Titlul acestui articol ar putea fi continuarea la filmul recent al regizorului Călin Peter Netzer; material pe care să se poată lucra există din belșug. Recunosc că m-a inspirat remarca deputatului Victor Cristea, PSD, care în zilele în care regizorul Călin Peter Netzer câștiga încă un premiu internațional la Namur cu filmul său ”Poziția copilului”, l-a atacat pe motiv de nereprezentare a bunului renume românesc peste granițe, întrucât filmul s-a făcut și pe bani publici obținuți prin Centrul Național al Cinematografiei. Într-adevăr pletora de premii și aprecieri internaționale pentru regizorii noștri care reflectă numai realități ”nereprezentative” nu înseamnă nimic în fața vajnicilor apărători ai interesului național și ai reputației internaționale a României, dar, mai ales, ai cheltuirii banilor publici. Printre multele treburi deputățești își găsesc timp și pentru critică de cinema, teatru, muzică sau artă. Nu mai contează deloc în context că ”roadele muncii” multor deputați nu se văd pe nicăieri, deși treburile curente ale unui deputat ar fi destule: întâlniri cu electoratul din circumscripția electorală, inițiative legislative, amendamente la legi, citit legile de pe ordinea de zi, implicare în dezbateri, activitate în grupul parlamentar și în comisiile de specialitate, reprezentarea cetățenilor și a intereselor lor.
O altă aleasă a poporului, în funcție de demnitate publică, primar al Craiovei acoperea cu niște bucăți de pânză două sculpturi înfățișând dansatori goi. Poporul nu trebuie ultragiat sau oripilat cu nuditate artistică în spațiul public, poporul trebuie protejat, iar aleșii noștri nu prididesc să facă asta, ne protejează mai ales de surescitarea care ne-ar cuprinde dacă am avea acces la istoricul cheltuirii banului public, al deciziilor strategice, legilor cu dedicație pentru cumpărător sau licitațiilor publice cu dedicație. Grija pentru sănătatea și liniștea noastră ar trebui să ne înduioșeze, dar unii cetățeni nerecunoscători ies de aproape două luni în stradă și protestează împotriva aleșilor demnitari care, culmea!, nu ne reprezintă.
Din știrile recente aflăm că domnul Valeriu Zgonea, înalt demnitar, președintele Camerei Deputaților are o poziție cu privire la uniformele femeilor de serviciu, pe care nu le mai suportă de luni de zile, îl preocupă în cel mai înalt grad estetica corporală și de modă a acestor uniforme care trebuie musai ”modernizate”. Bănuiesc că prin licitație publică sau poate are doamna primar al Craiovei un furnizor excepțional de confecții din pânză și au mai rămas câteva de la statuile publice rămase neacoperite. Acum, la pretențiile domnului Zgonea, ar trebui să recomandăm câțiva designeri români excepționali, că avem și așa ceva, nu doar regizori; până la urmă trebuie făcut tot posibilul pentru ca România să fie aliniată standardelor europene la uniforme instituționale, iar femeile de serviciu și liftierele nu pot fi abandonate unor uniforme desuete, nereprezentative pentru noua clasă politică. Înțelegem însă mai bine acum ieșirile publice ale domnului Zgonea: pur și simplu nu se poate concentra! Să mergi zilnic cu liftul și să te intersectezi cu liftiere și femei de serviciu în uniforme demodate este din cale afară de stresant!
Ar mai fi de adăugat aici și îngrijorarea secretarului general adjunct al Senatului, domnul Dan Mihalache care nu poate dormi de grija centrului spa cu piscină și alte facilități care ar putea funcționa în subsolul Parlamentului. E nevoie doar de bani pentru finalizarea proiectului, gata în proporție de 70%. Fără îndoială, a fi demnitar în România presupune un stres enorm, deci și relaxarea trebuie să fie o prioritate. O oarecare problemă la încasarea unor fonduri externe pentru Parlament ar fi faptul că situația juridică a Casei Poporului este neclară, nefiind în proprietatea statului sau a altcuiva (http://www.dw.de/casa-poporului-este-a-nim%C4%83nui/a-17147999).
Deocamdată, ratarea intrării în Schengen, corupția rampantă, atacul asupra instituțiilor de drept, amestecul legislativului în puterea judecătorească și a executivului în sfera celorlalte două sunt teme care nu interesează deloc. Cheltuirea banului public a fost și rămâne prima necesitate a demnitarului standard, căci vorbim despre un profil tipologizat, printre care s-au mai strecurat câțiva oameni interesați în mod real de soarta României.
Tot la știri recente, aflăm că europarlamentarul Partidului România Mare, domnul Dan Zamfirescu, fost ofițer de securitate face deliciul presei germane și europene prin loialitatea și abnegația pentru ”da”, vot pozitiv pe toată linia, indiferent de temă sau problemă. Explicația e simplă: omul nu își amintește când a spus ultima dată nu. Și de ar face-o?! Poziția demnitarului român este să ne reprezinte cât mai pozitiv în Europa și ce poate fi mai pozitiv decât ”da”?!
Pe plan extern stăm bine: domnul prim-ministru Victor Ponta este în Statele Unite și pare mulțumit de sine, dealtfel de ce n-ar fi: unde s-a mai pomenit în istoria liderilor lumii să fii plagiator dovedit, să-ți minți senin interlocutorii europeni sau atlantici, electoratul și cetățenii și să rămâi prim-ministru?! E o premieră mondială de care noi, românii, trebuie să fim mândri. Cu cât mă gândesc mai mult la context, cu atât mi se pare că suntem mai cârcotași și veșnic nemulțumiți.
Avem dealfel și demnitari care sunt propuși la premiul Nobel pentru literatură, pe care îl ratează numai din cauza conspirației interne care a făcut în așa fel încât dosarul său penal să fie discutat în plenul Parlamentul exact în perioada în care se hotărau suedezii cui să dea premiul. Demnitarul în cauză, fiind și ministru, și parlamentar, a renunțat la premiu și la guvern, și a rămas liniștit pe imunitatea parlamentară, pentru binele nostru, pentru că merităm. Atâta sacrificiu de sine mai rar, cetățenii nu înțeleg și nu apreciază. Constituția României oferă garanții maximale de imunitate chiar și în cazurile penale, pentru că demnitarii au dreptul constituțional să decidă dacă se impune reținerea sau arestarea pentru un coleg demnitar. Pare un pic anapoda, dar suntem un popor de cârcotași, cazurile de parlamentari penali fiind doar excepția, nu regula, sunt doar 23 de parlamentari cercetați, iar faptul că numărul lor crește, e numai vina jurnaliștilor avizi după dezvăluiri senzaționale și a procurorilor ”băsescieni”. O anomalie care se impune rezolvată, caz în care avem propuneri de întărire a imunității aleșilor astfel încât procurorii să dea socoteală acestor aleși, numai unul și unul, despre motivele concrete de fapt și de drept pentru care își permit investigarea unui demnitar. Stăm bine, democratic, pe principiul separației puterilor în stat.
Dealtfel funcționarea ireproșabilă a separației puterilor în stat permite unui parlamentar care e și ministru să voteze în două feluri diferite, pe modelul Dan Zamfirescu clonat și îmbunătățit la nivel local: ”da” și ”nu”. De exemplu, ministrul– parlamentar Daniel Barbu a fost întrebat dacă este de acord cu proiectul Roșia Montană și a răspuns că votează împotriva începerii proiectului de exploatare/explorare ca membru PNL în Parlament, dar ca ministru îl susține. Provocat la dialog de către un grup de protestari împotriva proiectului minier de la Roșia Montană, în spirit liberal, ministrul a refuzat categoric dialogul, ceea ce a înflăcărat spiritele, ministrul fiind acuzat că a fost cumpărat de către compania RMGC, la rândul său ministrul gratulându-i pe protestatari ca neo-legionari și teroriști. În mod ironic, tentativa de dialog s-a desfășurat într-un spațiu numit ”Cafeneaua critică”. Halal spirit critic și auto-critic, iar despre spiritul de cafenea care a dus la acte de violență asupra automobilului ministerial cred că ar fi putut fi evitat cu mai multă bună-credință de ambele părți. Nu te poți aștepta la deschiderea unui dialog prin calomnie, cum nu te poți aștepta la respectul acordat funcției promovând minciuna și lipsa de responsabilitate și asumare. Ministrul Barbu trebuia demult să facă public protocolul dintre Ministerul Culturii/Institutul pentru Patrimoniu cu RMGC, nu să aștepte escaladarea tensiunilor acumulate mai mult de o lună în Piața Universității, și nu trebuia să aștepte nici hotărârea judecătorească obținută de ONG-uri care a obligat la publicarea protocolului. De asemenea, trebuia demult să știe care sunt atribuțiile ministerului său și ale lui ca ministru, lucruri pe care nu le afli circulând cu automobilul de demnitar între diverse televiziuni și întâlniri în care vorbești numai despre ego-ul tău supradimensionat.
Lipsa de transparență este iarăși un ingredient care nu lipsește din mecanismul de luare a deciziilor în spațiul românesc, deși există legislație internă și europeană care obligă autoritățile la informarea cetățenilor și acces public la informații. Chiar dacă există clauze de confidențialitate în contractele cu investitorii, prevederile contractuale se raportează la legislație, nu invers. Prevederile contractuale țin de obligațiile asumate de către părți cât timp nu încalcă interesul național, Constituția, legislația României și acordurile la care este parte. Dacă avem răbdare să citim Statutul deputaților și senatorilor aflăm multe lucruri interesante, dar mă întreb la ce ne-ar folosi nouă, cetățeni, dacă ei, demnitarii – desigur, cu excepții, pe care nu le voi numi aici, s-au mai strecurat și oameni competenți în Parlament – nu le-au citit și nu le cunosc. De exemplu, avem câteva principii-cheie de boltă pentru statutul și comportamentul public al demnitarilor: principiul interesului național, care presupune că ”deputații și senatorii au îndatorirea de a acționa în interesul întregii națiuni și al locuitorilor din circumscripțiile electorale pe care le reprezintă; principiul legalității și al bunei credințe, care înseamnă că ”deputații și senatorii au îndatorirea de a acționa în interesul întregii națiuni și al locuitorilor din circumscripțiile electorale pe care le reprezintă”, principiul transparenței, care înseamnă că ”deputații și senatorii trebuie sa dea dovadă de transparență în activitatea parlamentară”; principiul fidelității, care presupune că ”deputații și senatorii sunt datori să manifeste pe durata exercitării mandatului fidelitate față de România și popor și respect față de oameni”. Mai mult decât atât, deputații și senatorii ”au obligația menținerii unui dialog permanent cu cetățenii pe problemele care îi interesează și care rezultă din asumarea și exercitarea mandatului de parlamentar”. Inutil să adaug că respectarea regulamentelor e obligatorie, la fel cum sunt și normele de conduita civilizată, de curtoazie, precum și abținerea de la exprimarea unor atitudini sau expresii injurioase, ofensatoare sau calomnioase (http://www.senat.ro/Start.aspx).
Este un exercițiu pe care trebuie să îl facem toți, societate civilă și demnitari, și anume să citim legile, să ne cunoaștem drepturile și obligațiile, pentru că numai atunci putem acționa în spiritul lor și numai atunci putem sancționa încălcarea lor. În consecință, putem evalua pe baza faptelor că ministrul Barbu nu și-a onorat mandatul și o demisie de onoare ar fi singura care l-ar putea salva de rușinea care îl urmărește de ceva vreme încoace. Generarea unui imens scandal mediatic pentru luneta automobilului său ministerial nu îl deculpabilizează nicidecum; de asemenea, lipsa de asumare a culpabilității de către cel care a spart acea lunetă, dintr-o eroare de judecată sau eroare pur și simplu, aruncă o umbră neplăcută asupra potențialelor acuze de violență care au început deja să fie lansate asupra întregii mișcări din Piața Universității, ceea ce este nu numai nedrept, dar și neadevărat.
În final, vestea bună vine de la domnul ministru Șova, care a declarat ieri pe tema Roșiei Montane că: ”societatea civilă poate fi convinsă că nu vom face ceva împotriva societății și nici nu va trece peste Parlament. Eu am devenit și ținta cererilor de demisie”.
Cred că societatea civilă, cel puțin cea prezentă în Piața Universității în ultimele săptămâni, îl poate asigura pe domnul ministru Șova că distanța de la țintă la atingerea ei s-a scurtat considerabil.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Am savurat acest excelent articol,dna C.Postelnicescu,va multumesc pentru momentul savuros pe care mi l-ati oferit,si va felicit pentru analiza dvs subtila si pertinenta!
Singurul bemol pe care l-as pune,ar fi referitor la final,mai precis la lipsa de o concluzie adecvata,si spun asta pentru ca mi-as fi dorit-o in raport direct(?) cu excelentul titlu pe care l-ati dat acestui remarcabil text…
In urma citirii articolului dvs,as zice deci ca pozitia demnitarului roman mi se pare a fi POZITIA MISIONARULUI….cu Romania pe post de aleasa!
Problema reală e alta: politicianul de profesie. Dacă politicienii ar fi oameni cu o carieră profesională serioasă în spate, indiferent în ce domeniu, atunci intrarea în politică nu ar fi pentru ei decât o formă de a obține recunoaștere publică. Fiind competenți pe domeniul lor profesional, ar aprecia și competența altora, iar lucrurile ar merge mult mai bine.
Însă majoritatea politicienilor români (și mulți dintre cei vest-europeni, nicio problemă :P ) sunt doar politicieni de carieră. Nu știu să facă nimic concret, dar vor să-și obțină bunăstarea materială personală activând în politică. Asta e ceea ce ar trebui rezolvat, eliminarea politicienilor de profesie. Însă nu e prea clar în ce mod s-ar putea face asta.
Harald – 100% de acord. Cred că în vestul Europei sunt mai degrabă excepția decat regula, majoritatea au si studii foarte serioase in spate. La noi regula sunt incompetentii si cei fara cariera sau meserie. Mai mult chiar avem o gramada de politicieni care nu ar fi angajati nici ca portari daca ar fi sa treaca printr-un interviu de angajare in mediul privat.
Cred că în vestul Europei sunt mai degrabă excepția decat regula, majoritatea au si studii foarte serioase in spate
Observatie…acordul se face la singular…. „majoritatea are si studii foarte serioase…”
Muțumesc, așa este; o să încerc să corectez.
In acest caz cred ca doamna Postelnicescu avea dreptate. Corect „majoritatea (parlamentarilor) au studii…”.
De exemplu, vorbind despre prezenta studentilor la un curs, nu spui „majoritatea a lipsit de la cursul profesorului X”. Ci „majoritatea au lipsit…”.
@Stefana – errare humanum est perseverare autem diabolicum.
Oare? Nu stiu ce sa zic… Tind sa fiu exact de opinia contrara (si asta nu de dragul de-a polemiza), in sensul ca politica ar trebui sa fie o profesie cat se poate de serioasa… poate chiar cea mai serioasa, avand in vedere cati oameni pot ajunge sa depinda de tine.
Asa ca nu mi-as dori neaparat o clasa politica formata din oameni extrem de competenti intr-o gramada de domenii fara legatura cu subiectul (desi, sigur, asta oricum ar fi un pas mare inainte fata de ce-avem in zilele noastre), ci mai degraba una in care o minima experienta/educatie in anumite domenii – economie, stiinte sociale, leadership etc. – sa fie obligatorie si eliminatorie.
E cam aiurea sa nu poti conduce o trotineta cu motor fara permis, da’ sa poti conduce fara probleme zeci de milioane de oameni doar cu conditia sa fii alfabetizat…
Politica nu poate să fie profesie, pentru că nu e știință, e mai mult artă. Baza carierei de politician este capacitatea de a obține voturi, iar pentru asta mecanismele nu sunt foarte ușor de explicat. Adică voturile obținute se bazează pe tot felul de calități greu de cuantificat: capacitatea de a fi convingător, capacitatea de a spune oamenilor ceea ce vor ei să audă, chiar dacă dpdv ”tehnic” e pură minciună ceea ce vor ei să audă etc.
Politicianul de succes are un fel de cunoștințe empirice de psihologie, știe instinctiv să se facă agreat de către electorat, însă fără ca asta să însemne că are și dreptate în ceea ce susține. În România, lucrurile stau mult mai rău pentru că majoritatea politicienilor (trei sferturi dintre parlamentari, probabil) nici măcar voturi nu sunt în stare să obțină, iar cariera lor se bazează pe slugărnicia față de conducerea partidului.
Ceea ce propuneți dvs. pot face tehnocrații, nu politicienii.
Sunt curios cati politicieni savureaza acest excelent articol!
Ca sa parafrazez (simultan) doua bancuri destul de cunoscute:
– Este adevarat ca ministrului Daniel Barbu i s-a spart luneta la masina?
– Este adevarat, dar nu i s-a spart ci a fost privit prin ea, si nu era la masina ci la pusca!
Din știrile recente aflăm că domnul Valeriu Zgonea, înalt demnitar, președintele Camerei Deputaților are o poziție cu privire la uniformele femeilor de serviciu, pe care nu le mai suportă de luni de zile, îl preocupă în cel mai înalt grad estetica corporală și de modă a acestor uniforme care trebuie musai ”modernizate”.
Tot eu sa va traduc ce doreste dl. Zgonea? Doamne fereste, pacatele mele, ma vad nevoit sa o fac pentru a lamuri cateva lucruri. E firesc sa fie asa! Orice barbat trecut de 40 de ani si plictisit de lipsa de activitate de la locul de munca devine consumator de productii XXX. Da frau liber imaginatiei. Cu alte cuvinte viseaza cu ochii deschisi la femei de serviciu „imbracate” in uniforme a la French Maid si altele. Cand va schimba categoria de filme pe care le urmareste va veni cu alte idei din ce in ce mai interesante. Stati pe receptie!
Provocat la dialog de către un grup de protestari împotriva proiectului minier de la Roșia Montană, în spirit liberal, ministrul a refuzat categoric dialogul, ceea ce a înflăcărat spiritele, ministrul fiind acuzat că a fost cumpărat de către compania RMGC, la rândul său ministrul gratulându-i pe protestatari ca neo-legionari și teroriști.
Aici nu va dau dreptate. Ce dialog poate avea loc cu niste minti infierbantate? Vandalismul si violenta (verbala sau fizica) nu au nicio justificare. Nu va castigati suporteri blocand circulatia sau intrerupand discursul PM-ului in Parlament.
Un titlu extraordinar!
M-am prins numai după ce am citit articolul.
Articolul, la fel.
M-am prins tot după ce l-am citit. :)
Par termeni antagonici. (Mă mir cum își suportă incompatibilitatea): ministru și Șova.
Pozitia parlamentarului? Pai… capra in fata Chevr(e)on!