Home » Opinie »Reactie rapida » Citesti:

Ora zero a României

Dana Jalobeanu noiembrie 14, 2018 Opinie, Reactie rapida
12 comentarii 5,833 Vizualizari

Guvernul finlandez și-a exprimat disponibilitatea de a prelua președinția Consiliului UE în locul României care nu este pregătită, așa cum a căzut toată lumea de acord. Toată lumea, mai puțin guvernul Dăncilă. Acesta, însă, complet decredibilizat în ultimele luni, are pe moment alte griji: tocmai a primit două rezoluții bombă, una a Parlamentului European, alta, raportul MCV de la Comisia Europeană. Prima rezoluție e un document în 12 puncte care condamnă nu doar „intervenția brutală și disproporționată a jandarmilor la manifestația din 10 august” ci și alte ingerințe inadmisibile ale statului în viața cetățenilor (de la măsurile destinate să reducă la tăcere organizațiile non-guvernamentale la schimbările îngrijorătoare din sistemul de justiție care încalcă separația puterilor în stat). Rezoluția Parlamentului European a fost votată cu largă majoritate, inclusiv de socialiști (S&D) și de ALDE (european). A doua bombă, raportul MCV, trasează, în 8 puncte, un program echivalent cu resetarea a tot ce guvernul și Parlamentul au făcut în ultimele 10 luni: raportul cere suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiției, punerea lor în acord cu recomandările comisiei de la Veneția, înghețarea intrării în vigoare a modificărilor aduse Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, suspendarea imediată a procedurii de revocare a procurorului general etc. Este cel mai grav raport de monitorizare pe care-l primește România de la aderare. Iar cele două rezoluții, luate împreună, spun ceea ce spunem noi prin piețe de un an de zile: că România este un stat capturat de o gașcă care legiferează în răspăr cu regulile statului de drept și în propriile sale interese.

Toate aceste evenimente, luate împreună, marchează ora zero a României. Momentul în care fiecare dintre noi trebuie să aleagă. Între Dragnea și Europa. Se conturează tot mai clar alternativa de care multora ne e teamă. Gașca care a luat captiv statul de drept e la un pas de părăsirea UE, folosind toate cele de mai sus ca pretexte. Este momentul ca toți cei pentru care UE contează să spună asta sus și tare: în scris, în piețe, în Parlament, în fața primăriilor, în fiecare loc în care exprimarea liberă mai este încă posibilă. Nu vă lăsați înșelați: nu e vorba nici de politică, nici de principii. E vorba de dreptul vostru de a fi cetățeni europeni: de a călători, munci sau învăța în Europa. E vorba de bruma de bunăstare a compatrioților noștri, asigurată în ultimii ani de fonduri care vin „din afară”, de la cei care muncesc în alte state europene. E vorba, de germenii de modernizare și civilizație pe care-i mai vedem pe ici pe colo, în câteva orașe transilvane unde primarii s-au ocupat de atragere de fonduri europene (în locul deturnării celor de la bugetul de stat). Toate acestea sunt acum puse în pericol. Împreună cu ceea ce părea să fie reparația târzie a destinului unei țări prea îndelung pedepsită, prea îndelung exclusă din poziția ei firească, în Europa Centrală. Toate acestea sunt acum în joc. În ora zero a României.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. Zev spune:

    Meh, pai stiati ca asta vine pe conducta. Ce-ati facut mandrilor din tara lu’ lucru bine facut? V-ati jalobenit pe net? In masura in care prostarea asta se adreseaza implicit si si diasporei, disregard.

  2. crs spune:

    O vom sfecli iarasi, prin iubirea netarmurita pe care ne-o poarta marele urs.

  3. Kurt spune:

    Se pare că Brexit se încheie acum cu un tratat favorabil românilor. Vor putea intra în UK fără viză, e vorba de 300.000 lucrători degajaţi din ţară. De loc neglijabil? RO.exit? Problemele interne sunt problemele grave ale ţării:

    …. „….. marchează ora zero a României. Momentul în care fiecare dintre noi trebuie să aleagă. Între Dragnea și Europa. …. Gașca care a luat captiv statul de drept e la un pas de părăsirea UE, folosind toate cele de mai sus ca pretexte. …. Nu vă lăsați înșelați: nu e vorba nici de politică, nici de principii. E vorba de dreptul vostru de a fi cetățeni europeni: de a călători, munci sau învăța în Europa…. „….

    Preşedinţia 2019 la Bucureşti nu e în pericol. Instituţia Preşedinţie funcţionează, România nu va fi sancţionată (cearta cu Italia arată dilema UE- nu poate interveni în interiorul statelor partenere UE.27).
    In Parlamentul PE/Bruessel doamna cancelar A. Merkel a intărit acum poziţiile franceze, a asigurat sprijin proiectului de refondare ZE/UE al lui E. Macron. Pe termen lung (20 de ani?) se va crea o armată UE (acum sunt 160 sisteme de armament, SUA are numai 50). Solidaritate UE nu e un sens unic (ţările Vişegrad primesc 124 miliarde Euro subvenţii 2021- 2027). Cred că trebuie discutate „principiile normative UE“ aici pe publicaţie şi în spaţiul public, înainte de Preşedinţia UE 2019.

    Unde sunt azi Unioniştii PRO- UE din ţară?
    Cine scrie acum?

    • JB spune:

      Regret să vă contrazic, d-le Kurt. Dar UE (prin org.executiv CE) poate interveni (si chiar o face) in interiorul statelor UE. Asta ține de esența UE. Dacă nu s-ar putea nu am avea UE ci o formă fără fond care lasă la libera apreciere a statelor membre ce să aplice si ce nu.
      Evident, situația e mult mai complexă decât ar părea la prima vedere: domeniile de competență exclusive ale UE, domeniile partajate cu state!e membre si domeniile de suport/sprijin, coordonare, etc. Și…..cele speciale ptr.zona euro, cele bugetare și…..cel mai important (astăzi) ptr Ro cele legate de valorile constitutionale comune ale statelor membre (si implicit ale UE) plus obligativitatea cooperării loiale, etc, etc. CJUE decide cu privire la diferendele privind încălcarea tratatului, nu in sens strict (al literei tratatului) ci larg. Deciziile sunt obligatorii ptr.statele membre. Nu are nici o relevanță că parlamentele au votat o normă legală strâmbă. Dacă se decide că încalcă tratatul trebuie schimbată/modificată/abrogată, etc. Șmecheriile cu suveranitatea națională, mândria, parlamentul, “aici noi suntem stăpâni….”, neamestecul în “treburili” noastre interne le-au încercat mulți. Nu ține. Dacă ar ține mâine tratatul UE ar fi literă moartă și bye-bye.

      Lucrurile (in atâtea decenii) s-au cam clarificat. Vezi: Cassis de Dijon, factortame I, II, etc, etc. Unde era vorba despre norme legale in vigoare.
      Dar….. atât CE cât și PE nu vor să-si antagonizeze parlamentele naționale, guvernele și instanțele judecătorești (de orice nivel) și de aceea preferă o abordare mai discretă cu atenționări, negocieri, termene rezonabile, etc. Nu sunt doar probleme legale ci au și importante aspecte politice.

      In rest…..subscriu întrebărilor și îngrijorărilor dvs. Noi, in Ro., ne pierdem in dezbateri, cu totul, neproductive, exclusiv, din cauza bandiților de politicieni.

      • Kurt spune:

        Trebuie să vă contrazic.
        Practic UE nu poate interveni în interiorul statelor partenere. UE nu e un stat, se bazează pe „principii normative“ și „unanimitate de voturi“ în consiliul ministerial al șefilor de guverne. Unanimitate nu se mai obţine în nici o problemă (Polonia- Ungaria- Italia se apără reciproc). UE nu intervine in state partenere.

        Catalunia –Spania a dovedit acest lucru. Orban- Ungaria la fel. Italia e mult discutată la TV german (Domnul Krause corespondent la Bruessel spune 14.11.18: UE nu poate interveni în Italia. Pedeapsa UE cu câteva miliarde Euro la un stat în pragul falimentului financiar e absurd). In Italia „forta pieţei“ (dobânzi peste 5 % pentru refinanţarea creditelor bancare) e speranţa celor din Comisia UE. Comisia poate refuza ajutorul ESM (fond comunitar) la fel BCE de la Frankfurt dacă guvernul Italian nu „cooperează“ cu UE/Comisia. Nu se poate denumi „intervenţie“ UE. Cetăţenii și intreprinderile italiene vor avea greutăţi mai mari în viitor pentru a obţine credite (Italieni sunt bogaţi, au avere privată mare, mai mult decât RFG. Statul italian se poate imprumuta intern de la italieni și reduce astfel substanţial datoria publică de 130%).
        A inceput campania electorală pentru PE 2019. E. Macron în confruntare cu Salvini/Italia și Orban/Ungaria. Nu se termină în vara 2019. Confruntarea politică continuă în noul Parlament European 2019-2023 și în Comisie.

        Refondarea franceză ZE/UE se conturează un pic:
        1) Budget pentru cercetare- inovare (digitalizare, AI). Nu se știe unde, în ZE sau UE.27. Interesant pentru România? Concentrarea pe 3-4 centre de cercetare pe lânga universităţi de rang, în regiuni- metropole (București, Sibiu-Brașov, Timișoara-Arad, Cluj)?
        2) Budget comunitar pentru apărare, mai mare (frontierele maritime în sud-est). O armată UE comună în viitor, peste 20 de ani, vine târziu. Budget pentru sprijinul partenerilor din est. Interesant pentru România?
        3) Budget comunitar pentru sprijinul tinerilor șomeri în sud-est. Interesant pentru România?

  4. Ion Ghiviriga spune:

    Ce facem cand un guvern si-a pierdut legitimitatea? Nu asta a fost platforma cu care a castigat PSD alegerile. Nu au spus in campanie ca obiectivul lor e sa modifice legile justitiei astfel incat sa-i scape pe corupti si hoti, chiar daca pretul e iesirea Romaniei din Europa, Dupa ce lumea a iesit in strada atunci cand guvernul PSD a scos OUG 13, Dragnea si ai lui au trecut la erodarea justitiei pas cu pas, pe furis, ca sa nu se observe, Ei bine, acum se vede la bilant. Nu stam bine, si e vina noastra. Lichele, parveniti si hoti sunt peste tot, dar e vina noastra ca in Romania au puterea in stat, fiindca tacem. Daca toate cele 8 puncte ale recomandarilor MCV-uluil nu vor fi implementate acum, trebuie sa iesim in stada cum am facut-o in Decembrie 1989 sau in Ianuarie 2017. Sa aratam ca suntem europeni si ca oameni ca Dancila, Toader si europarlamentarii PSD nu ne reprezinta,

  5. man of war spune:

    ora 0 a Romaniei ar fi trebuit sa fie n 1989. din nefericire n a fost asa. socialismul stiintific (nu cel prost aplicat) al zimbaretului din oltenita a ajuns in faza finala, cea a odraslei de militian din gratia. asta da evolutie, trebuie sa recunoastem. o tara decapitata inca odata de elite, depopulata, a vazut harta inrosita la ultimele alegeri. spuneti mi va rog care s premizele unei schimbari reale. cind toate institutiile statului au fost infestate cu putori, hoti si analfabeti. jivinele s au adaptat, daca ciomagul nu mai era de actualitate, au inversat scara valorilor. prostul ajuns imparat e mai letal decit maimuta cu maciuca.

  6. Decebal spune:

    Tavariscii care ne conduc isi joaca ultima carte. E care pe care, mastile cad, nervii sunt intinsi la maximum, totul e permis.
    Nu libertatea tov. Dragnea si a altora ca el este miza. Miza e mult mai mare – fracturarea avanposturilor de Est ale UE. Rusia lupta pentru supravietuire si nu se incurca in detalii. Cu largul concurs al politicienilor vest-europeni, lideri est-europeni alesi democratic fac dovada ADN -ului estic, nu european. Tovarasii Dragnea, Iordache, Dancila si ai lor nu fac exceptie. Si, daca stam stramb si judecam drept, guvernantii nostri nici n-au fatza de Europa. Luati-i la rand, pe fiecare dintre ei si veti putea sa le gasiti asemanare in personaje are nomenclaturii comuniste pre-’89. Au disparut sepcile si palariile cu boruri mici de-atunci, rochiile si costumele sunt astazi de firma (vestica), dar sub ambalaj gasesti acelasi tip de personaje mediocre si needucate. Dupa aproape 30 de ani…
    Nu credeam sa ajung sa spun asta, vreodata, dar, cand o vad pe doamna Dancila deschizand gura prin Europa, ajung sa-l regret pe Adrian Nastase…

    “Ora zero”?… Parca Romania a avut parte numai de “ore zero”, toata istoria ei. Fie din cauza ca avem ghinion, ca suntem prosti, ca suntem lenesi, ca suntem hoti, ca suntem prost amplasati sau mai-stiu-eu-ce, orele-astea zero tot catre mai rau ne-au dus, se pare…
    Culegem “roadele” a trei decenii de distrugere a educatiei si invatamantului, a economiei, a muncii, a bunului simt. Si, culmea, nici nu-i foarte clar cine-s vinovatii!… Al’ care se simte fara vina, sa arunce primul piatra! :)

  7. victor L spune:

    Ocolind unele probleme, mai sensibile, sau bagindu-le sub covor, realitatea ramine aceiasi: am hotarit sa le mai acord inca o sansa.
    Iar folclorul ne aminteste ca daca-i dai nas lui Ivan, el se urca pe divan.

  8. man spune:

    @ JB cum adica ne pierdem in “dezbateri” interne? Si ce ati dori sa facem, sa nu avem nici o reactie? Pe ce lume trăiți? Probabil ca sunteti un functionar european rupt total de realitate …nu inteleg. Credeti ca UE are vreo obligatie sa pastreze Romania in structurile sale in conditiile in care statul de drept este distrus?

  9. George spune:

    NIMENI NU NE-A FACUT MAI MULT RĂU ÎN ISTORIE DECÂT NE-AM FĂCUT NOI ÎNȘINE! Chiar și atunci când răul a fost pus la cale în afara României, dimensiunile de speriat s-au petrecut odată cu darea în execuție pe mâna românilor trădători!
    Unii nici nu bagă de seamă că împingând spre ieșirea din Europa – fac inutile și de batjocură jertfele de secole a nenumărate mii și mii de români care au căzut spre a apăra Europa.
    Păcat că orbirea de partid (partizanat) îi face pe unii să nu vadă realitatea și să nu înțeleagă urmările.

  10. EM spune:

    Toate comentariile contin un miez de adevar. Dar acum cu Presedentia, suntem obligati sa facem jocul, altfel, nimeni nu mai are incredere in noi, ca popor si ne denigram noi. Cele 6 luni sunt foarte importante si stiti foarte bine rufele murdare se spala acasa dar trebuie gasit momentul bun si nu cand sunt toti invitatii la masa.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dana Jalobeanu


Dana Jalobeanu

Dana Jalobeanu, doctor în filosofie și conferențiar universitar la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București. A studiat fizică și filosofie și s-a specializat în... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)