marți, martie 19, 2024

Politicienii de astăzi și Unirea Basarabiei cu România

Nu cred că am avea prea multe motive să fim tocmai mulțumiți de felul în care fruntașii clasei politice din România au sărbătorit ieri împlinirea a 100 de ani de la momentul în care Sfatul Țării de la Chișinău a hotărât Unirea Basarabiei cu România.
Ședința solemnă a celor două Camere ale Parlamentului României nu a făcut decât să arate slaba calitate a celor ce se cred chemați și îndreptățiți să facă azi marea politică la București. Cu totul inexplicabilă mi s-a părut absența de la respectiva ședință a președintelui României, dl. Klaus Iohannis. E drept, circulă pe piață informații în conformitate cu care garantul aplicării Constituției nu ar fi fost invitat decât cu o oră înainte la lucrările ședinței, așa că președintele a preferat să transmită un mesaj aniversar, postat pe site-ul Instituției Prezidențiale. Dacă e vorba despre un fake news, președintele a comis o greșeală impardonabilă. Dacă informația este exactă, dacă ea reflectă realitatea, atunci mai avem o tristă, nedorită dovadă a micimii caracterului, a lipsei de anvergură ale politicienilor care conduc astăzi cele două Camere ale Parlamentului. Încă o probă a incapacității lor de a depăși cadrul minor al răfuielilor politice minore, fără miză.
Chiar și astfel, chiar dacă informația este una reală, chiar în niște condiții nu dintre cele mai bune, cred că președintele nu ar fi făcut rău deloc să descindă pe neașteptate în plenul reuniunii spre a da citire cu glas tare cuvintelor postate pe presidency.ro. De un mesaj mai clar, mai hotârât din partea persoanei care are privilegiul de a fi fost aleasă în funcție cu mult mai multe voturi decât orice alt politician din țară, ar fi avut nevoie românii care trăiesc pe ambele maluri ale Prutului. Ca să nu mai vorbim și despre faptul că dl. Klaus Iohannis ar avea la rându-i nevoie, fie și numai din considerente de imagine, de un plus de implicare în viața politică a românilor de pretutindeni.
Pe celălalt mal al Prutului se înmulțesc vocile celor care cer din ce în ce mai hotărât Unirea. Localități întregi, organizații, instituții votează, sfidând obtuzitatea și corupția autorităților de la Chișinău și atitudinea ostilă a președintelui moldovean Igor Dodon, Unirea cu România. Din păcate, răspunsul atât al autorităților cât și al cetățenilor români din România nu mi se pare cel mai adecvat și în nici un caz pe măsura momentului. Îmbucurător ar fi nu doar să observăm că moldovenii dintre Prut și Nistru își exprimă cu demnitate și curaj sentimentele naționale, că în pofida îndoctrinării retrograde, a ceea ce afirmă atât de deplasat președintele Igor Dodon, susțin din ce în ce mai răspicat că sunt ceea ce sunt, că sunt români, înfruntând și o seamă de riscuri pe care le presupune o astfel de atitudine.
Din păcate, românii de dincolo de graniță nu prea primesc răspunsurile adecvate nici din partea autorităților Statului român, dar nici din partea fraților lor din România care de prea multe ori se mulțumesc doar să recurgă la lozinci, să scrie că “Basarabia este România” și apoi să se gândească la costurile materiale ale unificării.
Firește, efervescența unionistă de dincolo de granițele României are, dincolo de explicațiile de ordin moral, patriotic sau istoric, și motivații cum nu se poate mai pragmatice. E firesc să fie astfel. Moldovenii dintre Prut și Nistru sunt cu asupra de măsură scârbiți de corupția politicienilor de la Chișinău, de sărăcie, de orizonturile parcă tot mai limitate ale vieții cotidiene. Visează ca orice om la un trai mai bun și socotesc că soluția ar veni dinspre București și patria mama. Un consistent segment al populației și-a făcut studiile liceale și universitare în unități de învățământ din România și au constatat inerente diferențe între ceea ce le oferă viața din Republica Moldova și cea din România. Mai contează și apartenența Țării Mamă la Uniunea Europeană.
În noile condiții și în pofida autorităților potrivnice ideii de reunificare, moldovenii de astăzi, îndeosebi cei tineri, nu mai sunt chiar atât de lesne manipulabili, nu mai admit, au ajuns chiar să fie imuni, ostili de-a dreptul falsificărilor incalificabile ale istoriei practicate de autoritățile din Capitala Republicii Moldova.
Sigur, au existat și înainte de 1989 manifestări cu caracter unionist. Multe insuficient cunoscute din cauza opacității, secretomaniei comuniste. Cu toate acestea sunt cunoscute și conservate și azi la loc de cinste gesturi riscante precum arborarea în 1960 la Bălți, pe coșul unei fabrici, a Tricolorului românesc, procesul din 1965 al studentului Mihai Moroșan acuzat de nationalism, cele două procese din 1971 în care au fost condamnați studenții Odobescu și Lila Neagu. Ceea ce s-a întâmplat în fosta Moldovă sovietică pe toată durata anului 1989 și mai apoi în 1990 și 1991, proclamarea Independenței au lăsat urme de nesters în conștiința românilor de pe malurile Prutului și Nistrului.
Numai nepriceperea, comunismul mai mult decât rezidual al conducătorilor post-revoluționari ai României au condus la risipirea unei șanse favorabile Unirii. O atare șansă pare să se reînnoade astăzi. E nevoie însă de o clasă politică responsabilă, de o nouă generație a Unirii autentic dedicate ideii de Românie modernă și democratică.
Are România de astăzi o astfel de generație? Răspunsul e mai degrabă negativ. Să ne reamintim că generația Unirii a făcut autentice reforme, a garantat libertatea cuvântului și scrisului, nici vorbă să se gândească să dea o Lege antidefăimare menită să pună botniță cuvântului liber și să ne facă să ne întoarcem la perioada gândirii captive, a introdus o Constituție extrem de liberală, pe care nu a încercat mai apoi să o schimonosească prin fel de fel de amendamente și referendumuri fals democratice, garanta drepturile minorităților, însă fără să aibă în minte trocuri politice josnice menite să-i asigure perpetuarea la guvernare. Democrația interbelică nu a fost nicidecum una perfectă, imperfect a fost deopotrivă comportamentul autorităților de la București față de basarabenii care nu puteau să nu observe că le sunt trimiși funcționari guvernamentali foarte aproape de calitatea penalilor de astăzi ori că la Chișinău nu se deschide Universitatea mult dorită.
Poate că făcând paradă și împăunându-se cu meritele unioniștilor de acum o sută de ani, comparandu-se abuziv cu ei, slujindu-se de detalii din biografiile lor spre a-și deplânge nedreptul tratament la care ar fi supuși astăzi de presă, așa cum dezgustător a făcut-o ieri președintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, poate că cercetându-le istoria, partea luminoasă a biografiei, poate că elogiindu-le și nu doar de ochii lumii meritele, dar și cunoscându-le defectele politicienii de astăzi vor dobândi ceva mai multă înțelepciune. Fără doar și poate, au nevoie.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Foarte, foarte slabe manifestarile pentru MOMENTUL A al Centenarului. Ar fi trebuit sa duduie radiourile si televiziunile pompand la nesfarsit in urechile bizonilor de toate varstele si de toate pregatirile scolare RELATAREA despre care amintiti cu SFATUL TARII si discursul lui MARGHILOMAN de acceptare in numele Regelui Ferdinand. A fost de fapt cel mai frumos & miraculos moment al acelui an 1918 . Nici macar istoricul de loja Boia nu a reusi nici pana azi sa gaseasca o pata sau un putregai legat de acel moment – si Dumnezeu stie cat este dansul de staruitor

  2. Tratatele între state în Europa permit schimbarea graniţelor numai cu acordul ambelor părţi, fără conflicte teritoriale cu vecinii.
    Azi nu sunt obstacole „străine” (Transnistria?) care împiedică alegeri pe ambele maluri ale Prutului cu ţelul Unirii. Problemele interne sunt problemele de care depinde o Unire în viitor.

    … „… E nevoie însă de o clasă politică responsabilă, de o nouă generație a Unirii autentic dedicate ideii de Românie modernă și democratică.
    Are România de astăzi o astfel de generație? Răspunsul e mai degrabă negativ. Să ne reamintim că generația Unirii a făcut autentice reforme, a garantat libertatea cuvântului și scrisului, nici vorbă să se gândească să dea o Lege antidefăimare menită să pună botniță cuvântului liber și să ne facă să ne întoarcem la perioada gândirii captive, a introdus o Constituție extrem de liberală, pe care nu a încercat mai apoi să o schimonosească prin fel de fel de amendamente și referendumuri fals democratice, garanta drepturile minorităților, … „

    Mitologie şi realitate. „Chestia evreiască” a scris I.L. Caragiale, vezi Publicistică, volumul 3 Academia Română. La congresul european 1881 occidentul a impus Bucureştiului condiţii pentru Regatul România, condiţii privind minorităţile, evreii. La Versailles 1918/ 1919 s-au impus condiţii occidentale ale aliaţilor pentru România Mare privind minorităţile.
    Ce a urmat după 1881? Ce a urmat după 1918? Unde sunt evreii?
    Mitologie şi realitatea istorică.

    La aderarea UE 2007 occidentul a pus condiţii şi a ţinut România sub observare până azi. Statul de drept e o cerinţă de la Bruessel.

    Ce se întâmplă azi la Bucureşti?

  3. „Politicienii de astazi…”; toti politicienii, sau iar suferiti de generalizare ? Cum vi se pare ceea ce a facut si face in continuare d-l Traian Basescu pentru cauza unirii ? Sau nu e politically correct sa fie comentat pozitiv d-l Traian Basescu?

  4. In anul 1918, provinciile Romanesti[ BUcovina ,Basarabia,Ardealul, Banatul, Crisana
    si Maramuresul] s-au UNITpe VECI/pentru TOTDEAUNA, cu Patria Mama, formand
    ROMANIA MARE La 100 de ani aniversam MAREA UNIRE – cea mai importanta realizare
    a Poporului Roman- cu tristetea ca Bucovina si Basarabia ne-au fost rapite, si constatarea ca
    nu suntem la inaltimea marilor inaintasi. Lupta pentru REVENIREA/REINTREGIREA ROMANIEI, in
    hotarele ei firesti/natural-etnice, ramane deschisa, evident nu prin declaratii de buna intentie sau propaganda politica de interes momentan.
    In alta ordine de idei, condamn, categoric, declaratiile presedintelui Dodon si nu ma reprezinta,
    in calitate de cetatean, mesajul presedintelui Johannis. Nu cred ca are importanta faptul ca nu
    l-a citit -personal- in Parlament. In rest autorul articolului consemneaza foarte exact situatia
    actuala a clasei politice . Comparatia cu cei care au realizat marele act al Unirii,, nu este potrivita
    si nu ne face cinste, spre marele nostru regret.

    • Da, asa este, comparatia nu ne face cinste.
      Pe de alta parte, nu trebuie edulcorata perioada interbelica.
      Mai jos, un scurt extras din cartea „CZC – Ascensiunea si caderea Capitanului” de Oliver Jens Schmitt. Bine, cu observatia ca in timpul si dupa o criza ca cea din ’29 – ’33, noi cei de azi daca eram, „ne lua gaia”. Nu trebuie sa-i judecam.
      „… În județul Caliacra din sudul Dobrogei funcționarii erau revoltați că nu li se plătiseră salariile. Și acolo aveau loc revolte împotriva funcționarilor fiscali. În județul Cluj, țăranii plăteau dobânzi între 28 și 40 de procente fiind tratați de bănci fără pic de milă. În Banat, țăranii se organizaseră singuri și-i amenințau cu moartea pe avocați și pe funcționarii băncilor. În județul Bihor nu se plătiseră deloc impozitele pe anul 1930. În industrializata Vale a Jiului, 1000 de oameni ajunseseră șomeri. […]
      În intervalul 1930-1933, denumit, pe bună dreptate, perioada confuziei-vremea experimentelor, sistemul politic ajunsese în pragul colapsului. […] Conflictele interne și corupția din partidele aflate la guvernare lucrau în favoarea regelui, ca și veleitățile multor actori din cele două mari partide (nb. Partidul Național Liberal și Național Țărănesc) sau supraestimarea de sine și ambiția șefilor de partide mici, cum ar fi Iorga, Cuza, Goga și Averescu.
      Hotărâtoare însă era slăbiciunea instituțiilor statului, care nu puteau rezista presiunilor regale. Între 7 iunie 1930 și 17 aprilie 1931 s-au succedat nu mai puțin de 4 cabinete. Din aprilie 1931 până în iunie 1932, prim ministru a fost istoricul Iorga. […] Au urmat 4 cabinete ale Partidului Național Țărănesc sub Alexandru Vaida-Voevod și Iuliu Maniu. […] Schimbările permanente, însoțite de certuri în interiorul partidelor, au epuizat reformarea de odinioară a partidelor politice. Liberalii din opoziție combăteau guvernul printr-un limbaj violent, îi insultau pe membrii acestuia făcându-i hoți și escroci, cereau izbăvirea țării și închisoare pentru guvernanți. Limbajul politic al marilor partide cu greu se deosebea, în înveninarea lui, de cel al lui Codreanu sau al lui Cuza. Ceea ce trâmbița extrema dreaptă nici nu era atât de extrem raportat la declarațiile celorlalte formațiuni politice. […]”.

      • Aaa… si sa nu uitam: Bucovina de Nord si Bugeac-ul sint la ucraineni.
        Aici se impun negocieri bilaterale.
        Hmm, dac-am fi fost noi puternici economic, cu justitie si stat de drept puternice, cu standard de viata si civilizatie ridicate, aveam alta pozitie in negocieri si altfel era apetitul moldovenilor pentru Unire. Asa cum sintem acum, mai greu….nu pot fi optimist.

        • De acord cu dumneavoastra. Deceniul 1930-1940, cu revenirea regelui Carol al II-lea este o perioada cand in Romania s-au intamplat cele mai mari/abominabile crime, si s-a instaurat
          dictatura regala [1938], respectiv partidul unic FRN. Iorga a fost si ramane cel mai mare istoric
          Roman, ca politician si presedinte al Consiliului de Ministri, rezultatul este nesatisfacator [vezi
          curbele de sacrificiu…], Intelectualul/poetul Goga este mare ca profesie dar mic ,ca politician
          Averescu , mare general/militar, lamentabil politician…
          Eminescu,mereu actual, in „EPIGONII” ne deineste foarte exact politicienii Romani :Voi sunteti urmasii Romei/Niste caini si niste fameni/ E rusine omenirii/ Sa va spuna ,voua, oameni….
          Este o realitate care se confirma. Nu ne face cinste, dar nu poate fi ignorata!!
          Avem minusurile noastre, dar in ansamblu suntem un popor!! Nimeni nu ne poate,insa, acuza ca
          am vrut ceea ce nu este al nostru, sau ca am asuprit/cuceit alte popoare…
          Privind Ucrainea, nu avem ce negocia. In urma destramarii URSS au mostenit teritorii furate, de bolsevicii sovietici,pe care aveau si au obligatia, internationala, sa le predea proprietarului de drept….

  5. E prea devreme pentru reunificare, mai trebuie să treacă 8 sau 10 ani. Opțiunea pro-România încă nu e majoritară, mai sunt în activitate mulți dintre cei care au învățat la școală despre ”fasciștii români”. De asta și insistă Dodon pe ideea referendumului, rezultatul acum ar fi negativ și ar compromite ideea reunificării pentru încă o generație (30-35 de ani).

    Nici condițiile internaționale nu există, reunficarea nu se poate realiza cu Putin la Kremlin. Exact cum reunificarea germană nu s-a putut realiza cu Brejnev sau Andropov la Kremlin. La 3-4 ani după înlocuirea lui Putin, Rusia va fi complet dărâmată, iar în cadrul dezghețului care va urma, reunificarea va veni și ea în mod firesc.

    La momentul de față e doar festivism și joc de glezne, pentru că politicienii nu pot spune direct oamenilor lucrurile pe care le scrie @Harald :)

    • Ai oarece dreptate. In fond, si Unirea din 1918 s-a facut in urma colapsului imperiului rus.
      Dar asta nu inseamna ca nu pori gindi si programa ceea ce vrei sa faci.
      Acest „E prea devreme pentru reunificare” este ruda buna cu „acum nu e momentul” din cauza de impotenta politica.
      Momentul trebuie pregatit (unii zic ca in `90-91 am ratat momentul).

      • Sigur că momentul trebuie pregătit, iar în urmă cu câțiva ani chiar era nevoie să scriu că unirea nu se poate face în secret, deoarece va trebui oricum să fie recunoscută internațional.

        Ideea reunificării trebuie să aibă timp să intre în mintea și în conștiința politicienilor români și europeni, astfel încât în timp să fie acceptată drept o revedicare firească, nu una discutabilă sau iritantă. Dar spre deosebire de 1918, de data asta lucrurile trebuie făcute ca la carte, cu sprijin popular autentic. La vremea aceea, nici după 10 ani Statele Unite nu recunoscuseră unirea, considerau Basarabia o provincie sub ocupație militară românească. Așa ceva nu trebuie să se mai repete.

    • De acord cu dumneavoastra, privind situatia prezentata cu mentiunea ca nici in ROMANIA nu avem problemele politice rezolvate si institutii ale statului, capabile, ca potential uman, sa
      asgure REINTREGIREA tarii.Cu totii am costatat aceasta involutie, pe toate planurile, dar
      solutii viabile,la acest moment, nu exista si -din nefericire- nu se intrevad. Suntem in stadiu cand
      se desfasoara rafuieli, care au dezbinat poporul Roman si domina Confuzia, Suspiciunea si Neincrederea. Cum se spune, speranta moare ultima…..

  6. Marog, RFG s-a unit doar cu RDG – si RFG s-a fi unit cu RDG, evident – deci, NU cu teritoriile vechii Prusii Orientale, ca sa nu vorbim de TEUTONI, nefiind salbatici si respectand Acordurile semnate intre timp, pe care PUTIN le-a incalcat – in speta cel de la Helsinki, cu privire la modif. frontierelor. Unii papuashi vor azi jumatate din UCRAINA atacata de Putin, nu din grija celor cativa moldoveni ramasi pe acolo dupa deportari genocidale, in masa, ci pentru a face jocul RUSIEI de azi, daca nu mai rau. Putin avea nevoie de cineva de prin ROMANIA care sa arunce in aer Noua Ordine Mondiala aparuta dupa 1991 – acuma, daca ORDINEA de dupa 1945 a devenit caduca in urma ocuparii CRIMEii – si pana la urma i-a gasit!
    … eiii, ca sa vezi.

    • Dpdv tehnic, RFG nu s-a unit cu nimeni. RDG s-a desființat ca stat, iar noile landuri formate au fost incluse în RFG. Statul se numește tot RFG (BRD) până în ziua de azi. Teritoriile care făceau parte din Polonia au rămas în Polonia, care nu s-a desființat ca stat. Altă întrebare? :)

    • @Kisselev – pentru conformitate: în 1945 Crimeea făcea parte din Federația Rusă, nu din Ucraina. Crimeea a fost transferată Ucrainei de către Hrușciov, în 1954. Ar fi bine să știm cu toții asemenea detalii, înainte de a comenta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro