După apriga dispută referitoare la absența femeilor-regizoare atât din nominalizările pentru premiile UNITER cât și pentru cele ale Galei Gopo, dispută declanșată de artiste vide și întreținută de criticițe în șomaj și cu mintiucă pe minus, o nouă controversă, un nou scandal produc valuri în lumea culturală.
E vorba despre prezența unei anume formații despre care aflu că se cheamă “Kana Jambe” și că i-ar aparține lui Dan Bursuc pe scena TNB, cu ocazia galei de decernare a premiilor Gopo.
Nu știu dacă organizatorii Galei au vrut ca, prin invitarea sus-menționatei formații care a cântat un cântecel ce a sunat teribil de prost, de fals, de anartistic (cel puțin așa mi s-a părut mie ascultând înregistrarea), să răscumpere teribila „greșeala”a juriului de nominalizări și să își refacă bunele relații cu oamenii și cu artiștii open minded.
Știu doar că d-na Ada Solomon socotește totul a fi fost “o furtună într-un pahar cu apă” și o dovadă de ipocrizie din partea celor pe care i-a enervat maneaua cântată (repet, prost, adică mormăit, gâtuit) de Kana Jambei, dar care nu s-a revoltat în cazul stării deplorabile în care se găsește casa lui Marin Preda. Ori a palmelor despre care se zice că regizorul Andryi Zholdak i le-ar fi aplicat acum vreo doi, în pauza premierei spectacolului cu Rosmeresholm de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, actriței Imre Eva. În acest al doilea caz, cred că d-na Solomon este greșit informată. Reacțiilor normale de dezaprobare, li s-au alăturat cele mai mult decât deplasate a două criticițe, dintre care una, mai savantă, a văzut în respectivele palme nici mai mult nici mai puțin decât sfârșitul teatrului de artă, în vreme ce o a doua s-a transformat peste noapte în profesor diriginte și a amendat drastic prezența respectivului spectacol în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru.
Mai știu și că dl. Tudor Giurgiu a declarat pentru emisiunea În fața ta de la Digi 24 că “mi-am imaginat că va fi o bombă, dar nu mi-am imaginat că va fi această avalanșă’’, adăugând că, probabil, reacțiile ar fi fost altele dacă “momentul ar fi fost ambalat artistic mai bine și executat muzical mai bine”.
Am înțeles că organizatorii Galei s-au gândit să facă astfel încât să pună în relație eșuatul moment artistic sau para-artistic cu filmul Soldații. Poveste din Ferentari, în regia Ivanei Mladenovici și imediat m-am dus cu gândul la ce s-ar fi întâmplat dacă la premiile UNITER ar fi fost nominalizată Țiganiada de la Cluj, spectacolul lui Alexandru Dabija și cum ar fi fost executat public marele actor Ion Caramitru dacă, Doamne ferește!, i-ar fi trecut prin cap să îl solicite la Gala UNITER ce va avea loc în 13 mai pentru un pseudo-moment artistic pe Florin Salam, de pildă.
Au fost voci care i-au acuzat pe cei ce s-au arătat nemulțumiți de apariția pe scena Galei Gopo a sus-numitei formații proprietate personală a d-lui Dan Bursuc de rasism, de neînțelegere a fenomenului diversității culturale și, desigur, iar s-a făcut auzit glasul Mihaelei Drăgan, o actriță cam fără operă, însă cu un istoric de scandaluri care îi cam îngrozește și pe cei cu mintea la cap din aceeași etnie.
Mie mi se pare că lumea aceasta mai degrabă mondenă decât culturală ce veșnic se află în treabă și propovăduiește diversitatea fără limite și în afara oricăror reguli își inventează periodic boli și pe urmă încearcă să se vindece de ele. Aplicându-și unsori, unguente și luând leacuri cu pumnul. Nu oricum, ci în public. În văzul lumii.
Tot scandalul acesta fals care își află originea într-o eroare de apreciere a unui nedorit impact m-a dus cu gândul la marele artist Johnny Răducanu. Pe numele din buletin Răducanu Crețu. Care nu a făcut niciodată nici cel mai mic secret din faptul că aparține etniei rome. Că e țigan. Care în intimitate putea să fie cum nu se poate mai spurcat la gură. Dar care, odată urcat pe scenă, ținea cu prețul vieții sale ca spectacolul să fie unul cu adevărat de gală. Își impunea lucrul acesta în primul rând sieși, nu cânta cu nici un preț manele, cerea respect din partea partenerilor de scenă,îl solicita în cel mai drastic mod cu putință spectatorilor. Îl preocupa întotdeauna conținutul și nu se arăta niciodată sedus de ambalaje. Ținea morțiș să fie respectat pactul dintre artiști și cei aflați în sală.
Și vai de pielea celui care îi greșea lui Johnny!
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Domnule, asta iar îmi amintește iarăsi de Elan Laufer, deși tare n-aș fi vrut.
Dumnezeu m-a făcut cu ambele urechi în stare bună. Și încă la am la mine pe amândouă.
Am ascultat de aceea de mai multe ori înregistrarea cu Bohemian Rhapsody pe scena Teatrului Național. Că veni vorba, este una dintre melodiile mele preferate încă din anii 1970, pe când o ascultam pe vinil adus de piloți și vaporeni. Am ascultat-o de mii de ori, cred…
Acum e la modă iar, că a apărut și filmul.
Este o mare mojicie ca orice ratare din incompetență a unei acțiuni să fie pusă pe seama etniei!
Nu știu cine este dl. D Bursuc, înțeleg acum că este un artist care cântă manele. Dar Bohemian Rhapsody este câtată fals de la un capăt la altul, iar dl artist abia nimerește câteva note pe ici pe acolo. N-am nici un dubiu că nu falsează din pricina etniei, nici pentru că este îmbrăcat inadecvat pentru apariția pe scena Teatrului Național, ori de emoție că se află la Premiile Gopo. Pur și simplu omul cântă fals.
Maneaua este cântată cu ecou și reverb, țipată, astfel că vocea modestă a „artistului” este acoperită de zgomot. Omul nu avea ce să caute acolo nu pentru că aparține unei minorități etnice, nu pentru că nu respecta un cod vestimentar, sau pentru că a cântat o melodie de un anumit gen muzical, deși contează și astea, dar este alt subiect. Dl D Bursuc nu avea ce să caute acolo pentru că domnia-sa cântă execrabil!
Comparația cu dl Răducanu este imposibilă! N-au nicio legătură.
Aroganța ulterioară evenimentului manifestată de dl D Bursuc și alegerea unei piese de care nimeni n-ar trebui să-și bată joc, Bohemian Rhapsody, pe care domnia-sa a măcelărit-o, doar pentru că filmul despre Queen a readus-o în atenția publicului, sunt bonus…
Ar urma ca acum sa se declanseze o intrecere socialista intre bursuci – ca sa vedem care dintre ei – SALAM, MINUNE sau GUTZA – reuseste sa cante o varianta nemasacrata a Bohemian Rapsody ?
Parerea mea ramane ca mai bine ar renunta, ca sa ma scuteasca de imagini precum acelea in care o oarecare componenta a lotului largit de parasutism incepuse – acolo in templul Teatrului National – sa schiteze si niscai miscari de dans specifice nuntilot hastagcudar.
As fi incorect totusi daca nu as aminti ca in limba engleza cuvantul BOHEMIAN poate insemna nu numai BOEM , in sensul de artist boem , ci si acela de GYPSY https://www.dictionary.com/browse/bohemian#
justificare lingvistica ar exista deci pentru un repetir – poate la Ambasada fiordurilor si a placutelor . Pentru mine , in lipsa lui Freddy , pana si parodiile https://www.youtube.com/watch?v=tgbNymZ7vqY
sunt mai digerabile decat creatia de care vorbim
Necazul este că Johnny Răducanu era un țigan care a făcut din a fi artist o meserie, iar acum avem artiști care au făcut din această meserie o țigăneală.
„dispută declanșată de artiste vide și întreținută de criticițe în șomaj și cu mintiucă pe minus,”
Superb :D
Dupa cum ne e descrisa viata teatrala, ma intreb cu ce difera de viata politica, de ceea ce se intimpla in Justitie, ori intr-un cartier de lumpeni?
Razboiul de catifea dintre fanii lui „Va place Brahms”? si cei cu „Ne place maneaua” continua pina la sfirsitul lumii.
Care, dupa unii, ar fi aproape, la vreo 12 ani distanta.
Daca lumea nu se schimba dupa chipul si asemanarea lor.
Lumea nu se va schimba dupa chipul si asemanarea lor, pentru ca asta ar insemna ca eu, tu, el, ea, sa incepem din senin sa ne dam in vant dupa manea, sa vedem lumea prin nisa manelei, ceea ce este exclus. Maneaua este simptomatica si devine simbolul unui anume segment social, caruia din start notiunea de educatie si gust artistic ii lipseste cu desavarsire. Personal, aveam o parere buna despre dl. Giurgiu, insa judecand dupa acest fiasco, probabil a facut vreun troc pentru ceva fonduri de guvern, prin decembrie se anuntau niste investitii prin cinematografie. Adica momentul s-a vrut a fi iesirea manelei de unde-i ea cantonata, adica in subcultura muzicala, si ridicarea ei la nivel de arta, pe ideea ca ia uite ce de oamenii cu simt al artei sunt in tara asta, numai arta oriunde te uiti!
Lapte cu murături.
Bune și sarmalele, bună și dulceața, bun și laptele, bune și murăturile. Dar nu în aceeași farfurie.
Altfel spus:
Diversity + Proximity = Conflict
Am vizitat (fac deseori astfel de excursii) mai multe mici așezări omenești din America de Nord situate la mare distanță de megalopolisuri. Monocrome rasial, cultural, lingvistic, religios. Toată lumea merge la biserică atunci cînd e de mers la biserică. Cu mic, cu mare. Nimeni nu-și amintește de vreo crimă sau de vreun jaf pe la ei prin sat. Atmosfera e de liniște, pace eternă și armonie.
În marile orașe e invers… Diversity (visul de aur al neomarxistulu). Și (ghinion!) proximity.