vineri, martie 29, 2024

Pornind de la cazul Vişinescu – despre barbaria comunistă

Prin Alexandru Vişinescu, ca şi prin Alexandru Nicolski sau Gheorghe Enoiu,barbaria comunistă încetează să mai fie doar un concept. Ea capătă un chip, un nume, o identitate socială şi psihologică precisă. Teroarea şi violenţele devin, în fine, localizabile, legate fiind de traiectoria criminală a unui personaj însărcinat de regimul totalitar cu exterminarea inamicilor statului. Apariţia acestui bătrân agresiv şi impenitent pe scările Parchetului General este şi ocazia de a evoca, peste decenii, umbrele celor care au fost asasinaţi sau maltrataţi în închisoarea de la Râmnicu Sărat, de la Ion Mihalache la Ion Diaconescu  sau Corneliu Coposu.  O întreagă generaţie politică care ar fi putut fi aceea a României democratice şi demne a fost lichidată şi înjosită  în acest laborator al tăcerii şi al cruzimii.

În egală măsură, gestul Parchetului, oricât de tardiv,după după douăzeci de ani de ezitări şi de eschive juridice şi politice, trebuie să fie şi punctul de pornire al unui efort de a da un sens, legal, acestor teribile suferinţe şi crime comuniste.  Conceptele din dreptul internaţional penal  şi din cel  penal intern se cer utilizate cu acurateţe, spre a evita situaţiile în care vagul şi imprecizia pot compromite ideea  răspunderii juridice pentru atrocităţile totalitare.

Şi poate că din acest motiv  opţiunea Parchetului de a califica actele lui Alexandru Vişinescu prin apelul la  “genocid” este criticabilă şi  generatoare de dubii.  Indiferent de lectura pe care o dăm Convenţiei Naţiunilor Unite  definind  şi sancţionând genocidul, în forma ei actuală, actele barbare ale lui Alexandru Vişinescu, ca şi ale tuturor celor care au  condus şi administrat penitenciare, nu pot  fi înţelese drept genocid. Şi aceasta de vreme ce în definirea grupurilor ce fac obiectul exterminării Convenţia nu face referire la criteriile social şi politic, esenţiale în mecanismul represiv comunist. Deţinuţii politici de la Râmnicu Sărat  reprezentau o comunitate constituită prin aplicarea unor criterii politice- ei erau duşmani ai poporului în calitate de   opozanţi ai tiraniei şi de fruntaşi ai unor partide politice interzise sub comunism, iar nu ca parte a unui grup etnic sau rasial.

Cazul de la Râmnicu Sărat este unul clasic de exterminare al unei elite politice. Omorurile şi relelele tratamente comise de Vişinescu  pot fi  analizate, în ordine juridică, ca o formă de crimă împotriva umanităţii, în accepţiunea pe care acest concept o are şi în “Convenţia  Naţiunilor Unite pentru declararea ca imprescriptibilă a crimelor  împotriva umanităţii şi genocidului”, Convenţie adoptată în 1968 şi ratificată de RSR în 1969. O aplicare a unui act internaţional acceptat şi de statul român, încă de dinainte de 1989, permite un tip de abordare ce insistă asupra esenţei criminale a acţiunilor luiVişinescu- este vorba de lichidarea deliberată şi  motivată  ideologic a deţinuţilor politici, în timp de pace, prin aplicarea unor tratamente de natură a afecta grav demnitatea umană a întregii omeniri . Invocarea acestei “Convenţii” este cu atât mai importantă   cu cât crimele împotriva umanităţii, ca modalitate de persecuţie politică, pot face obiectul investigării şi trimiterii în judecată indiferent de data şi de locul în care au fost comise. Evitarea prescripţiei, în cazul lui Vişinescu, se poate face prin citarea şi utilizarea acestui text din dreptul internaţional public.

Regim ilegitim şi criminal,  în sensul Raportului Comisiei  Prezidenţiale pentru Analiza  Dictaturii Comuniste,  ordinea comunistă  se întemeiază, chiar de la fondarea ei, pe acest asalt împotriva libertăţii şi pluralismului. Condamnarea lui Vişinescu ar fi semnul  voinţei de a acorda acestui trecut sângeros condamnarea sa juridică şi etică necesară.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. dle profesor. Se pare ca lectia „Nurnberg” nu a fost studiata de politicieni: nu numai gardienii SS au fost condamnati ci si sefii lor, desi acestia FIZIC nu au comis nimic. [nici Eichmann nu a gazat personal pe nimeni, doar a organizat, iar ordinul a fost dat de Himmler].
    Visinescu este ce este, dar cei ce l-au numit in functie nu au nicio vina [fie ea si postuma]? Ca doar la condamnarea comunismului PSD a fluierat, urlat si zbierat CONTRA.

    • „…gardienii SS au fost condamnati ci si sefii lor” – Exceptandu-i pe cei ce au acceptat sa colaboreze cu CIA (din SUA si din America de Sud). De asemenea, exceptie sunt si cei ce au acceptat sa lucreze in noua administartie germana, punand umarul efectiv la refacerea si reconstructia Germaniei – asa cum arata ea astazi.

  2. Asta ma uimeste si pe mine – de ce am bajbait 20 de ani cind lectia de la Nurenberg era clara si nu trebuia inventat nimic?
    Inteleg ca ne consolam cu Visinescu pentru ca i-am ratat pe Draghici si pe Nicolski? E meritoriu ca acest Visinescu este adus pe bancile acuzarii dar sa inteleg ca noi suntem cetateni de mina a doua, si ca avem acces la dreptate vingt ans apres si atunci in doze mici?

    Primii judecati la Nurenberg au fost magistratii – cei care au permis erodarea statului de drept .
    Era vital in 1990 sa curatam sistemul judecatoresc de lichele colaborationiste , de magistratii proveniti din militieni, de cei care au intrat pe scurtatura.
    Poate o sa ne bucuram odata de un articol si pe tema asta.

    La fel si cu privatizarile – la 11 iunie 1948 nu s-au nationaliat gogoseriile si atelierele de pingelit pantofi, ci bancile – atunci de ce nu au fost imediat privatizate bancile in 1990?.

    Pe cei care ne-au temporizat revenirea la normal cind ii judecam? Cu ce consecinte si pentru interesele cui au actionat?

  3. Judecator Dr. Roland Freisler cap de lista .
    O monstra a doctorului in drept :Inculpații au chemat la război, prin pliante, pentru a sabota (armat) și pentru a răsturna modul nazist de viață a poporului nostru, propagand idei defetiste și insultand din nou, in modul cel mai rău pe liderul nostru, favorizand inamicul Imperiului, pentru descompunerea puterii noastre militare. Ele (faptele) sunt, prin urmare de pedepsit […] … a fost motivul pentru care a fost exercitata actiunea de Tribunalul Poporului pentru protecția lupta oamenilor și Reich … doar o pedeapsă dreaptă. :. pedeapsa cu moartea „- Hotărârea Tribunalului Poporului, condus de Roland Freisler împotriva lui Hans Scholl, Sophie Scholl și Christoph Probst, membrii grupului de rezistență Trandafirul Alb 22 Februarie 1943. In aceeasi zi a judecatii si pronuntarii sentintei, s-a dus si la indeplinire hotararea.

    … Fara cuvinte

    Urmeaza ceilalalte unelte bine platite si bine hranite :
    Harry Haffner
    Carl Schmitt
    Show trial
    Otto Georg Thierack
    Vasiliy Ulrikh
    Günther Vollmer
    Helmuth James Graf von Moltke
    Franz Schlegelberger

  4. Spionii si magistratii nu se executa. Se recupereaza, si se refolosesc :

    „În 1985, a existat un scandal despre Freisler (sotia lui Roland), care a trăit în Munchen sub numele de fată, Marion Russegger, de la sfârșitul al doilea război mondial. În 1974, pensia sa a fost crescut de la 400 DM. Explicația dată de către Oficiul de pensii a fost că soțul ei a supraviețuit războiului, și nu a fost executat, nu a fost exclus din barou, si nici nu a facut închisoare, nefiind condamnat de nici unul din tribunalele militare ale țărilor aliate. (El) Probabil ar fi avut o cariera de succes ca un avocat sau de un judecător senior.
    Această decizie a fost determinat protestul unui membru al Parlamentului din landului Bavaria, dar mutarea a fost respinsă de către guvernul de stat și nu au existat consecințe pentru Marion Freisler.

    Aceasta a fost una dintre ultimele incidente legate de aspect problematic de integrare socială a național-socialistă juriști în Republica Federală Germania, în primii ani.
    În 1997, Marion Freisler a fost îngropata în Berlin, în cavoul familiei Russegger, alături de părinții ei și soțului ei (nume Roland Freisler nu este pe piatra sa funerară).

    Asa stie Germania sa isi recupereze oamneii credinciosi …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro