joi, martie 28, 2024

Povestea patriei mele mici

Mărturisesc cu mâna pe inimă că nu ştiu nici până astăzi cine este Elodia şi ce-a făcut ea. Şi asta pentru că n-am întârziat niciodată, zapând, mai mult de câteva se­cunde, pe OTV. Am avut de fiecare dată senzaţia că, rămânând să privesc ecranul tabloid şi titlurile obscene care-l traversau în toate sensurile, aş semăna cu un tip care îşi oferă voluptatea perversă de a-şi face plimbarea zilnică printr-un cartier rău fa­mat. Treptat, în aceşti ultimi ani, am făcut tot ce se putea ca să mă apăr de figurile groteşti care populau ecranele televizoarelor şi care încercau, bătând seară de seară cu pumnii în uşa intimităţii mele, să-mi pă­trundă în casă. M-am apărat cum am putut mai bine de nisipul vorbelor lor, de reaua lor credinţă, de miasmele pe care furtunile pornite din „patria mare“ le mânau înspre mine.

Şi totuşi, nu puteam trăi doar apărându-mă de „patria mare“, cea care, până în 1990, mă pusese sub urmărire ca pe un infractor, iar după 1990 îmi cenzurase, în câteva rân­duri, speranţele. Trebuia să locuiesc şi eu undeva. Aveam şi eu nevoie de o ţară sau, măcar, de un trib.

Şi aşa s-a născut ideea „patriei mici“, a Ro­mâniei mele de buzunar. Ea era populată de câteva figuri tutelare, de „părinţii fon­datori“ (Regele Carol I, Maiorescu, Bră­ti­e­nii, P.P. Carp), de câţiva mari înaintaşi, de câteva locuri ale copilăriei, de o mână de prieteni, adică de fiinţele acelea minunate pentru care albul era alb, negrul negru şi cu care, în linii mari, conveneam şi în pri­vinţa celorlalte culori şi nuanţe ale lumii.

Dar în patria mea mică există, pe lângă câteva valori de viaţă sigure, şi cărţi. Multe, multe cărţi. Pentru că patria mea mică pro­duce, consumă şi exportă cărţi. Mai mult, patria mea mică s-a născut şi trăieşte, ge­nerându-l continuu, pe un cerc vicios: pen­tru că în ea există prieteni, în ea există şi cărţi. Şi pentru că în ea există multe cărţi, în ea există şi mulţi prieteni. Cei mai mulţi, necunoscuţi. Nici nu vă imaginaţi câţi pri­eteni se pot naşte în jurul cărţilor! (Nu de­geaba, înainte, cărţile erau atât de drastic cenzurate: cei care făceau asta nu suportau gândul că există prieteni.)

Patria mea de buzunar, care consumă, pro­duce şi exportă cărţi şi prieteni, are gra­ni­ţele deschise. Speranţa mea în toţi aceşti ani de când mi-am înjghebat o „patrie mi­că“ a fost că, în ea, vor veni tot mai mulţi lo­cuitori ai „patriei mari“, că, încet-încet, noi ăştia, nu prea mulţi la început, vom de­veni un popor în miniatură al cărţii, ba chiar că, treptat, patria mea mare, Ro­mâ­nia, se va muta în patria mea mică şi că România cea mare – cea populată de politicieni cu apucături de pră­dă­tori, de ziarişti vânduţi, cea cu liche­lele mele dragi apelate cândva – va rămâne, într-o bună zi, goală. Că ro­mânii, mutându-se mai toţi în patria mea de buzunar, vor deveni un po­por al cărţii, care nu va mai putea fi fraierit, băgând în urne numele celor care-l duc la pierzare.

Cam ăsta este proiectul patriei mele mici. Numiţi-l cum vreţi: utopic, prostesc, un vis de individ rupt de lume… Dar fără el, n-aş fi putut re­zista de-a lungul vieţii în „patria ma­re“. Desigur, condiţia ca „patria mi­că“ să existe şi, astfel, prin ea, să pot simţi că „patria mare“ e şi a mea era ca ea să nu fie cotropită de „patria ma­re“. Pentru că, am uitat să vă spun, în „patria mare“ se cultivase sis­tematic, în câteva rânduri, ura împotriva celor care, în „patria mi­că“, trăiau cultivând cărţi. Partea proas­tă cu ei era, cum spuneam, că nu mai puteau fi prostiţi. În mai multe rânduri, a fost cât pe-aci ca patria mea mică să dispară, înghiţită de cotropitori veniţi în valuri suc­cesive tocmai din patria mea mare. Şi totuşi, până acum, în mod mi­ra­culos, patria mea de buzunar a re­zistat. A rezistat la năvălirile mi­ne­rilor, la ura organizată, la cererile re­iterate ca locuitorii ei să fie trimişi la moarte. Se părea, după 22 de ani, că ea – şi, laolaltă cu ea, toate „patriile mici“ – nu vor mai fi niciodată invadate.

Iată însă că acum, în săptămânile şi zilele din urmă, „patria mare“ a tri­mis peste ea (prin vot democratic, desigur) un nou val de invadatori. Acum, ca cetăţean al „patriei mari“, ca cetăţean al României, nu-mi con­vine ca patria să ajungă pe mâna uno­ra care ne invadează când vor „pa­triile mici“. Căci sper că aţi înţeles: „patria mică“ este locul libertăţii fie­căruia dintre noi, cuibul pe care fie­care dintre noi şi-l face pe lume, fără să-i deranjeze prea mult pe ceilalţi. Iar „patria mare“ e liberă atunci când devine garantul libertăţii tu­turor „pa­triilor mici“, al dreptului pe care-l are fiecare dintre noi de a-şi cultiva în linişte grădina.

Ce putem face însă când „patria mi­că“ ne este invadată de cei care ne-au ocupat mai întâi „patria mare“? Pu­tem face ca gâştele. Să scoatem stri­găte, să sâsâim. Ştiaţi că gâştele săl­batice pot scoate din minţi o vulpe atacatoare urmărind-o cu strigăte gro­zave? Strigătele noastre, ale ne­no­rociţilor de intelectuali, sunt cu­vin­tele nepervertite, cele care spun pâ­nă la exasperare adevărul. Să ne apă­răm, aşadar, cu arma grozavă a cu­vintelor. Să urlăm că ne-au furat „pa­tria mare“, ca să ne invadeze „patria mică“ a libertăţilor noastre.

Articol aparut in Revista 22

Distribuie acest articol

39 COMENTARII

  1. Excelent text, domnule Liiceanu. Foarte actual , din pacate. Daca nu protestam acum , cat mai vocal, o sa ne ramana doar sa ne ascundem in 20 de milioane de patrii mici. Care la rahova, care la canal, care la Aiud, norocosii in exil…

  2. Eu nu reusesc sa inteleg cum televiziuni ca Antenele, Realitatea, Otv, au putut sa emita atatia ani??? Nicaieri in lumea civilizata acest lucru nu ar fi fost posibil. Acele televiziuni infecte erau anticamera laboratoarelor in care s-au pus la punct planuri marsave impotriva tarii si a locuitorilor ei. Daca inainte nu puteai sti ce se decide in spatele unor draperii de catifea, acum era totul la vedere. Se vedea clar tinta. De ce nu s-a facut nimic? Toate varfurile din variile categorii profesionale puteau sa faca ceva impreuna. Acum sunt zeci de scrisori cu destinatia Europa prin care strigam lovitura de stat. Dar ani de zile s-a lucrat la asta. Au mai fost 2-3 tentative nereusite. Ce credeam? ca istoria nu se poate repeta? ca ne-am indepartat atat de tare de balaur incat nu ne mai poate ajunge din urma? Nu stiu ce va fi. Este trist, trist…

    • Mda, au fost semne. Si eu am observat, in vizitele anuale facute in tara, cum soacra mea – o femeie de altfel blanda si cu frica lui Dumnezeu – se transformase intr-o anarhista. Spunea ca nimeni nu ar mai trebui sa plateasca impozite sau ca x si y ar trebui impuscati…. E posibil? Soacra mea – o rinocera? O, Doamne.

    • exista o solutie, la indemana tuturor:
      Renuntat la televiziune prin cablu, sters canalele care nu ne intereseaza din memorie, asa ca telecomanda nu le va deschide. Faptul ca oamenii se uita la un canal, este contorizat si folosit – unii le spun rating . O scadere de 10% de privitori va avea un impact colosal: in jumatate de an le va scadea la jumatate nr de contracte pt publicitate, desi incasarile, firmele de cablu vor renunta la contractele cu ei rand pe rand, asa ca televiziunile acestea vor trebui sa reduca cheltuielile dar va fi destul de tarziu pt ca intre timp ei nu si-au dat seama si au cheltuit si investit prea mult sa incerce o reabilitate.
      Vor da faliment intr-un an.
      Renuntatatul la televizor este o schimbare care o pot incerca toti oamenii. Care vor, care sunt deranjati de aceste canale. Daca 10% din oameni sunt deranjati si aproba actiunea, atunci ceva se va schimba.

      Cati dintre voi, cei ce scriu aici, au facut asta?

  3. Stimate domnule Gabriel Liiceanu,

    Cum fac să se apere și gâștele care nu știu să strige și să sâsâie atât de convingator precum „nenorociții” de intelectuali de talia dvs., dar care vor cu disperare să-și scape patriile lor mici de invadatorii și borfașii care năvălesc dinspre patria mare?

    Eu nu am trimis niciodată prin votul meu invadatori peste patriile mici ale concetățenilor mei.

    Acum aș vrea să acționez și nu știu cum. Am mers să protestez în Piața Victoriei și voi mai merge. Acolo însă nu se strâng mai mult de 250-300 de oameni. Suntem puțini, extrem de puțini!

    Ce putem face noi, gâștele domestice, ca să scăpăm patriile libertăților noastre și pe cele ale copiilor noștri de invadatori și varani de tot felul. Spuneți-ne, va rog!

    Cu speranță,
    Florina Mohanu

  4. Domnule Liiceanu,
    Ramine sa vedem daca urletele nu vor fi numai acele ale dumneavoastra. Din pacate patria asta „mare” asa cum o numiti dumneavoastra este complet devastata de non valori precum si de meschinariile lor.
    Cu un premier mitoman, dar si mitocan, e greu sa te misti chiar si ca gasca …deoarece gasca in felul ei, se misca democratic – nu are legi care o ingradesc in fata vulpii, ci sasie si gagaie cit si unde doreste. Spun asta, deoarce mai de curind, prin aparitia refuzului mitingului organizat de PDL la Iasi, vulpea a cam trasat cam pe unde are voie gasca sa sasie, si mai mult chiar si cind.
    Sunt un admirator tacut al dumneavoastra( de peste ocean), si cu aceasta ocazie as dori sa reamintesc tuturor adormitilor, ca G. Liiceanu prin toate apelurile sale la lichele si prin mai multe emisiuni ( ce probabli nu au interesat), a prevestit o posibila intoarcere la „matca” binevoitoare a estului. Mai mult decit atit, poate intelegeti dragi somnambuli, macar acum in al XII-lea ceas de ce era nevoie de acea condamnare a comunismului. Priviti ce aproape e, si cit de frumos e imbracat in hainele acestea nepatate si lucitoare ale democratiei.
    In concluzie, da, trebuie de urlat cit putem, dar la unison…E poate singura data cind acest interval muzical produce un paradox – acela de a fi mai puternic decit mai multe sunete asezate cu grija disonant, intr-o piesa lipsita complet de suport armonic !

    • am semnat candva lista care a dus la nasterea comisiei Tismaneanu si apoi la condamnarea comunismului. Imi vine si acum in minte imaginea presedintelui citind documentul in vreme ce un ins ca WC Tudor plimba o rufa prin sala si facea galagie. Chiar si numai acea imagine sugereaza, cred eu, cat de reversibile au fost intotdeauna lucrurile in Romania.

  5. inca ceva….cand tot comentam pe net ca televiziunile infecte o sa ne omoare, unii radeau si imi spuneau: „n-ai telecomanda? scoate canalul din grila!”. De acord, dar nu este suficient. Eu am schimbat canalul dar alti 10 de langa mine nu au facut-o si acum au decis ei pt mine si au intrat cu forta in…patria mea mica.

  6. Da, toti ne-am creat o oaza, un refugiu, pentru a supravietui, indiferent cum numim acel spatiu de intimitate. Dar speranta, cand el ne este invadat, sta si in pozitiile publice ale „oamenilor cetatii”. Vrem sa va auzim mai des glasul !

    • Zilele acestea, ne dorim sa auzim opiniile domnului Liiceanu si in ala parte decat pe hartie.

      In strada, in Piata Victoriei, unde vin in jur de „200 de albi” zilnic.
      *Este un exercitiu comod sa scrieti din Pantheonul personal, dar o proba de foc ar fi sa va aflati alaturi, in spatiul public, in agora, dincolo de scriitura, in aceste zile. Ca cetatean, filosof, manager si ca lider cu charisma.

      Il rugam pe filosoful nostru sa coboare guliverian din turnul patriei sale liliputane si sa ne onoreze cu un rond pentru democratie impreuna cu cei care-l citesc si cu patria mare.

      Si, domnule Profesor, adresandu-ma din nou inspre dumneavoastra si nu doar opinand geometric incongruent, de la distanta data de Dvs. in articol, Elodia nu se poate scufunda de doua ori in acelasi rau. Stiti asta la fel de bine ca multi altii.

  7. Domnule Liiceanu, am crescut in „patria mica” despre care vorbiti dumneavoastra. Am crezut in ea chiar si dupa ce am parasit definitiv „patria mare” , am luat-o cu mine peste ocean, a fost locul meu de refugiu si speranta… speranta ca intr-o zi, asa cum visati, ma voi intoarce in patria mea „mare” si voi descoperi ca „patria mica” s-a asezat confortabil in ea.

    In ultimele luni traiesc cu frustrarea permanenta ca patria mea mica a fost doar un bovarism. „Patria mare”, surda la sperantele mele, este singura realitate pe care o citesc in presa romaneasca, o vad la televizor pe internet, o sun in tara si imi raspunde „zarurile sunt aruncate. suntem prea mici si prea insignifianti ca sa schimbam lucruri decise de altii. asa ca nu mergem la referendum, nu mai conteaza oricum. si nu are rost sa cheltuiesti bani pe drumuri la consulat”. Domnule Liiceanu, am aici o „patrie mare straina” care mi-a devenit mai apropiata decat „patria mica” or „patria mare” in care am crescut. Si imi pun dureros intrebarea „dar cu nostosul meu idiot ce ma fac?”. Toti eroii mei favoriti din carti, de la Ulise si Ghilgames incepand, aveau un loc de intoarcere care, pana la urma, ii legitima. Eu simt ca imi pierd pe zi ce trece acest loc… eu unde sa ma mai intorc?

    • puteti sa va intoarceti la credinta…daca atunci cand te intreaba cineva „care e cetatenia ta” tu razpunzi „ortodox”, atunci stii ca patria ta (mica sau mare) e oriunde in lumea asta.
      daca in setul tau de valori, mai inainte de a fi roman se afla valoarea de OM, de crestin, de parinte, frate, sot, fiu, fiica, si atunci nu ai nici un motiv de frica. pentru ca restul e doar nostalgie dupa timpul trecut. si nu exista leac, nici o „intoarcere” nu te scapa.

      numai bine

  8. Pe fond, patria Dvs mica, a carei neputinta o strigati si impotriva careia va indignati la anumite momente, a dovedit ca poate a va da peste nas.
    Din micimi se poate naste decenta si normalitatea, iar nu din strigate impotriva carora celor care, poate si cu siguranta, v-au si ne-au dezamagit.
    Ceea ce este pacat si, totodata, doresc sa subliniez este ca nu ar strica o aprofundare a poporului roman, mai inainte de a striga la unul (TB) sau la celalalt (USL)…

    Sa nu uitam ca, in acord cu dimensiunea educationala si culturala, Romania are nevoie de spatiu. Una e sa ai 237.500 Km patrati, alta e sa ai cca. 298.000 km patrati. Pare ca suntem mai intinsi ca Anglia.

  9. Imi cer scuze pentru indrazneala de a scrie tocmai acum, dar acest articol rezoneaza cu un mesaj pe care doream foarte mult sa il transmit: Rog pe toti Romanii care citesc scrierile dumneavostra si care apar in media (in special TV) sa nu mai foloseasca expresia noi Romanii suntem „…” pentru ca nu este adevarat. Nu Romanii sunt „…” ci doar o parte din Romani sunt „…”, sa zicem ca poate mai multi ca in alta tara Vest Europeana. Daca nu schimbam acest apelativ nu vom putea sa facem corectiile necesare. Daca de exemplu ne-am exprimam sub forma 70% dintre Romani sunt „…” atunci i-am putea nominaliza si convinge pe acestia sa se schimbe. In „mica mea patrie” nu exista romani „…” si de aceea, de exemplu, daca intr-o intalnire cineva spune ca noi Romanii suntem „…” il rog sa nu ma jigneasca pentru ca eu nu sunt asa si daca ma uit in jur nici membrii din „mica mea patrie ” nu sunt asa. Am convingerea ca mai mult de 90 % din „marea patrie” nu sunt „…” doar ca media TV se vinde mai bine prin aparitia acestui gen de romani (culmea ca se vinde tot la romani). Domnule Liiceanu, sunteti unul din marea majoritate care nu pot fi catalogati romanii sunt „…”.
    PS
    Oarea cine va reusi unirea acestor „mici patrii”…

  10. Exceptional!

    Sunt fascinat de aceste ultime 2 luni, niciodată nu mi-am simțit mai amenințată apartenența la identitatea de român cum a fost în această perioadă de această șleahtă de parveniți. În 2007 nu am ieșit în stradă, știam că oamenii înțeleg adevărul și vor alege răul mai mic. Dar în prezent, sunt șocat, acea lume închide ochii și îmbrățișează toate aberațiile împinse de câteva canale media.
    Săptămâna trecută am ieșit, am venit special din Focșani cu câteva zile mai devreme decât trebuia în București să îmi exprim dezacordul în fată la Antipa. Mergând, mă gândeam de ce fel de oameni o să dau, să fie lumpeni? studenți? activiști PDL?, Și să rămân șocat când am întâlnit regizori, scriitori, analiști financiari, consultanți, redactori…..șoc, asta în timp ce la Universitate, niște protestatari fluturau șobolani morți și își scoteau fundul la cei strânși de partea fântânii!
    Rămâne să vedem ce drum va alege iubitul nostru popor, oameni cu șobolani, sau oameni care au mai citit o carte.

    Scriind aceste rânduri, îmi vine în minte experimentul lui Pavlov! Lumea înfometată după dramatisme, deschide teve-ul și încep să saliveze, nu mai procesează informația, de fapt, în multe cazuri nici informație nu este :|

  11. Dle Liiceanu – Nu e corect ce faceti!! Povestioara Dv jeneaza dreptul la replica. Imaginativa figurile contrariate sau tâmpe ale celor platiti de Hrebenciuc sa plaseze comentarii „flash” produse de „intelectualii de Grivco”. Nu se potrivesc aici!

  12. Cand elitele traiesc în patrii mici, Biblioteca Nationala a patriei mari e spoita/ sabotata timp de 22 de ani (cat timpul de viata al Romaniei Regale Mari), ca sa stea blocata dupa taierea repetata a panglicii cu vreo 200 salariati din peste 1000 necesari. Iar fisierele erei Gates inca au sertarasele alea proiectate antediluvian de Salvador Dali pentru dr. Petru Groza. Tara poporului sufera in postromanism de un sinucigas deficit de alimentare a bibliotecilor publice, trebuind a se colecta in prima urgenta de la marii capitalisti, incurajand filantropia, 2-3 miliarde euro, achizitionandu-se periodice si carte occidentala universitara serioasa, materiale multimedia recente si soft didactic, restul reabilitarii privind digitizarea intregii prese vechi, incepand cu cea din intervalul 1912-1962.

  13. Problema e ca ‘patria noastra mica’ va intra intotdeauna in conflict ‘cu patria mica a altuia’. Singura solutie e toleranta. Un stangaci va avea intotdeauna probleme in da mana cu un dreptaci. Nu trebuie fortati sa o faca, pot fi invatati sa se tolereze iar stangacii sa dea mana cu stangaci si dreptacii cu dreptaci. Cel de stanga va pune intotdeauna sentimentele si imaginile inaltatoare inaintea ratiunii si problema mare apare atunci cand un stangaci suficient de irational se va indarji prin hipnoza in masa sau pumn in gura sa ne convinga ca in spatele unei picturi se afla o lume reala.

  14. Povestea dumneavoastra metaforica este expresia sentimentului pe care eu il traiesc de ceva timp si pe care il voi exprima mai brutal.
    In utlima vreme si in preajma alegerilor locale, vazand liota de candidati imbecili, penali , semidocti ma intrebam: „ce om normal la cap s-ar baga in mocirla lor”.
    Ma intrebam asta pentru ca cunosc multimi de oameni normali la cap, cu o experienta profesionala si o probitate morala de necontenstat care ar fi capabili si indreptatiti sa ocupe functii publice in care si-ar face foarte bine treaba in slujba comunitatii.
    Aceasta neparticipare a oamenilor normali la cap la viata publica este expresia egoismului, a comoditatii: imi vad de viata mea pasnica, dedicata proiectelor personale, traiesc in lumea mea, in „patria mea mica” deoarece asa ma simt implinit.
    GRESIT: pentru ca „patria mare” a imbecililor ne va invada viata personala pana cand nu va mai ramene nimic din proiectele si preocuparile personale.
    Ne vor calca cu bocancii lor de penali imbecili, semidocti pana cand nici paine pe masa nu nom mai avea pentru ca proiecte si operele personale vor fi un c…t pentru patria lor devenita din ce in ce mai mare si cuprinzatoare.

    • Aveti dreptate doamna Carmen Popa. Marturisesc la mine o frica de implicare. Este mai mult decat comoditate. Este frica. Frica ca maine institutiile bolnave din „tara mare” sa nu-mi distruga „tara mica”. Cazuri aberante de abuz de putere petrecute înainte de 2006, pot descuraja foarte mult un tanar care nu se poate baza decat pe el. Intru pe contributors.ro incarcand sa gasesc un bustean de care sa ma tin. Avem nevoie de oameni cu mesaje. Domnule Liiceanu, haideti in strada, haideti la televizor. Trebuie transmise aceste mesaje. Statul de drept este luat pe sus si noi ne plangem unii la altii pe umeri, pe bloguri. Trebuie iesit si transmis mesajul corect: Statul de drept este in pericol. USL-ul este cel care il pune in pericol. Prin masuri legislative neconstitutionale. Iar declaratiile unor lideri ca Ponta, Antonescu sau Sova ne dau de inteles ca dupa indepartarea lui Traian Basescu lucrurile o vor lua cu torul razna. Zilele acestea mesajele noastre sunt foarte divergente. Si oamenii nu stiu incotro sa o ia. Cred ca ar trebui o coalizare in jurul unei cereri de demisie a guvernului. Guvernul USL condus de Ponta trebuie sa-si dea demisia. Pentru ca nu respecta Constitutia, pentru declaratii iresponsabile ale primului ministru, pentru plagiat dovedit al primului ministru. Si sa nu ne temem de o criza provocata de caderea guvernului. Suntem intr-o criza a statului de drept. Am nevoie de un bustean.

  15. Daca faceti aluzie la situatia PDL-ului si a Presedintelui suspendat, ma delimitez de Dv. Sunt un intelectual care a produs ceva, macar cat ati publicat Dv cu tot cu o parte de editura, dar totul are o limita… Lasati-ne sa gandim si singuri, sa privim atenti cum „tot Fanarul, toti ilotii” etc au jupuit tara mare a mea si a Dv. Si sa facem ceva, macar prin scris. Am iesit mereu din patria mica, de buzunar, si am strigat impotiva, si inainte, si dupa… Fie primit! Nu fac parte din gasti. Fac parte din TARA MARE si lupt alaturi de cei mari cu sufletul, care nu se lauda ca-si boteaza masinile, precum Bercea Mondialul, macar…

  16. Domnule Liiceanu,

    Aveti perfecta dreptate! Si dandu-va dreptate ma doare! Ma doare sufletul! Pentru ca daca 50%+1 (ca sa aduc in discutie procentul in jurul caruia se invart toate discutiile de astazi) dintre „hotii si pomanagii” (conform Dlui. Vlaston) acestei tari ar fi avut/ar avea posibilitatea de a-si construi o „patrie mica” populata de carti, atunci „patria mare” compusa din acest puzzle al „patriilor mici” ar arata cu tot altfel! Dar a cui este vina? Pentru ca vrand-nevrand nu avem cum sa nu ne punem aceasta intrebare! Raspunsul: numai Dumnezeu il stie! Ei, sistemul, Dvs. oamenii de cultura care poate (ma scuzati) nu ajungeti decat in inima si sufletele a catorva sute de mii de romani? Nu stiu!

    Dar stiu ca , astazi cand din punct de vedere material, din punct de vedere al libertatii de exprimare (aici fac o paranteza: Mai demult am avut o discutie cu fiul meu care m-a intrebat care este din punctul meu de vedere cea mai mare realizare a „revolutiei” din 1989! raspunsul meu a fost: in primul rand faptul ca pot vorbi/spune ceea ce gandesc fara a ma teme de repercusiuni! Reactia lui: vezi tata, pe vremea comunismului cei care conduceau erau foarte interesati despre ceea ce gandeati/vorbeati/discutati, pe cand acum nu va baga nimeni in seama! oare avea dreptate?) nu am a ma plange, totusi sunt sincer si spun ca imi este dor de vremurile dinainte de 1989!

    Imi este dor de acele pranzuri de Duminica, care reprezentau un ritual, cand toti membrii familiei se reauneau in jurul mesei! Cultul familiei! Oare mai exista acest cult astazi?

    Imi este dor de acele dimineti ale zilelor de luni, cand studenti fiind ne imprastiam la cozile de la Nottara, Bulandra, Teatrul Mic pentru a cumpara bilete la spectacole de teatru! Se mai intampla acest lucru astazi?

    Imi este dor de cozile formate la libraria Eminescu (nu stiu daca mai este librarie acum in acea locatie – nelocuind in Bucuresti) acceptand sa cumparam o capodopera a unui scriitor consacrat la pachet cu operele lui ceausescu! Cate carti se mai cumpara astazi, cand accesul la cartile de valoare este nelimitat?

    Si ma intreb…oare de ce nu se mai intampla? Este numai vina „hotilor si pomanagiilor” (l-am citat iarasi pe Dl. Vlaston) acestei tari?

    Tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, om simplu, lacatus de meserie, inainte a muri rapus de o boala crunta (in 1976) mi-a spus: Nu am ce sa-ti las, in afara unor sfaturi:

    1.0 Niciodata sa nu iti fie rusine sa recunosti ca nu stii!
    2.0 Niciodata sa nu iti fie rusine sa ceri ajutorul cand nu poti!
    3.0 Intodeauna sa incerci sa ai in jurul tau oameni mai destepti decat tine, pentru ca vei avea numai de castigat!

    Oare aceste sfaturi ale unui om simplu, date fiului sau in 1976, sunt valabile si astazi?

    Priviti tinerii de azi! Cati dintre ei si-au construit niste „patrii mici” populate de carti, care uninandu-se sa poata forma o adevarata „patrie mare”? Raspunsul este dat de rezultatele de la Bacalaureat! Si inevitabil fac/vor face si ei parte din tagma „hotilor si pomanagiilor” (iarasi l-am citat pe Dl. Vlaston)! Este numai vina lor?

    O seara buna in continuare!

  17. E frumoasă această repovestire a turnului de fildeş sau a emigraţiei interioare. Frumoasă, dar, ca orice poveste prea frumoasă, deosebit de înşelătoare.
    Capcana constă în amestecarea planurilor.
    E normal ca într-un regim autoritar să-ţi construieşti lumi paralele, turnuri de pază şi refugii interioare. Nu numai ca intelectual, orice individ face asta prin inventarea unor preocupări, hobby-uri sau activităţi de refugiu. Medicul dintr-un spital socialist care trăieşte din ciubuc ştiind că nu are medicamente destule pentru a trata bolnavii, se refugiază în pescuit sau creşterea albinelor, meşterul de la fabrică care-i obligat să folosească materie primă de mâna doua, evadează cu băieţii la meciul echipei oraşului şi la berile de după.
    Patria mică poate fi şi o colecţie de timbre pentru copilul speriat de certurile zilnice dintre părinţi.
    Numai că vine o vreme când aceste refugii numai reprezintă soluţia, ci prelungirea unei stări patologice.
    Într-o societate care se conduce după legi democratice, patriile interioare paralele prelungesc agonia copilăriei totalitare.
    Da, este adevărat, în astfel de lumi este nevoie de curaj. Chiar de sacrificiu câteodată. Nu de ceva foarte spectaculos, doar sacrificiul tatălui care renunţă la un costum nou pentru a putea cumpăra fiului o minge de fotbal.
    Iar din ingemânarea celor două se poate naşte acel ceva pe care cei vechi îl numeau înţelepciune…

  18. Pacat ca nu am atata telent literar sa-mi potrivesc cuvintele din suflet, din patria numai a mea asa mica cum e dar care inseamna toata comoara mea. Dar va mai dau o tema de reflectie. Daca se confima ca rezoneaza cu alte simtiri poate o sa ne prinda bine deci:

    Vvreau sa va expun si eu, ca cetatean umil parerea mea. Aceasta groteasca inscenare la care asistam, lovitura in statul de drept, puci sau oricum s-ar numi imi da si mie dreptul sa spun: Nu vreau sa legitimez prin votul meu aceasta manevra a clasei politice. NU VREAU SA VOTEZ ! Vreau sa sabotez prin lipsa votului meu toate actiunile USL care ma obliga sa ma exprim pe o cerere a lor care-mi tulbura prezentul si probabil si viitorul meu si al copilului meu.

    Vreau si eu sa am dreptul la liniste, vreau si eu sa traiesc si va cer imperativ: Daca nu puteti sa-mi oferiti nimic, voi politicienilor nu mai indrazniti sa–mi cereti un vot pe o actiune a voastra prin care imi amanetati viitorul. Sa va fie rusine.

  19. mi-a placut foarte mult articolul !De obicei va ocolesc articolele,pentru mine ,inginera de profesie si in general foarte pragmatica ,Dl Plesu si Dl Patapievici sunt repere culturale si civice
    la momentul actual .
    Va multumesc pentru starea de bine,de cunoastere si recunoastere pe care scrierea dumneavoastra mi-a prilejuit-o!.Scrieti in continuare pe acest a platforma,este momentul
    sa va intoarceti in Patria mare!

  20. Problema este ca patria mica a domnului Liiceanu va produce intotdeauna o cultura mica.Fatalmente.
    Ca si domnul Liiceanu, si eu aveam un vis utopic.
    Se facea ca in intelectualii culturilor cu patrii mari (cum ar fi de-o pilda anglo-saxona, germana, franceza, japoneza, chineza, rusa, sud-americana), studiau cu fervoare pe domnii Plesu si Liiceanu.Se facea ca opera lor filosofica, tradusa in limbile de patrii mari, isca nesfarsite si fecunde controverse, ideile lor erau multiplicate polimorf de sute de teze doctorale, in toate universitatile patriilor mari, sfarsind prin a schimba radical LUMEA.Pe scurt, acesta era visul meu utopic si baroc.
    De la proportiile baroce la proportiile geometrice e distanta cam cat de la vis la luciditate.
    Proportional si geometric, patria mica naste cultura mica.Poate nu chiar mica dar micutzuca, asa.Un intelectual al unui popor mic si zdrentaros va fi intotdeauna receptat cu o compasiune condescendenta de intelectualii spatriilor mari.
    Pentru a rodi o cultura mare, un intelectual de patrie mica nu are decat doua cai:fie sa-si aleaga alta patrie si alta natie, mai mari (calea usoara).Fie sa-si faca propria patrie si propria natie mai mari (calea grea).
    Geometric si lucid, patriei mici a domnului Liiceanu ii corespunde o natiune din ce in ce mai mica numeric.Practic extincta.
    Odata extincta, la fel va fi si memoria vie a domnilor intelectuali de patrii mici.Ma indoiesc ca alte natii de patrii mari le vor pastra memoria vie.
    Oricat le-ar repugna, memoria vie peste timp a intelectualilor de patrii mici sta sau cade cu existenta in timp a dispretuitelor si zdrentaroasele lor natii.
    E una dintre acele ironii nebune ale firii.

  21. O IPOTEZA! SI O CONCLUZIE! Cum am alege in cazul in care la alegerile prezidentiale ar candida o singura persoana? De aici: cum suspendam un Presedinte? Sa ne imaginam ca la alegerile prezidentiale am avea un singur candidat. In primul tur, conform Constitutiei, candidatul ar fi declarat ales numai daca ar obtine voturi „pentru” de la 50% + 1 din numarul alegatorilor INSCRISI pe listele electorale. Daca nu, fiind neverosimila existenta unui tur 2, s-ar repeta alegerile pana cand acelasi candidat sau un alt candidat unic ar obtine scorul necesar, sau pana cand ar apare cel putin doi candidati, ca sa poata avea loc si un tur 2.
    De aici, pentru respectarea simetriei, concluzia logica: la referendumul de suspendare, presedintele poate fi suspendat numai daca 50% + 1 din totalul alegatorilor INSCRISI pe listele electorale sunt de acord cu suspendarea.
    E logic?
    Pai atunci, cum sa-l suspenzi, teoretic, cu 2 voturi, in ipoteza ca la referendum s-ar prezenta 3 alegatori, dintre care 2 ar vota suspendarea?

    • Pentru T. Bucur
      Parca stalin zicea ca nu e important cine voteaza, e important cine numara voturile.

      Nu cred ca va inteleg argumentul. Poate puteti sa explicati mai clar?

      Am o mare nedumerire. Poate cineva pe acest forum ma poate ajuta.
      Am o problema cu cifrele, cu numarul de votanti in Romania. Inteleg ca s-au folosit la alegerile locale cifrele de la recensamantul din 2002 cand eram 22 de milioane. Atunci erau cam 18 milioane cu drept de vot. Acum sunt aproximativ 18 milioane cu totul – in interiorul tarii. Nu gasesc cifre de la biroul electoral central legat de numarul de oameni care au votat pe tara si in fiecare judet – astfel de cifre ar trebui sa fie pe internet daca am functiona intr-un stat transparent – dar suntem hraniti doar cu procente – pentru ca procentele mint (ca si sondajele de opinie). Stiu ca politicienii au preferat sa se pastreze un numar mai mare de votanti – (adica referendumul vechi) intre altele ca sa se poata fura si ca sa fie un numar mai mare de „alesi ai poporului”.
      NIMENI (din cate stiu eu) NU A INVESTIGAT ACESTE CIFRE. Sa presupunem ca in teleorman unde procentul de vot a fost peste 70% din locuitorii acelui judet in 2002 – ii eliminam pe cei care au plecat sau au murit. Rezulta ca in teleorman a votat 95% din populatia din 2012? O cifra suspect de mare pentru alegeri locale, nu credeti?

      Brusc Toni Grebla vorbeste de referendumul din 2011 pentru ca acum convine sa avem o cifra cat mai mica a populatiei…
      Stie cineva unde gasesc cifre, nu procente – cu numarul de oameni care au votat pe fiecare judet?

  22. Refugiul in „patria mica” poate reprezenta o tehnica de supravietuire morala, in vremuri ticaloase, dar si un gest de resemnare in fata „rinocerilor” „patriei mari”. In momente de derapaj grosolan de la norme elementare de functionare a”patriei mari”, pentru ca resemnarea sa nu se transforme in lasitate, e de datoria intelectualului de a iesi din insingurare,de a lua atitudine, de a riposta la orice forma de impostura, de a inceca de „a pune ordine ” in buimaceala colectiva. Cu riscul evident de a se expune injuraturii celor platiti sa apere, prin orice mijloace, oricat de josnice, interesul unor clanuri mafiote. Faceti parte, Domnule Liiceanu din grupul restrans de intelectuali adevarati, dintre putinele repere morale ale acestei societati atat de lovite de impostura si mediocritate. Faceti-va auzit,cat mai des, cuvantul. Luptati contra antenizarii si OTVizarii „patriei mari”. In tarile in care se respira firesc democratia, fara a fi invocata permanent in gurile penalilor si tradatorilor, intelectualii, legitimati prin opera si cuvantul lor, ocupa un loc central in formarea opiniei publice; e drept, „democratia originala” a pervertit si manipulat orice gandire si sentiment de normalitate.Precum infiltrarea masiv-securistica a partidelor politice de traditie a dus la destructurarea democratiei, infiltrarea „categoriei” intelectualilor cu impostori dovediti, a avut cele mai nefaste rezultate prin anihilarea fiintei etice a societatii romanesti.E nevoie, mai mult ca oricand, sa parasiti, macar pentru o clipa,”patria mica” si sa va implicati in incercarea de a mai salva, ce se mai poate, din „patria cea mare”.

  23. Tod de o disociere e vorba. Generatii dupa generatii traumatizate, speriate, abuzate care recurg la inventarea unor lumi paralele, imaginare ca ultima stratgie de aparare. Nu avem nici o vina. Precum copiii victimizati de parinti centrati pe sine, sociopati, nu avem nici macar deslusirea intregii povesti. Cine sa ne creada?

  24. Excelent articol , dar in acelasi timp este dureros sa asisti la introducerea metodelor bolsevice de restauratie [furtul patriei mici] practicate de doi ,,aventurieri politici” insetati de putere in folos personal si de grup.

  25. Si iata cum d-l Liiceanu ne invata ca numarul de carti citite nu e neaparat direct proportional cu capacitatea individului de asumare a realitatii. D-l Liiceanu se simte agresat, de vulgul, mediocritatea, obtuzitatea, prostia a ceea ce numeste „patria mare”. Ne spune ca nu doreste altceva decat sa fie lasat in pace. Nu stie si nici nu doreste sa afle cine e Elodia in incercarea sa de aparare ermetica fata de monstuozitatile curent expuse de purtatorii de mesaj ai patriei mari. Am cunoscut odata un bogatas care, mandru de casa in care locuia, nemultumit de faptul ca strada din fata casei sale era plina de gropi si de mizerie, tuna si fulgera impotriva primarului care, nu-i asa, nu facea nimic pentru a schimba starea de lucruri. Dupa ce am plecat, dupa colt, pe aceeasi strada, un om obisnuit dadea cu matura si strangea atat cat putea el gunoiul din fata casei sale. Nu tuna, nu fulgera, doar dadea cu matura. Domnului Liiceanu ii „pute” Elodia si isi astupa nasul. Nu-l derajeaza. Il deranjeaza doar ca vin unii si arunca gunoiul peste gard!

  26. Cam tardiva aceasta trezire la lupta civica! Ar fi fost mai bine daca patria dvs mica s-ar fi constituit intr-o metropola spre care sa se indrepte cu speranta toate celelalte patrii mici si in final patria mare! Cred ca sasaitul de gasca se va transforma foarte curand in maraitul de pe vremea lui Ceasca! Ati vazut si dvs ca la Piata Victoriei, unde ne-am intalnit (intamplator) pe 3 iulie in mijlocul a 500 de oameni de toate varstele, ieri nu au mai fost decat 50-100 de varstnici, incluzand si protestul celor de la FCD si NR! pe dvs nu v-am mai vazut! Din pacate astia sunt toti urmasii Fenomenului Piata Universitatii care se mai pot gasi prin patria noastra cea mare! Doamne-fereste de mai rau, ca mobilizarea societatii civile este sublima, dar lipseste cu desavarsire, desi ar fi benefica acum cand factorii importanti din UE sunt cu ochii pe noi! Sa nu uitam nicio clipa ca si mentorii rasariteni ai pucistilor sunt omniprezenti! A bon entendeur salut!

  27. Dupa 22 de ani de la caderea lui Ceausescu speram/credeam ca „patriile mici” vor deveni un spatiu semnificativ, eventual majoritar in „patria mare”. In motivarea situatiei prezente as pleca de la urmatoarele:
    1) Lipsa elementului comunitar; Dvs. ati afirmat in una din carti : ”Deocamdata romanii n-au in comun decat negativul (suma gesturilor prin care ei se umilesc si se agreseaza reciproc). Elementul comunitar care se naste din doza de comportament ce trece dincolo de interesul strict al fiecaruia si-l are in vedere pe altul si interesul lui – lipseste aproape complet. Rezultatul este societatea primitiva si respingatoare pe care o avem, senzatia ca legea si civilizatia au primit aproape interdictie istorica de a patrunde pe teritoriul acestei tari.”
    2) In alt context Dvs.ati afirmat, reformulez (cu scuzele de rigoare) : … institutii democratice solide se pot construi numai cu “caramizi”(functionari, politicieni) de buna calitate…
    3) Regretatul Petre Tutea spunea de pe patul de spital: „…am stat 13 ani in puscarie pentru. un popor de idioti”.
    4) Domnul Lucian Boia afirma ca Romaniei i-au lipsit cateva decenii de evolutie democratica dupa 1944.
    Intradevar sa sasaim cat mai mult si mai tare. Personal as completa, cu permisiunea Dvs., sa o facem “sistematic” si la ore de varf…Poate astfel populatia “patriei mari” sa DEOSEBEASCA gastele de… vulpe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro