vineri, martie 29, 2024

Ratat la 15 ani

O figură de tristă prezenţă, d-l Liviu Pop, întâmplător Ministru al Educaţiei, s-a apucat să ne explice ce şi cum e cu gratuitatea învăţământului. Potrivit Constituţiei, educaţia e gratuită, numai că – aşa cum bine ştim – Constituţia e interpretabilă. Astfel că, zice d-l Pop, “cineva trebuie să asigure această gratuitate. Statul asigură o parte din gratuitate, părintele asigură altă parte din gratuitate, copilul nu plăteşte nimic.” Mai rar o asemenea înşiruire de lucruri fără noimă în atât de puține cuvinte! În primul rând d-l Pop – în ciuda carieriei publice, a masteratelor şi a doctoratului (început la Academia Naţională de Poliţie!) – face dovada faptului că are o înţelegere strâmbă a ceea ce e statul. Statul nu e un mare filantrop, ce “are” bani pe care să-i doneze, cu largheţe, educaţiei în numele gratuităţii înscrise în Constituţie. Statul redistribuie banii care sunt colectaţi prin taxe şi impozite, adică bani care vin – şi ei – tot de la părinţii (şi bunicii) elevilor. Statul – înţeles ca un corp de funcţionari care se ocupă cu administrarea lucrurilor publice – nu e un producător de bani sau de bunuri, ci un reglementator al producţiei pe care o fac alţii. Adevăratul producător e părintele (sau orice persoană), care lucrează şi care – prin munca lui (ei) – crează plusvaloare în economie şi în societate. O parte a statului (în speţă a administraţiei sale) se ocupă cu gestionarea – care ar trebui să respecte criteriile eficienţei –  sumelor provenite din taxe şi impozite. Datoria principală a statului nu e aceea de a “da” ceea ce nu-i aparţine, ci de-a crea condiţiile – legislative şi administrative – pentru ca producţia să se dezvolte, colectarea taxelor şi a impozitelor să fie eficientă şi distribuţia veniturilor astfel obţinute corectă (adică, la rândul ei, să devină o pârghie de dezvoltare). Asta trebuie să facă statul într-o lume civilizată. Faptul că la noi statul se comportă ca un vechil feudal care pune mâna pe tot ce poate şi dă cât şi cui vrea el e, mai înainte de orice, o problemă a statului însuşi: a oamenilor căre-l alcătuiesc, a lipsei lui de viziune şi a proastei lui alcătuiri. De ce e aşa? Pentru că aşa a fost făcută administraţia noastră: ca datoria ei să nu fie faţă de cetăţean, ci faţă de stăpânul ei politic, care-i îngăduie magnanim, să-şi taxeze clienţii arbitrar şi să-şi păstreze cât crede de cuviinţă din ceea ce rămâne după ce stăpânul şi-a luat partea. Şi dacă vrea să mai dea cuiva – fără “obligaţii” – ceva, acela trebuie să se aplece până la pământ, să-i sărute mâna (sau să aducă un peşcheş – măcăr electoral) şi să spună “bogdaproste”. Că darul e dar şi vine din bunăvoinţa celui care-l dă şi care, la fel de bine, poate ca mâine să nu-l mai dea. Vorbind aşa cum vorbeşte, d-l Pop ne arată că asta e concepţia dânsului despre stat: una de vechil a unui moşier din Teleorman. La câte masterate, doctorate şi mandate parlamentare are, d-l Pop ar fi trebuit să ne spună ce nu merge în administraţia pe care o conduce (aceea a Ministerului Educaţiei) şi ce trebuie făcut altfel, mai chibzuit (inclusiv cu fondurile), pentru ca lucrurile să meargă mai bine, astfel ca realitatea să înceapă a semăna cu “raportările” de care azi e străină. În loc de asta, dânsul îi sfătuieşte pe părinţi să (mai) contribuie cu ceva la “gratuitatea” înscrisă în Constituţie!

Dar, ca şi cum n-ar fi de ajuns, pentru a-şi compensa micimea prin enormitate, d-l Pop mai adaugă, şmecher: dă şi statul, dă şi părintele – elevul, mânca-l-ar tata!, el nu trebuie să dea nimic. Chiar aşa, d-le Pop? Eu aş zice că tocmai elevii sunt cei care plătesc netrebnicia decidenţilor şi-a administratorilor ţării ăsteia şi, mai înainte de toate, a Ministerului Educaţiei. Numai că nu vedem costul plătit de ei, pentru că nu e în bani sunători, pe care cineva, acolo sus, să-i tezaurizeze în folos propriu sau să-i împartă după voie, ci e în vieţi, amărâte şi risipite, de care nu va şti nimeni. Atunci când din numărul elevilor de clasa a XII-a doar jumătate îşi iau Bacalaureatul şi din contingetul celor născuţi în intervalul unui an doar o treime îşi trec Examenul de maturitate, nu e – pentru nimeni – nici un fel de cost? Ştim cum e şi cu Bacalaureatul ultimilor ani, ştim şi cum sunt şi facultăţile pe la noi şi vedem că – din cei ce termină studiile superioare – cel mult un sfert ajung să profeseze în domeniu. Câţi sunt ei raportaţi la generaţia lor? 10 %? Cel mult. Aceştia sunt cei cărora – în România, ţară europeană, în 2017 – educaţia le dă o şansă în viaţă: unul din zece elevi! Şi cu ceilalţi nouă, cei pe care şcoala noastră, gratuită şi valorând tot atât cât gratuitatea ei, i-a rebutat, cu ei ce facem? Îi trimitem la export, mână de lucru de dumping, concureţi ai migranţilor din ţări în care războaie şi catastrofe ecologice au distrus infrastructura învăţământului? Îi punem alături de oaia d-lui Daea, ca personaje generice ale unui folclor pe care-l degustăm de la distanţă şi doar în vacanţe? Îi condamnăm să trăiască, asemeni străbunilor lor, într-o lume care nu cunoaşte drumurile decente, canalizarea, apa curentă, spitalul, librăria sau sala de concerte? Vieţile lor pierdute între săptămâna de lucru în munci necalificate (aici sau afară) şi week-end-ul de pe terasă sau de la club nu intră în costurile educaţiei pe care o girează d-l Pop? Nu i-a trecut dânsului prin minte faptul că nouă din zece elevi din România plătesc cu viaţa lor incompetenţa guvernamentală şi parlamentară, impostura de la vârful (prea) multor instituţii academice, dezinteresul profesorilor aflaţi (mai) mereu pe ultima treaptă a salarizării, programele stupide, examenele anapoda, lipsa de acces la carte (într-o lume în care bibliotecile se surpă şi trăiesc din donaţii), ba, mai nou, şi incapacitatea de-a le da copiilor din clase mici manuale? Ne-am fi aşteptat ca d-l Pop – dacă tot a ajuns (nu se ştie cum şi de ce) Ministru al Educaţiei – să vadă tocmai aceste probleme ale şcolii şi să înceapă, cât mai rapid, remedierea lor. Iar această remediere, da, presupune investiţii, şi încă investiţii serioase. Sau îşi închipuie d-l Pop că toate aceste neajunsuri pot fi rezolvate prin simple “raportări” şi mai băgând mâna în buzunarul părinţilor? Dar, înainte de investiţii, mai e nevoie de ceva: de o gândire clară şi de o decizie fermă cu privire la situaţia învăţământului românesc şi la lucrurile pe care – cu mijloacele de care dispunem – le putem face pe termen scurt, mediu şi lung. Numai că aşa ceva e zadarnic să cerem de la d-l Pop şi de la stăpânul lui din Teleorman. Mai înainte de toate, oamenii aceştia nu vor să se ocupe de asemenea lucruri, căci au altele, mult mai importante – pentru ei – de făcut: războaie interne, lupte pentru putere, legi în folos propriu, furt organizat la scară mare şi paradă de vorbe goale pe la televiziuni. Şi apoi, nici dacă ar vrea, n-ar putea: judecata limpede o formează şcoala adevărată, nu masteratele de pe coclauri, Academia de Poliţie şi vacanţele în Brazilia. D-l Pop e incapabil să sară peste umbra dânsului (chit că, îndoită de servitudine, aceasta nu e prea mare); lipsit de orice profil în domeniul dânsului (matematica, din câte am înţeles), deprofesionalizat în anii carierei politice, redus la condiţia de unealtă rudimentară în mâinile celui ce l-a numit, d-l Pop – în ciuda salariului şi a funcţiei – împărtăşeşte şi dânsul, chiar dacă tardiv, condiţia rebuturilor unei şcolarităţi precare.

Dar nu complexele – poleite în aur – ale Ministrului sunt cele care contează. Dânsul va pleca aşa cum a venit, fără a face nimic, sau doar încurcând lucrurile şi ne va explica tuturor că am fost incapabili să-l înţelegem. Problema adevărată e a celor ce se pierd, an după an, striviţi în această maşinărie defectă pe care o patronează Ministerul Educaţiei. Toţi copiii, atunci când se duc la şcoală, sunt plini de speranţe şi încrezători în lumea nouă ce li se deschide. După doar câţiva ani, o mare parte din ei sunt trişti şi abulici, scoşi din joc de un sistem pentru care nu contează decât “punctajele”, “calificativele” şi “salariile de merit”. Pe nimeni nu interesează pasiunile lor, talentele latente, bucuria înţelegerii şi a partajării a ceea ştiu; nimeni nu le ia în serios lumea, nedumeririle, amărăcinile (de care, cel mai adesea, nu sunt vinovaţi). Nu, trebuie să înveţe din şcoala primară, gramatică (deşi e plină lumea de pe ecrane de agramaţi – începând cu cel cu faimosul “genunche”), fracţii şi ecuaţii, lacurile glaciare ale României şi alte, multe, de acelaşi fel. Lumea lor se reduce la şcoală, la after-school şi la teme. Iar la şcoală, nu-şi pot acoperi ochii să nu vadă cum se ridică premianta clasei şi lasă o plasă lângă catedră, sau cum vine un părinte, o cheamă pe Doamna afară şi aceasta revine – mai zâmbitoare – tot cu o plasă în mână. Evident, ei nu ştiu cum au ajuns la Doamna aceea, câte cunoştinţe au fost mobilizate, ce liste s-au făcut şi câte plase s-au dus înainte de cea dintâi pe care ei o văd. Tot aşa cum nu ştiu cât costă “culegerea” şi “caietul elevului” care li se schimbă, semestrial, pe masă. Doar, din când în când mai trebuie să ducă la şcoală câte 20 – 30 de lei pe care îi colectează (cum altfel?) premianta clasei. Între timp mai vin şi orele de engleză şi de germană, căci – asta e – părinţii se gândesc la viitorul copiilor şi undeva vor trebui să lucreze şi când vor fi mari. În gimnaziu, pentru mulţi dintre ei lucrurile sunt clare şi pentru restul au timp să se clarifice. Nu mai contează nimic decât “pregătirea pentru Testare” la Română şi la Matematică. Pe a VIII-a aproape că nici nu se mai fac celelalte ore – şi părinţii înşişi protestează dacă vreun profesor de fizică sau de biologie îşi ascultă onest elevii. La cele două materii din care se dă examenul la finele gimnaziului, lucrurile sunt clare: exerciţii şi probleme simple la ore, apoi altele, cu neputinţă de rezolvat, la teză şi la “simulări”. E limpede: când vede notele, părintele înţelege că distanţa aceasta trebuie acoperită cu ceva “ore în particular” şi cu atât mai bine dacă sunt făcute de profesorul de la clasă, “că el cunoaşte elevul”. Materia în sine nu are nimic interesant: doar exerciţii şi probleme, mii de exerciţii şi de probleme, până când elevul ajunge la reflexul condiţionat al recunoaşterii tipului de rezolvare adecvat oricărui subiect. Nimeni nu-i cere să gândească; el trebuie să rezolve, contra cronometru, problema care-i e dată şi singurul lucru care contează e rezultatul (căci în funcţie de el se face repartiţia). Nimeni n-are timp pentru corectarea greşelilor şi lămurirea neînţelegerilor, nimeni nu are răbdare pentru cei mai înceţi şi nimeni nu le acordă atenţie celor care vor sau se pricep la altceva. Rezultatul tuturor acestora e clasamentul (şcolii şi al profesorului), primele, funcţiile şi tot ce decurge din ele. Ca-ntr-un joc de o stranie persversitate, elevii sunt obligaţi să răspundă comenzii, la fel cum şcoala e obligată şi ea să-i răspundă, producând nu tineri educaţi, ci cifre în “raportări”. Căci, cine nu are “realizări”, se vede tăiat de pe lista “indemnizaţiilor”, ba, şi mai rău, chiar a “investiţiilor”. Aşa sunt majoritatea şcolilor rurale: locuri în care nu se întâmplă nimic, în care elevi şi profesori deopotrivă se fac că fac ceva, în care părinţii au înţeles şi ei (uitându-se la profesori) că şcoala nu-ţi dă nimic şi tot ce-ţi rămâne e să-ţi iei lumea în cap. “Cadouri”, meditaţii, mai câte-o “pilă” unde trebuie, dezinteres la clasă, exces de zel la teste – să nu ne înşelăm: acestea sunt ferestrele prin care elevul descoperă lumea. Vorbim, noi adulţii, la nesfârşit de telefoane mobile, de tablete, de cluburi etc., dar nu ele sunt calea prin care copiii învaţă “ce e viaţa”, ci experienţa lor concretă, în şcoala în care merg zilnic. Acolo descoperă – pe cont propriu – că totul e pervertit, că nu contează decât funcţia şi banii, că statul (cu şcoala lui) e o ficţiune în vreme ce lucrurile se reglează “în privat”, că nimeni nu e interesat de ce şti, ci doar de notă şi că toţi – părinţi şi profesori – îţi spun un singur lucru: d-te, du-te cât mai departe, să scapi din acest iad în care oamenii se chinuie unii pe alţii şi se îngropă în mizeria în care au trăit. Cei mai mulţi înţeleg lecţia şi, de facto, abandonează şcoala chiar înainte de a începe liceul. Unii se dau pe lângă gospodărie, alţii se înhaită cu cei care-i vor duce în străinătate, unii se prăbuşesc în apatia lor, alţii se orientează către mici deal-uri care vor conta cu adevărat în viaţă. O parte abandonează efectiv, nemaiînscriindu-se în următoarea treaptă sau, dacă o fac, nemaifrecventând orele. Puţini sunt cei care mai încep liceul – şi doar anumite licee – cu speranţe. Vor avea şi ei timp să se lămurească cum stăm cu şcoala şi cu viaţa.

Cu ce rămânem dacă tragem linia? Mai înainte de toate cu o imensă masă de oameni ignari, care n-au învăţat nimic din anii şcolii (în bună măsură pentru că nu aveau ce învăţa), care nu au aproape nici un fel de alte cunoştinţe decât cele deprinse din familie, de la prieteni şi din mediul on-line. Pentru ei cunoaşterea se rezumă la exerciţii de gramatică şi la probleme de matematică, adică la lucruri cu desăvârşire inutile, care nu explică nimic şi încurcă zadarnic. Nimic din ce-au fost siliţi să înveţe (dacă au învăţat) nu le-a făcut inteligibilă lumea în care trăiesc; n-au avut parte decât de formule reci şi aride şi de calcule nesfârşite. Mulţi învaţă engleza osmotic, citind subtitrări de filme, ascultând muzică, vorbind între ei, ca pe perfectul opus al limbii române pe care sunt siliţi să o buchisească în şcoală pe gramatici sofisticate. Tocmai de aceea vorbesc corect în engleză şi prost în română. Despre lume nu ştiu mai nimic: nu sunt capabili nici să vadă frumuseţea unui peisaj, nici să îl înţeleagă. De marea cultură au fost – cu tenacitate – ţinuţi departe. Cei mai mulţi nu citesc deloc, nimeni nu le-a educat bucuria lecturii şi a regăsirii în textul parcurs, nimeni nu i-a însoţit în aventurile vârstei şi ale descoperirii de sine, nimeni nu i-a învăţat că dincolo de toate cele care se văd e ceva mult mai viu şi mai adevărat şi că, porniţi către acel ceva, putem străbate liberi “opacitatea materială a lumii”. Nu, ei sunt prizonierii unei lumi asemeni unui supermarket, în care viaţa înseamnă pimpongul mecanic al muncii şi al distracţiei, care epuizează deopotrivă. O lume de obiecte între care te rătăceşti şi de care te loveşti la tot pasul, înainte de a le arunca definitiv. Nimeni nu le-a explicat că lucrul cel mai important din lume e ceea ce spun ei şi că – tocmai de aceea – faptul de spune ceva presupune o mare responsbilitate şi că această responsbilitate se formează, în timp, printr-un lent efort asupra ta însuţi. Nimeni nu i-a însoţit în amărăciunea eşecurilor – din care se poate învăţa mai mult decât din succese – şi nici în bucuria reuşitelor mărunte care, cumulate, alcătuiesc un destin. Nu, de mici au fost abandonaţi acestui “părinte” fără chip, absent şi mereu nemulţumit care e şcoala. Iar acesta n-a ştiut decât să le spună că “trebuie”, deşi n-a mai ştiut de ce trebuie şi, adesea, a uitat şi ce trebuie. Ceea ce-a fost uman în aceşti copii s-a stins sau şi-a găsit alte căi de expresie. Uneori le ridiculizăm cu superioritate, dar uităm că şcoala noastră e incapabilă a ne învăţa că există şi alte bucurii decât cele simple, ale vieţii zi cu zi. Acolo, în satul lor pierdut sau printre blocurile din cartier, copiii care “nu pot ţine pasul” se simt abandonaţi de lume şi, din momentul când pot face ceva de unii singuri, abandonează şi ei această lume. În loc să-i primim cu bucuria cu care ei vin în şcoală, în loc să-i ajutăm să se descopere şi să înţeleagă lumea, în loc să-i formăm ca cetăţeni oneşti, îi condamnăm la eşec şi la ratare. Majoritatea lor, la 15 ani nu ştiu mai nimic, nu înţeleg mai mult decât se vorbeşte în familie şi pe net, nu au decât pasiuni gregare şi sunt condamnaţi la sclavia unei lipse de orizont. Asta face şcoala românească din cei ce-i calcă pragul. Nu e oare un preţ prea mare pentru cât poate duce această ţară săracă?

Nu ne aşteptăm ca d-l Pop să ştie acest lucru, dar peste tot în lume unde s-a făcut saltul de la feudalism la modernitate, învăţământul a avut un rol esenţial. Graţie şcolii, copiii săraci au ajuns să conducă destinele ţărilor, graţie şcolii – în care s-au regăsit deopotrivă – omenii s-au simţit egali şi şi-au descoperit fraternitatea. Graţie şcolii libertatea n-a mai fost un blazon de castă, ci vectorul afirmării individului şi al dezvoltării societăţii. Educând umanul din om, şcoala a raţionalizat lumea şi a făcut ca miracolul – pe care cei vechi îl vedeau în afară – să se sălăşluiască în fiecare persoană. Şcoala aceasta e solidară cu statul modern şi tot atât de mult cât ea îi adorează acestuia, îi datorează şi el ei. Lucrurile acestea nu sunt pentru d-l Pop, pentru că dânsul nu le poate înţelege. Dânsul vine dintr-o lume feudală în care şcoala – aşa ridicolă cum a ajuns – nu e nimic altceva decât o modalitate de legitimare a celor care pot plăti orice. Tot învăţământul ţării arată pentru dânsul ca doctoratul la Academia de Poliţie: dai un ban şi vezi ceva. În rest, protocol cât încape şi proceduri din ce în ce mai stufoase.

Cât despre cei abandonaţi de şcoală, cei care de pe treapta cea mai de jos a existenţei caută să se ridice cu mâinile lor, sunt ei nişte rataţi sau cei cei care au înţeles inutilitatea unui sistem pe care noi, ceilalţi, îl menţinem în viaţă (cu speranţele şi cu banul nostru) deşi el a murit demult?

Distribuie acest articol

81 COMENTARII

  1. Excelent articol, dar din pacate prea putina lume il va citi. Evident nu Pop. El e exemplul perfect al slugoiului incompetent care face orice pentru a-si pastra pozitia si privilegiile. Face parte din prima generatie a liceului facut in libertate (dupa ’89), a invatat sa treaca prin toate materiile si cursurile cu minim de efort, superficial, dar falos. Pop stie ca nu stie, de aceea se ascunde sub vorbe, functii si agresiuni. El nu a ajuns ministru pentru ca e un bun educator si conducator. El a fost rasplatit pentru zecile de ore de propaganda la televizor in slujba PSD-ului si pentru „curajul” de a desfiinta in direct comisia ce analiza plagiatul stapinului lui de atunci, profitorul incompetent Ponta. Ajuns ministru-slugoi, acum va aproba tot ce mafia din spate ii aseaza pe birou. Daca Pop traia pe vremea lui Hitler sau Stalin, omora oameni cu mina lui, senin.

    Din pacate toata tara a ajuns condusa de nemernici ca el, iar putinii oameni normali nu mai protesteaza pentru ca trebuie sa-si cistige piinea prin munca. E foarte, foarte grav ce se intimpla… :(

  2. Maestre, vorba lunga, saracia omului. Solutii ai? Din istorie se vede ca solutia interna in saracie nu merge. Democratia se degradeaza intr-o tara fara cultura politica. Cancerul coruptie se rafineaza, in cel; mai bun caz. Toate coloniile care s-au facut independente au intrat in colaps economic si suprapopulatie. Problema este la suveranitate, mecanismele europene trebuie sa corecteze mai mult derapajele romanasilor alesi de o majoritate peren needucata. MCV-ul trebuie sa fie intarit si arbitrajul arbitrilor locali, intructorii instructorilor nostri trebuie sa fie validat de arbitrii si instructorii Uniunii Europene. Doctoratele locale trebuie sa fie aprobate de organisme internationale. Pana si investirea guvernului ar trebui sa fie dupa o viza europeana.

    • Vă citez; ”Mecanismele europene trebuie sa corecteze mai mult derapajele romanasilor alesi de o majoritate peren needucata”. Mecanismele europene au deja doua viteze și tocmai o proiectează pe cea de a treia specială pentru Romania și Bulgaria. Băieții care umblă și schimbă vitezele au propriile interese, cum a avut și Barroso, care după ce ne-a spus ca trebuie să plătim noi ce au furat băncile, s-a angajat chairman la Goldman Sachs. Juncker, acest moșneag simpatic care îi pupă pe toți pe frunte, a pus la punct pentru marile companii schemele de evaziune fiscală din micuțul Luxemburg pe care l-a condus ca prim ministru și probabil se va retrage ca un mare boss prin vreo multinațională. Despre alții n-am auzit încă nimic, dar dacă mai sînt vreo trei-patru ca ăștia sau cu un IQ ca al Corinei Crețu, am pus-o! Acești șefi de mecanisme reprezintă interese legate de privatizări, acces la resurse, energie,bănci, farma, IT, adica industriile care fac ”the big money” și în niciun caz n-au vreo treabă cu învățămîntul romanesc sau cu sărăcia din țara asta. Adevărul trist și crud este că noi și bulgarii nu aveam ce căuta în UE, dar interesele geopolitice au vrut altfel. Ne-am bătut joc de această șansă și după aproape treizeci de ani de cînd am zis noi că am scăpat de comunism, ne conduc aceleași muhaiele de partid în cîrdășie cu securiștii. Sîntem proștii clasei plini de rîvnă, dacă vine de la UE comanda ”culcat!”, mai facem și vreo două tîrîșuri prin noroaie ca bonus, să fie și oamenii ăia mulțumiți și să nu-i supărăm. Așa ca singura speranță e în noi, nu în UE, dar mi-e teama că, vorba bancului,” romanul se naște talent și moare speranță”

    • Dati-mi voie sa vin si eu cu o parere simpla.
      Cand stam si discutam despre invatamant, de multe ori nu vedem finalitatea lui. Eu cred ca de aici trebuie plecat. Pentru ce ne trimitem copiii la scoala ? In articol se spune ca doar 25% din absolventii cu studii superioare activeaza in domeniul pentru care s-au pregatit. 75% din universitati sunt, iertati-mi limbajul, „la misto”. Si tind sa cred ca facultati ori sectii intregi ar putea fi desfiintate. Dar e vorba de populism aici. Votantul trebuie sa creada ca statul ii pregateste copiii.

      In mod normal, efectele oricarei activitati se masoara. Prin excelenta, efectele invatamantului NU se masoara. Si ma refer la nivelul de trai obtinut dupa finalizarea studiilor. Stiu ca povestea e complexa, nu conteaza doar banii, ci si daca omul ajunge sa faca ce ii place, etc. Acum insa nu avem nimic. Tin minte ca am citit undeva ca „finalitatea invatamantului din sec 19 a fost fabrica”. Adica invatamantul asta de moda veche te face ca mindset… muncitor de fabrica. De aceea poate nu multi devin ratati fix de pe bancile scolii, nu prea mai e nevoie de (mindset de) muncitori. Si am mai citit undeva ca cei care exceleaza in rezultate academice o vor fi facut-o oricum, indiferent de obtuzitatea sistemului de invatamant. Deci sa nu ne mai laudam cu olimpicii la mate, la fel cum sa nu ne laudam cu gimnastele, noi suntem o natie de sendentari cu mari probleme de sanatate. Mai mult, eu cred ca nici pentru cei cu studii superioare „pe bune” finalizate cu un job satisfacator, e mai mult meritul lor de autodidacti decat al scolii. Unii se nasc pur si simplu sa fie intelectuali, e drept ca 80% din cei cu diploma nu sunt pentru asa ceva la noi. In mediul privat, distinctia dintre cei 20% adevarati intelectuali si restul de 80% cu diploma o fac firmele la angajare, prin perioade de proba sau evaluari periodice ale performantei.

      Cand ne uitam la fabricile de diplome si doctoratele facute cum stim cu totii, trebuie sa ne uitam la finalitatea lor. Majoritatea le fac cu un singur scop: sa lucreze la stat. Acolo nu se face distinctia de la privat. Concursul e de dosare, numite pompos „competente” ia in calcul performanta, nu se masoara niciodata. Odata ajuns pe functie, ramai imbecil cu statut de functionar public. Statutul e important la ei, cumva total invers fata de ce se intampla la privat unde nimic nu e sigur si compania poate falimenta oricand. La profesori exista chiar un „titularizare”, adica plantarea pe vecie a unui profesor intr-o socala… Asadar in lumea lor, invatamantul nu e de formare ci de statut, obtinut printr-un dosar. De ce ne mira faptul ca ajung sa aiba la 30 de ani au cate 2-3 mastere si alte cateva doctorate, cand scopul lor e unul singur: sa parvina ?

      Fabricile de diplome nu vor veni cu specializari „grele” dar care se cauta „pe bune”, chimie, genetica, tehnologie, unde trebuie sa inveti si nu poti sa sari peste etape. Nu, acolo se cauta „administratie publica”, „studii politice”, se scot oameni cu ochelari de cal, lozincari de o agresivitate speciffica obtuzuluii. De aici si pana la a-ti desavarsi parvenirea prin politica mai e un singur pas. De acolo provin in exclusivitate noile generatii de politicieni din care face parte si domnul Liviu Pop.

      Daca vrem sa schimbam ceva, poate ar trebui sa terminam cu populismul post-academic si sa nu mai dam voie statului sa angajeze loaze cu diplome si doctorate pe salarii bunicele, sa masoare eficienta angajatilor, samd. Evident lucruri infioratoare pentru bugetari, incepand cu profesorii.

      Din pacate asa ceva nu se va intampla: oamenii taxeaza la vot si nu ies la proteste pentru cauze atat de abstracte cum ar fi proasta eficienta a administratiei publice, angajarile pe pile sau doctoratele la misto. De fapt noi nu iesim nici pentru chestii mai concrete, gen defrisarile nesabuite sau distrugerea naturii. Noi oamenii iesim doar pentru lucruri foarte-foarte punctuale pe care ne putem focaliza foarte precis, un incendiu, o ordonanta, samd.

  3. Eu personal urmaresc pe // Liviu Marian Pop de peste 20 ani din moment ce a fost groparul invatamantului Maramuresean.//.Una din pusculitele de unde se pot deturna sume astronomice este tocmai invatamantul Romanesc care scoate prosti pe banda rulanta,temelia votantilor PSD.

  4. Aberatiile dlui Pop sunt de fapt extrase din programul partidului din care face parte si din invataturile „marelui” lider al partidului. Esenta programului se poate rezuma in cuvintele ” va dam” sau varianta impersonala „se da” : se da caldura, se dau manuale gratuite, se da … ce vreti Dvs. Totul se da in statul imaginat de liderii si pseudoliderii acestui partid. Nimic nu se plateste. De unde vin banii stiu cei care platesc taxe si impozite.

  5. Dezolanta situatie!.
    Nu cred ca a fost cineva serios care sa traga sperante de redresare a invatamintului odata cu numirea lui Pop in jiltul ministrului; era cunoscut de cind cu mismasurile de salvare a plagiatotului prim ministru.
    Acum, dupa cum se zice, actualul prim ministru are si el ceva bube suspecte de plagiat/ transmisibile Poate ca un Pop e folositor la casa omului.
    NB,
    e o vorba: a trecut baba cu colacii! Ei bine, cind s-a incercat legea Miclea-Funeriu, au fost destui dintre cei care azi depling starea invatamintuluiu, impotriva legii respective.
    Ministrul n-avea bacaloriat!

  6. Nu merge nimeni la școli înalte pentru educație, ci pentru anturaj. Ceea ce arătați dumneavoastră este că vârsta studentului tot scade (și corespunzător denumirea tipului de școală- liceu, gimnaziu, .. creșă)

  7. Asta e Romania, o tara de oameni lacomi, inculti, inselatori.

    Un invatamant mai bun nu este posibil, deoarece oamenii spun ca isi doresc asa ceva, dar in realitate tot ce conteaza pentru ei sunt banii din buzunar, obtinuti cum-necum.

    Propun sa nu ne mai prefacem ca se poate mai bine sau ca oamenii vor altceva inafara de bani.

  8. Intotdeauna am fost uimit de multimea celor care cred ca statul „le da” din pusculita lui, ca statul are pe undeva o masina de produs bani, care nu realizeaza ca statul da tot din banii nostri.
    Dar oricit de mica ar fi puterea de intelegere a celor mai inainte pomeniti cea a domnului Pop pare si mai mica. Nu ca am fi avut mari sperante, cunoastem exemplarul de mai mult timp.

    • Ei au totuși dreptate. Doar vreo 2.6 milioane de români sunt contributori neți la buget. Restului de peste 16 milioane statul „le dă” totul sau mult mai mult decât au dat ei.

    • Ehe, multe s-ar rezolva daca omul de rand ar intelege ca statul adminstreaza banii nostri. Dar nu ne paste pe noi pericolul asta.

  9. Sunteti prea aspru/exigent cu din nou noul ministru Pop, daca nici bine n-a fost instalat si-a si crescut semnificativ procentaju’ de la bac, lasandu-l sa-si faca treaba cum stie posibil ca-n trei ani sa si sara de suta la suta.

  10. De acord cu ceea ce scrieti, dar nu inteleg urmatoarea fraza: „Pentru ei cunoaşterea se rezumă la exerciţii de gramatică şi la probleme de matematică, adică la lucruri cu desăvârşire inutile, care nu explică nimic şi încurcă zadarnic.” Cum adica „cu desavarsire inutile” si „care nu explica nimic”. Cum sa fie inutila o problema de matematica, daca e explicata cum trebuie si i se arata utilitatea? Idiotii care le predau sunt inutili si incapabili de a le explica si arata uitilitatea. Nu matematica e de vina ca cei care o predau sunt, in marea majoritate, doar simpli incasatori de salariu. V-ar conveni daca eu as spune ca filosofia este o insiruire de vorbe inutile si incapabile sa explice ceva? Sa nu confundam stiintele cu cei care ne invata aceste stiinte. In rest, toata stima!

    • Cred ca nu ati prin intentia autorului. Nu e vorba de inutilitatea matematicii in general ci de ceea ce se preda la matematica in scoala romaneasca. Am facut vreo 15 ani de matematica (pana ain anul III al politehnicii) in scoala romaneasca. Am lucrat (si lucrez) cea mai mare parte a carierei mele in proiectare/cercetare pentru motoare, transmisii si vehicule. In ultimii 19 ani am lucrat pentru diferite companii americane din care ultimele 3 se afla in top 20 al investitiilor in cercetare. Nu cred ca mi-a folosti vreodata la nimic mai mult de un sfert din matematica invatata in scoala romanesca. In orice caz nu mi-au folosit la absolut nimic demonstratiile nesfarsite si inutile ce umplu pana la sufocare programa scolara romaneasca. La ce naiba le-ar putea deci folosi majoritatii absolventilor cea mai mare parte a matematicii predate in scoala romaneasca?!

      • Acum că v-am prins cu acest comentariu despre munca dvs. îmi permit să vă fac următoarea observație. Nu de mult am văzut un reportaj pe Discovery sau pe NG despre ceva firma din Texas care îmbunătățea performantele motorului ultimului model de Corvette, cu destul de mult, 40-50%. Metodele folosite, de modificare a unor componente mecanice, turboalimentare imbunatatita și rescrierea softului mi s-au părut interesante. Proprietarul companiei, american sadea, a declarat că a luat un motor de BMW de aproape 500CP și după un an de zile nu a reușit să scoată nimic in plus față de uzina, atât de bine era optimizat. Zic și eu așa, pentru că sunteți exponentul autosuficientei americane pe acest site, dacă ați fi ajuns să folosiți mai mult de 25% din matematica învățată in Romania de-a lungul celor câteva decenii de activitate din SUA (pentru că de atât ați avut nevoie), poate și motoarele și transmisiile dvs. (Americane, care va să zică…) s-ar fi apropiat poate de nivelul celor germane.

        • Domnu’

          Astea cu mai legi cu sarma, inlocuiesti ghiventul si se scoate nu stiu ce din motor sunt din ciclul cu laseru’ lui Coanda ce topea tancuri rusesti in ’68 sau crocodilul de 6 metri pescuit in Somes :D Da, soft-ul se poate manari la oricine. Inclsiv la BMW – ce a facut-o in mod consecvent ca sa feneteze normele de emisii si sa mareasca din basca performantele motoarelor:

          http://www.dw.com/en/german-emissions-scandal-threatens-to-engulf-mercedes-bmw/a-18937447

          Un alt efect al manaririi soft-ului pentru marirea performantei motorului e reducerea duratei sale de viata. Din nou, asta e la toti.

          Toate masinariile de azi din lumea dezvoltata sunt prioectate utilizand unul din softurile de proectare (CAD/CAE) Creo, CATIA, SolidWorks, SolidEdge, Autodesk Inventor, I-DEAS (mai rar). Toate afara de CATIA (dezvoltat de francezii de la Avions Marcel Dassault) sunt americane. Analizele structurale si optimizarile se fac in Abaqus, Ansys, Cosmos, Nastran/Patran, NX sau Creo Simulate, sau in soft-uri specializate exclusive in optimizari precum Optistruct sau AstroLab. Toate astea sunt americane. La fel cum sunt programele de calcul matematic & optimizare numerica gen MathCAD & MathLab. Dupa stiinta mea nu exista nici un fel de soft german major in aceast domeniu. Oricum BMW utilizeaza Abaqus si Ansys pentru analiza, simulari si optimizari, si Creo Simulate pentru proiectarea motoarelor si CATIA pentru caroserie.

          Pentru simularea proceselor de ardere din motoare si optimizarea lor se utilizeaza xFD care e tot un soft american dezvoltat de NASA si departamentul american al apararii. Licentele se inchiriaza cu ratia cu ausweis de la departamentul american al apararii iar procesele ruleaza exlucisv pe un cluster al lor ca sa vada ce si pentru cine se face. Motivul e ca ele permit optimizarea proceselor de ardere din motoarele rachetelor Producatorii germani tot pe asta-l folosesc. :P Deci cam toata lumea isi optimizeaza motoarele cam la fel folosind sculele de mai sus. Competitia e mai degraba una de specificatii si nu atat de nu de ingeniozitate tehnica. In orice caz daca nu ar avea acces la softurile de simulare & optimizare americane producatorii auto din afara SUA ar trebui sa se intoarca prin 1980 sau sa reinventeze roata.. Asa ca mai incercati un pic si pe la alte mese… :D

          • De fiecare data cand incarcati sa aveti ultimul cuvant, va adanciti in ridicol incercand sa scoateti in evidenta o asa-zisa superioritate americana in anumite domenii in care chiar nu exista nimic de discutat, cum ar fi calitatea masinariilor germane ( motoare, transmisii…). Din postarile dvs. rezulta ca cineva saboteaza maretul popor american sistematic, oblignadu-l sa faca masini de calitate mai slaba, cu motoare mai grele , cu consum mai mare de materiale, de combustibili s.a.m.d. Referitor la softuri am de comentat doar ca ele sunt facute spre a fi vandute si ma gandesc ca daca nu le-ar fi facut firme din SUA unde binenteles ca lucreaza o gramada de expati, probabil ca le-ar fi facut altcineva, pentru ca asa cum poate stiti, pe anumite domenii de cercetare se lucreaza in paralel in toata lumea, iar cel care scoate primelul produs are un avantaj la vanzare. Asa ca europenii si japonezii se marginesc sa le cumpere.
            Referitor la fenomenul misterios prin care utilizand aceleasi softuri, dvs americanii, scoateti in mod constant masini de calitate mai slaba si mai putin sofisticate decat europenii, japonezii si coreenii, acesta a fost teoretizat intr-una dintre legile lui Murphy aplicata la computere, numit fenomenul GIGO adica:”gunoi introduci, gunoi obtii”. Iar ceea ce introduceti in computere reflecta gradul dvs. de intelegere a fenomenelor cu care va intalniti in activitatea profesionala de fiecare zi, precum si gradul de sofisticare a societatii in care traiti si care va face specificatiile pe care trebuie sa le indepliniti. Nu ma astept sa aveti obsesia pentru eficienta a germanilor si nici obsesia pentru detalii si perfectiune a japonezilor. Sunteti exponentul societatii in care traiti.

            • Ridicolul e specialitatea dumneavoastra si nu dati nici un semn ca riscati sa-l pierdeti :D

              Cazul dumenavoastra e undeva intre amuzant si trist. Sunteti cineva care (cel mai probabil) conduce ceva junghi la mana a 3-a insa postuleaza fara umbra de sovaiala despre masini adevarate pe care in cel mai fericit caz le-a vazut de la mare distanta. :P

              Soft-urile ingineresti sunt facute intr-adevar spre a fi vandute, numai ca fara ele o buna parte din ceea ce e in jur nu ar exista. Le face cine e capabuil sa le faca, nu cine se nimereste. Daca oricine altcineva ar fi capabil sa le faca la nivelul la care sunt azi, nu ar ezita sa o faca :D Ele sunt foarte profitabile, deci daca altcineva le-ar putea face, n-ar ezita.. Cine e capabil sa le faca e de asemenea cel mai capabil sa le utilizeze la maximum. Daca ati fi utilizat la viata dumneavoastra orice alt soft afara de un browser de net ati fi inteles asta. :P

              In ce priveste sofisticarea, cred ca toate imbunatatirile majore ale automobilului au aparaut si s-au generalizat aici si nu in Europa. Hai sa recapitulam: cutia de viteze automata, ABS, controlul stabilitatii, controlul/intarzierea aprinderii, controlul tractiunii, pilotul automat simplu si adaptiv (cruise control), overdrive (nu stiu cums e traduce), motorul cu geometrie variabila (V6 sau V8 ce merge in 3, respectiv 4 cilindrii cand nu e in sarcina),radarul de proximitate si avertizarea pentru unchi mort, parcarea automata, sistemele de diagnoza prin satelit si avertizare automata in caz de accident (OnStar), etc.

            • @ Josef Svejk : Nu mai spumegati de dincolo de ocean, pentru ca in masura in care moderatorul ne lasa, putem continua acest „dialog” la nesfarsit. In ciuda tuturor evidentelor, printre atacuri la persoana descalificante dupa parerea mea, continuati sa va dati cu parerea cu incrancenare pe toate subiectele posibile, contrazicand orice, indiferent de domeniu, asa cum poate sa constate oricine consultand lista de comentarii la varii articole de pe acest site. Daca va intereseaza asa de mult tara asta, venit inapoi. daca nu, lasati-ne in pace. Drumul nostru pe termen lung este in UE alaturi de Germania si Franta, nu alaturi de SUA, de care suntem legati acum de un interes pe termen scurt. Nu ne mai tot vindeti exemple de „intelepciune americana” pentru ca multe dintre relele actuale isi au originea in „sofisticata” politica internationala americana din ultimii treizeci de ani. Imi aduc aminte de vorbele lui Basescu din 2004 in ultima dezbatere electorala cu Nastase: ” Adriene, nici nu sti,i cat de mic incepi sa fii!” Exact asa-i si cu SUA. In maxim doua decenii, va vedea cat de mare si de buna este in realitate.( cand dolarul va fi inlocuit de pe pozitia de moneda de rezerva).
              Imi pare rau ca inca nu s-a creat emoticonul potrivit ca raspuns la postare dvs de mai sus, dar vi-l trimit telepatic cu drag.

            • @Ioan

              Nu-i nici o problemă că vi s-au evaporat toate „argumentele”, Speranța piere ultima… :P Înainte de a muri, acum aproape 100 de ani, Lenin dăduse Americii vreo 10 ani. Acum văd că ați evoluat la 20 de ani. Răbdare și tutun. Nici nu mai aveți așa de mult de așteptat. Mâine vor fi deja 19 ani și 364 de zile :D

          • neah, o gramada de softuri din lista sunt franceze, germane (cumparate de siemens) si chiar suedeze.
            pt cine are chef de detalii, se gasesc usor.

      • E mult prea personală pledoaria, pentru a fi credibila. Iar disciplina mult prea restrictiva, pentru a putea afirma ca ceea ce nu folosește din materiile predate in școala e inutil. Specializarea are tarele ei, iar privirea „din tunel” nu e un fenomen izolat. Calculul unui motor, finanțat de companii de top, ar trebui sa impună, probabil, convingerea ca exponentul ideii este un erudit ce nu poate greși, nicidecum un anonim ce vrea individualizare.
        Ca ceea ce se preda in școala ar fi uneori prea mult, alteori prea puțin e adevărat, dar asta raportând numai personal, ori o curricula e obligată sa țină cont de perspective, de nevoile și aspirațiile tuturor, nu doar de cele ale calculatorilor de motoare cu ardere interna.
        Nu înțeleg nici eu „inutilitatea gramaticii și a matematicii”, așa cum o definește autorul, dar accept ca s-ar putea sa nu fi surprins substratul principial al orbilor domniei sale. Mi-e însă și mai greu sa cred ca este cel pe care îl susțineți aici.

        • Matematica te-nvata sa gindesti, sa faci demonstrații logice, chiar dacă ai uitat și nu ai folosit integrale, derivate etc. Și sa nu uitam programele de calculator folosesc mate.
          Diferența se vede imediat cind citim articole scrise de ziariști, persoane care traditîonal nu o prea au cu mate. :) Se vede lipsa logicii si apelarea la sentimente, empatie etc.

          Salut hantzy, nu te-am mai văzut de mult!

        • Cu ale cuvinte, daca eu am utilizat in viata mea 25% din cunostintele de matematica invatata in liceu, Josef 25% din care doar vreo 5% sunt aceleasi cu ale mele, neamtu’ tot asa vreo 25-30% dar partial diferite, putem aduna din comentatorii de pe acest forum vreo 10 insi cu profil apropiat care au utilizat impreuna vreo 90%… Destul de bine, as zice eu. Faptul ca mai raman 10% chestii inutile in program nu trebuie sa deranjeze. Perfect nu exista.
          Demonstratiile teoremelor invatate au un rol important pentru dezvoltarea intelectului; tot asa cum aruncatorul cu sulita nu-si exerseaza numai muschii bratului cu care arunca.
          E valabil, cred, si pentru celelalte discipline, chiar si pentru literatura si arte…
          Este adevarat si ca unele demonstratii au fost absolut inutile, dar asta s-a intamplat mai mult prin facultate, – n-am inteles de exemplu, nici pana acum, dupa 40 de ani, de ce se preda cu atata incrancenare „jordanizarea” intr-o facultate tehnica din moment ce, o data terminata demonstratia subiectul a fost uitat. Singura explicatie este ca profesorul/profesorii respectivi (buni matematicieni, de altfel) trebuiau sa predea undeva teoriile lor, iar de la studentii viitori ingineri, se astepta sa le gaseasca ei o utilitate. De la acesti matematicieni nu am aflat mai nimic util pentru electronica, nici ei nu vedeau nicio apropiere, dar am gasit alti ingineri mai batrani care ne-au deschis portile corecte.

        • @ Hanzy, Neamtu tiganu, & donquijote…

          Poate cineva sa-mi explice concret la ce anume i-a folosit in viata sa invete pe dinafara demonstratiile teoremei lui Cauchy, Buniakowski & Schwartz, a lui Carnot, a lui Bolyai, a lui Tihonov (si multe altele) + formulele de derivare, de integrare, operatiile cu matrici, ecuatii trigonometrice (io pe astea cheiar le-am folosit + niscai calcul diferential :D ), sau demonstratiile iscusite cu care e impanata geometria lui Hilberth?! Ca sa amintesc doar cateva din instrumentele de tampire ale scolii romanesti… Da’ nu gargara, ci concret: „N-a stiut MathCAD-ul sa discretizeze intergrala aia smechera pe volum da’ din cauza c-am inteles beton demonstatia teoremei lu’ X am reusit s-o dezvolt in bla, bla, bla…”

          Milioane de elevi romani au tocit timp de decenii zilnic carute de demontratii si au invatat pe dinafara puhoaie de formule din astea elaborate care se gasesc oricum in toate cartile si care de regula sunt uitate in saptamana de dupa examen. Adica vorbim aici la o socoteala simpla de un minim de 55,000,000,000 de ore de matematica (si cam tot atatea de Limba Romana ca sa nu ma dedau la discriminare :P ) in ultimii 65 de ani. Si din toata scremerea asta epica n-avem si noi o teorema a lui Popescu sau a lui Gutza ca sa zicem „uite nene ce ispravi a facut totusi matematica romaneasca!” Nimic, nimic, nimic… La Limba Romana (tocita in aceeasi masura si cu aceeasi metoda dementiala) avem cam jumatate din natie formata din analfabeti functionali incapabili sa inteleaga un text scris si incapabili sa scrie un text coerent…

          Haideti, domnilor, nu va sfiiti…

          • De ce naiba să mai mănânc azi, că mâine oricum mi-e foame din nou?!

            Despre ce vorbeam?! Despre Inutilitatea unor discipline sau a metodelor pedagogice? Nu încerca sa întinzi piste false , enumerând formule exotice!

            • Și una și alta. :P

              Atât volumul matematicii predate în școala românească e imens și mult peste necesități cât și metodele pedagocie sunt în mod consecvent și consistent demențiale.

              Văd că n-ați reușit nicium să-mi dați un exemplu concret de utilizare (și utilitate) a demonstrațiilor matematice predate în școală… :D

            • La ce folosesc demonstrațiile?! Întrebarea te descalifica încă mai mult. Formula o poți învăța pe dinafară, demonstrația nu. Tocmai demonstrația, bine înțeleasă și aplicată, îți oferă aria de aplicare a formulei pe care vrei să o deduci. Și te învață să gândești, să „prinzi” o nouă limbă, dacă vrei! Acel „epsilon de la analiză”, elementul ce poate fi oricât de mic al lui Cauchy, Buniakowski şi Schwartz, exprimă în limbaj matematic materializarea infinitului mic, iar folosirea sa în contextul demonstrației ca element de comparație indică modul de variație, tendința unei funcții la stânga sau la dreapta unui punct. Inflexiunile, intoarcerile, concavitatile și convexiunile sunt astfel ușor identificate și folosite. Softurile folosite pentru calculul motoarelor în punctele critice se bazează pe aceste realități. Matematică financiară, statisticile de orice fel apelează și ele la derivate, ca formule pentru șirurile cu limite, tocmai pentru a prevedea tendințele de evoluție ale indicatorilor utilizați. Fără demonstrații, știi doar că trebuie să apeși o tasta, dar nu vei înțelege, nici măcar empiric, cum poți utiliza optim un instrument.
              Integralele îți folosesc la calculul volumului cilindrului și a rapoartelor de compresie, la aflarea suprafeței unui piston concav, de exemplu, sau la identificarea precisă a secțiunii necesare a bielei în The worst case. Mai vrei?!
              Pentru orice calcul algoritmic, sunt astăzi matricele un instrument la care nu poți renunța. Cu siguranță le folosești și dumneata. Am învățat în generală formulele pentru extragerea rădăcinilor ecuațiilor de gradul doi, apoi sistemele de ecuații, iar în cele din urmă am generalizat calculul prin folosirea acestor matrice. Demonstrațiile îți arată cum poți crea o nouă matrice pentru un nou motor, cu 23 de cilindri, să zicem! Sau cu 3 perechi boxer și 3 în W. E teorie, dar dacă lucrezi în cercetare, ai Nevoie!
              Sper că acum ești mulțumit cu exemple! Să le poți duce!

            • Hantzy spune:

              21/07/2017 la 7:30

              Pregateam un raspuns de acest gen (exact plecand de la infinitul mic), dar am lipsit o vreme fiindca din pacate trebuie sa-mi castig painea si altfel decat tastand …
              Problema este ca memorarea mecanica ajunge sa fie o solutie de compromis acceptata de ambele parti (cei care invata si cei care sunt invatati) deoarece memorarea logica nu este la indemana oricui. In schimb, memorarea mecanica pare doar o simpla problema de timp si de perseverenta. Dar la sfarsit fostul elev se lamenteaza ca a fost nevoit sa invete chestii fara rost (de fapt chestii carora el nu le-a descoperit rostul). Si majoritatea empatizeaza cu pozitia asta.
              Pot sa spun ca am cautat imereu sa gasesc calea care nu implica memorarea mecanica iar profesorii mei nu au fost suparati, ba cred ca au fost multumiti ca nu am reprodus exact demonstratiile sau definitiile, atat timp cat erau corecte. Asta, aplicat nu numai mate, fizica … sa zicem disciplinele exacte.
              Memorarea pare a fi solutia la indemana fiindca nu cere aptitudini speciale sau iesire din scheme fixe. Nu sustin ca nu poate produce chiar performanta, dar in niciun caz nu cred ca produce „lebede negre”.
              Imi amintesc, acum ceva vreme, un ministru al invatamantului a fost pus la zid pe toate fronturile fiindca a dat un exemplu cu legea lui Arhimede, pe care trebuie sa o avem in minte ca fenomen fizic si nu neaparat ca enunt – toti au sarit in sus „ca nu suntem toti genii” desi (chiar venind de la un ministru psd :) ) era un exemplu relevant de fenomen pe care il intalnim aproape in fiecare zi si putem sa-l observam cu gandul la ce am invatat in scoala.
              Din pacate elevii care au invatat mecanic devin la randul lor profesri cu acest handicap si nu sunt capabili sa deschida portile gandirii ramanand cramponati in ideea invatarii fixe si sunt tot mai putin cei care cred ca exista si alta cale.
              Nu este musai vina programei; aceasta programa poate fi parcursa in ambele feluri, numai ca se supara pe ea doar cei care incearca sa memoreze tot si nu-I gasesc spilu’.

            • @Hantzy

              Stimate domn,

              Incercat sa faceti un efort constructiv sa va rupeti de secolul XIX :P…

              Nu. La calcularea sectinuii si caracteristicilor inertiale ale bielei utilizatorului ii e inutila analiza matematica. Daca ar fi sa calculeze cu pixu’ toate astea determinand functiile complexe ce definesc profilul sectiunii si apoi sa le integreze pe suprafata si volum ar pierde ani de zile ca sa replice un calcul ce dureaza fractiuni de secunda. Si asa ca sa ne amuzam nici macar softurile ingineresti nu folosesc formulele de derivare si integrare (pe care trebuie sa le invete ca oile pe dinafara toti liceenii romani) ci folosesc diferite functii numerice (polinomiale, etc) de aproximare a calculul diferential si integral. La fel in calculele de rezistenta a materialelor. Evaluarea rezistentei mecanice a unui sistem relativ simplu prin FEA poate genera o matrice de rigiditate cu sute de milioane de linii si coloane, pentru un calcul static ordinar. Daca doresc sa inteleg ce se intampla in domeniul plastic sau intr-un oproces dinamic (sa zicem impact sau raspuns in frecventa) chestia degenereaza exponential. La ce ma ajuta sa vad sau sa stiu matricea eleasticitatii care cu sutele ei de milioane de linii si coloane e totusi cea mais simpla din tot ce am descris mai sus?! Nu am timpul fizic sa o citesc, chiar daca pierd zile in sir, dara-mi-te sa o rezolv :D La ce ii ajuta pe cei ce scriu pe acest forum sa inteleaga arhitectura microprocesoarelor de pe calculatoarele, tabletele si telefoanele de pe care scriu?!

              Am ocazia sa vad ca ce scoala fac absolventii de inginerie de la universitatea statului meau (intre primele 50 din lume) versus ce faceam noi ca studenti in Romania, ce nu avea pe atunci si nu are nici acum nicio universitate intre primele 500. Ei nu fac nici un sfert din matematica pe care o facema noi si in orice caz nimeni nu le-ar cere la examen sa demonstrze teorema lui Cauchy & Co. :P Au un singru curs de matematica in anul I unde aduna cam tot de la algebra matriceala pana la geometria analitica, analiza matematica si statistica. Insa absolventii de aici ies dupa 3-4 ani la un nivel de competenta si calificare inimaginabil pentru 99% din absolventii unei politehnci romanesti. Iar doar absolventii din ultimii 10 ani au produs mai multe brevete de inventii decat toata stiinta e romaneasca de la Burebista & Deceneu incoace :D

              P.S. Parca era vorba ca o sa-mi dati un exemplu in care demnostratiile si fromulele mateamatice garla invatate de elevii si studentii romani papagaliceste chiar v-au folosit la ceva. Daca vad ca v-ati luat cu vorba si ati uitat cu totul… :P

            • Totusi nu ati raspuns la intrebare. Ati vorbit cu superioritate, insirand niste banalitati. Este adevarat, totusi, ca chiar daca ar spune toti cititorii ca nu le-au folosit la nimic demonstratiile alea, tot nu ar insemna mare lucru.
              Argumentul ca te invata sa gandesti logic e unul slab. Ganditul logic nu e o caracteristica numai a tipului ala de demonstratii, iar structura formala a lor nu depaseste logica propozitionala de cele mai multe ori, nu va faceti iluzii. Sa faci asa ceva la 20 de ani, ca sa deprinzi abiiltati de sahist mediocru e jalnic. Mai mult, ar fi ridicol sa spui ca inveti sa gandesti logic cu termeni si concepte sustrase din matematica superioara; e ca si cum te-ai folosi pt acelasi scop de textele patristice.
              Nu ma pricep ca lumea la mate-inginerie ca sa mai aberez in continuare, dar raspunsuri ca ale dvs. imi dau de gandit.

          • Nu trebuia sa le inveti pe dinafara, demonstartiile.
            Trebuia sa le intelegi (eventual sa observi cand un profesor baga de la el pentru ca a sarit un rand din ce a invatat pe dinafara).
            Aveau un curs logic (daca v-au fost predate astfel) si se puteau dezvolta una dintr-alta, ceea ce dadea un scop cursului de mate (in liceu, ca in facultate scopul era doar mentinerea postului de la catedra si a reputatiei de cel mai tare matematician).
            In cazul in care ai inteles demonstratia teoremei poti (1) sa devii capabil sa demonstrezi chesti mai mult sau mai putin complicate si (2) sa nu iei de bun tot ce ti se pune in fata daca nu poate fi demonstrat logic.
            Eu unul nu mi-am propus sa invat demonstratiile pe de rost (si am reusit sa ating acest obiectiv fara pierderi) si, chiar am uitat de-a lungul a patruzeci de ani enuntul teoremelor, in buna parte. Dar sensul logic ramane.

            Ideea este ca nu trebuie sa se faca un curs pentru fiecare elev, curs la care sa invete numai ceea ce ii va folosi in viata – in primul rand ca nu stii asta la inceputul vietii si cateodata nici catre sfarsit.
            Un om nu este un robot construit anume pentru o functie, in care bagi un soft si merge dupa el toata viata.
            Mintea de pe urma este o figura de stil. Maintenant je sais: Je sais qu’on ne sait jamais.

            • Atâta doar că exact asta se cere în școal românească: De învățat pe dinafara formule și demonstrații.

              Exact asta v-am cerut. Să-mi dați un exemplu concret din viața dumneavoatră în care faptul că ați înțeles/știut demonstrația teoremei (1) va ajutat la rezolvarea chestiunii (2). Văd că n-ați izbutit :P

              De fapt se pot face cursuri pentru aproape fiecare elev. Pe module și grade de dificultate. Numai că asta lovește în normele didactiice – care reprezintă unica rațiune de existență a învățământului românesc, destinat să asigure lefuri personalului nu să educe elevii. Problema fundamentală e că grosul matematicii predate în școala românească e cu desăvârșire inutil pentru marea majoritate a elevilor și studenților.

  11. Problema nu e deloc cea a micimii și meschinărieie lui Pop. Dobitoci incompetenți ajumg până la urmă în vârf peste tot în lume (e drept că nu rămân aolo la nesfârșit ca-n România). Problema României e că jupân Pop e întruchiparea sistemului. Chintesența sa. Este ministrul desăvârșit al educației. Este de-al lor și nicidecum un corp străin așa cum era dl. Funeriu, ce nu înțelegeaa obiceiurile pământului și încurca treburile șerpărieidin educație. Unica rațiune de a exista a educației românești este asigurarea normelor didactice ale dăscălimii. Elevul sau studentul sunt doar un impediment pe care diriguitorii sistemului n-au reușit încă să-l elimine, dar trebuie să recunoaștem că lucrează intens la problemă.

  12. 1. cu exceptia a doua perioade scurte [Miclea+Funeriu] cand nu a fost educatia CALARITA de sindicate?
    2. populatia scolara scade, nr de membri de sindicat creste. Se aduna mai multi bani la dispozitia SEFILOR de sindicat precum Pop, Hadar, etc.
    3. sistemul educativ produce 60% REBUT= anadon scolar + picati la bac. Cine ar cumpara macar o foarfeca de la o fabrica cunoscuta ca da 60% rebut?
    4. universitatile se plang de analfabetii de a admitere. Liceele se planf de ignoanta celor ce au absolvit gimnaziul. INCA nu am auzit plangeri la adresa creselor sau a maternitatilor dar sindicatul se pregateste.
    5. programa scolara nu s-a modernizat vreodata. Pai cum sa nemultumesti sindicalistii ce predau materia X?

    PS. „nu se poate face reforma cu sindicatul drept partener” [ministrul Italian al educatiei]

    • Sigur ca nu se poate face reforma cu sindicatul ca partener. Asta stiu si cei din SUA, nu doar italienii.

      Dar presupunand ca s-ar desfiinta sindicatele din educatie, care credeti ca ar fi imapactul?

      Sindicatele sunt efectul societatii socialiste in care traim, nu cauza sa.

      Nevoia de diplome, nu de cunostinte, a creat un intreg mechanism de vanzare a acestora. Doar disparand nevoia de diplome dispare si mecanismul.

      Altfel, chiar desfiintand sindicatele, mecansimul de vanzare se va auto-repara, precum Terminator (cam sinistra metafora, recunosc ….). Va aparea altceva care sa intretina acest sistem.

      ===

      Programele – cea mai mare parte – sunt in buna ordine. Doar ca presupun ca libertatea pe care o ofera dascalilor va fi folosita de acestia in mod cosntructiv si creativ.

      E clar ca nu se intampla asa.

      Din motivul simplu ca vocatia si daruirea sunt exceptii, peste tot in lume. Educatia trebuie sa functioneze pe baza unui mecanism de cerere-oferta, nu pe baza unor presupuneri administrative eronate.

  13. excelent articol. Din pacate il citesc prea putini iar pe cei care ar putea indrepta lucrurile nu-i intereseaza, ba chiar ii scot din sarite…..

    • Sunt 2 milioane de parinti in Romania. Toti cu drept de vot. Si inca un million de elevi/student majori.

      Cati au fost la vot? Si cine a venit, ce-a votat?

      ===

      Cea mai mare iluzie este sa crezi ca un partid socialist (=crypto-communist) poate reforma educatia.

      O alta greseala este sa crezi ca intr-o societate socialista (si saraca pe deasupra) se poate deszvolta doar invatamanul, economia ramanind socialista (=subdezvoltata).

      Solutia este foarte clara, dar ne e frica de ea: societate cladita pe principia liberale (a nu se confunda cu PNL-ul nostrum, o jalnica stanga moderata mascata).

      Numai intr-o societate in care succesul depinde de effort, nu de pomana, oamenii cer educatiei perfomanta, nu diplome.

      Dar suntem puturosi de pute pamantul sub noi. vrem sa stam acasa si sa „ne dea statul bani”. Evident ca nu ne intereeseaza educatia, daca ne merge „bine” si fara ea.

      Cand vom muri de foame daca nu muncim. vom avea si educatie performanta.

  14. Declarația min e atit de idioata incit îmi e penibil s-o comentez și nu înțeleg vehementa autorului.

    DesiguR, putini bani disponibili trebuie gospodarii cu grija, în folosul societății.
    Pe de o parte trebuie încurajate elitele, cele care sunt viitorul tarii, respectiv ai usa, Germania etc, si pe de alta parte ajutată zona de jos care ar deveni o plaga a societății.
    Nu exista retete!

    În aceasta ecuație părinții au un rol limitat, poate nu-i interesează, dar pt societate e relevant.

    • In Legea educatiei exista principiul „finantare urmeaza elevul” – de fapt un voucher pentru educatie redenumit.

      Nu se aplica.

      Chiar daca s-ar aplica, in Romania scolile sunt egal proaste (sau proaste cu nuante, cum doriti).

      Principiul se poate aplica doar daca ai scoli diverse. Ori, noi nu avem. „Scoli alternative”, „scoli private” -toate sunt de fapt la fel in privinta continutului, proastei administrari si ruperii de realitate. Pentru ca toate sunt comandate „de la centru”/

      Nu poti rupe acest mecansim de tampire intr-o tara condusa de socialisti (=crypto-comunisti), pentru ca ei nu promoveaza succesul prin munca individuala, ci o falsa solidaritate ce generalizeaza nemunca. Pentru ca ei rasplatesc nemunca cu pomana de la „stat”. De fapt, redistribuie rezultatul celor ce muncesc celor care nu muncesc.

      Intr-o acietate socialista (=crypto-comunista, neomarxista – cum doriti) nimeni nu cere perfromanta, pentru ca oricum statul „iti da”. Asta inseamna ca nu e nevoie de educatie.

      Socialismul nu are nevoie de educatie, pentru ca saracia e rasplatita cu bani de la stat. Adica de la cei care depun effort pentru viata lor.

  15. Nu toți cei trecuți prin școlile de stat românești sunt condamnați la eșec și ratare. Mai există o categorie, poate neglijabilă, dar există în orice caz: este vorba despre cei care, realizând impostura învățământului de stat, se apucă să învețe pe cont propriu. Mă gândesc că sunt puțini, dar mânați de un apetit insațiabil de cunoaștere și cu un spirit autodidactic nativ, ajung să iubească bibliotecile mai mult decât școlile, află de timpuriu că internetul este mult mai mult decât divertisment imbecilizant și că adoptarea tendințelor frivole ale generației din care întâmplător fac parte nu este o rețetă de succes.

    • Subscriu.

      Invatarea exclusiv prin efort propriu este tot un fel de invatamant privat. Pentru educatie privata de acest tip exista insa o cerere de competente.

      Cerea asta este partial in Romania (cata e) si partial in alte tari (poate cea mai mare parte).

      Mi-e greu sa cred ca o persoana care a transpirat invatand pe cont propriu (de 5 ori mai greu decat daca esti indrumat) se va multumi sa ramana in Romania.

      Prada unui stat comunist in blana de oaie, mincinos si incompetent , inconjurat de incompetent, hoti si mincinosi, furat din principiu de toata lumea si bataia de joc a tuturor puturosilor care beau bere in parc din munca ta.

      ===

      Nu e vorba doar de PSD aici, cum poate are parea. Mentalitatea comunista este omniprezenta in politica romaneasca, de la stanga radicala la stanga dreptei si exotisme de tipul progresivismului.

      Administratia de stat si chiar populatia are o atitudine total anti-patronat. Multi ar dori un fel de NEP sau chiar afirma non-salant pricnipii ale economiei fascise pe care le numesc in mod mincinos „social-democrate”, „liberale” sau mai stiu eu cum.

      Ori, singurul pentru care competenta conteaza este sectorul de afaceri. Al nostru este subdezvoltat si capacitatea noastra de a face fata econmiei de piata este foarte slaba. Deschiderea granitelor in cadrul UE a fost premature, ne-a prins cu un capital national sarac, cu o mentalitate comunista si cu o capacitate administrative inadecvata unui stat capitalist.

      Acum, noi cerem reforma educatiei, ne vaitam prelung si lugubru de dezastrul din educatie. Nu merge insa sa ai un intreg system educational efficient cand nimeni nu are nevoie de produsele sale. E ca si cum ai face o fabrica de gheata in Antarctica si te-ai mira de ce nimeni nu e interest sa investeasca in ea.

      O economie capitalista e miscata de cerere. In toate domeniile, inclusive in educatie. Exceptile individuale raman exceptii. Daca e nevoie de 10 ingineri electronisti competenti, atatia va livra educatia, nu 1000. Va putea livra insa 1000 de ingineri incompetenti, daca diploma va conta. Din cei 1000 e posibil ca 30 sa invete singurim sa spunem.

      Din aia 30, poate 9-10 vor fi prinsi de cererea pentru ei. Dar restul de 20 va caua debuseu in alta parte, in alta tara.

      Ce facem cu restul de 970 de ingineri incomoetenti? Ii angajam la stat aiurea in tramvai, ii facem profesori, ii trimitem pe capul sectorului privat sa faca cu ei ce-o sti (in realitate il incurcam si pe sectorul privat, care nu mai stie ce sa aleaga).

      ===
      Am crezut mult timp ca se poate reforma educatia pe baze administrative si mergand pe mana exceptiilor – cadre didactice si elevi. Acum nu mai cred asa ceva. Cat de „eficienta” sa fie o fabrica de geata in Antarctica, pentru ca sa si vanda?! :-))

      Un acest moment Romania nu are nevoie de competenta, ci de diplome. Ca sa valoreze ceva diploma aia trebuie sa fie expresia unei cererei a economiei liberale, nu tinta unor confuze si puerile „politici europene de atingere a tintelor de absolventi”. Adica trebuie sa ne transformam economia socialista (cripto-comunista) intr-una liberala, capitalista. Una reala, nu una mimata. Intr-una reala avem persoane foarte bogate dar si muritori de foame la modul propriu. Capitalismul nu este echialentul Raiului pe Pamant, nici chiar in soceietati cu apetenta colectivista (social-democrata). Noi asta am vrea, un fel de Rai in care sa traiesti fara sa muncesti. Dar in Rai nu exista scoli…:-)).

      Asa va fi si cerere pentru educatie si reforma sa va fi una naturala si mai ales fezabila si posibila,

      • În domeniul IT nu te întreabă nimeni de diplome sau facultăți absolvite. Îți sunt verificate cunoștințele și atât. Așa se creează competitivitate pe piață, văd și cei care au fentat facultatea că e zadarnic să te afișezi cu o diplomă la un test/interviu în IT. Totodată, asta e și soluția pentru subminarea „mașinii infernale de contraselecție”, așa cum o numește domnul Baconschi în „Anatomia ratării”.

  16. 1. Articol foarte bun, un pic patimas, dar nu poate fi altfel in Romania, tarimul hotiei nemarginite si cinice.

    2. Autorul, din graba, a scris „creaza”, in loc de „creeaza”.

    3. Muscator, realist, disperat, dar, din pacate, nimic nu se va schimba pentru ca peste tot in lume clasa politica e mizerabila – cum ar putea fi altfel in Romania, cind nu exista nici o conditie preliminara indeplinita ?

  17. Multumesc pentru excelenta radiografie a invatamantului din Romania. Doar vazand si asumand situatia putem indrepta ceva.

    Pacat ca are cateva greseli de scriere – un articol (mai ales despre invatamant), destinat publicului larg, ar merita puricat inainte de publicare. De altfel, consider, ca si Vasile Constantin, ca exercitiile de gramatica isi au utilitate inca din gimnaziu – in acest fel numarul i-urilor de la finalul cuvintelor nu ar mai constitui un mister („sti”). De asemenea corect este „dl” si nu „d-l”. In privinta exercitiilor de matematica, nu as renunta la niciunul la care am fost supus, desi profesez acum dreptul – au avut o contributie importanta la structurarea mintii, iar placerea de a lucra cu abstractiuni si satisfactia intelegerii lor mi-au marcat perioada scolii. Sunt de acord, in acelasi timp, ca ar putea fi mai bine adaptate si ca, desigur, motivatia si nivelul profesorului sunt esentiale.

    As dori sa-l distribui pe facebook, dar as prefera sa o fac dupa corectarea textului. Multumesc.

    • Am depistat și eu o mulțime de erori de dactilografie sper.
      Toți autorii acestei platforme fac muncă voluntară. Această platformă nu are editor care să puricească textele. Mulțumită bunăvoinței autorilor avem parte de asemenea texte, chiar dacă nu sunt perfecte. Iar ei, mulțumită nouă au parte de comentariile ce aduc de multe ori plusvaloare. Copiați textul în word, aflați numărul de cuvinte și apoi încercați să faceți un eseu cu același număr de cuvinte, scriind în orice domeniu vă simțiți confortabil . Reciți și corectați textul și apoi vedeți cam cât timp v-a luat. Poate abia atunci veți trece cu vederea micile erori de dactilografie.
      Toată stima.

      • Si dupa ce corectati textul, eventual de mai multe ori, dati-l altcuiva sa-l citeasca si numarati cate erori observa de la prima privire :).
        E mai usor sa vezi defectele altuia – fara rautate, vorbind.

  18. Acest băiat bun la toate al PSD, profesor de matematica, președinte de sindicat si acum ministru al educației (Liviu Pop) are totuși un merit: el si aberațiile pe care le debitează senin, fara sa clipească v-au inspirat o analiza corecta si un text foarte bun despre învățământul, școala din Ro.
    Amărăciune, indignare, simt al răspunderii – toate sunt de găsit in text.
    P. S. Ganditi-va ca însuși Liviu Pop este produsul scolii românești. Si el un rebut, un ratat (profesional si uman) eșuat in politica de doi bani de la noi. Fara perspective, fara cultura, fara gânduri, fara vocabular, fara probleme ….
    Si ganditi-va la faptul ca asemenea profesori populează cancelariile in proporție de 50-60% acum iar peste câțiva ani proporția va creste. Ca ajung miniștri e mai puțin grav – (stau 1-2 ani si pleaca). Grav e ca ajung profesori.

    • Subscriu.

      Intr-o societate capitalista, ministrul educatiei poate fi si un gibbon, pentru un timp.

      Asteptam de la un ministru sa faca o minune, sa dea o lege si sa se imbunatateasca educatia din Romania imediat.

      Nu se poate asa ceva. Nu legea face educatia mai buna, ci doar nevoia sociala pentru o educatie mai buna.

      Intr-o terapie de soc de cativa ani lucrurile s-ar aseza rapid si nu ar mai conta nici persoana ministrului nici sa ai un sobor de intelepti (:-)) care sa creioneze „reforme” supercomplicate pentru a „performa un orificiu intr-un bretzel” (:-)).

      Daca o persoana fara educatie corespunzatoare va trai la marginea subzistentei iar una care depune eforturi pentru educatie isi va indeplini visele, asta va fi sufficient pentru reforma educatiei,

      Dar o asemenea trecere la capitalism nu se poate face in zeci de ani, doar de dragul evitarii suferintei. Cu cat o amani mai tare, cu atat suferinta transformarii va fi mai mare, nu mai mica.

  19. Nu sunt sigura de multe lucruri dar unul, macar, mi se pare incontestabil : imediat dupa Revolutia din 1989, daca cineva ar fi prezis dezastrul si ruina (desavarsite si incontestabile!!!) Romaniei de astazi, ar fi fost LINSAT!
    Cum s-a ajuns deci, ca romanul, caruia-i lipsea doar libertatea ca sa traiasca bine si sa se bucure de viata, sa devina, o data eliberat, fix contrariul aspiratiilor sale, chiar si cele mai modeste?
    Cred ca originea raului este, asa cum rezulta si din acest remarcabil articol, abandonarea educatiei, in favoarea beneficiului imediat.
    Este firesc deci, ca, dupa atatia ani de maltratare sistematica si dispret, mintea oamenilor sa fie in imposibilitatea (organica!) de a functiona „normal”.
    Problema normalitatii este insa, subiectivitatea …Or, atata vreme cat celor in cauza le convine viata pe care o duc, aceasta este norma! Astfel se formeaza si se deformeaza mentalitati si se ajunge ca, ceea ce, ieri era considerat inadmisibil, astazi sa fie acceptat, revendicat chiar, ca singura cale catre reusita!
    Solutia acestei probleme nationale : indobitocirea poporului, rezida, logic(!) in reeducare si instruire…CINE sa se ocupe de asa ceva?
    – Specialistii formati in ultimii 27 ani? Sunt incompetenti.
    – Profesionistii care au mai ramas din generatiile pre-decembriste? Sunt frustrati.
    Mai ramane…cataclismul natural! :(
    E oribil ce spun, dar cred ca doar zguduiti bine, vazand palate si vile somptuoase naruite, Ferrari strivite cu invidiatii lor proprietari prizonieri incapabili sa se elibereze de sub fiare, ajutoare care nu vin, o multime de oameni orbecaind isterici si nestiind ce sa faca…atunci, cu siguranta ca ne vom reevalua prioritatile, valorile si obiectivele.
    Se poate, desigur, si fara nenorociri, doar ca pentru a reforma din temelii societatea romaneasca „asa, degeaba”, lipseste…educatia!

    • Mecansimul socialist funcioneaza cam asa:

      a) Iei de la cei ce au pentru ca muncesc si dai celor ce nu au => voturi
      b) cand cei ce au nu mai au (totul are un sfarsit), au plecat (ca se poate) sau au murit (ca toti suntem muritori) => te imprumuti => dai la cei care nu au pentru ca nu muncesc, acum si mai multi
      c) cand nu te mai poti imprumuta => dai vina pe cineva (afaceristi verosi, evrei, tigani, consum de aclool, Soros etc.)
      d) cand nici nu mai tine cu a da vina => dispari

      Ciclul asta dureaza 8-10 ani, timp in care socialistii raman la guvernare pentru ca isi cumpra voturile cu „paine si circ” plus ca exalta sentimental national si indreapta mania populara spre patroni si straini.

      Odata sursele financaire epuizate, solutiile sunt doar legate de timp: fie stai ca Grecia ani si decenii pana cand – paote – le vine oamenilor mintea la cap si inteleg ca totusi capitalism nu inseamna „colectiva” (adica sa tot furi si sa tot fie), fie manainci pisici pe strazi pana cand pui mana pe par si alungi neomarxistii de la guvernare (cazul Venezuelei).

      In Europa de Est, ciclul a fost mai lung. Si pentru ca populatia dispunea de nenumarate cai de rezistenta la „ijntemperii sociale” . Avem izolare/autosuficienta (cazul Romaniei rurale) pecum si multe altele.

      Pe scurt, itnr-adevar, noi nu am trecuit (inca ) prin suferinta necesara, singura capabila sa convinga de inaplicabilitatea pricipiilor socialiste (comuniste sau neo-marxiste, cum doriti). Nici fascismul nu este o alternative reala, pentru ca noi il dorim lipsit de fundamental sau filosofic/esoteric, care de fapt il face realizabil social.

      Pe scurt, in rumatorii ani vom avea de ales:
      a) vanatoarea de pisici comestibile (sung cam 6 milioane in Romania, am rezista o perioada)
      b) indelungul tarat prin namol, la marginea subzistentei.

    • Nu inteleg de ce atata discriminare?! :D Invatamantul romanesc era infiorator de prost si ianinte de 1989. In fapt daca ne gandim la rece, cred ca dupa 1989 au aparut ceva mai multi profesori competenti in marea de idioti ingeniosi si inepti fara speranta ce umple educatia nationala. Cat despre specialistii formati dupa 1990 suntem garla astia care ne-am ajuns in afara tarii, unde nu exista unchi, matusi sau buni prieteni de famiglie :D

    • În primul rând, hai să amintim că de la revoluție ministerul a avut 7 denumiri. A fost redenumit și s-a revenit la denumiri anterioare de 12 ori. Ștampile, tipizate, etc., toate au fost refăcute, reimprimate, etc…vă las să digerați acest mic aspect.
      Românul nu are abilități și tradiție de antreprenor, C. Rădulescu Motru subliniind că românului îi lipsește spiritul burghez. Populația țării a fost aruncată într-un sistem pe care nu avea abilitatea să-l gestioneze, iar puterea politică a fructificat acest aspect. Astfel, s-a ajuns la crearea unui sistem mafiot care mizează tocmai pe inadaptabilitatea populației la mecanismele capitalismului.
      Potrivit INS, în România sunt 8,5 milioane persoane în risc de sărăcie sau excluziune socială. Experimentele sociologice au scos la iveală că aceiași persoană are un IQ cu până la 15 puncte mai scăzut dacă se află în această situație.E ca și cum ai da testul după o noapte nedormită petrecută la crâșmă. Iar experimentul din Dauphin, Canada analizat după 25 de ani de Evelyn Forget, a scos la iveală că un venit minim garantat a transformat cetățenii orășelului făcându-i mai bogați, mai deștepți și mai sănătoși iar performanța școlară a copiilor a resimțit o creștere spectaculoasă.
      Ceea ce propun eu este un mecanism care nu poate fi numit nici socialist, nici capitalist. Este un sistem bazat pe descoperirile științifice. Dar voi vorbi despre el cu următoarea ocazie sau dacă e cineva interesat. Mai ales că acest sistem duce la o nevoie socială pentru o educație mai bună deoarece implică să muncești mai inteligent, nu mai mult.

      • Stimate domnule Lucian, m-as simti obligat fata de dv. daca ati avea buna-vointa sa dezvoltati. Multumesc! (Ma gasiti pe facebook)

  20. Eu mai am o nedumerire: de ce oamenii seriosi mai iau in considerare pentru nivelul invatamantului coeficientul de promovabilitate la bac?
    60% promovabilitate inseamna doar ca 40% au intrat la liceu fara nicio motivatie. Nu inseamna neaparat ca nu au capacitatea sa acumuleze cunostintele, doar mai degraba ca nu au crezut ca este necesar.
    Dar vina nu este a lor. Pe de o parte, nu au avut de ales, nu li s-a pus in fata nicio alternativa practica, pe de alta parte nici nu li s-a pus un barem de indeplinit, in afara de simplul fapt de a fi absolvit clasa a opta. Au intrat din inertie ca nu aveau ce face si au pierdut patru ani din viata – multi dintre ei devenind si mai limitati decat au intrat.
    Ne-existand un sistem de scoli profesionale, nu exista sansa de a pune in valoare un talent care nu implica neaparat matematici superioare sau filozofie. Un absolvent de scoala profesionala adevarata poate incepe dupa 2-3 ani sa-si castige independenta materiala si trece intr-o etapa de maturizare mai devreme decat un elev de liceu.
    Nu este obligatoriu ca optiunea pentru scoala profesionala sa fie data de capacitatea intelectuala; este mai degraba despre spiritul practic.
    Te alegi cu ceva concret si apoi, n-ai decat sa te apuci si de altceva, mai elevat, atata timp cat esti asigurat ca poti sta pe picioarele tale.
    Am intalnit destui ingineri foarte buni care au facut intai scoala profesionala.
    In schimb, meseriasi fara scoala profesionala sau ucenicie facuta metodic nu se formeaza decat in 10-20 de ani si asta, cu sansa din ce in ce mai putin probabila, de a fi intalnit mesteri mai batrani care stiu sa-i invete.
    De aceea si nivelul inalt de calificare al muncitorilor a ramas numai ca poveste.
    Nu poti sa inveti meserie „pe furate”… asta e tot o legenda.

    • Impotriva a ce se crede azi un procent destul de important dintre cei care ajungeau la profesionala nu erau „prostani” ci „golani”.
      „Golani” in sensul ca doreau sa devina mai iute „independenti” sa isi castige „banul lor” si nu mai erau dispusi sa inghita disciplina scolara. Unii dintre ei erau chiar cititori pasionati … insa nu vedeau nici o utilitate sa citeasca carti „neinteresante” … Catiba dintre acestia .. mai traziu au terminat chiar si un liceu (la seral …)

      • Au facut, unii, chiar si facultati la zi.
        Da, intr-adevar se simtea lipsa „stilului” dar erau mai dispusi sa se murdareasca (in sensul propriu) atunci cand era nevoie…

  21. Din presa adunate si la lume date:
    „Un învăţător din Alba care a predat la mai multe şcoli timp de 30 de ani a obţinut doar 4,85 la proba scrisă a examenului de titularizare. Un make-up artist din Gorj a luat 1,20, dar spune că nu renunţă, pentru că are un vis, acela de a preda la catedră.”

  22. Excelenta analiza! Asi fi preferat, totusi, ca dl Maci sa ne dezvaluie mai multe despre impostorul Pop; oricat ma straduiesc, nu reusesc sa aflu ce scoli a absolvit acesta. Aparent a fentat o scoala post-liceala prin anii ’90. Poate gresesc, al meu sa fie pacatul.

    Aflu din surse sigure ca anumite multinationale se feresc (la filtrul initial – sortarea CV-urilor) de absolventii de facultati private. Aparent, o astfel de diploma certifica (cu o acuratete de peste 90%)
    o imbecilitate pretioasa. Campioana Firea se lauda cateva luni in urma ca primaria dumneaei e prima-ntaia la personal cu studii superioare (un procentaj enorm). Ar fi interesanta o dezvaluire pe caprarii: cati au diplome de la stat, cati de la privati.

    Probabil ca (nici) problema educatiei nu poate fi rezolvata decat dupa sublimarea pulimii care balteste pe teritoriul tarii (vezi N Grosu „Blestemele Natiei Romane”).

  23. Eu (umanist) am facut mai putina matematica decat Svejk insa mai mult decat regula de trei simpla nu prea am folosit. Insa parca as avea ceva de obiectat : cunoaşterea se rezumă la exerciţii de gramatică şi la probleme de matematică, adică la lucruri cu desăvârşire inutile, care nu explică nimic şi încurcă zadarnic Mie mi se cam strepezesc dinti auzind „doisprezece luni” si ma apuca pandaliile la piata vazand tineri care au nevoie de telefon ca sa calculeze cat fac 3 kile de cartofo, 2 de rosii, unu de ceapa si o legatura de patrunjel.
    Insa as zice ca situatia de acum se datoreaza si „reformelor”. Candva unu’ Jean Cau se arata si el f dezgustat de aceste „reforme”. Oricum observ ca scoala primara facuta intr-un cartier marginas al Bucurestiului (sept 1959-iun 1967) era una de mult mai buna calitate decat invatamtul asta modern de azi …

    Pia ar fi bine sa aruncam modele noi la cosul de gunoi si sa revenim la „clasic” !
    Inclus exemenul de intrare…

    A si Pop nu are de unde stii ce este aia gratuit. Eu am mai prins un an cand parintii copillor mai mari plateau si o taxa la scoala…

  24. Educatia nu e gratis. Nimic nu-i gratis.

    Intrebarea de baza este cine plateste educatia?

    In cazul sistemelor integral de stat sau majoritar de stat (cazul Romaniei) plata serivciilor si recuperarea investitiilor de capital se face exclusiv din surse publice.

    In Romania, scolile private preuniversitare incaseaza o taxa de scolarizare parintilor care au contribuit deja la sistemul public de educatie, dar nu il folosesc.

    In sistemul voucherelor aceasta dubla plata dispare, in sensul ca voucherul este dat scolii pe care elevul o urmeaza- fie ea de stat, fie privata, fie comunitara, fie platita de parinti (ultimele 2 categorii nu exista in Romania).

    ===

    Un alt lucru interesant este ca nu exista o legatura directa intre veniturile scolii si eficienta sa, la modul general.

    Aceast lucru este extrem de important in cazul sistemelor publice, extrem de costisitoare, deoarece tinde sa sporeasc alocarile fara sa genereze rezultate.

    Astfel, un sistem public va fi din ce in ce mai costisitor si cel mai probabil, va stagna sau chiar va regresa ca rezultat al finantarii sale pur publice.

    =====
    O alta discutie este cea legata de rolul social al scolii. In unele sisteme, ea este baza meritocratiei, care permite aswcensiunea sociala a elevului, fara a avea importanta originea sa sociala. In alte sisteme, scoala fixeaza elevul pe treapta sa sociala si nu ii permite sa se miste de acolo. Desigur, acestea sunt cele 2 extreme.

    Problema sansei ascentiunii sociale este strict legata de rolul conferit scolii, prin urmare.

    ====

    O alta problema este cea a cheltuieilor de acasa, alocate educatiei. Nu pot fi contabilizate, dar ele exista. Depind insa foarte mult de mediul familial: daca parintii citesc, urmaresc diverse emisiuni educative sau au diverse astfel de preocupari, copilul va urma (probabil, nu sigur) aceasta linie de valori. Ceea ce se va reflecta in cheltuielie pentru educatie.

    Acesta „contabilizare integrata” este dupa mine principala provocare a prezentului.

    Interesant mi se pare insa ca alocarea venitului personal si al familiei pentru educatie urmeaza o decizie personala si nu una indusa social. Astfel, cel care decide cat timp sa aloce educatiei si in ce fel este individul (elevul, elevul+familia), statul nu are cum avea control asupra acestei decizii. Asta, spre deosebire de sistemul institutional, unde statul ia banii parintilor si decide el pe ce sa dea banii lor.

    ===

    Mai departe, copilul plateste si el educatia, prin suma pe care o castiga sau o pierde fata de mediana veniturilor viitoare. Cresterea sau diminuarea venitrurilor sale viitoare este si ea o plata, pentru ca se exprima in bani, se poate numara si este o contraprestatie a comportamentului prezent. Nu importa diferenta de timp, orice plata este decalata mai mult sau mai putin.

    ===

    in concluzie, toata lumea plateste educatia: cetatenii fara copiii sau care nu mai au copiii in scoala, proprietarii de locuinte (prin impozitul local ce merge la cheltuielile de capital alocate scolilor), parintii care dau copiii la scoli private – acestia platesc de doua ori, copiiii – prin diferentele din veniturile lor viitoare.

    Ceea ce poate sa difere insa este decizia asupra utilizarii acestor sume. Intr-o sociaetate cvasicomunista (cum e cea a Romaniei), decizia cheltjuirii este rupta de vointa detinatorului initial al sumei cu care se face plata.

    Altfel spus, in Romania noastra socialista, statuil face ce doreste cu banii mei. Nu ar putea face asta daca noi am intelege ca statul foloseste banii nostrii. Statul sosicalist raspandeste ideea socialista a „gratuitatii” – ceea ce , evident, lipseste parintii de decizie. Din moment ce e „gratis”, adica nu e vorba despre banii mei, nici nu ma intereseaza si nici nu sunt raspunzator de ce se intampla in educatie.

    ===

    Povestea cu cocosul rosu a gratuiotatii invatamantului este sustinuta si de poveste „sansei de a merge la scoala” si a „scolii care iti da o sansa in viata”.

    Socialistii ne imbata cu apa rece sustinand ca numai invatamantul public gratuit poate duce la sansa educatiei pentru cei saraci. Omite insa sa ne spuna ca saracia parintilor se pastreaza si ca sansa pentru cei educati nu sta nici pe departe in faptul ca sunt educati, ci in faptul ca societatea ar trebui sa posede mecanisme prin care cei educati urca pe scara socaila. Ceea ce nu e cazul in socailism.

    Prin contrast, intr-o viziune capitalista asupra educatiei, aceasta este strans legata de decizia asupra finantarii sale, la nivel individual. Parintii decid ce scoala sa finanteze prin taxele lor. In sistemul de vouchere, aceasta plata este de fapt „repatrierea” deciziei, deoarece voucherele sunt deduse din impozit. Cam asa cum se intaimpla cu faimosul 2% pentru ONG-uri.

    Viziunea capitalista presupune intelegerea unanima a faptului ca educatia nu este gratuita pentru nimeni, ca pana la urma cineva plateste.

    Sansa in viata trebuie legata de recompensarea eforutuluji prorpiu – prin cresterea veniturilor si realizarea viselor – si sanctionarea lipsei acestuia -prin saracie si marginalizare sociala.

    La efort se incadreaza si finantare studiilor proprii si particiaprea activa la actul educational a subiectilor acestuia. Pentru ca daca ti se pare ca nu platesti nimic si vezi ca nu poti alege studiile, ca ele nu conteaza pentru viata ta viitoare, de ce ai mai depune astfel de eforturi?!

    Romania nu este o tara capitalista, asa ca nu are nici educatie capitalista. Are una … „gratuita”….:-)))

    • Pp ca stiti ca spre 3/4 din veniturile bugetului nu provin din impozitarea salariilor. Prin urmare, voucherele alea insumate vor ajunge pt 1/4 din buget educatiei.
      Asta spuneti: socialismul ofera educatie dar nu mobilitatate sociala, pe cand capitalismul ofera mobilitate sociala, iar educatia revine parintilor si copiilor?! Responsabilizare fara resurse, ca sa participe activ. Cum o sa participe activ? pls, share.
      Chestiile alea de le ziceti merg pt venituri omogene, mari, si nici acolo asa fara nuante.
      Iar chestia cu nimic nu e gratis e doar retorica, asa ca sa stai sa te intrebi ce naiba o fi vrut sa spuna. Nimic, doar sa nu fie din basca faza cu educatia gratuita.

      • Nu este necesar ca vaoucherele sa acopere 100% din cheltuielile unei scoli, desi este foarte posibil sa se intample asa ceva.

        Mecanismul de finantare la care voucehrele sunt atasate cuprinde diverse alte canale specifice de finantare: cheltuieli privind investitiile ikn cladiri si terenuri – acestea pot proveni de la bugetul de stat si/sau de la bugetul local, sau in cazul celor comunitare sau gestionate de parinti – de la acestia.

        In timp, aceste resurse limitate generaaza o mai buna gospodarire. Dvs. comparati cheltuielile excfesive si risipa de astazi cu resursele ce sunt directionate de vouchere. Comparatia nu este edificatoare, pentru ca nu poti compara un buget iresponsabil cu unul „de bun gospodar”.

        ===

        In socialism stratificarea sociala tinta este minima. Altfel spus, diferente mari de efort personal se reflecta in diferente mici de statut social. Asta, pentru ca obiectivul politicilor socialiste nu este individul si realizarea viselor sare, ci „colectivul” in care indivizii sunt presupusi cu nevoi similare, inclusiv ca magnitudine.

        Intr-un registru aproape vulgar as spune ca in socialism fie ca inveti de-ti sare basca, fie ca swtai la bere cu prietenii, viitorul tau e asigurat. Ca membru al unui colectiv protejat de stat, nu ai nici o problema, nu trebuie sa te zbati deloc. Ba chiar e contraindicat sa te zbati, sa lucrezi mai mult, pentru ca in socialism ceea ce produci in plus se redistribuie celor care nu lucreaza. Si nu e vorba de cei realmente in nevoie, ci de o masa in crestere de profitori ai sistemului.

        ===

        Nu spun ca in captialsim educatia revine parintilor, nu despre educatie in sine vorbesc. E vorba despre raspundere, cea care vine la pachet cu libertatea de a alege. Daca nu ai libertate de a alege (cum e in socialism, unde statul iti ia banii si iti educa copii asa cum vrea el, nu cum vrei tu), nu ai nici raspundere.

        Spun ca raspunderea educatiei trebuie sa ramana a parintilor. Raspunderea educatiei. Asta inseamna ca parintii trebuie sa fie in masura sa aleaga scoala pe care o cred potrivita pentru copiii lor. Ca sa poata face asa ceva trebuie indeplinite niste conditii:

        a) scolile sa fie realmente diverse, ca programa si mod de organizare (acum diversitatea e mimata si in cel mai bun caz e superficiala)

        b) scolile trebuie sa fie transparente, asta insemnand ca trebuie sa fie si responsabile pentru ceea ce comunica – in prezent nu avem transparenta, multe din cele spuse pe web-site-uri sunt mestesugite denaturari ale realitatii – pentru ca nu exista nici o sanctiune reala pentru cei ce o fac

        c) intre performanta scolii si alegerea sa trebuie sa exita o legatura de piata, nu una administrativa.

        Sistemul de vouchere asigura partial aceste conditii. Dar ele nu inseamna nimic daca se mentine sistemul socialist prin care efortul individual este descurajat.

        ====

        Povestea cu nimic nu e gratis e tot spusa, dar niciodata nu a fost simtita „la buzunar” in cazul educatiei. Intr-un fel alegi scoala si o tragi la raspundere cand stii ca i-ai dat bani din buzunar si intr-alt fel o percepi cand stii ca nu e gratis, dar ca banii provin de la buget (partial, atentie ca o parte provin de la bugetele locale).

        Eu m-am folosit de declaratia ministrului pentru a aduce pe masa faptul ca in capitalism „cine plateste nunta comanda lautarii” :-)).

        Sigur ca sunt diverse nuante. Spre exemplu, intr-o opine, invatamantul primar nu ar trebui privatizat deloc, pentru ca acolo performanta scolii nu este accesibila parintilor, din multe motive obiective (unul ar fi imposibilitatea de a afla de la elevi asa de mici ce se intampla in clasa).

        Sistemele de educatie captialiste, din cate stiu, nu sunt pe nicaieri pure, ele imbina diverse organizari si finantari – atat din ratiuni istorice cat si pentru a oferi fiecarui cetatean ceva confrom dorintelor.

        ===
        Educatia in familie.

        Asta exista indiferent de sistem – socialist, capitalist sau fascist. Dupa mine, ea a crescut ca pondere si importanta oricum, ca efect al diversificarii majore a societatii. Si a tehnicii. Astfel, este extrem de dificil ca o scoala sa ofere parcurs individualizat intr-o lume atat de diversificata. In unele sisteme educationale acest lucru este cumva consfintit de orientarea educatiei in familie – mai mult sau mai putin. Nu vorbesc aici despre faimoasele „teme”, teme care au ajuns niste aiureli sinistre pentru ca nimeni nu le mai leaga de obiectivele de invatare reale.

        Din pacate, Raiul pe Pamant nu este si nu va fi. O parte din parinti nu vor intelege aceasta necesitate, dar nu cred ca este treaba statului sa ii convigna. Este tot o chestiune de libertate, de alegere personala, statul nu are ce cauta. Daca nu doresc sa derulez educatie non -formala in familie, si mi se pare suficient sa am odrasla lipita de tablerta, sau daca mi se pare mai important sa mearga cu vaca, asta e treaba mea, alegerea meca ca parinte.

  25. Îi mulțumesc lui Dedalus pentru comentariul anterior. El pare cel mai ancorat în realitatea educațională în special când afirmă: „toata lumea plateste educatia”.

    Chiar dacă viziunea socialistă, așa cum o descrieți, este un fiasco, nici cea capitalistă nu poate avea în România rezultatele pe care le descrieți. Este de ajuns să reamintim votul din 11 decembrie 2016 pentru asta.

    Vă voi descrie așadar propria viziune despre cum trebuie reformată educația în România. Cea mai mare problemă este că această reformă depinde în mare măsură de multe alte domenii.

    În primul rând, când vorbim despre copil, trebuie să înțelegem că vorbim despre o ființă umană a cărui mecanisme de dezvoltare sunt din ce în ce mai bine deslușite cu fiecare an ce trece. În contextul unei demografii negative și a unei natalități de 1.3 copii, România se află în jumătatea inferioară a lumii când vorbim despre aceste statistici. Mai rău, natalitatea este invers proporțională cu veniturile realizate de familie. Acest lucru convine de minune cripto-comuniștilor pentru că ei nu văd copiii ca pe niște ființe, ci ca pe viitori votanți.

    Primul pas al reformei ar trebui să fie oportunitatea unui loc de muncă pentru oricine vrea să muncească. Știu că sună ca în comunism dar vă asigur că nu e deloc așa. În România, 2,8 milioane de persoane lucrează pământul. Puţini sunt cei care obţin profit şi îl declară la stat. Restul muncesc pentru propria gospodărie şi fac faţă cu greu traiului de zi cu zi. De asemeni, sunt cca 4 milioane de minori în România iar cadre didactice cca 250 mii.

    Pornind de la aceste cifre vă voi prezenta soluția pe care aș dori să o dezbatem. Pentru aceasta voi porni de la premiza că 100$ (mai mult pentru simplificarea calculului) este o sumă decentă alocată fiecărui minor 9 luni pe an. Cu aproximație asta ar însemna 6% din PIB. Toți acești bani vor fi transformați în 2 mese pe zi, respectiv manuale, rechizite, uniforme și toate cele necesare menținerii actului educațional.

    La nivelul fiecărei comunități locale se va crea oportunitatea accesării de fonduri europene pentru crearea de ferme mari cu peste 1000 Ha teren exploatabil. Acest lucru ar duce la o tehnologizare modernă în agricultură, lucru ce s-ar traduce automat (cred eu) într-un randament mărit al muncii respectiv o productivitate crescută. Din aceste ferme vor veni produsele necesare asigurării celor două mese pe zi pentru copii.
    Să luăm o comunitate în a cărei școli învață 1000 elevi. Dacă ferma ar primi jumătate din cei 100$, suma totală anuală încasată de fermă ar fi de 450.000$. Restul de 450.000$ vor fi alocați școlii și îi va putea cheltui doar pe manuale, rechizite, construcția și echiparea cantinei, etc. Dacă s-ar crea 100 locuri de muncă astfel, cel puțin 15% din suma alocată copiilor s-ar întoarce înapoi sub formă de impozit/salariu.
    Practic, se dezvoltă niște asociații de fermieri. Avantajul lor este că sunt direct răspunzători de bunul mers al fermei. Nici riscul, nici profitul nu revine investitorului, ci direct managementului și angajaților fermei. În acest sens am gândit multe chestiuni ce obligă angajații să fie nevoiți să-și facă treaba sau își pierd locurile de muncă, șomaj sau ajutor social. Dar sunt prea multe de menționat acum.
    După vârsta de 14 ani, copiii vor beneficia până la finalizarea studiilor de aceleași oportunități doar în condițiile în care vor fi respectate anumite condiții. În acest fel, cei care nu vor să fie condiționați vor putea renunța la cei 100$ fără a avea nici o constrângere după terminarea studiilor. Ceilalți vor fi nevoiți să lucreze în țară, exact pe specializarea pentru care a fost finanțat în condițiile în care va avea un loc de muncă. Dacă statul eșuează în asigurarea unui loc de muncă, toate condițiile impuse pentru finanțare devin nule. Iar condiția ar fi ca finanțarea să fie acoperită de impozit/salariu. Odată acoperită finanțarea din impozit, fostul elev, acum cetățean în toată regula devine fără obligații.
    De asemeni, finanțarea va fi condiționată și de rezultatele elevilor în concomitent cu prezența lor la cursuri. Practic, dacă un elev pică examenul de capacitate, unitatea de învățământ pierde toți banii primiți pentru acel elev în perioada cât a frecventat cursurile la școala respectivă.
    Va urma…

    • Vreti sa faceti un kibbutz educativ, o forma tot socialista de organizare a educatiei. Pomana nu este apreciata, sa stiti. Nici efecte nu are.

      Ceea ce s-ar putea face, cutitlu provizoriu, de corectare a pietei, este acceptarea contractelor de munca pe perioada determinata pentru dezvoltarea scolilor in rural.

      Parintii ar putea confectiona material didactic, ingriji scoala samd. Multe se fac deja, dar prin „voluntariat”. S-ar putea aloca scolilor din rtural o suma in acest scop si un unamr de posturi de colaboratori. Repet- numai si numai pe un timp limitat, pentru cativa ani, pana cand celalalte politici de liberalizare incep sa-si arate roadele.

      ===

      Scopul politicii educationale nu este crearea de locuri de munca sau accesul pe piata muncii. Acesta este unul dintre cele 2 rezultate ale educatiei: 1) specialist 2) antreprenor.

      Un patron va angaja forta de munca necesara maximizarii profitului si consolidarii afacerii, nu va angaja in nici un caz pentru ca ar fi pe undeva o „politica de creare de locuri de munca”.

      Daca educatia creeaza antreprenori, acestia vor crea locuri de munca. Vazut asa, e posibil. Dar acesti antreprenori trebuie pregatiti de la 10-12 ani, si in nici un caz prin „lectii de anreprenoriat” ci prin multiple alte forme particiaptive formale si non-formale.

      ===

      Aducerea in discutie a fondurilor europene are mai degraba efectul de a speria pe toata lumea. Cine stie cum s-a derulat POSDRU si cum se deruleaza in general proiectele europene in Romania, face instantaneu frisoane la o asemenea idee. Desigur, ar fi frumos sa se rezolve, dar sa fim realisti – fondurile europene sunt din ce in ce mai lipsite de eficienta si mai infiorator gestionate.

      ====

      Situatia zonei rurale – intr-adevar, aceasta merita o atentie deosebita. Nu vreau sa par cinic, dar o parte din cei din acea zona se vor pierde. Ca itnr-un razboi- cand il pornesti, vei sti ca o parte din soldati vor muri si altii vor fi raniti.

      Zona rurala trebuie sa fie beneficiara prin ricoseu a politicilor educationale liberale. Principala problema a zonei rurale este gradul scazut de cunoastere. Acesta, la randul sau apare ca rezultat al unei auto-suficiente, a complacerii in situatia supravietuirii. Nu poti insa obliga un om sa vrea.

      Cat timp locuitorii zonei rurale vor considera ca le este suficienta resursa gestionata de ei si cat timp izolarea nu va fi perceputa ca un dezavantaj, aceasta complacere in non-cunoastere va continua. Nu poate fi contracarata prin nici un fel de masuri administrative. Numai nevoia creeaza cererea :-).

      Avem nevoie sa lasam timp scolilor rurale pentru a se transforma in reale forte sociale transformatoare. Celelalte politici de dezvoltare, din afara educatiei, sunt relevante. Astfel, accesul, transportul, infrastructura de comunicatii vor scoate aceste scoli si comunitatile lor din izolare. O parte trebuie sa fie finantate de stat, dar numai axele principale. Celelaltge pot fi concesionate.

      O alta forta transforamtoare este deschiderea pietei. Nimic nu face mai mult rau agricultorilor romani decat protejarea lor. Competitia produsele din exterior ii va pune in situatia de a apela la cunoastere sau de a disparea. Aici statul poate totusi interveni prin burse acordate tinerilor de la sate. In nici un caz prin subventii! Acestea nu vor face decatg sa incurajeze lipsa de perfomanta. [de cand cu programul de sprijinire a culotivatorilor de tomate, cele mai multe rosii pe care le gasesc sunt lipsite de gust, fade si nerezistente].

      ===

      Pe scurt, interventia statuluji trebui limitata la situatiile in care piate nu functioneaza sau in care reglarea prin mecanisme de piata ar atrage costuiri sociale prea ridicate. Am dat cateva exemple mai sus.

      • Îmi pare rău că m-ați înțeles greșit, dar e vina mea pentru că nu am avut timpul necesar să dezvolt. Însă îmi pare nespus de bine că ați răspuns, pentru că așa pot să identific unde apar neclaritățile.

        Cel mai important lucru este că nu e vorba de pomană. Ci este vorba de oportunitate. Și pentru a asta este de ajuns să înțelegem că din cei 2.8 milioane de care vorbeam anterior, un procent mai mic de 0.001% ar îndeplini criteriile de creditare bancare necesare dezvoltării unei ferme de 1 milion de euro să zicem. Aveți dreptate când afirmați că Fonduri Europene = Sperietoare. Dar toate aceste proiecte s-ar face în felul următor: finanțare de la stat+finanțare bănci+proiecte făcute de firme specializate cu plata totală a proiectului în decursul a, să zicem 3 ani, după finalizarea proiectului fiindu-i plătite doar banii necesari acoperirii costurilor angajaților și minim de profit. Banca nu va finanța un proiect sortit eșecului. Toate cele 3 entități vor avea echipe de audit separate care vor asigura o funcționare la randamentul scontat pentru că, dacă statul în neglijența lui, aruncă banii din taxe pe fereastră, băncile și firmele private nu-și permit acest lucru. Echipe proprii sau contracte cu firme ce oferă astfel de servicii. Imediat ce se găsesc nereguli, pedepsele vor fi drastice. Fiecare comunitate are posibilitatea și în nici un caz obligația de a accesa banii puși la dispoziție (cei 100$). Școala practic face un contract cu această fermă pentru a primi produsele necesare asigurării celor două mese. Sunt mult mai multe de spus, dar mă opresc aici.

        Într-adevăr, locuitorii zonei rurale pot considera că ce au le este suficient, dar de ce este necesar ca decizia părintelui să se răsfrângă asupra copilului. Ce putere de decizie are o ființă de 3 ani? Nici nu-mi doresc să fie obligat cineva să vrea, ci doar să i se ofere oportunitatea fiecărui copil să vrea. Iar dacă, spre exemplu, unei familii cu 4 copii în care tatăl muncește cu ziua iar mama e casnică, i se oferă posibilitatea ca unul din părinți să lucreze la o fermă pe un salariu de 400$ net, cu transport gratuit la locul de muncă, într-o fermă cu tehnologie de ultimă generație, toate ajutoarele sociale fiindu-i eliminate oricum chiar dacă acceptă sau nu locul de muncă, nu văd ce soluții alternative ar avea acea familie și de ce ar refuza acel loc de muncă. Ar fi soluția altor locuri de muncă, dar tocmai ziceam că lucrează cu ziua. Mai mult, dacă se oferă și posibilitatea ca după ce ferma își va fi plătit către finanțatori investiția, proprietari să rămână cei care au contribuit la dezvoltarea ei, (manageri, agronomi, veterinari, tractoriști, necalificați, etc) într-un raport bazat pe volumul de muncă și specialitate, iar nu văd de ce ar refuza. Concret, tatăl, dacă va munci la ferma respectivă 25 de ani, tractorist, iar ferma în anul respectiv ar avea un profit de 500 mii $, i s-ar cuveni din dividende 5000$. Va primi 2500$ iar restul vor fi reinvestiți obligatoriu pentru retehnologizare, achiziții, investiții, etc… La fel va fi și cu managerul general care va primi 40.000$. Asta la final de an, pe lângă salariu. Sarcina eficientizării nu va pica doar pe management ci și pe muncitori. Așa că sunt sigur de faptul că din 10 muncitori, dacă doi trag chiulul, ceilalți 8 nu vor munci pentru ei ci vor avea posibilitatea să-i elimine.

        Sunt multe de pus la punct mai ales pentru că românul vrea să vadă moartă capra vecinului și s-ar putea face abuzuri. Iar abuzurile trebuie să fie foarte aspru pedepsite.
        Legat de „[de cand cu programul de sprijinire a cultivatorilor de tomate, cele mai multe rosii pe care le gasesc sunt lipsite de gust, fade si nerezistente].” sunt de acord. Din acest motiv am gândit următorul sistem: Să zicem că în localitatea A s-a făcut o fermă cu vaci de lapte și carne. Aceasta are contract an de an cu cantinele a 80 de școli pentru a oferi produsele lor. De asemeni există alte 9 ferme ce oferă aceleași produse. În cazul în care din anul următor doar 50 școli reînnoiesc contractele, restul orientându-se către alți furnizori se declanșează automat un corp de control pentru a depista ce se întâmplă cu respectiva fermă dar și cele 30 cantine. Mai mult, pentru a face profit fermele vor fi nevoite să vină pe piața liberă cu produsele ce nu își găsesc loc în cantine. Dacă din cele 10 ferme doar 30% din produse ajung în cantine, restul de 70% vor trebui să ajungă pe piața liberă. Dacă sunt slabe calitativ vor supraviețui doar cele ce se ridică la standardele cerute. Sunt conștient că toate aceste lucruri nu sunt posibile în condițiile în care la conducerea țării sunt actualii crypto- comuniști (îmi place la nebunie să le zic așa :D). Dar dacă mi-a rămas ceva, aceasta e speranța.

        • Revin la idea libertatii individului.

          Parintele allege pentru copil. Bine sau rau. Dar asa trebuie sa fie. Desigur, nu e copilul vinovat de alegerea parintilor. Dar alternative de a face statul raspunzator in locul parintilor este de 1000 de ori mai rea.

          Statul care are grija de copii in locul parintilor este statul nazist, statul communist (intr-o oraecare masura) sau statul progresivist (tot un fel de stanga radical, nascuta peste Atlantic).

          ===

          Fondurile europene.

          M-as bucura sa mearga bina. Dar este o speranta desearta, o iluzie fatala. Fondurile europene merg bine daca administratia centrala este competenta

    • Oricat ma straduiesc sa fiu scurt, tot mai uit cate ceva :-((.

      In zona rurala sunt multe cadre didactice cu daruire si vocatie. Si multi copiii care chair doresc sa invete. De multe ori scolile rurale au ajuns sa fie mai bune decat cele din mari orase.

      Vreau sa spun ca nu trebuie sa cadem prada prejudecatilor.

      Frana dezvoltarii zonei rurale tot dinspre cerere apare, nu dinspre resursele alocate educatiei.

      Sa spunem ca am aloca unei scoli rurale, nu 100 USD, ci 10,000 USD per copil. Cu cat credeti ca s-ar imbunatati rezultatele? Sa spunem ca aducem intr-o scoala rurala reincarnarea lui Comenius (:-)) . Ce credeti ca s-ar intampla?

      ===

      Despre voturi – aici este o problema ceva mai adanca. :-). O mare parte din votanti au stat acasa pe buna dreptate pentru ca „nu au avut ce vota”.

      Romania s-a dezvoltat si ea, a ajuns la stadiul in care cetatenii inteleg necesitatea unei politici de dreapta. Ori, spectrul politici romanesc este ocupat in intregime de diverse nuante ale stangii. Imaginati-va ca pe liste avem numai urmatoarele partide : PCR1, PCR2, PCR3. Veti veni sa votati?

      Este tot o chestiune de piata (sui-generis) nu exista o oferta politica corespunzatoare cerereii. Asa ca onor cererea ramane nesatisfacuta ;-).

      Reforma educatiei la stanga nu e posibila. Am spus asta de multe ori, si nu e vorba despre parerea mea doar. uitati-va ce s-a intamplat cu Renzi in Italia. Simpa idee ca un director ar puta sa-si aleaga profesorii i-a speriat ingrozitor pe sindicalisti. Cineva spunea mai sus ca reforma educatiei nu e posibila cat timp avem sindicate in educatie.

      Intr-o polticia de dreapta, desi sindicatele ar fi acceptate, pentru ca asa e intr-o societate moderna, cresterea ponderii scolilor in care cadrele didactice nu ar mai fi supuse sindicalizarii si in care s-ar generaliza contractul de munca pe perioada deteriminata, ar rezolva, macar partial aceasta treaba.

      • În ultima perioadă am avut contact cu foarte multă lume din sistemul educațional. Educatori, învățători, profesori, inspectori. Cea mai mare hibă a sistemului este politizarea ei excesivă. Practic, crypto-comuniștii își alocă posturi de directori, inspectori fără nici o jenă. Am prins la un moment dat o discuție în care un candidat la un post de director, ajuns la locul examenului, era luat la rost de inspector de ce a venit cu contra-candidat. Citez „ Bă, așa de prost ești că n-ai reușit să elimini contracandidații? Ce caută ăsta aici (vorbea de celălalt care venise să dea și el examen la postul de director, chiar în fața lui)?

        Când spuneți „In zona rurala sunt multe cadre didactice cu daruire si vocatie. Si multi copiii care chair doresc sa invete. De multe ori scolile rurale au ajuns sa fie mai bune decat cele din mari orase.” este exact motivul pentru care ținta primară este mediul rural. Dar știu foarte foarte multe cadre didactice pentru care naveta este un mare neajuns. Acei bani despre care vorbeam pot fi cheltuiți și pentru construcția de locuințe destinate profesorilor, locuințe accesibile la o chirie modică.

        Banii respectivi nu se alocă. Se accesează. Școala, respectiv presiunea părinților sunt responsabile pentru asta. Vreau să văd un director de școală care să explice unui sat că nu a reușit să facă demersurile necesare accesării proiectului pentru cantină, în condițiile în care cei din comuna vecină au deja cantina construită pe jumătate, urmând a fi finalizată până la finalul anului. Îl linșează cu siguranță. Toți românii plecați din țară care vin pentru a construi, pe lângă altele, cantine și ferme în țară pot avea prioritate la aceste proiecte (dar probabil asta ar însemna concurență neloială). Însă decât să îi momești cu bani, mai bine îi momești cu lucrări. Cei care vor face treabă de calitate, vor rămâne să-și dezvolte compania de construcții, ceilalți, vor pleca sau vor înfunda pușcăria dacă vor face matrapazlâcuri.

        Revenind la educație: a lăsa răspunderea educației pe mâna părinților este o eroare parțială. Și afirm asta nu doar având ca exemplu propria persoană. Răspunderea trebuie să revină în primul rând formatorilor profesionali, care trebuie să existe în fiecare școală, în colaborare cu profesorii și părinții. Responsabilitatea părinților este să ofere dragoste copiilor. A profesorilor să explice informațiile. Însă aș băga în acest cerc și mediul de afaceri prin obligația de a sponsoriza concursuri cu teme din domeniile de activitate, în care efortul personal al elevului să fie răsplătit pe termen scurt cu premii iar pe termen lung cu un loc de muncă chiar la companiile respective.
        Într-adevăr, este extrem de dificil de a oferi parcurs individualizat în educație. Dar la fel de adevărat este că aceasta este unica soluție pentru ca procentajul integrării pe piața muncii să depășească 80-90%.
        Prin cele 3 sub-puncte din răspunsul pentru baraka ați evidențiat perfect niște cerințe obligatorii pentru școala românească. Dar chiar și așa, nu cred că mare parte din părinți pot oferi o viziune obiectivă pentru viitorul copiilor lor, fiind în cele mai multe cazuri atașați emoționali de niște sisteme de valori valabile pentru ei. Însă acest lucru ar fi valabil totuși pentru copiii părinților ce au făcut școală în care aceste criterii au fost respectate. Dacă eu aș fi urmat viziunea proprie, aș fi lucrat într-un domeniu care nu exista la momentul când părinții au fost în măsura de a mă ghida. Nu zic că e rău acum, dar în nici un caz nu e fenomenal :)
        Voi reveni cu prima ocazie

        • Intre „alocare” si „accesare” nu e mare deosebire. Ambele apartin unui sistem administrativ organizat in afara pietei.

          Raspunderea unui director de scoala fata de comuitatea sa este foarte redusa. El nu este platit de comunitate iar comunitatea respective daca nu are nevoie de educatie, pentru ca nimeni nu o cere (reamintesc faptul ca traim intr-un system socialist), nici nu o va cere.

          ===

          Cantina scolara este o forma macabra de de-responsabilizare a familiei. In multe cazuri ocupa spatiu si interval orare in deterimentul procesului educativ – care pana la urma e sarcina primara a scolii, nu?

          Ele ar trebui desfiintate in toate cazurile in care nu avem de-a face cu scoli plasate in comunitati izolate. Scoala nu face protectie sociala, scoala deruleaza process de invatamant.

          Parintii hranecc copiii, nu Statul. Hranirea copiilor este raspunderea parintilor nu a Statului.

          Daca nu ii pot hrani, asta inseamna fie ca sunt neglijenti cu propria viata, fie ca sunt intr-adevar intr-un moment dificil al vietii, fie ca piata nu functioneaza correct.

          Fiecare caz trebuie insa tratat separate si nu trebuie instituite „cantine sociale” pentru mai toata lumea, programe „cornul si laptele” cu cornuri pline de E-uri si lapte de proasta calitate pe care de fapt multi copiii le si arunca.

          Acum, in loc sa dam copiilor cu adevarat problematici sansa de a avea parintii lor un loc de munca – prin funcionarea corecta a pietei, nu prin masuri interventioniste si ireale cum ar fi „crearea de locuri de munca”, aruncam banii pe corn si lapte pentru toata lumea, subventionam cantine airuirea in tramvai, cantine ce ffac derularea educatiei dificila, adiuca pe termen lung afecteaza sansale altor copiii de a invata. La ce sunt bune toate astea?!

          ====

          „A lăsa răspunderea educației pe mâna părinților este o eroare parțială.[…]. Răspunderea trebuie să revină în primul rând formatorilor profesionali, care trebuie să existe în fiecare școală, în colaborare cu profesorii și părinții. Responsabilitatea părinților este să ofere dragoste copiilor. A profesorilor să explice informațiile. Însă aș băga în acest cerc și mediul de afaceri prin obligația de a sponsoriza concursuri cu teme din domeniile de activitate, în care efortul personal al elevului să fie răsplătit pe termen scurt cu premii iar pe termen lung cu un loc de muncă chiar la companiile respective.”

          In acest citat recunosc axioma de baza a fascismului „impreuna suntem mai puternici!”

          In capitalism, societatile comerciale fac profit, asta e scopul lor. Cum il fac, e treaba lor. Daca vor sa organizeze concursuri sau altceva, acest lucru fiind perceput de antrteprenori ca fiind benefic – atunci o vor face oricum.

          Daca scolile sunt lasate in pave sa se organizeze cum doresc, unele vor merge pe formatori profesionali, cum propuneti, altele vor folosi resursele pentru stagii de pregatire, altele vor utiliza expertiza parintilor (gratuita) in acest scop, sau mai stiu eu cum. Trebuie lasate sa aleaga ele, in functie de conditiile locale, de profil de cererea sociala a locului si momentului etc.

          Nu trebuie sa impunem solutii unice acolo unde nu exista nici un motiv sa o facem si mai ales acolo unde asa ceva ar fi contraproductiv.

          ===

          In afara de dragoste, parintii au de fapt intreaga raspundere pentru tot ce aleg si pentru cum se comporta in relatia cu copiii lor. Imaginati-va ca tatal pupa pe capsor copilul dimineata cand pleaca la scoala, unde sta 6 ore la cursuri, 4 ore in after-school , intr-o scoiala in care Statul decide ce sa invete, firmele sunt obligate sa ofere concursuri elevilor. Apoi, parintii pleaca linistiti la servici si din cand in cand duminica mai „ofera dragoste copiilor”.

          O asemenea imagine demonstreaza efectul de scoatere a copilului din familie, pentru a fi crescut de stat. Nu este departe de Napolele naziste.

          [//*
          Va rog sa luati referirile la fascism si nazism ca fiind strict de natura clarificarii pozitionarii ideologice si nu ca un nedorit „argument nazist” (atac la persoana, nepermis).
          *//]

          ====

          Prin contrast, eu vreau ca parintii sa considere cresterea copilului si educarea sa ca una din principalele lor indatoriri, care sa se nasca din conceptiile lor morale, crestine in cele mai multe cazuri *dar nu exclusv).

          Eu vreau ca intre familie, scoala si societatile comerciale relatiile sa fie bazate pe piata libera. Consider „cautarea fericirii” ca fiind posibila numai daca drumul pe care fiecare o cauta este la alegerea acestuia, alegerea care se poate sfarsi si rau, situatie care trebuie acceptata ca facand parte din viata.

          Dupa mine, Statul nu trebuie sa se transforme in „garantul fericirii” , pentru ca nu ar face decat sa lipseasca individual de ratiunea vietii sale.

        • Am să-mi încep răspunsul declarând „Science knows no ideology”

          Pentru a înțelege cu adevărat rolul și idea cantinelor afirm că am fost influențat de Ann Cooper, Sam Kass, Jamie Oliver ș.a. în condițiile în care suntem pe locul 2 în U.E. la obezitate infantilă și pe locul 1 în LUME la migrație pe timp de pace. Dacă veți avea curiozitatea (sau poate știți deja) să le căutați munca, veți înțelege că nu despre corn și lapte e vorba. Mai mult, dacă doar părinții hrănesc copiii, înseamnă că ideea de restaurant e învechită. Sau poate odată ajunși la restaurant, părinții intră în bucătărie și copiii așteaptă la masă. Părinții plătesc pentru hrana copiilor cred că este cea mai bună afirmație. Iar dacă acești bani vin din taxe, adică din impozite pe venitul generat de muncă ar fi ideal. Și nu vorbesc de o cantină socială pentru că acolo va mânca și copilul primarului și cel al văcarului. Este o vorbă populară cu referire la nașterea a celui de-al șaptelea copil care spune: „de unde mănâncă șase, o să mănânce și al șapte-lea” adică zoierul (de la zoaie) sau linge-blide. Deci halal responsabilitate din partea părinților.
          Spuneți de cantina școlară că ar fi o formă macabră de de-responsabilizare. Când fetița mea a început să meargă, mi-am dat seama că este complicat să gătești cu un copil de un an printre picioare(pentru a nu apela la bonă și pentru că aveam posiblitatea de a lucra în ture inverse cu soția – neimplicarea în firma proprie pe perioada indemnizației ar fi dus cu siguranță la declinul ei) și nu am vrut să apelez la suzeta digitală (telefon, tabletă, calculator). Am acceptat astfel oferta de ajutor de la părinții mei, pentru că nu-mi permiteam menajeră, bucătar, etc. Tot acel timp economisit l-am petrecut cu micuța. Mi-am propus să-mi spun că orice copil este unic și nu voi face comparație, însă toată lumea din jurul meu a remarcat progresele extraordinare ale fetiței făcând comparație. Singura chestiune care era diferită între noi și ceilalți părinți a fost cantitatea de timp petrecută cu copilul (poate și calitatea dar nu sunt în măsură să cuantific eu acest lucru).

          Crearea de locuri de muncă este efectul secundar al retehnologizării agriculturii la nivelul mileniului III, o chestiune absolut necesară pentru a putea face față pieței libere din U.E. Calul, faetonul și sapa nu pot concura cu un tractor al cărui plug are 24 de brazde. Nu sunt adeptul capitalismului feroce ci al celui de tip 24902 propovăduit de Richard Branson. Deci nu consider că singurul scop al companiilor ar trebui să fie să facă profit. Money should be the means, not the purpose.

          Recunosc că „Daca scolile sunt lasate in pave sa se organizeze cum doresc, unele vor merge pe formatori profesionali, cum propuneti, altele vor folosi resursele pentru stagii de pregatire, altele vor utiliza expertiza parintilor (gratuita) in acest scop, sau mai stiu eu cum. Trebuie lasate sa aleaga ele, in functie de conditiile locale, de profil de cererea sociala a locului si momentului etc.” este cea mai bună soluție. Dar când vor fi oare lăsate în pace școlile? Oare avem timp să așteptăm alte câteva generații pentru asta?
          Am greșit insinuând o soluție unică la nivel „global” însă poate pentru că mă gândeam strict la copiii defavorizați. Mă bucur că ați scris alineatul de mai sus și vă mulțumesc. Dar totuși sper să nu fiți adeptul interzicerii horei unirii pe motivul aceleiași axiome fasciste. Nici nu mă gândeam vreodată că statul ar putea fi „garantul fericirii”. Însă diferența dintre o beizadea și copiii din categoria http://www.contributors.ro/administratie/copilul-cu-cei-mai-tri%C8%99ti-ochi-din-romania/ este lipsa de șansă, de oportunități, de indiferență din partea statului și a societății.

          Am convingerea că cel mai bun sistem este cel liberal, fără lideri. Însă pentru ajunge acolo, în România, este nevoie de un lider puternic capabil să creeze acel sistem.

          • „Am convingerea că cel mai bun sistem este cel liberal, fără lideri. Însă pentru ajunge acolo, în România, este nevoie de un lider puternic capabil să creeze acel sistem.”

            Descrieti mereu un sistem socialist (cu nuante fasciste), nu unul liberal.

            Iar un „sistem liberal fara lideri” este unul anarchist (Bakunin), nu liberal. Hai, anarho-liberal. :-)

            In fine, nu ma deranjeaza ca sunteti de stanga. Dar ma incurcati sugerand contrariul.
            =====

            ” Deci nu consider că singurul scop al companiilor ar trebui să fie să facă profit” – ba da! Asa functioneaza capitalismul. Daca negati asta, negati profund economia de piata. Sigur sunt nuante (CSR, tipul german de companie samd). Dar in esenta, capitalismul inseamna profit.

            De accord ca in cazul IMM (adesea) profitul este o consecinta, dar el tot trebuie sa existe. Cel putin din cauza faptului ca fara profit IMM dispare :-). In cazul corporatiilor lucrurile sunt mai complicate, profitul sustine managerul in post, actionarii vor profit in primul rand … statul trebuie sa tempereze avantul samd, Dar tot nu li se poate lua profitul nici corporatiilor.

            Desigur,un system fiscal potrivit poate face companiile sa prefere mecenatul, sprijinirea copiilor defavorizati samd. Dar locul caritatii este la nivel individual, nu la govern sau ca politica de stat.

            Cu cat piata functioneaza mai bine, cu atat indivizii au mai multe sanse in viata.

            ====

            Nu , nu am o idiosincrazie pentru concepte ce amintesc de fascism. Am si spus ca educatia primara trebuie sa fie atributul exclusive al statului. Acolo e nevoie de o unitate sociala. Dar numai acolo, pentru ca numai la acest nivel piata nu poate functiona, dupa cum arata nenumarate exemple in lume.

            Dar ca regula, alocarea de la buget a unor sume are toate sansele sa distorsioneze piata. Trebuie folosita doar in cazuri absolut extreme si numai dupa ce se epuizeaza alterantivele de piata.

            ===

            „Mi-am propus să-mi spun că orice copil este unic și nu voi face comparație, însă toată lumea din jurul meu a remarcat progresele extraordinare ale fetiței făcând comparație. Singura chestiune care era diferită între noi și ceilalți părinți a fost cantitatea de timp petrecută cu copilul”

            Exact! Asta spun. Dar nu are legatura cu cantina, asta e o chestier conjuncturala, un fapt concomitant Esentialul este atitudinea parintilor. Ar fi fost aceeasi in cazul Dvs si cu si fara cantina. Dar nu e valabil decat in putine cazuri.

            Programe de tip „corn si lapte” sau cantinele nu au legatura cu obezitatea sau saracia. Nu fac nmic altceva decat sa cumpere voturi. In cazul diversitatii de organizare, scolile ar putea sa-si oranizeze cantine daca ele doresc si daca au cu ce. Sigur, fundatii diverse ar putea finanta cantine sociale. Este rolul religiei sa promoveze mila fata de aproape.

            ===

            Inegalitatea pe care o amintiti are ca origine lipsa mobilitatii sociale, este consecinta ei. Pentru a fi evitata este nevoie de un bogat si divers system de finantare. E complicat, dar sunt multe exemple in lume. Nici unul infailibil, dar oricum toate sunt mai bune decat rigiditatea socialista.
            In plus, daca societatea nu-ti permite ca nascut sarac sa ajungi sa-ti indeplinisti visele si sa castigi mai mult, asta e cauza inegalitatii din educatie, nu efectul sau. E foarte concludent exemplul Chile aici. Prin contrast, aveti sistemul Coreea de Sud, unde daca inveti poti trai bine. Dar nu vei avea parte de apreciere pentru inventivitate, creativitate sau alte asemenea.

            Trecerea la capitalism nu dureaza generatii, ci doar cativa ani. Totul e sa accepti suferinta. Dar suferinta trecerii supravegheate la capitalism este incomparabil mai mica decat cea a trecerii la capitalism ca rezultat al falimentului socialist. Comparti Chile cu Venezuela, de exemplu.

            Socialismul nu conduce la capitalism, ci se tot consolideaza. Asa arata situatia prin lume, nu zic eu.

          • Am înțeles ce spuneți. Nu prea m-au interesat ideologiile în general. N-am avut curiozitatea să citesc ce-au scris Lenin, Hitler sau alții. Eu am încercat să aplic la situația actuală a românilor (economică, socială, comportamentală ) o soluție care să nu fie nici cea din perioada 2004-2008 http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/MANAGEMENTUL-FONDURILOR-PUBLIC48.php care a dus la măsurile din 2010 (ce puteau să nu fie așa drastice dacă se luau măsurile din timp, dar nah, în 2009 au fost alegeri). M-am interesat să văd ce-a funcționat în diferite cazuri studiate științific. Dacă o anumită schimbare în mediul social este, ideologic vorbind, de stânga, nazistă sau eu știu ce alte ideologii mai cunoașteți, nu cred că e vina nimănui că omul funcționează așa.
            Faptul că eu mi-am propus să mă comport în relația cu ai mei copii într-o anumită manieră se datorează exclusiv faptului că mi-am analizat parcursul vieții și am încercat să identific tot ceea ce putea fi îmbunătățit și cum, sau mai exact să învăț din greșeli. Dar cazul personal, din interacțiunile pe care le-am avut până acum, este procentual foarte mic în societatea românească.

  26. Am convingerea deplina si de nezdruncinat ca reforma educatiei poate avea success numai intr-o societate condusa de o politica de dreapta radicala, clara si adaptata culturii locale.

    Romania capitalista se poate dezvolta numai prin rasplatirea efortului personal si sanctionarea lipsei acestuia. Libertatea personala, pentru a fi deplina si generatoare de bunastare individuala trebuie sa fie insotita de raspunderea completa si exclusiva asupra alegerilor pe care individul le face.

    Libertatea individului impreuna cu raspunderea faptelor sale asigura implicit coeziunea sociala pe baze morale si bunastarea pe baza respectului pentru munca si efort.

    Pentru aceasta, trebuie sa recunoastem ca:

    1) Libertatea individului este garantia succesului sau si implicit al intregii societati. Statul se limiteaza la aparare, politica externa si stabilitate monetara. Orice alte interventii vizeaza exlclusiv corectarea pietei si sunt limitate in timp din momentul deciziei.

    2) Piata muncii trebuie sa garanteze cautarea celui mai potrivit loc pentru fiecare. In acest scop, contractul de munca trebuie sa redobandeasca intregul sau caracter al intelegerii intre parti , prin urmare angajarea si concedierea trebuie sa fie determinate exclusiv de vointa partilor („at will”), sa nu fie grevate de sarcina dovedirii si sa se incheie ca regula pe perioade determinate.

    3) Libera initiativa este expresia libertatii individului si baza economiei tarii. Aceasta trebuie garantata prin lipsa oricaror obstacole administrative. Impozitele pe profit trebuie reduse pentru a face fata concurentei pe plan mondial, la valorea de 5%.

    4) Sanatatea, Educatia si Pensia sunt sarcini ale sectorului privat si se supun principiul alegerii de catre fiecare individ, Statul le indeplineste numai prin exceptie, in cazuri bine determinate.

    5) Protectia sociala se realizeaza in principal prin garantarea liberei initiative si asigurarea sansei fiecarui cetatean de a accede in orice pozitie sociala, indifferent de originea si ventiurile sale sau ale familiei din care provine. Functionarea pietei este suficienta pentru protectia sociala asigurata in acest mod. Pentru reglarea pietei factorii de distorsiune venituri minime garantate, salariu minim si in general toate elementele care apartin iluziei staului bunastarii („welfare state”) trebuie eliminate sau reduse semnificativ.

    6) Educatia trebuie organizata in asa fel incat sa reflecta cererea socio-economica si sa corerespunda varietatil acesteai. In acest scop, dreptul de organizare, de conducere forma de finantare si alegere a programei trebui permise neingradit. „Finantarea urmeaza elevul” este elemental fundamental al posibilitatii de alegere a individului. Scolile primare sunt exclusive finantate in ce priveste cheltuiala de capital si cea de functionare si sunt incadrate si platite de stat.Statul nu intervine in acreditarea si functionarea altor unitati scolare decat cele finantate de bugetul de stat.

    7) Statul roman este laic in deplinatatea acestui termen., Separarea bisericii de stat este completa, in sensul eliminarii oricaror legaturi financiare dintre acestea, Finantarea cultelor si este sarcina exclusiva a credinciosilor. Este exclus orice regim fiscal preferential, altul decat cel general acordat organizatiilor de inters public nereligioase.

  27. Am mai vorbit pe Contributros despre necesitatea programei modulare in locul celei organizate pe cicluri si semestre, despre flexibilizare si individualizare – ca necesitati ale reformei educatiei.

    Mai jos un link la studiul ce fundamenteaza viitoare reforma a educatiei din Chile, ce cuprinde, intre altele si aceasta idee a modularizarii si flexibilizarii, explicata mai pe larg (in spaniola):

    https://www.cepchile.cl/cep/site/artic/20170707/asocfile/20170707162805/pder460_seyzaguirre.pdf

    Vreau sa subliniez:

    1) modificarea ciclurilor educationale in Chile nu este un scop in sine, ci rezultatul unei re-organizari a procesului

    2) Chile are deja un sistem educational bun, preponderant privat – desi si aici exista problema lipsei unei „scari sociale” eficiente si cea a inchiderii de facto a pietei muncii pentru straini (amprenta sistemului chilian)

    3) Chile mostenste rezultatele reformei din vremea lui Pinochet, astfel incat conditia grefarii educatiei pe un sistem socio-economic bazat pe piata libera reala este deja indeplinita (nu e cazul Romaniei, repet)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro