marți, martie 19, 2024

Patria mea ciudată care sperie Europa

Zilele acestea întrebarea revine în buclă. E apăsătoare şi uşor penibilă: Dar, ce se întâmplă în România?! Tonul e uimit şi uneori zeflemitor. Oriunde ajung în Franţa, ori aiurea în Europa, primesc cadou privirile buimace şi pline de compasiune ori neînţelegere ale interlocutorilor mei (ocazionali sau prieteni buni). Ce trăim noi zilele acestea (şi nu numai) iese din sistemul lor de referinţă. Nu se descurcă. Ne privesc, cu suspiciune, ca pe nişte ciudaţi care îşi dau foc la propria casă. Când intraţi şi voi în rând cu lumea? vor să-mi zică. Lucrurile păreau să se aşeze, iar o luaţi razna? Nu demult, am fost nevoit să îmi împrospătez cunoştinţele despre istoria romilor pentru a face faţă discuţiilor interminabile care îi priveau. Săptămânal parez, cum pot, glumiţe cu prostituate, hoţi şi alte arătănii cu paşaport identic cu al meu care au mai făcut o boacănă preluată de media occidentală. Am refuzat întotdeauna varianta facilă a negării originilor. Nu am fost niciodată ungur, austriac, irlandez sau neamţ, cum am înţeles că se practică dacă vrei să scapi de priviri incomode. Am învăţat, în timp, cum să mă apar de micile neplăceri pricinuite indirect de unii conaţionali (fiecare pădure cu ale ei). Sunt însă neputincios şi nu ştiu cum să reacţionez atunci când ruşinea e instituţionalizată, când lucrurile nelalocul lor devin politică de stat, când cei care ar trebui să mă reprezinte şi să mă conducă se comportă precum borfaşii din metrou.

Daca am avea de-a face doar cu ruşinea ori disconfortul unor personaje precum subsemnatul, nu ar fi cine ştie ce. Ne merităm soarta, ar spune unii. Am ales străinătatea, nu avem decât. Să fi stat la salamul cu soia dacă vrem să luăm cuvântul. Infinit mai gravă, cu consecinţe catastrofale, e unda de neîncredere pe care România a propagat-o în ultimele săptămâni. Nu stăteam noi oricum prea bine, am reuşit însă, cu o viteză năucitoare, să spulberăm şi bruma de consideraţie pe care ceilalţi o aveau pentru noi. Domnilor guvernanţi, ştiţi ce va să zică în limbajul diplomatic al investitorilor climat de neîncredere, lipsă de stabilitate si predictibilitate, evoluţie îngrijorătoare ori preocupantă, etc.? Pe româneşte înseamnă că sunteţi suspecţi, că aveţi comportamentul unor şmecheraşi nefiabili care de pe o zi pe alta pot schimba totul şi lăsa pe oricine în pielea goală, după bunul plac. În fişierele de decizii ale bordurilor companiilor europene sunteţi în roşu pe linie (roşu în business înseamnă naşpa, nu socialist). Sunteţi sursă de nelinişte şi materie primă pentru scenarii de risc. Oricine se uită în ograda voastră se sperie şi îşi strânge jucăriile. Jucării care pot însemna milioane de euro în investiţii şi mii de locuri de muncă pentru cetăţenii pe care pretindeţi că îi păstoriţi şi în slujba cărora, teoretic, sunteţi. Cei doi Lolek şi Bolek, cocoţaţi în fruntea statului, se joacă cu lopeţica în nisipul patriei şi cu viitorul concret a milioane de români. Cine crede că mârşăviile actuale sunt simple jocuri politicianiste, se înşeală amarnic. Începând de la leu, continuând mai apoi cu ratele dobânzilor pentru împrumuturile româneşti, mergând spre salariile şi viaţa fiecaruia dintre cetăţeni, totul se duce la vale. Alte state plătesc armate de lobby şi presează pentru condiţii stabile, noi aruncăm cu gaze lacrimogene în piaţa (financiară) publică europeană. Consecinţele pe termen mediu sunt incomensurabile (şi aici nu le punem la socoteală pe cele legate de sănătatea societăţii româneşti). Cum îşi mai pot justifica acţiunea politrucii noştri în aste condiţii? Binele cui îl urmăresc?

Refuz să cred că guvernanţii noştri sunt atât de proşti. Ori inconştienţi. Singura explicaţie logică e că nu le pasă. Miza pusă în joc e mult prea mare şi imediată. E vorba de libertate sau închisoare pentru unii dintre ei. Pentru alţii, de milioane de euro pe care ar fi incapabili să le câştige într-o societate normal aşezată. De o felie din tort pe care n-ar mai putea să o înhaţe, în detrimentul celor mulţi, dacă lucrurile de lipezesc. De conexiuni care seamănă mai mult cu Sofia interlopă şi cu Moscova oligarhilor decât cu practicile curente europene. Stie careva să îmi dea definiţia exactă a unui stat mafiot? Suntem pe aproape?

A sări la gâtul milioanelor de români din diaspora acuzându-i că nu plătesc impozite în ţară sau legându-le dreptul de vot de te miri ce criterii absconse, e şi asta un gest sinucigaş. Cu ce au greşit? V-au stricat Petrecerea Prostănacilor în 2009? Sau greşesc atunci când trimit între 4 şi 8 miliarde de euro în ţară astupând găurile incompetenţelor voastre? A-ţi înjura proprii cetăţeni e bun de ghilotina politică, a-ţi împroşca cu noroi cel mai important investitor nu e foarte înţelept.

Nădejdea pe termen scurt ţine de Doamne-Doamne şi de mintea de pe urmă a românului (în care mai am o urmă naivă de speranţă). Ce-şi face omu’ cu mâna lui, …

Distribuie acest articol

45 COMENTARII

  1. „Lolek si Bolek care se joaca cu lopatica”
    Nu sunteti deloc departe de adevar – spun asta judecand dupa declaratia lui ponta, citez „n-am sa mai vorbesc niciodata cu Traian Basescu!”

    • Lolek si bolek sunt doi aurolaci condusi din spate de mafiotii imbatraniti in rau iliescu, nascase, voiculescu ,hrebenciuc si lista este f lunga precum si o mare parte dintre parlamentarii penali, noi romanii obisnuiti cinstiti, muncitori platitori de impozite trebuie sa ne unim si sa ne impotrivim acestor mafioti, sa cerem ajutorul ambasadelor straine – trebuie opriti URGENT pana nu este prea tarziu. Este o problema grava si ei se grabesc f tare pt ca justitia a inceput sa-si faca datoria si le-a ajuns cutitul la os.Sunt multe dovezi impotriva lor trebuie sa le folosim si sa fie judecati in regim de URGENTA. Este tara noastra si a copiilor nostri, nu a lor, ei sunt ca o ciuma care se intinde rapid.Doamne ajuta-ne.

    • Da, domnule, nu mi-a venit sa cred, parca ar fi in clasa a ll-a! Ce sunt declaratiile astea puerile?! Cum adica nu mai vorbeste cu TB? NICIODATA? Cumva o fi batut si din piciorus cand s-a incruntat si a zis treaba asta?

      Trecand peste penibilul situatiei (vorba vine, ca nu ai cum sa treci, e prea monumental), mi-e rusine sa mai zic ca sunt romanca. Daca astia continua asa, o sa am suficiente motive sa cer azil politic in Germania unde traiesc, si cred ca o sa am sanse mari sa il si primesc. Serios vorbind, stau de ani de zile aici, si nu aveam nici un gand sa cer cetatenie, ca nu am de ce, stau legal, muncesc, traiesc aici, dar sunt cetatean roman si nu am de ce sa schimb asta. Pana acum. Mama lor de nenorociti comunisto-shmenari!

    • Se joaca baieteii cu lopatica,dar sunt multi ,,parinti”pe margine si spectatori care din diverse motive,atunci cand se trezesc cu nisipul aruncat in cap,in loc sa-i potoleasca zic :vai ce haiosi si draguti sant.Lasa ca se fac ei mari si se cumintesc.Voi credeti asta?Sa vedeti ce groapa vor face in nisipul patriei.

  2. bine spus: „e vorba de închisoare”. cel mai vulnerabil este chiar ponta – de aceea şi graba dementă în care au încercat să răstoarne lucrurile.
    pentru că ESTE CERCETAT DE PARCHET PENTRU ASUMARE ABUZIVĂ DE CALITĂŢI OFICIALE (reprezentarea de la bruxelles, cusută cu aţă roşie), ceea ce reprezintă faptă penală. BĂSESCU REVENIT LA COTROCENI, ÎL VA SUSPENDA AUTOMAT DIN FUNCŢIA DE PREMIER, CĂCI LEGEA ÎI DĂ DREPTUL. de aceea, PONTA a anunţat că, în cazul că pierde afacerea cu referendum-ul, va demisiona. ştiţi de ce? PENRTRU CĂ, DIN IPOSTAZA DE SIMPLU PARLAMENTAR, NU POATE FI ANCHETAT FĂRĂ APROBAREA COLEGILOR LUI… PARLAMENTARII.

  3. Corect diagnostic!
    Marturisesc ca nu stiu definitia de manual pt. „stat mafiot”. Asa ca am incercat sa caut referinte. M-am oprit la http://adrianghetiu.blogspot.ro/2012/03/romania-stat-mafiot.html
    Spune autorul: „Romania este un stat mafiot in care nu poti sa ajungi undeva decat daca ai pile (fostul PCR / Pile, Relatii, Cunostiinte -n.m.), unde nu poti sa traiesti bine decat daca furi, inseli si minti, unde esti stors de ultimul ban, unde esti omorat de catre sistemul medical, unde esti furat de catre politie, unde te bat dobitocii de jandarmi ca sa fie macho, unde curvele sunt virgine, unde ni se fura banii iar romanasii merg la proteste cu balonase si flori.” Aferim!

  4. Stimate domn,
    Ati vazut vreodata filmul Todo modo, Italia, 1976, cu Gian Maria Volonte si Marcello Mastroiani? Incercati sa-l vedeti la Cinemateca. Poate ca uneori, in politica, trebuie sa ai nebunia de a face totul pentru atingerea unui scop. Mie mi-a placut de uselisti de data asta. Sigur ca au cam dat cu ordinea de drept de pamint, au tulburat ipocritele cancelarii internationale, dar si-au atins scopul: scoaterea lui Basescu din fruntea statului. Eu una sper ca finalul filmului dimbovitean sa fie acesta: niciodata, Traian Basescu sef intr-o institutie a statului.

    • Sa intelegem ca sunteti adepta teoriiolor politice ale lui Machiavelli. Acestea erau valabile in evul mediu cand in familia Borgia care conducea regatul florentin incestul era o nrmalitate. Incercati sa abordati problemele cu partea superioara a corpului.

      • Daca mi-aduc eu bine aminte, nici Principele -recte Cesare Borgia n-a sfarsit-o bine. Si el a avut un plan perfect pentru a prelua puterea in Italia, aproape a reusit, apoi un mic amanunt, moartea Papei l-a dat peste cap. Si desigur reusise si el cu desavarsita arta sa-i infurie pe toti, in Italia si in lume. Credeam ca totusi politicienii au mai evoluat intre timp si mai fac si o analiza de riscuri cand demareaza un plan „perfect”.

    • eroii dvs uselisti au reusit mult mai mult decat si-au propus. au reusit sa ne demonstreze ca sunt un mare pericol pentru romania. pana una alta, este de remarcat ca sustinatorii lor nu pot veni decat cu argumente jenante, cum ati incercat dvs, cam la acelasi nivel cu cei care vor sa scuze plagiatul lui ponta.

    • Monica, sper sa nu ajungi niciodata intr-o situatie in care desi legea iti da dreptate, puterea spune ca legea nu are dreptate.

      • Pentru Monica, pt doamnele din troleu 92 de azi (care ii omagiua pe Lolek si Bolek pt ca sunt mai frumosi decat base) si pt toti ceilalti care cred ca o revenirea in 2012, 2013 la anul 1984 + este binevenita, am o singura imagine de descris – Anul 2013, 2014, 2015 + cand in aceasta tara vor ramane doar cei care nu mai pot pleca. Si ma refer la cei care azi muncesc fara prea multe proteste, platesc contributii si aproape nu mai spera la nimic mai bun, doar sa nu fie si mai rau. Nu vor subventii de la stat , doar sa fie lasati in pace sa isi faca treaba si sa-si traiasca viata. Lolek si Bolek o sa ii hotarasca pe acele cateva milioane de romani activi si normali ca nu mai au nimic de pierdut. Daca vrei Monica, poti sa ramai sa stingi lumina.

    • Monica,
      Democratia nu o fi perfecta, dar este tot ce avem.
      Trebuie respectate regulile in mod absolut, nu merge doar de data asta le incalcam ca sa scapam de x.
      Am vazut cu mare uimire si emotie la Washington cum este pastrata Constitutia SUA, la Arhivele Nationale: intr-o racla, ca sfintele moaste, intr-o sala cu lumina scazuta, temperatura controlata, cu garzi solemne si un flux permanent de vizitatori, in liniste…. E ‘awesome’. Are 230 de ani si a servit de ancora societatii, in timpuri cu mult mai vitrege si mai furtunoase decat ce avem noi azi, aici.
      Nu se poate ca noi sa dam de pamant cu Sfanta Constitutiune, asa, dintr-un moft, nu se poate!
      Ai putina incredere, ai putina speranta, rabdare, nu e asa pierdut totu……l

  5. Explicati-le celor care nu inteleg situatia, ca dupa 1989 romanii au abolit comunismul, insa nu au trimis si comunistii in lada de gunoi a istoriei, pentru ca nu aveau cum: toate parghiile politice si economice le detineau ei. Astazi ca si altadata, guvernul nu ne reprezinta, iar presedintele – ales de popor – a fost suspendat pentru ca a indraznit sa sparga omerta mafiota post-comunista si sa firteze institutiile Justitiei sa-si faca treaba. Este vorba de o lovitura de stat, mascata de o aparenta de legalitate, in beneficiul post-comunistilor mafioti iar in final Romania se va alatura grupului de state-mafiot patronate de Rusia.

    • „daca guvernul nu ia masuri concrete pentru REVENIREA (sic!) la statul de drept” Viviane Reding. Ce putea fi mai clar decit cum intelege Uniunea Europeana ce se intimpla la Bucuresti?

  6. Andrei Marga

    – Après tout, les rhinocéros sont des créatures comme nous, qui ont le droit à la vie au même titre que nous !

  7. Propun definitia urmatoare: un STAT este MAFIOT atunci cand un condamnat la 5 ani de puscarie voteaza in parlament (cu doua maini!) suspendarea Presedintelui tarii!

    Studiu de caz:
    Senatorul PSD Cătălin VOICU a fost condamnat de instanţa supremă (ICCJ), vineri, 1.06.2012, la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie în care a fost trimis în judecată alături de fostul judecător Florin Costiniu şi de oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, decizia nefiind definitivă.
    Cătălin Voicu a fost condamnat două pedepse de trafic de influenţă, respectiv la 4 şi 5 ani de închisoare, iar pentru fals în înscrisuri a primit o pedeapsă de 1,2 ani de închisoare, el urmând să execute pedepasa cea mai mare, adică 5 ani.
    Senatorul Cătălin Voicu, judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
    Omul de afaceri Costel Căşuneanu a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, judecătorii instanţei supreme SUSPENDÂNDu-i executarea pedepsei pentru o perioadă de 7 ani (!). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că omul de afaceri a stat în arest preventiv între 8 şi 11 aprilie 2010.
    Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, a fost condamnat la 4 ani de detenţie, pentru cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă, de către instanţa supremă.
    Fostul judecător Florin Costiniu de la ICCJ a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu SUSPENDARE (!) în dosarul de corupţie în care a fost judecat alături de senatorul PSD Cătălin Voicu şi de oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, decizia nefiind însă definitivă.
    (sursa: http://www.antena3.ro/politica/senatorul-catalin-voicu-condamnat-la-5-ani-de-inchisoare-alaturi-de-marius-locic-costel-casuneanu-si-florin-costiniu-169553.html ).

    Acelasi infractor Cătălin VOICU, senator PSD, a votat cu 2 maini suspendarea Presedintelui (vezi poza halucinanta la http://www.evz.ro/detalii/stiri/ce-a-ajuns-romania-nasul-mafiei-din-justitie-il-concediaza-pe-basescu-991225.html ).

    Q.E.D.

  8. Eu am inteles scopul acestei tevaturi. Miza este PRESEDENTIA. Iliescu, Voiculescu si cine o mai fii in umbra stiu ca nu pot castiga prezidentialele decat prin tactica „Blitzkrieg”.
    Neavand un candidat credibil au grabit lucrurile foarte tare astfel incat opozitia (PDLul) sa nu aiba timp sa propuna / sa promoveze un candidat si astfel populatia ramane cu ce ne ofera ei… pe Crin.

  9. Starea de lucruri surprinsa in articol a situatiei actuale a Romaniei si a modului in care e perceputa peste hotarele ei e intr-adevar foarte corecta. Pur si simplu strainii ca si de altfel multi romani din diaspora sunt extrem de uimiti si lasati fara cuvinte la scena de teatru tragico-comic a vietii politice romanesti.
    Daca USL ar fi asteptat urmatoarele alegeri parlamentare ar fi obtinut o majoritate covarsitoare de voturi si ar fi putut in liniste si intr-un mod mai voalat aranja afacerile sale si ale clientilor sai.
    Se pare insa ca timpul e extrem de pretios pentru ei si au trecut peste astfel de calcule.

    E intr-adevar foarte greu sa treci de la practicile si retelele comuniste la practici si relatii democratice. E necesar ca noile generatii impreuna cu acei oameni care au reusit sa nu se pateze pe vremea comunistilor sa realizeze masa critica la nivel decizional in institutiile statului.
    Pentru aceasta e nevoie de timp, se pare ca 22 de ani impreuna cu schimbarile politice reusite de romani au reusit sa aduca acea masa la nivelul critic necesar.

    Personal percep aceste miscari pe scena politica ca un efort disperat, la unison a retelelor comuniste (interesant e de aflat cit de organizate mai sunt) in incercarea de a opri tavalugul schimbarilor democratice.
    Sper din tot sufletul ca acesta miscare sa nu reuseasca si sa nu arunce Romania prea mult inapoi. In acelasi timp sper ca aceasta miscare sa mai trezeasca mintile acelor romani imbatati de propaganda masiva facuta in mass-media de avangarda comunista, mafiota si sa aduca un plus de coeziune romanilor ce deja percep aceasta batalie.

    • Faza e ca nu stim cat de mult ar trebui sa ne dorim stabilitatea de care vorbiti. Multe dosare sunt pe rol, trebuiesc finalizate, multi giganti trebuie sa viziteze puscaria. Avand in vedere deratizarea de care Romania are nevoie, nu putem spera inca la liniste. Multi trebuie sa cada, avem nevoie de cutremur pe justitie, nu de „linistea” din vremea lui Nastase.
      Da, ne aduc prejudicii pe plan extern, dar avem nevoie de catharsis.

  10. Oare ce parere au francezii despre organizarea referendumului? Tot ceea ce incearca cei doi politruci din fruntea statului, depinde de votul pe care cetatenii il vor da pe 29 iulie. Sunt curios ce argumente veti avea cand si daca, 5-6-7-8-9 sau cate or fi, de milioane de cetateni vor vota demiterea lui Traina Basescu din frutea statului lor, al romanilor.
    De ce exista o team atat de mare de referendum?
    Sa nu uitam, Constitutia Europeana a fost respinsa de francezi la referendum. Oare pot fi acuzati de ceva?

    • teama de referendum este foarte explicabila atata vreme cat televiziunile aservite au „asmutit” pur si simplu oamenii simpli asupra presedintelui. cat timp explici in delir ca raul poarta un singur nume, cat timp oferi false sperante unor oameni speriati de grija zilei de maine, destul de rudimentari, dependenti de alocatii sociale – ale lor sau ale copiilor lor – teama de referendum este foarte explicabila. sunt mai putini cei care creaza plus valoare, sunt mai putini cei independenti financiar, sunt mai putini cei care citesc, care se informeaza din surse variate, care nu privesc obnubilati la televizor, sunt mai putini cei care calatoresc, care interfereaza cu medii si culturi diferite. de aceea teama de referendum este mare, nu poata sa nu revina obsesiv intreabarea – pe care fiecare dintre noi ne o punem in sinea noastra – de ce trebuie sa ma supun hotararilor unei majoritati care nu intelegere lucrurile – sau le intelege dintr o perspectiva foarte subiectiva – de ce trebuie sa trec iar printr un proces dureros de schimbare, de ce trebuie ca factorii responsabili sa divizeze iar societatea ?
      orizontul de asteptare devine iar fata morgana iar nota de plata ne revine tot noua, nu poti sa privesti neputincios cand vezi un ministru liberal – ocupant al portofoliului muncii – care povesteste, asta face povesteste ce va mai face in beneficiul celor oprimati. nu vreau sa scriu un articol intreg, vreau doar sa spun ca mi e teama de referendum si de consecintele lui, in calitatea mea de mama a unui proaspat absolvent de liceu, in calitatea mea de asociat intr o companie care plateste foarte corect si respectand perfect termenele legale toate taxele, in calitatea mea de cetatean onest si moral.

  11. Demisia ! Demisia ! Demisia ! Trebuie sa cerem in fiecare zi ca dl. Ponta sa faca gestul igienic de a-si prezenta demisia. Pagubele pe care le produce tarii prin refuzul sau de a deveni un om responsabil si un politician european sint de nesuportat.

  12. Aceleaşi gânduri le-am avut şi eu….

    Ceea ce se întâmplă la noi este complet ieşit din tiparele modului de acţiune occidental.
    Este vorba de lupta celor care vor să controleze resursele statului, care au controlat justiţia până de curând şi care sunt pasibili de închisoare.

    Nu se ridică niciun membru de partid din PSD şi/sau PNL să declare că nu este ok ceea ce fac actualii conducători ai ţării??? Toţi apăraţi aceste lichele?

    • Toti cei care aveau o urma de coloana vertebrala au plecat demult, sau au fost dati afara (nu uitati de epurarile din PNL!!).

      Deci nu.

  13. Cred ca a venit momentul ca europenii sa puna piciorul in prag si sa intervina in forta (poate prin MCV) pentru a-i forta pe politicienii romani sa schimbe constitutia tarii astfel incat aceasta sa cuprinda urmatoarele:

    1. Parlament unicameral cu 300 de parlamentari asa cum a decis populatia in mod democratic.
    2. Revenirea mandatului de presedinte la 4 ani si resincronizarea alegerilor prezidentiale cu cele parlamentare pentru a evita coabitarile.
    3. MOF ramane in subordinea parlamentului si corespondeta sa se faca prin curier oficial cu semnatura de predare primire, iar cand s-a primit un act oficial de la orice alta institutie gen CCR, Guvern, Presidentie, etc. sa fie obligati sa-l publice in maximum 24 de ore.
    4. Interzicerea Ordonantelor de Urgenta date de guvern. Sa ramana doar ordonante simple ca in Franta (care nu au greutatea unei legi). Obligam astfel guvernul sa respecte rolul parlamentului ca organism democratic.
    5. Avizul CCR pt suspendarea presedintelui sa fie obligatoriu nu consultativ. Ca in mai toate democratiile europene. CCR trebuie sa devina un arbitru ferm si clar al ordinii constitutionale.
    6. Membrii CCR sa fie judecatori de cariera sau profesori de drept constitutional si sa fie numiti nu doar de partide si presedinte, ci si de societatea civila.
    7. Daca la referendumul de suspendare presedintele este reconfirmat in functie atunci parlamentul sa se dizolve automat. Astfel traseisitii nu vor mai uza asa usor de suspendare provocand crize politice cu consecinte economice.
    8. Interzicerea traiseismului politic. Ca la consilierii locali. Sa aplicam un singur standard. Parasesti partidul, pierzi mandatul. Daca vrei sa-ti pastrezi mandatul astepti pana la urmatoarele alegeri si atunci poti sa schimbi partidul.
    9. Daca paralamentul nu pune in aplicare in termen de 6 luni decizia luata prin referendum de popor, indiferet daca referendumul a fost convocat de presedinte sau altcineva, atunci parlamentul sa fie dizolvat. Poporul este suveran in democratie si reprezentantii sai (parlamentul, givernul si presedintele) i se supun in mod absolut.
    10. Referendumul sa fie validat doar daca vin la urne jumatate din cei inscrisi pe listele electorale. Da sa fie scris in constitutie asta ca sa nu mai poata modifica care cum vrea prin OUG. Sa nu poti demite un presedinte ales de 5 mil. de oameni cu 3 voturi la o adica.
    11. Avocatul poporului sa fie ales de un comitet de 12 format prin tragere la sorti format DOAR din reprezentantii societatii civile (Italia are procedura similara cred) si sa nu poata fi demis decat la solicitarea acestui comitet, nu a paralamentului sau politicienilor. Doar e avocatul poporului nu al politicienilor.

    Si cred ca ar mai fi propuneri. Fapt e ca daca europenii nu ii vor forta (strange cu usa chiar) pe politicienii nostri sa puna toate lucrurile astea in constitutie o sa tot avem crize din astea. Oricum UE se pregateste de o intregrare si mai mare, se vorbeste de cedare de suveranitate si de statele unite ale Europei. Poate ar fi cazul sa inceapa cu noi. Suntem cel mai ramas in urma popor ca si evolutie democratica asa ca un pic de „tras de par” in sus pe scara progresului nu ne-ar strica.

    • @adi rus

      „8. Interzicerea traiseismului politic. Ca la consilierii locali. Sa aplicam un singur standard. Parasesti partidul, pierzi mandatul. Daca vrei sa-ti pastrezi mandatul astepti pana la urmatoarele alegeri si atunci poti sa schimbi partidul.”

      Nu merge asta adi rus. Ca sa obligi pe unul sa-ti ramana in echipa doar asa ca sa-ti dea la gioale, n-ai facut nimic. „Dragoste cu sila nu se poate” are tot atata valabilitate si in acest
      caz ca in oricare altul.
      Corect e sa fie acordata oricui, integrala, libertatea de optiune.
      Tot corect ar fi ca in cazul in care un frunzaverde imbratiseaza o alta optiune politica, sa aibe
      bunul simt de a ceda locul imediat urmatorului clasat in lista de la alegeri, iar frunzaverde sa stea pe tusa pana la primele alegeri, alegeri la care sa ceara suport politic celor din curentul pe care crede ca in acel moment ii reprezinta.

      Si din aceasta cauza, a traseismului desantzat, ajungerea la referendum este nevalidata de
      delegati la prima mana ai electoratului ci de tot soiul de indivizi, in nume propriu, si deci,
      referendumul a fost impus prin „viol”.

      PS. Consider ca este gresit ca legam in mod automat cuvantul-concept „viol” de „violul-sexual”.
      „Viol” este orice forma in care impunerea vointei cuiva se face prin forta, (alta decat „forta argumentului”) combinata cu neexistentza unei a doua optiuni.
      Ceea ce a facut usl se incadreaza fara tagada la „talharie” (deposedare de bunuri prin forta),
      „votul exprimat” fiind cel mai valoros bun al oricaruia dintre oameni.

  14. Ce se intampla in Romania ? Ceea ce vrem sa vedem. Daca prezentam simultan trei perspective diferite ( occidentala, etatista , si non-guvernamentala) avem o imagine mai clara si ne putem forma singuri propria opinie :

    „ Dar, ce se întâmplă în România?! Tonul e uimit şi uneori zeflemitor. Oriunde ajung în Franţa, ori aiurea în Europa, primesc cadou privirile buimace şi pline de compasiune ori neînţelegere ale interlocutorilor mei (ocazionali sau prieteni buni). Ce trăim noi zilele acestea (şi nu numai) iese din sistemul lor de referinţă. Nu se descurcă. Ne privesc, cu suspiciune, ca pe nişte ciudaţi care îşi dau foc la propria casă. Când intraţi şi voi în rând cu lumea? vor să-mi zică. Lucrurile păreau să se aşeze, iar o luaţi razna?”

    Cristian Muresan -Patria mea ciudată care sperie Europa
    http://www.contributors.ro/editorial/patria-mea-ciudata-care-sperie-europa/

    „Să ieşim deci un pic din isteria asta cu democraţia care ne e trasă de sub picioare şi lovitura de stat parlamentară, curat nonsens, că totuşi parlamentul, bun sau rău, e suveran în orice democraţie. Regulile şi instituţiile călcate în picioare trebuie să le refacem şi să le protejăm mai bine, dar e imposibil să o facem cît conflictul politic e la maximum.”

    Alina Mungiu – Poporul decide. Şi cum refacem centrul
    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/poporul-decide-si-cum-refacem-centrul-270191.html

    „Pe măsură ce USL calcă pe rând toate acordurile internaţionale şi-şi bate joc de valori elementare asumate de orice membru UE, nu pot să nu mă întreb unde vom ajunge peste un an. Tare mi-e că ieşim din lumea civilizată, rupem legăturile cu FMI şi cu UE şi vom ajunge la standarde democratice tip Belarus, vom fi daţi afară din UE chit că pentru asta trebuie să se inventeze reguli noi, şi vom ajunge să orbităm în sfera de influenţă a Moscovei. Până la urmă, la cât par băieţii ăştia de hotărâţi, stau şi mă întreb dacă nu cumva chiar ăsta e planul. Acum eşti mulţumit, Ion Iliescu?”

    Otilia Nutu – Guvernul ăsta nu vrea s-o lase nici pe Nadia Comăneci să voteze” (amica mea Oana Marin, din diaspora, Facebook 2012) -http://www.contributors.ro/administratie/%E2%80%9Dguvernul-asta-nu-vrea-s-o-lase-nici-pe-nadia-comaneci-sa-voteze%E2%80%9D-amica-mea-oana-marin-din-diaspora-facebook-2012/

  15. D-le Muresan, nu aveti de ce sa va simtiti stanjenit: titlul i s-ar potrivi perfect unui articol despre… Franta!
    Desigur, unul plin de rautacisme.
    Parerea mea.

  16. Mi se pare foartea aiurea ca am atras atentia celor din afara mai ales a celor din state, cred ca Basescu va iesi cu mainile curate din toata treaba asta, ceva imi spune ca va fi salvat…

  17. Mi-as dori o rememorare pas cu pas a intregii guvernari Basescu. Toate abuzurile sale n-au ridicat pe mai nimeni in picioare, nimeni n-a protestat atunci ca e incalcata democratia. USL-istii au invatat de la cel mai bun.

    • @ Irina

      Ca sa inteleaaga pana si ponta, hai sa nu mai zicem ca ” tzara e o nava” ci ca e un autobuz.
      Un autobuz cu 100 de locuri, 100 de pasageri, cazut ca avionul din „Pasarea Pheonix” in
      pli desert.
      Sa zicem ca avem norocul sa avem ca rezerve cate 5 litri de apa de caciula si cate 10 paini.
      (Rom nu mai bagam in aceasta „ecuatie”, ca nu suntem pe vechile corabii).
      Si comustibil, sa zicem „plinurile” ochi.
      (e mai avantajos exemplul cu „nava” ca mai ai o sansa de la natura care se numeste „deriva”).
      Ca sa ne punem de acord in ce parte sa cautam „salvarea” si cine sa „managerieze” expeditia,
      votam.
      45 indica „nord”, 35 indica „sud”, iar 20 se fac ca ploua si din motive care-i priveste personal, tac.Se stabileste ca la fiecare 4 zile se fac iar alegeri.
      Acum, ca sa impacam si capra si varza, nu mergem nici spre „nord” si nici spre „sud” ci facem vectorial adunarea si ne da pe busola ca trebuie sa mergem spre 40º NV.
      Asta inseamna ca nici „noi” nu aungem unde aveam de gand (dar cel putin ne mai apropiem)
      nici voi nu aungeti unde va indeamna interesul, dar cel putin nu va indepartati de punctul vostru cum ar fi rezultat daca „noi” am fi fost mai clar majoritari.
      Apoi, lumea intra la pareri, se mai trezesc din cei care dormeau (pe ei) si se intreaba „ce cautam noi pe aici”, adorm altii intre timp, vine timpul se fac iar alegeri, si acum suma vectoriala ne indica sa mergem in sens aproape invers.
      Acum, voi va indreptati vertiginos spre ce gandeati, noi ne idepartam la fel de vertiginos de
      telul nostru, etc.
      Vroiam sa zic, ca nenea ala care rezulta din voturi ca trebuie sa conduca, nu poate fi invinuit
      de abuz indiferent daca da in gropi, o ia prin porumb sau pe aratura.
      Poti reprosa in gand ca e nepriceput, ca e orice, dar omul ala a fost desemnat (obligat) sa
      gestioneze calatoria asta.
      Printre altele, desemneaza si soferul. Pai daca „calatorii” il pun sa „managerieze” calatoria
      dar ii pretind sa-si puna un sofer care sa conduca in orice alta directie decat cea pe care
      „managerul” o indica, atunci autobuzul poate purta linistit inscriptia cu „corabia (pardon, autobuzul, nebunilor).
      De abuz pot fi acuzati cei care in perioada in care un manager este mandatat sa managerieze,
      cei care au pierdut la vot, impun prin forta schimbarea situatiei, mergand pe prezumtia ca
      „calatorii” si-or mai fi schimbat optiunile, dar schimband intai totul iar mai apoi, cerandu-le
      sa certifice ca au fost de acord.

      Asa ca pot sa rememorezi oricat, Irina, manageriatul sub cupola votului exprimat democratic
      a putut fi orice in afara de „abuz”.
      „Abuz” este ceea ce a facut usl, si „abuzul” ( la fel ca cel sexual) oricat l-ai spala tot abuz ramane.
      Nu cred sub nici o forma ca, spre ex cu ajutorul abuzului se poate ajunge la intemeierea unei
      familii ci ca poti cel mult produce niste copii, malformand ideea de „familie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Muresan
Cristian Muresan
Este absolvent al SciencePo şi Ecole des Mines de Paris. Activează în prezent în cadrul unui cabinet de consultanţă în management şi strategie industrială din capitala Franţei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro