joi, martie 28, 2024

România, în căutarea Suveranului

Cine doarme în democrație, se trezește în dictatură

Teoria politică iluministă, începând cu Hobbes, a creionat o definiție a Suveranului. După Hobbes, Suveranul este reprezentantul legitim al comunității civile, cel de la care emană legile și autoritatea aplicării lor. În monarhie, Suveranul este regele sau împăratul, în democrație este o adunare de mai mulți oameni, aleși de comunitatea civilă să o reprezinte.

Ulterior, sub influența lui Rousseau, Suveranul s-a confundat cu însăși comunitatea civila auto-regulatoare. Astfel a ajuns instituția Suveranului până la noi și aceasta este concepția fundamentală a democrațiilor republicane de astăzi. România nu face excepție, Constituția statuând peremptoriu că: ”Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”, dar și că: ”Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”

Însă, dincolo de formulele solemne din Constituție, se pune întrebarea: este, într-adevăr, poporul român adevăratul Suveran, în România de azi?

Mai întâi, pentru a fi cu adevărat Suveran, poporul român ar trebui să fie conștient pe deplin de această calitate. Aceasta ar însemna ca supunerea față de legi să fie în general liber consimțită, de vreme ce legile sunt chiar expresia voinței poporului. În al doilea rând, ar trebui ca poporul să-și asume responsabilitatea pentru alegerile sale și pentru urmările acestora, detectabile în viața reală. În fine, poporul ar trebui să poată face uz de puterea sa suverană, atunci când reprezentanții săi aleși nu respectă mandatul dat de Suveran.

Obiectivul acestui articol este de a arăta că aceste calități ale Suveranului nu se manifestă la poporul român. Altfel spus, poporul român nu își asumă explicit, în prezent, calitatea de Suveran, această funcție rămânând vacantă.

În ce forme se manifestă absența Suveranului constituțional? Voi da aici câteva exemple edificatoare.

Un prim exemplu este ocolirea sau încălcarea legii de către majoritatea cetățenilor români. În goana obsesivă pentru satisfacerea propriilor interese, cetățeanul român nu pare să conștientizeze rolul și importanța legilor într-un stat modern. Dar, mai presus de asta, el nu le percepe ca fiind ”ale lui”, ci ale statului, văzut ca un inamic permanent, pe care trebuie să-l păcălești și să-l furi, dacă nu-l poți învinge.

Un al doilea exemplu este gradul scăzut de implicare în politică, culminând cu o rată a absenteismului la alegeri de peste 50%. Este cel mai clar exemplu că Suveranul nu își exercită nici măcar rolul minimal de a-și delega reprezentanții pentru auto-guvernare. De altfel, acest fenomen este comun spațiului ex-comunist din Estul Europei, ducând previzibil la o erodare rapidă a democrației și la ascensiunea unor forțe conservator-reacționare, anti-europene și autoritariste. Aceste forțe capătă majoritatea absolută în Parlamente din cauza lipsei cetățenilor din arena politică și, prin măsuri discreționare, ajung să concentreze atribute despotice de natură să înlăture treptat poporul din rolul său (neasumat) de Suveran.

Un al treilea exemplu este lipsa de implicare civică a românilor. Reacțiile la abuzurile guvernamentale, polițienești și parlamentare rămân anemice și neconvingătoare, fiind mereu necesar ajutorul extern pentru oprirea acestor abuzuri. Mă refer aici, de exemplu, la exploatarea iresponsabilă a resurselor naturale, care a trebuit combătută inclusv prin implicarea unor ONG-uri celebre la nivel mondial, precum Greenpeace. Chiar și rezistența la schimbările politizate din Justiție a trebuit și trebuie suplinită de intervenții ale UE, SUA, Comisiei de la Veneția, Consiliului Europei, ș.a.m.d.

Un al patrulea exemplu este lipsa de solidaritate dintre cetățeanul român și Statul român. Chiar când reprezentanții Statului sunt îndreptățiți să ia unele măsuri drastice pentru respectarea legii, precum ridicarea mașinilor parcate neregulamentar sau amendarea celor care nu emit bon fiscal, reacția cetățenilor din jur nu este de aprobare sau susținere, ci de oprobriu, revoltă, respingere. Pe de altă parte, nici organele de control ale statului nu-și fac datoria, cel mai tragic exemplu fiind sinistrul incendiu de la Colectiv. S-ar putea spune că nici poporul, nici statul nu par sa aibă habar cine este Suveranul în această țară. Statul nu acționează în interesul cetățenilor, de cele mai multe ori, iar cetățenii nu sunt solidari cu acțiunile statului, chiar dacă sunt legale sau îndreptățite.

Aceste exemple ar trebui să fie suficiente pentru a arăta că Suveranul lipsește din România, rezultatul fiind un haos și o harababură generalizate, în care fiecare procedează dupa bunul plac, legile sunt disprețuite sau, în cel mai bun caz, încălcate (chiar de către cei care ar trebui să le aplice, deseori), iar Statul este captiv în mâna diferitelor grupuri influente de interese. Aceasta este mai degrabă o stare specifică statelor din America Latină, decât celor din Uniunea Europeană, unde rolurile sunt clar distribuite și, în general, respectate.

Însă această situație nu este făcută să dureze la nesfârșit. În lipsa asumării rolului său natural de Suveran într-o democrație (demos – popor, kratos – putere), poporul român va sfârși prin a recunoaște această calitate unui grup (oligarhie – puterea celor puțini) sau unei persoane (tiranie). Este, probabil, procesul la care asistăm în ultimii ani, unii pasivi, alții indignați, în care o majoritate variabilă din Parlament a ajuns să ignore cu nonșalanță voința populara exprimată prin referendumul privind reducerea numărului de parlamentari și a numarului de camere ale Parlamentului, cu toate că și referendumul este o cale de afirmare a suveranității poporului, după cum afirmă ritos dispozițiile constituționale citate mai sus.

Această uzurpare lentă, dar vizibilă a suveranității populare s-a accelerat în ultima vreme, de când conducerea acestei majorități cu veleități autoritare construieste, sub masca parlamentarismului modern, dar cu sprijinul tacit al structurilor locale de tip medieval, un stat totalitar de tip oligarhic. Graba vine din presiunea pe care o Justitie întinerită si independentă o pune pe aceste structuri profund corupte și se materializează într-o bătălie stranie dintre puterile statului: cele politice (Parlamentul, Guvernul, consiliile locale), pe de o parte, cea apolitică (Justiția), pe de altă parte. Față de forța superioară a puterilor politice, care au un drept de legiferare exclusiv, se situează de partea Justiției societatea civilă și Președintele, care încearcă să suplinească lipsa stridentă a Suveranului din această luptă. Însă este evident că, fără o trezire rapidă la realitate a majorității covârșitoare a cetățenilor, este o luptă pierdută pentru democrație.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Rămâne permanent întrebarea pentru autor, pentru toți: de ce?

    Statele „naționale” create 1918 /1945 în centru- sud- est al continentului nu au reușit să mențină nivelul de trai, nu a reușit să asigure un nivel de trai mai bun cetățenilor.
    Naționalismul „etnic” a avut consecințe grave până la Srebrenița în anii 1990. Autoritarismul, tendința spre dictatură e trăsătura comună acestor state „naționale” nou create. E un șir lung de nume și țări 1918-1945-1989. Uluitor e reapariția (… Habsburg. Bibliothek einer verlorenen Welt. Hoffmann und Campe, Hamburg 2014/ Richard Wagner: descrie … Sibiu, biblioteca Bruckenthal … perioada de tranziție până 2012…) acestor „tradiții naționale” după eliberarea 1989 în est. Să trecem peste ororile WW2 și conflictele din războiul rece est -vest 1945- 1989. A „izbucnit” libertatea 1989. Ce a urmat?

    ….”….. Un prim exemplu este ocolirea sau încălcarea legii de către majoritatea cetățenilor români. În goana obsesivă pentru satisfacerea propriilor interese, cetățeanul român nu pare să conștientizeze rolul și importanța legilor într-un stat modern. Dar, mai presus de asta, el nu le percepe ca fiind ”ale lui”, ci ale statului, văzut ca un inamic permanent, pe care trebuie să-l păcălești și să-l furi, dacă nu-l poți învinge….”……

    Tradiția cu 50 de ani „dictatura autohtonă” 1939-1989, cu un stat de drept absent 80 de ani 1938-1989-2018 e o moștenire îngrozitoare pentru tânăra democrație românească. Perioada de tranziție 1990- 2018 devine din ce în ce mai mult un dezastru „național”. Autorul prezintă starea reală în democrația „originală autohtonă”. Ce e de făcut? Alegerile 2019/2020?
    Condițiile externe cu aderarea la UE & NATO sunt condițiile cele mai favorabile de un secol. Rămâne problema cu societatea civică amputată (epurarea etnică 1941-1989), deformată 1938-1989- 1989, cu relații locuitori- stat detaliat descrise de autor.

    …”.. Un al patrulea exemplu este lipsa de solidaritate dintre cetățeanul român și Statul român. Chiar când reprezentanții Statului sunt îndreptățiți să ia unele măsuri drastice pentru respectarea legii, precum ridicarea mașinilor parcate neregulamentar sau amendarea celor care nu emit bon fiscal, reacția cetățenilor din jur nu este de aprobare sau susținere, ci de oprobriu, revoltă, respingere. Pe de altă parte, nici organele de control ale statului nu-și fac datoria, cel mai tragic exemplu fiind sinistrul incendiu de la Colectiv… „….

    Lipsește încredere. Lipsește încredere între cetățeni. Lipsește încrederea cetățenilor în statul de drept. Lipsește încrederea cetățenilor în instituțile publice. Lipsește încrederea cetățenilor în serviciile publice (învățământ, sănătate).
    Milioane de locuitori au votat 1990- 2018 cu picioarele, au migrat spre vest. La centenar un „stat național unitar (etnic?)” cu riscul de a eșua?

    Cum se va prezenta România la președinția UE 2019?

    UE e 2019 la răscruce. România încotr-o ? Impreună cu vecinii „iliberali”, umăr la umăr cu tovarășii de ieri din est spre „scindare” a la Bratislava 2016? Divortează estul de vest? Mitologie dâmbovițeană (academia 2017, istoricii grei despre centenar) în loc de civilizație urbană occidentală și rațiune politică?

    Eu cu cine votez….

    • „Statele „naționale” create 1918 /1945 în centru- sud- est al continentului nu au reușit să mențină nivelul de trai, nu a reușit să asigure un nivel de trai mai bun cetățenilor.”

      Îndrăznesc cu modestie o singură observație. Evoluția economică nu s-a petrecut, ce-i drept, în ritmul așteptat ce cetățeni, dar statistica arată că indicatorii macroeconomici au avut de-a lungul perioadelor menționate modificări pozitive. Nu intru în amănunte legate de ciclurile economice, ineficiența economiilor marxiste, sau incapacitatea de a obține convergența la nivel regional, continental sau global, dar a existat creștere economică.

      Capacitatea guvernelor de a oferi un nivel de trai mai bun cetățenilor este o chestiune de guvernare ceva mai delicată și cu efect pe termen lung. Astăzi, spre exemplu, România traversează o perioadă de creștere economică, fără ca aceasta să se reflecte în nivelul de trai al populației. Dar, au fost perioade similare și în alte state de-a lungul istoriei (nu mă refer la contextul politic, intern și internațional, ori altele asemenea condiționări). Reformele economice ale d-nei M Thatcher, ori cele din vremea d-lui J Carter, după perioada de stagflație (ca să fiu imparțial :) ), spre exemplu, stau alături de numeroase și diverse alte cazuri în care politicile guvernamentale au generat la un moment dat creștere a PIB, dar au adus prosperitate cetățenilor (dacă au adus) mult mai târziu.

      Dar, în NICIUN context nu a contat faptul că a fost vorba despre state naționale în altă privință decât cea legată de suveranitate.

      • Paradoxonul Böckenförde (a fost judecător la curtea supremă Bundesverfassungsgericht Karlsruhe).
        Statul nu poate crea condițiile pe care se bazează. Societatea civică, mentalitatea, tradiția generază cultura din care izvoresc bazele pentru comunitate.
        Democrația „originală” 1990- 2018 nu a dat roadele dorite. Incercare și eroare?

        …. „…….conducerea acestei majorități cu veleități autoritare construieste, sub masca parlamentarismului modern, dar cu sprijinul tacit al structurilor locale de tip medieval, un stat totalitar de tip oligarhic. Graba vine din presiunea pe care o Justitie întinerită și independentă o pune pe aceste structuri profund corupte și se materializează într-o bătălie stranie dintre puterile statului: cele politice (Parlamentul, Guvernul, consiliile locale), pe de o parte, cea apolitică (Justiția), pe de altă parte…. „…..

        Spiritul civic dezlănțuit 1989 a avut roade excelente în cultură, artă, film, literatură. Creativitatea locuitorilor are azi cele mai bune condiții de un secol. Jecmănitorii, penalii, hoții din guvern, parlament, instituțiile publice nu pot rămâne brandul României până la bicentenar?

        …. „… pentru a fi cu adevărat Suveran, poporul român ar trebui să fie conștient pe deplin de această calitate. Aceasta ar însemna ca supunerea față de legi să fie în general liber consimțită, de vreme ce legile sunt chiar expresia voinței poporului….. „ ….

        Din care dezbateri publice și „teorii” se pot obține puncte de referință?

        (….. Von Böckenförde wurde das Problem aufgeworfen:
        „Der freiheitliche, säkularisierte Staat lebt von Voraussetzungen, die er selbst nicht garantieren kann. Das ist das große Wagnis, das er, um der Freiheit willen, eingegangen ist. Als freiheitlicher Staat kann er einerseits nur bestehen, wenn sich die Freiheit, die er seinen Bürgern gewährt, von innen her, aus der moralischen Substanz des einzelnen und der Homogenität der Gesellschaft, reguliert. Anderseits kann er diese inneren Regulierungskräfte nicht von sich aus, das heißt mit den Mitteln des Rechtszwanges und autoritativen Gebots zu garantieren suchen, ohne seine Freiheitlichkeit aufzugeben und – auf säkularisierter Ebene – in jenen Totalitätsanspruch zurückzufallen, aus dem er in den konfessionellen Bürgerkriegen herausgeführt hat.“
        – ERNST-WOLFGANG BÖCKENFÖRDE: Staat, Gesellschaft, Freiheit. 1976, S. 60.
        ….. ………..
        „Vom Staat her gedacht, braucht die freiheitliche Ordnung ein verbindendes Ethos, eine Art „Gemeinsinn“ bei denen, die in diesem Staat leben. Die Frage ist dann: Woraus speist sich dieses Ethos, das vom Staat weder erzwungen noch hoheitlich durchgesetzt werden kann? Man kann sagen: zunächst von der gelebten Kultur. Aber was sind die Faktoren und Elemente dieser Kultur? Da sind wir dann in der Tat bei Quellen wie Christentum, Aufklärung und Humanismus. Aber nicht automatisch bei jeder Religion………… …………..
        Eine säkulare Version dieser Gedanken findet sich schon bei Aristoteles: dass die Tugend eines Staates sich auf die Tugend der Bürger gründe und dass diese auf deren Anlage, Gewöhnung und vernünftiger Einsicht beruhe – was auch in der Volksweisheit steckt, dass jedes Volk die Regierung habe, die es verdient. Daher erscheint politische (Charakter-)Bildung als Existenzbedingung und deshalb auch als wesentliche – freilich institutionell schwer zu gewährleistende – Aufgabe guter staatlicher Ordnung.
        ……. …..
        Im Feudalismus regierte der König als Souverän von „Gottes Gnaden“, die Legitimität seiner Herrschaft wurde also transzendent begründet. In der Republik gibt es keine allgemein gültige Definition des Souveräns, in der Theorie ist das Volk Inhaber der Souveränität (→ Volkssouveränität). Doch je nach Verfassung delegiert das Volk mehr oder weniger große Teile der Souveränität bzw. Staatsgewalt an Staatsoberhäupter und Parlamente. In der Wahlberichterstattung finden sich beispielsweise Formulierungen wie „der Souverän hat entschieden“. Das Böckenförde-Diktum gibt einen Hinweis darauf, dass in einer Demokratie die Legitimierung der Herrschaft im Gegensatz zum Absolutismus „von unten“ geschieht. Während der absolutistische Staat seine Bürger zur Loyalität zwingen und somit die Voraussetzungen seiner Herrschaft selbst schaffen kann, ist der demokratische Staat auf die demokratische Gesinnung seiner Bürger angewiesen, die er nicht erzwingen kann.
        Das führt zu Schwierigkeiten bei der Lösung der Frage, wie eine demokratisch verfasste Gesellschaft ihren Fortbestand sichern und sich gegen Gefahr schützen kann. Böckenförde macht auf das Paradoxon aufmerksam, dass der Staat bei dem Versuch, die Demokratie mit „den Mitteln des Rechtszwanges und autoritativen Gebots“ zu verteidigen, selbst zur Diktatur wird, weil er sich damit über das „Volk als Souverän“ stellen würde. …….. …. /…… ……… …… Privit din partea statului, libertatea în democrație necesită un etos care leagă locuitorii, un spirit comunitar la acei care trăiesc în acest stat. De unde izvorește și de unde se alimentaează acest spirit comunitar care nu poate fi impus de stat cu forța și nu poate fi implantat administrativ? Se poate răspunde: din cultura trăită. Care sunt elementele și factorii acestei culturi? Aici suntem la bazele creștine, iluminism și umanism. O versiune seculară se găsește la Aristotele: virtutea statului se fondează pe virtutea cetățenilor care la rândul ei se bazează pe obișnuință, rațiune, mentalitate, tradiție……).

        Care sunt cauzle care au dus la democrația „originală” 1990- 2018? Ce consecințe are propaganda seculară cu „mitologia dâmbovițeană” ca mitul creării statului „național unitar centralizat” (contrar Declarației de la Alba Iulia 1918) ? Ce a propagat „academia” 2017: identitate, pericol, pedepse? Acuz pe acești colaboratori de ieri și de azi de mediocritate și abuz. Acuz istoricii „grei” de azi (care se folosesc de centenar) de manipulare si lingușeală.
        România europeană sau „naționalism etnicist izolaționist” ca la vecinii „iliberali” din est?

        România are de ales …..
        Eu cu cine votez?

  2. De acord cu expunerea teoretica si definitiile, nu si cu sinteza facuta de autor.
    In opinia mea, democratia romaneasca functioneaza in perfecta coerenta cu semnificatia profunda a termenului, adica poporul isi exercita, liber, prerogativele de suveran!
    Cine poate pretinde insa, ca suveranii sunt doar de un singur fel : priceputi si intelepti ? E o iluzie…In realitate, termenul de suveran nu este conditionat de calitate, ci de functie. Atat.
    Daca treburile merg atat de prost in RO, e ca romanii sunt incapabili sa faca treaba buna PUNCT.
    Cand oamenii vor dori calitate, vor alege alti politicieni sa-i reprezinte. Deocamdata, nu e cazul!
    Romanii au exact ceea ce doresc : MULT.
    Exista inca in mentalitate, ideea ca, din mult si prost, tot poti sa mai alegi ceva bun…ceea ce, in realitate, e complet gresit!
    Cand vor dori calitate, romanii vor avea calitate…Ei decid!
    Nu suntem, deci, in cautarea suveranului, ci in educarea lui!
    Tema e un pic diferita, as zice…
    Apoi, si cu educarea asta, nu trebuie sa ne speriem ca va dura prea mult timp, sau ca nu se va realiza niciodata… ptr ca se poate! Instantaneu, oamenii isi pot schimba radical sistemul de valori!
    imaginati-va un cataclism natural in urma caruia se naruie toate noile constructii facute de incompetenti si de hoti, toate cele vechi si neintretinute, pe care iar s-au cheltuit sume fabuloase, podurile si drumurile, caile ferate „reabilitate” in stil local romanesc, adica numai pe hartie, etc., etc. Am impresia ca romanii ar stii exact cui si cum sa ceara „reparatii”, cu aceeasi „spontaneitate” cu care i-a votat…
    Scenarii catastrofa nu doar ca exista, dar sunt foarte probabile…romanii suverani decid daca actioneaza inainte, sau asteapta sa se convinga pe pielea lor.

  3. Este un subiect foarte interesant, nu am inteles niciodata ce inseamna suveran, are mai multe sensuri.

    Nu am inteles ce inseamna reprezentant. Cineva ma reprezinta daca i-am dat mandat si ii pot retrage mandatul, daca imi expune vointa, iar ca sa o faca trebuie sa stie care e vointa mea. Noi suntem foarte departe de asa ceva. Noi mergem sa votam niste partide (votul pe lista), care dupa fac ce vor, pot zice una si face cu totul altceva, nu e nici o metoda pasnica sa-i retragi. Acesti reprezentanti votati sunt de fapt niste clanuri care se bat intre ei ca sa se mentina la putere, nu ii intereseaza pe ei sa faca ceva bun. O situatie mai buna e in state cu democratie directa, Elvetia, USA, unele adaptari se observa in statele cu monarhie, dar si aici daca ne uitam formal e tiranie, in practica tiranul e pus dupa gratii. In alte parti formal e democratie, in practica e tiranie.

    Ca sa sustii legile, trebuie intai sa le cunosti si intelegi. In ziua de azi sa cunosti legile este imposibil. Mai mult, ele se schimba permanent, schimbarile nu sunt usor de urmarit si nu sunt foarte publice, sunt stufoase si sunt interpretate diferit de functionari. Legislatia are are multe lacune, contradictii si hai sa spunem dea dreptul prostii, fiindca acei care o fac habar nu au.

    Ca oamenii sa respecte legile trebuie intai de toate sa le cunoasca, acest lucru inseamna sa fie simple. Dupa trebuie sa le constientizeze, sa inteleaga de ce asa e mai bine si nu altfel, aici e de lucru cu acei noi veniti in sistem si cu educarea acelor care sunt deja. Chiar si asa trebuie facut in asa fel ca legile sa faci anume in asa fel si nu altfel, in cazul parcarilor sa fie proiectate strazile asa incat sa nu poti efectiv parca decat acolo unde se poate.

  4. Ca să nu fie disprețuite, legile ar trebui să fie corecte.

    E adevărat că lucrurile nu stau chiar atât de rău ca pe vremea lui Ceaușescu, atunci oamenii responsabili chiar se solidarizau tacit împotriva legii, însă majoritatea comparațiilor cu legislațiile vest-europene vor fi în defavoarea legislației românești. Poate de la capătul ăsta ar trebui început, nu de la a cere publicului să respecte (în toate sensurile) o legislație profund incorectă.

  5. Dintr-o analiza publicata de MISES INSTITUTE: How the United Kingdom Became a Police State :

    „In cei zece ani, 1997-2007, cit s-a aflat la putere, Tony Blair a trecut prin parlament 26.849 de legi, o medie de 2.663 noi legi in fiecare an, sau 7,5 noi legi in fiecare zi. Partidul Laburist a continuat aceasta nebunie si sub Gordon Brown, care a batut recordul in 2008, trecind 2.823 noi legi. Numarul urias de noi legi sub laburisti nu include si cele 2.100 noi reglementari pe care UE le-a votat doar in anul 2006, care pare sa fie media la ei.”

    Cum poate pretinde cineva respect fata de legi/lege/democratie/parlament in astfel de conditii?

    Situatia la zi a democratiilor e proasta peste tot, nu doar in Romania. Critica. Si se merge din rau in mai rau. Ceea ce e normal, dupa cum stim inca de la John Adams.

    „Democracy… while it lasts is more bloody than either aristocracy or monarchy. Remember, democracy never lasts long. It soon wastes, exhausts, and murders itself. There is never a democracy that did not commit suicide.” – John Adams, 2nd President of the United States In office March 4, 1797 – March 4, 1801.

  6. Noua generatie de juristi si decalajul dintre tara legala si tara reala

    Este uluitor la noi ca dupa trei decenii de democratie si exact atunci cand tara a ajuns intr-un impas major , in spatiul public sunt invocate aceleasi teze folosite in anii `90 cand vina pentru situatia tarii si evolutia ei ulterioara a fost aruncata exclusiv in spatele cetatenilor ( votanti ) .
    O asemenea teza prin care in esenta poporul roman este socotit incapabil sa-si exercite calitatea ( iluminista ) de Suveran este vehiculata intr-un articol recent aparut pe platforma Contributors.ro ( Lucian Miulescu – Romania in cautarea Suveranului ) .
    Cu toate ca are o formatie juridica solida (http://www.contributors.ro/author/lucian-miulescu/?bio ), autorul isi propune sa analizeze raportul dintre starea de drept si starea de fapt inclusiv prin unele variabile psihologice avand drept scop declarat demonstrarea acestei incapacitati ( „Obiectivul acestui articol este de a arăta că aceste calități ale Suveranului nu se manifestă la poporul român”) . Ca o paranteza , poate ar fi fost mult mai interesant daca autorul pornea discutia despre Suveran de la un articol extrem de interesant din Constitutia Romaniei :

    ARTICOLUL 31
    (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
    (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
    (4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
    http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0sba31

    si de la faptul ca daca aceste drepturi constitutionale sunt incalcate , iar politicieni cu dosare penale fac legi pentru cetatenii onesti ai unui stat de drept , atunci discutia despre ( poporul ) Suveran ramane fara subiect. De gustibus non-disputandum , deci revenim la oile noastre.
    In interesul cauzei , si cum scopul scuza mijloacele , autorul ne propune si unele sofisme foarte interesante :

    „ Mai întâi, pentru a fi cu adevărat Suveran, poporul român ar trebui să fie conștient pe deplin de această calitate. Aceasta ar însemna ca supunerea față de legi să fie în general liber consimțită, de vreme ce legile sunt chiar expresia voinței poporului. În al doilea rând, ar trebui ca poporul să-și asume responsabilitatea pentru alegerile sale și pentru urmările acestora, detectabile în viața reală. În fine, poporul ar trebui să poată face uz de puterea sa suverană, atunci când reprezentanții săi aleși nu respectă mandatul dat de Suveran.”

    Dupa o logica a normalitatii sociale si europene nu poti eticheta in mod gratuit o comunitate , cu atat mai mult un intreg popor, atunci cand inca din 1991 Constitutia Romaniei mentiona in mod expres aceasta calitate :

    „ Art. 2 – Suveranitatea
    (1) Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum.
    (2) Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in numele poporului.”
    ( https://www.ccr.ro/constitutia-romaniei-1991).

    Pe de alta parte, autorul nu ne explica sursa convingerilor sale ferme conform carora supunerea fata de legi nu ar fi la noi liber consimtita , dupa cum evita sa discute despre ce fel de legi este vorba atunci cand s-ar pune problema nesupunerii civice .
    In aceeasi maniera, autorul insinueaza faptul ca poporul nu-si asuma responsabilitatea pentru alegerile sale , dar fara sa discute mecanismul dependentelelor politice , sociale, economice si psihologice in care sunt facute aceste alegeri . In sfarsit, cinismul suprem de care da dovada este acela in care, in mod direct sau indirect , acuza poporul pentru nelegiurile celor care, dupa ce i-au pus hățuri, au incalcat in numele lui, si contractul social, si mandatul incredintat.
    Cu alte cuvinte autorul invoca notiunea iluminista de Suveran , dar omite sa analizeze si notiunea fundamentala de contract social care presupune drepturi si obligatii nu numai pentru cetatean , ci si pentru stat, inclusiv posibilitatea denuntarii lui de catre oricare dintre parti. In esenta, autorul insista doar asupra obligatiilor Suveranului , respectiv poporului, obligatiile statului fiind enuntate doar in treacat.
    Din nefericire, autorul nu se opreste aici. Fara o minima precautie , amesteca de-a valma cauzele , efectele , planurile , domeniile , categoriile , conceptele , starea formala cu starea reala, etc. si sare din lac in puț respectiv recurge la artileria grea si lanseaza pe nerasuflate o salva de afirmatii gratuite :

    „ …ocolirea sau încălcarea legii de către majoritatea cetățenilor români” ;
    „… gradul scăzut de implicare în politică, culminând cu o rată a absenteismului la alegeri de peste 50%” ;
    „ …lipsa de implicare civică a românilor. Reacțiile la abuzurile guvernamentale, polițienești și parlamentare rămân anemice și neconvingătoare, fiind mereu necesar ajutorul extern pentru oprirea acestor abuzuri” .
    „ …lipsa de solidaritate dintre cetățeanul român și Statul român”

    Unde mai gasim asemenea opinii exotice si gratuite care confunda partea cu intregul de genul „ …ocolirea sau încălcarea legii de către majoritatea(s.n.) cetățenilor români” ; etc. ?
    La alti autori exotici care au probabil o dispensa speciala pentru opinii gratuite :

    „ După părerea mea, această realitate va rămâne în România nu un an, nu un deceniu, nu un secol, ci o eternitate. Sau, mai precis, va rămâne câtă vreme va rămâne pe hartă şi ţara numită România. Specula, corupţia, învârteala, ciupeala, într-un cuvânt, păcatele tipice şmecheriei dâmboviţene ţin de esenţa poporului român ( s.n.).”

    Ion Cristoiu
    istoric, ziarist, scriitor, analist politic
    http://www.adevarul.ro/ion_cristoiu/Eterna_smecherie_romaneasca_7_456024396.html#commentsPage-4

    „Educatia financiara la romani e zero, educatia sexuala la romani e zero. Educatia juridica la noi e zero”
    Aurora Liiceanu
    psiholog
    https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-22340771-psiholog-aurora-liiceanu-educatia-financiara-romani-zero-educatia-sexuala-romani-zero-educatia-juridica-noi-zero-videointerviu-partea-intai.htm

    „Acum suntem o naţie handicapată moral ”

    Mircea Toma, psiholog, ziarist
    https://adevarul.ro/news/eveniment/mircea-toma-acum-natie-handicapata-moral-1_50ae6afa7c42d5a6639c89a4/index.html

    Daca a definit in acest mod raporturile cetatenilor cu legea , lipsa de implicare civica postulata de autor pare inevitabila ( „…Reacțiile la abuzurile guvernamentale, polițienești și parlamentare rămân anemice și neconvingătoare, fiind mereu necesar ajutorul extern pentru oprirea acestor abuzuri” ), numai ca aici avem o fractura logica.
    A vorbi din perspectiva unui specialist in drept international despre lipsa de implicare civica in cazul unui popor care a iesit cu mainile goale la Revolutie, a fost vanat la Mineriada din 1990 , a iesit la incendiul Colectiv , la infama Ordonanta 13,etc. si care practic sta in strada de aproape doi ani de zile este pur si simplu ignorarea unei realitati foarte vizibile pentru cei din afara tarii , dar invizibila pentru unii din interiorul ei :

    „Românii se luptă pentru ceva fundamental şi important mai ales pentru tânăra generaţie: oportunităţi, statul de drept, decenţă, valori şi transparenţă. Moldova nu are aşa ceva, Ungaria le pierde, în Polonia e foarte îngrijorător ce se întâmplă.Protestatarii români le transmit un mesaj altor ţări: „puteţi reuşi”. Cât despre UE, ea nu poate decât să fie încurajată de curajul acestor manifestaţii, „flatată” nu e un cuvânt potrivit. Cu siguranţă simte că statutul de membru al UE a fost apărat. Protestatarii români au arătat că puterea poporului poate obţine multe. Ce e interesant la aceste manifestaţii, la fel ca anul trecut şi ca înainte de alegerile prezidenţiale, oamenii ies şi protestează şi nu au mesaje populiste, nici anti-UE, ci protestează pentru a-şi apăra valorile şi democraţia”.
    Judy Dempsey expertă think-tank Carnegie Europe

    „Este îmbucurător faptul că mulţi români cer Guvernului lor să combată corupţia cu hotărâre. Aceşti protestatari curajoşi apără valorile europene: democraţia, statul de drept, independenţa justiţiei.””…integrarea Romaniei (in UE) n-a fost o greşeală”
    Michael Roth (Ministrul de stat pentru Europa în cadrul Biroului Federal pentru Afaceri Externe de la Berlin)

    „Eroii de la Bucuresti: Romanii ne arata cum se apara o democratie”
    Sebastian Christ
    http://www.aktual24.ro/presa-germana-eroii-de-la-bucuresti-romanii-ne-arata-cum-se-apara-o-democratie/

    „Lecţie de anticorupţie dată de cetăţenii României”
    „Protestele masive generate de relaxarea legislaţiei în ce priveşte deturnarea fondurilor publice sunt dovada că în Europa se dezvoltă o nouă concepţie asupra modului de a face politică, în care probitatea morală este o virtute esenţială”
    Les Echos( Publicatie franceza)

    „Românii au demonstrat că valorile democratice au prins rădăcini în ţară, în ultimele două decenii, cu ajutorul aliaţilor europeni şi Statelor Unite. Aceasta este o realizare nu doar în folosul naţiunii lor. Ea face Europa mai stabilă şi mai sigură”, „Administraţia Trump ar trebui să ia în considerare asemenea progrese înainte să arunce Uniunea Europeană la gunoi”
    The Washington Post

    „În România a avut loc o revoluţie a civilităţii. Una civică şi etică mamut, cum Europa n-a văzut poate de când e ea. Ajutaţi de reticenţele protestatarilor , potentaţii se prefac că nu s-ar fi întâmplat nimic. Scot mii de oameni în stradă, la o contra-manifestaţie dirijată şi controlată, care manipulează de zor, extremist şi ultranaţionalist.”
    Petre M.Iancu
    http://www.dw.com/ro/cum-ne-l%C4%83s%C4%83m-prosti%C5%A3i/a-37633080

    The Guardian publica motivele romanilor care ies in strada: Au trezit gigantul nostru adormit numit constiinta
    http://www.ziare.com/stiri/proteste/the-guardian-publica-motivele-romanilor-care-ies-in-strada-au-trezit-gigantul-nostru-adormit-numit-constiinta-1452832

    In cazul de față tehnica folosita cu predilectie de catre autor este indecizia si ambiguitatea prin care , desi exista reglementari legale , totul ramane in coada de peste :

    ” Pe de altă parte, nici organele de control ale statului nu-și fac datoria( s,n.) , cel mai tragic exemplu fiind sinistrul incendiu de la Colectiv. S-ar putea spune că nici poporul, nici statul nu par sa aibă habar cine este Suveranul în această țară (s.n.) . Statul nu acționează în interesul cetățenilor, de cele mai multe ori, iar cetățenii nu sunt solidari cu acțiunile statului, chiar dacă sunt legale sau îndreptățite.”

    Rezultatul este o stare de anomie si de parabioza sociala in care totul este aruncat ( ati ghicit ) in spinarea Suveranului absent , dar care nu are niciun fel de pârghii prin care sa poate fi prezent :

    ” Aceste exemple ar trebui să fie suficiente pentru a arăta că Suveranul lipsește din România, rezultatul fiind un haos și o harababură generalizate, în care fiecare procedează dupa bunul plac, legile sunt disprețuite sau, în cel mai bun caz, încălcate (chiar de către cei care ar trebui să le aplice, deseori), iar Statul este captiv în mâna diferitelor grupuri influente de interese. Aceasta este mai degrabă o stare specifică statelor din America Latină, decât celor din Uniunea Europeană, unde rolurile sunt clar distribuite și, în general, respectate.”

    Cireasa de pe tort este o prestidigitatie de clasa prin este mai intai invocat un Suveran lasat fara dinți ca sa fie acuzat ulterior ca nu poate sa mai muște :

    ” Însă această situație nu este făcută să dureze la nesfârșit. În lipsa asumării rolului său natural de Suveran într-o democrație (demos – popor, kratos – putere), poporul român va sfârși prin a recunoaște această calitate unui grup (oligarhie – puterea celor puțini) sau unei persoane (tiranie).”

    In esență, autorul ” se adreseaza dudului injurand salcamul ” cum ar spune un proverb chinez , respectiv abordeaza probleme de natura juridica ( dreptul cetatenilor de a vota , dreptul de a-si exercita suveranitatea ) prin argumente de natura psihologica respectiv , conform unei prejudecati raspandite printre formatorii de opinie de la noi , arunca responsabilitatea pentru starea de fapt din societatea romaneasca doar pe umerii cetatenilor exact cum alte opinii o arunca pe lipsa de educatie ( http://www.zf.ro/opinii/cea-mai-mare-nenorocire-a-romaniei-in-istorie-este-lipsa-educatiei-nu-lipsa-norocului-12916215) .
    In realitate, nefericitii cetateni romani care au fost in strada si la Revolutie , si la Mineriada din 1990, si la revolta #Colectiv , si la infama Ordonanta 13 , etc., si practic stau in strada de aproape doi ani de zile si-au facut din plin datoria civica , dar in lipsa unui adevarat stat de drept , cu institutii functionale , si a unei societati civile active si eficiente , cetatenii pot demonstra in strada nu 2 ani , ci 2000 de de ani , si tot zadarnic , pentru ca doar ei singuri nu pot urni bolovanul.
    Sa tragem linie si sa adunam . Au trecut deja trei decenii din viata tuturor si clasa politica de la noi joaca tenis la perete intr-o veselie pentru ca nu are adversar . Opozitia politica a fost infiltrata si sugrumata in nuce inca de la (re) aparitia ei , societatea civila a devenit o caricatura in raport cu cea din 1990 ( unii din vechii ei reprezentantii ei au trecut in mod subtil pe alte baricade , altii din cei care au debutat mai recent in spatiul civic se ocupa de efectul razelor gama asupra anemonelor in timp ce tara arde ,etc.) , iar pretul il platesc cetatenii care stau in strada ( singuri, si degeaba ) de aproape 2 ani , in realitate de 30 de ani.
    In final , o intrebare logica , juridica si psihologica nu pentru autor ( este captivat de problema Suveranului fară dinți ) , ci pentru cititori si cetateni ( sau invers).
    Daca partidul politic aflat acum la putere ( in realitate , sub toate mastile si deghizarile posibile , foarte asemanator cu FSN-ul din 1990 ) a demonstrat in fata intregii lumi , indiferent de consecinte, ca poate da cu tifla Uniunii Europene, SUA, NATO, etc.( de la aici si pana la divortul liber consimtit nu mai este decat un pas ) si ca poate mitralia in cascada si la foc automat , direct sau indirect , si intr-un asemenea ritm ca nimeni nu mai poate sa mai tina socoteala toate institutiile statului de drept ( Curtea Constitutionala , CSM, Presedintie , DNA, ANAF, etc. ) toate codurile ( penal, civil, administrativ, fiscal, rutier, etc., stc. ) si orice personalitate indezirabila lui , atunci nu rezulta in mod necesar ca respecta un plan foarte bine elaborat si urmareste ca niste obiective foarte clare ?
    Daca da , cine, unde si in ce scop l-a elaborat ? Cine sunt umbrele care clocesc aceste modificari aberante si in interesul cui ?
    In sfarsit , daca un asemenea plan exista , dupa ploaia de lovituri primite in acelasi timp de toate institutiile statului si toate domeniile vietii sociale ( cetatenii nici nu mai conteaza in acest caz ) , si dincolo de discursurile sforaitoare , ce forta politica sau civica , cine , ce , cum , unde si cand i se mai poate opune , daca nici dupa 30 de ani inca nu exista unul pentru a-l contracara ? Aveti cuvantul.

    • Este interesant si amuzant, deopotriva, ca ma considerati pe mine rupt de realitate, insa nu vedeti barna din ochiul propriu. Tot ceea ce sustineti provine din idealism si din inadecvare la situatia reala.

      In primul rand, suveranul despre care vorbesc eu se manifesta mai putin in strada si mai mult la vot. Rezultatele alegerilor prezidentiale din 1990 si 1992 au dat drept castigator detasat tocmai pe cel acuzat de crime odioase impotriva revolutionarilor din 1989 si a manifestantilor din iunie 1990. Nu mai putin straniu, poporul suveran a gasit de cuviinta sa aleaga in 2016, cu o larga majoritate, coalitia PSD-ALDE sa conduca tara, cu toate ca aceasta coalitie nu si-a ascuns niciodata scopurile anti-justitie. Aceste manifestari ale suveranului au dat si dau legitimitate si reprezentativitate unor oameni pe care dvs. ii acuzati, pe buna dreptate, de incalcarea contractului social. Cum va explicati, atunci, pasivitatea (si uneori chiar complicitatea) suveranului fata de aceste incalcari? Ma refer la majoritatea cetatenilor romani cu drept de vot, nu la multimile mai mari sau mai mici care protesteaza, din 1990 pana acum.

      In al doilea rand, eu nu am argumentat afirmatia ca romanii nu respecta de buna voie legislatia, pentru ca mi se parea evident. Aici apare, din nou, inadecvarea dvs. la realitatea romaneasca. Daca ati fi activ in Romania, ati sti ca majoritatea caselor si blocurilor se construiesc fara autorizatie de construire sau cu incalcarea ei, cand exista; ca majoritatea angajatilor nu au contract de munca sau, daca au, sunt platiti cu salariul minim si primesc restul in mana; ca se circula rareori sub limita legala a vitezei, iar majoritatea soferilor sunt bauti sau drogati; ca scolile si spitalele din Romania functioneaza majoritar in ilegalitate, fara autorizatii de incendiu sau sanitar-veterinare; ca primariile insele incalca planurile de urbanism aprobate de ele; ca in Parlament voteaza oameni condamnati la pedeapsa de a nu mai putea ocupa o functie publica, s.a.m.d. Acestea sunt fapte obiective, observabile, nu argumente psihologice, cum considerati dvs.

      In fine, ati inteles complet gresit textul meu, daca ii atribuiti concluzia ca poporul roman este „incapabil” sa isi exercite suveranitatea. Eu am sustinut doar ca NU si-o exercita, mai deloc, iar daca va continua cu pasivitatea, lenea si delasarea sa, o va pierde cu desavarsire, din nou. Atat si nimic mai mult.

      • Sunteti extrem de previzibil in comportamentul dvs pentru ca ati reactionat exact cum ma asteptam – agresiv – respectiv va preocupa in primul rand nu subiectul discutiei , ci o salva de etichetari si atribuiri ( argumentum ad hominem ) ceea ce este firesc poate la un politician, dar jenant la un jurist cu pregatire in dreptul international cu atat mai mult cu cat discutam despre institutia Suveranului, nu despre persoana dvs sau a mea care sunt secundare in context .
        Sa numaram impreuna :

        „ Este interesant si amuzant, deopotriva, ca ma considerati pe mine rupt de realitate ( obs – nu am afirmat asa ceva ! ) , insa nu vedeti barna din ochiul propriu( 1). Tot ceea ce sustineti provine din idealism(2) si din inadecvare la situatia reala(3).
        „ In al doilea rand, eu nu am argumentat afirmatia ca romanii nu respecta de buna voie legislatia, pentru ca mi se parea evident( obs- ceea ce vi se pare dvs evident nu este obligatoriu pentru restul lumii ) . Aici apare, din nou, inadecvarea dvs. la realitatea romaneasca(4) .”
        „ Daca ati fi activ in Romania (5) ( obs – ce inseamna „ activ in Romania” si ce legatura are asta cu discutia ?!), ati sti ca majoritatea caselor si blocurilor se construiesc fara autorizatie…. ca in Parlament voteaza oameni condamnati la pedeapsa de a nu mai putea ocupa o functie publica…, etc. , etc. „
        Eu am sustinut doar ca NU si-o exercita…”

        In primul rand , dincolo de etichetarile gratuite pe care credeti ca aveti dreptul sa le faceti , ceea ce vi se pare dvs evident ( „ romanii nu respecta de buna voie legislatia ” ) nu este nimic altceva decat o generalizare gratuita de la unii la toti exact dupa principiul dogmatismului . Prima conditie a respectarii unei legi este ca, prin puterea exemplului , acea lege sa fie respectata si aplicata exact de catre cei care au obligatia sa o faca si sa o aplice . Cand o autoritate publica sau profesionala ( primar, politist , notar, jurist , avocat, magistrat, etc.,etc. ) isi da mana cu un infractor pentru o punere ilegala in posesie a unui teren sau a unui imobil ( deci incalca legea ) si statul se face ca nu observa , ea da tonul nerespectarii legii in societate , deci haosul sau harababura de care vorbiti nu sunt provocate in primul rand de Suveranul pe care il acuzati ( cetatenii de rand ) ci de comportamentul si coruptia existenta in randul institutiilor si autoritatilor publice si profesionale care dau tonul in societate.

        In al doilea rand , va contraziceti singur pentru ca negati ulterior ceea ce ati scris anterior manu propria :

        „In fine, ati inteles complet gresit textul meu , daca ii atribuiti concluzia ca poporul roman este “incapabil” sa isi exercite suveranitatea.”

        „ Obiectivul acestui articol este de a arăta că aceste calități ale Suveranului nu se manifestă ( s.n.)la poporul român (s.n.). Altfel spus, poporul român nu își asumă ( s.n.) explicit, în prezent, calitatea de Suveran, această funcție rămânând vacantă(s.n.).”

        Daca aceasta este opinia dvs ferma , in mod surprinzator pentru o persoana cu pregatire juridica lipseste raspunsul , sau cel putin incercarea de a raspunde , la o intrebare elementara in logica sociala si logica juridica respectiv DE CE nu se manifesta aceste calitati ale suveranului la poporul roman .
        Cu toate , acestea nu rezistati tentatiei de a va dinamita singur propria pozitie , dizertatia savanta despre suveranitate si teza nemanifestarii si neasumarii functiei de suveran , respectiv indicati in final exact in directia opusa rationamentelor prezentate respectiv unde se poate gasi raspunsul la intrebarea de ce , dar acolo este o zona tabu pentru dvs :

        „ …fără o trezire ( s.n.) rapidă la realitate a majorității covârșitoare a cetățenilor, este o luptă pierdută pentru democrație” .

        Altfel spus nu putem vorbi nici de alegeri cu adevarat libere daca oamenii sunt mentinuti in aceleasi dependente sociale si economice si voteaza mereu aceeasi Marie cu alta palarie ( n-ar fi mai bine sa schimbam Mariile, nu palariile ?!) , nici de exercitarea calitatii de suveran in conditiile manipularii si dezinformarii uriase existente la noi, dar pe care dvs desi „ realist” , „ activ in Romania” si „ adecvat la realitate” , nu reusiti sa o observati.

        In sfarsit , sincer sa fiu , comentariul meu nu va era adresat dvs ( din articol am inteles suficient modul in care ganditi si ma asteptam din start la un dialog „ paralel ” confirmat acum ) ci cititorilor , iar comentariile mele pe Contributors .ro se refera numai la tema de interes public si la ideile aflate in discutie si nu au scopul de a gasi un nod in papura unui autor sau altul . De aceea, nu ma intereseaza deloc persoana particulara a autorului ( idem, nu trebuie sa-l intereseze deloc persoana mea ) , ci doar ideile afirmate si asumate in mod public , pentru ca asupra temelor si ideilor de interes public nimeni nu are monopol.

  7. „… ar trebui ca poporul să-și asume responsabilitatea pentru alegerile sale și pentru urmările acestora, detectabile în viața reală.”

    Alegerile oamenilor se bazeaza pe perceptia lor asupra realitatii inconjuratoare, iar, in majoritatea cazurilor, cea la care au ei acces e una artificiala, creata in laboratoarele de dezinformare ale serviciilor (in strinsa colaborare cu cei care controleaza si finanteaza mass media) si de agentii de influenta deghizati in politicieni de top, analisti politici, profesori universitari de stiinte sociale, profesori si invatatori obligati sa papagaliceasca ceea ce scrie in manualele scolare aprobate si obligatorii, activisti pentru diverse cauze (sint preferati actorii celebri fiindca au priza la public si pot sa interpreteze convingator orice rol daca sint bine platiti), oengisti, trolli, agitatori si instigatori la violente de strada. Pentru cei mai multi oameni realitatea capata contur uitindu-se seara de seara la televizor, cea mai abundenta si mai convingatoare („am vazut cu ochii mei!!!”) sursa de informatii despre ce se intimpla in tara si in lume.

    Oamenii, masele, nu pot fi acuzati ca sint prosti, iresponsabili sau rau intentionati si ca voteaza cu picioarele. Majoritatea sclavagesc zilnic, iar seara, obositi si plictisiti, se uita la televizor, beau cite o bere si la un moment dat adorm. Cam asta le e viata. Televizorul le compune pixel cu pixel imaginea globala a unei realitati artificiale asa cum a fost aceasta gindita si creata in laboratoarele de dezinformare, imagine pe care ei o percep ca fiind realitatea insasi.

    Sint mii si mii de exemple crase de manipulare prin presa, dar, evident, presa nu va scrie despre asa ceva. Un singur exemplu, si e vorba doar despre o simpla fotografie, dar una care a avut la vremea ei un impact formidabil:

    https://en.wikipedia.org/wiki/Eddie_Adams_(photographer)

    Uite insa ca, la 30 de ani dupa ce a publicat-o, remuscarile tirzii ale lui Eddie Adams, autorul fotografiei care nu a spus decit jumatate din adevar si a distrus o viata, l-au facut sa se spovedeasca public:

    Two people died in that photograph: the recipient of the bullet and General Nguyen Ngoc Loan. The general killed the Viet Cong; I killed the general with my camera. Still photographs are the most powerful weapons in the world. People believe them; but photographs do lie, even without manipulation. They are only half-truths. … What the photograph didn’t say was, „What would you do if you were the general at that time and place on that hot day, and you caught the so-called bad guy after he blew away one, two or three American people?”…. This picture really messed up his life. He never blamed me. He told me if I hadn’t taken the picture, someone else would have, but I’ve felt bad for him and his family for a long time. … I sent flowers when I heard that he had died and wrote, „I’m sorry. There are tears in my eyes.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Lucian Miulescu
Lucian Miulescu
In prezent, director juridic la o multinatinationala. Master in Drept international la Universite Paris I Pantheon – Sorbonne. A publicat articole juridice in reviste de specialitate.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro