Home » Justitie/Ordine publica »Opinie » Citesti:

Prezumţia de nemernicie

Catalin Popa iulie 19, 2013 Justitie/Ordine publica, Opinie
7 comentarii 1,946 Vizualizari

Cazul unui ministru recent condamnat a redeschis subiectul prezumţiei de nevinovăţie (vezi articol), dezbătut de manieră recurentă în presă şi societate de când justiţia a început să funcţioneze şi pentru cei cu funcţii publice. Dubla măsură cu care acest principiu se aplică (cei la putere, indiferent de culoarea lor politică, plâng pe altarul lui cu o idolatrie demnă de cauze mai bune când e vorba de unul de-al nostru, dar îl terfelesc la primul indiciu chiar şi netemeinic când e vorba de unul de-al lor) a ridicat problema fundamentării lui, juridice sau morale. După cum convine părţii respective, juridicul este când complet separat de moral (sau invers), când conjugat până la a deveni instrument de apreciere a valorii Cetăţeanului respectiv (« votaţi-l, căci ‘vrednic şi drept este’ », ne strigă vocile din patru-în-patru ani). Ca argument suplimentar, partea interesată invocă ritos analogii cu situaţii din alte ţări, presupus mai democrate : miniştri şi preşedinţi au demisionat din cauza şi din momentul unor acuze, de plagiat spre exemplu, deşi lucrările lor fuseseră scrise cu font Wingdings, altul, deci, decât originalul.
Dincolo de chestiunea de fond, tempo-ul demisiei sau demiterii este crucial pentru dezbaterea politicienilor dâmboviţeni : de îndată ce acuzele au devenit publice ? de la momentul trimiterii în judecată ? de la momentul primei sentinţe judiciare ? abia la pronunţarea sentinţei irevocabile ? Ori aici se situează nedumerirea mea, căci discuţia mi se pare concentrată pe un aspect secundar al problemei, cel al momentului oportun (kairos) al demisiei/demiterii. Cert, văzând poziţiile unora (micul Titulescu) şi altora (floarea politicii româneşti) constatăm că interesul poartă fesul, dar altfel decât altundeva prin Europa asta care numai nu ne vrea, aşa frumoşi şi curaţi cum ne credem noi.

La alţii, momentul oportun nu este condiţionat de vreun interes personal sau de partid, ci de interesul general, cel al corpului social în ansamblul său. Aici, cred eu, se situează la alţii momentul oportun : în imaginea pe care politicul şi omul politic o au fiecare despre locul lor în corpul social. La alţii, care ne fascinează şi de care ne temem –sacru sentiment !- cel ce decide să devină om politic o face din altruism, crezându-se ca posedat de o vocaţie a căutării binelui corpului social în ansamblul său şi, prin ricoşeu doar sau implicit, a binelui pentru sine. Omul politic integru şi în căutarea binelui public are, astfel, a demisiona atunci când acuzele ce i se aduc (indiferent dacă acestea sunt susţinute sau nu de probatorii) vin în contradicţie flagrantă cu valorile generale împărtăşite la un moment dat de majoritatea opiniei publice ; dovedit nevinovat, de această dată pe baza unui probatoriu, juridic sau moral, respectivul nu face decât să-şi întărească poziţia, başca simpatia suplimentară ce poate fi câştigată ca acuzat pe nedrept. Consecinţă imediată pentru societate, prin acuzele sale aceasta nu a făcut decât să se lipsească un timp nemeritat de competenţa celui acuzat. Cum ar veni, acuzatorul plăteşte oalele sparte. Cert, nu trebuie generalizat, dar din avion aşa se vede şi cam aşa se întâmplă acolo unde şi societatea şi omul politic au o anumită maturitate. Tot din avion, la noi, se pare, cel ce decide să devină om politic o face din interes strict personal, cel mult de grup, astfel că, odată demis sau ‘demisionat’ pierderile lui sunt personale şi în special financiare : ca lup, el s-a vrut sau a fost vrut pază la oi şi orice dinte rupt înseamnă mai puţină carne sfâşiată. Cazurile izolate care şi-au dorit să demonstreze contrariul nu au reuşit decât să întărească această percepţie a ansamblului. Şi dacă Parlamentul nostru ar fi cu adevărat o imagine a societăţii, atunci Peştera Imunilor ne-ar arăta cât se poate de clar că fraţii ar trebui să se teamă unii de alţii iar mamele de propriii lor copii. Personal, constat însă altceva : alegerile româneşti par să funcţioneze ca un ciur, Parlamentul şi funcţiile publice fiind sita care reţine neghina care apoi se vrea reprezentativă, când, de fapt, gura ei nu strigă decât « prezumţie de nevinovăţie », « ne-responsabilitate », « imunitate până la moarte ». Doar acestea par a fi interesele politicienilor noştri, paravane pentru furturi din bunurile publice, considerate ale nimănui. Cloacă de nemernici cu singură aspiraţie nemernicie şi mai mare (toţi vrem mai sus), imunii noştri vremelnici se vor idoli ai bazei şi schimonosesc în acest scop principiile, de drept şi morale, pe care baza nici nu le mai cunoaşte din cauză de îndobitocire parcă programată de cei aleşi să o conducă : diplomele universitare nu mai atestă decât plata unor taxe, care la rândul lor nu sunt justificate decât de perspectiva diplomei, unui post cald în « aparatul-de-stat-care-nu-mai-vrea-decât-diplomaţi-că-ăilalţi-fără-e proşti-tare » şi lăcomia sistemului la vârf ; bacalaureatul nu mai atestă nici el altceva decât capacitatea şmecheriei într-o eră tehnologică ; sistemul de învăţământ o prostituţie cvasi-generalizată generatoare de venituri pe spatele unei sclavii morale şi a unei promiscuităţi bine-ordonate de cei ce se vor modele sociale prin apariţia lor pe firmamentul politic. Şi atunci, despre ce prezumţie şi despre ce prezumţii putem noi vorbi, la modul general, serios, juridic şi moral, altele decât cele de nemernicie din partea unor politicieni care habar nu au de politic, de binele şi de bunul comun, dispuşi să instrumentalizeze orice şi pe oricine, şi în primul rând justiţia. Ca privat, prefer să prezum dobitocie crasă în spatele fiecărei diplome universitare eliberate de facultăţile ce poartă numele unor iluştri înaintaşi şi mai prezum fraude la bacalaureat acolo şi atunci când prim-ministrul plagiator dă lecţii de drept unor procurori fără masterate italieneşti.

Astfel că nu ştiu dacă transformatoarele vechi pot transforma societatea, ridicând-o mai sus decât este, dar sper că vor reuşi să transforme un hoţ (liberal pe spinarea Statului) în puşcăriaş model, măcar vreme de-un doctorat scris cu te-miri-ce font. Şi mai rămâne pentru mine mirarea de a nu-l fi văzut demisionând din Peştera Imunilor, precum Felix, pentru a se mira apoi în cor de durata proceselor în ţarişoara lor pe care ei o ocrotesc şi iubesc până la a o vrea doar a lor şi în întregime, că aşa e dragostea, mare şi totală, iar justiţia nedreaptă cu cei îndrăgostiţi. Prezumţie de nevinovăţie, deci ? Da, dar nu acum, nu aici şi nemernic cine o invocă acum şi aici, în lipsa unei a treia forţe, eminamente civice, care să echilibreze hemodinamic corpul social în ansamblul lui !

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. Dragos Sdrobis Dragos vinovatul fara vina spune:

    Stimate domnule,
    Nu prea am inteles ce vreti sa spuneti, recunosc sincer. Dar, desi relu a preferat sa fie judecat (spre deosebire de altii care se dau loviti), simt cum multi nu sunt multumiti nici cu asta. Cat despre nevinovatie, aceasta se confunda cu dreptul la demnitate umana. Si ca detinut de drept comun am dreptul la respectarea mea ca persoana. Dar asta e simptomul de societate provinciala in care traim: desi ne vrem moderni, cand auzim de puscariabili ne comportam ca romanul autentic de prin 90 care auzea prima data de Sida…

    • silicon_v spune:

      Prin 2009 a avut loc cazul Ridzi. Acea deja nu a mai fost o ancheta jurnalistica, a fost practic un viol colectiv mediatic la care au pus umarul Tolontan, plus colectivele Antena 1, Antena 3,
      Realitatea TV si PROTV. Si asta cu mult inainte ca ancheta judiciara sa duca la finalizarea dosarului penal si apoi la proces. Cine are rabdare poate cauta presa vremii si o sa vada ca nu exagerez.

      Ei, acum ce facem?

      Pai ori suntem ne pastram standardele ori nu ne mai li le pastram? Ori suntem golani ori nu mai suntem?

      Si acum nu avem, nici mai mult, nici mai putin, decit o decizie finala a ICCJ! Dar noi tot ii dam inainte cu “dreptul la demnitate umana” si alte cele.

      Ei, unde sunt fiarele de altadata? Ne-am inmuiat, bre, ne-am inmuiat de tot…

  2. Peter Manu spune:

    “La alţii, care ne fascinează şi de care ne temem –sacru sentiment !- cel ce decide să devină om politic o face din altruism, crezându-se ca posedat de o vocaţie a căutării binelui corpului social în ansamblul său şi, prin ricoşeu doar sau implicit, a binelui pentru sine.”

    Iata un exemplu cat se poate de clar de “wishful thinking” si “voluntary bliandness”. Majoritatea celor care decid sa devina oameni politici o fac, si aici (in Statele Unite), ca peste tot, in primul rand din dorinta de putere asupra altora.

    • Catalin Popa Catalin Popa spune:

      Asa este, iar lectura politicului ca sete de putere, lectura extrem de nietzscheana, este cat se poate de corecta. Depinde insa ce se face cu acea putere. La noi, mult mai mult decat la altii, ea a fost si este folosita in scop pur personal: finaciar in primul rand si, mai apoi, partinic (“ca doar n-am lipit afise degeaba”/”pleaca ai lor, vin ai nostri). Problema este si ca aceasta abordare si schimbare ciclica de functionari a dus la o deprofesionalizare incredibila a corpului functionaresc (30% sefi, 30% pilele sefilor/partidului si-atat, 40% functionari onesti care muncesc pentru toti) si la o degradare a coerentei cu sine-insusi in primul rand (ne schimbam extrem de repede si usor simpatiile, in functie de coloratii de sus, schimbam partidul la prima adiere de scadere in sondaje a aceluia din care facem parte, mai ales din frica de DNA etc). Una peste alta, Romania pare incapabila sa mai genereze lideri onesti; vina apartine in egala masura corpului social (smecheria) si corpului politic (nemernicia): cum sa ceri cuiva care si-a luat bacul cum si l-a luat, care are o diploma universitara pentru ca a stiut de unde sa copieze iar profesorii nu au detectat/sanctionat plagiatul, cum, deci, sa-i ceri sa faca ceva onest, orice? Articolul meu se vrea mai degraba o pledoarie pentru schimbare (nu cred ca totul este pierdut), dar care nu poate veni de la cei din sistem din cauza valorilor lor (alta discutie cat se poate de nietzscheana, cea a valorilor!).
      Angelismul prezumtiei de nevinovatie (demnitate umana etc cf @Dragos vinovatul fara vina) tine de o normalitate pe care nu o constat in jurul meu cand vine vorba de politicieni romani, astfel ca trebuie sa-i judec cu judecata lor (moral o fi condamnabil, legal totul e corect, ne spun politicienii nostri care nu se imbogatesc decat dupa ce au incheiat cateva contracte cu Statul). Nu vi se pare surprinzator ca in proportie covarsitoare oamenii nostri politici sunt oameni de afaceri-cu-Statul? Astfel ca: sarcasm? Cu siguranta, in Statul diriguit prin ordonante de urgenta si mai ales cand premierul este un plagiator oarecum nedovedit deoarece a folosit un alt font!

      • Peter Manu spune:

        Nu numai politicienii vad in relatia cu Statul/Partidul unica sursa de putere si influenta, draga Domnule Popa. Dar si multi intelectuali publici: Horia Patapievici, M.R. Ungureanu, T.R. Ungureanu, Monica Macovei, Cristian Preda, Nicolae Manolescu, Toader Paleologu, Adrian Papahagi. Exceptiile sunt putine: Gabriel Liiceanu, Alina Mungiu, Cristian Teodorescu, Bedros Horasangian. Bolnavi de aceiasi boala ca si politicienii pe care ii detesta sau care ii protejeaza, vocea primilor e lipsita de credibilitate, iar a celorlalti se pierde in cacofonia generala.

        • Catalin Popa Catalin Popa spune:

          Poate ca as nuanta listele dumneavoastra, draga Domnule Manu. Dar, ah, din pacate, cata dreptate aveti! Contagioasa mai e puterea asta, mai ales prin partile ei obscure!

  3. val spune:

    Chiar daca libertatea de expresie este garantata, asteptarea publicului (presupus) educat, care citeste si contributors.ro este ca decenta in exprimare sa prevaleze. Compozitii, in titlu, precum “Prezumtia de nemernicie” si, in corpul articolului, tonul sarcastic, ilustreaza desertaciunea asteptarilor publicului educat si victoria ireversibila a bloggerilor tip “ce vrea muschii mei”, chiar daca sunt traiti/studiati in varii tari occidentale. Atat de pacat, dar si atat de normal!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Catalin Popa


Catalin Popa

Director de operatiuni al filialei din Romania a unei societati comerciale franceze. Licentiat in filosofie (Paris 4), masterat in filosofie comparata –filosofie indiana (Paris 4... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)