Home » Opinie » Citesti:

Președintele Klaus Iohannis sesizează CCR și Comisia de la Veneția

Mircea Morariu mai 3, 2018 Opinie
Deocamdata nu sunt comentarii 797 Vizualizari

Președintele României, dl. Klaus Iohannis, a făcut ieri exact ceea ce trebuia să facă. A sesizat, cu argumente clare, nu doar Curtea Constituțională, ci a și notificat și Comisia de la Veneția în legătură cu modul iresponsabil în care alianța parlamentară PSD-ALDE în cârdășie cu UDMR a modificat în interesul penalilor proprii legile justiției. Deocamdată doar cele care reglementează statutul magistraților, al procurorilor, al CSM, felul în care sunt desemnați membrii acestuia. Oricum destule fapte menite să pună sub semnul întrebării calitatea viitoare a actului de justiție și garantarea protejării acestuia de intruziunea politicului.
Felul pe repede înainte în care parlamentarii PSD-ALDE și sprijinitorii săi udemeriști au adoptat pachetul de modificare a legilor justiției a mai arătat o dată că actuala coaliție guvernamentală a pus pe primul plan nu respectarea promisiunilor electorale cu care a păcălit majoritatea celor ce s-au prezentat la vot în decembrie 2016, ci hoții, ciorditorii, pe căpeteniile acestora în frunte cu numiții Dragnea Nicolae Liviu și Tăriceanu-Popescu Călin.
E limpede ca lumina zilei.Nu poate coaliția PSD-ALDE să facă o lege bună a salarizării, nu poate să își țină făgăduielile referitoare la salariile personalului din policlinici și spitale, PSD este prins cu mâța-n sac atunci când vine vorba despre creșterea economică despre care toți economiștii calificați susțin că este absolut nesănătoasă și îndeplinește toate condițiile să ne îndrepte spre dezastru la fel cum a făcut-o în 2008, atunci când dl. Tăriceanu ne asigura că economia duduie, nu poate să încalece BNR și să o oblige să țină în frâu, roborul, cursul de schimb leu-euro prin metode artificiale, să tipărească bani fără acoperire, în schimb se iluzionează că i-ar sta în putință ca printr-un acțiun în forță să schimonosească actul de justiție. Contează în vederea reușitei pe complicitatea CCR, la rându-i controlată politic, care are în frunte un fost activist al PSD, pe dl. Valer Dorneanu. Tocmai de aceea e foarte bine că președintele și-a asumat răspunderea de a sesiza deopotrivă și Comisia de la Veneția. De aici furia, crizele de nervi, ieșirile necontrolate în public ale unor goarne ale pesediștilor. Ca, de pildă, vorbetele Codrin Ștefănescu care în cel mai vadimist stil cu putință l-a calificat drept sabotor pe președintele Iohannis sau bolșevizatul Șerban Nicolae. Respectivii au răspuns nu cu argumente obiecțiilor și motivațiilor președintelui, ci cu adjective și insulte, mai-mai că nu și-au făcut cruci și nu și-au scuipat în sân asemenea unor chivuțe. Aceasta în vreme ce dl. Victor Alistar, binecunoscut membru al CSM încatenat politic, vechi colaborator al Antenelor voculesciene, a făcut apel la o retorică deplasată, falimentară, spunând că discuția în jurul modificărilor aduse legilor justiției ar fi fost din cale afară de politizată. Politizarea fiind, de fapt, făcută de sponsorii lui politici.
Firește, ofensiva din ultima vreme a președintelui Iohannis nu poate fi separată de o logică electorală clară. Nici nu putea fi altfel cu atât mai mult cu cât și PSD invocă pentru acțiunile sale rezultatele alelegerilor din decembrie 2016, La data de 20 aprilie publicam pe site-ul contributors.ro comentariul intitulat Prima confirmare. Înregistram în el întâiele semne că dl. Klaus Iohannis a luat o decizie clară, aceea de a câștiga în toamna-iarna anului 2019 un nou mandat la Cotroceni. De atunci încolo și îndeosebi odată cu solicitarea demisiei premierului Viorica Dăncilă intervenită săptămâna trecută indiciile în acest sens sun tot mai numeroase. Dincolo de aceste fapte care au semnificația lor, firește, este mai mult ca sigur că demersul de ieri al președintelui Iohannis slujește interesele Statului de drept în România. În vreme ce cel al coaliției PSD-ALDE-UDMR îl trădează.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,





Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


Rugaminte Contributors.ro

Profesorul Vintilă Mihăilescu este internat la Fundeni și are nevoie în continuare de transfuzii de sânge.

.

Puteți să-l ajutați donând la Centrele pentru Donații din toată țara, sânge din orice grupă, cu specificarea: “Pentru Vintilă Miron Mihăilescu, Spitalul Fundeni, Sectia Hematologie, Profesor Doctor Daniel Coriu".O listă a centrelor din București se găsește aici:

http://doneazasange.ro/unde-pot-dona-sange/"

E randul tau

Raspunsul CNAIR: Bună ziua, Circulația alternativă propusă pentru DN 28 nu reprezintă o s...

de: Ghost

la "Drumurile 2+1 alternativ sau cum poate DN2 să devină de 5 ori mai sigur"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

septembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)