Home » Opinie » Citesti:

Povestea cifrelor

Alexandra Ares iulie 30, 2012 Opinie
30 comentarii 5,072 Vizualizari


Bătălia s-a încheiat, războiul cifrelor a început.

Arta Războiului a lui Sun Tzu ne arată că o bătălie e câștigată nu de armata cea mai puternică – în cazul de fața USL care a avut toate pârghiile statului mai puțin Președinția – ci de armata cu strategia cea mai bună, în cazul de față Președintele Băsescu și PDL care au mizat pe boicot și alianța spontană a cetățenilor independenți pentru care ideea de fair play minim în jocul politic a contat mai mult decât interesul pentru un anume rezultat și simpatia sau antipatia pentru o anumită persoană.

Este fascinant cum înainte de suspendarea în Parlament, motivul invocat a fost încălcarea gravă a constituției (fapt rămas nedemonstrat, pentru că, nu-i așa, trăim într-o societate unde cu toții ar trebui să fim nevinovați until proven guilty by a court of law) dar în campania publicitară după suspendare, USL a mizat aberant pe cu totul altceva, și anume pe acuzațiile că Președintele ne-ar fi furat pensia și ne-ar fi umilit familia.

Este de asemenea fascinant cum, după referendum, fiecare parte folosește aceleași cifre pentru a picta un tablou diferit, după cum după verdictul Curții Constituționale asupra suspendării a fost citit ca a validare de către ambele părți după cum le-a convenit. Situația îmi amintește de un test care se dă  la MBA-urile de la Harvard descris în cartea Șapte Obiceiuri ale Oamenilor Eficienți, unde un grup de studenți se uită la același desen și jumătate din ei văd portretul unui babe și cealaltă jumătate vede portretul unei tinere.

În cazul de față USL vede o victorie prin votul a opt milioane de oameni iar PDL și Președintele Băsescu văd o victorie în care aproximativ 54% din electorat  (fără să mai punem la socoteală micul procent din cei 46% prezenți la vot care ar mări cu câteva procente acest 54%) nu a validat încercarea de suspendare a președintelui.

Ce ne spun însă cifrele?

În primul rând faptul că populația rurală care a votat cel mai mult pentru suspendare și implicit pentru schimbare are nevoie de cel mai mult ajutor.  Guvernul Ponta datorează cred acestor oameni din comunele, satele și micile orașe ale României un plan concret și urgent de creare de locuri de muncă. Personal mi-aș dori să aud acest plan cât mai curând, după care mi-aș dori să citesc updateuri trimestriale cu numărul de noi locuri de muncă create în economie, atât la nivelul țării cât și un breakdown pe regiuni. Cu toții știm povești adevărate despre familia rurală destrămată cu mama la lucru prin Europa, tatăl șomer la bază și copii semi-orfani care se descurcă cum pot. Ce planuri are guvernul pentru a crea oportunitate acasă?

În al doilea rând, faptul că populația săracă și mai în vârstă de la orașe (ca de altfel din toată țara) are încă nostalgia comunismul. De ce? Pentru că pe vremea comunismului oferta de consum era mult mai slabă iar siguranța zilei de mâine mult mai puternică, având drept rezultat impresia că banii ajungeau și traiul era mai ușor. În ziua de azi suntem cu toții prinși în paradoxul capitalist care pe de-o parte ne oferă o bunăstare teoretică fără precedent, o varietate fabuloasă de bunuri de consum care ne-ar putea face viața mai frumoasă, și, pe de cealaltă parte, o putere de cumpărare dureros de insuficientă, dată de un salariu mic care reflectă produsul domestic brut pe cap de locuitor și productivitatea firavă a țării. Cu toții ne dorim să trăim ca în țările mai bogate din UE, uitând că acest lucru nu este posibil cu un GDP mult mai mic pe cap de locuitor.  Ar trebui să aflăm urgent care este strategia economică a noului guvern Ponta și a USL-ului pentru creșterea susținută a GDP-ului României în viitorul imediat.  Cât despre strategia politică, ne place sau nu, stabilitatea este cea mai importantă.

În alt treilea rând, cifrele referendumului ne arată că românii de etnie maghiară sunt la fel de nemulțumiți de politicienii lor (UDMR) ca și mulți dintre românii get beget de ai lor.  Maghiarii din România au dat un vot de blam oportunismului politic al UDMR-ului în Parlament care a votat suspendarea.

Ponta câștigă din acest rezultat, chiar dacă a pierdut bătălia referendumului, pentru că baza de suport a guvernului lui pare că s-a dublat, și mi-aș dori să aud cât mai curând cum are de gând să folosească acest suport popular pentru binele economic al românilor. Crin Antonescu lost face în duelul melodramatic și machist pe care l-a inițiat cu Traian Băsescu, și a confirmat zicala românească că cine sapă groapa altuia singur cade în ea.

Cât despre poporul român, acesta a pierdut 20 de milioane de euro în referendum care s-ar fi putut folosi pentru a finaliza Casa Radio sau alte proiecte care lâncezesc fără finanțare de zeci de ani.  A pierdut de asemenea în planul imaginii externe și a cursului leului și și-a pierdut o grămadă de timp în fața televiziunilor de știri, timp care ar fi putut fi petrecut fie într-un mod mai plăcut sau mai util pe timp de vară.

Ar fi frumos ca acești bani să fie restituiți cumva poporului român de cei 256 care au inițiat acest referendum pornit nu dintr-o mișcare populară, ci din voință și grabă politică.

În fine, chiar dacă fiecare vede o poveste diferită în cifrele referendumului, toți românii doresc o Românie bogată ca țările cu vechime mai mare în UE.  Se pare că  un mare procent dintre noi, din fericire nu majoritar, și-ar dori aceste avantaje de țară europeană civilizată fără dezavantajul respectării unui fair play democratic când acesta nu ne servește simpatiile și antipatiile. Dar acest lucru nu este posibil. Jocurile Olimpice care tocmai au început sunt cel mai bun exemplu că  e loc pentru toată lumea, și că performanța se realizează în spirit de fair play, cu răbdare și respectarea regulamentelor de joc.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "30 comments" on this Article:

  1. Ronis ot Astria spune:

    Marţi, 24 iulie, premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii de afaceri din RO. Cu aceasta ocazie, VP a declarat “stim sa castigam alegerile dar nu stim ce sa facem cu economia”! Asa ca toate asteptarile Dvs. pe acesta tema sunt iluzorii …

    • GoPo spune:

      Nici macar victorii nu stiu sa castige. Ei castiva, ca orice partid de stanga, doar daca intra cu tancul sau daca vand gogosi populatiei. Acum au pierdut pe cartea lor. Aveau toate atuurile sa castige, iar cei de dreapta aveau doar o sansa, iar stanga a pierdut lamentabil. Ei nu pot castiga, nici macar razboaiele favorabile, pt. ca nu cultiva sincer cutul muncii. Ei vand populatiei speranta de a specula cu viata – sa castigi ceva fara sa muncesti.
      Un partid populist nu poate decat sa piarda, asa au pierdut in toata istoria omenirii. Stanga reprezinta un drog, iar cel ce-l soarbe numai om nu se poate numi.

  2. paul spune:

    Fiecare din cei care au votat (indiferent de vot) reprezinta o mica parte din demintatea poporului roman, popor care la nevoie va face si uz de forta pentru a-si apara sansa la o viata intr-o democratie veritabila (nu cea nociva procreata de mintea bolnava basesciana).

    Pentru ca Basescu sa fie castigator, ar fi trebuit ca toti votantii lui (daca ar fi fost chemati la vot) sa duca prezenta undeva la 80%, ceea ce este imposibil (in nici o tara europeana nu a fost si nu va fi 80% prezenta la vot), asa ca Base intr-adevar a pierdut (chiar si in cazul in care si-ar fi chemat absolut toti sustinatorii la vot).

    Este clar ca atunci cand cei peste 7 milioane isi vor vedea votul lor (votul fiind expresia cea mai elocventa a democratiei) calcat in picioare prin invalidare vor folosi violenta pentru a construi un adevarat stat de drept. Violenta este legitima (si uneori singura solutie) daca are motive corecte, pana la urma si bazele unei democratii veritabile in SUA s-au pus deabia un urma unui razboi civil intre nord si sud.

    • naiv spune:

      Operations Research (asociata cu iRealitatea TV, deci sigur nu pro-Basescu) a facu un profil al alegatorului. Surpriza: 52% acest alegator era peste 62 de ani. Adica pensionarul caruia numai TB a avut curajul sa-i spuna ADEVARUL, adica lipsa unei solutii la problema pensiilor, nu numai acum ci si pe termen mediu.

    • Mutti Merkel spune:

      Citat Paul: “Violenta este legitima (si uneori singura solutie) daca are motive corecte, pana la urma si bazele unei democratii veritabile in SUA s-au pus deabia un urma unui razboi civil intre nord si sud.”

      Camarade, “Vocea Rusiei” are in tine un tovaras de nadeje. Cum de ai tacut pina acum?

    • Luk spune:

      <>

      Heil! :) )

      • Luk spune:

        Va rog sa ma iertati, am folosit “”pentru citare.

        Comentariul corect este:

        “Violenta este legitima (si uneori singura solutie) daca are motive corecte, ”

        Heil!

    • Hollow spune:

      Cei 86% reprezintă aproape la virgulă procentul cu care Ion Iliescu a câștigat alegerile din 1990. Cu prezență tot 86. Cât despre voința populară, după ce ți se curăță creierul de voma care ți-a intrat pe urechi via Antene (recomand tăierea cablului), poate citești ce scriu părinții națiunii americane despre gloată și pasiunile ei trecătoare. Mai pe scurt, nu m-aș simți așa de mândru sau confortabil să mă aflu într-o majoritate care în România când a votat masiv a ales numai imbecili.

    • swolf spune:

      d-l paul,

      Este oarecum ciudat sa vorbiti de civilizatie si cutume europene legate de prezenta la vot in acelasi context cu razboaiele civile din secolul 19.

      Trecand peste faptul ca acest referendum nu a fost legitim (deci boicotul perfect justificat) deoarece nu s-a constatat nicio incalcare grava a Constitutiei si mergand la extrem pe logica dumneavoastra a razboiului civil din cauza unei asa-zise revolte populare legate de “calcarea in picioare a votului liber exprimat” (sic!), va atrag atentia ca s-ar putea sa pierdeti acest razboi pentru ca, nu-i asa, in razboiul civil pe care il mentionati, Nordul (in cazul nostru Ardealul) a invins Sudul (adica Oltenia) si l-a civilizat pana la urma. Bine, eu vorbesc de razboiul civil al cuvintelor si ideilor, dumneavostra este posibil sa fiti ceva mai sangeros in intentii.

      Intr-o asemenea situatie ca aceea descrisa de dumneavostra, nu cred totusi ca turistii electorali ingramaditi in autobuze, de la Radovan sau Varvoru de Jos (asa cum bine se stie localitati doljene cu o indelungata traditie in turism de orice natura), pot sa fie considerati mai mult decat “carne de tun”. In plus, daca ii poti motiva cu 50 de lei sa se plimbe pe soselele patriei si sa aplice stampila in chenar, cu totul alta va fi situatia cand le veti cere sa isi ia soarta in maini (sau, mai grav, chiar o arma), in numele unor idealuri de frauda pe care le impartasesc doar temporar si pecuniar.

      Ca vor mai exista suficienti exaltati care sa strige la poarta Cotroceniului « iesi afara, javra ordinara », de asta nu ma indoiesc, asa cum nu ma indoiesc ca fortele de ordine ii vor tine la respect. De aici insa, pana la un razboi civil pentru a-i apara pe felix, dragnea & co de puscarie este o cale atat de lunga, precum aceea dintre Craiova si Radovan, din perspectiva unei furnici neangajate in lupa electorala si deci netransportabila cu autobuzele olgutei.

    • Virgil Iordache mda spune:

      Ați putea câștiga un război civil doar dacă chemați trupele vecine și prieten. O poate aranja tovarășul Iliescu. Altfel, la ce structură pe vârste aveți ca votanți, pierdeți sigur.

    • caineanuion spune:

      De ce te faci partizanul plagiatorilor ?! ai viziune de ansamblu, in general, cunosti ceea ce presupune democratia?! iaca, se vor da pensii mari (marite de Tariceanu la final de mandat, pe cand Basescu tipa in campanie ca nu sunt bani), dar se dau peste cap socotelile economice nationale. Cu siguranta ca nu intereseaza pe nimeni decat propria patratica nu ceea ce vor face copiii si copiii copiiilor nostri… uitati-va la Olanda cum si-au asumat responsabil angajamentele…. romanii s-au invatat sa li se dea…in genere astia l-au votat pe Ponta. De ce nu se vad autorii morali ai nebuniei : Iliescu, Voiculescu…de ce ?

    • G. spune:

      Nu e vorba de voturi pro USL calcat in picioare. Nici un presedinte din lume nu ar fi reales cu 2 ani inainte de expirarea ultimului mandat. Regula de 50+1 la suta incurajeaza stabilitatea democratica si sociala, altfel ar fi haos in toate tarile. Mesajul pe care Romania l-a trimis comunitatii de business internationale este ca daca faci business aici poti fi scos din carti cu o simpla declaratie, fara due legal course. Nevalidarea referendumului drege intrucatva busuiocul.

    • par-alb spune:

      @paul. Contradictie logica si evidenta: A. daca PDL a fost capabil sa coaguleze 11-12 milioane CONTRA dorintelor USL rezulta cumva ca PDL e slab? B. invers daca nu PDL a coagulat boicotul nu cumva exista o societate civila care isi are optiunile sale? COncluzie: cine va permite domnule Paul (si celor ce va impartasesc opiniile) sa ignorati cele 11-12 mil de romani? cine va permite s-ai insultati? cine va permite violenta contra lor? NB. cea mai …. pozitie (de manula KGB): cine nu e cu noi e impotriva noastra , adica exact pozitia lui Ponta, care doreste sa-i apere pe cei 7 milioane. Contra cui???

    • catperson spune:

      Draga Paul,

      Pornesc de la premiza ca nu vorbesti chiar serios si ca vreo admiratoare ti-o fi spus, candva, ca aerul belicos e charmant la un barbat adevarat…

      Daca e sa ma intrebi pe mine, instigarea DE ORICE FEL la violenta, in vremurile de azi, e un act iresponsabil, care ar trebuia pedepsit.

      Dar pt. ca faci, ghidus, o referire la alte vremuri si alte taramuri, mor de curiozitate’: in analogia ta, asa nepotrivita cum e ea, care ar fi Nordul si care Sudul, intre taberele actuale?!

  3. victor L spune:

    @ paul,
    dar tu te-ai intrebat ce gindesc cei vreo 83% care au votat la referendumul privitor la numarul de parlamentari si si-au vazut votul aruncat in derizoriu?
    Boicotul de acum a fost declarat de uslamisti ca imoral/ilegal, dar boicotul parlamentar de acum citeva luni a fost moral?
    Tu ne ameninti cu violenta voastra; te-ai gindit ca putem raspunde la fel? asta doriti sau respectarea regulilor jocului. Vrei razboi civil? esti, cum sa zic, sanatos la cap?

  4. Vlad spune:

    MBA-urile de la Harvard sau de la Hogwarts?

  5. Mihai P spune:

    >Se pare că un mare procent dintre noi, din fericire nu majoritar, și-ar dori aceste avantaje de țară europeană civilizată fără dezavantajul respectării unui fair play democratic când acesta nu ne servește simpatiile și antipatiile.

    Lipsa de fair play democratic este si boicotul. E chiar mai rau decat in cazul lui Ponta si Antonescu, pentru ca daca politicienii USL au aratat lipsa de fair play fata de adversarii lor politici, cei care au participat la boicot au facut asta fata de concetatenii lor.

    Referendumul a pus o intrebare simpla: “Sunteti de acord cu demiterea Presedintelui?”, pentru care existau optiunile DA si NU. E evident pentru toata lumea ca tactica boicotului a fost aleasa deoarece sustinatorii optiunii NU sunt semnificativ mai putini decat sustinatorii optiunii DA, asadar optiunea lor nu ar fi putut castiga in lupta dreapta democratica.

    Fair play inseamna sa iti respecti adversarul si sa joci corect si demn chiar daca iti dai seama ca asta iti va aduce infrangerea.

    • Lorena spune:

      Inainte de a opta pentru “DA” sau “NU” am dreptul constitutional de a alege daca particip sau nu la un joc marsav. Nu consider ca am boicotat ci m-am bucurat ca (inca) mai am libertatea de a face ceea ce doresc. Desi, asa cum au evoluat lucrurile, nu m-as mira prea tare sa aflu ca am semnat ca am votat!

      • Mihai P spune:

        @Lorena:

        Similar, e dreptul oricarui sportiv sa astepte sa castige la masa verde, dar asta nu inseamna ca se poate lauda cu fair play.

        La referendumul din 2007 sustinatorii lui Basescu au ales sa participe, desi era vorba de acelasi “joc murdar”. Ce a fost diferit atunci? E evident, atunci erau sanse de a castiga pe bune.

        Asa ca haideti sa nu ne prefacem ca non-votul opozantilor demiterii a fost o optiune etica. A fost doar o optiune pragmatica, singura varianta de a il tine pe Basescu la Cotroceni impotriva vointei majoritatii (relative) a votantilor.

    • CetateanulTurmentat spune:

      Sofism maxim:

      - boicot nu e tot una cu a nu participa la vot
      - am dreptul sa nu particip la vot, nu ma poate obliga nimeni, este o OPTIUNE SA NU VOTEZ
      - acest referendum a fost creat “din aer”, nu e normal ca de fiecare data cand sondajele arata ca cei aflati la putere nu mai au majoritate, trebuie dati jos asa tam nesam de altii (pe care-i cunoastem deja) dupa chef.

      Cu alte cuvinte, e ca si cum cineva m-ar obliga cu suturi in fund sa intru pe terenul de fotbal, desi nu s-a stabilit nicaieri ca ar trebui sa facem un meci, apoi mi-ar vorbi dulce despre fair-play pentru ca eu nu vreau sa joc (asa cum am dreptul).

      Aici chiar asa a fost, ca la meci, S-A DAT CU STANGA IN DREAPTA.

      Mereu m-am intrebat daca oamenii care vin cu asa rationamente trunchiate ca al dumitale, chiar se orbesc singuri pentru a vedea doar ce vor (un fel de reductie fenomenologica a lumii … neplacute), sau dimpotriva stiu exact ce fac, dar o fac pentru a crea un anumit efect (numit popular praf in ochi).

      Poate chiar ar trebui ca astia “activi” sa ne ducem dracului din tara si sa nu ne mai chinuim sa muncim aici, cand o putem duce mult mai bine in afara. Sa lasam fsn-ul sa stapaneasca doar pe cei care n-au (sau nu mai au) nimic de-a face cu munca: atunci va fi, in sfarsit, LINISTE in tara.

    • curios spune:

      @mihai. Lipsa de memorie sau lipsa de logica? Lipsa de memorie: chemarea la boicot facuta de Iliescu la referenduml din 2009. Lipsa de logica: daca boicotul PSD din 2009 era constitutional si logic si moral si … de ce boicotul din 2012 nu este? Intrebari fara raspuns din partea USL (si a lui Mihai): neaga USL existenta unei miscari CIVICE de boicot ? daca da, dle Mihai ce cautati pe acest forum unde chemarea la boicot a fost evidenta? Daca electoratul PDL este infim, cum de au convins 11 mil. sa boicoteze? Daca pe Basescu il urasc 80% din populatie cum de 11 mil. nu confirma aceasta optiune. NB. singura cifra necontestabila este cea de 7 mil. care au votat DA. Ce se intampla cu ceilalti 11 mil. e interpretarea binevoitoare sau rauvoitoare a partizanilor politici. NB. daca Ponta continua sa INSULTE pe cei 11 mil., aceste voturi s-ar putea intoarce CONTRA USL.

  6. Pierre spune:

    In al patrulea rand, cifrele ne arata ca inca traim sub umbra Iliescului, si fatidicul 20 al Brucanului e probabil jumatatea realitatii.

  7. Red spune:

    Comentariile sunt in general corecte dar nu stiu daca se pot desprinde din cifrele de la referendum sau mai degraba din ceea ce stiam la fel de bine inaintea rezultatelor.
    1. Pentru o analiza riguroasa trebuie sa vedem daca raportul de participare rural/urban a fost semnificativ mai mare comparat cu alte scrutinuri. Sunt si explicatii alternative/suplimentare: E posibil sa se fi furat mai mult la sate unde USL a are un larg control dupa alegerile locale. E foarte probabil ca satenii, mai cu seama cei batrani sunt nesiguri, se simt intimidati si au venit la vot cam luati pe sus de teama (fondata sau nu) unor repercursiuni.
    2. Probabil ca nostalgia dupa vremurile comuniste e in crestere, lucru legat de economic. Experimentul capitalist de pana acum a fost extrem de injust producand mult prea multi bogati fara merite cu compartament moral lamentabil si enorm de multi saraci fara vina, majoritatea oameni onesti pe care lipsa relatiilor i-a lasat sa roada oasele ospatului. Mai mult decat nostalgia dupa comunism e obisnuinta de a identifica saracia si injustetea cu cel din fruntea statului. Basescu are pacatele lui dar faptul ca milioane de oameni vor sa-l demita desi nu a incalcat legea arata ca devenit paratraznetul urii impotriva partidului care la propulsat, care in pofida unor figuri onorabile e aproape la fel de oneros ca si USL.
    3. Observatia legata de minoritatea maghiara e corecta si arata o apetenta sporita pentru moralitatea in politica. La polul opus electoratul liberal nu pare sa texeze in vreun fel duplicitatea sau la traiectoria dubioasa pe care s-a inscris acest partid.

    • naiv spune:

      adaug eu doua cifre (din sondaje din 2011): A. 31% dintre romani considera ca “..a fost o idee buna comunismul, dar prost aplicata..”B. 42% dintre romani cred ca SOarele se invarte in jurul Pamantului. A se compara cu bazinul traditional al PSD 35-38%. Votantii DA din 29.07: 33% pensionari, 15% cu patru clase etc .. Restul sunt interpretari. NB. Structura votantilor lui Geoana (2009, CURS): majoritatea peste 55 de ani, majoritatea din zone sarace.

  8. Emil spune:

    E o doză de realism în ceeace spuneţi, dar când mă uit la Realitatea şi îl văd pe cetăţeanul “independenț pentru care ideea de fair play minim în jocul politic a contat mai mult decât interesul pentru un anume rezultat și simpatia sau antipatia pentru o anumită persoană” pre numele lui Flutur şi îmi aduc aminte cum scria el cu oi pe dealuri sacrosantele litere pe care nu le mai pomenesc aici, mă podideşte voma.
    Cu treaba cu recuperatul banilor de la ăia 256, mergeţi şi luaţi-vă de mână cu ioroparlamenrata a mică, EBA. Altă independentă.

  9. Grammaticus spune:

    cifrele arata exact zonele Romaniei care au cel mai mult nevoie de ajutor. SCOLI DE VARA PENTRU COPIII DE LA TARA! unde puteau fi folosite cele 20 (eu am citit mai mult in alta parte) de milioane de euro pentru carti, cazare si masa studenti care sa le predea copilasilor inteligenti si dornici sa invete, infrinti de sistem! (profesori betivani si fara buna cuviinta).

  10. Adi Rus spune:

    Oh doamna, dar sunteti idealista.

    Guvernul Ponta sa contribuie la ridicarea standardului de viata a electoratului care-l voteaza? Hahaha. Am ras cu pofta. Pai tocmai aici e secretul. PSD-ul si USL-ul in general se bazeaza pe acel electorat sarac, oropsit, needucat, neinformat si usor manipulabil. Ei n-au nici un interes sa ridice nivelul si de prosperitate si de cultura al acelui electorat. Pentru ca ei nu sunt un adevarat partid politic in sensul occidental al cuvantulu. Nu, ei sunt o banda de mafioti pusi pe furat si ascunsi doar dupa masca unui partid politic. Asta e jocul lor. Chiar nu pricepeti?

    Asa ca incetati sa va mai faceti sperante. Ei daca raman la putere si dupa alegerile parlamentare vor continua sa fure din contractele firmelor prietene cu statul, din privatizari frauduroase, samd. Vor guverna Romania ca pe o feuda, exact asa cum a facut si Adrian Nastase intre anii 2000 si 2004 cand in loc sa faca autostrazi el punea pariuri cu Ion Tiriac si facea sali de sport la tara ca sa aiba ce da de lucru la firmele de constructie prietene ale PSD.

    Ce e asa de greu de inteles? E vizibil din cosmos. Batalia lor mare acum si refuzul de a accepta infrangerea in referendum e tot pentru justitie. Ca sa poata face tot ce am spus mai sus, au nevoie, asa cum Voiculescu cu gura lui a spus, sa puna mana pe justitie. Pe ei nu-i intereseaza, reforma, modernismul, progresul, prosperitatea. Nu pe ei ii intereseaza sa fure doar pentru ei si clica lor. Ca niste adevarati mafioti ce sunt.

    Cat despre Basescu pe cat de redutabil e in toate bataliile electorale ca i-a batut peste tot pe unde i-a prins, pe atat de ghinionist a fost cu criza asta economica. Ca daca nu venea criza si nu trebuia sa faca taierile alea nu aveau uslamistii ce sa foloseasca impotriva lor si nu strangeau atatia oameni impotriva lui Basescu nici in visele lor cele mai frumoase. Iar pentru criza, americanii sunt vinocati. Ei si nebunia lor de lume financiara lipsita de reguli de pe Wall Street. Ca si aia sunt niste lacomi hulpavi. Daca n-ar fi provocat ei criza, Basescu si PDL (cu o mica reforma a figurilor de prim-plan) defilau acum. Dar asa USL are pe ce sa profite. Minte, manipuleaza, fraudeaza, cumpara voturi si asa se pregateste de inca 4 ani de furaciuni si coruptie. Eu inca mai sper ca ceva va intoarce lucrurile in toamna la parlamentare.

  11. Cervantes spune:

    O mica observatie: GDP = PIB (pentru claritate). In rest, o analiza pertinenta, ca de obicei.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandra Ares


Alexandra Ares

Scriitoare, dramaturg, jurnalist de televiziunine și critic de teatru traiește la New York, a lucrat la ONU și CBS News. In Romania a fost redactor și realizator la TVR, Redac... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)