Home » Analize »Justitie/Ordine publica »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Să bombardăm şi Dreptul: ori suntem golani, ori nu mai suntem…

Florentin Tuca septembrie 20, 2013 Analize, Justitie/Ordine publica, Opinie, Societate/Life
26 comentarii 2,290 Vizualizari

După declaraţiile belicoase şi ameninţările militariste de la început de septembrie, spiritele par să se mai fi calmat. Totuşi, intervenţia militară în Siria „rămâne o opţiune” (conform secretarului de stat american), iar spectrul unui război regional sau internaţional mă sperie şi mă provoacă să ies la demonstraţie. Nu la una de stradă, ci la una de drept. Nu-mi propun să mai obosesc cititorii cu vreo recapitulare a faptelor sau cu vreo (fatalmente diletantă) încercare de analiză din perspectivă istorică sau politico-strategică. Nu vreau decât să încerc marea războiului cu degetul dreptului.

Din această perspectivă (repet, exclusiv juridică), aş zăbovi asupra a două radiografii: 1. caracterul legitim sau ilegitim al potenţialei intervenţii militare în Siria în lumina dreptului internaţional şi 2. greutatea acordată diagnosticului juridic de instigatorii la război sau de comentatorii entuziaşti ai acestei instigări. În alţi termeni, ca jurist, mă simt cumva provocat să evoc, pe de o parte, viziunea Dreptului asupra lumii şi, pe de alta, să deplâng viziunea lumii asupra Dreptului. Încep cu ceea ce e drept.

1. Ilegalitatea unei intervenţii militare unilaterale în Siria

Aşadar, este notoriu că Siria e acuzată de atacuri cu arsenal chimic împotriva rebelilor şi a populaţiei civile. Acuzatorii nu au dubii că aşa stau lucrurile şi susţin că avem de-a face cu o flagrantă încălcare a convenţiilor internaţionale referitoare la interzicerea armelor chimice. Este motivul pentru care o soluţie viabilă pare a fi, în optica lor, pedepsirea regimului prin bombardarea unor obiective amplasate pe teritoriul sirian (nu e clar care, dar asta, din perspectiva raţionamentului juridic, contează mai puţin). În termenii logicii formale, premisa majoră este că Siria a folosit arme chimice, premisa minoră este că, prin utilizarea lor, a încălcat dreptul internaţional, iar concluzia-sancţiune e limpede: hai să-i bombardăm.

Raţionamentul belicoşilor este, din păcate, şubred: (a) premisa majoră e discutabilă, (b) premisa minoră, falsă, iar (c) concluzia, nucă în perete. Ei au însă dreptate când deplâng mecanismul greoi de fundamentare juridică a deciziilor salvatoare sau reparatorii pe care ar trebui să le adopte comunitatea internaţională în situaţii de criză (d).

a) N-avem nici un dubiu, au început să scandeze războinicii. We have no doubts, totul e limpede, crystal clear. Iar dacă vă spunem noi, credeţi-ne pe cuvânt, că doar noi nu minţim, n-am minţit niciodată. Nu ne mai interesează care sunt concluziile inspectorilor oficiali, sursele noastre-s mai tari şi mai credibile, ca întotdeauna. Noi veghem la bunăstarea şi siguranţa planetară, noi suntem garantul păcii mondiale şi justiţiarul suprem, deci noi trebuie că spunem adevărul. Iar dacă mai insistaţi mult să vă arătăm dovezile, răspunsul nostru este tranşant: crede şi nu întreba, dreptul a intrat în epoca în care lipsa probelor înseamnă lipsa dubiilor[1].

b) Chiar dacă s-ar dovedi că regimul de la Damasc este vinovat pentru uciderea unor oameni cu arme chimice, acuzaţia că prin asta ar fi încălcat dreptul internaţional nu prea rezistă în faţa unei analize riguroase. În primul rând, Siria nu este parte semnatară nici a Convenţiei privind armele biologice din 1972, nici a Convenţiei privind armele chimice din 1993. În al doilea rând, deşi este parte la Protocolul de la Geneva privind interzicerea gazelor toxice, această interdicţie asumată prin acord  vizează interzicerea armelor chimice într-un război internaţional, nu într-un conflict intern. Prin urmare, chiar dacă ar fi probate, crimele comise în Siria prin utilizarea de arme chimice nu sunt sancţionate, din păcate, în mod direct şi expres de norme de drept internaţional la care această ţară să fi aderat.

c) Chiar dacă ar fi probate ca reale, chiar dacă vinovat pentru ele ar fi Guvernul de la Damasc şi chiar dacă am admite că aceste odioase crime reprezintă o violare a unor reguli de drept internaţional (genocid sau crime împotriva umanităţii, de exemplu), ele nu sunt sancţionabile printr-o intervenţie militară externă care să fie decisă într-o altă manieră decât cu respectarea Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. După cum se ştie, potrivit principiilor Cartei ONU, folosirea forţei armate în relaţiile dintre state suverane este interzisă. Prin excepţie, ea este permisă doar în două cazuri. În primul, aprobarea intervenţiei militare de către Consiliul de Securitate (fără ca vreun membru permanent al acestuia să se opună) (art. 42 din Carta ONU) (ca în cazul intervenţiei militare din Irak din 1991), normă întemeiată pe prezumţia că doar cele cinci puteri mondiale au dreptul de a decide, în mod unanim, în funcţie de gravitatea situaţiei, declanşarea unui război. O a doua posibilitate legală de  folosire a forţei militare în relaţiile dintre state este în scop de autoapărare (art.51 din Cartă). Prin urmare, o eventuală acţiune războinică declanşată unilateral cu încălcarea celor două condiţii alternative indicate ar fi ilegală. Cât despre menţiunile repetate ale considerentelor umanitare (aşa numitul „precedent Kosovo”), ele nu pot fi utilizate ca argument fără ca acesta să fie certificat de toţi cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate. În plus, nici intervenţia militară din Serbia nu a fost legală din perspectiva dreptului internaţional, aşa că invocarea sa ca precedent este cel puţin cinică.

d) Din păcate, aşa cum este el croit astăzi, dreptul internaţional pare rigid şi lipsit de eficacitate în faţa unor cumplite dezastre umanitare precum cel din Siria (exemplul nu e singular, el a fost precedat şi de alte cazuri de sângeroase conflicte interne în faţa cărora comunitatea internaţională s-a comportat ca martor mut). Regula unanimităţii celor cinci e adesea criticată, uneori pe drept cuvânt, dar cine o va schimba şi ce o să punem în loc? Pentru că, orice ar fi, în loc trebuie pus ceva, altminteri există riscul ca mâine să apară Hitler şi să proclame arbitrar, de unul singur, că axa răului, de el definită, trebuie decimată cu bombe. Tocmai acesta e rolul dreptului: evitarea arbitrariului, violenţei şi regulii bunului plac.

2. Dreptul, ca primă victimă colaterală

Aşa rigid cum e, dreptul internaţional de azi apare ca o garanţie împotriva unui cataclism de anvergura ultimului război mondial. Este imperfect, dar pare cel mai puţin imperfect dintre sistemele cunoscute. Cu toate acestea, el a fost supus în ultima lună unor intense bombardamente şi băşcălii. Am citit numeroase analize pe subiect ale unor reputaţi comentatori care, dacă nu eludează complet tema legalităţii, o ostracizează într-un registru secundar sau terţiar şi consideră că dreptul poate fi supus unor exerciţii de aproximaţie, fiind un fel de plastelină de care putem trage cum vrem noi, cei de la butoanele planetei. De asemenea, am avut numeroase controverse cu colegi jurişti care s-au retras în faţa provocărilor mele în cazemata „excepţionalismului american”, ca şi cum excepţionalismul cu pricina, chiar de-ar fi real, are legătură cu prefectura. Nu voi face un inventar detaliat al tuturor acestor huliri la adresa normei juridice pentru că, recapitulându-le, mi-am amintit de o formidabilă sinteză a lor, chintesenţială în fundamentarea legală a poziţiei războinicilor: un articol relativ recent semnat de Ian Hurd, profesor asociat de ştiinţe politice la Northwestern, publicat în International Herald Tribune (29 august 2013). Titlul articolului,„Bomb Syria, even if it is illegal”. Carevasăzică, bombardaţi fraţilor, chiar dacă e-n contra legilor. Am început să citesc textul convins că titlul este expresia unei amare ironii. Ei bine, m-am înşelat: Siria trebuie bombardată cu orice preţ, chiar dacă primele bombe vor fi aruncate peste bibliotecile de drept internaţional, peste acordurile şi convenţiile pe care noi înşine le-am semnat şi parafat cu valoare de norme juridice. Dă-le dracu’ de norme, hai să dăm cu bombe, fie ce-o fi: „bum bum şi ura!”[2]. Citesc textul eruditului Hurd şi mă minunez: dom’ profesor intră pe scenă cu un monolog în trei acte: (a) morala este deasupra dreptului, să moară mama, (b) intervenţia militară în Siria este ilegală dar, să-mi sară ochii, e legitimă şi (c) în faţa dreptului internaţional ar trebui să adoptăm o „nesupunere constructivă”, să dea dracu’.

a) Potrivit profesorului Hurd, „există raţiuni morale care justifică nerespectarea legii” („there are moral reasons for disregarding the law and Obama administration should intervene in Syria”).Carevasăzică, eu am dreptul să-mi cotonogesc plozii pentru că etica-mi zice că bătaia la copii se potriveşte ca buruiana de leac; sunt îndreptăţit să-mi snopesc muierea pentru că, în codul meu moral, bătaia e ruptă din rai; am dreptul să-mi omor vecinul pentru că, nu-i aşa?, ce-a avut cu capra mea? (sau ochi pentru ochi, dinte pentru dinte). Şi, mai presus de toate, toate aceste drepturi ale mele derivând din codul moral nu trebuie cumva cenzurate de poliţie: ori suntem golani, ori nu mai suntem! Faină abordare, ce să zic…Dacă este totuşi s-o combat într-un registru mai sobru, ar trebui să recurg la principii de teorie şi filosofie a dreptului şi să zic că principiile axiologice care reglează viaţa socială sunt, la un prim nivel, valorile morale individuale, deasupra lor – principiile etice ale comunităţii şi, peste toate, normele juridice care se bucură de prezumţia că ele reprezintă cea mai potrivită codificare a primelor două categorii şi că, prin vocaţia lor universală, se aplică tuturor. Această prezentare schematică a ierarhiilor de norme poate fi extrapolată în dreptul internaţional: principiile individuale asimilabile dreptului dintr-o jurisdicţie, normele etice dintr-o comunitate supranaţională – dreptului comunitar (dreptul Uniunii Europene, de exemplu), iar codificarea universală a tuturor valorilor normative – dreptul internaţional. Nu insist să fac filosofia chibritului cu filosofia dreptului, dar deplâng felul în care profesorul Hurd a inversat ierarhia normativă, a pus carul înaintea boilor şi a înlocuit idealul statului de drept cu realitatea statului de pretinsă morală.

b) Conform profesorului Hurd, intervenţia în Siria ar fi „ilegală, dar legitimă”(„illegal but legitimate”, ca în cazul Kosovo, când NATO „a acceptat implicit că intervenţia sa este ilegală, dar a apărat-o într-o retorică mai degrabă morală şi politică decât una juridică”(„NATO accepted implicitly that its act was illegal. It defended it in moral and political language rather than legal terms”).Teza este îmbrăţişată şi de alţi intervenţionişti, evident[3]. Ilegal, dar legitim… Ce savuros şi caragialesc oximoron, Efimiţo![4] Câtă subtilitate…Faimoasa ilegalitate legitimă nu rezistă analizei pentru cel puţin trei motive:

(i) Lipsa sensului. Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, „legitim” înseamnă ceva „care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege”, iar conform dicţionarelor britanice, „legitimate” înseamnă „în acord cu legea”(„according to law, lawful”).A spune că este ilegal, dar legitim e ca şi cum ai zice că războiul înseamnă pace.

(ii) Lipsa autorităţii. Chiar dacă, ad absurdum, am admite că o acţiune poate fi ilegală, dar legitimă în acelaşi timp (a fi A şi non-A deopotrivă), cine decide asta? Cine are autoritatea de a se pronunţa asupra legitimităţii? Cine va fi, într-o asemenea eventualitate, zeiţa dreptăţii? Cumva zeiţa vânătorii?…

(iii) Lipsa consensului. În decembrie 1989, a arunca cu pietre în sediul Comitetului Central al PCR devenise legitim: un întreg popor se ridicase împotriva ordinii de drept comuniste, iar norma constituţională care o fonda îşi pierdea, ca efect al revoluţiei, substanţa. Devenită caducă, ea urma să fie înlocuită prin voinţa populară. Este, în fapt, rezultatul tuturor revoluţiilor care, din perspectivă juridică, pot fi privite ca evenimente care delegitimează un sistem de drept şi îl înlocuiesc cu altul. Pentru asta însă, e nevoie de voinţă populară, o voinţă fermă, rezonantă, neechivocă şi covârşitor majoritară. Revenind la cazul nostru, nu cred că putem vorbi de o asemenea voinţă revoluţionară: se pare că majoritatea oamenilor reprezentaţi de guvernele belicoase (ca să nu-i mai punem la socoteală pe ceilalţi cetăţeni ai planetei) se împotrivesc unei intervenţii militare în Siria şi, prin asta, o delegitimează.

c) În fine, în efortul de identifica un pompos şi rezonant fundament al intervenţiei militare în Siria, domnul profesor Hurd sugerează că salvarea juridică stă într-o originală soluţie doctrinară: „nesupunere constructivă”(„constructive non-compliance”).În traducere, insubordonarea care construieşte, rebeliunea care edifică: demolăm dreptul ca să construim şimaidreptul. În optica originală a jurisconsultului revoluţionar, răzmeriţa constructivă e valul care ne ia podul, ni-l dărâmă, dar vom face altul, pe râu în jos, altul mai trainic şi mai frumos.

Mă opresc aici. Ştiu că pledoaria mea va rămâne, pentru unii, neconvingătoare. Ştiu că mi se vor pune pe masă fotografii cu copii ucişi de gaz sarin şi diverse obiecţii legate de cutare dictator nenorocit, de cutare excepţionalism suprem şi de cutare dezgustător bolşevism. Le răspund tuturor în avans că, aşa imperfect cum este, dreptul ar trebui să rămână, totuşi, arta binelui şi a dreptăţii.


[1] Între timp, rapoartele oficiale par să certifice utilizarea armelor chimice, fără indicarea autorilor atacului. (Asta deşi, Carla del Ponte, un funcţionar membru al comisiei de investigare, declarase televiziunii elveţiene pe 28 august că vinovate de atrocităţi ar fi grupările rebele).

[2]Şerban Cioculescu, „Obama şi Kerry în tumultumul crizei siriene : « răzgândaci », pragmatici sau abili negociatori ? ”, (contributors, 11 septembrie). Este adevărat că îndemnul citat este extras dintr-un context uşor ironic, dar destul de echivoc. Îmi cer scuze autorului, dacă am scăpat cumva nuanţele potrivite în interpretarea respectivului context.

[3] Vorbind de unul dintre ei (Samantha Power), Octavian Manea o numeşte printr-o spectaculoasă expresie, susceptibilă de cinice jocuri de cuvinte: „o intervenţionistă pur sân­ge” (Octavian Manea,“O pledoarie pentru societatea internaţională”, contributors, 10 septembrie).

[4]Cândva, deplângeam un alt celebru oximoron în domeniu: „Succesul războiului, oximoronul cinic al geopoliticii” (Dilema veche nr. 423, 22-28 martie 2012).

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "26 comments" on this Article:

  1. Mircea Lutic spune:

    Pe scurt – e asa o lupta pentru pace ca nu se stie daca mai scapa vreunul.

  2. Aaragn spune:

    “Carevasăzică, eu am dreptul să-mi cotonogesc plozii pentru că etica-mi zice că bătaia la copii se potriveşte ca buruiana de leac; sunt îndreptăţit să-mi snopesc muierea pentru că, în codul meu moral, bătaia e ruptă din rai; am dreptul să-mi omor vecinul pentru că, nu-i aşa?, ce-a avut cu capra mea? (sau ochi pentru ochi, dinte pentru dinte).”

    Da. Am dreptul sa o fac – si aleg sa nu o fac, deoarece sunt inzestrat cu ceea ce se numeste discernamant, obtinut din cultura si educatie. Nu legea/dreptul singure imi spun ce si cum sa fac, ci legea/dreptul supervizate de discernamantul propriu.
    Ideea ca dreptul singur ar putea guverna comportamentul este o iluzie, deoarece dreptul este un set finit de reguli, iar realitatea continua, vaga si nenumarabila. O functie 1-1 intre cele doua nu poate exista.

  3. adrian88000 spune:

    Multumesc pentru acest articol. Pertinent, documentat si corect. Informatii utile pentru toti. Inca o data , multumesc !

  4. Daniel spune:

    ”Cine va fi zeiţa dreptăţii? Cumva zeiţa vânătorii?” – Excelentă frază. Excelent articol. Până la urmă este o pledoarie pentru rațiune (versus emoție) pe care mi-ș dori să o văd mai des.

    • area spune:

      @Daniel
      Mi-e teama ca “pledoaria pentru ratiune (versus emotie)” in chestiunile particulare precum Siria este limitata la numarul de oameni care mor in mod nevinovat sau a caror viata incepe de la capat …

  5. Mihaela spune:

    Superb articol si foarte bine explicat! Felicitari!

  6. Liviu Petre spune:

    Cum zice Mr. Hurd, “…strategies that I call “constructive noncompliance.” ” Manca-ti-as!…, am adauga noi. :)

  7. area spune:

    1. Un aspect
    Conventia asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si crimelor contra umanitatii:
    ARTICOLUL III
    Statele părţi la prezenta convenţie se angajează să adopte toate măsurile interne, legislative sau de alt ordin, care ar fi necesare pentru a permite extrădarea, în conformitate cu dreptul internaţional, a persoanelor vizate în articolul II al prezentei convenţii.

    Deci, statele, chiar nesemnatare sunt expuse riscului de a fi obiect de analiza in dreptul international daca se savarsessc crime de razboi sau crime impotriva umanitatii.
    Cele care ratifica sau adera la aceasta conventie internationala si-au asumat obligatia de a face legi interne prin care sa ia masuri in sensul conventiei.

    2. Un alt aspect
    In absenta unei interventii internationale organizate, sirienii se impusca intre ei.
    In absenta unei interventii internationale organizate, sirienii dintr-o tabara vor fi inarmati de un soi de state, iar sirienii din cealalta tabara de alt soi de state.

    3. Miscarea Rusiei de a se aduce “dovezi” in privinta celor care au utilizat arsenal militar biologic si chimic nu are nici o legatura cu dorinta celor care cred in ideea de “drept”.
    Are legatura doar cu faptul ca Rusia a furnizat acel arsenal militar nimanui altcuiva decat statului sirian si acest lucru incalca conventiile expuse de dl. Tuca.
    De aceea Rusia a “inventat” ideea “dovedirii” gastii care a tras cu asemenea arme, pentru a castiga timpul necesar pentru distrugerea respectivelor arme. Rusia insista nu in “punerea sub control international a armelor” ci pentru “distrugerea” lor. Punerea sub control international permite inventarierea armelor, distrugerea este o operatiune prin care armele nu mai pot fi inventariate.
    Daca ma intrebati pe mine, Rusia a facut aceasta miscare in plan diplomatic pentru a castiga timp si in plan militar, pentru a analiza desfasurarea trupelor americane si pentru a se repozitiona sau pozitiona strategic.
    Timpul l-a castigat prin tergiversarea constituirii Consiliului de securitate, intrucat el nu poate fi convocat decat cu participarea, cui credeti?, fix a Rusiei.

    Deci nu are nici o importanta cate conventii a asumat Siria si ce spun ele in conditiile in care teoreticienii dreptului ar putea sa inteleaga un fapt simplu: acolo mor oameni zilnic, intr-un macel ideologic (cam peste tot pe unde au existat si exista state marxiste sau controlate de state marxiste).

    4. Un ultim aspect, desi ar putea fi si multe altele
    Eu cred ca dreptul poate constitui elementul cheie in modul in care societatile democrate isi regularizeaza problemele interne si internationale.
    Insa atunci cand mor oameni intr-un RAZBOI, indiferent ca este unul civil, intern, ori unul zonal ori global, sunt convins ca pana se pun de acord teoreticienii dreptului ar trebui sa se intample ceva rapid pentru a stavili, cu cat mai putine pierderi de vieti, acte de persecutie, acte de terorism ideologic ori chiar extinctii.

    Concluzie
    Interventia militara organizata si legitimata de dreptul international este absolut necesara in acest moment in Siria, indiferent daca justificarea vizeaza uzul de arme de distrugere in masa si indiferent de catre cine.
    N-are nici o treaba cu interventionismul si nici macar cu limitarea suveranitatii.
    Are treaba exclusiv cu faptul ca doua tabere n-au nici o intentie reala de a se anihila una pe cealalta, ceea ce inseamna in mod inevitabil o tragedie umanitara – delocari pe arii intinse de populatie, emigrari, refugieri si mai ales crime oribile in masa.
    Va intreb: daca ar ajung in Romania vreo 20-30 de mii de refugiati pe care trebuie sa-i ocrotim in virtutea regulilor internationale umanitare, credeti ca acest lucru ar crea tensiune printre cetatenii romani daca lucrurile implica durata de timp destul de indelungata si in conditiile in care standardul de viata al romanilor este la limita supravietuirii?

    Deci, domnule Tuca, ce preferati: sa triumfe crima in numele unui “drept” teoretizat sau sa exista totusi o natiune care si-a asumat in oprobriul tuturor chiar si renumele de “jandarm mondial”?

    Eu prefer democratia americana, care-si trimite proprii fii la moarte doar ca sa existe un echilibru universal, intr-o lume din ce in ce mai disperata dupa resurse. Ca doar razboiale se duc, de cand e lumea, pentru “apa si pamant”…

  8. euNuke spune:

    Într-adevăr, de excepţie acest articol. Felicitări domnule Tuca, atât pentru calitatea argumentaţiei cât şi pentru curaj.

    Aş menţiona in plus un aspect mai puţin juridic şi mai degrabă politic: de remarcat că ultimele acte de genocid din istoria umanităţii -mă refer la masacrele sistematice din Rwanda şi Sudan- nu au atras nici măcar sancţiunile politice şi economice cuvenite, darmite intervenţia armată a marilor puteri. Criminalul al-Bashir -dictatorul islamo-nazist al Sudanului- se plimbă şi acum nestânjenit prin statele vecine africane [şi prin China] chiar dacă există un mandat internaţional emis pe numele lui de CPI. Desigur, Occidentul a reacţionat vehement, dar strict la nivel de societate civilă, presă, elite culturale, oamenii politici dovedindu-se a fi incapabili să stăvilească răul absolut instalat la putere in Sudan. Nici războiul civil din Nigeria -in care rebelii Boko Haram, o grupare tot islamo-nazistă de o ferocitate ieşită din comun, conduc ostilităţile pe un front tot mai larg- nu atrage intervenţia militară şi nici măcar reacţiile politice concertate ale liderilor statelor occidentale. Lipseşte orice iniţiativă interstatală de pedepsire şi stopare a încălcărilor drepturilor omului, a epurărilor pe criterii etno-religioase, a execuţiilor sistematice. Comportamentul şefilor de state vestice implicate recent in tentativele de instaurare a “democraţiei” de tip islamic in Libia, Tunisia, Egipt şi Siria este de o ipocrizie rară. Acţiunile din ultima decadă -atât militare cât şi diplomatice şi economice, de pildă subvenţionarea Egiptului islamist morsian- conduc mai degrabă la concluzia că avem de-a face cu intervenţii selective, decise in funcţie de interese deja macabre de ordin politic şi financiar, iară nu de apărarea unor idealuri şi valori ce au consacrat civilizaţia noastră. Norma internaţională ce protejează suveranitatea este aşadar superfluă in condiţiile in care nu există voinţa de a o respecta chiar din partea celor chemaţi şi îndrituiţi s-o apere. Ce să mai pretindem de la regimurile autoritare chinez şi rus dacă s-a întâmplat un asemenea derapaj cu consecinţe grave in lăuntrul elitelor politice occidentale?

  9. Gogu Bosorogu spune:

    Mi-a placut articolul, dar imi permit sa-l “corectez” nitel pe dl Tuca. In limba engleza “legitimate” are primul sens de “according to law” sau “lawful”, dar mai are si sensul de “in accordance with established rules, principles, or standards” sau “in accordance with the laws of reasoning; logically inferable; logical”. Ori un principiu sau o regula de viata poate sa transceada o lege (de ex principiul solidaritatii umane si al comportarii morale fata de aproapele tau i-a facut pe unii oameni sa incalce legea stramba si sa ascunda de furia nazista evrei). Asa incat in limba engleza expresia „illegal but legitimate” are sens, ba unul chiar important as aduga eu.
    In fapt si in limba romana exista pentru cuvantul “legitim” si sensul de “care este justificat, îndreptățit; just, echitabil” (cf DEX 1998), asadar cam acelasi lucru ca in engleza, cu (cam) acelasi sens ca in engleza. La urma-urmei nu tot ce e legal e echitabil (sau just), si nici tot ce e just (sau echitabil) nu e legal, nu-i asa…
    Ca in sine doctrina “illegal but legitimate” e dubioasa, asta e cu totul altceva, dar nu e vina expresiei sau a limbii, ci a oamenilor care o aplica…

  10. area spune:

    Reformulez
    “Are treaba exclusiv cu faptul ca doua tabere au intentia reala de a se anihila una pe cealalta, ceea ce inseamna in mod inevitabil o tragedie umanitara – delocari pe arii intinse de populatie, emigrari, refugieri si mai ales crime oribile in masa.”

  11. Oppenheimer spune:

    Binevenita analiza juridica, insa la fel de nefolositoare ca pieptul dezvelit in fata radiatiei penetrante.

    Dreptul international a constituit intodeauna o sursa de celuloza pentru factorii de decizie americani.

    Nu incerc sa minimizez efortul analitic pe care l-ati depus, insa singurul argument juridic care ii tine pe americani cu degetul la un milimetru de buton este un paragraf dintr-o culegere mai veche de jurisprudenta care suna cam asa.”Now, I am become Death. The destroyer of worlds.” Nu stiu insa sa o scriu cu litere chirilice.

    • Leon spune:

      … si Biblia tuturor dictatorilor si satrapilor filorusi care stiu ca pot conta oricind pe sprijinul RusoChinei pentru a zadarnici orice incercare de a fi pedepsiti conform normelor internationale.

  12. Corneliu Cazacu spune:

    Stimate dle. Tuca,

    Articolul dv. poate fi sintetizat ca o pledoarie pt “neamestecul in treburile interne ale altor state”, o doctrina de care va aduceti poate aminte …

    “majoritatea covirsitoare” de care vorbiti e foarte relativa. In cazul in speta, revolutia romana, va reamintesc ca la Bucuresti in prima zi au fost probabil 5000 persoane iar in a doua poate jumatate de milion. Conform argumentatiei dv. Ceausescu avea dreptul sa ne impuste pe toti fiindca eram o minoritate (cit se poate de neglijabila).

    In alta ordine de idei: am auzit odata, demult, o fraza remarcabila: “La tribunal te duci sa primesti o decizie, nu dreptate.”

    Eu, ca umil impartitor al dreptatii, m-am ghidat intotdeauna dupa principiul: “Fa ce-i drept si o sa gasesti si paragraful care sa te ajute.”

    Problema Siriei e foarte spinoasa fiindca eliminarea dictatorului poate duce la o represiune si mai violenta a unor minoritati, insa dupa mine e indiscutabil ca orice dictator ar trebui inlaturat de o ONU, insa de o Organizatie a Natiunilor Unite Democratice, nu de ridicola ONU de astazi.

    • Ion spune:

      Stimate Domn,
      Deduc din comentariul dvs. ca ati fi judecator, caci nu pot traduce altfel “umil impartitor al dreptatii”. Daca in fata unei pure pledoarii a autorului in favoarea ratiunii si dreptului, tot ce aveti a spune este ca dvs. impartiti dreptatea “in echitate”, iar nu dupa litera legii, eu, ca realmente umil practician al dreptului (dintre cei care incearca sa ii convinga pe impartitorii dreptatii ca al lor client are dreptate) sunt siderat. Carevasazica, ce sens are sa ne mai spargem capul scriind zeci de pagini de exceptii, de ce sa ne mai chinuim sa surprindem esenta cauzei dedusa judecatii si sa o incadram subtil in prevederile stufoase ale legii? Sa mergem pe echitate deci .. Doar ca ceea ce azi dvs. vi se pare echitabil, mie mi s-ar putea parea maine profund injust, iar altuia, de-a dreptul intolerabil. Si asa se naste anarhia. Ma felicit inca o data ca in urma cu multi ani am renuntat la activitatea in instanta, comentariul dvs. mi-a dat realmente fiori.

  13. victor L spune:

    Asa, pina va hotariti dvoastra juristii, in Siria pot sa mai moara sute de mii de oameni.
    Dar ei vor fi sacrificati pentru a putea termina noi controversa.
    Mortii vor fi considerati victime colaterale in dezvoltarea Dreptului.

    • cinic spune:

      @victor L. Mi-aduc aminte ca in IRAK se mai cauta si acum armele de distrugere in masa ale lui Saddam, motiv ESENTIAL pt. invazie. Mi-aduc aminte ca acea kuweitiana care a descris la CNN cum au aruncat irakienii copii din maternitatile kuweitine a fost descoperita ca fiind fiica ambasadorului saudit in USA.
      Daca in Siria, dupa invazie se descopera ca “ceilalti” au folosit arme chimice zicem pardon?
      Daca inainte de invazie se descopera (raportul ONU nu e gata) ca “ceilalti” au dat cu gaze cum ii pedepsesti?

      Incerc doar sa fiu prudent (gandidu-ma la precedentul irakian).

      • victor L spune:

        @ cinic,
        si eu mi-aduc aminte ca in fosta Jugoslavie ioropenii au tot dezbatut problema interventiei au ba, pina s-au macelarit bine-bine; a trebuit sa intervina unchiul Sam pentru a potoli focarul de crime.
        Tu iti aduci aminte doar de inerentele greseli (ori intentionate, interesele sint mari in lumea de azi), si treci cu nonsalanta superioara peste zecile de mii de morti.
        Tu iti aduci aminte, dar altii trebuie sa intervina si n-o s-o faca gratuit doar pentru placerea spectatorilor construiti din moralitate. Daca tot iti aduci aminte, aminteste-ti ca esti doar un spectator in lumea asta.
        Cheama-i pe rusi in ajutorul tau.

        • euNuke spune:

          Observ in tabăra filo-americană [cea animată de sentimente de-a dreptul năprasnice şi oarbe faţă de statul american, iară nu cea ce a îmbrăţişat valorile politice tradiţionale sedimentate in cele 2 veacuri de democraţie americană, că una e să iubeşti un stat ori căpteniile sale efemere şi alta valorile pe care le reprezintă] o revărsare de amintiri selective ori amestecate cu halucinaţii politice despre istoria războaielor iugoslave .

          1. Pasămite europenii -vestici, se înţelege- au fost spectatorii unui măcel continuu in timp ce America a reprezentat forţa expeditivă a Binelui care a intervenit fix la momentul oportun ca să-i despartă pe bătăuşii locali. In realitate americanii, adică liderii lor, au participat la acea stare de expectativă prelungită a verilor europeni. Dezbaterile “nesfârşite” s-au purtat între europeni, intre europeni şi americani, intre Naţiunile Unite şi Naţiunile cu Moţ şi tot aşa. Nu e ca şi când US ar fi aflat de conflict mai târziu decât europenii [trecuseră deja 4 ani de la declanşarea ostilităţilor]. Nu e ca şi când europenii s-ar fi împotrivit in bloc unei intervenţii americane sau, mai exact, a NATO. Iar in final decizia a fost luată de aliaţii NATO, printre care şi o mulţime de state europene. Ambele intervenţii “americane” poartă parafa NATO.

          2. Intervenţia americană a pus capăt războiului şi crimelor. Fals, desigur. In primul rând că au fost 2 bombardamente, unul in 1995, in Srpska, şi incă unul, in 1999, in Serbia. Primul a vizat slăbirea regimului sârb naţionalist din republica Srpska şi bombardamentele iniţiale, din mai, au avut efect imediat contrar celor aşteptate: in loc să-l potolească, l-au aţâţat pe dementul geneneral Mladici care a atacat şi sechestrat forţele ONU şi ulterior Srebeniţa, cu urmările înfiorătoare cunoscute. Deci in loc de pace americanii au obţinut un nou măcel, mai oribil decât orice făcuse nebunul ăla înainte. Şi se găsesc o mulţime de filo-americani care şi astăzi aplaudă intervenţia precipitată a NATO. Iar războiul nu s-a terminat după primul bombardament. Dimpotrivă, masacrul de la Srebeniţa a antrenat amplificarea reacţiei armate a NATO. A urmat, din august, o lună de bombardamente asupra poziţiilor sârbilor bosniaci. După acordul de la Dayton din acelaşi an s-a stins oare conflictul? păi nu, că, deh, bosniecii musulmani şi aliaţii lor islamişti, din Balcani dar si de prin alte părţi, au rămas cu impresia că NATO e de partea lor, că doar au dus războiul in locul lor atacându-le duşmanul. Aşa că au vrut mai mult: incă o ţară islamică pe teritoriul cucerit de otomani şi islamizat pe veci [asa gândesc ăştia, că din momentul ocupării unei ţări teritoriul acesteia aparţine pe veci lui allah]. Şi a urmat incă un şir de masacre şi un război civil sângeros, in Kosovo. iar in 1999, Serbia a fost bombardată, deci, iată NATO iar a intervenit de partea musulmanilor. De ce? păi pentru că decidenţii la nivel inalt ai acestei organizaţii militariste dovedesc aceaşii gândire accidentată de paradigma războiului rece şi incă mai cred că Serbia era un soi de avanpost al ruşilor aşa că era musai să-i pună la pământ şi să le dezmembreze şi ultima fărâmă de ţară rămasă. in realitate, inainte de bombardarea ţării lor de către NATO, sârbii erau probabil cea mai filo-americană şi pro-capitalistă populaţie din balcani. Dar după intervenţia din 99 s-au oprit masacrele, crimele şi acţiunile ce vizau epurarea etnico-religioasă? păi nu, că hoarda islamică, după ce s-a văzut cu incă un stat in buzunar şi cu susţinere euro-atlantică a purces la gonirea şi vânarea sârbilor ce supravieţuiau in enclavele din Kosovo. Şi, mai mult, a deschis un nou front, in Macedonia, unde minoritatea albaneză musulmană, văzând că i se cântă-n strună, a început să viseze la un imperiu albanez şi a fost reactivată la cauza pan-islamică. Orb să fii incât să nu vezi resuscitarea virulentă a imperialismului islamic, din Turcia, din Balcani, din peninsula arabă până-n Filipine, şi din Malaezia până-n Coasta de Fildeş. Ord să fii să nu sesizezi că acest imperialism este alimentat de intervenţiile nechibzuite ale liderilor americani şi europeni din ultima decadă.

  14. DanielS spune:

    Domnule Florentin Tuca, ce face politia la aparitia unor violente, victime, crime, etc.? Asteapta o instanta oarecare sa se pronunte asupra incidentelor?! Nu cumva intervine imediat, salveaza victimele, indeparteaza pericolul, aresteaza suspectii, etc.?!

    Despre ce fel de drept international vorbiti dumneavoastra, cit timp conflictul nu s-a incheiat, iar sirienii mor chiar acum, in timp ce noi comentam?! Dumneavoastra confundati eventuala interventie americana (sau NATO) cu judecarea regimului Assad si a crimelor sale. Cele doua procese sint diferite, au scopuri si metode diferite.

    Eu nu va contest pregatirea teoretica. Dar in cazul Siriei interventia militara internationala este foarte mult intirziata. Deocamdata nu avem un regulament de functionare al jandarmeriei internationale si nici macar un act de infiintare al acestei jandarmerii. Iarasi sint nevoit sa va intreb: ce fel de drept aparati dumneavoastra?! Ce eficienta ar putea avea un tribunal international, sau un verdict oarecare, fara o jandarmerie internationala?!

    Cum de va preocupa dreptul, atita timp cit sirienii mor pe capete, avem peste un million de refugiati, orase intregi rase de pe suprafata pamintului, un popor insingerat?! S-ar putea sa fie foarte inteligent articolul dumneavoastra (nici n-am chef sa-l analizez in detaliu). Dar din punct de vedere moral, e la pamint. Ca si sirienii dealtfel.

    • iosiP spune:

      Domnule DanielS,

      Dreptul international limiteaza actiunile politiei la incidentele petrecute pe teritoriul national: politia romana nu poate actiona in afara granitelor tarii si nici politia unei alte tari nu poate actiona pe teritoriul Romaniei (cu unele exceptii irelevante pentru cazul de fata).
      Ca atare, nici SUA si nici Rusia nu au dreptul sa intervina pe teritoriul Siriei.

      • DanielS spune:

        Ati inteles ca NATO ar trebui sa intervina cu politia in Siria??!! Dar sa lasam asta, poate a fost o scapare a dumneavoastra. Incercati orice intrebare de mai jos, daca se potriveste sau nu cu declamatia dumneavoastra “nici SUA si nici Rusia nu au dreptul sa intervina pe teritoriul Siriei”.

        Dar Al Qaeda are dreptul sa intervina in Siria? Dar Europa are dreptul sa ceara ajutor militar american? Dar Philipine are dreptul sa ceara ajutor militar american? Dar Arabia Saudita e indreptatita sa ceara in secret (vezi Wikileaks) interventia militara in Iran? Dar Romania are dreptul sa se alature unei aliante militare? Dar China e indreptatita sa pretinda stapinirea arhipeleagului Spratley? Dar Irakul e indreptatit sa atace Kuweit-ul? Dar rebelii libieni sint indreptatiti sa solicite ajutor aerian de la NATO? Rusia e indreptatita sa mentina armate in Moldova si in Georgia? Etc, etc, etc

        Eu zic ca se impune reglementarea jandarmeriei internationale. Pacea si principiile se mentin cu armate, jandarmerii, politie, tribunal. Dreptul international este doar unul dintre instrumentele necesare pacii. Dreptul singur n-ar putea apara pe nimeni.

        • iosiP spune:

          Intrebarile sunt cam “varza”: a cere ajutorul e una, a ataca o tara e alta.

          Cat despre jandarmeria mondiala, sunt de acord doar daca discutam de un organism international, agreat de catre toti semnatarii unei conventii si cu puteri limitate la interventii in tarile semnatare.
          Adica, pentru clarificare, nu decid SUA cine-i ala bun sau ala rau, asa cum nu decide nici Rusia, nici China, nici NATO si nici altcineva… Nu de alta dar in majoritatea conflictelor dreptatea nu este unilaterala, si s-a demonstrat cu prisosinta ca cei care decid nu o fac decat arareori pe criterii morale.

          • DanielS spune:

            Se pare ca varza intrebarilor chiar a functionat. Ati inteles perfect ce-am avut de scris. Concluziile dumneavoastra sint identice cu ale mele. Jandarmeria internationala trebuie practicata institutional.

            Ar mai fi de adaugat ca nu doar cei puternici sint imorali. Cei slabi sint cel putin la fel de imorali. Nici macar in critici nu sint consecventi. Dar si asta e normal, intrucit cei slabi nu prea isi permit sa actioneze. Pina cind vom infiinta jandarmeria internationala, ramine sa ne aratam cu degetul unii pe altii. Ceea ce unii lauda, altii critica. Realitatea politica globala este tot o varza, care se transforma incet in supa. Dupa ce fierbe bine, supa se poate consuma sub forma de securitate globala. Pofta buna!

            Am glumit putin, dar sint de acord cu dumneavoastra 100%

  15. faff roland spune:

    Domnule Tuca,
    tot respectul pentru activitatea dvs. avocatiala , si tot respectul pentru activitatea dvs. publicistica.
    In materie de razboi, nu tot ce zboara se manaca, adica pe intelesul dvs. la un tip de forta si un anumit tip de agresiune, cand partea ce o exercita mai are si arme chimice (si a recunoscut ca detine astefel de arme), nu ai voie sa raspunzi cu acelasi tip de agresiune si acelasi tip de forta. Fiindca individul de la butoane nu stii ce sensilbilitati sufletesti sau dezechilibre mentale are.
    La existenta unor astfel de “arsenale”, nu mai conteaza ca este semnatar al unor tratate, sau nu. Important pentru toata lumea este ca toti sa AVEM CERTITUDINEA ca acestea nu au cum sa fie folosite .Probabil ca aveti multi clienti cu afaceri siriene (foarte rentabile si foarte profitabile, raportat la piata europeana), insa aceseasta nu jusitifca un astfel comportament deviant si aberant . Cu atat mai mult cu cat nu este vorba de un razboi conventional .

  16. Libertarian Avenue spune:

    Discutiile despre Siria sint fara rost. Toata lumea cu acces la internet stie cum stau lucrurile. Si nu doar cu Siria, ci cu multe altele din trecutul militarist, imperial, expansionist al USA, stat care se dovedeste – accesul la arhive, plus internetul au adus lumina necesara – a fi fost, pe teren, inca de pe la inceputul secolului trecut, foarte departe de imaginea eroica de justitiar si eliberator dezinteresat de popoare proiectata – foarte abil, e drept – in locuri indepartate si populate de inocenti intelectual si virgini cultural, ca Romania. Un imperiu care face exact ceea ce au facut toate marile imperii la vremea maximei lor puteri: se intinde cit poate si dincolo de asta. Pina cind se rupe, crapa, se prabuseste si cade sub loviturile vecinilor, barbarilor, migratorilor etc. America s-a intins deja mult prea mult si lumea s-a saturat sa i se supuna fara cricnire. La cel mai mic semn de slabiciune o vor lovi toti, fara mila, si momentul nu cred ca e foarte departe. Amintiti-va cum s-a prabusit URSS. In citeva luni s-a ales praful. Cine ar fi crezut?

    Reagan avea dreptate in 1983 cind numea URSS imperiul raului, dar lucrurile s-au schimbat enorm si au ajuns disidentii americani sa ceara azil politic in Rusia, iar oameni de afaceri din tot Occidentul socializat – cetatenia, pentru a nu mai fi jefuiti de propriile guverne. Aud tot mai des de americani care isi parasesc tara. Cunosc pe cineva nascut, crescut in America, cu un excelent parcurs profesional care, la batrinete aproape, s-a mutat, definitiv, in Argentina fiindca nu mai suporta sa asiste la dezvoltarea canceroasa a statului politienesc american. Cine mai e, azi, imperiul raului? Acelasi care a fost, de fapt, mereu, in ultima suta de ani, doar ca aveam noi albeata pe ochi si credeam in filmele americane. Citind presa americana imi amintesc deseori vorba aceea a comunistilor rusi pe care o gaseam tare amuzanta: “minti ca o gazeta americana!”. Cu siguranta ca minteau si atunci intr-o oarecare masura, dar spectacolul orgiastic pe care il ofera din septembrie 2001 incoace e de-a dreptul obscen.

    Romania ar face mai bine daca s-ar indeparta usor-usor si de USA si de NATO. In curind nu vor mai insemna mare lucru, iar sa te increzi in americani, in bunavointa, in generozitatea dezinteresata si in protectia lor la o adica, chiar si acum cind inca mai misca, e o mare prostie. In momentul asta am mai mult respect si mai multa incredere in Putin decit in orice politruc american (cu exceptia celor din clasa lui Ron Paul, dar ei nu sint la putere). Despre alte chestii, cum e aceea de la Deveselu – care ne protejeaza de rachetele iraniene, nu e serios sa vorbim.

    Articolul de mai sus, care mi-a provocat iesirea asta in decorul execrabil al imperiului american si al statului politienesc american, incearca sa demonstreze ca albul e alb si, prin urmare,
    1. va fi apreciat pentru curajul de a enunta adevaruri elementare in vremuri geo-politice infecte, in care media de dezinformare in masa, desi in agonie, inca isi mai raspindeste otrava cu relativ succes.
    2. va fi atacat cu argumente pentru prosti de cei care cred ca, in epoca internetului, mai merge sa pretinzi ca albul e negru; probabil sint disperati, pentru ca nu reusesc sa inteleg pe cine cred ei ca mai pot sa prosteasca si cum nu isi dau seama ca le-a trecut vremea si ca le fuge pamintul de sub picioare.

    Si ar mai fi un grupuscul, al cinicilor agresivi si narcisisti, unul dintre ei postind texte aberante chiar pe site-ul asta, care o dau direct: asta li se intimpla sirienilor pentru Yom Kippur. Dinte pentru dinte, adica… Stim toti ca asa e, stim toti care e ratiunea balkanizarii zonei cu pricina, dar s-o dai asa, de-a dreptul, cu aerul ca se face dreptate in sfirsit, fara sa te gindesti ca dinti vor avea si copiii tai, si nepotii tai…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Florentin Tuca


Florentin Tuca

Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziun... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)