Home » Opinie » Citesti:

PSD trebuie lăsat să își trăiască până la capăt agonia

Mircea Morariu august 28, 2019 Opinie
10 comentarii 2,722 Vizualizari

La 6 februarie 1990, măștile cădeau definitiv. Ion Iliescu, Silviu Brucan, Virgil Măgureanu au socotit că înscenarea lor perversă reușise așa că au decis să dea cărțile pe față. Au terminat cu minciuna mare cu casa care susținea că FSN ar fi emanația Revoluției, că e total lipsit de orice fel ambiții politice și și-au metamorfozat ticăloșia în partid.
De atunci, dincolo de schimbările de nume succesive, ba FSN, ba FDSN, ba PDSR, ba PSD, partidul a trecut prin multe crize. Le-a depășit, adesea spre surprinderea multora, pe toate. Așa s-a făcut, de pildă, că gonit la sfârșitul anului 2015 de la guvernare, 13 luni mai târziu PSD câștiga cu un scor impresionant alegerile parlamentare. În martie 2018, președintele de atunci, Liviu Nicolae Dragnea, astăzi beneficiarul unei binemeritate trimiteri după gratii, se folosea de tribuna Congresului spre a acredita în mintea românilor ideea că PSD ar fi făcut un pact cu veșnicia. Că nimeni și nimic nu îl va mai înlătura vreodată de la putere.
Astăzi, lucrurile dau semne că ar sta cu totul altfel. PSD pare să fie condamnat la dispariție. Nu mai are aliați, i s-au evaporat toți prieteni politici, nimeni nu riscă să mai facă cu el vreo alianță. Nimeni nu îi promite că îi va da mult așteptatul sprijin, acum că se află la ananghie. Este mai vulnerabil decât oricând în fața unei moțiuni de cenzură. Totul e ca cineva să vrea să o depună și, mai ales, să treacă.
Rămânerea doamnei V.V. Dăncilă și a echipei domniei-sale la Palatul Victoria pare să fie o chestiune de luni. Domnul Kelemen Hunor, președintele UDMR, i-a transmis luni doamnei Dăncilă că ar face mult mai bine să demisioneze înainte de a fi supusă umilinței reușitei unei moțiuni de cenzură. Sunt voci chiar din interiorul partidului care susțin că retragerea de la guvernare s-ar impune cu maximă urgență. Operațiunea ar fi trebuit făcută încă din 27 mai, a doua zi după confirmarea oficială a nenorocirii de la Europarlamentare fiindcă mai mult ca sigur costurile ar fi fost mai mici. Dar mai bine mai târziu decât niciodată. Speră că istoria se repetă și că în 2020 se va mai petrece o dată minunea din decembrie 2016.
Doamna Dăncilă și CExN sunt deocamdată de altă părere. Luni au decis să meargă mai departe. Să își asume riscul guvernării minoritare. Doamna Dăncilă nici măcar nu are altă soluție. Condiția ei de prim-ministru este singura care îi garantează supraviețuirea politică. Cel puțin până în decembrie, atunci când eșecul mai mult ca sigur de la Prezidențiale o va trimite exact acolo unde îi este locul. La Videle. Doamna Dăncilă știe că baronii partidului nu i-ar ierta vreodată gestul demisiei. Așa cum nu i l-au iertat lui Victor Ponta. Partidul încă mai speră într-o minune. Într-o defecțiune a Opoziției, în calculele politice ale acesteia,în faptul că nimeni nu prea ar vrea să își asume riscul preluării guvernării fără ca aceasta să fie consfințită de rezultatul unor alegeri. Care s-ar putea desfășura în primele luni după Prezidențiale. Atunci când se va reseta totul.
Minunea are toate șansele să se întâmple. PSD poate să rămână la putere cel puțin până după 24 noiembrie. Poate că astfel își va consuma până la capăt agonia. În fine. Să pregătim, așadar, țărușul ce trebuie înfipt în inima vampirului. Până atunci să vedem ce surpriza i-a pregătit pentru azi PSD-ului președintele Klaus Iohannis. Va face oare dl. președinte apel la articolul 85 din Constituție?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. quovadis spune:

    Cea mai buna solutie pentru tara si pentru PSD , este ca doamna Dancila, sa cera alegeri anticipate ,atita timp cit inca mai are votanti .Daca face acest gest , nici un alt partid parlamentar , nu poate zice NU . Isi pastreaza astfel votantii ,arata responsabilitate fata de interesele tarii , si strica absolut toate jocurile celorlalti .Devine practic persoana , care rezolva criza politica actuala si isi maximizeaza sansele la alegerile prezidentiale .Poate declansa alegeri anticipate acum , rezultatul alegerilor va putea fi pus in practica , dupa desemnarea noului presedinte (inainte nu permite constitutia ) .

    • victor L spune:

      “doamna Dancila” nu are prerogativa de a cere alegeri anticipate.
      Alegerile anticipate au alt protocol de desfasurare..
      De cerut poate cere oricine alegeri anticipate, dar nu se poate da curs deciit respectind Constitutia.

  2. victor L spune:

    “PSD trebuie lăsat să își trăiască până la capăt agonia”.
    Ma indoiesc a fi un lucru responsabil. Caci odata cu agonia PSD, se desfasoara si agonia tarii; a unei parti, e drept, caci daca pentru unii PSD e ciuma, pentru altii e muma :D .
    Dar sloganul de mai sus este curat politicianist, al unei opozitii slabe” “dece sa ne legam la cap daca nu ne doare? sa nu patim ca dupa guvernarea tehnocrata.”
    Cind intri in politica trebuie sa iti asumi si riscurile, nu doar ciolanul.

    • Adrian B spune:

      Nu e asa. Daca tineti minte cand a fost nevoie de masuri corective PSD au fost aia care au marit pensiile si Boc a fost ala care le-a taiat. Acum PSD tocmai a marit salariile si pensiile mult mai mult decat suportabil, cine se va sinucide politic sa corecteze situatia? Sau preferati un faliment de tara cu opozitia actuala la guvernare?

  3. timpul nu mai are rabdare spune:

    cu pretul scufundarii economiei?
    intotdeauna esista un punct fara intoarcere in orice – vorba vine – deoarece, costa prea mult sa te intorci, s-o ei de la capat – sa o ridici pe linia de plutire!

    • kinn spune:

      Economia nu se poate redresa cu un guvern minoritar, fara sustinere in Parlament.

      Perioada critica nu este anul care urmeaza, ci cei 4 ani de dupa 2020.

      • modera? spune:

        Un guvern minoritar in frunte cu descumpanashu” poate pondera toata darnicia pana cand la anu oamenii nemultumiti vor vota tot PSD!

  4. ion adrian spune:

    Am castigat inca o batalie si ma refer la amnistie si graiere dar cred ca nu ne-am identificat inca corect adversarul adica ce eu spun de mult si sper ca in curand sa fie tot mai multi cei care sa spuna chiar si fara, asa cum ar trebui adica dupa o ancheta dusa de Procuratura in colaborare cu SRI si SIE privind subminarea economiei nationale de cetateni romani in nume propriu sau in slujba unor puteri straine, pentru ca Romania dupa 1989 a fost teatrul unui asemenea scenariu de subminare a economiei nationale in scopuri economice dar si politice atat ade catre partiide politice, politicieni cat si agenti de influenta ai unor pueri straine foarte active pe teritoril national. Si acum probabil ca o sa mi se replice ca exagerez ceea ce ar fi bine, dar in final se va vedea ca am dreptate la fel ca isi dupa 1990 cand scriam ca in Romnia puterea trece de la nomenclatura comunist securista la un amestec mafiot comunisto-securistic(si prin descendenti) -interlop ceea ce azi se vede si cu ochiul liber si fara ochelari.

  5. Constantin spune:

    “Astăzi, lucrurile dau semne că ar sta cu totul altfel. PSD pare să fie condamnat la dispariție. ”

    La fel,ba FSN, ba FDSN, ba PDSR, au dispărut.
    Care este diferența?

    ProRomânia d-lui Ponta grupează pesediștii care se consideră altfel decât d-na Dăncilă, dare de fapt au fost îndepărtați precum dl Iliescu din vârful Puterii.

    ProRomânia-ALDE continuă drumul plin de glorie al “ba FSN, ba FDSN, ba PDSR”…ba PNL câteodată.

    Nu mă interesează denumirile formațiunilor politice marionete ale cleptocrației.

    Lucrurile nu vor stat altfel până când guvernarea cleptocratică va fi înlocuită cu un regim democratic. Or, pentru asta ar trebui să aud declarații despre revizuirea Constituției, o nouă Republică (a nu se confunda cu defunctul partid), o reformă radicală în structura statului român.

    Asta nu se realizează cu ușurință, pentru că traim într-un stat captiv, ale cărui instituții se află în subordinea unui grup infracțional organizat. Iar rețeaua de tip mafiot este bine înfiptă în toate structurile publice. Mi-aș dori să aflu programe politice ale unor partide care chiar se angajează să câștige alegerile cu instaurarea principiilor statului de drept. Pur și simplu.

  6. mnicku spune:

    de acord , doar ca agonia asta o platim toti … si dublu

    Prima data cind au fost alesi si acum a doua oara.

    Problema mare este ca cei din psd nu se avapora ci se muta in celelalte partide , ca deh au familii de intretinut



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Vedeti ca o parte din analiza dvs. se face pe Nota de informare generica din site (de fapt cred ca e...

de: Bogdan Manolea

la "Câteva considerații referitoare la votul diasporei din noiembrie 2019"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)