joi, aprilie 18, 2024

Revoluția ar fi putut fi, în fine, desăvârșită. Nu a fost!

În decembrie 1989 eram profesor de Limba și literatura franceză la un bun liceu industrial din Oradea. Unul dintre acelea în care se confirma zicala „meseria, brățară de aur”. Nu de alta, dar le dădea absolvenților repartiții în muncă. Ba la CFR, ba la Direcția județeană de Telecomunicații.
Obținusem de ceva vreme gradul de profesor definitiv, promovasem examenul de Definitivat cu media 10. Legea îmi dădea dreptul de a mă prezenta la examenul în vederea obținerii gradului II la patru ani distanță. Numai că legea era una, iar voința lui Aurel Tărău, inspectorul de specialitate era alta. În funcție de pile, cunoștințe, relații. Da, e vorba despre același Aurel Tărău ajuns în vremea guvernului condus de infractorul Adrian Năstase prefect de Bihor. Se orientase. Intrase la timp în PSD. Acolo unde, de altfel, îi era locul. Năstase îl făcuse om fiindcă odrasla sus-numitului Tărău făcuse bani, cotizase la PSD, pusese de mega-afaceri murdare, urât mirositoare de pe urma cărora avea să fie arestat. Celebrele arestări de vineri seara puse la zid cu schepsis și interese de clan de același fals bun prim-ministru. O afacere neclară de pe urma căreia avea să moară procurorul Cristian Panait.
În sfârșit, în 1989 primisem dezlegarea. Aveam dreptul să mă prezint la examen. Pentru care aveam însă obligația de a face niște cursuri de pregătire. Motiv pentru care ziua de 21 decembrie m-a prins la Cluj. Oraș în care, înainte de a fi cu noi, Armata a tras în oameni. În 22 decembrie am încercat să ajung acasă, la părinți. Trenul a plecat din Cluj, dar s-a oprit undeva în câmp. Preţ de câteva ore. Acolo am aflat, de la un tranzistor, despre fuga Ceaușeștilor, despre haosul de după și despre apariția în studioul 4 al TVR a lui Ion Iliescu.
Respectivul era pe atunci director al Editurii Tehnice, fusese de ceva vreme “trimis la meserie”, cum se tot lamenta el însuși, el, aparatcikul pe viață, era perceput drept un fel de Gorbaciov al României. A fost primit ca un erou, ca un ‘’comunist de omenie’’, el însuși ‘’ fiu de comuniști” .Așa l-a prezentat fostul propagandist pecerist Teodor Brateș, trecut cu arme și bagaje de partea unei anumite Revoluții, aceea roșiatică a lui Sergiu Nicolaescu. Brateș fiind unul dintre organizatorii haosului mincinos din TVR.
Iliescu poza în omul care era învestit (oare de ce ?) să împartă sfaturi, indicații prețioase, să dea replica decisivă, mortală lozincii ‘’Fără comuniști!‘’, de care nimeni dintre cei ai lui, poate agenți ai Moscovei, sigur agenți ai răului nu voia să audă. Şi care începuse să răsune vineri, 22 decembrie 1989 spre seară. Iliescu trebuia să restabilească ordinea, să repună lucrurile pe făgașul nefirescului la care au condamnat el și oamenii lui România. Indiferent de preţul pe care ţara, românii l-au plătit pentru aceasta.
Numitul Iliescu Ion a inventat un FSN, a mai creat și un CFSN în care s-a trecut pe sine ultimul pe listă ‘’ cu voia dumneavoastră’’, deși, în realitate, noi nu voiam nimic din ceea ce ticluise el și Brucan, și Roman, și Cazimir Ionescu, și Dan Marțian, și alții. Cei care ne-au păcălit transformând în 20 februarie 1990 FSN în partid politic, compromițând partidele istorice de abia revenite la viață, bătându-și joc de Proclamația de la Timișoara, reinventând lupta de clasă, stalinismul sub forma mineriadelor, răsturnând guverne atunci când aceștia nu mai jucau după Kazaciocul pe care li-l cânta noua cucuvea cotrocenistă. Așa a fost cu Revoluția încălcită, nedesăvârșită, cu loviluția, cu minciuna mare cât un secol. Pe care, indiferent de nume, a zămislit-o bătrânul edec, numitul Iliescu Ion. El și partidul care și-a tot schimbat părul, dar năravul, nu. Rebotezându-se când FDSN, când PDSR, când PSD, înlocuindu-l pe Iliescu, cu Oliviu Gherman, pe Palmoliviu cu Ion, pe Iliescu cu Năstase, pe Năstase cu Geoană, pe Geoană cu Ponta, pe Ponta cu Dragnea, pe Dragnea cu Dăncilă.
Ieri românii au avut șansa istorică de a trimite pe ultimul drum creația malefică a lui Iliescu. Au avut ocazia să o facă în preajma împlinirii a 30 de ani de la Revoluție. O aniversare de care PSD nici nu vrea să audă. Datele de care dispunem în acest moment, estimarea numărului de voturi ale românilor din țară arată că deocamdată PSD supraviețuiește. Că Dăncilă, candidatul PSD și fost catastrofal premier al României, va intra în turul al doilea. A obținut 23% din voturi. Mai puțin decât orice alt candidat al partidului la alegerile prezidențiale anterioare, însă incredibil de mult pentru felul în care PSD a tratat România și românii din 2017 încoace. Votul Diasporei a arătat însă că da, se poate. Nu degeaba s-au temut de ea în 2014 bătrânul securist Teodor Meleșcanu ori mult mai tânărul, dar nu mai puțin cinicul și dezgustătorul Titus Corlățean. Oamenii PSD. Ori scribii acestuia Cristoiu, cel care acum ne spune că l-ar fi votat pe Dan Barna, Nistorescu, Curea, Andronic, Mihaiu propaganda mizeră de la Antena 3, România tv și, mai nou și tot mai jalnic, Realitatea tv. Cu imoralul Gușă și clovnul Octavian Hoandră.
Am scris prima formă a acestui comentariu duminică, la foarte puține minute după ora 21. Încă mai speram și eu, precum candidatul USR-PLUS, dl. Dan Barna, că lucrurile ar mai putea lua o întorsătură favorabilă. Nu, nici vorbă. Dl. Dan Barna a plătit scump, poate chiar meritat, pentru toate greșelile comise în campanie. Pentru felul dezastruos în care a gestionat dezvăluirile, orice s-ar spune fără implicații penale ale Rise Project, pentru mofturile făcute atunci când tot punea condiții în vederea votării guvernului Orban. Nu a știut să valorifice entuziasmele, speranțele, energiile de la europarlamentare. Atunci, USR-PLUS a luat 22, 36% din voturi, acum Dan Barna a fost silit să se mulțumească cu 14, 66%.
Eșecul d-lui Dan Barna va trebui analizat cu mare grijă în partid. Cu realism. Cu același realism ar trebui să ne analizăm și noi, românii. Din punctul meu de vedere, nu e chiar o onoare că la 30 de ani de la Revoluţie nu ne-am dezmeticit și că Viorica Dăncilă intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Ca o victorie peste ani a rânjetului bolșevic al aceluiași Ion Iliescu.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Ca un om de litere ce este, dl. Morariu pune mult prea mult preț pe simbolism. Dați-mi voie să cred că „victoria simbolică” pe care anti-pesedismul ar fi repurtat-o dacă madam Veorica n-ar fi prins turul doi nu e cu absolut nimic mai brează decât victoria reală că omul PSD nu va prinde, nici de data asta, fotoliul de la Cotroceni. Că, vezi Doamne, PSD-ul ar fi intrat într-o degringoladă accelerată dacă Veorica ar fi luat de la locul 3 în jos, astea-s povești. PSD-ul oricum e în degringoladă, cel puțin atâta timp cât este condus de Veorica, deie-i Dumnezeu sănătate. Și, de fapt, depinde exclusiv de „forțele democratice” – în primul rând PNL, care e momentan la butoane, dar și USR+, care speră și ei la o felie groasă de cașcaval la alegerile de anul viitor – ca românii să nu-și mai dorească să aducă PSD-ul înapoi la butoane. Dacă mâna e jucată cum trebuie, PSD va sfârși în irelevanță, chit că Veorica a câștigat prestigiosul titlu de finalist prezidențial și sparring-partner al lui Iohannis.

  2. Dăncilă n-a intrat în turul II, ci a fost băgată în turul II – o diferență mare.
    O victorie a revoluției s-a înregistrat totuși: cea mai tare facțiune din Securitate a trecut de partea poporului. Deocamdată, doar de partea poporului penelist și pemepist, dar e un pas totuși.

    • USR crede acum in diverse scenarii : Secu, blat PSD cu PNL, sistemul, statul paralel etc.

      In relaitate, Dan Barna a fost un candidat slab , sub scorul partidului. N-a castigat nici macar in diaspora, unde KWI a castigat detasat, mai mult ca acasa.
      Dan Barna a facut niste greseli, dar principala lui problema este ca nu are calitatile unui presedinte, nu comunica bine, nu empatizeaza cu electoratul. E un pesonaj quasi-absent in peisajul politic, un birocrat, placut doar de nsite clegi de partid.
      Daca USR crede ca electoratul e format numai din intelectuali si angajati in multinationale va pierde alegerile constant.
      Majoritatea alegatorilor din Romania au salarii mici, pensii intre 800-1000 de lei si acestia vor vota constant cu PSD. PSD va disparea numai atunci cand nivelul de trai in Romania va fi macar dublu decat cel de azi. PSD va exista mult timp de acum incolo,pentru ofera falsa protectie a celor multi, saraci, loviti de soarta. Acestia nu vor risca un partid care sa le taie micile venituri si se vor bucura primind 100 de lei in plus. E mostenirea care exista de 30 de ani incoace.

  3. „Dl. Dan Barna a plătit scump, poate chiar meritat, pentru toate greșelile comise în campanie…”

    În condițiile utilizării știrilor false și propagandei drept o armă redutabilă în condițiile oferite de mijloacele moderne de comunicare, modul de protejare împotriva manipulării este corecta informare (din surse multiple, verificate etc.).

    Atunci când am auzit despre „greșelile” USR/PLUS și D Barna, despre „gafe”, „ilegalități”, legaturi cu Securitatea șamd. mi-am spus că este posibil să fie informații reale, că poate „am mai văzut filmul” și USR/PLUS, Barna, Cioloș, C Armand, sau C Chichirău etc., sunt asemenea PPDD Și echipei Dan Diacone4scu. Și am căutat informații…

    N-am găsit nimic.

    Am citit articole, am urmărit campanii împotriva lor derulate luni întregi la televiziunile „cele mai profesioniste și oneste”, am urmărit analizele „celor mai analiști analiști” și n-am găsit nimic real, valabil, împotriva lor. Doar aluzii și fake news, plus câteva reproșuri de felul „a plătit scump, poate chiar meritat, pentru toate greșelile comise în campanie” fără NICI UN ARGUMENT.

    Încerc să înțeleg, pentru a deveni indiferent față de USR/PLUS/Barna/Cioloș, așa cum am devenit față de PPDD-Dan Diaconescu atunci când am înțeles că sunt un grup de impostori în politică, CE (?!?) i se reproșează d-lui Dan Barna și USR/PLUS?

    Așțept cu mult interes ca vreunul dintre criticii domniilor-lor să articuleze o frază cu două argumente!

    Nu aiureala zisă de dl CTP că nu a participat la guvernare (fals-absurd, pentru că ceilalți susținători ai guvernului PNL puseseră condiția unui guvern monocolor – vezi PMP, refuzându-se EXPLICIT și FERM participarea altor partide – vezi ProRomânia, care-și dorea de mama focului!). USR NU putea participa la această guvernare, preferând anticipatele EXPLICIT, la fel ca Președintele Republicii, sau prim-ministrul Orban și ceilalți membriu PNL etc.).

    …Ori că nu a susținut guvernul (fals, a declarat încă înainte de moțiune că susține guvernele fără PSD-ALDE-ProRomânia, dar nu participă la guvernare).

    …Sau că afacerile d-lui Barna sunt imorale (o tâmpenie izvorâtă din „clocitoarea de tâmpenii a Grupului Intact”).

    Deși nu-i iubesc (din diferite motive pe care nu-i locul potrivit să le expun), sunt nerăbdător să devin un critic acerb al USR/PLUS/Barna/Cioloș. Aștept din partea oricui două argumente raționale.

    • 1. Dan Barna nu are idei sau daca are le articuleaza prost – rog sa ma contraziceti cu macar doua, trei fraze care v-au ramas Dvs. in minte din campania domniei sale.

      2. Chiar daca nu ai idei dar daca ai carisma te poti impune in fata unui electoral emotional – nici asta nu a avut. Ca si exemplu il dau pe Dragos Paslaru – de la PLUS – si felul in care a dansat in fata sustinatorilor sai din Cluj- Napoca. A devenit viral dupe si clujenii nu il pot uita asa de usor.

      3. Hipsterimea nu a prea participat la vot. Curat ghinion!

  4. Barna a jucat rational, in conditiile in care votul se da emotional. Se astepta sa fie votat doar pentru ca reprezinta partidul pro-integritate si anti-psd. Nu e suficient! E nevoie si de notorietate, de expunere mediatica (mai ales din postura de underdog), si de mobilizare a unui public care a fost exclus complet din alegeri: grupa de varsta 18-24 ani, cei care probabil nu au votat niciodata. Complet ignorati, nu e vina lor! E vina celor care au 40+.

    Platim in continuare pentru lipsa de educatie (politica).

  5. E o naivitate sa credeti ca PSD va disparea. Daca faceti socoteala, PDS + ALDE + Pro Romania vedeti ca impreuna au peste 30% din electorat. Este un electorat captiv care nu se evapora, nu dispare peste noapte. In functie de prezenta la vot a celorlalte segmente, acest electorat poate genera peste 40% din voturi (asa cum am vazut de altfel). Din acest electorat s-au alimentat de-a lungul timpului PSD, PRM, PUNR, etc. O noua schimbare de nume, sau o reimpartire a voturilor, nu inseamna nimic, aceeasi Maria cu alta palarie. Pe de alta parte e si nerealist sa ne inchipuim ca ar putea exista un sistem politic doar cu partide de dreapta.
    Adevarata provocare pentru politica romanesca nu este disparitia PSD, ci reforma sistemului administrativ. E inadmisibil ca un partid odata ajuns la putere sa poata numi pe absolut oricine, indiferent de pregatire, in consilii de administratie, functii de conducere, etc. Pana la un punct stabilirea prioritatilor in investitii este o responsabilitate politica, dar e inadmisibil ca fondurile sa fie repartizate pe baza unui algoritm politic fara legatura cu necesitatile reale si performanta. Aici e marea provocare, daca PNL si USR vor reusi sa modifice legislatia privind numirile si alocarile de fonduri va fi intradevar un nou capitol in politica romanesca. Dar intrebarea e, vor dori sa faca acest lucru?

  6. Ion Iliescu „fusese de ceva vreme “trimis la meserie”, cum se tot lamenta el însuși” = Se spunea, de fapt, „munca de jos”, mai ales că Iliescu nu avea nicio meserie, deși era inginer hidroenergetician. Era, de fapt, ca și Nicolae Ceaușlescu, ACTIVIST DE PARTID!

  7. Asteptam ca D.B. sa fie oprit de cei care pina acum nu au facut, gresit desigur , asta , poate Dacian Ciolos poate doamna COSETTE CHICHIRAU. Nu este timpul trecut , vin alegerile locale si parlamentare ,aveti sprijunul nostru al celor ce va iubim. Pina atunci sustineti programul presedintelui (este singurul om caruia ii pot adresa aceasta titulatura dintre toti presedintii ce au fost vreodata astfel numiti in ROMANIA). Ce pacat , o mica perioada de vreme am crezut ca D.B. poate fi acela . Desigur , cu greutate am inteles ca m-am inselat si poate chiar pret de o secunda ,din nevoia de a fi original , am cochetat si cu candidatura lui PALEOLOGU . Cit de greu este insa sa poti trece de micile hachite personale , de micile proprii greseli, care chiar daca le vezi , le intelegi , nu le poti accepta ca nestiinta proprie si scufundat zi de zi in propria negatie ce iti distruge sufletul ca si propria neputiinta de a recunoaste adevarul in fata altora, te transforma din visul unor oameni ,in dezamagirea celor care au crezut in tine . Ce joc al neputintei personale, face intimplarea din destinul unor cetateni . Priviti daca puteti in sufletul celor care vremelnic au insemnat ceva, macar la nivel de imagine in constiinta neamului si priviti transformarea produsa de neputiinta si cum aceasta transformare distruge oameni ce poate cindva au avut o anumita forma de caracter . Dar sa nu ne jucam cu vorbele si sa acceptam doar faptele ce au determinat aceasta pierdere politica si umana in sufletul nostru . Totul a inceput cu neacceptarea participarii la guvernare si s-a sfirsit cu lovitura media privind unele fonduri europene. Visul atasat unei persoane a fost spulberat si nu atit numarul de voturi a produs aceasta dezamagire ,ci mai degraba spulberarea acestui vis . Dar cum nimic nu mai poate fi schimbat , sa vedem daca viitorul presedinte ,poate in ultimii ani de mandat ,ne va propune o solutie politica atasata intregului neam romanesc si poate va avea in minte vreo surpriza (asa cum ne-a obisnuit ) de a determina aparitia unui alt presedinte undeva spre 2024 sau cine stie poata altceva , ce ne-ar trezi ca natie din aceasta prelungita letargie politico -sentimentala .

    Alegerile sau incheiat de mult, inca de la rezultatul alegerilor europarlamentare . K.Johannis nu cred ca va avea o discutie fata in fata cu candidatul PSD, nu pentru ca ar fi deranjat de vreun fel de acest candidat, ci pentru ca baza campaniei electorale si baza tuturor faptelor ce au permis raminerea Romaniei pe un drum European facute timp de trei ani de presedinte , au transformat PSD intr-un partid ce face rau Romaniei(presedintele a spus mereu ce si cum ) si pe conducatorul acestui partid, nu intr-un opozant politic ,ci intr-un dusman politic ce dorea si doreste inca, nu o disputa politica , ci una non politica de schimbare totala a drumului European al tarii . Nu ne mai aflam in situatia politica in care doua forte isi disputa sub acelasi acoperis o CAUZA ,ci in situatia in care cele doua forte au CAUZE total diferite .

    • Teoretic aveti dreptate…

      Discursurile lor sunt diferite, dar uitati-va atent la miscarile lor.
      Sunt cam aceleasi, ba as spune ca dl. JK este un pic mai las, cica se menajeaza – nu stiu pentru cine sau pentru ce, inca nu am inteles dar poate dupa inca 5 ani mai am o sansa…

      Nici conjunctura internationala nu este chiar favorabila.

      NATO si UE sunt cauzele care se bazeaza in principal pe democratie si rule of law dar ambii candidati – prin actiunile lor – nu sprijina aceste elemente. Nu ne uitam numai la declaratiile lor ci la felul in care actioneaza/reactioneaza.

      Tristutz – am mai spus- si ma cam repet.

  8. Despre electoratul captiv, aș da un exemplu, poate un analist ar putea descoperi unde este problema.

    Suntem familie de emigrați de 29 de ani. Azi am primit un telefon de acasă de la o mătușa, frumoasă vârstă de 85 de ani, dintr-un orășel Moldovenesc, nevastă de director de liceu și matematician cu adevărat eminent. Deci o intelectuală. Rar am întâlnit persoană care să vorbească așa o română cultă.

    În convorbirea telefonică ne-a spus sincer, Și să vă duceți dragii mei la turul II, să o votați pe Doamna noastră.

    Sunt perplex, cum poate o persoană cu un talent deosebit la vorbire, să tolereze o analfabeta gafista?

    Ceva important ne scapă…

    • Dvs. ati ales libertatea, doamna respectiva a ales caldurica casei, asa cum este ea, cu multe parti rele dar si cu ceva bun in ea…

      Diferentele rezulta din raspunsurile oferite ca ceteva intrebari relativ simple:
      Ce iti doresti in viata?
      Poti si esti pregatit sa lupti pentru ceea ce iti doresti?
      Esti pregatit sa pierzi dar sa poti sa reiei lupta, de la capat, sa mai incerci inca o data si inca o data pana cand in final reusesti sau pierzi sau viata ta se termina??

  9. Ceaa ce constat cu bucurie și surprindere este că numărul simpatizanților noilor partide USR și PLUS este într-o continuă creștere… numărul foștilor simpatizanți, am vrut să scriu.

    La semnături și afișe nu am văzut mulți, în comentariile de pe-aici și de-aiurea mai toate opiniile erau negative… În fine, acum, apar o mulține de cetățeni onești care iubeau la nebunie USR/PLUS , i-au votat, inclusiv pe dl Barna, și se așteptau ca dl Barna să ajungă președintele României din primul tur și care acum sunt profund dezamăgiți că n-a reușit!

    Nici nu știe dl Barna că este atât de iubit de cetățeni! :-)

    Nu-i nimic, dezamăgiții de USR/PLUS au la îndemână alegerea d-nei Dăncilă și a PSD. :-)

    Și chiar ar putea avea succes, că tot o doreau liberalii în turul al doilea. …

  10. Să ne uităm pe cifre. PSD rămîne potențial reprezentativ pentru circa 30% din electorat. Un alt USR ar fi putut poate profita de lovitura dată de Dragnea PSD pentru a pune pe tușă acest electorat timp de 5 ani. Aceasta ar fi făcut cel puțin o parte a acestui electorat să își pună întrebări și să încerce să se repoziționeze, remodelînd astfel bazinele electorale și redefinind structura de partide a României.

    Mai important, acești patru ani de restructurări ar fi dat posibilitatea agendei publice să se schimbe și să înceapă să se ocupe de problemele grave ale României de azi: bomba demografică a îmbătrînirii și emgrației care va pune pe butuci sistemul actual de pensii în cel mult 15 ani și criza de mînă de lucru calificată, care a emigrat și continuă să emigreze fără a fi înlocuită de sistemul public de educație.

    Dacă ne uităm însă la cifre, distrugerea operată de d-l Dragnea cu concursul decisiv al incompetenței de la vărful PSD nu a fost suficientă. Bazinul electoral s-a regrupat în fața amenințării și a votat masiv, în ciuda incompetenței și haosului de la nivelul partidului, în favoarea candidatului său, cu un derapaj irelevant către iepurele Mircea Diaconu.

    Revoluția din Decembrie 1989 încă nu a învins, dar vechiul regim este pe cale de a ieși din istorie pe motive de vîrstă. Electoratul PSD a încetat să producă specialiști și lideri competenți odată cu căderea regimului comunist. D-l Dragnea a fost în ultima serie și, de fapt el vine din zona PD, structural dezabuzată de comunism. După 1990, tinerii capabili s-au orientat spre emigrație, multinaționale sau măcar sectorul privat în care se pot face legal bani „fără număr”. Dinte ei, PSD a atras doar mercenari șmecherași ca Ponta sau Corlățeanu, și doar pînă prin 2004-2007, cînd porțile UE s-au deschis pentru toți tinerii. Revigorarea PSD care va avea loc în următorii ani va fi plafonată de scăderea continuă, pe motiv de vîrstă, a electoratului lor și va întîrzia apariția unui partid colectivist modern.

    PNL are propria sa criză de identitate. Dincolo de integrarea NATO și UE – care au fost mai bine asigurate de un guvern „tehnocrat” ca cel al lui Cioloș – nu prea are valori, direcții și soluții clar definite. Acestea nu pot apărea decît dintr-o concurență colegială cu o formațiune care pleacă de la aceleași deziderate de bază și se adresează aceluiași versant al electoratului, așa cum acum este USR. Fie că se va redefini, fie că va integra această formațiune în mult-așteptatul „Pol al Dreptei”, fie că va fi dat la o parte (ca organizație, oamenii nu dispar la fel de ușor).

    De aceea, existența USR-PLUS, fie și în altă formulă, este necesară în primul rînd alegătorilor-țintă ai PNL. Fără competiție pe propriul culoar, partidul major de „dreapta” (și cînd a fost PNȚ, și cînd a fost PDL, și acum, cu PNL) tinde să devină un PSD al cadrelor care nu au mai prins loc la PSD. Pentru că electoratul anti-PSD este unit de obiective, nu de identități și status și are nevoie de ținte ambițioase, realiste și competent promovate pentru a se so0lidariza iar unui aparat de partid îi este mult mai ușor să se adreseze unui electorat deja unit în clanuri și comunități de identități și ierarhii moștenite.

    În concluzie, a fost prea devreme pentru șampanie, dar putem închina un pahar de vin în cinstea declinului tot mai accelerat al mărimii și, mai ales, a competenței componentei tradițional-colectiviste a scenei politice românești.

  11. Trist peisaj.

    In primul rand participarea, dar mai ales participarea tinerilor, a lasat de dorit.
    Oare cine credeti ca ar trebui sa le spuna in mod raspicat tinerilor si in general oamenilor sa mearga la vot??? Cumva aplicatia aceea nascuta de unii sau cumva politicienii nostri???

    Mai departe sa ne uitam pe coproductiile semnate ca fiind programele presedintilor si vom intelege din data, ca in marea lor majoritate, si mare parte, ca ele sunt romane SF si atunci???

    In al treilea rand, si nu in ultimul, din pacate, cum adica sa nu existe dezbateri electorale si confruntari intre candidati??? In ce lume traim??? Cica mai nou este sa te intalnesti cu cetatenii – ce vorbesti omule??? Unde vrei sa te intalnesti cu cetatenii si ce in masura vrei tu atrage un numar de persoane??? Alt SF – de data asta semnat de JK.

    Tinerii au fost cei care au semnalat cel mai clar ca nu sunt reprezentati in aceste alegeri.
    Si va rog sa ma credeti ca ii inteleg perfect si ca politicienii ar trebui sa se uite atent in curtea lor ca sa vada unde le sunt hibele si sa le remedieze… Cred ca merita, mai ales daca sunt partide/aliante tinere…

    In final o ultima remarca la adresa domnului Barna si nu numai, chiar as spune ca si altora din PNL, care cred ca daca ies in strada si striga #farapenali sau lipesc afise sau dau cu matura in curtea vecinul atunci, cred ei, musai o sa aiba si cariera politica…Nimic nu este mai gresit – as ruga respectuos sa terminam cu activismul asta ce duce doar la populism…

    Barna nu a convins si este vina candidatului dar si a staff-ului de campanie care nu i-a atras atentia candidatului asupra miscarilor ce trebuiau efectuate…sau poate au semnalat si acesta nu a executa sau a executat cu oarece intarziere…Intern ar trebui sa discute intesn ceea ce s-a petrecut acolo.

    Politica inseamna pregatire, rezistenta si multa dedicatie cetateanului asa cum este el/ea in RO, adicalea mai prostanac, mai putin educat, dar care vrea sa se simta un pic mai informat si mai bine intr-o tara democratica…(nu o mai bag si pe aia cu piata ca deja cred ca exagerez/ deranjez…)

    Zile mai bune si mai senine!

    P.S.
    Saga nu s-a terminat din pacate dupa 30 de ani..
    Si asta in mare masura si datorita cetateanului care iubeste tradarea si vesnicia unora la putere… Mie imi place mai mult miscare, incertitudinea si chiar riscul de a incerca ceva nou, poate mai bun. Chestiune de gust – si stim ca in ceea ce priveste gusturile nu avem calitatea de a le discuta, dar putem sa le influentam oarecum, nu este asa???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro