Home » Educatie »Opinie » Citesti:

România Educată… care ne Unește

Constantin Lomaca septembrie 3, 2019 Educatie, Opinie
30 comentarii 2,361 Vizualizari

“A educa înseamnă a exercita conștient și intenționat, cu plan și cu metodă, o înrâuire asupra omului, în scopul de a forma din el  un izvor statornic de fericire, atât pentru societate cât și pentru el însuși” (I. Gavanescul, Pedagogia generală, Socec, Bucureșți, 1923, p.131)

Începe un nou an școlar și odată cu el  apar, sau reapar, speranțele, dorințele, așteptările, frustrările sau dezamăgirile copiilor, părinților, profesorilor și chiar a unora dintre politicieni. Nimic nu indică că acest an școlar va fi fundamental diferit de precedenții cinci sau zece.

Ceea ce este diferit ține însă de contextul, pe termen mediu și chiar lung, în care se plasează acest început de an.  Peste nu foarte mult timp, după alegerile de la anul sau poate chiar mai devreme, ne vom afla într-unul dintre cele mai favorabile momente pentru educația românească, moment ce nu ar trebui ratat de cei ce vor prelua controlul politicii româneșți. Avem în față un an în care cu răbdare se pot pune  bazele reconstrucției învățământului românesc.

Spun asta nu doar ca pe un exercițiu retoric sau efuziune de optimism ponderat. Sunt încurajat în această afirmație de așteptările sutelor de  învățători și profesori români cu care am lucrat în ultima vreme. O altă sursă de speranța este reprezentată de cele două documente apărute în ultimul timp, “România Educată” și “Educația care ne Unește”, documente care în ciuda imperfecțiunilor și “partis-priurilor “au în comun foarte multe idei și inițiative încurajatoare. Acestea pot constitui baza unei  platforme trans-partinice în educație, cu acțiuni realizabile atât pe termen mediu cât și în perspectiva anului 2030, an ce apare ca reper în ambele documente.

Observam la lansarea Educației care ne Unește, deci când mesajul era în faza incipientă, că se pot întrezări câteva aspecte comune cu România Educată, ca de exemplu:

-   recunoașterea necesitătii imperative de a  schimba modul în care pregătirea psiho-pedagogică este abordată în procesul de formare a cadrelor didactice,  atât în timpul universitățîi dar și după

-   recomandarea concentrării de fonduri și expertiză educațională către învățământul profesional și dual

-   dorința declarată de a educa și produce un absolvent flexibil, adaptat lumii contemporane.

Între timp, în special prin munca lui Radu Szekely, Educația care ne Unește și-a detaliat intențiile și a propus chiar un plan de implementare, Planul de acțiune pentru educație, 2019 – 2030. Acest document a fost publicat în Monitorul Oficial pe 5 August 2019, cu o zi înaintea demiteriii doamnei Ecaterina Andronescu.

Aș dori, pe scurt să mă opresc asupra a  două convergente majore între cele două programe, convergente care, subliniez din nou, ar putea reprezenta baza de plecare a politicilor educaționale  care să ghideze pe cei ce vor conduce România din 2020.

Primul punct comun este alinierea celor trei “piloni” din România Educată cu cele șase “Obiective strategice” din Educația care ne Unește.

-   Primul pilon, “Personalizarea educației “(eu cred că termenul de ‘Diferențiere’ ar fi mai potrivit decât ‘Personalizare’) se îmbină foarte bine cu “Participarea tuturor elevilor la actul educațional” și cu “Starea de bine” a copiilor – obiective din Educația care ne Unește.

-   Cel de-al doilea pilon, “Asigurarea calității” actului educațional se aliniază  cu “Stabilitate și Inovare” și cu “Monitorizare și evaluare”

-   Al treilea pilon “Flexibilitate internă și adaptabilitate externă la cerințele viitorului” cu “Formarea cadrelor didactice” și cu “Relațiile educație-comunitate”.

Deci ar putea exista o baza comună solidă!

Celălalt punct evident de convergență este similaritatea dintre “Policy briefs” cum sunt ele numite în România Educată și “Domeniile prioritare de colaborare” din programul Educația care ne Unește:

-   În timp ce în România Educată apare “Carieră didactică”, în Educația care ne Unește se vorbește despre “Profesionalizarea carierei didactice”

-   Dacă în în România Educată apare ”Managementul educațional”, în Educația care ne Unește se vorbește despre “Reforma curiculara și digitalizare”

-   Iar cea de-a treia, “policy brief” din România Educată , “Educația timpurie”, apare că “Sectorul educației timpurii” în Educația care ne Unește

Acestor similarități majore între celor două abordări li se adaugă altele, cum ar fi:

-   un interes comun pentru evaluare, atât de necesară după cum reiese și din  analiza UNESCO-OECD din 2017

-   idea de a restructura  trecerea din învățământul secundar inferior către cel superior,

-   re-organizarea Evaluării Naționale

-   generalizarea Școlii după școală.

Aceste asemănări sugerează obiective comune și ar trebui să  ușureze elaborarea unei viziuni de țară și a unei strategii pentru implementarea acestei viziuni pe termen lung. Ar fi de sperat ca ele să garanteze  și colaborarea între partide pentru atingerea acestor obiective, chiar dacă acestea par a fi exprimate diferit.

Pe lângă similaritățile la nivel principial enumerate pînă acum, ambele documente

susțin, în formulări diferite, măsuri concrete, ca de exemplu (re)introducerea “școlilor profesionale” sau “vocaționale”, idee agreată de o mare parte a populației, din păcate însă deocamdată mai mult la nivel teoretic. În plan practic, foarte mulți părinți, nu par fi foarte împăcăți cu idea că propriul copil să urmeze cursurile unei astfel de școli. Corectarea acestei percepțîi negative cere un efort colectiv bazat pe înțelegerea fundamentului “școlilor profesionale” sau “vocaționale”.

Aceste baze au fost construite acum un secol de Georg Kerschensteiner (1854 – 1932), director de școli publice și profesor la Universitatea din Munchen. El este cel ce a propus introducerea, și apoi  răspândirea școlilor vocaționale tehnice, de meserii atât de eficiente în Germania (Berufsschule actual) un model ce a fost ulterior preluat și de alte țări. În centrul acestui concept cu aplicabilitate practică de necontestat nu stă doar faptul că statul organizează școli unde tinerii învață o meserie și au apoi asigurat un loc de muncă. Ideea de baza  încorporată explicit în programele școlare, este că elevul nu învață doar meseria (ce ajunge să fie stăpânită de altfel foarte bine) ci și importantă ei pentru societate, adică utilitatea ei practică. Astfel el devine mândru de ceea ce “îi iese din mâna” și va încerca să producă totdeauna lucruri de calitate. În plus elevul devine un cetățean responsabil, conștient dar și demn de rolul sau în comunitate și societate în general. La nivel educațional astfel de atitudine se poate dezvolta prin concentrarea în predare-învățare pe concepte cheie, care în acest caz ar fi sistemele. Astfel se realizează înțelegerea importanței pe care fiecare component o are într-un angrenaj, ceea ce contribuie la creșterea stimei de sine, deoarece fiecare devine conștient că este parte integrantă și necesară a unui sistem sau altul și implicit al societățîi. Înțelegerea acestei abordări este esențială în orice încercare de a face din învățământul vocațional un segment constructiv pentru educația generațiilor viitoare, garantând și participarea lor activă la viața economică și socială.

Aceași abordare ‘la concret’ a celor două documente ar pune în lumina și ambiguități, intenționate sau nu, cauzate de inevitabila încărcătura politică prezentă în fiecare, ambiguități  ce trebuie clarificate cu răspundere civică și curaj implicit. Mă refer aici  la două subiecte care au nevoie de acest tip de clarificare. Unul este autonomia școlilor și a directorilor. Celălalt ține de necesitatea schimbării radicale a inspectoratelor și a altor instituțîi asemănătoare. Este nevoie de transformarea lor, din sperietori și instrumente de control si abuz ale puterii,  în organizații menite să ofere în primul rând mentorat și sprijin învățătorilor și profesorilor. Nu doar pe hârtie căci legislație există deja, ci la concret, la școli, la clasa. Cei ce doresc să observe un model al acestui rol (de mentor și suport pentru de învățători și profesori) pus în practică, pot găși o structură riguroasă și profesionistă  în programul ‘Teach for România’.

Deci ambiguitățile ar trebui eliminate, pentru a depăși nivelul  bunelor intenții care este comun celor două inițiative materializate în documentele analizate. Doar bunele intențîi nu sunt suficiente pentru mult așteptată re-emancipare a învățământului românesc.

Este de la sine înțeles că această (re)emancipare ia timp, adică implică o schimbare de durata. Istoria ne învață, și istoria educației nu face excepție, că orice schimbare, pentru a fi posibilă și a avea suces, are nevoie de sprijin atât la vârf, la nivelul structurilor de conducere (adică puterea politică și autoritățile din educație să fie de partea schimbării și nu împotriva ei) cât și la baza, în școli, asociații de profesori și de părinți. Pentru a conecta  cele două nivele este nevoie de colaborare, respectiv colaborare activă și directă, fără prea multe instituții intermediare.

Cum la baza colaborării stă comunicarea, este esențial ca profesorii să fie consultați direct iar  opiniile lor să fie ascultate și luate în considerare cu adevărat. Recentul simulacru de consultare și dezbatere al României care ne Unește, prin convocatoare cu semnături la intrarea în ședințe  este complet anacronic și neeficient. Justificări de genul ”oricum n-ar fi venit la discuții” sau “altfel nu-i puteam aduce să-i informăm!” reflectă atitudini ne-democratice și nu fac decât să-i îndepărteze pe cei care ar fi venit de bună voia la consultări sau care ar fi citit documentele relevante, atât de dezbaterile propriu-zise cât și de asumarea oricărei responsabilități.

Profesorii spun, și am auzit asta de zeci de ori în această vara, că: ”ne-au adus cu forța“, “am venit de frică și nu ne pasă de ce zic ei căci oricum hotărârile erau luate și ne-au convocat de formă”. Aceast gen de consultare obligatorie pe baza de semnături iar în unele cazuri chiar de fotografii, nu încurajează deloc dialogul și întărește suspiciunea față de cei care promovează așa ceva. Trebuie odată și odată să cădem de acord că nu orice abordare ce trasează direcții, procese și metode trebuie să fie, din principiu, autoritară. Dialogul, respectul pentru idei și opinii diferite precum  și încrederea reciprocă sunt absolut compatibile cu planuri de acțiune ce urmează viziuni și direcții clare. Deci, ori profesorii sunt cu adevărat întrebați și opiniile lor sînt ascultate, ori nu. Ar trebui să se înceteze cu ipocrizia consultărilor formale, făcute de dragul  raportărilor statistice. Dacă profesorii sunt invitați și nu vin, atunci este răspunderea lor morală de accepta deciziile celor ce au participat și au luat hotărâri. La fel cum cei care nu se prezintă la vot trebuie să accepte rezultatul la care au decis să nu contribuie.

Orice inițiativa care aduce schimbare ar trebui să evite orice formă de solipsism instituțional și chiar cultural. De ce?

Pentru că de cele mai multe sistemul de stat este auto-suficient si auto-referential stabilindu-și valorile și modul de acțiune funcție de propriul interes, independent de cei ce ar trebui sa-i fie beneficiari. Sistemul de stat crează astfel o “matrice” existențialistă ce produce o realitate în imposibilitate de comunicare cu lumea din afară, cu care de multe ori e pur și simplu paralelă. Realitatea lumii înconjurătoare, când nu este negată, este ignorată ca fiind lipsită de sens și aplicabilitate. De sistemul privat încă nu este cazul să vorbim prea mult din pacate, căci el este într-o fază incipientă, descurajată de diriguitori și obligat să facă față unor piedici intenționat plasate de diverse instituții cu putere decizițională.

Cum sistemul educațional întărește structurile existente și contribuie la “status-quo” social, la fel de bine el ar putea deveni cel ce promovează schimbările sociale. De unde și răspunderea civică a noastră a tuturor, de a urmări activitățile celor ce conduc sistemul și de a lua atitudine împotriva derapajelor către o realitate paralelă precum cea descrisă mai sus.

Din cealaltă direcție, a celor de la “firul clasei și al casei” este nevoie, pentru a face schimbarea posibilă, să încercăm să identificăm și apoi să depășim barierele mentale care ar putea să-i pună bețe în roate. De exemplu ar trebui să încercăm să ieșim, atât la nivel de individ dar și de comunitate, din “crisalida deterministă”, sau fatalitatea mioritică.

Să facilităm schimburi de bune practici la clasă invățand unii de la alții din proprie inițiativă, să colaborăm la planificare și evaluare, să sprijinim organizațiile ce se ocupă de copiii dezavantajați și exemplele ar putea continua.

Doar așa putem avea speranța unor modificari profunde. Să credem în noi, în ceea ce putem schimba, atât în propria persoană dar și în clasă, cu elevii, sau acasă cu copiii noștrii, chiar dacă schimbarea pare minoră în contextul general. Dacă noi nu credem în posibilitatea schimbării,  atunci cum ar putea crede copiii care au atâta nevoie de modele și de lideri cu viziune și încredere în viitor? Este nevoie să abordăm orice dialog în mod constructiv, cu modestie, răbdare, speranță și încredere.

În încheiere o povestioară adevărată, despre o întîmplare petrecută recent într-un liceu din Europa. Un profesor bun, cu experiență candidează pentru funcția de director al școlii, funcție rămasă liberă. După interviurile de rigoare cu “board”-ul (examene în stil clasic nu prea mai există) este anunțat că nu a obținut postul. Surprins, i-a rugat pe cei din comisie să-i comunice cauza insuccesului. I s-a răspuns că în procesul de selecție au fost întrebați și elevii ce părere au despre el în afara orelor de clasă. Au aflat că la cantină, când venea să servească masă de prânz se ridica și pleca de fiecare dată fără a-și duce farfuriile și tava la rastelul de unde acestea pleacă la curățenie!  Deci, dragi actuali și viitori lideri, din educație și nu numai, dragi colegi profesori si învățători, să nu uitam niciodată să ne comportam la fel cum dorim să se comporte și ceilalți cu noi, aceia pe care trebuie să-i respectam pentru a le câștiga la rândul nostru respectul și încrederea.

PS

Pe 3 decembrie anul acesta vor publicate rezultatele PISA 2018. Ele pot reprezenta un punct de pornire căci ambele programe, analizate în acest articol,  își propun ca până în 2030 România să aibă o “situare în primele 30 țări din lume” (România Educată) sau o “situare în primele 10 din Europa” (România care ne Unește)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "30 comments" on this Article:

  1. Kurt spune:

    Multe și bune din partea autorului.
    Prioritate la budget pentru educație& învățământ e una, clase mai mici e alta. Copii sunt tezaurul României.
    Predarea în limba engleză a științelor naturii, fizica, chimia biologia din clasa 5 oferă șanse mai mari in era digitală. E fascinant ce se întâmplă în domeniul științific de azi.
    Epoca confruntărilor din războiul rece e trecutul recent. ISS stațiunea spațială e opera întregii omeniri. S-au descoperit mii de planete extraterestre. AI e o nouă tehnologoie în industria 4.0.
    Copii în vestul continentului pun întrebări părinților: „Friday for future”.

    • Kurt spune:

      Multe și unele rele din partea autorului. Simpatia cu legionarii e inacceptabilă, nu numai azi.

      • Constantin Lomaca spune:

        Am explicat ceva mai jos ca nu este vorba de nici o simpatie legionara. Institutul european a publicat o catre (2010) despre Gavanescul si Pedagogia sa in Ciclul Academica, Seria Stiintele Educatiei. Deci a fost ok pentru ei. Nu ca fi o scuza. Nici prin cap nu mi-a trecut ca un citat din ce a fost scris in 1923 ar fi interpretat ca simpatie pentru afilierile sale politice. In plus cum am mai zis, am mai dat citate din altii cu alte ocazii. Inca odata chiar imi pare rau ca din tot ce am scris tocmai asta a atras atentia.

  2. Aristotel spune:

    Cu regret, multa vorbarie de ani si ani. In 30 de ani nu s-a reusit a se crea un sistem educational viabil si modern. Am pastrat multe din ceea ce a fost inainte de 1990. Cand orice educator, invatator , profesor liceu, universitate va fi pastrat in sistem doi ani si apoi dupa performante se va prelungi contractul cu inca doi ani. Abia atunci vom avea rezultate. Cand copiii vor merge la licee si facultati dupa acumularile si performantele obtinute.Pana atunci scoala la toate nivelele ei nu va da performanta ci analfabeti functionali ca si pana acum.Nimic nu a impiedicat pe ministrii inv. sa faca reforme importante dar nu s-a dorit sa deranjeze interesele de grup.

    • victor L spune:

      @ Aristotel,
      “Nimic nu a impiedicat pe ministrii inv. sa faca reforme importante dar nu s-a dorit sa deranjeze interesele de grup”
      Daca ai fi cuplat la vremile de azi, ti-ai aminti ca ministrul Funeriu nu s-a temut “sa deranjeze interesele de grup”
      Daca chiar esti interesat de problema, nu umbla doar cu parul la tine si lovesti de jur imprejur.
      Nici ministrul “Genunche” si nici Abramburica nu au avut parte de atita impotrivire din partea mass media si preofesorilor, cit a avut Funeriu.
      Ulterior, legea sa a fost masacrata.

      • Iustinian spune:

        Ar trebui sa stii mai bine: scoala nu e pentru elevi/studenti, ci pentru profesori. Nicio masura buna pentru elevi nu ar fi aprobata daca ar aduce vreun dezavantaj profesorilor. Aminteste-ti doar de discutia cu ora de religie de acum cativa ani.

    • Harald spune:

      În școală se învață înregimentarea, ăsta e rolul ei real. De asta nici nu prea contează ce se predă și cu ce rezultate.

  3. Dedalus spune:

    Avand in vedere incapaticatea cronica si deplina de a elabora si gestiona o reforma reala a educatiei in Romania, cred ca e mult mai bine sa ramana asa cum este.

    99% din parerile pe care le-am citit referitoare la reforma educatiei m-au ingrozit.

    Decat sa fie si mai rau, mai bine lasati educatia asa cum este.

    Reforma educatiei nu tine de consultare. Profestorii predau, asculta. Pregatirea lor profesionala este didactica si pedagogica, precum si in domeniul respectiv. Politica educatiei este cu totul altceva, cere cu totul alte lecturi, alte indemanari si capacitati.

    +++

    “Să sprijinim organizațiile ce se ocupă de copiii dezavantajați”

    In nici un caz! Absolut in nici un caz! Ma si mira ca mai exista copii dezavantajati la cati bani se cheltuie pentru ei. Ca sa nu mai spun ca este complet nerealist sa crezi ca o organizatie chiar poate suplini o politica nationala concreta de dezvoltare.

    Cineva spunea ca afacerea cea mai buna este sa te ocupi de copiii dezavantajati: toata lumea isi sterge lacrimile si isi deschide portofelele. Rezultatele? Nule. Sigur, cu unele mici exceptii.

    O a doua mare problema a includerii sprijinirii “copiilor dezavantajati” in reforma educatiei este persistenta in eroarea ca ar trebuie sa avem o politica a educatiei care sa salveze pe toata lumea. Inclusiv pe cei care de fapt nu au nici cea mai mica dorinta de a fi salvati. Incercand sa ii salvam pe toti reusim pana la urma sa ii pierdem pe toti.

  4. Peter Manu spune:

    Romania a avut si are multi pedagogi eminenti, dar dumneavoastra ati ales sa incepeti cu un citat din Ion gavanescu. Optiunea dumneavoastra poate nelinisti, dat fiind faptul ca Gavanescu a fost un participant activ la fundamentarea Miscarii Legionare si actiunilor ei.

    • Constantin Lomaca spune:

      Domnule Peter Manu,imi pare rau ca ati interpretat in cheie politica sau mai rau chiar, alegea citatului din introducere. Nici pe departe o astfel de intentie mai ales ca intreg mesajul meu se vrea de intelegere si colaborare. L-am ales, caci pe de o parte este nascut la Buzau, stiu sunt subiectiv aici, dar si pentru ca de curand a fost publicata o carte in Romania in Seria Pedagogie romaneasca, Educatia Academica despre Ion Gavanescu(l) deci nu m-am gandit la alte interpretari. https://www.elefant.ro/pedagogia-romaneasca-modele-ion-gavanescu_bd98c30b-ec4f-449a-89af-7ccda9a31d85 Citatul ales a fost publicat in 1923. In plus va asigur ca daca cititi alte articole ale mele vati gasi mentionati o seama de mari pedagogi romani. De exemplu in articolul ” O educaţie românească pentru generaţiile viitoare” din 2015 spuneam ca: ” Nici România nu a fost mai prejos – personalităţi cum ar fi Spiru Haret, Onisifor Ghibu, Vladimir Ghidionescu, Emil Brândză, Ştefan Barsanescu, Dimitrie Gusti, contribuind enorm la promovarea atât a valorilor româneşti dar şi la integrarea celor universale în cultură noastră. Recomandăm celor interesaţi lucrarea profesorului Ion Albulescu de la Cluj, “Istoria pedagogiei româneşti”.” si ca : “Astfel G.G. Antonescu spunea că “individualismul şi provocarea la acte de creaţie constituie două̆ note caracteristice ale culturii formative, pe care ne dorim să o realizăm în şcoală”(5 iar Iosif Gabrea era convins că “idealul educaţiei nu este altul decât potenţarea la maximum a individualităţii”(6 Iar exemplele pot continua cu personalităţi ca: Onisifor Ghibu, Constantin Rădulescu-Motru şi alţii în a căror scrieri şi acţiuni se poate găsi o enormă cantitate de gândire progresistă care ar putea face faţă oricăror scrutine riguroase moderne.” iar mai departe am folosit citate din Slavici si Eminescu chiar. Inca odata, poate alegerea a fost neinspirat insa nu a avut vreo alta conotatie si sper ca nu v-a oprit din a citi articolul. Toate cele bune!

    • Dedalus spune:

      Nu ar avea sens sa ne ferim de istorie.
      Epoca a fost cat se poate de agitata si multe lucruri sunt greu de deslusit cu gandirea de astazi, chiar de catre istorici.
      De aceea eu nu as aduce in discutie optiuni politice.

  5. Harald spune:

    Educația constă în ceea ce trăiește copilul, nu în ceea ce i se spune. Școala e doar un fel de spectacol literar-artistic, un fel de serbare: mergem fiindcă merg toți, ne învățăm rolurile, dar în lumea reală nu ne comportăm ca pe scena de la serbare.

    Mi s-a întâmplat de mai multe ori, explicând câte ceva copiilor, să aud regrete exprimate deschis: ”dacă ne-ar explica așa și la școală :( …”. Impresia mea e că la școală majoritatea cadrelor didactice nu înțeleg nici ele ce predau, doar recită niște roluri. O mai țin minte și acum pe profesoara de Geografie din clasa a V-a care ne înnebunise pe toți cu Pământul ei în formă de pară. Abia după vreo 15 ani am întâlnit întreaga poveste cu para, explicată de Asimov, ocazie cu care am înțeles despre ce era vorba. Dar garantat așa ceva nu era pentru clasa a V-a.

  6. Ursul Bruno spune:

    Invatamanul romanesc, o data performant acum de cel putin 25 de ani “pacientul” care sufera la prima vedere de boli incurabile datorate modului “nesanatos” de abordare de catre personaje, le putem numi penale si invinui de “genocid cultural” la adresa generatiilor de tineri care au fost sacrificate inutil,
    De unde sa incepem, exista “medicamente” prin care am putea atenua si apoi vindeca acest sistem vital pt Romania.
    Invatamantul romanesc este unul rigid care nu ofera multe posibilitati prin care un tanar poate invata ceva util in primu rand pentru el si ulterior pt societate.
    Chinium copiii pe bancii scolii prea mult, 10 ani de scoala ar fi suficient, 10 ani in care ar trebui as invete deprinderi elementare teoretice si practice care ulterior pot fi folosite in continuarea pregatirii profesionale in scoli de profil, 3 ani.
    Nimeni nu este obligat sa termine un liceu insa este de dorit ca fiecare tanar sa invete o meserie, nu ne putem permite datorita factorului demografic sa avem tineri nepregatiti profesional.
    Avem mii de licee industriale cu performante indoielnice unele cu grad zero de promovabilitate, pt ce platim profesorii din ele ? pt performanta zero ?
    toate ar trebui transformate in scoli profesionale, invatamantul dual fiind “leacul”.
    Aici este nevoie de mediul economic, de suportul si ajutorul firmelor care ofera locuri de ucenicie acestor elevi, viitori angajati iar statul sa ofere facilitati fiscale firmelor care se implica in actul educational si pregatire profesionala.
    Sistemul dual de invatamant este aplicabil si la nivel superior, nivel care pregateste studenti, atat practic cat si teoretic.
    Sistemul dual de regula se preteaza pt, meserii technice, ingineri si technicieni.
    Pe vremuri exista invamanatul superior seral, exista posibilitatea promovarii bacalaureatului in urma unor scoli postliceale si serale, unde au ramas aceste forme de invamanat ? Sistemul romanesc de invatamant nu ofara alternative prin care un tanar isi poate gasi drumul in viata profesionala.
    N-am auzit si n-am vazut ca firmele sa se implice direct, sa ofere consultanta tinerilor si parintilor in gasirea meseriei optime adecvate aptitudinilor tanarului.
    Cati manageri sau patroni au fost prin scoli si licee in care si-au prezentat firma si posibilitatile de a invata a profesie ?
    Cei mai activi in acest sens sunt firmele venite din afara, cele care cauta si ofera oportunitati profesionale , sustinerea lor fiind insa modesta.
    Este nevoie de scoli si concepte noi, centre educationale in care s-ar putea concentra mai multe ramuri de pregatire.
    Aceste centre ar urma sa fie amplasate mai ales in zonele defavorizate din mediul rural si al oraselor mici cu perspective reduse.
    O data cu forta de muca calificata mediului de afaceri ar fi mai usor sa deschida in zonele respective puncte de lucru si ulterior sedii de firme iar oamenii ar ramane in mediul lor familiar, natal, toti ar profita.
    Ganditi-va numai la fermierii care fara o pregatire moderna , cunostiintele necesare incepand de la biologia plantelor , contabilitate si notiuni manageriale nu pot face fata unei agriculturi performante.
    In opinia mea, parintii si mentalitatile acestora sunt o mare problema, majoriteta dorind ca odraslele sa urmeze o facultate si nicidecum sa invete o meserie, munca “fizica” fiind mai mult o corvoada si nicidecum scop prin care tanarul respectiv ar putea trai independent in functie de calitatile sale im urma muncii depuse.
    Fiecare tanar este bun pt ceva, este de datoria parintilor, profesorilor, a mediului de afaceri sa identifice calitatile acestuia si sa sa le promoveze.
    De tinerii dotati care ar putea termina un liceu si o facultate performanta n-am vorbit, acestia isi vor gasi drumul, este vorba de mijlocul societatii, de tineri, oameni cu pregatite si intelect mediu care reprezinta peste 70 % dintr-o societate si care sunt suportul, baza acesteia.
    Pana nu constientizam acest fapt, invatamantul romanesc va ramane in deriva. Fara oferte cat mai variate si flexibile prin care un tanar poate deveni un personaj util prin munca calificata despusa, nu se rezolva mare lucru.
    Stimate profesor, cunoasteti cu siguranta invatamantul profesional german, unul dintre cele mai performate din lume, aveti experienta necesara, cautati contactul cu oamenii din Romania care ar putea sa va sustina si ajuta in implementarea ideilor sustinute in articol si nu numai.
    Camera de comert germano-romana ar putea fi un punct de reper prin care s-ar putea lua contact institutional cu partea romana.
    Stiu ca nu este usor, in Romania reticienta este mare mai ales din partea sistemului si mediului politic insa exemplul de la Brasov unde s-a reusit deschiderea cu cativa ani in urma a scolii profesioanle “Kronstadt”, un proiect de succes si demn de urmat la nivel national.

    • Dedalus spune:

      “Fiecare tanar este bun pt ceva, este de datoria parintilor, profesorilor, a mediului de afaceri sa identifice calitatile acestuia si sa sa le promoveze.”

      Singurii care au o obligatie (morala) in ce priveste orientarea profesionala a copilului sunt parintii acestora.

      Scoala are doar obligatia de a furniza o diversitate suficienta pentru alegere. Nu si obligatia de a orienta profesional copiii. Scoala le pune la dispozitie o paleta de alternative de pregatire profesionala.

      Obligatia politicului este de a se asigura ca paleta respectiva este suficient de larga. Dar nici macar ministerul educatiei nu are aceasta obligatie, deoarece el este tinut sa administreze ce exista. Asta e rolul administratiei – sa administreze. Asigurarea conformitatii educatiei cu economia este realizata de partidele politice prin optiunea (fundamentata ideologic si nu altcumva) pe care o ofera electoratului.

      Sectorul de afaceri face profit. Asta e treaba lui, nu educarea copiilor. Daca este profitabil sa ii educi, o faci, daca nu -nu! Afacerile nu sunt biserici.

      +++

      Romania cauta sa indrepte ce e stramb prin metoda sa originala de a stramba in alta directie :-).

      Origanizarea unui stat este arhicunoscuta si nu seamana deloc cu ceea ce se tot propune prin Romania. Originalitatea este desigur necesara, dar a imagina organizarea statului in absenta oricaror cunostinte despre aceasta nu se mai numeste originalitate ci naivitate.

      Avem o foarte mare problema in ce priveste informarea cu privire la politicile educatiei: nu avem rabdarea necesara pentru a deslusi toate detaliile semnificative din politicile altor state. In plus avem o exagerata apetenta spre copiere, ceea ce iarasi ne opreste sa analizam corect,

      +++

      Toate partidele poltice din Romania fac imensa greseala de a inlocui fundamentul ideologic (pe care il resping din simplul motiv ca nu il cunosc) cu o abordarea “pe domenii” la adapostul frazei stupide “trebuie sa incepem de undeva”! De parca societatea ar fi asa, ca o brazda, sa incepi de la un capat si sa termini la celalalt :-)).

      Rezultatul acestei abordari aberante este in cazul educatiei stradania sortita esecului de a gasi solutii punctuale in interioriul sistemului eductional, apeland la bobarnace: sa micsoram aici, sa marim dincolo, sa schimbam aia sau cealalata etc.

      Realitatea este ca educatia romaneasca de astazi este perfect adaptata cadrului economic anti-piata si anti-concurential din Romania. Si cum nimeni nu doreste piata si concurenta, toata lumea se preface ca reformeaza educatia. De ochii lumii.

      Legatura educatiei cu economia nu se face ca da ministrul Ordin sa se faca :-). Daca nu ai economie de piata reala, daca te straduiesti sa elimini concurenta in loc sa o promovezi nu poti avea pretentii de la educatie,

      • Mihai Badici Mihai Badici spune:

        Remarcam și eu că e datoria celorlalți să îi găsească de treabă tânărului. Tânărul nu e deloc responsabil în a-și identifica și dezvolta abilitățile? Din păcate problema societății actuale (și sincer, nu doar la noi) e că am cam uitat că viața e o aventură individuală pe care fiecare are datoria să o trăiască în demnitate, și nimeni nu are vreo obligație față de el (chiar dacă poate vreun stat sau alte organizații ar mai putea pretinde asta ).

        • Ursul Bruno spune:

          Altii nu trebuie sa.i gaseasca tanarului nimic , e vorba de consiliere si indrumare, tanarul fiind responsabil de implicare fapt pe care il consider firesc si normal fara sa pun accent deosebilt pe acest aspect.
          Tanarul nu poate fi obligat la nimic insa stim foarte bine unde ajung tinerii fara meserie, profesie, drumul catre o “cariera” penala fiind foarte scurt iar sansele de recuperea apropae zero.

          • Mihai Badici Mihai Badici spune:

            Remarca mea era referitoare la o tipologie umană, respectiv cea care rezultă din modelul renascentist, și care pare să nu mai aibă nici o atracție nici în rândul “educatorilor” și parcă nici în cel al “educaților”. Ceea ce ar trebui să poată face școala e să descopere și să dezvolte niște abilități specifice fiecăruia și mai ales să dezvolte personalitatea elevului în așa fel încât el să devină conștient de ele și să poată să le valorifice. Sigur, e dificil să ceri de la învățământul de masă educație diferențiată- pentru că e aproape imposibil din punct de vedere tehnic. O oarecare flexibilitate însă poate exista, dar ea nu există nici măcar în învățământul superior. Cred că am mai dat aceste exemple: mi-ar fi plăcut să proiectez roboți dar cursurile de mecanică se fac la altă facultate. În schimb nouă ne erau “băgate pe gât” cursurile de “rezistența materialelor” , cel de “desen tehnic” (hai să zicem că ăsta era doar anacronic, eu chiuleam de la seminar doar ca să duc cartelele la compilat) și încă vreo două la fel. Era simplu să permită înscrierea la câteva cursuri la alegere – poate altul voia aparatură medicală și mergea la un curs la medicină, de ce nu? De asemenea, la “litere” unde m-am înscris mai mult pentru sistematizarea culturii generale, cursurile opționale erau și de literatură și de lingvistică. Deci nu puteai să optezi între una sau alta, ci din fiecare câte un curs. Ori interesele mele difereau atât de ale altor colegi care voiau o carieră în lingvistică dar și de ale marii majorități care voiau o carieră de profesor, unde putem zice că erau necesare cunoștințe bune în ambele domenii. Ce să mai zic de cazul în care ai fi fost interesat de istoria litaraturii vechi, unde ar fi prins bine niște cursuri care se fac pe la istorie..
            Pe scurt, ministerul sau universitatea știu mai bine ce vrei tu chiar și când ai posibilitatea să optezi :) La clasele mici problema se pune cumva altfel, cultura generală eu zic că e necesară pentru toată lumea ( și acum vă rog pe dvs să îmi spuneți la ce disciplină se studiază Iliada, Don Quijote, Baudelaire :) ) dar și acolo trebuie cumva diferențiat între disciplinele de informare și cele de vocație. Eu zic că situația s-a deteriorat rău prin introducerea evaluării naționale și a bacalaureatului drept criterii de admitere ( și mai ales a mediei școlare) în locul examenului, tocmai din cauză că sunt indicatori globali, fără diferențiere, ori nu e același lucru dacă ai zece la geografie și șase la matematică sau opt la ambele.

          • Dedalus spune:

            Familia, nu scoala, are obligatia de a sustine tanarul in explorarea capacitatilor sale.

            +++

            Orientarea profesionala nu mai este de fapt necesara, deoarece:
            a) nu neaparat unde ai capacitate si talent exista si cerere (sa spunem te atrage foarte mult horticultura, dar nu e cerere pentru asa ceva – ce faci: mori de foame cu pasiunea sau te orientezi spre altceva?)
            b) este foarte probabil sa iti schimbi meseria de 2-3 ori de-a lungul vietii si evident ca nu poti beneficia de sprijin de orientare profesionala pana mori

            +++

            Educatia s-a schimbat profund si radical functiile, menirea si modul de oranizare in acest mileniu.

            Noi insa suntem in continuare afectati de propriul trecut asa ca am dori sa il vedem reeditat in viata copiilor. Este ineficient insa, cel putin pentru ca avem tendinta de a ne supraestima succesul in viata (din cauza confuziei atingerii tintei cu natura tintei).

            Rezultatul practic al acestei neconcordante este dualitatea educatiei:
            A- Educatia oficiala, organizata – de care toata lumea se fereste
            B- Educatia condusa extra-institutional (probabil ca de familie in multe cazuri) – cea care furnizeaza in realitate cunostinte, indemanari si abilitati

            Am remarcat din ce am citit si vazut ca dualitatea aceasta nu este proprie Romaniei, se intalneste in multe alte parti ale lumii, doar ca e ascunsa (pe a noastra o vedem :-))

        • Ursul Bruno spune:

          “Elevii care nu reușesc să obțină media 5 la Evaluarea Națională nu vor mai avea acces la liceu începând cu anul școlar 2019-2020, arată un ordin privind admiterea la liceu publicat joi în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, pentru elevii de clasa a VIII-a devine obligatoriu învățământul profesional.”
          Un prim pas in directia buna.

          • Aristotel spune:

            O reforma adevarata incepe de la cerintele economice, sociale si culturale ale societatii si de la optiunile copiilor si tinerilor. Nici dupa 30 de ani nu s-au armonizat aceste lucruri. Apoi atentie si sprijin mai bun pt.copiii din mediul rural. Dotari mai moderne, discipline mai reduse si invatare prin logica si nu tocala la greu.In plus si un numar de 20 de elevi la sc. gen, 25 la liceu si 10 la gradinite si 2 la crese.Eliminarea treptata a diferentelor dintre liceele foarte bune si mai slabe si desfiintarea celor foarte slabe. Acum elevii sub media 5 se duca sc.profesionale, dar ar trebui de fapt cei sub media generala 7.Schimbata legea mecenatului si a sponsorizarii cu accent pt.scoli.

          • Dedalus spune:

            Prin urmare, nu vom mai avea de ce sa ne plangem ca am dat peste instalatori care ne distrug robinetii si tevile. Noi am decis sa ii facem instalatori doar pe cei mai slabi.

            Cei foarte buni vor termina licelul, apoi isi vor cumpara o diploma de facultate. Evident, cu diploma cumparata doctorii ne vor opera de hernie, avocati ne vor apara in procese, profesorii ne vor invata elevii.

            +++

            Existanta scolilor profesionale in sine este o aberatie, in actuala formula organizatorica.

            Intregul sistem al educatiei trebuie reorganizat din temelii, daca nu aplicam o reforma majora si reala, orice am vrea sa facem va iesi prost. Ori adaptam ca lumea educatia la cerinte, ori macar economisim timp si lasam educatia pe seama familiei si efortului propriu, in timp ce educatia oficiala va continua sa fie doar o forma de a reduce somajul agajand “profesori”.

            Politicienii sunt de fapt niste semidocti, asta cand nu sunt total analfabeti. Nu pricep nimic, nu au nicio idee nicio viziune. Si cum conducerea unei tari (implicit si a educatiei) o realizaza politicul, speranta ramane cantonata la Otopeni.

      • Ursul Bruno spune:

        Pe vremuri caii purtau “ochelari de protectie” prin care orizontul lor era voit ingustat astfel incat sa n-o i-a razna in urma unor sperieturi provocate din diferite motive.
        Astfel se pot rezuma pozitiile din prima parte a comentariul la care am niste precizari.
        Astazi parintii nu mai sunt in masura sa ia hotararile necesare referitoare la viitorul profesional al copiilor din motive obiective, dezvoltarea economica razanta si schimbarile care au loc intr.un timp foarte scurt dar mai ales din motive subiective, crezand ca numai ei pot hotara asupra acestui fapt.
        Total gresit stimabile, este nevoie de implicare a mai multora in acest proces decizional care se prefigureaza pe o durata mai lunga, decizie care nu poate fi luata ad hoc de multe ori dorintele celui implcat direct. copilul / tanarul nu sunt luate in considerare. orgolii, mentalitati invechite si multe altele punand amprenta pe discernamatul parintelui care nu.i asa doreste “numai binele” copilului.
        Statul ar trebui sa fie foarte interesat de oameni bine si foarte bine pregatiti profesional, numai acestia fiind in masura sa alimenteze sistemele sociale.
        Mediul de afaceri nu poate prospera fara personal adecvat si nu poate astepta ca acesta “apara” pe piata, de undeva ! Vezi lipsa cronica de personal calificat din Romania, numarul muncitorilor din Asia pe an ce trece devenind din ce in ce mai numeros.
        Mediul de afaceri se poate implica foarte bine prin pregatirea practica profesionala a viitorilor angajati si ce poate fi mai bine pt o firma daca acestia provin din propria “pepiniera” ei cunoscand de la bun inceput procedurile.
        Am avut si am in contiunare ocazia sa pregatesc tinerii si stiu foarte de spre ce vorbesc, stiu cat de recunoscatori sunt la sfarsitul perioadei avand in mana o pregatire terminata care le ofera multe oportunitati fie in firma fie altundeva.
        Pregatirea profesionala a tinerilor tine de responsabilitatea intregii societati incepand cu parintii si terminand cu scoala / firma in care ei invata iar statul are datoria sa ofere oportunitatile necesare tinerilor cat si mediului de afaceri pt efortul depus iar politicul are obligatia sa tina cont de interesele directe ale celor implcati.
        Acest proces nu are nici o legatura cu ideologia partidului, este o necesitate care trebuie privita pragmatic peste ideologii altfel se ajunge in situatia Romaniei in care invatamantul a devenit maidanul de joc al intereselor politice.

        • Iustinian spune:

          Da, dar implicarea privatului in educatie se face cu bani, incredibil de multi, mai precis. Caz particular cunoscut de mine: student in UK la informatica, internship la banca, vreo 2/3 luni in timpul verii. Pe langa salar pentru timpul petrecut acolo (plus banii de concediu, ca orice salariat) omul a primit o groaza de bani pentru cazare, si o groaza de bani pentru mancare, in plus, evident. Si, la fel de evident, faptul ca de banii aia banca a obtinut un angajat de top. Nu intamplator in UK au cele mai bune universitati din EU, cele mai tari banci, cel mai tare sector tehnologic. Pentru ca ei stiu sa arunce cu destui bani. La noi ce se intampla? Ca eu nu am auzit sa arunce nimeni cu bani cum trebie, doar pretentii.

          • Ursul Bruno spune:

            Ce inseamna o groaza de bani pt un student care dupa cate inteleg a facut o practica la banca 2-3 luni pe timpul vacantei ? Nu despre asta e vorba, practica fiind de multe ori ceruta chiar de facultati, scoli etc. in alte tari firmele nu platesc nimic pt practicanti.

            • Iustinian spune:

              Niste mii semnificative de lire in plus fata de SALAR. Destui bani cat sa-i ajunga pentru camin (vreo 4-500 GBP/luna), mancare, si sa se mute in chirie la terminarea facultatii (a facut doua practici de astea). Da, facultatea cere, dar, cum banca vrea angajati de top, stie ca trebuie sa sara cu banii. Ca asa nu o fi obligatoriu sa arunci cu bani, bineinteles, dar si ce primesti de banii nedati e pe masura.

            • Iustinian spune:

              Adica omul a avut acolo contract de munca, cu tot ce implica calitatea de angajat.

        • Dedalus spune:

          Asa arata de fapt ideologia fascista a societatii ca intreg, unde partile componente funcitoneaza ca organele. Ceea ce ati expus face parte din aceasta categorie a doctrinelor colectiviste.

          Nazismul a dus si mai departe aceasta abordare, prin infiintarea Napolelor, ce puneau tienrii sub autoritatea educativa exclusiva a NSDAP.

          In perioada progresivista a SUA era destul de comuna ideea ca statul trebuie sa preia responsabilitatea cresterii copiilor de la parinti. Dewey – atat de aplaudat – era un exponent al acestor curente de gandire.

          +++

          Exista o mare tentatie de a pune in carca scolii si a statului tot ce pare – sau chiar este – important. Abordare care aluneca rapid spre extrema stanga/fascism.

          Stim bine ca asa ceva nu se poate, ca statul, scoala, companiile nu au cum sa preia responsabilitati propriii familiei – intr-un stat democratic liberal.

          +++

          Din pacate orice stat e condus de partide politice, iar conducerea statului este de fapt conducerea si organizarea societatii in ansamblul sau, nu conducerea doar a guvernului. Rolul politicului este determinant, pentru ca el propune ierarhii ale valorilor in asa fel incat sa poata fi impuse.

          Nu ne putem feri de politica pentru ca atat timp cat un om isi pastreaza ratiunea, el va face alegeri in functie de valori.

          Educatia, fiindca despre ea vorbim, este conceputa diferit urmand diferite ideologii politice. Oricum ai incerca sa organizezi educatia, va trebui mai devreme sau mai tarziu sa accepti raportarea la o ideologie politica (de stanga sau de dreapta). Asta pentru ca scoala, educatia au legaturi in intreaga societate, nu sunt izolate.

          +++

          Faptul ca negam ideologia politica in abordarea educatiei nu este de fapt decat o ascundere cu capul in nisip.

          Aceasta negare a evidentei este una dintre (multele) cauze ale marasmului educatiei din Romania, fiind dupa parerea mea a doua dupa cauza principala a incapatanrii de a cauta imbunatarea educatiei in modificarea exclusiva a cadrului sau de organizare administrativa.

  7. man of war spune:

    romanii care n au iesit din tara sint irecuperabili. continuitatea se pastreaza n militie, justitie si securitate. aparatul bugetar / functionaresc reprezinta motorul acestei tari napastuite. hotii, prostii si putorile rule ! aristocratia bugetara isi va arata mai devreme decit mai tirziu adevarata fata , puroiul neomarxist se va sparge, din nefericire cu efecte catastrofale pentru toti (inclusiv acea bruma firava care n a reusit sa se catapulteze)

  8. Aristotel spune:

    De acord ca D-nul Funeriu a dorit sa schimbe ceva in bine, dar totul a fost sters cu buretele. Dupa 40 de activitate in inv. liceal si univ. de stat si privat, in inst. de cercetare, am vazut clar care sunt toate bilele negre din invatamant si cercetare si ca este nevoie de multa vointa politica pentru o reforma adevarata, nu de carpeli cu fiecare ministru si fiecare guvernare. Exista si exceptii de profesori si cercetatori cu talent si care fac apostolat fata de conditiile oferite si de salarii.Dar din pacate multii au plecat in alte tari unde sunt respectati si valorizati pozitiv.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Constantin Lomaca


Constantin Lomaca

A lucrat 20 de ani ca profesor de Chimie si Biologie, sef de catedra de stiinte si director de curriculum in Sydney,Australia. In prezent este seful departamentului de Stiinte la ... Citeste mai departe


E randul tau

Vedeti ca o parte din analiza dvs. se face pe Nota de informare generica din site (de fapt cred ca e...

de: Bogdan Manolea

la "Câteva considerații referitoare la votul diasporei din noiembrie 2019"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)