joi, martie 28, 2024

Polites și idiotes. Ce este cetățenia activă?

În Grecia antică, termenul idiotis semnifica cetățeanul obișnuit, absent, care neglijează treburile publice, ale polisului, pentru a se dedica în exclusivitate activităților private. Termenul opus, cel al cetățeanului implicat și activ, era desemnat prin polites, persoanele care participă în agora și la consultările publice, exercitându-și drepturile și obligațiile față de polis, orașul-stat grecesc. Mult timp, sensul original al termenului idiotis s-a conservat fără semnificațiile de astăzi. Abia în modernitate, cuvântul „idiot”, prezent în toate limbile europene prin filiera greacă, a ajuns să însemne om nepriceput, cu minte puțină, neghiob, nătîng. Puțini amintesc însă originea etimologică a cuvântului „idiotes”, cu excepția dicționarelor de specialitate. Deși extinderea cetățeniei în sens juridic a fost un proces lent și marcat de conflict social, a absenta din treburile publice, respectiv a fi idiot în sensul originar, pierdut al termenului, nu implică neapărat un deficit de conștiință civică. A avea drepturi și obligații ce decurg din calitatea de cetățean nu este echivalent cu imperativul de a le exercita. Din acest motiv, de pildă, nu suntem înclinați să considerăm că votul trebuie să fie obligatoriu prin lege.

Versiuni ideale ale cetățeniei, numită uneori cetățenie activă, sunt omniprezente în discursul public. Teoreticieni politici afirmă că e nevoie de implicare civică și de cetățeni activi pentru a rezolva problemele de reprezentare într-o democrație. Citim, de pildă, că democrațiile se consolidează prin programe de educație civică și angajarea cetățeniei active. Astăzi ne întrebăm care sunt limitele cetățeniei în contextul globalizării și valurilor de migrație. În dezbateri mai puțin vizibile apar interogații despre cetățenia post-națională, multiculturală, cetățenia globală sau cea sexuală sau posibilitatea multi-cetățeniei. Cu precădere după anii 1990, odată cu prăbușirea zidurilor dintre cele două blocuri, comunist și capitalist, problematizarea cetățeniei a redevenit un subiect extrem de actual.

Astfel, ceea ce numim astăzi cetățean sau cetățenie activă într-o democrație se originează în idealul grec al statutului de polites, respectiv un cetățean cu drepturi de decizie și participare la treburile publice, nu numai un individ care aparține unei comunități, însă e deprivat de orice drept în sens politic și juridic. În reprezentarea obișnuită, democrația greacă antică era una deplină și funcțională, însă deseori se trece cu vederea că statutul de cetățean în antichitate era unul privilegiat, fundamentat pe multiple excluderi. Femeile, sclavii, prizonierii de război și imigranții nu aveau nicio șansă de a ajunge polites, anume cetățeni deplini nici chiar în înfloritoarea Atenă, arhetipul clasic al democrației antice. Definitorii pentru statutul de cetățean erau nașterea într-o familie de atenieni, vîrsta (peste 20 de ani), posesia armelor, abilitatea de a lupta și deținerea sclavilor. Se estimează că Atena avea, în perioada de maximă expansiune ca polis, 50.000 de cetățeni și 100.000 de sclavi. În opoziție cu modelul grec al cetățeniei se află modelul cetățeniei din Imperiul Roman, considerat indeobște un model de egalitate în fața legii, un statut legal de care se bucura orice membru (civitas sine sufraggio). Deși limitate, cele două experiențe istorice vor servi ulterior la instituirea egalității autentice în fața legii, o evoluție marcată simbolic de Revoluția Franceză, cînd termenul citoyen substituie seigneur și vechea ordine feudală bazată pe privilegii începe să se destrame pentru a lăsa loc noului regim, în care cel puțin toți bărbații primesc drept de vot, nu însă și femeile, considerate cetățene pasive (citoyens passifs).

Pe măsură ce orașele-stat grecești dispar și sunt înlocuite de primele imperii din istorie, modelul cetățeanului politis a intrat într-un con de umbră pînă în modernitate, odată cu apariția republicanismului și a teoriei contractualiste a lui J.J. Rousseau. Cel din urmă a rămas celebru cu afirmația că „Poporul Angliei este liber doar în timpul alegerilor membrilor Parlamentului. De îndată ce aceștia sunt aleși, servitutea se înstăpînește pretutindeni și nu mai ramîne nimic”. Gînditorul francez a elogiat orașele-stat grecești pornind tocmai de la temeiul cetățeniei exercitate în antichitate, un model de cetățenie cu putere decizie nemijlocită. Din acest motiv, conceptul său de Voință Generală are sens doar pentru comunitățile mici, idealizate de J.J. Rousseau, asemenea Genevei natale. Dacă pentru Aristotel, cetățenia însemna participarea la funcțiile publice și la administratrea justiției, pentru teoreticianul francez cetățenia revine la exercitarea suveranității. Acest ultim aspect trece drept una dintre cele mai spinoase probleme ale teoriei sale. Mai este posibilă libertatea anticilor după Revoluția Franceză sau libertatea modernilor s-a metamorfozat și momentul istoric, respectiv apariția statelor naționale, impune reprezentarea, așa cum o cunoaștem astăzi în democrațiile reprezentative? Lăsînd deoparte subtilitățile acestei dispute, nu mai puțin adevărat este că modelul participativ al cetățeniei a fost ulterior grefat instituțional în democrația liberală, prin mecanismele a ceea ce numim democrație directă (referendumul și petițiile), reglementate însă ca pandant al democrației reprezentative.

Definițiile curente ale cetățeniei leagă acest concept de trei dimensiuni – a fi membru al corpului politic, a avea un set de drepturi și obligații ce derivă din acest statut și a participa la problemele cetății. Primul aspect are în vede statutul legal sau juridic al cetățeniei, respectiv procesul istoric de incluziune al categoriilor sociale, străini, minorități, azilanți. A doua dimensiune include drepturile sociale, politice și civile considerate esențiale pentru definirea cetățeniei. Discuția despre cetățenie deplină are ca premisă că individul nu se poate dezvolta plenar fără a exercita aceste drepturi și că guvernele au obligația de a asigura un cadru legal și resursele pentru a nu lăsa pe dinafară niciun membru al comunității politice. Nu în ultimul rînd, considerăm că statutul de cetățean implică minimal participarea politică în forma sa clasică, votul. Dreptul de a vota, respectiv de a alege și a fi ales, pare astăzi epicentrul cetățeniei politice, însă nu a fost tot timpul așa. Începînd cu secolul XVIII, drepturile de proprietate și de moștenire au fost cele mai disputate în lungul drum al recunoașterii drepturilor în modernitate. Toate cele trei dimensiuni ale cetățeniei contribuie la definirea noastră ca persoane, la construcția identității și la felul în care ne înțelegem individualitatea. Ne putem considera, alături de vechii greci, cetățeni ai lumii, kosmopolites, recunoscînd un egal în orice ființă umană pe care o întîlnim. În secolul XIX, în cadrul teoriilor naționaliste și comuniste, statutul de membru al comunității politice a fost definit restrîns. Moștenirea secolului XX, străbătut de naționalismele totalitare, a fost că definirea limitativă a cetățeniei, reduse exclusiv la clasa socială sau etnicitate, a determinat cele mai atroce experimente sociale din istorie.

Regimurile comuniste ale Estului Europei au falsificat modelele cetățeniei și expresiile participării politice. Deși au fost regimuri ale partidului unic, prezența la vot în aceste societății nu scădea sub pragul de 99%. Apartenența la asociații politice, fie partide, fie sindicate profesionale, a cunoscut niveluri neegalate de niciun stat „burghez”. Numai în România apartenența la fostul PCR s-a ridicat la aproximativ 20% din totalul populației, un procent nemaivăzut în istoria partidelor comuniste. Nu numai dimensiunea asociativă a fost falsificată, ci și orice formă de voluntariat în vederea binelui public.

În contextul tot mai apăsat al derivelor democratice și al capitulării, cel puțin temporare, în fața populismelor, se invocă iarăși ca soluție un model idealizat al cetățeniei active, mai precis a dimensiunii sale participative. În modelul republican al cetățeniei, accentul se pune pe mecanismele de autoguvernare, în vreme ce modelul liberal susține un ideal de cetățenie care veghează asupra bunei guvernări. Consensul de adîncime este că avem nevoie de reinventarea bunului cetățean, unul care nu se rezumă la mersul la vot și aplicarea unei ștampile. În ultimul timp, au apărut numeroase teorii ale „bunului cetățean”, ale obligațiilor și drepturilor ce ne revin în democrații funcționale. Evident, a plăti taxele și a participa la proteste pașnice aparțin indicatorilor de „bună cetățenie”. În egală măsură, a semna petiții, a participa la întruniri civice și/sau politice, a contacta politicieni și a face donații unor cauze de interes public sau civic completează, fiecare dintre ele, portretul cetățeniei ideale. Nu în ultimul rînd, a fi activ în societatea civilă rămîne o precondiție absolut necesară pentru funcționarea instituțiilor democratice.

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. Multumesc pentru acest remarcabil si instructiv articol, datorita caruia, acum, ma simt mai putin ignoranta decat eram inainte de a-l fi citit.
    Cred ca educatia civica e complicat de grefat fara educatia de baza, aceea care nu are de-a face nici cu cultura si nici cu numarul anilor de studii, ci tine doar de cei 6-7 ani de acasa…
    Nu este necesar sa ai studii de filosofie, sociologie sau antropologie, si nici atat de teologie, ca sa stii, intuitiv, ce e bine si ce e rau, si sa actionezi in consecinta.
    Problema noastra actuala, cred ca, provine din obisnuinta de a ne delega „puterea” (autoritatea de parinte, educator, cetatean implicat. etc.) de frica responsabilitatilor care decurg din exercitarea ei. In Romania a deveit un reflex ca, in caz de probleme de orice fel, desemnarea vinovatilor si „executarea” lor, patimasa si intransigenta, in piata publica, sa reprezinte singurele consecinte concrete… Ar fi chiar complicat sa se si rezolve din probleme, dat fiind energia depusa si timpul cheltuit in critica acerba, intransigenta si sterila a probabililor vinovati. Acestia, or nu sunt atat de vinovati cat pareau, or sunt absolviti de orice pedeapsa, cu ajutorul retelei de infractori din care fac parte si care ii… judeca!
    De aici, pe de o parte, lehamitea oamenilor de a se angaja activ in societate si, pe de alta, stagnarea si involutia, prin nerezolvarea problemelor si agravarea lor.
    Solutia? Educatia. Doar ea vindeca omul de frica, de servilism si alte apucaturi, vesnic si invariabil, subalterne…

  2. Dle Gabor,

    In contextul articolului dvs, spuneti-mi va rog cum vedeti masura acordarii dreptului de vot flotantilor cu 3 luni vechime in urbe.
    Acestia nici nu cunosc autobuzele care pot sa-i duca acasa …

  3. Nu-și dorește nimeni un bun cetățean. Se vrea doar „forță de muncă”, dispusă să meargă oriunde este nevoie pe glob, iar politica să fie lăsată în seama „experților” și birocraților.

    • Chiar nici cetatenul inainte de a deveni idiot???

      Toti vrem sau declaram ca vrem sa ne implicam, nu este asa, ca vrem sa fim vectori activi in viata localitatii??? Toti poate ca vor sa iasa in poza cu X sau cu Y, sa arate ca le pasa de cauza Z sau Y si mai ales toti vor sa para, chiar daca nu sunt, mai destupati oricum numai idioti nu si atunci ce ii face sa taca/zaca???

      A tacea/zacea este inceputul declinului/mortii – chiar daca te misti, vorbesti ceva totusi miroase urat…

      Pana la urma este o optiune personala si fiecare are posibilitatea sa decida asupra ei.
      Consecintele insa pot sa fie monstroase.

      „Fiecare natiune are liderii pe care ii merita”

    • Un bun cetățean se formează și prin arătarea pisicii. Lași în paragină educația și sănătatea prin subfinanțare și pompezi banii către oamenii ”speciali” din servicii, jandarmerie, armată și poliție, avînd grijă ca prin bypass-ul făcut de CCR să ajungă cașcavalul și la procurori și judecători. Așa dai un semnal cît se poate de clar către idiotis că migrarea către polites (ăia tari în gură, care-și bagă nasul în furăciunile celor de la putere) se lasă cu vînătăi, oase rupte și ceva pușcărie. Ca să nu ia gaze și bătaie, idiotis ori fug din țară, ori trag la jug în continuare. Chestie asta se cheamă acum ”bună guvernare”, pe vremea lui Băsescu se chema ”reforma statului de drept”, iar în timpul lui Iliescu ”consens” ca să putem lucra în liniște.

    • Exact: de la cetățean se dorește creierul activ și creator (de bunuri și servicii care aduc bani); nu mai e nevoie de brațele vânjoase ale muncitorului (avem roboți) nici de curajul nebun al soldatului care, după ce-a lăsat coarnele plugului și ciocanul din mâini, merge ca vita la tăiere înspre gloanțele inamicului (avem drone, roboți, rachete etc.). Iar de când cu metodele științifice de „obținere a consensului”, nici de o mare masă de votanți nu prea e nevoie. De consumatori, da, este nevoie, dar de aceea care au putere de cumpărare. Plus că consumatorii vulgari, mici și numeroși cam degradează mediul și pun în pericol decorul splendid în care vor evolua exemplarele de vârf ale speciei, transumanizate și veșnic tinere, cu genomul curățat de lucruri rele, super-inteligente și educate și care trebuie neapărat să se reproducă endogam și rațional.

      Dacă nu mai trăim în cetăți (ca să ne apărăm de perși sau ca să ne organizăm astfel încât să-i cucerim pe alții care să ne hrănească și slujească), de unde și pentru ce cetățeni? Zeii i-au făcut pe oameni pentru că se plictiseau, acum, c-au dat greș, pot face gestul în sens invers.

      Mai avem, ca specie, o șansă: ciumă, gripă spaniolă, coronavirus, un megavulcan și, dacă astea nu vin la timp, un clasic și frumos război. Nimic nu-i mai frumos ca prima dimineață de pace răsărind peste un imens câmp de cadavre: un nou început, o nouă nișă ecologică, o nouă amnezie combinată cu, datoria „de-a nu uita”, un nou sens al vieții, într-un cuvânt, care va fi mai nobilă, fără repetarea greșelilor trecutului etc. etc.

  4. In imperiul roman nu toti locuitorii erau dintr-un inceput cetateni, abia dupa edictul lui Caracalla, cetatenia s-a generalizat. Este probabil ca asta a dus la prabusirea imperiului. Mos Djuvara avea o teorie despre intrarea pe scena a perifericilor (minoritarilor sau provincialilor) in momentele de decadere a unei civilizatii. Caracalla era si el un periferic, problema care se pune este daca imperiul era deja in declin si edictul i-a accelerat prabusirea sau pur si simplu edictul a amorsat declinul.
    Peridfericii/minoritarii au jucat un rol mare in mai toate regimurile comuniste, de la compozitia conucerii bolsevice in 1917, la cea a PCR in anii 1930-50 sau la cea a partidelor comuniste din Ungaria, Franta, Germania, etc.

  5. Cred ca ideea de CETATEAN ACTIV ar trebui sa fie legata de LIBERTATE.

    Libertatea este ce care te face sa mergi sau nu la vot, de exemplu.

    Pe de alta parte oamenii liberi se aduna si pot forma asociatii care uneori se numesc si partide. Daca partidelor nu le pasa ca oamenii nu ies la vot, ca oamenii nu se implica in viata localitatii, a regiunii, a tarii – cui sa ii mai pese???

    Din punctul meu de vedere efortul de implicare merita sa fie facut de cetatean – poate are dansul/cetatenul un gand, un interes si deci are numai de castigat daca se implica. Si toate acestea se pot intampla daca si numai daca societatea este deschisa, democratica – altfel nimic nu se petrece.. Adica pestele se zbate sa inoate pe uscat si mai devreme sau mai tarziu moare.

    Pe de alta parte si partidele ar avea si ele de castigat nu numai in ceea ce priveste largirea bazinul lor de alegatori dar si atunci cand acesti cetateni pot sa devina tortele de care au ei nevoie la un anume moment, viata politica consuma excesiv resursa umana si aceasta ar trebui mereu reimprospatata – daca ai cu cine…Daca nu aduci forte proaspete mai devreme sau mai tarziu dispari ca partid… Nu-i bai pentru intr-o societate democratica apare un alt pol de interes, un alt partid – totul este intr-o schimbare. Cu conditia sa fii LIBER!

    A fi cetatean implicat inseamna totusi un efort, un exercitiu de informare, de instruire si de practica – dar pana la urma cine nu joaca nu are cum sa castige!

    Deci LIBERTATEA a fost castigata dar oare este folosita si se lupta pentru pastrarea ei???
    Intreb si io asa ca poate raspunde cineva la ultimile intrebari…

    • @eu****** – asta e doar o teorie goală de conținut. În practică, dacă alegerile pentru primărie sunt într-un singur tur, iese cine trebuie. Tocmai pentru că alegătorii au opinii diverse, indiferent câți se prezintă la vot. Alt exemplu, pe care l-am mai relatat la vremea respectivă: în 2012, la a doua suspendare a lui Traian Băsescu, într-un birou de la un ANAF regional s-au ștampilat toată duminica buletine de vot. Peste 12.000 de buletine de vot, dacă mai rețin bine cifra. Dacă instituțiile statului se ocupă cu așa ceva, nu credeți că vreți cam multe de la cetățeanul obișnuit?

      Cetățeanul se implică, dacă știe că opinia lui contează. Dar atât timp cât constatarea omului simplu este ”la ce să mergi la vot? Oricum se aleg ei între ei”, mai întâi trebuie să-i demonstrați că votul lui contează. Abia după aceea o să vină și la vot. Cam peste 8 sau 10 ani, în opinia subsemnatului.

  6. Exista dreptul de a alege, dar lipseste dreptul de a demite!

    Nu prea exista modalitate de a anula legi, sau influenta textul. In general textele si sistemul e foarte complicat, si in loc sa se cristalizeze, el urmeaza o alta directie, de a se complica, camufla, lasa portite, interpretari, deveni opac, confuz.

    Sunt sisteme vechi, care nu au fost niciodata eficiente sau functionale, au fost intotdeauna o catastrofa. Nu sunt expert dar cred ca ar trebui imbunatatite mai serios unele domenii, pentru care avem acum si tehnologie.

    E discutabila si treaba cu platitul impozitelor, se creaza niste aberatii cu niste consecinte care se vor corecta greu, franeaza dezvoltarea intregilor sectoare. Intotdeauna avem niste motive, care peste ceva timp se dovedesc a fi fost false …, si bineinteles acei care le-au introdus se fac ca ploua.

  7. Ce atacuri socante la democratie!
    „Democratia statala nu mai tine”
    „Idiotii merg la vot, votul este gretos, este ihhhh , este populism- icsss… ce jeg! Buna cetatenie nu inseamna sa votezi, inseamna sa scrii petitii si sa protestezi pasnic”
    Ma intreb cat timp o sa treaca pana cand o sa desfiinteze partidele politice democratice- o sa le scoata in afara legii si o sa creeze un singur partid- Lumina Europei.
    Englezii nu au cazut in capcana nebuniilor ideologice europene.

    • Daca dadeati un alt exemplu decat cel britanic (Elvetia, de exemplu) textul dvs facea ceva sens, dar asa este lipsit de o argumentare serioasa.
      Britanicii au facut 250 ani un export fortat de populatie pe tot globul (in special din Iralnda si Scotia) si acum descopera un mic inconvenient: vin romanii si bulgarii sa munceasc in slujbele pe care ei nu le vor. Sub masca unei vechi si superbe democratii se ascunde cel mai elborat rasism si o nostalgie imperiala de tip rusesc sau unguresc.
      Din cuvantarea de ieri a lui Bojo reiese ca britanicii vor sa aiba toate avantajele apartenentei la grupul pe care dvs il persiflati, dar sa nu dea nimic in schimb.
      Good luck!

    • @delia f – aveți o părere destul de romantică despre UK :) De la Tony Blair încoace, toate guvernele britanice au fost neomarxiste. Inclusiv actualul, care stabilește calendarul pentru interzicerea mașinilor cu motoare termice (inclusiv hibride!) și organizează conferințe pe teme climatice.

      UK nu e un stat american, UK e în zilele noastre un stat la fel de neomarxist ca Suedia.

  8. Statistici serioase arata ca in ultimii 100 ani nmarul de cetateni care sunt memberi ai unui partide politic a scazut in majoritatea tarilor cu o democratie veche (USA, UK, Franta, etc). A scaziut de asmnea si nmarul cetatenilor care participa in asociatii (Alexis de Tocqueville se mira acum 170 de cate de multi americani participa in fel de fel de asociatii). Societatea se atomizeaza si n u mai este societate.

  9. Text corectat:
    Statistici serioase arata ca in ultimii 100 ani numarul de cetateni care sunt membri ai unui partid politic a scazut in majoritatea tarilor cu o democratie veche (USA, UK, Franta, etc). A scazut de asemenea si numarul cetatenilor care participa in fel de fel de asociatii (Alexis de Tocqueville se mira acum 170 de cate de multi americani participa in fel de fel de asociatii, din pacte numarul lor scade continuu). Societatea se atomizeaza si nu mai este societate.

  10. „….democrația greacă antică era una deplină și funcțională, însă deseori se trece cu vederea că statutul de cetățean în antichitate era unul privilegiat, fundamentat pe multiple excluderi.”
    Si astazi ce avem ? State democratice in criza pe cale sa junga nefunctionale datorita unei birocratii debordante, a dreptului universal de vot , drepturile individuale si ele minoritatilor fiind considerate superioare interesului comun.
    Se pare ca actuala democratie nu a invatat mai nimic de la grecii antici !! sa fie asa ?
    Am auzit ieri o propozitie scurta dar extrem de semnificativa: ” Birocratia este pericolul democratiei”, o birocratie excesiva instalata de politicieni produce acea lehamite de stat, de viata politica si implicare rezultatul fiind , idiotes si din ce in ce mai multi si polites din ce in ce mai putini.
    Daca tot vorbim de vot ca expresia majora a democratiei ar trebui sa privim mai atenti la ceace se intampla astazi la vot si cu voturile noastre.
    La alegeri si referendumuri nu rationalul primeaza dupa cum crede probabil majoritatea, primeaza sentimentele, politicienii in campaniile electorale fiind mai mult consiliati de specialisti in psihologia maselor decat de ingineri sau economisti pt obtinerea mult ravnitelor voturi care ii catapulteaza intr-o alta casta, o data ajunsi acolo ei uitand aproape instataneu pe cei care i-au ales si care ar trebui sa fie obiectivele pt care au fost alesi.
    Daca democratia ar fi obiectul unor actiuni rationale nu ar mai fi nevoie de votul universal stiut fiind faptul, dealtfel demostrat, un grup restrans de specialisti, cum ne placem sa-i numim technocrati, ar fi mult mai in masura in luarea unor hotarari rationale in folosul majoritatii decat politicieni legitimati de votul universal.
    Brexitul in conditiile unei gandiri rationale n-ar fi avut voie sa fie initiat datorita complexitatii politice si economice a unei asemenea actiuni pe care omul de rand, idiotes, nu avea cum sa-l inteleaga, drept pt care s-a apelat de initiatori la sentimente si cum bine s-a vazut, au reusit cum dealtfel intrega miscare nationalista nu are nimic in comun cu rationalul.
    La alegeri sau referendumuri nu intereseaza pe nimeni ce gandim in schimb foarte mult ce simtim. Democratia pleaca de la premisa ca aceste sentimente sunt expresia unei vointe libere acesta vointa fiind expresia suprema a puterii.
    Neimplicarea si absenteismului din viata politica, a retragerii in sfera privata este exact expresia acestor sentimente, omul fiind mai mult ghidat de ceace simte si mai putin de ceace gandeste.
    O data cu dezvoltarea inteligentei artificiale si a biotechnoligiilor nu va mai fi nevoie de aceste sentimente, masinile si robotii lipsiti de ele putand lua in sfarsit hotarari rationale, algoritmul fiind care da tonul la muzica.
    Intr-un viitor nu prea indepartat democratia va fi inlocuita lupta pt, instalarea a ceace inca nimeni nu stie exact cum se va numi , a inceput, tendintele incepand sa se cristalizeze.

    • Ce aberatii…
      Un om fara emotii este un psihopat.
      Cat despre algoritmi, ei sunt creati de oameni, servesc interese, nu au etica si nici Dzeu.
      Sunt arme in mainile unora, ca sa faca trilioane.

      • Societatea si democratia Occidentala, spre deosbire de dictaturi si alte aberatii, este bazata pe PRINCIPII- liberatate, egalitate in fata legii, separarea puterilor in stat, politicienii si institutiile statului servesc cetateanul, drepturile omului, etc. Este un contract social (John Locke ) in care fiecare om are dreptul la viata, la libertate si la proprietate. Ea nu isi propune utopia de a asigura fericirea tuturor dar asigura libertatea tuturor de a-si cauta si realiza fericirea.
        Cine are interesul de a distruge societatea si democratia Occidentala?

  11. Polites si idiotes. In Grecia antica aveau un sens anume cele doua exprimari.

    In Romanica contemporana idiotes inseamna si altceva. Este vorba de cretines(mai pe romaneste cretini) care tocmai ca nu neglijeaza deloc treburile publice, dar bine ar fi daca le-ar neglija. Este numeroasa populatia de idiotes de tip cretines in Romanica!!!

    Tocmai de-aia, la noi, astazi, „vox populi, vox dei” s-a transformat in „vox cretines, vox natiae”.

    Dar nu trebuie sa ne rusinam. Habemus cretines suficientum(adica majoritari) si in alte zone ale planetei, cel mai elocvent exemplu fiind Brexitus generat de cretines din British Islands(de fapt doar una dintre Islands).

    God save the Quenn!……daca se va mai putea, dupa ce vor sucomba economic si ca nivel de trai, in scurt timp.

  12. Din punct de vedere academic sau prin divagare as putea comenta.

    Dar cred ca este instructiv sa amintesc doar ca o imensa comunitate – cea a parintilor elevilor de scoala primara si secundara – exerseza pupin-fundul marii de 30 de ani, refuzand sa se implice in situatia mult mai simpla si mai apropiata de piele a vietii copiilor lor.

    Despre ce fel de activism cetatenesc am mai putea vorbi cand noi nu suntem in stare sa luam pozitie nici macar pentru proprii copii?!

    Autorul vorbeste – si sunt de acord – despre necesitatea de a te informa. Dar cum se pot informa cetatenii care au fost invatati decenii intregi sa fie de acord, sa nu protesteze la nimic si sa repete ce li se spune?

    Cum anume ii poate invata cineva ceva pe acesti cetateni cand din ce in ce mai multe persoane sunt imposibil de inteles, folosesc cuvinte aiurea si expresii fara nicio noima?!

    Cetateanul vede, cetateanul face, un popor de urangutani. Titlul corect ar fi „Ce este urangutanismul activ?” Raspuns: dai banana, iei votul.

  13. Cu multi ani in urma, chiar dupa terminarea facultatii, am ajuns in Egipt ca sa instalam o linie tehnologica. Citeam pe atunci „Viata cotidiana in Grecia epocii lui Pericle” a lui Flaceliere – o carte de popularizare foarte buna, pe care am recitit-o relativ recent in timpul unui zbor indeluingat cu mare placere in traducere engleza.

    Practic viata cetateanului polis-ului grec consta in a sta de dimineata pana seara si a discuta politica si a vota motiuni, alesi, etc. Exceptia o reprezentau zilele de sarbatoare cand oamenii lasau dezbaterile la o parte, chefuiau si se mai si odihneau un pic :) Astia erau „polites”. Evident ca cineva trebuia sa-i intretina. Adica sclavii ce nu erau cetateni. Viata de cetatean grec (polites) trebuie ca e idealul multor oameni ai zilelor noastre chiar si azi. Sau altfel spus toata tara e formata doar din pralamentari :) Grecii contemporani au incercat cu obstiantie sa-si emuleze stramosii dar se pare ca ceva nu a functionat :)

    Grecii ce in loc sa faca politichie zi de vara pana-n seara si care explorau cu mari riscuri tinuturi indepartate, intemeiau colonii infloritoare, etc., sau cei ce asemenea lui Arhimede sau Heron erau preocupati de stiinta si nu aveau vreme de politica inalta, astia erau „idiotis” :) Faina concluzia autorului…

    Si ca sa revenim la inceptuturi, cu ocazia acelei excursii in Egipt am vazut pe viu cum e treaba cu „polites”: O gramada de domni stateau de dimieata pana seara pe scaunele in cafenele populare, si se agitau pe teme politice. Nu inteleg deloc araba, dar sunt sigur ca asa era. Se auzeau mereu strigate de: „Buj” (trebuie sa fi fost Bush sr.), Clinton, Amrikia (asta stiu ca-i America) , Irakia, Şuria (Siria), Saddam, etc. in timp ce lingeau toata ziulica din aceeasi canuta minuscula de cafea si trageau cu sete din tigara sau narghilea. Preocuparile lor civice erau atat de acaparatoare ca nu nici unul din ei nu mai avea vreme sa rânească macar ceva din muntii de gunoaie ce imputeau „agora” in soarele fierbinte al Africii… Habar nu am din ce naiba traiau acei „polites” si mai alse cum isi plateau tigarile si cafeaua. Ma gandesc ca asa cum „faraonul” Mubarak oferea paine gratis „cetatenilor”, ale caror balabuste se sfasiau la cozile de la paine gratis (barbatii fiind deja ocupati cu activitatea civica a „cetatii”!), gasea el o solutie sa distribuie si tigari + maruntis pentru cafea.

    In lumea vestica contemporana activismul civic ia desigur forme mult mai sofisticate ca cele egiptene si grecesti. Aici se gasec mereu luptatori pentreu orice: De la cauza canabisului la cea a ursilor polari, a Rosiei Montana, sau a dreptului la eutanasiere, de parca nu se poate arunca progresistu’ in fata trenului fara asistenta :). Si astia sunt asa de ocupati cu civismul ca nu mai autimp de nimic altceva in viata. Marea diferenta e ca doar o infima proportie a lor reuseste sa ajunga in parlament sa se bucurede postura de cetatean cu leafa bunicica de stat asingura treaba e sa bata campii si sa voteze. Restul ajumg sa fie complet dezgustati de „meschinaria capitalista” si „mascarada democratiei” incat ne asigura pe toti ca votul e o mizerie, nu e nici macar cool si ca toate partidele sunt oricum la fel, respectiv ca nu mai e nimic de indurat si trebuie sa iesim si sa prpadim tot ce ne iese in cale…

    • Nu stiu daca realizați că pe acest portal cam asta facem și noi. Nu bem ceai îndulcit și fumam narghilea, dar suntem la fel de productivi ca și cei din cafenelele din Alexandria sau Cairo. Nu cred ca exista popor mai bolnav de microbul politicii decât romanii.

      • @Cinicul – da. Diferența e că nu ne credem cetățeni de vază prin faptul că ne petrecem timpul pe-aici. Majoritatea suntem plecați, care și pe unde a dat Domnul, fără să pretindem celor rămași în țară să ne întrețină din munca lor.

        • Fara nici o urma de malitie, dar nu sunt convins ca „nu ne credem cetățeni de vază prin faptul că ne petrecem timpul pe-aici. Majoritatea suntem plecați, care și pe unde a dat Domnul, fără să pretindem celor rămași în țară să ne întrețină din munca lor.”

          Da, dar opiniile noastre par sa sugereze ca stim mai bine ce este potrivit celor ramasi acasa. Si nu sunt convins de asta.

      • Presupun ca majoriteta noastra de pe forum au o activitate economica, unde o fi si nu suntem cei care ard gazul de pomana. Eu consider aste „trancaneli” printre altele , o forma de implicare. Nu sunst romanii mai bolnavi decat altii, poate dispun de mai mult timp decat altii.

        • Cred ca timpul petrecut pe aceasta platforma de majoritatea celor care scriu mai des (din pacate ma numar si eu printre ei) ar fi mult mai bine folosit la ceva cu o finalitate mai bine definita. De exemplu un voluntariat activ politic sau comunitar. Sau chiar o activitate economica suplimentara.

      • Ha, ha, ha… Faina remarca!!! :)

        Totusi ceea ce spuneti dumenavoastra (e din pacate?:)) ceea ce anglosaxonii numesc wishful thinking. Nivelul „activismului” in Romania e undeva departe tare, departe de realizarile nepereche ale Occidentului. Cati romanii isi permit sa stea cat e ziulica de lunga la manifestatii, caucus-uri si alte minunatii care lumineaza viata activistului de profesie vestic?!

        Luni si Marti au fost pline programele de stiri de primarele partidului democrat din iowa. Autobuze, avioane charter, caravane de masini si daca n-ar fi fost ger, ninsoare si Mississippi inghetat, poate chiar si convoaie de pelerini, biciclisti si vapoare au navalit asupra Quad Cities. Hoteluri supraaglomerate. Sali de sport si amfiteatre echipate de urgenta ca sa cazeze razboinicii civicii… Un grup de studenti la nu’s ce „arte liberale”, ce trebuie sa fi mers spre 60 de primaveri, isi aminteau si acum in direct de bataliile epice din campaniile electorale ale lui Dukakis sau Mondale (cine si-i mai aminteste?!) impotriva raposatului Reagan. Oameni ce au fost pe baricadele manifestatiilor impotriva razboiului din Irak, Bosnia, sau in luptele pe viata si pe moarte de la Occupy Wall Street.. Cei mai tienri erau elevi de liceu de 15-16 ani fugiti de acasa…

        Ehei, tarisoara noasta mai are nevoie de generatii ca sa ajunga si ea pe asemenea culmi de progeres si implicare civica…

        • Cred ca v-ati imbarcat prea rapid pe barca partizanatului politic (ie republican, trumpist).
          Nu sunt convins ca activismul politic este in crestere in USA, sunt studii statistice care arata ca este in scadere si ca societatea civila nu este in mare avant.
          Cum spuneam mai sus Alex de Toquevile a fost socat de cat de avansata era societatea americana fara de Franta sau UK pe la 1840. De atunci s-au schimbat multe lucruri in lume, dar peste tot s-a inregistrat o decadere a societati civile (deschise, dupa unii spalati pe creiere la noile academii Stefan Gheorghiu).

          • N-am afirmat ca activismul civic american e in crestere ci doar ca el e la ani lumina distanta de cel romanesc. E o chestie obiectiva legata de prosperitata societatii. O societata bogata is permite un numar de paraziti care sa chiraie zi lumina fara alta ocupatie. una sarac amia putin.

            Oricum civismul american e mult peste ceea ce se poate imagina in Europa. Civism inseamna faptul ca primarul si cinsilierii locali si scolari din suburbia unde locuiesc (ca in alte zeci de mii, de altfel) sunt platiti cu $1/an sisi fac treaba in mod competent ca un serviciu public. Civism inseamna si faptul ca oamenii vin la intrunirile locale (asa numitele town halls) unde se discuta in mod serios reglementarile locale, bugetele locale, taxele si destinatiile lor. Iar acestea se aproba apoi prin referendum local anual. Va imaignati asa ceva in Romania sau Europa in general? Asta insemana civism si responsabilitate civica. Fara a exista asa ceva la nivel local e imposibil sa astepti civism la nivel national. De asta o mare parte din politica romaneasca (si nu numai!) e doar o forma forma fond si o maimutareala.

        • N-am facut decat sa repet o afirmatie a lui Cioran despre energia pe care o pun romanii in comentariul politic.
          Noua romanior ne place sa ne dam cu parerea despre orice (cad si eu uneori in acest pacat) fara insa o participare reala la viata urbei. Desi ca popor suntem gregari si nu ne place singuratatea, nu prea suntem dispusi sa ne asociem. C Radulescu Motru a observat asta inca din anii 30 ai secolului trecut.

      • O fi cum spuneți, dar suntem și noi aici tot “o grămadă de domni”. Până la “românii” invocați atât de incluziv in comentariul dumneavoastră cinic și autocritic mai e mult, foarte mult. Si totuși va felicit sincer , pentru ca al dumneavoastră comentariu este oarecum diferit de alte intervenții, tocmai prin faptul ca e autocritic. De obicei comentatorii se exclud când critica pe alții. Undeva mai sus un comentator ambiguu spunea ceva despre cretines, care ar fi majoritari astăzi in “Romanica”. Se vrea a se subînțelege că dumnealui ar fi minoritar. Iar antevorbitorul care a remarcat domniii cu narghilea și ceai sporovăind toată ziulica despre Amirika, oare ce făcea de poate povesti cu așa lux de amănunte despre tabieturile egiptenilor?! Oare nu tăia și ‘mnealui frunză la arabi?!

  14. O gramada de domni stateau de dimieata pana seara pe scaunele in cafenele populare, si se agitau pe teme politice.
    Și dumneata stăteai să îi Asculți și să te uiți la ei, deci. La fel de domn ca și ei … sau preferați “progresist”?

    • Ezra Pound- simpatizant fascist. Voia sa inlocuiasca democratia capitalista cu fascismul.
      Democratia nu este perfecta dar este cea mai buna formula politica dovedita. Exista coruptie si influenta dar sunt pedepsite de lege si de votanti.
      Cele 7 principii ale vietii publice in UK
      1/ SELFLESSNESS – actiune in exclusivitate in interesul public
      2/ INTEGRITY – sa nu fie corupti
      3/OBJECTIVITY
      4/ACCOUNTABILITY
      5/OPENNESS
      6/HONESTY
      7/LEADERSHIP
      https://en.wikipedia.org/wiki/Committee_on_Standards_in_Public_Life#The_Seven_Principles_of_Public_life

      • Va multumim pentru contributia dvs.!

        Ce spune democratia (sau wikipedia) despre cei care contesta ca aceasta ar fi cea mai etc.?

      • Care din astea 7 principii s-a aplicat atunci cand justitia britanica prin judecatorul avocat LGBTQ a condamnat la moarte copilul bolnav Alfie Evans, interzicandu-le parintilor orice incercare de a-l trata fie si cu fonduri private?
        A se slabi cu mareata societate britanica, o lada de gunoi marxist.

      • Si cand te gandesti ca era cat pe ce sa faca pactul cu diavolul si sa se inscrie in SRI

        Asta nu e nimic. Am auzit ca, in copilarie, a avut tuse magareasca, iar odata, jucind fotbal in curte, era sa sparga un geam. In tinerete, se stie – a aflat toata lumea, s-a inhaitat cu Liiceanu, Plesu & Pata. Ba chiar si cu Volo. Si cine stie cite mai are pe constiinta.

        • Apreciez umirul dvs. Cred insa ca e nepotrivit.
          Nota mea se vois admirativă.
          Sunt putini intelectuli romani carr spun raspicat ce gandrsc si sunt necontaminati de microbul mondializarii si a trickle down economics.
          Tot ce am vrut sa spun este ca prof Lavric era cat pe ce sa rătăcească in viata. L-a salvat vizită la Liiceanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Gabor
Alexandru Gabor
Doctor în științe politice, publicist, a predat 12 ani științe politice în două departamente de științe politice, a colaborat cu mai multe organizații ale sectorului neguvernamental. Absolvent al Universității București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro