Home » Opinie » Citesti:

Regândind conceptele patristice „după chipul și asemănarea” din perspectiva dizabilității intelectuale profunde

Ortodoxie publica iulie 14, 2019 Opinie
6 comentarii 699 Vizualizari

de Petre Maican

Distincția dintre noțiunile de „chip” şi „asemănare” este una din temele recurente ale scrierilor patristice și una din fundamentele teologiei ortodoxe moderne. Dar este această distincție utilă când vrem sa abordăm chestiunea antropologică din perspectiva dizabilității? Are sens să vorbim despre „chip” și „asemănare” în cazul persoanelor cu dizabilități intelectuale profunde? Eu cred că nu. După cum voi arăta mai departe, această distincție nu este folositoare pentru că atâta timp cât tranziția de la „chip” la „asemănare” este dependentă de dimensiunea morală a libertății, persoanele cu dizabilități intelectuale profunde sunt excluse de la realizarea scopului propriei lor existente, desăvârșirea în Hristos.

Fidelitatea față de Scriptură, sinoadele ecumenice și tradiția patristică reprezintă o parte importantă a identității ortodoxe. Și cred că exista motive întemeiate pentru această fidelitate. Fără un numitor comun, credința Bisericii devine suma tuturor credințelor individuale, iar părerile și experiențele personale capătă caracter de dogme. Din nefericire însă, Părinții Bisericii nu au răspuns la toate întrebările pe care umanitatea le-ar putea avea pe parcursul veacurilor. Și nici nu ar fi avut cum, pentru că trăiau într-o lume diferită. Ei nu aveau acces la aceleași tehnologi și nici nu aveau aceleași preocupări ca noi. De aceea, ei nici nu au propus o doctrină a Bisericii și nici nu au avut o antropologie foarte dezvoltată.

După cum remarca Kallistos Ware, dacă teologii ortodocși ai secolul trecut au încercat să rezolve problema ecleziologică, în secolul acesta ei se vor lupta să o rezolve pe cea antropologică. Apariția biotehnologiilor, a posibilității schimbării identității sexuale, a inteligentei artificiale, interesul crescut pentru drepturile omului și pentru oamenii cu dizabilități ridică o mulțime de întrebări fundamentale despre natura umană. Nu am nicio îndoiala ca multe din aceste întrebări își vor găsi răspunsurile în Părinții Bisericii sau că cel puțin vom reuși să le reconstituim răspunsul din indiciile răspândite prin scrierile lor – așa cum s-a întâmplat în cazul ecleziologiei. Dar, pentru alte întrebări, ca dizabilitatea, nu sunt convins că noțiunile patristice sunt atât de folositoare pe cât am spera; și mă refer aici în special la „chip” și „asemănare”.

Cuvintele chip și asemănare apar pentru prima dată în Biblie în cartea Facerii. În primul capitol care narează crearea lumii se afirmă că Dumnezeu a creat omul după „chipul” şi „asemănarea” Sa (Facere 1: 26-27). Cercetătorii biblici moderni tind să vadă cei doi termeni ca sinonimi, având drept scop evidențierea unei anumite similarități între oameni și Dumnezeu. Cu toate aceasta, pentru exegeții creștini ai vremurilor patristice, care citeau textul în greacă și nu în ebraică, cei doi termeni conțineau o distincție subtilă între potențial și realizare. După cum explică părintele Andrew Louth, în limba greacă, expresia „după chipul” trimite cu gândul la un prototip care a servit ca model pentru crearea omului, iar cuvântul „asemănare” face aluzie la un proces. Cea mai comună interpretare pe care textul a provocat-o Sfinților Părinți a fost că oamenii sunt creați similari lui Dumnezeu („chipul”) având ca scop al întregii lor existente cultivarea acestei similarități pe cat de mult posibil („asemănarea”).

Ce anume îi face pe oameni similari cu Dumnezeu nu a fost niciodată elucidat pe deplin. Pentru unii dintre Părinți, „chipul” lui Dumnezeu în om se găsea în facultatea rațiunii, pentru alții era libertatea, alții considerau că este stăpânirea asupra naturii, iar pentru unii chipul lui Dumnezeu includea toate aceste capacități. Teologii ortodocși moderni au abordat această noțiune într-un sens mai larg, fie din perspectivă apofatică, fie relațională. Chipul lui Dumnezeu în oameni se referă fie la misterul inepuizabil al existentei noastre, fie la relația specială în care oamenii au fost plasați în raport cu Dumnezeu de la facerea lor.

Cumva surprinzător, ceea ce a rămas necontestat a fost că singurul mod în care se poate obține asemănarea cu Dumnezeu este prin folosirea morală a libertății. Deși nu este clar în ce anume consta chipul lui Dumnezeu în noi, știm cu certitudine că pentru a realiza asemănarea cu Dumnezeu trebuie să ne rugăm, să ținem post, să ne ajutăm aproapele și să participăm la Sfânta Liturghie. Împlinirea vieților noastre este indisolubil legată de libertate. După cum spune și Vladimir Lossky: “Libertatea este, ca sa spunem așa, chipul ‘formal’, condiție necesară în vederea ajungerii la asemănarea cu Dumnezeu” (Vladimir Lossky, Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit (București: Humanitas. 2010), 137.)

Principala problemă cu aceasta perspectivă este că interdependenta dintre asemănare şi libertate exclude de la împlinirea scopului propriei existente persoanele cu dizabilități intelectuale profunde. În carte sa, Primind darul prieteniei, Hans Reinders prezintă cazul unei fetițe micoencefalice pe nume Kelly, care nu putea face nimic altceva decât să respire: „Prima dată când am vizitat centrul în care trăia, am găsit o fetiță roșcată de doisprezece ani care stătea într-un scaun cu rotile și ai cărei ochi mari și căprui ,priveau fără să vadă’, după cum a fost prima mea reacție.” (Hans S. Reinders, Receiving the Gift of Friendship: Profound Disability, Theological Anthropology, and Ethics (Grand Rapids, Mich: William B. Eerdmans Publishing, 2008), 1–2.)

Aplicată lui Kelly distincția dintre chip si asemănare nu i-ar pune la îndoiala umanitatea, cât posibilitate de a atinge asemănarea cu Dumnezeu, în Hristos. Pentru că imaginea lui Dumnezeu în oameni consta în relația lor specială cu Dumnezeu și nu se referă la o singură capacitate, umanitatea lui Kelly rămâne intactă. Cu toate aceasta, daca asemănarea poate fi obținută numai prin folosirea libertății, atunci nu este clar cum Kelly ar putea s-o atingă. Pentru că ea nu manifestă niciunul din semnele asociate conștiinței de sine, este dificil să vorbim despre ea ca fiind capabilă nici măcar să se roage. De aceea, dacă logica binomului chip și asemănare este urmărită consecvent, Kelly nu-și poate îndeplini scopul propriei existente.

Unul din modurile în care s-ar putea rezolva aceasta dilemă ar fi să spunem că Kelly poate atinge perfecțiunea în felul ei propriu sau că perfecțiunea ei este un dar de la Dumnezeu. Pentru mine însă ambiguitatea implicită a acestor afirmații nu este foarte satisfăcătoare. Când spunem că Kelly poate deveni sau este perfectă în felul ei vrem să spune că ea poseda liberate într-un grad mai scăzut decât alți oameni sau că exista o altă cale prin care putem să obținem asemănarea cu Dumnezeu fără folosirea libertății? Ultima opțiune a fost aprofundată în câteva articole romano-catolice, care diferențiază între bunuri naturale și supranaturale. Bunurile naturale sunt obținute prin acțiuni virtuoase, în timp ce bunurile supranaturale sunt insuflate de Dumnezeu direct peste oameni ca un dar. Cu toate acestea, teologia ortodoxă a respins această distincție, subliniind că există un raport direct proporțional între efortul uman și harul divin. Cu cât cineva se străduiește mai mult spre asemănare cu atât el primește mai mult har de la Sfântul Duh. Asemănarea poate fi un dar însă nu poate fi obținută fără conlucrare.

Aceste întrebări sunt dificile, dar, din punctul meu de vedere, nu sunt deloc marginale. Discuția despre dizabilitate și calitatea vieții ne va obliga destul de curând să explicam de ce persoane precum Kelly trebuie sa trăiască și dacă o viață ca a lor merită să fie trăita. Dacă Kelly este doar o ființă umană care nu are posibilitatea de a-şi împlini scopul propriei existentei nici măcar din punct de vedere religios, atunci care este sensul vieții ei? În momentul de față mi se pare că teologia ortodoxă nu se află în cea mai bună poziție pentru a răspunde acestei provocări; poziție pe care binomul chip și asemănare doar o accentuează.

Dacă schema chip și asemănare poate fi reinterpretată într-un mod inclusiv sau va trebui renunțat la ea rămâne de dezbătut. Sper însă că am reușit să aduc în atenția publică necesitatea ca viziunea antropologică ortodoxă, care se află acum în construcție, să ia în considerare întreg spectrul existentei umane. Iar cei care ar fi tentați să spună că persoane ca Kelly sunt excepții, ar trebui să-și amintească că dacă Hristos este pastorul cel bun care a venit să-și pună viața pentru o singură oaie rătăcita, cum ar putea Biserica sa-i ignore pe cei pe care toți ceilalți îi resping și care se află în mijlocul ei?

Articol preluat cu acordul autorului de la adresa: https://publicorthodoxy.org/2019/07/02/image-likeness-cognitive-disabilities/ [9.7.2019].

Traducerea în limba română a textului aparține de asemenea autorului.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. quovadis spune:

    Textul introduce in dezbatere si intr-un anume fel induce ideea de a contesta in cazul persoanelor cu dizabilitati a insasi notiunii de creare a omului , asa cum este ea prezentata in Biblie si anume :omul este creatia lui dumnezeu , facuta dupa chipul si asemanarea sa.In esenta , textul are valabilitate doar pentru cei care cred neconditionat in aceasta teorie religioasa numita crestinism (lucrurile nu sunt duse mai departe si extinse si la alte teorii religioase ) si care privesc facerea omului ca pe o actiune (daca pot zice asa ) dumnezeiasca ,actiune ce in imaginatia lor nu poate fi contestata . Exista insa si o alta categorie de oameni , ce privesc si inteleg altfel modalitatea aparitiei acestei planete numita Terra si aparitia omului ca fiinta apartinid regnului animal pe planeta . Daca ne intorcem la teoria initiala si ne referim strict la zicerea -dupa chipul si asemanarea sa – ne putem gindi la diverse interpretari ale textului si putem gindi indiferent de modul nostru de perceptie al existentei umane , la asemanarea chipului strict fotografica sau la cea a unui chip ca model (facut tot de dumnezeu ) ce a permis aparitia noastra .Putem percepe insa si asemanarea , nu numai ca o fiinta pusa in oglinda ci si ca o asemanare ce cuprinde intreaga noastra fiinta si toate calitatile si non calitatiile ce ne apartin , ca specie unica existenta pe Terra .Tot atit de adevarat este insa ca notiunea sau zicerea pusa in discutie, apartine ca text ,unor timpuri de mult apuse ,timpuri in care omenirea nu avea la dispozitie cunoasterea , asa cum este ea inteleasa azi . Eu unul pot aprecia cu mare dragoste si cu o foarte mare doza de intelegere ,nemuritoarele povestiri trecute , ce apartin in mare parte atit istoriei cit si teoriilor religioase si inteleg in acelasi timp ,binele facut omenirii prin aparatia acestor texte religioase (mai mult niste superbe povestiri ) decit ideea de adevar absolut de necontestat . Este de altfel spre binele omeniri, ca intreaga discutie despre diferitele forme si teorii religioase, ce apartin practic umanitatii, sa fie facute cunoscute tuturor .Alegerea a uneia sau alteia sau a niciuneia dintre teoriile religioase sau a religiei in sine, este apanajul fiecaruia dintre noi si tine practic de modul de cunoastere si educatie a celor ce doresc sa inteleaga .Eu unul ,egoist , cred doar in existenta mea intimplatoare pe planeta ca si existenta intimplatoare a planetei atit de dragi noua in universul cunoscut noua . Pamintul ca planeta, ce permite existenta vietii(in continua schimbare ) asa cum o percepem noi azi este unica si irepetabila .Posibilitatea ca toate aceste lucruri cunoscute noua , sub numele de viata , sa se regaseasca altundeva este aproape nula , iar posibilitatea ca in acelasi timp sa existe si in alta parte ceva similar sau macar asociat cumva cu existenta umana este zero . Sa multumim intimplarii ca existam efemer noi si intreaga planeta aici si acum si sa intelegem ca aceasta unica sansa este practic datorata intimplarii si numai intimplarii , indiferent de ceea ce inima noastra ne cere si ne zice .

  2. MariS spune:

    Ati spus bine ca chipul semnifica un prototip, iar asemanarea e un proces in timp. Dar prototipul pentru Dumnezeu e chiar Fiul. Asa spune si Domnul Iisus : “Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal”. Deci problema chipului e rezolvata. Problema asemanarii ati incercat sa o definiti prin mai multe actiuni: rugaciune, participare la Biserica si facerea de fapte bune. Intr-adevar, asemanare inseamna asemanare cu Domnul Iisus. Domnul Iisus S-a rugat, da, S-a rugat, a mers la Templu si in sinagoga, da, a mers, a facut multe fapte bune, da, a facut. Deci toate acestea sunt actiuni care duc la asemanarea cu Domnul Iisus. Dar v-a scapat una: suferinta. Domnul Iisus a suferit pe cruce imens, da a suferit. Fetita Kelly se aseamana in suferinta cu Domnul Iisus, asa ca eu cred ca Domnul are un loc special pentru ea in Imparatia Sa.

  3. octavian spune:

    Un articol steril, fara nici un scop bine definit din punct de vedere al vietii crestine. Se bate apa in piua cu teoria despre “chip” si ” asemanare”, o discutie fara niciun beneficiu pentru cineva care vrea sa traiasca o viata crestina. Din nefericire, teologia este o piedica in calea apropierii omului de Dumnezeu, ea il impiedica de fapt pe om sa se apropie de Dumnezeu. Este exact cum a zis Domnul Iisus despre scribi si Farisei (teologii din vremea Lui): “Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti imparatia cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati, si pe cei ce vor sa intre nu-i lasati.”
    Oamenii au nevoie de modele de oameni care sa spuna ca Apostolul Pavel: “Fratilor, faceti-va urmaritorii mei si uitati-va la aceia care umbla astfel precum ne aveti pilda pe noi. Caci multi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum va spun si plangand, se poarta ca dusmani ai crucii lui Hristos”. Din nefericire, nu o sa auda aceasta de la tagma preotimii care a facut din slujirea lui Dumnezeu sursa de castig. Ce inteleg ei din crucea lui Hristos, cand ei umbla dupa locurile dintai la “ospete” (evenimente, emisiuni TV, etc) si dupa aprecieri omenesti?
    A ajuns crestinismul de multa vreme doar o religie intre multele religii, doar o filosofie. Dar Iisus a zis ca a venit sa faca voia lui Dumnezeu in trup, de aceea a si putut sa spuna “cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal”. Alta afirmatie despre care se poate scrie o carte intreaga dpdv teologic, dar fara nicio urmare practica.
    La ora actuala crestinismul este impartit in peste 10 mii de grupuri, grupulete, partide, secte, denominatiuni, “biserici” etc, toti pretinzand ca-L urmeaza pe Hristos dar urandu-se unii pe altii si ponegrindu-se unii pe altii. Cum sa creada lumea? Scriind texte fine teologice? N-a ajutat si nu va ajuta niciodata. Inainte de rastignire, Domnul Iisus S-a rugat: “Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis”. Destul de simplu, nu? Fara inflorituri ale vorbirii. Prin traire crestina, fara a astepta ca cei din jur sa inteleaga. Hristos n-a asteptat asta de la nimeni!
    In incheiere, as dori sa subliniez ca toata aceasta babilonie religioasa nu face niciun bine cauzei lui Dumnezeu in lume, iar daca cineva vrea sa gaseasca texte religioase de calitate, pentru a-si satisface desertaciunea mintii, e mai bine sa citeasca texte scrise de teologi evrei ca sunt mai profunde decat teologia crestinilor fara de Hristos, indiferent din ce denominatiune ar proveni ea, chiar si de la “Ortodoxie” sau “Catolicism”.

  4. Ela spune:

    “…știm cu certitudine că pentru a realiza asemănarea cu Dumnezeu trebuie să ne rugăm, să ținem post, să ne ajutăm aproapele și să participăm la Sfânta Liturghie.”
    S-ar putea ca certitudinile sa impiedice exegeza…
    Nu e acelasi lucru sa cauti pur si simplu, fara sa stii ce vei gasi, asa cum un copil descopera lumea care-l inconjoara…, si sa cauti ceea ce esti convins ca vei gasi, ca sa-ti confirmi convingerile.
    “Umanizarea” creatorului, judecata Lui din pdv uman, ca reactie la “dupa chipul si asemanarea” mi se pare o inversare de logica a carei pretentie, aceea de a se pune in locul lui D.zeu pentru a stii ce asteapta El de la noi, mi se pare problematica, prin aceea ca situeaza concluziile inaintea premiselor…
    Este previzibil, deci, sa se ajunga la discutarea “utilitatii” vietii persoanelor precum Kelly, a caror existenta nu corespunde “normelor” stabilite de…oameni, ceea ce mi se pare de o aroganta surprinzatoare tocmai din partea acelora care ar trebui sa fie primii care sa nu judece arbitrar si sa dea verdicte definitive.

  5. John Doe spune:

    Daca ar fi sa vorbesc poetic, as spune: “Cat de multe vorbe risipite pentru a spune nimic.”

    In realitate, crestinismul timpuriu al lui Iisus era extrem de simplu si avea numai o idee centrala “Iubeste-ti aproapele tau ca pe tine insuti”. Si ce a ajuns in ziua de azi…

  6. Donkeypapuas spune:

    Absolut hilar să pomenești de “patristică” și să nu afli nici un cuvințel din Sfinții Părinți. Dar ce aflăm în schimb? Idei provenind din protestantism și catolicism. Bașca faptul că nu se face trimitere în nici un fel la Hristos, Chipul (Icoana) după care a fost creat omul. Că dacă s-ar fi uitat prin Evanghelii, ar fi văzut sumedenie de făpturi nenorocite (atât fizic, cât și spiritual). Și care au fost vindecate!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ortodoxie publică


Ortodoxie publica

Inițiativa „Ortodoxie publică” își propune să ofere publicului român acces la analize teologice semnate de specialiști, teologi, sau jurnaliști celebri în primul rând... Citeste mai departe


E randul tau

Multumesc pentru ambele interventii. Tot ce spuneti este corect, intemeiat. Adaug cateva accente ca...

de: Dumitru Sandu

la "De ce România nu are un cod național de etică a cercetării științifice?"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

august 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)