marți, martie 19, 2024

Președintele Macron trebuie să rezolve dilemele de apărare ale Franței

Când François Hollande i-a predat lui Emmanuel Macron codurile de lansare ale așa numitei Force de Frappe, i-a înmânat și o listă de probleme arzătoare. Modul în care noul președinte le va face față, va fi hotărâtor nu doar pentru securitatea țării sale în anii care vin, ci și pentru securitatea Europei și a noastră.

Brexitul va lăsa Uniunea Europeană cu numai o singură armată de categorie grea: cea a Franței. Forțele sale armate dispun de avansate capacități terestre, maritime și aeriene (inclusiv în spațiul virtual), la nivel mondial. Nicio altă țară nu se poate compara cu ea. În multe părți ale lumii – Oceanul Pacific și nordul Africii, de exemplu – Franța contează mai mult decât Marea Britanie.

Forțele armate franceze, la fel ca ale noastre, sunt prea solicitate. După cum observă și organizația  Prietenii Europei, într-un nou raport, “maimuțele defetiste mâncătoare de brânză”, de care americanii au făcut haz pentru că nu s-au implicat în Războiul din Golf din 2003, s-au transformat în “broaște războinice”. În ultimii ani, Franța s-a aflat în fruntea mai multor acțiuni militare decât oricare altă țară din UE, inclusiv Marea Britanie. Dacă pe bună dreptate, Dl. Hollande a fost luat în râs pentru slăbiciunea sa pe plan intern, pe plan extern s-a dovedit un lider hotărât, gata să intervină. În conflicte precum cele din Libia și Siria, pentru americani Franța este un aliat mult mai important decât Marea Britanie istovită de lupte.

Spre deosebire de oricare altă țară din UE, forțele armate franceze au un rol important în combaterea terorismului din țară, 10.000 de soldați patrulând pe străzi și protejând eventuale ținte ale teroriștilor. După declararea stării de urgență în urma atentatelor de la Paris, din decembrie 2015, situație care s-a prelungit de atunci încoace, Franța a mobilizat mai mulți soldați în țară decât în străinătate.

Mai mult, Franța trebuie să-şi modernizeze capacitatea nucleară de ripostă. Așa cum noi în Marea Britanie am simițit-o pe pielea noastră, pentru o țară care nu este o superputere întreținerea unei capacități strategice nucleare de ripostă este o greutate apăsătoare din toate punctele de vedere.

În privința câtorva dintre aceste probleme, opinia publică franceză este unanimă. Cheltuielile pentru apărare sunt deja în creștere, iar toți candidații importanți la președinție, cu excepția extremistului de stânga Jean-Luc Mélenchon, şi-au declarant intenţia de a susține această creștere. Francezii nu sunt sentimentali când vine vorba de susținerea ripostei nucleare. După cum nici oprobriul celor care luptă penru drepturile omului nu zăbovește asupra imensei şi lipsitei de scrupule industrii de armament a ţării.

Lupta împotriva terorismului se bucură și ea de consens național. Teama de violența jihadistă e mult mai mare în Franța decât în Marea Britanie. Unii experți francezi cred că sistemul lor laic este implicat intr-o luptă a civilizațiilor, pe viață și pe moarte, care va dura decenii la rând.

Dar disputele sunt îngrijorătoare. Politica față de Rusia a devenit, cu precădere, un paratrăsnet al antiamericanismului francez, care umbrește peisajul politic al ţării atât în privința stângii, cât și a dreptei. Dintre candidații importanți, numai dl Macron a adoptat o poziție ceva mai fermă față de amenințările Rusiei la adresa Occidentului. Marine Le Pen și-a fluturat la vedere relațiile cu Kremlinul (care a sprijinit-o fățiș atât retoric, cât și financiar) și a amintit de Donald Trump atunci când a declarat că NATO este “vetust“. Conservatorul François Fillon, care întreține de multă vreme relații cu Rusia, a deplâns răcirea relațiilor dintre Est și Vest și a susținut o mai strânsă cooperare cu Kremlinul împotriva pericolului islamist. Dl. Mélenchon a susținut un nou pact de securitate pentru “negocierea granițelor” în Europa – în realitate un îndemn la împărțirea Europei de Est în favoarea Rusiei.

Înfrângerea Marinei Le Pen și a celorlalți candidați prezidențiali proruși îndepărtează temerile de moment; în special, e greu să-ți imaginezi cum ar fi supraviețuit NATO sub președinția dnei Le Pen. Dar victoria susținătorilor atlantici francezi este discretă. În primul tur, candidații proruşi și-au adjudecat peste 61% din voturi. Mai puțin combativul Macron și socialistul de centru Benoît Hamon au obținut cu puțin peste 30% din voturi.

Pe lângă toate celelalte dificultăți  ale sale – familiarizarea francezilor cu elementele de bază ale economiei de piață, reacția în fața tensiunilor regionale, sociale și religioase și administrarea unui sistem sistem politic mobilizat împotriva sa – dl Macron va trebui totodată să elaboreze o politică de apărare cu care să convingă publicul.

Date fiind instinctele sale multilateraliste și constrângerile sale economice, este puțin probabil ca el să fie înclinat spre o abordare neo-gaullistă conform căreia Franța ar face orice ca să rămână o putere militară independentă. Așadar, întrebarea care se pune nu este dacă, ci cum se va încadra Franța în ceea ce a mai rămas din arhitectura de securitate a Occidentului.

O opțiune ar fi aceea de a milita total pentru o cooperare europeană în materie de apărare. Asta ar implica o serioasă negociere cu Germania, întrucât, prin forța sa militară, Franța ar avea un plus de greutate în fața capacității politice și economice a Germaniei. Demersul ar fi salutat de mulți alegători francezi, care, fie îl detestă pe dl Trump, fie se îndoiesc de angajamentul său față de NATO. Pentru Marea Britanie, ar însemna un dezastru, căci s-ar trezi marginalizată în politica europeană de securitate, într-un mod care ar îngrozi generațiile trecute de strategi ai securității. Asta s-ar putea întâmpla, dar nu atâta vreme cât Angela Merkel este în funcție la Berlin. Cancelarul german crede că, în pofida extravaganțelor de la Casa Albă, America rămâne o componentă vitală a securității europene.

Cealaltă opțiune ar fi aceea de a avea o strânsă cooperare cu NATO. Asta ar însemna intensificarea relațiilor deja excelente cu Marea Britanie (mai ales în privința serviciilor de informații și în probleme de ordin naval, nuclear și cibernetic). Guvernul Theresei May se grăbește să-şi evidențieze atașamentul față de securitatea europeană pentru a atenua prejudiciul provocat de Brexit. Soldații și tancurile franceze sunt deja mobilizate în Estonia, împreună cu un contingent mai mare de trupe britanice; avioanele de război  franceze participă în mod obișnuit la misiunile menite a respinge incursiunile rusești în spațiul aerian din zona Mării Baltice.

În toate acestea, un element crucial ar putea fi amestecul Rusiei în alegerile franceze, fie catalogându-l pe dl Macron drept homosexual sau o marionetă evazionistă a bancherilor evrei, fie piratând mesajele de email ale campaniei sale sau alte documente. Chiar dacă asemenea atacuri și-au greșit ținta, ele au demonstrat, fără niciun dubiu, amestecul Rusiei. Modalitatea de răspuns va fi una dintre primele măsuri ale dlui Macron.

Traducerea: Mihaela Danga

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Esentiala pentru apararea Europei si stabilitatea intregii lumi, acum, este renuntarea al antiamericanismul profund sau de fatada care se manifesta la instigarea cercurilor anarhisto-comuniste . Se pare ca Arabia Saudita este prima care a inteles importanta acestui fapt pentru instituirea si mentinerea unei ” ordini: , noi sau vechi, dar ordine, care implica siguranta siorevizibilitate. Nu exista alta solutie.

  2. Ca atare, ramine valabila afirmatia ca salvarea Europei (dece nu si a Lumii?) sta in Franta.
    Plus o noutate: ” pentru americani Franța este un aliat mult mai important decât Marea Britanie istovită de lupte.”
    Americani? cu Trump?
    Ce poti ca sa mai zici?

  3. Autorul simuleaza naivitatea ignoranta cand scrie “broaște războinice”

    De la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial la douce France a ocupat cu onoare si oroare primul loc pe podiumul interventionismului militar.
    Nu zic ca a purtat un razboi in Vietnam urmat imediata de un razboi algerian .. ci a intervenit mereu „peste mari” Imi aduc aminte un titlu din presa franceza „La legion a saute sur Kolvezi”. Au debarcat in Djibouti. Inntr-o serie de alte locuri . Ani de zile „guvernele” din Ciad se schimbau in funcie de orarul de zbor al Jaguarilor francezi . Cand nu zburau se schimba guvernul. Plus multe alte operatii care implicau forte militare mai reduse (pana la max 2 regimente). Fiindca utilizau legiunea sau unitati profesioniste opinia publica franceza nu prea se interesa (insa daca si-ar fi scantit glezna un singur biban … ce scandal ar fi fost!)
    La douce France a folosit si echipe care sa puna bombe precum teroristii (sau teroristii au invata ceva si de la ei?) Bombe la Damansc, o bomba ptr Rainbow Warrior.
    Nu mai stiu in ce revista franceza de prin 83-85 citeam un bilant al „interventiilor” franceze si americane .. Ei bine ca numar de „interventii” Franta depasea cu brio SUA !!!! Era campioana mondiala!!!

    Insa “maimuțele defetiste mâncătoare de brânză” nu aveau nici un interes (istoric) in Irac. Era o fosta colonie britanica , unde bastinasii preferau limba lu’ Shakespeare asa ca de ce sa se bage ei peste?
    Siria? C’este autre chose! Siria a fost franceza! Bastinasii inca mai invata limba lui Racine!
    Libia? Ma rog a fost italiana dar francezii simt o „mare simpatie” provenita cred din vecinatatea cu Tunisia (si ea fosta franceza)

    Insa pe pariu ca englezii sunt cam flegmatici in ce priveste Siria ? Ceva in genul „e o incurcatura franceza!”.

    In final .. antiamercanismul francez este relativ recent …. si are o mare legatura cu „interventiile” franceze care nu au primit sprijinul american.
    Prima mare „dezamagire” are un nume exotic :Dien Bien Phu . Francezii cer ajutor american (interventia unor bombardiere B 29) si sunt respinsi. Mai rau in Vietnamul de Sud amercanii ii substituie pe francezi!!!
    1956 francezii in alianta cu UK ataca Egiptul. URSS ameninta Franta cu razboiul, Franta incearca sa ceara ajutorul SUA ca sa primeasca niste ordine rastite .. care au cam culbutat-o in sensul primar al expresiei.
    In fine razboiul din Algeria. Ajutorul american a fost sublim dar a lipsit cu desavarsire!!! Insa SUA au presat ptr decolonizare si nu au privit cu preea multa intelegere niste bombe puse pe vapoare neutre care transportau arme ptr FLN.

    La care as adauga tribulatiile unui acord intre Sud Aviation si Douglas de unde a iesit ferma convingere hexagonala ca americanii au pus bete in roatele lui Caravelle . Agravata de interdictiile ptr Concorde (initila plabificat sa ajunga si la LA)

    Eh bien toate acestea sunt (sau ar trebui) sa fie binecunoscute autorului , care chiar daca este cu 10 ani mai tanar, nu a avut dificultatile mele de a accesa informatii occidentale … deci el simuleaza ignoranta .

    • este necesar sa va revizuiti cunostintele de istorie dar mai ales asteptarile. Anti-americanismul francez dateaza din vremea secolului XIX – va sugerez lectura unei carti pe tematica aceasta:

      http://press.uchicago.edu/ucp/books/book/chicago/A/bo3533982.html

      Explicatia esecului francez e simpla: socialismul! si tot acolo se afla originea anti-americanismului francez. Franta nu va salva lumea de la nimic cata vreme nu e capabila per sa se slaveze de propriile sale utopii.

  4. Macron ar trebui sa rezolve dilema urmatoare: „daca nu ne mai apara americanii, atunci ce ne facem?”. Pe urma, mai are de rezolvat o dilema, care e chiar mai mare decat prima: „mes amis, ce ne facem cu terorismul?”. Si pe urma, ar trebui sa vada cum face cu munitia pentru armata, sa nu mai pateasca asa rusine ca atunci cand bombardau Libia si au ramas fara munitie – asta au patit si englezii, de altefl – si au trebuit sa-i roage pe americani sa bombardeze ei, ca Franta a investit banii in croissanturi si cascavaluri fine si nu mai au pentru arme. In afara de asta, trebuia si Hollande sa-si plateasca frizerul. In afara de Legiunea Straina, restul armatei e varza („chou”, pour les connaiseurs).

  5. L”Europe est seule, oui, mais seule L”Europe peut nous sauver” (Bruno Latour), Europa e singură, dar numai Europa ne poate salva.
    Pentru Paris „exception culturel” e dogmă de stat și principiul de bază în relațiile externe cu NATO, SUA și UE28-1. Angagamentul militar francez în Africa de Nord e o expresie a crezului francez de a avea o misiune universală 1789 -2017. Liberte Egalite Fraternite rămîne conceptul guvernelor de la Paris de toate culorile și orientările politice. Exception culturel e mai mult decît o pretenție în interiorul UE, e conceptul francez de misiune universală. Nu vor renunța la acest rol in lume cum nu renunță la force de frap nuclear. Lumea multipolară de azi a micșorat considerabil ponderea Frantei & UK în structura globală de putere militară.
    Mare Nostrum. Interesele Franței și interesele Europei occidentale se concentrează pe limesul din sud, Marea Mediteraneană și oprirea imigrației necontrolate. Contrar poziției autorului cu perspectiva Londrei & UK, cu o privire mai globală și în special mai înspre răsărit & Rusia, la Paris formula intereselor și a tratatelor e alta. Ceva distanță fată de NATO & SUA e poziția socialistă (J.L.Melenchon 2017, lupta de clasă) franceză de mult timp. Distanța față de integrarea continentală pe baza (Paris a refuzat 1952-1956 o intergarea de apărare europeană) EU27 ar putea deveni 2017- 2022 mai puțin accentuată, din cauza banilor. Ministrul apărării franceze 2017, doamna Sylvie Goulard (vorbește perfect germana) va coopera mai mult cu doamna U. Von der Leyen & Berlin și din cauza banilor (fresh money, Bruno le Mair & Eduard Phillipe voresc germana).

    … „…. O opțiune ar fi aceea de a milita total pentru o cooperare europeană în materie de apărare. Asta ar implica o serioasă negociere cu Germania, întrucât, prin forța sa militară, Franța ar avea un plus de greutate în fața capacității politice și economice a Germaniei. Demersul ar fi salutat de mulți alegători francezi, care, fie îl detestă pe dl Trump, fie se îndoiesc de angajamentul său față de NATO. Pentru Marea Britanie, ar însemna un dezastru, căci s-ar trezi marginalizată în politica europeană de securitate, într-un mod care ar îngrozi generațiile trecute de strategi ai securității. Asta s-ar putea întâmpla, dar nu atâta vreme cât Angela Merkel este în funcție la Berlin. Cancelarul german crede că, în pofida extravaganțelor de la Casa Albă, America rămâne o componentă vitală a securității europene… „….

    Am o altă parere decît autorul în unele privințe. Doamna cancelar Merkel va continua 2017- 2021 cu noua coaliție același drum în problema apărării și a relațiilor externe ca pînă acum. Politica lui K. Adenauer „Westbindung” a însemnat o asociere strînsă cu NATO & SUA în concordanță cu relația franco-germană din UE. Nu e o relație germană unilaterală spre NATO sau unilaterală spre o apărare continentală în UE (repet, prima încercare de integrare militară & apărare a fost refuzată la Paris 1952-1956) care încă nu e vizibilă 2017. UE28-1 nu are un concept actual de apărare globală proprie și independentă. Aici sunt de părerea autorului. SUA sunt singurul actor militar global, azi și în viitorul apropiat. UK nu are resursele pentru un actor militar global.

    Relația cu Rusia e alta, rămîne alta privită de la Paris. Nu e cea privită de la Londra și cea a autorului. Germania nu are un rol militar care depășește asocierea la NATO & UE28-1. Germania nu va schimba direcția în chestiuni militare, dar va participa cu fresh money 2018- 2022 ( 2% alocații militare din budget 2022) după dorința lui E. Macron și D. Trump.

    Problemele grave pentru noul președinte francez Emmanuel Macron sunt de ordin interior, la fel la Roma, Atena, Madrid, Lisabona, etc. Fresh money e prima dorință a Parisului în direcția Berlin. Cum? De unde? UE rămîne ca și pînă acum un tandem în care Parisul e în frunte și conduce militar și politic. Berlinul acompaniază modelul „Napoleon” (cu decizii franceze europene de la Quai d’Orsay) și e responsabil pentru alocații budgetare (cele de apărare cresc și sunt deja stabilite de actuala coaliție pentru viitorii ani, deci nu vor fi o problemă în cadrul deja planificat) mai mari. Mare nostrum. Altceva nu văd cu ochi francezi de la Paris 2017.

    Rusia? Nu cred că e o problemă occidentală cu prioritate în versiunea franceză.
    Pentru estul continentului presiunea de la Moscova e bine cunsocută de mult timp, nu prea diferă azi de cea din vara 1914,cu același țel de a dezbina occidentul & Europa centrală. Rusia vrea o sferă de influență în estul- sud estul continentului? La Beograd (și ev. la Sofia, Atena?) are adepți care jonglează și azi cu această pretenție a Moscovei?

    Slavoj Žižek jonglează (Die Zeit: Hinter dem samtenen Vorhang. Wir erleben einen Veitstanz des globalen Kapitalismus) de mult timp cu cuvinte și concepte (Francis Fukuyama, Hutington, Peter Sloterdijk: Was geschah im 20. Jahrhundert) pe baza dogmei sale ca comunist de salon: comunismul…. viitorul…. Pentru azi vrea o cooperare europeană UE27 mai mare, e pentru modelul francez de integrare mai pronunțată. Slavoj Žižek jonglează…. un sport& specialitate comunistă (… și la J.L. Melenchon) post- yugoslavă (Londra a sprijinit partizanii luiTito)?
    Nimic nou în est?

  6. 1. Afirmatia cu Franta mare putere militara e doar o poveste – acum citiva ani, cind au interevenit in Libia, au ramas fara munitie si au trebuit sa cerseasca de la americani.
    2. Armata israeliana are aceeasi forta de lovire ca armata franceza – desigur, e mult pentru Israel, o natiune mica, dar putin pentru Franta, cu o populatie de 10x mai numeroasa.
    3. Ca Franta are industrie de armament e adevarat, o fi si competitiva, dar armata puternica, pe masura, nu are.
    4. Daca autorul spune despre Franta ca are putere militara, te intrebi ce-or avea ceilalti occidentali.
    5. Un ultim argument: o economie prapadita ca a Frantei nu poate genera o armata serioasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Edward Lucas
Edward Lucashttp://contributors
Edward Lucas scrie pentru the Economist. Este de asemenea senior vice-president al Center for European Policy Analysis, un think-tank cu sedii in Varsovia si Washington, DC.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro