ACASA cit mai aveti in tara parinti , frati , surori , iubiti sau iubite , prieteni adevarati si o tara frumoasa pe care n-ati avut timp sa o vedeti in totalitate , pentru ca nu va veti gasi identitatea niciodata printre straini oricit de scoliti veti fi in acele tari . Veniti ACASA si puneti in practica tot ce ati invatat prin occident ca asa puteti sa schimbati fiecare cite putin situatia Romaniei , pentru ca nu inteleg de unde aceasta convingere a autorului acestui articol precum ca “din Diaspora, din această diasporă de oameni calificaţi, dar de multe ori fără loc de muncă, din acestă Diasporă de oameni activi (cei mai activi, forţa de muncă cea mai calificată, cea mai aptă de muncă!), de la aceşti tineri, cei mai promiţători, da, de la aceşti oameni se aşteaptă să se schimbe România! ” . O sa asteptam mult si bine sa se schimbe Romania in bine , datorita celor din diaspora si multi dintre noi nu mai avem timp sa asteptam atit de mult. Veniti ACASA cit mai repede , sa nu regretati cind va fi prea tirziu si pentru voi , nu numai pentru noi , cei mai batrini.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gabriel Marin


Gabriel Marin

Gabriel Marin trăieşte din 1999 în Ottawa, Canada, unde termină un doctorat în Istorie la Universitatea din Laval, Quebec. A predat la Ottawa şi Carleton University, iar, din... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)