Home » Opinie » Citesti:

Profețiile d-lui Codrin Ștefănescu și viitorul d-lui Liviu Dragnea

Mircea Morariu septembrie 10, 2018 Opinie
8 comentarii 1,643 Vizualizari

În luna martie, în zilele Congresului extraordinar al PSD, supărat foc că Daddy Dragnea i-a refuzat în cel mai nedemocratic și brutal mod cu putință dreptul de a candida la un post de vicepreședinte al partidului, ex-peremistul Codrin Ștefănescu a jucat, pentru câteva zile, cartea disidenței.
Atunci, dl. Ștefănescu a încheiat chiar un fel de alianță de conjunctură cu o altă nemulțumită. Nimeni alta decât d-na Ecaterina Andronescu. Aceasta în pofida faptului că între calitatea umană și profesională a fostului ministru al Educației, nici dumneaei tocmai o neprihănită, și cea a fostului purtător de geantă al lui Corneliu Vadim Tudor există diferențe mai mult decât considerabile.
Mai apoi, dl. Codrin Ștefănescu s-a întors spăsit la matcă. A ales să sărute mâna pe care s-a dovedit că este incapabil s-o muște. Într-una dintre multele-i și plictisitoarele-i apariții televizate, apariție care s-a întâmplat să fie înaintea CEX-lui din 1 septembrie, dl. Liviu Dragnea chiar comenta cu nedisimulată satisfacție cum s-a reîntors în genunchi oaia rătăcită. Președintele PSD a preferat să pozeze în enigmatic și să nu detalieze motivele evoluției contradictorii a d-lui Codrin Ștefănescu. Care, îndată după începutul revoltei d-nei Gabriela Firea, pare să încerce a juca rolul Pythiei. Atâta doar că profețiile domniei-sale sunt infirmate de evoluția zilnică a faptelor.
Degeaba a pronosticat, de pildă, dl. Codrin Ștefănescu, o rapidă calmare a primarului general al Capitalei, d-na Firea a adoptat o tactică devastatoare. Ziua și dezvăluirea. Mai recent, la începutul week -end-ului, același Codrin Ștefănescu se arăta mai mult ca sigur că lucrurile vor reveni în cadrele normalului cu ocazia viitorului CEX al PSD, programat pentru sfârșitul lunii. Dar ce e normal în viața de zi cu zi a PSD?
Ce pare să ignore dl. Ștefănescu este că timpul curge diferit pentru d-na Firea și pentru dl. Dragnea. În vreme ce primarului general al Capialei i se întărește pe zi ce trece poziția, tot mai numeroși fiind pesediștii ce se bucură de o oarecare notorietate în partid care, într-un fel sau altul, i se alătură, dl. Dragnea devine din ce în ce mai vulnerabil. Iar dacă prețul maxim pe care îl va avea de plătit d-na Gabriela Firea în cazul în care va pierde lupta va fi ieșirea definitivă din politică, pentru dl. Dragnea lucrurile sunt cu mult mai complicate.
Să detaliem puțin situația. CEX-ul de la finele lui septembrie are pe ordinea de zi evaluarea miniștrilor din componența guvernului condus de d-na Viorica Vasilica Dăncilă. Iar cum miniștrii care sunt cei mai neperformanți și, în consecință, cei mai vulnerabili au ajuns să fie “excelențe” nu numai din voința d-lui Dragnea ori din cine știe ce capriciu al d-lui Darius Vâlcov, ci și datorită presiunilor exercitate de feluriți baroni de prin județe, este de așteptat ca aceștia să își condiționeze sprijinul acordat pe mai departe d-lui Dragnea de rezultatele evaluării. Evaluarea aceasta va fi una echivalentă unei lupte pe viață și pe moarte. Iar Dragnea știe că nu se poate juca cu focul. Odată cu venirea toamnei, va trebui tranșată într-un fel sau altul măcinătoarea,obsedanta, esențiala chestiune a amnistiei și a grațierii. Care a fost principala temă a guvernării PSD-ALDE din ianuarie 2017 și până astăzi. Și aceasta deoarece de amnistie depinde însăși libertatea d-lui Dragnea. Care se va da de ceasul morții spre a-și salva poziția. Pierderea supremației în partid echivalează pentru dl. Liviu Nicolae Dragnea cu iminența întâlnirii cu intimitatea pușcăriei.
Tocmai de aceea cred că nu vom avea parte de nici măcar o singură zi de acalmie politică până la sfârșitul lui septembrie. Și nici după momentul cu pricina. Fiindcă chiar dacă d-lui Liviu Nicolae Dragnea îi va reuși și de data asta să cumpere timp, bunăvoință și, desigur, conștiințe, este o diferența substanțială între acel Liviu Dragnea care sărbătorea triumfător și arogant victoria în alegeri în seara zilei de 11 decembrie 2016 și tot mai îmbătrânitul Liviu Dragnea, aflat încă, în toamna anului 2018, la conducerea social-democraților români.
Momentul decontului pentru PSD și conducătorii acestuia se apropie. Cu sau fără doamna Firea în poziția de vicepreședinte al partidului și președintă a organizației județene Ilfov. Cu sau fără profețiile lipsite de orice valoare practică ale atât de puțin frecventabilului domn Codrin Ștefănescu.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , ,



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. catalin spune:

    Timpul parca nu mai are rabdare…dupa 28 de ani a fost o speranta ca Romania se va democratiza…macar incetul cu incetul…acum dezolarea e mare.

    Opozitia nu e capabila (sau nu vrea – experianta USL-ului nu trebuie uitata) sa faca ceva concret in materie de legislatie coerenta care sa nu mai permita astfel de derapaje (exemplu depolitizarea CCR-ului).

    Istoria se va repeta…pentru ca legal se poate.

  2. donquijote spune:

    Profetia mea este ca dragnea se va tine cu dintii (evident, figura de stil – n-am avut alta rima) de pozitia de lider suprem si nu va ceda nimic fara lupta apriga; pretul nu va conta.
    Declaratia “nu vreau sa plec ca un prost ” a fost foarte limpede si sincera. In niciun caz nu se va recunoaste invins de argumente.
    Pentru el nu exista o sansa de revenire. Caderea va fi catastrofala nu numai prin pierderile pe care la va suferi el personal, sau partidul.
    Din amenintarile mai mult sau mai putin voalate putem sa intelegem ca nu va ezita sa recurga la violenta fizica sau actiuni cu potential de distrugere materiala inainte de a ceda, fizic.

    • mike spune:

      Intr-adevar, Dragnea este precum un taur ranit in arena. Acest taur poate deveni periculos in ultimile sale momente. Chestia e ca Dragnea la randul lui nu este decat o unealta folosita de marii penali din partid (baroni locali, afaceristi, deputati, etc) care doresc sa fure mai mult si mai bine. Pentru asta aveau nevoie de unul ca Dragnea strans cu usa de justitie, dispus sa distruga statul de drept pentru acesti baroni. Practic vor sa transforme Romania intr-un “no mens land”, un camp arid in care ei sa se intalneasca la caderea noptii si sa jefuiasca tot. Recompensa pentru Dragnea: libertatea si permisiunea de a se cara inapoi in Brazilia (sau Costa Rica, why not?) cu tot cu escavatoarele lui de la TelDrum.

      • mike spune:

        Am uitat un lucru: sentimentul meau este ca acesti penali din partid sunt niste intermediari in afaceri mult mai mari , care probabil ca depasesc granitele Romaniei. Ei se multumesc cu niste “resturi” (ciupeli, spagute, afaceri mici cu fonduri UE) iar marile halci de carne cred ca se duc prin alte tari mai calde sau mai reci.

        • donquijote spune:

          Sincer, pentru partea a adoua a comentariului: ma indoiesc (si e usor spus) si nu numai pentru ca nu sunt de regula, adept al variantei conspirationiste.
          Daca ar fi asa, ar insemna ca tara noastra ar avea o “cota” mult mai ridicata, dar in realitate nu contam atat de mult ca sa interesm “forte cosmice”. Din pacate suntem / ne-am lasat doar pe mana unor derbedei, a unor sobolani, desi pentru amorul propriu, ne amagim ca ne devoreaza leii.
          Asta ne consoleaza si ne da o motivare sa ramanem inca pasivi, in loc sa-i dam de pamant pe sobolanii astia (rosii sau de orice culoare ar fi).
          Sunt si destui oameni de valoare in tara asta, ar fi suficient / necesar sa-si iasa din letargie si pot da destul de usor de pamant cu leprele astea.
          Scara de valori e intoarsa efectiv cu josu-n sus numai din cauza ca sub-submediocrii au preluat controlul iar oamenii cu capacitatea de a face ceva, se complac in explicatia ca exista un complot malefic, de undeva de nu stiu unde.
          Nu! Raul este aici si nu este atat de fioros pe cat se spune. Sobolanii trebuiesc eliminati iar ciuma va disparea de la sine. Puterea lor sta in numar si in tenacitatea de rozatoare, nu este o forta de nedepasit.
          Dar, din pacate, lasati in pace, pot distruge tot, inclusiv pe ei insisi – orice parazit moare dupa ce consuma toate resursele “gazdei”. Dar gandul asta nu ne incalzeste, ca la final moare si parazitul daca la sfarsit nu a mai ramas nimic in viata?

  3. smaranda spune:

    Dl Morariu este un cronicar modern. Consemneaza viata politica a tarii. Citindu-l am gindit cu o anumita tritete si am reflectat. Nu toti oamenii sunt inteligenti si chiar daca sunt nu sunt inteligenti tot timpul, precum si oamenii mediocrii nu sunt mediocrii tot timpul si au sclipiri de geniu uneori. La scara de milioane de indivizi ai unei societati daca ai gresit o data (la alegerile parlamentare) si la conducere se afla un grup infractional dovedit, un grup care actioneaza impotriva intereselor nationale ce putem face democratic sa-l inlaturam? Daca democratic este greu, exista o alta solutie? In balanta asta stau milioane de oameni si un grup devenit nelegitim,(deci o disproportie uriasa) iar structurile care sa asigure sanatate politica sunt alterate. Disperarea unui segment din populatie este asa mare ca prefera bejania spe alte orizonturi. Emigratie in timp de pace. Chiar nu avem un chirurg sa trateze cancerul asta?

  4. mike spune:

    Intotdeauna m-am gandit ca antidotul pentru Dragnea este o “lovitura de stat PSD-ista” provenita din interiorul propriului partid. Altfel nu exista solutie atata timp cat are majoritate in parlament si atata timp cat guvernul face sluj in fata lui. Insa nu am nici cea mai mica incredere in Firea si nu cred ca Firea va reforma PSD, pentru ca despre asta este vorba in final, sa scapam de toti penalii din partid si sa revenim la situatia de dinainte de 2016.
    Aveti incredere in cei care-si dau demisia din partid sau in cei care o vor urma pe Firea in “mini revolutia ei”?

  5. add spune:

    Atata ii “domniti’ pe astia de aproape va suspectez ca ii admirati ca pe niste lorzi,!!! Dl.X in sus, d-na Y in jos! Sunt niste PENALI, nu niste domni sau doamne! Nu pot citi articolele dvs. tocmai din cauza asta, a pastrarii unei false cutume de politete, pe care acesti indivizi NU O MERITA!
    Daca forma nu e credibila, nici continutul articolului nu va fi!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Mi-a plăcut foarte mult acest interviu. (Am şi cumpărat astăzi cartea, deşi o aveam în englez...

de: Szilágyi N. Sándor

la " Iși iau animalele la revedere? Fac cimpanzeii politică? Interviu cu Carmen Strungaru, etolog, despre inteligența animalelor "

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

octombrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)