PSD vrea la Cotroceni

PSD se găsește la doar patru luni distanță de a ajunge din nou dincolo de porțile Cotroceniului. Social-democrații pregătesc o revenire triumfală după 10 ani de absență și par a nu avea în acest moment adversari de temut în cursa pentru câștigarea funcției supreme în stat.

După momentul decembrie 2004 și momentul decembrie 2009, principalul partid de guvernământ este pentru a treia oară față în față cu perspectiva de a ajunge la Cotroceni.

Contextul pentru ca un candidat al PSD să obțină funcția supremă în stat este în acest moment mai mult decât favorabil: social-democrații dețin toate pârghiile guvernării, au cea mai performantă mașinărie de vot, partidele din opoziție sunt dezbinate, iar unele dintre ele se confruntă cu sciziuni interne, președintele Traian Băsescu are serioase probleme de imagine pe sfârșit de mandat, iar o mare parte din mass-media este total controlată de la palatul Victoria.

În aceste condiții, cine și ce mai poate stopa drumul spre victorie al social-democraților ? Este un drum lin, lipsit de pericole și primejdii ? Se poate considera PSD deja stăpânul absolut al României? Sau va reuși performanța sau, mai bine zis, contra-performanța electorală de a rata pentru a treia oară consecutiv funcția de președinte al României?

*

La adăpostul scandalurilor de presă, PSD se confruntă cu o serie de riscuri și vulnerabilități, mai mult sau mai puțin vizibile, care pun în pericol obiectivul – câștigarea președinției României. Riscurile există atât la nivelul jocurilor de putere din interiorul PSD, cât și la nivelul stabilității majorității parlamentare care asigură susținerea Guvernului, iar pe lângă acestea mai există și o serie de riscuri sociale și chiar mediatice. Oricare dintre aceste riscuri și vulnerabilități are potențialul de a influența decisiv rezultatul PSD.

Jocurile de putere din interiorul partidului

Recentul Comitet Executiv al PSD, desfășurat într-o fostă bază militară, indică serioase probleme interne care s-au vrut a fi ținute departe de urechile publicului.

Că luptele interne din partid reprezintă un risc care se pot constitui într-o amenințare foarte serioasă pentru atingerea obiectului de câștigarea a Cotroceniului, o dovedește chiar mesajul lansat de Victor Ponta la finalul întâlnirii informale de la Orăștie: “Am stabilit că nu discută nimeni de pielea ursului din pădure. Dacă e vreunul care vrea să-și negocieze de pe acum scaunul de președinte PSD, il dăm afară, că înseamnă că nu e cu noi”.

Confruntările între diferitele centre de putere pentru controlul partidului par a fi în acest moment prioritare în detrimentul obiectivului Cotroceni, în condițiile în care acest obiectiv nu avantajează toate taberele, iar partidul este departe de a fi strâns unit în jurul liderului.

PSD este în acest moment singurul partid care atât pre, cât și post alegerile prezidențiale poate asigura o majoritate parlamentară funcțională. În condițiile în care celelalte partide parlamentare sunt confruntate cu sciziuni interne, chiar dacă nu va da premierul, PSD este un partid care va trebui cooptat într-o viitoare formulă guvernamentală, indiferent de culoarea politică a noului președinte sau a noului premier.

Totuși, pentru PSD, perspectiva ca după alegerile prezidențiale să rămână vioara întâi la guvernare, iar președintele partidului să fie desemnat chiar premier, este mult mai mare în cazul în care viitorul președinte al României va proveni din zona de dreapta, decât dacă viitorul președinte provine din PSD.

a) Președinte de dreapta – șanse foarte mari pentru guvern cu un premier din  PSD

Viitorul președinte al României, indiferent de culoarea politică, va avea de atins două mari obiective în perioada primilor doi ani de mandat.

Primul obiectiv va fi menținerea popularității la cote cât mai înalte în primii doi ani de mandat. Viitorul președinte va găsi o configurație parlamentară aleasă în 2012, din care va rezulta o majoritate parlamentară – posibil alta decât cea care este în prezent – împreună cu care va trebui să coabiteze. Este o configurație parlamentară pe care o moștenește și probabilitatea să își impună proiectele cu ajutorul acestei majorități este una destul de scăzută. Vor fi doi an de mandat oarecum irosiți însă, dacă reușește să se mențină la o cotă înaltă de popularitate, poate influența decisiv rezultatele alegerilor parlamentare din 2016, pentru impunerea unei majorități parlamentare și, implicit, a unui guvern cât mai favorabil proiectelor sale, cu atât mai mult cu cât recenta decizie a Curții Constituționale privind implicarea președintelui României în campania electorală, îi permite viitorului președinte o implicare destul de mare în competiția electorală.

Alegerile europarlamentare au demonstrat că partidele și-au epuizat potențialul electoral. Este nevoie de o resetare totală a leadershipului și a ofertei electorale. Al doilea obiectiv, în plan politic, pentru viitorul președinte va fi să se asigure că partidul din care provine, sau care l-a susținut în alegeri, va prezenta o ofertă electorală și o garnitură de lideri noi în alegerile parlamentare din 2016. Ori, partidele se construiesc și se reformează atunci când sunt în opoziție, nu când sunt preocupate de guvernare și de împărțirea resurselor guvernării.

Dacă viitorul președinte al României va fi un președinte care va proveni de pe partea dreaptă a scenei politice, principalul obiectiv va fi să țină partidele de dreapta în opoziție, astfel încât proiectul partidului unic de dreapta, rezultat din fuziunea PDL-PNL, să fie unul funcțional în perspectiva alegerilor locale și parlamentare din 2016.

Un președinte de dreapta își poate asigura popularitatea până la alegerile parlamentare din 2016 acționând pe două direcții:

• Majoritate parlamentară și un guvern de dreapta care să aplice măsuri guvernamentale extrem favorabile. Actuala configurație politică nu permite însă realizarea unei majorități puternice, care să susțină un premier de dreapta, iar un guvern de uniune națională prezintă risc mare de instabilitate politică.
• În aceste condiții, singura soluție care îi poate permite unui președinte de dreapta să își mențină popularitatea la cote înalte, până la alegerile parlamentare din 2016, este să fie în opoziție cu premierul și majoritatea parlamentară care susține guvernul, ceea ce înseamnă premier PSD și guvern majoritar PSD.

b) Victor Ponta președinte – șanse foarte mici pentru un guvern cu premier din PSD

În scenariul în care Victor Ponta va fi candidatul PSD și viitorul președinte al României, acesta a anunțat deja că nu agreează ideea unui premier din partea PSD, dând mai puțin de 50% șanse ca viitorul premier să provină din PSD.

„Dar nu, nu consider absolut necesar sau mai bine zis, ca să vă spun direct şi sincer (…) aş da mai puţin de 50% şanse să fie neapărat un membru al PSD sau al PC, al UNPR. Mai degrabă cred că o discuţie ceva mai largă cu toate forţele politice, nu vorbesc aici de PMP, vorbesc de liberali, de UDMR, de toţi ceilalţi, că să găsim un prim-ministru care să aibă cât mai mare sprijin în Parlament. Eu aşa aş vedea (…) atunci când am avut un sprijin important politic, am putut să duc reforme, am putut să iau decizii”.

Pentru președintele Victor Ponta, menținerea popularității este din start un obiectiv de la sine înțeles, fiind și acum, din poziția de premier, un personaj dependent total de imagine, iar perspectiva repetării scenariului din Franța, unde socialistul Hollande și-a pierdut popularitatea în mai puțin de doi ani de la câștigarea funcției de președinte, îl va determina probabil pe Victor Ponta să apeleze la orice fel de artificiu politic, inclusiv să încredințeze formarea guvernului unui premier de o altă culoare politică sau  chiar unui independent.

Un alt obiectiv va fi împiedicarea formării unui singur partid de dreapta care, în condițiile în care PSD păstrează guvernarea, poate reprezenta o serioasă amenințarea la alegerile parlamentare din 2016.

De asemenea, o dată ajuns la Cotroceni, Victor Ponta va putea profita de moștenirea politică lăsată de Traian Băsescu pentru construirea unui PSD nou, modern. Iar instrumentele le are deja: Forumul Progresit Social-Democrat, lansat în prezența lui Peter Mandelson, artizanul New Labour, garnitura de lideri tineri promovați în diverse funcții cheie, atât în partid, cât și în administrația publică centrală și locală, dar  și grupul de liberali strânși în jurul lui Tăriceanu.

În aceste condiții, pentru baronii partidului, cei care reprezintă vechea gardă, este mai mult decât evident că un succes a lui Victor Ponta la președinție este echivalent cu eliminarea lor totală din jocul puterii din interiorul partidului. Astfel, pentru aceste tabere dornice să-și conserve privilegiile pentru o perioadă de cel puțin doi ani, devine foarte utilă candidatura lui Ponta la președinție, dar este extrem de avantajos ca acesta să piardă competiția prezidențială în favoarea unui alt candidat, preferabil de dreapta.

Un alt risc ar fi apariția unei candidaturi independente din interiorul partidului, candidatură susținută și încurajată de taberele ostile lui Victor Ponta, care, de asemenea, poate produce serioase prejudicii campaniei electorale a premierului.

Riscuri la nivelul majorității parlamentare

Principalul risc la nivelul majorității parlamentare îl constituie posibilitatea ca unul din partidele care alcătuiesc această majoritate să dezerteze în plină campanie electorală, provocând astfel instabilitatea guvernamentală. Analizând istoricul și comportamentul politic în momente cheie al partidelor care formează majoritatea parlamentară, toate cele trei partide – UNPR, UDMR și PC – pot constitui riscuri și amenințări la adresa stabilității guvernamentale. Astfel:

UNPR sau – partidul interesului național – are deja în istoric mai multe trădări într-un interval destul de scurt de timp.

După alegerile prezidențiale din 2009, grupul UNPR se desprinde din PSD și ajută la formarea majorității PDL-UDMR-UNPR.

Ulterior, grupul UNPR trădează această majoritate și se alătură majorității USL, formată după depunerea moțiunii de cenzură din aprilie 2012.

Analizat în funcție de criteriul loialității, UNPR este un risc pentru actuala majoritate. Analizat în funcție de criteriul dependenței de putere, UNPR este, de asemenea, un risc, deoarece este un partid dependent de resursele guvernării, de la înființare și până în prezent s-a plasat de fiecare dată în tabăra care a deținut puterea și accesul la resursele guvernamentale.

UDMR – a fost considerat cel mai loial partener de toate partidele alături de care a format majorități parlamentare și guverne. UDMR este, alături de PNL, co-semnatarul moțiunii de cenzură din octombrie 2009 care a dus la căderea guvernului Emil Boc.

După prezidențiale, UDMR trădează PNL și participă la formarea unui nou guvern alături de premierul pe care îl demisese. Până în mai 2012, UDMR rămâne loial majorității PDL-UDMR-UNPR cu toate că, la fiecare moțiune de cenzură depusă de noua opoziție PNL-PSD (USL), Crin Antonescu a sperat la o dezertare din partea ungurilor.

Din mai 2012 – UDMR rămâne în opoziție, iar la alegerile parlamentare din decembrie este chiar pe punctul de a rata intrarea în Parlament.

Din martie 2014 – UDMR renunță la opoziție și se alătură majorității PSD-UNPR-PC.

Cheia în ceea ce privește posibilitatea ca UDMR să pună probleme actualei majorități o constituie însă alegerile europarlamentare. În mod absolut surprinzător, UDMR reușește un scor bun la aceste alegeri și își menține contribuția de trei europarlamentari la grupul PPE, la fel ca și în precedenta legislatură, deși contextul politic nu este unul extrem de favorabil pentru o asemenea performanță electorală. Este foarte probabil ca UDMR să fie loial structurii politice care i-a asigurat sprijinul pentru performanța bună de la europarlamentare. Pe acest criteriu, UDMR reprezintă în acest moment veriga vulnerabilă a guvernării.

Partidul Conservator sau – soluția imorală – are deja în istoric o trădare răsunătoare. PC poate rămâne un partener loial sau poate pune probleme majorității parlamentare în funcție de interesele politice sau de supraviețuire în fața justiției ale lui Dan Voiculescu.

Toate aceste riscuri care pot să apară din interiorul majorității parlamentare au fost însă contracarate parțial prin cooptarea PP-DD la guvernare. În condițiile în care UDMR – veriga vulnerabilă din acest moment de la nivelul majorității parlamentare – ar decide părăsirea guvernării, riscul de instabilitate este prevenit de surplusul de parlamentari venit pe linia PP-DD.

De asemenea, preocuparea lui Victor Ponta și a unei părți din PSD pentru întărirea majorității parlamentare, cu doar câteva luni înainte de alegerile prezidențiale,  poate fi un indicator pentru scenariul în care obiectivul Cotroceni este ratat.

O majoritatea parlamentară puternică este un factor psihologic care face mult mai puțin probabile dezertările spre o altă majoritate, care s-ar putea forma după alegerile prezidențiale în jurul noului președinte.

O majoritatea parlamentară puternică este mult mai greu de destructurat decât o majoritate parlamentară fragilă – a se vedea exemplul din octombrie 2009 și cel din mai 2012, când cele două guverne au căzut în urma unor moțiunii de cenzură, în condițiile în care erau susținute de majorități parlamentare extrem de fragile.

Riscuri sociale

Bilanțul performanțelor guvernamentale nu este unul extrem de favorabil pentru PSD. Marile obiective de reformă au fost ratate, iar efectele măsurilor economice adoptate de executiv acționează mai degrabă în defavoarea decât în favoarea principalului partid de guvernare.

În lipsa unor partide de opoziție puternice sau a unui actor politic credibil care să preia, precum o curea de transmisie, toate nemulțumirile și să le facă auzite în spațiul public, frustrările și furia populației se vor îndrepta direct către executiv. Se crează astfel premisele apariției riscurilor de instabilitate socială, orice scânteie având potențialul să degenereze în ample proteste de stradă.

La nivelul guvernului există această teamă, exprimată chiar de Victor Ponta, nu cu foarte mult timp în urmă: ”Și când o să fie domnul Rădoi proprietarul Metroului, atunci decide dânsul, deocamdată el e proprietar de facto de ani de zile și, cum mai tăiem niște zone, ne trimite niște oameni să protesteze”.

În condițiile în care Victor Ponta își va anunța oficial candidatura la prezidențiale, acest risc – cel a izbucnirii unor proteste – poate constitui un factor de destabilizare a campaniei electorale. Mai mult, perspectiva unei demisii din funcția de premier îi va anula practic șansele de câștigare a funcției de președinte.

Pentru a preveni aceste riscuri, Victor Ponta va recurge probabil la o remaniere mult mai amplă a structurii guvernului pentru a da un implus nou înaintea campaniei electorale.

De asemenea, nu este exclusă chiar retragerea sa din fruntea guvernului pentru a se putea ocupa exclusiv de campania electorală, precedentul Șova putând fi și un test atât pentru  partid, cât și pentru electorat.

În aceste condiții – de risc mare de instabilitate socială – pot apărea două tipuri de situații:

• Demisia lui Victor Ponta din fruntea guvernului, în plină campanie electorală, ceea ce înseamnă compromiterea oricăror șanse de a câștiga președinția României.
• Prevenirea acestui risc, prin retragerea de bună voie și activarea scenariului George Maior –premier și candidat la alegerile prezidențiale – cu atât mai mult cu cât Maior are nevoie de o perioadă de activitate ”civilă” înainte de a fi candidat (a se vedea precedentul MRU care în doar o lună de zile a atins o cotă mare de încredere). Acest scenariu este însă ceva mai complicat și presupune mai multe mutări, dar și o deplină încredere între principalii actori ai scenariului.

Riscuri mediatice

PSD și-a asigurat prin cele două trusturi media – Antena3 și RTV – un public captiv pe care îl poate manipula după cum dorește. Construind o guvernare dependentă total de cele două trusturi media, social-democrații s-au expus unor riscuri și vulnerabilități foarte mari. Odată pierdut controlul asupra acestor canale media extrem de influente, PSD poate întâmpina serioase dificultăți în campania electorală. Mai mult, există chiar riscul ca cel puțin una din aceste televiziuni să întoarcă armele împotriva PSD și a lui Victor Ponta.

RTV sau – Sebastian Ghiță – vulnerabilitățile sunt generate de problemele pe care acesta le poate avea cu justiția. Recent, într-un interviu acordat Hotnews, Sebastian Ghiță declara că nu își dorește să ajungă nici Voiculescu, nici Vântu. Adică, nu vrea să ajungă să aibă probleme pe care le au aceștia cu justiția. Ori, această declarație, făcută pe terenul adversarului, este mai mult decât o invitație la negociere. Își va negocia Ghiță liniștea necesară pentru a-și construi statutul social mult visat, în schimbul trădării prietenului și colegului de partid, Victor Ponta? Rămâne de văzut. RTV- Ghiță  constituie însă un risc pentru viitorul politic al premierului și al PSD.

Antena3 sau – Dan Voiculescu – vulnerabilitățile sunt generate de consecințele care decurg din problemele pe care acesta le are cu justiția.

a) În scenariul în care dosarele pe care le are Dan Voiculescu în justiție nu își vor găsi o finalitate, indiferent care ar fi aceea, până la finalul mandatului actualului președinte, pentru Voiculescu cel mai periculos adversar devine un viitor președinte care este total dependent de imagine, așa cum este Victor Ponta.

Lupta lui Traian Băsescu timp de 10 ani cu Voiculescu, dar și prejudiciile de imagine pe care acesta i le-a adus prin intermediul postului Antena3, ar trebuie să fie o lecție pentru Victor Ponta. În scenariul în care ajunge președinte, este foarte probabil ca prima mutare să fie eliminarea marii vulnerabilități numită Dan Voiculescu. De asemenea, Victor Ponta va fi interesat să preia tema justiției și electoratul care rezonează la mesajele justițiare. Condamnarea lui Dan Voiculescu este un trofeu pe care acesta îl poate obține după ce ajunge președinte.

În acest context, aparenta coaliție Victor Ponta – Dan Voiculescu, se transformă de fapt, în perspectiva prezidențialelor, într-o luptă pentru supraviețuire: cine pe cine elimină! Dan Voiculescu îl elimină pe Victor Ponta din cursa pentru prezidențiale, sau Victor Ponta îl va elimina pe Dan Voiculescu imediat  după ce ajunge președinte al României.

b)Traian Băsescu trebuie să se gândească și să aleagă, la finalul celor 10 ani de mandat, care moștenire este mai nocivă: Voiculescu și Antena3 sau Victor Ponta – președinte al Românie pentru următorii 10 ani. Pe final de mandat, fără a mai avea la dispoziție toate instrumentele puterii, Traian Băsescu poate fi pus în situația de a alege răul cel mai mic.

În scenariul în care Victor Ponta devine președinte, atât Dan Voiculescu, cât și Traian Băsescu sunt în pericol de a fi eliminați total din viața politică.

Există astfel riscul ca, din dușmani de moarte, Traian Băsescu și Dan Voiculescu să devină aliați. Un posibil acord între cei doi, pentru eliminarea lui Victor Ponta din cursa pentru prezidențiale, ar putea să genereze o nouă acțiune de  suspendare.

O nouă acțiune de suspendare, urmată probabil de o demisie din funcție a președintelui, pentru a nu se mai ajunge la desfășurarea efectivă a referendumului, îi este extrem de favorabilă lui Traian Băsescu. Nu numai că îi readuce alături o parte din electoratul dezamăgit și blochează (momentan) fuziunea dintre PDL și PNL, dar îl ajută să părăsească scena politică cu fruntea sus, ca singur purtător al drapelului luptei pentru independența justiției.

Dacă pentru Traian Băsescu o nouă suspendare este un scenariu care îl avantajează foarte  mult, pentru Victor Ponta, un asemenea scenariu este extrem de nefavorabil, cu consecințe negative atât în plan intern (poate irita o mare parte a electoratului propriu, pentru care anti-băsismul nu ține de foame; îi limitează posibilitatea să atragă electorat din zona de dreapta, etc), cât și în plan extern, o nouă recidivă în relația cu partenerii externi prezintă foarte multe riscuri în campania electorală.

De aceea – posibil – nu este chiar întâmplătoare strategia președintelui de a menține în spațiul public tema loviturii de stat din vara lui 2012, deși aparent  această temă și-a epuizat capacitatea de a atrage electorat.

Filmul menținerii temei loviturii de stat în spațiul public:

• Premierul Victor Ponta este primul lider politic care îi cere demisia președintelui în urma difuzării unor imagini din scandalul Bercea-Mircea Băsescu la Antena3.
• Antena3 atacă instituții fundamentale, precum DNA și ICCJ.
• Radu Tudor, realizatorul emisiunii ”Punctul de întâlnire”, lansează ideea unei declarații a Parlamentului care prin care să i se ceară demisia președintelui. Premierul confirmă acest plan, în timpul unei intervenții telefonice în timpul emisiunii. A doua zi, Biroul Politic al PSD decide susținerea acestei declarații.
• Traian Băsescu profită de eroarea comisă de Parlament, care trimite la  Consiliului European declarația prin care se cerea demisia președintelui României, pentru a repune în discuție tema loviturii de stat. De la Bruxelles, președintele declară că liderii europeni au văzut că este vorba de aceleași partide din vara anului 2012, adică de partidele care au inițiat lovitura de stat.
• PMP –  partidul inițiat de Traian Băsescu –  organizează o serie de evenimente publice publice (o dezbatere și un miting) pentru a ”comemora” lovitura de stat din 2012.  Este lansat un ”Pact pentru statul de drept”.

În acest scenariu, este foarte probabil că se va încerca crearea cadrului necesar pentru ca o nouă acțiune de suspendare în care, inevitabil, va fi târât și Victor Ponta, să fie prezentată tot ca o nouă tentativă de lovitură de stat, sau ca o continuare a tentativei de lovitură de stat din 2012.

*

Campania electorală, diversele strategii de atragere a unor noi segmente de electorat, mobilizarea propriului activ de partid, războiul psihologic al dezvăluirilor compromițătoare, sau al sondajelor de opinie vor avea cu siguranță o influență destul de semnificativă asupra șanselor PSD de a câștiga competiția electorală din noiembrie. Aparent, toate aceste aspecte par a fi sub control.

În realitate, în acest moment, PSD nu are adversari puternici în lupta pentru câștigarea președenției României, însă se confruntă cu o serie de riscuri și vulnerabilități care, dacă nu sunt atent gestionate, se pot dovedi fatale.

Într-un context politic intern extrem de favorabil și în lipsa unui contracandidat puternic, principalul adversar al PSD, în confruntarea pentru obținerea portofoliului de la Cotroceni, se dovedește a fi chiar … PSD.

De reținut, însă, că la toate aceste riscuri și vulnerabilități interne cu care se confruntă PSD, se adaugă și riscurile și vulnerabilitățile generate de contextul politic internațional. Rolul important pe care îl va juca România în regiune va spori atenția factorului extern care va tinde să influențeze direct mediul și jocul politic intern, deci și alegerile prezidențiale. Iar acest lucru se poate dovedi o provocare prea mare, chiar și pentru PSD.

*

În loc de concluzii: Decizia Curții Constituționale privind implicarea președintelui în campania electorală îi creează viitorului președinte premisele politice și constituționale de a fi un adevărat jucător pe scena politică.

Cel care va fi președintele României, după noiembrie 2014, va moșteni o majoritate parlamentară mai mult sau mai puțin favorabilă.

Pentru președintele României miza cu adevărat importantă va fi anul 2016, când se va putea implica în campania electorală, astfel încât să-și formeze majoritatea parlamentară pe care și-o dorește.

Viitorul președinte, dacă își gestionează corect primii doi an de mandat – fără să forțeze o majoritate parlamentară favorabilă și un premier de aceeași culoare politică – preocupat doar să-și mențină popularitatea la cote cât mai înalte, în următorii 8 ani – adică până în 2024 – poate domina scena politică.

Putând să se implice fără probleme în campania electorală, viitorul președinte nu va mai fi interesat de reducerea mandatului la 4 ani și de recuplarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare.

Președintele ales în 2014 se va putea implica fără probleme în campania electorală parlamentară din 2016. Cu o majoritate parlamentară favorabilă, va putea să-și exercite fără probleme mandatul până la alegerile prezidențiale din 2019, când există premise foarte mari să își recâștige mandatul de președinte, postură din care va putea să influențeze și să decidă câștigătorii alegerilor parlamentare din 2020.

O resetare totală a jocului politic va mai putea avea loc abia în 2024, când cele două tipuri de scrutin, prezidențial și parlamentar se recuplează automat, confrom calendarului electoral, iar președintele ales în 2014 și reales în 2019 nu va mai avea dreptul să candideze pentru un alt mandat.

În acest context, miza prezidențialelor din acest an este una mult mai mare decât miza prezidențialelor din 2009. Viitorul președintele României va avea la dispoziție toate pârghiile politice și constituționale să domine, să impună, și să fie principalul jucător al scenei politice până în 2024.