joi, martie 28, 2024

Prea târziu

Celui care, vreme de un deceniu, ne-a dat speranţă şi

pe care n-am vrut să-l lăsăm ca, într-un alt deceniu, să

ne dea şi şcoală. Celui pe care l-am uitat în mod

nemeritat: lui Neculai Constantin Munteanu.

Ar fi preferabil ca măcar acum, când începe să ne lovească frigul, să nu ne mai amăgim şi să recunoaştem adevărul: în runda aceasta, Dragnea şi oamenii lui au învins. E mai puţin important dacă faimoasa ordonanţă – cu graţierea şi amnistia – va veni (părerea mea e că va fi dată); ceea ce e important e faptul că, acum, justiţia înseamnă exact ceea ce spune Dragnea că înseamnă. Acesta nu e defetism şi nu e demobilizare; e pur şi simplu luciditate. Dacă nu vom fi lucizi şi nu vom înţelege de ce şi cum au învins, vom pierde – una după alta – şi rundele următoare. Există un lucru şi mai rău decât acesta, şi paharul trebuie băut până la fund: de astă dată au învins exact pe terenul intelectualilor. O gaşcă de oameni certaţi cu legea şi-a arogat privilegiul de a defini tocmai acele cuvinte al căror sens, acceptat de fiecare, ne ţine împreună şi dă o formă vieţii noastre comune. “Stat”, “justiţie”, “lege”, “Parlament”, “Preşedinte”, “Guvern”, “taxe”, “impozite”, “pensii” (şi multe altele) nu sunt simple vorbe, cu care mercenari agramaţi să se bată prin studiouri de televiziune, ci sunt firele t(r)ainice ce ţin la un loc textura socială. Când ele se destramă, societatea se descompune şi oamenii cad – fiecare singur – în abisul ororii. Sigur că acesta nu constă neapărat în camere de tortură; în ziua de azi e mai preferabil să-i menţii pe oameni într-o “sclavie acceptabilă”, în care – ca nişte “morţi vii” – să lucreze pentru stăpânii lor, singurii abilitaţi să trăiască cu adevărat. Nu ştiu alţii cum sunt, însă mie unuia mi se pare cu adevărat cinic să numeşti această întoarcere la feudalismul tributal “moment zero”.

Şi totuşi, câte şanse aveau să câştige? Căci – orice s-ar spune – nu e uşor să-i convingi pe oameni că albul e negru şi că răul e bine. Dar iată că au reuşit. Sper că celor de la Russia Today le va place comparaţia: asemeni lui Kutuzov, Dragnea şi ai lui au pierdut aproape toate bătăliile, însă – în cele din urmă – au câştigat războiul. Asta înseamnă că au avut mai multă determinare şi mai multă perseverenţă. Pentru că ceata lui Dragnea (inspirată de lungul cortegiu de condamnaţi, începând cu Adrian Năstase) a ştiut foarte bine ce pierde dacă nu câştigă totul, în vreme ce celor care li s-au opus nu le-a fost prea clar ce câştigă dacă nu pierd totul. Căci, să fim serioşi, pe de-o parte “statul de drept” e – mai ales în lumea noastră – un concept, dacă nu chiar un ideal, iar pe de alta politica opoziţiei ar fi fost făcută şi pe mai departe tot de eternele doamne Gorghiu şi Turcan. Hotărârea şi insistenţa au dat în cele din urmă roade: marele partid (post)comunist nu s-a descompus, eliminarea “facţiunilor” a “întărit rândurile” celor rămaşi, şeful a deveni “lider maximo”, iar oamenii de sub el o “armată disciplinată”. Departe de-al slăbi – cum ne-o tot repetă “o anumită parte a presei” – războiul acesta a întărit şi a sudat PSD-ul. Acum, toţi baronii şi toţi aspiranţii (şi la baronie, şi la doctorate plagiate) ştiu că pot. Şi – din păcate – pot cu adevărat.

Pe ce s-a construit această reuşită? Mai întâi pe trei lucruri pe care Dragnea le-a moştenit (căci toate partidele le-au forjat vreme de 30 de ani) şi pe care s-a priceput să le folosească cu abilitate. Cel dintâi e izolarea oamenilor politici de popor. Votându-şi, în serie, privilegii, indemnizaţii şi pensii nesimţite, “aleşii” s-au izolat de baza lor electorală şi sunt pe cale de-a constitui o clasă socială propriu-zisă: aceea a rentierilor capitalismului nostru original. Cu adâncă tristeţe, dar acesta e adevărul: de ce să iasă în stradă un om a cărui pensie e de câteva sute de lei ca să-l apere pe unul – ce-şi zice (acum) “din opoziţie” – ce capătă câteva mii de euro pe lună? Ce câştigă norodul din războiul dintre Drăculeşti şi Dăneşti? Cu toţii bănuim că oricare “partidă” va veni la putere va menţine toate relele celor dinainte – în primul rând birurile – cărora le va adăuga altele noi. Fiecare tabără e alcătuită dintr-o mână de boieri – care se încuscresc între ei – ce se consideră singurii îndreptăţiţi să conducă neamul acesta. “Şi pentru cine vrei să mori?” Această desprindere – prin privilegii – a “aleşilor” de alegători i-a folosit de minune lui Dragnea. Căci ea i-a demobilizat pe majoritatea celor care ar fi putut protesta (şi care pot vota) împotriva lui. “Marile manifestaţii” (inclusiv cea din februarie 2017) au scos în stradă cel mult câteva sute de mii de oameni (la o populaţie, totuşi, de aproape 20 de milioane), dar – în mod obişnuit – a fost vorba de câteva mii (oscilând între sute şi zeci de mii). “Opoziţia” n-a ştiut să-şi facă nicio campanie: nu numai că nu a introdus nicio lege somptuară, dar a şi votat – cu amândouă mâinile – privilegiile care le reveneau şi parlamentarilor săi. Atunci s-a văzut, ad oculos, ce este “opoziţia”.

Al doilea lucru care i-a profitat lui Dragnea este schimbarea permanentă a legilor. Cu toţii ne-am obişnuit: Codul Fiscal se schimbă de zeci de ori pe an, Legea Educaţiei nimeni nu ştie de câte ori e modificată, “Codurile” (Civil şi Penal şi cele de Procedură) se rectifică – practic – în fiecare şedinţă de Parlament. Morala e aceea că nimeni – cu excepţia unor avocaţi dubioşi – nu (mai) ştie ce e “legea” şi, devreme ce nu ştiu despre ce e vorba, oamenii nu prea au ce apăra. Teoretic, schimbările acestea sunt menite “a ne compatibiliza cu legislaţia europeană”; practic, ele sunt expresia unor interese de grup şi a haosului ce domină administraţia şi finanţele ţării. Ar fi trebuit trecut în Constituţie faptul că principalele legi organice nu pot fi modificate de nimeni, sub nici un pretext vreme de 10 sau 20 de ani. În primul rând, acest lucru ar fi impus o responsabilitate celor care le redactau. În al doilea rând, ar fi permis oamenilor cu cap din această ţară – căci or mai fi şi din aceştia – să le explice, în broşurele tipărite pe hârtie de ziar (nu în tomuri legate în piele – şi la preţ corespunzător!), oamenilor despre ce e vorba şi ce importanţă au legile şi cuvintele din care acestea sunt făcute pentru viaţa lor de zi cu zi. Merită spus un lucru: cu excepţia judecătorului Danileţ, niciuna din “marile noastre somităţi juridice” nu s-a înghesuit să ne explice cum ne vor afecta modificările legislative. În schimb mai toate aceste “somităţi” erau pline de “consideraţie” pentru “profesionistul” Tudorel Toader, când a fost numit Ministru al Justiţiei. Cred că asta spune suficient despre starea justiţiei în România. Din păcate, pe meleagurile noastre, “legea” nu e asociată cu dreptatea, ci cu vorbăria incomprehensibilă şi cu afacerile sordide ale avocaţilor “restituirilor”. Morala e aceea că nici la acest capitol oamenii nu aveau nici un motiv să iasă în stradă şi să apere vreo tabără. Şmecheri şi profitori se găsesc mereu, şi la Dăneşti, şi la Drăculeşti.

Şi mai e încă o moştenire, decisivă, care i-a permis lui Dragnea să facă ce vrea: exilul, mai exact faptul că cine nu e mulţumit cu starea internă poate oricând pleca. Aceasta e deosebirea cea mai marcantă dintre România lui 1989 şi cea a lui 2013: faptul că, acum, oricine se satură de ce ce e aici are şansa de-a pleca acolo unde crede că se poate realiza cu adevărat. Şi, în mod normal, pleacă tocmai cei “ce au viitorul în faţă”, tinerii, adică partea activă a societăţii. În urma lor rămâne resemnarea celor care nu mai aşteaptă, pentru ei, decât cei 50 de lei în plus la pensie.

Toate acestea fiind spuse, rămâne de văzut cum au reuşit “penalii” să întoarcă opinia publică în favoarea lor. Dacă vrem să-i numim, primul ce ne vine în minte este capo dei tutti capi: Dragnea. Asta spune un lucru foarte clar: au un şef. Cum acesta e cu spatele la zid (cu o condamnare cu suspendare şi în aşteptarea alteia, ce l-ar trimite după gratii), determinarea lui nu poate fi pusă la îndoială şi bătălia lor – a tuturor celor cu probleme – e şi bătălia lui. Mai jos, e un întreg “stat major” de condamnaţi şi trimişi în judecată – din politică, business şi media – în care, în funcţie de vocaţie şi prin selecţie, fiecare are un rost şi o funcţie precisă. Unul e the bad boy, cel care înjură presa şi-i ameninţă pe contestatari, altul e the good guy, care zâmbeşte mieros şi are timp şi înţelegere pentru toţi; unul e un avocat logoreioc, specialist în a întoarce lucrurile pe dos, altul e meşter în “dezvăluiri şocante”; unul vorbeşte de tradiţie şi de “trecutul de mărire”, alta de “viitorul luminos”; una e fată frumoasă, altul e bătrân respectabil etc. S-au creat o mulţime de roluri, pentru cele mai diverse situaţii, oamenii “şi-au intrat în rol” şi s-au structurat în reţele informale a căror singură menire e aceea de a-l mulţumi pe şef. Căci toţi ştiu că victoria lui va fi şi a lor, a tuturor. Şi în moştenirea “ierarhiei de partid” translată de Iliescu de la PCR la FSN / PSD, şi pe cale empirică, prin încercări, s-a creat o maşinărie de execuţie impecabilă, care-i permite lui Dragnea să fie peste tot, să vadă tot şi să hotărască tot. De partea cealaltă, ce vedem? Unde e şeful? Preşedintele? Acesta e deus otiosus: deasupra lumii, neimplicat în războaiele acesteia, cu ochi de gheaţă şi surâs moralizator. Ce mulţime îi (va) recunoaşte autoritatea comenzii? Mă tem că relaţia dintre el şi cei mulţi e una de ignoranţă reciprocă: el ignoră suveran pulsiunile vulgului, tot aşa cum acesta îl ignoră pe locatarul de la Cotroceni. D-l Orban? Mă iertaţi, dar pare făcut să conducă cel mult o scară de bloc (deşi n-aş fi convins că, sub conducerea dânsului, scara aceea ar fi în măsură să-şi pune acoperiş pe clădire). Cele două doamne vocale ale PNL-ului? Le-am văzut, şi pe rând şi în simultan, la conducerea partidului şi a fost clar de ce sunt în stare. D-l Cioloş e ardelean, molcom şi simpatic dar, până se adună dânsul, Parlamentul lui Dragnea dă un întreg pachet de ordonanţe. D-l Barna e pe cât de inteligent, pe atât de absent. Iar sub aceştia toţi nu e decât – după memorabila vorbă a generalului Berthelot – “o admirabilă dezorganizare”. Morala: în faţa “frontului unit” şi “condus cu mână de fier” al PSD-ului nu se aud decât voci şoptite şi scâncete înăbuşite. Un mediocru ca Dragnea a triumfat în primul rând pentru că nu avut cu cine să lupte. Atunci când i-am auzit vocea, am realizat că singurul lider adevărat de partea cealaltă ar fi fost d-na Kövesi. Dar n-a fost să fie.

Al doilea lucru în favoarea lui Dragnea: a ştiut să se instaleze confortabil în casele oamenilor. Cei doi “vectori de imagine”, Antena 3 şi RomâniaTV şi-au făcut datoria. Cea dintâi, deopotrivă anexă a mondenei Antena 1 (care adună tot publicul fostelor reviste de la Avantaje la Playboy) şi sediu al predicilor naţional-conspirative, a urmat – neabătut – imperativul deculpabilizării patronului ei, indiferent câte tactici a trebuit să schimbe. Cealaltă, moştenitoare a “televiziunii poporului” a “domnului Dan”, are şi ea un patron de apărat, însă e mult mai rigidă decât Antena şi, pe cale de consecinţă, mult mai apropiată de electoratul nostalgic şi conservator de vârsta a treia. Prima s-a specializat în “dezvăluiri cutremurătoare” seară de seară; a doua şi-a legat publicul de ecran cu anunţul (nu doar cotidian, ci de mai multe ori pe zi al) recalculării pensiilor – care-i va face pe toţi fericiţi – promisă de Olguţa Vasilescu. Zăhărelul acesta a fost asortat, zilnic, cu veninul îndoielii: dar dacă…? Cine poate şti…? Unii spun că… Mai există un document… Un caz marginal a fost prezentat ca fiind regula; altul – absolut normal – a fost înfăţişat ca excepţia; s-au indus spaime apocaliptice (nu contează în legătură cu ce; oamenii se simt mai aproape de copilărie atunci când le e frică) şi apoi s-a auzit – fermă şi calmă – vocea “salvatorului” şi, mai ales, s-au dezvoltat tehnicile descoperite în bucătăria lui de Dan Diaconescu. Cea mai de succes e, inevitabil, cea cu Elodia. Aşa cum povestea patronul OTV-ului despre aceasta, s-au încercat mai multe istorii de dispăruţi şi s-a ales cea care a întrunit cea mai mare audienţă. La fel, tot prin selecţia publicului s-a ajuns la cele cu “Portocală”, cu “protocoalele” şi cu “completul de cinci”. Apoi, din acestea s-au făcut telenovele, în care au fost introduse şi secvenţe din celelalte istorii abandonate şi pe lângă “invitaţii permanenţi” a fost chemat şi “poporul” să-şi dea cu părerea. Şi, după cum se vede, “Elodia politică” a funcţionat. Ceilalţi n-au ştiut găsi calea către oameni. Cristian Tudor Popescu nu e decât un Cristoiu anti-Dragnea şi audienţa lui e mult mai mică decât pare. Emisiunile despre ruina economiei nu le spun nimic nici pensionarilor, nici tinerilor ce nu lucrează (sau au job-uri temporare şi prost plătite), nici angajaţilor de la stat (mai ales celor din “structurile militarizate”). Ele nu vorbesc decât străinilor (care, totuşi, ştiu ei de ce au venit aici) şi unui anumit tip de investitor local (altul decât cei “deştepţi”, care înţeleg că, în realitate, marile afaceri tot cu statul se fac). Adică unei pături foarte restrânse a populaţiei. Media on-line (în principal Facebook-ul) e, deja, prea policromă – între altele, şi din cauza trolilor – şi, din păcate, a redus “spiritul civic” la semnarea unor proteste “iniţiate de un grup de intelectuali”) şi la like-uri şi ador-uri. Rezist-urile şi Vă vedem-urile sunt, la început, energizante, apoi, simpatice, dar, în cele din urmă, inevitabil, se destramă sub rutină. Cu câteva zeci de oameni în stradă şi o mână de intelectuali scriind mânios pe internet, PSD-ul poate guverna nestingherit tot secolul viitor. Cum ajungi la oameni? Cum faci din problemele ţării problemele lor? Cum le dai sentimentul că lupta câtorva e – în fapt – lupta tuturor? Cum deştepţi cetăţeanul în cei a căror viaţă se desfăşoară între o “învârteală” şi pensie? Avem, aproape în fiecare oraş, facultăţi de studii politice, de jurnalism şi de media. Avem sute de “profesori universitari” care predau “teorii” legate de aceste lucruri. Nu s-ar cuveni să le cerem şi nişte răspunsuri concrete la aceste întrebări (la fel ca şi “corifeilor” opoziţiei)? Căci dacă PSD-ul îşi va păstra monopolul media, mă tem că “opoziţia” noastră va sfârşi ca un club de literatură autoreferenţială.

Tot Dragnea şi ai lui au înţeles mai bine două lucruri: că victimizarea e o tactică de succes şi că dacă vrei ca oamenii să susţină sau să combată o idee, aceasta trebuie să aibă o faţă recognoscibilă. Victimizarea dă întotdeauna rezultate: strigi, te vaieţi, implori, mizezi pe compasiunea poporului (celui cu memorie scurtă). Cu toţii, de copii, simpatizăm cu victimele, iar “iertarea e creştinească” (mai ales de Sărbători). Cel ce vrea “să închidă” oameni trebuie că e otrăvit de ură, căci cum altfel poate fi numit cel ce desparte copilaşii de tatăl lor (sau chiar de mama lor – ca-n cazul d-lor Ritzi şi Udrea). Şi apoi, de ce-am fi noi, românii mai răi decât alţii, osândindu-ne semenii la “condiţii de exterminare”? Bine, bine, dar tot trebuie să existe o justiţie – vor spune cei pentru care raţiunea primează asupra sentimentelor. Sigur că da, li se va răspunde, există: la Bunul Dumnezeu, în ceruri şi noi toţi suntem buni creştini. Aici, pe pământ, nimic nu e sigur şi, dacă condamnăm acum, de unde ştim că nu greşim? Aşa că, decât să păcătuim acuzând un nevinovat, mai bine să nu condamnăm pe nimeni. Sau, eventual, doar acolo unde faptul e dovedit: de pildă o babă care a furat două mere de la o altă babă, căci, acolo, “încălcarea proprietăţii” e manifestă. Sigur, argumentul pare grosolan, dar – aşa cum s-a văzut, dacă e repetat suficient, până la urmă prinde. Aşa descoperim că Ceauşescu a fost mare patriot, la fel şi Antonescu, pe afară Hitler, Stalin, Mao – cine mai vreţi. Cu toţii au fost victimele “străinilor”, de aceea au luptat (inclusiv cu propriile lor popoare, căci duşmanul cel mai eficient e cel dinlăuntru). E ceva ciudat cu victimizarea asta: ea e tactica preferată a mult-acuzatei “corectitudini politice” şi e uimitor să o vezi folosită chiar de vajnicii luptători împotriva acesteia. Toţi sunt victime: Dragnea, PSD-ul, noii îmbogăţiţi, parlamentarii, Biserica şi cine mai vreţi. Mai puţin Preşedintele; acesta mai curând ar pieri decât să lase impresia slăbiciunii (pe care, însă, i-o putem vedea cu toţii). Dar cine e adversarul întregului neam? Bineînţeles, “statul paralel” în frunte cu “maleficul” Soros şi cu perversa lui ideologie – “corectitudinea politică”. Faptul că oamenii cred asemenea bazaconii ţine de două lucruri: de incultură şi de faptul că vor să le creadă. Însă tehnica e bună: îţi inventezi un duşman imaginar şi, după aceea, te lupţi din răsputeri cu el. E modalitatea cea mai simplă şi mai eficientă de a fi erou doar dând din gură. Şi încă ceva, duşmanul imaginar poate fi diabolizat fără nici o limită, ceea ce – evident – contribuie la panica generală şi la “strângerea rândurilor” celor ce aşteaptă beneficiile eroismului lor.

Pe de altă parte, atunci când vii în concret, e bine ca duşmanii să aibă un chip, pentru ca frustrarea, indignarea şi ura populară să aibă o ţintă identificabilă. “Cel rău” va unelti mereu şi – din  păcate – e intangibil, dar “oamenii lui de pe teren” pot fi eliminaţi unul câte unul. De pildă procurorul Negulescu “Portocală” – o ţintă perfectă (mai ales că, subliminal, “Portocală” rimează cu portocaliul unui partid în care s-a dat, neobosit, vreme de un deceniu). Apoi intră în joc metonimia: aşa sunt toţi procurorii. Şi, în primul rând, şefa lor, d-na Kövesi. Aşa că: jos Kövesi! Dar pe dânsa cine o susţine? Preşedintele. Păi oare n-o fi şi domnia sa în afaceri cu “Portocală”? De unde poţi să şti? Totuşi, aceştia nu trebuie diabolizaţi în extrem, dat fiind că nu e bine să fie înfăţişaţi nici măcar ca eroi ai răului. Trebuie mai curând caricaturizaţi; dacă Soros are anvergură (ca “duşman absolut”), Preşedintele e doar meschin (cu casele lui). Nu-l poţi prinde cu altele, te legi de fusta nevestei. Însă întotdeauna trebuie găsit un asemenea amănunt personal care atrage atenţia şi descalifică omul. Dacă opoziţia folosea măcar ceea ce i-a oferit, pe gratis, Times New Roman-ul, era, mereu, cu un pas înainte. Dacă Procuratura i-ar fi ştiut mediatiza – inteligent – pe cei care chiar au făcut ceva pentru a limita jaful, “Portocală” n-ar fi fost imaginea procurorului lipită de retina telespectatorului. În fine, “Corupţia ucide!” sau “Fără penali în funcţii publice” sună bine, dar nu e evident împotriva cui sunt îndreptate aceste lozinci. Nimeni nu s-a gândit să facă din Secureanu ţinta unei campanii împotriva corupţiei şi nici din Dragnea a uneia împotriva revenirii condamnaţilor în funcţii. Oamenii trec uşor peste abstracţii, însă păstrează în memorie chipurile. Nu ştiu să se fi gândit cineva să distribuie în pieţe şi pe autobuze flyer-e colorate cu preţul cărnii sau al ouălor când a venit PSD-ul la guvernare şi cu cel de azi. Fără nici un comentariu. Asta le vorbeşte – direct şi personal – omenilor, nu moţiunile de cenzură fără sorţi de izbândă ale d-lui Orban.

În fine, aşa, la o primă vedere, ar mai fi o tactică foarte eficientă: aceea de a deplasa problema şi, finalmente, de a schimba sensul discuţiei şi cel al cuvintelor la care aceasta se raportează. Toată lumea e, acum, indignată de “condamnările nedrepte”. Dar am uitat să ne întrebăm pentru ce s-au dat aceste condamnări. Nu cumva – spune vocea raţiunii – cel ce fură trebuie să plătească? O – întreabă omul sentimental – ce înseamnă “fură”? De pildă, după Revoluţie, când nu existau legi pentru lumea nouă, se poate spune că cineva a furat? Dar d-l X, cel cu averea uriaşă, poate fi acuzat de furt? Poate c-a avut noroc. Sau poate că l-a ajutat Dumnezeu. Sau – în ciuda a ceea ce pare – poate chiar e bun pe felia lui. Şi, nu în ultimul rând, uitaţi-vă cum dă bătrânilor şi copiilor săraci din agoniseala lui. De ce să-l acuzăm?! L-ai văzut dumneata furând? Şi apoi – nu uita – acuza nedovedită e şi ea un caz penal! Uite, de pildă, dumneata mă prinzi, în autobuz, cu portofelul dumneatale în mână. O să spui (şi-o să strigi) că sunt hoţ. Dar dacă l-am prins când stătea să-ţi cadă din buzunar? Sau dacă voiam doar să-ţi văd anul naşterii din buletin, căci mi-ai părut simpatic şi nu reuşeam să-ţi dau o vârstă? Cum mă poţi acuza de furt? Nu ţi-e ruşine?! Gata, fapta în sine nu mai contează; contează cine acuză, cine judecă, cum judecă, ce zice galeria, nelămuririle şi “dezvăluirile”, părerea lui Cristoiu etc. Problema nu mai e a lui ce judecăm, ci a lui cum judecăm. Dar fapta, fapta ca atare, e – în felul ei – de domeniul evidenţei: nu doar că nu avem infrastructură şi utilităţi de secolul XXI (sau de Europa), dar şi cele pe care le-am avut în secolul XX le-am devalizat fără milă. Acestea sunt lucruri constatabile, pentru înţelegerea cărora nu-ţi trebuie nu-ştiu-ce cunoştinţe avocăţeşti. Întrebarea e: ele nu contează deloc în lumea noastră? Sunt ceva cu desăvârşire neutru – şi, ca atare, nejudecabil – precum fenomenele naturale? Căci paguba e aici, sub ochii noştri, iar ceea ce a dispărut, a dispărut în vremea în care X, Y şi Z (persoane  concrete) aveau răspunderea treburilor ţării. De unde, pe cale de consecinţă, fie n-au fost cu adevărat răspunzători (adică nu şi-au făcut treaba) şi pentru asta trebuie judecaţi, fie au profitat ei înşişi – graţie funcţiei – de marea devalizare şi atunci iarăşi trebuie judecaţi. Lucrurile sunt foarte simple. Le complicăm doar dacă modificăm, subtil, sensul termenilor şi intrăm în arcanele – fără sfârşit – ale procedurilor. A-i convinge pe oameni că aşa stau lucrurile nu e deloc uşor, pentru că e împotriva simţului evidenţei. Şi totuşi, au reuşit. Ce-au făcut ceilalţi? Avem măcar o lucrare despre marele jaf al economiei de după ’90? Avem vreun studiu asupra “privatizărilor” şi al “restituirilor” care au dus la un hold-up economic mai mare decât al naţionalizării din ’48? La ce ne raportăm când vorbim de responsabilitatea pentru jaf? Cine sunt, cu adevărat, victimele şi cine profitorii ultimelor trei decenii?

Ideea PSD-ului cu “momentul zero” e clară: până azi nimeni nu (mai) e vinovat de nimic. Dar, ca o întrebare simplă: de ce ar fi vinovat de azi înainte? Parlamentul – deoarece e “suveran” – poate legifera la fel de bine şi “starea zero” în care, nici în trecut, nici în viitor, oamenii politici nu vor mai fi vinovaţi pentru nimic ce are tangenţă cu sfera economică. Pentru ceea ce fac în politică iarăşi nu pot fi vinovaţi, căci beneficiază de imunitate expresă. Ca atare, de acum înainte vor avea o “imunitate extinsă” (care – pe latura economică – poate cuprinde şi rudele). Nu e un secret pentru nimeni că cei mai mulţi dintre ei s-au îmbogăţit din funcţie şi averea lor (mai ales cea viitoare) e legată în primul rând de menţinerea în funcţie. În plus, beneficiază de o rentă de stat – care nu e exclus să fie, şi ea, extinsă şi asupra moştenitorilor. Cum se numesc lucrurile acestea? Să fiu iertat, dar după ştiinţa mea există un termen foarte clar care le cuprinde pe toate: acela de feudalism. Ceea ce fac politicienii noştri nu e nimic altceva decât reconstituirea privilegiilor clasei conducătoare feudale. O să se spună: nu – spre deosebire de cei de atunci, care erau ereditari, cei de acum sunt aleşi. Da, încă, dar cât va mai dura acest lucru? Oare nu ne vom întoarce la alegerile – o, cât de democratice! – ale interbelicului în care mereu aceleaşi persoane, în varii combinaţii, alcătuiau Parlamentul şi guvernele? Şi la un sistem medieval în care cei ce lucrează – autohtoni sau străini – vor fi racketaţi exact cu atât cât le e neceasar noilor privilegiaţi.

Să dea Dumnezeu să mă înşel, dar tare mă tem că acesta va fi viitorul României. Iar problema cea mare a majorităţii nu va fi dacă e bine sau nu, dacă această stare de lucruri trebuie ameliorată sau răsturnată, ci cum să-şi strecoare copiii în casta privilegiată. Asta e. Ştie Dragnea ce ştie: amnestia înseamnă, literal, legea uitării. Dacă o va da, nu condamnările le vom uita cu ea, şi nici măcar furtul. Ne vom uita – poate definitiv – umanitatea din noi. De la ea înainte, în România nu vor mai locui oameni, ci boieri şi pălmaşi. Cei din urmă vor plânge, în genunchi, lângă icoanele afumate din biserici, sau îşi vor lua lumea în cap – cât vor mai putea – plecând, sate întregi, în bejenie pe la curţi străine. Iar deasupra lor se vor război mereu (cu pungi la Înalta Poartă, oricare ar fi ea) Drăculeştii şi Dăneştii.

Distribuie acest articol

49 COMENTARII

  1. De ce nu intrati in politica? O spun cu disperarea omului care vede ca oameni cu un capital bunicel de imagine, cum e Ciolos, nu par sa aiba EQ necesar sa scrie un mesaj-reactie. De exemplu , reactia lui la „taxa pe lacomie” a fost ca Dragnea(generic vorbind) a aruncat bursa in aer. Ma gandesc ca nici n-o fi citit/inteles ordonanta, cum sa te legi fix de burse? Cati romani au treaba cu bursa? Si mai dai si apa la moara celor care spun ca esti platit de Soros etc.
    Mai bine le zicea ca vor ramane fara minute gratuite , ca ii trezea brusc la viata.
    Nu poti sa te adresezi unui % atat de redus (cei interesati de bursa) si sa speri ca treci pragul electoral, mai ales cand aveai munitie din multe domenii.
    Ori nu are niciun specialist in jur, ori e un pic narcisist, eu asta vad in mesajele si actiunile lui, eu-eu-eu. De ce n-a putut accepta sa ajute din USR , nu inteleg. A preferat sa taca, doar sa aiba partidul lui. In situatia in care suntem, ne mai permitem asa un lux?
    USR-ul , asa cum e, macar a mai colorat un pic Parlamentul. Ar fi fost groaznic doar cu PNL pe post de opozitie. PMP nu cred ca mai prinde vreun mandat. A fost buna initiativa primari in 2 tururi, pentru care am si semnat, dar nu stiu ce s-a mai intamplat. Era sa treaca, dar a aparut miraculos dosarul lui Tariceanu si nu stiu ce s-a mai intamplat.
    Au mai fost situatii cand PSD-ul parea ca a scapat in castigator. Problema e iar vom fi pierdut zeci de ani degeaba pana la un nou moment 2004.

  2. Nu vad care e problema. Daca traiesti intr-o tara patologica, te muti in alta tara.

    Nu suntem legati de glie, nu suntem sclavi, plecam peste hotare si lasam Romania sa moara.

    Daca romanii sunt bolnavi mintal si nu sunt in stare sa construiasca o tara, mergem la altii.

    Nu este absolut nicio problema. Traim in epoca zborului ieftin cu avionul. Nu va mai chinuiti, puteti pleca.

    Lasati Romania sa devina haznaua pe care si-o doreste majoritatea romanilor, daca n-a fost in stare sa invete sa voteze corect. Nu e ca si cum au fost interese straine aici, nu.

    E doar ticalosia romaneasca in actiune, asta a distrus tara.

    • „Nu vad care e problema. Daca traiesti intr-o tara patologica, te muti in alta tara.”

      Da, asa faci daca ai o meserie adevarata, daca stii sa faci ceva util, sau daca esti dispus sa pui osul pentru tine si familia ta si sa o pornesti de la zero printre straini. Asa faci daca esti barbat.

      Da’ daca n-ai nici o meserie…, daca esti poet…, daca bulele pe care le produci nu se cer pe piata…, daca nu vrei sa inveti o meserie adevarata…, daca nu prea ai vrea sa iesi din zona de confort… atunci te vaicaresti ca o baba.

    • „Daca traiesti intr-o tara patologica, te muti in alta tara.”

      Permiteți-mi vă rog să observ că nu este clar sensul termenului „patologic” și dacă referirea este la „o țară bolnavă”, sau „o țară care te îmbolnăvește”. În orice caz, felul în care este țara este rezultatul opțiunilor cetățenilor ei. Așadar, este oarecum un non-sens. Creăm o țară după cum ne place, apoi observăm că opțiunile noastre au creat o situație „patologică” și ne mutăm în altă țară. Modelată de alții, după alte opțiuni decât ale noastre…

      Generalizările nu sunt „sănătoase” și a considera un popor (cel român, în acest caz, altă dată alte popoare) bolnav mintal și incapabil să construiască o țară poate avea, după cum a arătat istoria, consecințe tragice.

      Apropo, oricâți români ar părăsi-o, România nu moare. Oricât de antisocial s-ar comporta cetățenii, ei sunt obligați la un moment dat să se organizeze. Există state formate din proscriși, răufăcători exilați. Doi oameni naufragiați pe o insulă pustie sunt nevoiți pentru a supraviețui să se organizeze social, să-și armonizeze activitățile pentru satisfacerea trebuințelor și să devină eficienți în administrarea resurselor.

      Iar în ceea ce privește „haznaua”, nimeni nu dorește asta. Cei care au fost determinați să acționeze împotriva interesului lor au fost manipulați la fel precum cei care au votat Brexitul, spre exemplu. Consider inadecvat să-i numim pe britanici „ticăloși”, ori să-i acuzăm că nu au votat „corect”. Alegătorii votează întotdeauna corect, conform intereselor lor, așa cum le percep și pe termen scurt.

  3. „D-l Cioloş e ardelean, molcom şi simpatic dar, până se adună dânsul, Parlamentul lui Dragnea dă un întreg pachet de ordonanţe.“

    N-am înțeles de ce simpatic.

  4. Amin!
    Ca asa se spune pe la tara pe la noi dupa o predica pentru morti.
    Autorul nu e la prima astfel de predica. Text dupa text a deplorat catastrofele pe care le vede in fiecare zi.
    Vad doua posibilitati:
    1. Depresie. Ar trebui tratata.
    2. Propaganda.
    In primul rand, articolul e plin de generalizari facile si false:
    au câştigat războiul,
    s-a văzut, ad oculos, ce este “opoziţia” (uita de USR)
    nimeni – cu excepţia unor avocaţi dubioşi – nu (mai) ştie ce e “legea”
    etc
    In al doilea rand, efectul sau este exact defetism şi demobilizare, nu luciditate, caci textul nu contine nici o veste buna, nici o idee constructiva, nici o sansa de ameliorare.
    Asta nu poate fi o coincidenta caci exista multe vesti bune: exista acum o opozitie adevarata, venita nu dintre Draculesti si Danesti ci din randul nostru (intelectuali si profesionisti); PSD si ALDE sunt complet izolati in Europa; justitia are inca dinti si frica, nu lacomia, motiveaza inca mafia.
    Cei mai periculosi acum nu sunt ai lui Dragnea ci cei care ne vand: presedintele care doarme, cartitle din justitie si cateii din presa printre care se numara, iata, si autorul acestui articol.

    • Excelent comentariu (chiar daca foarte succint ) care se opreste asupra textului ( argumentatia concreta pe text ar fi fost salutara ), nu asupra persoanei autorului . Cu toate acestea puncteaza foarte bine natura, scopul si efectele unui asemenea text prolix ” de opinie si comentariu” ( adica de propaganda ) si statutul ambiguu al asa-zisei neutralitati a autorului care dupa ce a intonat prohodul in mai toate textele sale , a adus in final si crucea.
      Problema este ca acest gen de texte diversioniste care abunda in paralogisme ( exemplu : ” … ceea ce e important e faptul că, acum, justiţia înseamnă exact ceea ce spune Dragnea că înseamnă. Acesta nu e defetism şi nu e demobilizare; e pur şi simplu luciditate. Dacă nu vom fi lucizi şi nu vom înţelege de ce şi cum au învins, vom pierde – una după alta – şi rundele următoare. Există un lucru şi mai rău decât acesta, şi paharul trebuie băut până la fund: de astă dată au învins exact pe terenul intelectualilor .” ) nu sunt nimic altceva decat prestidigitatii abile care emit doar ceata si fum comutand atentia cititorilor de la adevaratele cauzele ale esecului societatii romanesti. Problema este ca asa cum spatiul politic a fost acaparat de trmpetele asurzitoare ale Antenei 3, etc. , si spatiul societatii civile a fost invadat de „creatii” de aceasta natura care induc confuzii , pledeaza pentru „cauze pierdute” si printr-un foarte abil joc de glezne reusesc sa sustina interesele unei baricade exact din baricada taberei opuse. Din nefericire, societatea civila nu se opreste asupra acestor probleme tocmai pentru ca pe parcursul a celor trei decenii de democratie si-a schimbat in mod insidios , natura, scopul, functiile si obiectivele lasand pegra politica sa ajunga la metastaza si aceasta este adevarata cauza a esecului societatii romanesti. O analiza a unor asemenea demersuri deconstructiviste ar fi foarte necesara in contextul actualei depresii sociale, dar instantele societatii civile se pare ca au alte prioritati.

    • Bine, frate, vino tu cu o idee atunci!

      Eu m-am tot caznit, am tot adus pe masa idei de discutat pentru o alternativa.

      Si ce s-a intamplat? Am vorbit singur.

      Oriunde. Pentru ca nicaieri nu e locul discutarii unei alternative politice reale.

      Concluzia mea este ca oamenilor le e foarte bine asa. Se plang din cand in cand si plangaciosii se aplauda intre ei. Daca vrei sa schimbi, pur si simplu nu vor.

      ///////

      Toti vorbesc in teorie de parca ar fi rencarnarea lui Milton Fiedman. Dar cand vine vorba de masuri practice, de reforma statului, nu stiu cum se face , dar fie tac in papusoi, fie pe ocolite spun ca e bine cum e acum, doar ca ar mai trebui schimbati unii oameni. Adica, fie sindromul Alba-ca Zapada, fie gandirea „traditionala”: „Scoala-te tu ca sa ma pun eu.”

      Adica pur si simplu una vorbim si alta gandim.

      Cat priveste autorul, il admir pentru modul clar in care evidentiaza problemele Romaniei, in special ale educatiei. Are talent la povestit. Dar am observat ca nu livreaza solutii. Nu e o vina insa, atattimp cand 99,99% din autori si comentatori, atat de aici cat si de aiurea, inclusiv din partidele poltice nu au nici cea mai mica ideea despre ce ar trebui facut. Iar cand aud o idee, cat de mica, despre o schimbare, fie o ingroapa in valuri de defetism fie o ignora.

      Asa ca nu are ce sa faca.

  5. O analiza reala si dureroasa. Mai ales dupa acest articol, ma intreb daca mai este vre-o speranta de care sa ma agat, sa nu ma scufund cu totul. Oare are cineva o solutie?

  6. Poate va „imobilizați” exemplar, ca la Referendum, si reușiți să câștigați la Parlamentare. Nu am votat Psd si nici nu o voi face, nu voi vota Usr, nu voi mai vota Johannis. Iată strategia unui alegător ortodox dezamăgit de manipularea din octombrie

  7. Cel mai pervers aspect este iluzia alternantei la guvernare.
    Exact ca in filmele proaste cu politistul bun si politistul rau, parlamentarii de „stanga” fac relele si apoi vin cei de „dreapta”, care se declara invinsi de sistem si pactizeaza cu cei de stanga.

    Asadar, ne indreptam spre „societatea multilateral-dezvoltata” si „inanintarea spre noi culmi de progasres si feudalism salbatec”

  8. „…în runda aceasta, Dragnea şi oamenii lui au învins”

    Am gândit la fel când pe scena politică era în prim-plan dl Iliescu.
    Am spus la fel despre dl Năstase, sperând că odată cu domnia-sa va dispărea și tipul de guvernare pe care îl practica am spus că lucrurile se vor schimba când va fi schimbat dl Geoană, ne-am dorit înlocuirea d-lui V Ponta…

    Am spus la fel când la conducerea României se afla dl Constantinescu, cel învins de Sistem!

    În câte runde urmează să mai fim învinși?! La întrebarea unor jurnaliști mai onești și care înțeleg cum funcționează cleptocrația, dl Darius Vâlcov a recunoscut că pentru adoptarea prevederilor din recenta Ordonanță de urgență cu efecte profund antinaționale s-a consultat în prealabil cu dl Ion Țiriac.

    Câtor politicieni trebuie să le mai dorim înlocuirea pentru a înțelege că trebuie să ne dorim înlăturarea Sistemului instaurat în urmă cu 29 de ani, în 1989?!

    Dl Dragnea este o marionetă a cleptocrației, din care acum începe să facă parte. Pentru ca România să devină un stat democratic ar fi necesar ca oligarhii să piardă controlul asupra instituțiilor legitime ale statului pe care l-au capturat. Credeți că este posibil ca cetățenii români să-și recupereze statul? Adică, la putere să ajungă o majoritate care să impună o reformă profundă, care să includă revizuirea Constituției și să destructureze cleptocrația?! Eu zic că este puțin probabil, dar nu imposibil. Acum Occidentul nu se gândește să facă eforturi în sensul democratizării stetlor din Europa de Est, precum în vremea Războiului Rece.

    Este în sarcina noastră promovarea unor politicieni care refuză subordonarea la cleptocrație în schimbul unei părți din resursele furate din averea publică. Și nu par să fie mulți. Și ce propun concret formatorii de opinie, pentru a fi eficienți, în acest sens?

    • O opozitie nu se poate forma doar prin simplul fapt de a fi impotriva :-)

      Democratia presupune ca alegatorii aleg un partid politic.

      Nu pricep de ce lumea se incapateaneaza sa inventeze nemaivazut „democratie fara politica”.

      Si dupa ce se rezuma la a fi impotriva, asa-zisa opozitie, autori, comentatori, gura-casca, toti deopotivca se plang ca nu ii salveaza Superman (sau Mos Craciun, dupa voia fiecaruia).

      Nicaieri, nimeni nu ofera o alternativa reala la actuala guvernare. Lupta impotriva coruptiei nu o duce justitia. Justitia aplica legea. Daca un stat are legi permisive la coruptie, nici justitia si nici simpla „opozitie” , adica opunere (si pe deasurpa si pe ideea naiva „eu sunt imaculat, nu ca voi!”) nu vor avea rezultat pe termen mediu si lung.

      ////

      Am spus inca de acum 3-4 ani ca lupta impotriva coruptiei dusa de justitie nu va oferi decat un regaz de cativa ani pentru o reforma reala a societatii romanesti.

      Era perfect previzibil tot ce s-a intamplat, nu trebuia sa fii Nostradamus. Trebuia doar sa citesti cate ceva si sa intelegi ce se intampla.

      Deprimant este insa ca si in contunuare oameni aflati in politica sau „formatori de opinie”: (indiferent ce-ori fi acestia) se complac in contunuare in contemplarea buricului politic si intr-o prelunga autosatisfacere in lacrcimi si jale.

      De alternativa liberala fug toti cu toate picioarele, tot comunism si socialism vor, chiar si cei care se angajeaza in lungi teorii despre libertate si piata libera. LE-ar palcea sa fie asa, dar numani in carti. In practica , cei mai multi s-au obisnuit sa fure statul, cat or fi bani. E mai comod asa, sa vorbesti una si sa faci alta.

      Includ aici si minunatele „partide” PNL, USR si MRI, in realitate aripioarele plapande usor pe dreapta ale PSD – in ce priveste cvasi-ideologia si perspectivele.

      Nu sunt corupte? Hai sa o vad si pe asta – un partid de stanga in Romania de astazi ajuns la guernare si ramas Alba ca Zapada la sfarsitul celor 4 ani. Socialismul corupte in mor absolut, pentru ca numai asa poate exista.

      ///

      Itzic si Strul sunt prinsi de niste banditi pe un drum de munte.

      Banditii ii bat de-i lasa lati si le fura tot ce au.

      Dupa un timp, Strul se ridica, se scutura de praf si spune „Mai Itzikm, se mai vad cetatenii aceia. ca pe mine ma dor ochii ?” „Nu se mai vade, mai nimeni!” „Bine!” spune Itzic. „Atunci hai sa ii injuram si noi, mama lor de ticalosi!”

      • „Nu pricep de ce lumea se incapateaneaza sa inventeze nemaivazut “democratie fara politica”.”

        Mă tem că s-ar putea să existe o confuzie între termeni, mai exact, între „politică” și „doctrină”. Politică se face, iar democrația fără politică este o contradicție în termeni. Dacă mi-e permis să explic…

        Desigur, după cum bine observați, în jocul politic „nu poți fi doar împotrivă”, demersurile pozitive sunt necesare cel puțin în egală măsură. Doar că în politica românească doctrinele au fost ignorate chiar de către partide, care au acționat contradictoriu din diverse motive. Spre exemplu, partide declarate „de stânga” au fost nevoite să facă privatizări, în vreme ce unele „de dreapta”, din pricina contextului economic, au fost obligate să crească taxele. Dar, dincolo de doctrine și ideologii, în România s-a instalat după 1990 un sistem de guvernare cleptocrat transpartinic.

        Alternativa reală la actuala guvernare nu este eficientă decât dacă este o alternativă la cleptocrație. Adică, dacă se înfăptuiește o reformă radicală a statului, care să includă revizuirea Constituției și destructurarea „Sistemului care l-a învins pe dl E Constantinescu”. Pentru asta este necesar să acceadă în parlament partide care nu sunt influențate de oligarhi și cleptocrație, adică, partide noi, care să formeze o majoritate solidă. Or, acest lucru este greu de realizat din mai multe cauze. Una, este legată de resursele imense pe care le are cleptocrația (în fapt, resursele naționale) care este slujită de „serviciile de forță” ale statului, de mass-media, de toate instituțiile capturate de-a lungul deceniilor. Noile partide ar avea doar încrederea cetățenilor, practic, fără resurse financiare.

        Alta, este neîncrederea alegătorilor în partidele noi. Experiența PPDD este încă proaspătă în memorie. La alegerile precedente a câștigat aproximativ 15% cu un program reformator, justițiar șamd. Parlamentarii PPDD au fost cooptați în câteva luni în partidele pe care au declarat în campania electorală că le vor înlătura odată cu cleptocrația.

        Lupta împotriva corupției o duce Justiția, tocmai aplicând legea. Într-un stat de drept cetățenii nu-și pot face dreptate singuri. Dar, în context, vedeți „dosarele SIPA”. Independența Justiției este, într-adevăr, o responsabilitate a Cetății, asupra căreia sunt datori să vegheze cetățenii. Așa se explică atacul guvernanților asupra Justiției, pe care vor să o subordoneze politic. Pentru a înceta lupta împotriva corupției.

        Cei pe care îi numiți „formatori de opinie” sunt persoane diverse, cu variate îndeletniciri, unii de bună credință, care sunt invitați în diverse ocazii să-și exprime public opiniile. Nu este obligatoriu să fie și cele mai obiective. Alții, sunt manipulați la fel ca cetățenii cărora se adresează. Iar alții manipulează ei înșiși, pentru asta fiind plătiți de oligarhi sau de „serviciile de informații”. Nu cred că este cazul să vă scandalizați ori să fiți deprimat din pricina asta. Este suficient ca noi cetățenii să facem efortul de a ne informa corect, pentru că surse de informare obiective nu lipsesc, iar dacă avem îndoieli, principiul celor trei surse încă funcționează. Colportori de „fake news” există peste tot în lume, cum există și profitori ai acestor demersuri.

        În ceea ce privește comunismul (de la „comuniștii Merkel, Macron și Juncker”, până la cei din România) s-ar putea să existe o altă confuzie de termeni. Pentru o corectă evaluare, cred că este util a se stabili apriori un set de criterii obiective, aparținând mai multor domenii, care să aibă în vedere parametri calitativi și cantitativi și care să fie folosiți pentru compararea regimurilor politice considerate „comuniste”. Altfel, metaforele pot fi interpretate diferit, uneori neadecvat, impropriu (că doar sunt metafore, nu-i așa?!).

        „Alternativa liberală”, dacă prin asta înțelegeți economia deschisă de piață, bazată pe principiile concurenței, este singura funcțională, după cum a demonstrat istoria. Acest lucru este clar și repetarea lui este redundantă.

        Mărturisesc că legătura dintre USR și PSD mi-e necunoscută (probabil este una de adversitate, după manifestările lor publice), iar formațiunile politice menționate sunt partide, fără ghilimele, chiar dacă funcționează într-o guvernare cleptocrată, așa cum am arătat mai sus. Referirea dumneavoastră la „cvasi-ideologie și perspective” îmi este, regret, neclară.

        P.S. Îndrăznesc să vă propun să rețineți (eventual se poate printa) comentariul meu actual pentru că el oferă răspunsuri asemănătoare la întrebări sau opinii identice pe care le-ați formulat în acest spațiu. Asta ne poate ajuta ca la un eventual viitor schimb de opinii să avem o bază de pornire, fără a relua întocmai aceleași idei, permițându-ne astfel să ne dedicăm timpul și energia pentru a aduce argumente noi în favoarea unei sau a alteia dintre opinii. :-)

        Sărbători fericite!

        • Politica fara doctrina e cam greu, pentru ca politica reflecta valori, iar doctrinele sunt cele care le exprima. Desigur, nu exista doctrine „pure”.

          Si doctrinele la randul lor au evoluat, cand spun socialism nu ma refer la intelegerea termenului din DEX, ci la cel din politica prezentului,

          Cleptocratia si socialismul formaza o forma de guvernare politica a unei tari, sunt indisolubil legate.
          .
          Dupa parerea mea. Romania va deveni o economie functionala de piata cel mai devreme peste 8-10 ani. SI un stat liberal – poate – peste 20 de ani. Eu spun insa ca de fapt cetatenii romani ce doresc economie de piata si stat liberal nu s-au prezentat la vot pentru ca nu li s-a oferit asa ceva.

          Totusi, cu bruma de speranta ramasa, mi-as dori ca macar sa vad o licarire ca politica romaneasca a pornit pe acest drum.

          In germana e un proverb care spune ca nu conteaza daca am pierdut o batalie, aceasta pierdere va face ca nepotii nostri sa o castige pe urmatoarea :-).

          ///

          Cuplat cu posibilitatea de a gasi dorita economie de piata in alte tari, a condus la imputinarea bazinului electorat al dreptei si la o rata de neprezentare mult mai mare in randul electoratului de dreapta.

          Si cum nici in prezent acestora partidele politice nu le ofera aceasta alternativa liberala, vor continua sa plece sau sa absenteze.

          Ceea ce reprosez eu celor care au discurs public este ca se limiteaza la a critica PSD si sustine justitia. Asemenea reactii sunt binevenite, dar nu asigura exprimare politica. Adica, nu au potentialul de a aduce in Parlament forte politice capabile sa asigure reforma statului intr-unul liberal. Ci doar de a aduce pe altcineva in Parlament (poate!). Este o mare diferenta.

          Sunt si voci mai elevate decat a bietei mele prezente pe aici, care sustin necesitatea unui program politic alternativ pozitiv, adica un program care sa fie clar de dreapta si care sa ajunga si la electorat.

          Personal, nu cred ca se mai poate pentru aceste alegeri. A mai ramas mult prea putin timp pentru cristalizarea unei viziuni de dreapta si pentru livrarea sa.

          Chiar daca am pierdut toti ostenii, macar sa infigem steagul cu varful spre inamic :-).

          Mi-as dori ca macar 1% sa iesim din aceasta logica a invinuirii electoratului si a trecutului pentru imaturitatea politicienilor nostri.

          ////

          Am vazut si ca fiecare ar dori sa li se aplice numai altora economia de piata. Dupa declaratia de inceput „vreau liberalism si economie de piata” discursul multora continua cu teze stangiste clare.

          Prin urmare, as spune ca un anumit miletantism in aceasta directie a intelegerii economiei de piata este inca necesar.

          ////

          Mi-as dori sa il vad sio atitudine activa in combaterea manipularilor, in special a celor comandate (platite, ce sa o mai intoarcem :-)), ca datorie civica a fiecaruia.

          Lucru care dupa mine vine „la pachet” cu atitudinea constructiva. Nu vreau sa neg libertatea fiecaruia de a se plange, este o chestiune umana si de inteles. Si semnalarea liucruriloor care nu merg are valoarea sa.

          Dar ar fi frumos ca fiecare sa incerce sa mai faca macar un mic pas in directia sugerarii unei solutii sau macar a unei dorinte. Totusi, nu am atata putere sa citesc un necrolog permanent fara sa ma incerce deprimarea si fara a gusta dintr-un sentiment de revolta.

          Daca un boxer e trimis la podea, se ridica si loveste, nu ramane acolo si se plange ca il doare.:-)

          ////

          Un An Nou plin de putere!

  9. excelent ! cineva spunea ca atunci cind se inchid „cararile ntre oameni” totu i pierdut. atit mai adaug : cu o scara valorica inversata, cu hotul si prostul la virf, reasezarea nu se mai poate face in mod pasnic. sa nu uitam, ceausismul securist parea de neclintit. ca au venit altii care l au „reformat”, e adevarat. dar jivinele astea n au cultura si nici memoria trecutului, asa ca tot strivite vor dispare.

  10. Adevarat, un razboi diabolic anti-justitie dar nu e prea tarziu. Inca nu a fost gratiat si chiar daca va fi, nu o sa dureze mult pana o sa cada.
    Never too late.
    Never give up.

  11. dle Maci,
    imi lasati impresia ca dvoastra nu caderea PSD-ului o vreti, ci aplauze pentru ceea ce vreti.
    Nu exista co singura solutie si, mai ales, nu cad pe spate pesedistii cind stiu ca noi ne certam intre noi. Nici „incaltatii in slapi, cei cu studii precare ori stirbii”.
    Sintem de aceiasi parte, dar cu idei diferite. Ca Opozitia (desi nu e sigur :P )

  12. „Ştie Dragnea ce ştie: amnestia înseamnă, literal, legea uitării. Dacă o va da, nu condamnările le vom uita cu ea, şi nici măcar furtul. Ne vom uita – poate definitiv – umanitatea din noi.”

    Tot ceea sustineti despre Dragnea, psd si ceilalti politruci, despre pericolul feudalizarii etc este real, oricat de sumbru ar suna. Din pacate va extindeti rationamentele din zona politicii in sfera dreptului cu prea mare usurinta. Si de aceea textul se afunda iarasi in mocirla mioritica fatalista. Pare ca nu mai exista nicio solutie, nicio iesire. Pare…pentru ca va construiti singur problema-caverna dupa care trageti bolovanul pentru a o inchide cu intentia paradoxala de a ne deschide orizontul.

    In fapt, Dragnea nu stie mare lucru despre amnistie si gratiere, ca instrumente juridice. Si nici dumneavoastra. E ceea ce va uneste. El spera sa obtina oarece foloase pentru coteria sa prin fortarea unei legi a amnistiei, dumneavoastra bagati lumea in sperieti [din cinism? simtiti voluptate scriind atat de crunt despre soarta bietului ruman intors in iobagie?].

    NU domnilor, gratierea si amnistia sunt chiar parte din umanitate, nu au nimic de’a face cu sleahta pesedista, nu sunt inventia lui Dragnea, si nici macar a domnitorilor si boierilor corupti din Tarile Romane. Sunt mecanisme de pacificare cu o istorie indelungata [da, abuzate de numerosi tirani*] si de cele mai multe ori, chiar daca au fost apanajul monarhilor, efectele utilizarii lor au fost mai degraba pozitive pentru societate. Nimeni si nimic nu spune ca odata adoptata o Lege a amnistiei -oricat de defectuoasa ar fi- vom uita hotia, vom renunta la discernamant si nicidecum ca vom uita sa fim oameni. Pentru ca ‘amnistie’ NU inseamna ‘Lege a uitarii’, nici macar literal. Cuvantul acela suprem -„definitiv”- e musai sa’l ignorati. Este cuvantul omului pentru care totul este pierdut. In lumea celorlalti, care inca mai spera si refuza sa se lase coplesiti de amaraciune si scarba, care nu si’au lasat mintile si sufrageriile cotropite de organele propagandei, nu am pierdut niciun razboi si nici nu suntem in pericol sa ne pierdem umanitatea doar pentru ca o clica de politruci se zbate sa adopte inca o lege care sa le restranga raspunderea penala [facandu’i astfel cu atat mai iresponsabili in ochii cetatenilor].

    *si nu numai. exemplu: in Germania federala a timpurilor noastre a existat o tentativa de gratiere a ucigasului terorist bolsevic Klar; aparent a esuat, dar in anul urmator -2008- l’au eliberat in mod aberant. individul primise 6 [sase] pedepse de inchisoare pe viata. Ce ar fi trebuit sa faca nemtii sanatosi la cap, nespalati pe creier complet? sa se sinucida in masa pentru atentatul la demnitatea umana?

    • ” NU domnilor, gratierea si amnistia sunt chiar parte din umanitate, nu au nimic de’a face cu sleahta pesedista, nu sunt inventia lui Dragnea, si nici macar a domnitorilor si boierilor corupti din Tarile Romane. Sunt mecanisme de pacificare cu o istorie indelungata [da, abuzate de numerosi tirani*] si de cele mai multe ori, chiar daca au fost apanajul monarhilor, efectele utilizarii lor au fost mai degraba pozitive (s.n.) pentru societate. ”

      Un comentariu la fel de ticalos ca ” filozofia umanista ” a lui Dragnea despre penali, comentariu care uita ca in Romania a plouat cu gratieri si cu amnistii exact atunci cand societatea avea cea mai acuta nevoie de justitie . In Romania nu a avut loc Procesul Comunismului , desi comunismul a transformat tara intr-o inchisoare gigantica ( http://geografilia.blogspot.com/2015/10/harti-romania-martira.html) , nu a avut loc Procesul Revolutiei , desi au existat sute de victime (https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_Rom%C3%A2n%C4%83_din_1989 ) , nu a avut loc procesul Mineriadei din 1990 ,etc.,etc. Acum acest pseudonim doreste ” pacificarea societatii „, mai exact gratiere, amnistie , umanitate si clementa pentru …marii corupti Romaniei . Furati, mai !

      • „Un comentariu la fel de ticalos ca ” filozofia umanista ” a lui Dragnea”, scrii despre comentariul lui @ euNuke.
        Considerind-o o opinie, da-mi voie sa-ti spun opinia mea: replica ta este cu adevarat ticaloasa.
        @ euNuke ti-a dat un exemplu ca amnistia si gratierea nu sint marca Dragnea. In plus, nu il apara pe Dragnea, ci precizeaza „El spera sa obtina oarece foloase pentru coteria sa prin fortarea unei legi a amnistie”. Asta nu inseamna ca trebuie sterse din DEX si legi cuvintele „amnistie si gratiere”. Chiar fac parte din umanitate.

      • Hai ca s’a dat drumul la conducta cu ura. Uite cum cineva a descoperit cine’i de vina ca in Romania inca sunt comunistii la putere si fura de rup; euNuke -un pseudonim insolent care insista sa afirme in dezacord cu autorul ca amnistia NU este legea uitarii- e tartorul spalarii pe creier a boborului si pentru ca eu vorbesc ei pot fura nestanjeniti, lumea’i prea ocupata sa’mi asculte sofismele. Eu sunt de vina, un ticalos anonim. Va rog, poftiti si va revarsati furia. Haideti sa haidem: voi loviti si eu indur.

  13. Dl. Maci, Dragnea inca nu a castigat. Daca oamenii ies in strada asa cum au facut-o in 2017, ultima reduta va rezista.
    Simplificand, Dragnea putea sa castige foarte usor din doua motive. Primul motiv este ca armata lui este mult mai mare. Cei ale caror interese le apara, cei care gandesc ca el, cei care gandesc ca ar face la fel daca ar fi in locul lui, cei care il vad ca pe singurul politician care a crescut in mod substantial si intr-o perioada scurta veniturile oamenilor (nu ale tuturor dar ale celor mai multi), cei care il vad ca pe o persoana care le garanteaza o viata buna chiar daca lenevesc toata ziua, sunt mult mai multi decat cei care i se opun. Al doilea motiv este ca el detine toate parghiile puterii.
    Dragnea putea sa dea 1000 de amnistii pana acum, putea sa nationalizeze totul pana acum, putea sa demita tot DNA-ul, tot Parchetul General, toata ICCJ, tot CSM, etc etc. Dintr-un singur motiv nu a facut-o: ii este teama ca lumea iese in strada, ii este teama ca oamenii (astia putini, care i se opun) il leaga si il impusca la Targoviste impreuna cu toata sleahta lui.
    De aceea zic, mai este o reduta si o putem salva iesind masiv la proteste in strada.

  14. cu o scara valorica inversata, cu hotul si prostul la virf, reasezarea nu se mai poate face in mod pasnic Așa spunea și Lenin.
    Mamaliga nu va exploda. Dar va veni momentul în care nimeni nu ne va mai imprumuta miliardul lunar cât e diferența intre cât producem și cât consumam.Acela e momentul în care vor începe să se zvarcoleasca golanii. Se vor uita în dreapta,in stânga și vor lua bani de la cine are : pilonul II de pensii, proprietarii de autoturisme etc.Pe urma se vor jefui intre ei ca animalele de prada.De ceva vreme aud tot mai des expresia „acum sunt ei intre ei” (adică se jefuiesc ei intre ei pentru ca nu mai sunt alții cu bani)
    Atunci sa nu stați în preajma lor ca sa nu incasati o copita ce nu v-a fost destinata…..

  15. Chiar asa rau nu o fi. Mai este CJUE, mai sunt alegeri in mai (daca PSD iese morfolit, morfolit ramane). Depinde si de cum performeza opozitia.
    Mai rau trebuie sa ne temem de cum se reaseaza politica mondiala. Sau de o noua guvernare „tehnocrata” de 1-2 ani.

    • „Chiar asa rau nu o fi.”

      Din nefericire, este chiar mai rău.
      Opțiunile greșite în domeniul socio-economic au efect dramatic pe termen mediu și lung.
      După invazia minerilor din București în 1990, România a fost izolată pentru un deceniu.
      Investițiile majore în patria noastră și, implicit, bruma de bunăstare, au venit în anul 2004 după admiterea României în NATO.

      Spre deosebire de România d-lui Iliescu, cu sloganul său „Nu ne vindem țara!”, ori „nu este nicio competiție între țările fost comuniste”, Polonia a încurajat reformele democratice și deschiderea către economia concurențială de piață. Astfel, dacă în anul 1989, al prăbușirii regimurilor comuniste în Est, PIB per capita era în Bulgaria 2450$, iar în Polonia 2165$, în anul 2012 Polonia avea un PIB per capita de 12707$, în timp ce Bulgaria avea 6986$. România a progresat în aceeași perioadă de la 1789$ la 7943$ (cf. site-ului nationmaster.com).

      O serie de lămuriri cu privire la modul în care opțiunile cetățenilor determină bunăastarea lor pe termen lung sunt prezentate de prof. D Acemoglu și J Robinson în lucrarea „De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei”, spre exemplu.

  16. PSD-ul castiga multe voturi interte dpv ideologic prin reteaua de primari din mediul rural. In timp ce altii se tot chinuie cu mesajul si comunicarea politica, Dragnea a creat mecanismele prin care obtinut controlul voturilor celor carora mesajul politic oricum nu le spune mare lucru. Prin programul national de dezvoltare, zis si pixul lui Dragnea, feudalismul de la centru a facut jonctiunea cu feudalismul mic din lumea satelor sarace. De acolo PSD-ul nu poate fi scos cu niciun fel de mesaj. In aceeasi idee este dorit si fondul suveran de investitii de care se tot vorbeste – cel care va administra sume mari de bani pe care nu-i avem. Scopul lui este de a functiona ca un vehicul de cumparat influenta.

    • PSD are intr-adevar o oferta politico-ideologica, Dar nu m-as hazarda sa spun ca este si una reala in spatiul rural mai ales.

      La fel, celelalte partide sunt tari in tot felul de declaratii, dar din declaratiile lor nu se poate extreage o oferta politico-ideologica. Dimpotriva, le-as reprosa partidelor non-PSD ca nu au un discurs politico-ideologic , sau altfel spus ca nu ofera o alternativa bazata pe valori si actiune, ci doar o insiruire de vorbe goale. Eticheta nu reflecta continutul intotdeauna :-)

  17. Iata si Miorita in stil modern.
    Romanii niciodata nu au fost unde trebuie nici geografic nici politic. Niciodata …ma intreb oare de ce?

    • Din seria putul gandirii: Romania e unde e :-)

      Dar ne cam grabim. Nu se schimba istoria in cativa ani, nici in cateva decenii.

  18. „Gasca de oameni certati cu legea” e o piesa de teatru, semnata de cel care a scris si scenariul ‘Pas cu pas” (cum sa se ajunga la construirea perceptiei privind „penalii”).

  19. Domnule Maci, mie îmi plac articolele dvs. foarte mult, pentru că reușiți să descrieți cu precizie chirurgicală tabloul problemelor noastre societale. Dar mă îngrijorează un aspect la stilul acesta – tot ce descrieți reprezintă tablouri încărcate de detalii, iar finalitatea nu e reprezentată de soluții, ci pare a fi un îndemn la reflecție din partea cititorului însă, asaltat de atâta negativitate, poate deveni copleșit de ceea ce citește și în final, realizează. Nu o spun cu răutate, ba mai degrabă îngrijorat, dar ar trebui să vă asumați faptul că puteți descuraja cititorii în a mai spera în schimbări în bine în țara asta. Avem nevoie de o stare de echilibru undeva, nu numai de lamentări, fie ele inteligent scrise.

    • ‘Avem nevoie de X.’
      Cine sunt cei care ‘au nevoie de X ‘?
      Dupa parerea mea, este preferabil de vorbit in nume propriu si a nu extrapola (transfera) propriile dorinte sau necesitati altor persoane.

      • Nu am înțeles unde bateți și ce este greșit în ce am exprimat. Pentru orice problemă este nevoie de mai mult decât acceptarea existenței sale și descrierea ei. Deci, X=soluția, pe care nu o văd în articol. Putem constata mult și bine, dar unde ajungem așa? Întreb în nume personal. :)

        • Ati scris ‘ Avem nevoie de o stare de echilibru undeva, nu numai de lamentări, fie ele inteligent scrise’. Eu nu impartasesc aceasta nevoie, dimpotriva . Pe mine ma ‘echilibreaza’ co-miserarea iar spunerea adevarului, nu este o bagatela, este o necesitate de baza care nu trebuie cenzurata de nimeni si mai ales in numele lipsei de utilitate imediata.
          Bref, nu se poate conditiona exprimarea sentimentelor legate de o problema, de prezenta unei solutii a respectivei probleme, pentru ca ar insemna cenzura si condemnare la tacere vesnica.

          • De acord că nu trebuie condiționată prezentarea unei probleme de o soluție, dar fiindcă îl citesc pe domnul Maci de ceva vreme, aș vrea să știu și dacă are soluții pentru ce descrie. În ultima vreme, stări de spirit precum a dumnealui întâlnesc la tot pasul, inclusiv la oameni trecuți mai degrabă prin „școala vieții”. Sincer, refuz să cred că am ajuns într-o fundătură din care să nu mai putem ieși. Am trecut, ca societate, prin experiențe mult mai urâte în ultimii 80 de ani și am supraviețuit; ba chiar, am evoluat. Deci, știu că putem mai bine de atât și știu că există o luminiță la capătul tunelului. Problema este că depinde de noi, ca societate să ne asumăm niște alegeri proaste și să învățăm din greșeli. Avem câteva partide noi, capabile de dialog și de recrutare de personal profesionist. Necarismatici, nu cel mai bine organizați, neobișnuiți cu neocomuniști, dar în stare să învețe din greșeli. Ar fi păcat să nu încercăm să comunicăm cu oamenii din USR și PLUS, pentru binele nostru. Oi fi naiv, dar e mai bine decât să cred că totul e pierdut. „Miorița” nu mi-a plăcut niciodată.

            • Nu e totul pierdut. Romania inca este in UE si Dragnea/ PSD-ul inca nu au Presedentia iar la ultimul referendum nu au reusit.

      • Am fost de acord cu dl Costan la prima postare, dar nu şi la următoarele. Nu cred că USR, PLUS, Pro-România, Partidul Realitatea, etc reprezintă soluţii ci noi/alte experienţe aprioric discutabile. Dar, da, speranţa va trebui să se nască din ciocnirea „conservatorism” vs. „progresism/globalism”, dar cum va arăta noua Lume este, cel puţin pentru mine, un mister.

  20. prostii din opozitie ii fac pe hotii din psd sa fie destepti,
    prosti in sensul ca nu invata nimic din greseli si doar invart vorbe sterile prin media si spatiul virtual.
    psd e pe valul cresterii economice care ii permite sa dea salarii, pensii, reduceri de taxe si chiar si bani pe jucarii scumpe ptr armata cumparate de pe la licuricii mari si mici.
    opozitia e reactiva la psd si cand nu e lanseaza aceleasi teme obosite de 15 ani.

    iata modul opozitiei de a face politica…. :)))))))))))))))))))))

    https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22885877-citu-prin-taxa-bancara-dragnea-teodorovici-doresc-transfere-datoria-publica-prietenilor-lor-moscova-astfel-fim-prizonierii-lor.htm?fbclid=IwAR2F-JBfXgr4N5BItWh-h8kpIZ_WF3h61WBYlLjQNztNVHGWX8G0iM4wagI

  21. Când vorbim de societate, nu poate fi niciodată prea târziu, problema e că s-ar putea ca noi să nu mai prindem schimbarea.
    Mie mi se pare însă că de acum a devenit clar că e prea târziu pentru actuala opoziție. De prea mulți ani o tot credităm cu speranță în ciuda greșelilor, visăm să se autoreformeze, să devină eficientă să învețe din eșecuri etc. De acum cred că e clar că asta nu se poate și că trebuie să începem să construim societatea civilă de la bază, sat cu sat și instituție cu instituție. Poate dura zeci de ani, dar cum varianta rapidă a eșuat și am pierdut 30 de ani cu asta, s-ar putea să fie mai eficientă varianta lentă….

    • „..că de acum a devenit clar că e prea târziu pentru actuala opoziție. De prea mulți ani o tot credităm cu speranță în ciuda greșelilor, visăm să se autoreformeze, să devină eficientă să învețe din eșecuri etc.” + „politica opoziţiei ar fi fost făcută şi pe mai departe tot de eternele doamne Gorghiu şi Turcan”.

      E clar pentru toata lumea, mesajul dlui. Maci : o opozitie firava, dezorganizata, fara stiinta, fara forta, fara argumente, fara logica, doar cu ideologia „sa fim contra”, s-a intalnit cu o guvernare hoata, abila (in hotie, ba uneori in gainarii; niste „cotetari abili” – ca sa scriu, asa!), extremista (uneori), pregatita si antrenata pentru furt, minciuna si inselatorie, in care fiecare hot isi stie rolul, importanata rolului si ce are de facut (antrenandu-se prin cine stie ce coteturi, in anii de bejenie 2005-2011; ba in 2008, au condus, cot-la-cot cu PDL).
      La o extrema, in general, nu poti raspunde si nu poate face fata, decat o alta extrema!

      Sa nu uitam si sa nu „virginizam” justitia, si acei oameni minunati ce servesc acest aparat de oprehesiune (uneori), sau de aflat (unele) adevaruri, dupa caz (cum le place sa scrie). Sa nu uitam de judecatorii lor, de judecatorii nostri, de judecatorii altora, precum si de judecatorii, si ai lor, si ai nostri, si ai oricui, dupa caz.Sa nu uitam de procurorii lor, de procurorii nostri, de procurorii altora, precum si de procurorii, si ai lor, si ai nostri, si ai oricui, dupa caz. Sa nu uitam de SRI-ul lor, al altora sau ai nostri . Sa nu uitam … ! Sa nu uitati !
      Caci pe baza hotararilor acestor oameni isi creeaza „adevarul lor”, banditii. Daca ilustri magistrati nu ar gresi, nu ar sovai, nu ar „zbarci-o”, nu ar avea ce sa arate banditii, seara de seara la TV, sau pe luju.ro .
      Cred ca vremurile de tandrete (cand Tiriac ii promitea lui Nastase, ca premiu, nu’s ce masina daca face nu stiu cate sali de sport; cand Patriciu facea bani buni cu PSD, cand …) au apus .
      Solutia este radicalismul (in ideologie, in actiuni, in programe, in propaganda, … in orice).Si nu in ultimul rand, fata de magistratii care sovaie … in orice,pentru orice si pentru oricine.

      PS Cata vreme exista competenta exclusiva a domiciliului paratului in cod (America interbelica si cu bautura prohibita stabilea competenta de judecata peste …n state, pe principiul ca judecatorii din Vaslui, sunt la fel de competenti sa judece ca si cei din Buc, Is, Cj, Cta, … ; la fel si procurorii si expertii – cel putin tranzitoriu), cata vreme exista competente de a se judeca procesele doar in anumite locuri, cata vreme nu exista un filtru de preverificare a oamenilor ce urmeaza sa fie angajati „in sistem”, cata vreme nu avem criterii clare,neechivoce, cata vreme nu avem tinte si rapoarte de atingere a acestor tinte (gen :”ce avem de facut” / „ce am facut”), ne vom balacari in mocirla mizeriei, dar vom scrie articole si vom tine declaratii de presa, in care ne vom lamenta in modul :”cum dracu’ am ajuns aici?”.
      Cata vreme exista in legislatie cuvinte ambigue, echivoce, interpretabile de orice neavenit, cata vreme exista magistrati ce refuza (complice cu anumite parti) sa trimeata dosarele spre lamurirea ICCJ, cata vreme Ro ii este interzis orice, in afara silogismului juridic (si acela, doar cel „inventat de maestru si nasu’ avocatilor – Chelaru”), cata vreme pe „face” si „instagram” exista o hora sau o sarabanda, un concurs de cine este mai „prieten”,cu cati mai muti avocati, judecatori, procurori, executori, notari, in timp ce serviciile de protectie dorm, sau sunt adormite, nu va mirati ca ati ajuns, unde ati ajuns. Iesiti naibii din ce ati intrat !
      PPS Vad ca exista nu numai site-uri si platforme de „albire” a lui Ceausescu, Codreanu, Sima, Antonescu, … dar chiar promoveaza politicile si ideologiile lor, incurajeaza, marsaluiesc, si ce este mai rau, culeg semnaturi de iesire din UE si promovarea unor anumite relatii cu Kremlinul.

      Avem astfel de oameni? Am crescut astfel de oameni(raspunsul este,da, dar in alta guvrenrare, din 2005, pana in 2009)?

      • Și puterea și opoziția sunt slabe, pentru că sunt complet „decuplate” de baza populară. Cu asta răspund și la întrebarea dacă avem oameni: avem, doar că felul în care funcționează partidele actuale a îndepărtat orice om cu o minimă decență morală. În 1996 încă mai puteam să tolerăm „bâlbele” CDR în speranța că în timp se vor decanta și oamenii și deprinderile, din păcate însă „sistemul a învins” ( cunoasc oameni care n-au mai fost nici la vot de atunci) . Trebuie să ne gândim că un om onest care s-ar gândi să trăiască din politică ar trebui să și poată să o facă, și pentru asta sunt două variante: una: să aibă deja o situație materială bună care să îi permită un plan de carieră pe termen lung sau să obțină încă de la început funcții în așa fel încât să poată trăi din salariul de funcționar. Varianta a doua e cvasiimposibilă la partidele vechi ( din câte știu eu ei practic își cumpără posturile) dar fezabilă la cele noi. Eu sper mai mult de la prima variantă, dar și asta s-a dovedit imposibil la partidele vechi, cu mici excepții.

    • „…trebuie să începem să construim societatea civilă de la bază, sat cu sat și instituție cu instituție. Poate dura zeci de ani…”

      Păi, nu asta facem de 29 de ani? Democrația se construiește și se apără „de la bază” și fără întrerupere. Altfel, dacă nu veghează cetățenii la ea, și nu este întreținută înstituție cu instituție se degradează până la dezagregare. După construim continuu societatea civilă, cu toate instituțiile sale.

      Priviți, spre exemplu, către Biserică, puteți oare spune că nu s-a consolidat în cei 29 de ani? Avem o societate civilă, mai mult sa mai puțin solidă, însă este interesant de studiat în ce fel acționează ea în folosul Cetății. Altfel, ea este funcțională, iar mass-media (și cele care ne plac, și cele care nu ne plac) reflectă foarte bine acest lucru. PSD este în continuare, conform sondajelor de opinie, partidul preferat al românilor (nu discut acum despre apropierea d-lui A Teodorescu, ori a d-lui Pieleanu șcl. față de PSD și jocurile lor politice).

      • Desigur că societatea civilă a avansat destul de bine în ultimii ani. De asta sunt în general optimist. Ce voiam eu să spun însă e că prin anii ’90, pentru a „câștiga timp” noi am recurs la niște improvizații: partidele politice, unele ONG-uri, sindicate etc. Aceste organizații nu au avut o bază de masă sau eventual nu au izvorât din niște nevoi presante ( un exemplu: majoritatea sindicatelor sunt în sectorul de stat, în cel privat – unde zic socialiștii că intervine exploatarea – nu prea sunt) . Am avut mai degrabă instituții de leader. Ori astea au funcționat cât a existat leaderul- de exemplu după moartea lui Coposu partidul s-a pulverizat, sau au virat după caracterul acestuia (sindicatele au ajuns să facă biznisuri cu conducerea, de exemplu). Practic acum avem două opoziții: opoziția formală, a acestor rămășițe ale primelor organizații, și o opoziție informală, neorganizată, care se ferește să intre prea tare în contact cu prima, deoarece aceasta are prea multe legături compromițătoare. Opoziția care a stat acasă la ultimele alegeri, pe scurt. Ori pentru ei avem nevoie de instituții noi. Nici Orban și nici alții din PNL nu îi mai scot pe ei la vot….

  22. In sfirsit, intilnesc pe cineva care numeste fenomenul romanesc cu termenul ce se cade in virtutea adevarului si a bunului simt. feudalism.
    Ba, mai mult, cred ca s-ar potrivi mai mult cel de fanariotism. In schimb, ceea ce mi-e greu sa accept la acest articol este tonul lui blajin-ingaduitor si condescendent fata de multime, de poporul victima. La Boétie a scris pe la mijlocul secolului al XV.lea o brosurica de mare actualitate pentru Romania noastra contemporana: ” La sérvitude volontaire”: Mi se pare ca-i pierdere de timp sa-i cainezi pe romani pentru destinul fanariot pe care-l suporta de la ’89 incoace. Noi trebuie sa ne analizam cu luciditate. Asta-i tot! Nu zic sa ne comparam cu francezii care se pregatesc de o reimprospatare fundamentala a cadrului politic, in ciuda a mii si mii de adversitati, dar sa ne uitam la unguri si la sirbi, care nu pleaca capul in fata Noii Porti Europene. E mirsav sa asmuti sau sa scuipi pe unguri pe motivul ca vor sa acapareze Transilvania. Pai, sa si-o ia inapoi, mai frate, daca noi suntem asa de nemernici incit sa le-o lasam, in acompaniamentul unui bocet patetic! Precum un animal de prada, care se apropie doar pentru ca victima nu e capabila sa se apere, asa sunt ungurii … Si oricare alta natie.
    Dar, hai sa nu ne mai racim gura in zadar!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro