vineri, martie 29, 2024

Publish or Perish

Este foarte dificil de estimat numărul revistelor ştiinţifice ce apar astăzi în lume. Cifrele variază între 40 000 şi 130 000 [1]. Este mult? Este puţin? Nimeni nu ştie, însă cert este faptul că în această perioadă postindustrială se pune accent din ce în ce mai mult pe volumul de articole publicate, uneori mai mult decât pe calitatea acestora. Nicolae Iorga spunea că aspectul cultural ţine, deopotrivă, de calitatea informaţiei şi de volumul ei. Cu alte cuvine, cultura este şi o chestiune de volum, nu numai de calitate. Dar cum se răsfrâng aceste problematici în cazul cercetării ştiinţifice academice?

În ultima vreme auzim din ce în ce mai mult de sintagma Publish or Perish. În condiţiile în care absolut toate concursurile organizate de mediile universitare sunt bazate pe un memoriu de activitate ştiinţifică, această expresie poate fi oarecum explicată. Se cere volum mare de publicaţii, atât de către mediul ştiinţific, cât şi de forumurile politice naţionale. Îmi amintesc un discurs a lui Sarkozy ce viza directorii de organisme de cercetare (22 ianuarie 2009), în care amintea faptul (inadmisibil, de altfel) că, având un buget similar, cercetarea franceză produce cu 30-50% mai puţine articole ştiinţifice decât cea britanică.

Exact pe aceeaşi direcţie au mers şi noile reforme ale lui Funeriu, fostul ministru al Educaţiei şi Cercetării. Universităţile care au o bogată activitate ştiinţifică dispun şi de mai multe locuri la masterat şi doctorat. Astfel, s-au restructurat locurile de masterat/doctorat distribuite fiecărei universităţi, în funcţie de activitatea de cercetare existentă la un moment dat. Numărul locurilor la nivel naţional rămâne acelaşi, repartizarea este diferită. În ceea ce priveşte banii din proiecte de cercetare, situaţia este identică. Cercetătorii din universităţile bine cotate au şanse mai multe de a contracta fonduri pentru proiectele lor ştiinţifice.

Se mai pune următoarea problemă: dacă domeniile exacte pot dispune de reviste foarte bine cotate, care este situaţia ştiinţelor umaniste? În această privinţă realitatea este alta, întrucât parametrii de evaluare ai revistelor ştiinţelor exacte nu pot fi aceeaşi cu cei din cazul unei reviste umaniste. În cazul primelor, de multe ori un articol publicat într-o revistă indexată dispune de o valoare mai mare decât o întreagă carte publicată. De cealaltă parte, ştiinţele umaniste, dat fiind profilul lor intrinsec, susţin contrariul.

Odată cu noua perspectivă a valorii ştiinţifice a revistelor, scara valorii unui articol a suferit şi ea modificări. Sylvain Perron[2] vorbeşte despre indicii bibliografici ca un factor important în catalogarea ştiinţifică a oricărui articol. Astfel, indicii bibliografici au încetat de mult timp să mai reprezinte doar un ajutor pentru o finalitate ştiinţifică, ci ei devin element esenţial în analiza ştiinţifică a oricărui articol. Altfel spus, performanţa bibliografică devine ea însăşi obiectiv prioritar şi nu descoperirea ştiinţifică în sine. În aceste contexte, se observă tendinţa de a scrie despre subiecte care „prind„ la reviste bine cotate, în detrimentul propunerii de subiecte originale, a căror temă nu este instantaneu înţeleasă şi a căror intrare în circuitul citărilor este anevoioasă. Acelaşi autor vorbeşte şi despre prezentarea rezultatelor cercetărilor care, pentru a ocupa cât mai puţin din spaţiul revistei şi pentru a spori numărul articolelor, este de cele mai multe ori fragmentată în mai multe articole. Revistele însăşi îndeamnă potenţialii autori la asemenea fragmentări. Rezultatul: numărul articolelor din Nature, de exemplu, s-a dublat între 1993 şi 2003.

Această realitate este susţinută şi de existenţa unei intense activităţi în ceea ce priveşte cuantificarea citărilor. Există la ora actuală coeficienţi ce exprimă indicele de impact al citărilor. Spre exemplu, se foloseşte aşa-numitul Factor H (de la Hirsch – numele fizicianului care a elaborat formula în 2005), pentru a evalua valoarea academică a unui cercetător. Astfel, acest indice cuprinde, pe de o parte, numărul articolelor publicate în toată viaţa şi, de cealaltă parte, numărul de citări pe care acel individ le înregistrează. Dar, atenţie, numărul de articole se referă numai la acele articole care sunt incluse în baze de date mondiale, astfel că, dacă un autor are 20 de articole, dar niciunul nu este într-o bază de date, atunci factorul lui H este 0! Chamayou [3] îi sfătuieşte pe cercetători „de ne pas faire de la recherche, mais de publier des papiers”. Autorul menţionat face totodată un elogiu peiorativ asupra noului criteriu de evaluare academică.

Friedemann Mattern, în studiul său Bibliometric Evaluation of Computer Science – Problems and Pitfalls [4], aduce câteva soluţii pentru potenţialii autori ce vor să-şi îmbunătăţească indicele bibliometric. Astfel,  soluţii precum: dispunerea articolelor liber online, ignorând astfel pretenţiile (drepturile) de autor, publicarea pe subiecte populare şi evitarea proiectelor de inovaţie, punerea accentului pe cantitate în detrimentul calităţii, citarea lucrărilor proprii şi pe cele ale colegilor, republicarea articolelor mai vechi etc., sunt modalităţi utilizate cu succes de autorii de succes.

În aceste condiţii, Statele Unite sunt văzute ca un model de imitat. În fapt, un model cvasi-impus sistemului european. Câte universităţi americane sunt clasate pe primele 20 de locuri din clasamentul Shanghai al universităţilor? Nu mai puţin de 18! Clasamentul Shanghai reprezintă clasamentul optim-acceptat când vorbim despre o ierarhie mondială a universităţilor. Iar punctajul acestui clasament constă în proporţie de 60% în publicaţii de cel mai înalt nivel (20% cei mai citaţi cercetători, 20% articole publicate în Nature şi Science, 20% articole în Science Citation Index sau Social Science Citation Index). Cu alte cuvinte, dacă se vrea pătrunderea unor universităţi în aceste clasamente, publicarea conform noilor reguli devine o caracteristică fundamentală.

Cuantificareea activităţilor de cercetare contribuie la aşa-numitul proces de capitalizare a capitalului intelectual[5], unde cel din urmă devine o marfă. Respectând anumiţi indicatori de performanţă, capitalul congnitiv este stocat astfel în baze de date mai mult sau mai puţin cunoscute/apreciate. De cele mai multe ori, aceste baze de date sunt deţinute de societăţi comerciale, contribuind astfel la sporirea capitalului financiar şi la ponderea influenţei politico-culturale a respectivei societăţi pe pieţele economice şi în mediile socio-culturale. Dintre aceste baze de date, cele mai importante sunt, aş spune în mod normal, cele americane. Cea mai bine cotată dintre acestea, Thomson-Reuters (ISI), cu sediul la New York, reprezintă un veritabil barometru al valorii oricărui cercetător din lume. Cu sediul la Michigan, ProQuest, o altă bază de date importantă, oferă membrilor săi acces electronic la peste 125 de miliarde de pagini digitalizate.

Procesul de capitalizare a cunoştinţelor umane presupune, ca orice proces capitalist, o dinamică intensă a produselor pe piaţă, coroborată cu activităţi de consum de către alte activităţi de cercetare. Astfel, finalitatea activităţilor de cercetare nu mai constă în îmbogăţirea patrimoniului cultural şi ştiinţific al unei naţiuni, ci în aceea de a fi „consumate” de alte activităţi academice. Caracterul inovator al cercetării cade pe poziţia secundă în favoarea indicelui bibliografic şi al factorului de impact.

Dar pentru a deveni un obiect economic, capitalul cognitiv trebuie să sufere mutaţii fundamentale, pentru că el a fost mult timp considerat ca făcând parte dintr-o categorie particulară datorită gratuităţii sale[6]. Iar o economie a capitalului intelectual suprimă prompt ideea unei activităţi gratuite. Pe scurt, o economie a „cunoaşterii” reprezintă un loc cultural, întrucât presupune transformarea unui obiect (fie el material sau imaterial), ce aparţine colectivităţii (bun comun), într-o resursă economică, deci într-o entitate supusă pieţii economice. Punerea în practică a drepturilor de autor susţine în mod direct această ruptură. Drepturi de autor ce se răsfrâng şi asupra brevetelor, aspect mult mai important, după avizul nostru. Că brevetul era văzut până acum ca un util de dezvoltare a patrimoniului ştiinţific este bine cunoscut. Însă, odată cu expansiunea capitalismului cognitiv de care am vorbit, modul tradiţional de percepţie a brevetului a dispărut în favoarea celui modern, în care brevetul nu reprezintă altceva decât o resursă economică, un capital investiţional. Potenţialul economic al brevetelor a determinat apariţia unei „industrii” a titlurilor de proprietate intelectuală [7]. Iar acest aspect este foarte important şi în înţelegerea a actualului proces de evaluare ştiinţifică. La ora actuală se investesc zeci de milioane de euro din capital extern privat în laboratoare de cercetare pentru obţinerea diferitelor brevete. Putem da un singur exemplu extrem de elocvent: industria farmaceutică ce investeşte masiv în laboratoarele de cercetare de profil din universităţile de pe coastele estice şi vestice americane. Miza este una deosebit de „preţioasă”, şi anume obţinerea unor brevete în domeniul farmaceutic ce pot aduce venituri de zeci de ori mai mari decât investiţiile propriu-zise.

În aceste condiţii, în care mediul financiar extern privat investeşte în cercetare numai pe anumite domenii, este normal ca celelalte domenii neatinse de aceste investiţii să sufere cel puţin un recul în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică. Ce nu este însă normal, este să punem semnul de egalitate între diferitele activităţi, şi astfel să le evaluăm pe toate după aceleaşi criterii. Întorcându-ne la revistele ştiinţifice, se pune problemă ce facem cu revistele (umaniste) care, de exemplu, apar neîntrerupt de 50 de ani, dar nu sunt incluse în baze de date importante? Se pare că nu se ridică la nivelul ştiinţific al celorlalte. Atunci, cum de ele au fost şi mai sunt încă un barometru pentru anumite domenii de studiu?

____________________________

[1] Insel A, 2009. Publish or Perish. La soumission formelle de la connaissance au capital. Revue du MAUSS, 2009/1 n° 33, p. 141-153. DOI : 10.3917/rdm.033.0141

[2]Perron S, 2008. Lisons Peter Lawrence, ou les implications morales de l’évaluation bibliométrique. In Évaluation de la recherche en SHS, available online at http://evaluation.hypotheses.org/229

[3] Chamayou G, 2009. Petits conseils aux enseignants-chercheurs qui voudront réussir leur évaluation. In Contretemps, available online at http://www.contretemps.eu/interventions/petits-conseils-enseignants-chercheurs-qui-voudront-reussir-leur-evaluation

[4] Mattern F, 2008. Bibliometric Evaluation of Computer Science – Problems and Pitfalls. In European Computer Science Summit 2008 (ECSS 2008), 9-10 October 2008, Zurich

[5] Paulré B, 2001. Préface. In Azais C, Corsani A, Dieuaide P, Vers un capitalisme cognitif. Paris, Harmattan

[6] Azam G, 2007. La connaisance, une marchandise fictive. Revue du MAUSS, 2007/1 n° 29, p. 110-126. DOI : 10.3917/rdm.029.0110

[7] Aigrain P, 2005. Cause commune. L’information entre bien commun et propriété. Fayard, Paris

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Eu cunosc o persoana total incompetenta din toate punctele de vedere. Singura sa calitate este aceea de a minti cu agresivitate. Posesia catorva articole intr-o revista obscura, dar cotata ISI I-a alimentat cariera pana la culmi inimaginabile. Articolele – le-am citit- sunt absolut rusinoase, de nivelul clasaei a VII-a.

    Publicarea articolelor in reviste ISI a ajuns in acest moment mai degraba o afacere decat un indicator de competenta. Unii – printer caer si eu- pur si simplu refuza sa vorbeasca cu cineva cu CV-ul insetat cu publicatii ISI, deoarece e clar ca persoana respective nu a facut altvceva decat sa caute sa publice cu orice pret.

    Strategiile de publicare „cu toptanul” sunt nenumarate si cuprind tehnici de genul „eu te pun pe tine (co-autor) tu ma pui pe mine (co-autor) sau „publica-mi si mie articlul asta, ca inervin si eu pentru tine la…” sau banala publicare in revise de impact regional, ca pana la urma cine face deosebirea…

    SE mai publica „ISI” tot felul de extrase de prin conferinte „stiintifice”, platitudini samd.

    Probabil; ca excluderea criteriului ISI ar conduce la asanarea lumii stiintifice, mai degraba decat intarirea sa.

    Inainte de a aparea ISI, toata lumea stia cine e om de stiinta si cine e un impostor. La urma urmei importnta activitatii stiintifice nu consta in publicare si in contributia la avansul stiintific si tehnic.

  2. Felicitări! Este un articol foarte bun.
    Cu titlu informativ, vă pot spune că asemenea probleme sunt discutate şi în mediul universitar de la Varşovia, fără a se trece însă la o reevaluare a sistemului de cuantificare a indicilor de impact ai articolelor publicate. În Polonia, tonul este dat de Ministerul Educaţiei Naţionale, care prin noile criterii de evaluare a universităţilor încearcă să reducă în mod consistent salariile cadrelor didactice – un efect pervers al aşa-zisului „sistem Bologna”, aplicat de politruci.

  3. Nu lucrez in domeniul universitar, insa am 2 cometarii:

    – Ce rost au comentariile ce mentioneaza „in Romania”? Articolul se refera la o problema GLOBALA, iar in situatia Romaniei sint ‘jde alte tari, inclusiv din UE.

    – E clar ca lumea merge intr-o anume directie, are cineva alta solutie sau propunere? Decit evaluari arbitrare sau subiective („imi place ce imi place / e bun ce mi se pare mie bun”) prefer solutii de cuantificare a cercetarii stiintifice bazate pe numere, fie aceste numere date de cantitatea articolelor sau citarilor. Exista alta solutie sau se poate propune alt trend? Sint curios sa aflu. Sigur, aici e vorba de e evaluare colectiva a rezultatelor cercetarii stiintifice, nu de pareri personale.
    Si apoi vorba aceea „you cant’ improve what you can’t measure”, care evident are un simbure de adevar (desi e din nou clar ca nu asta e TOT adevarul).

  4. „Întorcându-ne la revistele ştiinţifice, se pune problemă ce facem cu revistele (umaniste) care, de exemplu, apar neîntrerupt de 50 de ani, dar nu sunt incluse în baze de date importante? Se pare că nu se ridică la nivelul ştiinţific al celorlalte. Atunci, cum de ele au fost şi mai sunt încă un barometru pentru anumite domenii de studiu?”

    Aruncati afirmatii dar nu oferiti exemple. Oferiti 5 exemple care sa se incadreaze in situatia pe care ati prezentat-o (daca nu aveti 5 ex inseamna ca situatia e marginala). Revistele de oarecare valoare sunt incluse cel putin in baze de date regionale iar daca nu au factor de impact desi exista de 50 de ani insemna ca nu indeplinesc criterii de peer review, de diversitate si pregatire a editorial board-ului, etc. E vina staff-ului jurnalului ca nu e indexat jurnalul (in conditiile in care nu are probleme cu valoarea continutului si exista de multi ani). Acum exista nu doar numeroase jurnal din zona humanities editate de Springer, Wiley, Taylor & Francis, etc ci so jurnale OA , indexate mai mult sau mai putin. Scuza asta cu „vai, ce valoros e jurnalul acesta dar nu e indexat din cauza nenorocitilor aia” e penibila. Penibila e si prezenta slaba a autorilor din Romania in jurnalele internationale de humanities, ei neavand scuza lipsei banilor pt experimente complicate (ca fizicienii, etc.)

  5. @ aiurea
    Aveţi dreptate. Aţi atins un subiect foarte sensibil pentru conducerea redacţiilor unor publicaţii, mai noi sau mai vechi. După ce am scris „în România”, am şters deoarece problema menţionată de dumneavoastră există şi în Polonia, şi în alte state din fostul lagăr socialist din Europa.
    Pe de-o parte, anumite redacţii s-au adaptat mai târziu decât altele publicării online a propriilor produse, fie dintr-o inerţie a liderilor acestora, fie dintr-o lipsă acută de fonduri pentru menţinerea în condiţii optime a site-urilor acestor publicaţii, fie din ambele cauze.
    Pe de altă parte, reducerea substanţială a cheltuielilor instituţiilor de cultură – după declanşarea crizei economice, în septembrie 2007 – a generat o dilemă pentru liderii acelor instituţii: să achite salariile personalului care lucra în acel moment sau să le reducă şi, cu o parte din banii economisiţi, să menţină ritmul normal de apariţie a publicaţiilor periodice, concomitent cu postarea lor pe internet.
    Unele instituţii au rămas în urmă cu apariţia publicaţiilor periodice şi, evident, este foarte greu astăzi să revină rapid la normal, în condiţiile menţinerii unor bugete de austeritate. În plus, site-urile create pentru aceste publicaţii au fost suspendate/abandonate deoarece nu s-a achitat cotizaţia anuală/semestrială sau trimestrială. Totodată, au apărut probleme deosebite în relaţiile cu conducerile bazelor de date internaţionale, unde trebuie de asemenea să se achite o cotizaţie pentru menţinerea sau creşterea cotei de indexare a publicaţiilor respective.
    Din păcate, nu văd o soluţie pentru rezolvarea situaţiei pe care am descris-o fără implicarea celor care au posibilitatea să finanţeze un asemenea sistem – fie autorităţi publice, fie entităţi private. Evident, este de preferat utilizarea unor fonduri publice cât mai reduse şi încurajarea entităţilor private în susţinerea publicaţiilor culturale, în general, însă acest lucru este doar un deziderat teoretic. Fiecare lider dintr-o redacţie are datoria să găsească resurse suplimentare pentru a se menţine pe piaţă, altfel dispare cu totul şi puţini vor fi cei care vor plânge de milă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Daniel Iosif
Daniel Iosif
Iosif Daniel este geograf, Doctor al Universității Paris 10 și Editor al revistei științifice de geografie Cinq Continents. A efectuat studii și stagii de pregătire la universități din europa ca Université de Sorbonne, Université de Bourgogne, Université de Lausanne si a publicat până în prezent peste 30 de articole științifice si de popularizare în reviste de pe patru continente. Absolvent, de asemenea, al Collège de France (Paris) și al Facultății de Litere, Universitate București. Volume publicate: Trecutul în Prezent. Eseuri pariziene (2014), Studii și Cercetări de Geografie Interdisciplinară (editor, 2012).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro