Home » Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

Puterea – climaxul paranoic al prostiei

Ioan F. Pop aprilie 1, 2017 Opinie, Politica & Doctrine
12 comentarii 4,407 Vizualizari

E tot mai greu să fii om din poziţia de luceafăr conducător. Ca să poţi vorbi cu cîte un astfel de titan polimorf, mai întîi trebuie să-l umanizezi, să-i frăgezeşti puţin statuia, să-i cobori pe pămînt privirea de zeu inconturnabil. Să-l întrebi îngrijorat cum stă cu sănătatea, cu lipsa ucigătoare de timp, cu activitatea herculeană pe care atît de strălucit o face. Să te miri prostit că poate să-şi piardă cîteva clipe astrale cu lucruri atît de insignifiante cum e banala făptură din faţa sa. Să glorifici unicitatea augustei sale prezenţe conducătoare, beneficiile sacrale căzute peste instituţia paractitorită. Să te arăţi bulversat de faptul că nu a ajuns mai sus, că nu s-a găsit încă nici o planetă interesată să o conducă. Căci Universul, inconştient, se conduce, încă, singur…

Cei mai stricţi şi mai severi conducători se recrutează din rîndul pramatiilor, a celor care nu ştiu nimic. Abundenta lor neştiinţă le permite să indice olimpian tot ceea ce trebuie să facă ceilalţi. Cel care nu pricepe nimic ţine să aibă dreptate în toate. Din poziţia de şef orice prost ştie absolut totul. Unii devin inutili tocmai atunci cînd se cred unici, nefungibili în poziţia pe care nemeritat o ocupă. Mediocrii se cred predestinaţi în tot ceea ce reuşesc peste puterile lor. Idioţii par că sînt plantaţi în im-postură direct de o mînă diabolică. Troglodiţii ajunşi se certifică prin intermediul altor troglodiţi ajunşi, într-un perpetuu lanţ al slăbiciunilor. Apoi sar brusc gardul competenţei, punîndu-se bine cu descurcăreţii fără scrupule. Ultimul asalt este cel al interacţiunii cu inteligenţele imorale, cu care se lustruiesc o vreme. Totul sfîrşeşte în triumful dezumanizării victorioase. Doar din poziţia de boss îţi poţi transforma defectele în virtuţi, complexele în delir paranoid. Ce rost are să te zbaţi să ajungi în vîrful ierarhiei puterii dacă nu eşti discreţionar şi anarhic cu ceilalţi, dacă nu poţi să-i umileşti cu grobianismul tău victorios, dacă nu le arăţi clipă de clipă cine eşti şi, mai ales, ce ai ajuns? Căci doar din postura patologică de mic dictator, cocoţat pe eşafodajul propriei egolatrii, îţi poţi dori totul fără să meriţi nimic! Cei care, prin tertipuri de tot felul, ajung în anumite posturi şi funcţii pe care nu le merită, în primul rînd îi rad din preajmă pe cei care ar merita pe drept aceste posturi. Se asigură să nu mişte în jurul lor decît vidul şi lingăii. Aceşti mici zbiri catilinari vînează o poziţie de putere pentru a cîştiga, pe spinarea ei, credibilitate, parazitează autoritatea unei instituţii pentru a cîştiga prestigiu personal. Deturnează în mod pervers meritele altora în folos propriu, îşi arogă false onorabilităţi, după care îşi trafichează contrafăcuta identitate. Ai impresia că aceşti coprofagi insaţiabili se caţără insolent pe scara socială doar pentru a avea de unde se prăbuşi cît mai spectaculos. Căci orice avînt al parvenirii sfruntate cere o prăbuşire pe măsură. Cum e posibil ca orice treaptă ierarhică să fie potenţată doar de nemernicie, mitocănie, crasă incultură? Cum de prostia tronează ubicuitar în jilţul tuturor intereselor meschine, oriunde se iveşte posibilitatea de a cîştiga pe bază de ignominie şi şarlatanism? Altoită pe o natură gregară şi primitivă, fanariotizată istoric, şefia e pasul victorios făcut în afara speciei. Mulţi ipochimeni din această categorie speră să rămînă în funcţii chiar şi post-mortem, să prindă un post de satrap chiar şi la Apocalipsă…

Sînt demni de toată mila cei care sînt ahtiaţi la modul patologic de putere, de maniera fatală în care se îndrăgostesc de ea, indiferent de dimensionalităţile acesteia. Se amorezează de aceasta în aşa hal că nu mai pot ieşi întregi din mrejele ei. Nu ştiu că „… fiecare urcare a unei trepte în serviciu nu e un pas spre libertate, ci spre încătuşare. Cu cît mai înaltă e funcţia, cu atît mai strînsă e încătuşarea” (H. Hesse). Dorinţa smintită de putere este invers proporţională cu prezumtivele competenţe care pot fi mobilizate în acest sens. Cînd crezi obsesiv că doar tu poţi umple total conturul unei funcţii, că lumea însăşi s-ar nărui fără venerabila-ţi prezenţă, fără competenţa ta siderală, ţi-ai tăiat legăturile nu doar cu logica, ci şi cu datele normalităţii. Cînd din relativul existenţei îţi muţi fiinţa în absolutul fantasmagoric al unei funcţii, nelăsîndu-ţi drum de întoarcere, cîteva rezerve de umanitate, o doză sănătoasă de detaşare şi umor, la capătul ei de aşteaptă propria-ţi fantomă. Cea care te-a ghidat în labirintul ameţitor al acestei schizoidii. Din beţia puterii nu prea te mai poţi trezi ca om, ci doar ca zeu schilodit, căruia i s-au tăiat aripile. Născut prin cezariană din marasmul unei conjuncturi sociale, acest avorton al manipulării va reuşi împotriva oricărei raţiuni, transformîndu-şi inepţia în succes. Chiar şi în cel aparent inocent zace o doză subliminală de despotism, un tiranism edulcorat. Pe lîngă cîte un intrus căpătuit în vreo funcţie se adună imediat o armată de servitori şi sicofanţi, de paladini ai derizoriului, gata să preamărească mojicia descurcăreaţă şi dibăcia servilă a celui care s-a impus împotriva oricăror evidenţe. Aceştia îi gratulează defectele şi îi preamăresc ipocrizia prin care a ajuns să fie ceea ce nu merita nici în vis. Se fac preş pentru ca şeful să se mai înalţe cu cîţiva milimetri peste propria incompetenţă şi nesimţire. Valoarea este înlocuită cu fidelitatea şi slugărnicia, adevărul cu falsul cel mai grosolan. Urmează glorificarea cu iz porcesc. Ura uneşte mediocritatea, mediocritatea potenţează ura. Amîndouă debuşează viguros în prostia semeaţă, în semidoctismul venal şi în misologie. Cel ajuns pe ultima cracă a parvenirii, ajutat de policromia tuturor josniciilor, îi urăşte în final chiar şi pe cei care l-au ajutat, cu micile lor nemernicii şi blufeuri, să se aburce pe aceasta. Sfîrşeşte prin a-i detesta pe cei care au participat la această mascaradă, pentru că, oricît ar urca, este prea puţin pentru rezervele lui de ticăloşie.

Dorinţa nemăsurată de putere perpetuează cel mai bine incompetenţa şi răul acestei lumi. Mulţi cred că funcţia îl face pe om. Orice pasiune ridicată pe carenţe şi goluri lăuntrice se termină în patologie, cînd nu a început ca patologie. Puterea este patologică sau nu este deloc. Ideologiile, de orice natură, nu sînt decît forma cea mai atractivă şi mai nocivă de organizare şi exploatare a prostiei. Bazate pe o asemenea resursă adictivă, tentaţiile lor teurgice rămîn etern vii, inepuizabile. Eternitatea prostiei le asigură temporaritatea puterii. Tristă şi amară constatare ideologică: în dictatură proştii sînt impuşi, în democraţie sînt aleşi în mod liber. În rest, ei conduc necontenit lumea. Politica este o formă civilizată de imoralitate, o impostură luată drept profesie. Puterea nu e decît un mod de a-ţi pune în valoare defectele, de a le rentabiliza. Pînă şi conştiinţele s-au privatizat, în sensul că sînt tot timpul de vînzare. Politicul este forma în care se organizează mediocrii pentru a conduce lumea. Omul a făcut din politică o mizerie indispensabilă, o servitute liber consimţită. Politica nu este decît o logoree oficializată, transformată cu timpul în „profesie”. Ea a devenit o profesie în care se pot realiza toţi cei care nu au nici o profesie. Cînd obţii totul fără să meriţi nimic înseamnă că ai ajuns politician. Politica este tot timpul vinovată, fără să aibă vreodată vinovaţi. Politicul conduce lumea pînă cînd aceasta se poate pierde şi singură. Puterea – modul cel mai vulgar de a dori absolutul.

Orice prost se desăvîrşeşte cînd ajunge în rîvnita funcţie de şef. După care se monumentalizează, urmînd ca, în final, să se martirizeze, să se crucifice pe ruinele incompetenţelor care l-au înălţat. Şefia este poziţia socială din care nu se acceptă decît inferiori. Mai mult ca oricînd ne paşte, cu o spusă baudelaireană, aripa grea a imbecilităţii. Ratarea prin şefie e cea mai generalizată. Himera puterii este cel mai motivant pretext pentru a rata eul. Prostia vicleană este propulsorul principal al parvenirii, ingredientul nelipsit din ecuaţia malefică a oricărei forme de putere. Pofta insaţiabilă de mărire stă preponderent în rezervele ei de prostie. Celui care este îngînfat de stă să plesnească, celui prea plin de postura sa şi de el însuşi i se poate răspunde (şi) cu două versuri nietzscheene: „Nu te umfla: un ghimpe mic/Ajunge să devii nimic”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. alegzandru spune:

    Excelenta analiza! Surprinde destul de realist ceea ce se intampla cu aceasta lume condusa politic de mediocri. Mereu a fost asa si asa va ramane, pentru ca asta ne este esenta umana. Intr-un om va exista mereu individualism, rautate, egoism, venalism si alte caracteristici egocentrice. Iar aceste atribute se hiperbolizeaza in cazul celor mai putini dotati intelectual si cu mai putina educatie.

    Oamenii cu adevarat valorosi se exprima in alte moduri, ei nu sunt cu adevarat interesati de putere, isi au crezurile lor “inguste”, se implinesc prin alte mijloace (munca titanica pentru un scop final) si de multe ori ego-ul le este hranit de o recunoastere in interiorul nisei lor sau a micii lor societati. Cercetatorii, de exemplu, cei care au aduc progresul lumii asteia. Sau oamenii de afaceri onesti. Marii medici, etc.

    Prostii se implinesc prin impostura, prin sefie obtinuta prin calcat pe cadavre (coruptie, suprimarea competitorilor, cumetrii, despotism etc). Sentimentul de inferioritate intelectuala le este calmat doar de obtinerea unor functii inalte, dincolo de meritele lor. Forta exercitata asupra celorlalti este ceea ce le infirma statutul lor umil, le da incredere ca sunt de fapt superiori. De aici pana la patologie nu mai sunt pasi multi. Si, cum indivizii astia sunt majoritari la nivel de societate, dintre ei se aleg cei “alesi” de altii ca ei, care apoi aspira sa ajunga si ei la nivelul primilor. Si uite asa, imperfecta, a ajuns lumea in 2017 si continua.

  2. Cinicul spune:

    Un eseu foarte bun, desi chiar si pentru mine e un pic prea cinic. Puterea ii corupe doar pe cei care si-o doresc. Exista oameni care nu si-au dorit puterea (Havel imi vine in minte acum) si au parasit-o dupa scurt timp.
    Dorinta mare de putere este de natura psihopatologica. Tine de mecansime de dominare, de compartamente de maniac si narciscist. O ilustrare superba a acestor compartamente este Citizen Kane, o capodopera de narcicism patologic
    Unii cercetatori vad in dorinta de putere o tendinta de reproducere (nimic sofisticat, la modul pur biologic). Cei care au probleme la acest capitol (Hitler era pare-se unul din ei) devin dominati de dorinta de a-si exercita puterea asupra tuturor.
    Dorinta perversa de putere vine de cele mai multe ori din traumatisme din copilarie. Stalin a fost bolnav de varsat in copilarie, era scurt, urat, posibil si un bastard, era alogen, suferea de un complex de inferioritate. A facut totul ca sa fie iubit cu forta, a devenit depresiv-paranoic, un psihopat de internat intr-un azil.
    Autorul are dreptate cand spune ca societatea nu au mecanisme de a-i bloca ape cei nepotriviti de a ajunge la putere, are insa mecanisme de a stopa accesul la putere pe termen lung. Limitarea la doua mandate prezidentiale in USA este un exemplu bun. Majoritatea liderilor nu mai asculta de nimeni dupa >10 ai in pozitii de conducere. In companiile comerciale nu exista, din pacte, astfel de limitari.

  3. Serban Pretor Serban Pretor spune:

    Impecabila colectie de definitii, maxime si vorbe de duh. Parca fiecare propozitie sau fraza poate fi citita de sine statator si indemna la lungi si sofisticate reflectii.
    Multumiri pentru concizie si profunzime. Multumiri si pentru eludarea referirilor la situatii si personaje concrete. Fiecare cititor are la dispozitie propriile exemple care sa ii umple si intineze existenta. Luciditatea autorului poate pune in trezire multe alte luciditati adormite sau paralizate. Pacat ca aceia care ar avea cel mai mult nevoie de asemenea revelatii nu se numara printre cititorii acestei platforme, dar…..voteaza!!!

  4. oddfeverr spune:

    “Politicul este forma în care se organizează mediocrii pentru a conduce lumea. Omul a făcut din politică o mizerie indispensabilă, o servitute liber consimţită. Politica nu este decît o logoree oficializată, transformată cu timpul în „profesie”. Ea a devenit o profesie în care se pot realiza toţi cei care nu au nici o profesie. Cînd obţii totul fără să meriţi nimic înseamnă că ai ajuns politician. Politica este tot timpul vinovată, fără să aibă vreodată vinovaţi. Politicul conduce lumea pînă cînd aceasta se poate pierde şi singură. Puterea – modul cel mai vulgar de a dori absolutul.”

    Aveti o alta solutie in locul politicii? Asa mizerabila cum este, nu stiu alta varianta decat dictatura.
    Iar daca politica si politicienii sunt asa cum sunt, cauza primordiala este doar lipsa de implicare a cetatenilor mai rasariti.

  5. victor L spune:

    Prinde teren moda de a te da superior si a manifesta scirba si dispret fata de politica si politicieni.
    Are doua fatete: convingerea in ceea ce spui (ar trebui si muuuulte exemple concrete), sau postura vulpii “sint acri strugurii!”
    Tocmai asemenea atitudine duce in derizoriu politica: lasa imnpresia ca politica la virf inalt poate f fi acuta de orice individ sarac si cinsrtit :P plin de bune intentii (doar si Iadul e pavat cu ele!).
    @ oddfeverr pune o intrebare bisturiu fara nestezie “Aveti o alta solutie in locul politicii?”
    Vorba englezului “democratia este cea mai rea orinduire, dar alta mai buna nu avem”.
    Articolul se vrea exhaustiv; nu mai lasa loc de dileme, de exceptii. Care exista (desi nimeni nu-i perfect).
    NB,
    nu, nu sint avocatul politicienilor sau al paranoicilor ajunsi la putere.
    Dezamagiti, nu mai vedem si “diamantele” din noroiul in care li se pare unora ca ne balacarim.
    Adica, nu mai vedem padurea din cauza uscaturilor.

    • Cinicul spune:

      Este vorba de in citat din Churchill. Finalul suna cam asa: in afara de toate celelalte care au fost incercate. Churchill n-a exclus ca s-ar putea gasi ceva mai bun. Democratia, sau mai correct sistemul parlamentar reprezentativ pentru ca democratia este doar un ideal de neatins (vezi Mitul democratiei de L Boia) are urcusurile si coborasurile ei, iar politicienii azi sunt doar niste epigoni ai unor generatii calite in razboiaie si crize majore. De vreo 30-40 ani politicienii devin parlamentari direct de pe bancile universitatilor (Blair, Brown si mai toata stanga din Franta) sau se duc la studii in alta tara ca sa nu fie recrutati si dusi pe front. Bush sr a fost poate ultimul politician verificat de criteriile de mai sau.

      • victor L spune:

        Multumesc, dar stiam ca autorul e fumatorul de trabucuri cubaneze. Si stiam si continuarea, dar am crezut ca e indeajuns cit am citat. Ma rog, e buna orice complectare.

  6. Kurt spune:

    UE27 e zguduită de incertitudini. E nelinişte în electoratul UE27. Cît de mare e pericolul acestor impostori pe drept acuzaţi de autor? Cit rău pot face aceşti „aleşi” majoritari cu mandat de 4-5 ani?

    …. „…..Căci doar din postura patologică de mic dictator, cocoţat pe eşafodajul propriei egolatrii, îţi poţi dori totul fără să meriţi nimic! Cei care, prin tertipuri de tot felul, ajung în anumite posturi şi funcţii pe care nu le merită, în primul rînd îi rad din preajmă pe cei care ar merita pe drept aceste posturi. Se asigură să nu mişte în jurul lor decît vidul şi lingăii….. „…..

    Liberatea e dobîndită 1989 în estul continentului. Democraţia trebuie asigurată şi dobîndită zi de zi. Oricare „tratat”, convenţia între electorat, deci între ansamblul cetăţenilor (ei sunt NATIUNEA în sens politic, ei sunt suveranul) şi cei din executiv/guvern & legislativ /parlament depinde de ce fac cei de la cîrmă şi de cei din opoziţie & opinia publică. Ingrijorările greu de negat ale autorului se îndreaptă spre mentalitatea, incompetenţa şi caracterul dubios al celor de sus.

    Astia-s oamenii cu ăstia defilăm?

    Lech Walensa se oferă ( Gebt mir das Zepter in die Hand, in Die Zeit 30.03.2017 pagina 42- daţi-mi cîrma) ca leader în UE27 dacă doamna A. Merkel mai ezită (fostul ministru de externe Sikorski a cerut acum cîtva timp mai mult leaderchip de la Berlin). L.W. este ingrijorat ca şi autorul textului de fată. E vorba de relatia sa cu PIS/Jaroslav Kaczynski si ingrijorarea sa că acesta vrea să izoleze Polonia sau să părăsescă chiar UE27…. POLexit…
    Cine sînt acesti conducători (Varşovia, Bucureşti, Budapesta, etc) în noile state din est, partenere 2004 /2007 în UE27? Aici e de constatat acea selectie negativă (Dragnea, Orban, Kaczynski) acuzată de autor?

    Botho Strauss (n. 1944), scriitor conservator şi eseist descrie în Die Zeit Nr14.2017, „Reform der Intelligenz” despre situaţia jalnică în sfera politicului de azi. Acuză pe politicieni pentru faptul că nu spun nimic esenţial ( Sie sagen nichts Naheliegendes). Aminteşte de carte lui Ortega y Gasset „cartea privitorului” (Buch des Betrachters). Ortega y Gasset cere o reformă a inteligenţei, cere o distanţare faţă de normele publice întrebuinţate.

    Pentru „sacrificium intellectus”, pentru mirare…. Spiritul e numai atunci ceva valoros dacă nu e în folosul nimănui (Juan de la Cruz:din singurătatea vieţii). Botho Strauss atacă necunoştiinţele (Ahnungslosigkeit), jocurile ideologice, şi dominanţa polemicelor (Das Übergeheiß des sozialen abschütteln käme heute dem Gottessturz Nietsches gleich- ar fi ca căderea zeilor …) „sociale”. Botho Strauss e în primul rînd scriitor conservator. Tainele vor supravieţui în poetică. El atacă intelectul în societatea stiinţifică, lipsită de spiritul muzelor. Acuză amar cinismul care a dominat în RDG (deci Berlinul de est) după B. Brecht.
    A se mira, a decoperi şi a admira sunt acel început nou pentru Botho Strauss în Die Zeit.

    Mai radical sunt cerinţele lui Jason Brennan (Die Wähler sind Hobbits- alegătorii sunt hobits), profesor de filozofie SUA/Georgetown University Washington, în Der Spiegel 1.4.2017. Ingrijorat de ascensiune populiştilor prezintă o alternativă în care numai cetăţenii bine informaţi au drept de vot egal. Cei 50 % neinformţti (refuză modelul idealist al lui Habermas, compromis util prin dialog şi argumente) trebuie să treacă prin testuri de cunoştiinţe. Brennan aminteşte de modelul propus de Claudio Lopez Guerra, care prevede alegera reprenzentanţilor pe principiul aleatoric, întîmplator. Brennan vede în Eleveţia cu alegerile/ deciziile pe plan local, unde cetăţenii sunt bine informaţi, o democraţie care funcţionează mai bine.

    … „…Orice prost se desăvîrşeşte cînd ajunge în rîvnita funcţie de şef. După care se monumentalizează, urmînd ca, în final, să se martirizeze, să se crucifice pe ruinele incompetenţelor care l-au înălţat. Şefia este poziţia socială din care nu se acceptă decît inferiori. Mai mult ca oricînd ne paşte, cu o spusă baudelaireană, aripa grea a imbecilităţii. … „…

    Ingrijorările autorului sunt prezente în jurul globului. Incompetenţa şi josnicia actorilor în sfera politică şi puterea dăunatoare a celor care se consideră „Masters of Universe” în marile finanţe alcătuiesc acel mix contemporan otrăvitor atît de mult contestat şi acuzat de mulţi autori. In silicon valley la Google, Facebook, Apple, Amazon sunt de găsit inovaţiile, scenariile din viitor. In prezentări publice şi în interviuri (Zuckerberg, etc) se observă cum responsabilitatea ca cetăţean devine o temă serioasă în silicon valley la cei care influenţează scenariile de mîine în multe privinţe. Sfera publică, binele obstesc nu trebuie lăsat in mîna acelor care sunt pe drept demascaţi excelent de autor.

    Liberte egalite fraternite, cred că da.

  7. Constantin spune:

    Am citit cu interes deosebit articolul și mărturisesc că în cazul unuia dintre termenii folosiți de autor am utilizat dicționarul pentru corecta înțelegere. Expunerea problemelor legate de administrarea cetății mi-este limpede, dar nu întrezăresc în articol și o propunere de soluții. Asta mă face să cred că autorul lasă cititorilor, ei înșiși cetățeni, libertatea alegerii. Dar alternativa la “politică” nu este decât anarhia, adică, lipsa administrării cetății de către cetățeni. Ori, poate, se gândește autorul la o administrare de tip stocastic, în care evenimentele sunt “lăsate” să se întâmple? Sau, locul politicii ar putea fi luat de vrerea divină, cetatea fiind administrată de “mari preoți” ca interpuși între Dumnezeu și cetățeni. Sau, prin oracole…că istoria a mai cunoscut astfel de modalități de adoptare a deciziilor politice.

    Mai simplu ar fi, cred, să cercetăm către statele/locurile în care politicile sunt eficiente, iar opțiunile cetățenilor sunt în folosul cetății și pe termen lung mai degrabă decât în folosul propriu imediat. Și să găsim astfel cheia porții către dezvoltare și totodată soluțiile la problemele semnalate în articol. Desigur, nu la toate, pentru că este puțin probabil să întâlnim perfecțiunea pe Pamânt, așa, filosofic vorbind, dar la cele mai multe dintre ele.

  8. Gogu van Gogh spune:

    Excelent text! Anatomie pe cadavre și pe viu, ca la școala de medicină!
    Mai nascu și-n Cluju oameni!…

  9. dominic diamant spune:

    NIMENI NU ARE ULTIMUL CUVÂNT
    o ştim cu toţii şi n-avem ce face
    numai că prostul prea îşi ia avânt
    mitraliind mulţimile opace

  10. Ion Adrian spune:

    Putin pe langa: Puterea politica se cucereste(am modificat zicerea cu scopul in sensul ca acesta nu scuza orice mijloc) , se pastrraza(aceiasi observatie) si se exercita(dar cum?) :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan F. Pop


Ioan F. Pop

oan F. Pop este licenţiat în Teologie-istorie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. Doctor în filozofie al universităţii clujene. Stagii de cercetare la Roma şi Pa... Citeste mai departe


România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu: „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă."

E randul tau

Nu ma asteptam sa ajungeti sa dati citate din Basescu... va discreditati, nu-mi amintesc ca exul in ...

de: neamtu tiganu

la "NATO iese din joc. Se încălzește, pe margine, încălzirea globală (Actualizat 2)"

Cauta articole

iunie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)