Home » Analize »Opinie » Citesti:

Răspuns la o precizare cerută

Stefan Liiceanu septembrie 22, 2014 Analize, Opinie
13 comentarii 5,499 Vizualizari

În urma publicării articoluluiI pay taxes, you work for me!” pe site-ul Contributors la data de 11 septembrie 2014, am primit o precizare din partea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) privind situația infracțiunilor comise de către cetățenii români din Japonia. (În treacăt observ că „precizarea” începe cu o mică imprecizie: articolul nu e „din 8 septembrie”, ci, așa cum spuneam, din 11 septemebrie. Pare un fleac, dar, când ți se cer ”precizări”, o asemenea pedanterie se impune.) Mărturisesc că m-a surprins faptul că scrisoarea, venită din partea Direcţiei Purtător de Cuvânt şi Comunicare, nu are semnătura nici unei persoane. Mi se pare că acest mod de „comunicare” trimite nu numai la o instituție anonimă și netransparentă de tip kafkian, dar este, în plus, și nepoliticos. Să trec, însă, la chestiune.

În precizarea transmisă de MAE, mi se reproșează faptul că am prezentat „în mod eronat o realitate niponă” folosind incorect statisticile oficiale japoneze cu privire la numărul de persoane din România reținute de poliția japoneză. Mai precis, comunicatul Ministerului spune: „Datele publicate de dl. Ştefan Liiceanu ca şi (sic!) număr de cetăţeni români reţinuţi în Japonia  – 158 de bărbaţi şi 168 de femei – reprezintă, în fapt, numărul de zile în care cei 9 cetăţeni români reţinuţi s-au aflat sub investigaţie poliţienească şi NU numărul de cetăţeni români reţinuţi.” De asemenea, precizarea MAE se încheie cu cuvintele: „Comunitatea românească din Japonia, în majoritatea sa covârşitoare, este compusă din persoane oneste, care respectă legislaţia niponă şi au o imagine bună la nivelul societăţii japoneze.

Datele statistice pe care le-am folosit provin direct de pe site-ul Poliției Metropolitane Tokyo (PMT). Ele sunt prezentate sub forma unui tabel cu trei coloane principale, deasupra căruia scrie clar, în limba japoneză, „unitate de măsură: persoane” (Nota 1). Utilizând statistica oferită de PMT, în privința României rezultă următoarele două lucruri: 1) prin numărul de persoane noi reținute înmulțit cu numărul de zile de încarcerare, România este pe primul loc între țările europene; 2) dacă avem însă în vedere doar numărul de persoane noi reținute, atunci România vine după Anglia, Rusia și Franța, iar precizarea care mi s-a cerut era, într-adevăr, necesară.

Dincolo de statistici, regretabil este însă faptul că, deși mulți dintre cetățenii români rezidenți în Japonia au ocupații onorabile și contribuie la economia niponă, imaginea României în Japonia a trecut de la un registru neutru la unul conotat negativ. Două lucruri au contribuit la această modificare de registru. Pe de o parte, este vorba despre multe tinere din România care vin în Japonia pentru a lucra ca „dansatoare”. Sunt tinere cu educație minimă,  disperate să scape de sărăcia mediului rural din România. Sunt convins că altfel ar fi arătat destinul lor dacă România le oferea ceva mai mult decât perspectiva de „a dansa” în Japonia. În Japonia întâlnim mai greu „dansatoare” din Olanda sau din Franța, pe când numărul de „dansatoare” de la noi, din Rusia și din Polonia este dominant. Ani de zile a trebuit să suport glumele pe această temă ale colegilor mei de la firma la care eram angajat.

Pe de altă parte, imaginea României în Japonia nu are cum să fie bună în urma uciderii studentei Masano Yurika lângă Otopeni în anul 2012 sau a altei tinere de 22 de ani pe nume Yamada Arisa în Kichijoji, Tokyo, înjunghiată în spate cu un cuțit de 13 cm de un cetățean român pentru doar zece mii de yeni (echivalentul a 100 de dolari) anul trecut. Faptul că România are o situație deloc de invidiat în statisticile internaționale la capitolul „infracționalitate” este o realitate care nu cred că poate fi contracarată ascunzând-o, ci, dimpotrivă, privind-o în față și căutând soluții de ameliorare.

După cum deja am spus, până la un moment dat, în Japonia, imaginea României a fost total absentă sau, poate, în cel mai bun caz, neutră. Imaginea pozitivă deja formată a unei țări (de pildă a Angliei sau a Franței) e mai greu de dislocat de cazuri izolate de infracțiune majoră. Din păcate, nu acesta este și cazul României. Pe fundalul celor două crime și a morții, în urmă cu câțiva ani, a unui cetățean japonez mușcat la București de un maidanez, impactul emoțional negativ asupra imaginii României în Japonia a crescut considerabil. De aceea, mă îndoiesc de acuratețea afirmației că „românii au o imagine bună la nivelul societăţii japoneze.” În cazul nostru, al României, nepreexistând o imagine clar pozitivă, ci, cum spuneam, una neutră, astfel de infracțiuni de o gravitate rar întâlnită nu pot fi uitate ușor și înclină balanța imaginii spre negativ. Ele lasă neîndoielnic urme în memoria colectivă, atât la noi, cât și în Japonia.

Aș dori, în încheierea răspunsului meu, să spun câteva cuvinte despre subtonul „precizării” trimise de MAE redacției Contributors. Nu este prima oară de când, revenit în țară, constat că orice critici, rezerve etc. exprimate la adresa unei realități care ne privește sunt taxate imediat ca forme de „denigrare a țării”, ca „dorință de dezinformare” etc. Subtextul este: dușmănos, nepatriot.

Eu cred că există două feluri de a critica: există critica lipsită de ”bunătatea inimii”, deci răuvoitoare și pernicioasă. Și există critica venită din iubire, mai precis, din suferința pe care i-o provoacă cuiva defectele corijabile ale ființei îndrăgite. Orice om care-și iubește țara dorește s-o vadă acolo unde nevoia lui de bine și perfecțiune o așază în mod firesc. Când compari două țări, așa cum am făcut eu comparând o stare de fapt din România cu una din Japonia, nu o faci pentru a arăta că alții sunt mai breji ca noi și că noi trebuie să ne disprețuim. O faci cu gândul că, privindu-te în oglinda întâmplător mai clară a altuia, vei putea să te inspiri pentru a atinge, la rândul tău, reușita lui. A dori ca România să atingă puncte de împlinire ale civilizației nipone sau a suferi pentru locul pe care-l ocupă cetățenii români în statisticile infracționale ale poliției japoneze este un mod mult mai autentic de a iubi România decât a vrea cu orice preț să-i maschezi imaginea sau să bagi sub covor ceea ce merită înlăturat sau corijat.

Note:

(1) Link-ul pentru aceste informații (doar în limba japoneză) este: http://www.keishicho.metro.tokyo.jp/toukei/bunsyo/toukei25/pdf/kt25d128.pdf

Prima coloană se referă la țara de origine a celor cercetați de PMT, a doua se numește „reținuți îndelungat”, iar a treia coloană se numește „nou-reținuți.” Statistica japoneză precizează la finalul tabelului că a doua coloană exprimă numărul de nou-reținuți înmulțit cu numărul de zile de încarcerare, dar cum unitatea de măsură din capul tabelului este „număr persoane”, am dat prioritate acestor cifre. Raportând cifrele din tabel la numărul de cetățeni români existenți în Japonia, rezultă un procent de 15% de persoane reținute de PMT, însă raportând numărul de „nou-deținuți” (9) la populația română din Japonia rezultă, într-adevăr, un procent semnificativ mai mic.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. sfinx spune:

    whoa, ce repede raspund autoritatile la chestiile astea.
    Daca insa ai si tu o problema de rezolvat ce mai conteaza ca au 30 de zile legal in care trebuie sa raspunda? :)
    Mda, romania.

  2. UnOarecare spune:

    Idei perfect valabile. Mai vrem :)
    Numai bine!

  3. Ela spune:

    Mentalitatea romaneasca actuala, asa cum reiese si din acest binevenit articol, mi se pare ca este sursa principala a declinului Ro!
    Credem ca le stim pe toate mai bine ca altii, consideram orice critica ca pe o jignire si ne concentram toate fortele sa dezmintim, desconsideram cu mare usurinta dupa criterii doar la noi valabile, nu stim sa respectam, ci ne plecam in fata celor puternci varsandu-ne amarul pe cei mai slabi ca noi, iar cand inevitabil, “gluma se ingroasa” reactionam epidermic, dupa care o luam de la inceput…Firesc, n-avem nicio problema, altii au!
    Cine-si imagineaza ca japonezul, elvetianul sau norvegianul, pentru ca nu are mentalitatea noastre este automat si incapabil sa-i priceapa “subtilitatile”, se inseala!
    Cat ar fi de indarjiti in mascarea realitatii, functionarii MAE nu au nicio influenta asupra impresiei pe care japonezul, de ex,o are despre romanii delicventi!
    Cati romani agresati de un japonez, ar avea imensa clarviziune si indulgenta sa-l considere ca pe o exceptie nefericita, si sa nu se fereasca de toti japonezii ca de ciuma?
    Datorita carei curiozitati genetice, atunci cand noi nu ne lasam pacaliti de altii, pentru ca-i judecam dupa fapte si nu dupa fumigenele pe care ni le lanseaza, ei ne-ar crede pe noi orbeste?
    Nimeni, niciodata, nu a reusit si nici nu va reusi vreodata sa rezolve o problema, fara sa-i admita existenta : este baza oricarei judecati normale, este pur bun simt!

    • Prostu' satului spune:

      Dl. Liiceanu a inceput aceasta inedita dezbatere cu un text foarte lung, de aproape 6000 de cuvinte, cat o nuvela mai mica. Text scris cu mult talent, cum incepe sa ne obisnuiasca dl, Liiceanu, si, cum mai remarca un comentator, scris cu anume blandete si intelegere.
      Articolul contine insa si o eroare factuala. MAE corecteaza aceasta eroare factuala cu o precizare de 300 de cuvinte (care, la randul ei, contine si ea o eroare factuala, si ale carei ultime paragrafe puteau fi mai putin coltoase).
      Iata insa ca dl, Liiceanu pare sa-si piarda blandetea de care ziceam mai sus si revine cu un raspuns la precizare (?), de patru ori mai lung decat precizarea in sine.

      Asa incat nu mi-e chiar foarte clar cui i se potriveste in acest caz mai bine observatia dvs., altfel judicioasa, “Credem ca le stim pe toate mai bine ca altii, consideram orice critica ca pe o jignire si ne concentram toate fortele sa dezmintim…”

  4. eu****** spune:

    Perfect! Multumesc.

  5. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Ce voi posta mai jos pare off topic – DAR NU E.

    Sfătuiesc (pe oricine) să citească „Întuneric” de Otilia Cazimir („din carnetul unei doctorese” – 1956 Editura Tineretului, reeditare a ediției din 1928). Este vorba depre experiențele rurale ale unei remarcabile intelectuale, dăruită cu harul scrisului. Cu excepția spitalului sătesc (unde activează autoarea) și a căii ferate străbatînd zona, impresia generală ne trimite la anul 1828 – nici vorbă de secolul XX. Primitivism, sărăcie, incultură asumată deliberat – TOATE derivate dintr-un ÎNCĂPĂȚÎNAT REFUZ DE CIVILIZAȚIE. Eu cred că de aici se trage și răspunsul ”în dungă” (parțial analfabet) al MAE, ȘI numărul mare de ”dansatoare” valahe bîntuind Arhipelagul Nipon, ȘI diplomatul sfîșîiat de cîini la București & studenta asasinată în același „oraș al CIOBANULUI Bucur” („satul cu miniștri” cum îi spuneam în facultate), ȘI șișul de 13 cm echivalent a 100 $, ȘI…

    Completați singuri !

  6. casandra spune:

    Domnule Liiceanu, nu cred că trebuie să fiţi supărat pe reacţia oficială la articolul dumneavoastră.
    În primul rând, informaţia iniţială despre numărul cetăţenilor români reţinuţi în registrele poliţieneşti nipone era neverosimil de mare şi confecţiona o imagine înfricoşătoare. Cred că recunoşteţi acum.
    În al doilea rând, reacţia oficială rapidă confirmă, de fapt, interesul pe care persoana şi opiniile dumneavoastră le stârnesc în opinia publică. Sunteţi o persoană educată şi cu o experienţă de viaţă şi profesională inedite pentru noi. Opiniile dumneavoastră au o greutate specifică pe care o regăsim cu dificultate prin noianul de “expertize” cu care mass-media ne inundă.
    În al treilea rând, nimeni nu cred că vă pune la îndoială “bunătatea inimii”. Se vede bunăvoinţa cu care faceţi diagnoza beteşugurilor româneşti. Aş observa însă că dumneavoastră cunoaşteţi mai profund realitatea niponă şi mai superficial pe cea românească. Acordaţi-vă timpul pentru o cunoştere mai detaliată a realităţilor şi cauzelor diverse ale acestor realităţi din ţara noastră.
    Eu sper într-o foarte valoroasă contribuţie a dumneavoastră la dezbaterea publică şi la expunerea unor posibile soluţii la problemele noastre. Nu aveţi încrâncenarea, orbirea şi cecitatea partizană a multora dintre cei care au petrecut deceniile din urmă în România. Şi, mai ales!, aveţi inteligenţa, pregătirea şi bunăvoinţa absolut necesare unui asemenea demers.
    Oricum, eu vă mulţumesc pentru textele pe care ni le-aţi oferit până acum şi aştept pe următoarele. Toate cele bune!

  7. Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

    Textul conține o „explicație“ care mai mult încurcă lucrurile, situația fiind prezentată complicat și greu inteligibil. Cel mai deranjant este că în text nu apare clar și explicit o recunoaștere a erorii de citire a tabelului.

    Lucrurile sunt mult mai simple: tabelul invocat prezinta evidenta statistica a deținuților străini sub două aspecte – numărul zilelor de detenție și numărul deținuților.

    În textul precedent de pe Contributors, numărul zilelelor de detenție a fost prezentat în mod eronat drept număr de deținuți, MAE atrăgând atenția asupra acestei erori.

    Cât privește românii din Tokyo, aceștia genereaza un număr moderat de deținuți (9 persoane), dar cu cel mai mare număr de zile de detenție (326), dintre europeni. De aici s-ar putea deduce – la tratament polițienesc egal – o gravitate mai mare a faptelor pentru care au fost reținuți românii. Cam pe acest aspect s-ar fi putut sprijini demonstrația infracționalitătii românilor (pe care o împărtășesc doar parțial și circumstanțiat), și nu pe numarul de încarcerați, care este moderat.

    Eroarea de interpretare a evidentei statistice nu este gravă, regretabilă este doar lipsa claritatii în recunoasterea ei.

  8. Cristian Ioan spune:

    Cui se adreseaza precizarea?
    Desigur, ne intereseaza pe noi, cei ce citim pe Contributors.
    insa daca autorul ar fi nemultumit de raspusn, si ar cere rectificari sau alte precizai, NU va putea sa o faca, deoarece MAE a da-to … anonima!
    Daca cumva la directia relatii publice lucreaza mai mult de o persona, fiecare va putea zice ” nu am dat eu raspunsul asta”!

    Referitor la:

    “Nu este prima oară de când, revenit în țară, constat că orice critici, rezerve etc. exprimate la adresa unei realități care ne privește sunt taxate imediat ca forme de „denigrare a țării”, ca „dorință de dezinformare” etc. Subtextul este: dușmănos, nepatriot.”

    nu pot sa zic decat BINE ATI REVENIT IN TARA!!!

    trebuie sa va obisnuiti cu atitudinea asta.
    De exemplu, chiar zilele trecute, un oficial al Guvernului a declarat ca Federatia rusa finanteza protestele anti-fracking.
    Aceasta poate fi perfect adevarat, insa formularea era clar in sensul ca: “toti cei ce am participat la proteste, am facut-o doar pt. ca suntem platiti de KGB sau Gazprom!” si nu acorda nici macar o secunda atentie problemei de baza: este fracturarea hidraulica potential periculoasa, sau nu?!

  9. Ana spune:

    Vreau sa relatez aici cazul unuei companii nerezidente care a facut cerere la ANAF pt a recupera TVA din Romania pt o factura de hotel.
    Dupa ce a facut cererea si a depus documentele solicitate, a primit o cerere suplimentara de informatii pe e-mail de la ANAF. – ghiciti cum – evident in LIMBA ROMANA – compania fiind austriaca. In cererea de informatii suplimentare precizeaza ca nu accepta decat documente in limba romana si ca factura emisa de Mariott trebuie tradusa legalizat din engleza in romana – factura emisa de fapt in Romania (in limba engleza) de catre o persoana juridica Romana.

    Dupa ce au primit pe e-mail aceasta cerere de inf suplimentara compania s-a decis sa telefoneze la un nr de telefon aflat pe adresa (evident fara prefixul de Romania). Evident iar ca nu raspundea nimeni la acel numar. Dupa ce au rugat o persoana din Romania sa ii ajute cu numerele de tel, au descoperit ca la ANAF nimeni nu vorbeste nici o limba de circulatie internationala – doar era vorba de serviciul pentru nerezidenti – (au incercat sa discute in engleza, franceza si germana)

    Nu pot sa nu ma intreb dupa ce criteriu sunt selectati acesti angajati ANAF care trimit adrese nerezidentilor in limba romana si nu stiu oricum sa vorbeasca sau sa scrie in alte limbi de cirulatie internationala.

    Ma gandesc ia – cum ar fi fost daca as fi facut cerere in Austria sa recuperez si eu TVA-ul pt factura mea la hotel si ar fi raspuns in germana. Apropos raspunsul formulat a fost atat in germana cat si in engleza. Desi germana nu poate fi pusa pe aceeiasi treapta cu romana.
    Si nu au cerut ca documentul emis de hotelul lor sa fie tradus legalizat.

    Dar oricum noi platim din banii nostrii ANAF-ul si nu avem ce face…….nu e ca si cum am putea trage noi la raspundera functionarul care a facut asa ceva…….. sau parlamentul ca nu avem o lege ca sa ii traga la raspundere pe functionari….pt de aici pleaca totul.

    Si apropos noi nu ne facem tara de rusine peste hotare – pt ca nu avem drept legal de a reprezenta tara – ne putem face de rusine doar pe noi insine – dar acesti functionari o cam reprezinta legal…….

    • Cristian Ioan spune:

      Buna dimineata, Ana!
      Chiar azi am pierdut jumatate de zi la ANAF, ca sa imi PLATESC darile catre Stat, nu ca sa primesc ceva bani inapoi!
      A durat “numai” o roa si zece minute pentru ca eram prezent la 8:30, cind au deschis, si printasem notele de sarcini obtinute oe Internet – teoretic ar fi trebuit sa pot plati cu ele direct la casierie.
      Cum sa iti pese de atitudeinea ANAF fata de o firma austriaca, atunci cand zi de zi isi bate joc de cetatenii ROMANI care vina acolo ca sa isi plateasca taxele si impozitele?!
      In primavra nu exista serviciul online, asa ca am oierdut trei ore in plus la “camera cu calculator”, unde ni se spunea cat avem de platit!

  10. Alex V spune:

    Acest articol n-avea de ce sa fie mai lung de un singur paragraf.

    D-le Liiceanu, cel care a gresit sunteti dv, si destul de amuzant: ati luat dintr-un tabel numarul de ore si l-ati prezentat drept numarul de persoane, dupa care v-ati lansat intr-o tirada clasica despre imaginea proasta a Romaniei in afara, etc, etc, etc.

    In loc sa spuneti, simplu, ‘da, am gresit, n-a fost intentionat, asta e, se mai intampla, tabelul ala e un pic neclar’, dv. va luti cu tafna de cei care va semnaleaza greseala: ca au gresit data articolului cu trei zile (ceea ce e mult mai putin grav decat sa gresesti in continut, zic eu), ca va acuza de dusmanie si lipsa de patriotism (nici poveste, cel mult va acuza ca ati scris – involuntar – o prostie care arunca o pata nemeritata).

    In articolul initial mi-a placut ca v-ati bazat argumentatia pe date (lasand deoparte gafa discutata aici). Acum, in schimb, abordarea e total diferita: povesti despre cum va tachinau colegii in legatura cu ‘dansatoarele’ (asta spune mai mult depre preocuparile colegilor dv. de munca decat despre societatea japoneza in general sau despre romani), presupuneri despre impactul crimei din Otopeni asupra imaginii Romaniei in memoria colectiva japoneza (‘n-are cum sa fie pozitiva’ – asta nu e un argument ca e negativa), decrete vagi despre pozitia Romaniei (“faptul că România are o situație deloc de invidiat în statisticile internaționale la capitolul „infracționalitate” este o realitate” – care statistici, mai exact? si despre ce vorbim, despre romanii din strainatate? sau despre infractionalitatea din Romania? pe ce va bazati, concret?).

    Desi ati trait in Japonia atata amar de ani, sa stiti ca inca va cunoasteti tara natala foarte bine: exista o obsesie nationala in Romania despre imaginea proasta in afara, si e suficient sa o vanturati cu emfaza ca sa va acoperiti orice greseala. Cititorii isi vor vedea ideile confirmate si veti iesi nesifonat din aceasta poveste. De-asta articolul dv. e atat de lung, in loc sa aiba un singur paragraf.

    Eu traiesc in vestul Europei din 2006, si petrec cel putin cateva luni pe an in tara. In afara de niste politicieni tampiti (si de presa aferenta) nimeni aici n-are nici o treaba cu faptul ca sunt roman, desi toti din jurul meu stiu pentru ca nu m-am jenat niciodata sa o spun. (Sa fii roman nu e automat un motiv de mandrie, cum cred unii prin tara, dar nici un motiv de rusine; pur si simplu n-are relevanta.)

    In schimb, ori de cate ori vin in tara aud vaiete despre cum imaginea Romaniei e stricata in strainatate de romanii infractori. Sunt intrebat daca am de suferit (nu), daca se uita lumea la mine cu suspiciune (nici poveste), daca sunt pus in aceeasi oala cu tiganii (nicicand – si oricum nici un om cu un minim de inteligenta nu amesteca cetatenia cu rasa), samd. Singurele probleme pe care le-am avut au fost legate de cetatenie: viza (mai demult), restrictii pe piata muncii (pana anul trecut), etc. Discursul politic de dreapta despre est-europenii care vin sa ia joburi in vreme de criza produce efecte reale de discriminare, dar asta e alta poveste, care n-are legatura cu infractionalitatea.

    Si mai e ceva: noi suntem albi si asta e in avantajul nostru (nu e politically correct, dar e o realitate). In vestul Europei si in SUA (in alte zone dezvoltate nu am fost inca) altele sunt categoriile etnice si rasiale care sunt privite, de multe ori nedrept, ca surse de infractionalitate. Noi o ducem chiar foarte bine din punctul asta de vedere; nu e nici un merit aici, e doar noroc.

    Eu nu va acuz de denigrarea tarii (si nici comunicatul MAE nu va acuza de asta, daca e sa fim cinstiti). Dar sa stiti ca prin astfel de interventii sunteti o parte a problemei, nu a solutiei. Pentru ca imaginea proasta a Romaniei in strainatate e un fenomen care exista mult mai mult in capul romanilor din tara decat in cel al strainilor de afara. De-asta ar fi fost bine sa va fi limitat la un singur paragraf – la obiect.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Stefan Liiceanu


Stefan Liiceanu

Nascut in 1974, București. Studii: Tokyo University of Foreign Studies (limba japoneză, 1994); Yokohama National University (economie, 1995-1999). Master la University of Tokyo (... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)