vineri, martie 29, 2024

Penalii și tupeul lor maxim

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, d-na Lia Olguța Vasilescu ot Craiova, cunoscută și sub numele de Madame Încurcă-Lume, și care ar merita deopotrivă, chiar cu asupra de măsură, porecla Olguța Tupeu La Maxim, puțin școlită însă intens plagiatoare, așa cum au fost și sunt mulți dintre aceia care alcătuiesc guvernul PSD-ALDE, a postat zilele trecute pe contul său de facebook o așa-zisă știre tare pe gustul și pentru mintea domniei-sale.
Aceea că Poliția din județul Dolj, cel pe care îl stăpânește ea și amicul domniei-sale, dl. Claudiu Manda, i-ar fi deschis dosar penal posesorului autoturismului cu număr de înmatriculare în Suedia, număr care dă expresie, într-un stil nu prea ortodox, admit asta, sentimentelor din ce în ce mai puțin tandre pe care o parte tot mai consistentă a populației le nutrește față de partidul din care face parte sus-menționata cetățeană pentru motivul că numărul nu ar fi valabil decât pe teritoriul Suediei.
Bucuria d-na Olguța Tupeu La Maxim a fost însă de extrem de scurtă durată. Mai întâi a venit știrea că ar fi fost vorba despre despre ceea ce se cheamă fake news, că ambasada Suediei a dezmințit rapid știrea că respectivele numere nu puteau fi utilizate și în afara României. Așa că diva politică a Olteniei a cam rămas, măcar pentru o vreme, cu buzele umflate. Pe urmă Poliția Rutieră a mai inventat o stratagemă și a făcut ea ceea ce dorea d-na Olguța Vasilescu, dovedind că este la fel de politizată și de la cheremul d-nei Carmen Dan și a celor de aceeași non-valoare ca domnia-sa care conduc PSD, precum Jandarmeria. Ca să nu mai vorbesc despre imbecilitatea aferentă. Mai concret, imbecilitatea PSD a relevat imbecilitatea Poliției Rutiere. Lipsa ei crasă de profesionalism și de coloană vertebrală. Mai încolo, povestea s-a complicat încă și mai tare. Unei injurii i s-a asigurat astfel o publicitate nemeritată. Dovedind cât de corigent este PSD la capitolul comunicare. Dar nu asta contează.
Contează satisfacția răutăcioasă, bolșevică încercată de marea italienistă care nu vorbește ca lumea nici măcar în limba română -cine și cum i-o fi dat respectivei diploma de licență în LItere, ca să nu mai vorbim despre titlul de doctor în științe?- la vestea că ministerul condus de d-na Carmen Dan, o altă cetățeană cam de aceeași valoare și morală, și umană, și intelectuală, cocoțată la rându-i în postul de ministru pe merite similare cu acelea ale d-nei Olguța, a găsit ac de cojocul celui care și-a îngăduit să le spună verde-n față ce gândesc mulți români despre tot mai falșii social-democrați din România este reperabilă și alți reprezentanți de frunte ai respectivului partid. De la Dragnea 3, 6 până la Nicolicea, Codrin Ștefănescu, Iordache, Paul Stănescu, Rovana, Claudiu Manda, Liviu Pleșoianu. Bălălău, Buzatu la mulți alții de aceeași calitate.
Inșii în cauză se recunosc a fi cu musca pe căciulă, știu că ei și cei care îi înconjoară nu doar că au dezamăgit electoratul, ci și că mint, plagiază, fură, se îmbogățesc pe căi ilicite, guvernează eminamente în folosul propriu, legiferează doar cu scopul de a-l face scăpat de închisoare pe Dragnea 3, 6. Numai astfel se explică de ce PSD privește și cu teamă, și cu ură inițiativa USR Fără penali în funcții publice. Pe care o acuză ba că ar fi neconstituțională, omițând că ea vizează însăși schimbarea Constituției, ba că ar încălca prezumția de nevinovăție. O fac, știind că ar fi vizații, primele capete ce ar urma să cadă în cazul în care inițiativa ar deveni literă de lege. A recunoscut-o deunăzi dl. Robert Negoiță, primarul unuia dintre sectoarele Capitalei și datornic până peste cap la bugetul României. Care așteaptă cu sufletul la gură amnistia fiscală promisă de ministrul Finanțelor publice, dl. Eugen Orlando Teodorovici.
Furia mai-marilor pesediști față de modificarea constituțională presupusă de reușita referendumului ce ar urma în cazul în care USR va reuși, în cele din urmă, să le adune, a crescut în ultimele zile. Pentru simplul motiv că numărul celor care semnează listele de adeziune este din ce în ce mai mare. Și aceasta datorită implicării civice a unor categorii profesionale cu mare impact în societate. Actorilor, regizorilor care au dat curs primii îndemnului colegului lor Marius Manole, li s-au alăturat în ultimele zile medicii, farmaciștii. E vorba despre categorii sociale din rândurile părții educate a populației, adică de oameni mai puțin manipulabili, care nu cred în făgăduielile mincinoase care ar urma să se împlinească la Sfântu-Așteaptă. Indiciu clar că poți minți, poți chiar păcăli o vreme lumea, însă nu o poți face definitiv. Lucrul acesta simplu nu l-au înțeles până în decembrie 1989 comuniștii, nu îl înțeleg astăzi nici pesediștii. Vremea scadenței însă se apropie. Și s-ar putea să fie vorba despre o socoteală extrem de usturătoare.

Text apărut concomitent pe site-ul contibutors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Prin anii 60 America s-a schimbat radical dupa ce o femeie de culoare din Alabama a refuzat sa se aseze in autobuz pe locurile din spate rezervate negrilor. Un gest de la care a pornit marsul schimbarii.
    Prin decembrie 1989 un pastor de provincie s-a opus mutarii lui la alta biserica si de aici a inceput caderea regimului comunist NC.
    Nu exclud ca de la confiscarea placuteor de inmatriculare ale unui glumet care face haz de necaz sa asistam la caderea mafiei pesediste. Imaginati-va o multime scandand M…E PDS de cate ori apare un lider pesedist.

    • Imagineaza-ti si tu ca pastorul acela de provincie, care s-a opus mutarii lui la alta biserica, a avut in spate cele mai puternice servicii secrete din lume, plus o multime de divizii gata sa intervina in Romania daca altfel nu ar fi mers, plus tradatori ai sistemului de prin partile locului aflati in posturi cheie, adica „tradare de sus pina jos”, cum s-a exprimat mosneagul psihopat. Nu de la pastor a inceput caderea regimului comunist NC. Lovilutia fusese hotarita dinafara, planul facut de experti si executat cu singe rece.

      Daca in spatele placutelor de inmatriculare nu e altcineva decit „glumetul” matale, actuala mafie politica romaneasca va jefui si va distruge in continuare dupa pohta ce va pohti.

      Dar, daca e cineva, asa cum a fost si in 1989, atunci in mod cert actuala mafie politica va fi inlocuita peste noapte cu o alta. La mai mult nu poti spera.

    • trimitindu-i la cules capsuni. incearca si tu. nu e vorba de vot aici, ci cum ii faci pe romani sa se implice in politica si sa nu mai accepte tot li se vinde. de asemenea pedeapsa trebuie impartita cu dreptate iar cind statul nu o face, atunci cine o mai face?

  2. „Penalii și tupeul lor maxim”
    Pe cind si „Penalii și onestitatea lor maxima”?
    Penalii (dovediti de o instanta) au tupeul porcului, care are tupeul „numai pe asta il mai maninc, ca e cald” :P

  3. Un articol fortat. Un cetatean umbla prin Romania cu o lozinca(numere de inmatriculare) pe masina, lozinca ca in lumea civilizata a si fost anulat. Autoritatile suedeze care reprezinta societatea suedeza unde exista bun simt a si anulat acele numere de inmatriculare considerand ca sunt ofensatoare. La noi toti tampiti isi pun problema de ce au fost date jos acele numere si a modului cum au fost date. Pai daca unul vine in fata casei a lu matale si in curte e sotia cu copii iar ala isi arata organul intregi tale famili nu chemi politia care il si salta si il mai duce si la casa de nebuni? Dar acolo in lumea civilizata actiunea cetateanului trumentat este o ofensa ia rla noi uni spun ca e o actiune civica. De aia aia sunt unde sunt iar noi la coada Europei. Democratia inseamna in occident sa faci ce vrei tu insa pana la nu incalca dreptul altuia. Deci ai drepturi dar si responsabilitati. A plimbat masina prin jumatate de tara dar cu un copil in ea. Destept cetatean tind cont ca acel copil era sub tratament. Deci numai de dragul sa arate cat de destept e el a luat copilul bolnav cu el. In Suedia cat si in tarile nordice era deja decazut din drepturile parintesti atat penru mesajul transmis in public cat si a faptului ca la intreaga sa actiune a participat fara voie si un minor. Tara are probleme din cauza ploilor si riscam anul acesta sa avem o productie slaba de grau, avem epidemia de pesta porcina, este pusa in pericol siguranta alimentara a tari si noi discutam cum un cetatean a vrut sa o faca pe erou si a sfirsit la politie cu un dosar penal.

    • @tepes
      Mi-e greu sa comentez ce ai scris, probabil ca nervii si lipsa obisnuintei de a reciti textul inainte de a-l posta au produs greseli de exprimare comparabile cu cele ale Dnei Dancila. Vreau numai sa-ti spun ca sunt de acord ca mesajul e unul golanesc. Noi (autorul si cei mai multi comentatori) nu comentam aici calitatea mesajului, ci reactia autoritatilor care s-au hotarat sa incalce legea, sa foloseasca in interes privat institutii ale statului (adica politia) si sa ne minta invocand legi si regulamente care nu mai sunt in vigoare.
      Felicitari USR pentru initiativa si efortul extraordinar de a obtine numarul necesar de semnaturi, i-am votat si am sa-i votez din nou, m-au convins ca sunt pe drumul cel bun (asta nu inseamna ca nu exista amatorism, greseli politice sau alte probleme care trebuie corectate).

    • Deci nu conteaza cu ce motiv/pretext l-a „saltat”?
      Asa vreti sa functioneze statul de drept?
      Pai tocmai se lamenta dragnea la miting ca nimeni nu trebuie sa fie urmarit fara un temei legal… nimeni in afara de opozantii psd.
      Chiar si p-ala din fata casei tot in urma unei prevederi legale il va salta politia.
      Ca nu face Garcea legea. Doar o aplica – daca o cunoaste.

    • Da, aveti dreptate! tara are probleme mari..dar unii se ocupa cu legile justitiei..in sensul sa le anuleze in folosul lor. Cata dreptate aveti domnule postac psd!

    • „Un cetatean umbla prin Romania cu o lozinca”

      Vă rog să explicați de ce credeți că sintagma „gura PSD” ar reprezenta o lozică, indiferent de limba în care este exprimat eventualul mesaj. Adică, dacă ar fi scris „PSD mouth” era OK? Păi, probabil că omul așa a vrut să scrie, dar au fost prea multe litere și numărul maxim admis de autoritatea rutieră suedeză a fost de 7 semne grafice. Sper ca viitoarele numere similare să fie de tipul „BOCAPSD”. Ori chiar să conțină o lozincă, „JOSPSD”. Moral.

    • Viorico, tu esti? Nu-mi vine sa cred ca stii de Tepes. Presupunand insa ca nu esti viorica, sa incerc sa-ti explic. Aici e vorba de aplicare a legii sau de un abuz. Comparatia ta cu cel care vine sa faca ceva obscen e complet aiurea. Ce spui tu, obscenitatea, se petrece in Romania dar implica cetateni probabil romani, dar chiar daca nu, nu implica nimic ce ar fi legal si sustinut de tratate internationale ca de ex. acel numar de inmatriculare. Fiind vorba de asa ceva, evident ca se aplica doar legile romanesti care probabil ar implica o amenda dar in nici un caz ridicarea unui permis de conducere, lucru nejustificat de nici o lege. Da, e adevarat ca numerele au fost retrase, dar asta numai dupa interventia statului roman, la momentul eliberarii lor erau perfect valabile si legale. Mai mult, au fost retrase doar pentru a evita un scandal international, sunt sigur ca nu va fi nimeni pedepsit pentru asta: nici functionarul care le-a eliberat si nici posesorul lor. Inca o data, pentru ca numerele erau perfect valabile la momentul eliberarii si conform tratatelor internationale ar fi trebuit sa fie valabile si in Romania. Numai ca romanii (unii) sunt mai cu mot. Si in final, daca totul e legal, de ce nu prezinta ce lege, articol a fost incalcat si s-a aplicat pentru ridicarea permisului, a numarului si a deschide cazul penal? De ce aceasta tacere? Sa se prezinte astea si daca e adevarat, atunci au avut dreptate, au actionat legal deci toata stima pentru politia romana. Pana atunci insa totul seamana a abuz clar!

  4. @tepesvoda: bati campii – tara asta se duce de rapa pentru ca e condusa de borfasi si incompetenti votati de prosti (nu e cazul Suediei).
    Prostul gust si vulgaritatea nu sunt infractiuni, altfel tot PSD-ul ar fi la bulau…

  5. Muie sf [Atestare: BL II. 174 / Variante: mâie, moi s / Pl: (rar) mui / E(timologie): rrm(limba rromani) mui] (Argou) 1 Gură. 2 (În expresia) A duce cu muia A face promisiuni înşelătoare Sinonime: a amăgi, a înșela. 3 (În aceeași expresie) A duce cu vorba. 4-5 (Despre Bărbați; în expresia) A da muie (A invita o femeie să practice sau) a practica sexul oral. 6 (Şi în expresia a da muie) Invitaţie la sex oral adresată unei persoane indiferent de sex, cu intenția de a jigni, de a înjosi. 7 Gest făcut prin ridicarea degetului cel mai lung de la mână și strângerea celorlalte patru, eventual orientându-1 în direcția gurii, cu semnificaţia de muie (4-6). 8-9 (Rar; în expresia) A da muie la statuie A sfida (lumea în general sau) simbolurile ei consacrate.
    După Micul dicționar academic, vol. III, 2003, p. 445.

  6. E clar:tara se duce de rapa,si nu-i nici o salvare. cu Doar daca se intelege Trump cu Putin,si iar intram in gura lupului,recte-ursului…Numai ca de asta datza nu ne mai pricopsim cu alde Pauker,et comp,care s-au carat dela noi si nu-i vad sa aiba chef iar sa vina cu Marx,Lenin,Stalin si toara gasca.Acum avem pe ai nostri cu Dragnea plus toate oafele de doi bani,,,,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro