sâmbătă, mai 4, 2024

PNL și moțiunea de cenzură

Nu mai departe decât joia trecută l-am văzut la postul de televiziune Digi 24 pe jurnalistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu nemulțumit că o altă stație se slujește, fără a-i fi solicitat firescul acord, de formula PSDragnea care-i aparține. Respectiva Televiziune căzând ea însăși în păcatul pe care adesea l-a combătut în emisiunile sale, plagiatul. Nu mici mi-au fost și mirarea, și nemulțumirea văzând că la nici 24 de ore după momentul în care dl. Popescu a dat glas protestului domniei sale, PNL, secondat de PMP și USR au depus moțiunea de cenzură intitulată PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă.
Fie și numai acest mic detaliu care arată că și Opoziția este contaminată de boala celor de la putere care copiază, plagiază, colecționând prin furt și minciună masterate și doctorate fără nici urmă de acoperire în știința de carte, m-a pus nițeluș pe gânduri. Făcându-mă să mă întreb cât de îndreptățite sunt asigurările date de doamna Raluca Turcan, asigurări în conformitate cu care PNL ar fi pregătit să preia puterea în secunda 2 de la căderea guvernului Tudose. Pregătită și abilitată moral, firește, deoarece în privința faptelor aveam, deja, propriile mele semne de întrebare.
Astăzi, PNL nu mai înseamnă decât periodicele ieșiri din expectativă ale președintelui său, dl. Ludovic Orban, criticile la adresa politicilor economice catastrofale ale guvernanților, așa cum sunt ele exprimate de parlamentarul Florin Cîțu, și încă două-trei voci mai mult sau mai puțin izolate. Printre care și aceea a d-nei Alina Gorghiu, fostă președintă a Partidului, în sarcina căreia cad multe dintre greșelile ce au condus la slabul scor electoral al liberalilor în ambele rânduri de alegeri din cursul anului 2016. Nu mai știm nimic despre activitatea mult trâmbițatului guvern din umbră, iar lucrul acesta nu este nicidecum de bun augur.
Mai departe. USR pare să fi evitat, pentru moment, pericolul sciziunii, însă nu și-a regăsit însă nici unitatea, nici coerența. Este o veritabilă plăcere să îi asculți prin talk-showuri politice și economice pe foarte bine școliții, pe atât de competenții lideri tineri ai partidului ( ce diferență între felul în care se exprimă și își argumentează opiniile domnii Claudiu Năsui sau Cristian Seidler și felul grobian în care se manifestă pesediștii Liviu Pleșoianu, Codrin Ștefănescu sau Lia Olguța Vasilescu.oameni ai mahalalei!) însă dincolo de asta nu se întrevede mai nimic. Semnătura parlamentarilor PMP pe textul moțiunii poate să convingă atunci când vine vorba despre greșelile economice, autoritarismul fiscal, aventurismul guvernului Tudose, însă am mari dubii că, de pildă, un Traian Băsescu a semnat sincer atunci când vine vorba despre felul în care majoritatea parlamentară și ministrul Tudorel Toader vor să vadă adoptate legile justiției. Nu pot fi uitate cu una, cu două atacurile fostului președinte la adresa DNA numai și numai pentru a o apăra pe Elena Udrea.
Sigur, calculul hârtiei nu permite prea mult optimism atunci când vine vorba despre reușita moțiunii. Nu trebuie să luăm în calcul nemulțumirile cărora le dau expresie pe la colțuri parlamentarii PSD. Se prea poate ca ei să aibă multe rezerve referitoare la felul în care este condus partidul, chiar despre direcția spre care este îndreptată România. Nu exclud că astfel de semnale să fi fost înregistrate la nivelul conducerii partidului. De unde și modul isteric în care a fost primită duminică demisia din PSD a europarlamentarului Sorin Moisa. Mă îndoiesc însă că numai pentru atât se va prefera eventualitatea intrării în Opoziție. Ceee ce nu exclude sacrificarea nu prea îndepărtată a lui Dragnea- Trei Dosare. Ca preț al supraviețuirii pesediste.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Aflu acum de-abia ca ” jurnalistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu” a inregistrat ca marca personala „PSDragnea”. E ceva vreme de cind citeam in vastul internet formularea „Partidul Social Dragnea”. Care a fost primul nu stiu, caci pe aplaudacul minerilor ce sadeau panselute in Bucuresti nu il mai urmaresc demult.. Dar am citit recent o „panseluta” ce-i apartine:
    „Oamenii fac copii când au un grad ridicat de insatisfactie în legatura cu propria lor existenta în aceasta viata”.

  2. Eu ma intreb: la ce ne-ar folosi trecerea psd in opozitie acum? Doar ca sa recastige avans electoral pentru urmatoarele alegeri pe care sa le castige glorios, cu candidati si mai stupizi decat actuala garnitura, in lipsa unei opozitii adevarate si puternice efective, la psd?

    Este adevarat ca in ultimul an au tot renuntat la masuri care de care mai aberante, dar nu datorita opozitie ci numai din cauza imposibilitatii lor sau sub presiunea altor factori: in primul rand strada, apoi organizatii patronale, profesionale, sindicale … pana la urma argumente tehnice, nimic ca urmare a argumentelor opozitiei politice, absolut incoerente.

  3. Moţiunea de cenzură a PNL+USR+PMP nu are nicio şansă, UDMR nu o votează iar în PSD şi ALDE nu au intervenit dispute serioase care să provoace sciziuni( de ex. grupul Ponta nu va vota împotriva guvernului). Moţiunea trebuia depusă pentru a testa situaţia din PSD, dar şi pentru a agita apele. Politic, are motivaţie. Deocamdată este un moment de aşteptare, trebuie văzut ce va face PSD, dacă renunţă sau nu la Dragnea. Eu zic că la anul va fi „bătaia peştilor”, respectiv despărţirea apelor în PSD.

  4. PNL este un partid la fel de anchilozat, de anacronic si de nereformat, ca PSD. Figuri vechi si sinidtre, limbaj de lemn, lipsa de viziune si de actiune coerenta. Nu putem avea pretentii… PNL continua sa traga gloante oarbe (motiuni de cenzura), care fac (putin) zgomot, dar nu ating nicicum PSD-ul. Penelistii ori sunt incapabili sa gandeasca intr-un mod creativ, ori sunt multumiti de actuala stare de lucruri si fac doar figuratie. Teama mi-e ca si USR cade in anchilozare, desi imi puneam sperante macar in cativa oameni de-acolo. Traian Basescu incearca sa faca zgomot cat mai mult, doar-doar si-o mai aduce lumea aminte si de PMP. Iar UDMR este cu fundul cand intr-o luntre, cand intr-alta, gasind, de fiecare data, scuze savante pentru pozitia-i oscilanta.
    Intr-un asa „peisaj”, PSD se misca precum pestele in apa, deranjat ocazional doar de Justitie, de americani si de „pretentiile” UE.
    Domnul Dragnea joaca, cu ingenuitate nemarginita, in opereta „Victima statului paralel”, iar statul „legitim” se pozitioneaza (cum altfel?!) perpendicular, exact ca oistea-n gard. Preturile urca, banii de investitii se duc la salarii, Euro o ia in sus, energia e din ce in ce mai scumpa, iar doamna Firea si alti pesedisti de seama sunt preocupati de cum sa faca sa dea bine pe sticla si pe net si cam atat.
    Poporul amortit incearca sa se lamureasca daca salariile vor creste sau vor scadea, Domnul Ciorbea baleteaza steril, iar unii sindicalisti anunta proteste amestecate (adica „jos labele de pe Justitie” cu putin „jos revolutia fiscala” si asezonat, probabil, cu „jos guvernul”). Asta cu „jos labele de pe Justitie” imi pare aparuta mai recent, la ei… nu s-au gandit la ea din prima.
    Pentru „jos labele de pe Justitie” ies oricand in strada, dar pentru „jos guvernul” – deocamdata, NU! Din doua motive:
    1. N-avem ce pune in loc.
    2. Guvernarea PSD trebuie sa stea acolo si sa-si culeaga „roadele” de iarna ale guvernarii, prin fe-martie. Sa si le culeaga de la „milioanele” care i-au votat, ca eu m-am saturat de cat le-am umplut congelatorul…

  5. Domnule Morariu
    Mă bucur că reveniți la materiale de Educație Civică (îmi pare rău, nu îmi vine repede în minte un termen mai adecvat). Mărturisesc că am regretat mai de mult dispariția lor din Adevărul, deci nu pot decât să fiu încântat de reluare.
    Calitatea politicienilor români a devenit catastrofală. Partide lipsite de principii – de doctrine nici nu poate fi vorba – deci inexistente posibilități de înlocuire a PSD. Ceea ce este catastrofal este că Politicul și-a subordonat Economicul, taman ca în socialismul de cruntă amintire (sunt mai în vârstă decât dvs) iar termenul tehnocrat (persoană care se și pricepe la ceea ce este pus să facă) a devenit un fel de înjurătură.
    Altfel cu cele mai bune urări. În probleme de teatru sunt simplu spectator, deci nu îmi permit să am păreri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro