marți, martie 19, 2024

Până la urmă, cine este vinovatul?

Aflată în plină campanie prezidențială, confruntată cu realitatea că procentele cu care este creditată nu cresc și pace, că sunt mult inferioare până și celor de care se mai bucură partidul, doamna V.V. Dăncilă ne ia drept fraieri și încearcă să ne mai prostească o dată.
Dă vina pentru haosul din țară, pentru faptul că 2020 s-ar putea să ne prindă iarăși fără Legea bugetului de Stat pe președintele Klaus Iohannis care a alungat-o pe ea și guvernul ei fantoma de la puterea pe care nu ar fi trebuit să o dețină vreodată. Mai mult. Vorbește în cel mai iresponsabil chip cu putință despre o posibilă amânare a alegerilor prezidențiale. De ce? Fiindcă țara nu ar avea ministru de Interne, postul fiind vacant, de facto, după ce insa pe nume Carmen Dan a fost concediată de însăși doamna Dăncilă, aceasta în speranța că s-ar mai putea salva măcar ceva din imaginea de grup infracțional organizat avută în rândul unei bune părți a populației de PSD și guvernarea acestei șleahte. Doamna Dăncilă crede că am avea cu toții memoria scurtă și minte puțină și că am ignora faptul că s-a situat cu guvernul ei în afara prevederilor constituționale și tocmai de aceea acesta este acum svaițer.
Premierul desemnat Ludovic Orban vorbește, la rându-i, despre blocajul în care s-ar afla țara din cauza a ceea ce face fantomaticul, restul de guvern Dăncilă. Care repartizează bani clienților săi politici după bunul lui plac, face numiri mai mult decât controversate, printre care și aceea a gureșei și inconsistentei doamne Gabriela Zoană în funcția de secretar de Stat la Ministerul de Justiție. Probabil cu misiunea de a o supraveghea îndeaproape pe indezirabila doamnă Ana Birchall, doamna Zoană neputând fi, din motive de IQ și de slabă pregătire profesională, mai mult decât cel mult un amărât de gardian.
Domnul Orban își pierde vremea în negocieri sterile cu partidele care au pus umărul la demiterea guvernului Dăncilă, dar care nu doar că nu vor să își afecteze imaginea luând parte la ceea ce ar putea fi un Executiv de sacrificiu, ci, mai mult, își dau ochii peste cap, se fasolesc, au tot felul de false dileme morale și politice atunci când vine vorba să îi dea acestuia votul de învestitură în Parlament.
Așa face USR, așa face președintele său, prezidențiabilul Dan Barna, care produce fraza demne de gândirea ilustrului domn Gâgă, în momentul în care spune “e ca și cum ne-am supăra pe Hagi că n-a înscris de fiecare dată’’ atunci când trebuie să dea socoteală pentru faptul că a dus de râpă trei proiecte de bani europeni pentru persoane cu dizabilități și defavorizate. Din eșecul antreprenorului Dan Barna, cel care salvează România, dar nu oricum și nu oricând, toată lumea a avut de pierdut, numai el, familia și conturile lui, nu.
Dl. Barna, ce se dovedeşte pe zi ce trece a nu fi mai mult decât un politician tot mai fără substanță, nu ar fi deranjat dacă d-na Dăncila s-ar afla în Palatul Victoria în zilele în care vor avea loc cele două tururi ale alegerilor prezidențiale. În schimb, pe dl. Vlad Alexandrescu, fost lamentabil ministru al Culturii, semnatarul în clar al dezastrului din anul 2016 de la Opera Română, îl deranjează că l-am criticat în editorialul De ce atâtea eforturi în vederea izbânzii de cenzură? pentru inconștiența cu care declară și el, și dl. Barna că USR ar putea să nu voteze posibilul viitor guvern Orban, Văzând că nu poate să mă intimideze, domnul Neo-Păturică, așa cum inspirat l-a numit dl. Gabriel Liiceanu, mă îndeamnă ironic să susțin pe mai departe PSD. Dovedind astfel că nu a înțeles vreodată o iotă din comentariile mele. Deși a dovedit că le citește.
Tot dl. Orban își face mea culpa și recunoaște că ar fi fost o „greșeală tactică” faptul că liberalii nu s-au mobilizat la discuțiile din Senat privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Cine ar fi trebuit să îi mobilizeze? Nu el, nu conducerea PNL?
Deocamdată, înregistrăm stângăcii, erori, prostii, lucruri ilogice în cascadă. Care chiar că mă pun pe gînduri în privința a ceea ce se va întâmpla cu noi, cu România, fie ea chiar scăpată de PSD. E simplu să strigi Jos!, e cum nu se poate mai la îndemână să vorbești despre Ciuma roșie. Ceva mai complicată se arată operațiunea de a pune ceva viabil, adevărat, funcțional, convingător în loc. Până la urmă, cine e vinovatul pentru asta? PSD sau Opoziția care nu s-a gândit și nu a negociat cum trebuie ce se va întâmpla în cazul în care moțiunea trece?

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Domnul Vlad Alexandrescu nu este persoana aceea care se incuiase in minister dupa ce fusese destituit de Ciolos ? Avea Sindromul Stănoiu / Radu Vasile . Padurea tânără nu a stiut niciodata
    de unde provin șanțulețele de pe fațada Ministerului Justitiei. De la manicura doamnei Stanoiu cand a fost extrasa cu forța de jandarmi ca urmare a unei elaborate intrigi impletite de Nastase, de seful CSM ului Lupascu si de Baroneasa cu orfanii. Iliescu o iubea mai mult decat si-au iubit Basescu si Stolojan la un loc protejatele blonde, dintre care una ne-a cam parasit, dar alta chiar acum e PE VINE si va aduce Guvernului in curs de constituire know-how sovietic prima. Pe Radu Vasile l-a fugarit Emil Constantinescu prin sediul Guvernului vreo doua sapatamani aruncand cu roci dupa el pana sa il poata inlocui cu Isarescu.
    In cazul lui Vlad Alexandrescu inlocuirea s-a facut la fel de greu …cat pe-aci sa nu putem beneficia de competenta doamnei care i-a fost substituita si care a salvat Cumitenia Pamantului cu un clip facut de Papaya si din care rezulta ca Brancusi a fost detinut politic in Siberia.
    Domnul Vlad Alexandrescu este imaginea vie a viitoarei Guvernari USR-PLUS deoarece nu este singur. Deja am auzit cativa jurnalist mercenari promovandu-l – cam in locul lui Barna – pe avocatul Ion Stelian , care fiind USR ist si constantean o fi avut cu ce sa-i stimuleze pe laudatori. Pai numai de la clientul lui penal – Mazare – cat o fi strans !

  2. Răspunsul este simplu domnule Morariu, încă mai este zgârci pe ciolan.
    Toate instinctele umane sunt sublime dar lipsesc cu desăvârșire.

  3. Barna e singurul vinovat daca guvernul Orban nu primeste voturile necesare in parlament pentru a fi investit din prima incercare, asta pare sa fie concluzia autorului.
    Deci, Barna trebuie pedepsit si pentru asta trebuie gasite vini, cat mai multe si cat mai grele.
    Esecul cu trei proiecte cu founduri ieuropene(sic!) trebuie completat cu motivatii, consecinte, impacturi cat mai negative, incat sa nu mai existe vreo diferenta intre Barna si vestitii „tunari” psd-udmr- alde, din acest punctulet de vedere sasie…
    Iar in programul de guvernare al echipei Orban, ideea calauzitoare trebuie sa fie asta: „facem si noi ce putem” ca sa nu se supere fostii aliati din usl, de abia la urma sa apara si expresia „sa facem ceea ce am spus ca trebuie facut pe vremea cand scaunul cel mare de la Palatul Victoria era incalzit de fesele vioricai”, daca mai e de actualitate problema respectiva….

    P.S. Cheia succesului este asta: „sa-ti tii aproape prietenii, iar dusmanul, adica pe Barna si usr-ul lui, sa-i tii si mai aproape, la guvernare, daca se poate……

  4. Chiolhanis e cam vinovatul de serviciu aici: i-a impins pe liberali sa-i faca jocul (deh, dadea bine in campanie o victorie) fara a avea solutia de avarie si inlocuitorul. Ce s-a intamplat vedem aici cand mi s epare normal ca USR-ul sa nu vrea sa ii valideze cu orice pret. cand ei, acum, constransi nu vor sa se angajeze la niste chestii…ce urmeaza? schimbarea amantelor pesedizde cu cele peneliste. Nu, multumim. Haos mai bine decat sa se compromita si USR-ul…
    Sa cada toti de sus, sa nu-i mai vedem…dar macar unii sa ramana mai nepatati. Apropo, cred ca e de bun simt ca RISE scandal e o mizerie pentru cine intelege cat de cat administratie…
    Oricum, Paleologu primul tur si Barna al doilea. Stiu ca sunteti anti-basist convins dar ce-i a lui base este…a ales omul potrivit sa mai taie din macaroanele unora.

  5. O parte substantiala din articol reprezinta un atac lipsit de eleganta la adresa USR. Nu stiu daca PNL a avut vreun rol, dar un viitor guvern dupa legeri se va putea realiza de catre PNL fie cu USR, fie cu PSD, refacandu-se USL. Speranta multor cetateni este ca va fi realizat cu USR, daca PNL nu se simte mai apropiat de fostii tovarasi…Prin urmare, este nevoie de colaborare intre cele doua partide, nu de contributia mass-media la crearea de disensiuni acolo unde nu exista.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro