De vreo trei zile, Lavinia dintr-a şaptea este de nerecunoscut: nu mai e atentă la ore, a devenit agresivă şi foarte obraznică. Cu chiu cu vai, maică-sa reuşeşte s-o descoasă: luni, după cor, profu de istorie, domnu Narcis, i-a zis să treacă pe la cancelarie, că era de serviciu. Acolo, a început să-i spună tot felul de lucruri, că este o fată frumoasă şi n-are rost să se-mbrâncească cu toţi mucoşii, pe urmă a-nceput s-o mângâie şi i-a spus că este deosebită şi are nevoie de cineva care s-o îndrume şi s-o ocrotească, că lumea-i rea şi el poate s-o ferească de probleme, o s-o ajute să intre şi la ce liceu vrea ea, important este să fie drăguţă cu dom profesor …
A doua zi, în biroul directorului şcolii, părinţii Laviniei îi cer aceluia să ia măsuri, că altfel iese scandal… „Doamnă – zice directorul – io vă cred, da să ştiţi că n-am nici o putere, ce să-i fac io, că dacă-l dau afară, mă dă în judecată şi câştigă…“ „Domnu director – zice doamna – eu atâta vă rog, să faceţi ceva, să anunţaţi inspectoratu, să-l ia de-aici pe domnu Narcis, că dacă-l mai vede, soţu meu nu mai garantează de nimic“ „O să raportez cazu şi se va face o comisie, o să audiem pe toată lumea, să vedem, să luăm măsurile care se impun“ – răspunde directorul, devenit oficial. „Ce anchetă domle !? – izbucneşte soţul – până se termină ancheta, ăsta o să se mai lege şi de alţi copii. Trebuie îndepărtat imediat din şcoală, altfel cine ştie ce mai iese!“ Directorul, împreunându-şi mâinile şi ridicând ochii la cer: „Domle, n-am ce face, sunt cu mâinile legate. Aşa spune legea: prezumţia de nevinovăţie … nu putem lua nici o măsură. Aduceţi-mi dumneavoastră o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă că e vinovat, şi io-l dau afară a doua zi, cu mâna mea !“
Doar ficţiune ? Scenetă absurdă ? Deloc. În toate cutele societăţii există sute de mii de Narcişi, care alta n-au în gând decât pervertirea şi violul relaţiilor interumane, legilor, bunului simţ şi moralei: magistraţi şi procurori corupţi, care oricum sunt în minoritate faţă de poliţiştii corupţi, care nu sunt decât nişte amatori faţă de administrația coruptă, care însă face o cifră de „afaceri“ inferioară celei realizate de „contractanţii“ pe banii publici, care şi ei trebuie să cedeze primatul ticăloşiei, politicienilor corupţi.
Iar atunci când, răzleţ, vreuna din nenumăratele infracţiuni iese totuşi la iveală, apare corul batracienilor penali susţinut de slugărimea din media şi, în aplauzele prostimii, explică norodului că ceea ce vedem cu ochiul liber … n-are nici o importanţă. Faptul că, în văzul lumii, Dorel a furat, a înșelat, a devalizat lăsând în urmă victime și pagube, este lipsit de relevanţă: până nu primeşte hârtie definitivă de la tribunal, peste 5-6 ani, Dorel trebuie considerat nevinovat şi tratat cu respect şi toate onorurile, c-aşa-i în democraţie.
Evidenţa, sub forma marilor proprietăți de lux, conturilor insulare, opulenței ostentative este obnubilată. Suspiciunea publică, legitimă şi bazată pe probe şi indicii vădite, trebuie înăbuşită, tratată ca o aberaţie conspiraţionistă, iar catastrofele notorii ale pseudo-investițiilor ruinătoare, privatizărilor frauduloase, contractelor devalizante trebuie considerate inevitabile fenomene naturale.
Fără adeverință de nuditate, Împăratul poate umbla gol cât poftește, iar prostimea e obligată a-i lăuda straiele invizibile. Fărădelegi arhicunoscute nu trebuie luate în considerare în lipsa hotărârii judecătorești definitive. Fără pergament de la cadiu, hoţia nu există.
Pe fondul unei subdezvoltate culturi politice şi civice, orice enormitate, orice gogoriţă născocită în întunericul unor minţi viclene va fi primită cu mut respect de către un public naiv şi ignorant, cu condiţia desigur, de a fi îndeajuns repetată la televizor. Ameţit şi copleşit de toate comédiile venite din occident, pe care oricum nu le-nţelege, biet românu’ învaţă acum la televizor, că atunci când e vorba de hoţia celor puternici, modern şi democratic este să nu-şi creadă ochilor: din moment ce e ordin de la UE să-şi asomeze porcu’ înainte de tăiere, o fi bine şi să-l ţină de cinstit pe dom’ primar, care ştie toată lumea cât e de hoţ …
În acest fel, prezumţia de nevinovăţie de rit nou a ajuns panaceul urmăririi penale din România. Eşti hoţ, escroc, delapidator, şantajist, devalizator de fonduri publice, ucigaş, violator, falsificator, funcţionar corupt ? Prezumţia de nevinovăţie te apără în societate, în viaţa de zi cu zi, în afaceri, îţi face posibilă o viaţă confortabilă şi onorabilă, putându-ţi continua activitatea nederanjat, exact acolo unde ţi-ai comis infracţiunile. Ea este garanţia de stabilitate şi prosperitate, pentru liniştea noastră, este minunea care transformă infracţiunea într-o himeră romantică, ce era pe când nu s-a instrumentat, azi o vedem şi nu e.
Prin televiziuni, partide politice, ministere, administrații locale și judeţene şi peste tot pe unde există interesul acoperirii infractorilor, circulă cam următoarea definiţie a “prezumţiei de nevinovăţie”: nici un om nu poate fi considerat vinovat, până când o instanţă de judecată nu îl declară vinovat în mod definitiv.
Or, aşa ceva nu există nicăieri pe lume. Este o invenţie românească de tranziţie, un abuz semantic, ce iată, riscă să devină dintr-o aberație ignară un ”adevăr” public, gravid de consecințe pervertite.
Prezumţia de nevinovăţie nu este nici principiu etic, nici valoare morală şi nici n-are vreo valabilitate sau arie generală de aplicare. Singurul domeniu în care există prezumţia de nevinovăţie este cel juridic, iar acolo, doar în mod strict: în faţa instanţei de judecată şi numai acolo, inculpatul este tratat ca nevinovat până la rămânerea definitivă a sentinţei.
Extinderea acestui principiu de aplicare strict juridică la întreaga societate este o operaţie abuzivă, iniţiată de cei interesaţi în păstrarea privilegiilor şi poziţiilor sociale chiar şi în condiţiile în care sunt obiectul unei urmăriri sau proces penal. Este o extrapolare logică ilicită şi fără noimă, pe care societatea românească a primit-o cu gura căscată, ca pe atâtea alte creaţii ale democraţiei originale.
Această mică monstruozitate a prezumării generale a nevinovăţiei nu pare a fi rezultatul vreunei elaborări intenţionate sau organizate. Ea s-a născut spontan şi insidios, prin inepţiile aruncate de către vreun miliţian de televizor, preluate de un altul, revândute apoi unui public neştiutor, credul şi indiferent de către diverşi “comentatori” şi “formatori de opinie”, unii, din ignoranţă şi diletantism ieftin, alţii din interes, prinzând din zbor potenţialul de disoluţie a dreptului şi moralei, ce zace într-o astfel de construcţie aberantă.
Prezumţia de nevinovăţie este un principiu exclusiv juridic, legat de dreptul procesual penal, prin care se reglementează relaţia dintre stat, care acuză, şi individ, care are dreptul la o apărare de pe picior de egalitate cu statul, fiind adică tratat pe tot parcursul procesului ca şi cum ar fi nevinovat.
Ca principiu juridic, prezumţia de nevinovăţie este derivată din norma procedurală care reglementează sarcina probei. În dreptul penal, sarcina probei cade la acuzator, acela fiind obligat a produce în faţa justiţiei probele vinovăţiei acuzatului, ultimul nefiind silit să-şi dovedească nevinovăţia. Din această regulă procedurală, rezumată în maxima “sarcina probei incumbă reclamantului” („actori incumbit onus probandi“) s-a dedus şi construit prezumţia de nevinovăţie, ca principiu juridic mai general, ce statuează că în cadrul procesului, acuzatul nu trebuie prejudiciat în nici un fel până la pronunţarea definitivă a justiţiei.
Dreptul – disciplină veche – a acumulat multe maxime şi principii. Ce-ar fi să le extindem măcar pe unele la rang de principii generale !? De exemplu, „in dubio pro reo“ (în dubiu, pentru acuzat). Dacă, prin absurd, am extrapola la societate şi morală acest principiu juridic, atunci nu ne-am mai îngădui nici cea mai sfioasă judecată: la primul dubiu, orice suspiciune ar trebui înăbuşită, în favoarea făptașului, se-nțelege.
Noroc că de “beneficiul dubiului” n-au auzit încă teoreticienii fărădelegii, altfel, de mult l-ar fi proclamat drept lege morală, principiu de bază al democraţiei şi drepturilor omului, normă UE şi ordin NATO. Cu prezumţia de nevinovăţie şi beneficiul dubiului proclamate ca principii generale, codul penal ar rămâne doar un obiect de studiu prin biblioteci, iar cleptocrația ar dobândi pacea visată.
De altfel, “prezumţia de nevinovăţie”, aşa cum a ajuns ea a fi promovată de politicieni şi presă, adică scoasă din contextul juridic şi extinsă în mod viclean şi prostesc la întreaga societate, a ajuns deja să fie proclamată şi ca principiu moral.
Un astfel de principiu ar presupune însă existenţa anterioară a unei suspiciuni generale a fiecăruia împotriva oricui, contra acestei „suspiciuni generale“ ridicându-se nobila prezumţie a nevinovăţiei aproapelui. Din fericire însă, ”suspiciune generală” nu există, relaţiile interumane autoreglându-se spontan printr-o permanentă (re)negociere între părţi și construindu-se printr-un joc liber de păreri, iluzii, bănuieli, convingeri, judecăţi, clişee, unele favorabile altele negative, ce n-au însă nimic de-a face cu nici un fel de prezumţie sistematică, fie ea de vinovăţie sau nevinovăţie.
Un asemenea fals principiu al nevinovăției generale este promovat fie de cei interesaţi în vidarea răspunderii personale, fie de umanişti kitsch, care se joacă de-a etica, inventând principii lipsite de conţinut.
Nu trebuie să fii expert pentru a înţelege că prezumţia de nevinovăţie nu există şi nici nu poate exista în afara sălii de judecată. Unui necunoscut pe care-l surprinzi noaptea-n casă, îi aplici altceva, nu prezumţia de nevinovăţie. La fel, de cel faţă de care ai suspiciuni de necinste ori lipsă de loialitate, te distanțezi spontan, fără alte formalităţi.
Dacă prezumţia de nevinovăţie ar funcţiona ca normă generală, instituţii fundamentale ale vieţii moderne ar trebui desfiinţate stante pede, de exemplu poliţia şi procuratura, ambele întemeindu-şi activitatea pe principiul suspiciunii legitime. Poliţistul n-ar mai avea voie să alerge după cetăţeanul care tocmai fuge dintr-o curte cu o găină sub braţ. De unde ştie el mă rog, poliţistul, cine-i omul şi a cui e găina ? Doar trăim într-o ţară democratică, prevăzută cu prezumţie de nevinovăţie ! Cât despre procuraturi, ar trebui închise de mâine, căci acelea numai din asta trăiesc, acuzând oameni care, nefiind condamnaţi definitiv, sunt, nu-i aşa, nevinovaţi !
Confuzia derivă din amestecarea judecăţii juridice cu cea morală. Or, diferenţele funcţionării şi ariei lor de aplicare sunt esenţiale: în timp ce norma juridică se întemeiază pe cea morală, aceasta din urmă nu are nevoie de legea juridică pentru a funcţiona. Judecata noastră morală nu aşteaptă pronunţarea justiţiei, ci o ia înainte, uneori cu temei, alteori mai puţin.
Desigur că avem datoria de a ne întemeia judecata pe raţiune şi bunul simţ, după cântărirea temeinică a dovezilor care ne stau la dispoziţie şi luarea în considerare a tuturor circumstanţelor. Iar dacă simţim că nu ne putem pronunţa în cunoştinţă de cauză, n-avem decât să aşteptăm cuvântul justiţiei.
În orice situaţie însă, nimeni şi nimic nu ne poate lua dreptul de a emite judecăţi, iar în unele situaţii, aceasta devine chiar o obligaţie. În faţa unui video în care-şi vede subalternul luând mită, şeful e silit să ia pe loc o decizie, pe baza unei judecăţi morale. În lumea civilizată şi în România privată, angajatul va fi concediat, în România bugetară, sau la partidele politice, se va aştepta decizia judiciară, invocând o “prezumţie de nevinovăţie” adusă în ajutor din repertoriul justiţiei, dar irelevantă şi neavenită în viaţa de zi cu zi.
În timp ce la noi se încearcă revigorarea vechiului principiu “hoţul neprins e negustor cinstit”, lumea civilizată lucrează demult după principiul “cu negustorul bănuit nu mai dai mâna”. A scoate prezumţia de nevinovăţie din sala de judecată şi a o extrapola la întreaga societate, înseamnă a arunca o imensă plasă de siguranţă tuturor hoţilor care spoliază avuţia publică: politicienii şi clientela lor. Prin legitimarea publică a acestei aberaţii numită prezumţie generală de nevinovăţie se deschid porţile normalizării hoţiei generalizate.
NOTA: Articol republicat, intr-o noua forma.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Mda si nu. Relatia dintre organizatii si indivizi, la fel intre organizatii si organizatii, este guvernata de etica, prin asta intelegand setul de norme documentate in vre-un fel, legi, regulamente, contracte etc. Morala apare ca o etica nescrisa, impartasita de regula de o majoritate oarecare. A manca porc nu este contrar eticii in unele tari musulmane, dar este contrar moralitatii bazate pe Coran. A fluiera in biserica nu incalca nici o lege din Romania din cate stiu,si totusi ‘nu se face’. Cat despre exemple, parintii Laviniei trebuiau sa mearga – sau directorul trebuia sa contacteze – politia, organul abilitat cu luarea deciziei daca resoectivul reprezenta un pericol permanent pe timpul instrumentarii cazului si sa dispuna arestul preventiv etc. Directorul il putea suspenda pana se lamureste chestia, sa aduca Ala prins bagand mana in casa de bani poate fi dat afara de sef, dar seful trebuie sa fie foarte sigur ca ce vede e realitatea. Daca nu, si ala care a fost dat afara il duce in curte, sau intr-o instanta de relatii de munca oarecare, si castiga, drumul e deschis sa ceara compensatie etc. Cate firme de avocati specializati in unfair dismissal nu lucreaza pe ‘no win, no fee basis’? Si le merge beton. De-aia. Bineinteles judecata morala nu se supune acelorasi principii, asta insemnand ca da, pot sa ii spun penal unui politician, pot sa nu mai votez cu el, nici cu partidul lui, ai lui din partid pot sa spuna, mai ales daca au ceva in codul lor de etica de genul ‘conduita membrului de partid nu va contraveni, sau prin natura ei, nu va crea perceptia incalcarii legii’, sa-l suspende pana la lamurirea situatiei. Bine, parere de chibit, nu de jurist cu staif.
Mircea Basescu nu a beneficiat de prezumptia de nevinovatie.
In timp ce banda de hoti si proxeneti care-l mituia erau din start oameni neajutorati, fortati de evenimente sa practice astfel de activitati subterane. Macar traiau si niste bieti oameni de urma acestor pionieri economici.
Deconstructivismul merge perfect.
Prezumtia de nevinovatie nu functiona in comunism; era o vorba de dusmani inventata.
Daca cineva „constata” ca ai incalcat etica si echitatea moralei socialiste, ala erai.
Ce prezumtie de vinovatie? erai etichetat ca „dujman al popolului” si…
vNB,
autorul, in povestirea sa din cancelarie (la care nu a fost martor, ci a inventat-o), nu isi pune problema ca eleva ar fi putut minti; au fost destule cazuri.
Prezumtia de nevinovatie trebuie sa contracareze „indiciile rezonabile” bazate doar pe declaratii.
Un text binevenit, excelent prin informatiile si exemplificarile cuprinse, facut inclusiv pe intelesul politicianului sau ministrului român. Ori tocmai pentru ca adrisantul este quasi-cunoscut, expunerea imi pare mie putin prea moale. Nu neg valentele didactice ale unei sintaxe calmante si nici cele pedagogice ale semanticii indulgente, dar citind textul, am simtit de cateva ori prea multa bunavointa si prea putina vehementa. Autocenzura poate fi aplicata cazurilor generale, dar in particularul unei functii unice a statului, cred ca si cerintele pentru ocuparea respectivei pozitii trebuie corespunzator inasprite: nici cea mai mica suspiciune nu poate macula gulerul celui investit a indeplini un astfel de mandat. Iar asta nu e nici negociabil, nici nu poate fi tratat cu dispense!
Evident ca impotirva dlui. Narcis se pot lua masuri preventive si asigurare, si tot la fel de evident este ca Ro a avut prezumtia de nevinovatie, ca si multe state europene de altfel (nu stiu cum e in SUA, dar in tarile cu Pinochet-i la putere, nevinovatia era „pe hartie” – daca exista; si, zau ca aveau nevoie, ca si rudele dlui. Ralu din epoca „imediat postbelica”).
Instantele au „suspiciunea rezonabila” de vinovatie, ca altfel nu s-ar declansa urmarirea penala. Cat timp aceasta suspiciune exista, suspectul ar trebui sa renunte la demnitatile detinute in Stat, prin alegeri sau prin numire, spre a putea fi anchetat si judecat la fel ca oricare cetatean . Este institutia „demisiei de onoare” dar … unde nu-i onoare ce demisie sa ceri ?
„Prezumţia de nevinovăţie nu este nici principiu etic, nici valoare morală şi nici n-are vreo valabilitate sau arie generală de aplicare.”
Ba este un principiu etic si nu este nicidecum o inventie romaneasca postdecembrista. Fiind un principiu etic el are valabilitate generala prin definitie, dar doar pentru cei care’l recunosc si’l inscriu intr’un set axiologic de convingeri. deci nu si pentru autor. Prin urmare, pentru autor marturia unei singure persoane [culmea, si minora pe deasupra] are valoare de adevar absolut, chiar daca acel ‘adevar’ ar putea distruge efectiv viata unui om [a se vedea extraordinarul film ‘The Hunt’/’Jagten’]. Nicio alta marturie/proba nu au nicio relevanta pentru autor si astfel adevarul personal se transforma in sentinta [evident, de ordin moral, chiar daca in opinia dumnealui prezumtia cu pricina nu are nicio legatura etica].
Un alt aspect al…’spetei’ [probabil imaginata, construita pentru a servi la subrezirea emotionala a auditoriumului] este cel juridic. Domnul autor sustine ca raportul de munca dintre director si profesor nu s’ar incadra la raporturile de drept guvernate de principiul prezumtiei de nevinovatie; si ca, prin urmare, directorul ar avea cumva dreptul [si obligatia?] de a concedia un angajat in baza unei simple suspiciuni a unui beneficiar de servicii publice; adica un soi de justificare prin contorsiune morala a abuzurilor si deciziilor discretionare/arbitrare luate de unii functionari ai statului roman. Ceea ce e cu adevarat uluitor, caci mergind pe acest fir ‘logic’, unul ca Dragnea chiar ar avea dreptatea lui sa se dispenseze de o ‘vrajitoare’ precum Kovesi, caci, nu’i asa?, are o gramada de bieti parinti ce se plang de hartuielile intrreprinse de aceasrta doamna procuror asupra odraslelor pesediste.
euNuke, e ca-n bacul cu Radio Erevan:
nu cred ca e vb doar de o simpla suspiciune si nici neaparat de concediere, ci doar o retragere, un concediu pentru lamurire.
Directorul scolii poatre apela oricand la un psiholog pentru a intervieva adolescenta si a avea un punct de plecare oferit de un specialist.
Paralela cu cazul lui Dragnea e ca acesta are deja a doua condamnare: nu mai exista prezumtie de nevinovatie! Instanta a decis, chiar daca verdictul inca mai poate fi atacat. Cum renuntarea la sefia camerei sau a partidului nu inseamna pentru nimeni „efectiv distrugerea vietii unui om”, nu vad unde este greseala.
Ba domnul Lalu a scris exceptional, foarte bine adaptat pentru perceptia localizata din Romania fata de acest fenomen. Evident ca sunt de acord si cu comentariile realiste a celorlalti, unii stabiliti in societati in care educatia, valorile morale si emanciparea se afla la ani lumina distanta de realitatea de aici, pentru a putea fi luate ca si etalon de-a intregul. Prin urmare se pare ca ne cam scapa esentialul.
Nu demult se tot analiza in media despre fenomenul „baietii destepti”. Adica un format intermediar aflat intre „hotul neprins” si „prezumtia”. Care iata, reprezinta ultimul „upgrade” in materie de…
Ei bine, cred ca exact aceasta a fost nota si spiritul in care a fost transmis mesajul. Ca sa reiau o mica parte din acesta: cineva surprins in propria locuinta se poate bucura de aceasta prezumtie in fata legii, dar absolut deloc in perceptia celor care in mod evident l-au surprins. Chiar daca vor fi pusi in eventuala dificultate de furniza probe „tari ca piatra” in vederea ducerii pana la capat a eventualului act de justitie, Din punct de vedere moral situatia va fi aceeasi, in perceptia unei societati potential sanatoase.
Acest nou „produs” a inceput sa fie utilizat in exces pana la demonetizare extrema de catre „baietii destepti”. Tipic romanesc, nu-i asa? (cum se intampla dealtfel si cu o lista uriasa de termeni, inclusiv in media romaneasca „cea buna”). Unde mai pui ca baietii destepti, cam de la Toma Alimos incoace gadila admiratia unei parti ingrijorator de mare a concetatenilor nostri care continua sa isi ia astfel de repere in viata.
E un vechi cusur romanesc, acela de a furniza exemple punctuale din alte tari si societati bazate pe cu totul alte valori si functionalitati si a ne folosi de ele punctiform, dar numai unde si cand ne pica bine.
Nu inteleg rostul de a lua articolul la „bani marunti” inafara obiectului princial, cand, de fapt,
mesajul este „crystal clear”.
”Nu inteleg rostul de a lua articolul la “bani marunti” inafara obiectului princial, cand, de fapt,
mesajul este “crystal clear”.”
.
Mai mult, prezumtia de nevinovatie este legata de strict de drepturile cetatenesti. OK, pana justita isi spune cuvantul, esti „nevinovat” dpdv functionaresc, nu esti pedepsit, ai inca drepturi, esti inca nevinovat „in acte”. Insa asupra ta planeaza ceva. Nu poti, si nu ai dreptul sa ceri oamenilor sa inchida ochii si sa iti ofere incredere in continuare. Pentru ca a fi cetatean e una, nu am nevoie sa am incredere in alti oameni de rand, dar pe anumite functii esti „investit” si cu incredere. Si, da, incepem de la profesor, medic, avocat, judecator si pana la presedintele tarii, toti sunt investiti cu diverse grade de incredere si ei trebuie sa se supuna unei deontologii, pe care daca o incalca, devin incompatibili cu increderea primita.
Aici problema e complicata. Poate o eleva sa termine cariera unui profesor daca vrea ?
Va amintesc cazul lui Walter Lewin, celebrul profesor de fizica de la MIT ale carui cursuri sunt pe Youtube care a fost scos de la catedra dupa un astfel de scandal.
La privat toata povestea acestea se rezolva simplu: asupra ta planeaza ceva, zbori ( de pe piata ). Face parte din riscurile meseriei, toti stiu ca nu poti sa mai ceri clientilor sa aiba incredere in tine si nici nu ii poti da in judecata ca nu mai cumpara de la tine, chiar daca esti nevinovat. Trebuie sa iei toate masurile sa ai un comportament exemplar inainte ca increderea cu care esti investit sa fie zdruncitnata. Esti un profesor la o scoala privata acuzat de asa ceva, esti inca liber, nu intri la puscarie, dar clientii sau actionarii au toate drepturile de a-si proteja investitiile si probabil vei fi scos de la catedra pe perioada procesului si poate chiar daca vei fi achitat. Ar fi bine ca noi, „actionarii la statul roman” sa intelegem asta si de ce in alte tari, guvernantii demisioneaza imediat ce asupra lor incep anchete.
La stat, functionarii se vor protejati de legi intortocheate care sa ii faca practic invulnerabili in astfel de situatii. Este practic, este realist ? Eu nu cred, de aceea statul a devenit refugiul tuturor psihopatilor. Daca as fi profesor pedofil, m-as angaja cu siguranta la stat…
Pe scurt, una-i una, alta-i alta, nu cadeti in plasa lui Dragnea, Tariceanu si a functionarilor publici care se vor protejati de legi care sa faca impractica scoaterea lor din functii chiar si cand isi pierd increderea, vor sa ne minta ca o functie publica poate fi mentinuta pana se pronunta justitia. E o mare confuzie. V-ati da banii spre administrare unuia care e suspectat ca i-a pacalit pe altii ? Sunt banii vostri, aveti dreptul sa faceti ce doriti cu ei. Dar legile, le-ati lasa pe mana lor ? Nu, increderea nu poate fi impusa prin lege si nici prin intelegerea abuziva a termenului de prezumtie de nevinovatie. Intelegem ca pot fi si victime colaterale, atat ale justitiei cat si a perceptiei noastre, dar e omeneste si chiar sanatosi sa sufli si in iaurt.
PS: faptul ca acesti oameni au fost votati, si continua sa fie votati de ani de zile desi asupra lor planeaza suspiciuni grave si au fost anchetati, arata confuzia majora in care traim si care este dupa mine cauza principala a accederii in functii a unor indivizi lipsiti de scrupule.
“Prezumţia de nevinovăţie nu este nici principiu etic, nici valoare morală şi nici n-are vreo valabilitate sau arie generală de aplicare.” BULSHIT, mister Lalu!
O lectie elementara de democratie, din programa scolara. „Prosti, dar multi!” La care putem adauga „Unde e minte multa, nu toata e buna!”
Altfel, vad ca sinteti la fel ca domnul Dragnea. Orice sofism e bun, atita timp cit trage spuza pe turta proprie.
(https://www.imdb.com/title/tt0783233/?ref_=nm_flmg_act_34)
Cu alte cuvinte? Si pe scurt! Sau ti-e lene sa scrii!
Bun. Sa ne coboram la exemplul dumneavoastra. Sa zicem ca apare din senin un individ care emite acuzatii la adresa dvs. Acuzatii serioase. Din trecut. Nu din ultimele 6 luni cum prevede noul cod penal. Si spune ca le va face publice, sustinand ca are si dovezi pe care le va prezenta. Toti cunoscutii dvs. toti colaboratorii, intrerup oripilati orice contact cu dvs. Ajungeti un izolat, un paria, care nu mai poate munci, nu mai poate socializa cu nimeni. Nu e nici o diferenta fata de ce prezentati mai sus. Recititi articolul dvs. in contextul asta.
P.S. Evident deupa cativa ani ce procese se dovedeste ca sunteti nevinovat, nu aveti nici o legatura cu ce s-a zis. Ce folos ?