Home » Analize »Global / Europa »Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Parisul terorii: alienare multiculturală, eșec republican sau jihad islamo-fascist?

Mihail Neamtu ianuarie 12, 2015 Analize, Global / Europa, Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
18 comentarii 6,696 Vizualizari

Ce s-a întâmplat la Paris, Occidentul a mai avut ocazia să vadă, să trăiasă, să judece și să analizeze.

Unde s-au petrecut atrocități similare? N-ar strica, poate, un scurt memento pentru mai tinerele generații. La New York unde, în dimineața zilei de 11 septembrie 2001, peste trei mii de cetățeni americani au murit. La Madrid, în 2004, când sute de vieți au fost sacrificate. În centrul Londrei, 7 iulie 2005, unde zeci de oameni s-au întâlnit cu moartea violentă într-un tunel de metrou. Atacuri concertate, așadar, asupra libertății comerciale. Raiduri țintite asupra libertății de mișcare. Asalturi armate asupra libertății de expresie. Pilonii civilizației occidentale se află sub atacul unei ideologii: islamo-fascismul.

Cum s-a ajuns aici?

Nu sunt printre adepții explicațiilor simpliste. Fiodor Mihailovici Dostoievski a dedicat sute de pagini introspective pentru a depista complexitatea stărilor sufletești care conduc la crimă. Și apoi la pedeapsă. Tratatele de psihiatrie s-au redeschis în aceste zile. Poate și cărțile sfinte. Toți oamenii cu mintea la cap vor să priceapă nu doar efectele, ci prima cauză a acestui fenomen teologico-politic extrem. Contextualizarea nu înseamnă, totuși, relativism. Să privim, deci, spre datele problemei.

În Franța republicană trăiesc astăzi 6-7 milioane de mohamedani. Cei mai mulți dintre aceștia au origine etnică algeriană, restul fiind marocani, tunisieni sau africani din fostele țări coloniale. Ei au ajuns în Franța așa cum au apărut și primele comunități de turci din Germania: din rațiuni economice.

După război, Statul francez și întreprinderile private au căutat mână de lucru ieftină. Ceea ce i-a adus pe bulgari, polonezi sau români în Occident, s-a petrecut în anii 1960-1970 cu primele valuri de magrebieni ajunși pe litoralul Mediteranei sau la Paris în căutarea unor slujbe mai bine plătite. În prima fază, imigranții au fost de sex masculin și-au adoptat o politică eminamente integraționistă. N-au sfidat autoritățile, nu și-au practicat credința în public și n-au provocat acte de violență. Pentru toți islamicii veniți în primul val, docilitatea și moderația erau atitudini normative.

La 29 aprilie 1976 se produce un seism demografic, ale cărui consecințe politice s-au simțit mult mai târziu. Președintele Franței, Valéry Giscard d’Estaing, a aprobat Legea Regrupării Familiale. În esență, aceasta permitea muncitori necalificați din statele-eșuate ale Lumii a Treia să-și aducă familiile în Franța, de la soții la copiii minori.

Repatrierea extinsă a facilitat, pe alocuri, aducerea mai multor neveste. Bărbați căsătoriți inițial în Mauritania și Mali (acolo unde poligamia era încărecunoscută juridic) au putut oferi un pașaport francez tinerelor consoarte, dintre care nu puține însărcinate sau mame, deja, a trei-patru copii. Naturalizarea miilor de familii alogene s-a dorit o măsură compensatorie după istoria colonială a secolului XIX și după războiul algerian, inițiat inutil și pierdut lamentabil de către Charles de Gaulle.
Cum arăta Franța atunci? Ca după o revoluție marxistă, bine executată de jurnaliști, politicieni și studențime în faimosul Mai 1968. Sistemul educațional făcea obligatoriu discursul de auto-învinovățire al omului alb, creștin și imperialist. Treptat, dispăreau din manualele de istorie toate referințele la gloria Franței dinainte și după 1789. Cruciadele, spune Jean Sévilla, au ajuns să fie prezentate drept „o agresiune săvârșită de occidentali violenți și lacomi împotriva unui islam tolerant și rafinat” (Corectitudinea istorică, Ed. Humanitas, București, 2005).

Pe lângă relativismul epistemologic a apărut și relativismul moral. Revoluția sexuală dizolva orice inhibiție. Pentru berberii Africii de Nord, spațiul public și televizoarele occidentalilor semănau, tot mai mult, cu o asurzitoare cacofonie. Copiii imigranților s-au trezit parașutați în lumea omului recent, fără rădăcini și fără transcendență, sensibil doar la răsfățul culinar și la plăcerile epidermei.

Într-o societate lipsită de valori fixe, relativismul ideologic poate acutiza incertitudinile psihologice ale noilor veniți. Cine sunt eu? În ce cred, cu adevărat? Iată interogații specifice nu doar cetățeanului post-modern al Republicii franceze, ci și minoritarului african găzduit, peste noapte, în Cornul Abundenței hexagonale.

După Legea Regrupării Familiale, partidele și-au fixat drept țintă noul electorat de culoare, avansând tot mai multe propuneri asistențialiste. Așa au apărut primele locuințe sociale din suburbiile Franței (HLM), în care primele expresii ale identității religioase încep să apară. N-avem încă niște ghetto-uri, căci blocurile oferite familiilor de musulmani sunt ultra-moderne, bine finisate și chiar invidiate de conaționali. Mulți au sperat ca reușita materialismului să poată îngropa anxietățile religioase de orice fel. Însă, vorba lui Eric Voegelin, sacrul se răzbună.

Finanțând cu bani publici construcția de moschei și lăcașuri de rugăciune în fabrici, George Pompidou a încurajat, practic, reislamizarea populației într-o manieră tradițională (nu încă radicală). La întrebarea Cine sunt eu?, tinerii au început să răspundă nu doar: Cetățean francez, ci și Credincios musulman. Religia a ajuns să furnizeze o nouă matrice identitară pentru cei alienați, insuficient valorizați sau chiar refuzați de-o societate elitistă, nelipsită de accente xenofobe. (O știm din faimoasa parodie TV a lui Jonathan Lambert privind „Le salut roumain…”)

În anii 1980, Franța a promovat, de fapt, politica adoptată și de Statele autoritariste nord-africane. Partout, religia musulmană a reapărut în spațiul public ca suport axiologic și factor consolator. Algeria autoritaristă, Siria sau Egiptul au procedat întocmai, subordonînd (printr-un Minister al Afacerilor Religioase) toate rețelele de imami și plăsmuind (în teorie) un Islam pacificat, aflat în slujba coeziunii sociale.

Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. În 1979, experimentul teocratic al Ayatolahului Khomeini din Iran reușește. Posibilitatea instaurării legii divine (Sharia) într-un teritoriu dat fascinează tot mai mulți mullahi, dincolo de clasicele diferențe între șiiți și sunniți. Războiul civil din Liban din anii 1980 răstoarnă raportul demografic între creștinii și musulmanii din Beirut. Lumea se schimbă.

Geopolitica planetei se modifică radical după revoluțiile din 1990, când hegemonia Statelor Unite ale Americii e realmente incontestabilă. Prăbușirea URSS instaurează echilibrul monopolar al planetei. Anti-americanismul și anti-occidentalismul devin o ideologie convenabilă pentru recruții efebi din organizațiile teroriste palestiniene, dar și pentru seniorii cercurilor wahabite din Arabia Saudită. După ani buni de război civil în Algeria, Frontul Salvării Islamiste apare drept alternativă la regimul autoritarist al elitelor extractive seculare, interesate numai de redistribuția uriașelor venituri din petrol către clientela politică. Islamiștii se trezesc scoși în afara legii, deci complexul victimei explodează.

Peisajul dominat de Semilună se modifică printr-o odioasă ironie a modernității. Accesul la informație se democratizează. Pasiunile locale ajung, foarte ușor, cauze universale. Prin Internet și telefonie mobilă, discursul tribal dintr-o cavernă africană se face auzit în studiourile rapperilor supărați din Marsilia. Frăția musulmană din Egipt entuziasmează, prin intransigență etică și delir eshatologic, nenumărați delicvenți recidiviști din Paris. Banii din Golful Persic încep să curgă pe malurile Senei. Apar și primele semne clare de radicalizare a tinerilor musulmani din Franța. În 25 iulie 1995, laicismul de Stat e sfidat prin teribila explozie a bombelor din stația de metrou (ROR B) St Michel. Opt oameni mor și alți 117 sunt răniți. Islamicii moderații din prima generație de imigranți sunt, așadar, surclasați de vocalizele radicalilor care se răzbună pentru susținerea oferită de guvernul francez Algeriei autoritariste.

Pentru părinții veniți în Occidentul anilor 1960-1970, integrarea era cuvântul de ordine. Pentru copiii crescuți în atmosfera pestriță a societății franceze – adolescenți prost educați și hrăniți cu fantasmele anarhismului revoluționar islamist – religia strămoșilor a căpătat alt rol. Strigătul Allahu akbar a putut ridica fronda la cote paroxistice. Pepiniere de infracționalitate situate la marginea societății ajuns să revendice Islamul drept stindard al identității. Pentru primele celulele teroriste din Europa ale organizației Al-Quaeda, Islamul nu mai oferă o consolare personală, ci însăși Utopia convertirii lumii întregi la crezul lui Mahomed. Marxiștii continuă să se îmbată cu apă rece. Pentru radicali, dacă într-o societate se întâmplă să fie mai multe culturi sau religii, atunci Islamul (supunere) trebuie să fie la putere. Sub Sharia, cred fundamentaliștii, cei tolerați trebuie să plătească jyzya. Așa cum ne arată toate documentele istorice despre cucerirea arabă a Africii de Nord, pentru mentalitatea de cuceritor islamic nu poate exista pluralism relativist, oricât și-ar dori asta dreptomiștii.

După anul 2000, finanțarea cu petrodolari a comunităților de musulmani europeni radicalizează tinerii șomeri sau lipsiți de calificare profesională. După 11/09/01, Jihad-ul exploatează anti-americanismul răspândit în campusurile universitare, intoxicate acum de retorica purității teologice și-a onoarei de neam. Părinții fiilor revoltați, adică prima generație de musulmani imigranți, sunt acuzați de apostazie. Cei care se raportează exclusivist la revelația lui Allah pentru dobândirea sensului vieții preferă oricând martiriul personal unei conviețuiri pașnice printre vacile sacre ale republicanismului francez. O atmosferă de teamă și consens multicultural i-a făcut pe toți politicienii parizieni să fie îngroziți de eticheta „rasistule!”

La antipozi, noțiuni precum solidaritate sau patriotism au ajuns golite de semnificație pentru milioane de adolescenți furioși ai Franței magrebiene. Fără să-și fi deschis propria afacere, fără să termine școli de înaltă calificare profesională, fără să recunoască-n spațiul public elogiul valorilor artistice, culturale ori spirituale ale Franței catolice, mulți tineri musulmani născuți în perioada 1990-2000 au mușcat mâna care i-a hrănit. Și ce amprentă sângeroasă au lăsat…

Familiarity breeds contempt, zice englezul. De ce ne-am mira, atunci, că protestul față de epicureismul burghez al unei elite pusilanime se convertește-n dispreț anarhist la adresa Statului asistențialist? Cum altfel să explicăm hărțuirea și mitralierea obsesivă a polițiștilor în cazul ultimului atentat de la Paris, înainte și după asasinatele din redacția Charlie Hebdo?

Războiul abia a început. Militantiștii radicali ai mohamedanismului (așadar, apostolii islamo-fascismului) au astăzi, în toată Europa, o agendă clară de uzurpare a hegemoniei Statului liberal.

În Anglia, bunăoară, există deja comunități care se auto-guvernează după Sharia. Perspectivele Scandinaviei sunt la fel de sumbre. Mass-media a relatat deja fapte oribile, perfect condamnabile, care trebuie nu doar să ne indigneze ori să ne sperie. Sunt întâmplări sinistre care pot stârni melancolia în cugetul celor care l-au citit pe Descartes sau Pascal, pe Emmanuel Levinas sau Gabriel Marcel…

Oare n-am îngropat într-un chip ușuratec speranța creștină, pentru a ne trezi cu războiul atomic dintre nihilism și islamism? Oare n-au existat figuri teologice luminoase care, în fața deriziunii și-a blasfemiei, au dat un răspuns literar și existențial cu adevărat nobil? De la Augustin din Hippona și până la Nicolae Steinhardt, de la Clement Alexandrinul și până la Pavel Florensky, creștinismul universal s-a apărat de sarcasm altfel decât prin asasinat fortuit, o captură de ostateci într-un magazin evreiesc sau descărcarea pistolului-mitralieră în țeasta unor ziariști.

Cititorii vor spune că și românii din Franța, Spania, Italia sau Marea Britanie au întâmpinat necazuri și prejudecăți. Că și conaționalii noștri au făcut muncile de jos, fără să se revolte. Ce anume explică recursul la Kalașnikov din partea fraților Kouachi, în dimineața zilei de 7 ianuarie 2015?

Răspunsul meu este simplu: existența unui rezervor infinit de fantasme ideologice (și bani) pentru o minoritate fanatizată. Wahabbiții și salafiștii propun transformarea Coranului într-un Mein Kampf de utilitate publică. Islamofascismul nu livrează o metafizică, ci un manual de exterminare a civilizației occidentale.

Încordarea frenetică din mintea adepților se explică prin absența instituțiilor medierii. Între sentimentul ratării sociale (în ochii comunității) și eul frustrat (în fața oglinzii private), omul educat lasă loc pentru explicații multiple, interogații recurente și relansări optimiste. De mici, copiii familiilor de europeni învață că realitatea nu trebuie detonată, ci interpretată.

Dar barbarii n-au urmă de răbdare, nici vorbă de memorie și nici vreo altă cheie (franceză) pentru hermeneutica subtilă a modernității. Absența educației împiedică accesul la orice dedesubt, cauzalitate, plan secund, dialog și nuanțe. Occidentul poate fi amalgamat, așadar, sub titulatura: Marele Satan. Moravurile îndoielnice ale unora justifică pulverizarea tuturor instituțiilor solide ale democrației – comerț, presă, mișcare liberă.

Urletul, strada și lupta de gherilă reclamă o soluție imediată, imperativă și integralistă. În mintea islamofasciștilor, Europa trebuie să devină un Califat, aici și acum. Oricât de stridenți față de majoritatea pașnică a islamicilor continentali, radicalii chiar nu știu de glumă.

Închei c-o simplă remarcă de manual. Roma asediată-n 410 a căzut, cu adevărat, abia în 475. Cine va încetini asediul, astăzi, în a doua decadă a secolului XXI?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. TC spune:

    Jos palaria pentru articol. Noi in directie mergem mai departe?

  2. Stefan spune:

    Excelenta analiză și descriere a ”antecedentelor” tragediei de la Paris mai ales din punctul de vedere al religiei. Mihail Neamțu este printre puținii care într-adevăr are cunoștințele și profesionalismul de a dezbate acest subiect.
    Totuși, dacă mă gândesc bine actuala generație de tineri răzvrătiți împotriva occidentalismului (să nu zic islamo-fasciști, epitet de altfel foarte potrivit) sunt a doua generație de magrebieni după islamicii moderați” și obedienți din anii `60-70. Nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că primele două generații de imigranți ”obedienți” au fost în perioada în care nordul Africii a fost abandonat de occident atât economic cât și politic, lăsând loc influenței sovietice. Legea Regrupării Familiale n-a fost doar un populism ușor de stânga a fost și o palmă dată influenței sovietice din aceea perioadă. De asemenea susținerea lui Khomeini, dincolo de imaginea libertariană a fost calul troian plasat de occidentali în Orientul Mijlociu unde URSS avea mari influențe. Dacă mai adăugăm la acesta și ”antrenarea” lui Osama bin Laden de către CIA, ni se conturează o imagine de deja-vu care aș descrie-o prin zicala ” Ce-și face omul cu mâna lui … e bine făcut”. Eu cred că, mai mult sau mai puțin, ”sămânța” ucigașilor de la Charlie Hebdo a fost cultivată de acești ”revoluționari” crescuți DE și ÎN Occident pentru a crea anarhie în fostele țări aflate sub influență sovietică dar care după `90 și-au pierdut ”obiectul muncii” (ca și securiștii de la noi) dar continuă să facă ce știu ei mai bine -terorism și anarhie

    • Cristina P spune:

      Sigur ca ce si-a facut Occidentul cu mana lui se numeste lucru manual. Chiar si bietii Charlie Hebdo sapat la fundatiile lumii libere, luandu-le in tarbaca fara discernamant, si au cazut singuri in groapa care a fost adancita si largita si de altii.
      Totusi, suntem romani. Sa ne amintim de prieteniile raposatului cu sefii tarilor musulmane. Sa nu uitam ce a facut Estul pentru terorism.
      Antero Leizinger vorbeste competent despre Radacinile rusesti ale terorismului islamic.
      http://www.freerepublic.com/focus/news/1666759/posts
      Aleksandr Litvinenko a murit pt ca a spus ca Putin are legaturi cu terorismul.
      http://www.businessinsider.com/exploring-al-qaedas-murky-connection-to-russian-intelligence-2014-6
      PS: E de notat ca in anii 60-70, in Franta, Belgia, Germania, tarile nordice, au venit la munca si europeni. Parintii lui Roberto Alagna sunt sicilieni emigrati in Franta. Premierul Belgiei, Elio di Rupo, e fiu de emigranti. Emigrantii economici europeni si prima generatie de musulmani s-au integrat fara probleme. Dandanalele sunt numai cu musulmanii recenti.

  3. Andrei A. spune:

    Nu văd lucrurile chiar atât de apocaliptic după cum le prezentați dumneavoastră. Esențială nu e data la care a căzut Roma, ci de ce ? (în fond, și Constantinopol a primit un fel de lease of life de 50 de ani prin explozia lui Timur până în Anatolia). E vorba de jumătatea de vest a imperiului, intrată în faliment economic (cu o monedă devalorizată succesiv până la a nu mai fi primită nici în comerț, nici pentru plata soldaților), faliment social (impozitele aberante fac poziția de sclav mai avantajoasă decât cea de mic meșteșugar ori agricultor), și pierderea superiorității militare față de barbari (indiferent de componenta “romană” ori barbară a legiunilor). Este o fosilă incapabilă de a mai controla provinciile periferice și implicit, a le administra sau profita de venitul aferent.
    Deci, la acea vreme, spre deosebire de imperiul frate din răsărit, care a reușit să se consolideze în ciuda valurilor gotice, imperiul de vest era ceea ce astăzi numim “failed state”. Ori Europa, sau Occidentul per total, nu au ajuns chiar acolo, în ciuda loviturii destul de dure adusă de ultima criză. Și iarăși, cred că sîntem atacați de extremiști- nu văd tot Constantinopolul înconjurat de monoxile, fără supărare.
    Deci a combate prin mijloace polițienești, limitat militare și diplomatice, este un lucru- a sugera (nu neapărat prin esența articolului dumneavoastră) un fel de “cruciadă”, este o enormitate care nu cred că merită să fie discutată.
    And for the record, comportamentul de Waffen SS al primilor cruciați, fie la Edessa, la Antiochia, sau în Ierusalimul eliberat (unde au ucis tot ce mișca, inclusiv pe creștini, nefiind “informați” că nu difereau la port de musulmani), fie la Constantinopol în 1204, este un adevăr istoric, nu un derapaj de political correctness. Acum, o invazie/cotropire, este un act condamnabil, indiferent de cine o face (chiar dacă în istorie a fost mai mult regula decât excepția). Deci a indica fără preget orice fel de barbarie (occidentală sau orientală), tine de obiectivitate istorică- altfel, alunecăm în propagandă.
    Și ca să nu divagăm într-un dialog copilăros de genul “ați dat și voi, am dat și noi”, nu este neapărat necesar să examinăm interferența din Orient- normanzii care au cuprins Sicilia erau din punct de vedere civilizational sub teritoriul arabo-bizantin pe care l-au cucerit (ca de altfel și față de Bizanț la 1204). O bună parte din arcul mediteranean (creștin sau musulman), era considerabil mai dezvoltată decât nordul Europei, între altele datorită faptului că prosperitatea provenită din comerț și implicit gradul de civilizație aferent, depășeau economiile agrare primitive ale marilor feude.
    Normanzii proaspăt așezați în Sicilia, culminează cu o lume fascinantă, unde nord, sud și est se contopesc, spre disperarea “talibanilor”. Nu întâmplător, înainte ca Montpellier să devină universitatea de referință, o avem pe cea de la Salerno, unde medicina era predată de profesori creștini, arabi și evrei, din motive de profesionalism, și nu religioase. Și nu întâmplător, avem un personaj aproape fantastic- e vorba de împăratul romano-germanic Frederic II de Hohenstaufen, cu mult în avans față de propria epocă. Un om care a preferat să aibă curtea imperială la Palermo nu doar pentru că avea palmieri :) , ci pentru că prefera rafinamentul sudului față de barbaria propriilor nobili germani. Un om care vorbea și scria fluent araba și care se înconjurase cu o “cremă intelectuală”, din care făceau parte și poeți și matematicieni arabi. Este vorba de personajul care, atunci când a fost presat de papă să deschidă o cruciadă (fiind cel mai important cap încoronat din Europa vremii), a preferat să corespondeze cu “amicul” lui al Khamil (sultanul Egiptului) și să dobândească Ierusalimul pe chirie, fără a vărsa o picătură de sânge. Sigur, de aici i s-a tras excomunicarea…
    Cu teroriștii islamici nu ai ce să dialoghezi- dar cu lumea islamică este cu totul altceva- aviz “cruciaților”.

    • Airend spune:

      @Andrei A.
      Ok, ne-ai predat lectia de istorie, cu multe generalizari sclipitoare.
      Intrebarea care conteaza legat de acest subiect este: ai citit Coranul? Sau iti dai cu parerea despre Islam din texte de political correctness?

  4. Bogdan Brebenel spune:

    Multiculturalism = dezastru. QED.

    Pe când un articol despre Zonele Urbane Sensibile? Peste 750 de acest gen și numărătoarea continuă.

    http://www.washingtontimes.com/news/2008/jan/16/sensitive-urban-areas/

  5. vlad spune:

    Un detaliu : razboiul din Algeria a inceput in 1954, cand de Gaulle nu
    era la putere. S-a incheiat in 1962, intr-adevar sub de Gaule, care revenise
    la putere in 1958. Nu subscriu interpretarii dvs ca rabouiul a fost pierdut in
    chip lamentabil : razboiiul nu putea fi castigat, Algeria nu putea continua sa fie
    parte integranta din Frànta cum este, sa zicem, Bourgogne. Razbouiul trebuia
    cumva terminat, si francezii in marea lor majoritate ii sunt recunoscatori lui de
    Gaulle pentru asta.

  6. marius spune:

    Pt a putea anticipa viitorul trebuie sa observam mugurii si nu fructele coapte.
    Radicalizarea are loc in ambele tabere prin polarizarea tot mai accentuata a tineretului occidental datorata unui comportament schizofren al oamenilor maturi si cultivati, adepti ai eficientei economice cu orice pret si al maximizarii profiturilor indiferent de consecinte.
    Patronii firmelor mici, mijlocii si mari tind sa imprime copiilor lor o cultura conservatoare, acces foarte restrictiv la calculator si retelele de socializare, educatie de calitate si chiar religioasa de buna calitate, dar la birou promoveaza digitalizarea tuturor aspectelor posibile ale vietii, incurajeaza dependenta clientilor firmelor lor de produsele acestora prin tehnici marketing de cel mai mare rafinament, aplicate unei populatii tot mai putin educate si tot mai mult abuzate de la o virsta frageda de bombardamentul electronic si publicitar pina la indobitocire.
    Este tot mai evident ca mondializarea a profitat preponderent unei f mici minoritati in timp ce ea a saracit si umilit un numar tot mai mare de oameni din tarile deja sarace.
    (Evident acest lucru nu se vede inca f bine in Romania care in ultimii ani a beneficiat de aceasta dinamica ma mult poate decit a suferit de ea.)
    Astfel isi face aparitia individul abrutizat, amoral, asocial si acultural.
    Consecintele nu intirzie sa apara …
    Cei mari, bobati, puternici, culti, ce detin mass-media au o mare responsabilitate, dar pe cei aviditatea i-a transformat si pe ei din oameni in indivizi cinici si amorali.
    Individul amoral cred ca este cel mai periculos produs al vremilor recente.
    Dostoievski nici nu si l-a putut imagina … Este ORA 25 ! ?

  7. Christiane spune:

    Buna ziua,

    Domnul Neamtu, ati uitat in memento sa mentionati ca cel mai mare masacru comis in Europa dupa al doilea razboi mondial a avut loc in Srebrenica. 8.000 de Musulmani europeni (civili, inclusiv copii, adolescenti si batrani ) au fost omorati in cateva zile in iulie 1995 (vedeti detalile in verdictele date de justitia internationala, adica tribunale infiintate in Occident).
    O parte din cei care le au ucis fara mila sunt crestini si au invocat religia lor pentru acest masacru. Totusi nu v-am auzit sa vorbiti despre crestino-fascismul.
    Extremism si violenta nu sunt apanajul musulmanilor cum vreti sa demonstrati in textul dvs prea simplist. E regretabil ca lumea atunci nu a aratat mai multe compasiune si empatie pentru victime de la Srebrenica.
    Cu stima
    Christiane (Franta)

    • Airend spune:

      Doamnă Christiane,

      crestino-fascismul nu există pentru că creștinismul nu admite comiterea de acte de violență nici măcar în caz de legitimă apărare. Crimele comise de ”creștini” în fosta Iugoslavie au avut ca motiv naționalismul sârb, ceea ce este cu totul altceva decât condamnarea gratuită a religiei creștine.

      Extremismul și violența apar în orice populație, însă în cazul musulmanilor ele se practică săvârșesc explicit în numele religiei, adică al Islamului. Trebuie să recunoaștem că violența în lumea musulmană a atins cote inimaginabile, iar cine citește Coranul și Hadith-urile se poate convinge singur că Islamul nu este doar o religie ci și o ideologie politică intoleranta la adresa altor religii și cu un mesaj programatic expansionist, violent.

      Deci, faptul că acte de violență cu caracter întâmplător au loc și în societățile nemusulmane nu le pune pe același palier cu violența programatică și sistematică politico/religioasă musulmană.

  8. CORNELIA spune:

    Ma bucur sa va citesc intotdeauna domnule Neamtu, cu astfel de analize pertinente.

  9. UnOm spune:

    > Unde s-au petrecut atrocități similare? New York, Madrid, Londra..
    Domnule Neamtu, deschideti harta si mai uitati-va odata. Se pare ca ati scapat cu vederea mii de oameni nevinovati, ucisi cu singe rece, ignorati cu rusine de lumea civilizata cu o ridicare din umeri. Ca si cei din New York, Madrid si Londra si alti parinti s-au trezit cu copii ucisi, copii s-au trezit fara parinti. Al caror singura vina a fost ca s-au nascut in acel loc unde i-a gasit o drona sau ucigasi tineri jucandu-se “real 3d shooter”, sau doar o eroare in computer ce i-a aruncat in lagarele de concentrare Abu Ghraib, impreuna cu nepasarea lumii. Asta e umanitatea pe care o promovati domnule Neamtu?

    Terorismul ucide oamenii nevinovati. Haideti sa-i aratam cu degetul pe vinovati. Pe toti! Nu convenabil doar pe cei ce nu ne plac. Haideti sa ne ridicam glasul in sprijinul miilor de victime nevinovate de pretutindeni. Nu doar cele ce aduc capital politic si social. Ca toti sunt oameni.

    Cum ajungem sa ignoram fete tinere (30% din fortele luptand impotriva Statului Islamic in Kobane) si care mor aparandu-si casa parinteasca, in timp ce occidentul arunca cuvinte?

    Se pare ca ipocrizia devine o calitate a noului om “civilizat” (vezi si http://www.democracynow.org/2015/1/12/circus_of_hypocrisy_jeremy_scahill_on)

  10. Feri spune:

    Nu stiu de ce sa evitam explicatiile simple… dar la obiect, Crestinatatea, mai ales ceea occidentala, a inlocuit dragostea (vezi I Cor.13… Biblia) cu toleranta! Practic, o indiferenta ideologizata care asigura o liniste iluzorie de tipul: ma lasi in pace, te las in pace (dar nu te iubesc, ma iubesc doar pe mine!).
    Din comoditate am ajuns sa toleram lucruri pe care nici noi nu le-am accepta (nu vreau sa le enumar…) dar tocmai aceste lucruri, culmea, nu sunt tolerate de cei pe care pe care acum nu-i mai toleram pentru ca sunt intoleranti fata de libertatea noastra de exprimare!!! Dar despre ce libertate si de fapt ce valori vrem sa exprimam?
    Inainte de toate occidentalul recent ar trebui sa-si redefineasca scara valorilor ca sa stim ce vrem sa aparam sau macar despre ce vorbim.
    Nu cred ca asistam la un razboi ideologic cu atat mai putin la o confruntare intre credite ci mai degraba la lupta dintre teroristii lor cu tolerantii nostrii…

  11. area spune:

    islamo-fascisti????????????
    e mult mai simplu si fara atribute ideologice: foamea, setea si creierele infierbantate ale maselor naive (?) duc la crime globale

    genial este ca marxismul este instrumentul cel mai usor de utilizat pentru a provoca instantaneu foamea, setea si creierele infierbantate … “muncitorii n-au patrie” …

  12. Comentator spune:

    O teorie simplista, si cauza a violentei in crestere ar fi urmatoarea: cinismul si lacomia politicului si a oligarhilor lumii a dus la saracirea urmata de indobitocirea unor populatii din ce in ce mai numeroase care si-au gasit refugiul in religie spre marea satisfactie a liderilor religiosi. Acestia furnizeaza votanti politicului care, odata ajuns la putere, ii sustin financiar. Legatura este tot mai evidenta si pare indestructibila. Cariera unui om politic este terminata daca face greseala de-a se opune expansiunii religiei, nu conteaza care.
    Ori nu exista progres fara educatie, iar aceasta presupune responsabilitate sociala. Cine sa aiba interes in educarea celor multi? Politicul are nevoie de mase pe care sa le manevreze usor, companiile de mana de lucru ieftina, iar despre religie nu mai vorbim. Numai ca aceste multimi needucate au inceput sa genereze probleme care abia sunt la inceput. Cresterea demografica in sine tinde sa devina o mare problema pentru ca in final lupta se va reduce la cea pentru supravietuire. Iar cei mai multi si agresivi vor supravietui omului civilizat si cu principii. Si acest lucru il fac posibil toti acesti lideri ai lumii civilizate care nu vad mai departe de mandatul si interesele lor meschine.

  13. Emil spune:

    Stilistica aduce un pic cam mult cu cea a lui TRU, nu credeţi? Şi da, excelent articol. Cu amendamentul că meritau pomeniţi şi “harki” şi ai lor urmaşi – cam un milion din musulmanii francezi – aduşi în Franţa în cu totul alte contexte decât cele pe care le pomeniţi.

  14. Dr. Mihai I Turcu spune:

    “Urmariti banii” Fara finantatori nici terorism arab. Imediat occidentu va deveni mai restrictiv si in momentul urmator agresiv. Are o experienta copioasa de care va uza. Oprelistile tin de propriile conceptii , mai noi, in masura istoriei, foarte noi.

  15. Paul G spune:

    Domnule Neamtu,

    In textul dumneavoastra nu analizati cateva aspecte esentiale, din punctul meu de vedere:

    a) Timp de mai multe secole o parte din puterile actualului Occident a subjugat si jecmanit prin imperiile coloniale parti importante din glob, dintre care si teritorii musulmane, Occidentul avea si a simtit ca pe o datorie, sa-i spunem “morala” adoptarea unor imigranti veniti din zonele respective, iar integrarea acelor oameni a fost gandita foarte prost, cat despre moschei, moschei sunt peste tot in lume, nu doar in Franta, de asemenea crestinii sunt peste tot in lume, nu am auzit de un arabo-musulman in Sucre sau Monteviedeo.

    b) Majoritatea tarilor Occidentale s-au aliat cu SUA in niste razboaie stupide (Afghanistan, Irak) si in mod evident fundamentalistii radicalii din zonele respective considera Franta, UK ca state invadatoare, inamice. Mintea arabo-musulmanilor manipulati de un imam carismatic nu considera ca un atentat este las, criminal, marsav si inuman, el considera, asemeni lui Amedy Coulibaly, ca platitorii de taxe ii sustin pe politicieni si iau parte la deciziile politice ale acestora.

    c) Operation Cyclone (prin care in anii 80 CIA a finantat rebelii afgani s-au facut studii si carti, cred ca e deja de notorietate) prin care SUA a sprijinit terorismul atunci cand teroristii au luptat in interesul lor, si nu trebuie uitat, acolo si in acest context finantat de SUA s-a format viitoarea Al-Qaida, emblema terorsimului inainte ca sa apara ISIL.

    d) SUA si unele tari europene occidentale au finantat impreuna cu alte state din Golf ISIS. Sursa aici http://www.theguardian.com/commentisfree/2015/jun/03/us-isis-syria-iraq
    Apoi, dupa ce teroristii au primit arme si sprjin logistic si ajung sa isi schimbe obiective sunt bombardati de cei care i-au finantat initial.

    e) Dumneavoastra nu analizati de ce in tari precum Germania, Italia astfel de atacuri teroriste islamiste impotriva civililor din tarile respective nu s-a produs, dar concluziile dumneavoastra sunt despre Europa in general

    f) Educatia are un rol scazut in radicalizare, amintiti-va de teroristii care au implementat atacul 9/11.

    g) Sa nu uitam ca un criminal de nivelul lui Yasser Arafat (care a primit Premiul Nobel pentru pace din partea unei prestigioase institutii occidentale, dar care a avut mainile manjite de sangele a mii de evrei) prin actiunile PLO si a celorlalte grupari palestiniene a brevetat printre musulmanii arabi luarea de ostatici, atentatele kamikaze, aruncarea in aer a ambasadelor si crimele impotriva evreilor si americanilor. Pe de alta parte, insa, sa nu uitam ca la inceputul secolului XX in Palestina erau cateva sute de mii de evrei printre milioane de arabi si ca infiintarea statului Israel a presupus colaborarea occidentului (a UK in cazul Declaratiei Balfour si in privinta imigratiei masive, si apoi UN cu Resolution 181 (II) pe care Israelul nu a respectat-o). Infiintarea statului Israel dupa 1900 de ani intr-un teritoriu dominat de arabi si care fusese de atatea secole al arabilor, razboaiele ulterioare in care Israelul a fost atras voluntar sau involuntar (cel de Independenta, cel de Sase Zile, Yom Kippur, invadarea Libanului de catre Israel in anii 80′), sprijinul Occidentului (UK+Franta in 1956 in Suez Crisis, sprijinul american atat la UN cat si in general) a creat o imaginea ca Israelul+majoritatea Europei apusene sunt dusmanii musulmanilor si arabilor in general. Cu aceasta imagine liderii gruparilor teroriste si-au manipulat adeptii iar discursul lor e religios si politic, ei nu vorbesc doar despre islam ci despre dusmani are vor distrugerea lor, toti acesti teroristi se considera martiri si eroi atat politic cat si religios.

    Din punctul meu de vedere analiza dumneavoastra este intr-o buna masura incorecta si incompleta pentru ca in principal vorbiti despre imigrantii Frantei anii 60-70 cu candoare, ca si cum asupra acestora si asupra tarilor din care acestia proveneau Franta si Occidentul in general nu avusesera pana atunci nicio influenta, nu avusesera nicio istorie iar acum din a doua generatie, propaganda anti-americana ii radicalizeaza si se transforma in teroristi. Sa nu uitam un aspect foarte spectaculos care arata ca legatura cu a doua generatie de imigranti magrebieni nu este foarte relevanta – agentia Reuters a lansat informatia ca unul dintre teroristii de ieri seara avea nationalitate franceza (atentie, nationalitate, nu cetatenie, http://live.reuters.com/Event/Paris_attacks_2).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihail Neamțu


Mihail Neamtu

Intelectual public și antreprenor român. Între 2012 și 2015, a fost președintele partidului Noua Republică. Doctor al Universității din Londra (2008). Ultima publicație: C... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Legea cererii si ofertei nu poate fi contrazisa de nicio reglementare iar legea celor 51% produse ro...

de: Valentin Mircea

la "Despre timpurile când supermarketurile dominau România"

Cauta articole

august 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)