joi, martie 28, 2024

Armata celor treisprezece maimuțe: partidul e-n toate

Motto:

”De ce? Pentru că putem. (…) Da, putem. PSD este ţinta predilectă a personajelor toxice care, împreună, unit, formează statul paralel. Aceste persoane care folosesc: autoritatea în care sunt numiţi – ilegal şi neconstituţional – bugetul, subalternii şi informaţiile pentru a face politică, pentru a stabili cine trăieşte şi cine moare, cine e arestat şi cine e liber.” [1]

Codrin Ștefănescu

Partidul e-n toate/ E-n cele ce sunt/ Și-n cele ce mâine vor râde la soare…”[2]

Cele câteva fraze culese din declarațiile secretarului general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu – ce deține o funcție politică de prim rang în cadrul partidului care controlează guvernarea actuală -, au fost citate ca motto pentru că vin să susțină cât se poate de convingător o teză pe care mă străduiesc să o enunț în cele ce urmează, și anume că trăim zile ale răzbunării non-elitelor care, până la instalarea regimului comunist în România, nici nu ar fi conceput să aibă un cuvânt de spus în făurirea destinului României.

O perioadă similară, de deconstrucție și afirmare sistematică a non-valorii, a mai fost cea a anilor (aproximativ) 1711 – 1821, cunoscută ca epoca fanariotă, în care elitele locului au fost reprimate, iar rolul lor în construcția destinului Țărilor Române a fost negat aproape complet de o structură parazită alogenă, sub protecția politică și armată a Înaltei Porți.

Fără a intra în detalii legate de perioada respectivă – mai ales că opiniile diverselor scoli de istoriografie asupra epocii fanariote diferă – încerc să subliniez o anumită similitudine a acesteia cu perioada în care, sub protecția Armatei Roșii, la București s-a instalat un regim comunist de esență (doctrină) stalinistă, de asemenea alogen și inamic al elitelor naționale, care începuseră să se refacă sub avântul revoluțiilor liberale ce au făcut posibil Centenarul astral al națiunii (1821-1922), adică Mica Unire, întemeierea Regatului României și, mai cu seamă, Marea Unire, al cărei centenar îl vom celebra la 1 decembrie.

Ori, comunismul stalinist era marcat de ideea că partidul (comunist) e-n toate, iar pentru ca acest lucru să fie posibil, orice opoziție în societate trebuia anihilată, la nevoie în modul cel mai brutal. Centenarul astral al României era la finalul său când, în 1921,  Partidul Socialist s-a transformat (sub impulsul unor Alexandru Dobrogeanu-Gherea sau Boris Ștefanov) în Partidul Socialist-Comunist, ulterior Partidul Comunist.

Acreditat cu cel mult 5000 de membri[3] în perioada interbelică, partidul comunist nu putea obține succesul rapid pe care l-a avut în instaurarea unui regim comunist de esență stalinistă decât prin cumularea a cel puțin două condiții: (i) protecția oferită de forța armată sovietică de ocupație și (ii) colaborarea entuziastă a non-elitei și non-valorilor cu partidul comunist, care vindea o ideologie extrem de atrăgătoare: orice paria poate deveni acum un conducător, dacă își asumă și promovează mai departe ideile de bază din învățătura/dogmele comunismului internaționalist.

Cu alte cuvinte, Centenarul astral al României nu a reușit – în ciuda materializării unor proiecte naționale ce țin de miracol mai mult decât de orice set de explicații raționale, oricât de complexe – să șteargă cei o sută de ani de ”bizantinism” fanariot care îi precedaseră; iar acest fapt confirmă încă o dată rolul determinant al elitelor liberale în crearea României Mari și inerția sau indiferența unei mari părți a societății față de aceste realizări, cu toate că se adoptaseră reforme importante (desființarea iobăgiei, reforme agrare, reforme ale educației, reforme electorale, modernizarea României prin industrializare și proiecte de infrastructură majoră).

Odată înființat, partidul comunist a căutat diverse căi prin care să mobilizeze frustrările din societatea românească, după principiile internaționalismului comunist – Internaționala, imnul revoluției comuniste mondiale continue, sintetiza ambiția înregimentării marginalilor sub stindardul său în versuri ca: ”Să fiarbă-n inimi răzvrătirea,/Să-nceapă al lumii vechi apus!/Sfîrșiți odată cu trecutul negru,/Sculați, popor de osîndiți!/Azi nu sînteți nimic în lume,/Luptați ca totul voi să fiți!” -, dar pe deplin a reușit să facă acest lucru abia după ce Armata Roșie a încurajat deschis lupta împotriva elitelor naționale.

Probabil exemplele cele mai elocvente ale modului în care marginalii[4] au ajuns să obțină controlul asupra puterii în România sunt cei doi Ceaușescu – Elena și Nicolae: doi oameni care, în perioada interbelică, erau nimeni, iar în anii optzeci ajunseseră să fie totul în România; nicio decizie în stat nu mai putea fi luată, în niciun domeniu, fără ca cei doi Ceaușescu să fi fost de acord. Ori, revoltele populare care au făcut posibilă Revoluția din decembrie 1989, au acuzat nu doar tiparul comunist, centralizat de guvernare, ci în mod deosebit conducerea ineptă și brutală a societății de către soții Ceaușescu.

Întrebarea este, la acest moment, ce anume s-a întâmplat în societatea românească după 1990 și în ce mod a devenit posibilă o restaurație a non-valorii, în condițiile în care decembrie 1989 anunța dimpotrivă, zorii unui nou centenar de emulație astrală? Dificultatea de a oferi un alt răspuns decât acela că germenii actualei restaurații a non-valorii au profitat de libertate și de democrație pentru a se replica, consolida și a-și relua asaltul îndreptățește enunțarea tezei, dar implică și destule nuanțe.

Motivul pentru care teza enunțată este legată de ciclul ”Armata celor treisprezece maimuțe” ține de ideea de continuitate, așa cum a fost deja expusă în articolele precedente[5]; respectiv, între regimul comunist-naționalist al lui Nicolae Ceaușescu și multe dintre forțele politice post-decembriste, conservatoare, a existat și încă mai există o legătură, pe care niciun observator al realităților românești nu încearcă să o nege (cu convingere, argumentat).

Mai mult decât atât, însă, trebuie să fim de acord că explicația pe care o oferă teza continuității – evaluată izolat – pentru promovarea non-valorii în societatea românească actuală, nu este suficientă și nu acoperă în totalitate cazuistica. Dacă filonul de continuitate este cu siguranță reprezentat de aparatciko-securiștii regimului Ceaușescu, care și-au asigurat, prin mijloace care le-au fost la-ndemână în perioada de tranziție, un loc privilegiat în societatea noastră actuală, mai rămâne să lămurim și ce calitate umană avea/mai are respectivul filon.

Pentru că exact analiza calității umane a celor care astăzi controlează pârghii de decizie politică strategică și/sau dețin putere economică vine să completeze spațiul necunoscut și să ofere argumentul epistemic care să ne ajute să înțelegem de ce, după integrarea României în spațiul Euro-Atlantic, presiunea regresului pe care forțele conservatoare îl aplică asupra societății noastre a ajuns (aproape) insuportabilă și are capacitatea să ne interzică visul unui nou centenar astral.

Ca analiza să fie una obiectivă, ar trebui să insist puțin asupra termenilor de ”non-valoare” și ”non-elită”, așa cum sunt înțeleși și folosiți în analiza tezei pe care urmăresc să o introduc și fac precizarea că am ales negația ca prefix al cuvintelor ce desemnează noțiunile de ”valoare”[6] și ”elită”[7] tocmai în intenția de a defini golirea de un conținut, adică golirea persoanei la care se face referire de valoare sau, dacă are valoare intrinsecă (cum s-ar spune în limbaj matematic, dacă ”are valoare în modul”), atunci felul în care alege să o pună în slujba societății este de natură să o îndepărteze de categoria elitelor.

Câteva exemple sunt mai potrivite să ilustreze tipul de grupare revanșardă la care mă refer, așa că am să sugerez la prima categorie, acea a non-valorii, exemple de persoane cum sunt Marian (Marean) Vanghelie și Dănuț Andrușcă – cel dintâi fost primar de sector, iar cel de-al doilea parlamentar, în prezent ministru al economiei – ca non-valori în administrație; respectiv Adrian Năstase și Adrian Severin – ambii politicieni cu certă valoare intelectuală; condamnați penal pentru infracțiuni de corupție – la categoria non-elită în societate, pentru modul viciat în care au înțeles să se pună în slujba interesului comun.

Ei bine, Armata celor treisprezece maimuțe este preponderent formată din non-elite și non-valori, care se află într-o permanentă luptă cu decența și morala în societate, cu interesele fundamentale ale națiunii, pe care le pervertesc prin corupție și dorința de înavuțire rapidă, bazată pe rapt. Într-o combinație care s-a (auto)dozat eficace, non-valorile și non-elitele au reușit, după decembrie 1989, să-și mențină controlul asupra societății românești, bazându-se în mare parte pe continuitatea în controlul pârghiilor de putere, dar și pe lipsa de anticorpi a cetățenilor, dintre care mulți dobândiseră caracteristici ale ”omului nou comunist”[8].

Trebuie să remarcăm, în cazul Armatei celor treisprezece maimuțe, că non-elita a avut nevoie de non-valoare, așa că putem desluși și o stratificare: cei din non-elită au constituit cupola, iar cei cu non-valoare soldații disciplinați. Pe toți i-a caracterizat nevoia de aglutinare, capacitatea de adeziune la proiectele revanșarde și etuziasmul cu care și-au afișat instinctiva detestare a elitelor și valorilor adevărate, a oamenilor cu coloană vertebrală, cu principii.

Și îi mai caracterizează ceva: modul în care pot fi cântăriți prin pilda talanților[9]. Dacă non-valorile ce dau consistență filonului revanșard aparatciko-securist pot fi cântărite asemeni ”slugii viclene și leneșe” care a îngropat talantul ce-i fusese dăruit, non-elita aparatciko-securistă nu poate fi cântărită nici măcar după tipicul aceste categorii. Pentru că aceștia, după ce au primit talantul, nu l-au îngropat, ci l-au aruncat pur și simplu, negând prin comportament cinic fărâma de umanitate care le-ar fi permis să fie utili comunității.

Pentru a înțelege cum se împletește teza continuității cu aceea a revanșei non-valorii și a non-elitei ce fac posibile gravele tensiuni din societatea românească de astăzi, am rememorat sintetic componența unor guverne post-decembriste – prin câteva personaje marcante -, iar concluziile ne oferă suficiente explicații ca să înțelegem evenimentele ce s-au succedat după alegerea în funcția de președinte a lui Klaus Iohannis, în toamna anului 2014; sau, altfel spus, perioada post-Băsescu, care s-a autodefinit ca un președinte autoritar și dispus că forțeze litera și spiritul Constituției pentru a controla instituțiile executivului până la nivel de detaliu tactic[10].

Primul val al guvernării, ca să-l denumesc așa, a fost format, în opinia mea, de guvernele Petre Roman I, Petre Roman II și Theodor Stolojan și a marcat perioada de tranziție spre consolidarea controlul puterii politice în România de către FSN și aliații săi. Puțină lume își mai aduce acum aminte că, în perioada anilor 1990 – 1993, Dan Costache ”Dinu” Patriciu, Călin Anton Popescu Tăriceanu, Viorel Cataramă, Radu Boroianu[11] și Raymond Luca, au înființat PNL-Aripa Tânără (AT). Acest partid, zis liberal, a semnat cu FSN, MER și PDAR, în aprilie 1991, ”Carta pentru Reformă și Democrație”, în baza căreia Radu Boroianu și Viorel Cataramă s-au alăturat echipei guvernului Petre Roman II.

Cu alte cuvinte, urmărind personajele care au ajuns să conducă PNL după 2004 – să nu uităm că și Theodor Stolojan, premier între 1991 și 1992, a fost de asemenea unul din cei care a condus PNL între anii 2002 și 2004 – putem înțelege mult mai ușor cum a fost posibilă alianța PSD-PNL, care a format USL pentru a i se opune lui Traian Băsescu, dar și de ce PNL post Tăriceanu și Antonescu a decis să fuzioneze cu PDL, creația lui Traian Băsescu.

Dacă ne întoarcem la guvernele din primul val, regăsim acolo personaje ca Gelu Voican Voiculescu, vicepremier în primul guvern Petre Roman, Nicolae Militaru sau Victor Atanasie Stăculescu, miniștri ai apărării, un ministru al justiției ca Teofil Pop, fost cadru didactic la universitatea partidului comunist (Academia Ștefan Gheorghiu), Nicolae M. Nicolae la comerțul exterior, un fost ofițer acoperit al societății care a fost retras după ce I. M. Pacepa a trădat regimul Ceaușescu și s-a refugiat în Occident etc.

În al doilea guvern Petre Roman a intrat și Eugen Dijmărescu, fost secretar al partidului comunist la organizația din cadrul Institutului de Economie Mondială, care l-a propus pe Mugur Isărescu pentru funcția de guvernator al BNR, funcție pe care o ocupă și în prezent. La rândul său, Mugur Isărescu l-a cooptat pe Eugen Dijmărescu în guvernul pe care l-a condus în anul 2000, în calitate de consilier de stat[12]. Tot în guvernul Petre Roman II a intrat și Adrian Năstase, ocupând poziția de ministru de externe.

Adrian Năstase este exponentul clasic al categoriei de non-elită; un intelectual ce se revendică de la stânga (în genul lui Vladimir Pasti[13]) și care nu se ferește să afișeze un intelectualism cinic, probabil sub impulsul unei aroganțe native. Adrian Năstase nu poate fi decât continuatorul prin excelență, asemeni lui Ion Iliescu; el este fiul unui demnitar comunist, Marin Năstase, și ginerele altora doi: Grigore Prioteasa[14] și Angelo Miculescu.

Tot în guvernul Petre Roman II a intrat și Victor Babiuc, un personaj extrem de interesant, care a reușit să ocupe funcții și în guvernele Ciorbea, Radu Vasile sau Mugur Isărescu, unde a fost ministru al apărării. Victor Babiuc s-a remarcat prin legăturile sale de afaceri cu frații Păunescu (Bankcoop; o bancă falimentată în urma unui scandal public, prin acordarea de credite fără acoperire) sau cu George ”Gigi” Becali (care i-au adus o condamnare penală).

Theodor Stolojan este un element cheie al acestui prim val de guverne, în condițiile în care a încercat mereu să ofere publicului imaginea unui tehnocrat prin excelență. În realitate, Theordor Stolojan este de asemenea un exponent al non-elitei și un personaj marcant al continuității. Fost director adjunct în ministerul de finanțe din guvernul comunist, între 1988 și 1989, specializat în relații financiare internaționale și operațiuni valutare, Theodor Stolojan este cel care a decis în 1991 confiscarea valutei din sectorul privat și de stat al economiei. Ulterior, a devenit părintele FPS (Fondul Proprietății de Stat) și al legii privatizării.

Un personaj extrem de interesant al guvernului Petre Roman I a fost Sergiu Celac, ministru de externe. Sergiu Celac a recunoscut, într-un interviu acordat Jurnalului Național (Jurnalul.ro; 15 decembrie 2011) că a ”bătut personal la mașină” textul legii prin care s-a înființat SIE (Serviciul de Informații Externe). Dincolo de a-i face un titlu de glorie ori, dimpotrivă, de a taxa implicarea lui Sergiu Celac în procesul de înființare a unui serviciu de intelligence atât de important în orice stat democratic, rămâne întrebarea dacă nu cumva a ținut expres ca legea să-i poarte amprenta doar pentru ca succesorii săi (Ioan Talpeș, Cătălin Harnagea, Mihai Răzvan Ungureanu sau Teodor Meleșcanu) să ”culeagă roadele” muncii acestui serviciu: piețe externe tradiționale pierdute, imposibilitatea de a controla originea unor capitaluri care intră în România ori se scurg în off-shore-uri, politicieni ori oameni de afaceri făcuți scăpați în țări din care extrădarea este problematică, la pachet cu cooperarea poticnită cu parchetele specializate etc.

Al doilea val al guvernării este cel al restaurației controlului Armatei celor treisprezece maimuțe și corespunde, în opinia mea, perioadei guvernelor Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase și Călin (Anton) Popescu Tăriceanu. Este o perioadă restaurației în măsura în care deosebim trei faze distincte: (i) debutul redistribuirii prin rapt a capitalului, pe baza pachetului legislativ al privatizării (cuponiada; MEBO) – guvernul Văcăroiu; (ii) reluarea controlului politic asupra statului și pactul cu capitalul străin, ca preț al integrării în structurile europene; (iii) temperarea procesului natural de modernizare a statului pe model european, în special în materie de piață liberă (reglementări concurențiale, libera circulație a capitalurilor, formarea liberă a prețurilor) și domnie a legii (independența justiției).

Pe axa Teodor Meleșcanu, Mircea Coșea, Iosif Boda (adică scheletul partidului APR, care a încercat a doua contestare a lui Ion Iliescu, după cea a lui Petre Roman) cele trei guvernări vădesc același filon pragmatic care, în timp, a inspirat formarea Cartei pentru Reformă și Democrație ori a Uniunii Social-Liberale (USL). Teodor Meleșcanu, de exemplu, cel care s-a menținut în poziția de ministru de externe în cele trei guverne Dragnea formate din 2017 încoace, a fost și unul din administratorii Rompetrol, firmă pe care ”Dinu” Patriciu a obținut-o prin privatizare, dar a plătit-o tot cu banii statului român, extrași din creanțele Rompetrol, dobândite ca urmare a retragerii dintr-un proiect din nordul Africii[15].

Privatizarea Rompetrol și problema datoriei bugetare pe care ”Dinu” Patriciu a încercat să o facă uitată, sub motivația că a transformat compania într-un lider regional, iar poporul și statul român ar trebui să-i mulțumească și să uite de datorie, a rămas obiectul de dispută în triunghiul Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu și Dan Costache Patriciu. Conflictul a fost armat în momentul în care oamenii lui Patriciu – adică Peter Imre și Roșca Stănescu – l-au contactat informal pe (premierul) Călin Popescu Tăriceanu și l-au convins să nu demisioneze, așa cum își dorea Traian Băsescu și să nu provoace alegeri anticipate[16].

Acest moment, care ar fi trebuit să constituie cheia de boltă a modului în care Traian Băsescu își planificase instituirea controlul asupra statului (implicit reducerea PSD la rangul de partid de categoria a doua), a arătat faptul că ”Dinu” Patriciu era ideologul pactului dintre PSD și liberalii pragmatici și nu Călin Popescu Tăriceanu. Evident, cel care urma să fie numit de presă ”Răzgândeanu”, ajunsese între timp să conducă PNL, pe o structură pe care Valeriu Stoica începuse să o gândească ca pe o contrapondere credibilă la PDSR/PSD și care rămăsese singura forță de dreapta ce ar fi putut să cenzureze, în anumite condiții, cvasi-controlului neo-comuniștilor asupra societății.

Odată planul lui Traian Băsescu zădărnicit, ”Dinu” Patriciu a reușit să marcheze profiturile din raptul Rompetrol și, totodată, să-și protejeze partenerii din PSD care i-au facilitat profilul de miliardar. Lovitura pe care Patriciu i-a administrat-o lui Băsescu i-a afectat acestuia din urmă și autoritatea în PD, chiar dacă a reușit să își ducă până la capăt cele două mandate de președinte. Așa se explică de ce liderii PD, devenit PDL în 2007, alături de gruparea Tăriceanu – Antonescu din PNL, nu au ezitat să joace la două capete, găsind planul de revanșă al Armatei celor treisprezece maimuțe ca fiind extrem de atractiv, iar europenizarea rapidă a societății românești ca fiind un proces nu chiar de dorit.

Pentru a nu trece foarte repede de al doilea val de guvernare, se cuvine să menționăm câteva personaje extrem de interesante, cum ar fi Dan Ioan Popescu (guvernele Văcăroiu și Năstase), Valer Dorneanu, Ioan Talpeș, Mihai Tănăsescu, Petre Daea, Ecaterina Andronescu, Ioan Mircea Pașcu, Octav Cozmâncă, Șerban Mihăilescu, Gheorghe Seculici, Varujan Vosganian, Radu Berceau, sebastian Vlădescu, Vasile Blaga, Anton Anton, Codruț Șereș, Dacian Cioloș, Decebal Traian Remeș, Ovidiu Silaghi, Ludovic Orban etc.

Unele din personajele de mai sus sunt pitorești și cu greu ar ptea fi încadrate în categoria de non-elită, fiind pur și simplu soldați disciplinați ai Armatei celor treisprezece maimuțe. Personajul care face notă discordantă este Dacian Cioloș, care între anii 2007 – 2008 a fost ministru independent al agriculturii în guvernul Tăriceanu. Probabil s-a mizat pe o înregimentare politică a lui Dacian Cioloș, după bunul obicei de a controla orice politician cu potențial (potențial care s-a dovedit real, în condițiile în care Cioloș a devenit premierul unui guvern tehnocrat în 2016).

Dacă nu a putut fi înregimentat, atunci s-a încercat compromiterea lui Dacian Cioloș, care a făcut obiectul unui dosar penal (203/P/2014) sub acuzația de abuz în serviciu, ca urmare a unei plângeri penale pe care a depus-o Jean Cătălin Sandu, fost vicepreședinte AVAS. Cel care a depus plângerea a încercat să acrediteze faptul că Dacian Cioloș, în perioada în care a fost ministru al agriculturii, a acceptat (în anul 2008) constituirea ministerului ca parte civilă în dosarul ICA, cu suma de 60 milioane euro, însă decizia ar fi fost luată în baza unor prevederi legale abrogate[17]. Dosarul ICA, ați ghicit, este cel în care Dan Voiculescu a fost condamnat[18] la o pedeapsă privativă de libertate care l-a scos din minți, dovedind că decizia justiției nu l-a făcut să regrete faptele și nici să se împace cu societatea.

Pe de altă parte, trei din miniștrii acestui al doilea val al guvernării sunt legați de dosarul penal Rompetrol II – o anchetă încă nefinalizată a DIICOT -, iar cei trei sunt Dan Ioan Popescu, Mihai Tănăsescu și Sebastian Vlădescu[19]; situație în care din nou ajungem la numele lui ”Dinu” Patriciu în acest arc peste timp, care se încheie cu numele lui Victor Ponta, personajul care, ajuns premier, decide să pună punct litigiului dintre statul român, în calitate de creditor bugetar, și grupul Rompetrol, în calitate de debitor[20].

Al treilea val al guvernării este al speranțelor ratate și în acest grup, în opinia mea, pot fi introduse guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile, respectiv Mugur Isărescu. Aceste guverne, impropriu denumite ale CDR (Convenția Democrată din România), au fost impregnate de non-elită și de non-valori, pentru că pariul cel mai important al Armatei celor treisprezece maimuțe era ca ele să nu reușească să livreze bunăstare votanților, nici piață liberă și nici justiție independentă.

Cel mai important furnizor de non-valori parese că a fost amalgamul CDR, acolo unde au irupt toate ambițiile și frustrările celor care s-au autodefinit în antiteză cu FSN sau, în fine, cu partida lui Iliescu; ceea ce nu putea să contribuie la construcția unui fundament serios pentru o guvernare responsabilă. Pe de altă parte PD, cu experiența de facțiune ce se revendica de la filonul neo-comunist, s-a dovedit a fi un co-partener de guvernare neloial.

Nefericită a fost decizia CDR de a conta la guvernare pe fostul sindicalist Victor Ciorbea, doar pentru că a fost candidatul care a câștigat, pentru CDR, alegerile locale din București în 1996. Ori, Victor Ciorbea s-a dovedit mai degrabă a fi o non-valoare, raportându-se aproape permanent inadecvat la provocările guvernării, în condițiile în care se asumaseră obiective ambițioase de restructurare și liberalizare a economiei. De altfel, traseul politic pe care Victor Ciorbea l-a avut ulterior a adâncit tușele acestui portret nefast, care acum ne înfățișează un personaj complet dependent de puterea PSD și plin de datorii[21].

Radu Vasile, pe de altă parte, a rămas în istorie pentru două acte politice controversate: (i) negocierea cu Miron Cozma, liderul rebel al minerilor, la Mânăstirea Cozia, cu medierea unei fețe bisericești (care a mai apărut ulterior într-o altă ipostază controversată, și anume aceea de contracandidat de carton pentru alegerea lui Daniel ca patriarh) și (ii) refuzul de a demisiona din poziția de premier în septembrie 1999, acuzând jocul lipsit de loialitate al PD, pentru ca ulterior să devină (legislatura 2000 – 2004) deputat al PD[22].

Ce este interesant la guvernele CDR, este faptul că au coordonat procesele de reformă cu personaje din non-elită sau chiar non-valori, care nu aveau cum să garanteze succesul atingerii obiectivelor propuse. Dintre coordonatorii proceselor de reformă îi putem menționa pe Victor Babiuc, Ilie Șerbănescu sau Ulm Nicolae Spineanu (cu specializări, în perioada comunistă, în RDG și China). În guvernul Mugur Isărescu nu a mai existat un ministru care să coordoneze reforma. Iluziile se stinseseră.

În guvernele CDR au apărut miniștri ale căror nume nu mai au nevoie de prezetări, poate doar de anumite circumstanțieri: Adrian Severin (autorul unui fals silogism, potrivit căruia, dacă toți suntem corupți, corupția nu mai trebuie pedepsită[23], pentru că, de fapt, nimeni nu mai este corupt), Mircea Ciumara, Sorin Pantiș, Radu Berceanu, Constantin Dudu Ionescu (consilierul presedintelui Iohannis pentru securitate națională[24]), Crin Atonescu, Daniel Dăianu (mereu apropiat de Mugur Isărescu), Alexandru Athanasiu, cuplul (de miniștri la transporturi) Băsescu – Anca Boagiu, Radu Stroe dar și Petre Roman (încă președinte al PD la acel moment), care a ocupat poziția ministru de externe în guvernul Isărescu.

Cel de-al patrulea val este al guvernărilor revanșarde, care au patentat echipele de miniștri non-valoare ca rețetă perfectă pentru a ”metastaza” ministerele cu ”celule” dispuse să execute disciplinat orice plan de disoluție a societății libere românești. În opinia mea, acest val este format din guvernele Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta și recentele guverne Dragnea.

Pentru că este valul cel mai apropiat de perioada actuală, nu am să rețin decât un singur aspect: el corespunde temporal cu cei 10 – 11 ani ai României ca stat membru al UE. Ceea ce s-a încercat cu guvernele CDR în perioada 1996 – 2000, pentru a le împiedica să încurce socotelile Armatei celor treisprezece maimuțe, se repetă din 2008 încoace. Miza este obstinația non-elitei noastre politice de a negocia cu (non)elita politică de la Bruxelles controlul asupra societății românești; înțelegând prin acest control impunitate și posibilitatea de a cheltui banii europeni conform dorințelor baronilor locali (transpartinici).

Dacă până la Liviu Dragnea liderii noștri politici se fereau să enunțe public pretențiile pe care le au în partajarea relației cu Bruxelles după tipicul dâmbovițean, acest prag al diplomației a fost încălcat, după ce a fost în prealabil îmbrăcat într-o mantie de patriotism, luând modelul orbanismului maghiar sau al conservatorismului radical polonez. Discursul lui Dragnea de la investirea guvernului V. V. Dăncilă este pilduitor[25].

Acțiunea revanșardă a non-elitei, sprijinită de non-valoare, este (poate) într-un punct de maxim. Cheia evoluțiilor viitoare pare să fie Klaus Iohannis, care se lasă greu descifrat, mai ales după ce și-a încălcat promisiunea de a refuza o a treia propunere de premier de la coaliția PSD – ALDE( – UDMR). În spatele acestei decizii pot sta și sfaturile echipei sale de consilieri[26], cine poate ști? Dar ce este cert, Jean Claude Junker pare să respingă propunerile voalate ale lui Liviu Dragnea, și încă de o manieră categorică[27]. Non-elita politicienilor români s-ar putea să fi provocat o confruntare de a cărei anvergură nu este capabilă, dar pe care și-o dorește cu orice preț, fie el și viitorul României.

NOTE________________________


[1] http://adevarul.ro/news/politica/codrin-Stefanescu-codurilepenale-vor-modificate-mult-societatea-civila-e-partea-mare-carene-a-votat-vom-ministri-probleme-penalen-putem-1_5a68a164df52022f75d25222/index.html

[2] Autor poetul George Lesnea (nume real George Glod)

[3] Istoricul american Keith Hitchins a acreditat această cifră orientativă ca fiind maximul de membri ai partidului comunist în România, în perioada interbelică

[4] Termen înțeles aici ca fiind caracteristic exponenților asumați ai non-valorii din societatea tradițională românească

[5] https://www.contributors.ro/editorial/armata-celor-treisprezece-maimute/; https://www.contributors.ro/cultura/cultura-de-securitate-semnul-unui-spa%c8%9biu-al-civiliza%c8%9biei-%c8%99i-democra%c8%9biei/

[6] Definiții DEX: (i) proprietate a ceea ce este bun, dezirabil și important; (ii) despre oameni: important, merituos, cu autoritate; (iii) ceea ce este important, valoros, vrednic de apreciere, de stimă (din punct de vedere material, social, moral etc.); (iv) persoană vrednică de stimă, cu însușiri deosebite

[7] Definiții DEX: (i) ansamblu de persoane care, prin calități deosebite, se distinge de restul colectivității; (ii) grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o colectivitate, societate etc.; (iii) ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales; (iv) partea cea mai bună, mai de frunte

[8] În sensul menționat în articolul următor: http://www.oportunitati-afaceri.ro/2014/10/omul-nou/

[9] Matei 24, 14-30

[10] Ca să amintim contextul declarației generalului (fost) SRI, Dumitru Dumbravă, pe care probabil, cum se zice în popor, ”l-a luat gura pe dinainte”

[11] Între anii 2015 și 2017, Radu Boroianu a ocupat și funcția de președinte al ICR

[12] Eugen Dijmărescu s-a pensionat din poziția de director al Fondului de garantare a depozitelor bancare la încheierea mandatului

[13] Profesor la SNSPA, Vladimir Pasti este un teoretician fundamentalist al doctrinelor de stânga, ca să nu spun comuniste. Studenții de la SNSPA știu că nu poți prezenta ”domnului profesor Pasti” o lucrare privind doctrina liberală, decât dacă îți asumi să fii dat afară din examen.

[14] Fost ministru de externe comunist, decedat într-un accident de avion la Moscova, din care Marin Năstase a scăpat cu viață

[15] rechizitoriu%20dinu%20patriciu%20Lichiardopol%20timac.pdf

[16] http://m.hotnews.ro/stire/14839844

[17] http://www.ziarulrevolutionarul.ro/index.php/stiri-necenzurate/1376-dacian-ciolos-are-dosarul-penal-nr-203p2014-pentru-abuz-in-serviciu

[18] http://www.gandul.info/stiri/dosarul-ica-cum-au-explicat-magistratii-metoda-prin-care-dan-voiculescu-a-spalat-bani-13018515

[19] http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-21017040-dosarul-rompetrol-diicot-vrea-urmarirea-penala-pentru-patru-ministri-dan-ioan-popescu-mihai-tanasescu-sebastian-vladescu-gheorghe-pogea.htm

[20] http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-20987882-cum-renuntat-guvernul-doua-ori-datoria-rompetrol-600-milioane-dolari-schimul-unor-promisiuni.htm

[21] https://www.stiripesurse.ro/victor-ciorbea-lovit-in-plin-de-anaf-datoriile-avocatului-poporului-catre-bugetul-de-stat-au-cresc_1231426.html

[22] http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=40&leg=2000&cam=1&idl=1

[23] http://www.gandul.info/politica/condamnat-pentru-luare-de-mita-adrian-severin-are-o-idee-despre-justitie-daca-toti-suntem-corupti-inseamna-ca-nimeni-nu-e-corupt-15773152

[24] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19799252-klaus-iohannis-luat-consilier-constantin-dudu-ionescu-fost-ministru-interne-apararii-din-perioada-conventiei-democrate.htm

[25] http://livenews.romaniatv.net/liviu-dragnea-discurs-de-sustinere-pentru-guvernul-dancila_49599.html

[26] http://www.presidency.ro/ro/administratia-prezidentiala/consilierii-presedintelui

[27] http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/juncker-daca-legile-justitiei-raman-asa-discutam-altfel-despre-schengen-si-mcv-nu-acceptam-pasi-inapoi-1499854

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

    • Si mie mi se parea ca a existat o anumita continuitate intre guvernele Nastase si Tariceanu , dar abia acum, vazand the big picture descris in articol imi dau seama ca ambele erau guverne ale RESTAUATIEI comuniste. Anterior tindeam sa supraevaluez unele evenimente minore ca de exemplu intrarea in NATO cu premierul Nastase sau ntrarea in UE cu premierul Tariceanu, dar recunosc ca asta era o viziune limitata.
      Maniera radicala in care autorul transeaza diversele momente istoice staruind asupra nefericitelor compromisuri facute cu PSD istii cand de PNL aripa tanara, cand de PNL Antonescu ori ALDE Tariceanu este cred cat se poate de sanatoasa. Trebuie descurajate aceste simbioze toxice. In mod special purtatorii de valoare adevarata din politica actuala – si aici am in vedere mai ales USR ul si pe dl Ciolos – trebuie sa isi insuseasca acest radicalism si sa se tina departe de PNL care, din 1989 incoace a fost in repetate randuri virusat. Oare ma insel sau traiectoria tot mai bizara a domnului Johannis din ultima vreme ne arat exact ce se intampla cand intri pe orbita PNL ? Ma bucur de asemenea ca autorul recunoaste valoarea lui Traian Basescu – candva cineva va avea curaj sa spuna tot adevaratul si anume ca TB ramane cea ma credibila personalitate pentr recoagularea DREPTEI si a ELITELOR.

    • Dl. senator atât de cult si spiritual (non-elita tipic) este menționat la al treilea val de guvernare.
      Mulțumesc!

      • Este cît se poate de interesant de văzut cum se face că peste șeful la bani, adică stimabilul Isărescu, au trecut patru valuri și el a rămas mereu agățat de geamandură. Toate coțcăriile pe care le-a girat sau s-a făcut că nu le vede, începînd cu falimentele programatice care au îmbogățit polițiști și securiști și terminînd cu celebrele instituții financiare care practică dobînzi de pînă la 8000% nu au reușit să-l clintească, deși dacă era prin alte părți, înfunda pîrnaia de mult.

  1. Textul conține relatarea unor fapte care explica în buna măsură modul în care a fost alcătuită „Armata”. Doar ca lucrurile stau puțin diferit în ceea ce privește motivul determinant al constituirii ei. NU este revanșa non-valorilor. O data, pentru ca d-nii Roman, ori Năstase Stolojan, ori multi alții NU sunt non-valori. Apoi, revanșă în ce scop?! Ce sa demonstreze ? Ori, ca sa instituie precum comuniștii vechi, un regim neo-comunist mondial? NU, nici vorba, „Armata”a avut drept obiectiv trecerea averii publice în proprietatea privata a lor și a apropiaților lor. „Armata” a ajutat la constituirea noii nomeklaturi și transformarea ei în kleptocratie, apoi la consolidarea poziției ei.

    Despre dl T Toader, spre exemplu, se spune ca este o personalitate în domeniul juridic, ca este o mare valoare în mediul academic. Domnia-sa nu este un „idiot util” pentru kleptocrati, ci este mai degrabă o „coada de topor”. Obiectivul oligarhilor NU este răzbunarea, pentru ca ei nu au sentimente revanșarde de acest fel decât colateral, ei urmăresc sa fure cat mai mult posibil, fără a da socoteala nimănui. Obiectivul este acumularea de avere. Pentru asta se pot asocia (și o fac adesea) cu persoane din afara Sistemului național în care funcționează Armata, dar „care au anvergura infracțională internațională.

    Altfel spus, suntem aproape de constituirea unui stat de tip mafiot aproape perfect. Singurul conflict este intre cei care doresc o guvernare piramidala de tip oligarhic (cu o concentrare accentuata a puterii în mana unui grup restrâns de persoane, de preferință rude și prieteni extrem de apropiați) și cei care doresc o guvernare de tip kleptocratic, precum în prezent, cu mai multe centre ale puterii (feudali, cu feudele, baronii și conții proprii) care plătesc o taxa către Centru.

  2. foarte bun textul. non elitele si non valorile si au aratat capacitatea inainte de 89. dupa, au inteles ca singura lor sansa de perpetuare era controlul total al statului, pauperizarea cetatenilor si mentinerea lor in starea de dependenta, numai buni de votat. asa s au nascut capitalismul de statt si capitalistii de carton conectati la buget, a caror singura abilitate a fost jaful aplicat cu salbaticie romaniei si romanilor. sa te fereasca Dumnezeu de hotii si prostii ajunsi imparati

  3. Daca Partidul Comunist a ajung la putere sustinut de rusi, astazi nu mai avem aceasta scuza. Romania este o democratie functionala. Alegeri libere, vot universal secret. Exista tot felul de metode prin care unii si altii mai castiga 2-3%, dar daca populatia ar dori cu adevarat indepartarea PSD de la putere, acest lucru s-ar fi intamplat deja.

    Orice societatea are non-valorile ei. Prin definite, in orice societate elitele vor fi minoritare. Atunci de ce unii isi aleg elitele si altii nu? Diferenta, in opinia mea, este ca in Romania „elitele” au fost educate sa accepte sa fie calcate in picioare. Este o parte fundamentala din cultura romaneasca – la scoala inveti Balada Mioritei si la biserica afli ca esti un pacatos care trebuie sa cerseasca mila toata viata (ce religie abrahamica mai invoca mila la fiecare fraza de rugaciune?..). Cine nu accepta acesta forma de sclavie, emigreaza. Cine o accepta, ramane sa munceasca pentru „ceilalti”, non-valorile, care au ajuns sa se creada indreptatite la un trai decent doar in virtutea faptului ca respira..

    • Exact ca e Rusia a fost instalat PSD. De altfel in ultimul sau interviu, Adrian Nastase – un INFRACTOR cum corect ii spune si jurnalistul de elita care este Malin Bot – deci Adrian Nastase a recunoscut ca scopul lor este apropierea oficiala de Rusia si chiar de mult mai periculoasa Chină. Mi se pare semnificativ ca stema cu trandafiri a PSD ului are culoarea domninata ROȘIE , exact ca steagul Chinei. Ciuma rosie ! Devine clar ca cine nu sare nu vrea schimbare.

    • România este o democrație mimată, iar alegerile pe liste de partid nu sunt alegeri libere, sunt alegeri ghidate de șeful de partid care face lista.

      I don’t want to name names, dar partidele socialiste se împacă foarte bine cu genul ăsta de democrație mimată, indiferent dacă sunt cu ochii spre Moscova sau spre Bruxelles.

      • Da si nu. Daca citesti raportul, Romania are un scor excelent (9.17) la procesul electoral, la fel ca Spania, care se afla in grupa democratiilor „complete”, cum le caracterizeaza EIU.

        Stam insa foarte prost la functionarea guvernului (care este rezultatul optiunii alegatorilor) si cultura politica. Deci problema nu este calitatea alegerilor, ci calitatea alegatorilor.

        • Nu alegătorii organizează guvernul. Șeful de partid care face lista de candidați, tot el organizează și guvernul. Acel scor de 9,17 se referă la procesul electoral în sine și oferă o imagine cosmetizată a realității: alegerile sunt ”libere” în România tocmai pentru că sint ghidate. Dacă ar putea candida oricine, s-ar folosi bâtele la fiecare scrutin, exact ca în perioada antebelică.

  4. O analiza destul de cuprinzatoare, dar care exprima foarte clar defectele (de pina acum) sociatatii romanesti. Si, din aceasta analiza reiese destul de clar un lucru: Romania a fost condusa (pina acum) foarte prost, de catre urmasii comunismului si securismului (de cele mai multe ori intruchipati in aceleasi persoane). Si nu numai ca a fost condusa prost de catre acestia, dar si jefuita de aceiasi.
    Din pacate, aceste analize politice (destul de bine reprezentate in Romania) nu sint insotite si de propuneri de solutii, de viziune, pentru viitor. Iar solutiile de viitor lipsesc atit la nivel de analiza, cit si, ca urmare, la nivel practic, factual. Ar trebui declamata cu claritate necesitatea de demantelare a psd-alde-udmr ca partide de stinga-dreapta, si ar trebui propuse si sustinute mult mai puternic platformele noi, moderne.

  5. Ceea ce este cert, chiar daca nu apare cu claritate, este faptul ca noua Romanie s-a (re)nascut din pacat, prin uzurparea functiilor in stat, si prin delapidarea proprietatilor, atit a celor de stat, cit si a celor particulare, care trebuiau retrocedate.
    Intrebarea care se pune este: poate o tara renascuta din pacat sa redevina o tara normala, morala ? Si, daca, da, in cit timp ? Pentru ca necesitatea moralitatii in existenta unui stat este un sine qua non. Moralitatea, ca filozofie, este transpusa in sistemul de legi ale oricarui stat, si in modul de respectare a acestor legi. Iar fara legi, sau fara respectarea lor, un stat nu poate exista. Acesta se va autodevora, se va autodistruge. chiar si o dictatura inseamna tot un sistem de legi (poate chiar mai mult decit o democratie chiar).
    Deci, cum se va putea iesi din aceasta stare de fapt, in care nu numai respectarea legislatiei, dar si legislatia in sine, sint in decadere grava, si accelerata ? Si, mai ales, cum poate fi oprita brusc aceasta tendinta ? Pentru ca daca nu este oprita brusc, se pare ca nu va putea fi oprita deloc…

    • Cam în trei generații ar putea deveni România o țară normală, din care abia a trecut una singură. Și chiar și acea generație mai are vreo 10 ani până să piardă puterea și influența în societatea românească. Când vor ajunge în jurul vârstei de 50 de ani oameni ai căror părinți să se fi născut după 1990, în acel moment România va fi o țară normală.

      • Nu cred. E o problema de educație. Viitoarele generații vor duce cu sine educația precară și servilismul generației actuale. „Ciocoii” din 1800 au transmis peste timp generațiilor de după ei ciocoismului și iata-le manifestându-se și astăzi.
        Nu cred in noi generații ci în diferente de educație.

        • Este o problemă de educație, dar educația primită de un copil în anii ’80, care înainte de a pleca dimineața la școală, stătea și la rând în spate la Alimentara pentru 1 kg de zahăr sau două pachete de unt diferă semnificativ de educația primită în prezent de un copil care merge cu părinții la cumpărături la Carrefour și este dus și adus cu mașina la și de la școală.

          Servilismul actual provine exact din imposibilitatea copiilor de-atunci de a avea asigurate cele necesare traiului. Copilul care vedea că părinții dau șpagă la măcelar sau la vânzătoarea de la Alimentara pentru a obține mâncare a devenit inevitabil servil, servilismul lui a fost o metodă de supraviețuire. Iar dacă a ajuns azi ”în fruntea bucatelor”, este de înțeles că pretinde servilism de la inferiori, el de fapt se despăgubește psihic pentru umilințele de atunci și nu e ceva ce să poată controla rațional.

          Educația constă în ceea ce trăiește copilul and nothing else matters …

        • Urmașii ”ciocoilor” de la 1800 au emigrat înainte de a începe ”construirea societăți socialiste multilateral dezvoltate”. Ciocoii sunt ciocoi doar în prima și a doua generație, începând cu a treia generație sunt deja boieri. Îi vedeți pe ”ciocoii” de azi provenind cumva din familii de boieri? Dimpotrivă, sunt tocmai parveniții, proaspăt îmbogățițiii lipsiți de educație. Dar copiii lor deja primesc o educație mult superioară celei pe care au primit-o ei. Studenți români în UK sunt azi cu zecile de mii. Din ce familii provin ei oare?

          • Generatia „ochii in smartphone” sau cea „seminte, bere ieftina si meci”, care dintre acestea vor duce Romania pe fagasul normalitatii ?
            Am avea mai multe sanse cu cea de gameri.

  6. Cheia ramane ceea ce autorul a punctat de la inceput: Romania nu s-a desprins, la sfarsitul lui 1989, de trecut. Se mai poate, oare, face asta in conditiile emigratiei, care nu are precedent in interiorul Europei (moderne)? Din nou, cifrele emigratiei sunt impresionante, dar inca mai importanta este componenta acestei emigratii. Dupa parerea mea, lupta este deja pierduta, nemultumirile, tensiunile se sting simplu, prin emigratie. De aici lipsa de apetit pentru lupta politica.

  7. Subiacentă celebrei expresii
    „De ce? Pentru că putem.”
    îi este următoarea:
    „Pentru că ne ține atâta timp cât voi sunteți slabi.”

  8. Val cu val pe val se duce
    Și-iarăși valuri tot aduc
    70 de ani d-istorioare
    Care oare ca să ce ?
    Dar în toate-acestea și pe-atîtea valuri
    și profund subtil și „tehnic”
    nicio iotă despre Rolul azi absent total
    de mai ieri, al intelectualilor faimoși celebri
    și colaboratori în puternicire dar frumos și-n opoziție verb la verb
    pe un surf de-o magie absolută adaptată filozofic fiecărui val
    și văl în parte substantiv și predicat o minune de-originalitate și lucid cearcăn caravanserai.
    Deci : „……………… celor 14”, pe cînd și mai mulți și multe ?
    Astăzi chiar, cît mai curînd,
    rînd pe rînd ca valul trece și ca valul iarăși vine
    mare e eternitatea valurilor’nvăluind.

  9. Viziunea din acest articol ( si din cele precedente …) asupra istoriei contemporane este una particulara si de tipul „o mana spala pe alta si amandoua fata ” :

    „ Motivul pentru care teza enunțată este legată de ciclul ”Armata celor treisprezece maimuțe” ține de ideea de continuitate, așa cum a fost deja expusă în articolele precedente[5]; respectiv, între regimul comunist-naționalist al lui Nicolae Ceaușescu și multe dintre forțele politice post-decembriste, conservatoare, a existat și încă mai există o legătură, pe care niciun observator al realităților românești nu încearcă să o nege (cu convingere, argumentat). ”
    http://www.contributors.ro/editorial/rmata-celor-treisprezece-maimu%C8%9Be-partidul-e-n-toate/

    ” Până la momentul alternanței la putere prin alegeri libere, România obținuse o nouă republică și o nouă Constituție, avea dialog cu Uniunea Europeană și NATO (ce-i drept, unul firav) și reglementase prin legi reînființarea – pe structura fostei securități (s.n.) – a trei servicii de informații: SRI, SIE și SPP care erau puse formal sub control parlamentar. Cel puțin la un nivel incipient, țara începea să se reașeze iar cetățenii săi erau liberi să-și construiască, dacă era de interes la nivel personal, o (nouă) cultură de securitate.”
    http://www.contributors.ro/cultura/cultura-de-securitate-semnul-unui-spa%C8%9Biu-al-civiliza%C8%9Biei-%C8%99i-democra%C8%9Biei/

    ” Ceea ce s-a încercat cu guvernele CDR în perioada 1996 – 2000, pentru a le împiedica să încurce socotelile Armatei celor treisprezece maimuțe , se repetă din 2008 încoace. Miza este obstinația non-elitei noastre politice de a negocia cu (non)elita politică de la Bruxelles controlul asupra societății românești ; înțelegând prin acest control impunitate și posibilitatea de a cheltui banii europeni conform dorințelor baronilor locali (transpartinici).”

    http://www.contributors.ro/editorial/rmata-celor-treisprezece-maimu%C8%9Be-partidul-e-n-toate/

    In traducere libera, Securitatea nu mai exista , dar exista nu bubulii lui Pavel Corut , ci ” Armata celor treisprezece maimute ” (!) in care s-au impedicat toate guvernarile, dar asta este , nimeni nu poate face nimic impotriva ei pentru ca de fapt aceasta armata nu are chip si nume . Marea miza este controlul asupra societatii romanesti , dar acest control nu este exercitat conform regulilor unui stat de drept si in tara ramasa acum ca un sat fara caini , ci in afara ei ( recunoastem aici celebra teza a „controlului extern” ,etc.) ci de un grup de presiune ( non-elita politica ) care vrea sa cada la pace cu un grup de aceeasi factura sugerat de sintagma ambigua si peiorativa „(non) elita politica de la Bruxelles” care ridica un semn de intrebare asupra credibilitatii Uniunii Europene.
    Aceasta viziune este analizata in extenso aici ( http://www.contributors.ro/cultura/cultura-de-securitate-semnul-unui-spa%c8%9biu-al-civiliza%c8%9biei-%c8%99i-democra%c8%9biei/#comment-334152 ; http://www.contributors.ro/cultura/cultura-de-securitate-semnul-unui-spa%C8%9Biu-al-civiliza%C8%9Biei-%C8%99i-democra%C8%9Biei/#comment-334155 ) ; ( https://sergiusimion.blogspot.ro/2018/02/cultura-de-securitate-sau-reactivarea.html ).

    • Marturisesc ca am parcurs articolul de pe blogul dvs., in care ati incercat sa legati demersul meu dintr-un alt articol, si anume cel despre cultura de securitate, de o anume agenda pe care as avea-o si pe care o pun in opera prin depasirea competentelor sau prin acreditarea unor teze conspirationiste.
      Imi pare rau ca tezele de baza din articolul de fata si din cel privind cultura de securitate v-au scapat, dar imi dau seama ca este in totalitate vina mea, pentru ca nu am fost suficient de explicit.
      Oricum, va multumesc mult pentru comentariu si pentru demersul dvs. de pe blog si consider ca doar asa, prin dezbatere si problematizand ajungem…sa ne formam o cultura de securitate.
      Mult succes in continuare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro