vineri, martie 29, 2024

Propunere de transfer pentru dl. Teodosie din Constanța

Este de-a dreptul incredibil ce și câte își permite așa-numitul ÎPS Teodosie Tomitanul, fost Snagoveanu, mult mai cunoscut românilor sub indicativul (din câte se spune, insul în cauză ar fi intens familiarizat cu ele) Teodosie Șpagoveanu. Recunoscut și datorită incredibilei lui abilități de a scăpa de noian de dosare penale.
Făcute ba fiindcă a încasat mită, ori de la cei ce își doreau o parohie, ori de la aspiranții la un loc, dacă se poate fără taxă, la admiterea la Facultate. Unde numitul Șpagoveanu taie și spânzură, așa cum “vrea” mușchii lui, bine ascunși sub sutană.
Zilele trecute, numitul Șpagoveanu și-a bătut iar joc de orice lege, dar și de regulile nescrise ale grijii față de enoriașii de o vârstă fragedă și le-a dat sfânta împărtășanie cu aceeași linguriță. Înaltele autorități ale BOR, toată acea paradă aurită de ÎPF și de ÎPS, au murmurat ceva, au mimat că îl dezaprobă, însă, în mod practic, nu au făcut nimic. Autoritățile mirene au mimat că nu observă delictul șpagovean fiindcă, din câte se pare, “sfânta noastră Biserică”, Biserica noastră strămoșească” a devenit, nu știu în baza cărui articol al Constituției României, mai presus de lege. Și, din câte se pare, a ajuns să-i pese foarte puțin de sănătatea credincioșilor.
Mai nou, prin scâfârlia înfierbântată a Șpagoveanului, aceea care a scornit odinioară un fel de show al Învierii ținut pe plajă, a trecut altă năstrușnicie. Va repeta cu de la sine putere liturghia Învierii. Tot la fel cum se repetă un spectacol oarecare spre a răspunde unei mari cereri de bilete și a mai rotunji unele conturi. Domnul Șpagoveanu spune că o face ca să repare golul din sufletele credincioșilor. Dumnealui lucrând, pesemne, pe principiul fac câte un gol în buzunarul unora, însă mă ocup de prea-plinul sufletelor altora. Acest spectacol prost, înjositor, degradant pentru Biserica Ortodoxă Română, pentru regulile și datinile ei, se va consuma săptămâna viitoare. Și iar BOR și liota ei de ierarhi nu zic nimic. Cum nimic nu are de spus nici dl. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patrarhiei, în alte condiții gureș din cale afară.
Pesemne precupat de starea tehnică a luxosului său Mercedes, ÎPF Daniel nu are timp să se ocupe de aberațiile și imensa bătaie de joc la care se dedă dl. Șpagoveanu. Sau, cine știe? Poate consimte. Fără să îi pese cât de mult costă astfel de exhibiții de prost gust imaginea BOR.
Mă gândesc dacă nu ar fi bine ca d-lui Teodosie Șpagoveanu să i se acorde un transfer. Fiind cadru didactic, chiar și un fel de nacealnik pe la Universitatea Ovidius din Constanța, poate nu ar fi rău să fie transferat la Secția sau Catedra de Teatru. Oricum, acolo e nevoie de cadre.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Intreb si ma intreb: Fiecare Eparhie, fiind condusa spiritual de un Episcop sau Arhiepiscop, acestia pot face absolut ce vor ei, fara acordul nimanui =fara acceptul Patriarhului, a Sinodului, a Canoanelor Bisericesti? ei fiind si deasupra Legilor Statului, in caz de situatie de Urgenta /Pandemie
    Deci un Arhiepiscop e Stat in Stat?. Romania are mai multzi arhiepiscopi //multe eparhii. Inseamna ca fiecare face ce Slujba vrea, cand vrea? Pare naucitor ce se petrece la Tomis
    Constanta. SI, si mai naucitor e faptul ca Patriarhia accepta. Autoritatea Patriarhului e blocata de autoritatea totala a Arhiepiscopilor?

  2. In structura si functionarea BOR, la nivel inalt fiecare arhiepiscopie si episcopie, din toate veniturile realizate da o cota parte Patriarhiei Romane. La randul lor contribuie manastirile si bisericile ortodoxe din toata Ro, in functie de cat de bogata este si cati enoriasi detin. In anii trecuti, am pornit sa facem un studiu, in nordul Moldovei pe manastiri, pentru cati vizitatori au si cate bilete vand anual si de ce suma vand suveniruri de tot felul. Nici una nu a dat date, oare de ce ?!! Prin urmare si acest prelat ce de demult ar fi trebuit scos di ckerul orodox, este acceptat pentru contributia sa financiara, ca merite reale si har, vai de noi! De aceea, am sustinut ca BOR trebuie sa plateasca taxe ca toata lumea si sa nu mai primeasca bani de la stat decat pentru restaurarea si conservarea lacaselor de cult ca monumente istorice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro