Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

România există

Radu Vancu septembrie 3, 2018 Opinie, Societate/Life
200 comentarii 4,874 Vizualizari

1. PSD a instituit o guvernare în care cetățenii sunt inamicii statului.

O guvernare care își bate cetățenii, îi gazează, îi amenință, îi șantajează cu propriile fișe medicale, îi declară nebuni pe cei care se opun.

Și, bineînțeles, în cea mai bună tradiție stalinistă, liderii PSD își spionează până și propriul aparat.

Fără tancuri sovietice, o astfel de guvernare nu poate rezista în Europa.

Cu cât PSD îl menține mai mult pe Dragnea la putere, cu atât prăbușirea lor va fi mai dură.

2. Pentru Dragnea, unica fereastră de oportunitate pentru a-și mai trece legi penale favorabile e până în 31 decembrie.

Din ianuarie 2019, cu România la președinția UE, nici o astfel de mișcare nu va mai fi posibilă.

Iar în cele 6 luni de președinție, dosarele îl ajung din urmă (începând cu condamnarea definitivă în dosarul Bombonica – de altfel, cel mai soft dintre toate dosarele lui – destinul ține musai să fie și un pic ironic cu Dragnea).

Așa că, în aceste câteva luni până în decembrie, va face tot ce poate pentru a-și trece legile.

Cu riscul de a distruge ce a mai rămas din PSD – și de a avaria grav România.

3. Prin urmare, când vedem violența disperată a acțiunilor PSD, trebuie să înțelegem că ei știu că e sfârșitul.

Nu au obținut legile justiției în forma pe care o voiau.

Nu vor obține nici legile penale în forma pe care o vor.

DNA nu e încă sub control politic.

Nu vor putea pune nici Parchetul General sub control politic în aceste câteva luni.

Represiunea de la 10 august a fost atât de stupidă și de violentă, încât a trezit până și o parte din PSD.

Pesta porcină încă nu a fost decontată politic de PSD – dar e tot o chestie de doar câteva luni până cînd o va face.

Guvernarea PSD e un dezastru până și pentru PSD însuși.

4. Încercarea PSD de a-și subordona statul va eșua. E, de fapt, deja eșuată.

Și ar trebui să fie o lecție esențială pentru PSD – și pentru orice partid care va guverna România, de acum înainte.

Poți fi un mamut politic, poți avea aproape totul – dar nu-ți vei putea subordona țara asta, oricât de violent îți cere asta gena ta totalitară, oricât de agresiv ai încerca.

Din două motive simple: a) fiindcă e o țară UE & NATO; b) fiindcă, de o vreme încoace, e o țară care are cetățeni.

5. Ei au avut jandarmi cu gaze & tunuri cu apă. Ei au avut parlamente & ministere la fel de violente ca jandarmii. Ei au avut televiziuni față de a căror violență jandarmii sunt niște biete mămăruțe negre.

Noi am avut telefoane cu lanternă & cu conexiune la Internet. Atât.

Și i-am învins.

Fiindcă, pentru prima dată în istoria României, puterea chiar este a celor fără de putere.

6. Ceea ce nu înseamnă decât un singur lucru: România există.

După ce a fost, în secolul 19, doar o ficțiune în capul unor scriitori romantici – după ce a fost, apoi, un enorm noroc căzut după Primul Război Mondial peste un popor obișnuit de o istorie întreagă numai cu ghinioanele – după ce a fost, în secolul 20, captiva unor dictaturi de toate culorile – după ce a fost abuzată în fel și chip în postcomunism – România, iată, există.

Deocamdată, ca o țară cu cetățeni – dar fără politicieni.

(Fiindcă politicieni sunt cei care guvernează pentru cetățeni, nu împotriva lor.)

7. În secolul 19, era o țară cu politicieni – dar fără cetățeni.

Azi, cum spuneam, e pe dos – e o țară cu cetățeni, dar fără politicieni.

Și, fiindcă e evident mai greu să creezi cetățeni decât politicieni, aș zice că ne aflăm într-un punct semnificativ mai bun decât atunci.

Să ne creăm, deci, politicienii. (Am și început deja s-o facem.)

8. Am rezistat. Vom rezista în continuare. E doar o chestiune de câteva luni până când îi vom învinge.

Abia atunci va începe lucrul cel mai greu: să facem ceea ce trebuie cu victoria asta a noastră.

(Aproape nesperată, să admitem.)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , ,



Currently there are "200 comments" on this Article:

  1. Constantin spune:

    “Și i-am învins.”

    “E doar o chestiune de câteva luni până când îi vom învinge.”

    Habar n-am ce a învins autorul textului, dar este atât de romantic scris articolul, încât mă cuprinde o emoție profundă.

    Ah! Să nu uit. Că veni vorba, cleptocrația este în continuare la locul ei bine-mersi.

  2. FLORIAN D. MIREA spune:

    Prea mult optimism inainte de aceasta prezumtiva “victorie”. Dragnea nu are un rival in PNL sau USR, care se presupune ca ar fi cele mai “tari” partide de opozitie. Strada nu a reusit inca sa prefigureze o serie de viitori politicieni care sa fie mai buni decat cei pe care ii stie toata lumea de vreo 30 de ani incoace. Protestele civice insele trebuie sa capete mai multa consistenta si soliditate. Nu mai putem sa iesim la nesfarsit in Piata Victoriei cu copii, caini si pancarte ca alternativa la o plimbare de weekend la Cismigiu ori la Herastrau.

  3. mike spune:

    Ca de obicei autorul este foarte optimist, insa nu inteleg de ce noi nu simtim la fel. Poate pentru ca suntem mai realisti. Deocamdata nu vad decat ca tara este facuta pres, Dragnea iese invingator si are sustinerea penalilor din partid, se dau ordonante de urgenta pentru a modifica legi , justitia este anihilata, judecatorii din dosarele cheie se pensioneaza, procurorul general este in colimator si este o chestiune de timp pana va fi inlaturat, presedintele este amenintat si jignit intr-un mod nemaintalnit din ’45 incoace, iar protestatarii pasnici care vor normalitate sunt atacati cu gaze lacrimogene si agresati precum niste gandaci de care vor sa scape. Intre timp, ministrul francez al afacerilor externe a declarat ca Franta nu mai vrea sa plateasca fonduri UE pentru statele “iliberale” Ungaria si Polonia si nu mai vrea “să finanțeze Europa populiștilor”.
    Urmeaza Romania in curand.

    • indignatu spune:

      Pesimistul este de obicei solitar, optimistul, din contra. Eu am trăit exact acest fenomen de trecere spre optimism, după ce am ales să imi exprim public nemulțumirea și să particip constant la protestele pașnice. Și la ele, am deveni solidar cu ceilalți nemulțumiți, i-am cunoscut și i-am admirat (!). Fantastici oameni!

      Și totuși, doza mea de optimism nou câștigat n-a fost deajuns încât să prevăd succesul enorm al campaniei #FărăPenali: 1 milion de semnături!

      Da, România are cetățeni, asta e realitatea acum, și da, PSD-ul va eșua.

      Este important să ne arătăm nemulțumirile cu toții laolaltă, în offline. Să-i lăsăm să ne numere, să ne cunoască și să realizeze că nu ne pot prosti și că nu vom renunța la valorile noastre ce se suprapun cu cele europene.

      • Dedalus spune:

        In sfarsit, cineva optimist!

        Despre asta este vorba in lumea asta mare, despre datoria de a lupta pentru viata ta.

      • eu****** spune:

        Frumos scris si cred ca este adevarat.

        P$D-ul este speriat de multimea de oameni care nu este de acord cu politicile lor.
        Au incercat sa ii indeparteze, au incercat sa le limiteze actiunile – nu au reusit.
        Este cumva o mare victorie de care trebuie sa fim constienti si care a fost obtinuta cu mult efort, dovedind incredere si curaj in fata unei masinarii care se crede de neinvins.

        Dar mai este mult pana departe si de aceea este nevoie de realism, in continuare de multa perseverenta si incredere. Stiu ca se poate si uite este aproape si demonstrat.

        Multumesc.

  4. Livio spune:

    De acord, daca numim victorie incetinirea penalilor analfabeti care acum conduc. Necazul va veni cind Romania care exista trebuie sa ii explice celeilalte Romanii ca penalii au bagat tara in datorii si ca salariile, pensiile si alte beneficii artificiale trebuie taiate, daca vrem educatie, sanatate, infrastructura. La urmatoarele alegeri dupa cele in care Romania care exista va cistiga, iar vor cistiga penalii… Asta daca intre timp nu incepe razboiul…

    • Dedalus spune:

      Reactia sociala exista.

      Scandalurile din PSD au distrus imaginea “Partidului monolit”.

      Aiurelile administrative au distrus imaginea “partidului competent”.

      Ideea principala este ca PSD de astazi nu are nici o legatura cu un partid politic iar perfomanta sa este mult sub cea a PSD ce a guvernat Romania in trecut. Nu o spun eu, o spun chiar membri si fosti membri marcanti ai PSD,

      Dar fara un program politic asumat si mai ales pus in discutie publica cu cel putin doi ani inainte, orice partid va urma aceeasi cale. Cee se se intampla acum in Romania este un efect, nu o cauza.

  5. donquijote spune:

    Domnule Vancu, Intru si la dumneavoastra asa cum am intrat la “giale” peste domnul Felea si apoi peste d-l Badici.
    Ma ales ca ati si ridicat mingea la fileu, nu mai am prea multe de spus:

    “o țară cu cetățeni – dar fără politicieni”

    Pai daca cetatenii de talia dumneavoastra raman doar cetateni adica societate civila neimplicata politic, cine sa castige puterea pe cale politica si sa guverneze?

    Ca asa, doar cu proteste…
    Bine, poate chiar se sperie psd si cade singur si-si zdrobeste picioarele de lut, (sau se epuizeaza rezerva de cadre a partidului mamut, sau revolta populara explodeaza cand nu va mai fi niciun porc de craciun)
    …dar puterea tot nu va ajunge de la sine la politicieni de buna credinta, fara un program coerent politic, fara o organizare, fara o asumare … mult mai probabil la extremistii cei mai oportunisti si lipsiti de scrupule, pe langa care psd vor fi ramas mici copii.

  6. Alex spune:

    Ce va tot taie grija ca se duce psd pe copca…..duca-se ☺cu iliescu cu tot

  7. eu****** spune:

    astazi la metrou era o trupa de soc a jandarmilor.

    Ies la suprafata la Piata Victoriei si acolo alta trupa de soc – POlitia Rutiera – nici mai mult si nici mai putin decat 5 masini ale politie rutiere de te intrebai domnule oare ce s-a mai intamplat – este drept lipseau testoasele, caii, cainii, tunurile cu apa si mirosul sau chiar ele, gazele lacrimogene.

    Acum cateva zile una de la rutiera imi spunea cum sa trec strada si am asigurat organul ca stiu si chiar nu am nevoie de dansa – a fost vadit marcata.

    Deci peisajul asta prea aglomerat cu forte de ordine ma deranjeaza profund si nu poci exista asa ci as spune doar ca pot respira oarecum, pentru ca alergia ma sufoca… Ei, da, ati ghici am alergie pana si la prostie si cum mama prostiei este mereu insarcinata….

    Nu este nici si nici foarte rau, dar raul cel mare nu este prea departe – este exact asa cum se doreste: caldicel. Cam asta este atmosfera in RO.

    M-as bucura sa pot declara ca existe RO dar pentru asta ar trebui ca initiativa #farapenali sa avanseze spre discutarea in parlament si aprobare….

    Pana atunci, pana cand RO exista cred ca mai avem –
    Intre timp RO se tareste pe coate si “genunche” ca sa respire, sa supravietuiasca…

    • mike spune:

      “una de la rutiera”….Nu sunteti un gentleman. Poate “duamna” chiar dorea sa va ajute , sa va sprijine sa treceti strada. Poate era Carmen Dan deghizata…la asta nu m-am gandit.

  8. Kurt spune:

    În fiecare oraș „hoempage“ (Nachbarschaft era la Siebenbürger Sachsen tradiția, e până azi la Dinkelsbühl… ….. sentimentul apartenenței a scris A. Pleșu de la Sachsentreffen) digitală în internet care e citită de locuitori?
    Se poate spune ce e bun (dascăli, medici), se pot avertiza cei care jecmănesc în serviciile publice, cei care santajează în administrația publică, în instituții publice, pentru a „fura“.

    ….. „… Și, fiindcă e evident mai greu să creezi cetățeni decât politicieni, aș zice că ne aflăm într-un punct semnificativ mai bun decât atunci…. „…..

    Protest permanent nu va ajunge. Trebuie participare activă a majorității cetățenilor pentru a depăși „mentalitatea de nepăsare“, pentru a motiva tinerii să voteze. Numai când se vede în comună că merge și altfel decât la „penalii patrioți“ dâmbovițeni se poate ajunge la o nouă majoritate parlamentară. Nu va fi curând. Trebuie ca majoritatea oraselor să participe. Civilizația urbană contra „teleormanizarea României“.

  9. man of war spune:

    ce sa zic, “romania exista” este superfluu. piatra craiului (ca orice piatra) va rezista cit lumea, caprele negre insa vor dispare intr o buna zi. este imposibil domnule ca o natie sa dainuie cu hotii si putorile, cu ciomagarii si prostii in frunte.

    • amicu spune:

      Ba s-ar putea ca Piatra Craiului sa dispara inaintea caprelor negre. Tineti cont ca tarile romane au de o mie de ani in frunte dintr-aia de care ziceti si tot n-au disparut (e drept ca acum sint strinse intr-una singura).

    • Dedalus spune:

      Sa ne amintim de “deceniul rece”. Romania a supravietuit.

      Episoade nefericite au fost si sunt in viata oricarei natiuni, chiar si a celor foarte avansate. Mai lungi sau mai scurte.

      Dupa parerea mea, extinctia istorica nu este niuciodata totala – toate popoarele au supravietuit integrate in altele, pe care le-au si modificat.

      Dincolo insa de toata filosofia istoriei, este clar ca Romania, ca tara membra a UE si NATO nu mai are acelasi spatiu de manevra ca in lipsa acestui statut.

      Impresia mea este ca societatea romaneasca s-a trezit si ca nu ar fi total contraindicat sa se insiste pe traiectoria capturarii statului.

      In esenta este si o tampenie, pentru ca oricat te-ai stradui sa pui “oamenii tai” in functiile inalte, in special in justitie, acestia nu au la dispozitie un aparat serviil care sa le execute ordinele discretionare, in dispretul legii,

      Inteleg ca toata lumea e purtata de un fel de elan al autodistrugerii, dar nu mor caii cand vor cainii. Vor fi alegeri, va fi presedintia UE, Romania va fi probabil atrasa in gestiunea unor crize regionale.

      Este deprimant pentru oricine citeste la rece multe din postarile de pe aici – sentimentul ca tiaerea venelor este singura iesire apare destul de des. Deznadejdea este un alt nume pentru infrangere, dar mai sunt si oameni care nu au abandonat.

      Trebuie sa ne concentram pe o agenda pozitiva, pe un program politic alternativ. Este un lucru simplu daca doresti sa il faci.

      • Dedalus spune:

        *ar fi contraindicat

      • eu****** spune:

        Vedeti Dvs, ati folosit un alt termen – RO supravietuieste…

        Ca sa poti sa existi trebuie sa aplici un plan de trecere de la etapa de supravietuire la cea de traire/ de existenta si pentru asta este nevoie de un plan realist –

        Nu este o chestiune de taiere de vene – ci de recunoastere a dificultatilor de a implementa acest up-grade.

        Ar trebui definita problema/cauza centrala si planul sa vizeze inalturarea acelei cauze/acelor cauze si, cum am mai spus, sa fie realist.

        Asa sa ne imbatam cu apa rece- cu articole super optimiste- poate ajuta pe termen scurt dar aici este un joc pe termene mediu-lung. Miza este mare de tot!

        • Dedalus spune:

          Eu am spus in multiple postari:
          a) ca este necesar un discurs, comentariu etc centrat pe solutie
          b) ca este necesar un stat liberal (care nu e totuna cu staul minimal, desi il include obligatori)

          Si au mai fost si altii – putini – e dreapt – care au refuzat camparea in Valea Plangerii sau pe Dealul cu Taiat de Vene.

          • eu****** spune:

            DA – multumesc.

            si mai ramane – just DO IT! NOW, pls. Thanks.

            • Dedalus spune:

              Am schitat deja cam cum vad eu lucrurile, in postarile de-a lungul timpului.

              Si cu Piticii din Valea Plangerii m-am luptat cat am putut.

              Am insa 2 observatii:
              a) 50%- 90% din postaci si autori suna clopotei liberali dar discursul e clar de stanga
              b) 90% din postarile mele referitoare la solutiile propuse nu primesc replica (in contrast cu cele ce se aliniaza plansului general)

    • Explorer spune:

      Din pacate aveti dreptate. Intreaga clasa politica care a participat la guvernare in ultimii 29 se comporta cam la fel (lupta pentru ciolan este in DNA-ul lor). Numai o miscare genul En Marche din Franta poate substitui aceasta clasa politica corupta pana in maduva oaselor.

      • Dedalus spune:

        Eu unul nu stiu de vreo guvernare formata din politicieni impecabili.

        Politicienii sunt si ei oameni, cu lacomia si slabiciunile lor. Asa e viata.

        Nu poti face cate o revolutie de cate ori politicienii se dovedesc mai corupti si mai incompetenti decat te-ai asteptat.

        Democratia sanctioneaza derapajele, numai ca nu imediat.

        Pe de alta parte insa, daca te declari invins, invins esti.

        Trebuie modificat statul ca atare, transformat intr-un stat liberal. Asta oricum se va intampla, doar ca daca impinge fiecare la caruta, ajunge mai repede. Daca stai langa caruta cu palaria pe spate astepand sa-ti pice Pegasus din cer, s-ar putea sa nu ajungi niciodata.

    • crs spune:

      Am vazut, intre stancile uriase de pe Rarau, gunoaie cu tona. Nu aruncau tiganii, ci verde-romanasii ce urca acolo spre a soarbe cu nesat mirosul de saorma din propriile bardihane.
      Cosurile de gunoi erau acolea, cabana Rarau arata vetusta, ca in epoca de aur, investitii in gondole lasate balta, vile scumpe sus pe culmi, samd.
      Din trren se azvarle munti de gunoaie. Educatia lipseste aproape cu desavarsire.

      • donquijote spune:

        Mi-ati trezit o amintire deja veche: prin 2007, vara, unie-iulie, dar cam rece, la Omu (peste noapte am dormit imbracat cu tot ce adusesem fiind doar in trecere si mi-au clantanit dintii vreo doua ceasuri, dar nu asta este tema).
        Am prins apusul in toata splendoarea: se vedea cum se ridica noaptea dintr-o parte si se scufunda lumina in partea cealalta; ai senzatia de Cosmos, desi inaltimea 2500 este real modesta.
        In spatele cabanei, aproape ascunsa dar uimitoare ca aparitie, o piramida de peturi, aproape cat cabana. Semn ca niste voluntari muncisera din greu. Turisti, diversi aiuriti de peste tot fara grupuri mai mari de 2-3. Nefiind varf de sezon, nu erau genul exhibitionisti. Solitari. Unul era din State. Cu siguranta, pana aici mai vazuse munti… Era si el coplesit de maretia viziunii. Dar, zice el, ce mama dracului cu atatea gunoaie. Este greu de imaginat o asemnea lipsa de respect pentru ce aveti aici.
        Ii traduc observatia unui tip de la Salvamont, care pierdea si el timpul pe acolo; cred ca nici el nu erachiar localnic, dupa accentul de Harghita, dar avea ecuson de Salvamont deci, nu pot sa cred ca era un impostor.
        Raspunsul lui afost blocant: Da-i domne in p..zda. ma-sii de amarasteni. Vin aicea ca e cazarea doar 23 de dolari si se sparg in figuri.
        Adica americanu’ batuse jdemii de kilometri ca sa salveze cativa dolari la cazare pe noapte si isi permite sa ne dea noua lectii de curatenie si civilizatie?… siktir!
        Am mai vazut, dupa aia, valea Dambovitei coplesita de poduri de peturi, paraile care alimenteaza Bicazul la fel… Mai avem de lucru la respectul de sine, ca natie.
        Contatul cu Lumea este obligatoriu. Inchiderea in care se straduieste sa ne condamne psd este ceva ce trebuie distrus ca mentalitate.

        • crs spune:

          Oamenii se straduiau din rasputeri sa manjeasca si cand erau altii la putere. Nu se fac nevoile pe langa toaleta, in tren, doar din decembrie 2016.
          pcr a lucrat excellent, distrugand initiative proprie si cultivand grija si cultul pentru sef si ograda proprie, intr-un sens egoist desigur. Oamenii tin cu dinti de un cotet si-o buda de curte cand orasele se naruie la propriu in jurul lor. Isi duc copii la scoala prin glod si sticla sparta fara sa cracneasca: “n-avem nici o putere” si alte zicale “intelepte”.
          Concluziile ?

          • eu****** spune:

            DA!

            Comunistii au zdrobit increderea fiecarei persoane, au distrusvalorile si au promovat numai ceea ce vroiau ei, cu muschii lor si atat!

            Este viata si dupa comunism dar trebuie mai multa munca, educatie si perseverenta.
            Increderea va veni atunci cand dupa primul pas facut vezi ca te-ai mai departat cu putin de trecut.

            Diaspora este cu mult mai departe de trecut si de aceea a fost necesara Jandarmeriada,
            Dar oare pot inabusi ceea ce a fost acolo?
            NU! si asta ii doare rau de tot!

        • eu****** spune:

          Tristutz dar adevarat!

          Lipsa de educatie si de respect in fata unui comentariu/unei observatii.
          Bine ca nu a zis ca este mandru ca este din Harghita…

          Am patiti si io ceva asemanator dar desigur ca nu ajuta chestia asta la indreptarea romanilor…

          Primul semn ca vrei sa p[rogresezi este sa accepti observatiile, sa incerci sa le intelegi si sa concluzionezi/actionezi!

          • donquijote spune:

            O stii p’aia?
            Cum te cheama, pui de dac? Ioska Ianos, domnu’!

            Dar a fost oarecum socant pentru mine, (desi vazusem destule si pana atunci :) ) omul avea chiar accent de Ianos dar mandria dacica razbea prin toti porii.
            Dupa aia, mi-a ramas doar trist/amuzant fiindca aveam alte asteptari.

  10. Camelia P. spune:

    Sa privim exemplul luminos al RFG, farul UE.
    La Chemnitz un afgan si un irakian, ambii “refugiati”, in fapt ilegali, cer cardul unui tanar german. Acesta refuza, ilegalii cheama intariri, tanarul e ucis cu zeci de lovituri de cuțit.
    A doua zi cateva sute de cetateni ies indignați la protest impotriva nesigurantei publice crescande create de Merkel & Co incepand cu 2015 si “wir schaffen das”.
    Imediat toate partidele si presa mainstream ii declara fasciști.
    Azi are loc un concert gratis, contra “fascismului”, organizat de primaria de stanga si popularizat de tot main stream-ul, inclusiv de Președintele Germaniei.
    Germania exista, Romania sa ia exemplu, ca asa cer progressistii.
    Hai danke mult, va da credibilitatea pe afara.

    • amicu spune:

      Hodoronc -tronc! Despre ce vorbim noi si unde ajungi mata. De, fiecare cu visele lui rele.

    • Alex spune:

      @ Camelia P.: Richtig. Ausländer raus – inclusiv românii. Sau vă considerați paușal mai bună

    • andrei spune:

      o comparatie absolut tampita. n-are nicio logica si nici nu are ce cauta ca replica la articol.
      ce nu pricepi tu si altii e ca nemtii lasa imigranti ca au nevoie de forta de munca. si au nevoie de forta de munca daca vor sa fie acolo sus, in varf cu dezvoltarea. sigur ca sunt probleme, ca nu erau pregatiti pentru atatia, dar daca nici nemtii nu le pot rezolva, unii ca noi niciodata. le rezolva ei, nu imi fac eu griji de nemti. sa ne ingrijoram de noi, nu de nemti.

    • indignatu spune:

      Și ce legătura are comentariul dvs. cu articolul?

      • Zev spune:

        Pai articolul spune – Ro e acum o tara c de cetateni, fara politicieni, penca politicienii au renuntat la datoria de a reprezenta cetatenii, ceea ce ii invalideaza ca politicieni, care va sa zica ei nu mai este. Germania, Chemnitz – dupa asasinat cetatenii (cateva sute zice Camelia, eu am inteles ca erau vre-o patru mii juma’, dar ma rog, factorul cantitativ e mai putin relevant). Umpic mai tarliu, politicienii organizeaza balciul gratis, mizand ca gratuitatea va impinge numarul participantilor in sus, ceea ce va permite o comparatie cantitativa in defavoarea celor iesiti in prima manifestatie, si implicit dezavuarea legitimitatii cerintelor primikor manifestanti. Inca nu suna cunoscut? Dar daca inlocuim concert gratuit cu autocare si mancare gratuita, iar antifa cu tricouri albe, nudge-nudge, wink-wink, say no more, tot nimic? Poti sa fii de acord sau nu, asta-i altceva, dar comentariul e in umila mea opinie perfect relevant.

        • Amatoare spune:

          @Zev, nu crede că cei “vreo patru mii” ar fi ieșit spontan să instrumentalizeze în scop propriu tragica moarte a lui Daniel H! În niciun caz!
          Nu știu cât le pasă unora sau altora de moartea sa, dar e evident că dreapta radicală folosește pretextul exclusiv în scop politic. Nici Camelia P. nu exprimă, măcar fugar, o urmă de regret, dar ajunge rapid la 2015 și la “wir schaffen das!”

          Legitimitatea cerințelor primilor manifestanți?! Ce înțelegi prin asta? În numele cui cer ce cer? Prietena victimei, Bianca T., a declarat că partenerul ei nu si-ar fi dorit cu siguranță așa ceva.

          • Camelia P. spune:

            “In numele cui cer ce?”
            Pai cer lege si ordine in numele lor, al contribuabililor germani, posesori de carte de identitate legala si de numar de inregistare fiscala, platitori de taxe si impozite din care guvernul progresist intretine falsi refugiati, fara acte de identitate, care violeaza si omoara fara grija de a fi pedepsiti sau expulzati.
            De cazul lui Sami A ati auzit? A fost garda de corp a lui Bin Laden, traia in Germania bine mersi de ani de zile, pana cand, in fine, oficiul de refugiati a decis sa il expulzeze in Tunisia natala, pe baza informatiilor politiei germane care l-a declarat suspect de activitati teroriste.
            Ce a facut justitia germana care da indicatii pretioase justitiei lui Tudorel?
            A decis ca Sami A trebuie sa se intoarca in Germania, ptr ca in Tunisia natala nu i se poate garanta siguranta personala (!?!).
            Nu credeti? Exista ceva numit internet, cautati direct in presa preferata, progresista, pana si acolo veti gasi stirea asta.
            “Prietena victimei, Bianca T., a declarat că partenerul ei nu si-ar fi dorit cu siguranță așa ceva.”
            Ei, nu-i nimic, macar victima a avut parte de o massa de tineri progresisti care au dansat pe cadavrul ei, anuland urata manifestatie rasista anterioara.
            Pe de alta parte putin conteaza daca tanarul a primit cu iubire si toleranta cele 25 lovituri de cutit.
            Din 2015 incoace au fost nenumarate alte victime, care fi preferat sa nu moara violate, sau injunghiate sau aruncate in aer. Pur si simplu ar fi vrut sa traiasca intr-o societate care asigura lege si ordine contra taxe si impozite.
            Acelasi lucru, lege si ordine, il vor si il cer tot mai multi germani care nu vor sa ajunga si ei victime ale unor extracomunitari, invitati de Angela Merkel sa treaca granitele Schengen fara acte de identitate (apropo, cum era cu Romania care nu indeplineste conditiile de primire in Schengen?).
            Indiferent cate concerte progresiste organizeaza primarii socialisti sub privirea blanda a Cancelarei, indiferent cata propaganda revarsa mass-media oficiala, indiferent cate legi absurde contra “hate crime” promoveaza clasa politica, corectitudinea politica e pe faras.
            Revenind la realitatea romaneasca, alternativa la mafia psd e mafia politic corecta bruxellezo-berlineza.
            Asa ca nu va mai mirati ca Diaspora militanta e asa dezamagitor de mica.
            Cine traieste in vest, il duce capul cat de cat si nu e in misiune sau la sinecura, stie ce vorbesc.

            • Amatoare spune:

              Să ceri ordine și respectarea legii e ok, dar nu cu asta v-ați început precedenta intervenție. Și nu asta a invocat nici antevorbitorul, ci o pretinsa legitimitate a celui care ar fi “revendicat” primul “dreptul” de folosință a unei morți violente. Că unii “au dansat pe cadavrul victimei” e ceea ce vă doare? De ce?! Sunteți jalnici și unii și alții, fasciști sau progresisti, corecți și incorecti politici sau cum vă place să vă alintați reciproc, uitând de minimul firesc al moralității citadine.
              Ce are Merkel cu grotescul legislativ german, care n-a anticipat la elaborare posibilitatea ca pe teritoriul german să-și facă veacul un individ unic ca meserie”? Că Merkel, la rândul ei, n-a anticipat că printre refugiații ilegali se ascund și tâlhari sau criminali i se poate imputa, dar de ce să nu începem cu începutul?! Cu războaiele din OM, duse și pentru “a-i civiliza” pe afgani și pe irakieni?! Sau cu timpurile Când mai marii lumii ii înarmau pe mujahedinii transformați în talibani și pe saddamii ce se războiau cu iranienii?!

          • Zev spune:

            Curat amatoriceste. Nu-i nevoie sa pui ghilimele sarcastice, presa spune fix vre-o 4,5k:

            http://www.abc.net.au/news/2018-09-02/germany-far-right-protests-grip-city-of-chemnitz/10192500

            Legitimitatea primilor manifestanti este data de lipsa – cel putin in presa – a unei revendicari din partea unei organizatii de extrema dreapta. In lipsa revendicarii explicite nu prea ai de ales decat sa ii consideri simpli cetateni. A, ca AFD sau mai stiu eu ce ‘fiii Reichului’ or mai fi pe-acolo vor fi incercat sa capitalizeze politic tema, pai, e cam ratiunea lor de a fi.

            Prin contrast, manifestatia concert a fost organizata, ba chiar cu surle si trambite.

            Bianca T si speculatiile ei ma lasa rece.

            Noapte buna snowflake.

            • Amatoare spune:

              @Zev, ghilimelele nu erau oferite ca un repros pentru cifra avansata, ci pentru scrierea corecta a adverbului “vreo”. E un singur cuvant. care nu se scrie deci folosind cratima. si imseamna aproximariv, cam, circa.

  11. Mike spune:

    @CameliaP manifestările fasciste nu ar trebui sa apara astazi, mai ales in Germania, insa ele sunt rezultatul deciziilor luate de liderii europeni, aceiasi care acum 73 de ani distrugeau Europa din temelii. Credeam ca i-a strafulgerat înțelepciunea dupa atata amar de timp.

    • Zev spune:

      Mike era un visator :)

    • Camelia P. spune:

      Este fascista o manifestatie ptr lege si ordine?
      Agresorii sunt ilegal in Germania si au comis deja agresiuni si infractiuni inainte de recenta crima.
      Este fascism daca ceri lege si ordine?
      Este fascism daca defilezi cu steagul national?
      Ce diferenta e intre concertul gratis-progressist organizat de primarul socialist al orasului Chemnitz si concertele gratis organizate de Vanghelie, Oprea si Firea?
      De ce s-ar speria Dragnea de Merkel care patroneaza in Germania acest circ tragic si politik korekt din 2015 incoace?

      • mike spune:

        A defila cu steagul tarii tale nu este fascism. A-ti iubi tara nu reprezinta fascism. Nationalismul sincer nu este fascism, insa atunci cand este folosit ca arma impotriva propriului stat sau unei uniuni de state este ilegal. Solutia societatii germane pentru aceasta criza a migrantilor nu este de a crea grupari extremiste care sa bage groaza in oameni. Aceste lucruri aduc aminte de actiunile trupelor SS. Germanii sunt un popor deosebit tocmai datorita intelepciunii de care dau dovada, intelepciune castigata dupa doua razboaie mondiale. Ei urasc conflictele si nu mai doresc alte razboaie. Si mai depinde si de liderul pe care-l au. Liderul poate sa ruineze o tara sau poate s-o faca un exemplu de urmat. In cazul asta Merkel este un stralucit lider in domeniul economic, insa nu si in alte domenii.

        • Harald spune:

          @mike – în mod normal, pentru bărbați adevărați, conflictul este o modalitate de rezolvare a unei dispute. Promovarea asta a atitudinii ”neconflictuale” e o farsă atât când vine din partea lui Dragnea, cât și atunci când vine din partea unor state ca Germania sau Suedia.

          A invita la o atitudine ”neconflictuală” este de fapt o invitație la supunere necondiționată. Asta poate fi tentant pentru autorități, în încercarea de a-și ține sub control proprii cetățeni, dar degenerează întotdeauna în societăți totalitare, pentru cine a înțeles ceva din istorie. Iar societățile totalitare încep imediat războaie între ele și va fi iarăși nevoie ca armata americană să restabilească democrațiile parlamentare în Europa.

          Autoritarismul regimului actual de Berlin a început deja să le aducă aminte oamenilor de autoritarismul de pe vremea lui Honecker, iar asta nu mai poate continua așa. Deja Sigmar Gabriel l-a acuzat pe Trump că dorește o schimbare de regim la Berlin, ceea ce dovedește că divorțul de realitate al actualului regim de la Berlin e deja în desfășurare.

        • Harald spune:

          @mike – Germanii sunt un popor deosebit (…) intelepciune castigata dupa doua razboaie mondiale

          La faza asta chiar nu pot să mă abțin :) ”Înțelepciunea” asta germană a fost câștigată după 3 generații de ocupație militară americană, între 1945 și 1992 aveau mereu între 250.000 și 320.000 de militari americani pe teritoriul lor. Astăzi mai au numai vreo 35.000, dar numărul lor poate crește imediat de vreo 5 ori, dacă e nevoie.

          Tot din motivele ”înțelepciunii” germane curente, tancurile americane M1 Abrams s-au reîntors la Grafenwöhr, în Bavaria, după ce la un moment dat fuseseră retrase complet. Iar în aprilie anul ăsta nemții au avut din nou ocazia, după 15 ani, să le vadă ieșind pe drumurile publice din Germania. Găsești aici niște poze care fac cât o mie de cuvinte:

          http://uk.businessinsider.com/us-tanks-europe-drove-on-public-roads-2018-4

          Mai departe, Flota a 2-a americană din Atlanticul de Nord, desființată în 2011 de marele pacifist Obama, a fost reînființată pe 24 august 2018, în urmă cu mai puțin de două săptămâni. Have fun! :)

        • Camelia P. spune:

          Adica daca defilezi cu steagul national german si ceri lege si ordine si ceri oprirea incurajarii oficiale a imigratiei ilegale care produce crime si atentate in serie, asta inseamna ca folosesti nationalismul ca arma impotriva propriului stat german si impotriva “uniunii de state” numite UE?
          Asta inseamna ca aduci aminte de trupele SS?
          Aveti o logica fracturata rau de tot, dar e normal atata vreme cat nu priviti realitatea decat prin ochelarii politicii corecte oficiale, promovate de Merkel si Bruxelles.
          Si banuiesc ca aunci cand Antifa sparge, arde si distruge totul in jur, asta nu aduce aminte de trupele SS.
          Greu cu progressismul, dar cum spuneam sunteti pe faras.
          Trezirea va fi dura.

        • eu****** spune:

          Merkel a avut un excelent mInistru al Finantelor – a avut….

  12. amicu spune:

    Presupunind ca Dragnea nu-si da scutire de puscarie cu minuta coanei Veorica pina la 31 decembrie parca il vad dupa aia stind la grea cumpana: sa intru la puscarie sau sa ne facem de cacao? Si, bineinteles, alege sa intre la puscarie ca sa nu se faca tara de ris. Clar nu mai are nici o sansa dupa 31 decembrie!

  13. Mircea Prodan spune:

    Sa fiu sincer, nu prea va inteleg entuziasmul… Eu observ ca Dragnea/Valcov/Olguta pun piciorul “pas cu pas” pe grumajii nostri. Dar, sa va auda Dumnezeu. Ne-a mai ramas doar speranta… De 29 de ani…

    • Dedalus spune:

      Sondajele arata pierderi in intentia de vot pentru PSD intre 5-15 procente (in functie de compania realizatoare) fata de sfarsitul lui 2017.

      Oricat te-ai rasuci si oricum ai privi, este o pierdere.

      Consolidarea USR ca forta politica, apartia Pro-Romania si in perspectiva Ro+ a sapat si din exterior. In interior a erodat separarea dintre membrii de partid si conducere.

      Situatia nu e absolut deloc roz pentru PSD.

      Paradoxul este dupa mine ca desi partidul ca atare are o masa de membri onesti (chiar daca s-a mai subtiat) si un grup de experti si de administratori foarte buni (nu trebuie sa fim de acord cu ei, trebuie doar sa le recunoastem probitatea profesionala), conducerea sa prezinta publicului o imagine absolut catastrofala.

      Este motivul pentru care afirmam mai demult ca primul care ar profita de pe urma ideologizarii si intaririi dreptei ar fi chiar PSD.

      ===

      Ideea nu este de a se elimina stanga din politica romneasca si nici de a se “scoate PSD in afara legii” (idee cam rocamboleasca in orice caz), ci de a politiza peisajul politic romanesc.

      • amicu spune:

        Nu exista membri onesti in psd. Nu au cum, psd e o mafie, iar in mafie nu exista decit mafioti. Ca sa nu tradeze. Si asta nu e nici o parabola sau exagerare, e tristul adevar. Cit despre priceputii lor, alt mit. In 96′ au lasat tara in pragul falimentului, guvernarea Nastase, cea mai de succes a lor a fost o insiruire de tradari si tunuri, de la vinzarea catre rusi (practic desfiintarea) industriei cu adevarat strategice a otelurilor speciale, a aluminiului (aici a mai ramas Slatina ca inca le mai aduce profituri), a Republicii – fabrica de tevi, la privatizarile dubioase ale Petromidia, Petrom si Sidex si la Bechtel. Guvernarea Ponta (om nu prost, dar cu mari tare de caracter) a reusit sa se tina pe linia de plutire, dar cu rezultate mai slabe decit “guvernul 0″ al lui Ciolos. De astia de dupa alegeri ce sa zic, niste profesionisti cu totii.

        • Dedalus spune:

          Inteleg indignarea. Dar o privire in urma arata ca PSD a guvernat totusi tara. Desigur ca ar fi putut sa o faca mai bine.

          Nici CDR nu s-a bucurat de un succes mai mare. Fiecare a facut ce a putut. Sa ne amintim ca dupa 1989 nu exista nimeni care sa se priceapa la capitalism, la economie samd. Astia au fost oamenii timp de peste 20 de ani, altii de unde?

          Sigur ca sunt si “mafioti” in PSD. Poate mai multi decat in alte partide, din simplul motiv ca au avut acces la resurse un timp mai indelungat.

          Dar vorba cuiva: ce-i de facut? Sa scoatem PSD in afara legii, cum propunea cineva? Daca suntem realisti, realizam ca nu se poate. Fara penali? OK, dar asta are de-a face cu doar cativa.

          Mai e si solutia de a lasa democratia sa regleze, adica sa taie accesul PSD la resursele statului pana cand isi revine.

          Acest lucru insa e valabil pentru orice partid care sta mult la guvernare.

          Mecanismul democratic presupune ca daca este asa cum spuneti Dvs, opozitia ar trebui sa ofere o alternativa viabila si astfel, sa castige alegerile care urmeaza.

          Dar sa ofere acea alternativa viabila din timp, nu cu o saptamana inaintea votului, pentru ca atunci nu va mai fi timp de clarificari.

          • crs spune:

            Psd a guvernat “totusi” tara. Desigur, dupa ce spargi sediile “adversarilor”, dupa ce torturezi cetateni, dupa arestari arbitrare si sedinte de reeducare in lagare militaro-securiste, poti guverna linistit.

            • Dedalus spune:

              Vorbeam despre guvernele trecute.

              Sa nu uitam ca PSD a fost aliat si cu PNL.

              Sunt dificultati inerente in orice tranzitie.

              Cand nu guvernezi deloc, ti se pare ca ai fi facut-o mai bine. Dupa parerea mea, daca viitoarea guvernare nu reformeaza statul pentru a face imposibila capturarea sa si pentru a face cetatenii mult mai putini dependenti de asistenta directa a statului, situatia acestui an se va repeta peste 3-4 ani. Cu alt actor principal.

          • eu****** spune:

            Cum sa taie resursele P$D-ului cand lupta corecta a DNA-ului, DIICOT-ului, Parchetului General,al SRI-uluisi SIE-ul este boicotata???

            Aici avem problema majora – instituie teroarea in magistrati si aloca bugetul cum vrea muschiul tau si o sa ai o dictatura in forma aproape perfecta.

            Intre timp se spune ca Romania exista!

            • Dedalus spune:

              Organizarea statului nu ar trebui sa permita monopolizarea resurselor sale de catre partidul la putere.

              Astazi e PSD, dar daca va castiga alt partid alegerile, va proceda la fel. Va monopoliza resursele statului folosind slabiciunile statului.

              Nu un anumit partid este “mai” corupt decat altul, ci statul permite capturarea sa. Din doua motive:
              - slabiciuni constitutionale – intre puterile si institutiile statului nu exista jenare reicproca
              - statul are un rol de jucator economic pe piata, ceea ce il face sa beneficieze de pozitia sa privilegiata – practic sa dea salarii mai mari si sa umfle contractele sale

              Din aceste motive este necesara miscarea – naturala in timp lung sau provocata in timp scurt – de a transforma statul socialist intr-un stat liberal. Lucru pe care nici un guvern tehnocrat si nici strafa nu il poate face, ci numai un partid politic.

            • eu****** spune:

              Pentru comentariu de mai sus – nu am putut comenta unde trebuie…

              Nu cred ca un partid este necesar pentru a avea un stat bine condus.
              Cred ca este nevoie de o orientare catre dreapta pentru ca este singura care asigura sustenabilitatea dezvoltarii chiar daca se creaza niste tensiuni in societate, dar si aceasta pot sa fie administrate/gestionate si facute sa fie suportabile…

              Cum se indreapta slabiciunile unui stat?
              Prin alte reglementari? evident ele vor crea alte portite pentru escroci.

              Este necesara educarea natiei – este nevoie de foarte mult timp si de un efort constant.
              Educatia inseamna respectul pentru munca, oricare ar fi aceea.
              Sa stai cu lumina inchisa, sa nu fie nimeni care sa te filmeze si sa nu furi – credeti ca se poate?
              Cica sunt putini care reusesc sa se abtina – si atunci aceea sa ne conduca!

              Si mai este ceva: partidul mai devreme sau mai tarziu creaza gasti – este greu de curatat o gasca daca aceasta nu isi intelege menirea ci doar interesele proprii – incet si sigur se transforma gasca in structura mafiota si asta este adevarat pentru aproape orice partid – just look over your shoulder…

              Cel mai greu este sa fii singur si totusi sa conduci!
              Cam asta inseamna sa fii un lider adevarat aliniat unor valori mai inalte decat cele natural umane.

              vorba multa saracia omului.
              Action pls!

    • Dedalus spune:

      …evident tabloul cauzelor acestei pierderi in sondaje este mai complex decat ce am scris eu.

      As adauga insa ca principala ingrijorare a Gabrielei Firea in martie a.c. a fost exact aceasta pierdere in sondaje.

      Miscarea sa recenta, cu clare obiective politice de desprindere de garnitura de vagoane ce a luat-o la vale, ar putea fi explicata de aceasta situatie.

      Asa ca nu viitorul nu prea suna bine pentru gruparea din fruntea PSD. Fractionismul este un dusman de temut pentru partidele comunistoide. Cel putin la fel de puternic ca si miscarile masive de strada.

      • crs spune:

        Ce face hidra de apa ? Fiecare parte taiata devine un individ. Fiecare partid comunisto-neomarxisto-cleptocratic se uneste cu celalalt daca interesele o cer, sau creeaza alte partidulete paravan, caci internationala e mare.
        Cand o celula canceroasa implodeaza, nu e de bine pentru organism.

        • Dedalus spune:

          Aceasta situatie este meritul dreptei inerte. Este inadmisibil ca dreapta romaneasca sa nu lanseze absolut nicio viziune, niciun program, absolut nimic, timp de doi ani.

          Si nici acum nu se inghesuie sa o faca. Loveste tot intr-un partid in agonie, contributia dreptei la tensiunile din PSD este minora. Nu spun ca ar fi trebuit sa fie mai mare, nu stiu asta. Dar a cotcodacit prea mult pentru un ou minuscul

        • eu****** spune:

          Foarte clar scris!

          Deci trebuie eliminata celula canceroasa oricat de greu si de riscant ar putea sa fie.
          Ori mori ori existi/traiesti!

  14. Firesc Popescu spune:

    „România” O exista ……
    pe-undeva,
    DAR CARE Românie ? și Unde ? în stradă ? în piață ?
    Mai există și cîmpii, dealuri și văi, munți, rîuri și văgăuni, o mare NEAGRĂ, și lacuri și
    multe, foarte multe VERSURI !
    DAR :
    Domnule Vancu, numai și numai pentru că Totul a ajuns
    opus sau/și contra doar-unic PSD-ului dovediți din plin că „România” nu poate Exista.
    Romania anei pauker&comp?
    România lu’ dej ?
    România lu’ ceaușescu ?
    România lu’ păunescu ?
    România lu’ iliescu ?
    România lu’ Pleșu ?
    România lu’ Patapievici ?
    România lu’ Tismăneanu ?
    România lu’ Liiceanu ?
    România lu’ post-comuniștii/ex-securiștii ?
    De 30 de ani aveți dovada CĂ
    La care mai adăugați vreo 45(de ani) CĂ
    NU EXISTĂ
    Decît ca peisaj TURC(it)STICK !
    Cei care se amăgesc singuri au un nume !
    Cei care-i amăgesc pe alții, un altul !
    Chiar nu vă este limpede, nici astăzi, CĂ „strada/piața” NU FACE ISTORIA ?!?
    „România” O exista ….. geografic,
    DAR Românii …………..ca Nație ……. ???
    Domnule Radu Vancu, ÎNCĂ NU ! v-au dovedit-o de 70 de ani !
    Și încă NU v-ați lămurit ???
    V-am mai spus-o, Astfel de agitatori „de stradă/piețe” NU FAC
    DECÎT jocul PUTERII-LOR (indiferent că se cheamă „psd” sau „altfel”)
    {proporția de oameni de bună credință este atît de infim mică încît
    Bătaia de Joc este taman invers porțional(ă) !!!}
    E superb să Visăm
    DAR mai URGENT și Sănătos este/ar fi
    Să fiți REALIȘTI !
    Dar asta, în România care există cu Romaânii care EST-E
    îi IMPOSIBIL exact cum
    PCR-FSN-PSD & Comp. și toți ceilalți indiferent cum s-OR numi
    SÎNT Total la Putere
    de 70 de Ani!

    • eu****** spune:

      Imi pare rau – PIATA FACE ISTORIA dar niciodata NU a facut istoria SINGURA!

      Mereu fortele politice care isi doreau o existenta normala, fireasca, si cele externe au sprijinit daca nu cumva au beneficiat de sustinerea celor simpli.

      PIATA CONTEAZA si FACE DIFERENTA dintre RAU si BINE!
      PIATA nu controleaza/gestioneaza poate doar sa influenteze si sa schimbe echilibrul de forte!
      Sperie pe cineva???

      • Firesc Popescu spune:

        „PIATA CONTEAZA si FACE DIFERENTA dintre RAU si BINE!”

        Și în Totalitarism-Comunismul ideologiei Comuniste ?
        Și în post-comunismul de baltă ?
        Și într-o lume-n care nu există „Piața” ?
        Și într-o Dictatură Totalitar Terorist Criminală ?
        Iată unde se află „diferența dintre Rău și Bine”,
        zise un tovarăș visîndu-se deja transatlantic !

      • eu****** spune:

        raspuns pentru tovarasul Popescu …

        Indiferent de regim piata/adumarea unor oameni conteaza!
        Nu am vazut pe nimeni de la puterea cea mare/centrala ca vine si discuta firesc (sac!) omeneste cu si despre Diaspora!

        cam despre asta este vorba cam visez transatlantic!
        “Voi lupta pana la ultima mea picatura de sange pentru ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine! ” – Ion Ratiu sau in extenso:

        “Toată viaţa mea am luptat pentru democraţie, am plecat din ţară când eram tânăr, m-am opus totalitarilor de dreapta, şi pe urmă m-am opus totalitarilor de stânga. După ani şi ani de luptă în Occident, care sper că se va cunoaşte din ce în ce tot mai bine, în momentul în care nu voi fi ales mă voi concentra să aduc tot ce am acumulat eu în toţi aceşti ani de exil, toate cunoştinţele mele, tot ce am scris. Voi lupta ca să caut să aduc elementul esenţial al democraţiei care nu este jocul numelor, cifrelor, cine are majoritate, cine are mai multe voturi. Asta nu e democraţie. Democraţia însemnează o înţelegere că omul este în centrul societăţii şi totul se învârte în jurul lui.

        Democraţia însemnează că-l asculţi pe om şi pe urmă îi respingi punctul de vedere.”

        cam asta nu intelege P$D-ul si oamenii apropiati de maretul partid…

  15. Themis spune:

    Îmi amintesc vorbele străbunicului care după ce a luptat in primul război în Bosnia Herțegovina și în Alpii Italiani sa întors în cazarma vieneză unde nu a avut la cine preda echipamentul militar de război, după ce a fost jandar la Viena câteva săptămâni timp în care a explicat domnilor vienezi că e nebunie să te bați cu Împăratul și cu Dumnezeu sa întors în munții Apuseni, văzând pe drum că au bolunzât și ungurii, a sosit acasă numai cu baioneta și gamela. La cererea fostului lui comandant Iuliu Maniu a organizat participarea lumi din jurul său la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia. S-o dus din nou cu armata REGĂȚENILOR pînă la Budapesta. În anii 70 din secolul trecut când el era foarte bătrân și eu copil îmi amintesc clar părerea lui de rău pt că la Alba Iulia in 1918 a militat pt unire și nu pt independența ardealului. Zicea ,,ungurii nu ar fi făcut niciodată la Iuliu Maniu ce ior făcut regățeni” ( nu vă sun restul ce zicea pt că puteți vedea și voi din comportamentul lui Tudorel Dragnea.)

    • Harald spune:

      Bunicul meu a avut o poveste oarecum asemănătoare, prin 1910 era la gimnaziu la Cernăuți și asta l-a dus mai târziu într-o grupare unionistă, iar prin 1950 era deținut politic. Însă pentru el, chiar și după închisoare, distincția era clară: românii erau români, iar tancurile sovietice erau sovietice.

      Moromete ar fi zis că ”asta devine după facultăți”.

    • crs spune:

      Povestea e poveste, vezi si povestile despre Horea, Closca, Crisan, Iancu, samd. Ungurii sunt unguri, romanii sunt romani, sovieticii sunt sovietice. Sovieticii I-au casapit pe romani, ungurii la fel, romanii s-au pus si ei pe casapit romani.
      Morala ?

      • Harald spune:

        @crs – morala e că nu știi despre ce vorbești, dar ai opinii foarte ferme. În România nu a fost război civil, ca în Rusia sovietică. Doar despre sovietici e adevărat că s-au căsăpit unii pe alții.

        În cazul românilor, comunismul a fost adus și implementat cu tancurile sovietice și cu o mulțime de oameni ai sovieticilor, de diverse naționalități. Evident că sovieticii au selectat niște cozi de topor și dintre români, dar au făcut asta dispunând de puterea armată. În orice țară se poate face asta, au exista atât olandezi cât și francezi care au colaborat cu naziștii. Însă naziștii au plecat după 4 ani din Franța și din OIanda, în timp ce sovieticii n-au plecat din România decât după ce au impus un regim comunist.

        Ideea străbunicului lui @Themis era neroadă pentru că Maniu a fost în realitate victima comuniștilor, nu a românilor ca atare. Comunismul nu a fost îmbrățișat de români, le-a fost impus prin forță, de către trupe străine, exact cum le-a fost impus și ungurilor. Diferența e că ungurii au încercat ei înșiși să creeze o republică sovietică pe vremea lui Bela Kun, românii n-au încercat așa ceva.

        • Zev spune:

          Eh, Harald, ar fi mai multe de spus despre incercarea lui Bela Kun, despre Bela Kun insusi, dar nu spunem ca dam in alte alea. Hehe, nu-i tranteste UDMRul un bust calare la Hodod :)

          Oricum, si-au luat revansa in ‘56, si da au pierdut, dar vre-o 700 de rusi si-au lasat oasele pe-acolo, si prin comparatie cu comunistii locali macar au murit repede. Un mos ungur cu care am impartit un Badacsonyi imi povestea cum au fost vanati secretarii de partid prin Pesta. Cand ii prindeau le faceau o taietura in piele deasupra inimii, si le bagau acolo carnetul de partid. Dup’aia ii puneau in genunchi si ii impuscau in ceafa.

      • eu****** spune:

        Morala este ca poate ca este mare nevoie de morala!

        Cu alte cuvinte ceea ce este facil repede se duce pa apa Sambetei…

    • Harald spune:

      @Themis – Transilvania nu putea fi independentă nici atunci și nici acum, dată fiind compoziția ei demografică. Dacă ar fi locuită de portughezi sau de scoțieni, deci o națiune fără nicio legătură cu cele din jur, da, atunci ar merge independența. Dar altfel, s-a văzut ce-a ieșit când a încercat Banatul să fie independent: a fost invadat și împărțit foarte repede, ajungându-se la o soluție cât se poate de stabilă pe termen lung.

      La modul realist, unirea Transilvaniei nu depindea de votul nimănui, acele adunări au avut doar un rol de legitimare populară a procesului, restul datorându-se superiorității militare românești de la momentul respectiv.

      Dacă tot ne apucăm de scris o istorie alternativă, în lipsa intervenției militare românești din Ungaria, cel mai probabil republica sovietică a lui Bela Kun ar fi ocupat și Transivania ”independentă”, iar Maniu ar fi fost victima comuniștilor unguri cu 30 de ani mai devreme decât a fost victima comuniștilor români.

      • crs spune:

        In Romania post 1945 a fost un razboi civil, intre puterea comunista si “cozile de topor”, in fapt o mare parte a populatiei, multumita cu ce-i dadea bunul D-zeu si sub Fanar, si sub domnul X sau Y, si sub rege, si sub nemti, si cei care rezistau, o buna parte militari. A existat o organizare militara, nesustinuta de occident, drept care era cunoscuta sub denumirea peiorativa de “bande”.
        Romanii s-au casapit intre ei nu pentru ca le-au pus sovieticii pistoale la tample, ci pentru ca asa le-a convenit, in majoritatea cazurilor. Puturosii au pus mana pe averea celor muncitori, uneori puturosii se furau intre ei. Seamana izbitor de mult cu ce avem azi, cand razboiul civil este continuat intr-o forma socio-economica.

  16. Firesc Popescu spune:

    „România”……..????????
    Am putea spune
    C-AR putea exista
    Eventual
    DACĂ
    POPORUL
    AR reuși
    Să priceapă
    Cu ADEVĂRAT
    CĂ : …………..

    Domnule Radu Vancu,
    Vorbiți de/despre
    „România” ca de/despre-un Concept !
    Este Halucinant !
    Încercați să definiți înainte de toate, ce este, dacă ESTE-ezistă cu adevărat : UN POPOR român ?
    care ar fi dovedit CÎND ? CE ?
    DAR CE ESTE MAI GRAV !
    Este că uitați ca prin farmec nu doar să subliniați Ceea CE a însemnat
    CRIMA comunistă a ideologiei CRIMINALE Comuniste !!!
    Dar fiecare, cu Meseria lui/lor mai Nou !
    AMFIBIU !

  17. comentator uluit spune:

    Domnule Vancu,taria d-stra morala ma uluieste.
    Cum scrieti un articol de incurajare, cum sar toti defetistii sa spuna ca nu-i asa.
    Incepe o vaicareala nesfarsita, a carei idee principala este ca n-o sa reusim niciodata, ca e rau, bla, bla, bla.
    Cum de nu va apuca plictiseala si lehamitea? Cum… rezistati?
    Mie, unul, interventiile d-stra imi fac bine. Va multumesc!

    • donquijote spune:

      Pai, defetisitii astia au si ei un rost: sa se stie cata materie amorfa e de tras de catre aia care trag.
      Imaginati-va ca aveti de scos niste oameni dintr-o pivnita intunecata. Unii sar imediat sa ajute altii asteapta sa fie ajutati, muti sau galagiosi. Mai bine sa se vaicareasca “ooo… o sa murim aici, nu mai iesim in veci de aici!!..” Daca ar tacea asteptand impasibili i-ai putea lasa acolo.
      Cand iti dramuiesti fortele trebuie sa tii cont si cate pot strange de gat cand tu incerci sa-i salvezi; o fac de spaima, nu poti sa-i condamni, nici sa-i lasi .. desi gandul pacatos iti trece prin minte (cine nu se zbate, nu merita salvarea).

    • Dedalus spune:

      Nu e toata lumea defetista, din fericire.

      Una dintre fortele mai putin vizibile are miscarilor de extrema stanga este capacitatea lor incredibila de a genera entuziasm. Cantece, discursuri, discutii – toate in aceeasi directie a “punerii la treaba” a entuziasmului. Scopul este unul de nedorit, evident, dar nu despre scop e vorba.

      Romania nu sta atat de catastrofal cat cred unii. Sigur, nu e o pozitie fericita cea de acum, dar sa nu dramatizam. Ea poate deveni intr-adevar catastrofala tocmai prin refuzul inconstient de a actiona in vreun fel.

      La firea plangacioasa a unora prinde bine si propaganda destabilizatoare (interna si externa)- pentru ca este atat de usor si de ieftin sa platesti caiva postaci care sa induca demoralizarea incat doar un guven imbecil nu ar face-o.

      Tot defetismul asta are dupa mine la baza faptul ca se confunda sincopele istorice inerente cu soarta unui natiuni. Toate natiunile, taoate statele cunosc multe sincope, dar disparitita sau dezastrul este un fenomen mult mai rar.

      Desigur, a te baza pe soarta este o idee nefericita, pentru ca ar conduce la a nu face nimic, Cu fix efectul invers.

      In acest moment, dupa mine (si nu numai dupa mine) cel mai important este sa fie combinata lupta impotriva Raului (inteles de fiecare in felul sau) cu activitatea constructiva de reforma a statului. Fara indoiala, pentru noi cel mai bine este sa fim capitalisti, nu pentru ca in capitalism ar fi costumat Raiul pe Pamant, ci pentru ca deocamdata alta organizare de succes nu exista.

      O alta idee nefericita ar fi sa incercam sa construim un stat liberal dintr-o data, fara pierderi si pe o platforma finala.

      Intelegerea fundamentala este cea a evolutiei, a etapelor prin care pregatirea cosntruirii unui stat liberal trebuie sa treaca. Nu ne vom trezi maine dimineata cu stirea de prima pagina ca Geniul Y a nascocit platforma Z care peste trei zile va conduce la statul liberal si la socialism.

      Asa spus, apare ca o naivitate, dar in gandirea unora (destul de multi) aceasta idee a Mantuirii e prezenta. Si cum un astfle de Superpolitician intarzie sa apara, fandacsia e gata … :-).

      ===

      O platforma ce vizeaza constituirea unui stat liberal trebuie initatia si dezbatuta, un astfel de program politic este o intelgere in randul cetatenilor, nu o foaie de hartie sau un document – de mai nimeni citit si in orcice caz inteles altfel de fiecare.

      Dar daca odata pus in dezbatere, un asemenea program poltic va cadea prada acestui defetism generalizat, el nu are nici o sansa.

      Este necesar ca oamenii sa sprijine caruta si sa impinga inainte pentru a ajunge cu ea la destinatie, Daca o impingi inapoi si o dai cu roatele in sus la primul hop si te plangi ca nu e bine construita, nu mai ajungi in veacul vecilor la destinatie,

      Obstacolul defetismului trebuie primul invins sau macar ingenuncheat,

      • crs spune:

        Inainte trebuie sa trecem, insa, prin “foametea crunta”, la propriu si la figurat.

        • Dedalus spune:

          Da, am avut si eu opinia asta.

          Dar statutul nostru de stat membru UE face acest drum al trecererii prin foamete extrem de improbabil.

          Statele mari din UE nu-si permit o Grecie mai mare, asa ca probabil vom sta in coma cu masca de oxigen mult mai mult timp decat ar fi nevoie pentru trezire.

          Exista si supapa inflatiei cu doua cifre, dar asta e tot un fel de agonie.

          Imi este teama ca pe umerii celor 2 partide reale de opozitie (USR si Ro+) sta o povara cam mare, aceea de a reforma statul si apoi de a iesi de pe scena polticia. Vor fi ele in stare de asa ceva? Vom vedea.

          • Harald spune:

            @Dedalus – nu e vorba propriu-zis de “foamete”, e vorba de înapoiere cruntă: dacă peste 20 ani căile ferate și drumurile naționale vor fi în aceeași configurație ca azi, dar într-o stare mult mai proastă (de exemplu încă vreo 2 – 3.000 de km de căi ferate dezafectate și alte câteva zeci de mii de kilometri de drumuri fără măcar o lopată de piatră spartă aruncată în acești 20 de ani) atunci va apărea de sine statul liberal pe care-l promovați, dar asta după câteva episoade de anarhie :)

            În urmă cu vreo 15 ani am avut o experiență șocantă, am avut ocazia să văd la ce se refereau oamenii când vorbeau despre arat drumul. Am mers într-o noapte de septembrie cu mașina prin niște sate de pe valea Tazlăului, iar pe câțiva kilometri drumul era efectiv arat, prin grija primarului și spre marea mulțumire a sătenilor.

            Nu cred că a văzut multă lume așa ceva. Pe un drum neîntreținut cu anii, la un moment dat gropile din asfalt devin atât de adânci, încât depășesc o jumătate de metru și nu se mai poate circula nici cu camionul, iar autoturismele și căruțele au deja luni bune de când circulă pe câmp, pe lângă drum. Și într-o zi, primarul locului face un pustiu de bine și trimite efectiv un tractorist să are drumul, reușind astfel să-l redea circulației și fiind de departe preferabil noroaielor de pe câmp.

            Asta înseamnă ”foamete” la modul figurat, când primarul ară drumul sau când oamenii din sat fac ei cu mâna lor un pod de lemn bun și pentru mașini, în locul celui de beton prăbușit în albie la o inundație. Cam așa ar putea arăta lucrurile peste 20 de ani, dacă tendința actuală continuă. Despre urși nu cred că mai e cazul să mai discutăm, peste 20 de ani ar putea fi întâlniți și prin Băneasa :)

          • Prototipescu Fanel spune:

            @Harald
            sunt mai multe cazuri, iaca unul:
            https://adevarul.ro/locale/baia-mare/s-au-saturat-astepte-ajutorul-autoritatilor-si-au-construit-singuri-drum-1_5b5421f7df52022f757f24f0/index.html
            iar oamenii risca amenzi si chiar demolarea, ca deh, avem proceduri de autorizare bine puse la punct si standarde inalte de siguranta in constructii

          • crs spune:

            Prin foamete se poate intelege si statul pe loc. Este acelasi peisaj urban, in Romania, ca acela din anii ’80. Nimic sau aproape.
            Nici o idee, nici un simt al esteticii, nici o vointa de curatenie.

  18. marcel spune:

    Romania exista numai pe hartie. E o adunatura de rataciti care nu-si gasesc drumul catre urne si se inchina la suta de lei cu doua maini.

    E locul unde muncim, dar nu unde traim, fiindca noi ne credem separati de tara.

    “De ce as vota? De ce as face ceva pentru tara cand tara nu a facut nimic pentru mine? Macar PSD da o sticla de ulei si un pui congelat, e ceva, nu?” ne intrebam.

    Avem, chipurile, o tara. Atunci de ce nu o intretinem, dar o jefuim constant? Poporul asta e ticalos pana in maduva oaselor si nu se mai vindeca. Am asteptat 30 de ani degeaba.

    Si daca prin absurd pica PSD, ce? Ramanem cumva fara ticalosi? Nu, avem lichele din belsug in toate judetele.

    • Dedalus spune:

      Sigur ca avem lichele. A, avut si vom avea. Au lichele si ticalosi si SUA si Germania. Au impostori si politicieni corupti si SUA (WaterGate) si Germania, Australia si Etiopia.

      Omul e lacom din fire, asta i-a adus succesul ca specie si e scris in genele Homo sapiens sapiens.

      Logic insa exista doar 2 alternative:

      a) crezi ca nimic nu se poate face sau indrepta => iti vezi de treaba, cauti alta tara si uiti ca esti roman (nu e nimic rau in asta si nici nu e acelasi lucru cu diaspora, care pastreaza contiinta faptului ca sunt romani in alt stat)

      b) crezi ca poti indrepta ceva, atat cat poti, si atunci o faci, cat de bine poti cat de mult sau putin poti – la urma urmei orice ocean e format tot din picaturi, ca si apa dintr-un pahar.

      ===

      La ce e bun un soldat foarte bine inarmat care isi arunca pusca si incepe sa planga ca nu are nici o sansa in lupta?

      • Zev spune:

        Nu stiu de restul, dar Australia isi prinde coruptii sai, mai tarziu decat mi-ar conveni mie ca platitor de impozite, dar cand ii prinde macar se asigura ca aia in afara de a vinde inghetata din duba nu mai fac (pot sa faca) fix nimic. Uneori mi-e oarecum mila de unii pentru care vinovatia, in opinia mea, nu e ‘proven without reasonabledoubt’, dar furia opiniei publice e atat de puternica incat ei dispar si aia e. In fond, au calea curtii, daca vor si se simnt siguri. Dar nu prea o fac.

        • Dedalus spune:

          Unii mai repede, altii mai incet.

          Coruptia nu scapa nepedepsita decat in rare cazuri. Spuneam ca toate statele au corupti, lichele etc.

          Ceea ce putine au este captura statului, adica utilizarea puterii statului in folos personal. Asta are Romania si la asta au contribuit multe cauze. Poate ca daca am fi avut un parlament distribuit intre mai multe forte politice semnificative, jocul de aliante ar fi fost suficient pentru a impiedica manifestarea capturarii statului

          Inlaturarea acestei vulnerabilitati este insa necesara si pentru ca peisajul nostru politic este dez-ideologizat.

        • Harald spune:

          Australienii hotărâți să facă lucrurile cum vor ei își iau cetățenie americană și locuiesc la Londra, unde miliardarii sunt practic deasupra legii. Avem noi vreun exemplu care pune ce prim-ministru vrea el în UK? :)

          • Zev spune:

            Harald – huh? Ca am sughitat. Care sunt ozeiii care s-au repezit la cetatenia lu’ Us, ca doar n-au baut gaz?

  19. Valentin spune:

    Nu vă împărtășesc entuziasmul.
    Partea cea mai informată a opozantilor
    nu vor să accepte un fapt sinistru:

    O treime de alegători sunt fie hoți, fie corupți,
    fie nostalgic comuniști, sau ceaușisti.

    PSD va câștiga și viitoarele alegeri, dacă
    guvernul Dăncilă este schimbat cu unul tehnocrat.

    Sunt o persoană cu școală destulă,
    doctorat afară, și fac parte din categoria
    Hoților, cerșetorilor și curvelor.

    Am cunoștințe rămase acasă, pescuitori în
    ape tulburi, noii Dinu Paturica ai tranziției, care
    bineînțeles votează PSD. Doar așa le merge
    Geschäft ul.

    • Dedalus spune:

      Sa nu dramatizam. In orice societate si in orice tara de pe planeta exista persoane de tipul celor pe care le mentionati.

      Intotdeuana vor exista apropiati de partidul la putere.

      Si ce daca?

      Planeta Pamant nu e Raiul.

      Plus ca ar trebui ca in urma cu putin timp, cetatenii au votat CDR. Nu existau si atunci persoane de acel gen?

      Absenta de la votul trecut este generata de maturizarea mai rapida a electoratului fata de politicieni. Mare branza! Se va regla in timp,

    • eu****** spune:

      Valentin,

      1.daca vine un guvern technocrat personal cred ca este cea mai inteleapta solutie.

      2.daca minte romanului ramane treaza pana la urmatoarele alegeri parlamentare si locale atunci sigur, dar sigur, vom vedea altceva.

      3. este important sa fii realist pentru ca poti para discutiile de genul toti sunt lafel.
      NU chiar – techocratii nu sunt la fel ca politicienii – ei au o meserie, au o profesie si doresc sa isi pastreze probitatea profesionala.

      Si in final ca si actiune v-as recomanda sa veniti sa tara, pentru 3-4 ani, nu mai mult, si o sa vedeti ca puteti schimba ceva pe plan local sau national. Spor!

      Trust in me! – Kaa’s song!

      Slip into silent slumber
      Sailing on a silver mist
      Slowly and surely your senses
      Will cease to resist

      Trust in me, just in me
      Shut your eyes and trust in me

      Pentru diversificarea surselor:
      https://www.youtube.com/watch?v=EEWMTUEOQqI

      • donquijote spune:

        Daca schimbati un pic definitia cuvantului tehnocrat, da, ar merge. Hai sa zicem ca pe termen mediu tehnocrat ar insemna niste politicieni de meserie, dar cu miza politica. Daca nu sunt si politicieni, nici tehnocratii, nici mama tehnocratilor nu ne vor scoate la liman. Doar asa, ca pauza de respiratie pentru politicienii sacali, n-am face nicio branza.
        Mie mi-a ajuns ascensiunea lui Dragnea dupa ce tehnocratii s-au fost retras.
        Astept ca tehnocratii sa se angajeze in politica (macar pe una-doua pana-n trei leglslaturi, ca sa intre sistemul intr-un regim oarecum stabil si apoi, n-au decat sa ramana sau sa plece, dupa cum isi vor gasi vocatia.
        Dar tehnocrati apolitici, … asta e o notiune prin care pcr isi recruta specialisti, sa nu ramana in baza unuia ca alde ingineru Dancila, sau Dragnea sau finantistu Misa, zoofilul Daea samd…
        Un inginer mecanic bun poate sa intre in salopete, si sa ajunga sa curete filtrele de pacura ale unui motor, la fel ca un motorist oarecare, dar la final se spala si ramane curat uscat.
        Dar dupa asta stim ca motorul e bun de folosit o buna bucata de vreme, nu-i asa?

        • eu****** spune:

          Scuze dar insist – tehnocratul intra in motor, il curat si ti-l da in exploatare sigura.
          Nu poate face politica pentru ca isi pierde meseria….

          Tehnocratul are exercitiul contrazicerii si rabdarea de a asculta si parerile contrare dupa care, rational, ia o decizie.

          Plus ca un tehnocrat poate sa isi apare singur deciziile, poate sa influenteze, in sensul bun al cuvantului, oamenii si desigur refuza controlul altor opinii sau chiar al oamenilor.

          Pozitionarea sub un partid il face pe tehnocrat vulnerabil caci vine si Gigel si Marioara sa ii ceara oarece dispense si atunci ori pleaca ori intra in mizerie – cam asa vad io lucrurile.

          Esti bun – poti sa conduci si fara partid!
          Partidul are nevoie de tine si nu tu de partid – aici cred ca este cheia!

      • Dedalus spune:

        Un guvern tehnocrat trebuie sustinut politic. Acest lucru cu 2 ani inainte de alegeri este practic imposibil.

        O cale specific romaneasca ar fi totusi, anume aceea de a asista la scindarea PSD, aripa sanatoasa la cap urmand sa isi asume guvernarea cu sprijinul opozitie. Ar fi de fapt un guvern de uniune nationala.

        Complicat, dar se pot imagina multe variante.

        Mi-e teama ca oricum vom pierde urmatorii 2 ani, din punct de vedere al dezvoltarii. Dar in acest timp se poate totusi discuta alternativa politica. Lansarea sa in discutie in pre-campanie va fi tardiva si va suferi mult din cauza atacurilor specifice acelei perioade, atacuri de care nu se va putea apara.

        • eu****** spune:

          Un guvern de tehnocrati va fi obligat sa isi propuna obiective care nu au culoare politica si sunt sustenabile pe termen scurt.

          Ma rog cine nu vrea educatie mai buna??? cam lunga bataia dar cred ca merita adusa in discutie
          Cine nu vrea sa aiba un sistem de sanatate mai bun???
          Ma rog cine nu vrea, chiar si asa simplu doar ca sa declare, alegeri corecte si care sa exprime optiunea unei majoritati a oamenilor – vezi alegerile in doua tururi-???

          Si in final, dar nu in ultimul rand, cine nu vrea un trai mai bun, salariu mai mare, drumuri mai bune, afaceri mai puternice???

          Chestiunea este ca in 2 ani poti face chiar multe –
          Aduc aminte de realizarile de1 an din guvernarile conduse de tehnocratii Dacian Ciolos si Mugur Isarescu.

          #haicasepoate

  20. Firesc Popescu spune:

    România
    EXIT-,-STĂ !
    Secs-iZDĂ !

  21. Firesc Popescu spune:

    „românia” TEZISTĂ !
    Domnule Radu Vancu,
    sîntem, unii, de acord,
    JOS PSD, trei litere !
    DAR în schimb, Propuneți CEVA ??? Alt-Ceva ???
    Căci DACĂ nu propuneți NIMIC, sînteți complet NAȘPA !
    De-aceea „românia” NU Poate Exista !
    Cum Nu MAI Există de 70 de ani !

  22. Herodot6 spune:

    O corectura. Ati scris „PSD a instituit o guvernare în care cetățenii sunt inamicii statului”. Cred ca era mai aproape de adevar „PSD a instituit o guvernare în care Guvernul acționează ca dușman al cetățenilor” și ai României”. Sunt adevarate si afirmatiile: „PSD a instituit o guvernare în care Parlamentul acționează ca dușman al cetățenilor”; „PSD a instituit o guvernare în care Guvernul acționează ca dușman al României”; „PSD a instituit o guvernare în care instituții subordonate Guvernului acționează ca dușmani ai cetățenilor”.

    • donquijote spune:

      PSD guverneaza ca si cum “cetățenii sunt inamicii statului” asta era sensul.
      In realitate este cum ziceti dumneavoastra, dar realitatea psdista este virtuala

      • crs spune:

        Corectam: din alta dimensiune.
        In realitatea virtuala (jocurile video, programele), ai 0 si 1. Eroul – antieroul invinge intotdeauna obstacolele, si jocul/programul se termina, iar jucatorul invata ceva.

        • donquijote spune:

          Aveti dreptate: “virtuala” nu era cel mai bun termen, dar am fost nevoit sa inchid pana sa gasesc termenul optim. Realitatea pesedista este una inchipuita, pentru cine vrea sa creada, dar nu vrea sa vada.

        • eu****** spune:

          zic ca ar merge si dimensiunea aceea paralela –
          chiar ei sunt cei paraleli…. Tind sa se intalneasca undeva la infinit – dar cu cine/ce???

          Cica doar universul si prostia sunt infinite.
          P$D-ul imi pare ca agata bine cel de al doilea infinit.

          • crs spune:

            Trebuie doar sa “indrazneste sa creada”.
            Si atat.
            Membrul partidului traieste pentru ideile partidului.
            0 e fraierul, 1 e baiatu’.

  23. Omics spune:

    România are o problemă structurală. A renunța la modelele federaliste ale moților, moșnenilor și răzeșiilor ca să aducă o formă fără fond din afară, “o țară ca afară”. Rezultatul a fost o piramidă având în vârf “borfași penali”, urmați de un strat de “lichele slugarnice” și având la bază “milogi cretini”. Am pus expresiile între ghilimele pentru că nu îmi aparțin. Uneori piramida aceasta e mai vizibilă (ca acum) , alteori e mai puțin vizibilă, dar există întotdeauna.

    • Dedalus spune:

      Romania e la fel ca oricare alt stat din Europa.

      Doar ca revenirea Romaniei la democratie se face intr-un timp ceva mai lung fata de alte state, din multe motive, unele obiective: populatie numeroasa, industrie distribuita pe teritoriu, relatii economice tocite mai mult decat in alte parti.

      Cetatenii oricarui stat il construiesc mereu. Nu stiu sa existe state fara probleme structurale. Toate au.

      Si sincope au toate. Au avut SUA, Suedia, Germania – sa numesc doar cateva. Si in prezent au – Spania, Italia.

      Nu suntem o exceptie, nici in rau si nici in bine.

      ====

      Nu vad insa un sens in a ne plange mereu.

      Daca tot ati pomenit de modelele federaliste ale motilor, ar fi poate mai productiv sa spuneti si cum vedeti preluarea in prezent a acelei lectii istorice.

      • Omics spune:

        Nu cred că România este un stat european ca oricare altul (puțin rămas în urmă economic și în materie de democrație). România este un stat inadecvat istoriei și firii românilor, o formă fără fond, instaurată pe moștenirea fanariotă, moștenirea unei clase politice fanariote, superpuse, neavând nimic cu poporul, susținute din afară. Comunismul a accentuat această inadecvare. Românul vede în statul său mai degrabă un inamic.

        Germania de azi, de pildă, se mulează mult mai bine pe istoria ei decât Germaniile centraliste, a lui Hitler sau a Hohenzollernilor.

        • Dedalus spune:

          Toate statele europene au avut acelasi parcurs, cu usoare modificari temporare. Statul natiune s-a format in cam acelasi timp, revolutia industriala a fost prezenta in toate, chiar daca in proportii diferite.

          Perioada fanariota a fost foarte scurta.

          Daca ne uitam la situatia statelor sfarsitului sec. XIX, situatia lor era destul de similara. Chiar state fara acces la colonii, cum era Germania, nu s-art putea spune ca erau mult in urma.

          Daca ai fi intrebat un neamt in deceniul 2 sau 3 al secolului XX ce crede despre Germania probabil ca ar fi spus ceva similar postarii Dvs.

          Si?

          Istoria cunoaste suisuri si coborasuri, in toate statele Europei. Daca vedem la altii numai ce e bine si la noi numai ce e rau, nu ne foloseste la nimic.

          S-au scris tomuri uriase despre filosofia istoriei, si evolutia popoarelor o tema academica interesanta pentru cei ce o aleg. Dar ramane o tema a filosofiei istoriei, deocamdata nu exista nici o teorie care sa pezica aparitia sau dispariia unei natiuni, desi unele incercari s-au facut,

          ===

          Nu ar fi mai productiv sa discutam despre ce se poate face? Poate ca din experienta Dvs sau din zona Dvs am putea afla cu totii diverse lucruri utile din care sa tragem invataminte.Poate ca parerea Dvs conteaza.

          Altfel, sa ne autoflagelam, sa ne autoinjuram, mie personal mi se pare pierdere de timp. Pe mine nu ma demoralizati oricum.

          • crs spune:

            Si epidemiile de ciuma sunt scurte, dar isi lasa amprenta.
            Ce este o perioada fanariota ?
            Este o perioada in care, intr-un stat/pe un teritoriu dat, pentru o perioada data, in respectivul spatiu guverneaza/domneste o grupare de greci si turci/alti orientali camatari, profund corupti, a caror grija este aceea de-a acumula bogatii, nu in scopul reconstruirii/civilizarii (dpdv occidental) zonei respective, ci pentru mentinerea in functie a gruparii respective si a amicilor. Se finanteaza astfel toata curtea sultanului si a potentatului delegat de sultan, a pasalelor inconjuratoare, samd.
            Practic, se blocheaza orice activitate economica, cu efecte negative pe decenii sau secole.
            Orice avant individual este taxat ca fiind dusmanos, hotia este la ea acasa, mita este suverana.

            Degeaba este scurta, perioada fanariota, caci este mortala pe termen lung.

            • Harald spune:

              @crs – de data asta votez cu @Dedalus. Perioada fanariotă nu justifică actuala stare de lucruri, mai ales că se manifestă la un nivel foarte de bază în societate, la oameni pentru care doar părinții au avut cât de cât legătură cu viața urbană, în timp ce bunicii și restul strămoșilor erau practic agricultori, fără nicio legătură cu domniile fanariote.

              Comportamentul se deprinde în familie, modul în care se comportă astăzi un om e practic identic cu modul în care se comportau strămoșii lui în urmă cu 5-6 generații.

            • crs spune:

              Fanariotismul a continuat in forme mascate.
              Putini au vrut modelul adus de Cuza.
              S-a vazut, la cat de repede si de slugarnic au consimtit la uciderea si prigonirea propriilor semeni, propriilor rude, din 40 incoace, ca romanii au mai mult grija de… las pe altii sa completeze.
              Regimul comunist se poate traduce, in tarile satelit, ca fiind un fanariotism genocidar combinat cu o ingrozitoare idiotenie.

            • Dedalus spune:

              @csr

              Ideea mea este ca nu are nici un sens sa ne cautam explicatii in trecut, si cu atat mai putin in trecutul indepartat. Nu exista deocamdata o teorie cat de cat acceptabila asupra evolutiei istorice.

              Eu ma gandesc la viitor: indieferent de cat de fanarioti am fost, avem nevoie de o piata libera si diversificata, de o piata a muncii in care locurile de munca sa fie flexibile, de un stat minimal si de disciplina fiscala.

              Trebuie sa instauram concurenta in toate sectoarele vietii economico-sociale si sa acceptam ca statul nu este tata si mama, ca parintii raspund pentru ei si pentru copii, ca daca nu muncesti, nu mananci. Caritatea este a bisericii nu a statului iar cea mai buna protectie sociala este o politica de incurjarea a intreprinderii private. Patronul creeaza locuri de munca, nu statul.

              Pur si simplu nu vreau sa ma gandesc la trecut, ci doar la viitor.

            • Firesc Popescu spune:

              @de-dat-lu’S LOR !
              „Pur si simplu nu vreau sa ma gandesc la trecut,…..”
              Altă LIMBĂ de LEMN
              mai groaznică decît Asta,
              mai Aveți ?

            • donquijote spune:

              @crs , @Dedalus.

              Eu zic ca nu trebuie tratat asa de simplist; epoca fanariota, epoca comunista au durat relativ putin (pe asta din urma fiindca am trait-o direct noi o percepem ca ar fi durat mult prea mult, – altora ca nu trebuie sa se incheie hehe – dar la scara istoriei e un interval mai scurt decat alte “epoci”).
              Influenta lor nu este de neglijat, in sensul ca nu trebuie trecut usor peste.
              Un sistem preia impulsuri din afara in ritmul in care este predispus nu este nevoie de prea mult ca sa ajunga in stare critica. In fizica se numeste rezonanta si tipic, se demonstreaza cum mici impulsuri de o anumita calitate pot distruge o constructie aparent solida.
              De fiecare data, si asta nu a inceput cu epoca fanariota, intr-o astfel de “agresiune” din afara “boierii” pamanteni (sau smecherii locali, dar ceea ce ar fi trebuit sa fie “elita locala”) s-au pus fuga-fuga la poarta sa-i intampine pe noii veniti, noua stapanire, ca sa-si mai salveze ceva din situatia dominanta asupra celor de rang inferior (trimisi intre timp dupa fenta cum zice smecherul local en-titre).
              Si uite-asa de douamii de ani romanul de rand (sau cetateanul carpatodanubianoponitic) a fost permanent in razboi cu statul. Statul, la randul lui, simplu perceptor de taxe – despre care nu se stie unde se duc, dar numai spre intarirea statului si spre protejarea cetateanului nu dar nu si prestator de servicii catre popor.
              De fapt stim, ca statul “e si el acolo, tot niste oameni ca noi”, care lucreaza in primul rand pentru ei. Si d-aia cei mai smecheri/oportunisti vor cauta sa lucreze la stat, dar nu pentru stat.
              Asta este conceptul care trebuie inlaturat, pentru ca altfel, oricand va veni un eveniment ca invazia popoarelor migratoare, fanarioti, comunisti etc Romania va cadea victima fara sa riposteze.
              Iar elita va ramane sa se tanguiasca, poporul sa injure si ecscrocii sa prospere si sa-i scuipe pe ceilalti.

            • eu****** spune:

              Fanariotii au dostrus incredere in sine – in lucrul facut de tine pentru tine si familia ta.
              A distrus oamenii si moralitatea aratand ca numai cu furand cu japca de la altii poti sa cresti…

              De aceea a fost atat de greu de adus capitalismul in anumite zone si nici acela nu fu chiar asa de curat datoria obiceiurilor transmise…

        • Harald spune:

          @Omics – Românul vede în statul său mai degrabă un inamic.

          Așa și este, statul chiar e inamicul cetățeanului. Am întâlnit oameni simpli care spuneau ”stăpânirea”, când se refereau la autorități și era doar pe jumătate în glumă. Statul român funcționează cam ca la 1700, omul trebuie să se ferească de autorități, care nu-i aduc nimic bun.

          Germania nu trebuie luată drept exemplu, a fost cam tot timpul un stat militarist, iar urmările se văd până astăzi, exact ca și în cazul Japoniei. Oamenii sunt învățați de (zeci de) generații să se supună regulilor fără să comenteze. Românii nu sunt așa și e foarte bine că nu sunt așa.

    • Harald spune:

      @Omics – modelele federaliste ale moților, moșnenilor și răzeșiilor

      … erau bune în societăți agricole / pastorale. Când apar minele, oțelăriile și căile ferate, deja trebuie alte modele, caracteristice unor țări industriale.

      • Omics spune:

        E știu o societate nepastorală și postindustrială în care modelul cow-boy-ului (băiatului de la vaci) este la loc de cinste. Personajele din serialul “Dallas” erau niște cow-boy cu apă-n casă și miliarde în cont.

        Germania nu poate fi luată ca model. Ca model trebuie luat modul în care s-a ajuns la adecvarea statului la populație.

        • Harald spune:

          @Omics – “nepastorală” în Texas?! Dar turmele acelea de vite ce sunt? :)

        • eu****** spune:

          Pai atunci cred ca cel mai bun exemplu este eclaratia de Independenta din USA.

          “The unanimous Declaration of the thirteen united States of America,

          When in the Course of human events, it becomes necessary for one people to dissolve the
          political bands which have connected them with another,
          and to assume among the powers of the
          earth, the separate and equal station to which the Laws of Nature and of Nature’s God entitle
          them, a decent respect to the opinions of mankind requires that they should declare the causes
          which impel them to the separation.

          We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by
          their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit
          of Happiness.”

          And:

          “…That whenever any Form of Government becomes destructive of these ends, it is the Right of the People to alter or to abolish it, and to institute new Government, laying its foundation on such principles and organizing its powers in such form, as to them shall seem most likely to effect their Safety and Happiness. Prudence,indeed, will dictate that Governments long established should not be changed for light and transient causes; “

  24. victor L spune:

    Este o axioma afirmatia ca “România există”.
    Cu politicienii ei, cu societatea civila, cu protestararii si cu toti ceilalti.
    Printre care oamenii din Justitie.
    - “Procurorul Oana Hăineală, şeful Corpului de Control al Ministerului Justiţiei, este unul din magistraţii care a avut dosar la DNA, pe abuz în serviciu, cauza fiind recent clasată pentru că fapta nu există. Surse arată că Hăineală a aflat de existenţa acestui dosar când a primit soluţia de clasare.”
    Ti se deschide dosar chiar daca fapta nu exista, dar sa fie acolo, ca prinde bine cu un santaj; Haineala era pe atunci preşedinte al CSM.
    Dosarul a fost un instrument menit să o împiedice pe Oana Hăineală să ocupe anumite funcţii la care a candidat, precum cea de procuror general (concursul a fost câştigat de Augustin Lazăr).
    Un alt procuror care a aflat ca a avut dosar deschis in urma cu vreo 4 ani, a fost Mariana Alexandru Dosarul a fost inchis pentru ca “fapta nu exista”.

    https://www.mediafax.ro/politic/procurorul-oana-haineala-unul-dintre-sutele-de-magistrati-cu-dosar-la-dna-dosarul-a-fost-deschis-pe-vremea-cand-era-presedinte-csm-si-inchis-cinci-ani-mai-tarziu-pentru-ca-nu-exista-fapta-17507655
    Numai daca ne facem ca nu vedem asemenea aspecte din livada cu portocali ai DNA putem spune ca Romania nu exista.
    Caci ea exista zi de zi si la orice ora.

  25. alvarados sentimento spune:

    Așa este, Dottorre.
    O clică, în fond, e obligatoriu MICĂ.
    Numai o mână MICĂ de jeggoțțky pot să aibă traiul pe vătrai al ăstora fără să fie în stare de nimic.
    Sunt prea obsceni, consumă prea mult pentru prea pukkinul pe care îl produc.
    Merge NUMAI datorită UNOR băncheruși mai….la definiție, mai sătănei de felul lor.
    Ura hei!

  26. Firesc Popescu spune:

    După un tur prin pressa romanelească din ultima vreme și vremuri, dar și pe-aici,
    se pot trage niște concluzii (îngrijorătoare):
    Comentatori/participanții la dialog/dezbatere/soluții sînt FOARTE PUȚINI ! extrem de puțini !
    Și de regulă aceiași, mereu aceiași (?!?!)
    Și toate astea pentru un singur lucru cu un singur slogan : „JOS PSD ! Jos dragnea !”
    Un „déjà vu” străbate îmbîcsita atmosferă,
    deși n-am putea spune că după „JOS ceaușescu !”
    nu s-a întîmplat ceva.
    Ești liber să pleci ( cu cît pleacă mai mulți, cu-atît mai bine pentru Tovarăși)
    și oarecari alte libertăți ( nu chiar de neglijat !).
    Apoi s-a auzit „JOS iliescu ! ” după care nu putem spune că s-a mai întîmplat ceva.
    Și s-a ajuns, după 29 de ani,
    la acest „JOS PSD ! Jos dragnea” : tot de-ai lui iliescu, tot de-ai lui ceaușescu.
    Unicitatea repetitiv/obsedantă a acestor „JOS”-uri
    FĂRĂ niciun „SUS !” ceva sau cineva,
    dovedind un vid abisal morbid și FĂRĂ viitor,
    NU preocupă pe nimeni !
    NU se propune nicio variantă !
    NU se propune nicio soluție !
    „România” e blocată în SISTEM, în Dilemă, în analize, dezbateri, zbateri și proteste…….
    În propria-i fărămicioasă bizară existență.
    Numai și numai această obsesivă obsesie, La Unison, ar trebui să dea de gîndit.
    „România” există dar nu Gîndește,
    „noi” Protestăm, nu Gîndim !
    Tot românul prosttestează, „Tot românul plînsu-mi-s-a”
    P.S. citiți vă rog, „Moftangii” de Caragiale (1893) ! https://ro.wikisource.org/wiki/Moftangii

    • crs spune:

      Putem spune, desigur, SUS DRAGNEA (et alii), dar intelegem prin asta “sus in furci” ori “sus in ceruri” – varianta asta ultima traducand intr-un mod mai optim indreptarea romanului spre cele sfinte si spre eternitate.
      Vesnicia s-a nascut la sat – iar satele romanesti ale anului 2018, in proportie de 80-90%, sunt cloace de…. completati si voi.

      • Dedalus spune:

        Nu cred asa ceva. Taranul roman este invatat sa se apere. Si asta face.

        In spatiul rural romanesc oamenii sunt mai putin educati decat in spatiul rural al Frantei, spre exemplu.

        Dar trebuie sa intelegem ca raspunderea de a explica taranilor pentru ce dreapta le-ar fi mult mai utila decat stanga si cu atat mai mult decat bizareria stangista de acum revine dreptei, nu Sfantuilui Ioan Marturisitorul sau ambasadorului Tarbalungei (e o tara inventata, sa nu supar pe nimeni).

        Asta inseamna o politica de dreapta: sa convingi ca este utila tuturor. Sa spui asta. Sa vorbesti, sa mergi acolo si sa le spui. Clar si simplu, nu cu citate rasuflate. Politica e pe vorbe, nu pe scris. Si pe vorbe pe are le pricepe si cel de le spune si cel de le aude.

        Daca stai si te plangi ca Gheorghita nu-l pricepe pe Liiceanu, si 20 de intelectuali cu staif se pierd in Valea Vaietelor, analizand influenta lui Mavrocordat asupra lui Basescu, sa nu ne mai plangem ca oamenii nu vin la vot sau ca voteaza ceea ce de fapt macar inteleg – minciuna sau nu.

        • Firesc Popescu spune:

          @Dedalus & celălat @Haralambie-ha-ha-ral-d

          Sînteți pe-aici ca niște vorbe goale „plătite” grețos !
          Exemplu imediat : „Taranul roman este invatat sa se apere. Si asta face.”
          Cum se apără/s-a apărat „țăranul român” de 70 de ani ?
          Țăranul Român a pierdut Totul, și nici nu mai există în România
          care mai mult NU Mai Există, decît ca simplu muritor/muritoare de foame, și-ATÎT !
          Alt exmplu, @DE-DAT-Lus :
          a compara Țăranul român cu Țăranul Francez,
          este o dovadă totală de necunoaștere, de provocare, și nu doar de INJURIE-Absolută
          adusă adevărului istoric, și nu numai !
          Și-acum, ultimul exemplu de provocare permanentă de stil De Dat-lu &Harald-Mbie :
          dreapta-stînga NU EXISTĂ DELOC
          în România
          (care, „zice” Unii, CICĂ-Gică esiztă!)
          Așa că mai lăsați „teoria” asta (dreapta/stînga) de nou securist implicat profund, cît mai departe !

          • victor L spune:

            Poate nu ai stiut, dar exista Farmacii deschise non stop :P

            • Firesc Popescu spune:

              Pentru CINE ?

            • Firesc Popescu spune:

              Domnule Radu Vancu,
              Dacă chestia asta cu „farmaciile deschise toată noaptea”
              face parte din Conceptul „#Rezist”,
              e de înțeles,
              ALTFEL,
              DELOC !

            • Dedalus spune:

              Scrie si el sa umple spatiul. O fi platit la rand si atunci scrie mai multe randuri scurte :-))

              Sau scrie ca sa separe replicile intre ele, sa le faca greu de urmarit.

              Tehnici de trolare de doi bani, platite de stim noi cine din banii fraierilor din PSD, Si probabil si din alte parti, fata de care nu ma indoiesc ca se stie cam care sunt,

              ====

              Ca tehnica de contracarare se poate folosi butonul de salt al mouse-ului sau, daca sunt prea multe postari de acest gen, se poate porni citirea dinspre sfarsit spre inceput. Ma rog, pe astea le stiu eu, mai sunt si altele.

              Desigur, e greu de deosibit tehnica de trolare invatata de diverse afectiuni, fata de care trebuie sa avem intelegere (psihice sau de vedere)..

              ===

              Partea imbucuratoare este ca atacul din ultimele luni demonstreaza ca de fapt Contributors a ajuns sa atinga puncte relevante pentru stabilizarea tarii si ca numarul de cititori la care ajunge este semnificativ,

              Fara trolare, nu am fi stiut asta :-)))).

        • crs spune:

          Taranul din Vaslui se pricepe foarte bine la violat si dat in cap cu toporul, de pilda.
          Aidoma si pe la Botosani, si aiurea.

          • Dedalus spune:

            Credeti ca in Elvetia nu sunt crime? Sau in Canada, SUA?

            Crime sunt si la tara, si la oras.

            Incidenta crimelor e mai mare in anumite locuri, de acord. Dar eu nu stiu niciun studiua care sa lege criminalitatea de o anumita natiune.

            Saracia nu este o cauza a infractionalitatii, ci doar o modeleaza intr-un anumit fel.

            In orice caz, combaterea saraciei este la indemana libertatii afacerilor iar combaterea criminalitatii este in sarcina politiei, care, evident ar trebui sa fie mai bine instruita si pregatita, pe specificul fiecarei zone.

        • crs spune:

          Taranul roman se mai apara lasandu-si satul intr-o mizerie sora cu starea unui cadavru. Isi aruncat jegul in spatele casei, isi divinizeaza cotetul si acareturile din cuie ruginite si putregaiuri. Isi alege, de regula, un primar verso si “care stie si se descurca”, nu iubeste curatenia, samd.
          Sa nu-mi spuna nimeni ca raurile de pet-uri sunt aruncate de tigani. Sunt opera exclusive a taranului roman, ca-i la sat sau la oras. Acel taran aproape divinizat de scriitori, de pictori, si-a casapit rudele, si-a violat trecutul, prezentul si viitorul, si mentine natiunea intr-o stare de putrefactive avansata. Zi-i taranului roman sa-si renoveze casa, o sa-ti dea in cap.

          • Dedalus spune:

            Poate unii sunt asa , nu contest.

            Iarasi nu contest ca satul roman nu arata ca in Germania.

            Dar satul roman funtioneaza de secole practic prin autoconsum si printr-o monetizare foarte scazuta. Asa ca folosirea a ce se poate e normala.

            Mai depinde si de experienta personala, pentru ca e greu sa pui in sondaje sau statistic: “acoperis cu gauri acopeire ti tigla noua sau acoperis cu gauri acoperite cu carton gudronat” si altele de acest fel.

            PET-urile au impactul lor vizula, dar cu cateva mici exceptii impactul lor asupra naturii este foarte restrans.

            ====

            Dar nu m-as limita la constatari de tipul urat-frumos, renovat-nerenovat.

            Spatiul rural romanesc este de decenii tinta unor politici amatoricesti, ce s-ar putea rezuma in vechea strategie comunista “conditiile de la sat sa fie la fel cu cele de la oras”- ce a condus la constructia de blocuri la oras. :-).

            Satul roman trebuie sa fie intarit in ce are el mai puternic: mica productie, diversa si naturala.

            S-a repetat fara nici o baza decenii de-a randul ca este nevoie de “ecploatatii mari”, ceea ce a chinuit aiurea pe toata lumea. Nu exista in acest moment nici o baza economica pentru a sustine asa ceva. Si nici nu vad de ce ar trebui sa se decida din birou care exploatatie e mare si care mica.

            Marime si cultura potrivite sunt cele pe care popriuetarul le considera cele mai potrivite. El stie acest lucru.

            ===

            Ceea ce lipseste este obisnuinta vanzarii, in special cea prin inititative comune. Dar nu numai asa. Principalul lucru care ar trebui facut la sate este de-birocratizarea comercializarii. Spatiile de piata la oras ar trebui largite. Nu are relevant ca apar intermediari. Sa apara. Important este insa ca intermediarii respectivi sa fie vizibil identificati si sa plateasca toate impozitele necesare.

            Altfel spus, orice ai face trebuie sa insotesti cu o disciplina fiscala dura. Este motivul pentru care dupa parerea mea, statul minimal trebuie sa isi trimita functionarii in exces in protectia consumatorului, consitiul concurentei, ANI si ANAF.

            • eu****** spune:

              Vise domnule…

              Va spui sincer ca dupa ce am vazut ce a ajuns un sat sasesc care era asezat si civilizat unde fiecare casa era ingrijita, (se vedea ca nu existau bani multi dar fiecare isi repara si avea grija de casa, asta ca sa mentionez numai un aspect care poate usor sa fie remarct de un trecator ) acum nu poti vedea decat daramaturi si mizerie…

              Desigur ca cele mai aratoase case erau sediul ANAF-ului local si Premaria – de ce???
              Asta inseamna ca tot setul de valori aduse candva de sasi s-a pierdut – cinste romanilor???

              Ma doare rau de tot!

            • eu****** spune:

              Lumea a plecat de la sat si cumva bine a facut ca nu era sa ramana pe loc si sa moara de foame doar de amorul satului romanesc.

              Doar satele aflate in apropierea marilor urbe cumva au supravietuit cumva dar vai de capul lor in ce s-au transformat cele mai multe dintre ele.

              Daca vreti sa continuati sa idealizati imaginea satului continuati – io ma opresc aici.

  27. Dedalus spune:

    Consider ca este un articol exceptional prin optimismul sau si prin increderea acordata societatii romanesti de a evolua.

    ====

    Urmeaza o perioada electorala de doi ani. Pentru ca nu este posibila o confruntarea intre partide, din cauza disproportiei vadite, concurenta se va muta in interiorul celui mai mare partid – PSD.

    Dar acest partid guverenaza acum, O alternativa la guvernare este imposibila in acest moment, din motive matematice.

    Din pacate, oricat voi fi de dispretuit de multi, trebuie sa spun ca PSD trebuie sa se intareasca in acest moment, pentru ca are o tara de guvernat. Daca intarirea inseamna renuntarea la Dragnea, PSD trebuie sa o faca. Personal, nu judec pozitia lui Dragnea ca persoana, nu e treaba mea si nu ma intereseaza. Nu exclud (da, puteti sa ma si insultati, nu ma supar!) nu exclud nici situatia in care el ar avea dreptate.

    Dar nu despre dreptatea sau nedreptatea lui Dragnea e vorba acum, ci despre capacitatea de a guverna tara a PSD. Este obligatia acestui partid sa guverneze si chiar daca Dragnea are de o suta de ori dreptate, el trebuie intr-adevar sa se retraga, pentru ca afecteaza capacitatea de guvernare (despre impactul sau asupra partidului nu ma pronunt, ca nu ma interesaza). Dar as pastra totusi o rezerva in aceasta situatie, in sensul in care retragerea nu ar trebui sa conduca la degringolada.

    Inainte de a-si face sepukku, PSD are datoria morala de a conduce, pana la capat. El ne-a bagat in cacao, el sa ne scoata. Sa o puna presedinte pe Firea sau statuia lui Mihai Viteazu, treaba lor.

    Nu sariti in sus, ganditi-va daca sunt posibile alternative acum si daca da, care sunt costurile lor politice. La rece, nu din calare pe calul alb cu baltagul in stanga.

    • Firesc Popescu spune:

      @De-Dat-Lus-truiriLOR

      Te-ntreci pe Tine însuți-în-sînul-LOR !

    • Zev spune:

      Dedalus, sunteti tinta predilecta bag seama. Dedalus for President :)

      • Dedalus spune:

        Ma separa pe mine de ceilalti pentru ca sunt multe dialoguri ale mele, de aici impresia.

        Cauta sa atraga replici pentru a deruta discutia. Eu nu-i raspund si stie asta, dar tot spera ca ii vor raspunde altii.

        Aplica tehnici de doi bani. Unii isi inchipuie ca preseverenta tine loc de inteligenta :-)).

        • Zev spune:

          Eh, Dedalus, e o onoare, step up to the podium mate, cu Harald in coada. Sunteti trolat, deci existati, cum ar veni :) Nu’s carca de ‘revolutionari’, ‘disidenti’ prin literatura de sertar, disidenti care ‘sabotau sistemul di interior’ samd, si ui’ ce bine le merge. De ce nu un Dedalus Havel mioritic? Cat despre ipochimen, va recomand o urare stramoseasca de pe plaiurile mele adoptive – DILLLIGAF, cu varianta TM a Royal Australian Air Force DILLIGAFF, unde primul F e de la Flying. Hehe, disperati trebe ca mai sunt.

  28. Mike spune:

    @Harald Ai dreptate, poate ca nemtii au devenit mai pacifisti datorita americanilor. Stiam ca la baza de la Ramstein sunt inca 100000 de americani. N-as vrea sa intelegi gresit si sa crezi ca nu realizez pericolul german si riscurile la care este supusă Europa

    • Harald spune:

      Mai important e altceva: să realizăm cu toții că Trump ia deja măsuri. Știe el de ce! :)

      • mike spune:

        Hai sa nu cadem in paranoia. Chiar credeti ca Germania este capabila sa porneasca acum un razboi? Cu ce? Iti trebuie ani de zile pentru a proiecta si dezvolta arme si pentru a investi resurse intr-o armata. Sunt constient de dorinta de hegemonie a Germaniei, insa asta nu inseamna ca vor si reusi. Eu personal nu inteleg jocul facut de Trump. Este si el un fel de extremist mai indulcit asa, precum Orban sau alti lideri. Este un “iliberal” daca vreti, care nu ne aduce aminte de ceea ce reprezinta cu adevarat America. SUA, la fel ca alte state occidentale , este atacata de aceste personaje care au speculat anumite probleme politice, economice si sociale si care acum ataca democratiile si le distrug. Un lucru este cert, iar aici nu ne poate minti nimeni, democratia, libertatea , bunastarea, toate astea provin din Vest, nu din Est. De acord? Ori Trump respinge toate aceste valori si se comporta precum un rus care a aterizat pentru prima oara intre zgiraie -norii din New York si se mira.

        • Harald spune:

          @mike – nu, Germania nu este capabilă să pornească acum un război și nici n-ar avea împotriva cui. Dar este capabilă să lase Europa Centrală și de Est pe mâna rușilor, de asta e nevoie de trupe americane în Germania. Bavaria a avut o mulțime de baze americane pe vremuri, am locuit câțiva ani acolo și este mai pro-americană decât restul Germaniei. Asta pe lângă ”războiul rece” dintre catolicii bavarezi și protestanții din restul Germaniei.

          Trump nu respinge decât ”valorile” progresiste, tendința Germaniei actuale de a înlocui legea cu abordarea emoțională, care a dus deja la primirea de imigranți în neștire și la legalizarea căsătoriei între persoane de același sex.

  29. Camelia P. spune:

    @ Amatoare
    05/09/2018 la 21:36

    Dar cu ce mi-am inceput precedenta interventie daca nu cu aceleasi idei?
    Si mai usor cu aruncatul calificativelor, nu sunt fascista, sau sunt fascista, da, daca fascist inseamna sa ceri respectatea legilor in vigoare, pe care Merkel si administratia ei le incalca din 2015 incoace.
    Ce are Merkel cu grotescul legislativ???????????????????????????????????
    Pai dupa logica asta putem intreba si ce are Dragnea cu guvernul sau mafiot, nu?
    Cum ce are? Pai e sefa guvernului, ea face si desface, ea singura, fara consultarea parlamentului, a luat in 2015 decizia de a invita in Germania 1 milion si jumatate de africani si arabi fara nici un control, Germania fiind in spatiul ala Schengen unde Romania nu are inca voie sa intre pentru ca se opune Germania.
    N-a anticipat ca printre refugiatii ilegali se ascund si talhari sau criminali???
    De ce?
    Are vreun IQ de o cifra?
    Si daca n-a anticipat ea, au anticipat altii, dar au fost imediat catalogati ca fascisti de toata clasa politica si mass media progresiste.
    Si da, hai sa incepem cu inceputul.
    America a provocat haosul in toate tarile arabe, declansand acest val imens de refugiati si o data cu el si valul imens de ura si atentate antioccidentale.
    Ce are a face Germania cu asta?
    De ce nu a primit America lui Obama milionul jumate de refugiati, talhari si teroristi?
    Greu de vazut realitatea cu ochelari politic corecti.

    • Zev spune:

      Iti pierzi timpul, Camelia, cu tot atat succes poti dialoga cu Firescu’

      Merkel e sefa majoritatii din Bundestag, deci are cam totul de-aface cu grotescul legislativ. Cat despre n-a stiut saracuta, Bundeskanzlera e informata de servicii, e in job description. Ia uite ce spuneau BNDii:

      https://www.dw.com/en/islamic-state-reportedly-training-terrorists-to-enter-europe-as-asylum-seekers/a-36389389

      N-a stiut, nooo….

      • eu****** spune:

        Cred ca a minimizat efectul/impactul – este responsabilitatea Germaniei in principal.

        • Amatoare spune:

          @eu*****

          Scrisesem așa:
          “Că Merkel, la rândul ei, n-a anticipat că printre refugiații ilegali se ascund și tâlhari sau criminali i se poate imputa,(…)”
          Deci nu am căutat să o scuz, să spun că n-ar fi știut sau orice altceva similar.
          Dar undeva mai sus @Zev vede ca pe ceva foarte natural ca printre demonstrații pentru “ordine și lege” să existe și brute fasciste, întrucât e rațiunea lor existențială. De ce atunci, considerându-le pe amândouă, una din variante trebuie acceptată ca inevitabilă?
          Zev: “A, ca AFD sau mai stiu eu ce ‘fiii Reichului’ or mai fi pe-acolo vor fi incercat sa capitalizeze politic tema, pai, e cam ratiunea lor de a fi.

          • Zev spune:

            Snowflake, am spus ca niste dudei gen AFD sau altii capitalizeaza politic un eveniment si asta e ratiunea lor de a exista. Ce agent politic ar refuza capitalizarea politica a unui eveniment care le sprijina discursul politic? In sensul asta am spus ca este ratiunea lor de a fi.

    • Amatoare spune:

      @Camelia P.
      “La Chemnitz un afgan si un irakian, ambii “refugiati”, in fapt ilegali, cer cardul unui tanar german. Acesta refuza, ilegalii cheama intariri, tanarul e ucis cu zeci de lovituri de cuțit.”
      Asa v-ati inceput comentariul: invocand moartea unui om. Niciun cetatean, indiferent de opiniile politice sau prioritatile personale, nu are dreptul sa foloseasca moartea in promovarea agendei proprii, cel putin nu fara acordul rudelor victimei.
      Privitor la calificative, cum ati vrea sa-i numesc pe cei care demonstreaza folosind salutul lui Hitler si ataca cetatenii cu trasaturi straine?! Sau pe cei care-i acopera, sustinand ca vor doar ordine si lege?!
      In Germania, ca in multe alte tari din occident, este in vigoare de cateva decenii (deci mult inainte de mandatele Merkel) o lege care interzice expulzarea infractorilor straini in tarile de origine, daca exista riscul ca tratamentele la care ar putea fi suspusi sa contravina drepturilor fundamentale ale omului. Decizia de a interzice expluzarea a a apartinut unei instante judecatoresti, nu politiei, asa cum eronat afirmati.
      Cand Merkel a spus “wir schaffen das!” migrantii erau DEJA in Europa, prin insulele gresecesti, prin Balcani sau in lagarele din Ungaria. Ei voiau insa sa ajunga in Germania, Austria, Scandinavia si UK. Atitudinea Germaniei nu putea fi deci una de genul: “sa se descurde Ungaria cu ei! Nu e problema noastra”.
      Iar daca nu i-a luat America lui Bush sau Obama, ar putea sa o faca cea a lui Trump. De ce sa repare democratii greselile unui republican?! O scriu doar pentru dvs, asa, ca un exercitiu de logica.

      @Zev,
      articolul pe care-l propui sustine ca politia federala a avertizat in Noiembrie 2015 asupra posibilitatii ca teroristi sa se infiltreze printre refugiati, deci dupa cateva luni de la “wir schaffen das!”. Pana acum nu s-a descoperit nici o legatura intre ucigasii lui Daniel H si teroristi. Articolul se dovedeste astfel irelevant pentru cazul discutat.
      Si da, tocmai ca sa nu piarda timpul, Camelia P n-ar trebui sa-mi mai scrie, daca nu are nimic de adaugat la ceea ce a scris deja de doua ori. Pentru ca nu ma simt obligata sa raspund decat la idei noi, nereluate la fiecare paragraf.

      • Harald spune:

        @Amatoare – înainte de a bate câmpii cu atâta spor, ar fi bine să începeți de la Convenția de la Dublin (Dublin Regulation, în engleză). Ca să aveți habar ce prevedeau reglementările internaționale în momentul crizei refugiaților.

        Tratatele și convențiile internaționale nu sunt opționale nici pentru Merkel, nici pentru Germania. Dar Merkel exact asta a făcut în 2015, a șters pe jos cu Convenția de la Dublin fără să se consulte cu nimeni.

        https://en.wikipedia.org/wiki/Dublin_Regulation

        • Amatoare spune:

          @Harald,
          macar din cand in cand incearcati sa va ridicati deasupra conditiei de licean tarziu si sa cititi tot ce spune in Conventia de la Dublin III, intrata in vigoare cu ceva timp inainte de 2015. Incoerenta si suspansul voit nu va confera mai multa forta logica, ci invers.
          Daca “Nature” este pentru dvs prea inalt, wiki este pentru mine prea inexact pentru a-l considera ca referinta.

          • Harald spune:

            @Amatoare – sugestia incearcati sa va ridicati deasupra conditiei de licean tarziu se încadrează la comunicare patologică și nu duce nicăieri. În cel mai bun caz, o să ducă într-o clinică de psihiatrie, peste 15-20 de ani.

            P.S. Nickname-ul @Amatoare are mai puțin de o săptămână. Acum 2-3 săptămâni care era, @Daniel S ?

            • Amatoare spune:

              @Harald,
              “Sugestia” nu e sugestie, ci o condiție minimă pentru a putea discuta în viitor. Dacă o fi sau nu pe fond patologic, îmi asum riscul, dar sunt sigură că nu aveți competențe și expertiza necesară pentru evaluarea simptomelor și stabilirea vreunui diagnostic. Mai degrabă, asta vă e replica preferată când vă lipsește alta.
              Despre subiect înțeleg că nu aveți nimic de comentat. Adieu!

            • Harald spune:

              @Amatoare – modul dvs. de a comunica nu trezește interlocutorului nicio tentație de a continua pe viitor. Nu faceți decât să continuați încercările patologice de a ”marca puncte” împotriva interlocutorului. Însă asta e tocmai dovada că vă lipsesc argumentele :) orice psiholog vă poate confirma. În 2015, Merkel a invitat sute de mii de imigranți să încalce legea, iar asta nu se poate nici nega, nici argumenta în vreun fel.

            • Amatoare spune:

              @Harald,
              Uită-te la comentariile pe care mi le adresezi! Mai bine de doua treimi din conținutul lor sunt atacuri la persoană. Eu n-am făcut decât să mă apăr și să revin la subiect. Acum mă trimiți la psiholog. Recunoști deci că tu nu ești unul. Atunci de ce nu te abții, pur și simplu?!
              Merkel nu a invitat pe nimeni. Migrantii erau deja în Europa. Cu sau fără Merkel veneau oricum. Scopul lor era clar cu mult înainte. Cuvintele ei au adăugat, poate, câteva procente la valul de refugiați, dar în niciun caz nu l-au inițiat. Deja criza era în toi. Dacă ești corect, atunci o vei recunoaște. Dacă nu, nu!

            • Harald spune:

              @Amatoare – dacă mă abțin, ar însemna că poți să-ți desfășori liniștit propaganda în favoarea lui Mutti și a Berlinului și să lași în continuare impresia că ești o persoană de bună credință care își exprimă opiniile personale.

              Numai că lui Mutti i-a cam ajuns funia la par, tu ai să rămâi în curînd fără obiectul muncii, iar oamenii decenți au ocazia să înțeleagă cum stau lucrurile în realitate. Nicio persoană corect educată nu ar apela la jocurile psihologice la care apelezi tu, iar ca să-ți spun că ai o mână fracturată nu e nevoie să fiu ortoped. Ortoped ar trebui să fiu doar dacă aș vrea să lucrez într-o cliinică de ortopedie. Paralela o trasezi tu singur mai departe.

            • Amatoare spune:

              @Harald,
              Îți reamintesc “sugestia” de mai sus. Nu sunt dispusă să dialoghez cu cineva care are suficient timp pentru a face speculații eronate despre interlocutori, exhibându-și în același timp fobiile și fanatismul.

            • Harald spune:

              @Amatoare – se pare că ești cât se poate de dispus să continui dialogul, ba chiar adopți postura de Părinte Normator, continuând comunicarea patologică, în speranța deșartă că ai să ai ultimul cuvânt.

              În ce mă privește, sunt mândru de fobiile mele, inclusiv fobia împotriva postacilor cu agendă progresistă.

      • De libertatea de exprimare ai auzit? spune:

        1. Niciun cetatean, indiferent de opiniile politice sau prioritatile personale, nu are dreptul sa foloseasca moartea in promovarea agendei proprii, cel putin nu fara acordul rudelor victimei.

        Unde scrie ca nu are dreptul? In tabelul ala cu “valorile europene”? Asa te-au invatat pe tine la scoala, ca, in numele sfintei tale ideologii, poti sa ii acoperi pe criminali si sa sari la beregata celor care ii denunta?

        Se pare ca iti inchipui ca tot ceea ce dezaprobi e la latitudinea ta sa interzici, iar tot ceea ce aprobi ar trebui sa fie obligatoriu. Si, ca sa eviti orice critica valida, consideri ca singurul discurs civilizat este al tau.

        Asta e ideologie, si i se zice corectitudine politica.

        De libertatea de exprimare ai auzit?

        “Drepturile naturale, primul dintre acestea dupa viata insasi fiind LIBERTATEA DE EXPRESIE, sint daruri de la Dumnezeu. Ele sint la fel de naturale ca degetele de la miini. Nu avem nevoie de adeverinte de la guvern ca sa le exercitam.” — Judge Andrew Napolitano

        Nimeni nu are un drept absolut la aprobarea/cenzurarea altcuiva. Libertatea de expresie e indivizibila. Ori o avem, ori nu o avem. Nu poate sa insemne doar libertatea de a spune ceea ce aproba altii. Nu exista discurs public serios care sa nu deranjeze pe absolut nimeni. Iar libertatea de a te exprima doar intr-un mod care sa nu deranjeze nu este deloc libertate. In fine, daca nu este un drept absolut, atunci libertatea de exprimare devine o simpla marfa negociabila, asa cum vedem ca se intimpla in farsa care a devenit lumea corecta politic de azi.

        2. Privitor la calificative, cum ati vrea sa-i numesc pe cei care demonstreaza folosind salutul lui Hitler si ataca cetatenii cu trasaturi straine?! Sau pe cei care-i acopera, sustinand ca vor doar ordine si lege?!

        Cind te uiti din departare la o padure si vezi ca majoritatea copacilor sint uscati si doar cite unul, pe ici pe colo, verde, poti sa spui ca ai in fata ta o padure uscata.

        Dar cind majoritatea protestatarilor sint oameni obisnuiti, revoltati de ceea ce guvernul le baga cu forta pe git, si doar cite unul, pe ici pe colo, cu lozinci incorecte politic, esti doar inca o activista neobolsevika daca ii numesti fascisti (mai precis “brute fasciste”, ca sa fie clar de pe ce pozitii vorbesti) pe toti, la gramada, inclusiv pe cei care nu reactioneaza asa cum ai vrea tu.

        Tu stii ca serviciile secrete si ong-urile lor se folosesc de tot felul de tertipuri pentru a compromite demonstratiile care nu convin elitei politice dominante, inscenind incidente, filmindu-le si apoi distribuindu-le in massmedia subordonata si ea elitei respective? Bineinteles ca stii. Chiar pe asta iti bazezi propaganda. In cazul de fata, pe una din tehnicile cunoscute din vechime: pui o lingurita de…, cum sa-i zic?… “rahat” intr-un butoi cu miere si nu mai ai un butoi cu miere, ai un butoi cu “rahat”.

        P.S.
        Brute fasciste?

        Cu o totala lipsa de imaginatie, bolsevicii i-au numit dintotdeauna fascisti pe toti cei care li s-au opus. Toti cei care nu erau ca ei erau fascisti. Se vede ca nici aschiile neobolsevice nu sar departe de trunchi.

        • Amatoare spune:

          @libertate de exprimare,
          Dar cine nu te lasă să demonstrezi pentru lege și ordine?! Poți s-o faci și împotriva acceptarii emigranților, e dreptul tău. Eu nu ti-l neg. Chiar aș fi mulțumită să nu trebuiască să-și părăsească casele și să vină în Europa. Urmează-ți agenda, oricare ar fi ea, dar fă-o decent, respectând dreptul celorlalți la demnitate și la intimitate. Pentru că sunt și ăstea tot drepturi fundamentale.
          Cine i-a acoperit pe criminali?! Crezi cu adevărat că ceilalți nu-și doresc pedepsirea lor?! Diferența e că doresc să fie pedepsiți DOAR criminalii și complicii lor. Căci majoritatea dintre refugiati sunt oameni normali, la fel de obișnuiți ca și demonstranții tăi, doar mai încercați de greutăți și nevoi. Criminalii nu sunt tolerabili nici într-un caz nici într-altul.

          P.S.
          Neobolșevici?!
          Cu o totala lipsa de imaginatie, fasciștii i-au numit dintotdeauna bolșevici pe toti cei care li s-au opus. Toti cei care nu erau ca ei erau bolșevici. Se vede ca nici aschiile neonaziste nu sar departe de trunchi.

      • Camelia P. spune:

        1. Stimata anonima, agenda mea proprie este aceea a unei platitoare de taxe si impozite revoltata de atitudinea unui stat care invita, tolereaza si intretine financiar pe teritoriul sau infractori si teroristi care omoara contribuabili.
        Dupa fiecare crima sau atentat, acelasi stat sare in apararea agresorilor, nu a contribuabililor.

        2. Salutul nazist unde l-ati vazut? In compunerile pressei progressiste?
        Cine se imbraca in negru complet, isi mascheaza figura, se inarmeaza cu bate si distrug totul in calea lor?
        Oamenii care au protestat impotriva emigratiei provocate si necontrolate sau ANTIFA?
        Cum arata Hamburg dupa prapadul ANTIFA de mai an?
        Pressa progressista si politicienii mainstream au fost atunci la fel de vocali precum pestii in acvariu.
        Nu se face, ma-ntelegi, sa ataci tovarasii de drum.

        3. In Germania si in oricare alta tara, legile absurde se pot corecta, daca exista vointa politica.
        Decizia de a interzice expulzarea bady-guard-ului lui BIn Laden a apartinut Justitiei, exact asta am spus, daca stiti sa cititi.
        Si pentru orice om de bun simt, este revoltator sa pui siguranta presonala a unui terorist deasupra sigurantei personale a propriilor cetateni, platitori de taxe si impozite.

        4. Cand Merkel a spus “wir schaffen das” putin importa unde erau migrantii, trebuia sa aiba aceeasi atitudine ferma ca atunci cand ne-a refuzat noua, romanilor, accesul pe piata muncii in UE pana in 2014 si cand ne refuza accesul in Schengen pana azi. Altfel se numeste dubla masura, politicianism si interese obscure.
        Si apropo de “lagarele” ungare ptr refugiati.
        Inainte de 89, asta era procedura GERMANIEI ptr toti romanii care fugeau din tara, impinsi de dezastrul ceausist si incurajati de Europa Libera si Vocea Americii. Intai trebuiau sa stea intr-un lagar de refugiati. Traiskirchen va spune ceva la propagandistii progressisti pro-islamisti?

        5. Daca nu i-a luat America lui Obama de ce sa nu-i ia Trump?
        Pai ce, Trump a continuat politica lui Busch? Sau Obama si sefa sa Hillary?

        In fine, cel mai bun argument impotriva aberatiilor dvoastra politic corecte este farasul pe care se afla politicile si propaganda progressista in tot mai multe tari occidentale.
        Sa va mai pomenesc despre “surpriza” alegerilor din Suedia, bastionul progressismului socialist european?
        Probabil ca sunteti socati si nu intelegeti de ce se intampla asa ceva, in ciuda faptului ca propaganda dvoastra e coplesitoare ca proportie, in ciuda cenzurii tot mai dure impuse libertatii de opinie.
        Stiti ce va provoaca peste tot caderea?
        Aroganta atotstiutoare, cinismul criminal si sfidarea bunului simt.

        • Amatoare spune:

          Stimată Camelia. P
          1. Deci se poate să vă promovați agenda și fără a abuza de moartea violentă a unui om. Nu am sesizat niciodată vreo încercare a statului de a disculpa criminali.
          2. Există suficient material documentaristic care arată salutul respectiv. Că ar fi ba fake, ba regie a unor V-Männer este strategia de damage control a fițuicilor de anumite culori, mai ales negru cu roșu. Radicalizatii nu sunt tolerabili, indiferent de extrema pe care o susțin.
          3. Dacă am greșit, îmi pare sincer rău. Ați greșit și dumneavoastră și nu am insistat. Dar legea respectivă are la bază un drept fundamental, deși punctual își dovedește ineficienta.Nu aruncăm însă bebelușul odată cu apa murdară. Justiția lui TT încalcă în schimb principii ce stau la baza dreptului, disculpand de fapt hoția și abuzurile.
          4. Există o diferență majoră intre migrantii economici și refugiații de război. Ungaria deja susținea că ea nu are nici o problemă cu refugiații ce vor să ajungă în Germania și nu vede niciun sens în a se lega la cap ținându-i în lagăre.
          5. Nu văd în ce sens a continuat Obama politica lui Bush.
          E firesc ca atunci când au loc schimbări profunde pe plan global, ca anumiți cetățeni să remarce o scădere a nivelului de trai. Principiul vaselor comunicante: când se deschide robinetul ce le unește, nivelul vasului mai plin scade. Iar oamenii, mai ales cei predispuși la teoriile conspirației, caută vinovații, care vor fi întotdeauna veneticii și politicienii “prea” reformatori.

  30. Mike spune:

    @Camelia P Din pacate oameni ca tine mai trebuie sa si voteze uneori… Te sfatuiesc sa te documentezi mai mult inainte sa scrii. Speram ca intr-o zi Romania sa nu mai beneficieze de ” serviciile” unor oameni ca tine.

  31. Dedalus spune:

    @donquijote

    Referitor la epoca fanariota

    A avut influenta ei, nu contest. Spun insa ca e mult mai productiv sa ne gandim la ce putem face acum, practic si concret, decat sa analizam trecutul.

    ====

    La capitolul relevanta trecutului – in constiinte colectiva – as trece insa regalitatea.

    Principial, dupa mine regalitatea ar fi un simbol util, de coagulare in Romania. Sunt insa suficient de realist sa recunosc tensiunea nemeritata a subiectului. Nesfarsitele discutii despre ce a facut sau nu a facut Regele Mihai au erodat mult potentialul de stabilizare si poluaritatea al Casei de Romania.

    Poate ca solutia ar fi un compromis – anume o atragere mai puternica a Casei in viata publica.

    Dar discutarea acestui subiect prezinta riscul de abatere a atentiei de la scopul principal: constituirea statului liberal in Romania,

    • Firesc Popescu spune:

      @Dedalus
      Trrolul strigă, trrolu’ !
      Numai ultimele matale intervenții sînt de cea mai înfiorătoare propagandă.
      Exemple :
      Să nu ne gîndim la trecut dar să ne gîndim la astăzi : „ca e mult mai productiv sa ne gandim la ce putem face acum, practic si concret, decat sa analizam trecutul.”
      Și după aia sari la „regalitate”, și dăi și luptă.
      DAR uiți de cel mai prezent trecut și prezent „practic și concret” : Ultimii 70 de ani, despre care abia dacă scoți o vorbuliță.”
      „Productiv e să ne gîndim” ? Păi nu sînt gînditori peste tot de 30 de ani care Gîndesc continuu,
      DAR fără să facă nimic, da’NIMIC ! ce coincidență, ca-n epoca fanariotă și-n trecutul glorios al Patriei,
      de la care Trecut nu vrei să înveți Nimic, și fără de care NU se poate face Nimic, DECÎT :
      „a gîndi productiv” !
      Și cînd te-apuci și „analizezi” Prezentul, „gîndind productiv”, găsești „practic și concret” CĂ :
      „trebuie sa spun ca PSD trebuie sa se intareasca in acest moment, pentru ca are o tara de guvernat.”,
      „PSD are datoria morala de a conduce, pana la capat. El ne-a bagat in cacao, el sa ne scoata.”
      Ești TARE : „Treaba lor!” Nu mai e „practic și concret” a „noastră” ?!?
      Deci PSD-ul să facă, „noi” mai așteptăm puțintel, vreo 2 anișori, gîndind „la costurile lor politice”.
      Dacă asta nu-i propagandă de doi bani de la „scînteia” citire și dintr-o gîndire profundă care vine din trecutul despre care nu vrei să ții cont și nici de ultimii 70 de ani de comunism și post-comunism de la care nu doar ai adoptat cea mai „productivă gîndire” posibilă, FELICITĂRI !

    • eu****** spune:

      NU cred ca intoarcerea inapoi ne poate ajuta.
      Poti sa inveti din trecut dar sa aduci trecutul in prezent mi se pare o chestiune depasita…

      Sa privim spre inainte si sa incercam sa nu repetam greselile facute de noi, de altii de langa noi si sa lasam macar privirea, daca nu si mai mult, sa treaca oceanul – adica sa devenim transatlantici adevarati.

      • Firesc Popescu spune:

        Cine și Unde pe-aici a vorbit
        despre „întoarcerea înapoi” + „ajută” ?
        despre „aducerea trecutului în prezent” ?
        Nimeni !
        Citiți ATENT !
        Dacă ați fi privit Cu Știință, măcar un pic „înapoi”, Cu CUNOAȘTEREA
        și ați fi încercat să învățați din istoria „practică și concretă” a ceea ce numim
        cu atîta ușurătate, ușurință și fudulă îngîmfare „România” și „poporul român/românul”,
        v-ar fi ajutat să fiți lucid și realist,
        și n-ar mai fi existat superba afirmație fantezistă și aiurisantă :
        „sa lasam macar privirea, daca nu si mai mult, sa treaca oceanul
        – adica sa devenim transatlantici adevarati.”
        Înainte ar trebui să dovedim că, eventual, și cu indulgență, am putea cîndva deveni cu adevărat europeni.
        Sîntem atît de Departeeeeee !
        N-ați ieșit încă din TRANSA în care v-a vîrît comunismul
        și vă ține cu capul sub apă post-comunismul și visați ca vrăbiuțele Mihai Viteazul,
        „Transatlantici” !!!???
        Vom mai discuta despre chestia „asta” peste 100 de ani !
        „transatlantici” !!!???

      • Dedalus spune:

        Sigur, e util sa iti cunosti trecutul, istoria. Dar retragerea in trecut si incremenirea in analiza eu cred ca risipesc timp. Nu ma refeream la Dvs. ci la idee in sine.

        Subiectul regalitatii este unul care transcede timpul,isotira, dar nu as spune mai mult, pentru cai se preteaza la lungi si complicate comentarii, cumva off-topic.

      • eu****** spune:

        special thanks to Firesc Popescu…

        “Sîntem atît de Departeeeeee !
        N-ați ieșit încă din TRANSA în care v-a vîrît comunismul
        și vă ține cu capul sub apă post-comunismul și visați ca vrăbiuțele Mihai Viteazul,
        „Transatlantici” !!!???

        Vom mai discuta despre chestia „asta” peste 100 de ani !
        „transatlantici” !!!??”

        Auziti Dvs. visati ca vrabiutele Mihai Viteazul…
        Mi-a facut ziua mult mai luminoasa…

        PS – recunosc ca nu prea cred in calea evropeana dar de voie de nevoie o fi si aceea mai buna decat cea authentica, neaosa…

      • crs spune:

        Daca regalitatea ar fi fost forma de guvernare optimala, nu s-ar fi renuntat la ea in toate tarile civilizatie pe aceasta planeta, pastrandu-se totusi anumite cadre.
        Nu vrem cumva plaiesi, mosneni, razasi, curti boieresti, samanatorism si din astea, in epoca smartului la gatul magarului ?

        • Dedalus spune:

          United Kingdom. Kingdom.

        • Harald spune:

          @crs – Canada e monarhie constituțională, Australia e monarhie constituțională, Noua Zeelandă e monarhie constituțională, Spania, Olanda, Belgia, Norvegia sunt monarhii constituționale, Japonia e monarhie constituțională etc. etc.

    • donquijote spune:

      Incercam sa spun ca fanariotii, si alti invadatori, au fost, cum zicea (cred) Balcescu, prilejul si nu cauza.
      Cauza trebuie cautata mai adanc si extirpata. Iar pentru solutii trebuie privit inainte si in jur, nu neaparat in trecut. La trecut trebuie privit doar ca sa evitam greselile, pentru ca daca ar fi existat exemple de succes de durata, nu ne-am mai fi plans acuma…
      Sunt state care au avut o istorie mult mai zbuciumata si au avut de infruntat mult mai multe valuri de agresiuni din exterior, dar asta nu le-a impiedicat sa aiba pozitie dominanta acum; pentru ca elita dominanta locala nu s-a facut imediat pres in fata invadatorilor, ca sa poata sa mai ciupeasca ceva si de la acestia si sa-i asupreasca si mai tare pe cei pe care deja ii tinea sub calcai.

  32. eu****** spune:

    Pentru Victor L. care a spus
    la 04/09/2018 la 19:27

    NU stiu de ce dar imi pare ca Mediafax devine o trambita a unei sectiuni din P$D…

    S scrisoarea lui Giulianni tot acolo a fost prima data cetita…
    Ca sa vezi ce de coincidente…

    • victor L spune:

      @ eu****** ,
      trosc, Marito!
      Nu ziceam nimic despre Giuliani si Mediafax.
      (Si) Despre asa ceva scriam:

      “Înalta Curte arată că l-a achitat pe fostul judecător CCR Toni Greblă pentru trafic de influenţă, fals în acte şi coordonarea unui grup infracţional pentru că acuzațiile formulate de către procurori nu sunt susținute de probe, ba chiar sunt scrise în mod deficitar și imprecis, arată Monitorul Justiției”.

    • eu****** spune:

      stiu despre ceea ce scria acolo.

      Numai ca aceeasi sursa spunea si altceva care s0a dovedit ca se dorea un serviciu pentru…
      Cam atat Victor L.

  33. Dedalus spune:

    @eu******

    referitor la sate

    Unele sate nu au sanse sa isi revina. Satele sasesti mi-e teama ca sunt multe fara perspective.

    Dar cele care au potential, pot sa se dezvolte.

    Doar ca eu consider ca ele trebuie sa se dezvolte pe baza a ceea ce ele doresc, nu pe baza a ceea ce decide cineva dintr-un Birou de la Bucuresti.

    Guvernarea centrala a reusit sa faca praf si pulbere programulUE privind grupurile de actiune locala, printr-o birocratizare desantata.

    Agricultura romaneasca e condusa tot de la Bucuresti, ministri cred ei sunt un fel de Presedinta ai corporatiei Agricultura ROmaniei SA.

    Dupa mine, autonomia satelor trebuie sa fie cat mai mare in ce priveste decizia economica. Statul trebuie doar sa le usureze calea .

    Sigir ca e mult de lucrat in aceasta privinta, dar oricat li s-ar parea unora de ciudat, capitalismului, piata libera, liberatea deciziei individuale trebuie sa existe si in spatiul rural. Dar ca sa existe, trebui sa faci ceva pentru asta. Am spus mai sus cum cred ca trebuie facut.

    • Harald spune:

      În sate ar trebui început de la un nivel mult mai de bază, rețele de canalizare și de apă curentă, realizate în cel mai socialist mod posibil, cu bani de la buget sau de la UE. După care va începe să se manifeste capitalismul și în spațiul rural.

      • Dedalus spune:

        Canalizarea si apa curenta sunt in multe sate foarte costisitor de construit.

        Multe sate romanesti sunt de tip impastiat, iar cele de pe dealuri si din spatiul montan – cu atat mai mult. In plus, intretinerea costa si ea – si costa bani, nu se poate imagina decat o solutie locala de monetizare a produselor locale – foarte complicat.

        ===

        Cred ca este treaba fiecarei comune sa decida cum doreste sa se dezvolte.

        Tocmai – eu nu as incepe cu canalizarea si apa curenta, ci cu cresterea veniturilor locale si autodeterminarea comunelor.

        Investitii si piata, iar piata – diversa si moderna.

        Sigur, facem si portofele din piele de vaca, dar multe activitati productive moderne au astazi nevoie de mult mai putin spatiu si de o infrastructura modesta. Internetul ajunge practic peste tot, energia solara e ieftina, pompele scot apa de unde e (nu de unde nu e :-)).

        Apoi, cu banii astffel castigati si cu experienta in investitii si gestiune problemelor locale, primaria poate merge mai departe cu canalizarea si apa curenta. Daca asta doreste.

        Sa nu uitam ca tot apa curenta este si cea obtinuta de fiecare gospodare in parte, nu e necesara o retea. Sa nu uitam ca se poate obtine biogaz, nu e neaparata nevoie de canalizare – extrem de costisitoare in sate indepartate si imprastiate.

        Investitii locale, acces cu produse diverse si moderne la o piata diversa si globala.

        Multi au ramas la imaginea satului cu mioare si la economia anilor 90′. In porgramele de dezvoltare rurala din Romania se imbina necunoastrea conditiilor locale cu ignorarea progresului tehnic.

        • Harald spune:

          @Dedalus – satele din Midlands sunt cât se poate de împrăștiate, uneori e vorba de cătune cu numai 15-20 de case, dar au canalizare toate. Satele mai mari aveau canalizare și în urmă cu 100 de ani, în cele mai mici a fost introdusă sau extinsă în anii ’50 și ’60.

          Rețeaua de canalizare nu e deloc atât de costisitoare cum pare, ajunge o singură stație de epurare la câteva sate, iar în rest nu sunt decât șanțuri și conducte. Racordarea și-o face individual fiecare gospodărie, atât timp cât conducta trece prin sat. Cu banii îngropați într-o singură sală de sport din cele 400 construite de Adrian Năstase pot fi construiți kilometri întregi de șanțuri de canalizare. Anglia e plină de ”sate cu mioare”, pajiștile au garduri de piatră, oile pasc libere în acele îngrădituri, dar toate satele au canalizare, construită cu bani de la ”județ” (county) sau de la guvern.

          Apa curentă e altceva, aceea poate fi obținută individual în fiecare gospodărie, dar nu vor exista investiții serioase în sate în lipsa rețelelor de canalizare. Lăsați satele din vârf de munte, că nu de la ele trebuie început. În prima fază orice sat aflat la drumul național ar trebui să aibă canalizare, iar în faza următoare (peste 15-20 de ani) și orice sat aflat la un drum județean ar trebui să aibă canalizare. Costul drumului e cu câteva ordine de mărime mai mare decât al rețelei de canalizare. Ați văzut un drum recent modernizat, gen E-58 pe sectorul Dej – Bistrița – Suceava? Sunt sute de podețe de beton construite prin toate satele, în fața fiecărei gospodării pe unde trece drumul. Ar fi fost mult mai ieftină o conductă de canalizare, decât acele sute de podețe de beton în fiecare sat, sunt probabil zeci de mii de podețe în total, pe sectorul menționat.

          • Dedalus spune:

            Satele romanesti sunt, multe dintre ele, nemonetizate. Nu neaparat sarace.

            Cand retelele de canalizare sunt lungi, costul de intretinere pe gospodarie e mare. Si e in bani, ceea ce e si mai grav.

            Despre statii de epurare – sunt enorm de costitisotare in functionare, daca sunt mici si complete. Iar ca sa pui o sita si sa zici ca ai epurat nu merge. Daca statia e completa, genereaza noroi, iar acela trebuie colectat si depus sau tratat.

            Conductele de canalizare trebuie si ele ingropate. Daca mergi pe terenul comunitatii, mergi pe drum si asta inseamna distante mari.

            Intretinerea trebuie facuta de o firma, asta costa mult. Daca grupezi apa si canalizarea pe mai multe comune, va fi cumplit de dificil de gestionat o astfel de proprietate comuna.

            In orice caz, infrastructura de apa canal la sate a consumat enorm de multa energie nervoasa si bani, decenii, de pe vremea PHARE.

            Cauza esecului este , dupa mine, insistenta in a impune solutii si retele centralizate. Solutiile trebuie sa si le gaseasca fiecare sat, iar cheia este in progresul tehnic.

            Insa, oricat te-ai stradui, infrastructura apa-canal la sate consuma bani, nu aduce (chestia aia ca vin invesitorii daca au canalizare e o utopie enorma).

            Ca dovada, in unele sate s-au facut drumuri si alimentari cu apa prin eforturi proprii. A costat mai putin si a durat mai putin decat cu orice sprijin – guvernamental sau UE.

            O alta eroare profunda este politica de subventii a productiei agricole. Este o tampenie cat casa, pentru ca induce ideea ca nu piata conteaza, ci cat iti da guvernul ca sa faci ceva.

            Nu poate fi insa respinsa politica de subventii, din cauza pietei comune, Dar putem sa diversificam economia sateasca si atunci va scadea nevoia de subventii si oricum va scadea dependenta de agricultura.

            O astfel de schimbare de optica – reala nu declarata prin rapoarte de sute si mii de pagin – cere efort si dureaza. Dar nu vad alta cale, decat cea socialist-comunista: statul le face p toate.

          • Dedalus spune:

            Cu drumurile judetene e alta poveste. Ele sunt in domeniul public al judetului, nu al comunelor respective. A se vedea si scandalul cu centura Bucurestiului.

            Coordonarea apa-canal cu reabilitarea drumurilor si a ambelor cu sursele de fonduri si cu proprietatea este un cosmar real.

            Dar, ca si multe alte probleme de acest fel, ele pur si simplu nu se pot rezolva individual. Sunt necesare 2 lucruri:
            a) refacerea legii achizitiilor publice
            b) modificarea legii administratiei publice locale

            Nu e vorba (doar) de coruptie, ci de un cadru legal care a fost facut cu ideea ca “statul face tot”, dar nimeni nu s-a gandit concret la relatiile dintre tipurile de proprietati publice in cazul infrastructurii.

            ===

            Salile de sport la sate sunt o idee buna si o investitie excelenta. Problema lor este insa in dispretul total fata de educatia fizica si fata de sport pe care scoala, parintii si ministerul il nutresc.

            Crestem o generatie obeza, bolnava si fara nici un fel de simt al echipei, una din cauze fiind exact lipsa educatiei fizice si a sportului. Confudnam eruditia cu educatia, de-asta neglijam in realitate morala si educatia fizica.

            Dependenta fata de stat este una din cauzele majore ale acestei stari de lucruri. Nu o vom putea indrepta in nici un caz prin masuri organizatorice si administrative. Salile de sport la sate sunt o astfel de incercare – esuata nu din cauza lor ci din cauza climatului general de tipul “nu conteaza ce facem, statul are grija de noi”.

            In plus, cu un plan cadru superlung, elevii chiar nu mai au timp de sport in afara orelor. Si in continuare parintii vor mai mult si mai mult, daca se poate sa isi ia copiii numai duminica aasa, ar fi perfect.

            Noi facem copiii, dar cresterea si responsabilitatea pentru ei apartine statului. Unde ati mai auzit chestia asta? In nici un caz intr-un stat liberal.

            Soscialismul (citeste “comunismul rabdator”) de decenii in Romania a erodat puternic temelia societati: raspunderea parintilor pentru copiii lor. Acest lucru trebuie rezolvat, fiind insa si constienti ca o parte din parinti vor pastra orice am face ideea ca nu au nicio raspundere si vor prefera sa moara de foame ei si copiii lor decat sa mearga la munca. Sunt cei dependeti de sprijinul statului si, ca orice dependenta, e greu de tratata si nu da rezultate 100% oricat te-ai stradui. Pierderile sunt inerente. Daca nu le acceptam, nu putem duce lupta.

            • Harald spune:

              Problema copiilor obezi e complet paralelă cu sălile de sport construite la țară. Acolo sala de sport stă cu lacătul pe ușă ani întregi, iar copiii au mereu de făcut diverse munci în gospodărie, nu stau în fața calculatorului ca în oraș. Activitatea fizică nu le lipsește copiilor de la țară.

              Ce îi face pe copiii de la țară să fie mici de statură și oarecum supraponderali e munca desfășurată de la vârste mici, nu lipsa unei săli de sport. Iar a alege între mortalitatea infantilă cauzată de lipsa canalizării și o sală de sport despre care orășenii își imaginează că ajută la combaterea obezității e doar o dovadă despre lumea paralelă în care trăiesc guvernanții.

      • crs spune:

        Gresesti intr-un fel.
        Dupa asfaltari si puneri de tevi, cu mare greu, va incepe sa se fure, asta daca mai raman tevi de furat la sfarsitul muncii.
        Cu firmele baietilor care aduc utilajele si materialele, lesne e de vazut de ce o straduta se face in sase luni, cel putin.

    • eu****** spune:

      din ultimile analize la nivel se constata ca populatia paraseste mediul rural – este oarecum de inteles de ce se intampla asta peste tot in lume.

      este un aspect de care trebuie sa tinem seama dar iarasii spun ca trebuie tratat realist nu idilic.
      daca ai resurse limitate ele trebuiesc alocate cum???
      o parere si nimic mai mult -

      • Dedalus spune:

        Maresti resursele. Diversifica sursele de venit. Accepti: cine nu munceste nu mananca.

        Capitalismul e necesar si la sate.

        Altfel, nu faci decat sa tot redistribui venituri din ce in ce mai mici. Cu consecinte evident catastrofale.

  34. Dedalus spune:

    Chiar si fara troli s-a facut o incurcatura de matze pe threadul acesta, ca numa’ numa’ :-)

    Reiau pentru claritate:

    eu****** spune:
    08/09/2018 la 15:39

    Un guvern de tehnocrati va fi obligat sa isi propuna obiective care nu au culoare politica si sunt sustenabile pe termen scurt.

    Ma rog cine nu vrea educatie mai buna??? cam lunga bataia dar cred ca merita adusa in discutie

    Cine nu vrea sa aiba un sistem de sanatate mai bun???

    Ma rog cine nu vrea, chiar si asa simplu doar ca sa declare, alegeri corecte si care sa exprime optiunea unei majoritati a oamenilor – vezi alegerile in doua tururi-???

    Si in final, dar nu in ultimul rand, cine nu vrea un trai mai bun, salariu mai mare, drumuri mai bune, afaceri mai puternice???

    Chestiunea este ca in 2 ani poti face chiar multe –
    Aduc aminte de realizarile de1 an din guvernarile conduse de tehnocratii Dacian Ciolos si Mugur Isarescu.

    #haicasepoate

    =====

    Raspunsul meu:

    Nu contest meritul guvernelor tehnicrate in situatii de criza. Dupa cum departe de mine gandul sa blamez in vreun fel realzarile guvernelor Isarescu si Ciolos.

    Subliniez insa ca un guvern tehnocrat este de fapt un fel de guvern de uniune nationala, pentru ca el se bucura totusi de o majoritate in Parlament. Parlamentul nu se dizolva cand guverneaza tehnocratia, el ramane si aproba. Sau nu.

    Problema majora a tehnocratiei deriva exact din acest caracater al sustinerii parlamentare cvasiuniversale.

    Partidele parlamentare raman sa joace rolul lor politic si in cursul perioadei tehnocrate. Daca avem o criza majora
    sau
    daca interesele politice de partid o cer (vezi guvernarea Ciolos)
    atunci
    Guvernul tehnocrat e sustinut in ce priveste guvernarea curenta a statului. Si numai in ce priveste guvernarea curenta. Guvernul Ciolos putea fi oricand dat jos daca interesele politice ale partidelor ar fi cerut-o.

    ===

    Rezulta din cele de mai sus ca o guvernare tehnocrata care este menita sa schimbe radical statul (in cazul nostru vorbeam despre necesitatea istorica a trecerii la statul liberal), poate sa o faca daca si numai daca jocul politic este limitat, constrans.

    Limitarea jocului politic se poate face doar prin dictatura, fie fara nici un partid (cazul Chile), fie cu un singur partid majoritar, care sustine un guvern tehnocrat.

    In acest din urma caz – partid majoritar care sustine un guvern tehnocrat – nu avem in realitate de-a face decat cu o profesionalizare a actului de guvernare, care ramane totusi sub controlul politic al partidului majoritar care a propuse si sustine acel guvern.

    Desigur, e neobisnuita o asemenea solutie, deoarece se presupune ca un partid majoritar are si expertiza necesara de guvernare, asa ca nu ar avea de ce sa recurga la tehnocratie.

    Exista si situatii in care unul sau mai multi ministri nu sunt nici macar membri de partid, dar sunt numiti in virtutea competentei iesite din comun. S-a intamplat si prin Romania, si pe aiurea.

    ===

    Care este solutia, dupa umila mea parere?

    Solutia consta in expertiza atrasa, nu neaparat in actul de guvernare. De altfel, ceea ce un ministru are de facut, in ce priveste activitatea curenta, este suficient de mult pentru a nu-i mai lasa timp sa citeasca, sa discute, sa gandeasca. Asta e situatia, vorba bancului: asa suntem noi presedintii.

    Forta dreptei consta in diversitatea acceptata a opiniilor membrilor si simpatizantilor, dublata de capacitatea de comuncare ce deriva din acceptarea responsabilitatii individuale.

    Acest lucru inseamna ca ganditorii de dreapta veritabili sunt asteptati sa contribuie direct la formularea ideologiei dreptei. Aceasta dezbatere este cea care serveste drept baza actului de guvernare de dreapta si cu atat mai mult unui act de guvernare ce vizeaza formarea statului liberal.

    Partidul propune o platfomra de dreapta ce vizeaza formarea statului liberal si numeste ministri eficienti, nu neaparat membri ai unui partid. Asta cheama la intelepciune partidul de dreapta respectiv, pentru ca nu e usor sa renunti la functii dupa ce te-ai luptat sa aduci partidul la guvernare.

    Dar este imperios necesar ca toti membrii de partid sa inteleaga ca trecerea la statul liberal se face tocmai pentru a nu subordona actul politic intereselor personale. Acest lucru nu inseamna ca partidul sa se calugareasca in corpore. Ci doar sa intelega priamtul datoriei fata de beneficiul personal imediat.

    Ar fi poate usor de acceptat aceasta pseud-renuntare la beneficii imediate daca ne-am aminti ca de fapt nu pentru noi traim, ci pentru copiii nostri si ca un stat liberal nu se face pentru cei ce astazi se intreaba cat o mai fi graul de coliva, ci pentru cei care se intreaba daca va fi mai simplu sa traiasca pe Luna sau pe fundul oceanelor.

  35. Dedalus spune:

    @Harald

    Salile de sport sunt necesare peste tot, la sat ca si la oras.

    Activitatea fizica nu e totuna cu educatia fizica.

    In plus, nu e cazul de “ales” intre canalizare si sali de sport. De fapt, daca ma gandesc bine, inte o canalizare imposibila si sali de sport posibile, as inclina spre salile de sport.

    Radacinile sunt adanci :-). Cu o economie bazata pe agricultra la extrem si cu o populatie foarte numeroasa dependenta de acest sector, este foarte dificil sa obtii resurse pentru obiective de investitii comunitare.

    Salile de sport de la sate (dar sa stiti ca si cele de oras, in aproape aceeasi masura) sunt un indicator de prabusire a educatiei din cauza simplificarii economice si a descurajarii muncii si initiativei private.

    Societatea s-a echilibrat la un nivel foarte scazut de calitate a vietii (un indicator diferit de nivelul de trai) si si mai jos la un ipotetic indicator numit “speranta”.

    Nu cred ca in acest moment exista vreun parinte sanatos la cap care sa nu-si doreasca pentru copil sa faca o facultate in strainatate. Spun sa faca o facultate, nu sa cumpere o diploma!

    Sa spunem ca Superman face maine canalizare, apa, dusuri, aduce medici cate unul la 20 de locutori, profesori geniali toti la sate. Ce credeti ca se va intampla? Ei bine, nimic! Canalizarea se va infunda din lipsa de intretinere profionista si de bani, apa curenta nu va putea fi platita si va fi inchisa, copii nu vor invata ca nu vor avea de ce sa o faca. Nimeni nu va trai mai bine, iar Superman isi va lua darul inapoi.

    Pomana sociala aduce dezvoltare. Pomana sociala creste cererea de pomana, creeaza dependenta si contravine caritatii crestine.

    ===

    In alte tari are loc o echilibrare, adica statul adauga acolo unde nu ajunge. Sau intervine acolo unde sunt necesitati grave de moment. Sau se adauga initiativei private. In nici un caz pomana rurala (acolo unde e inevitabila) nu este parte a unei pomeni genralizate intr-un stat care lupta sa doboare initativa privata.

    Noi vedem la altii efectele statuli liberal: autostrazi, digitizare, zone rurale dezvoltate. Apoi consideram ca daca statul roman ca finanta autostrazile, digitizarea si sonele rurale, asta e sustanabil si va crea capitalism.

    Ne zbatem in aceasta confuzie de trei decenii. As spune ca este iluzia noastra draga, nu putem trai fara ea.

    • Dedalus spune:

      erata: *Pomana sociala nu aduce dezvoltare

      Tare mi-as dori un preview sau un edit la aceasta platforma.

    • Harald spune:

      @Dedalus – se pare că trebuie să începem de la un nivel mai de bază: mortalitatea infantilă în lipsa canalizării e o problemă mult mai gravă decât lipsa unei săli de sport. Am locuit la bloc în România în anii ’80 și ’90, credeți că rețeaua de canalizare rămânea la mila statului? Existau oameni care solicitau o plată pe măsură, dar intrau în subsolul blocului cu cizme până la șold, dacă era cazul și rezolvau de fiecare dată problema.

      La fel va fi și la țară, ba chiar acolo există mulți oameni obișnuiți să se ocupe de dejecțiile de la animale, va avea cine să mențină canalizarea în funcțiune. Credeți că latrinele actuale nu necesită niciun fel de întreținere?

      Iar cu sălile de sport de la țară exact ce spuneți Dvs. s-a întâmplat, le-a făcut cadou Superman Adrian Năstase sau Superwoman Elena Udrea, de asta stau acum cu lacăt pe ușă. Acele săli de sport nu au răspuns unei nevoi reale, ci unei nevoi inventate de guvernanți, de asta stau acum închise.

      • Dedalus spune:

        Eu subliniez importanta capacitatii comunitatilor de a-si rezolva singure necesitatile de investitii comune, de asistenta sociala si medicala, educatie.

        Statul nu are ce cauta decat ca execptie si numai pentru a contracara disfunctionalitati de piata.

        Prioritatea trebuie sa fie diversificarea economiei rurale, dar asta nicidecum pe calea subventiilor guvernamentale.

        Trebuie sa creasca venitul local, dar asta nu se va intampla doar din agricultura.

        Primariile trebuie sa iasa din dolce far niente in care mai toate se complac. Nu e vorba doar despre primar, ci despe intreaga guvernanta locala.

        Este dificil, recunosc. Dar daca vom ramane in “ce sa finantam” in mediul rural, nu ajungem nicaieri. Intrbarea corecta ar fi “Ce sa facem ca oamenii aceia sa castige mai mult?”.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Radu Vancu


Radu Vancu

Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, eseist și traducător. Conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” și redactor la revistele „Transilvania” și „Poesis internațion... Citeste mai departe


E randul tau

Bun, poate ca ar fi util sa sintetizam putin, sa facem abstractie de "floricele", placute la citit d...

de: MirceaM

la "Draci peste tot (II). Sau despre misterioasa aspirație a aghiotantului lui Dragnea la filozofie"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

aprilie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)