Home » Opinie » Citesti:

PSD- Totul pentru salvarea lui Dragnea-Trei Dosare!

Mircea Morariu noiembrie 18, 2017 Opinie
3 comentarii 1,759 Vizualizari

Chiar dacă până la urmă se pare că rațiunea a învins fie și pentru simplul fapt că astfel se evită căderea într-un imens ridicol, dar și fiindcă, cel puțin deocamdată, PSD nu duce în totalitate lipsă de oameni lucizi care mai au încă habar ce este și cum se face cu adevărat politică într-o țară democratică europeană, numai simpla enunțare a intenției unora dintre liderii cu cea mai mare expunere ai principalului partid de guvernământ de a organiza un mare miting a reprezentat o dovadă de analfabetism și de crasă iresponsabilitate.
Sigur, ni s-a spus că ar fi vorba despre un miting al cărui rost ar fi fost acela de a proba sprijinul masiv al populație pentru programul de guvernare (care program?) când, în realitate, se dorea să se exprime sprijinul pentru Dragnea Trei Dosare.
Avem în fața ochilor un îngrijorător indiciu că nervozitatea excesivă a celor în mâna cărora se află astăzi destinele țării a depășit cadrele normale și că, de acum încolo, ne putem aștepta la orice altă formă de aventurism politic al cărui preț ar urma să fie pipărat și plătit de întreaga populație a României.
Chiar faptul că însuși președintele partidului, dl. Liviu Dragnea, Daddy- Dragnea, Capo di tutti capi,Dragnea-Trei Dosare, în sprijinul și pentru salvarea căruia ar fi urmat să fie mobilizați un milion de oameni, a lăsat minima prudență la o parte și a încurajat, la un moment dat, în gura mare o astfel de soluție (e drept, joi a devenit ceva mai șmecher, vorbind despre necesitatea sensului unui astfel de efort, iar vineri a dat-o la întors cu totul) mi se pare a fi semnul că suntem supuși unei primejdii maxime. Că mai marilor pesedismului în floare începe să le fie complet indiferente, chiar stânjenitoare, conduita democratică, apartenența țării la Uniunea Europeană, că sunt dispuși și pregătiți să își înlăture tot mai greu de purtat masca de lideri frecventabili și se întorc la aberantele forme de manifestare ale fesenismului. Așa bezmetic cum s-au ilustrat ele în primii doi ani de după Decembrie 1989. Anii mineriadelor.
Să ne reamintim că Ion Iliescu nu a chemat în sprijin minerii doar în iunie 1990, atunci când și el, și Frontul Salvării Naționale beneficiau de legitimarea dată de scorul obținut în alegerile din mai 1990, ci și cu câteva luni înainte. Marele miting pesedist, preconizat a avea minimum un milion de participanți, amintește de felul total iresponsabil în care a acționat puterea de la București în zilele Marii Mineriade, dar și de ceea ce s-a întâmplat în septembrie 1991.
În ianuarie- februarie 2017, dar și în ultimele două-trei săptămâni cetățenii simpli și-au exercitat dreptul de a protesta față de direcția total greșită în care socotesc ei că se îndreaptă țara. Economic, politic, din perspectiva viitorului ce guvernanții îl preconizează pentru felul în care se va face justiție în România.
Nici în iarnă, nici acum, dincolo de fantasmagoriile debitate de vârfurile coaliției PSD-ALDE și de instrumentele lor de propagandă reprezentate de televiziunile “Antena 3”, “România tv”, de pestilențiala emisiune “România 9” ce continuă să fie găzduită, spre rușinea și totala ei descalificare profesională de TVR, de cotidianul „Evenimentul zilei”, oamenii nu au ieșit în stradă la chemarea ori organizați de vreun partid politic. E adevărat, manifestanților li s-au alăturat și lideri proeminenți ai Opoziției, din PNL și USR, la un moment dat însuși președintele Iohannis a ieșit din expectativă spre a-și manifesta solidaritatea cu protestatarii. PSD nu și-a ascuns dorința de implicare în viitorul miting și probabil că, precum comuniștii de odinioară, “nu va precupeți nici un efort” spre a-și duce la îndeplinire planul. Puțin îi pasă de multiplele semnale îngrijorătoare venite în cursul ultimei săptămâni de la organismele europene, de Raportul MCV, de avertismentul că, din cauza presiunii politice tot mai accentuate la care este supusă justiția, România riscă să nu fie admisă nici de data aceasta în OECD.
În forul lor intim mai marii pesedismului în floare dau semne că au inventat lozinca “Totul pentru salvarea lui Dragnea- Trei Dosare, totul pentru îngenuncherea Justiției!”. Și că sunt gata să o pună în practică. Fără să le pese de consecințe. Declarația dată la sfârșitul ședinței de ieri a Comitetului Executiv al PSD prin intermediul căruia mai marii pesedismului în floare repetă stupiditatea cu Statul paralel și ilegitim seamănă, prin duritate, infantilism și îngâmfare, prin iresponsabilitate cu cea prin care, în urmă cu aproape 30 de ani, Nicolae Ceaușescu anunța trufaș Statelor Unite renunțarea unilterală la Clauza Națiunii celei mai favorizate.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. cornel spune:

    de ce s-a temut carmaciul sa faca marele miting? cumva a avut un vis cu mitingul din 21 decembrie 89 organizat de propagaci de partid si de stat??

  2. Cornelia Neagu spune:

    Victor Ponta, pesedist: “După ce luăm controlul politic asupra DNA-ului…”
    https://www.youtube.com/watch?v=bNl2RikUmpA

    Liviu Dragnea are coada prinsă în uşă.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

Cauta articole

decembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)