Home » Opinie » Citesti:

Regele Mihai al României

Mircea Morariu decembrie 6, 2017 Opinie
4 comentarii 2,055 Vizualizari

Încep aceste rânduri consacrate personalității Regelui Mihai cu un apel la propria-mi biografie. Am avut și nefericirea, și neșansa de a mă naște și de a-mi face studiile într-o Românie perfect, etanș comunizată. Printre ale cărei specificități negative se afla și aceea de a-și fi răstălmăcit și rescris periodic și la comandă istoria, de a fi făcut din ea un instrument cum nu se poate mai convenabil la îndemâna puternicilor zilei.
Astfel se explică și percepțiile mele timpurii despre Mihai, ultimul rege al României, cel care după spusele profesorului Lucian Boia, autorul cărții „Suveranii României. Monarhia, o soluție?”, apărută în anul 2014 la editura Humanitas din București, ar fi putut fi „cel mai normal rege al României, cu condiția ca „vremurile să fi fost normale”.
Se știe. În 1947 Regele a fost forțat de Dej și Groza să abdice. Cei doi ducând la îndeplinire ordinele stăpânilor lor de la Moscova. Instantaneu Regele a fost evacuat și din manuale, încercându-se scoaterea Maiestății Sale din conștiința publică. Nici vorbă ca numele Regelui ori cel al Dinastiei să apară în cărțile de școală de Istorie a României care pe vremea aceea se studia mai întâi în clasa a patra.
Cu toate acestea, memoria mea păstrează vie o amintire. Chiar din vremea în care eram elev în clasa a patra. Amintire ce trebuie pusă în contexul anului 1968, în plină anormalitate comunistă. În august, cu ocazia celebrei scene a Balconului, locul condamnării avântate a invadării Cehoslovaciei de către trupele participante la Pactul de la Varșovia, noul și încă tânărul lider al comuniștilor români descoperea puterea mizei pe cartea naționalistă.
În emoția populară din acele zile, prelungită încă o bună bucată de vreme și după august 1968, emoție transformată în speranța unei oarecare reveniri la normalitate, a avut oarecare trecere pe piață zvonul că la manifestările menite să marcheze împlinirea a 50 de ani de la Marea Unire ar fi urmat să fi invitat și urmașul lui Ferdinand Întregitorul, Regele Mihai al României. Doamne, câtă naivitate bazată pe necunoașterea naturii criminale a comunismului pe care artizanul actului istoric de la 23 august o știa mai bine decât oricare alt român se ascundea în această iluzie!.
Și până atunci, și după, comuniștii români și falșii istorici pe care ii aveau în soldă au făcut până și imposibilul pentru a le ascunde românilor o seamă întreagă de adevăruri. Printre care și acela că Regele Mihai era, potrivit lui Burton Berry, șeful misiuni diplomatice americane la București între noiembrie 1944 și noiembrie 1947, cel care, știa, iar dacă nu știa măcar presimțea încă din august 1944 că URSS nu doar că plănuia, ci chiar avea să comunizeze țara. Până pe 30 decembrie 1947, Regele și puținii oameni politici ce i-au mai rămas fideli au luptat din răsputeri pentru a amâna imposibila de amânat prea mult transformarea României în republică sovietică ori pașalâc rusesc.
După aceea, până în decembrie 1989, contemporanului lui Churchill, Roosevelt, Truman dar și al lui Stalin, Hrusciov, Brejnev sau Gorbaciov, al lui Maniu și al Brătienilor, dar și al lui Dej, Groza, Pauker și Nicolae Ceaușescu nu i-a mai rămas decât dreptul de a se adresa o dată pe an, de Revelion, românilor, în mesajul difuzat pe unde scurte de „Europa Liberă”. Ai cărei directori români au trebuit să facă, în conformitate cu mărturia unuia dintre ei, Nicolae Stroescu-Stînișoară, eforturi spre a-i convinge pe superiorii lor americani să îngăduie cele câteva minute în care Regele le vorbea celor lăsați dar niciodată uitați din țara ce părea a se aneantiza ca efect al dezastrului roșu. Regele rămânând, cum scria Emil Hurezeanu, „pentru diaspora românească și pentru mulți români din țară un păstrător al continuității spiritului național democratic pro-occidental, oricât de neîmplinit ar fi rămas de fapt acesta, prin voința zeilor și nevolnicia oamenilor, cum se spune, în eposurile Antichității”
Din păcate, de la data de 6 septembrie 1940, atunci când a urcat a doua oară pe tron, și până în zilele apusului de soare de acum, Regele nu a avut deloc parte deloc vremuri normale. Nici pe departe.
De unde și marile merite ale Regelui, omul a cărui datorie a fost România, după cum spunea undeva Regina Ana, de unde și respectul pe care cu toții, monarhiști sau nemonarhiști, îl datorăm copleșitoarei sale personalități și memoriei sale.
În ziua celei de-a două încoronări, tânărul Suveran rostea un jurământ despre care cărțile de istorie ne spun că ar fi fost conceput de însuși generalul Ion Antonescu. Printre altele, noul Rege jura să apere cu sfințenie ființa Statului român și integritatea teritoriului român. Or, în momentul în care Maiestatea Sa urca iarăși pe tron, integritatea Statului român fusese deja grav afectată. Cu toate acestea, Regele a învins contextul și istoria neprielnice izbutind să-și și respecte jurământul. Ceea ce s-a petrecut la 23 August 1944 fiind actul esențial prin care Mihai și-a îndeplinit promisiunea.
De îndeplinirea acestei înalte făgăduieli regale nu s-au putut bucura nici românii de rând, dar nici Maiestatea Sa. Ci comuniștii români și stăpânii lor de la Moscova. Care nu au așteptat defel ca proiectata alungare a Regelui să devină fapt, ci au început, chiar înainte de 6 martie 1945, data când guvernul dr. Petru Groza a preluat puterea, comunizarea țării. Căreia Regele a făcut tot ce i-a stat în putință să i se opună. Normalitatea șchioapă din România deja supravegheată de Comisia Aliată de Control dominată de sovietici a fost înlocuită cu anormalitatea absolută în data de 30 decembrie 1947. Atunci când, „manu militari”, Regele a fost obligat să abdice și să părăsească țara a cărei istorie cunoștea din acel moment o cezură nemaiîntâlnită și mulți zeci de ani fatală.
Firesc ar fi fost ca, odată regimul comunist înlăturat, Partidul Comunist dizolvat și Constituția ceaușistă abrogată ca urmare a victoriei Revoluției din 1989, normalității să i se creeze condițiile de a-și recâștiga toate drepturile. Or, asta ar fi presupus și un referendum care să le dea românilor dreptul de a-și alege în deplină libertate și conștiință forma de guvernământ.
Faptul acesta nu s-a întâmplat niciodată, socotindu-se a priori că ar fi fost vorba despre o procedură inutilă și costisitoare al cărei rezultat era oricum lesne de anticipat. Or, după cum bine se știe, în realitate, democrația nu e deloc inutilă, chiar dacă e costisitoare. La fel cum nu e nicidecum inutilă nici reconcilierea noastră, a întregului popor, cu propria istoria.
O reconciliere pe care regimul marcat de esențe rezidual comunistoide instalat la putere în după-amiaza zilei de 22 decembrie și reconfirmat prin votul greșit din Duminica Orbului a anului 1990 nu a dorit-o și nici nu a încurajat-o niciodată.
Nimic mai relevant decât felul incalificabil în care Regele Mihai, Regina Ana și alți membri ai familiei regale au fost goniți în decembrie 1990 din România. Și modul în care s-a comportat atunci Televiziunea Română aflată sub conducerea academicianului Răzvan Theodorescu. Pe care l-am văzut ieri omagiindu-l pe cel care între 1990 și 1992 l-a demonizat din înalt ordin.
Normalitatea fragilă, dacă nu cumva chiar și aparentă instalată începând, să zicem, odată cu anul 1997 (la data de 21 februarie 1997 Regelui i s-a recunoscut cetățenia română în urma revocării deciziei guvernului comunist din 22 mai 1948) și care ar fi putut fi mult mai solidă dacă președintele Emil Constantinescu nu s-ar fi manifestat atât de ezitant precum a făcut-o, normalitate acceptată de voie, de nevoie, din cameleonism sau interes mai apoi și de președintele Ion Iliescu, au făcut totuși ca Regele să aibă parte măcar de o parte din onorurile și cinstea pe care copleșitoarea lui personalitate le-au meritat fără doar și poate. Regele Mihai servindu-și țara chiar și în absența prerogativelor de șef de Stat în funcție, contribuția Maiestății Sale fiind decisivă în reușita demersului de integrare euro-atlantică a României. Regele făcând abstracție de jignirile ce i-au fost aduse de un fost președinte ale cărui cunoștințe de istoria României se opresc la capitolul preliminar din “Programul PCR” adoptat de Conferința Națională a comuniștilor din 1974. Ultima jignire i-a fost adusă de condeiul iresponsabil al lui Ion Cristoiu care a publicat miercuri în „Evenimentul zilei” un editorial în care se dovedește urmașul lui Silviu Brucan și al lui Sorin Toma. Sigur, nemernicia a avut și aplaudaci spre satisfacția tâmpă a patronului respectivei fițuici, penalul Dan Andronic.
Ultimii doi ani au fost extrem de duri cu Regele Mihai. Și nu e vorba numai despre vârsta înaintată, boală, decesul Reginei Ana. Disensiunile din sânul familiei regale, repercusiunile din rândul cercurilor cu pronunțate sentimente monarhice din România, controversele și certurile la scenă deschisă au adus gravă atingere ideii monarhice în România. Greu de spus dacă această idee va mai avea de acum încolo un viitor.
În astfel de condiții e aproape sigur că moartea Regelui Mihai înseamnă nu doar sfârșitul unei imense personalități, ci și finalul unui imens capitol din istoria României.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , ,



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Ma abtin, acum la moartea sa, sa comentez despre regele Mihai.
    Daca totusi, si pe drept, ii condamnam pe istoricii Iepocii de Aur (Ardelen, Musat, Ilie Ceausescu si altii), atunci nu inteleg dece trebuie sa mistificam si noi Istoria: principesa de Bourbon-Parma nu a fost niciodata regina Romaniei.
    Iar cit de hulpavi sint urmasii, doar un citat:
    “La o zi dupa ce regele Mihai a murit, Casa Regala a postat pe site-ul propriu si pe contul de Facebook un fragment din statutul sau, care arata ca principesa Margareta primeste apelativul “Regina”, iar principele Radu devine “principe consort”.”
    A cui?
    Peste poate!

    • donquijote spune:

      Daca cel mai reprezentativ reprezentant al acestui popor este Dragnea pentru care se face tot zgomotul din ultimul an, de ce va suparati pe duda? O sa treaca si el; este util doar acum. Alde Dragnea raman.

  2. Emil spune:

    Cu Majestatea sa Regele Mihai, mor ultimele iluzii că naţia asta se va mai însănătoşi. Ultimele iluzii, nu ultimele şanse. Acelea au dispărut mai de mult, treptat, dar nu ne-am dat noi seama. :(

  3. Absurdistan spune:

    Am fost teribil de dedicat ideii monarhice, în 1990-1991 . . . am fost dezamăgit în multe privințe, de atunci, în special de oportunismul ne-regal conectat cu pesedismul canceros al României . . .

    Astăzi este momentul să nu vorbim prea mult de dezamăgiri. Un om deosebit, cu calități și defecte, cu o soție minunată dar poate nu cu toată familia la același nivel, a murit.

    Un om care nu a fost erou dar nici vreun ticălos. Un om care a arătat o demnitate fundamentala în situații potrivnice. Nu sînt convins că un plebeu ca mine ar fi fost mai curajos în situații quasi-imposibile.

    Să se odihnească în pace. Și-a cîștigat acest drept.

    Să sperăm că vreun Bertolucci român sau aiurea va recrea cinematic istoria acestui rege vremelnic și grandios, curajos și imperfect, pe ai cărui umeri – cînd prea tineri, cînd prea bătrîni – prea multă greutate, corvoadă și blesteme au fost așezate de un destin necumsecade.

    Condoleanțe familiei.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

Cauta articole

decembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)