Home » Opinie »Orientul Mijlociu »Reactie rapida » Citesti:

Operatiunea “Pilonul Apărării”

Theophyle noiembrie 16, 2012 Opinie, Orientul Mijlociu, Reactie rapida
45 comentarii 4,789 Vizualizari

Răspunzând la o crestere majoră a atacurilor transfrontaliere din Fâsia Gaza, teritoriu aflat sub controlul Hamas, Israelul si-a lansat cea mai mare ofensivă militară de la cea pe care au executat-o in 2009. Hamas a tras de la începutul anului 768 rachete, din care 120 în această săptămână, iar una  dintre ele a distrus o casă în orasul Sderot. Important de mentionat este ca Hamasul doreste in primul rand suspendarea (sau anularea) acordurilor de la Oslo intre Israelieni si Palestinieni, in al doilea rand preluarea conducerii Autoritatii Palestiniene si distrugerea fortei militare si politice a Fatahului. In al treilea rand, doresc recunoastere internationala, libera trecere intre Gaza si Transiordania pentru a putea ameninta Israelul din sud si din est. O reconciliere cu Israelul este imposibila, in nici un fel de circumstante in afara de anihilarea Israelului sau a Hamasului.

Operatiunea “Pilonul Apărării” (Pillar of Defense,  in ebraica numele este biblic – “Amud Anan”, adica acel pilon de nori care i-a condus pe israeliti prin Sinai) declansat acum trei zile,   se află acum  în etapa de uzură reciprocă. Elementul surpriză a fost deja utilizat la maxim si IDF (armata israeliana)  încearcă să zdrobească obiective suplimentare de pe teritoriul palestinian într-un efort de a reduce distantele mai mari ale tirurilor palestiniene, pentru a se asigura că acestea nu vor fi în măsură să lanseze atacuri cu rachete Fajr si de a reduce în mod semnificativ numărul de rachete Grad, cu o rază de până la 42 km. Un alt obiectiv vizează echipajele de lansatori de rachete înainte sau după lansare.

Organizatiile paramilitare din Fâsia Gaza, considerate de UE si SUA drept teroriste, principalele fiind Hamas si Jihadul Islamic, au învătat lectia lor din operatiunea anterioara (Cast Lead) , ca si cele pe care le-au invatat si Hezbollah în timpul celui de-al doilea război din Liban si le-au pus în aplicare. Ca urmare, aceste formatiuni  reusesc  acum sa traga succesiv zeci de rachete Grad (rachete Katiusa  de 122 de milimetri), desi zeci de aparate de zbor cu echipaj uman ale  IAF  (fortele aeriene israeliene) si drone, precum si observatii sofisticate de la sol si de pe mare incearca sa  zădărnicească lansările.

Echipajele de lansare ale rachetelor apartinand  Hamas-ului si Jihadul Islamic copereaza în conformitate cu un program pre-planificat, prin care gestioneaza lansatoare statice instalate sub sau deasupra solului. Operatorii nu sunt obligati să fie aproape de lansator când o rachetă este trasa deoarece  o pot face de la distantă. În plus, ele sunt ascunse într-un mod care le permite reîncărcarea rapida prin tunele pentru a scăpa înainte ca IDF sa ajunga la locul lansarii.

Un sistem care s-a dovedit a fi de succes este “Cupola de Fier” (Iron Dome – Kipat Barzel), sistem aerian care a reusit pana acum sa anihileze in zbor cam 75% din rachetele trase.  Unul dintre motivele pentru decizia de a amâna operatiunea  a fost faptul ca israelienii au  vrut să facă o a patra (sau a cincea)  baterie  operationala, baterie care ar fi reintregit sistemul la 90% de succes in interceptare. Cu toate acestea, israelienii recunosc  faptul că bateriile nu garantează că 100% din rachete trase în comunitătile lor vor fi contracarate. Sistemul de interceptare dă esalonului politic mână liberă si IDF poate avea rezultate mai eficiente. Rezultatul final  va fi în cele din urmă determinat de asaltul terestru.

Pana la urma succesul operatiunii va fi deteminat nu în functie de realizările militare de pe teren, ci în functie de rezultatul strategic si implicit politic. Toate semnele indică faptul că Israelul si-a stabilit un obiectiv relativ modest: un armistitiu pe termen lung, nu doar in termeni de lansare a rachetelor spre teritoriul ei, dar si în ceea ce priveste activitatea teroristă împotriva IDF de-a lungul gardului de frontiera cu  Gaza.

O altă asteptare de la finalul acestei operatiuni este ca toate gherilele si organizatiile militare si paramilitare din Gaza se vor angaja intr-un armistitiu garantat de Egipt, care acum este sub conducerea “Fratilor Musulmani”. Dacă Hamas refuza un astfel de acord, IDF va lua în considerare lansarea unei ofensive terestre în Gaza. La fel de important pentru Israel este testarea relatiilor si respectarea tratatelor formale si mai putin formale cu Egiptul, dupa rasturnarea regimului Mubarak. Astazi partile au hotarat un armistitiu de cateva ore pentru a da polibilitatea Presedintelui Egiptean sa ajunga in Gaza pentru medieri. Dupa cum se vede armistitiul nu a fost respectat de ambele parti.

Concluzii:

1. Putine sanse de reconciliere intr-un orizont de timp apropiat si chiar mijlociu;
2. Exista o probabilitate sporita de interventie terestra limitata; dar si o posibilitate (mai mica) de o interventie majora asemanatoare cu cea din 2009;
3. Daca Israelul pregateste o operatiune militara impotriva Iranului, probabil ca aceasta (asa cum am mentionat si in trecut) trebuie sa vina numai dupa rezolvarea problemelor din proximitatea apropiata (vezi Hamas-Gaza si Hezbollah);
4. Israelul are nevoie cam de 3 zile sa treaca din pozitiile defensive la cele ofensive si sa elibereze de pe pozitiile anterioare trupele regulate pentru a duce aceasta ofensiva si sa le schimbe pe pozitiile anterioare cu  trupe de rezervisti;
5. In noaptea de sambata spre duminica va fi reintregit sistemul anti-racheta “Cupola de Fier”

Surse  si bibliografie pe situl  Politeia

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "45 comments" on this Article:

  1. durak spune:

    Domnule Teophyle,

    Articolul poate fi interesant pentru cititorii din Romania, mai putin familiarizati cu Orientul Mijlociu.
    Lipseste contextul regional si international: implicarea iranului si a Rusiei, neimplicarea administratiei americane. Lipesesc de asemenea mentionarea surselor de aprovizionare cu arme in Gaza si noua coalitie Netanyahu-Liberman.

    Sper la mai mult la viitoarele articole.

    • Theophyle Theophyle spune:

      Buna Seara,
      e scris pentru cititorii din Romania :)

      • dusu spune:

        da,se vede!
        Hamas a tras de la începutul anului 768 rachete, din care 120 în această săptămână, iar una dintre ele a distrus o casă în orasul Sderot-si a omorit trei israelieni,completez eu.
        intii trebuie dezintoxicat cititorul rumin,ca fratele popor palestinian nu varsa singe verde ci tot rosu

  2. sile spune:

    Cateva inadvertente? In text se spune despre rachetele Grad ca ar avea o raza de pana la 42km, in figurile atasate scrie altceva. De asemenea mai mentioneaza in text rachetele Fajr care nu apar deloc in figuri. Poate ar fi meritat cateva detalii in plus. Stiu ca scopul articolului nu e sa descrie arsenalul palestinian in detaliu, dar daca tot a venit vorba…

  3. Theophyle Theophyle spune:

    Buna Dimineata,
    Da si nu prea. Nu este sigur ca vorbim de raza de 42 de km, ieri s-a tras spre Ierusalim si asta este putin mai mult de 42 de km. Fajr este versiune Iraniana a Xingong (WS1E) o racheta chineza destul de veche, care probabil a fost adusa prin tunelele din Sinai.

    Nu exista nici un fel de date sigure. Singurele date publicate cu o mai mica sau mai mare credibilitate sunt de aici:

    Global Security – Hamas Rockets http://www.globalsecurity.org/military/world/para/hamas-qassam.htm

  4. chishtocu verde spune:

    “Toate semnele indică faptul că Israelul si-a stabilit un obiectiv relativ modest: un armistitiu pe termen lung” – nu prea cred. Zidurile si colonizarea sistematica nu indica asta.

    Israelul se afla in capcana sau paradoxul democratiei ca si SUA. Nu poti lupta cu arme democratice impotriva unor astfel de amenintari. Toate operatiunile pe care le intreprind reprezinta un pas inapoi si o pierdere pe termen lung pt cauza pacii. Pana la urma ce o sa faca, o sa extermine palestinienii? Faptul ca au razboinici palestinieni (care daca privesti la rece s-ar putea sa aiva mai multa justificare pentru ceea ce fac decat armata israeliana) care dau cu rachete le va justifica gestul in fata lumii? Nu prea cred.

    Pana israelienii nu vor accepta faptul ca traiesc langa palestinieni (si vice versa), nu va fi pace. Enclavizarea si zidurile, nu vor da roade. Stiu ca e greu pt Israel, dupa WW2, si dupa tot ce au realizat ca si stat si acum intr-un fel trebuie sa renunte, dar… cum spuneam nu va fi pace. Eu vad primul pas de partea lor.

    • Radu Korne spune:

      Se face o gresala voita (aproape mereu) intre poporul Palestinian si gruparile para-militare de o culoare sau alta. Da, cred ca exista solutie militara (cazurile Algeria si Fatah au dovedit-o in fond). Mai ales cand adversarul (Hamas de exemplu) nu are opiective politice (amintiti-va de mult citatatul Clausewitz) ci doar conflictuale. Fara conflict, fara stipendiile primite, militantii Hamas sunt someri. In fond, asta este fundamentul rivalitatii Hamas-Fatah. Mai adaugam cel putin in unele cazuri fervoarea musulmana (jihadul va si concept de viata, asa cum bine a remarcat Manuel Commnenul) si obtinem o situatie in care concessile pentru pace sunt inutile. Alternativa este lichidarea fizica a militiilor, intreruperea finantarii si apoi negocierea unei solutii politice cu reprezentantii politici / politic alesi ai Palestinienilor

      • Emil spune:

        D-le “Korne”, nu ştiu dacă sunteţi familiarizat cu subiectul, dar Hamas-u’ a câştigat nişte alegeri libere. Sătui de corupţia generalizată a Fatah-ului laic, palestinienii i-au votat pe ăştia, care, fiind musulmani şiiţi practicanţi, nu fură. Îi vede Dumnezeu.

        • Radu Korne spune:

          1. Nu imi este clara motivatia punerii numelului meu in ghilimele. Puteti detaila ?
          2. Nu am negat alegerile castigate de Hamas ci obiectivele politice ale acesteia fata de conflictul cu Israelul. Poate explicati pe scurt ce urmareste Hamas in acest conflict ?

        • Grammaticus spune:

          Ca astia nu fura… Dar ca ucid si ura de aproape este singura lor ratiune de a fi, nu-i vede D-zeu?

          • Emil spune:

            Pentru că e clar că un nickname. Ca om cu interes în ale istoriei (şi generale şi militare) ştiu cine a fost Radu Korne. Nu era vorba de altceva. La mine, ăsta mi-e prenumele.

  5. chishtocu verde spune:

    De fapt ce era mai important: credeti ca daca printre casele colonistilor israelieni s-ar afla si palestinieni, hamas, fatah sau mai stiu eu ce grupare de mascati cu cagule ar mai da cu rachete?

    • Theophyle Theophyle spune:

      chishtocu verde,
      Cred ca doua luni in Gaza si doua luni in Israel ar putea sa va convinga cum stau treburile in Orientul Mijlociu. Mult mai complexe decat comentariul dumneavoastra, indiferent de simpatiile sau antipatiile noaste, sangele este rosu (si nu verde) peste tot!

      • chishtocu verde spune:

        Nu am spus ca as fi expert in domeniu, dar cateodata tocmai oameni neimplicati pot da solutii adevarate pe termen lung. Sunt convins ca este greu pentru responsabilii cu securitatea, pentru oameni (de ambele parti) cand cad bombe pe ei, sa stai si sa gandesti cu mintea limpede o astfel de solutie pe termen lung; este aproape imposibil sa nu stai sa retaliezi…. DAR tocmai aici este capcana. Bombardarea acestor grupari nu va aduce pace, PUNCT; este atat de simplu! Oamenii din aceste grupari au familii, traiesc in comuniate, nu poti sa-i razi de pe fata pamantului si intre timp poate mai omori si un copilas palestinian, nu fara urmari. Ceea ce se intampla si azi este o dovada vie ca nu se poate.

        Raman la ceea ce am spus; ceea mai buna solutie va fi o integrare. Sau o renuntare la jumatate din teritoriul Israelului. Nu stiu care-i mai usoara… Termin cu o intrebare de cate situatii stiti sau programe cu rezultate unde, palestinieni sunt luati din mediul lor (ajutati, nu cu forta) sa ajunga in diferite institutii unde in mod normal nu ar ajunge daca nu li s-ar da “credit”? Exista astfel de programe in care la copii/tineri palestinieni li se spune “hai sa vezi cum e de partea cealalta”?

  6. florin iorga spune:

    In sfarsit observ cum presa romana publica adevarul. Pana acum teroristii erau descrisi ca asupriti si israelul ca teroristi. Nu uitati ca israelul isi apara poporul are legaturi internationale si ajuta intreaga lume prin inovatii. Voi ca presa aveti puterea de a influenta in bine sau rau si sper ca in viitor sa va ganditi bine. Daca inca aveti nelamuriri cine sunt teroristii v-as recomanda cateva zile in vacanta in israel si in gaza si veti gasi raspunsul.

  7. pehash spune:

    Eu nu inteleg cum este posibil ca Israelul, o super putere militara, sa se simta amenintata de amaratii aia care traiesc de azi pe maine ascunsi in tunelurile din Gaza, care este efectiv un lagar de concentrare?
    Au 5 baterii Iron Dome? De ce nu au 20? Daca Hamas poate sa traga 700 de rachete intr-un an, cu siguranta Israelul poate construi inca 10 baterii de interceptare. Rachetele alea nici macar nu sunt teleghidate.. le trag si se roaga sa nu ajunga in mare, sau mai rau, sa nu cada tot in Gaza.

    Cred ca adevarul este inca departe de noi. De ce l-au asasinat pe Jabari? Era omul lor de legatura cu Hamas. Si.. (pura coincidenta?) in Ianuarie sunt alegeri in Israel!!! Tot din pura coincidenta Israelul a invadat in decembrie 2008 teritoriile palestiniene.. cu 2 luni inainte de alegeri? Daca in Romania alegerile se castiga cu pomeni electorale, eu cred ca in Israel alegerile se castiga cu sangele dusmanilor inchipuiti..

    • Theophyle Theophyle spune:

      pehash,
      Nu cred ca acest comentariu merita raspuns. Ies din prezumtia lipsei de cunostinta a faptelor. In israel, probabil un conflict de genul asta si victime umane duc la pierderea alegerilor. Nu incerca sa judeci pe altii conform cutumelor de aici sau din alta parte.

      O baterie de Iron Dome costa cam 6.4 miliarde de USD, deci nu este atat de ieftin si facil sa construiesti una,. cat despre lagare de concentrare, am putea discuta la un alt mod. Nu cred ca mi-as dori un alt comentariu de acest gen.

      jalnic comentariu, domnule!

      • pehash spune:

        Cred ca va grabiti cu concluziile. Da, printre amaratii aia sunt si teroristi, dar sunt si milioane de oameni a caror singura vina este ca s-au nascut intr-o tara considerata de altii ‘pamantul sfant’.
        Costa cat costa o baterie Iron Dome. Duc lipsa de bani israelienii? Vietile oamenilor au un pret? Raidurile aeriene, comasarea trupelor militare la grantie, reactivarea rezervistilor.. nu costa?
        In plus, vorbim de o bucatica de pamant un pic mai mare decat Bucurestiul, cu granitele controlate de Israel. Chiar nu sunt in stare israelienii sa controleze transferurile de armament?
        Theophyle, daca un copil arunca o piatra dupa tine pe strada, tu il bati pana ii rupi mainile? Cam asa vad eu conflictul ala astazi. O super putere militara vs niste primitivi… pe care ii mai omoara din cand in cand… ca vin alegerile. Istoria nu justifica nici o crima.

      • ciumas spune:

        AUTORULUI . : http://www.youtube.com/watch?v=AvcH8x1H_Ig&feature=fvwrel . Probabil ca sunteti un jurnalist foarte bun, si probabil sunteti o persoana extrem de inteligenta , dar nu cred ca stiti exact care este cauza conflictului din teritoriul Gaza si West Bank. Doar 10 minute din documentarul de mai sus si poate va lamuriti. Cu stima!

        • A. spune:

          Domnule “ciumas”, încercaţi să evitaţi articolele sau filmele de pe YouTube cu numele “The Truth about…”, unde punctele de suspensie pot fi despre masonerie, Israel, extratereştri, încălzirea globală, Yeti, atentatele din 9.11.2001 etc. E pentru binele dumneavoatră intelectual.

          • ciumas spune:

            Dl. A se pare ca nu ati vizionat documentarul. Nu conteaza nu va judec. Uitati alt donumentar interesant : http://www.youtube.com/watch?v=ohSO_MGNw1Q Death in Gaza se numeste. Un documentar filmat de o echipa Britanica despre copii din West Bank si Gaza filmat in 2003. Trebuie sa vezi doar viata de zii cu zii pe care o duc acei oameni, sa vezi ca realitatea uneori nu e realitatea.

      • adi spune:

        Nu mai traduc. Se vede clar ca exagerati, cred, cu buna stiinta.

        On 9 May 2011, Haaretz published that Defense Ministry director general Maj. Gen. (res.) Udi Shani said that Israel plans to invest nearly $1 billion in the coming years for the development and production of Iron Dome batteries. “We are no longer approaching this in terms of initial operational capabilities but are defining the final target for absorbing the systems, in terms of schedule and funds. We are talking about [having] 10–15 Iron Dome batteries. We will invest nearly $1 billion on this

    • Radu Fatu spune:

      @pehash
      1. Nu Israelul “se simte” amenintat. Populatia civila a israelului ESTE ATACATA si nu “amenintata”. Datoria oricarui stat este de a-si proteja cetatenii.
      2. O baterie antiracheta costa jumatate de miliard de dolari si dureaza peste un an procesul de fabricatie. Este vorba de ceva nou al carui dezvoltare tehnologica nu a fost incheiata. Din faptul ca din Gaza se trag 700 sau un milion de rachete nu rezulta ca Israel are capacitatea de a construi un anumit numarproportional de baterii antiracheta.
      3. “Rachetele alea” neteleghidate – sint ucigatoare. Si producatoare de pagube materiale. Sint trase asupra concentrailor de populatie civila care nu necesita o tinta anumita pentru ca de altfel aceasta le este si menirea: semanarea panicii. Nu sint destinate pt a cistiga teritoriu sau un razboi. Este vorba de un instrument de teroare aflat in mina unei organizatii teroriste. Tragerile de rachete asupra populatiei civile au fost calificate de catre Raportul Goldstone referitor la Operatiunea Cast Iron din 2008 – drept crime impotriva uimanitatii.
      4. Ahmad Jaabari NU ERA si nu a fost vreodata “omul de legatura cu Hamasul” ! Jaabari era conducatorul fortelor armate ale Hamas, avind la activ peste 13 ani de detentie in Israel pt activitate terorista si criminala. Printre altele a fost cel care a initiat, planuit si executat capturarea soldatului Shalit pe care l-a tinut in detentie timpo de cinci ani. Tragerile de racheta catre Israel au fost tot sub conducerea lui, ca si tragerile de racheta antitanc asupra patrulelor israeliene de la granita cu Gaza. Lichidarea lui a fost simbolica- o lovitura morala pt Hamas.
      5. Din toate cele de mai sus rezulta suficient de clar ca nu Jaabari si nu Hamas – pot fi “dusmani inchipuiti” ! Adevarul este intr-adevar departe, dar de dumneavoastra.
      Nu este nevoie de alegeri, in Israel sau in orice alta tara, indiferent care partid ar fi la conducere sau in opozitie – pentru a lua o decizie militara in situatia in se trag rachete in teritoriul statului, in populatia sa civila.
      6. Daca Gaza ar fi un “lagar de concentrare” interesul sau ar fi in primul rind- cel de a supravietui, de a-si imbunatatii conditiile de viata. Numai ca Gaza spre deosebire de definitia oricarui lagar de concentrare – se afla sub propria conducere ! Si are cu totul alte obiective. Daca Gaza este un lagar de concetrare cum va explicati ca poate importa si transporta ilegal o intreaga infrastructura de mijloace de lupta, inclusiv rachete Fajer 5 de sase metri inaltime? Cum se face ca prin aceleasi tuneluri subterane nu trec medicamente, imbracaminte, jucarii pt copii , calculatoare, ceva pentru propriul popor atit de oropsit ?

      • dusu spune:

        ptr comentatorul pehash nu adevarul il preocupa ci manipularea

      • pehash spune:

        Radu, am zis ‘dusmani inchipuiti’ pentru ca stim cu totii care este raportul de forte intre cele doua tabere. Vrei sa spui ca Israelul nu-si permite financiar sa construiasca mai multe baterii Iron Dome? Vrei sa spui ca Israelul nu a negociat direct cu Ahemd Jabari in ultimii 4 ani? (care a stat in inchisoare 13 ani inainte de a intra in Hamas.. era practic prizonier politic)…
        Degeaba vii cu jumatati de adevar. Eu nu sustin cauza palestinienilor. Ce a fost, a fost.. in 2012 civilizatia umana deja ar trebui sa depaseasca problema granitelor si a mostenirilor istorice sau, in cazul evreilor, a pamantului sfant fagaduit de un prieten imaginar (sunt ateu).
        Ce mi se pare insa foarte trist si revoltator este ca foarte multi considera justificate pierderile civile in Gaza pentru ca si Hamas omoara civili in Israel. Deci 4-5 copiii morti in cateva zile, inclusiv o femei insarcinata, plus alte cateva zeci de adulti, sunt un pret rezonabil pentru 3 israelieni? E cumva o bursa la Tel-Aviv unde se decide cati palestinieni trebuie sa moara pentru fiecare israelian omorat sau rapit?
        De ce nu scrieti ca zeci de super puteri militare ar putea sa se stranga maine la un loc, sa intre in Gaza si sa le ia amaratilor alora toate armele, toate rachetele… sa elimine orice embargo pe alimente si medicamente si sa faca un efort financiar sa educe urmatoarea generatie de palestinieni ca sa aiba si altceva de facut decat sa arunce cu pietre si bombe peste granita?..

        • Radu Fatu spune:

          @pehash
          1. “Raportul dintre cele doua tabere” (defapt un stat si o oraganizatie terorista, nu tabere) este cel de dusmanie. Daca raportul de dusmanie este real si nu inchipuit, atunci nici dusmanii n pot fi “inchipuiti”! Pina aici e clar ?
          2. Eu nu stiu daca Israelul poate sau nu construi mai multe baterii (si nu asta am afirmat !). Dvs stiti ?
          3. Israelul nu a dus nici o tratativa cu Hamas, decit indirect prin intermediul Egiptului. La fel in cazul negocierilor pt Shalit in care Jabari a fost implicat deoarece era singurul care il detinea fizic si care putea decide soarta lui, nici macar guvernl Hamas !
          4. Jabari nu a stat in inchisoarea israeliana ca “prizonier politic” nici de facto nici de iure ci pt terorism.
          5. Cazul in discutie – rachetele dinspre Gaza catre Israel – nu are nic in clin nici in mineca cu “pamintul fagaduit” etc. ci cu rachete trase impotriva unei populatii civile si asta nu are legatura nici macar cu “evreii” (apropo- in cazul in speta nu sint “evreii” ci un Stat!).
          De asemenea nu este o problema de granita; nu este un litigiu intre doua state asupra liniei de demarcatie; indiferent care ar fi grranita Hamas reactionaza la fel pt ca mobilul este ideologic.
          6. Nu a vorbit nimeni despre “un pret rezonabil” sau nerezonabil in privinta mortii unor oameni- decit dvs! Nu a fost vorba de nici o bursa la Tel Aviv sau in alta parte ” unde se decide cati palestinieni trebuie sa moara pentru fiecare israelian” ! Acest mod de gindire va apartine in exclusivitate !
          7. Despre ” zeci de super puteri militare ar putea sa se stranga maine la un loc, sa intre in Gaza si sa le ia amaratilor alora toate armele, toate rachetele… sa elimine orice embargo pe alimente si medicamente si sa faca un efort financiar sa educe urmatoarea generatie de palestinieni” etc puteti sa scrieti dvs .
          Eu nu am facut decit sa raspund celor proferate de dvs !
          Va atrag insa atentia ca sint multe tari in lume (nu organizatii!) la un nivel la fel de scazut ca si cel din Gaza sau chiar mai mult – care nu isi folosesc resursele si asa reduse pt a ucide cetatenii statelor vecine. Nu exista nici o relatie de necesitate intre saracie si terorism !

  8. Ștefan A. spune:

    Eu ma intreb cite romance maritate cu palestinezi se afla in zona aia ?
    Citi romani emigrati in Israel (au inceput sa emigreze de prin anii 70 ) se afla sub tirul rachetelor musulmanilor ?
    Majoritatea din ambele tabere au renuntat la cetatenia romana din diferite motive dar de acesta categorie nu se intereseaza nimeni . Nici oficialii platiti dar nici masa de cetateni .

    • Theophyle Theophyle spune:

      Salut Stefan,

      Conform datelor publicate de Ministerul de Externe in 2009 (ultimele incidente majore in regiune) se aflau in Gaza cam 1000 -1100 de cetateni Romani cunoscuti de Ambasada Romaniei din Tel-Aviv.

      Nu exista date oficiale depre evreii originari din Romania in regiunea de sud, din cate stiu eu exista o concentrare dai masiva de vorbitori de limba romana in Asdod, Ashkelon adica exact in jurul regiuni de proximitate cu Gaza. Probabil cateva mii sau zeci de mii.

      • dusu spune:

        sa intelegem ca ME ruminesc are contacte cu palestinienii,dar nu si cu israelienii in privinta fostilor sau inca cetateni rumini!
        cred ca si asta spune ceva!!?

  9. Ciobanul Bucur spune:

    Theophyle, ca de obicei, iti citesc postarile cu mult interes.
    Dar vad ca si comentariile sunt interesante.

  10. alex spune:

    1. In Israel sunt alegeri. Stanga nu pare a avea forta sa castige, insa dreapta poate forta operatiuni militare pentru a-si atinge (printre altele) si scopurile electorale.
    2. SUA nu se implica- mai ales Casa Alba. Ieri la CNN au fost cativa analisti, oameni de cultura, politicieni din Israel si toti au avut cam acelasi mesaj la adresa americanilor: “SUA is the boss, why don’t they get involved to clean up this mess?”.
    3. O operatiune terestra nu este atat de usoara. Israelul nu prea isi poate permite sa intre cu bocancii in Gaza. Este stiut ca de fiecare data cand Israelul a recurs la operatiuni terestre asupra vecinilor si-au pierdut rapid sustinerea internationala: ONU etc.
    4. Israel are un mare avantaj tehnologic, asa ca nu e nevoie de operatiuni terestre.

    Toate cele bune.

    • Radu Korne spune:

      inteleg ca propuneti alternativa prin care dreapta a reusit sa influenteze Hamas in a incepe bombardamentele ?

    • Vlad M. spune:

      Aiurea. Hamas a intensificat atacurile la adresa Israelului pentru ca stiu de la iranieni ca se apropie o perioada critica pentru programul nuclear iranian. Probabil o sa miste si Hezbollah in nord, ramane de vazut. Teoria conspiratiei cu dreapta care face razboaie in scopuri electorale este un SF de rahat.

      Cat despre sustinerea internationala, ONU este cea mai antisemita organizatie din lume, dupa Liga Araba. Nici un alt stat de pe Terra nu este mai condamnat de catre ONU decat Israelul.

      • alex spune:

        @Vlad M: Daca se apropie “tictac”ul in Iran, atunci de ce nu se implica SUA?

        Atat Hamas cat si Israel au declarat ca SUA poate rezolva prin negocieri situatia creata.

  11. DanielT spune:

    Articolul este incomplet pentru că scenariul privind negocierile suspendarea acordului de la Oslo şi preluarea puterii Fatah de către Hamas sunt doar o parte a mizei reale în regiune.
    Miza reală este Iranul şi ambiţiile nucleare ale acestuia în regiune.

    IAEA în ultimul raport în noiembrie a evidenţiat un fapt îngrijorător nu poate confirma că toate activităţile nucleare ale Iranului sunt cu destinaţie în domeniul civil.

    Rapoartele arată că centrifuge iraniene au fost instalate la Fordo permiţând îmbogăţirea uraniului la 20 procente puritate, iar la Natanz numărul de centrifuge a fost dublat. Iranul de asemenea şi-a întărit capacitatea de a proteja sistemele IT, eliminând(ipotetic) conform propriilor declaraţii ameninţarea unor ameninţări în mediul cyber de genul Stuxtnet.

    După ce Hamasul a pierdut umbrela Siriei lui Assad, a cărui regim e încă în loc după doi ani de război civil, Hamasul s-a reorientat spre Teheran şi Hezbollah în căutarea unor aliaţi puternici. Ceea ce a făcut jocul Iranului, rachetele trase de Hamas deşi mai primitive decât cele iraniene (la nivel de precizie putere) constituie o ameninţare asimetrică de luat în considerare, datorită faptului că au o mobilitate crescută a locurilor posibile de lansare în interiorul fîşiei Gaza, au capacitatea de a atinge Ierusalimul acum…pe plan psihologic joacă în favoarea unui regim de teroare în rândul populaţiei Israelului, concept care ar avantaja Iranul într-o confruntare directă.

    Există o miza directă pentru SUA şi comunitatea internaţională în conflctul Hamas – Israel revenirea la masa negocierilor a lui Khomeini în jurul problemei nucleare. Dacă acest lucru nu va reuşi, un conflict direct între o coaliţie militară formată dintre aliaţii democraţi OTAN şi Isarel contra Iranului va fi inevitabil.

    Însă datorită poziţiei geopetroliere a Iranului în circuitul economiei mondiale (dependente de petrol ) se caută raţional evitarea unui astfel de conflict în primul rând pentru prezervarea capacităţilor de furnizor ale acestuia, în condiţii economice vitrege o creştere fulminantă a preţului la pompă pentru utilizatorii din Occident ar crea o problemă majoră. Regimul de putere de la Iran speculează această vulnerabilitate (dependenţa economică de petrol) în interesul propriu.

    Pentru Israel obţinerea sprijinului aliatului USA într-un conflict împotriva Iranului e esenţial. Problema USA este că un conflict direct cu Iranul, aduce slăbirea capacităţii de acţiune în direcţia contrării ascensiunii Chinei, ca şi putere mondială. Între timp atragerea într-un conflict direct cu Iran ar fi profitabil şi altor actori gen Pakistan, dând o libertate de acţiune mai mare în Afganistan.

    Unde se situează România? Ca parte a NATO va trebui să-şi asume obligaţiile pe viitoarele teatre de luptă. Deocamdată bugetul din ce pare, nu permite ca perspectivă nici măcar patrularea propriului spaţiu aerian. O soluţie alternativă ar fi un control aerian cu ajutorul unor drone. De altfel tendinţa ultimilor ani a fost robotizarea vectorilor de luptă, controlul de la distanţă tehnologic al echipamentului şi dezvoltarea capacităţii informaţionale live asupra câmpului de bătălie. Dar fără o soluţie la nivel uman(politic) care să permită regăsirea unui dialog -echilibru social cu populaţiile din zonele de luptă nimic, o soluţie militară e incompletă şi de moment.

    • Gogu spune:

      Si eu sunt de parere ca toata treaba e de fapt preludiul unui conflict mai mare.
      Egiptul, un pilon de stabilitate pe vremea lui Mubarak, a devenit un adversar al Israelului si va continua sa mentina o stare de conflict in zona fasiei Gaza.

      Pe de alta parte ma astept ca lucrurile sa degenereze in Liban sau Siria, moment in care Israelul va trebui sa lupte pe 2 fronturi.

      S-ar putea ca toata afacerea sa fie de fapt o incercare de distragere a Israelului de la problema ei mai mare, Iranul.

      Dpmdv Iranul este adevarata miza aici, iar combatantii sunt SUA, Rusia si China.

  12. Andrei spune:

    În primul rând, cred că nu ar trebui uitat faptul că celula Hamas inițială din Gaza, a apărut cu conivența Israelului, fiind alcătuită din expulzați palestinieni din Teritoriile Ocupate, care au fost preluați de Hezbollah, „școliți” în sudul Libanului și apoi lăsați să se reintegreze în spațiul palestinian, pentru a introduce un cui în coasta Fatah. După cum se vede, așteptările au izbutit dincolo de cele mai optimiste scenarii. Dar fie că vorbim de Hezbollah, fie de Hamas sau de Frăția Musulmană ajunsă la putere în Egipt, reducerea lor la noțiunea de „organizații teroriste” super-simplifică lucrurile- este vorba de guverne de facto locale și care, indiferent de proveniența ajutoarelor, în primele două cazuri cel puțin, au făcut mai mult pentru populație decât toate formele de ocupație precedente. Dat fiind gradul de identificare a populației locale cu acele guverne, ar implica desemnarea in corpore a șiiților din sudul Libanului sau a palestienilor din Gaza, drept teroriști. Pe de altă parte, răspunderea administrativă pe care o au față de „concetățeni” și intrarea volens-nolens într-un joc politic, implică niște factori de moderație. În același timp însă, toate cele trei organizații menționate mai sus nu constituie un bloc de opinie uniform, având în sânul lor curente care merg de la un radicalism anti-israelian și anti-occidental absolut, până la un pragmatism și realism care se identifică în limitele circumstanțelor locale cu orice guvern aflat la putere. Este oarecum ironic faptul că Hamas, caracterizată drept o organizație musulmană teroristă, trebuie să facă față crescând unui radicalism islamic, într-o manieră asemănătoare guvernelor din alte state arabe.
    Israelul nu avea cum să stea cu mâinile în sân la acest gen de atacuri dar pe termen lung, indiferent de modul în care vor decide să continue acest conflict, nu pot să văd o soluție armată, decât mai mult sânge și mai multă ură de ambele părți.
    Președintele Morsi este emblematic, ca persoană „emanată” dintr-o organizație etichetată drept teroristă, care totuși a fost numită democratic și care are în agendă niște priorități naționale mai arzătoare decât ștergerea Israelului de pe hartă. Pe de altă parte, în chiar sânul mișcării din care provine, există elemente ultra-radicale, care nu-i împărtășesc viziunea. Deci, fie că vorbim de Hezbollah, de Hamas, sau de Frăția Musulmană, acest gen de probleme nu pot fi rezolvate din afară, nici de Israel și nici de SUA. Pe de altă parte, în chiar mijlocul populației palestiniene rămâne clivajul între islamiști și Fatah- a doua fiind compromisă nu doar prin alungarea din Gaza dar prin ceea ce este perceput (în afară de corupție) drept eșuarea liniei moderate în negocierile cu Israelul. Dacă este să vorbim despre aceste negocieri, trebuie constatat că acum ele sînt de facto tri-partite- în fine, să le spunem tatonări, de vreme ce Hamas nu a recunoscut oficial dreptul la existență al Israelului. Dat fiind avântul islamic actual, cred că perspectivele pentru Fatah nu se arată foarte bune deși un procentaj din palestinienii aflați pe malul de vest al Iordanului sînt creștini iar o minoritate de intelectuali reprezintă un curent politic laic, oricât ar părea de „desuet” în circumstanțele actuale. Politica agresivă a Israelului în ce privește noile așezări construite în Teritoriile Ocupate și ridicarea Zidului, nu ușurează situația.
    Personal, nu cred că premierul Netanyahu, ca de altfel nici Ehud Barak, sînt oameni convinși de posibilitatea unei păci cu palestienii și o coexistență a două state, indiferent cât ar propovădui-o pentru uzul mediatic. Pe de altă parte nu trebuie uitat că marile concesii teritoriale au fost făcute de Begin, un om mai drept decât dreapta- deci e posibil și sper să mă fi putut înșela. Pe de altă parte, chiar și dacă acum ar fi la putere în Ierusalim un guvern ultra-deschis pentru negocieri și compromis în vederea unei păci durabile, mă tem că s-a ajuns în situația în care nu mai există un singur interlocutor de partea cealaltă a baricadei- deci, fără a transforma lupta asta într-o simplificare între „buni” și „răi”, este greu de văzut o atmosferă de negocieri credibile atâta vreme cât în sânul palestinienilor există toate aceste dezbinări care din punctul meu de vedere mi se par mai curând un blestem decât o oportunitate israeliană pentru divide et impera.

  13. iondelaraion spune:

    Ce cauta presedintele Egiptului in aceasta harjoneala a Israelului cu Hamas? De ce nu intervine Al Queda, cea care sustine Jihadu islamic?

    • Vlad M. spune:

      Pregatea terenul pentru o si mai mare implicare a Fratiei Musulmane in Gaza. Islamistii egipteni au castigat pentru ca promiteau razboi cu evreii, acum Morsi se tine de cuvant.

  14. Adrian spune:

    Interior Minister Eli Yishai was quoted by Israel’s Haaretz newspaper as saying that the goal of the operation was “to send Gaza back to the Middle Ages. Only then will Israel be calm for 40 years”.

    http://www.bbc.co.uk/news/world-middle-east-20383001

    cateodata, in loc sa ne imaginam scenarii, cauze si posibile efecte, e mai bine sa ii ascultam pe direct interesati.

    • Radu Fatu spune:

      Aveti dreptate domnule Adrian, oricine este direct interesat atunci cind se afla sub tiruri de racheta in tara lui, inclusiv dumneavoastra.
      Numai ca ministrul acesta de interne face o declaratie particulara, foarte probabil ca ii si blestema pe tragatorii de rachete. Si ?
      Care este relevanta acestui citat pe care il reproduceti aici si ce vreti sa demonstrati cu asta ?
      Asadar, Hamasul din Gaza trage rachete asupra Israelului pt ca s-a lezat la gindul de ce ar putea spune Eli Yishai ? Deci, daca este sa va luam in serios: efectul determina cauza ?!
      Si mai am o intrebare: intrucit , dupa cum bine ati demonstrat, cine cauta gaseste – cum de n-ati gasit si declaratiile lui Hanyeh (care spre deosebire de Yishai chiar conduce efectiv organizatia respectiva si trasul rachetelor) ? De Carta Hamas cum de n-ati dat ? Carta prevede explicit distrugerea Israelului ! Aceasta Carta ar face inutila orice discutie pe acest subiect, in prezent si viitor.
      Daca cumva nu o gasiti pe net ma oblig sa o postez chiar aici.

      • Prostu' satului spune:

        Deduc ca mai e doar putin si pana si postarea unui link BBC va fi considerata act de anti-semitism.
        Decat sa deschideti ridicole procese de intentie oricui posteaza ceva ce se intampla sa nu va placa, d-le Fatu, mai bine ati posta dvs. ceva care credeti ca prezinta mai bine decat BBC situatia. Eventual acel articol din Haaretz; la o cautare superficiala eu nu l-am gasit.
        Multumesc pentru articol, Theophyle. Exista multi experti pe-aici, dar eu nu ma numar printre ei, asa ca sunt recunoscator oricui ma ajuta sa inteleg mai mult fara prea mari eforturi.

      • Adrian spune:

        Declaratiile partii palestineze sunt citate fidel de catre jurnalisti. Declaratiile partii israeliene trec in cea mai mare proportie printr-un filtru ce lasa sa treaca doar ce este “political correct” astfel incat sa se creeze o imagine a unui razboi “de aparare” si ca agresiunea este DOAR din partea palestinezilor. Din punctul meu de vedere este un conflict in care agresiunea vine din partea ambelor parti.

        Articolul incepe “Răspunzând la o crestere majoră a atacurilor transfrontaliere”. Aceasta crestere majora are o cauza, chiar daca din articol nu reiese. Cu doar cateva zile inainte (4 daca nu gresesc) Israelul asasinase o importanta figura a Hamas-ului (Ahmed Jabari).

        Putem afirma ca aceasta agresiune din partea Hamas-ului ca raspuns la asasinatul din partea Israelului putea fi evitata? Probabil. Nu putem sti cu siguranta, dar dubiul exista.

        De ce a fost asasinat Ahmed Jabari? Se pare ca era coordonatorul unui proiect al Hamas-ului legat de rachetele cu raza lunga de actiune. Reiese ca Israelul avea un motiv sa il ucida. Dar cred ca si Ahmed Jabari avea un motiv ca sa dezvolte acel program.

        Daca e sa urmarim firul actiunii, vedem o alternanta de “palme” pe care cei doi actori si le dau. Se poate spune ca cel care a dat palma initiala este vinovatul. Indiferent de cine ar fi acela: Israel, Marea Britanie, SUA, Hitler, etc, este dificil sa ii introduc pe locuitorii Fasiei Gaza printre posibilii vinovati.

        Dumneavoastra domnule Radu cautati vinovati, cautati justificari pentru palma pe care o da Israelul. Probabil nu realizati ca aceasta palma o va justifica pe cea a Hamas-ului ca replica a Operatiunii Pilonul Apararii.

        Eu as prefera ca cei direct interesati / implicati sa caute solutii. Destinul palestinezilor este in mainile Israelului, doar ca acesta nu vrea sa isi asume aceasta responsabilitate, iar declaratiile precum cea citata mai sus de mine indica lipsa de vointa, lipsa de viziune si refuzul de a vedea “baricada” adversa altceva decat o tinta.

        Este usor sa critic Hamas-ul pentru ca vede Israelul doar ca pe o tinta. Este dificil sa accept ca un inalt oficial israelian se reduce la acelasi nivel si considera Gaza un poligon de tragere. Asteptarile sunt infinit mai mari din partea acestuia din urma, nu neaparat la nivel declarativ, ci in special la nivel de fapte / actiuni intreprinse pentru a neutraliza acest conflict.

  15. Tio spune:

    Theophyle, pe cind si versiunea pt adulti?
    Israelul pus, pt prima data si fara precedent, intr-o situatie MAD, se pregateste de razboi. Pe buna dreptate.
    Nu se poate duce dupa Iran cu Hamas si Hezbollah in coasta. Si nici fara sa testeze pe bune daca Cupola de Fier functioneza acceptabil. De asta a fost provovat Hamas-ul si eu cred ca urmeaza Libanul dat find numarul rezevistilor mobilizati…totul gata pina prin februarie martie…si tot pina atuinci Siria poat

  16. Tio spune:

    si tot pina atunci Siria poate fi survolata fara probleme in drum spre Iran….



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Theophyle


Theophyle

Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/). Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)