Prin actuala revizuire a Constituţiei, parlamentul e pe cale să devină o superputere între puterile statului.
Cu o rapiditate demnă de o cauză mai bună, Comisia de revizuire a Constituției dezbate amendamentele aduse legii fundamentale. După mai puțin de 10 zile avem un tablou aproape complet al felului în care va arăta România dacă aceste modificări vor intra în vigoare. Regimul semiprezidențial va fi înlocuit cu unul parlamentar – funcția de președinte rămâne să fie ocupată prin alegeri directe, dar pierde multe dintre atribuțiile pe care le are astăzi. În justiție vom vedea, cel mai probabil, o revenire a procurorilor sub controlul ministrului Justiției, adică sub control executiv. Organizațiile profesionale ale magistraților şi Consiliul Superior al Magistraturii și-au exprimat deja dezacordul privind modificările propuse și, motivând prin faptul că au primit propunerile de amendare a Constituției cu doar o zi înainte, au cerut termen pentru a depune observații scrise referitoare la articolele care au implicații directe asupra sistemului judiciar.
Efectul referendumului
Ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare – această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral.
Detalii procedurale
Înainte de a discuta principalele amendamente aprobate de către Comisia de revizuire a Constituției, ar trebui să vorbim despre câteva detalii procedurale. Primul şi cel mai dezbătut în ultima vreme este cel privind posibilitatea de a revizui Constituția fără a ține cont de referendumul organizat în 2009 privind limitarea numărului de parlamentari la 300 și parlamentul unicameral. Cu privire la această chestiune, Curtea Constituțională s-a exprimat clar în Decizia 682/2012, explicând atât diferențele între referendumurile consultative și cele decizionale, cât şi legătura între suveranitatea națională care aparține poporului și libertatea decizională care aparține parlamentarilor, în calitate de aleși ai poporului
Așadar, jurisprudența anterioară a CCR arată că legiuitorul trebuie să se supună voinței populare exprimate prin referendum, neputând adopta norme, inclusiv norme constituționale, care să încalce rezultatele referendumului. Rezultatele unui referendum valid nu pot fi infirmate decât prin organizarea unui alt referendum, în cadrul căruia poporul să decidă invers decât la referendumul inițial. Exact din acest motiv, parlamentarii încearcă din răsputeri să schimbe regulile de organizare a referendumului prin scăderea cvorumului de validitate. Am scris anterior că Legea referendumului atacată la CCR prevede că pentru validarea unui referendum doar 30% din cei înscriși pe listele electorale trebuie să voteze, iar doar 25% trebuie să exprime un vot valabil – adică, la limită, decizia se va lua cu 12,5%+1 din cei înscriși pe listele electorale. Pentru a se asigura că de mâine încolo referendumurile nu vor mai reprezenta o piatră de încercare, parlamentarii au introdus în amendamentele constituționale pragul de participare la referendum de 30% din cei înscriși pe listele electorale. Desigur, această normă constituțională urmează să se aplice doar după intrarea în vigoare a noii Constituții.
Echilibrul puterilor
Revenind la substanța amendamentelor constituționale, trebuie remarcat că formularea articolului 1 (4) îl elimină pe președinte din puterea executivă și că, atunci când se vorbește despre puterea judecătorească, se fac referiri directe doar la judecători (astăzi Constituția vorbește și despre judecători, și despre procurori în capitolul VI privind Autoritatea Judecătorească): „Art. 1 (4) Statul se organizează potrivit principiilor separaţiei, echilibrului şi cooperării loiale a puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale. Puterea legislativă este reprezentată de parlament, puterea executivă este reprezentată de guvern şi de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, iar puterea judecătorească este reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti“. Modificarea este importantă pentru că, practic, aici se pun bazele întregii construcții instituționale a României și toate articolele ulterioare vor ține cont de această împărțire a rolurilor fundamentale. De altfel, propunerile (neaprobate încă) privind organizarea a două consilii judiciare – unul pentru procurori și unul pentru judecători – se leagă în mod esențial de acest prim articol al noii Constituții, care delimitează strict sfera puterii judecătorești.
Un amendament care a trecut aproape neobservat este cel care definește parlamentul: „Art. 61 (1) Parlamentul este organul suprem al poporului român, forul de dezbatere şi de decizie al naţiunii şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Actuala reglementare spune: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“. Ca de obicei, ceea ce contează sunt micile detalii. Așadar, după noua Constituție, atunci când se va pune în discuție o eventuală diferență de opinii între parlament și orice altă putere, întâietate va avea parlamentul ca „organ suprem al poporului român“. Funcția parlamentului nu mai este strict axată pe legiferare, parlamentul devenind „forul de dezbatere şi de decizie al naţiunii“. De fapt, după intrarea în vigoare a noii Constituții, conflictele de natură constituțională între puterile statului, care trebuie rezolvate de CCR, vor dispărea, pentru că decizia finală va aparține mereu parlamentului. Pe actuala Constituție, cazul senatorului Diaconu este unul reprezentativ – atunci Senatul refuza să pună în aplicare o decizie a ÎCCJ, iar CSM a sesizat CCR cu un conflict constituțional soluționat de CCR în favoarea Justiției prin obligarea Senatului să aplice decizia ÎCCJ. De mâine, parlamentul va avea întotdeauna dreptate, indiferent ce decide.
Voinţa populară
O altă viziune asupra efectelor referendumului consultativ l-ar reduce pe acesta la un exerciţiu pur formal, un simplu sondaj de opinie. Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voinţa populară, exprimată cu o largă majoritate (în cazul de faţă, 83,31% dintre voturile valabil exprimate), să fie ignorată de reprezentanţii aleşi ai poporului… Curtea constată că reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativă care nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61.
Parlamentul atotputernic
Cu atât mai interesant este în acest context controversatul nou paragraf al articolului 64: „Orice persoană de drept public, orice persoană juridică privată şi orice persoană fizică are obligaţia de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa unei comisii parlamentare, în urma invitaţiei scrise primită din partea acesteia“. Această formulare permite transformarea în realitate a unei dorințe mai vechi a parlamentarilor, aceea de a chema în fața parlamentului procurori și judecători. Până acum, încercările repetate ale comisiilor parlamentare de a se substitui justiției au fost sortite eșecului pentru că nici procurorii, nici judecătorii nu puteau fi obligați să dea socoteală în fața parlamentului cu privire la dosarele pe care le fac. De mâine, în calitatea lor de persoane fizice, judecătorii și procurorii vor fi obligați să se prezinte în fața parlamentului. Aceasta este o încălcare clară a principiului separației puterilor în stat și a independenței justiției, încălcare cu atât mai periculoasă, cu cât parlamentul devine o supraputere în stat: organul suprem.
Tot parlamentul și-a adjudecat dreptul exclusiv de a cere urmărirea penală a miniștrilor, eliminându-se dreptul președintelui de a aproba urmărirea penală pentru miniștrii neparlamentari. Jurisprudența CCR de până acum a fost constantă în sensul că orice persoană (așadar, nu doar procurorii) poate să ceară urmărirea penală a unui ministru și că Senatul, Camera Deputaților și președintele dau doar un aviz care nu se substituie unei hotărâri judecătorești, fiind doar un act preliminar începerii urmăririi penale. Din păcate, Comisia de revizuire nu doar că nu a eliminat această deficiență de formulare, dar a adăugat și cuvântul exclusiv care va genera în practică interpretări variate cu privire la cine poate pune în discuție responsabilitatea penală a unui ministru. Ajungem la o protecție excesivă acordată miniștrilor, la construirea unei superimunități: „Articolul 109 (2): Parlamentul, în şedinţa comună a celor două Camere, are dreptul exclusiv de a cere urmărirea penală a primului ministru şi a membrilor guvernului, pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor“.
Articol aparut in Revista 22
„Se sparie gandul” – cum zicea cronicarul.
Din pacate, lelea Floarea si mos Ion nu vor citi niciodata astfel de analize, ci vor vota dupa criteriul „cine ne ofera mai mult ca sa votam”.
Si tot din pacate, la fel se vota si in urma cu 70-80 de ani. Asta o stiu de la tatal meu:
Intalnirile candidatilor la deputatie se organizau in ograda bunicului meu (un sat din Teleorman), care avea vie si mai vindea si vin sau tuica. Indiferent de partid, toti candidatii veneau in zile diferite pentru intalniri cu aceiasi alegatori. Dupa intalnire, candidatul achita bunicului meu contravaloarea unei anumite cantitati de vin sau tuica, pentru participantii la intalnire. Dupa ultima intalnire, alegatorii respectivi se puneau la sfat, pe cine sa voteze. Criteriul: cine oferise cea mai mare cantitate de bautura!
Asta e!
Nu referendumul ar fi trebuit sa conduca la scaderea numarului de parlamentari , pentru ca vocea poporului poate fi groaznic manipulata, sa zicem, ci un prezumtiv bun simt al alesilor nostri, care sa sesizeze ca aparatul politic mult prea stufos e o piedica in dezvoltarea tarii. Si, actionand in interesul poporului sa faca acele modificari fara atata zarva.
Lucrul asta nu se intampla si asta spune tot despre calitatea alesilor.
Nu le mai reprosati atatea politicienilor. Ei fac ceea ce trebuie sa faca, ceea ce fac in toata lumea: sa lupte pentru a castiga si mentine puterea. In alte tari, politicienii nici nu viseaza sa treaca peste vointa poporului exprimata la referendum nu pentru ca nu ar vrea, ci pur si simplu pentru ca acolo la ei asta ar insemna sinucidere politica, si deci nu ar putea pastra puterea.
Politicienii nostri nu sunt prosti, avem o clasa politica cu carente morale majore, dar nu sunt prosti. Daca isi permit sa propuna o constitutie asa cum o fac, e din cauza ca au semnale majore ca vor reusi, cu acelasi scop de a mentine si a-si creste puterea.
In concluzie, pentru a schimba ceva, tinta nu trebuie sa fie politicienii, ci marea masa a populatiei care le permite acestora sa-si duca golaniile pana la capat. Sa educam votantii pe care se bazeaza politicienii pentru a-si impune golaniile ar functiona, dar in timp. Chiar si asta e dificil de implementat atata timp cat politicienii detin televiziunile cu care educa aceleasi mase pe principiul minte putina si piept generos. Ei dau circ, singura varianta ar fi sa se termine painea.
E putina incoerenta, totusi, in ceea ce spuneti.
Bun, educam poporul si pe cine va vota, daca politicienii vor fi aceiasi? Eu zic ca e nevoie si de o mica revelatie a celui care ajunge acolo, ca acum nu se mai preprezinta pe sine ci (si) poporul, macar untr-un anumit procent.
Nu e incoerenta. E bazat pe evolutie.
Partea cu reprezentarea poporului e naivitate majora. Functia lor de baza e sa castige si sa mentina puterea. Daca pentru a face acest lucru trebuie sa reprezinte poporul, o vor face (cum o fac in tarile mai civilizate). Daca nu e nevoie, nu o vor face.
Acum, daca poporul doreste sa fie reprezentat, niste outsider-i il vor concura pe Gigi Becali in alegeri si vor castiga. O data. Din acel moment, aceeasi politicieni de astazi, vor intelege si vor reprezenta ce vrea poporul. Din instinct, din siretenie, poate nu cinstit, dar vor face orice pentru a-si indeplini functia de baza: sa castige puterea.
Din pacate, momentan, poporul il vrea pe Gigi Becali comportandu-se ca Gigi Becali, asa ca nu-i impinge nimic pe politicieni sa faca si altceva decat sa se comporte ca Gigi Becali.
prostia asta cinica, dupa care „politicienii se lupta sa cistige si sa mentina puterea” se-nvata in scolile de mina a doua.
Doamnă Laura Ştefan,
Aţi menţionat Decizia nr. 682/2012 a Curţii Constituţionale a României (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 473 din 11.07.2012) şi regăsim în articol motivare din această decizie:
La subtitlul “Efectul referendumului” – motivare din paragraful 1.10 al Deciziei.
La subtitlul “Voinţa populară” – motivare din paragrafele 1.7 şi 1.12 ale Deciziei.
Citez paragraful 1.6 al Deciziei nr. 682/2012 a Curţii Constituţionale în care scrie că este OBLIGATORIU ca “efectele referendumului … să fie prevăzute în Constituţie sau prin lege”, oricare ar fi tipul de referendum:
„1.6. Întrucât pot exista situaţii în care problematica asupra căreia poporul este chemat să îşi exprime voinţa să afecteze interesele reprezentanţilor aleşi (cum este cazul reducerii numărului de parlamentari sau al reducerii indemnizaţiilor parlamentarilor), Comisia de la Veneţia, în documentul intitulat Linii directoare pentru organizarea referendumului, adoptat la cea de-a 68-a sesiune plenară (13-14 octombrie 2007), a reţinut că efectele referendumului trebuie să fie EXPRES prevăzute în Constituţie sau prin lege, fie că referendumul este consultativ, fie că este decizional”.
@ Cornelia Neagu – este exact cum spuneti. In aceasta decizie se discuta pe larg si in profunzime ce facem cand legiuitorul „omite” sa spuna in lege care sunt efectele referendumurilor – mai ales ale celor care genereaza rezultate care nu convin alesilor neamului (adica atunci cand legiuitorul national nu respecta recomandarile internationale). Dupa 1.6 vin natural paragrafele citate de mine in articol care lamuresc ce se intampla in cazul referendumurilor. As fi dorit, intr-adevar, sa pot cita mai mult din decizia 682/2012 a CCR care rezolva multe din dilemele pe care le auzim enuntate in aceste zile. Oricum, recomand tuturor celor interesati lecturarea acestei decizii in integralitatea sa.
„Ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional [este] caracterul efectului referendumului (direct sau indirect)”
Habar n-am cum sta treaba si nici cum ar trebui sa stea, dar aici ati comis dupa parerea mea un abuz lingvistic. Consultativ nu inseamna indirect, inseamna in scop de informare, si prin extensie RECOMANDAT a produce efecte, dar NU OBLIGATORIU. Repet, dpdv lingvistic.
@ Alfred Singer
Eu am înţeles următoarele:
1. A consulta pe cineva într-o problemă înseamnă a-l întreba pentru a obţine o părere.
Exemple: Preşedintele Traian Băsescu a consultat parlamentul în vederea organizării unui referendum. La referendumul din 2009 ELECTORATUL a fost consultat asupra parlamentului unicameral. Una din întrebări a fost: „Sunteţi de acord ca parlamentul să aibă o singură cameră?”. Referendumul a fost deci CONSULTATIV
2. În aceeaşi idee, un referendum este decizional dacă se pune de exemplu întrebarea: „Sunteţi de acord ca România să ..?”.
3. Rezultatul unui referendum (fie el consultativ sau decizional) este OBLIGATORIU, pentru că “este o expresie a suveranităţii naţionale” (am citat din Decizia nr. 682/2012 a Curţii Constituţionale).
4. Pentru că răspunsul la referendumul din 2009 a fost „da”, ar trebui ca parlamentul (instituţie a puterii legislative) să modifice articolele de lege referitoare la structura bicamerală, cu înscrierea în lege a faptului că parlamentul este unicameral. EFECTUL referendumului este această MODIFICARE în lege, pe care nu o face electoratul, ci o face, INDIRECT, parlamentul (îndeplinind hotărârea electoratului).
5. Citez complet aliniatul 1.10 din Decizia nr. 682/2012 a Curţii Constituţionale:
„Din această perspectivă, ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare – această voinţă NU POATE FI IGNORATĂ de aleşii poporului, întrucât este o expresie a SUVERANITĂŢII naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un EFECT INDIRECT, în sensul că necesită intervenţia ALTOR organe, de cele mai multe ori a celor LEGISLATIVE, pentru a PUNE ÎN OPERĂ voinţa exprimată de corpul electoral.”
6. La final:
Referendumul din 2009 a fost consultativ, iar rezultatul lui este obligatoriu.
Antonimul lui “obligatoriu” este “facultativ”.
Parlamentarii au respins propunerea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, ca la revizuirea Constituţiei să includă rezultatul referendumului din 2009 (parlament unicameral şi cel mult 300 de parlamentari). Au “motivat” că referendumul din 2009 este consultativ (!?!).
@ Alfred Singer – in doctrina juridica, insa, sensul cuvantului consultativ in contextul „referendum consultativ” este altul – vine de la faptul ca poporul este consultat cu privire la o problema. Paragraful respectiv este un copy-paste din decizia 682/2012 unde CCR explica limpede ca rezultatele ambelor tipuri de referendum (decizional si consultativ) sunt obligatorii. Ceea ce difera este mecanismul punerii lor in practica. In cazul referendumului decizional (de ex. cel privind demiterea Presedintelui sau aprobarea Constitutiei) efectele se produc in mod direct fara a mai fi nevoie de actiunea vreunei autoritati publice. In cazul referendumului consultativ rezultatele acestuia trebuie puse in practica de o autoritate a statului – de cele mai multe ori de legislativ. Este inadmisibila, spune CCR, o actiune a unei autoritati a statului ulterioara unui referendum consultativ validat care sa contrazica rezultatul respectivului referendum. Motiv pentru care CCR a declarat neconstitutionala in 2012 legea alegerilor generale si locale.
Multumesc pentru precizari, n-am motive sa pun la indoiala ceea ce spuneti si acum stiu, referendumul consulativ e obligatoriu (pe scurt). E trist insa ca se foloseste un termen in alt sens decat sensul lui primar, ba chiar intr-un fel intr-un sens opus. Si nu in vreo chestiune minora…
O ultima observatie: „Este INADMISIBILA, spune CCR, o actiune a unei autoritati a statului ulterioara unui referendum consultativ validat care sa CONTAZICA rezultatul respectivului referendum.” [sublinierile mele]. Bun, dar asta-i una. Cand e insa OBLIGATORIE o actiune care sa PUNA IN PRACTICA rezultatul? Se pare niciodata. Poate rezultatul implica luarea unei actiuni si nu doar evitarea altora. Oricum, macar sa ramanem cu „inadmisibil” „sa contrazica”, tot e ceva.
@ Alfred Singer
Pentru o bună informare, mergeţi la DEX şi la Decizia nr. 682/2012 a Curţii Constituţionale, pe pagina de internet a Curţii Constituţionale a României
http://www.ccr.ro/files/products/D0682_12.pdf.
1. „A consulta”pe cineva înseamnă a cere cuiva părerea într-o problemă.
– Pot să cer părerea într-o problemă personală unui avocat, părinţilor;
– Pot să cer părerea unui specialist (instalator de exemplu) într-o problemă de specialitate;
– Pot să cer părerea familiei, într-o problemă de interes comun:
– Se poate cere părerea într-o problemă de stat Curţii Constituţionale sau Parlamentului;
– Se poate cere părerea poporului (printr-un referendum), în legătură cu o problemă care îl interesează. Răspunsul poporului la referendum este mai mult decât o simplă părere, este VOINŢA poporului. Poporul este suveran, deci peste voinţa lui nu se trece. De aceea este OBLIGATORIE înscrierea în LEGE a ceea ce vrea poporul (înscrierea în lege o face parlamentul, ca instituţie a puterii legislative).
2. În limbajul curent adjectivul „consultativ” este legat de „consultare”, adică a cere părerea cuiva. Se ataşează unor substantive diferite. De exmplu, în scopul de a întreba poporul asupra unei probleme (prin referendum),
• Preşedintele cere un AVIZ consultativ (= o părere) parlamentului. Votul parlamentului este VOT consultativ (= prin care se dă o părere), parlamentul este ORGAN consultativ (= care dă o părere).
• Preşedintele poate alege să ţină seama sau să nu ţină seama de avizul parlamentului.
3. REFERENDUM consultativ înseamnă referendum prin care POPORULUI i se cere o părere.
Citez din Decizia nr. 682/2012 a Curţii Constituţionale:
„1.2. Curtea constată că, la data de 22 octombrie 2009, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, a emis Decretul nr. 1.507/2009 pentru organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009, prin care a chemat poporul român să îşi exprime VOINŢA cu privire la două probleme de interes naţional: trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane.
1.4. Or, referendumul, indiferent de caracterul său decizional sau consultativ – cum este cazul referendumului naţional din anul 2009, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale.
1.6. Întrucât pot exista situaţii în care problematica asupra căreia poporul este chemat să îşi exprime voinţa să afecteze interesele reprezentanţilor aleşi (cum este cazul reducerii numărului de parlamentari sau al reducerii indemnizaţiilor parlamentarilor), Comisia de la Veneţia, în documentul intitulat Linii directoare pentru organizarea referendumului, adoptat la cea de-a 68-a sesiune plenară (13-14 octombrie 2007), a reţinut că efectele referendumului TREBUIE SĂ FIE EXPRES PREVĂZUTE în Constituţie sau prin lege, fie că referendumul este consultativ, fie că este decizional”.
NOTĂ: Este evident că Parlamentul este OBLIGAT să înscrie în Constituţie şi în Legea electorală ceea ce poporul a hotărât prin referendum.
Citiţi şi paragraful următor, în care sunt indicate articole din Constituţie care nu au fost respectate:
“1.12. Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativă care nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61.”
Doamna, apreciez buna intentie de a-mi aduce lamuriri, dar eu am spus doua lucruri: ca folosirea termenului „consultativ” e nefericita (ceea ce ziceti mai degraba confirma lucrul asta) si ca nu imi dau seama CAND e (daca e candva) obligatoriu sa devina efectiv rezultatul referendumului (ceea ce n-am aflat inca, dar poate ca important e ca nu se poate face ceva in sens contrar).
@ Albert Singer
Trebuie să vă mai spun ceva în legătură cu prima problemă:
Cred că adjectivul „consultativ” are un singur sens şi a fost folosit corect. decătre Curtea Constituţională. Explic:
• Să observăm că adjectivul „consultativ” vine de la verbul de ACŢIUNE „a consulta” Am consultat instalatorul asupra unei probleme, deci întâlnirea mea cu el a fost consultativă; la referendumul din 2009 a fost consultat poporul, deci referendumul este consultativ).
• „Facultativ” şi „opţional” exprimă ATITUDINEA faţă de ceva şi anume: nu este OBLIGATORIU (să mergi la vot), ai libertatea să faci o ALEGERE (să optezi să te duci la vot sau să nu te duci).
Evident, consultativ nu înseamnă facultativ (şi nici opţional).
Aşa cum am mai spus, referendumul este consultativ, iar înscrierea rezultatelor în lege este pentru parlament obligatorie (nu este facultativă!).
Pentru că spuneţi că „folosirea termenului consultativ este nefericită”, vă întreb: Dumneavoastră puteţi să spuneţi DOUĂ sensuri ale cuvântului „consultativ”?
@Cornelia Neagu. Dupa parerea mea interpretati gresit sensul adjectivului. Si nu vorbim de sensul din doctrina juridica (ma rog, dvs. ziceti ca e acelasi). Pai uitati ce zice DEXul meu (1998), pe care l-ati recomandat mai inainte: (sar peste institut si organ consultativ):
aviz consultativ: parere ceruta unui organ competent, dar peste care organul care a cerut-o poate trece
vot consultativ: parere ceruta unei persoane in cadrul unei discutii, dar care nu obliga pe ceilalti participanti in privinta hotararii ce urmeaza a se lua
Nu stiu cum e definit in alte dictionare, eventual mai noi, dar oricum, perceptia mea e ca implica neobligativitatea iar dvs. incercati o explicare a termenului care e pur si simplu gresita. Termenul NU se refera DOAR la actiunea de a obtine o parere, sensul lui e nuantat (observati cuvantul „dar” din definitii) incluzand si caracterul neobligatoriu al acelei pareri. Deci da, pot sa spun doua sensuri ale cuvantului :) : cel primar cf. DEX si cel juridic cf. CCR.
@ Laura Şerban
A CONSULTA pe cineva într-o problemă înseamnă a-i cere o părere (consult un instalator despre o lucrare).
CONSULTARE este ACŢIUNEA de a consulta (consultarea instalatorului a durat puţin).
Cel căruia i se cere părerea (instalatorul) este CONSULTAT (instalatorul consultat mi-a dat o idee bună).
Pentru că SCOPUL a fost o consultare:
• Întâlnirea cu instalatorul a fost consultativă (m-am consultat cu el).
• Referendumul din 2009 a fost consultativ (a fost consultat poporul).
NOTĂ: În limbajul curent adjectivul „CONSULTATIV” este legat NUMAI de acţiunea de A CONSULTA, nu contează nici CINE a consultat, nici CINE a fost consultat, nici în ce PROBLEMĂ şi nici în ce MOD s-a adresat întrebarea, care poate fi întrebare orală (către instalator, avocat, părinţi, familie), cerere scrisă (către Parlament sau către Curtea Constituţională) sau întrebare scrisă pe buletinele de vot de la referendum.
În răspunsul pe care l-aţi dat domnului Alfred Singer daţi o informaţie care nu poate fi înţeleasă şi deci dă naştere la confuzii Citez:
„ÎN DOCTRINA JURIDICĂ însă, SENSUL cuvântului CONSULTATIV în contextul „referendum consultativ” este ALTUL, – vine de la faptul că poporul este CONSULTAT într-o anumită problemă”.
Păi dacă „în DOCTRINA JURIDICĂ …sensul cuvântului consultativ … vine de la faptul că … este CONSULTAT într-o anumită problemă”, sensul pare a fi ACELAŞI cu cel din limbajul curent, în care sensul cuvântului vine tot de la „A CONSULTA”.
Nu se înţelege, despre care ALT sens vorbiţi că ar exista în doctrina juridică?
Două precizări:
1. Acest „ALT” cerea un exemplu în care cuvântul ”consultativ” să fi fost folosit cu sensuri diferite (pentru a convinge).
2. Acest „ALT” îl poate face pe un cititor să creadă că justiţia foloseşte cuvântul „consultativ” cu alt sens decât cel din vorbirea de zi cu zi (ceea ce nu mi se pare a fi adevărat).
Sarut mana doamna, ziua buna tuturor!
Am si eu doua curiozitati (ma rog, la rigoare, am mult mai multe, pe acelasi subiect):
1. De ce ar putea/ar trebui sa fie imperativ mandatul Presedintelui Romaniei (vezi, de exemplu, intentiile comisiei Dormeo in legatura cu procedura desemnarii primului ministru), atata vreme cat Presedintele e ales uninominal si direct (nu mai pun la socoteala ca are un numar de voturi aproape in echilibru cu intreg Parlamentul)? Adica: un Presedinte ales la fel ca si un parlamentar, nu are dreptul la un mandat ne-imperativ (ca sa zic asa)?
2. Daca numarul de mandate al unui Presedinte este limitat la doua, acum, in dor(m)itele noi conditii, in care se preconizeaza deplasarea centrului de putere/decizie catre Parlament si catre Guvern, de ce nu se limiteaza numarul de mandate al parlamentarilor si al premierilor tot la doua? Nu asta era ideea la alegerile din ’89 (la Revolutie, adica :) ), anume ca sa nu mai poata sa mai puna nimeni mana pe intreaga putere, niciodata? Poate am inteles eu gresit…
In fine, din aceste punct de vedere, mie unuia, Constitutia de acum mi se pare ideala: nici macar inubliabilul Ion Ilici Iliescu nu a reusit sa mai traga absolut toate sforile, incepand de prin 2002. De „jucator” nici nu mai zic, iar Geologul nu cred ca se pune… Actuala Constitutie, cu jurisprudenta (sa-i zicem asa) deja creata, nu e destul de buna?
PS: Era sa uit. Aveti aici
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=30313
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=1211
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=2342&cam=1
si in M.O. 386/16.07.2001
definitia „sefului statului”, intr-o lege pesedista. Am vazut pe la toate tocsourile ca nimeni nu aduce acest argument, niciodata, iar sarmanii care incearca sa argumenteze ca seful statului ar fi Presedintele sunt mai mereu in incurcatura. Tare as vrea sa vad fata unui taliban uslamist in momentul in care ii spune cineva despre legea asta (eventual ii si citeaza din ea), pentru ca dupa logica uslamului de televizor, lui Ion Ilici Iliescu ar trebui sa-i „taie” statul casa de protocol, masina de la scara, cabinetul de lucru, secretarul, comsilierul etc. Si sepepistul care il ocroteste de dragostea romanilor. Mai ales sepepistul :)
Cu respect!
http://www.causes.com/actions/1754289-3a-anti-manipulare-anti-santaj-anti-a3?recruiter_id=121098901&utm_campaign=own_timeline&utm_medium=wall&utm_source=fb
@ Albert Singer
Exerciţii de LOGICĂ:
– (Pot să ies SAU pot să nu ies din casă) ŞI (Casa ia foc). Ce fac? Nu mai pot să rămân în casă, pentru că a luat foc. OBLIGATORIU ies.
– (Pot să ies SAU pot să nu ies din casă) ŞI (În prezent medicul nu-mi dă voie să ies din casă). Ce fac? Nu pot să ies, pentru că medicul nu-mi dă voie, deci din cele două variante rămâne numai una: OBLIGATORIU nu ies, voi rămâne în casă.
Dicţionarul spune că cel care a cerut părerea POATE TRECE peste un aviz consultativ, ceea ce înseamnă că poate să-l ia în seamă SAU să nu-l ia în seamă.
– Instituţii ale statului cer părerea POPORULUI prin referendum. Poporul îşi exprimă dorinţa. Conform Constituţiei, poporul este SUVERAN, adică este deasupra tuturor, deci poporul este şi deasupra instituţiilor statului, ceea ce înseamnă că instituţiile statului nu pot să nu ţină seama de dorinţa poporului (care este deasupra lor). În mod OBLIGATORIU instituţiile statului trebuie să ţină seama de dorinţa poporului. Este ceea ce a explicat Curtea Constituţională.
Decizia nr. 682/2012
„1.10. Din această perspectivă, ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare – această voinţă NU POATE FI IGNORATĂ de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect)”.
Doamna, nu ma indoiesc ca logica elementara ne este tuturor familiara, dar ce faceti dvs. e sa va jucati cu termenii intr-un mod aiuritor. Nu v-a iesit direct cu „consultativ” pentru ca era definitia din DEX dar persistati. Treceti la interpretarea lui „poate”. Incercati acum sa ne demonstrati ca „poate” se refera aici la posibilitatile fizice (ca intr-o lege a fizicii) si nu la faptul ca ii este permis. In felul asta puteti demonstra orice (incep sa banuiesc ca sunteti avocat). Am impresia ca vorbim limbi diferite, nu-mi ramane decat sa ma retrag de pe aceasta pagina. Auf Wiedersehen!