joi, martie 28, 2024

Plata datoriei externe a țării și sărbătorile de Paște din aprilie 1989

S-au împlinit la începutul lunii aprilie 30 de ani de când regimul Ceaușescu își îndeplinea nebunescul vis de a plăti în timp record o consistentă datorie externă. 21 de miliarde de dolari au fost achitați între 1981 și 1989 cu prețul unor inimaginabile sacrificii impuse populației.
La data de 12 aprilie 1989, profitând de Planara Comitetului Central al PCR, pe fondul aplauzelor și ovațiilor aferente, Nicolae Ceaușescu anunța victorios achitarea ultimei tranșe din datoria externă a României. “România nu mai plătește nimănui tribut” glăsuia Nicolae Ceaușescu, iar vorbele lui de atunci par să semene teribil cu felul în care se exprimă astăzi președintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea,
În fapt, secretarul general făcea anunțul în reluare. Îl mai făcuse cu aproape două săptămâni înainte, cu ocazia ședinței Comitetului Politic Executiv. La sus-amintita plenară, Ceaușescu plusa. Bâlbâitul făcea exerciții de oratorie. Vorbea despre intenția de a propune celor mai înalte foruri de conducere ale PCR adoptarea unei hotărâri în conformitate cu care România să nu mai contracteze niciodată astfel de împrumuturi înrobitoare. Nu fiindcă a venit Revoluția, nu pentru că PCR s-a aneantizat pe data de 22 decembrie 1989, nu deoarece Nicolae Ceaușescu și „sinistra lui soție” au fost executați după un simulacru de proces pe data de 25 decembrie același an, România are astăzi iarăși datorii . Aproape nimeni nu mai știe cât cu exactitate având în vedere ritmul cu care actualii guvernanți îndatorează țara. Oricum, o sumă imensă nu numai prin comparație cu cele 21 de miliarde de dolari contractate în anii 70 pe care Ceaușescu le-a dorit rapid achitate cu începere din anul 1982. Aceasta după ce în 1981 țara noastră intrase pentru câteva zile în încetare de plăți fiind incapabilă să achite o rată din datorie ajunsă la scadență.
Îndată după 12 aprilie 1989 s-a declanșat isteria obișnuită. Ordonată de înaltele foruri de conducere ale partidului. Ceaușescu trebuia glorificat încă o dată pentru epocala lui realizare. Adică pentru faptul că vreme de aproape 9 ani le-a impus românilor nenumărate privațiuni- produse alimentare lipsă, frig în case, întreruperi așa-zis planificate de furnizare a energiei electrice și termice, sistarea, practic, a oricăror importuri, etc, etc-. S-au ordonat întocmirea de șuvoiuri de telegrame de felicitare, adunări populare de adeziune.
Naivi din fire, românii chiar sperau că va începe să le fie un pic mai bine. Habar nu aveau că Nicolae Ceaușescu avea cu totul alte planuri. Nu dorea să dea un leu în plus pentru consum, unii spun chiar că plănuia să înființeze o bancă al cărei rost ar fi fost acela de a le acorda împrumuturi avantajoase țărilor în curs de dezvoltare.
Anunțul lichidării datoriei externe a venit cu puține zile înainte de sărbătorile de Paște. Deja de mulți ani, autoritățile județene și municipale din Bihor și din Oradea deciseseră că locuitorii acestei zone primeau carne pe tichet- câte 1 kilogram de persoană- înainte de 1 mai și cu ocazia Anului Nou. O formă mascată de a spune că bihorenii aveau de la stăpânire dreptul de a cumpără legal carne înainte de Paște și de Crăciun. În rest, trebuiau să se descurce. Sigur și amărâtul de kilogram se obținea la capătul a câtorva ore de coadă.
M-am dus și eu să îmi iau drepturile rânduite de activiștii locali și județeni. Unii dintre ei trecuți acum în lumea drepților, alții pensionari de lux, o a treia categorie astăzi prosperi oameni de afaceri ori chiar parlamentari. Pe listele PSD, desigur.
Când mi-a venit rândul, mi s-a cerut să aleg. Vită sau pui? Vita era bătrână, puiul era, de fapt, găină. Am ales găina. Vânzătoarea a ochit una, a cântărit-o, a constatat că depășește kilogramul regulamentar și cu o dexteritate de chirurg i-a amputat rapid o pulpă. Un detaliu care spune multe despre realitatea comunismului pe care unii astăzi îl regretă și despre Nicolae Ceaușescu, cel care astăzi e la mare preț pe rețelele sociale. Chiar și la televiziunile afiliate PSD:

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. „Vita era bătrână”

    La București aș fi ales vita. Măcar era carnea omogenă, hrănitoare, fiartă bine ar fi fost baza excelentă pentru cel puțin două feluri de mâncare. După șnițelele din parizer și chiftelele din salam de vară ar fi fost binevenită.

    Dar nu desre gastronomie vreau să vorbesc, ci despre piața paralelă. La Oradea probabil se găsea Vegeta adusă de la unguri, ca și alte produse, prin micul trafic de frontieră, cu care și ciorba de cartofi ar fi căpătat gust. Contrabandă, adică.

    La București cumpăram carne cu un preț majorat cu 10-20% de la unele restaurante, de la Alimentara de la care îmi luam rația, ori de la cei care își vindeau rațiile pentru că aveau rude la țară care le dădeau câte o bucată de porc în schimbul pâinii pe care o cărau cu sacii, sau sustrasă din fabricile de prelucrare a cărnii. Piața neagră este o consecință naturală a restricțiilor economice menționate în articol. Ceaușescu știa câte ceva cu privire la speculă.

    Reala problemă, însă, NU este mărimea datoriilor, ci sustenabilitatea lor.
    Banii pe care România îi împrumută sunt cheltuiți, nu investiți. În loc ca măcar o parte din fondurile externe să fie utilizate pentru a produce ceva, care vândut ulterior, să contribuie la restituirea împrumutului câd vine scadența, banii sunt dați drept salarii care, pe de o parte, generează inflație, iar pe de alta stimulează importurile, pentru că piața internă, în lipsa investițiilor, nu poate satisface cererea aflată în creștere.

    Este într-adevăr o nebunie! E asemănător cu ceea ce s-a petrecut în vremea guvernului Tăriceanu2. Nivelul de îndatorare este cunoscut. Ceea ce nu se știe încă este cât de mari sunt dezechilibrele macroeconomice provocate de politicile PSD-ALDE-UDMR. Spre exemplu, nu putem ști cu precizie cum va evolua inflația, care deja pare că se autosusține, în spirală.

    Nu știm care vor fi reacțiile sociale atunci când vor fi adoptate, inevitabil, măsurile de redresare economică. Amploarea dezastrului este dependentă de factori psihologici imprevizibili. Sunt unii care îl înjură și azi pe dl Boc, inclusiv în spațiul acestei platforme, în mare măsură, pentru măsurile de austeritate adoptate în guvernarea domniei-sale.

    O altă problemă este că PSD-ALDE-UDMR-ProRomânia se menține, la jumătatea perioadei de guvernare în topul preferințelor românilor. Și, pentru că nu mai sunt bani, sunt trei căi de a-i obține. Prima, nominal, prin devalorizare, cu ajutorul inflației. Se tipăresc, cum se zice. Astfel dezechilibrele macroeconomice se adâncesc. A doua, prin împrumuturi externe, cu dobânzi tot mai mari, aruncând datoria în sarcina nepoților. A treia, devalizarea resurselor naționale, lichidizarea rezervei de aur, exploatarea resurselor naturale de gaze, aur etc. iar BNR va avea curând un nou Guvernator, numit de PSD.

    Trăim vremuri interesante. Chiar mai interesante decât în 2008-2010. Inclusiv din cauza asta era bine să aparținem Eurozonei.

    • Hopa sa!
      Am fost tras pe sfoara ani de zile. Niciunul dintre „procurori” nu procura carnea cu adaos de numai 10%. Un pachet de carne de 37 lei pe eticheta se gasea cu 70-75 e drept fara complicatii cu restaurant sau casa de comenzi unde tot trebuia sa astepti ocazia. Plus ca neavand telefon era mai greu cu comanda :-)

      • Cei care o furau de la abator vindeau cu 50 de lei carnea de vită ”de 37”. A fost unul dintre primele mele contacte cu realitatea, când am aflat că un produs de furat era mai scump decât în magazin :)

        • Asta cu abatorul era o zona de risc; impresia mea di acea vreme (dar si din lecturile post-decembriste inclusiv memoriile celor care se laudau cu modul cum au supravietuit [prosperat] in comunism) a ramas ca aceia care doar deviau circuitul comercial erau sub atenta supraveghere/protectie a militiei economice si securitatii, in timp ce cei care furau din abator „cadeau” destul de des si erau dati drept exemple – ca sa intelegem cine sunt vinovatii pentru ca nu „se gaseste de toate”.
          Cred ca hotii direct de la abator erau priviti ca o „concurenta neloiala” de catre gulerele albe din mafia din reteaua comerciala si dati in gat de cate ori se ivea ocazia. Practic hotii furau dezordonat din ce trebuia sa fure numai ei intr-un mod aproape institutionalizat.

  2. Pe 21 sau 22 august 1989 in Bucuresti am stat la o coada cu cel putin
    100 de participanti in dosul blocului.
    La parter era o Alimentara si in cinstrea lui 23 August s-au bagat la vanzare niste chestii care se numeau GATLEJURI DE VITA – ceea ce suna destul de hororr – dar aveau si un pic de carne.
    Am stat pana dincolo de miezul noptii.
    In octombriw 1989 in timpul Congresului PCR s-au amenajat in zona centrala cateva magazine pline cu mezeluri si roti de cascaval – dar care erau INCHISE. Erau destinate exclusiv delegatiilor straine care trebuiau sa vada //REALIZARILI//.
    Unul era chiar pe colt la iesirea din metrou la Universitate spre Str Batiste.
    Ceea ce nu conteneste sa ma uimeasca e faptul ca PERSOANE
    DE ACEEASI VARSTA CU MINE SI CARE AU TRECUT
    PRIN EXPERIENTE SIMILARE CU MINE imi spun ca ce bine era pe atunci !
    Ipoteza mea e ca totul depinde de perceptia pe care fiecare o avea si care , la randul ei, a depins de educatia primita in familie, de mediul cultural si poate si de echhilibrul endocrin.
    asica la multe persoane GLANDA SLUGII este hiperdezvoltata.
    Nu mai spun de gugustiucii care nu se nascusera inca sau care – nascuti
    fiind – nu facusera inca ochi. Televiziunile ca televiziunile – dar ia intrebati
    9 din 10 taximetristi bucuresteni sa va
    povesteasca despre raiul comunist !

    Chiar nu stiu ce e de facut pentru a DIZLOCA aceasta
    imensa minciuna. Dar nici nu ma mai oftic. Prefer sa ma bucur de libertatea dobandita si la care decenii intregi nici nuindraznisem sa visez.
    Si ii multumesc lui Dumnezeu ca inca imi mai functioneaza creierul
    ca sa nu o iau pe aratura precum nenea acela dintr-o reclama
    care zice ca TELEVIZOARELE PE LAMPI ERAU DE O MIE DE ORI MAI
    BUNE CA ASTEA DE ACUM.
    Va rog sa primiti ganduri bune de Sarbatoare

    • Am reparat în jur de 2.000 de televizoare alb-negru cu lămpi, atât înainte de 1989, cât și încă vreo 2 ani după. Plus vreo 10 televizoare color cu lămpi, au existat și din astea, dar nu românești.

      Nu erau cu nimic mai bune decât astea de azi, schemele erau incredibil de complicate, iar multe componente erau de noi cam la limita performanțelor fizice, se ardeau destul de des, la propriu. Erau unele modele rusești de Temp la care vibra efectiv șasiul în funcționare, atât de multă energie electrică înghițeau :)

      • Copilaria mi-am strabatut-o cu un RUBIN 102 Era ca un tanc – cand se ardea o lampa si venea mesterul de la Cooperativa PROGRESUL sa-l repre scotea din el doua kilograme de praf. Pe starada pe care locuiam am fost printre primii – nici vorba sa fim printre bogatasi , dar tata care era un vizionar (mi-a cumparat chitara – cam odata cu primul hit al Beatlesilor scapat pe la Radio Romania – a cumparat-o zadrnic ) deci tata a facut o rata si l-a luat . Am vazut transmisia in direct a inmormatarii lui JF Kennedy si DESCHIDEREA relativa spre Vest cu filme seriale britanice si serialul romanesc Capitanul Val vartej . CE BINE ERA IN COMUNISM !! :):) Mia incolo cand a aparut televizorul romanesc SIRIUS a trebuit insa sa indrept antena spre bulgari unde canta unul – Vasil Naidenov – plus Fratii Arghirov, Rosita Kirilova si grupul Tramvai noner piat.
        PS. Cu taximetristii e chiar foarte haios. Oferta depaseste cu mult cererea – preturile curselor au
        scazut la un nivel de care mi-e mie rusine cat de mici pot fi , au aprut si aplicatiile astea care ne-au salvat de teroarea comenzilor telefonice si acum si UBER care a risicat standarul serviciilor cu mult peste ce se obisnuia. CE BINE E IN CAPITALISMI !- pentru cine vrea sa vada .

        • piata si taximetria nu au legatura la noi, fiindca pretul minim e stabilit de Primarie, prin negocieri cu patronii! ca atare, la Cluj s-a facut 2,95 lei/km ziua si 3,25 noaptea

      • Pentru un mediu de functionare in care temperatura ambianta (in interiorul carcasei, adica, pentru componente) era undeva pe la 60 de grade sau peste era si greu sa realizezi componente la un pret accesibil. Din punct de vedere al electronicii actuale, ala era un iad.
        Iar tehnologia electronica ruseasca avea o singura solutie pentru fiabilitate, imprumutata din mecanica: sa fie mare si greu.
        Cel putin cu tv-urile cu lampi in anii 80 aveai un motiv sa tii televizorul pornt in alea doua ore: degajau in jur de 300 de watt ceea ce era ca un mic resou. :-)
        Dar, vorbind de tv cu lampi, am avut ocazia prin 90-92 sa intervin la un TV american, marca ZENITH (intr-o vila nationalizata din zona Primaverii – oameni care mai calatorisera si cu trupul, nu numai cu gandul) care era realizat exclusiv cu terminale sudate prin arc electric, nici pic de cositor, … telecomanda piezo cu 2 comenzi : sunet + canal (incrementale, deci ca sa dai mai incet trebuia sa te duci totusi sa rasucesti cu mana butonul de volum inapoi, altfel il sculai pe bunicu din somn…
        Cred ca era de dinainte de ’60, dar componentele erau ca si noi: glazurate si lucioase, in perfecta stare.

    • Pentru taximetriști chiar era raiul pe pământ, au dreptate să fie nostalgici. Îți luau 25 de lei pe o cursă de 20 de minute, care făcea 7-8 lei pe aparat, dar aveau clienți non-stop, nu erau niciodată destule taxiuri.

  3. Copii imbrăcați-vă, mergem la pat. Iarna erau 12 grade în apartamente.

    …”…vreme de aproape 9 ani le-a impus românilor nenumărate privațiuni- produse alimentare lipsă, frig în case, întreruperi așa-zis planificate de furnizare a energiei electrice și termice,…”..

    Frigul, intunericul, stat la coadă: epoca de aur naționalcomunistă.

  4. Ca sa intelegeti de ce unii – destul de multi si aparent nefiresc – regreta epoca aceea:
    Pulpa aia nu se lipea de un pui sub 1kg, nici vorba! Cel care primea un pui mai mic trebuia sa-l accepte ca mai sunt si mai mici… nu avea timp si de unde sa mai aleaga
    Bucata taiata se „lipea” la un pachet de pulpe produs prin aceeasi metoda, care se vindea pe piata neagra, cu preturi de piata neagra, evident.
    Si asta, de sarbatori. In restul timpului totul mergea direct la piata neagra… sa ajunga la toata lumea, dar la pret dublu (oportunitatea era produsa nu era pur si simplu asteptata, sau prinsa din zbor – ca daca vroiau sa castige un ban cinstit / umilit / se faceau profesori, ingineri etc nu vanzatori.
    Piata paralela era atat de bine aranjata incat in final, toti primeau cantitati acceptabile, dar la preturi necontrolate. S-ar putea ca deficitul sa nu fi fost chiar asa de mare, per total…
    Urmare: acestia, cu siguranta erau multumiti, imbogatiti pur si simplu fiindca erau in calea liniei de aprovizionare, iar poporul „normal” a primit ceva, cu multe emotii, dar destul cat sa-si aduca aminte acum ca era mai bine atunci… adica sistemul era cum era, dar te descurcai.
    Dupa cateva saptamani de la evenimentele din decembrie, auzeam pe la TVRL niste specialisti in economia de piata libera care se entuziasmau de intuitia bisnitarilor, deveniti acum jucatori pe piata libera: cum au stiut ei care e pretul pietei, mai mai, ca uite de toate se gasesc acum dar cu pretul de la piata neagra de acum cateva saptamani…. chiar si cursul dolarului la liber a ajuns tot asa cum fusese stabilit de piata neagra. mai, mai, !.
    De fapt, pe comunismul cel mai excesiv si obtuz, era grefat capitalismul cel mai salbatic: cei care puteau bloca linia de aprovizionare nu-si faceau niciun fel de probleme morale in a-i exploata pe ceilalti, cei care asteptau sa primeasca ceea ce partidul promitea sa…
    O grija tot aveau: sa unga rotitele sistemului (securitate, militie, partid) ca sa-i tolereze si sa nu schimbe nimic astfel incat sistemul sa se mentina neaparat asa si numai asa, in criza.

    • În principiu descrierea acelei epoci e destul de corectă, dar viața unei societăți nu se poate rezuma la goana după mâncare. Atât timp cât destule ore și destule eforturi erau alocate pentru a procura alimente, sigur că în final rezutatele erau aproape acceptabile. Însă după ce societatea procura mâncarea, următorii bani și următoarele eforturi erau alocate pentru antene, amplificatoare TV și convertoare, după care nu mai rămânea timp pentru nimic altceva.

      • Asa e. Practic nu mai faceai altceva decat sa cauti mancarea. Apoi sa eviti propaganda care pretindea ca totul e bine.
        De unde timp pentru actiuni de dizidenta? Mistouri si bancuri pe care nu le mai baga nimeni in seama

  5. Totusi, ar trebui sa aflam ce l-a determinat pe Ceausescu sa ia hotararea de a plati integral acea datorie externa. De unde teama de a ramane dator? Sunt curios daca si alte state comuniste au procedat la fel, justificand foametea si frigul prin necesitatea achitarii unei astfel de datorii. Fiecare stat are datorii pe care le plateste constant, deoarece asa functioneaza lumea, insa nebunia achitarii acestor datorii externe este tipica statelor comuniste si autoritariste.
    Culmea este ca foarte multi sunt mandri de faptul ca Romania avea zero datorii in’89 si regreta „mareata” industrie alimentara ceausista, de parca asta ar conta.

    • @jack – sistemul economic comunist pur și simplu nu funcționa. Diferența e că alimentarele din RDG au stat goale doar câteva săptămâni, fiind umplute imediat de firmele din RFG, în timp ce în România au stat goale cu anii, că n-avea cine să le umple.

      Psihologic vorbind, obsesia lui Ceaușescu de a plăti datoriile provine din copilăria lui de țăran sărac. În perioada interbelică, la țară (în mediul rural that is) exista mâncare, dar banii erau extrem de rari. A avea datorii care trebuiau plătite în bani reprezenta un stress uriaș pentru orice familie de țărani.

    • @jack – celelalte state comuniste nu s-au agitat prea mult cu plata datoriilor. În Ungaria, prin 1988, datoria națională era subiect de bancuri la TV. Era considerată uriașă, iar o prezentatoare TV comenta că ”n-o putem plăti nici dacă vindem toată țara” :)

      Polonia a intrat și ea în încetare de plăți în anii ’80, ocazie cu care datoria i-a fost redusă la jumătate. Avea datorii la vreo 500 de bănci, multe din RFG și Austria, iar legenda spune că polonezii ar fi exercitat și un mic șantaj: ”atunci noi anunțăm public că nu ne mai putem plăti datoriile, iar jumătate dintre acele bănci or să dea faliment” :)

      În cazul României nu a fost vorba de ”o rată din datorie”, România avea datorii la vreo 300 de bănci din Vest și la un moment dat plățile scadente nu au fost efectuate, așa s-a manifestat intrarea în încetare de plăți din 1981. Există pe Internet un raport detaliat de la FMI, pe tema asta.

    • Mentalitate rudimentara, primitiva. Vezi si teoriile politicienilor ref plata cu card atitudine fata de banci samd.
      Bomboana pe coliva: zilele trecute apare becali cu niste saci cu bani. Nici cand e putred de bogat romanul neaos nu crede in circuitul bancar.
      Imprumutul e o povara nu un mijloc de dezvoltare pentru ca nu faci imprumut decat pentru conum nu ca sa pornesti o activitate care sa-ti aduca bani. A face bani … hm… ceva de blamat .

  6. Democratia isi da ultima suflare.
    Se pare ca viitorul, cel putin cel apropiat, e al regimurilor totalitare.
    Un regim totalitar se poate chema si comunist, dar, de fapt, e un regim oligarhic: Rusia, Turcia, Venezuela, China.
    Exista si regimuri totalitare „generoase”, create de „progresism”, inca imature, dar directia e data
    :Franta, Germania, Suedia si, in general, UE, care prin fortarea corectitudinii politice anuleaza orice gindire critica – pentru dezvoltarea fiintei umane, mult mai nocive decit regimurile simple, care urmaresc doar o viata de huzur pentru potentati.
    Tinerii rusi din vremea lui Stalin/Ceausescu erau mult mai independenti decit tinerii francezi/nemti din vremea lui Macron/Merkel.

    Cauza fundamentala a nenorocirii e „umanismul”, in cazul europenilor si instinctele/imaturitatea in cazul celorlalti.

    Singura democratie cit de cit functionala inca se manifesta in SUA, dar si acolo cercurile neomarxiste lucreaza din greu la autodistrugere.

    • Alegerea lui Trump a inversat deja tendința neo-marxistă spre totalitarism din State, iar înlocuirea lui Merkel va avea același efect și în Germania. Nu ”democrația își dă ultima suflare”, neo-marxismului i se apropie sfârșitul.

      Ce credeți că reprezintă manifestațiile isterice ale adolescenților ”împotriva schimbărilor climatice”, dacă nu zvârcolirile neo-marxismului aflat pe moarte? :)

    • Rusia lui Putin e de-a dreptul civilizată comparativ cu URSS-ul lui Brejnev, iar Turcia lui Erdogan e ”parfum” pe lângă Turcia lui Kenan Evren. Ar fi bine să nu uităm unde ne aflam în urmă cu 35 – 40 de ani.

    • Am citit intr-o carte un pasaj care suna astfel :
      Exista urmatoarele regimuri, cel capitalist, cel comunist si cel nervos romanesc.
      Asa si cu democratia care e pe „duca” , nevrozele sunt problema si nicidecum disparitia subita a democratiei.

  7. Protestez cu indignare…
    Consider strategia partidului deosebit de folositoare poporului, sa nu uitam ca pe atunci nu existau grasani, colesteroli si cit de minunați erau puii fratii petrausi si produsele japoneze tachimuri.
    Da brînză de 23, sau de 21… sau de 16?

  8. Comercializarea de produse alimentare pe „piaţa neagră” a fost o consecinţă a deciziilor eronate adoptate de Nicolae Ceauşescu de-a lungul anilor. Penuria de bunuri de strictă necesitate era evidentă în toate magazinele din ţară. Cu toate acestea, preşedintele României dorea să menţină pentru concetăţenii săi un regim alimentar raţionalizat, la fel ca într-un război. Putem presupune că atitudinea sa a fost influenţată de soţia sa, de persoanele aflate în apropierea cuplului prezidenţial, precum şi de propriul regim de viaţă, ca urmare a diabetului de care suferea.
    Într-un acces de furie, preşedintele României a recunoscut faptul că presiunile speculanţilor asupra sistemului de repartizare a alimentelor, mai ales carnea, erau periculoase. „Noi avem, de exemplu, pentru carne de porc un Trust special pentru Capitală – afirma Nicolae Ceauşescu în octombrie 1989, într-un discurs dogmatic susţinut la şedinţa Comitetului Politic Executiv. Acum, când am făcut controlul, inclusiv cu Ministerul de Interne, care şi ei au dormit şi unii din miliţie – încă nu iau descoperit, cred că au fost părtaşi la tot ceea ce s-a întâmplat – s-a constatat că nu au livrat în Capitală şi pe baza unor ordine date de la comerţ, de la industria alimentară şi de la agricultură, au trimis în toată ţara, deşi, conform legii, ei nu trebuie să livreze porcii decât în Capitală, fiind trust special pentru Capitală, tocmai ca să asigurăm buna aprovizionare! Au ajuns şi la Braşov, şi la Iaşi, şi la Piteşti, peste tot, inclusiv la diferite unităţi din agricultură, în afară de sistemul menţinut la Ministerul Agriculturii şi la Casele de comenzi de comerţul interior, care au câteva centre, care de fapt au fost cuprinse tot în fondurile care erau repartizate pentru Capitală, dar nu s-a asigurat controlul.
    Eu le-am spus tovarăşilor că dacă ei au asigurate produsele şi dacă cei care le dau telefoane le asigură ce cer şi cât cer, nu-i mai interesează ce găsesc (în magazine – nota P. Opriş) cetăţenii Capitalei!
    Am stabilit şi propun să se aprobe de Comitetul Politic Executiv ca toate întreprinderile care depindeau până acum de Ministerul Agriculturii, inclusiv Întreprinderea „30 Decembrie” să treacă la Trustul de aprovizionare al Capitalei! Toate!
    În afară de Întreprinderea „30 Decembrie”, în care se lucrează preparate din carne pentru Capitală, am închis toate abatoarele şi fabricile din întreprinderi pentru că acestea au fost unul din mijloacele principale de sustrageri şi de jaf, de furt.
    Abatorul Capitalei are capacitate să taie un număr de animale mai mult decât este necesar. Fabrica de preparate din carne, pe care o dezvoltăm, de 100.000 de tone până la sfârşitul lunii, are Capitala şi mai sunt şi abatoarele voastre şi vor fi capacităţi mai multe decât este necesar pentru Capitală.
    Să se preia de la comerţul interior la Capitală toate întreprinderile de desfacere a produselor alimentare; să se menţină principiul Caselor de comenzi, însă pe o bază nouă, în conformitate cu normele de consum! Nimeni nu poate să primească mai mult, oricine ar fi! Carnea pe care o dăm noi este suficientă pentru oricine! Sigur, plătind diferenţa care se impune pentru trimiterea acasă, fără a afecta, cum s-a întâmplat până acum, beneficiile din alte domenii!
    Împreună cu Comitetul de Preţuri trebuie să vedeţi preţurile pentru că în întregime, trimiterea de comenzi acasă, presupune ca cheltuielile să fie suportate de cine vrea să primească acasă! Nu pe beneficiile generale!
    Beneficiile generale este una, trebuie să fie special evidenţiate şi acolo să ne rămână un anumit beneficiu, cum este, în general, în toată lumea!
    Inclusiv magazinul pentru diplomaţi trece la Capitală, rămânând să servească numai diplomaţii, fără a mai putea cumpăra de la aceste magazine de la Ministerul de Externe şi nici de la Comerţul Exterior! Nimeni! Sunt un număr nu prea mare şi chiar dacă ar lua câte un kilogram de carne zilnic, cât sunt ei, 200 şi ceva de persoane, dacă îi prindem că se ocupă de speculă, să le spunem şi lor!
    Trebuie să punem ordine şi disciplină!”.

  9. Nicolae Ceauşescu (octombrie 1989): „Acum o săptămână am pus pe tovarăşul de la mine, că le-am tot cerut la Capitală, şi am trimis în câteva restaurante din centru. Din restaurantele vizitate, 6-7 restaurante erau ocupate în întregime cu nunţi. Luând meniul, am văzut că acesta cuprindea muşchi ţigănesc, icre negre, şi nu limitat, cum prevede legea, iar în magazine nu am găsit nimic! Acest lucru s-a constatat şi în restaurantele ONT-ului, dar şi în restaurantele care depindeau direct de Capitală! Sigur, eu am luat măsuri să se pună capăt acestui lucru! Se poate să se servească, dar să nu depăşească 20% din ce este existent. Şi în trecut, şi acum, aşa a fost, dar nu să dea totul! Nimic nu se poate da în plus din fondul de aprovizionare al populaţiei!
    Orice repartizare din fondul de aprovizionare al populaţiei va fi considerată o acţiune contrarevoluţionară! Vreau să fie bine înţeles, ca să nu avem nici un fel de discuţie!
    Nu putem să luăm din fondurile destinate populaţiei pentru nunţi, botezuri şi petreceri! Aceasta să fie clar şi bine înţeles!
    De exemplu, la un singur restaurant au găsit tovarăşii, când s-au apucat să facă puţin mai mult control, că au primit 4000 kg de carne fără nici o repartiţie. Aceasta înseamnă, la normele de consum, în carne pe o zi, că 40.000 de oameni au rămas fără carne, numai dintr-un singur restaurant! Hai să luăm 150 de kg pe locuitor, dar noi, până la 200 kg pe locuitor, am dat şi carne tocată. 40.000 de oameni au rămas fără carne!”.

    Deşi nu a făcut nominalizări în discursul său, putem presupune că liderul suprem al P.C.R. s-a referit la restaurantul „Orizont” din Bucureşti, condus de Vasile Gheorghe. La un control inopinat, efectuat în toamna anului 1989, au fost găsite în magazia restaurantului 3363 kg de carne şi 347 kg de produse din carne. Informaţia respectivă a fost publicată la 17 octombrie 1989 în ziarul „Scînteia”, cu scopul de a descuraja specula cu produse alimentare.
    Deoarece Nicolae Ceauşescu a continuat să impună, cu îndârjire, măsuri inumane şi stupide împotriva propriilor concetăţeni (care doreau sărbătorirea unui nou-născut sau o căsătorie conform tradiţiilor), putem afirma că preşedintele României nu mai era capabil să înţeleagă lumea în care trăia.

    Deşi o mare parte dintre produsele alimentare româneşti erau exportate, Nicolae Ceauşescu a iniţiat construirea în Bucureşti, după 1984, a şase complexe comerciale, botezate ad-hoc de cetăţeni „circuri ale foamei” din cauza marilor cupole pe care le aveau prevăzute aceste clădiri în planurile de construcţii. Pentru identificare, Nicolae Ceauşescu a aprobat denumirea lor în funcţie de strada sau de zona în care erau amplasate.
    Inaugurarea noului complex comercial de produse agro-alimentare din cartierul „Floreasca” a avut loc în anul 1988. Celelalte („Lujerului”, „Dudeşti”, „Rahova”, „Timpuri Noi” şi „Mureş”) urmau să fie date în folosinţă în anul 1990 pentru a găzdui, fiecare, 4-6 magazine pentru produsele din carne, 4-5 locaţii pentru vânzarea de peşte, 3-5 magazine de preparate culinare şi mezeluri, 2-5 puncte de comercializare a pâini, un magazin alimentar cu autoservire, 2-3 magazine pentru lactate şi brânzeturi, 6-14 locaţii pentru vânzarea de legume şi fructe.
    Orice asemănare cu hipermarket-urile din zilele noastre este pur şi simplu întâmplătoare.
    După lovitura de stat de la 22 decembrie 1989, construcţia complexelor comerciale din Bucureşti s-a sistat din lipsă de fonduri, iar producţia agricolă record a României din acel an s-a volatilizat subit. Bilanţurile raportate lui Nicolae Ceauşescu de subordonaţii săi în vara şi toamna anului 1989, referitoare recolta obţinută, s-au dovedit a fi o mare minciună: 18.739.047 tone de grâu şi secară, 4.686.394 tone de orz, 296.432 tone de orzoaică de toamnă, 71.176 tone de ovăz, 63.829 tone de rapiţă de toamnă, 421.670 tone de mazăre, 54.215 tone de fasole boabe.
    Sistemul de raportare a cantităţilor de produse agricole recoltate s-a dovedit a fi extrem de nociv atât pentru oamenii obişnuiţi, cât şi pentru membrii structurii de conducere a Partidului Comunist Român – care s-au „lepădat” rapid, după 22 decembrie 1989, de minciunile pe care le-au spus în anii ’80 cu scopul menţinerii într-un mod meschin a privilegiilor acordate de Nicolae Ceauşescu. De exemplu, în luna decembrie 1981, Alexandru Bârlădeanu a primit o pensie în valoare de 7800 de lei, precum şi o indemnizaţie de 1500 de lei din partea P.C.R. La rândul său, Constanţa Crăciun avea o pensie în valoare de 7000 de lei lunar şi o indemnizaţie de 1000 de lei. În aceeaşi perioadă, rectorul Academiei de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu” a P.C.R. şi un prim-adjunct al unui şef de secţie la C.C. al P.C.R. au primit, fiecare, o retribuţie lunară de 8000 de lei, plus o indemnizaţie de 1750 de lei din partea P.C.R., în timp ce salariul mediu pe ţară nu depăşea 2000 lei.

    • Abia asta descrie cu adevărat demența regimului, ajunsese șeful statului să se ocupe de meniurile pentru nunți din restaurante :)

  10. În anii ’80, preşedintele României a intervenit în repetate rânduri pentru îmbunătăţirea aprovizionării municipiului Bucureşti cu produse agro-alimentare. Din păcate, reorganizările pe care le-a impus – începând cu Ministerul Comerţului Interior şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, şi terminând cu abatoarele din capitala României – au complicat şi mai mult problemele care existau.
    Sistemele de organizare în ministerele menţionate erau bulversate de hotărârile lui Nicolae Ceauşescu privind raţionalizarea consumului de alimente. De exemplu, liderul suprem al PCR declara în octombrie 1989, în şedinţa Comitetului Politic Executiv, astfel: „La Capitală, spre exemplu, numai carnea reprezintă 100 de kg pe an de locuitor, la care se adaugă soia, ceea ce asigură circa 140 de kg, împreună cu preparatele, dar echivalentul în carne, ceea ce, după datele şi cerinţele unei alimentaţii raţionale, depăşeşte cu mult necesarul. […]
    În mod corespunzător, toate celelalte produse asigură o bună aprovizionare, conform cu cerinţele. După normele internaţionale, noi ar trebui să consumăm 2650 calorii. În realitate, până acum, am consumat aproape 3300 calorii şi cu aceasta vom creşte mult consumul de calorii!
    În general, normele OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii – nota P. Opriş) prevăd, pentru toate ţările, consumuri care sunt între 2500-2700 calorii cel mult la unele. Noi suntem la 2650! Noi suntem spre cei de sus, având în vedere zona mai rece!
    La acestea se adaugă şi consumul de peşte.
    Eu ce vreau să atrag atenţia?
    Că în ce priveşte efectivele (de animale – nota P. Opriş), le avem în întregime. Deci nu se pun probleme! Problema se pune să realizăm greutatea la tăiere! Avem condiţii de furajare foarte bune. Depinde de felul cum fiecare judeţ – întreprinderile de stat şi cooperatiste şi, în general, producătorii – se vor ocupa de a asigura o bună furajare şi îngrijire a animalelor! […]
    În general, în Capitală, este proastă organizarea, începând de la ministerele industriei alimentare şi comerţului, care nu s-au ocupat în mod corespunzător ca produsele (alimentare – nota P. Opriş) care sunt repartizate pentru Capitală să poată fi desfăcute cum trebuie. Sistemul însuşi de organizare a comerţului este necorespunzătoare în Capitală!
    Acum am spus să se discute ca, în cel mai scurt timp, în cursul acestei luni (octombrie 1989 – nota P. Opriş), să se reorganizeze întreaga reţea, mai cu seamă în domeniul alimentar! În primul rând! […]
    În general, nu am avut probleme deosebite în provincie.
    Cele mai multe probleme le-am avut în Capitală, deşi anul acesta, lunar, Capitala a primit 21.000-22.000 de tone de carne şi produse din carne şi practic trebuia să aibă o aprovizionare excelentă.
    Şi Capitala, şi industria alimentară, şi comerţul interior au lucrat foarte prost! Nu numai prost! Au încurajat de fapt specula, au încurajat furtul prin felul în care au condus sectorul acesta de activitate. Inclusiv Ministerul Agriculturii are o răspundere foarte mare în această privinţă”.

    Evident, Nicolae Ceauşescu îi blama pe subordonaţii săi, dar nu îşi asuma răspunderea pentru propriile sale greşeli. În definitiv, el a fost cel care i-a promovat „pe bandă rulantă” pe miniştrii criticaţi şi destituiţi după câteva luni de la instalarea lor în funcţii, cu acordul tacit şi la fel de vinovat al tuturor membrilor Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.

  11. Era prin anii 80 cand magazinele alimentare aratau mai mult a garderobe, carligele pt carne si mezeluri fiind goale am avut „norocul” sa.mi fac plinul la un magazin alimentar pe „usa din dos”
    Am ajuns in magaziunul respectiv printr-o imprejurare pe care nu doresc s-o dezvolt mai mult cu ajutorul unui telefon discret dat de cineva, cuiva, eu fiind numai soferul care trebuia sa ridice marfa.
    Era o alimentara cu un subsol imens in care incapeau fara probleme incarcaturi intregi de camioane, Dacia cu care a am intrat pierzandu-se in el.
    Dupa ce am fost luat in primire cu multa politete de seful magazinului am intrat in maruntaiele depozitului, nu-mi venea sa cred ce am putut vedea acolo.
    Roti de cascaval , lazi intregi cu „Salam de Sibiu” , mult cautatele conserve chinezesti de carne,
    mezeluri de toate felurile, franzele, masline si ulei de toate felurile, vinuri si bere, ce sa mai vorbim, tot ce trebuia sa fie la indemana fiecaruia.
    Pe timp ce incarcam portbagajul masinii, am observat un continuu dute / vino de masini cu vestitele numere mici de inmatrilculare ale baietilor de la securitate, primarie si cine o mai fi avut pilele necesare.
    Am umplut portbagajul pentru cine m-a trimis, mi-am luat si eu cele necesare, deh nu se stia daca asa ocazie se va mai ivi vreodata.
    Asa si altfel a reusit fiecare sa supravietuiesca acelor triste vremuri, la revolutie umbland pe strazi am cautat masinile cu „numerele mici” , stiam de ce.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro