Home » Justitie/Ordine publica »Opinie » Citesti:

Pe cine enervează anchetele procurorilor

Laura Stefan august 21, 2012 Justitie/Ordine publica, Opinie
31 comentarii 2,630 Vizualizari

Anchetele vor arăta că nu oamenii simpli fură la vot, ci că, de fapt, frauda e organizată de oameni cu putere de decizie.

S-ar zice că în România nu mai știm cu si­guranță nimic. Ce era evident ieri azi e su­biect de controverse aprinse. Nu mai știm nici câți suntem, nici cum se pot tăia legal oameni de pe listele elec­torale, nici pe cine ar trebui să includă listele electorale, nici dacă e bine sau nu să se fraudeze votul. Miniștrii apar în conferințe de pre­să și ne anunță senini că, în opinia lor de nejuriști, ro­mâ­nii ale căror acte de iden­titate au expirat ar trebui să fie scoși de pe liste. La fel și cei care locuiesc prea mulți într-o casă, cei care au divorțat sau cei ca­re stau în străinătate mai multă vreme. Sen­zația de clacă, de sporovăială la bere ca să treacă timpul se așterne peste țară. Toate opiniile par a avea aceeași valoare de adevăr, totul e relativ, totul se poate negocia. Premierul dă lecții CCR cu o zi îna­inte de ședința crucială din 21 august des­pre numărul de voturi necesare pentru luarea unei decizii privind valabilitatea re­ferendumului – asta îmi amintește de pre­ședintele interimar care, în preziua an­te­rioarei ședinte a CCR, explica pătruns ju­decătorilor că au de luat o decizie extrem, extrem de dificilă. D-l Dogaru – poa­te vi-l mai amintiți, e acela pe care nu-l cu­noaș­te, dar cu care semnează memorandumuri d-l Ponta – și-a programat marţi o ieșire în stradă în fața CCR. Altfel, sigur, USL respectă independența CCR și deciziile sale. Pe cele legale, firește, așa cum insistă premierul. Presupun că d-l Ponta e cel care stabilește care sunt deciziile legale ale CCR și care nu…

Enervare maximă au stârnit și anchetele procurorilor cu privire la posibile fraude electorale. Deopotrivă, politicieni și for­matori de opinie care până ieri ne explicau doct cum că nimic nu-i mai important decât voința poporului strigă azi îm­po­triva anchetelor penale. Cum e, vezi Doam­ne, posibil să mergi din casă în casă și să pui întrebări cetățenilor simpli? Cum se poate să le ceri să jure pe Biblie pe capota mașinii? Ochii dați peste cap și mâna dusă la gură a uimire împlinesc ta­bloul televizat. Să le luăm pe rând. Dacă citim comunicatul Parchetului General, aflăm ce anchetează procurorii prin sate, mai exact ce tipuri de fraudă se con­tu­rează până la acest moment:

1) persoane care figurează că au votat atât pe listele electorale permanente, cât și pe listele electorale su­plimentare;

2) persoane care figurează că ar fi votat, dar în re­a­litate nu s-au prezentat la vot;

3) prezența pe listele elec­torale suplimentare a unor persoane cu date de iden­tificare nereale;

4) prezența pe listele electorale su­pli­mentare a aceleiași semnături în dreptul unui număr mare de persoane.

Procurorii nu întreabă pe nimeni de ce a votat sau cum a votat. Oamenii sunt în­trebați dacă ce apare notat pe listele elec­torale e corect sau nu. Să fiu în locul celor care apar pe liste ca și cum ar fi votat multiplu, aș fi prima interesată ca această problemă să fie clarificată, pentru că votul multiplu este infracțiune și pentru că nu aș vrea să răspund eu penal pentru ce nu am făcut. De ce se pedepsește votul mul­tiplu? Pentru că e un principiu elementar într-o democrație că cetățenii au drepturi egale, iar într-un stat de drept cel care în­cearcă să își sporească puterea în mod ne­legitim (de exemplu, prin exercitarea mul­tiplă a dreptului de vot) este pedepsit. Se jură pe Biblie pentru că așa prevede le­gislația penală românească. Oamenii care nu vor să jure pe Biblie pot opta pentru jur­ământul pe onoare și conștiință.

O altă acuză privește faptul că procurorii au mers ei în sate pentru a culege aceste declarații. Pentru asta, Parchetul ar me­rita mai degrabă să fie lăudat, căci ar fi mult mai dificil pentru respectivii săteni să se deplaseze ei la sediul Parchetului pen­tru a răspunde la o simplă întrebare. Mulți sunt oameni în vârstă, care nu-s dis­puși să-și cheltuiască puținii bani pe dru­muri la oraș.

Cred că aceste anchete vor arăta că nu oa­menii simpli fură la vot, că, de fapt, fra­uda e organizată de oameni cu putere de decizie. Împotriva lor se îndreaptă aceste an­chete, ei sunt cei care vor fi trași la răs­pundere, căci, dacă o proporție sem­ni­ficativă dintre cei care apar pe liste cum că ar fi votat de mai multe ori neagă acest lucru, singura concluzie care se poate tra­ge este că altcineva a votat în locul lor. Ci­ne e acest altcineva este întrebarea la care încearcă să răspundă procurorii și e de așteptat că acest altcineva nu va aștepta cu mâinile în sân să fie prins, e firesc să vedem încercări de manipulare prin trus­turile de presă prietene. Enervează și vi­teza cu care se desfășoară anchetele. Cei vizați de ele ar prefera ca Parchetul să trimită citații oamenilor, chemându-i pen­tru declarații peste câteva luni, pentru ca ei să aibă suficient timp să aranjeze lu­crurile, inclusiv prin eliminarea pro­cu­rorilor incomozi. Omul simplu este iarăși folosit ca pavăză în spatele căreia se as­cund politicienii.

Închei cu o perlă a premierului care îmi adu­ce în minte zicala românească „hoțul strigă hoțul“: „Din punctul meu de vedere, ca lider al USL, cel mai im­por­tant lucru pe care trebuie să-l facem e să-i protejăm pe oamenii care sunt su­puşi în aceste zile unor abuzuri evidente de procurori şi de către PDL pentru sim­plul fapt că şi-au exercitat un drept cons­tituţional, acela de a vota. Din punctul meu de vedere, asta este într-adevăr o lovitură de stat, adică să vrei să schimbi prin autorităţile de represiune ale sta­tului rezultatul de la vot“.

Din punctul meu de vedere, domnule Ponta, ați făcut suficient rău în ultimele două luni. Ar cam fi cazul să vă opriți. Ne e jenă că trăim într-o țară în care USL organizează un referendum pe care apoi îl contestă pentru că nu a fost organizat bine, pentru că nu îi plac listele folosite sau pentru că a fost pus taman în mijlocul verii, când oamenii sunt în concedii. Ne este jenă că în România lui 2012 se fra­udează masiv votul, ne este jenă că sunt atacați procurorii care nu fac decât să apl­i­ce legile pe care politicienii le-au aprobat. Ne este jenă că se discută senin despre ro­mâni de categoria întâi – cei care ar trebui să fie incluși pe liste – și români de ca­tegoria a doua – cei care nu contează, cei care trebuie scoși de pe liste pentru că muncesc într-o altă țară (și din banii pe care îi trimit acasă supraviețuiește familia lor, în multe cazuri), cei care locuiesc prea mulți în casă sau cei cărora le-au ex­pirat buletinele. PSD parcă era de stânga, nu?

Articol aparut in Revista 22

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "31 comments" on this Article:

  1. V HD spune:

    Nu ne enerveaza ca procurorii ancheteaza o posibila frauda, ne enerveaza ca nu aplica aceeasi masura si cind sint acuzatii de frauda din partea adversarilor lui Basescu si PDL. Unde sint rezultatele anchetei fraudei masive invocate de Basescu la alegerile din 2004? Dar la cele din 2009? De aceea nu avem incredere in obiectivitatea unei institutii ca cea a Parchetului.

    • Laura Stefan Laura Stefan spune:

      Exista dosare penale finalizate cu condamnari si pentru fraudele electorale anterioare. Parchetul a oferit astfel de informatii chiar inainte de referendum. Un search pe net va va conduce spre articole de presa pe aceasta tema. Daca USL are suspiciuni de frauda din partea PDL la acest referendum sa le transmita la parchet.

      • AHA spune:

        Ati vazut vreun procuror cu Biblia pe la usa lui Anastase?!
        Daca nu, de ce credeti ca ar da curs unor sesizari din partea USL?

      • R.A.Muresan spune:

        Scuze pentru subiectul oarecum off-topic. Ieri seara, la b1-tv ati observat cu indreptatire ca demisia din magistratura a Monei Pivniceru este, oricum am privi-o, anormala, inexplicabila. Nu cumva este posibil ca si ea sa fuga de un dosar de coruptie? Nu cumva cei de la DNA o vizeaza in acel dosar in care George Balan si Marcel Sampetru au fost anchetati? Mai ales ca am aflat dintr-un articol al Romaniei Libere ca exista deja interceptari din care reiese ca Mona Pivniceru ar fi participat la planul de subordonare a justitiei. Intrebarea imediata este de ce DNA-ul n-a pus-o pina azi sub invinuire. Nu exista probe suficiente? Sau se asteapta poate ca demisia sa sa devina efectiva, eventual sa fie numita ministru al justitiei. Impotriva unui judecator de la ICCJ nu se pot lua probabil alte masuri in afara unei sesizari la Inspectia Judiciara: sa astepte oare cei de la DNA momentul in care Mona Pivniceru va pasi in afara Curtii de Justitie? Daca exista probe, sa fie dinsa oare atit de naiva incit sa-si imagineze ca va avea timp sa ajunga ministru si sa-i schimbe pe procurorii sefi de la CSM si DNA?

    • Senda Pigeon spune:

      La alegerile vechi problema gasirii vinovatilor de furt era delicata, deoarece nu se putea determina exact cine si cat a pus pentru partidul lui in plus in urne.
      Acum e perfect ptr a afla cat fura USL-ul in general la alegeri, deoarece erau singurii interesati sa adauge voturi in urne. PDL-ul chiar daca ar fi vrut sa fraudeze, nu aveau decat optiunea de a scoate voturi din urna, ceea ce trebuie sa recunoastem ca este imposibil.
      Parerea mea.

      • 2878 spune:

        Sau sa opreasca oamenii sa ajunga la urne. Ceea ce am inteles ca s-a intamplat.

        Acele cazuri singulare (sper putine) ar trebui scoase la iveala pentru a restabili cat de cat imaginea de impartialitate a justitiei.

        Asta cu USL-ul fiind singurul motivat sa fraudeze referendumul o gandeam si eu. Dar trebuie vazute ambele fete ale monedei.

    • hm spune:

      Mi se pare si mie absolut normal ca sa faca ancheta si in comunele unde 180% din electorat NU s-a prezentat la urne…

      • vida clara spune:

        Hai ca esti tare. De neprezentat la urne nu se pot ne-prezenta mai multi decat e lista
        dar buletine de vot in urna se pot baga pana pierzi socotelile.
        Zi-ne si noua o localitate. Una. Ca s-o stim si noi.

    • precaut spune:

      @vdh. Legea INTERZICE castigatorului sa reclame frauda!!!!! citeste un pic, ajuta!!!

  2. frank g. schmidt spune:

    stimata doamna,
    pe nemteste s-ar spune ca va plimbati in jurul bisericii, fara sa vreti sa intrati.
    ca jurist ar trebui sa stiti ca lipsa de procedura duce la nulitatea actului. este frumos ca procurorii s-au gandit sa mearga prin sate pentru a economisii putinii bani ai cetatenilor, dar acestia trebuiau citati in calitate de martori. in citatie li s-ar facut cunoscut ca in ziua de la ora de vine procurorul la ei in batatura, si atunci totul ar fi fost o.k. – cel putin in ceea ce ma priveste.

    in ceea ce priveste rezidentii din strainatate, acestora statul roman nu le poate asigura posibilitatea exprimarii votului in aceleasi conditii ca celor din romania. ca jurist ar trebui sa stiti ca este greu de organizat ca. 200 de sectii de vot pe teritoriu strain si sub jurisdictie straina. ma indoiesc de exemplu ca autoritatile spaniole sau italiene (unde sunt cate 1 milion de romani, deci ar trebui cam 200 de sectii) ar fi dispuse sa asigure protectia si ordinea publica in jurul celor 200 de sectii de vot.

    asadar, acestor oameni carora nu li se poate asigura acelasi acces facil pentru exprimarea optiunii nu au ce cauta in cvorum decat in numarul in care se decid sa participe.

    eu sunt cetatean austriac si neavand domiciliul in austria nu figurez pe listele electorale permanente din austria.

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      FRANZ-FRANZOVICI filosof ruso-german ne-a lamurit !

      Tare asi vrea sa vad ce argumente puricoase ati fi scos din buzunar daca partea de Est a austriei raminea sub sovietici cit RDG-ul.

    • Gamma spune:

      @frank
      Nu intelegeti sau nu vreti sa intelegeti . Nu oamenii de rand sunt tinta principala a procurorilor ci cei care au organizat furtul . Se vede de la o posta ca unele judete au fost mult mai dotate la capitolul infractori decat altele . 250% prezenta ? Mari comune “turistice” din olt , mehedinti , teleorman rivalizeaza cu statiuni de pe litoral ? Ei bine cred ca nu sunteti copil sa credeti ca acelea sunt comune alcatuite din infractori ci mai degraba au avut niste oficiali fara scrupule si… minte .

      Iar daca acum se va lasa cu ceva mai multe sanctiuni poate data viitoare masinile de furat voturi se vor transforma in triciclete .Pentru ambele tabere , cateva exemple de primari ciufuliti acum o sa le taie cheful de furturi celorlalti indiferent de tabara … ca nu se stie .. puscarie se poate face si peste 4 ani cand vin ceilalti (asta ignorand independenta justitiei )

    • lucian david spune:

      stimata doamna laura stefan, nu bagati in seama toate autismele fabulatorii, precum cel de mai sus. felicitari de articol, multumesc ca existati!

      cit despre vienizatului (mioritic in suflet si simtire) in cauza, daca cititi si alte cometarii puteti vedea cu ochiul liber ca, a prins din democratie asa, rominiceste, ce-i convine. se poate constata asemenea ca are o placere in a se da un multilateral dezvoltat. ei, asa sint unii. si nu te poti supara pe ei pe ceva ce nu au….

    • Gogu Bosorogu spune:

      ” lipsa de procedura duce la nulitatea actului. este frumos ca procurorii s-au gandit sa mearga prin sate pentru a economisii putinii bani ai cetatenilor, dar acestia trebuiau citati in calitate de martori”
      For crying out loud, ce naiba tot sustineti acelasi lucru de zile intregi dupa ce mai multi oameni (inclusiv eu) s-au lamurit sa va convinga ca IN FAZA DE ANCHETA, DE CERCETARE PREMERGATOARE, NU E NEVOIE DE CITATIE?! E chiar asa greu de inteles? Uitati-va aici: http://www.ziare.com/stiri/dna/audieri-dna-dupa-referendum-sute-de-oameni-citati-de-procurori-1184924
      Dupa ancheta, cand s-a hotarat ca sunt elemente pentru deschiderea unui dosar penal au aparut si citatiile, asa cum scrie la carte! Ce e neclar?

      • caineanuion spune:

        Nu mai inventati procedura penala sau o dati copy-paste; procurorii stiu ce au de facut si este bine ca-si fac treaba, este foarte important, cu atat mai mult cu cat pe viitor voturile se vor da si numara legal. Iar in legatura cu votantii si “protestantii” va rog sa faceti o analiza si un calcul elementare : cine sunt acesti oameni si de ce se considera nedreptatiti de catre Basescu?! Marea lor majoritate sunt cu o instructie sub medie, in varsta, cei care äu “muncit” si carora li s-au taiat pensiile de catre Basescu; aici am cu adevarat o problema: sa-si faca fiecare un calcul simplu : ce au facut de au “revo,utionat”tehnic, stiintific, social, politic tara? cat au contribuit pentru pensiile pe care si le primesc si pentru sistemul sanitar? nu cumva contributiile sunt infime raportat la beneficii?! Tariceanu marise la final de mandat, cu buna stiinta, pensiile si salariile, stiind ca bugetul este gol. Oameni buni, noi, cei care facem ceva pentru tara asta, care va platim pensiile, spitalizarile s.a., dorim democratie, libertate si justitie. Este rusinos sa astepti sa-ti dea statul cand statul suntem noi, cei de la care se ia. Si atunci, este firesc sa fim de acord cu procedurile de aflare a adevarului mai ales la referendumuri si alegeri., Bun articolul d-nei Laura Stefan.Felicitari.

      • frank g. schmidt spune:

        stimabile gogu,
        treaba cu faza premergatoare o intelegeti complet gresit – este vorba de faza de cercetare care duce la deschiderea sau nedeschiderea dosarului (celebrele NUP), deci inaintarea la judecatorie sau unde ii este locul, functie de infractiunea constatata.
        si in aceasta faza, adunarea probelor si administrarea interogatoriilor trebuie sa respecte anumite proceduri, caci ori esti faptuitor, ori esti martor, deci ai o calitate in raport cu autoritatea, calitate din care decurg si drepturile, de exemplu sa fi asistat de un avocat pe parcursul interogatoriului.
        dreptul la aparare nu este DOAR in fata instantei!
        daca nu sunt respectate aceste proceduri pot sa retractez tot si atunci tot degeaba s-a facut treaba.

    • vida clara spune:

      frank, admitem ca nu au ce cauta in cvorum.
      Atunci:
      1) pentru ce usl aproape a dublat sectiile de votare in strainatate? Ca sa voteze unii
      care nu conteaza la cvorum?
      Ca sa voteze fara sa ii conteze votul ?
      2) Daca romanii care lipsesc mai mult de acasa ( ca mine asa) plecati dupa serviciu
      mai departe decat la a dormi in fiecare noapte pe perna lui, si nici macar la saptamana,
      si nici macar la luna, ci .. cand pot, nu conteaza pentru cvorum, de ce nu s-a spus asta
      inainte de vot si nu dupa ce nu s-a indeplinit cvorumul?
      3) usl a organizat meciul. El a fluierat inceputul de partida cand a avut totul bine
      pus la punct asa cum a declarat si se tot felicita. Ministrul lor de interne a anuntat
      guvernul iar guvernul pe noi, cati electori suntem in teren inainte de a fluiera el
      guvernul, startul. Pai cum sa vii tot tu dupa meci si sa spui asemenea idiotenii?

  3. tudorp is spune:

    Nu ca zic, da’vreau sa spun:

    Corect, mai putin: “Ne e jenă că trăim într-o țară în care USL organizează un referendum pe care apoi îl contestă …”

    Dupa mine asa ar fi corect (nu ne poate fi jena ca traim in ROMANIA):
    - ne e jena ca am fost martorii tuturor faptelor/intamplarilor PENIBILE provocate de parlament si guvernul usl.
    De fapt casatoria/guvernul USL, conform vorbei populare despre unele casatorii, are drept miri un bou si o belea
    - ne e jena ca de la liberali NUMAI prostii/mincinosii/coruptii se aud/vad vorbind (nu putem spune despre liberali prosti dar multi)
    - ne e jena de rusinea cazuta peste Romania datorate actelor/declaratiilor iresponsabile promovate si sustinute de un bou si o belea. NU Guvernul si Presedintia -institutii- au facut de ras Romania! doar un bou si o belea!
    - ne e jena ca un bou si o belea mint/manipuleaza/dezinformeaza si ii considera prosti, pe TOTI romanii si au “convigerea” ca ne reprezinta.

    RUSINE, este un cuvantul sigur necunoscut de cei doi, boul si beleaua – ce competitie trebuie sa fie intre ei pentru asumarea titulaturilor- dar cu siguranta BOUL si BELEAUA vor fi rusinati si umiliti de cei multi din usl si NU numai. AMR-ul a inceput!
    zi buna

  4. V HD spune:

    La noi nu se ancheteaza si indemnul la o neparticipare la un scrutin electoral? Sau asa ceva nu incalca legile din Romania?

    • elena spune:

      Puteti cita legea si articolul prin care sunt interzise indemnurile de neprezentare la vot? Altfel vorbim sa nu adormim. Daca nu va plac legile care exista, apelati la parlamentarul care va reprezinta si rugati-l sa schimbe legea dupa dorinta dumneavoastra.

    • Christian O. spune:

      Nu domnule V HD, indemnul la boicot nu este o incalcare a legii si nici a Constitutiei. E un indemn pe care cetateanul e liber sa-l respecte sau sa-l ignore, asa cum si indemnul de a merge la vot poate fi respectat sau ignorat. Sunt anchetate insa cazurile in care au fost retinute buletine pentru a impiedica exercitarea dreptului la vot sau scoaterea de voturi din urna. Desigur, asta nu se spune la anumite televiziuni. Falsa discriminare a procurorilor, invocata de partea USL, este data de faptul ca infractiunile ce vizau sporirea numarului de voturi, prin orice mijloace, este un fenomen generalizat, pe cand cazurile de scadere sunt izolate.

  5. Tio spune:

    Eu cred ca vorbim deja de frica si frica e ceva mai serioas si mai imprevizibil decit enervarea …
    Laura, daca tot vorbim principial de procurori si de frauda electorala am o intrebare:
    Cum ramine cu frauda electorala in 2009? S-a anchetat?
    Se va reancheta acum ca procurori par sa indrazneasca?

  6. Dedalus spune:

    Eu ma intreb: de ce oamenii simpli se tem sa fie martori atunci cand sunt chemati de porcurori?

    Si imi raspund: nu cumva pentru ca increderea in justitie este “la genunchiul broastei”? Nu cumva frica vine dintr-o luuuunga experienta a lucrului cu justitia, pe care multi o percep mai degraba ca pe o unealta de forta a celor bogati si puternici decat ca pe o Zeita a Dreptatii?

    Daca am dreptate, probabil ca este inca trist pe-aici pe unde behaie Miorita….

  7. Grammaticus spune:

    Doamna Laura Stefan, i-ati anticipat fraza lui Ponta. Spuneti Dvs. “Presupun că d-l Ponta e cel care stabilește care sunt deciziile legale ale CCR și care nu…”. Ei bine, se pare ca a zis ca e ilegala dar “o respectam”.
    Acest nerusinat are o tehnica bine pusa la punct a limbajului, de misto, de bascalie, de neseriozitate PROGRAMATICA prin care trage presul de sub picioare preopinentilor si CAREIA TREBUIE SA I SE GASEASCA URGENT ANTIDOT.

  8. haplo spune:

    cui ii este frica de tratamentul cu Decaris? Giardiei

  9. Leon spune:

    “Miniștrii apar în conferințe de pre­să și ne anunță senini că, în opinia lor de nejuriști, ro­mâ­nii ale căror acte de iden­titate au expirat ar trebui să fie scoși de pe liste.” Cum evenimentele din ultimele saptamini au aratat unitatea de monolit a uslamistilor, putem presupune ca o buna parte din cele 7.5 milioane de romani aliniate in spatele zambilutei gindesc la fel. Sint aceiasi romani care retrageau oricarui nejurist, chiar si membrilor unor comisii academice de etica, dreptul de a afirma ca Victor Ponta a plagiat, desi in acest caz o instruire elementara era suficienta.

  10. Stimata domnisoara, va rog sa transmiteti parintilor dvs. stima mea pentru felul in care au crescut si educat un OM ca dvs. In alta ordine de idei,va impartasesc ideile dvs. referitoare la viata politica actuala si la politicienii pe care ii avem si care au franat tara asta,aducand-o cu zeci de ani inapoi. Avortonii politici Ponta si Antonescu,care in prezent sant la pupitrul tarii si care contribuie din plin la distrugerea tarii,atat politic cat si economic,trebuie sa dispara cat mai repede din spatiul politic pentru a nu distruge tara asta de tot si asta este misiunea unora ca dvs.si a celor ca dvs. Cred in capacitatea dvs.si a celor ca dvs.sa distrugeti mitul acestor avortoni politici si sa readuceti adevarul in lumea politica pentru ca poporul acesta a fost mintit si ingenuchiat de acesti bolsevici de 70 de ani si e pacat de cate sacrificii au facut dealungul anilor in zadar si totul pentru a satisface orgoliile si setea de putere si imbogatire a unor “neica nimeni”bolsevici.

  11. Laura Stefan Laura Stefan spune:

    Doamnelor si domnilor,
    Ma bucur mult ca articolul meu a oferit prilejul unor dezbateri atat de pline de continut. Mi-e greu sa mai adaug ceva la ceea ce deja s-a spus in comentariile anterioare.
    1. Nu stiu care sunt motivele doamnei Pivniceru de a renunta la tot pentru politica – doar spun ca nu e ceva obisnuit.
    2. Anchete s-au facut si pana acum pe fraude electorale – exista chiar si condamnari pe aceste infractiuni.
    3. Trebuie anchetate toate infractiunile – adica si eventualele suspiciuni de impiedicare a oamenilor sa mearga la vot. Atentie – simplul indemn al unui om politic/partid politic spre simpatizantii sai sa nu mearga la vot este un comportament politic legitim, nu o infractiune.
    4. Eu nu fac suprapuneri intre isteriile televizate si ce fac procurorii pe teren. Mi se pare normal ca ancheta sa nu se faca in fata camerelor tv.

    Increderea in justitie se construieste prin fapte. Vedem procurori si judecatori care isi fac treaba.

  12. Gheisha spune:

    Romania in ceata!
    Nici macar la Londra n-am vazut asa ceata ca in Romania ultimilor saptamini. N-ar fi nimic daca doar ti-ai baga degetele in ochi, trece. Mai rau e ca nu mai vezi cite buletine bagi in urna, nu mai vezi drumul spre sectia de votare, noroc ca oameni cumsecade te asteapta cu urna la coltul strazii. Nu se mai vede numarul de cetateni cu drept de vot din listele electorale si trebuie ca ditamai Curte Consttutionala sa ezite sa dea un verdict. Un ministru confunda cel mai “cinstit guvern” cu un grup infractional organizat, iar procurorii trezesc spaima in taranii care cred ca ne-am intors la 1907. Un judecator de la CSM e batut pe umar si i se cere sa-i faca o cafea unui parlamentar si multe altele. De vina-i ceata. Doamne fereste sa fi pe buza vreunei prapastii pe vreme de ceata! Ce-ar putea sa ti se intimple? Dar unui popor? Nu vreau sa ma gindesc.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Laura Stefan


Laura Stefan

Laura Stefan a studiat dreptul la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti si a absolvit studiile masterale la Facultatea de Drept a Univestitatii din Cambridge. Lucreaza ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)