vineri, martie 29, 2024

Preambul la „Plagiatul în teza de doctorat semnată de Victor Ponta”

În 2016, la patru ani de la decizia Comisiei de Etică a Universității din București (CEUB) asupra tezei de doctorat semnată de Victor Ponta (VP), reapar în spațiul public clișee de (auto)apărare împotriva acuzației de plagiat. Pentru cei care mai pot fi amăgiți de astfel de ideologii ale autoapărării fraudei intelectuale ar fi util să fie văzut sau revăzut și raportul CEUB “Procedee și tipuri de plagierea în teza de doctorat a lui Victor Ponta” (disponibil  pe siteul UB). Cele câteva pagini pe care le pun acum în circulație au constituit un prim draft al raportului respectiv. Nici VP, semnatarul tezei în discuție, nici coordonatorul său de doctorat sau vreun alt membru al comisiei care a participat la susținere tezei în discuție nu au raspuns niciodată, punctual, la argumenele prin care CEUB și-a fundamentat decizia. Este , dealtfel, o caracteristică valabilă și pentru alte cazuri similare (Petre Tobă, Gabriel Oprea, Olguța Vasilescu etc.). Desigur, juridic, principalul responsabil de plagiat este doctorandul. Moral și intelectual, însă, conducătorul de doctorat este obligat să se raporteze deschis, public, la o acuzație de plagiat adusă pentru o teză pe care a coordonat-o. Este sigur, însă, că nu va putea spune că este profesor coordonator de doctorate dar nu a știut că citarile sunt necesare și se fac cu ghilimele, subsoluri și referințe bibliografice.

Principalele procedee de plagiat în teza de doctorat semnată de VP sunt clar identitficate prin analiză: a) preluarea copy-paste , fără citare, a unor blocuri masive de text care ajung și la 8-10 pagini ca întindere; b) preluările  fără citare corectă se fac nu numai si nu în primul rând pentru referiri la acte normative; c) plagiatul din teza analizată este nu numai de cuvinte ci și de idei ; d) plagiatul masiv nu poate fi pus pe seama unei culturi specifice de redactare pentru perioada în care a fost elaborată teza sau pentru domeniul ei de referință. Argumentul esențial în susținerea acestei formulări este dat de faptul că toate cele patru lucrări-sursă  din domeniul dreptului pentru plagiatul VP lucrează frecvent cu citări complete; e) degradarea modurilor de citare corectă din lucrările sursă pentru a face plagiatul mai greu de identificat.

Cum să argumentezi că un text este parte de operă proprie când, spre exemplu, ai preluat din Victor Duculescu citatul cu comentariu cu tot, dar nu il citezi pe Duculescu ci pe Geamanu din care preluase corect Duculescu? S-a întâmplat ca VP să preia același citat din Geamănu, ca și Duculescu și să folosească exact aceleași cuvinte în interpretare? Neverosimil. Nu cred că după patru ani de discuții se poate reveni cu simpla ignorare a unor astfel de constatări și cu formulări goale de conținut (”așa era atunci”, ”nu aveam normele de astăzi”, ”am făcut ceea ce mi-a cerut îndrumătorul de doctorat”, în domeniul nostru nu ai ce comenta în cuvinte proprii pentru că ”legile sunt legi” etc.).

Caracterizarea de “plagiat masiv, intenționat , cu complicități multiple” facută pentru cazul Petre Tobă este perfect valabilă și pentru teza de doctorat VP, cu argumentele date de textul prezentei analize.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Dvs ati descoperit doar 30% din teza ca e plagiata din 3 surse. Dar inca 50% din teza este preluare masiva din William Bourdon prin traducere din franceza, documentata de Adrian Papahagi. Ar mai ramane 20%, care e cules din diverse surse mai mici si de pe internet. Nici nu cred ca a compus el mai mult de 5% din acea asa-zisa teza de doctorat.

    • Multumesc pentru comentariu. Posibil sa fie asa cum spuneti. Important este sa scoatem discutia din sfera formularilor de tip ‘cliseu’ sau ‘eticheta’ pentru a o pune in termeni operationali, cu argumente verificabile.Oricum, la modul in care a fost scrisa teza – cu procedurile si tipurile de plagiat mentionate – conteza mai putin cat la suta este text furat, din alte surse. Este o evidenta covarsitoare ca avem de a face cu un plagiat masiv.

  2. In afara de „autorul” VVP, care contesta hotararea celor in drept, se mai indoieste cineva ca a plagiat !? Asta in cazul ca nu i-a fost facuta de altii in totalitate– suspect este faptul ca cei plagiati nu au „pretentii”.

    • Din pacate…cunosc „cativa” (desi e multi de tot) care inca sunt convinsi ca nu a plagiat, ca monta a fost victima „dusmanilor”. Acei „cativa” fac parte din vechi amici, asa ca imi e greu sa ii sterg de pe FB. Insa ce este interesant este ca au in general un coeficient de inteligenta emotionala extrem de scazut – in general fiind recunoscuti prin citatele si pozele pe care le posteaza. Citatele sunt de obicei in alb si negru „daca nu e alb, sigur este negru” – nu au o masura intermediara desi as spune ca intre alb si negru sunt o multime de culori care fac viata frumoasa. Pozele cu pisicute si catei sunt forma lor de exprimare emotionala. Cainii imi plac si mie, insa intre un copil sfartecat si un caine vagabond … alegerea imi este destul de clara si logica. Nu si pt. acesti „cativa”. Nu vreau sa par fara sentimente, insa am observat ca asta este categoria acelor „cativa” – sunt emotionali dincolo de evidenta ratiunii. Si le sare smarcul cum incerci sa zici ceva de celalalt fat frumos spagatat. Toti acei „cativa” o voteaza pe Olguta de la Craiova „pentru ca are cap frumos, mancaua mama pe ea de copil dulce”. Acei „cativa” sunt aproape de 50%.

    • ”… se mai indoieste cineva ca a plagiat !?”. Într-o lume normala, proportional cu evidenta fraudei, asa ar trebui să fie curentul de opinie – „lucrare de doctorat plagiata, fara dubii” . Nu este insa cazul, din mai multe motive. Ideologia (auto)apararii tezelor de tip VP a fost prezenta in spatiul media mult mai mult decat sustinerea argumentata a incriminarii plagiatului. Cati profesori universitari, prezenti in Parlament, ati auzi ca s-au desolidarizat public de practicile plagiatului la colegii lor demnitari? Dimpotriva, minimizarea gravitatii furtului de idei a fost linia majora a interventiei lor. S-ar putea face un lung inventar al ”spuselor celebre” pe aceasta tema in diferite spatii publice: ”de la Platon si Aristotel, toti au plagiat”, ”acolo in America se poate pune baremul de opt cuvinte succesiv preluate , fara ghilimele,pentru identificarea plagiatului, dar la noi nu merge” (textul a disparut de catva timp de pe siteul unei universitati din Romania) etc. Cel mai mare succes de manipulare a fost inregistrat cu afirmatia ca nu poti judeca o teza de doctorat din 2003 sau similar, cu legislatia de azi. Tacerea conducatorilor de doctorate, pe tema, cu fosti doctoranzi suspectati de plagiat, a fost generalizata. Pentru cat timp? Cu ce sustinere institutionala? Hotararea CNE 879 din 2012 prin care VP era absolvit de plagiat va intra, fata indoiala, in istoria manipularilor institutionale pro-plagiat. E foarte important ca documente de tipul respectiv sa ramana pe siteul CNE ca material didactic pentru analiza de discurs in favoarea plagiatului sustinut institutional si politic, la vremea respectiva.

  3. Romania 1989.
    Norma de 1 profesor la x conferentiari, la y sefi de lucrari sau lectori, la z asistenti. Numarul si specialitatile pentru doctorate controlate de catre partid.
    Un sistem ce punea accentul pe munca repetitiva. In lucrarile de absolvire ale studentilor erau foarte multe pagini copiate (de mina, ca pe atunci nu erau calculatoare, sau cel mult batute la masina), fiindca era incetatenit ca fiecare lucrare trebuie sa aiba minim 130 de pagini. Singurele citate atunci cu ghilimele erau din Ceausescu si pentru chimisti erau si din consoarta.
    Verificarea lor era mai mult decit superficiala.
    Despre teze de doctorat nu stiu sa spun. Pot sa spun insa ca am fost martorul perioadei cind Eugen Barbu si Ion Gheorghe au fost acuzati de plagiat. Evident, plagiatorii n-au patit nimic, in schimb acuzatorii da.
    Romania dupa 1990.
    Incep sa apara facultatile. Intii timid, apoi din ce in ce mai multe, ca si ciupercile dupa ploaie.
    Apar facultati prin toata tara.(Orice cititor al acestui comentariu va face propria lista ce o stie.) E nevoie deci de asistenti, lectori, conferentiari, profesori. Se avanseaza la exceptional, apar mii de doctori.
    Nu stiu cum, ii vine cuiva ideea ca doctoratul trebuie rasplatit financiar. Si incepe si seria de politicieni-doctori.
    In 2012 explodeaza bomba plagiatului lui Ponta. Apoi apar din ce in ce mai multe nume de politicieni.
    Acum, din ceea ce vad eu se vrea sa se limiteze daunele, raul sa fie numai si numai in curtea politicului.
    Se uita de perioada cind zona metroului de la Universitate si peretii exteriori ai Universitatii erau tapetate cu anunturi pentru teze de licenta, cind anunturile pentru teze de doctorat erau la mica publicitate.
    Nu exista inceputa o schimbare in modul de lucru. Copiii trintesc in tezele de evaluare nationala sau la bacalaureat comentarii invatate pe de rost. La istorie se invata tot pe de rost anii de domnie, bataliile si mai stiu eu ce, fara o minima corelare.
    Solutii?
    1. Eliminarea avantajelor pecuniare si de orice fel pentru titlul de doctor (Spor de 15% la salariu, inscriere in barou pe baza titlului de doctor…)
    2. Universitatile sa faca publice tezele de doctorat ale cadrelor didactice de acolo, asa cum e si CV-ul.(Un scan rezolva problema.)
    3. Titlul de doctor sa fie conferit de universitatea respectiva, nu prin ordin de ministru. (Diploma poate fi semnata de ministru…) Astfel responsabilitatea revine strict scolii doctorale. Pentru diploma de inginer, medic, profesor… nu e nevoie de ordin de ministru, chiar daca pe diploma scrie ministerul educatiei.
    4. Scoaterea subiectelor din familia „comentarii literare” de la examenul de capacitate sau doctorat.

    • Soluţia de bază: Decalogul, nu învăţat pe de rost, ci trăit în societate, adică fără idoli, fără furt, fără minciună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dumitru Sandu
Dumitru Sandu
Dumitru Sandu. Profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Sociala, la Universitatea din București, cu studii și cursuri, în perioada actuală, pe teme referitoare la migrație transnațională, construcție identitară europeană și dezvoltare comunitar-regională.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro