Home » Opinie »social-democratie » Citesti:

Planuri din cuțite și pahare înainte de Congresul PSD

Mircea Morariu martie 6, 2018 Opinie, social-democratie
5 comentarii 1,365 Vizualizari

Sâmbătă, 10 martie, se va reuni la București toată floarea cea vestită a social-democrației românești. Chemată din ordinul și din capriciul d-lui Liviu Dragnea, președintele PSD, căruia i s-a năzărit că ar ar fi cazul ca partidul să țină un congres extraordinar.
Până la ora la care scriu eu acest comentariu, nici dl. Dragnea, nici aghiotanții domniei-sale, nici marii comunicatori ai partidului nu au anunțat că pe agenda marelui areopag pesedist ar figura luarea unor decizii majore. Nu se intenționează modificarea din temelii a Statutului,în partid există o serioasă opoziție privitoare la oportunitatea operațiunii, nu se va rescrie sacrosanctul Program de guvernare fiindcă oricum el e rescris zilnic și nimeni nu mai știe ce doresc și fac cu adevărat deținătorii de azi ai pâinii și cuțitului guvernării (dacă cineva a știut vreodată!). Unde mai pui că dl. Dragnea nu va putea să se bucure de măreața satisfacție de a le spune baronilor cu probleme în justiție care, în marea lor majoritate, conduc astăzi partidul creat de Ion Iliescu, cel sărac și cinstit, că le-a adus pe tavă promisul cap al d-nei Laura Codruța Kövesi.
În cursul ultimele zece zile, organizațiile județene ale PSD s-au comportat conform modelului după care acționau odinioară comuniștii români. Au avut adunări generale, au convocat reuniuni la vârf menite să producă mesaje de adeziune, aplauze, ovații, urale prelungite prin intermediul cărora și-au reexprimat sprijinul pentru conducerea superioară a PSD, recte pentru dl. Lviu Dragnea. Au lipsit doar telegramele și scrisorile de adeziune ale oamenilor muncii.
Se bănuiește că dl. Dragnea a plănuit Congresul drept un prilej de reconfirmare a puterii sale. Aceasta însemnând că nu se va mulțumi doar să privească satisfăcut, asemenea liderilor comuniști de odinioară, spectacolul, altminteri dezgustător și straniu al temenelelor curtizanilor de partid. Curtezani care îi vor spune cu capetele plecate și emoție în glas Liviu, ești cel mai bun!
Mai mult ca sigur, dl. Liviu Dragnea va folosi Congresul pentru a-i înlătura din organismele de conducere ale partidului pe toți cei pe care îi socotește indezirabili. Va recurge la epurări drastice, va opera schimbări de personal la nivelul președintelui executiv, al vicepreședinților pe care îi dorește în număr de 16 (unui guvern obez dl. Dragnea îi va asocia și o conducere de partid supraponderală), nu e exclus ca însuși secretarul general adjunct, atât de vocalul Codrin Ștefănescu, de câteva săptămâni căzut limpede în dizgrație, să își piardă funcția. Caraghioslâcul mimării caracterului democratic al reuniunii va fi desăvârșit printr-un simulacru la capătul căruia dl. Liviu Dragnea va fi reconfirmat în funcție. Chiar dacă zvonacii vorbesc despre faptul că vor exista și doi-trei contra-candidați în cazul de nedorit în care se va ajunge la alegeri. Dacă nu cumva respectivii vor candida și ei la ordin, adică cu încuviințarea și binecuvântarea imbatabilului El Lider Maximo, după 11 martie încolo viața lor în partid va deveni un veritabil infern căci, precum Lenin, Stalin, Gheorghiu-Dej sau Ceaușescu, Liviu Dragnea nu acceptă reala concurență și va opera cu maximă rapiditate eliminarea “deviaționiștilor”.
Pe piață există fel de fel de zvonuri. Fie că în cursul acestei săptămâni vor ieși la iveală dovezi ce vor proba complicitatea compromițătoare dintre dl. Liviu Dragnea și reprezentanții așa-zisului Stat paralel, fie că s-ar pregăti un puci menit să pună capăt dominației absolute în partid a regelui Teleormăniei. Nu exclud defel ca dezvăluiri nu tocmai convenabile pentru mitul “purității” acțiunilor și faptelor acestui veritabil martir al luptei împotriva abuzurilor DNA și ale Serviciilor să fie făcute. Este foarte posibil să aflăm detalii suplimetare despre dl. Liviu Dragnea în ipostaza de familiar al chermezelor sponsorizate de Servicii, de obsedantul Florian Coldea ori chiar că a funcționat în numeroase rânduri pe post de măcelar șef la tăieri de porci la care ar fi luat parte însăși doamna Laura Codruța Kövesi. Este în afara oricărui dubiu că în PSD s-au concentrat destui nemulțumiți față de felul în care este condus partidul și, îndeosebi, la adresa politicii acestuia. Nemulțumiți preponderent recrutați dintre veteranii PSD, cei mai mulți dintre ei mult mai bine școliți, mai competenți, mai îndreptățiți și mai calificați să acceadă la funcții politice și demnități guvernamentale decât cei recompensați cu dregătorii de dl. Dragnea. Nu exclud posibilitatea că un alter-ego al lui Constantin Pârvulescu să dorească să vorbească și să îi ceară socoteală d-lui Dragnea. Totul se va limita însă la acest mini-show. Nu se va întâmpla nimic mai mult.
Marea masă a delegaților la Congresul extraordinar al PSD nu sunt nicidecum dornici să opereze o schimbare la vârful conducerii partidului. Niciodată până astăzi, PSD nu și-a schimbat președintele în vremea în care deținea puterea. Nici măcar plecarea oarecum bizară a d-lui Victor Ponta de la șefia PSD în vara anului 2015 nu infirmă această regulă. Dl. Ponta a demisionat de la conducerea PSD, având revolverul d-lui Liviu Dragnea la tâmplă, într-un moment în care devenise pentru toată lumea evident că își epuizase cam toate resursele. Și cu toate acestea nu i s-a iertat plecarea.
Doar un eșec usturător al PSD, fie la prezidențialele din 2019, fie la alegerile locale și legislative din anul 2020 va duce la eliminarea d-lui Liviu Dragnea. Restul nu înseamnă decât vorbe și planuri din cuțite și pahare.
Text publicat concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. mike spune:

    “Doar un eșec usturător al PSD, fie la prezidențialele din 2019, fie la alegerile locale și legislative din anul 2020 va duce la eliminarea d-lui Liviu Dragnea.”– Asadar ajungem tot la mana alegatorilor care “vor face Romania din nou mareata” – ca sa parafrasez un clasic in viata- alegatori care vor vota tot cu PSD care poate va avea un alt lider in 2019 la fel de “carismatic” ca nea Liviu, dar care va improsca cu respect si de aceasta data statul de drept si democratia din Romania. Eu nu cred ca baietii astia vor mai lasa puterea din mana lor vreodata. Daca nu va fi Dragnea, va fi altul si tot asa prin rotatie. Rotatia cadrelor partidului Social Democrat. Magnific, nu?

  2. donquijote spune:

    Se va infiinta o entitate care sa simuleze democratia, sau conducerea colectiva, un fel de comitet central compus din 8 clone ale d-nei Dancila, care nu vor iesi cu un milimetru din cuvantul sefului suprem dar ii vor amplifica vocea cand va fi nevoit sa se exprime mai “piano” si din 8 grindeni cat se poate de emasculati ca sa nu poata sa ridice vocea, iar daca o va face vreunul sa poata fi inabusit rapid, fie prin promisiuni fie prin boicot.
    Dragnea a descoperit ca egalitatea dintre sexe il avantajeaza, atata timp cat numarul conteaza. Mai ramane sa regleze ponderea mebrilor de partid. Destul de putin probabil ca va putea exclude barbati din partid dar va putea angaja cate doamne vrea; cu cat mai multe cu atat mai docile. Era sa zica “dancile”…

  3. POP SEVER AUGUSTIN spune:

    Sa precizam ca acest simulacru de congres este o CONTRAREPLICA la timida incercare,a presedintelui executiv -se pare consiliat de Adrian Nastase- de a sugera o dezbatere de fond pentru revigorarea partidului. Evident, fiind vorba de un partid ,de esenta si constructie comunista, a inceput epurarea deviationistilor,”genialul”tovaras presedinte demonstrand ca nu admite camarazi, iar nivelul politic,profesional si politic al subordonatilor nu poate trece de “GENUNCHE”.D-na Andronescu contrazice nivelul matriarhatului instalat [Firea, Carmen, Dancila...] pe baza de consecinta este clar ca trebuie sa urmeze calea celor care nu au reusit sa coboare la acest nivel [Geoana, Ivan, Ponta, privind exprimarea in engleza si franceza, altfel corespunzator, ....] Altfel spus, mediocitatile din conducere vor fi restructurate si inlocuite cu submediocritati care sa nupericliteze aura conducatorului iubit, care are calitatea de inculpat in calitate de cetatean.
    Ramane totusi varinta profilactica a Justitiei, trezirea la realitate a opiniei publice si -speram -
    revenirea ,in arena, a societatii civile

  4. MIHAI 2 spune:

    In materie de alegeri prezidentiale esecul este esec. Adjectivul USTURATOR are noima doar in cazul unei catastrofe. In istoria de dupa 1989 a existat un singur esec cu adevarat usturator in 2000 cand DREAPTA a fost atat de ametita incat in turul II au ajuns Iliescu si Vadim, iar multa lume buna a fost nevoita sa faca lobby la tv spunad Votati-l pe Iliescu pentru a salva democratia. Intrucat intre timp Vadim a decedat putem specula ca o asemenea catastrofa nu are cum sa se mai intample. Cu toate acestea – si desi PSD ul iese pe piata doar cu voci din ce in ce mai afone – tacerea dinspre dreapta este ASURZITOARE .

  5. victor L spune:

    “Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară”.
    “Planuri din cuțite și pahare înainte de Congresul PSD”
    Diferenta ar fi doar in denumirea obiectelor? “pahară” si pahare :P cutitele au ramas neschimbate, si par a fi tot atit de periculoase :D
    Doar pahară-le si paharele sint pe masa, cutitele nu sint la vedere.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Orice temă mediatică se dezumflă după vreme, însă reflectarea problemei nu este problema. Cum ...

de: W

la "Creșterea și descreșterea interesului public pentru încălzirea globală "

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

iulie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)