marți, martie 19, 2024

Opoziţia, în capcana discursului monocord anti-corupţie

Întors de la summitul NATO de la Bruxelles preşedintele Iohannis ne-a asiguarat că totul e în regulă, alianţa nu se destramă, iar în ceea ce ne priveşte stăm chiar mai bine ca înainte pentru că am obţinut ca un centru de comanda NATO să fie găzduit de România şi că se va acorda o atenţie sporită securităţii în zona bazinului Mării Negre. În realitate, multe dintre analizele post-summit sunt semnificativ mai pesimiste, iar în ceea e priveşte climatul de securitate din bazinul Mării Negre principala provocare o reprezintă chiar un membru NATO, Turcia, care cultivă legături strânse cu Rusia şi Iranul, puteri cu interese diametral opuse alianţei euroatlantice, şi a decis chiar să cumpere rachete din Rusia, încălcând flagrant procedurile în vigoare în interiorul alianţei.

Oricum, societatea românească, mass media, par destul de puţin preocupate de aceste evoluţii externe deşi acestea ar putea avea un impact esenţial în configurarea sferelor de influenţă de pe continent şi până la urmă asupra modelului de societate din ţară. Dar sigur, asta nu înseamna că situaţia politică din România nu e importantă. Iar în acest caz ne lovim de o problemă care a devenit una cronică, cu puţine şanse de corecţie: chiar dacă unele sondaje de opinie par să indice o erodare a PSD, e de destul de limpede că actualul dezechilibru din spaţiul politic autohton are puţine şanse de a fi atenuat semnificativ.

Unul dintre motive este cel care a rămas, cu anumite variaţii, valabil din 1990 încoace. PSD controlează extinse reţele de influenţă din administraţia centrală şi locală, din regiile autonome, din federaţiile sportive şi din tot felul de organizaţii sindicale. Celelalte partide din opoziţie, inclusiv PNL, sunt departe de a deţine astfel de resurse comparabile. Iată de ce, cu excepţia unei perioade relativ scurte în care cu ajutorul tracţiunii electorale considerabile exercitate de preşedinele de atunci, Traian Băsescu, PDL a reuşit să mai echilibreze cât de cât raportul de forţe, acest dezechilibru s-a menţinut în timp, motiv pentru care PSD e foarte greu de bătut în alegerile locale şi în cele parlamentare. E drept, la prezidenţiale, unde confruntarea e personalizată şi mai emoţională lucrurile stau diferit.

Atunci când totuşi opoziţia anti-PSD a reuşit să aibă câştig de cauză, aşa cum s-a întâmplat de pildă în 1996 sau în 2005, a fost unită, sub umbrela CDR sau a Alianţei DA. Este motivul pentru care se aud şi acum chemări la unitate, mai ales din zona societăţii civile care este în general critică şi faţă de actualul partid de guvernământ şi faţă de liderul acestuia, Liviu Dragnea. Problema este că acest deziderat este greu de realizat. Există puţine elemente de liant şi multe resentimente între formaţiunile care se opun în acest moment PSD. Chiar dacă poziţionările ideologice nu sunt neapărat foarte importante în România există unele falii greu de depăşit, între exponenţii unei stângi populiste şi oameni cu convingeri tradiţionale conservatoare. S-a văzut asta din plin la USR în cazul referendumului privind definiţia familiei. În plus, dacă PNL e un partid tipic de sistem, care la un moment dat a fost fie în alianţă cu PSD, în cadrul USL, fie într-un aranjament de susţinere parlamentară cu acelaşi partid, în perioada guvernului Tăriceanu, USR sau noua formaţiune iniţiată de Dacian Cioloş, sunt în esenţă construcţii politice care nu au constrângerile liberalilor. În ce ce priveşte PMP acesta beneficiază de tracţiune electorală de care încă se bucură Traian Băsescu, dar este şi afectat de resentimentele faţă de acesta, inclusiv în relaţia cu celelalte formaţiuni politice.

Aşa că, deocamdată, singurul liant al tuturor acestor partide rămâne aversiunea comună faţă de PSD şi mai ales faţă de Liviu Dragnea. Iar pe lângă fragmentare, absenţa unui lider cu o reală forţă electorală, categorie în care nu poate fi încadrat nici actualul preşedinte şi nici fostul premier şi comisar european Dacian Cioloş, este un handicap serios. S-a văzut şi în Parlament şi în spaţiul public că cele mai penetrante luări de poziţie împotriva guvernului le are Traian Băsescu. Însă diabolizarea sa de către foştii săi susţinători, doar în parte justificată, limitează serios capacitatea sa de a mări impactul opoziţiei. E adevărat că şi PSD are dificultăţi serioase din acest punct de vedere, nu are lideri de anvergură, dar în cazul acestuia efectul negativ este sensibil mai redus datorită formidabilei maşinării de partid de care dispune şi a tipologiei electoratului său tradiţional.

A doua mare problemă a opoziţiei este discursul monocord. Singura mare temă de atac, la care subscrie cu entuziasm şi societatea civilă, este campania împotriva corupţiei şi sprijinul total pentru DNA, instituţie considerată principalul vârf de lance pe această direcţie. Problema este că tema în cauză, care s-a aflat constant în atenţia opiniei publice timp de un deceniu şi jumătate, şi care cu doar un an şi jumătate în urmă scotea în stradă zeci de mii de oameni la ample demonstraţii anti-guvernamentale, şi-a pierdut semnificativ din tracţiune la nivelul publicului în ciuda unei intense retorici suport în mass media şi pe Facebook.

Există cel puţin două motive majore care explică de ce s-a întâmplat asta. Primul este acela că în ultimul an au apărut tot mai multe dovezi concrete ale derapajelor, abuzurilor făcute de unii procurori DNA, cu falsificare de probe sau presiuni asupra martorilor. Pe care canalele media critice faţă de DNA, în principal Antena 3 şi România TV, le-au găzduit generos. Ele au făcut asta şi în trecut, dar în timp ce atunci erau doar acuze generale acum campania a avut ca suport elemente factuale concrete, greu de trimis în derizoriu. Între timp s-a aflat în spaţiul public despre protocoalele încheiate între SRI şi structuri din sistemul de justiţie, DNA, CSM, Înalta Curte, toate greu de justificat, care au creat suspiciuni privind existenţa unor intervenţii subterane, parte a unei agende ascunse a luptei pentru putere. Am putea eventual adăuga şi un al treilea motiv: s-a instalat o anumită oboseală, un sentiment al inutilităţii tutoror acestor demersuri.

Aşa cum arată lucrurile în acest moment opoziţia pare incapabilă să iasă din capcana acestui discurs monocord atacând coaliţia PSD – ALDE pe o serie întreagă de alte subiecte pe care guvernarea este vulnerabilă, de la economie la educaţie sau la slaba performanţă în administraţie. Ar putea, de exemplu, să se ocupe de subiecte precum podul de la Mărăcineni, de la ieşirea din Buzău, care de aproape trei luni e în reparaţii făcând ca traficul pe cea mai importantă arteră de circulaţie către Moldova să devină un adevărat calvar (spre comparaţie Empire State Building din New York, înalt de 400 de metri, s-a construit într-un an de zile, cu tehnologia din anii 1930!). Acest gen de subiecte, care nu mai ţin neapărate de corupţie, sunt cele care afectează viaţa de zi cu zi a oamenilor.

De ce opoziţia rămâne aproape exclusiv cantonată pe subiectul corupţiei e greu de înţeles. O posibilă explicaţie e aceea că fiind incapabilă să-şi diversifice discursul preferă să se agaţe în continuare de cel promovat de o parte din mass media şi de societatea civilă pentru care tema corupţiei pare să rămână singurul lucru important. Numai că această încremenire în proiect are puţine şanse să modifice în vreun fel actualul peisaj electoral autohton, dominat categoric de PSD.

Articolul face parte din proiectul DemocraCE derulat de Visegrad/Insight

This article is part of the DemocraCE project organised by Visegrad/Insight

Aparut in Ziarul de Iasi

Distribuie acest articol

54 COMENTARII

  1. Coruptia este problema #1 a Romaniei. Toate celelalte lipsuri ale noastre sunt din cauza coruptiei.

    Coruptie = banii se fura in loc sa se investeasca in tara.

    Din cauza coruptiei nu se construiesc scoli, spitale, autostrazi, pentru ca banii se toaca pe alte lucruri. Odata eliberata de povara coruptiei, Romania ar construi si ar repara tot ce trebuie, daca nu s-ar deturna banii, daca n-ar mai fi corupti la conducere.

    Dar nu te pui cu gandirea patologica a romanului care nu vede legatura dintre
    bani – pierderea banilor prin coruptie – nu mai sunt bani de scoli.

    Tot din cauza coruptiei, implicit a lipsei totale de interes fata de tara „sac fara fund”, s-au ratat sute de oportunitati de obtinere a unei finantari externe sporite. Din cauza coruptiei ramanem economie periferica.

    Dar explica-i asta hipsterului infantil de Bucuresti care nu voteaza fiindca „nu-i place niciun candidat”.

    Nu stiu de ce autorul vede problema lipsei infrastructurii ca fiind separata de problema coruptiei cand lipsa infrastructurii este un simptom al coruptiei.

    • „Dar explica-i asta hipsterului infantil de Bucuresti care nu voteaza fiindca “nu-i place niciun candidat”.

      E plin de ei din pacate si prin provincie, dar eu chiar sper si cred ca perioada asta din ultimii ani i-a desteptat macar putin, si ca au inceput sa se documenteze suficient incat sa isi dea seama ca nu exista niciunde un candidat politic ideal…si ca vor merge la vot in 2019 si 2020, ca sa ne putem convinge macar ca tara asta nu e formata din 80% votanti PSD.

    • @marcel – hai să ne uităm la cazul aeroportul Berlin-Brandenburg. O fi sau n-o fi corupție? Hai să ne uităm la Nordstream (1). O fi sau n-o fi corupție?

      Nu există ”eliberată de povara corupției”, astea sunt povești cu zâne. Etatismul este însăși cauza primordială a corupției, iar a pretinde astăzi că există vreun partid capabil să mențină același etatism, dar să elibereze România de povara corupției este echivalent cu ce pretindea Ion Iliescu despre Ceaușescu în 1990, că ”a întinat nobilele idealuri ale socialismului”.

      În mod obiectiv, există un volum al economiei și o pondere a statului în acea economie. În materie de drumuri și căi ferate în România, ponderea statului este de departe mult prea mare, astfel încât și corupția va fi pe măsură. Nu se poate face antreprenoriat cu fuuncționari publici, dacă aveau astfel de înclinații nu se făceau funcționari publici.

      Special pentru dvs., o să dau din nou ca exemplu harta CFR din 1921. O găsiți pe net, vedeți ce s-a mai construit de-atunci încoace în materie de căi ferate, dacă aveți imporesia că etatismul o să funcționeze vreodată în materie de infrastrcutură.

      • @Harald

        Este cunoscut faptul ca proiectul Nord Stream nu este finantat cu bani publici (fonduri federale, europene, etc) cel putin din partea participantilor UE. Asadar, subiectul discutiilor pe marginea acestui proiect este limitat la aspectele cu tenta geopolitca.

        In ceea ce priveste esecul BER (planificat in a deveni cel mai mare si mai modern aeroport din UE) este vorba despre erori fundamentale in planificarea sistemelor de prevenire si stingere a incendiilor (multi experti in materie vorbesc despre sabotaj).

  2. Pentru ca si opozitia dispune de presonaje aproape la fel de incapabile si lipsite de viziune. Doar la USR am vazut altceva.

  3. „…cele mai penetrante luări de poziţie împotriva guvernului le are Traian Băsescu”. E o gluma, sper.
    Iata ce declaratii a facut Traian Basescu, ca sa ne lamurim cum e cu „diabolizarea ” lui, „doar in parte justificata” :) :
    « Eu susţin să graţiem abuzul în serviciu, care a devenit un instrument de punere sub control a instituţiilor politice.»
    “A luat o data o mita, acuma nu ii distrugem toata viata. Asa a fost in tranzitie. Avem nevoie de un moment zero, o gratiere larga.”
    „Femeia asta (Kovesi) trebuie arestată pe loc. Trebuie încătuşată, trimisă la beci, unde a trimis atâţia oameni nevinovati.”

  4. Fiindca opozitia agata „low hanging fruits” fara sa isi dea seama ca e de fapt vulnerabila si ea. Atat timp cat cel mai mare partid de opozitie, PNL a fost destructurat si lasat fara principalii finantatori de catre DNA ( ma refer la Blaga, Cocos, Pinalti, Udrea ) si doar o achitare l-a salvat pe Orban dpdv legal, desi asupra lui inca planeaza suspiciunile, acest subiect nu ii ajuta prea mult fiindca si asupra lor planeaza acelasi suspiciuni ca la PSD. Cu cat coboram din varf spre teritoriu, vedem ca partidele au atras acelasi tip de om: imbecil, deprofesionalizat, rapace, populist, demagog, fara scrupule, asa ca la firul ierbii diferentele dintre partidele mari nu sunt asa de mari.

    Discursul impotriva coruptiei se potriveste partidelor mici, anti-sistem, care insa si ele merg pe o cale usoara: E usor sa atragi electorat anti-sistem cat sa intri in parlament. Apoi insa, drumurile se cam ingusteaza. Ori ramai consecvent doctrinei anti-sistem si nu te aliezi cu dusmanii din sistem, ramand ghimpele talpa celorlalti, IMPOTRIVA tuturor ori te dezici de lupta anti-sistem si faci compromisuri cu partidele sistemului PENTRU proiecte comune, dar electoratul se va simti tradat.

    Pe scurt, a fi anti-ceva ( coruptie, sistem) nu duce prea departe. Aduce putina incredere pe moment, dar si aceea e cat se poate de fragila – vezi USR care si el a plecat din ceva PRO ceva, adica pro-Bucuresti si a devenic ceva IMPOTRIVA sistemului.
    Poate ar trebui sa votam partide pro-ceva. Pro scoli, pro-educatie, pro-parcari, samd.

  5. „Acest gen de subiecte, care nu mai ţin neapărate de corupţie, sunt cele care afectează viaţa de zi cu zi a oamenilor.” Evident ca tot de coruptie tin, combinata cu incompetenta, dar ca sa tii o lucrare cu anii (ani mult mai multi decit necesarul si asta e valabil mai la toate lucrarile statului) se „intimpla” in principal din cauza coruptiei.
    Pe de alta parte e adevarat, partidele de opozitie n-au oferta. Si daca la PNL nu e de mirare, preocuparile lor fiind nu mult diferite de ale psd, la USR (pmp nu e cu adevarat opozitie, iar partidul care-l are pe Ciolos in centru inca nu exista), ca la niste oameni inteligenti ce se pretind, oferta ar trebui sa apara cit mai curind (ca sa nu zic ca ar fi trebuit sa existe deja) si sa fie popularizata intens.

  6. „… deocamdată, singurul liant al tuturor acestor partide [din opozitie] rămâne aversiunea comună faţă de PSD şi mai ales faţă de Liviu Dragnea”. Ati atins un punct sensibil si deosebit de important. Intr-adevar, PSD-ALDE are o opozitie infantiloida, in sensul ca este construita aproape integral pe elemente emotionale, aproape cu nimic rational, in demersul politic. Continua, intr-o masura nejustificat de mare, conduita taranistilor „seniori” din PNT-CD, care nu puteau iesi, in discursul lor politic, din paradigma anticomunismului de tip interbelic combinat cu cel din exilul anilor ’50: vehement, vindicativ dar steril si, frecvent, ridicol.

    Criticismul la adresa PSD (si aliatii conjuncturali) se reduce la atacuri la persoana, insulte, ironii grosiere si cam atat. Nimic consistent ideologic, doctrinar, concretizabil in proiecte economice si sociale solide. Astfel, confruntata cu aceste comportamente primitive, de aproape 30 de ani, stanga partial reformata domina scena politica, inclusiv din opozitie, slabind increderea populatiei educate intr-o reala democratie.

    • Subscriu.

      Partea si mai urata e legata de pulverizarea stangii romanesti ca urmare a impotentei politice a tuturor fortelor ce doresc sa conduca statul. Observati ca nu spun „partide politice”. Nu spun asa pentru ca partide politice nu exista, ci doar niste triburi organizate in jurul unor bulibase care se caftesc intre ele pentru a pune botu si laba pe ciolan. Vocabularul e grosier pentru a sublinia de fapt inexistenta luptei poilitice, inlocuirea sa cu o continua „ciomageala”

      Fara concurenta nu exista progres. Valabil si in politica.

      Toate partidele actuale pierd electorat fix pentru ca nu concureaza de fapt intre ele ci se contrazic pe tema luptei cu coruptia. Contrazicerea nu-i concurenta.

      Absenta de la vot a penalizat aceasta derobare de la rolul de partid politic al triburilor respective. Populatia (asa cum o critica unii) a avansat mai rapid decat liderii triburilor.

      Oamenii asteapta o oferta politica reala. In primul rand una liberala de dreapta, asumata clar, vocal si explicit, pe intelesul tuturor. O politica reala, fundamentata ideologic nu pe bazaconii, infantilisme si orgoliului celui care nu stie nimic, dar se crede „inovator politic”.

      ===

      Prin absenta de la vot, populatia constienta de necesitatea politicii reale intr-o democratie penalizeaza populatia inconstienta si liderii de triburi. Asteapta o oferta clara, daca nu va exista, aceasta parte constienta a populatie va adauga un supliment de pedeapsa de 4 ani.

      Sa nu credeti ca toate astea profita in vreun fel chiar si coruptilor. Acestia, din pacate, nu sunt canalii, ci doar lichele. Nu au anvergura, nu fura constructiv.

      Casele uriase, amsinilie, banii prin banci si proprietatile in strainatete nu fac doua cepe degerate. La ce folosesc 20 milioane de euro daca nu te poti folosi deloc de ei? La ce foloseste o vila uriasa in care nu sta nimeni? La ce foloseste averea unor parinti ai caror copiii ajung niste ratati? De-asta spun ca sunt niste lichele toti papagalii astia caraghiosi.

      O canalie merita respectul tuturor, e un geniu al penalului, adica se foloseste de slabiciuni pentru a construi, pentru a deschide o societate comerciala, pentru caritate, pentru un fond de investitii sau ce doriti Dvs.

      Lichelele sunt – doar atat – lichele.

      Dar nu vor disparea doar prin „lupta cu coruptia”. Coruptia se adapteaza, tovarasi, coruptia nu moare ci se transforma. Justita castiga doar batalii, niciodata razboiul. Razboiul il castiga cine stie ce vrea.

  7. lasa ca e bine asa sa o tina in continuare cu anticoruptia iar PSD si ALDE vor mai guverna 4 ani. Opozitia merita sa piarda alegerile

  8. Diversiunea consta in disputa asupra efectelor, cauzele ramanand in ceata la nivelul sociatatii. Toate fortele politice se intrec in promisiuni ca vor face, drege si da norodului, nicio oferta de libertatea de a-si face fiecare ceea ce poate din ce-si doreste. Astfel se explica existenta unei singure teme majore care-i comuna tuturor doritorilor de facere de bine cu caracter obligatoriu si neconditionat. Precum la balamuc.

  9. nu articol scris cu vădită intenție manipulatorie. Se dorește ca să se identifice lupta anti-corupție cu ”frâna” care apasă asupra rotației cadrelor politice. Altfel spus, gargara anti-corupție să înceteze, altele sunt problemele României.
    Nu, d-le Lăzescu, corupția este principala problemă a oricărui stat captiv, cum este și România. De aceea nu se repară podul de la Mărăcineni, care lasă Moldova în aceeași stare de subdezvoltare. De aceea n-avem autostradă spre Moldova, peste Carpați, și oriunde vreți în România.
    Preluarea discursului antenist-retevist nu vă face cinste, d-le Lăzescu: probleme punctuale nu înseamnă probleme de sistem, iar protocoalele încheiate de principalele instituții ale statului pentru a lupta împotriva inamicului nr. 1 definit ca atare de către CSAT sunt cât de poate de ușor de justificat. O țară cangrnată de corupție nu se poate curăța altfel, decât prin cooperarea tuturor instituțiilor de forță. Altfel, avem un stat pesedizat pe veci.

    • Autorul a spus ca nu se poate castiga lupta politica doar cu discursul anti-coruptie. Ceea ce mie cel putin mi se pare cat se poate de evident.

      Cel putin din simplul motiv ca un astfel de discurs nu va convinge pe cei care nu au venit la vot. Iar plimbarea eletoratului care vine la vot intre partidele actualei opozii e plimbarea banilor dintr-un buzunar in altul. Nu se inmultesc :-)

  10. Un text bun, atunci când constată slăbiciunile structurale și de discurs ale opoziției (incapacitatea unificării și discursul anemic), dar care, din nefericire își întemeiază argumentația pe fake news, preluând minciunile propagandei penalilor.

    – ”…au apărut tot mai multe dovezi concrete ale derapajelor, abuzurilor făcute de unii procurori DNA, cu falsificare de probe sau presiuni asupra martorilor.”
    – ”…în timp ce atunci erau doar acuze generale acum campania a avut ca suport elemente factuale concrete, greu de trimis în derizoriu.”

    Tocmai că dovezi concrete nu există, ci doar bombardamentul de black PR și Kompromat al canalelor citate în text (A2, RTV, dar și EvZ, plus site-urile angajaților de la aceste canale). Nu există nici o probă falsificată de procurori, iar ”presiunile” au fost făcute asupra unor făptași, spre a-i transforma în martori – procedeu clasic și universal al anchetelor penale, mai ales în dosarele de crimă organizată.

    Atacurile publice furibunde și imunde asupra anchetatorilor tocmai din partea anchetaților (spre ex. fam. Cosma) nu pot fi primite din principiu, necum în detaliu. Orice anchetat penal cu posibilități (spre ex. dl. Adamescu jr., actualmente arestat din ordinul justiției Majestății sale) își îngăduie să murdărească Justiția după bunul plac, iar asta în România se numește presă liberă.

    – ”…s-a aflat în spaţiul public despre protocoalele încheiate între SRI şi structuri din sistemul de justiţie, DNA, CSM, Înalta Curte, toate greu de justificat, care au creat suspiciuni privind existenţa unor intervenţii subterane, parte a unei agende ascunse a luptei pentru putere.”

    Convențiile (”protocoale”) dintre instituțiile statului, încheiate strict în baza legii, creează tocmai acel cadru concret și legal de colaborare instituțională. În lipsa unor astfel de convenții inter-instituționale, colaborarea dintre instituții riscă să devină netransparentă, dezorganizată și chiar arbitrară. Astfel de convenții sunt de salutat și ele arată maturitatea statului de drept.

    Este o performanță de top a aparatului de propagandă pro-penală, că a reușit să demonizeze legalitatea, transformând în ochii publicului convenții perfect legitime și necesare în înțelegeri ilicite și sulfuroase. Este ca și când niște convenții de colaborare dintre Salvare, Pompieri și Poliție ar fi transformate în protocoale ticăloase menite să conspire la viața și avuția ”popolului suveran”. Nici alegerea termenilor nu este inocentă – ”Protocoale” pot evoca subreptice pe cele ”ale Sionului” …

    Rețelele de crimă organizată știu foarte bine că, doar cu sprijinul mijloacelor tehnice specifice serviciilor de informații, anchetatorii le pot veni de hac. De-aici și munca de delegitimare și diabolizare a ”protocoalelor”, pentru a lipsi procurorii de informații cu adevărat utile pentru marile dosare de corupție.

    Din mare nefericire, victimele campaniei de propagandă împotriva anti-corupției nu sunt doar cei din categoriile mai puțin educate și informate, ci și persoane de bună credință și educație, care, din varii motive, pot sucomba sub ciocanul pneumatic al black PR.

      • Cunosc oameni de calitate care s-au predat propagandei însușindu-și – contra oricărei rațiuni – ”argumentele” acesteia.
        Dacă este suficient de violentă și insistentă, propaganda devine condiționare, generând un nivel de tensiune căreia unii nu-i mai pot face față. De silă, lehamite, oboseală, cedezi. Zici ca ei. Ca cel torturat cu privarea de somn, care face orice numai să fie lăsat să doarmă.
        Ca să cedezi, e suficient să fii o leacă mai slab de înger, nu-i nevoie să fii și rău intenționat.
        Morala cere condiție fizică.

        • Au incercat si altii : MKUltra. Nu a mers.

          Este insa adevarat ca daca vrfei sa crezi ceva, vei crede, impotriva oricarei evidente.

          Cauza unui astfel de comportament se cere evident analizata si actionat in consecinta. Afirmarea contrariului nu duce la nimic, nu poti convinge prin argumente ceva ce s-a format in absenta lor. :-).

          In plus, oameniii vor ce vor sa vada. Un exemplu este chiar acest articol, a carui tema nu este coruptia, ci discursul politic de opozitie.

          A clatina convingerea adeversarului nu are treaba cu argumentele, dupa cum formarea unei atitudini nu este si nu poate fi nici exclusiv rezultatul propagandei negre.

          Convingerile sunt clatinate miscand picioarele podului, nu tot podul dintr-o data.

          Cultura, eruditia, sunt necesare pentru a rezista propagandei negre, dar nu sunt suficiente. As indrazni insa sa spun ca e foarte greu de deosebit cultura si eruditia adevarata de impostura si mimare, de aici si impresia bizara ca oameni de cultura cad victima propagandei negre. Este destul de probabil ca pur si simplu nu e vorba despre oameni de cultura, ci despre mimetici, impostori sau persoane categorisite asa eronat.

          • ”…nu poti convinge prin argumente ceva ce s-a format in absenta lor. :-).” – cel mai bun aforism citit de multă vreme

            ”…acest articol, a carui tema nu este coruptia, ci discursul politic de opozitie.” – cu ocaziunea veștejirii discursului vid și nesemnificativ al opozițiunii, dl. autor reia și răspândește poncifuri infecte ale propagandei pro-corupție; dacă nici asta n-o fi despre corupție … !?

            ”Cultura, eruditia, sunt necesare pentru a rezista propagandei negre, dar nu sunt suficiente. As indrazni insa sa spun ca e foarte greu de deosebit cultura si eruditia adevarata de impostura si mimare, de aici si impresia bizara ca oameni de cultura cad victima propagandei negre. Este destul de probabil ca pur si simplu nu e vorba despre oameni de cultura, ci despre mimetici, impostori sau persoane categorisite asa eronat.” – veți fi având și Dumneavoastră dreptate

            În rest, vă citesc de fiecare dată cu meritată atenție comentariile

            • Se spune ca lucrurile cele mai simple sunt de obicei si adevarate.

              Daca pui lupul cioban la oi, va hali mioarele. Orice lup va face asta. Cu exceptia, evident, a celui care inca nu a fost pus cioban la oi, dar urmeaza. Le va manca si el atunci, cu toate ca pana cand sa fie cioban trecea drept vegetarian convins.

  11. Autorul greseste grav in aprecierea situatiei.
    1. Mafia psd si alde beneficiaza de un mecanism performant de manipulare si intoxicare.
    Nu poate sa apara o persoana cinstita, corecta, competenta, incoruptibila, nesantajabila, fara ca mafia sa nu-i puna in circa tot felul de acuzatii. Printr-un sprijin mediatic masiv, toate acuzatiile sunt amplificate, hiperbolizate.
    2. Nu exista derapaje si abuzuri ale procurorilor DNA, nu exista falsificare de probe sau presiuni asupra martorilor. Acestea sunt minciunile, calomniile, dezinformarile si intoxicarile mafiei psd si alde, reluate pe zeci de voci. Toti infractorii si slugile lor au inceput sa se vaite ca procurorii au facut abuzuri, ca i-au pus sa faca denunturi, ca le-au falsificat probele. Toate sunt minciuni sfruntate, sustinute de niste judecatori corupti, aflati in slujba mafiei psd si alde, care au achitat niste infractori din psd, in ciuda probelor zdrobitoare prezentate de procurori, sau au cerut rejudecarea proceselor din motive aberante, precum si de inspectori judiciari corupti, aflati tot in solda mafiei, care s-au prefacut ca ii cred pe infractori si i-au anchetat pe procurori.
    3. Opoziţia rămâne aproape exclusiv cantonată pe subiectul corupţiei pentru ca aceasta este cheia de bolta, care sustine mafia psd si alde.
    Daca anumiti judecatori si-ar fi facut datoria si i-ar fi trimis in puscarie pe marii corupti si marii infractori, care au devalizat tara, daca le-ar fi confiscat integral averile, astazi nu ar mai fi avut cine sa finanteze si sa organizeze indobitocirea electoratului, nu ar mai fi avut cine sa finantele si sa organizeze fraudarea alegerilor, nu ar mai fi avut cine sa puna presiune pe procurori si pe judecatori.

    • 4. Lupta anticoruptie s-a desfasurat bine, dar s-a impotmolit, atunci cind mafia si-a infiltrat oameni in justitie, in CNA, in parlament, in guvern, la Avocatul Poporului.
      Era foarte corect ca SRI sa colaboreze strins cu DNA.
      SRI-ul culegea informatii despre persoanele care desfasurau activitati ilegale, transmiteau probele procurorilor, acestia verificau informatiile, culegeau si alde probe, iar daca probele se dovedeau solide, ii trimiteau pe infractori in judecata.
      In toate tarile, Serviciile Secrete colaboreaza cu procurorii. Protocoalele au fost desecretizate. A putut vedea toata lumea ca nu contineau absolut nimic anormal, absolut nimic ilegal, absolut nimic neconstitutional. Protocoalele erau documente tehnice privind colaborarea dintre institutiile statului in vederea sincronizarii lupei impotriva infractorilor.

    • Eu cred ca poate fi prostit numai cine se lasa prostit.

      Sa fim seriosi, unele mesaje lansate pe la diverse posturi TV sunt imposibil de crezut daca mai ai macar 2 neuroni in creier.

      Nu uitati insa un lucru dur: cei tineri nu se uita la TV. Iar scolile de manipulare atat cele interne cat si cele externe sunt in majoritate formate si conduse de batrani.

      • Cine vine la vot?

        Batranii!
        Tinerii stau la o tigara, o bere – pe terasa – asta daca nu gonesc cu bicla/motorul/masina!

        Cat despre potentialul tinerilor de a analiza, in marea lor majoritate, nuvorbesc despre varfuri. uitati-va la rezultatele de la evaluarea nationala si la cele de la bac ca sa vedeti adevaratul potential al junimii romanesti – niste junici, in marea lor majoritate, ma repet, domnule si cam atat!

        • Batranii, imi cer scuze. isi sfarsesc si ei viata. E un bazin electoral in scadere.

          Rezultatele la Bac evalueaza practic exclusiv eruditia, performantele academice ale tinerilor. Este deja arhicunoscut in lume ca in Romania evaluarea (Nationala si Bac) nu are a face cu realitatea.

          Capacitatea de analiza a tinerilor este mult mai mare decat pare. Doar ca oamenii vor ca tinerii sa ajunga la concluziile pe care ei le vor, nu la cele la care viata lor ii indreptateste sa ajunga.

          Un partid care sa tina seama de aceste realitati ar lua peste 1 milion de voturi de la acestia, adica de la cei care de obicei nu se prezinta la vot. Pentru ca tinerii doresc sa fie convinsi de sensul votului lor, de relevanta pentru viata lor si nu de fantasmagorii politicianiste.

          Tinerii au intotdeuna la indemana plecarea in alte tari. Daca oferta politica va fi aceeasi ca la ultimele alegeri, nu se vor prezenta la vot. Si pe buna dreptate. Aducerea la putere a unui partid de stanga intr-un stat socialist poate sa se petreaca si fara ei. Daca nu le convine, pleaca si gata. Si cine i-a facut sa plece nu are dreptul sa ii condamne pentru ca pleaca.

          Practic, la repetarea situatiei de la ultimele alegeri nu ar avea de unde alege si bazaconia aia ca „trebuie sa iti faci datoria si sa alegi ceva, ce e cel mai aproape de dorintle tale” nu tine.

          Nu tine, pentru ca asa ceva merge cand ai un spectru politic complet si evident ca e imposibil sa nu te apropii de una din ideologii. Dar cand ai numai si numai partide de stanga, aceasta strategie a „voteaza ce er mai aproape de ce vrei” devine inoperanta.

    • 4. Lupta anticoruptie s-a desfasurat bine, dar s-a impotmolit, atunci cind mafia si-a infiltrat oameni in justitie, in CNA, in parlament, in guvern, la Avocatul Poporului.
      Era foarte corect ca SRI sa colaboreze strins cu DNA.
      SRI-ul culegea informatii despre persoanele care desfasurau activitati ilegale, transmiteau probele procurorilor, acestia verificau informatiile, culegeau si alte probe, iar daca probele se dovedeau solide, ii trimiteau pe infractori in judecata.
      In toate tarile, Serviciile Secrete colaboreaza cu procurorii. Protocoalele au fost desecretizate. A putut vedea toata lumea ca nu contineau absolut nimic anormal, absolut nimic ilegal, absolut nimic neconstitutional. Protocoalele erau documente tehnice privind colaborarea dintre institutiile statului in vederea sincronizarii luptei impotriva infractorilor.

  12. Doua lucruri m-au deranjat extrem de tare:

    1. Nu exista probe falsificate – trebuie sa scoatem din cap si sa ratam orice scriere pe undeva ca probele se falsifica – este ceva extrem de grav si nu pot tolera astfel de, ma scuzati, aberatii in scris sau verbale. „Nu există nicio încheiere că vreun procuror a falsificat probele, nu există nicio probă că procurorii au falsificat transcrierile”, a spus Kovesi.

    Nu a existat nici o situatie in care probele sa fie falsificate – au fost inregistrari gresit transcrise dar ele au fost indreptate si aceste modificari au fost consemnate in scris.Nici un fals.

    Da, este absolut normal sa pui presiune pe martor.
    Marotrii nu sunt in relaxare cu procurorii sau in instanta. Intrebati-l pe Dragnea sau Nastase – oo.
    In acelasti timp este obligatia procurorului sau a judecatorului de a verifica si/sau proba cele afirmate de martor. Sigur ca un martor poate spune prostii si fara sa fie sub presiune si deci cu si fara presiune afirmatile/declaratiile trebuiesc verificate si probate.

    2. cazul contractelor de colaborare.
    Este normal si firesc sa existe colaborari intre institutiile statului si este cel mai bine/ recomandat, as spune eu, ca aceste colaborari sa fie consemnate intr-o forma scrisa pentru a elimina orice forma de abuz sau de partinire de exemplu pentru ldansul de la putere NU dar pentru fraierul din colt DA. Contractul este o lege intre doua parti, dar legea aceasta se pune reglementarilor legale in vigoare si nu cred ca a fost vreo incalcare a unei prevederi legale.

    Aceste contracte ar trebui sa fie o normalitate in viata noastra de zi de zi – asigura transparenta, desi ele sunt confidentiale, operarea unitara indiferent de speta la care se face referire si, nu in ultimul rand, o punere in comun a resurselor in sensul valorificarii surselor existente. Si altii practica astfel de contracte – no big deal.

    O sa mai revin

    • @eu****** – dacă n-ar rezulta din comentariu că vă referiți la un stat polițienesc, aș fi fost gata să cred că vă referiți la Rusia lui Putin. ”Contracte de colaborare”, nu-i așa? :)

      • mda, si eu ma cam mir de eu****, in fond, separatia jurisdictionala face parte din mult-invocatele checks and balances, dar noi folosim termenul cand si cum, si mai ales in interpretarea care ne convine. Asteptam cu nerabdare publicarea protocoalelor intr NSA si FBI, dint transparenta nascute, dar secrete.

  13. Ar trebui sa stim ce s-a intamplat cu Crin Antonescu. Omul asta e cheia folosita de PSD pentru a prelua puterea absoluta in Romania. Cariera lui, extrem de ciudata, ar trebui analizata cu atentie. Monopolul politic al PSD este un pericol la adresa democratiei romanesti. Daca mai dureaza, daca starea de haos si coruptie generalizata continua, ne paste dictatura. Cand va veni cu promisiunea de a repune lucrurile in ordine, va fi acceptata cu entuziasm de populatie (vezi Rusia)..

    • N-ar fi mai bine sa fie lasata treaba asta pentru istorici? Mai conteaza acum? Sa fiu bine inteles, putin imi pasa de adormit, dar sunt cestiuni mai presante, zic eu.

  14. PNL si USR sunt partide slabe. Electoratul lor este extrem de redus, dar nici nu isi asuma mai multa reprezentativitate. Practic USR e un fel de partid al bautorilor de bere ceva mai evoluat decat partidul polonez din anii ’90. PNL este formal pe undeva prin centru dreapta, dar prin afinitatile lui cu PSD este un partid de stanga. Practic toate partidele din tara sunt de stanga, si nu exista nici unul de dreapta. Se bate PSD, partrid de stanga cleptocratic si comunistoid cu PNL-ul lui Blaga-Orban, de stanga „progresist”. Iar USR este foarte cantonat pe niste teme mici si pe protectia unor minoritati. Tot minoritatile (cleptocratice) le reprezinta si PSD-ALDE, care stau la guvernare cu 3 milioane si jumatate de voturi. Iar grosul populatiei, buna sau rea cum o fi, este sistematic ignorata. Ii fericim pe homosexuali cu casatorii legale, dar familiile cu copii de intretinut sunt lasate sa se descurce cum pot si asa mai departe. In regimul lui Dragnea nu mai ai voie sa vorbesti de penali, asa cum in regimul corectilor politici te vor da afara din serviciu daca spui ca un imigrant ti-a violat nevasta si altul ti-a furat masina din fata blocului. Cand se lupta niste politicieni minoritari cu alti politicieni minoritari, si toti vin din stanga marxista ori neomarxista, praful se alege de tara si natie. Si de fapt asta se si doreste.

    • Nimeni nu doreste prabusirea Romaniei. Nu exista nici un interes in asta, al nimanui. O tara vai mama ei nu e o piata pentru nimeni. O tara fara educatie nu poate fi piata de consum.

      In interior – la fel. Nimeni nu vrea ca noi sa fim ultima gaina. De ce ar vrfea asa ceva? Intr-o tara prabusita nu are nici un sens averea, ce sa faci cu ea? Sa pleci in alte tari cu ea? Ce sens are asta?

      Nu vad prin urmare nici o forta malefica doritoare de prabusirea Romaniei, dupa cum nu vad nici traditiei dacopate vreun merit.

      Dupa parerea mea, este mult mai simplu: resursele acumulate + imprumutate = bunastare generala fara efort.

      Cand aceste resurse vor scadea, va scadea si bunastarea. Si, dupa ce vom trece prin fazele necazului, vom fi si in situatia de a cladi o economie de piata functionala, in care educatia va fi si ea parte a societatii reglementate de un stat liberal.

      Ori, sunt 2 alternative pentru asa ceva:

      1) Sa asteptam dezastrul cu rabdare si speranta

      b) Sa demaram, prin ceea ce face si spune fiecare, creatia statului liberal – nu se face singur si, mai ales, este nevoie sa fie constientizat acest obiectiv.

      Nuj stiu altii cum sunt, dar eu refuz sa ma alatur Corului Jelaniei Nationale. Fiecare poate face ceva in dreptul sau, fiecarfe poate schimba.

      Dalai Lama spunea ca daca ai impresia ca un lucru minuscul nu poate schimba nimic, nu ai decat sa incerci sa dormi o noapte in camera cu un tantar :-)

  15. Orbire selectiva in cazul unor comentarii de mai sus.

    Autorul nu vorbeste despre inutilitatea luptei impotriva coruptiei si nici despre Justitie ca atare.

    Dar atat de mare e automatismul unora, inclusiv a unor lideri de opinie respectati, incat la citirea cuvantului „coruptie” tot textul de pe langa el e denaturat,

    Autorul spune clar si simplu ca simpla lupta impotriva coruptiei si concentrarea intregului discurs politic pe aceasta tema nu poate castiga alegerile.

    Si sunt perfect de acord cu acest lucru. Am spus si eu la fel, in registrul general al necesiatii unui spectru politic complet in Romania.

    ===

    Nu sunt insa de acord cu ideea „unificarii opozitiei”. Cred ca este una perdanta, pentru ca sterge deosebirile dintre fortele politice si elimina orice posibilitate de ideologizare a politicii romanesi.

    Ori, in lipsa amprentei ideologice si in lipsa unui obiectiv care sa vizeze transformarea statului socialist in stat liberal, fortele care se impotrivesc PSD-ului au toate sansele sa ii ia pur si simplu locul.

    Sau, in gama simplista – vor fi inlocuiti niste corupti cu altii. Fat-Frumos exista doar in basme. Omul e o fiinta lacoma si nu devine altruista si dezinteresata daca ii pui un tricou pe care scrie USR sau PNL sau PMP sau mai stiu eu ce. Nu dupa moralitatea conducatorilor se pot vota partidele, pentru ca fara exceptie in istorie si in lume conducatorii partidelor sunt oameni (!) adica lacomi si prin urmare coruptibili.

    In opinia mea, subdezvoltarea Romanei nu este generata de un partid anume. Ci de lipsa obiectivelor constructive ale politicii romanesti (daca imi permiteti licenta) si de lipsa „jenarii reciproce”.

    Cei care nu au votat au avut de fapt dreptate. Cum altfel ati fi vrut domniile voastrea ca o parte a populatiei care doreste un stat liberal, o economie diversificta, piata functionala si favorabila antreprizei indivuduale sa transmita acest mesaj mai mult decat clar?!

    Votand partde de stanga (ca numai din astea sunt in Ro) care ii trag inainte cu ceea ce ar trebui sa faca statul, cand in realitate in aceasta perioada istorica problema este sa fie scos statul din domeniile si locurile unde nu are ce cauta intr-o economie de piata?!

    Alegerile nu se castiga si nici nu se pierd in campanie. Si nici cu jocuri de doi bani, care nu prind la o parte totusi insemnata a populatiei. Petnru ca nu sunt toti romanii spalati pe creier si nici tampiti de-a binelea.

    O fi coruptia interesanta si evident trebuie eradcata, dar daca statul ramane asta cum e – socalisit de-a binelea (adica un fel de comunist mai rabdator, a nu se confudna cu capitalismul social sau cum vreti s ii spuneti), nu are chiar nici o importanta.

    ===

    Daca nu li se va oferi posibilitatea de a vota un partid liberal de drepata (nu vorbesc in nici un caz despre stangistul PNL de astazi si nici despre nimic-ideologicul USR sau cetosul PMP), nu vor veni la vot. Si pe buna dreptate.

    Mai sunt doar doi ani. Foarte putin. PNL se lupta el cu el, PMP e pierdut undeva, USR agita drapele, PSD se lupta cu justitia, Ciolos doarme. Vreau si eu sa vad ce om intregla minte ar alege dintre toate caricaturile astea? Doar de dragul de a nu mai vedea PSD la putere?!

    • Da – uneori alegi ceva care este mai aproape de ceea ce crezi, nu tocmai ceea ce ai vrea pentru ca o victorie mica de etapa poate sa asigure un pas mai mare in viitor.

      Merita sa mergi la vot!

      Sustin ca exprimare opiniilor printr-un vot este absolut necesara si cei care nu vin la vot ma intreb de ce mai comenteaza pe urma?

      Daca nu iti place ceea ce este – incearca sa faci ceva!
      Cere sa fie mai curatun anume partid, de exemplu PNL-ul – lupta pentru chestia asta – sau incearca sa faci un partid nou.

      DOi ani este extrem de putin pentru modificari semnificative pe plan politic.

      Personal cred ca partidul domnului Ciolos va castiga multe voturi – pentru ca intai urmeaza alegerile pentru parlamentul european si miza este FARA P$D cu OAMENI VALOROSI la BRUXELLES – oare se poate? Apreciez ca DA.

      Dupa alegerile din mai 2019 vom vedea o schimbare de forte pe plan politic in RO, poate pana in toamna-iarna lui 2019. Asa cred si astept sa vad daca chiar se va intampla.

      Domnul Ciolos este un lider – paote sa fie locomotiva de care are nevoie RO.

      • Eu spun ca exista un motiv cat se poate de indreptatit de a nu veni la vot: acela de a transmite astfel nevoia unui partid politic anume.

        A continua sa votezi „ce e mai aproape” de ceea ce crezi perpetueaza starea de fapt, nu o imbunatateste.

        Prin acest mecansims pervers orice partid va veni la putere se va comporta ca si cele din alianta de acum. Cu nuante si cu un oarecare timp pana la capturarea statului, dar tot acolo va ajunge.

        Acest lucru ma face sa cred ca oamenii vor veni la vot cand va fi clar ca asa ceva nu se mai poate intampla. Adica pe o agenda unui partid cu adevarat politic, care in mod clar va viza un nou tip de stat si o economie de piata libera si diversificata, bazate pe o ideologie solida, asumata si – mai ales – transpusa intr-un program simplu, puternic, care incape pe 2 x A4.

        • sunt de acord ca poate nu gasesti la vot ceea ce it doresti.

          dupa parerea mea sunt doua modlalitati 2 variante cand esti confruntat cu un dezastru in ziua alegerilor::
          1. nu mergi la vot
          2. mergi la vot si iti anulezi votul pentru ca nu iti place nimic

          Am exclus varianta de a vota raul cel mai mic.

          Sigur ca este ceva mai mult pentru ca vezi cu cel putin 1-2 ani inainte inca cred ca mai poti sa faci ceva:
          1. implicarea in curatarea unui partid care este aproape de doctrina agreata in speranta ca…
          2. poti sa te implici in dezvoltare unei miscari/partid care sa iti aduca oarecum satisfacite
          3. se pregatesti si participi in alegeri ca si candidat

          deci sunt optiuni si optiuni…
          desigur cea mai facila este sa nu mergi la vot, dar iesirea din comfortul zilnic poate aduce oarece satisfactii si poate produce efectele care sunt asteptate – poate suna oarecum idealist…

          • Eu doar mi-am expus argumentele in favoarea citirii mesajului electoral al absenteismului de la alegerile trecute dincolo de dificil-de-fructificata amaraciune ca nu s-a intamplat cum ar fi trebuit sa se intample :-)

  16. Podul de la Maracinei, alte sute de poduri si podete, scoli, sosele, autostrazi si spitale, toate sunt aiurea din cauza corupiei.
    Coruptia este cauza tuturor relelor din Romania. E adevarat ca si prostia, dar ea n-ar capata forta pe care o are, daca nu ar fi ajutata de coruptie…
    Combaterea ei nu este doar tema care salveaza discursul opozitiei. Este o cauza, trebuie sa fie un proiect esential. Nu doar din motivul ca aceaia ce sunt la butoane jucand necinstit ne tin in innapoiere, dar a poluat intreaga societate, a impregnat constiinta si existenta romanilor inca din comunism, cand bietii oameni stiau ca pentru a obtine o autorizatie, pentru a merge la doctor, chiar si pentru a-ti ajuta copilul sa invete, trebuia sa dea spaga. Iar societatea post-revolutie nu a oprit fenomenul, l-a amplificat.
    Din acest motiv, desfiintarea coruptiei este o necesitate vitala. Este atat de importanta, incat cred ca ar putea fi fi cea tema centrala dedicata Centenarul
    De fapt, gruparea coruptilor a fost, ca de obicei, mai rapida A avut tupeul sa propuna ca Centenarului sa-i fie dedicata amnistia generala, ca semn de impacare a natiunii. Halal impacare, intre calau si victima!
    Daca s-ar fi gandit ca asta ar insemna in primul rand recunoasterea si renuntarea totala la pacat si la consecintele lui concrete, poate ca era de luat in seama. Dar nu e decat inca o mostra din uriasa lor nerusinare.

  17. Fără mare effort, se poate observa că socialmente corupția reprezintă o deosebit de mare amenințare la adresa securității. Or, în România nu doar că există corupție, dar ea face parte din arhitectura relațiilor structurale ale regimului cleptocratic instaurat în 1989 și consolidat de-a lungul anilor. Atât timp cât dimensiunea sa este ignorată de autor, concluziile analizei nu pot fi decât eronate. România este statul în care se legiferează pentru protejarea celor care extrag permanent resurse din averea publică în folosul privat al oligarhilor și care are la conducerea sa persoane cu grave probleme juridice. Ineficiența proceselor economice în regimurile cleptocratice face ca guvernările de acest tip să fie ele însele cea mai gravă problemă cu care se cconfruntă statele respective.

  18. Autorul nu a scos coruptia din discutie. Nu a spus ca nu e importanta. A spus ca pe unii nu ii impresioneaza acest subiect, pentru ca pe la ei rezultatele luptei anticoruptie sunt (spre) zero. (Sunt multe astfel e locuri in tara, atat la orase, cat si la sate, dar intelectualii rafinati nu le stiu, pentru ca nu au treaba cu oamenii de rand.) Autorul spune ca se poate critica PSDul si din alte pdv, de ex. esecurile la poduri, sosele, etc. Oricum, tot la coruptie se ajunge, dar nu incepand cu latura sa teoretica, ci abordand mai intai efectele sale practice. La nivelul practicat de PSD, putorosenia, lipsa de initiativa, balabaneala administrativa, sunt tot manifestari de coruptie.
    De ce sa ne suparam ca Nea Caisa nu vede coruptia morala a PSD in legile justitiei, daca noi nu vedem coruptia morala a PSD in incapacitatea totala de a gospodari ceva, orice, pe lumea asta?

    • In sfarsit cineva care a citit articolul inainte de a-l comenta. Si l-a mai si inteles.

      M-as fi bucurat si eu sa comentez articolul, nu sa fiu nevoit sa vorbesc aiurea in tramvai despre coruptie.

      ===

      Opozitia actuala, dupa mine, are rolul ingrat de a aduce discursul de dreapta (liberal in sens euroepan) pe scena si de a stabili formarea statului liberal ca obiectiv politic principal al discursului de dreapta.

      Acest lucru nu exclude, evident, lupta cu coruptia.

      Doar ca statul socialist a generat coruptia si o va transfera oricarui partid la putere, altfel nu se poate, este o organizare structurala asta.

      Partidul lui Ciolos este intr-adevar singurul plastat bine pentru asa ceva:
      – are perspective de a intra in Parlament
      – are o locomitoiva buna – Ciolos- care poate fi oricand Prim-ministru, fara insa sa acapareze partidul
      – are avantajul pozitiei secunde in ciclism
      – este suficient de mic pentru a nu esua in nesfarsite dezbateri interne

      Dar, dupa mine, mai are 2 puncte de rezolvat:

      a) constructia ideologica a unei drepte liberale (in sens european), pentru ca este imposibil de copiat si imposibil de mimat (electoratul lui Ciolos este prea sofisticat ca sa nu fuga cu 120 la ora pe autostrazile patriei daca isi da seama ca aree in fata un copy-paste obosit)
      afirmarea pozitiei ideologice clare

      b) afirmarea acestei pozitii sau mai pe larg, derularea propagandei de partid

      Dupa mine, nu i se poate cere lui Ciolos o constructie poltica, nu este omul pentru asa ceva. Este un prim ministru forte bun si cu exceptia lobotomizatilor (irecuperabili), toata lumea are incredere in el (chiar si adversarii as indrazni sa spun).

      Constructia unei drepte liberale romanesti (in acceptiune europeana) este una extrem de dificila: noi nu avem economisti de anvergura pentru asa ceva, nu avem o scoala politica solida si nici grupuri cetatenesti de tip think-tank.

      Va trebui sa se multumeasca cu ce exista. Dar, sa fim seriosi, nici Valcov nu pare a fi candidat la premiul Nobel pentru economie.

      Autorul (bietul de el) face de fapt, dupa mine, un apel la aducerea in dezbatere a altor subiecte. Nu spune ca ar trebui sa inceteze sau sa scada lupta anticoruptie.

  19. Pe subiect

    este de discutam despre MAREA CORUPTIE pentru ca acolo sta raul cel mare.

    Pana nu o sa vad si nu o sa aud prea curand cum politicienii, marii corupti, isi regreta faptele o sa tot vreau sa tot vad imagini la TV-ni cu politicieni incatusati.

    Da, romanului ii trebuie multe exemple ca sa prinda curaj si sa spuna ca uite domnule si ala cu fularul, care era mare si tare, si ala cu mustata si chair si aia blonda, care era mare diva, toti au ajuns la racoare.

    Pentru a inceta spectacolul mediatic este necesar, dpmdv, sa vina 2 -3 politicieni spasiti, cu lacrimi in ochi, si sa spuna ca isi regreta faptel.

    Pana atunci: The show must GO ON!

    Prosperitatea – care ar putea sa fie o alta tema extrem de generoasa pentru opozite- se opreste in coruptie pentru ca:

    1. cine poate sa demareze o afacere si sa o consolideze cand politicienii si gansterii stau sa iti fure afacerea, sa te incarce in obligatii, sa nu iti plateasca la timp serviciile/ produsele pe care le-ai oferit corect, de buna credinta? Numai coana Justitia te poate ajuta si asta numai in cazul in care EA _ JUSTITIA – este corecta si functioneaza rapid… Mai este pana departe….

    2. impozitele si taxele nu s-au micsorat si nici nu par sa se micsoreze – nu vorbim despre procente, vorbim despre sume pe care fiecare dintre noi le plateste pentru locurl de munca/afaceri, pentru serviciile de sanatate, pensie caci despre educatie vorbim mai tarziu…
    SI toate acestea pentru ca avem:
    – un aparat birocratic prea mare;
    – un aparat birocratic ineficient;
    – prea des reglementat/re-reglementa de nu mai poti tine pasul cu schimbarile nici juristii;
    – si culmea ghinionului – plin de multi analfabeti/retardati/incompetenti – s-ar zice ca ma repet dar cand te vezi cu prostul de la stat in fata iti vine sa il pensionezi in cazul in care este inr-o stare oarecum buna.

    Toate aceste se datoreaza CORUPTIEI MARI pentru ca ea mai da cu creionul pe hartie si mai inventeaza o agentie – ca trebe si pretenul sa aiba un loc cald- sau pentru ca si pretena – ANALFABETA – sa ocupe o functie in gubern – si pana la urma au interesul sa aiba o legislatie stufoasa ca sa o controleze numai ei, parlamentarii, sau oamenii din spatele lor, care stiu care ce si cum… Uite de aceea avem impozite si taxe mari si prostii sunt la conducere.

    3. de mic copilul merge la clasa pregatitoare/gradinitza chiar daca de acasa i s-a spus ca este bine sa fie corect, sa spuna adevarul , sa aiba curaj descopera ca numai X sau Y au anumite drepturi si ca egalitatea de sanse vine numai daca este in gasca/TURMA… Asa ca daca este un copil mai „pragmatic”- cum a zis tzarul de la rasarit – si chiar daca nu se prinde de la gradinitiza dar din clasa a IIa nu se mai incurca in chestii din astea sofisticate, pierzatoare si merge IN GASCA – Uite asa pierde RO si ultima sansa de a avea in clasa a Va copii care stiu perfect tabla inmultirii, inteleg figurile geometrice si pot sa faca calcule cu cele patru operatii matematice rapid si corect. LIDERI devin numai LOAZELE si fiecare pare ca se simte extrem de bine in aceea pozitie.Asa ca este pusa de mamaliga si educatia…Coruptia nu doarme, naste mari monstri – cei care isi cladesc si consolideaza gasti in care omerta functioneaza perfect si abuzurile functioneaza fara obstacole…Asa se consolideaza si creste CORUPTIA MARE – de la baza catre varf.

    Ro prinsa din toate partile – politic, economic, social, educational – de coruptie si iata marea revelatie – NU mai vorbiti despre ea! OMERTA??? nu poci intelege, parol!

    Cat despre Securitate, a doua tema care merita sa fie discutata de opozitie- cred ca trebuie sa mai astept pana se mai coc lucrurile. Tzarul spuse ieri ca lucrurile vor ajunge in instanta si se vor clarifica – dar daca este ca instanta de la Chisinau/Moldova atunci nu mai sper pentru ca si acolo CORUPTIA MARE rupe tot…

    In concluzie – cum ma sucesc tot peste CORUPTIA MARE dau…

    Teme de discutat sunt – dar ai cu cine?
    Opozitie pe hartie exista dar are LIDERI capabili sa navigheze?

    Oare nu ar putea opozitia sa isi defineasca 3-4 teme majore pe care toti oponentii sa le puna pe tapet si sa le sustina la unison pentru a tine piept mai usor astora de la gubernare/ putere??? Ba da – dar lidershipul opozitiei este….Si zau ca ar face diferenta!

    Cam lung – recunosc!

    • Pe scurt, despre corupția mare: doriți să susțineți că serviciile secrete (alea cu ”contractele de colaborare”) haba n-aveau ce face Ghiță sau ce se întâmplă la Hexi Pharma?

      • dpmdv sunteti in eroare.

        Serviciile colaborareaza in vbaza cintractelor cu hartii, transparent cu serviciile.
        Exista rapoarte/ documente/informari transmise intre institutii si nu susoteli la urechea stanga de care persoana respectiva este cam fudula….

        In cazul Ghita faptul ca dansul a avut sefia unei comisii parlamentare l-a pus in contact cu unii, altii in forma informala – este exact ceea ce vroiam sa demonstrez… Folosindu-se de contacte (sosoteli si chiar mai mult) Ghita le-a folosit in interes personal – vezi si pana transmisia la ora de maxima audienta a interviului cu ala pentru care s-a cerut returnarea in RO este o dovada – emis pe postul central de televiziune, la o ora de maxima audienta -…

        Hexi Pharma este un cazul extrem de interesant – as intreba cum au abuzat cei de la Registrul Comertului, cei care au organizat licitatiile si mai ales cei care trebuiau sa receptioneze marfa si in final cei care au constatat ca… Cazul are niste legaturi – dupa capul meu – si in afara tarii… este extrem de complex si mi-ar place sa am acces la mai multe info…Niste supozitii

        • @eu****** – am înțeles, ”agenturili străine” sunt de vină. De asta are România cel mai număr de agenți ai serviciilor secrete pe cap de locuitor din UE, de asta se autorizează mii de interceptări, toată lumea e ocupată cu ”agenturili” :)

  20. Oare ce discurs o fi mai puternic la TOATE categoriile de public, „a furat de la Copii” sau „n-a facut autostrazi”?

    Da, exact.

    • Nici unul. Samburele dur ar electoratului unui partid este imposibil de dizlocat.

      Problema nu se pune in a atrage de partea ta fanaticii celuilalt partid. Resursele consumate pentru asa un obiectiv sunt imense iar rezultatele- foarte firave.

      Discursuri de acest tip pot reorienta o foarte mica parte din electorat sau, repetate insistent, pot atrage o foarte mica parte din electorat. Dar nesemnificativ. Astfel de mesaje consolideaza electoratul propriu, nu aduc altul.

      Atragerea nehotaratilor – iata adevaratul scop al propagandei politice. Acolo se joaca rezultatele. Si acolo nu tin mesaje de acest tip.

    • Scurt si la obiect. In plus, legatura cauzala coruptie=> non-meritocratie => admnistratie publica non-performanta e destul de evidenta, zic eu. Good man (woman) @com.

  21. Bietul autor.

    Si-a aflat din comentariile de pe aici si explicatia capcanei din titlu: orbire selectiva.

    Ca in faimoasa sceneta cu castravetele, despre orice ai vorbi, lumea iti va raspunde ca PSD e corupt.

    Parca vad ca multi vor sari acum pe mine ca de ce spun eu ca PSD nu e corupt …:-))))).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Lazescu
Alexandru Lazescu
Fondator al retelei nationale de publicatii locale Monitorul (1991) actionar al Grupului de Presa Medianet, ce editeaza Ziarul de Iasi membru al Grupului pentru Dialog Social a fost expert media pentru proiecte europene. A coordonat proiecte europene dedicate mass-media, a fost membru fondator si membru in conducerea unor organisme profesionale precum BRAT sau ARCA A fost membru in CA al SRTv in perioada 2002-2005. In prealabil, a ocupat un post de director executiv in cadrul Televiziunii publice si a fost membru in CA al SRTv (1999-2000). A fost presedinte-director general al SRTv

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro