Home » Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

România sub zodia tribalismului județean. Cu ce anduranță rezistăm?

Tereza-Brindusa Palade ianuarie 19, 2018 Opinie, Politica & Doctrine
7 comentarii 3,618 Vizualizari

PSD este un partid creativ. După ce a reinventat social-democrația locală ca o legitimare a cleptocrației feudale, cu Il padrino teleormănean în fruntea bucatelor, ne propune acum și o interesantă variantă neo-feudală de feminism. Feminismul à la Viorica Dăncilă, ce apără clica feminină din jurul Marelui Jupîn de județ cu argumentele discriminării de gen.

Rovana Plumb și Sevil Shhaideh n-au fost remaniate anul trecut din Guvernul Tudose, de altfel alături de Răzvan Cuc, din cauza genului lor feminin, așa cum a insinuat la un moment dat, cu elan “feminist”, dna Dăncilă, viitorul prim-ministru PSD al României. Motivul a fost unul mult mai gender neutral: citarea celor două ministre de către DNA în dosarul “Belina”, minunata afacere dunăreană patronată de “Daddy” prin care o proprietate a statului a trecut ilegal în fieful său teleormănean. Un DNA condus de altfel de o persoană de același gen cu doamna Dăncilă ca Laura Kövesi. Înființat, în structura pe care o are și astăzi, tot de o femeie, Monica Macovei.

Viitoarea “premieră” a invocat însă ignobila teroare patriarhală a fostului premier PSD, din sezonul vară-toamnă care tocmai a trecut, atunci cînd s-a opus demiterii ministrei de Interne Carmen Dan – vecina de bloc a dnei Băncilă din Videle. O ministră de Interne cît se poate de compromisă, cu “numele și pronumele”, de nenumărate bîlbîieli prin care a fost “decît” portavocea docilă a lui Dragnea. Din nou, nu din cauza genului ei feminin.

Ideea unei grave discriminări de gen aplicate politicienelor din anturajul lui “Daddy”, nu doar incompetente, ci și servile la maximum, mi se pare

preposterous. Ea se adaugă la șirul intervențiilor ilogice, demne de comediile lui Alecsandri, ale viitoarei “premiere”. Ne mai așteaptă și alte perle. Rețelele sociale au vuit deja de interviurile ei suprarealiste, care, atunci cînd binevoiau a spune ceva într-o limbă de lemn iremediabilă, transformau de pildă Iranul și Pakistanul în “state membre” UE.

Dar probabil că nu calibrul submediocru al Vioricăi Dăncilă e acum problema noastră cea mai acută. Probabil că și Guvernul Dăncilă va fi unul de sezon, deși “Daddy” pare mai încîntat de viitoarea formulă executivă și, bănuim, de pedigree-ul teleormănean al viitorului prim-ministru, decît de cei doi predecesori ai săi din județe mai excentrice. Iar logica suprarealist-chirițistă care se va înstăpîni în curînd la Palatul Victoria nu va face decît să adauge un pic de savoare eșecurilor de guvernare ale PSD, deja foarte vizibile. Altfel, cu toți acești premieri și premiere de sezon, “Daddy” se pricepe să întrețină circul și să nu ne lase să ne plictisim.

E limpede însă că supunerea absolută, în spirit județean, față de Dragnea nu va lăsa loc nici chiar pentru ocazionalele gesturi de neobediență față de tirania feudală a șefului suprem prin care predecesorii Vioricăi Dăncilă s-au făcut totuși “remarcați”, pînă la proxima lor debarcare. Nu o prea văd pe dna Dăncilă criticîndu-l pe baricade pe șeful partidului, după ce acesta i-a dizolvat guvernul. Nici etalînd o mîndrie republicană cînd același șef găsește de cuviință să se dea ”monarhist”. Viorica Dăncilă, e la fel de obișnuită ca vecina ei Carmen Dan să nu miște în front în fața lui Il padrino județean. Ea va etala aproape sigur sub ochii noștri toată recuzita unei guvernări de curte, prin care, ca într-un univers magic, Palatul Victoria se va “muta” undeva pe șoseaua Kiseleff și va reverbera, simultan, toate ecourile de la Palatul Parlamentului. Sau ea însăși va face exerciții de bilocație, stînd simultan în cabinetul de premier și în anticamera lui Dragnea.

Feminismul de “mireasă jihadistă” al dnei Dăncilă o va determina probabil să întîmpine cu bucurie, îndemnînd și alte femei din partid să-i urmeze emoționate exemplul, toate operațiunile de masacrare a Justiției ale bravilor soldați PSD. Nu vreau să mă gîndesc și la conlucrarea armonioasă, ca între vecine, dintre viitoarea “premieră” și Carmen Dan în operațiunile de intimidare a protestelor civice. Susținute cu fervoare guralivă de Gabriela Firea și apărată, cu vadimistă “bonomie” la Antena 3, de Olguța Vasilescu. Nu, tirania ”matriarhală” a “mireselor jihadiștilor” nu poate fi cu nimic mai blîndă decît cea a jihadiștilor înșiși, atîta timp cît acestea sunt portavocea fanatică a “califului Al-Baghdadi” made in Teleorman. În plus, un “feminism” tribal, de județ, are tot atît de puțină legătură cu egalitatea de gen pe care o revendică feminismul ca patriarhalismul însuși.

Dar guvernarea prin care clanul politic din Teleorman a ajuns să domine aproape complet România are, formal vorbind – chiar dacă sună neplăcut – legitimitate politică. Atîta timp cît majoritatea parlamentară rămîne aceea din prezent. Nu are și legitimitate morală, pentru societatea civilă din stradă și pentru toți cei care gîndesc ca ea. Totuși, realist vorbind, mă tem că nu tribalismul “regimului Dragnea”, validat la ora asta de președintele Iohannis, chiar dacă à contre coeur, dar cu un discurs dezamăgitor de blînd, care justifică protestul Inițiativei România la Palatul Cotroceni – nu asta, spuneam, va dezmetici lumea în privința ticăloșiei care s-a înstăpînit în mai toate dregătoriile. România rurală e la fel de inertă și tradiționalistă politic ca întotdeauna, în pofida frămîntărilor cronice din multe orașe. Și există o clientelă urbană a PSD care nu renunță cu una cu două la tandrul partid protector.

Șansa este ca aceia “neutri”, apatici politic, fie că sunt “individualiști” nepăsători sau ”foști votanți” plini de lehamite, să se trezească la realitate și să înțeleagă costurile indiferenței lor politice. Unii dintre aceștia au votat, poate fără convingere, cu PSD. Alții au stat acasă, convinși probabil că “toți [politicienii] sunt la fel”. PSD știe să aplice rețeta putinistă a succesului electoral: fidelizează și motivează doar o parte din electorat – pe restul convinge-i că n-are nici un rost să voteze. Astfel, de un an de zile, din cauză că atîția nu au votat, mulți oameni protestează în stradă, în frig, vînt, întuneric și ploaie, încercînd să țină piept legalizării injustiției. Chiar nu contează pentru ceilalți, apaticii, că atîția cetățeni își investesc timpul și energia ca să repare ce (n-)au făcut ei?

Cred însă că și noi, cei care am votat altfel decît cu PSD, trebuie într-un fel să ne trezim la realitate. Pentru că investim, nu o dată, niște speranțe maximaliste în politică. Ori, politica este, prin definiție, un tărîm al imperfecțiunii, al gesturilor simbolice calculate, al alianțelor care se pot dovedi efemere sau chiar cinice – a se vedea nefericitul USL. Societatea civilă are dreptate să fie mai “romantică” decît politicienii – să-și dorească o onestitate și o integritate impecabile din partea lor. Dar așa ceva nu se va întîmpla – nu se va putea întîmpla – niciodată. Morala politicienilor va sta întotdeauna undeva pe o scară cu gradații, între integritate și corupția maximă. Întotdeauna vor calcula și vor ascunde sau deforma mai mult sau mai puțin faptele, în funcție de interese politice prezente și viitoare.

Sigur că atunci cînd o clică de politicieni infractori încearcă să distrugă reperele dreptății și ale lumii civilizate, așa cum se întîmplă acum, e cazul să fim “romantici” și să apărăm cu pasiune și persuasiune ordinea de drept. Și e natural să ne simțim trădați cînd un președinte pe care l-am votat și care a respins pînă acum barbaria începe să binecuvînteze aproape matrimonial cununia politică dintre Palatul Victoria și Președintele Camerei Deputatilor, adică tribalismul teleormănean, simțindu-se, așa cum a declarat, constrîns de aritmetica politică. A uitat oare Iohannis că retorica politică nu e totuna cu aritmetica?

Avem dreptate, în romantismul nostru civic. Dar avem nevoie, poate, și de glasul rațiunii critice. De argumente convingătoare care să-i facă mai alerți și pe cei care nu gîndesc ca noi. De strategie. De moduri inteligente de a influența opinia publică. De forța de a rezista nu doar prin pathos, ci și prin logos. Fără a ne demobiliza, dar păstrîndu-ne capul pe umeri. Avem nevoie de maturitate.

Blitzkrieg-ul din Parlament, comis de vasalii aceluiași șef de trib județean în decembrie anul trecut a fost așadar urmat de “victoria” teleormăneană totală asupra Palatului Victoria. Urmează, în viziunea lipsită de orice scrupule a lui ”Daddy”, o Vernichtungsschlacht (bătălie nimicitoare), prin mariajul fericit dintre viitorul Guvern și Parlament. Dar aceste victorii de parcurs ale PSD sunt destul de înșelătoare, chiar dacă au produs pe termen scurt satisfacție în Teleorman și pe Kiseleff. Încă o victorie de genul ăsta și PSD va fi dezagregat, sau poate chiar ruinat politic. Pe nervii noștri – e adevărat. Dar nu trăim într-o lume în care se produc în fiecare zi miracole.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. gogu spune:

    “Daddy” , pe grafic are sageata in sus , uita ca vine o vreme cand “o ia la vale ” , adica in jos!

  2. Un Domn spune:

    Buna Dimineata
    Triburile au constituit un “start-up “ al Evolutiei Umane, azi, in 2018, P$D angajeaza Modelul Nord Coreean care este microbian net daunator in comparatie cu tribalismul. Exprimarea Liderului Maxim liviu nicolae dragnea a Promovat Romania la nivelul Familiei Croods

    • victor L spune:

      Dati-mi voie sa va reamintesc ca propunerea PSD-ului a fost girata si de dl Presedinte.

      • Un Domn spune:

        Buna Seara
        Incontestabil Presedintele a Actionat Constitutional! P$D ul nu poate fi Girat de Cineva, sau in retorica P$D, girul este “decat “ al Cupolei din P$D! Dumneavoastra Girati Actiunile Vecinilor Dumneavoastra?

        • victor L spune:

          Pe considerentul ca “domnul e domn si in şanţ” vrei acum sa-mi spui ca presedintele nici usele n-a practicat, nici lumea nu mai are memorie”, si ca nu el a spus ca le mai acorda o sansa pesedistilor la furat si incalcat legea.
          Constitutional, zici?
          Romanul are o expresie “a furat cu legea in mina”. Asta a facut presedintele.
          “În fond, de ce e nevoie de un președinte, dacă, prost sfătuit, șeful statului nu se ridică, în momente cheie, la înălțimea misiunii sale de a reprezenta adecvat și cu soluții originale, națiunea, apărându-i, totodată, interesele reale și vitale?”
          Petre Iancu, DW.
          http://www.dw.com/ro/cinci-motive-pentru-care-pre%C8%99edintele-a-gre%C8%99it/a-42221123?maca=rum-rss-rom-rom-3295-xml-mrss

  3. Un Domn spune:

    Buna Ziua
    m as bucura si cu un raspuns la Intrebarea mea, apoi revin la Dialog



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Tereza-Brindusa Palade


Tereza-Brindusa Palade

Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numero... Citeste mai departe


E randul tau

Cateva observatii: 1. Reducerea la PAC (unde avem proiecte de tei ori mai multe) si banii se atrag,...

de: MirceaM

la "Ce fonduri europene va primi România după 2020. Partea a II-a – fondurile pentru agricultură și dezvoltare rurală"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

iunie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)