joi, martie 28, 2024

Proiect de țară

Președintele Iohannis discută public despre un „proiect de țară” pentru România. Din moment ce subiectul poate fi dezbătut liber, propun s-o facem. Încep eu, cu un mic text pe Contributors, și sper să se audă cât mai multe păreri pe cât mai multe canale de comunicare („media”), măcar din partea celor care n-au decis încă să plece definitiv („plecații temporar”, ca mine, cred că au încă dreptul să vorbească!). Ar fi poate preferabil să nu inventăm apa caldă și să ne uităm repede peste proiectele de țară ale altora.

În 1948 a fost pus în practică proiectul „Eretz Israel” (lansat în 1905, la a șaselea congres sionist, dacă sursele sunt corecte), al cărui rezultat este actualul stat Israel. De observat că, față de alte state vecine sau/și contemporane, ce nu au la bază un proiect asumat, Israelul este diferit (1), performant economic (2), militarizat (3) și menține o inegalitate de facto între cetățenii săi (4).

În 1918 a fost pus în practică proiectul comunist „Uniunea Sovietică” (lansat în secolul XIX, chiar dacă n-am înțeles când, unde și de cine), care a durat până în 1991, când a sucombat fără vreo intervenție externă. De observat că, față de alte state vecine sau/și contemporane, ce nu au avut la bază un proiect asumat, Uniunea Sovietică era diferită (1), neperformantă economic (2), militarizată (3) și menținea o inegalitate de facto între cetățenii săi (4).

În 1776 a fost pus în practică proiectul iluminist al celor 13 colonii britanice, „Statele Unite ale Americii” (lansat de către europeni de nenumărate ori înainte, dar doar pe hârtie), al cărui rezultat este actuala Uniune a celor 50 de state. De observat că, față de alte state vecine sau/și contemporane, ce nu au la bază un proiect asumat, America este diferită (1), performantă economic (2), militarizată (3) și a menținut până în 1865 o inegalitate de jure între cetățenii săi, iar până în 1965 o inegalitate de facto (4).

În 210 î.C. a fost pus în practică proiectul personal al magicianului chinez Hsu Fu, „Wakoku” (să-i zicem așa, în lipsă de altceva mai bun), al cărui rezultat a fost Japonia clasică (secolul VI d.C. – 1868). De observat că, față de alte state vecine sau/și contemporane, ce nu au avut la bază un proiect, Japonia (Nihon) era diferită (1), neperformantă economic (2), militarizată (3) și menținea inegalitatea de jure și de facto între cetățenii săi (4).

În secolul VII î.C. a fost pus în practică proiectul personal al kingmakerului Licurg, al cărui rezultat a fost Sparta (sec. VII î.C. – 195 î.C.). De observat că, față de alte state vecine sau/și contemporane, ce nu au avut la bază un proiect, Sparta era diferită (1), neperformantă economic (2), militarizată (3) și menținea inegalitatea de jure și de facto între cetățenii săi (4).

Cu puțin efort, se pot găsi în istorie zeci de proiecte de țară, unele rămase în stadiul de proiect (Thomas Morus, Tommaso Campanella, Robert Owen, Charles Fourier, Francis Bacon), altele puse în practică. Necazu-i că România însăși este rezultatul unui proiect pus în practică. Nu o dată, ci de două ori. Și uite ce-a ieșit! Acum, domnul președinte vrea să mai încercăm o dată, deși eu, personal, nu înțeleg de ce.

Prima oară le-a venit ideea celor din Iași, în timpul ocupației rusești din 1806 – 1912; i-au convertit la plan și pe cei din București, cei care l-au și pus în practică, în 1848. N-au reușit, dar au mai încercat și în 1859, și în 1877, și în 1916, iar până la urmă le-a ieșit în 1920, la Paris (mai exact, lângă Paris, dar nu vreau să scriu numele locului ăluia, că iar mă-njură Zoltán!). De remarcat că, față de ilustrele exemple istorice menționate mai sus, România interbelică nu strălucea decât la punctele 2 și 4: era neperformantă economic și menținea o profundă egalitate de jure între cetățenii săi, simultan cu o și mai profundă inegalitate de facto (rămâne nemuritor intraductibilul năism „«Bun român» nu e totuna cu «român»”. Extraordinar! Explicați-l unui anglofon, dacă puteți!)

Al doilea proiect, cel național-comunist, a început în 1971 și s-a terminat nu se știe când (1989? 1991? 1996?), iar tot ce putem spune despre el este că a capotat total la punctele 2, 3 și 4 (țară neperformantă economic, catastrofal militarizată, „castificată social”), dar a reușit briliant la punctul 1: nu, domnule profesor Lucian Boia, România nu mai este altfel! Da, domnule profesor, România a fost altfel! Nu e nevoie să citești „Născut în URSS” sau să stai de vorbă un bulgar, slovac sau armean de vârsta ta ca să-nțelegi că la alții „comunismul a fost pe alocuri foarte mișto”. Este suficient să citești presa publicată la București în 1987 și pe cea de oriunde, Riga, Varșovia sau Budapesta (iau 1987 la nimereală, un an oarecare din perioada celui de-al doilea proiect). Este mai mult decât suficient, numai să ai un traducător bun.

Părere personală: un proiect de țară este necesar când n-ai sau nu mai ai o țară (Iași, 1806). Sau – poate! – când ai o țară atât de prost făcută, că ia bătaie de la toată lumea (Sparta, sec. IX-VIII î.C.). Dar când ai o țară care a ieșit din hazna și merge spre bine, la ce să-i faci „proiect”? Ca să-ți strici norocul? Nu știm vorba neamului lui Manivelă care zice să nu duci la reparat mașina care merge?

Mai mult decât atât: un proiect de țară este o încercare de a controla, de a direcționa evoluția naturală a unei societăți, a unui organism viu. De exemplu, dingo este produsul evoluției naturale, iar pechinezul produsul evoluției dirijate (selecției); care dintre cele două dihănii este mai viabil, mai adaptabil? Ce vă faceți, domnule președinte, dacă vă reușeste perfect proiectul de țară, iar apoi circumstanțele se schimbă radical? Cum va supraviețui „proiectul”?

Înainte de a mă apuca de scris aceste câteva rânduri, i-am întrebat pe oameni ce părere au. Rezultatul: oamenii needucați nu au păreri, au doar un egoism profund, comun, orb („Să-mi dea statul bani!”. „Dar nu poate să vă dea la toți”. „Păi, să nu le dea la toți! Să-mi dea mie, nu la toți!”), iar cei educați au păreri care se bat cap în cap, nu seamănă neam: trecerea la moneda euro; unirea cu Republica Moldova; digitalizarea registrului cadastral; regionalizarea; statul minimal; reindustrializarea; statul social; adoptarea celui de-al doilea amendament (american); reforma proprietății asupra resurselor subsolului; spargerea monopolului de stat asupra învățământului (nu există un astfel de monopol – nota mea); mântuirea neamului (nu am înțeles, nu am insistat). Etc.

Nu pot să închei ca un laș, fără a prezenta propriul proiect de țară. Nu este original, l-am furat de la Eginald Schlattner: „Țara care tace”, așa se cheamă proiectul meu (în romanul „Mănușile roșii”, un germanofon ne descrie care pe-un popor care-a tăcut timp de o mie de ani și-apoi a prins glas și-a-nceput să ceară una și alta. Pentru că nu i s-a dat nimic, și-a luat singur). Concret, programul meu prevede ca politică de stat încetarea oricărei forme de promovare a României, fie ca atracție turistică, fie economică, fie de orice fel; cine vrea să se informeze, să gugălească pe cont propriu, dar nu să mai meargă statul român cu miloaga pe la fiecare „Băgați-ne și pe noi în seamă, băgați-ne, hai, vă rugăm!”. Cred că mie, personal, acest proiect de țară mi se potrivește perfect. Ca vechi neofil, dacă e să fiu sigur de ceva, atunci sunt sigur de valoarea curiozității umane. Care – fără glumă – e perfect convertibilă în bani grei.

Distribuie acest articol

66 COMENTARII

  1. Imi fac mea culpa si recunosc ca am propus un astfel de proiect de tara aici pe Contributors acum un an cred.

    Recunosc, acum, ca un astfel de proiect poate avea efecte concentrationare si care sa sporeasca inegalitatea intre oameni si sa le limiteze libertatile.

    Totusi cred ca formele de organizare umana, chiar si in formatul democratiilor liberale, nu asigura cu adevarat libertatea individului, existand multiple forme de constrangere prin care vointa majoritatii sa fie impusa minoritatii, si care impreuna cu birocratia, corpusul de legi pot si vedem foarte bine genereaza coruptie endemica.

    Eliminarea coruptiei, ca deziderat uman, nu este complet posibila si incercarea de a realiza acest aspect cu tot dinadinsul cred ca duce la totalitarism (sau in termenii moderni Big Brother).

    Sistemele sau constructele umane aflate intr-o societate si care functioneaza, din pacate, inca pe baza de proiect, sunt sistemul de educatie, care desi scapat intr-o oarecare masura de sub auspiciile monopolului statului, prin aceea ca exista alternative in educatia privata, sistemul de sanatate si sistemul monetar.

    O alternativa nu e o alternativa daca nu e disponibila tuturor si permite o alegere in deplina libertate. Ori e clar ca educatia privata sau bunaoara sistemul privat de sanatate nu sunt optiuni care sa poata fi exercitate liber, de exemplu prin posibilitatea de a nu opta pentru ele daca alternativa privata nu e o optiune viabila, din cauza banilor sau a lipsei de alternative accesibile atat din punct de vedere al mediului cat si al pretului sau preferintelor individuale.

    Ori acestea fiind spuse e clar ca pentru marea majoritate a romanilor, democratia, politica nu fac decat sa genereze si sa intretina birocratia si coruptia endemica.

    Evident exista niste progrese evidente, cum ar fi cabinetul Ciolos, dar intr-o lunga perioada de comunism si post-comunism se pot observa efectele in plan uman: incapacitatea de produce o reforma de substanta in educatie, lipsa de viabilitate in plan monetar, prin dependenta de politica monetara internationala si de sistemul monetar international si al efectelor politicilor monetare asupra populatiei (FMI, Grecia, Argentina).

    Incapacitatea de a genera o reforma administrativa utilizand tehnologiile noi cum este cea din Estonia care are un sistem informatic functional prin care toate activitatile ce tin de administrarea statului se pot face din fata calculatorului.

    • Daca ramaneti ferm, cu ambele picioare (:-)) pe valoarea fundamentala a libertatii individului, aveti la indemana conservatorismul. O doctrina cu o diversitate suficienta, pentru toate gusturile.

      Si care se poate manifesta intr-o democratie cat se poate de clasica, de simpla.

      Pentru a forma o politica bazata pe libertatea individului, conservatorismul e arhisuficient si, in ton cu autorul, nu cred ca un proiect de tara ar fi mai bun decat un conservatorism clar si simplu.

      Personal, cred ca un proiect de tara este apanajul fascismului, pentru ca numai el poate sa lipeasca capitalismul de o unitate nationala („sociala” spun ei). Dar pe malul Dambovitzei de regula e o ceata mai mare decat la Londra :-)

      • Ideea cum ca fara proiect de tara traim intr-o libertate deplina in care ne putem manifesta individualitate este fara doar si poate o dulce iluzie.

        Sigur ca individual suntem liberi dar sub aspectul conditionarilor individuale si colective nu suntem.

        Cine spune ca fara proiect traim in cea mai buna realitate si libertate posibila nu face decat sa accepte tacit ca sub aspectul conditionarilor individuale si colective: democratia, sistemul monetar, educatia nu se poate face nimic. Se sugereaza ca aceste schimbari sunt fie inutile, fie organice adica ele se produc atunci cand exista o masa critica care produce si genereaza schimbarea in paradigma existenta, adica partide, alegeri, legi.

        Libertatea unor optiuni ajunge sa fie o posibilitate doar a celor care isi permit. Cei care nu isi permite pot gandi alternative dar ele sunt etichetate ca fiind fasciste.

        De ce e o idee actuala si legiferata mai buna decat una noua ? Daca ideea este promovata prin maniera clasica democrata, atunci ea este buna, iar daca se gaseste o alta metoda de promovare atunci ea este fascista ?

        A trece de la democratie la un sistem autocrat nu este in mod cert o evolutie dar totusi cum producem schimbarea ? Este sistemul clasic de invatamant spre exemplu un exemplu de decentralizare, de libertate a alegerii si de manifestare a creativitatii intr-o lume in care vedem ca educatia migreaza tot mai mult spre on-line, spre metode alternative ?

        Un doctor spunea ca in post-comunism majoritatea tind sa prefere ideile centralizatoare. De ce nu vorbim de decentralizare ? De ce nu facilitam la nivel administrativ o organizare locala in ce priveste educatia, sanatatea, specificul local ?

        • A uni pe toata lumea in jurul unor obiective sociale comune, sub forta statului este o trasatura clar fascista, mai ales cand ea se doreste a fi acceptata „de toate partidele”.

          Un proiect de tara este pur si simplu antiteza democratiei.

          Daca vrea sa fie aplicabil si eficient nu poate fi decat fascist – are nevoie de o autoritate a statului puternica, de control social si de interventie pe piata. Daca isi refuza determinarea fascista, devine o declaratie de principii pe care oricare din noi le poate scrie intr-o zi doua. Dar nu mai e eficient :-).

          Al doilea argument: daca il accepta toate partidele, este trans-ideologic. Ori, un proiect de tara puternic trans-ideologic face desueta existenta partidelor – ce ar mai ramane sa faca atunci partidele? Sa aprobe schimbarea denumirilor localitatilor?

          Si, daca nu mai ai nevoie de partide, ca oricum toate ajung sa fie de acord cu proeictul asta de tara – rezulta ca si ideologia trebuie sa fie unica, de ce mai avem nevoie de social democrati s ide liberali, de exemplu?

          Ok, si daca nu mai avem partide, ce sa mai facem cu Parlamentul? Consuma prea mult, nu-i asa? Pai, sa-l desfiintam!

          Asa ca sfarsim fie in comunism, fie in fascism – daca vrem sa mearga.

          Daca vrem sa ramanem la stadiul de principii generale – OK, merge in democratie. Dar vom avea un proiect de tara care ajuta, dar nu foloseste.

          ===

          Personal cred ca democratia noastra, asa incipienta si schioapa cum e ea, se va putea apara de o asemenea deriva si proiectul minunat de tara va fi un minunjat prilej de minunate discursuri si sampanie in valuri. Si atat.

          • De acord … Acceptam atunci ca lucrurile se schimba in paradigma existenta politic-democratic … Cu asa numitele alegeri … cum au fost si in ultimii 26-27 de ani … S-a ales fara doar si poate … La fel cum au ales si britanicii Brexitul …

            Mie imi suna a oarecare inertie sistemica … si as spune si o opacitate asumata … Pana la urma schimbarile certe si vizibile pornesc tot individual … Dar atunci la ce mai e buna administratia publica ? Exista beneficii reale in plan individual ?

            • Partidele trebuie sa-si assume platform ideologice. Clare.

              Marasmul actual si problemele de la allegeri de la asta pleaca: lipsa ofertei bazate pe ideologie.

              Partidul care se va trezi la aceste alegeri si-si va asuma o agenda pozitiva bazata pe o optiune idologica clara va castiga, cel mai probabil.

              Iar daca nu va castiga la aceste alegeri, o va face peste 4 ani.

              Daca insa va dura mult mai mult, si va mai fi atinsa inca o generatie – atunci optiunea istorica tot fascismul va fi (poate ii va spune tot „proiect de tara”, cine stie?). Dar atunci va fi un fascism clar, declarant asumat si impins chiar de multimea celor nemultumiti.

              Istoria se repeat, nu-I asa?

  2. As adauga la aceste proiecte si cele de constrangere in plan religios prin promovarea ecumenismului, a unei religii globale, promovate activ de Consiliul Mondial al Bisericilor si care incearca sa fie consfintita prin Sinoade care nu respecta organizarea Sinodala si Unitatea Bisericii Ortodoxe.

    Deci ideea ca nu exista proiecte este una falsa si faptul ca libertatea omului de a le organiza si intreprinde in contextul sistemelor organizationale existente poate avea efecte de anvergura in viata omului.

    Sinodul din Creta a avut un caracter profund politic incercand sa redefineasca insusi omul ca persoana umana cu scopul precis de a crea o punte intre sistemul legal viciat si decadent si viata spirituala a omului, pentru a introduce si promova o moralitate pervertita.

    Persoana umana, trebuie spus, in contextul globalizarii este o bucata de carne care se pretuieste si se vinde cu moneda fiat.

  3. Este posibil sa nu fiu suficient de bine informat referitor la „proiectul de tara” initiat de domnul Iohannis, dar eu am inteles asa: a fost constituita o comisie, alcatuita din diversi specialisti (mai mult sau mai putin contestati), care urmeaza sa elaboreze un document politic ce va fi supus dezbaterii publice.Documentul ar urma sa contina directia catre care trebuie sa se indrepte Romania si niste obiective asumate. Specialisti, directie, obiective, dezbatere publica. Pana aici, nimic nu-mi miroase urat, mie.
    Suntem stat NATO si avem un parteneriat strategic cu SUA. Ce facem? Ne oprim aici si lasam viata sa treaca pe langa noi? Aveti senzatia ca cei din jurul nostru stau pe fund si tac? Aveti senzatia ca, in secolul XXI, tacerea mai este o optiune?
    Recunosc, nu rezonez deloc cu ultimul paragraf al articolului. Dar sunt pregatit sa accept ca sunt subtilitati care-mi scapa si ca poate nu inteleg eu corect. Pot sa mizez pe o natiune care „tace si face”, dar una care doar „tace” nu imi pare a avea o viata prea lunga.

    Revenind la proiectul de tara, eu zic asa: un document atent distilat si dezbatut, care sa fie asumat, formal, de toate partidele politice importante, poate fi un „fir rosu”, benefic pentru Romania, indiferent de orientarile politice ale partidelor/coalitiilor ce vor conduce Romania in urmatorii 15-20 de ani.
    Mai pe la toate interviurile de angajare, exista si intrebarea „unde te vezi, in urmatorii 5 (10) ani?”. O natiune care tace si nu poate raspunde la intrebarea asta nu prea merita sa fie luata in seama de nimeni, zic eu… :)

      • Probabil fiindca, in procesul apararii intereselor natiunii, ramane loc si pentru a urmari oarece interese de partid, de grup. Ceva de genul: „Bai, baieti, inteleg ca aveti lipici pe deste, da’ macar la siguranta nationala si la interesele comune/strategice sa fim atenti!” :)

      • @Dedalus – partidele pot avea vizuni diferite asupra metodelor, în funcție de electoratul căruia i se adresează fiecare. A avea un proiect național nu exclude dezbaterea politică asupra celor mai bune metode de a-l duce la îndeplinire.

          • @Dedalus – o replică din asta e mai potrivită la piață. Sincer.

            Poți avea un proiect de țară, ai și un mod de a-l duce la îndeplinire (deci știi cum) însă alte partide pot veni cu alte soluții practice în favoarea acelui proiect. Soluții care se pot dovedi mai bune decât cele avute inițial în vedere la conceperea proiectului. Așa funcționează pluralismul, mai multre idei duc la soluții mai bune.

            • Un proiect inseamna ca stii si cum sa il aduci la indeplinire.

              Daca ai un set de masuri pe care nu stii cum sa le implementezi, acelea nu mai sunt masuri, ci obiective.

              Daca prin proiect de tara intelegem un set de obiective – pot fi de acord. Dar un set de obiective este o intreprindere cvasi-inutila, daca tot la partide ajungi sa iti arate cum anume pot fi aduse la indeplinire (plus ca e nevoie doar de cateva sapatamani, nu de luni si ani, ca sa stabilesti niste obiective).

              Hai sa luam educatia , ca exemplu.

              Obiectivele educatiei nationale pot fi stabilite prin consens. S-a mai facut asta o data (fara succes de altfel – Pactul pentru Educatie). Apoi, trebuie ca fiecare partid sa spuna cum anume ajunge la acele obiective.

              In acel moment sunt logic posibile 2 optiuni:
              a) nu sunt de acord (asta se si intampla de obicei) – si atunci tot efortul cu stabilirea obiectivelor e inutil
              b) sunt de acord – si atunci apare din nou intrebarea de ce mai avem nevoie de partide, daca oricum cad de acord?

              De-asta spun ca dilema e asa:
              A. Proiect = obiective (si vezi mai sus consecintele)
              B. Proiect = plan de implementat direct => partidele sunt inutile

              Incercarea de a iesi din aceasta dilema dand partidelor o sarcina de „detaliere” ulterioara elaborarii planului este iarasi logic sortita esecului pentru ca:
              a) trebuie stabilit nivelul de detaliu lasat partidelor – acest lucru este o sarcina practica cumplit de dificila si contestabila pe deasupra
              b) daca exista fie si un detaliu cat de mic la care partidele nu sunt de acord, intergul esafodaj pica.

              ===

              Eu pot intelege fuga de politica, pe ideea ca oferta politica e firava.

              Pentru ca da, asa e – nu putem nega evidenta: ofertele partidelor sunt slabe, bazate pe logica lui anti- celalalt, cu candidati dubitabili si comportamente deplorabile, chiar dupa standardele campaniilor electorale.

              Dar teza esentiala a acestui proiect de tara – anume de a prelua de la partide sarcina conturarii viitorului tarii este atat de periculoasa incat numai faptul ca e nefezabila ne mai salveaza.

              Un impact negativ tot a avut totusi: a creat iluzia ca se poate decide viitorul unei tari intr-un cadru trans-partinic. Astfel, a indepartat atentia oamenilor de la necesitatea ideologizarii partidelor, de la sarcina pe care ele o au.

              Ca solutie de urgenta (crize) sau ca solutie pe un anumit segment al vietii socio-econnomic – poate merge (exista intr-adevar strageii sectoriale o multime, inclusiv in UE). Dar ca surogat al conducerii politice a unei tari face mai mult rau decat bine.

              =====

              Un partid se bazeaza pe o ideologie, tocmai pentru ca o ideologie inseamna un grad de genrealitate suficient de ridicat pentru a conduce o tara. A trimite partidele in „detalii de aplicare” a unui plan gandit ne-ideologic este o negare a necesitatii partidelor ca forma de exprimare ideologica. O intoarcere cu susul in jos :-).

              Dar, repet, nu ma ingrijoreaza foarte tare o frectie la un picior de lemn.

            • Iar daca mai multe partide discuta intre ele ce solutie sa alega, asta e un parlament. Numai Parlamentul are mecanisme capabile sa asigure aceasta discutie. Iar daca discuta in Parlament un proiect propus de presedintele Romaniei , el va trebui votat. Ca s afie votast trebuie mai intai discutat in fiecare partid.

              Singura sansa ca sa fie votat de toate partidele este sa fie un proiect de tara foarte general, altfel, fiecare partid va dori sa respinga ce nu e in concordanta cu ce obiectifve are el.

              Apoi, chiar daca va fi votat in unanimitate (ceea ce inseamna ca va fi fost foarte general) – va trebui si transpus in legi si Hotarari de guvern, intr-un lung parcurs.

              Ori, noi nu reusim nici strategiile mult mais simple si sectoriale ale UE sa le punem in practica. sa facem legi si hotarati, sa le votam etc.

    • Ba da, Emil, „tot un soi de promovare turistică” sunt si articolele alea din Catavencii. Dar sunt scrise in romana, pentru publicul din Romania, cititor de Catavencii. Nu cred ca scriind despre cat de proaste sunt serviciile turistice din Romania (in opozitie stridenta cu ce ofera natura locului), ma gudur ca disperatul pe langa bogatasii din Strainezia si ma milogesc de ei sa ma bage si pe mine-n seama, cum a facut biata doamna Udrea cu frunza ei si cu „Explore the Carpathian garden”. Mie imi dau lacrimile de rusine cand citesc un asemenea slogan de pozitionare (sau de promovare, poate, in capul ministrilor romani ai turismului). Compara doar cu „Bulgaria is love” sau cu „Azerbadjan, the Land of Fire”! Si nu uita ca romanii se considera mai destepti decat bulgarii sau azerii!

      Poate ca la nivel individual or fi, pe ici, pe colo. Dar in materie de promovare… :(

  4. zoltan,autorule, stie ca Decebal v o lasat voua rominilor mostenire Transilvania!
    ce cred ca el nu intelege ; de ce trebe el azi sa sufere daca voi ziceti ca l ati unit si nu ca ai vostri i or batut in razboi pe ai lui ?

  5. „Mai mult decât atât: un proiect de țară este o încercare de a controla, de a direcționa evoluția naturală a unei societăți, a unui organism viu. ”

    O sa va manince de viu stangistii :-). Pai, ingineria sociala, ca manifestare a progresismului American si a stangii radicale de pe mai toate meleagurile si din mai toate timpurile, exact asta face: „inginereste” societatea. Adica, confera un drept de actiune pozitiva Statului, de drept divin, autoritar si mai presus de individ – drept de a decide ce e bine si ce erau peste capul amaratului de individ.

    Jde mii de nuante in ingineria asta sociala, dar toate sunt de stanga. Ori, „acuzati” un presedinte venind dinspre dreapta romana de … stangism!

    O sa va manance de viu si baietii de la dreapta :-).

    Nu stiu cum scapati din asta. :-)
    ===

    In registrul serios acum (nu ca pana acum as fi fost neserios, doar ca razand te apropii mai mult de adevar): gasiti totusi un merit acestui „proiect de tara”?

  6. Glumiti, desigur!
    Eu , serios, :P ma gandesc la strategiile nationale (tot proiecte de tara sunt si astea, desi nu suna atat de pompos) sau la cele sectoriale, facute varza atat din nascare cat si dupa, la proiectiile aiuritoare, in cel mai bun caz wishfulthinking…si-mi trece orice chef de glume. Basca strategiile europene
    Cateva strategii europene, asa, la minut:
    2001 Goteborg-Strategia de Dezvoltare Durabila aUE
    2002 Barcelona -se completeaza cu „dimeniusnea externa”
    2004-2005 revisuire, platforma de actiune, bla, bla
    2006 Bruxelles Apare strategia de Dezvoltare Durabila a UE-revizuita
    Avem apoi strategii pe bucatele, in rural, Politica Agricola Comuna, politici regionale, si ele in fond tot o proiecte …de uniune.
    Basca diversele fonduri care finanteaza una sau alta: FEDR, FSE,FC, FEADR, FEPAM…macar astia au si banii.
    Apoi avem strategiile nationale, evident.
    Aia din 2008, cu perspectiva 2013-20-30, na e proiect de tara sau nu?
    Ce zicea , la vremea ei:
    „Prin prisma indicatorului sintetic prin care se măsoară procesul de convergenţă reală, respectiv produsul intern brut pe locuitor (PIB/loc), la puterea de cumpărare standard (PCS),
    aplicarea Strategiei creează condiţiile ca PIB/loc exprimat în PCS să depăşească, în anul
    2013, jumătate din media UE din acel moment, să se apropie de 80% din media UE în
    anul 2020 şi să fie uşor superior nivelului mediu european în anul 2030.”
    Cum sta treaba de fapt
    -in 2008 PIB/capita (PPS) era 48% fat de media UE
    -in 2013 54%, OK am atins targetul din strategie
    in 2015 57%…crede cineva ca in 2020 va fi …80%? sau in 20130 peste 100%?
    Bun, avem si ceva mai nou: Strategia de dezvoltare a Romaniei in urmatorii 20 de ani, adica 2016-2035,coordonata chiar de presedintele Academiei Romane, aparuta in 2015.
    Are nu mai putin de…480 de pagini! Vreo 11 proiecte, pe caprarii, altele decat caprariile UE(alea erau vreo 7, acum nu mai stiu)
    Cum vad ei Romania in 2035?
    economia -locul 10
    -sanatate -locul 7
    educatie-locul 10
    Unde suntem acum? La coada cam in toate
    Evident n-am citit toate cele 480 de pagini, dar uitandu-ma pe analiza SWOT la educatie si cercetare am vazut ca la puncte tari figureaza „capacitate ridicata de inovare”
    Ciudat, daca ne uitam in structura indicelui competitivitatii suntem pe pozitia 53(din 140) ,evident pe 54 este Bulgaria. In fata noastra sunt Mauritius, Panama, Costa Rica
    La inovarte, punctul tare carevasazica, suntem pe…75
    Una peste alta nu ducem lipsa de tot felul de strategii, europene, nationale, sectoriale, regionale, care cum vrea. Ce mai conteaza inca una? :P

    • Strategiile de dezvoltare sectoriale sunt … sectoriale.

      Strategia aia de dezvoltare a Romaniei, intinsa pe 480 de pagini – are un volum mult prea mare si de unde pana unde Academia Romana stie ce se intampla intr-o societate capitalista, ea fiind formata din persoane care s-au format in socialism?

      Cat priveste strategiile europene – da! Avem intr-adevar un Program cadru, Strategia nationala derivat din Europa 2020, Planul national de reforma etc. – suficient as indrazni sa spun ca orientare generala. Nu se pune problema ca Guvernul si Parlamentul sa actioneze in cele mai mici detalii asupra economiei si societatii romanesti, altfel ar fi mult mai simplu sa aducem socialismul inapoi, ca doar in scoialism este posbil sa reglezi totul cu precizie (ma rog sa iti propui sa o faci :-)).

      Desigur, o Declaratie de principii, de 2-3 pagini, care sa orienteze gandirea si exprimarea ideologiilor (cat sunt, sunt) ar fi ceva util. Dar asa ceva se face in maxim una luna si se rezuma la cateva obiective clare. Obiective ce se pot intemeia fix pe strategiile citate si existente.

      Desigur, ar fi destul de greu sa fie o Declaratie utila, dar oricum mult mai usor decat i-ar fi unui proiect de tara sa fie util :-).

    • Indicii nu sunt un proiect de tara, domnule MirceaM. Daca inteleg eu bine ce ati scris in comentariu, vreti sa spuneti ca „proiectul de tara” ar putea fi, pur si simplu, avansul consistent la toti indicatorii. Adica mai pe romaneste, „Sa facem tot ce facem si-acum, dar mai bine”. Perfect de acord. Atunci o sa va rog sa fiti si dumneavoastra de acord cum ca toata comisia aceea este perfect inutila si ca s-ar putea apuca de ceva serios, nu sa se joace de-a proiectele.

      Chiar dac-ar face-o… cine poate lua in serios o comisie (inc-o comisie! Frumoasa cacofonie, artistica…), in conditiile in care nenorocitii de rom^ni nu-s in stare sa termine autostrada Nadlac-Constanta?! Ma opresc aici. Nu vreau sa amintesc de salariile sefilor din CNADNR, ca iar imi urca tensiunea si ma cearta medicul. Nu, nu. Atat, gata.

      • De acord ca comisia (daca tot e sa ne intrecem in cacofonii :P) poate fi inutila. Sau nu.
        Avem deja o groaza de strategii sectoriale si cateva nationale, cea mai elaborata fiind aia prosdusa de academie. Cred ca ar putea fi o buna baza de pornire, nu sa incepem alte si alte studii.
        Cred ca neintelegerea porneste de la faptul ca fiecare intelege altceva cand se gandeste la „proiect de tara”
        Unii vor ceva scurt si general, fara a intra in detalii, este o iluzie, asa ceva nu da rezultate niciodata,
        Ca proiectant (nu de tara, recunosc :P ) stiu ca pentru a ajunge la produsul final, ala simplu si functionabil, trebuie sa muncesti al dracu de mult la „amanunte” , la fiecare reper in parte, legate in subansamble si apoi in ansamblul general, Proiectul. Nu putem sa o tot lalaim cu generalitati , toate partidele o scalda cu asa ceva si nimeni nu stie ce sa faca concret.
        De aceea ar fi de citit, totusi, strategia academiei, abordarea este una mai riguroasa, desi nu e chiar pe gustul meu (am dat acel mic exemplu, pornim de la premisa ca suntem buni in ceva si de fapt e cam pe dos).
        Proiectul nu este o insiruire initiala de generalitati frumoase ancorate in wishfulthinking ci o rezultanta a ceea ce se poate face eficient, realist, pornind de la o situatie data, pe bucatele, apoi le asamblam si vedem unde ajungem, pragmatic. Ca pusca sau nu pusca cu ce am vrea e de vazut, de obicei nu pusca :P
        Abia apoi putem sa trecem la sinteza lui, cateva pagini in care trecem obiective realizabile si nu dorinte frumoase. M-as mira tare mult daca am avea un astfel de rezultat…sa vedem, poate cei care coordoneaza (Cosmin Marinescu in special) ne vor face o surpriza placuta.

  7. Cred că ar trebui să facem distincție între un proiect ”de țară” și un proiect ”al țării”.

    Singurul proiect ”de țară” care poate exista pentru România este reunificarea cu R.Moldova. La capitolul ăsta ar cam avea dreptate Traian Băsescu, trebuie creat după alegeri un minister al reunificării, astfel încât orice european să aibă ocazia să audă despre proiectul reunificării și să se obișnuiască cu ideea, chiar dacă va mai dura 15-20 de ani până la realizarea efectivă.

    Chiar și înainte de reunificare, existența unui asemenea proiect va da sens multor politici românești și va responsabiliza politicienii. Pare greu de crezut, dar până și Voronin s-a dovedit responsabil când lucrurile tindeau să degenereze prea mult în problema Transnistriei. Adică era el omul Moscovei, dar există lucruri pe care nici măcar omul Moscovei nu le poate face, când e vorba de țară.

    Existența unui asemenea proiect și a unui asemenea minister va îmbunătăți și capacitatea de negociere a României, la nivel internațional se va lua mereu în calcul acest interes legitim, ceea ce la momentul de față nu se întâmplă.

    Despre un proiect ”al țării”, în episodul viitor :P

    • @ Harald

      Acest proiect trebuie sa existe in „subconstientul natiunii” si trebuie infaptuit discret. Pentru a fi infaptuit durabil, nu trebuie strigat si nu trebuie exploatat politic.

      Nu-l simpatizez pe domnul Iohannis, dar sunt de acord cu ce a spus aici: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21372515-klaus-iohannis-despre-mitingul-platformei-unioniste-sunt-sceptic-priveste-utilitatea-acestor-manifestari-demersul-efectiv-unificare.htm
      De citit si opinia domnului Pantazi:
      http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21371358-kazaciocul-unirii.htm

      Toti cei care se bat astazi cu caramida in piept si striga „Unire!”, constient sau nu, fac un deserviciu adevaratului proiect unionist. Oamenii de afaceri, oamenii de cultura, oamenii politici si profesionistii inteligenti trebuie sa ajute Republica Moldova sa devina un stat de drept, european si trebuie sa o ajute sa se re-conecteze la Romania. In toate modurile posibile, mai putin in cel politic si administrativ. Unirea durabila se infaptuieste lin, natural, pe nesimtite. „Patriotii” care striga azi „Unire” (si care exploateaza sentimentele legitime ale unor romani) nu-si doresc, neaparat aceasta unire. Vor doar sa se foloseasca de ideea de unire. Si mai rau, voit sau nu, actioneaza impotriva ei.

      • @Decebal – nu se poate face reunificarea pe ascuns, ea va trebui oricum recunoscută internațional. E nevoie să te ascunzi atunci când furi ceva, nu atunci când faci ceva cinstit.

        • @ Harald

          Ati spus bine: „recunoscuta”. Ca ultima faza a unui proces discret si natural, nu ilicit. Dupa ce a fost realizata de facto (cultural, economic, strategic etc.), recunoasterea e doar o formalitate si nu starneste reactii negative. Ca o casatorie ce are loc dupa 10-15 ani de concubinaj…
          A o declara intai si a infaptui unirea ulterior mi se pare gresit si contraproductiv. Orice declaratie politica, mai mult sau mai putin oficiala, in favoarea unirii, are „darul” de a mobiliza forte contrare si de a genera conflicte.
          Unirea cu Moldova poate fi un proiect al urmatorilor 15-20 de ani. De aceea strigarea unirii astazi, de catre diversi oameni politici, mi se pare in cel mai bun caz demagogica, daca nu chiar rau intentionata.
          Aceasta este parerea mea.

    • Inteleg alegerea dumneavoastra, domnule Harald. E simplu si la obiect. Doar ca cetatenii din RM au (sau vor avea candva, poate dupa ce moare actuala generatie de regretnici URSS) de ales intre reunificarea cu Romania sau reunificarea cu Transnistria. Tertium non datur. La randul lor, cetatenii din Romania vor avea de ales, cand va veni momentul (iar eu cred ca va veni) intre reunificarea cu Republica Moldova (cea de pana la Nistru) si continuarea cresterii economice. Tertium non datur. Naspa alternativa! :(

      • E mult spus „reunificarea” cu Transnistria, o asemenea formulare o înalță la un statut la care nu visează nici ea însăși. Transnistria e o regiune complet neviabilă pe cont propriu, cam cum ar fi Crișana, de exemplu. Nu-și imaginează nimeni o Crișană independentă. E adevărat că sunt acolo mai mulți maghiari decât în Dobrogea, dar asta nu aduce Crișanei o identitate națională proprie. Exact la fel e și cu Transnistria.

        Oficial are vreo 500.000 de locuitori, în practică s-ar putea să nu mai fi rămas decât vreo 300.000. Dacă Ucraina ar fi rămas în aceeași tabără cu Rusia, existența Transnistriei ar fi avut sens, ca avanpost al Rusiei. Însă divorțul dintre Rusia și Ucraina este astăzi definitiv, iar anexarea Crimeei a diminuat sever orice rol strategic putea să joace Transnistria în beneficiul Rusiei. Astfel că R.Moldova ar putea recupera foarte ușor Transnistria, în cadrul dezghețului care va urma după înlocuirea lui Putin.

        Reunificarea dintre România și R.Moldova înainte de recuperarea Transnistriei ar putea fi o carte pe care Moscova să o joace, iar într-o asemenea situație ar fi greu pentru basarabeni să facă o alegere, într-adevăr. Însă R.Moldova nu e nici ea un stat viabil pe cont propriu, e mult prea departe de Frankfurt pentru asta. Iar o ocazie ca WWII, când Stalin a putut ocupa jumătate de Europă, nu se mai ivește, situația de azi e complet diferită.

        Fără includerea ei într-un stat funcțional. R.Moldova se va scufunda în următorii 20 de ani în aceeași sărăcie și pustietate în care se află azi Transnistria. Și singura opțiune reală e România, presupun că nu-și imaginează nimeni R.Moldova în componența Ucrainei. Cel mai probabil lucrurile nu se vor schimba atât timp cât va fi Putin la Kremlin, însă asta avantajează de fapt România. Pentru că schimbarea componenței etnice în defavoarea rușilor continuă să se petreacă în fiecare zi.

        • Inteleg perfect si sunt partial de acord. Dar acordul meu nu inseamna absolut nimic din punct de vedere practic („lucrurile nu se vor schimba atât timp cât va fi Putin la Kremlin, însă asta avantajează de fapt România” – deci, ceea ce este de facut este sa tacem din gura si sa asteptam sa moara sau sa plece toti etnicii rusi de dincolo de Prut si pe urma ne putem reunifica linistiti cu ce vrem noi, fie doar cu RM, fie cu RM plus Transnistria, depinde cum o sa ne convina mai mult la momentul respectiv), asa ca va propun un subiect mult mai incitant de discutie: dar daca, totusi, Transnistria ar fi o tara viabila? Iata, eu (eu personal, insumi Mihai Buzea, va dati seama de importanta acestei institutii de forta care sunt!) am conceput un proiect de tara pentru Transnistria si sunt foarte incantat de el. Si sunt convins ca este absolut realist, viabil economic si implementabil practic. Mai mult, ar avea suportul politic al Rusiei, Romaniei si Ucrainei (simultan, atentie!) dar, evident, nu si pe cel al RM. Din punct de vedere al investitiilor, nu ar fi nevoie decat de doua aeroporturi, la Rabnita si la Tiraspol, atat. Iar din punct de vedere „topografic”, sa spunem, de frontiera fluviala pe Nistru cu RM si reglementarea frontierei terestre cu Ucraina.

          Sunteti informat si inteligent, domnule Harald. Va provoc sa ghiciti natura acestui proiect de tara! :)

          • O regiune nu devine o țară viabilă prin simplul fapt că vine cineva și îi construiește două aeroporturi. Credeți că se pot întreține aeroporturile din contrabanda cu arme și țigări? :)

            O regiune ca Transnistria va înghiți în permanență bani, chiar dacă îi construiește cineva două aeroporturi. Și n-o va finanța nimeni la nesfârșit, în lipsa unii scop strategic autentic. Iar oamenii chiar părăsesc o regiune unde nu se poate obține un minim de bunăstare. În momentul când destul de mulți oameni pleacă de-acolo încât regiunea să devină disfuncțională dpdv administrativ, ea poate fi administrată militar, însă orice legitimitate de a deține acea regiune se pierde cu ocazia asta. Devine o regiune ocupată militar și atât.

            ”Sunteti informat si inteligent”, ca să citez un clasic în viață. ”Va provoc” să menționați o regiune care nu produce nimic, dar trăiește din diverse forme de asistență financiară mai bine decât regiunile de la care primește acea asistență financiară.

          • @Mihai Buzea – există fenomene și evenimente la scară istorică pe care înțelegerile dintre politicieni nu le pot schimba în niciun fel. Tratatul încheiat de Ion Iliescu cu Uniunea Sovietică nu a putut împiedica Uniunea Sovietică să se dezmembreze. Pacea de la Buftea nu a putut împiedica Imperiul Austro-Ungar să se dezmembreze și nici nu a putut împiedica România să recupereze Ardealul pentru care intrase în război, plus Banatul și Crișana ca bonus.

            Tratatele internaționale nu pot fi încheiate fără o bază reală, fără a fi justificate demografic, economic, politic și miltar. Orice astfel de tratat nesusținut de realitatea de pe teren devine foarte repede literă moartă. Niciun astfel de tratat în privința Transnistriei nu ”ar avea suportul politic al Rusiei, Romaniei si Ucrainei”, pentru că viitorul Rusiei e destul de întunecat, indiferent ce le spune Putin supușilor lui.

            Exemplul cu Voronin care nu a putut ceda oficial Transnistria l-am dat deja, exemplul cu Viktor Ianukovici care a trebuit să se refugieze în Rusia îl știe toată lumea, iar exemplul cu Ion Iliescu iarăși îl știe toată lumea.

  8. E imposibil pentru Romania sa adopte un „proiect national”. Orice asemenea proiect presupune prioritizarea interesului national si asta ne-ar aduce repede in conflict cu EU, cu statutul nostru de stat pseudo-suveran, de stat cu „democratie limitata” constrans de deciziile luate la Bruxelles de Comisia Europeana,

    • @radustroe – Nu e deloc imposibil. Există un principiu numit subsidiaritate. Un proiect al municipalității din Alba-Iulia nu are de ce intre în conflict nici cu Clujul, nici cu Bucureștiul, nici cu România în ansamblu. Exact în același mod, România poate avea proiecte naționale care n-au de ce să intre în conflict cu UE.

      Prioritizarea interesului național nu are nimic rău în sine, singura discuție la nivel european poate apărea în legătură cu metodele folosite. Politicienii incompetenți invocă adesea interesul național tocmai când iau măsuri împotriva interesului național. De exemplu, taxa de mediu sau taxa auto era împotriva interesului național, dar a fost prezentată ca fiind pentru. Tot felul de măsuri protecționiste sunt în realitate împotriva interesului național, dar sunt prezentate ca fiind pentru.

      De la asta apar disputele cu UE, de la măsuri care încalcă principiile și reglementările UE, nu de la prioritizarea interesului național. Invocarea ipocrită a interesului național de către politicienii români este o cu totul altă poveste.

  9. Cred ca exista parghiile necesare pentru infaptuirea oricaror ‘proiecte de tara’: educatie, sanatate, infrastructura, administratie.

    Deci cred ca putem trece de la vag la specific si de la limba de lemn la concret. Deci ce vrea orice cetatean, in orice tara civilizata si care poate capata un caracter general se incadreaza in: educatie, sanatate, infrastructura si administratie. Fara ele nu se poate vorbi de o tara.

    Faptul ca ele „necesita” un „proiect” cand in realitate exista parghiile necesare pentru a genera schimbari si reforme nu indica decat spre inabilitatea factorilor existenti de a conlucra si intreprinde ceva tangibil.

    Dezbaterea de educatie care a fost lansata a ramas fara ecou, planurile cadru produse au fost ignorate, discutiile vechi au fost reluate, lipseste o platforma, un spirit comun.

    Nu se leaga mai nimic, intrucat vedem ca in Europa de azi singurele proiecte par a fi cele nationaliste, miscarile separatiste, izolationismul si tratatele de liber schimb. Romania nu cred ca face exceptie prin aceea ca nu exista nimic concludent. Coeziunea sociala sub aspect uman a ramas mai mult un deziderat administrativ si economic decat unul spiritual, uman.

    Individul nu se mai regaseste decat in interesele marunte ale propriilor aspiratii si doar vag se mai poate raporta la ceilalti. Un factor coagulator, stabilizator, moralizator de impact lipseste in peisajul public romanesc. Exista ceva voci in spatiul literar care sunt ascultate si vreo cateva in spatiul public dar care sunt lipsite de vigoare …

    Se doreste schimbarea dar nu se stie ce anume inseamna aceasta schimbare si cine ar trebui sa o faca … Cei care s-au angajat in demersuri individuale sau de grup au un impact local care nu este general observabil prin aceea ca nu exista neaparat un numitor comun … Diferentele generationale, aduse si de schimbarea de paradigma politica dar si a modului si mijloacelor de a comunica nu fac decat sa accentueze intru catva abordarea politica. Proiectul ca solutie in plan ideologic poate fi vazut si ca o miscare tactica-politica de a atrage tineretul si mediul corporatist la vot, spre a credibiliza o clasa politica expirata si care se agata de bonitatea si credibilitatea tehnocratilor.

    Analistii dau dovada de o obiectivitate servila lipsita de culoare menita sa ingane o stare de fapt care ‘convine’.

    • Noile planuri cadru au integrat sugestia unui numar mare de optionale- daca ne referim la educatie.

      Un proiect de tara ofera iluzia drumului usor. a medicamentului dulce-acrisor care vindeca de cancer intr-o singura doza.

      O societate democratica e condusa de partied politice. Legatura dintre ele si votantii lor e ideologia. Asta, pentru ca ideologia nu o schimbi ca pe ciorapi, itnr-u ciclu electoral.

      Ideologia politica e garantia ca daca votez un partid, ala va face ce spune.

      Nu as avea cum sa am incredere intr-un partid care nu are nici o ideologie clara, concreta, asumata.

      De aici si nebunia „toate partidele aceeeasi mizerie” – pe ecrane s-a adus coruptia, dar adanc in constiitna publica nu e coruptia ci aceasta lipsa a fundamentului ideologic. Lipseste garantia celor afirmate de partied in campanie.

      Daca te uiti pe web-site=urile partidelor politice toate sunt pline de o diaree gretoasa non-ideological. Doar cuvinte sforaitoare, fara sens. Se vede de la o posta ca suntscrise de cineva care a avut sarcina de a face wb-site-urile alea – „sa fie”.

      La fel in discursul public: nimic ideologic. La nimeni.

      In acest vid ideologic, evident ca apelul este la singura garantie posibila – Presedintele Romaniei. Nu e treaba lui, dar nici nu o poate evita.

      Cand partidele vor asuma ideologii, atunci vom avea o democratie functionala, fara acest dans al fascismului pufos.

      • Eu nu cred ca alegem idei ci oameni.

        Daca am alege idei ar fi destul de trist. De altfel de aici si decuplarea care se observa (ipocrizie ?) pe scena politica existenta (poate mai putin USR si Guvernul Ciolos), pentru ca exista o decuplare intre ceea ce se verbalizeaza si posibilitatile efective ale oamenilor, care in mare lor majoritate sunt tot aceia din ultimii 26 de ani, la fel ca si o mare parte din oamenii care ii voteaza.

        Chestiunea e asa intrucat asa cum cred ca multi oameni observa acum 26 de ani la revolutie nu s-a produs o schimbare reala pentru ca oamenii care au intrat in politica erau in marea lor majoritate oamenii vechilor structuri.

        Singurii oameni care nu au fost patati au fost disidentii si cred eu matematicienii pentru ca nu erau nevoiti sa minta :). Sigur au mai fost si alti oameni care au scapat de comunism: cum a fost domnul Neagu Djuvara si alti oameni care au reusit sa-si duca existenta in exil.

        Asta e situatia politicii romanesti, adica lipseste cu desavarsire o politica reala. Optiunea democratica actuala nu are la baza nici macar parghiile tehnologice existente pentru a dezvolta o democratie populara in care oamenii sa fie mai implicati in politica publica, de exemplu votarea unor legi si asa mai departe.

        Deci nu s-a facut nimic concret, adica ceva care sa ajunga la oamenii care nu au posibilitati reale de a face ceva sau altceva decat sa voteze: adica educatie, sanatate, infrastructura si administratie. Ce s-a facut la nivelul politicilor publice s-a facut preponderent pentru interese de grup cu rezultatele pe care le vedem. Initiative private sau individuale exista dar ele sunt cuplate politic si administrativ mai mult ca nu exista alte metode de finantare.

        Metodele de finantare europene, daca tot vorbim de fascism, ce sunt ? Nu este finantarea europeana cu moneda fiat tiparita de BCE un fascism economic ?

        Individul are optiunea ori de a vota niste oameni care s-au agatat de niste pozitii si niste structuri organizatorice sau de a se finanta de la BCE. Ori acest gen de optiuni nu au cum sa faca altceva decat sa genereze nemultumire in marea masa a oamenilor. Cei care vor sa ajute si cei care vor sa fie ajutati se vad pusi in fata unui dat pe care nu au cum sa-l schimbe decat asteptand. Ori asteptarea nu este o optiune creatoare … Haideti sa asteptam schimbarea pe care vrem sa o facem azi inca vreo cativa ani. Sa vedem daca reuseste USR-ul sa coaguleze o masa critica pentru a produce schimbarea si ce se va mai putea schimba presupunand ca ajung sa schimbe ceva. Lipseste suflul, am vazut un filmulet din campania USR-ului si o doamna spunea ca vrea sa eradicheze saracia. Vedeti ca ideile extreme nu sunt neaparat fasciste ci pur si simplu rezultatul unei stari de fapt, a unei decuplari intre dorinta de schimbare a oamenilor si realitate care daca nu s-au concretizat la timpul lor si-au gasit tot felul de supape si care vedem au generat o decuplare intre oameni si dau nastere la astfel de idei hilare si fara fundament.

        • Din nefericire, acum alegem oameni. Sau, mai bine spus – suntem cumva nevoiti sa o facem, pentru ca alta solutie de alegere nu exista. Sau cel putin deocamdata.

          Dar democratia ar trebui sa favorizeze alegerea ideologiilor, chiar daca intr-o anumnita masura, ar fi vorba si de oameni.

          Votul e individual. Si se bazeaza pe ceea ce eu cred ca imi foloseste. Intre anumite limite ma interesaza prea putin cine e persoana pe care o votez. S-a incercat acest sistem – votul uninominal – si singurul rezultat palpabil a fost trimiterea in parlament a tot felul de sportivi si cantareti, pentru ca erau cunoscuti :-).

          Votul uninominal s-a introdus pe baza exact a acestei iluzii – ca electoratul voteaza candidati, si nu partide si ca daca sunt votati nominal, sunt si raspunzatori in fata celor care i-au ales. Nu s-a intamplat nimic din toate astea.

          ====

          „Metodele de finantare europene, daca tot vorbim de fascism, ce sunt ? Nu este finantarea europeana cu moneda fiat tiparita de BCE un fascism economic ?”

          Sunt 2 lucruri distincte in aceasta intrebare.

          a) Metodele de finatare europene – sunt destinate polticilor de coeziue si politicilor structurale – de fapt sunt co-finantari care asigua o abordare unitara la nivel european, nicidecum o interventie directa. De altfel, in cazul in care interventia este in domeniul economic, trebuie respectate regulile ajutorului de stat – aceleasi la nivelul intregii UE.

          Oricum, chiar si aceste metode de finantare se muta treptat spre finantare de piata – planul Junker.

          b) Moneda unica – porneste tot de la ideea unei piete unice. BCE este guvernata tot de statele membre si prin urmare nu are nimic de-a face cu „coeziunea fascista”

          ====

          Nu vad ce motive as avea sa mai astept. Trimiterea la un partid nou-nascut nu este un motiv suficient. Sau altfel spus, in a fi nou nu exista o garantie intrinseca. Esti doar nou, nou si atat. Din premisele nou + discurs nu putem trage concluzia „eficient”.

          A doua problema cu acest asteptat este faptul („indubitabil” :-)): copiii cresc. Dublat de corolarul: adultii imbatranesc.

          Nu vreau prin asta sa spun ca ar trebui sa „ardem etape” – o sintagma al carui inteles intotdeuna mi-a scapat – ci doar ca a astepta cand este deja prea tarziu aduce mai curand a procrastinare decat a intelepciune.

          • Asta spun si eu ca asteptarea nu rezolva nimic, dar daca nu asteptam, ce facem daca functionam tot in cadrul paradigmelor existente: democratie, partide, politicieni: vechi, noi, UE si mecanismele de finantare a pietei.

            Deci care e ideea ? :) Mai ales cea decuplata de oameni, adica ideologia de partid … Care e partidul ? USR ?

            USR e ok si cu tehnocratii si cu Ciolos pot misca lucrurile inainte. Dar vedeti asta ca un rezultat posibil ?

            Proiect de tara = Constitutie ? Asa ca sa gasim un limbaj comun … ca sa nu reinventam roata …

            Astea fiind spuse ce schimbam si mai ales cum ?

            • Partidele trebui impiinse pe calea ideologiei. Toate. Asta nu se face prea usor, dar tocmai de-aia am spus ca grupurile de gandire – in special ale dreptei, din motive discutate in alta parte – ar trebui sa lase filosofia deoparte pentru o perioada si sa-si assume rolul de a explica impactul ideologic asupra politicii, oferind solutii concrete.

              Spre exemplu American Entriprise Institute are un canal youtube care merge pe aceasta idee. E doar un exemplu. Orice think tank serios din SUa (indifferent de orientarea sa) poate oferi un exemplu bun despre cum anume trebuie inteleasa ideologia responsabila. Sigur nu e doar asta, sigur ca in Ro e nevoie de un efort inca si mai mare, dar nu exista alta cale.

              Sau, alternativa la ideologizare este oricum un totalitarism probabil la inceput bland, dar cu siguranta extrem de riscant in timp.

              Dar daca nu profiti de libertatea ta – cata mai e – sa incerci sa misti lucrurile in directia democratizarii (adica, in sensul impingerii partidelor pe calea ideologizarii lor) – atunci nici nimic nu se va intampla, ne vom afunda din ce in ce in acest marasm.

              Nu vorbesc aici de idologizarea unui partid anume, ci de ideologizarea tuturor partidelor.

              Dreapta are sanse mai mari sa fie prima din 2 motive:
              – are un grup foarte puternic de ganditori (deocamdata peirduti in spatiile folosofico-teologic-existentiale :-) – dar probabil macar cativa se vor trezi
              – are o miza mai mare, pentru ca pentru a castiga trebuie sa se lupte, lupta ascute coltii, cine castiga mereu isi toceste coltii …:-)

              Nu vreau sa se inteleaga din aceasta postare vreo aplcare spre o iideologie anume, sau spre un partid anume. Pe mine ma intreseaza ideile, impactul social al lor, nicidecum politica partizana.

  10. Draga Mihai Buzea,

    Ai citit vreodata o carte de managementul proiectelor sau de strategie?

    In ziua de astazi nici macar un software nu se mai implementeaza intr-o firma fara a avea un plan al proiectului de implementare.

    Iohannis are dreptare ca Romania are nevoi de un plan, de un proiect de tara.

    La nivel de individ, un e;ev de liceu poate avea un plan in minte sa mearga sa studieze vioara la Conservator si apoi sa cante la Ateneu. Evident ca sunt si multi indivizi care nu au niciun plan. Sunt urechisti care incata sa cante la vioara dupa ureche si apoi se duc si canta la metrou ca sa cersearca.

    Cam asta este diferenta intre cei care au plan si urechisti.

    Evident, urechistii care ajung sa cante la metrou nici nu vor sa auda de vreun plan. Pentru ca nu sunt la nivelul metal si intelectual necesar.

    • Corect, e totusi o diferenta semnificativa … Daca in firme exista niste specificatii si cerinte clare se poate intocmi si un plan. In lipsa specificatiilor si cerintelor clare se merge din aproape in aproape …

      La nivelul unei tari e mai dificil … si ciudat intrucat exista mecanisme de implementare a unor planuri: corpul de legi, administratia publica …

      Lipsa coeziunii, incompetenta si multe altele, au dus si la aparitia unor astfel de idei … PNL, Ciolos, tehnocratii si alegerile pe vine ar putea explica iesirea la rampa cu proiecte declarative, pe principiul bate saua sa priceapa iapa sau hai sa vindem piele ursului din padure, adica tehnocratii … USR-ul schimbarea reala si in parlament ca reprezentanti pe langa Guvern ar fi desigur mai de dorit decat un PNL care a jucat in liga USL …

    • Draga Mih, I agree we desagree. Sa ai un plan e foarte bine, ca om, ca echipa sau ca firma. Mai mult decat bine, e cam imposibil sa nu-l ai, aici sunt de acord cu tine. Ca daca nu-l ai, esti degeaba pe lumea asta, ca un baiat de 30 sau 40 de ani care se scoala de dimineata si se duce la agentia de pariuri sportive, la pacanele sau la carciuma, ca sa nu stea aiurea la televizor.

      Dar o „tara” are o problema cu planul, pentru ca e facuta din oameni cu planuri personale ce se bat cap in cap, din echipe cu planuri opuse, din firme cu planuri concurentiale. Exemple? Hai!

      Pensionarii pot avea ca proiect de tara marirea pensiilor prin marirea impozitelor, studentii pot planui micsorarea impozitelor (cu crearea de locuri de munca) si inghetarea pensiilor. Automobilistii vor micsoarea RCA si largirea strazilor si bulevardelor, biciclistii vor interzicerea traficului auto pe stradutele vechi si piste de biciclete peste tot. Iubitorii de caini vor caini, canofobii vor eutanasierea cainilor. Ortodocsii vor stat teocratic, Relu (un baiat, nu-l stii) vrea impozitatea tuturor cultelor religioase. Harald vrea unire cu Republica Moldova, Zoltan nu vrea nici mort. Asistatii social (VMG-istii) vor majorarea VMG, antreprenorii vor micsorarea sau anularea acestei subventii sociale. Matusa-mea vrea sa invie Ceausescu, eu vreau sa moara Iliescu. Etc.

      Proiectul de tara ar trebui sa fie ceva atat de vag incat sa se regaseasca toata lumea in el, dar in acelasi timp ceva atat de nebulos incat fiecare sa creada ca va avea ceva de castigat prin punerea lui in practica. In afara de promisiunile diaconestiene („Fiecare rom^n sa primeasca 20 de mii de euro”), nu vad nimic care sa-i uneasca pe oameni atat de diferiti, cu prioritati atat de diferite, si care, sa fim cinstiti, se urasc de moarte. „Binele meu e raul tau” – asta este o lege a naturii, pe care nu prea vad cum o poate schimba o comisie prezidentiala.

  11. Mie articolul ăsta mi-a adus aminte de „rotativa guvernamentală” Ca să impulsioneze jocul democratic Carol I a inventat formula permiţând astfel partidelor să invete pe pielea lor ce inseamna sa fii la putere si faptul că vine o vreme când nu mai eşti.
    Din punctul meu de vedere „proiectul de ţară” e treaba partidelor: ele trebuie să propună electoratului un model, iar acesta să il aleagă sau nu. Dar cum partidele noastre nu sunt preocupate de aspectul teoretic al misiunii lor, fiind in cel mai bun caz dedicate rezolvării problemelor de moment, preşedintele încearcă să le facă temele, în speranţa că măcar tabăra sa va avea de unde să „plagieze”, că la asta ne pricepem. (sigur că nu prea sunt convins că asta a fost ideea presedintelui, dar asta e partea bună a iniţiativei) .

    • Exact asta am spus si eu, in fel si chip.

      Ma bucur ca nu strig doar eu ca imparatul e gol.

      Am adaugat insa ca ideea proeictului de tara are si un impact negativ: lasa oameniii sa creada ca nu e nevoie de partide.

      Asa ca proiectul de tara indeparteaza oameniii de la vot! Ii indeparteraza fix pe aia care altfel s-ar fi prezentat, pentru ca aia care vin fara sa ii intereseze nimic vor veni si cu si fara proeict de tara. Ei stiu doar ca trebuie sa vina la vot si sa puna stampila intr-un anume fel.
      Astia vor veni oricum.

      Ceilalti – idiotii ingeniosi – vorba lui @Svejk – vor avea inca un pseudo-motiv sa stea acasa.

      Electoratul va gandi ca este inutil sa voteze, daca oricum Presedintele e cel care face politica.

  12. 1.Desi ,,suparatoare” aceasta (nemaivazuta) pretentie, am realizat un ,,proiect de tara”, pe care l-am oferit PM.Ponta, Presedintelui Johaniss dar fara rezultat.L-as oferi P.M. Ciolos, dar cred ca ar veni doar multuniri si refuzul CONSILIERILOR SAI, sai – asa cum am primi la cele doua oferte.
    Problema proiectului de tara este capital pentru o natiune esuata, cu 5 mil. de migranti, cu lipsa a 5 milioane de locuri de munca, fara ,,economie si industrie nationala”, cu utilitatile si resursele care le sustin instrainate, cu datorie externa catre 100 miliarde de Euro, cu 3 milioane de salariati cu salariul minim pe economie, cu peste o treime din populatie aflata sub minimul de subzistenta fizica si sanitara, disparitia investitorilor straini dupa 2008, etc….
    Aceasta stare generala este indrumarul directiei si obiectivelor unui ,,proiect de tara”, altfel pastram cursul spre disparitie ca natiune, iar in cazul unui accident al UE, raminem imediat in aer cu tot ceeace sustine existenta materiala a unui popor.
    De aceea ma ,,semnez” consultant dezvoltare economica, avind opinia ferma ca dezvoltarea economica si industriala este problema ,,existentiala” fundamentala a Romaniei de azi.
    2.Un proiect de tara trebuie sa respecte anumite conditii, mentionate si de unii comenatori:acceptul tuturor claselor si grupurilor sociale spre a nu fi un proiect ,,dictatorial”, sa aiba coerenta si unitate, acoperind toate domeniile economice si bugetare, carora sa le ,suporte” costurile de dezvoltare (economiei) si de perfectionare-functionalizare (bugetara).
    Proiectul de tara trebuie sa ,,organizeze” dezvoltarea economica in stil capitalist, avind ca imagine, tehnici si instrumentar din intreaga experinta economica pozitiva a tarilor dezvoltate, pe cea a tranzitiei la capitalism si dezvoltare a esalonului I al fostelor tari comuniste, cit si tehnicile si instrumentarul dezvoltarii economice rapide asiatice, care intr-o generatie au depasit feudalismul intirziat, devenind concurentii industriali ai tarilor dezvoltate:Japonia epocii Meiji, tarile ,,tigrilor asiatici” si alte citeva exceptii europene sau din alte zone…
    Un proiect de tara trebuie asumat politic de partide, fie impus ,,de jos”, prin forta strazi ori a societatii civile, trezite la viata de amploarea si vigoarea sa transformatoare.
    3.Un ,,proiect de tara” incepe cu viziunea generala transformatoare, care identifica directia si instrumentele de schimbare pozitiva, economice, politice si sociale.
    El continua cu obiectivele de fond, care sint in principal cresterea economica si industriala nationala ,,maximala”, in paralel cu cresterea economica generala (nationala + straina), asumate politic si DISTRIBUITE clasei plitice si administrative de la toate nivelele, pentru a nu mai CONDITIONA investitorii de cota de foloase personale in urma locarii de intreprinderi nationale si straine.In acelasi timp, pentru a raspunde politic si administrativ, pentru realizarea ,,targhetului” economic national sau local asumat.
    Conform calculelor Revistei Capital, potentialul minim de crestre economica anuala este de cca. 5 la suta, iar al cresterii industriale de cca. 1,5 – 2 la suta anual, calcul valabil acum 8 ani, corectabil cu capacitatea de a retine/aduce migrantii inapoi in tara.
    Cresterea economica actuala este inexistenta pentru Romania, ea apartinind intreprinderilor si comertului strain, din care nu ne alegem decit cu salarii minime pe economie si impozite modice.
    4.Problema cea mai dificila a unui proiect de tara, remarcata de analisti si comentatori, este stabilirea modului de realizare a obiectivelor concrete, a tehnicilor si instrumentarului de realizare a acestora.
    In lipsa lor raminem in stadiul STRATEGIILOR teoretice, care arata ce trebuie facut, dar fara a prezenta modul, tehnicile, instrumentarul si resursele necesare, acestea devenind SUROGATELE dezvoltarii economice, ca mod formal de a raspunde cerintelor de concretizare/obiectivizare a procesului de dezvoltare economica.Strategiile economice sau de tara, sint necesare, dar sint numai un prim pas spre crearea proiectului de tara.
    Tehnicile si instrumentele punerii in practica dezvoltarii a ,,strategiilor” sint cele institutionale, inexistente in strategii, deoarece ,,domeniul” lor stiintific este cel politic, sociologic, de economie politica, adminstrativ, organizatoruic, normativ, etc. aflate inafara econometriei, adica a cercetarii economice din micro si macroeconomie!
    Ele presupun functionalizarea institutiilor preluate de la UE, cit si crearea unor institutii NOI, ,,dezvoltatoare economic”, capabile de a genera ,,idei de afaceri”, de a le sustine logistic si tehnic”, de a ,,articula” afaceri industriale dintre investitori romani si straini, de a utiliza fonduri diverse intr-o afacere :UE, bursiere si private pentru dezvoltare, etc.
    Comentariul cuprinde doar citeva lucruri dintr-un astfel de proiect, oprindu-ma aici. Daca nu prezinta mare lucru, macar sugereaza diferenta ,,cosmica” dintre strategii teoretice si un ,,proiect de tara”, care se distribuie apoi spre indeplinire, pe diferitele termene consacrate de stiinta economica.

  13. @Vlad: „Individul nu se mai regaseste decat in interesele marunte ale propriilor aspiratii si doar vag se mai poate raporta la ceilalti.” Am o intrebare:

    Nu se MAI regaseste?! Dar cand s-a „regasit” individul, omul, persoana, in altceva decat in interese marunte? Poate ca experienta mea de viata este limitata, asa ca am un argument mai bun: atat romana cat si engleza au cate o expresie care a nemurit acest „mic interes marunt”: in romana spunem „Si mie ce-mi iese?”, iar in engleza „What’s in for me?”. Aceasta intrebare, indiferent de limba in care este pusa, este foarte utila pentru a dezumfla orice discurs politic aud: „Fratilor! Rom^ni! Compatrioti! In aceste clipe, cand etc”, e suficient sa-mi spun in gand, „Bine, OK, facem cum spui tu, da’ io cu ce m-aleg din treaba asta?”. E una din variantele dezmeticirii.

    Poate ca proiectul de tara este necesar, nu stiu. Eu personal nu cred ca este, dar poate gresesc. Dar, chiar daca este necesar, chiar daca este formulabil, mai mult, implementabil, el nu va fi impartasit decat de o „minorité agissante”, nu de toti oamenii din Romania, nu de toti romanii din Romania si nici macar de toti romanii educati, inteligenti, cinstiti si bineintentionati din Romania. Fiecare are proiectul lui, ca domnul Caliman Eugen, de exemplu, si ar considera adoptarea unui alt proiect fie ca pe o tradare, fie ca pe o prostie. Iar pasul urmator va fi, logic, sabotarea acelui „alt proiect”. Eu, unul, asa as face.

    Exemplu personal: urasc profund actuala promovare turistica a Romaniei, „Explore the Carpathian garden” si frunza ei cea verde. Ori de cate ori ma intalnesc cu un turist strain (sau cu un strain, in general) nu ma las pana nu-i explic ca Romania este o tara frumoasa, inca virgina din punct de vedere turistic, in care toata lumea incearca sa te fure cu zambetul pe buze, incepand cu Ministerul Turismului si terminand cu ultimul „operator”. Tot ce ai de facut este sa-ti faci prieteni romani pe internet, sa planifici ceva cu ei si sa ai incredere in ei si niciodata in institutiile statului sau in firmele agreate de acesta. Iata un exemplu de „proiect de tara” despre care se poate spune argumentat „Not in my name”.

    Si atunci, de ce as crede ca proiectul prezidential ar fi mai bun? Sau, de fapt, c-ar fi mai necesar?!

    • O doza de individualism sanatos este una fara doar si poate tonica si care te ajuta sa te ancorezi in realitate atunci cand ajungi prea mult cu capul in nori. Nu stiu, mie mi se mai intampla …

      Oricum ce vroiam sa spun prin „interese marunte” este ca omul (nu individul si nicidecum persoana) a avut permanent un sentiment de apartenenta, preponderent prin raportarea la valorile traditionale si spirituale sustinute si promovate de oameni care se constituiau in repere de moralitate prin viata pe care o traiau. Multi dintre acesti oameni aveau un grad ridicat de individualitate in sensul ca aveau niste repere solide si o ancorare in fiinta si in viata pe masura.

      Comunismul si post-comunismul au creat premizele destructurarii ierarhiei valorile si stabilirea uneia care a ajuns sa fie ceea ce numim azi sistem. Astfel s-a si ajuns la discutii aberante despre idei, proiecte de tara si alte gogorite de acest tip intrucat lipseste, aproape cu desavarsire, in sistem posibilitatea unei schimbari de substanta. Spre deosebire de o ierarhie umana vie, sistemul functioneaza din inertie, aproape independent de vointa oamenilor care il formeaza si care, in marea lor majoritate, nu au nicio motivatie intrinseca de a-l schimba, lipsind aceasta apartenenta valorila.

      Ce s-a produs in timp este ca acest sistem inert a obiectivat oamenii, prin aceea ca i-a transformat in persoane, adica date in registre, numere de CNP, a creat coruptie endemica si a favorizat factorul clientelar in relatia dintre institutii si oamenii pe care ar trebui sa-i deserveasca.

      Rezultatul sistemului este reforma lenta in plan administrativ, educatie si sanatate, mai mult de la Guvernul Ciolos incoace, care a dus la o dezagregare crescuta a coeziunii sociale, atata cata mai era, oamenii migrand in cele mai bune cazuri spre interese de grup (departamentale in cadrul corporatiilor si de firma in cazul firmelor mai mici) care in esenta au caracter profund economic.

      Acest caracter profund economic se regaseste si in discursul public, european dar si in cel legat de educatie, care e vazuta preponderent ca una utilitarista (atunci cand exista probitate academica si nu se incearca datorita coruptiei si imposturii endemice desfiintarea CNATDCU-ului, bunaoara), adica pentru dobandirea unor abilitati practice care sa fie valorificate cel mai probabil tot intr-un grup (al unei corporatii sau firme).

      Omul nu se mai regaseste vis-a-vis de ceilalti oameni decat economic sau prin intermediul rolului utilitarist, al competentei profesionale, ori acest aspect este limitativ pentru o manifestare plenara a vietii.

    • A zis-o și moș Ion Roată. Chestia e că cei care propun proiectele nu sunt boieri, ci, vedeți boieri dumeavoastră, ciocoi.

      Aici o fi chestie de pedagogie.

      Teorema lui Pitagora e frumoasă, pentru o anumită vârstă. Nu poți rămâne însă (doar) la teorema lui Pitagora, se va demonetiza. După cum nu e cazul să o califici de la început ca „grea”, va rămâne tot învățăcelul cu ideea vai, ce grea e, și finalmente o va urî, chiar după ce va ști zeci de demonstrații (după un timp) la orice oră din zi sau din noapte.

      Partidele ar fi cazul să se comporte boierește, nu ciocoiește. Păcat că boierii au fost eradicați, prin părțile astea cam de la 1850 încoace, sistematic.

  14. 1.Fara a aprofunda problematica dezvoltarii economice si a pleca de la realitatea economica nationala dezastruoasa, este firesc sa ,,relativizezi” ceeace s-ar numi ,,proiect de tara”, pina la a-l considera neavenit.
    Dezvoltarea economica si industriala nationala nu vine de la sine, nu este adusa de apartenente politice, militare sau de bloc economic (UE), nu este nici un dat sistemic al capitalismului.
    Ea este un proces complex de ,,organizare nationala”, printr-un proiect functional, fezabil si operational care, asa cum o dovedeste lipsa de oferta a acestuia, nu pare a sta la indemina Academiei, Institutelor de cercetare economica, a Guvenelor sau Presedentiei.Cita vreme acestea inca n-au depasit faza primara, ,,teoretica” a acestuia ,adica ,,strategiile” generale, numai in gluma poate fi vorba de ,,proiectul fiecaruia”.
    2.Romania este esuata intradevar ca urmare a 2 proiecte, primul cel comunist, dar care apartine lui Stalin, iar al doilea este proiectul ,,postcomunist Iliescu FDSN”, de refuz al capitalismului si deturnare a tranzitiei catre postcomunism. Acest proiect a fost consacrat politic de Platforma Program a FDSN, aprobata la ,,plenara” FDSN din 26 – 27 iunie 1992.
    Romania de azi, este rezultanta economica si sociala a acestui proiect de interdictie a privatizarii si liberalizarii economice (asemeni celei poloneze, a P.Min. Balcerowicz) care isi continu efectele si azi.Un proiect ,,nou” de tara este necear, fiindca trebuie sa ,,dizloce” prin componentele sale (pro-active) acel proiect de stagnare economica si sociala (postcomunista), altfel Romania ramine o tara esuata din toate punctele de vedere, in care unicul ,,proiect personal” a devenit emigrarea.
    3.Un proiect de tara nu este nicidecum incercarea de a ,,controla/directiona evolutia naturala a unei tari, cita vreme sistemul politic si institututional ramin democratice, ci de a construi o directie optima de evolutie economica si sociala, in lipsa careia tarile devin esuate economic si social.Un proiect de tara, este ,,busola si instrumentarul de bord” al unei tari responsabile fata de cetatenii sai, pentru a ,,naviga” in directia performantei economice si a cresterii bogatiei nationale.

    • Nu exista o directie economica pentru ca economia nu mai e controlata de stat. Exista, intr-adevar niste firme de stat si exista si niste arii economice strategice dar ele in ansamblu nu formeaza decat o mica parte din economia romaneasca.

      Aceasta directie economica nu se poate creiona, decat cel mult sustinand anumite domenii, prin relaxare fiscala, programe de integrare sociala. Ori asta s-a cam facut in IT, agricultura si prin programele de finantare europene.

      Chestiunea nu e natura economica, nu aici trebuie sa umble statul. Economia se misca inainte si fara interventia statului sau chiar si asa cu deficientele structurale si cu lipsa de transparenta generata de orientarea clientelara existenta, problemele spinoase pe termen scurt 5-10 ani sunt acele componente care nu pot in ansamblul lor sa fie privatizate complet: educatia, sanatatea, infrastructura.

      Sanatatea bunaoara se va privatiza fara doar si poate aproape complet si sistemul public de sanatate va ramane unul ineficient totusi si aici se pot face multe lucruri care tin de bunastarea generala a oamenilor si anume programe de preventie, legi privind alimentatia publica prin reglementarea produselor vandute, a etichetelor de pe alimente si asa mai departe. La fel se pot reglementa programele de la televiziuni, prin care audio-vizualul sa puna un barem mai exigent cu privire la nivelul de violenta din filme, atat cat mai e relevant intr-o lume a Internetului si a canalelor digitale sau demararea unor campanii care sa faca cunoscut publicului rating-urile programelor. Pe aceste cai se pot face multe si in aceste directii se poate lucra pentru a aduce un aport civilizator in societatea romaneasca.

      La fel educatia, in timp probabil ca se va privatiza, asa cum s-a si inceput, totusi e clar ca se pot face reforme, asa cum fac si alte state, ca se poate flexibiliza programul, la fel cum s-a facut cu „Scoala Altfel” pentru a oferi optiuni parintilor care isi dau interesul. La fel se poate flexibiliza curicula prin introducerea unor mecanisme de acreditare sau echivalare pentru a da posibilitatea oamenilor sa opteze pentru alte programe educationale, de exemplu aleg sa-si trimita copilul o saptamana sau doua la un curs sau vor ca in locul orei clasice de sport sa faca dans. Cred ca se pot gasi modalitati de a introduce un grad de flexibilizare care ar avea un efect benefic atat asupra educatiei copiilor dar cat si pentru crearea unui mediu educational mai diversificat.

      • @Vlad – nu e neapărată nevoie de o direcție economică trasată de stat, ba chiar ar fi dăunătoare trasarea unei asemenea direcții.

        Ceea ce poate face statul este altceva: facilitarea dezvoltării economice pe orice direcție. Câteva autostrăzi care să tranziteze în primul rând Carpații și în faza următoare toată țara, precum și câteva căi ferate de mare viteză care să facă același lucru ar permite nu doar dezvoltarea țării fără a trasa o direcție economică anume, dar și încasarea unor taxe de tranzit deloc neglijabile.

        Exemplu concret: zeci de mii de containere se transportă în fiecare an pe calea ferată din China în Germania, trenurile fac 12-15 zile și trec pe la Moscova, fiindcă ăsta e traseul căii ferate trans-siberiene. O rută sudică prin România ar putea fi cu 3.000 de km mai scurtă, numai că la momentul de față un tren de marfă are nevoie de zile întregi pentru a tranzita România, ceea ce o scoate automat din discuție.

        Ăsta ar putea fi un proiect ”al țării” (după distincția făcută mai sus) și nu ar trasa nicio direcție economică, ar construi căi ferate și autostrăzi disponibile pentru orice domeniu economic.

      • Sanatatea e de jure semnificativ privatizata. Medicii de familie sunt de practica privata. La fel, multe cabinete de specialitate (nu toate). Spitalele de stat insa intr-adevar predomina.

        De fapt, stim ca trebuie sa discutam pe doua coordonate:
        – gradul de interventie al statului in economie – si e clar ca mergem centru dreapta (cateodata laissez faire de-a binelea, cateodata insa interventionism importat pe sest din stanga extrema, ca romanu’, impartial :-).
        – autoritatea statului asupra societatii – si aici avem un stat autoritar sadea, cateodata de-a dreptul fascist- in sens ideologic, nu injurios (cazul educatiei, despre care am tot vorbit).

        Ansamblul asta check and balance (cum l-ati caracterizat intr-o alta postare) are dupa mine mai degraba caracterul unui montagne-russe, ametitor cand esti in el, derutant cand il privesti de jos si invizibil cand te uiti in alta parte :-).

        Eu am tot puricat educatia, pentru ca fara ea nu se poate. Si nu vad semne nici ca Dumnezeu ar fi murit :-).

  15. @Dedalus

    Partea cu ideologia, proiectul de tara si orice merge pe linia aceasta de gandire pur ideologica fie ca ele sunt extremiste, fie ca ele se aplica intr-un cadru democrat au toate aceeasi directie, o depersonalizare si alienare a omului sau daca vreti pe ceea ce multi marseaza o filosofie etica aplicata in sistemul de check and balances.

    Au fost mai multe voci in spatiu public care au militat pentru etica dar, din fericire s-a pierdut momentul si lumea s-a mai dezmeticit nitel. In sensul ca etica, fara un exercitiu al libertatii, nu face decat sa amplifice niste anomalii, cum a fost in cazul comisiilor de etica din universitati care au girat plagiate.

    Etica, a vrut sa fie o idee „morala” dar fara exercitiul libertatii, adica ea sa fie implementata repejor pana nu se formeaza o masa critica de oameni sinceri. Adica etica s-a vrut a fi folosita exact in sensul ei invers, adica neetic.

    Acelasi lucru e valabil si cu ideile si ideologiile de orice tip, care restrang si limiteaza realitatea.

    Sigur ca pentru democratie acest lucru este perfect, democratia fiind ea insasi o ideologie dar asta e foarte bine atunci cand societatile sunt mature din punct de vedere al exercitiului libertatii si al responsabilitatii individuale altfel se ajunge tot la derapaje cum a fost cazul BREXIT-ului, de exemplu sau cum e pericolul miscarilor de extrema stanga in democratiile liberale din Europa (Austria, Franta).

    • De acord cu faptul ca o ideologie este per se o restrangere. De acord si cu faptul ca partidele cu corpus ideologic sunt caracteristice unei democratii mature- probabil ceva mai evoluata decat cea a Romaniei.

      Si sunt de acord si cu pericolul european al derivei spre stanga radicala si eurosceptica (e ciudata alaturarea, dar realitatea e mereu mai ciudata decat tratatele, nu-i asa ? :-).

      Nu as contrapune insa etica libertatii individuale. Cat este de conforma exercitarea libertatii individuale cu un bine universal, transcendent dar accesibil totusi statului (:-)), ca aparator al unui „bine” supra-individual (fac din nou trimitere la Volksgemeinschaft, ca fiind mai bine ancorat intr-o abordare filosofica decat perechea sa „natiunea socialista:)- e o discutie fara indoiala incitanta.

      Din punct de vedere practic insa (si am expus de suficiente si plictisitoare ori :-) teza coborârii filosofului în cetate ca fiind istoric, obiectiv necesara) exercitiul de rezolvat este legatura dintre vot si Weltanschauung (pretentios spus, dar scurt si cuprinzator).

      A cauta un vinovat in afara ta e confortabil. Fie vinovatul ala UE sau imigrantii, capitalistii verosi, bogatasii sau – la romani , vinovatul de serviciu: Guvernul. Care „nu ne da”.

      Apelul la confort e simplu -stanga are o misiune usoara, trebuie doar sa confirme. Dreapta insa cere un efort, un risc personal care ar urma sa fie rasplatit. Sau nu.

      In educatie am vazut cat de mult rau poate sa faca teama de a nu avea dreptate, tema de a fi pus sa te justifici, teama de dezabatere si confruntare de idei.

      In dambovitzeana vreau sa spun ca ne e teama de ideologii pentru ca ne scot din dulcea si balcanica noastra lene si jemanfishism. :-)

      • O ideologie e o ideologie, nu inseamna ca militez pentru anarhie sau fascism doar ca nu cred ca o ideologie poate rezolva ceva. Platforma Romania 100 de exemplu este un rezultat concret al unui om care nu doar creioneaza niste idei asa decuplate de context care sa devina platforma unui partid ci intelege ca om niste fenomene si a creionat un plan pe care il poate duce la indeplinire.

        Romania 100, exista doar legat de Ciolos, nu e un plan abstract care se poate insusi ca ideologie a unui partid. Partidele, cel mult pot sustine acest plan … dar in niciun caz ideologic ci uman, intrucat fara Ciolos, nu exista nici Romania 100.

        • Partea asta cu platforma fara ideologie nu o prea diger. :-). Ar fi de inteles – in mintea mea- daca un partid sau grup de partide ar „imbratisa” (:-)) Romania 100. Atunci ar deveni vrand-nevrand o platforma ideologica.

          E ceva ce nu se leaga aici:
          a) daca platforma – ne-ideologica- e pusa in practica non-ideologic, acela e fascism dupa regulile artei (ma rog, pufo-fascism, in sensul ca e blanos, nu are tepii violentei, dar principal asta este)
          b) daca platforma – neideologica- e pusa in practica – ideologic atunci nu mai e non-ideologica (ceea ce contrazice premisa).

          Din aceasta dilema putem iesi, dar intrebarea e daca ne convine :-)

          ===

          Sustinerea lui Cilos ca tehnocrat – ca asta ar fi de fapt sustinerea umana, nu ar fi principial imposibila in cadrul politic actual, cred eu (e greu sa analizezi probabilitatea reala a unei sustineri, avand in vedere imbarligatura de amestecuri de interese, oameni, franturi ideologice ce formeaza viata de partid actuala la poale de munti Carpati).

          Politica nu cunoaste imposibilul, nu-i asa? :-)

          • Pai platforma lui Ciolos nu e ideologica fiind a unui om. Daca ea este asumata de un partid nu devine ideologie de partid decat in masura in care oamenii impartasesc valorile lui Ciolos si ar fi si ei capabili sa genereze un program similar. PNL doar vrea sa se lipeasca la credibilitatea si bonitatea pe care o are Ciolos si Ciolos sigur daca accepta sa fie premier are nevoie de un partid.

            USR + Ciolos + tehnocrati ar putea crea un milieu care sa fie mai aproape de o asumare a platformei Romania 100.

            Si ajungem tot la intrebarea e acesta un plan de tara ? Daca oamenii voteaza PNL atunci cred ca ajungem la autocratie, adica cam ce am avut in ultimul an cu guvernul tehnocrat, dar care vedem ca totusi misca treaba in ceea ce priveste administratia publica si avand sustinere populara.

            Daca oamenii voteaza USR + Ciolos + tehnocrati atunci cred ca putem vorbi de o transformare reala, o schimbare, poate putin abrupta …

            • USR are o problema identitara. E cam greu sa spui doar ca esti nou, ergo mai bun.

              Nu ca PNL ar sta mai bine la capitolul „cine sunt eu?” :-).

              PSD la randul sau pare ca merge pe ideea „Sunt cel care ma stiti!”

              Celelalte partide se invartesc si ele tot in jurul cate unui om. asa ca din punctul asta de vedere, nu stau nici ele mai roz cu identitatea de partid.

              ===

              Cat priveste exprimara ideologiei in platforme electorale (hai sa zicem, ca prea va e drag sintagma – „proiect de tara” :-) ) as trimite ca exemplu la Conservative Party General Election Manifesto (1979) (google, bing sau msn it)

              Asta pentru ca e sufficient de vechi pentru a nu fi banuit de propaganda de partid :-).

              ===

              M-am uitat la web-site-ul USR, pentru ca l-ati adus in discutie. La partea de educatie e – ca de obicei si ca la toate partidele – o minunata supa de perisoare- amestec de dorinte si masuri punctuale, fara legatura intre ele si cu o baza ideological dificil de determinat (pentru mine cel putin).

              Nu as vrea sa fac nici contra-propaganda, dar fara o foarte clara exprimare a ofertei electorale din punct de vedere al modalitatii de aducere la indeplinira si fara a fi macar sugerata o baza ideological, un astfel de plan pentru educatie mi se pare putin credibil.

              Din nefericire, nici platforma Ciolos nu e clara la capitolul educatie.

              Exprimarea PSD prin intermediul web-site-ului e un melanj idelogic ce pare rezultat din intentia de a atinge cat mai multe categorii sociale, dar sfarseste prin a fi obositor si bizar (trimiterea la niste documente uriase in pdf, intestate cu cifre, plasate cred undeva in deep-web). PSD trimite la 10 puncte „in car cred” din care retin ca ei cred in „invatamant finantat de stat”. M-au lamurit bustean… Sigur ca va fi si invatamant de stat, putin probabil ca in urmatorii 20 de ani sa il desfiinteze cineva cu totul :-).

              PNL la capitolul „angajamentul nostru” listeaza si el principii (evident) in general liberale. Ma rog, pe net daca nu iti sare in ochi, porobabil ca nu e bine scris :-). PNL spune ca „Educația are un rol fundamental pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” Siiiigur!

              PMP- dupa ceva cautari si dupa ce am inchis pop-ul cu Basesc (:-)
              Am dar peste declararea unui principiu conservator clar: „4. Fiecare este responsabil pentru viața sa și pentru bunăstarea personală și familială;” Ciudat pentru un partid numit „Miscarea” , dar e pana la urma si mana sortiii…

              Ok, PMP spune asa: „5. Educația conduce la civilizație, formarea profesională oferă un loc de muncă; cele două sunt complementare, nu exclusive. ” M-am gandit putin ce-or fi vrand sa spuna si am renuntat.

              ALDE se deschide cu poza lui …. pam, pam , pam. Ati ghicit. De 6 ori. :-). Ce vor domniile lor sa faca in domeniul educatiei nu am gasit. Nici cu google nu am gasit. Dar poate ca am fost prea grabit si trebuia sa sap mai mult, nu stiu.

              PRU imi spune asa (intr-o luuuuuunga pagina unde sunt de-a valma repere istorice, obiective, etc, toate sub portretul lui Vlad Tepes care se uita in jos la text nu sunt sigur daca fioros sau mirat peste poate:

              „Educația este un mecanism vital al societății, comunitățile umane clădindu-se și consolidându-se prin acțiuni educaționale conjugate. Într-o lume care ignoră de prea multe ori această evidență, Partidul România Unită își propune să fie un loc în care oamenii să se poată dezvolta liber, cultivând curățenia sentimentelor, maturitatea cugetării și tăria caracterului.”

              Aici m-a lovit sintagma „actiuni educationale conjugate”. Poate o fi ceva mai profund, insa eu sincer nu inteleg la ce se refera. Poate prin proiectele sectoriale, habar nu am.

              ====
              Hai sa vedem platforma Romania 100 despre educatie:

              #7 Susțin o Românie cu adevărat educată

              În România de azi avem un sistem de educație în mare parte decredibilizat de interese partinice și de non-valori, subfinanțat, un sistem în care dascălii onești sunt sufocați de hățișuri de interese. Avem un sistem care îi exclude pe cei săraci sau pe cei din zonele rurale, în care liceele tehnice și agricole au fost neglijate, în care multe universități au devenit fabrici de diplome…

              Am priceput. Dar asta stiam. Nu judec continutul ca atare (la nici un partid nu am facut-o), dar nu reiese deloc obiectivul (indifferent care o fi Acela, mie mi se pare ca mizeaza pe dezvoltare comunitatilor rurale prin educatie, dar e o opinie prin interpretare, prin urmare probabil hazardata).

              ===

              In concluzie, in domeniul educatiei nu exista nici o viziune clara, iar la capitolul reflecatare ideologica e …

              Imi este foarte greu sa cred ca un asemenea gulash (am uitat UDMR-ul, acum imi dau seama, dar nu mai am timp sa revine, scuze!) poate sa se coaguleze (!) in jurul unui proiect de tara.

              Sigur, o democratie tanara – cum bine ati zis- dar cred ca ar fi timpul sa se maturizeze.

              ====

              PS- sa nu-mi spuneti ca au toti ochi inteligenti dar nu stiu sa scrie. Stiu asta. Am vazut aceasta incapacitate de a scrie ceva cu cap si coada la multe cadre didactice :-(.

  16. Asupra unui ,,proiect de tara”, pot exista opinii si dezbateri teoretice la modul ,,degajat” de starea economica si sociala a Romaniei.Eu propun o dezbatere concreta privind obiectivul acesteia: ,,reconstructia economica si industriala nationala”, realizabila urmare a unui ,,proiect de tara” de,,economie aplicata”, asa cum au facut tarile asiatice:Coreea de Sud, Singapore, Malaezia, etc.Restul este vorbarie ca la fotbal, unde isi da cu parerea (foarte calificat) fiecare…

  17. Viziunea PMP e cea mai buna, in sensul ca este similara cu modul in care vad si eu educatia si formarea profesionala, adica separat.

    Va multumesc pentru dialog si sa speram la o maturizare conjugata: electorat, democratie …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: „Tarot”, editura Polirom, 2023.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro