joi, martie 28, 2024

One day after

Ordonanţa 13 nu mai contează acum. La fel cum nu contează nici faptul că a fost abrogată. Oamenii care protestează în stradă au înţeles două lucruri: pe de o parte că nu se poate conta pe cuvântul d-lui Dragnea şi nici pe cel al d-lui Grindeanu (şi al miniştrilor dânsului), pe de alta că se va încerca mereu – indiferent în ce formă – impunerea unei legislaţii care să le permită reprezentanţilor PSD-ului o guvernare discreţionară, de care nu trebuie să dea seama nimănui. Finalmente, impresia care se degajă este aceea că adoptarea unei atare legislaţii, împotriva oricărei rezistenţe publice, este pilonul de bază al programului de guvernare al PSD-ului. În jurul lui se articulează toate celelalte măsuri care, la rândul lor, vizează subordonarea economiei (care ar deveni în întregime dependentă de comenzile de stat şi de reţelele clientelare) politicului. În felul acesta, PSD-ul ar deveni dintr-un partid, Partidul – cel care (“în persoană” şi printr-o perdea de ALDE-uri) ar exercita la nesfârşit o guvernare arbitrară, care controlează economia şi care, din patru în patru ani, ia “măsuri sociale” faţă de masa pe care tot el a pauperizat-o. Pentru ţară asta înseamnă două lucruri: decuplarea de la Europa (care va fi prezentată ca fiind “paradisul perversiunilor sexuale” şi “prada ucigaşilor şi a violatorilor arabo-africani”) şi, mai ales, decuplarea de la ceea ce a constituit paradigma istoriei nostre din ultimele două veacuri: modernizarea pe model occidental (explicându-ni-se că aceasta se reduce la birocrație și la corupţia pluripartidismului, care e preferabil să fie înclocuită un autoritarism “luminat”). În ciuda a ceea ce pare, măsura d-lui Iordache nu vizează atât de mult o problemă punctuală (exonerarea d-lui Dragnea, sau a altor actuali oameni politici de culpe constatate sau în cercetare), ci este primul pas în vederea resetării întregii legislaţii în direcţia unui stat paternalist, pe modelul democraţiilor iliberale.

D-l Dragnea s-a lăsat amăgit – ca mulţi alţii – de apatia ce domnit în perioada ultimei campanii electorale. Pentru dânsul, acesta a fost semnul că societatea e letargică, nu (mai) acordă atenţie actului legislativ, iar partidele de opoziţie sunt atât de anemice şi de tensionate de propriile lor probleme încât pot fi ţinute la respect doar prin ironie şi sarcasm. Ca atare, dânsul a organizat un Guvern ca un comando: a ales durii partidului, adesea dintre cei cu probleme în justiţie şi le-a încredinţat fiecăruia câte-o misiune precisă. D-l Iordache a fost pionul primei mutări. Din păcate pentru d-l Dragnea, nu doar mutarea, ci şi felul în care a fost făcută (impardonabil într-o guvernare care se vrea transparentă) a avut darul de a stârni o mulţime tot mai mefientă faţă de actorii politicii interne. Oamenii au înţeles – şi au înţeles corect – că acesta nu e un simplu joc de glezne în Guvern (eventual în Parlament), ci un act care, dacă ar reuşi, ar statuta un neo-feudalism absolut: de o parte clasa celor conduc, liberi de orice obligaţii şi având privilegiul de a se judeca doar între ei şi, de cealaltă parte, o enormă populaţie care plăteşte impozite, trăieşte la limita umanului, e la discreţia celor ce conduc şi, odată la patru ani, e scoasă la vot într-un ritual al confirmării unei puteri eterne. Legiferarea acestui neo-feudalism nu reieşea din nici un fel de “mandat” rezultat din votul popular. Oamenii au votat PSD-ul pentru că nu au avut o aletrnativă politică: d-l Cioloş a guvernat onest, dar s-a lovit mereu de un Parlament ostil, PNL-ul şi-a făcut manifestă degrigolada internă cu ocazia alegerilor locale (şi a şirului de primari numiţi şi revocaţi la Capitală), iar USR-ul, cu toată tinereţea lui – sau tocmai din cauza ei – nu seamănă (încă) a partid politic. În acest context maşinăria de vot a PSD-ului a câştigat o bătălie în care a fost cam singurul competitor. Oricât de paradoxal ar fi, nu-i erau necesare nici promisiunile electorale şi cu atât mai puţin această acţiune hăbăucă care a scos mulţimea în pieţele oraşelor (şi nu doar a celor mari). Mai mult decât atât, bâlbâielile Prim-ministrului şi ale Ministrului Justiţiei, au arătat tuturor faptul că punerea ei în practică nici măcar nu a fost gândită, într-atât se miza pe pasivitatea celor numiţi în campanie “alegători” şi “oameni ce decid”. Or, s-a dovedit că această manevră de noapte – aproape tristă în grotescul ei – a scos în stradă oameni care aveau prea puţin de a face cu politica partizană, aşa cum se practică ea la noi. Pe de altă parte, cu această ocazie am văzut că în fruntea statului e cineva care, cu adevărat, ne reprezintă: gesturile şi declaraţiile lui, ferme, dar calme, i-au dat – în sfârşit! – d-lui Iohannis statura unui Preşedinte care nu mai e cantonat într-o funcţie onorifică şi de decor la Cotroceni. În plus, bruscheţea gestului (căruia i se cunoştea premeditarea) a inflamat atât presa internă, cât şi pe cea externă şi a ajuns să facă valuri până la Bruxelles. Pe scurt, cu o singură mişcare – necesară în logica celui ce-a iniţiat-o, dar absurdă pentru tot restul populaţiei – d-l Dragnea a reuşit să-şi ridice în cap majoritatea celor ce-şi asumă civic cetăţenia (inclusiv a unor oameni din propriul lui partid), să unească curente de opinii care nu aveau nimic în comun, să le dea tuturor un cal de bătaie şi să devină deopotrivă suspect (în ceea ce-i priveşte intenţiile) şi ridicol (în ceea ce priveşte felul cum o scaldă). Orice s-ar spune, e o performanţă, chiar şi pentru politica românească!

Întrebarea e: cum vom ieşi din această situaţie, care – din păcate – nu-l priveşte doar pe d-l Dragnea (deşi dânsul e pricipalul ei protagonist)? Nu cred că cineva are în vedere un scenariu clar în acest moment, astfel că putem explora mai multe posibilităţi.

D-l Dragnea o ţine pe-a lui: că Guvernul e perfect, că Ordonanţa e bună (doar că o mută în Parlament) şi oamenii, scoşi din stradă de “agenturili” sorosiste trebuie să se întoarcă la muncă. Eventual organizează contramanifestaţii cu “ultraşii” PSD-ului şi genul de tanti care-i binecuvântau pe mineri. Argumentul suprem va fi, inevitabil, stabilitatea (căci ce altceva pot face “agenturili” decât destabiliza? Şi de ce are nevoie un Guvern dacă nu de stabilitate?).  Prima variantă ar fi ca insistenţa d-lui Dragnea să se dovedească câştigătoare. (De pildă o lună ploioasă – în care “teologii politici” ai “revoluţiei iliberale” ar vedea intervenţia, oportună, a Cerului – s-ar putea să-l ajute mai mult decât toate “televiziunile prietene”.) Experienţa ultimilor ani ne-a arătat că cel ce cedează primul pierde şi cel ce rezistă pe poziţii, câştigă. Başar al-Assad a rezistat; a reuşit să-şi găsească aliaţi (nu ştim în schimbul a ce) şi, acum, vedem că e pe cale de-a câştiga. Autoritaritarismul are toate şansele de-a se impune, dacă câştigă (în) primul an. După aceea, regula socială devine supravieţuirea – oamenii ajung atât legaţi de nevoile cotidiene, încât nu-i mai interesează nimic altceva decât traiul de azi pe mâine. Numai că şi o atare stare indusă unei întregi populaţii are dezavantaje: într-o ţară membră a Uniunii Europene o asemenea dezolare socială ar avea ca efect o emigraţie masivă. Şi, cum bine se ştie, pleacă cei care au viaţa înainte şi care au timpul necesar de a-şi face o viaţă nouă. E limpede că un astfel de exod ar dezechilibra şi mai mult balanţa demografică (deja problematică, de-a dreptului dramatică de când vor intra în pensie decreţeii) şi, pe cale de consecinţă, va bulversa complet resursele bugetului naţional. Şi, din păcate, cu matematica nici politica nu se poate pune. Ca atare, dacă d-l Dragnea vrea să meargă până la capăt, va trebui să găsească o cale de a scoate România din Europa pentru a îngreuna şi frâna exodul tinerilor. De aceea, va trebui să joace pe cartea rusă (căci d-nii Orban şi Kaczynski nu-l vor considera niciodată un egal al lor în Europa iliberală, cu atât mai mult cu cât s-a compromis propunând – în speranţa anestezierii criticilor de la Bruxelles – primul premier musulman din Europa). Sigur că şi jocul cu Rusia e riscant, căci puterea de la Kremlin, care are despre români o imagine forjată mai curând din Razboiele Mondiale (şi mai puţin în comunism – de aici reţinând “disidenţa” lui Ceauşescu), ar prefera să aibă pe aceste meleaguri nu doar influenţă, ci şi control. Iar asta înseamnă că puterea d-lui Dragnea n-ar mai fi o putere reală (căci – ce să-i facem, asta ne e clasa politică – orice “protectori” ar putea găsi oricând unul mai ticălos şi mai şantajabil decât d-l Dragnea). Şi apoi genul acesta de schimbare a alianţelor aruncă lucrurile într-un impredictibil pe care cine vrea să se bucure de avantajele guvernării nu şi-l doreşte. Astfel că nu cred că această variantă maximală va fi realizată.

Mai curând, dacă va câştiga acest skanderberg public, d-l Dragnea se va întoarce asupra propriului partid şi le va da liber “durilor” (Codrin Ştefănescu, Eugen Nicolicea et alii, plus câţiva recrutaţi de urgenţă dintre clienţii RTV-ului) la o “noapte a cuţitelor lungi” în PSD. “Elementele şovăielnice şi împăciuitoriste” vor fi eliminate prin procese publice în organizaţiile locale, după care fie va cădea şi d-l Dragnea victimă a acestei epurări, fie (dacă e mai inteligent decât am văzut-o în aceste zile) se va scăpa des enragés, aruncându-i – după ce şi-au făcut treaba – pradă mulţimii resentimentare a membrilor de rând ai partidului. Jocul, ca atare, e destul de riscant: mai întâi, cei destinaţi execuţiei publice s-ar putea să spună ce ştiu (şi cei mai mulţi dintre ei s-ar putea să ştie lucruri care nu e bine să fie spuse, mai ales când țara fierbe), apoi s-ar putea ca “durii” să realizeze la un moment dat că, dincolo de jubilaţia de moment a puterii, nu sunt decât nişte instrumente (bune de casat la capătul operaţiei) şi, într-un moment sau altul, să se întoarcă împotriva stăpânului (eventual aliindu-se cu potenţialele lor victime). Iar asta s-ar putea să însemne nu doar sacrificarea d-lui Dragnea, ci şi începutul unei epoci de turbulenţe în PSD, care ar putea duce chiar la scindarea marelui partid. Încă odată, acesta e un scenariu care nu convine deloc eşaloanelor doi şi trei ale PSD-ului care nu-şi doresc decât să cuantifice – în conturile proprii – beneficiile guvernării. Pe de altă parte, dacă reuşeşte, d-l Dragnea va avea ce n-au avut nici d-l Iliescu, nici d-l Băsescu: partidul lui. Şi s-ar putea ca în momentul în care va avea în mână acest partid (care fiind la guvernare – à la longue – va fi un partid-stat) să fie primit – tacit – în clubul democraţiilor iliberale ale Europei de Est. Aşa cum am arătat, riscul e mare şi, în această operaţie, d-l Dragnea va avea împotriva lui majoritatea activului de bază al PSD-ului.

Ca o concluzie a celor două variante: dacă d-l Dragnea câştigă acum, va intra într-un joc – nu e clar cât de mecanic şi cât de supus voinţei lui – al supralicitărilor. Unde se va opri? La a-şi distruge partidul, sau la a distruge ţara? Există şi victorii foarte amare. Căci un lucru e cert: provocând populaţia cu această Ordonanţă (care, totuşi, are ca principali destinatari doar “greii” politicii), d-l Dragnea le-a luat eşaloanelor de mijloc (şi din teritoriu) ale PSD-ului tava cu bunătăţi din faţă. Oamenii aceştia (din aparatul de stat, din prefecturi, ministere, primării etc.) nu-şi doreau decât un singur lucru: liniştea în care să-şi pună pe picioare business-urile lor proprii. La limită, erau dispuşi să accepte şi DNA-ul pe un principiu similar celui al loteriei: dacă toată lumea e coruptă, atunci şansa de-a mă nimeri pe mine e, statistic, infimă. În plus, DNA-ul îşi racolează clientela de bază de la vârful politicii – adminsitraţiei – lumii afacerilor ceea ce, din perspectiva oamenilor “de la bază” constituie un dublu avantaj: mai întâi că ei sunt prea mici casă cadă în plasa pentru cei mari, apoi că eliminarea acestora din urmă din scenă lasă locuri libere şi, în felul acesta, ierarhia puterii e în permanentă mişcare (şi, astfel, cei de jos au o şansă de ajunge sus). Oamenii aceştia ar fi vrut orice, numai tensiunea din ultimele zile nu. Ei vor doar să pună mâna pe ceva, să-şi facă un rost – lor şi familiilor lor, să-şi permită şi ei shopping-ul în străinătate, copiii la universităţi adevărate, o casă în Bucureşti – lucruri (în fond) mărunte, dar care te definesc ca cineva în România. D-l Dragnea a vrut totul – poate nu doar pentru sine, ci şi pentru oamenii săi – şi, acum, nu e limpede dacă nu cumva nu vor pierde şi ceva-ul la care – încă din vară – ştiau că “au dreptul”. Aşa că, la ora actuală, PSD-ul nu e neapărat cu d-l Dragnea, mai curând e în expectativă şi aşteaptă să vadă următorul pas. La fel cum strada s-a coagulat imediat când a văzut că Preşedintele poate fi un pol al vieţii publice, şi partidul de guvernământ îşi poate modifica configuraţia dacă se iveşte un alt pol credibil dintre cadrele lui. Demisiile din PSD ne-au arătat că “disciplina de partid” nu e absolută, iar bâlbâielile şi autocontrazicerile d-lui Dragnea că nici dânsul nu e “supremul”.

Şi cu asta intrăm în a doua posibilitate a insisteţei d-lui Dragnea pe validitatea Ordonanţei şi pe competenţa Guvernului: aceea de a pierde. Deja d-l Dragnea a pierdut mai mult decât era dispus să accepte: şi-a pierdut credibilitatea. Nimeni nu-l mai crede pe cuvânt, dacă spune că nu va mai reveni cu exonerarea infractorilor. Lucru şi mai grav: pretinzând (la întoarcerea din America) că nu ştie de ce e vorba, s-a decredibilizat şi în ochii henchmen-nilor săi, care au realizat cât de uşor pot fi sacrificaţi cu o singură frază. A mai pierdut încă odată, temporizând până când a fost abandonat şi de aliaţi tradiţionali (precum Avocatul Poporului). Dacă ieşea miercuri dimineaţa şi spunea: ce-aţi făcut?, avem altele mai importante – de pildă bugetul – de legiferat; nu e nici o grabă cu Ordonanţa asta – retrageţi-o şi-l trimitea pe d-l Iordache la plimbare, probabil că ar fi câştigat şi în ochii adversarilor. Aşa a pierdut şi în cei ai suporterilor: când situaţia a devenit de nesusţinut, s-a pierdut în scuze şi ameninţări, în afirmaţii şi retractări, arătându-le tuturor ce înseamnă o putere fără o autoritate reală. Iar strada, care se adunase compact între timp a înţeles acest lucru. Cu cât mai mult invocă d-l Dragnea “mandatul” votului din 11 decembrie, cu atât mai manifestă e lipsa acelei auctoritas în numele căreia dânsul ar putea pretinde la un statut public de prim plan. Lucrul acesta e cu atât mai ciudat, cu cât – după alegeri – consensul public (chiar şi al criticilor dânsului) părea să i-o acorde. Afacerea Ordonanţei ne-a arătat tuturor că regele e gol: d-l Dragnea îşi închipuia că poate conduce ţara ca pe organizaţia PSD de Teleorman, programul de guvernare (cel ştiut doar de dânsul) avea în centru dezincriminarea corupţiei şi graţierea corupţilor şi acţiunile publice ale celui numit “supremul” arătau o necunoaştere – mergând până la sfidare – a opiniei publice. Mă tem (sau mai curând mă bucur!) că din această cădere la nivelul percepţiei publice, la fel ca şi din neîncrederea pe care a suscitat-o, d-l Dragnea nu-şi va mai reveni nicicând. Aşa cum se întâmplă cu tiranii decrepiţi, nici mituirea oamenilor, nici recursul la forţă (şi nici alternaţa lor) nu vor arăta nimic altceva decât că omul e slab şi se teme. D-l Dragnea a dat înapoi cerând Guvernului să abroge Ordonanţa (printr-o altă Ordonanţă – la cinci zile după ce a dat-o – avem o reală vocaţie a originalităţii în justiţie!), dar apoi a introdus-o, cu o infimă schimbare, în dezbaterea Parlamentului, tocmai pentru a le arăta oamenilor lui că nu e slab, ci şmecher. A cedat, aparent, o pasă, pentru câştiga meciul. Tot aşa cum înainte insista pe formulările juridice ale Ordonanţei abrogate, în vreme ce oamenii din stradă îi evidenţiau intenţia. Ochiul străzii a fost mai bun, iar mişcarea şefului PSD tardivă: nu e deloc clar dacă această şmecherie mai salvează ceva. Strada cere mai mult. Acum întrebarea e ce se mai poate ceda fără a pune în mişcare un principiu al dominoului. Pe d-l Iordache – n-ar fi nici o problemă. Numai că d-l Iordache, în chip manifest, e într-at de mult o non-persoană, încât sacrificarea lui ar fi un non-sacrificiu. Cam la fel şi în ceea ce-l priveşte pe d-l Grindeanu (şi aproape pe oricare ministru). Asumându-şi pe faţă guvernarea, d-l Dragnea a comis aceeaşi greşală pe care-a făcut-o, la vremea lui, Ceauşescu: s-a autoidentificat ca fiind responsabilul a tot ce se întâmplă. Ca atare, asupra dânsului se focalizează mişcarea populară. Dacă d-l Dragnea l-ar demite pe d-l Iordache (în orice formă, inclusiv la cerere), strada – întărâtată şi convinsă de puterea ei – ar cere mai mult. Pe d-l Grideanu? Îndepărtarea dânsului ar mai pune o problemă: ar fi al doilea Prim-ministru al d-lui Dragnea pierdut în două luni! Cam mult, într-un interval atât de scurt! Şi, apoi, cam greu de găsit un altul care, pe de o parte, să satisfacă criteriile de obedienţă ale d-lui Dragnea şi pe cele de integritate ale străzii. O remaniere cu acelaşi Prim-ministru (profitând şi de demisia Ministrului pentru Mediul de Afaceri) ar fi o soluţie de temporizare. Problema e dacă nu cumva, pe fondul unei atare cedări, mulţimea se radicalizează şi vrea încă mai mult.

Ce? Asta e întrebarea! Decăderea PSD-ului de la guvernare? E cvasi-imposibil. Până una-alta, PSD-ul a câştigat alegerile din decembrie şi are majoritatea parlamentară. Oricine ar veni la guvernare, ar trebui să compună cu această majoritate. Nimeni nu-şi doreşte un alt guvern de tehnocraţi, lipsiţi de puterea de a legifera şi obstrucţionaţi de Parlament. În plus, opoziţia (cea care e şi atâta câtă e) nu e pregătită în nici un fel pentru actul de guvernare şi, aşa cum au arătat-o evenimentele în curs, nici măcar pentru opoziţie nu pare pregătită. Ca atare, e subînţeles că PSD-ul va exercita în continuare guvernarea. Alegeri anticipate? Puţin probabil; suntem la nici două luni de la alegeri şi intrarea în campanie, apoi organizarea alegerilor ar bloca prea multe resurse şi ar da peste cap orice estimări economice pe anul în curs. Mai mult decât atât – pe fondul degringoladei partidelor de opoziţie – PSD-ul ar câştiga din nou din lipsă de competitori. Şi, peste câteva luni, ne-am trezi iarăşi în aceeaşi situaţie, cu d-l Dragnea “legitimat” şi “confirmat” de al doilea vot. Şi atunci ce e de făcut?

Două lucruri: mai întâi trebuie păstrată, cel puţin un timp (şi indiferent de formă) presiunea asupra Guvernului. Rostul acestei tensiuni constante e acela de a le da de înţeles reprezentanţilor PSD-ului din eşaloanele secunde că intrarea în normalitate nu e posibilă atâta timp cât ticăloşia şi incompetenţa sunt ostentative. Altfel spus că au o problemă în partid şi trebuie să şi-o rezolve. Dacă d-l Dragnea, d-l Iordache sau oricare altul întărâtă lumea, presa sau instituţiile care nu sunt direct conectate cu PSD-ul, afacerile nu pot merge înainte şi – cum se întâmplă adesea în viaţă – cei care vor prea mult şi prea dintr-odată strică jocul celorlalţi. Aşadar, d-l Dragnea trebuie pus în faţa alternativei: fie îi ţine în şah pe “durii” partidului (cu sacrificiile de rigoare, operate de DNA), fie va fi măturat de pe scenă şi înlocuit cu un “moderat”, mai maleabil, mai prezentabil şi cu alte garanţii. N-ar fi exclus ca, în perspectiva actualului proces al d-lui Dragnea, aceasta să fie optica multor oameni din administraţia şi “deconcentratele” PSD-ului din teritoriu. Probabil că în culise se şi negociază dauphin-ul: cu atât mai credibil, cu cât mai îndepărtat de centrul actualei puteri. Retragerea benevolă a d-lui Dragnea e puţin probabilă, dar forţarea dânsului la retragere de către proprii oameni nu e imposibilă. În definitiv, dacă nu mai poate asigura “stabilitatea”, atât de mult invocată, nici în partid, nici pe scena publică, nici dânsul nu mai e necesar. Ca atare, seismograful viitorului nu e neapărat strada, cât PSD-ul: mişcările lui interne vor arăta dacă câştigă tendinţa dură, a unor lovituri “negre” anti-justiţie şi adepta unui program anti-Europa, sau cea moderată, care preferă să se raporteze la “instituţii” ca o mâzgă ce se depune încet, îngreunându-le funcţionarea, până la blocare. Prima, deşi tentantă – căci rezolvă totul din câteva mişcări – e riscantă; a doua îşi are eficienţa ei, dovedită în fostele guvernări ale PSD-ului. Până la noua “marţe neagră”, d-l Dragnea părea mai curând exponentul ultimeia; rămâne să vedem cărei tabere i se va ralia de acum înainte.

Apoi, e necesară (re)gruparea societăţii civile pe o linie de rezistenţă aflată în spatele frontului politic propriu-zis (căci opoziţia efectivă se lasă aşteptată): continuarea acţiunilor actuale în media (on-line, televiziune, presa) plus ceva decisiv: monitorizarea permanentă a acţiunilor guvernului de către oameni cu reale competenţe în jurisprudenţă, administraţie, economie etc. Să ne amintim de Fundaţia d-lui Cioloş, care se poate dovedi foarte utilă (şi care poate să crească) în acest proces. În fine, Preşedintele, încărcat cu creditul acţiunilor din aceste zile, poate să fie cel care să dea semnalul (pe baza sesizărilor ce-i vin de la Administraţia Prezidenţială, de la acest corp de experţi sau de la societatea civilă) necesităţii unor alte acţiuni publice. Ceea ce e important, e ca lumea să nu se demobilizeze, ci să-şi păstreze atenţia trează şi, în egală măsură, disponibilitatea protestului civic. Viitorul României depinde de focalizarea energiei care s-a adunat în pieţele oraşelor din toată ţara. Iar această energie trebuie focalizată pentru supraveghea minut de minut un Guvern care şi-a pierdut credibilitatea. Bătălia va fi, finalmente, una de uzură. Numai că prin această luptă tenace se poate naşte un adevărat spirit civic şi poate fi îndepărtat nu doar pericolul “dictaturii majorităţii”, ci şi cel al depunerii lente ce corodează mecanismele statutului.

Dar această atenţie vie este posibilă? Cred că da, căci aceste zile ne-au arătat nu doar dimensiunile rezistenţei la arbitrariu (într-o societate considerată inertă), ci ne-au făcut să descoperim şi bucuria faptului de a fi împreună. Viaţa publică nu are doar culoarea cenuşie a discursului oamenilor politici, nici doar decorul improvizat al alegerilor, nici aerul pestilenţial al presei de scandal; viaţa publică are policromia unui carnaval în care oamenii se adună pentru a afirma ceva şi în virtutea adevărului pe care îl afirma se regăsesc, pe ei înşişi şi unii pe alţii, mai buni şi mai deschişi. Această descoperire – la care nu poate duce nici o manipulare şi pe care nu o poate suprima nici o ameninţare – e câştigul real al acestor zile. De felul în care vom şti să o păstrăm în ziua de mâine depinde viitorul şi rostul nostru în această ţară.

Distribuie acest articol

62 COMENTARII

  1. HANIBAL
    de Eugen Jebeleanu

    Nimeni n’avea ceea ce el avea:
    superba lui trufie
    si elefantii
    si labele lor sfaramand vertebrele
    acestor Alpi albiti de spaima.

    Calca, de- abia sa se auda, peste stanci
    si s’auzea in luna, si
    nimeni nu mai vazuse trambitele
    de piatra ondulanda ale acestor fiare.

    Si n’au invins.

    p.s. Delenda Carthago. (nu stiu cum se poate traduce DNA in latina asa ca am pastrat expresia originala a Batranului care a fost artizanul victoriei)

  2. Marturisesc faptul ca am citit pe diagonala.

    PSD + ALDE a castigat alegerile.

    Ca alianta respective are porniri autotoritariste se stia de cel putin un an. Se stia si care a programul de guvernare.

    Care a fost reactia atunci?

    a) „Stam acasa ca sa ii pedepsim” (alegatorii)

    b) „Sa ne organizam” (opozitia)

    Ce au facut intelectualii de dreapta? Au analizat, au criticat si au bocit.

    Ce au facut partidele de opozitie? Nimic, eventual niste „proteste” si „luari de poizitie” gen ONG. Mai bune decat nimic, dar oricum aproape nimic.

    ===

    Acum bocetele sunt insotite de „revolte”.

    Si de analize, de scenarii. din ce in ce mai complicate.
    ===

    Am spus de mai multe ori, mie mi se pare atat de clar: Romania constienta de viitorul ei asteapta o oferta politica. o oferta politica, de partid, care vrea sa fie la guvernare. Care vrea sa ofere solutii, care are un mod de a organiza societatea.

    Se poate si sa inlocuim votul cu strada. Asta este anarhia propavaduita de Bakunin si a mers in cazul Colectiv. Dar atunci trebuie satbilite reguili, in speta schimbata legea referndumului.

    Ideea unui referendum cu rezultate obligatorii ar servi votantilor constienti si ar elimina treptat idea „votului degeaba”.

    Dar chiar si asa, formularea intrebarilor unui referendum ar fi tributara unei viziuni politice, ar fi obligatoriu sa exprime o optiune politica, nu una administrative ad-hoc.

    ===

    Daca urmatorii patru ani intelectualitatea de dreapta se va indeletnici cu acelasi bocet armonios, PSD va castiga cu 90% dintr-o prezenta la vot de 10%. Si vor urma alte bocete….

    Domnule Maci, ne spuneti ce nu se poate face, cat va fi de rau, ca e vai de capul nostrum etc etc .etc. Bun, stiu si eu asta, stie toata lumea constienta.

    Dar, va rog eu (altceva nu pot decat sa va rog) : veniti cu alternative, incercati sa creionati o idee politica despre justitia din Romania, despre cum ar trebui ea vazuta si perfectionata. Nu doar asa „sa prindem hotii” – asta stie si Tzatza Leana de la Cocarlatzi, cand da la sapa. Veniti cu o idee politica, fundamentata ideologic. Nu va temeti ca ar putea fi criticata . Oricum va fi, corul bocitoarelor e antrenat… :-)

    Sau daca vreti mai romantic: stergeti-va lacrimile si ridicati steagul :-)

    • Poate ca asta este si scopul articolului – sa dezarmeze multimea.

      Nu are cum sa imi schimba ideea ca un guvern de tehnocrati este de mii de ori mai valoros decat orice guvern format din politicieni.

      Bugetul a fost aprobat.
      Acum nu mai este nici o urgenta care sa faca sa mai ramana in functie gubernul Grindeanu.
      Sa plece!

      Ma mira faptul ca nu se intege inca a bine nostru – al tuturir romanilor – sta in guvernarea onesta si stabila a unui guvern de tehnocrati. De fiecare data RO a avut pentru scurte perioade de timp guvernari tehnicrate si de fiecare data economia s-a stabilizat si cresterea economica a fost relansata.

      AVEM NEVOIE DE UN GUVERN DE TEHNIOCRATI!
      Nu este nevoie de politicieni – suficienti de multi si desi sunt acestia in Parlament!

      ENOUGH!
      One day After

      • Guvernul de tehnocrati este intotdeuna o solutie de pregatire, tranzitorie.

        Permanentizarea guvernului de tehnocrati scoate partidele din joc.

        Sau se mai poate govern de tehnocrati cu un singur partid permis pe scena politica. Stim ce inseamna.

        Pur si simplu este imposibila o solutie n acealsi timp si democratica si fara partied.

        • Poate aveti dreptate – poate ne asteapta un alt viitor democratic, dar sub o noua forma de organizare. Intram intr-o zona in care profesionalizarea dublate de transparenta si responsabilitate ne pot face cu mult mai bine decat democratia asta mimata, de cumetrie, de fapt.

          Nu stiu dar vad altfel viitorul – nu stiu daca este corecta viziunea mea.
          Pana la proba contrara cred in ea si, din pacate, cele petrecute in Europa si in USA imi certifica ca este un moment important de cotitura sau/si de reflectie.

          Sper sa putem vedea ceea ce urmeaza mai clar.

          • Eu nu stiu sa existe vreo orinduire democratica cu geuvern de tehnocrati.

            Doar daca vom accepta anarhismului lui Bakunin (reguli stricte, dar fara conducatori) s-ar putea imagina asa ceva.

            Altfel, inevitabil, permanentizarea unui govern de tehnocrati conduce la o oranduire autoritara si ulterior la totalitarsim. Din simplul motiv ca „tehnocratii” trebuie sa aiba parghiile puterii, fara a trece prin politica. Asa ceva se poate intampla numai intr-un stat totalitar – care nu e nevoie sa fie autoritar, dar in istorie mereu a fost….

            Pe de alta parte, pentru a sanctiona un partid politic prin ne-votarea sa, acesta trebuie sa greseasca. Ori, daca nu acceptam greseala, cum il mai sanctionam?

            Acesta este jocul democratic – un partid greseste, nu mai primeste voturi. Dar daca nu guverneaza, nu greseste.

            Noi am vrea ca toate partidele sa nu greseasca – asta este o contradictie interna insurmontabil. Pentru ca daca nici unul nu greseste, de ce sunt diferite?!

            ===

            Totul insa se schimba daca renunatm la sufragiul universal. El este o cucerire recenta a democratiei, in zorii ei nu exista asa ceva. La intemeierea SUA votau doar albii cu avere – nu albii saraci, nu negrii. Si nici femeile.

            O asemenea decizie insa e foarte greu de luat si mie personal dreptul de vot selectiv mi se pare utopica in acest moment.

            Nici obligatia de a te prezenta la vot nu e nici un castig. Din simplul motiv ca iti poti anula votul.

    • Da aveti dreptate. Si in acelasi timp gresiti fundamental.

      Evident ca votul este singurul mod legitim de a prelua puterea. Problema e ca puterea aleasa legitim trece imediat la distrugerea fumdamentelor statului de drept. e normal ca societatea civila sa reactioneze imediat si in orice mod. Demonstratiile de stada sunt legitime si de aici cam orice mod de a face presiune asupra cleptocratilor e legitim. Si nu numai ca e legitim, e datoria civica a oricarui roman care si-a mai pastrat o urma de bun simt sau care nu a fost inca rupt de dementa senila.

      Alternativa?! Ce trebuie facut?! Pai exact ce se face acum: Reactie imediata impotriva legalizarii talhariei. Fortarea tragerii apei dupa cele mai fetizi exponenti ai cleptocratiei. Vremea luptei dupa reguli a trecut. De acum a venit timpul datului la gioale fara mila. Sigur asta pentru cei carora le pasa cat de cat de viitorul Romaniei. Fara asa ceva urmeaza mexicanizarea…

      • Eu sunt mai ticalos din fire, am certitudinea ca in ultimii 27 de ani nici PSD/PCR nu s-a reformat, nici electoratul roman n-a invatat valoarea votului prin care sa-l tina, democratic, in opozitie. De aceea, am devenit demult adeptul scoaterii in afara legii a acestui partid. Tot democratic, caci in putinele sesiuni in care n-a fost la putere, au luat calea legalitatii o multime de legi necesare si ajutatoare unui asemenea demers. Una ar fi chiar cea pe baza careia functioneaza ele, partidele. Mai zilele trecute, cineva imi spunea, ca, uite dom`le, chiar Constitutia iorgovana prevede citeva motive, care pot servi la asta.

        Lesinaturile ca PSD/PCR/FSN/FDSN/PDSR se va reforma vreodata ne prostesc de 27 de ani. Tot in 27 de ani, electoratul romanesc s-a decrepit vizibil si perceptibil istoriceste.

        Traim cu sabia lui Damocles deasupra capului, cind putem taia nodul gordian si sa ne revedem de treaba.

  3. Din pacate conteza caci lucrurile nu sunt total finalizate . Nu spun ca ce spuneti nu e bine de spus dar sa vedem in continuare uscaturile chiar daca padurea ar putea sa ne incante ca de la una poate sa ia foc chiar si padurea.
    Iar toate se pot rezuma intr-o fraza: solidaritatea celor care gandesc cu aparatul din dotare a fost regasita iar atentia lor nu trebuie sa slabeasca iar cei care ar vrea sa-i reduca la ceva nesemnificativ trebuie sa stie ca la un singur apel valabil preluat apoi de mii de altii, vin din nou cu zecile de mii acolo unde apararea adevarului si a dreptatii ii va chema.

  4. Inca o excelenta analiza la Contributors!
    Avem nevoie de multe asemenea analize din clasa The Economist+, in limbaj clar, a situatiei Febr.’17.

    „e necesară (re)gruparea societăţii civile pe o linie de rezistenţă aflată în spatele frontului politic propriu-zis”

    Linia asta pare momentan volatila, adhoc si spontan auto-organizata prin FB, HotNews, social nets. Necesara ptr. sprinturi/proteste precum Jasmin Revolution, s-a scris istorie noua!

    Dar relativ inefectiva ptr. maratoane democratice – care de altfel au esuat in majoritatea tarilor Arabe cand mirosul iasomiei s-a risipit (si noi regimuri autocratice au cules puterea).

    Oamenii au o viata de trait, lectii, munca, examene, copii, ipoteci de platit etc.
    Nu pot continua regimul „munca->cina->protest->somn->munca…”

    E nevoie de organizare in linii, opozitii, platforme…
    Intelectualii –speram in limbaj mai simplu– si polii politici –actual Dl. Presedinte (iesit din hibernare!) ce pare inca singur– au de lucru…

    ” (căci opoziţia efectivă se lasă aşteptată):” USR poate se va intari candva, cu elementele pure din PNL si alte partide (daca exista). PNL nu pare o alternativa credibila. E nevoie de munca + o minune.

    „continuarea acţiunilor actuale în media (on-line, televiziune, presa) plus ceva decisiv: monitorizarea permanentă a acţiunilor guvernului de către oameni cu reale competenţe în jurisprudenţă, administraţie, economie etc.” => Absolut necesare.

    Dar cum organizati, pe ce pozitii si structuri?
    Cu ce fisa de munca, puteri efective si rezultate masurabile?

    Din nou, excelenta analiza!

  5. daca ar intelege macar 50% din populatia cu drept de vot ceea ce ati scris cred ca in 10 ani de acum inainte putem fi considerati europeni in adevaratul sens al cuvantului.felicitari pentru articol.cum facem sa-l poata citi cat mai multi?

    • „cum facem sa-l poata citi cat mai multi?”: Probabil abreviat la ca. 1/4, ptr. a incapea pe o pagina de mobil ~ durata medie a atentiei unui cititor.

      • Poti scire 1 million de pagini scurte.

        Nu merge sa faci asa politica.

        Trebuie partid, trebuie doctrine.

        Si explicatii, pe intelesul tuturor. Verbale. nu doar pe scris.

        • Exact asta stie sa faca foarte bine si exact un expert, un profesionist.
          Daca poate sa lucreze 4-5 ani pentru o anume pozitie administrativa dupa care isi poate continua viata profesionala.

          Nu trebuie sa creem cariere de oameni politici sau cariere de oameni in domeniul administrativ.
          Li se distrug anticorpii specifici din lumea reala – sa fie aruncati in viata de business si sa alerge pentru a-si gasi de lucru, clienti si banii din care sa traiasca.

          Asa cred ca se poate mentine treaza o natiune.

          • Politica e complet diferita de administratie. Complet.

            Desigur, ar fi recomandabil – chiar bine ca orice politician sa aiba o minima experienta administrativa.

            Dar un functionar foarte bun poate fi un politician foarte prost.

            Sa spunem ca esti Director GEneral in ministerul Transportuirlor 30 de ani. Vei fi bun de ministru al Trasnporturilor? Poate da, poate ba.

            Te ajuta experienta sa negociezi un text de lege? Nu prea. Te ajuta experienta sa ai o viziune pe teremen mediu si lung? Nu ai avut niciodata asa ceva in fisa postului, cum sa stii?

            Samd.

            Inlocuirea polticienilor cu administrator este prorprie regimurilor totalitare, sau este folosita in lume ca o solutie de moment, de criza.

        • Trebuiesc oameni!

          Si oamenii aceia trebuie sa fie de calitate, de valoare: onesti, muncitori si luptatori.
          (seamana cu portretul lui Dacian Ciolos dar mai sunt si altii…)

          Partidul si doctrina sunt forme de cuprindere si atat.
          Daca nu ai continut degeaba ai forme.
          Nu intotdeauna formele aduc calitate – ele pot sa ingradeasca evolutia si cresterea

          • Tocamai ca daca nu ai nici o idee, nici o doctrina, nici o viziune, in jurul a ce sa se grupeze oamenii?!

            Simplul fapt ca sunt 1000 de oameni onesti la un loc nu are nici o valoare daca nu stiu incotro vor sa mearga.

            A nega importanta doctrinelor politice inseamna a nega chiar esenta democratiei – care este conducerea de catre partide. Aceasta deoarece daca doar prin doctrine se deosebesc partidele intre ele, nu altcumva.

            Sa presupunem ca singurul criteriu este onestitatea. Ce ar face ca din 100 de oameni onesti 50 sa formeze un partid si 50 altul?

            Ar fi logic sa nu formeze un singur partid, asa-i? Adica sa formeze … un partid unic. Un partid unic fara doctrina. Atunci de ca sa mai formeze un partid? Sa conduca direct, asta ar rezulta. Dar fara partide nu-I nevoie de Parlament. Si daca nu ai nici partide nici Parlament, de ce iti mai trebuie PResedinte? Nu e sufficient ca 100 de oameni onesti, din partidul unic sa-si numeasca un singur conducator si gata?

            Dar descrierea de mai sus corespunde unei alte forme de conducere a societatii, nu democratiei. o forma de care de abia am scapat.

            ===
            Am demonstrate astfel mai sus per a contrario ca este nevoie de doctrine, iar aceasta nevoie se manifeesta cu necesitate.

  6. Excelent articol, e o analiza foarte pertinenta a evenimentelor actuale. Iar concluzia, cu „descoperirea bucuriei de a fi impreuna” cred ca a avut un rol crucial in strangerea oamenilor in piete seara de seara. Dincolo de protest, eu unul mi-am petrecut timp de calitate in compania prietenilor actuali, m-am revazut cu prieteni vechi si pierduti, am legat prietenii noi, toate intr-o atmosfera relaxata si joviala. Daca adaugam si o desteptare a spiritului civic, putem spune: Multumim Dragnea!

  7. Dragă domnule Mihai Maci,

    Spuneți că : „D-l Dragnea s-a lăsat amăgit – ca mulţi alţii – de apatia ce a domnit în perioada ultimei campanii electorale.”
    Romanii aveau un concept și anume cel de „tumultus” care e greu de explicat în trei cuvinte așa că dau alternativa biblică, „bâzâitul țânțarului e sunet de trâmbiță, pentru cel ce știe să înțeleagă”.
    Manifestații mai mici au tot fost în ultimii ani, credeți că cine n-a priceput nimic din ele va putea să găsească mijloace să oprească strada?
    O nouă Românie se naște sub ochii noștri, viteza ei de reacție e formidabilă! Chiar în timp ce noi scriem acum, lupta alternativă e declanșată deja! Campania de a nu mai cumpăra produsele firmelor ce-și fac reclamă la RTV e doar un exemplu!

    Salutare de la Cluj-Napoca!

  8. Superb tablou, in stilul caracteristic domnului Maci.

    A aparut un element nou de circa doua zile. Din pacate nu prea s-a vorbit despre el. a trecut usor necomentat.

    Liderii PSD repeta obsesiv intrebarea: unde sunt reprezentantii demonstrantilor? Noi cu cine vorbim?
    De parca Dragnea nu ar putea apela la seviciile unui grefier corupt, proaspat eliberat din penitenciar, pentru a-i transcrie mesajele purtate de demonstranti. Nu. Nu merge asa.

    Se pare ca asta-i inebuneste. Sentimentul de neputinta. Cu cine vorbim, cu mana pe imensul portofel, ca sa-i intrebam: „cat costa pisi?”

    Si daca nu iese asa pe cale pasnica, unde?, la ce adresa trimitem echipa de ciomagari de serviciu dupa ce le dam o tuica. Sa-i invete minte democratic sa mai incite impotriva puterii (tot) democratic alese.

    Ca mai apoi Dragnea sa repete retorica intrebare catre enoriasii sai: „Who’s your daddy?”

    Lipsa de „vinovati” in randul demonstrantilor ii scoate din minti. Ii tine in intuneric. Se simt ca rechinii in acvariu. Se tot tatoneaza, soros (demodat dar inca merge), corporatii – „ia uite cum isi permit directorii astia de corporatii sa iasa in strada? ce n’au vila, jacuzzi, banet? (ei si familiile lor exact ca noi), nu mai intelegem nimic.. ar trebui sa ne avem ca fratii.
    Vrem sa vedem lideri, reprezentanti. Dati-ni-i pe mana, ca stim noi ce avem de facut!”

  9. Tocmai am asculatat discursul presedintelui Iohannis rostit in parlament. Trec peste zgomotul gesturilor teatrale, si de o parte si de cealalta. Sunt dezamagit din mai multe puncte de vedere si
    scriu aceste randuri in speranta ca la Cotroceni inca mai sunt consilieri capabili.

    1) Din toata agitatia strazii eu desprind o dorinta, din pacate care nu este clar afirmata, a romanilor de a avea parte de „bunaguvernare” (conceptul nu-mi apartine, este bine explicat in disciplinele politice). Buna guvernare implica, printre altele, transparenta si legalitate in cheltuirea banului public, neinterventia asupra functionarii justitiei (puterea judecatoareasca este si trebuie sa ramana independenta de puterea executiva), egalitate in fata legii pentru toti cetatenii, si multe altele. Aici este o prima falie majora intre partidele aflate la guvernare si o parte a poporului roman care este constienta ca aceasta bunaguvernare exista in tarile cu democratii consacrate si asta doreste. Aici ne despartim de cele cateva mii care demonstreaza langa Palatul Cotroceni sau care nu o fac dar au idei asemantoare. O parte importanta, poate nu atat numeric cat mai ales calitativ, nu mai accepta abuzurile puterii guvernamentale de niciun fel.

    2) Rezultatul alegerilor parlamentare nu este un „cec in alb” dat unui grup de partide care pot guverna discretionar in virtutea votului popular exprimat in mod democratic si corect. Asta trebuie sa inteleaga PSD+ALDE si cred ca aici trebuie cautata o solutie. Coliziunea care s-a produs si care este in curs de desfasurare ar putea fi calmata daca PSD+ALDE accepta regulile statului de drept, asa cum este el inteles in democratiile consacrate, fara abureli si bataia de joc la care am asistat in ultimele saptamani. Pentru moment, ne-am pierdut increderea in guvern si in majoritatea parlamentara care a dat acest guvern iar recastigarea increderii este o operatiune cu mult mai complicata si de durata decat pierderea ei, care se poate face pe moment si in urma unor actiuni ca cea legata de OUG 13/2017.

    3) Discursul trebuie concentrat la nivelul intregii populatii a Romaniei, votantii PSD si ALDE, votantii celorlalte partide parlamentare, precum si la nivelul celor care au ales sa nu voteze.
    Ideea care trebuie subliniata este ca avem niste reguli ale statului de drept si ca indiferent de optiunile ideologice, electorale, sau de organizare generala a societatii, aceste reguli nu trebuie incalcate: o limita pe care nimeni nu o poate trece fara a primi o reactie pe masura.

    4) Ar trebui lamurit conceputl de „contract social”, ce inseamna acesta si ce decurge din el. Fara un contract social asumat si respectat de toate partile, Romania ca tara se duce spre ruina.

    Asta as fi asteptat sa aud la domnul presedinte Iohannis, in plus fata de ceea ce a spus. Este nevoie ca din cea mai inalta pozitie in statul roman, sa vina analize si idei lamuritoare pe intelesul tuturor. Marja pe care a initiat-o este rezonabila atat timp cat vedem o aplecare a PSD catre corectarea erorilor si o reajustarea a pozitiei si a scopurilor pentru care actioneaza. Fara aceasta, situatia poate degenera si deveni incontrolabila, cu consecinte dramatice atat la nivel local cat si global. Avand in vedere contextul international foarte tumultos si cu multe centre de instabilitate,
    consecintele pot fi devastatoare.

    • Ai eu sunt profund dezamagit de discurs.
      NU sunt in clasa a IIa cand probabil as apaluada la glumitele spuse de Presedinte.

      De acord cu cele scrise de Dvs.
      Slab discurs intr-un moment extrem de important pentru tara.

      Pacat de strada ca se aduna pe ceata si in frig pentru o tara mai democrata!
      Se pare ca nu prea ai cu cine in RO!

      • Ba ai. Au fost 500,000 de oameni in strada si probabil tot pe-atati care ar fi iesit.

        Cati vrei sa fie?

        Niciodata nu ai sa gasesti o majoritate formata de la sine – decat daca o tii saraca si o minti.

        Altfel, un partid politic de dreapta trebuie sa isi clarifice el mai intai ce este si apoi sa iasa sa explice pe intelesul tuturor.

        Asa, simplu.

        Altfel, degeaba bocete si solutii fantasmagorice.

        Va plangeti ca nu aveti cu cine vorbi? Pai, ce sa vorbiti? Dorinte minunate toata lumea are, daca vine cineva la mine sa se planga si sa spuna ca guernul fura, inteleg. Dar daca nu spune altceva, ma scuz si plec.

        Ca sa poti sa vorbesti oferind o solutie, trebuie sa existe conturata acea solutie politica, nu altcumva.

        Ce solutie politica alternative ar putea cineva sa sustina?

        Un partid puternic de dreapta, asta lipseste.

        Si nu se face singur, nu-l lanseaza Arahnghelul Mihail cu parasuta in capul romanilor care se roaga.

        Stam si udam pamantul cu lacrimi cat ceapa si speram sa existe strutocamila democratie-fara-de-partid calare pe fiecare-vorbeste-singur.

        • Nu cred in solutiile politice.

          Cred in profesionalism si in puterea multimii de a schimba o societate
          Personal am incercat sa motivesz o parte din persoanele cu care interactionez si in parte am reusit – recunosc ca mai este mult pana departe.

          Dar – NU MA LAS!

          • Fara solutii politice nu exista decat: fascism si comunism.

            Mi-e teama ca va trebui sa alegeti dintre astea doua. Si sa renuntati la democratie.

            • Viitorul poate sa arate si altceva/altfel.

              Pe vremea lui Hitler sau a comunistilor nu exista transparenta, responsabilitate.
              Eu cred in continuare ca se poate fara politic.
              Din ce in ce mai multe exemple din tari extrem de diferite arata ca acesti politicieni nu ne ajuta, ba ne incurca prea mult.

              Este ca intr-o societate comerciala cand reduci un nivel ierarhic.
              Este simplu – va rog sa incercati sa va imaginati, fara sa apelati la sloganuri.
              Multumesc si este intotdeauna o placere sa comentez alaturi de Dvs.

              O zi excelenta!

  10. Interesant articol. Îndrăznesc, totuși, să fac câteva observații.
    Cei care au acaparat statul sunt deasupra partidelor și au reprezentanți în cam toate partidele (nu doar în PSD, carevasăzică). Sistemul kleptocratic nu poate fi înlăturat cu ușurință, chiar dacă am devenit conștienți de el, pentru că dispune de resurse imense (inclusiv ale noastre) și are o motivație extrem de puternică puternică pentru a rezista – supraviețuirea sistemului și libertatea individuală a membrilor săi. Putem ușor greși înlocuind infractorii din PSD cu altii din alt partid, năruind astfel idelurile „străzii”, speranțele de instaurare definitivă și irversibilă a statului de drept pe meleagurile noastre.

    Opinia mea este că „decuplarea de la Europa” este puțin probabilă. Discursul de tipul „d-na Merkel nu votează în România” este tentant, dar…Forma de organizare socio-economică de tip kleptocratic are nevoie de resurse pe care să le extragă în folos propriu și pentru recompensarea membrilor aparatului, respectiv, servicii, mass-media etc. Europa este un furnizor de resurse la care nu se poate renunța. Ungaria sau Polonia au economii cu mult mai solide decât România, iar o guvernare autoritară nu este în mod necesar kleptocratică. Relația condițională inversă, însă, este valabilă.

    Neo-feudalismul despre care vorbește autorul există de facto de peste un sfert de secol. Principiile sale au fost fundamentate în perioada imediat de după 1989 de către regimul I Iliescu și au fost perfecționate continuu. O cale oligarhică similară au urmat majoritatea statelor care au făcut parte din Uniunea Sovietică. Ceea ce a schimbat traiectoria feudală a României a fost apariția DNA și a speranței că se poate face justiție. Furturile fabuloase din averea publică au fost cunoscute încă de la înfăptuirea lor, dar mult timp nu s-a putut face nimic pentru a fi oprite. Teama care mă scoate în stradă este că ar putea fi oprit procesul început de către Justiție, iar furtul ar fi legiferat, punându-mă în situația de sclav care muncește pentru hoți.

    Guvernul Cioloș a avut doi vicepremieri, d-nii Dâncu și Borc, personalități desemnate de principalele partide parlamentare, iar pe parcursul guvernării a fost amenințat permanent cu moțiuni. Așteptări mari de la el nu au existat, în ciuda speranței că relizările vor depăși așteptările, cum s-a și întâmplat, de altfel. O clarificare a scenei politice (poate se constituie un curent de dreapt autentic etc.) ar fi binevenită. Sau o mișcare politică izvorâtă din nemultumirile străzii șamd. Exodul tinerilor nu ajută eforturile de democratizare a țării, nici nu îl sperie pe dl Dragnea, ori pe kleptocrații în serviciul cărora se află.

  11. Ba ordonanta 13 conteaza foarte mult. Daca este adevarat ce spune Directia Juridica a CSM, conteaza foarte tare:

    „Pe de alta parte, in punctul de vedere inaintat plenului CSM, Directia Juridica atrage atentia ca, daca Parlamentul respinge prin lege ordonanta de abrogare, OUG 13 intra in vigoare. Juristii CSM fac referire la alin. (3), art. 64 din Legea nr. 24/2000, potrivit caruia „abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna in vigoare actul normativ initial. Fac exceptie prevederile din ordonantele Guvernului care au prevazut norme de abrogare si au fost respinse prin lege de catre Parlament.”

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21594647-directia-juridica-csm-daca-parlamentul-respinge-prin-lege-ordonanta-abrogare-oug-13-intra-vigoare.htm

    • 1- Nu se poate abroga o OUG constitutionala care pune in aplicare o decizie a CCR deoarece ar insemna incalcarea constitutiei.
      2- Singura modalitate de a anula in intregime sau partial OUG 13 este de a fi gasita neconstitutionala de catre CCR .
      3- OUG 13 si-a produs deja efectele si nu mai poate fi decat modificata in continut (pragurile etc) in Parlament.
      4- Juridic situatia se afla in zona gri deci nu poate fi transata decat prin interpretare politica.
      5- Cine a avut de beneficiat de pe urma ei a beneficiat deja din momentul publicarii in MO.
      6- CCR poate insa pretinde ca nu a intrunit conditia urgentei , chiar daca astfel si-ar contrazice decizii anterioare, ceea ce n-ar fi nici prima oara si nici ilegitim. De-aia exista Curte ca sa interpreteze in acord cu noile relitati si necesitati. Chiar daca in trecut a tolerat defectul respectiv , nu este obligata sa o faca si in acest caz. Stim ca in trecut CCR a comis nazbatii si mai mari, adaugand la lege spre exemplu, dar scopul scuza mijloacele. Atata vreme cat se asigura pacea sociala si se satisfac interesul national si constrangerile externe.

  12. Imi pare rau sunt departe rau de tot de parerile exprimate in acest articol.
    Am urmarit si am citit toate articolele de pana acum semnate de domnul Maci.

    Dupa parerea mea, care sunt anti-P$D, ceea nu cred si despre domnul Maci, care se ascunde foarte bine in spatele unui continut lung si imbarligat, ceea ar putea sa urmeze s-ar putea structura astfel:

    1. Demisia Gubernului condus de Grindeanu – evident ca nu este usor dar nici imposibil avand in vedere ca are niste ministri de nota 2 si eventual 1/4 si cam atat. Iar Primul Ministru este de un munte de minciuni la care, este insa drept, nu se ajunge prea usor…

    2.Alegerea unui guvern de tehniocrati – exact ceea ce trebuie in acest moment in care nu se mai poate avea incredere in cele doua aripioare ale P$D-ului – una condusa de tov. Dragnea si alta gestionata de Puie Monta din care face parte si GRindeanu…

    Deci cum se vede sunt in total dezacord cu dl. Maci care spune frumusel asa:
    „Nimeni nu-şi doreşte un alt guvern de tehnocraţi, lipsiţi de puterea de a legifera şi obstrucţionaţi de Parlament”. Ei bine, eu cred ca situatia asta alambicata poate sa fie rezolvata simplu si eficient de catre profesionisti-tehnocrati, dar ar trebui sa vrea si hienele politice care rod oasele in parlament..

    Cum sa piarda politicienii controlul asupra guvernului???
    ei bine am ajuns in aceasta fundatura cu multumirile si sprijinul acordat atent de politicienii din toate partidele – asa ca este mult mai bine fara ei in acest nou demers.

    P$D ne-au arata ca sunt cam mafioti si cum nici PNL-ul nu sta prea bine, iar cu USR ce poti face?, deci ramane ca actul de guvernare sa fie condus de catre profesionisti. THE END!

    Presedintele are in mana toate cartile.
    Discursul sau de astazi din Parlament a fost slabut, a ridicat o serie intreaga de glumite, dar nu a exprimat clar ceea ce isi doreste de la acest Parlament – parerea mea.

    Cel mai eficient lucru care se poate face in acest moment sunt alegerile anticipate – sigur pe valul acesta de nemultumiri o sa avem o larga prezenta la vot si dreapta va castiga. Altfel ne intoarcem la linistea cea din toate zilele in care stanga imi mananca ficatii cu toate redistribuirile si pomenile lor si simteste creierii astora mai slabi de ingeri.

    ca sa inteleaga si tov. Dragnea inchei prin a-i ura AFERIM!

    • „Nimeni nu-si doreste un guvern de tehnocrati ” fiindca nu este „correct politic” … fiindca ar putea sa degenereze in dictatura. Asta, in lumea buna.

      In lumea noastra, pentru un technocrat 2+2=4 sia doar atat, oricat te-ar durea, sau nu ti-ar conveni.
      Pentru un politician 2+2 fac … cat vrea sa auda alegatorul. Talentul politicianului dambovitean este sa-l faca pe votant sa vrea sa auda ce i-ar conveni lui (politicianului). Si astfel il duce pe saracu’ votant de nas, cu alba-neagra, de 27 de ani (asta la ultima serie).
      De-aia in campanie, psd a pus mai mult tunurile pe tehnocrati decat pe adversarii politici pe care ii infrunta, chipurile, fiindca de la tehnocrati vine pericolul devoalarii imposturii, nu de la adversarii politici.

      Mai avem nevoie de niste ani buni in care sa fim condusi de unii care stiu exact cat fac 2+2 si tin la asta, pana sa fim capabili sa generam si o clasa politica cu simtul masurii.

      • Tehnocratia este o solutie de criza. Atat. Ea e menita sa pregateasca revigorarea politica, nu sa conduca la nesfarsit.

        Daca va ganditi putin: cat ar trebui sa dureze un govern de tehnocrati? Un an? Doi? Zece? O suta?

        Si in timpul asta partidele ce sa faca? Sa sustina guvernul de tehnocratii? Pai atunci nu mai e de tehnocrati. Sa nu aiba de-a face cu guvernul? Pai atunci de ce mai exista partide?

        Nu puteti juca leapsa pe cocotzate (=democratie) cu regulile de la 100 metri garduri (dictatura).

        ===
        Si care sa fie Solutia?

        Aceea din toata lumea si de o suta de ani, simpla, clara, verificata: partide poltice bazat pe doctrine politice conturate si afirmate.

        • De acord cu dumneavoastra numai ca tocmai acest element lipseste: partide cu doctrine clare cu identitate… Pana atunci ne incaleca pseudopartidele bazate pe doctrina: acum noi suntem la putere, noi hotaram ce (ne) este bine pentru voi.

          • Doctrin practic este un set de valro ordonate dupa o anume schema.

            Da este nevoie de un set de valori si de ordinarea lor.
            Dar pana mai departe este mult de tot.

            Cati dintre cei care se numesc de dreapta – vezi concret PNL – vad cam de stanga???
            Poate gresesc eu…

        • Exemplu de tara cu partide +doctrina care pare ca nu au functionat chiar bine este USA…
          SI nu este o democratie de ieri, de astazi si mai ales este una care a cam ramas asa cum a fost croita ea de la inceput – bun inceput si strasnici oamenii aceeia.

          Cred ca, in acest caz concret numit America, oamenii ei meritau un Presedinte mai bun, desi cel ales este cu mult peste dna Hillary. In opinia mea, evident.

      • Clasa politica cu limite, respectabila – nu exista nicaieri in lume.
        Numai o societate civila puternica exista.
        Cu cat o tara este mai saraca si mai lipsita de coloane vertebrale dreapte cu atat sunt sanse mai mici ca democratia sa castige…

        Mi-a placut mult puterea Dvs, de a aduna 2+2.
        Multumesc.

  13. Si daca tot e vorba de titluri de filme, potrivit ar fost „The day after” sau mai degraba „The empire strikes back” :P

    Zeii le iau mintile celor pe care vor sa-i piarda. In loc ca PSD-ul sa faca tot ce-i sta in putere ca sa nu mai zgandare macar o vreme nenumaratii oameni pe care i-a enervat inutil si care vor sa-ii ia gatul, s-a apucat sa o puna de contramanifestatii. Dincolo de faptul ca gruparile de soc ale pensionarimii sunt mai putin eficiente si mai greu de mobilizat pe timp de iarna, e limpede ca partdiul abia poate aduna din toata tara doar o fractiune din oamenii ce ies sa-l injure. Tocmai aceasta prostie va tine vie revolta anti PSD ce risca sa se stinga incet dupa abrogarea ordonantei #13 (cu ghinion :P ).

    • Dar, partidul asa e obisnuit, cu spargatorii proprii de greva, cu distrugerea dusmanului de clasa si infierarea tovaraseasca, in spiritul tezelor lui Lenin, a oricarui deviationist de partid.
      Atata mai au la indemina, batrinetul Tarii, sindicalistii din marii mastodonti de Stat, dependentii social si proprii corupti. S-ar putea sa vedem, ca ei ii vor fi de ajuns, caci astia stiu cum se minuieste bita, iar secretara militianca de la Interne va putea si ea minui, libera si legal, bastonul fostelor trupe de securitate, alintate azi Jandarmerie.

    • @JS,

      Pe mine m-a uns pe suflet o știre de ieri. La manifestația organizată pe Facebook de PSD la Pitești s-au prezentat numai jandarmii.

      In aceeași notă cu demonstrația anunțată cu surle și tobe de sprijin a ordonanței de limitare a imigrarilor a lui Trump la Portland, la care s-au prezentat numai opt oameni și a devenit ciuca glumelor pe Twitter.

      • Domnu’ , domnu’,

        Iar incurcati borcanele. Marea diferenta e ca in SUA PSD-ul de prin partea locului e in opozitie dupa ce a pierdut peste 1000 de pozitii alese – Record absolut in ultima suta de ani. Aici oamenii civilizati nu-si baga picioarele in el de vot ca-n Romania si uite asa Dragnea cu fusta a iesit pe locul 2 cu toata gasca de cleptocrati si pomanagii cu tot :P

        Oricum nu va faceti iluzii. Chiar daca reusiti sa ajungeti cumva in SUA beneficiind de actuala bresa de securitate, pana sa apucati sa va instalati taie taranuu’ de la Casa Alba pomenile, asa ca toata agitatia va fi fost degeaba. iar sperante de viitor tare putine… A inceput deja ancheta condusa de vicepresedintele Pence vis a vis de fraudele electroale. Cel mai probabil ca pana in 2018 vor disparea de pe liste milioane de alegatori morti, fictivi sau imigranti ilegali asa incat PSD-ul americanesc va intra intr-o lunga perioada de „consoslidare si clarificare doctrinara”, cum o numea Lenin – adica opozitei fara sfarsit, mai pe sleau. Hai noroc! :D

        • @JS,

          Cu riscul de a intra in polemica, asemanarile dintre alegerile americane si cele romanesti sunt mai multe decat credeti.

          In SUA prezenta la urne a fost foarte redusa, exact ca si in Romania.

          Multi dintre progresisti au stat acasa in SUA, cum au stat si cei de dreapta romani, pentru ca nu s-au regasit in nici unul dintre partidele sau candidatii pe liste.

          Cunosc multi progresisti tineri din statele pe care Trump le-au castigat, fosti sustinatori ai lui Sanders, care au preferat sa stea acasa. Pe Trump il detestau si nu o puteau accepta nici pe Clinton. Asa a casigat Trump cele trei state foste albastre. Democratii le-au considerat in buzunar si nici macar nu s-au dus sa faca campanie acolo. Intre timp, alegatorii au ales sa stea acasa.

          Pentru toti care au stat acasa la vot acum cred ca le-a iesit, in SUA ca si in Romania, votul pe nas.

          • Domnu’ Jorj,

            Nu-i frumos să mințiți dom’le. Ar fi fost foarte instructiv să vă uitați la pancartele pe care le purtau copiii la marșul lor de Duminică. V-ar fi îmbunătățit semnificativ statura morală :P

            Prezența la vot în SUA 2016 a fost de 60.2%

            http://www.electproject.org/2016g

            Preznța la vot în 2012 a fost de 58.6%

            http://www.electproject.org/2012g

            Prezența la vot în 2000 a fst de 55.3%4

            http://www.electproject.org/2000g

            Oricum am lua-o numai scăzută n-a fost. Au fost ani în care a fost ceva mai ridicată (2008 – 62.2%) sau mult mai scăzută (1996 – 49.1%). În oricare din cazuri binișor peste cea din România de 39.5% în Decembrie 2016.

            Chestia cu prezența scăzută la vot care l-ar fi favorizat pe Trump e una din numerosele „fake news” lansate de Antena 3 și RTV-urile americănesti gen CNN, CBS, NYT etc. Exact la fel cum Dragnea & Co + Antene & RTV-uri răcneau cu disperare că oamenii ieșiți în stradă în toată România sunt plătiți forțe oculte șă răstoare prea cinstita cârmuire PSD-istă. Acum dacă nu vă puteți abține să stați, asemeni oștilor de șoșonari, cu ochii ventuză pe ventilatoarele de rahat, aveți măcar minimul bun simț să nu mai împrăștiați aberațiile lor în public. Sau măcar nu pe aici unde minciunile groae sunt detectate rapid și consecvent.

            • @JS,

              O fi cum ziceti legat de participated la vot, nu m-am uitat la datele din SUA însă le știam pe cele din România.

              Însă partea a doua nu o puteți nega.

              Cunosc mulți foști susținători ai lui Sanders care au stat acasă sau au votat pe altcineva.

              Exact ăștia se arată revoltați pe Facebook de numirea lui DeVos ca secretarul de educație și au inundat congresul cu apeluri la republicani.

              La ăștia care au votat aiurea sau nu au ieșit deloc la vot in SUA sau România nu pot sa le spun decât ca au primit ce au meritat și nu au dreptul sa se plângă devreme ce nu au avut nici măcar bunul simt ca votul lor sa conteze la ceva. Ce se așteptau ca o sa le ofere PSD și Trump?

              Deci din patru afirmații pe care le-am făcut, trei sunt adevărate și cea care nu e nu contează la concluzie.

              Și ca sa va răspund pe măsura, nu am mințit, am folosit „informații alternative” cum ii place lui madam Kelianne sa spună.

            • @ George Gafencu

              Domnu’ Jorj,

              Daca la minciuna din prima postare aveati macar circumstanta atenunata ca o fi fost doar din cauza ca infulecati pe nemestecate dezinformarile antenelor americanesti, de acum dovediti ca sunteti atasat trup si suflet de minciuna. Ca vreti cu disperare sa credeti minciuna. +60% e o participare foarte mare la vot chiar si pentru SUA unde rareori coboara sub 50%. Sa afirmati in continuare ca rezultatul se datoreaza indiferentei votacilor lui Sanders e de acum minciuna patologica a la Ponta. Daca mai treceti si testul cu cumpararea tigarilor aveti un viitor glorios in „staff”-ul lui Dragnea :D

              Singura alegatoare de a lui Sanders pe care o cunosc, e o fosta secretara de pe aici care s-a dat in gat singura, fara sa vrea, ca votat de fapt de doua ori :P Odata ca „absentee” si a doua oara la termen :P . De fiecare data s-a laudat ca a votat pentru Hilara.

              E firesc ca dascalimea sindicalizata din getto-uri reactiopneaze violent la numirea lui DeVos la educatie. DeVos a anuntat ca intentioneaza sa le ofere parintilor din zonele sarace voucher-e educationale ca sa-si poata muta copii actualmente prizonieri ai scolilor proaste de stat la scoli private mai bune. Adica exact ce a facut ca filantrop pe banii ei in Michigan.

              In districtul scolar de stat din Detroit peste 90% din elevii de liceu sunt incapabili sa obtina note de trecere la testele fedrale standard de engleza si matematica, chiar daca le dau de mai multe ori. Chicago e tot pe acolo, dar n-am gasit la repezeala datele exacte. Statul baga in acele scoli in medie $15000/elev/an. Taxele anuale medii de scolarizare la liceele private din SUA sunt de $10800/elev/an. Cele confesionale sunt mai jos pe la $8000/elev/an, din cauza donatiilor si a faptului ca sunt non-profit. Mi se pare rational ca in loc sa bagi banii orbeste in sistemul scolar de stat ce tampeste elevii, sa le dai copiilor, care doresc asta si care sunt destul de capabili, sansa sa faca o scoala buna. Banii nu trebuie sa fie un obstacol in calea unei educatii de calitate pentru cei meritorii.

              Singurii care sunt revoltati de chestia asta simpla si rationala sunt soarecii de siloz de prin sindicatele scolilor de getto ce spera sa ramana acolo angajati pe viata indiferent cat de incompetenti sunt. Normal ca fac circ si bale la boturi. Urmatorul lor loc de munca va fi prin benzinarii sau burgherii, daca parintii incep sa-si mute copii la scoli performante. E ca si cum maine s-ar anunta ca se taie pensiile speciale ale APV-istilor polkovnik-ului Dogaru ca sa se investeasca in aparare. Si astia ar asurzi lumea bine merci cu guiturile lor. Asta nu inseamna nici ca ei sunt relevanti statistic si nici ca ceea ce li s-ar face ar fi gresit.

              Punimaesi?

            • @JS,

              Una spun, și la alta răspundeți. Pontul meu era cu totul altul, era strict legat de cei care nu s-au prezentat la vot însă acum protestează.

              Va tot legate de detalii nerelevante la fondul discuției.

              Dacă Trump și ai lui își permit sa denatureze adevarul, și bănuiesc ca o faceți și Dv, sa nu va mirați ca partea cealaltă practica aceeași tactica.

              Adică ce Trump a semănat, acuma culege.

            • @George Gafencu

              Domnu’ Jorj,

              Nu are sens sa va enervati. Pur si simplu v-am demontat minciunile una cate una. Nu aveti de ce sa va enervati. E mult mai simplu sa invatati sa spuneti adevarul si atunci nu mai aveti motive de suparare. Niciodata nu-i prea tarziu. Un inceput promitator ar fi sa incepeti prin a va recunoaste minciunile si a va cere scuze.

              P.S.: Pe vremuri Molotov a facut o criza de nervi la ONU cand i s-a spus in fata ca minte si a zbierat: „Nimeni nu a mai indraznit niciodata sa-mi vorbeasca astfel!” La care I s-a raspun sec: „nu mai minititi si nu vi se va mai vorbi niciodata asa”

              Na kazanie!

            • @JS,

              La tonul mistocar va răspund cu ironie. De unde va considerați deținătorul adevărului absolut?

              Cine știe, mâine va erijati profet, gata sa salveze lumea și sa o conducă in rai.

              Nu de alta, cu un președinte care răstălmăcește adevarul după cum ii cânta interesele momentului pe care îl susține, nu sunteți deloc credibil când predicati adevarul. Ar trebui sa va luați de tromboanele lui Trump mai întâi înainte sa va luați de mine.

              Nu am eu timp sa verific aberațiile pe care le spuneti, altfel am avea alta discuție.

              Și ma rog, de când va permiteți sa ma tutuiti când vedeți ca va tratez cu respect? Se vede mojicia de la o posta. Cine e bolșevicul aici după comportament?

            • Duomnu’ Jorj,

              Rămâne dom’le exact cum am stabilit: Ați mințit și perseverați în minciună venind cu tot soiul de „explicații” a la prostu’ clasei, cum venea și V.V. Ponta odinioară pe când mai era luat în seamă. Chiar nu vă e un pic jenă?!

              Haideți duomnu’ Jorj, dați un pic din aripi și încercați să depășiți condiția asta mizerabilă în care vă zvârcoliți. Încercați măcar acum, că ați ajuns la păr alb să, prindeți ceea ce părinții dumneavoastră ar fi trebuit să vă învețe înainte de a vă da la școală. E simplu: Scrieți de vreo 100 de ori: „Oamenii civilizați nu mint. Vreau și eu să ajung măcar la bătrânețe om civilizat.” Cred că o să vă ajute. Dacă reușiți să u mai mințiți cu intenție, respectiv dacă învățați să vă cereți scuze când afirmați involuntar un neaevăr veți începe copăcel copăcel să fiți respectat în societate. E extrem de simplu.

              P.S.: Sper că în adaos la mitomanie nu obișnuiți să mai și ciordiți de prin magazine?! :D

            • @JA,

              Mi-am făcut timp sa studiez datele privința prezenta la vot in SUA și se pare ca mincinosul sunteți Dv, pentru ca veniți cu cifre care nu repeeInta realitatea.

              In 2016 au venit la vot doar 60% din cei care sunt înregistrați la vot. Nu 60% din totalul populației cu drept de vot in SUA, care este mult mai mare.

              In 2016 au venit doar 55% din totalul populației cu drept de vot in SUA.

              Iată aici statistica corecta, nu aceea pe care vreți sa o prezentați:
              http://www.statisticbrain.com/voting-statistics/
              http://www.presidency.ucsb.edu/data/turnout.php

              In general prezenta la vot in SUA este între 50 – 55%, care este considerată modesta.

              Înseamnă ca Trump a ieșit președinte numai cu votul a numai unui sfert din americanii care au drept de vot, înregistrați sau nu, un pic mai bine decât PSD-ul din România. Halal popularitate.

              Asta se întâmpla când unul vrea sa vândă adevarul lui cu orice preț.

            • @JS,

              Dupa ce v-am dovedit pe fata ca umblati cu date alternative si incercati sa apareti detinatorul adevarului absolut desi sunteti un mincinos ordinar, ma vad nevoit sa ma retrag de pe forumul Contributors.

              Nu de alta, insa incep sa fiu extrem de ocupat cu un doctorat in economie si nu am timp sa demantelez minciunile unora ca Dv cu viteza cu care sunt debitate.

              Aveti un tupeu fantastic si o mojicie pe masura, demna de un taliban sau bolsevic modern, si demna de un presedinte extrem de nepopular si abuziv.

              As fi ramas pe forumul asta daca ar fi fost moderat ca sa retina argumentele, nu atacurile la persoana. Nu am cu cine discuta.

      • Da, asa este, foarte comic. Asta mi-a adus aminte o comicarie facuta de un comicar si mai mare, recte obama, care inainte sa se care, a amnistiat o multime de infractori, la fel cum a facut si tatucul Iliescu cu Miron Cosma. Si a fost mare veselie pe twitter…

  14. Se pierde totusi esentialul. Variant PSD la guvernare nu este buna. Daca totusi cautam alte variante cred ca nu au fost expuse toate posibilitatile. Tara trebuie guvernata si nu de o echipa de avarie, nici de solutii provozorii. Este vorba de vietile oamenilor. Dl Ciolos are calitati si cred ca ar trebui sa se integreze intr-un partid. Sunt momente cind societatea are nevoie de tine si tu poti arata de ce esti in stare. In viata nu sunt prea multe ocazii, iar domnia sa are ce arata. Raul trebuie taiat de la radacina si varianta alegerilor anticipate nu trebuie exclusa.

    • Inteleg ca dvs credeti in democratia participativa „la firul ierbii” , adica se repeta alegerile din trei in trei luni daca sute de mii de cetateni nemultumiti de rezultatul alegerilor sau de performantele guvernului cer asta in strada, chiar daca guvernul nu a fost gasit vinovat de incalcarea legii sau a Constitutiei -ci doar pentru ca deciziile politice ale guvernului desi satisfac majoritatea cetatenilor (evident deoarece nu protesteaza) nu satisfac optiunile acelor sute de mii de cetateni aflati in strada . Nu puteti pretinde ca dupa atatea zile de proteste ar mai exista cetateni care sa nu fie informati , deci cine a avut de protestat impotriva deciziilor legale si constitutionale ale guvernului a facut-o. Cateva sute de mii de cetateni. Va amintesc un aforism marca Basescu : „e imoral , dar e legal si constitutional asa ca , hai pa”
      Ok , opinia dvs este perfect legitima, iar eu personal impartasesc preferintele dvs morale si politice , permiteti-mi insa va rog o intrebare: de ce oare in nici o tara de pe lumea asta nu functioneaza o astfel de democratie ? De ce oare fara respectarea Constitutiei nu exista „stat de drept” ?

      • @Smeianu Calomfir Cred ca nu au fost luate in calcul toate posibilitatile de acea am spus ” varianta alegerilor anticipate nu trebuie exclusa ” . Instabilitatea si guvernarea proasta sau cu problem nu este buna pentru tara. Oamenii, societatea are nevoie de un cadru legal corect care sa asigure liniste si o viziune de viitor acceptata de majoritate. Cred ca nu este greu si nici imposibil.

        • Este acceptata de majoritate. In strada protesteaza o minoritate. Nu s-au incalcat drepturi ale omului nici carta ONU nici legislatia UE nici Constitutia Romaniei. Case closed. In fapt si in realitate strada a fost isterizata in scopuri de deturnare politica a vointei majoritatii. Majoritatea este de acord cu continutul vestitei ordonante, altfel ar protesta. Si nu o face.

  15. @ dl autor Mi-e teama ca gresiti. OUG 13 /2017 este in vigoare pina va fi declarata neconstitutionala de catre CCR . OUG 13, fiind (printre altele) de abrogare a unui articol neconstitutional din CP , nu poate fi la randul ei abrogata deoarece s-ar reveni la starea initiala de neconstitutionalitate.

  16. 1. Exceptionala analiza.
    2. Singura ratiune de a exista a PSD-ului este furtul.
    3. Cind PSD-istii nu vor mai putea fura, aceasta organizatie criminala se va desfiinta, pentru ca-i va fi disparut ratiunea de a exista.

  17. PSD+ALDE a vorbit !
    Întorcând spatele Președintelui și părăsind-și locurile de muncă demnitarii alianței au dat un semnal politic: ”-Suntem împotriva Legilor care permit Lupta împotriva Corupției !”

    Aparent, actul a fost spontan și a fost provocat de gestul Președintelui care i-a acuzat pe membrii PSD, ”in corpore”, de participare la atacul perfid la Puterea Judecătorească ascuns în OUG 13 emisă de Guvernul alianței.

    Să ne înțelegem: nu a fost nimic spontan ! Alianța a așteptat acest atac și a ripostat dând semnalul de război contra Președintelui.

    Componenții actualei majorități din parlament s-au exclus astfel din paradigma democrației.

    Dacă susținătorii din parlament ai luptei împotriva Corupției Sistemice au un corespondent într-o majoritate a cetățenilor cu drept de vot din România (ceea ce este ușor de presupus știind care este amploarea protestelor din Piața Victoriei) atunci există o șansă ca Referendumul Președintelui să obțină victoria.

    Mai rămâne de stabilit:
    Care este formularea corectă pentru Întrebarea Referendumului ?

    Presupunând că electoratul cunoaște semnificația termenilor:
    Obiectiv de Politică de Stat, Corupție, Luptă contra Corupției
    atunci aceasta ar putea fi o propunere:

    Lupta contra Corupției trebuie să Obiectiv de Politică de Stat ?

    În final, orice partid politic va trebui să introducă în Statutul său specificarea că unul dintre Obiectivele sale Politice este Lupta contra Corupției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro