Home » Opinie » Citesti:

Riscați, domnule Iohannis?

Mircea Morariu octombrie 26, 2018 Opinie
11 comentarii 2,742 Vizualizari

Nimic mai relevant pentru condiția umană, profesională și politică a celor care înseamnă astăzi elita PSD decât componența delegației pe care partidul a trimis-o miercuri la consultările cu președintele Iohannis.
Oameni duri, fără cusur în rele, în furturi, minciuni și malversațiuni, lipsiți de orice elementar spirit de negociere, experți ai bătutului cu pumnul în masă. Inși cu școală puțin ori făcută la universități fără relevanță, unii dintre ei foarte aproape de momentul în care se aflau demult la vârsta maturității și care au socotit că le-ar sta cum nu se poate mai bine dacă și-ar mai îmbogăți cv-¬ ul cu o diplomă obținută la fără frecvență. Chiar dacă în acte scrie că ar fi urmat cursuri de zi.
Privindu-i ieșind la declarațiile de presă pe d-nii Liviu Dragnea, Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea care îmi aminteau teribil care de Gheorghiu-Dej, care de Petru Groza și, dacă am reținut bine, Robert Cazanciuc, cu figura lui de funcționar cu mânecuțe care de abia dacă poate bolborosi două-trei cuvinte, am avut impresia că asist la proiecția unui film artistic prost, care încearcă să refacă atmosfera luptei de clasă, a bătăliilor pentru preluarea puterii, lupte duse din anul 1945 până la finele lui 1947 și mai departe. Impresie întărită de faptul că pușcăriabilul Liviu Nicolae Dragnea a vorbit și despre faptul că delegația pe care a condus-o i-a lăsat președintelui Iohannis o listă cu zece principii și un plic cu șapte întrebări.
Carevasăzică, inșii aceștia, care amintesc de provestea cu hoții care strigă hoții, își permit să îi lase Șefului Statului român un fel de to do lis

Își arogă dreptul și își arată obrăznicia congenitală cerând socoteală. Cine sau ce i-a abilitat să facă asta? Partidul? Ce relevanță mai are PSD-ul care scade dramatic în sondaje și care a ajuns să fie socotit nefrecventabil de socialiștii europeni, adică de familia politică din care, teoretic, PSD mai face încă parte? Electoratul , rezultatele alegerilor din 11 decembrie 2016? Au scos ei, Dragnea, Olguța, Șerban Nicolae, Gabriela Firea și alții de aceeași teapă, în campania electorală din acel an vreo vorbă despre asaltul asupra legilor justiției, a Statului de drept, despre intenția de a scoate România din rândul țărilor Uniunii Europene? Nici vorbă!

Au mințit electoratul, au promis o lege unică a salarizării de care s-a ales praful și pulberea și pe care acum, cu jumătate de gură, anunță că s-ar putea să o proroge fiindcă țara e pe butuci și s-a ajuns la fundul sacului, au momit lumea cu salarii bune care au crescut doar pe hârtie fiindcă puterea de cumpărare a românilor a scăzut considerabil din cauza inflației galopante, pensii care vor crește dar despre care abia acum aflăm că vor avea cuantumuri substanțial sporite prin 2021 sau 2022. și aceasta doar dacă românii vor mai face greșeala de a le acorda din nou votul la alegerile legislative din anul 2020. Toate promisiunile electorale ale PSD s-au dus pe apa Sâmbetei, țara este din ce în ce mai vulnerabilă, mai plină de datorii, consumăm mai mult decât producem și aproape zilnic se anunță noi scumpiri.

La ieșirea de la consultările cu președintele Iohannis, numitul Dragnea Liviu Nicolae, „inculpat de rang înalt” ca să folosesc și eu sintagma d-lui Augustin Lazăr care l-a enervat la culme pe jalnica ființă care apare la Evidența populației sub numele de Toader Tudorel, a declarat că discuțiile cu Șeful Statului ar fi fost unele „așezate”. Și aceasta fiindcă revolverul era pus în mâna rectorului suspendat al Universității ieșene. Revolverul cu pricina are forma actului de revocare a procurorului general al Republicii. Curtea Constituțională, aflată și ea la ordinul lui Dragnea&co, a făcut astfel încât Președintele să fie silit să îl semneze. Ca un funcționar. Ca un notar public. Căruia nu trebuie să îi mai pese de principii morale, de demnitate, de viitorul țării. Cum nu le pasă nici lui Dragnea, nici lui Tăriceanu, nici lui Șerban Nicolae, Nicolicea, Cazanciuc, Iordache, Steluța Cătăniciu. Să vedem dacă dl. Iohannis o va face. Sau își va salva onoarea cu riscul suspendării. Care poate reprezenta premisa unui sondaj electoral de mare rigoare.

Riscați, domnule Iohannis?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , ,



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. 2087 spune:

    Iohannis nu da doi bani pe noi, el lucreaza numai pentru el, nu va risca nimic.

    Si astfel va fi inlocuit de Ciolos in 2019.

    • Cosmin spune:

      Se impun urmatoarele masuri :

      1. Procurorii trebuie sa-i trimita in judecata pe judecatorii corupti de la CCR, aflati in slujba mafiei psd si alde, pentru abuz in serviciu, pentru aderarea la un grup infractional organizat, pentru obstructionarea justitiei si pentru favorizarea infractorilor.
      Pe baza trimiterii in judecata, Presedintele trebuie sa-i revoce pe judecatorii corupti de la CCR.

      2. Trebuie sa cerem ajutorul UE.
      UE trebuie sa faca mai mult pentru Romania, nu doar sa-si declare ingrijorarea.
      Comisia Europeană, condusă de Jean-Claude Juncker, trebuie sa procedeze la fel cum a procedat cu Polonia, trebuie sa dea în judecată Romania la Curtea Europeană de Justiție, reclamând încălcarea independenței judiciare si sa oblige Romania sa abroge toate legile adoptate in favoarea infractorilor, sa oblige Romania sa o repuna in functie pe fosta Sefa a DNA.

  2. mike spune:

    Ma intreb daca lui Iohannis chiar ii mai pasa daca va mai castiga alegerile sau nu. Poate ca viseaza la o functie in PE sau CE. Poate ca prin atitudinea domniei sale doreste sa transmita acelasi mesaj pe care l-a transmis si Emil Constantinescu atunci cand afirma ca a fost invins de fostii securisti, doar ca domnul Iohannis nu are curajul s-o spuna public, cu subiect si predicat. Oricum cred ca justitia este terminata , iar revocarea lui Lazar este doar un semnal tipic mafiot, inca un glont tras in trupul trecut deja in nefiinta al justitiei romane si statului de drept.

    • donquijote spune:

      Oare, daca incheie mandatul ingenuncheat, in fata infractorilor – teoretic cu zece clase sub “nivelul” lui – mai are vreo sansa pentru vreo functie in PE sau CE?
      O sa se ia de mana cu Miluta prin Cismigiu sa spuna povesti tablagiilor (jucatorilor de table) pe acolo.
      Aut Caesar aut nihil, mai draga!

  3. Laur spune:

    Dacă am pleca de la premiza că domnul președinte Iohaniis este „curat”, probabil ar risca – nu neapărat pentru a obține electorat ci din principiu. Realitatea însă ne arată că nici domnia sa nu este chiar ușă de biserică și, în consecință, cred că vom avea parte de același circ. Declarații contradictorii, amânări, ca până la urmă să o vedem din nou pe doamna Mădălina Dobrovolschi care va anunță decizia pe care a luat-o președintele.

  4. DB spune:

    “Riscați, domnule Iohannis?”

    Dl presedinte nu risca nimic chiar daca nu-l va demite de dl. Lazar, pentru ca nu v-a fi suspendat.

    Dl. Lazar isi va termina mandatul.

    In acest scenariu, care ar fi efectele asupra imaginii Romaniei si a principalilor actori poltici interni si externi ? Risca cineva un raspuns ?

  5. USL-ul traieste si respira spune:

    Incep sa nu mai cred in Iohannis. Un gand rece imi trece prin cap – USL-ul e mai pervers decat s-a crezut. Iar Iohannis e unul care da din gura facand pe dizidentul, insa in realitate e unul de al lor. L-am crezut “moale”, insa incep sa cred ca e rea-vointa. Argumnt – a avut destule momente sa poata face ceva, a fost consiliat de profesionisti in acele momente. Nu le-a valorificat. Initail am crezut ca o fi vreo strategie politica (un altfel de politica, cum zicea).

    Fiorul rece care ma cuprinde este ca ne duce cu presul. S-a lasat santajat de procesul cu casele.

    Startegia asta a mai mers inainte si dupa revolutie (Ciorbea e exemplu perfect). Inainte de 1989 erau niste dizidenti. Erau cunoscuti prin radio Europa Libera. Vorbeau, insa paradoxal, nu li se intampla nimic. Se spunea pe la colturi de arestari la domiciliu. Vorbe.

    Dupa 1989, acesti dizidenti au facut parte din partidele de opozitie (istorice). S-a incercat multa vreme sa se deschida arhivele securitatii. Ei au fost primii care s-au opus in numele “pacii sociale”. Pana la urma arhivele s-au deschis.

    Ghici ciuperca cine erau colaboratorii securitatii si care le-a fost rolul dat? Rolul de (falsi) dizidenti, infiltrati ulterior in (asa zisele) partide de opozitie.

    La vremuri noi, tot noi.

  6. DIONISIE spune:

    În totală armonie cuvei de mai sus: “last minute” pt.Herr Iohannis. Nu trebuie cu nici un preț să semneze demiterea. Pe lătrăii PSD nu ii va asculta nimeni din cei care decid in UE. Nu i se va aduce nici un reproș dacă CCR dă o soluție că cea din cazul DNA. Dar nu fiți atât de siguri că soluția va fi aceeași, eu cred că va fi diferită, mai ales dacă sesizarea va fi destul de dibace în a le oferi o motivare plauzibilă pt. a judeca diferit.

  7. FLORIAN D. MIREA spune:

    Toti sunt papusi trase de sfori de maini invizibile. Nu numai ca USL e viu, dar si Kominternul e viu si se zbate din rasputeri sa reinsatureze comunismul in Romania si sa-l extinda in tari care n-au fost controlate de Mafia Comunista Internationala. Undeva, prin 2015, s-a apasat pe un buton si s-a pus in functiune un plan diabolic de mare anvergura. In aceasta situatie de mare pericol societatea romaneasca trebuie sa produca anticorpii care sa neutralizeze fortele Raului dirijate de la Moscova.

  8. Cornelia Neagu spune:

    Domnule Morariu,
    Corectaţi, vă rog, scrierea în engleză:

    Aţi scris “to do lis”.
    Corect este “to do LIST”.
    Vine de la
    To do = a face şi
    List = listă,
    care puse împreună formează
    To do list = listă cu ce este de făcut

  9. Mike spune:

    Domnule Mirea eu ma cam indoiesc ca avem capacitatea de a produce anticorpi ☺
    Cand se lupta anticorpii cu virusurile se încinge atmosfera. Deja Putin ne-a amenintat cu atacuri asupra scutului Deveselu. …



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Reducerea planului cadru Este absolut necesara. Cu indiferent ce scandaluri si riscuri. Nu as ...

de: Dedalus

la "Câteva sfaturi pentru viitorul ministru al Educatiei"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

octombrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)